Capitolul 4.

Societăţile transnaţionale şi implicaţiile lor asupra economiei mondiale

Obiective:
 A defini noţiunea de societate transnaţională (STN)
 A identifica caracteristicele unei societăţi transnaţionale
 A cunoaşte procesul de achiziţii şi fuziuni transnaţionale
 A determina efectele STN asupra economiei globale
 A identifica impactul STN asupra economiilor naţionale
Termeni cheie:
societăţi internaţionale, societăţi multinaţionale, societăţi transnaţionale, piaţa societăţilor transnaţionale,
preţuri de transfer, fuziunea, absorbţia, integrarea pe orizontală şi pe verticală, conglomerarea
internaţională, firma globală, delocalizarea – relocalizarea, structuri transnaţionale.

4.1. Esenţă, caracteristici şi evoluţie ale societăţilor transnaţionale

Unul dintre fenomenele ce a contribuit la extinderea procesului de globalizare este
transnaţionalizarea vieţii economice, cărea îi revine un rol hotărâtor. Acest fenomen este strâns legat de
apariţia societăţilor transnaţionale (STN). Prin caracteristicile sale esenţiale (natura economică, structura de
organizare, managementul, investiţiile străine directe), o STN are drept cuvânt de ordine – expansiunea. Ea
tinde să se dezvolte atât în lărgime, cât şi în adâncime. STN au demonstrate că au capacitatea să transgreseze
atât frontierile naţionale, cât şi cele ale organizaţiilor integraţioniste interstatale.
STN constituie astăzi cea mai importantă forţă de determinare şi de promovare a interdependenţilor
mondiale. Ele se manifestă simultan în toate spaţiile economice cunoscute – micro – macro – mondo,
ştergând de fapt, graniţele dintre ele. Fiecare STN are drept scop final să devină o firmă globală care să
manufactureze produse globale. Microsoft, Coca –Cola, Bayer, Sony, Toyota, ca şi multe altele, sunt deja
firme globale.
Cu privire la definirea STN sunt diferite opinii. O serie de autori arată că o STN este o întreprindere
care controlează unităţi de producţie localizate în mai multe ţări, indiferrent de talia acestora.
Unii teoreticeni exclude criteriul producţiei, considerănd că orce mare societate având filiale în mai
multe ţări este o societate transnaţională.
Economistul S.Dumitrescu defineşte STN ca o firmă care şi-a extins activitatea economico-
financiară dincolo de graniţele ţării de orige. Ea alcătueşte un vast ansamblu la scară international, format
dintr-o societate principal – firma mama şi un număr de filiale, adică de firme dependente de societatea
principal, implementate în diferite ţări.
În rapoartele UNCTAD-ului societatea transnaţională este definită ca o entitate economică formată dintr-o
companie-mamă şi din filialele ei în străinătate.
O semnificaţie similară are şi definiţia potrivit căreia societatea transnaţională este o întreprindere
mare care are sediul de origine într-o ţară, dar posedă filiale în proprietate totală sau parţială în alte ţări.
O altă definiţie prezintă societatea transnaţională drept “o întreprindere de talie mare, care, pornind
de la o bază naţională, şi-a implantat mai multe filiale în ţări diferite, adoptând o organizare şi o strategie
la scară mondială.”
Această definiţie subliniază, în primul rând, faptul că firmele de talie mondială, au început prin a se
constitui ca mari societăţi pe plan naţional, ceea ce a condus la un intens proces de centralizare şi
concentrare a capitalului. În al doilea rând, ele şi-au diversificat producţia înainte de a începe să se
internaţionalizeze, iar în cel de-al treilea rând originea naţională, forţa şi slăbiciunile economiei de unde
provin se vor reflecta şi în competitivitatea şi strategiile ce urmează să le adopte.
Alţi autori consideră că corporaţia transnaţională este acea entitate economică formată dintr-o firmă -
mamă şi din filialele ei în mai multe ţări, care este caracterizată de internaţionalizarea producţiei, care se
bazează pe un «bazin» internaţional de resurse umane, materiale şi financiare, şi care promovează la scară
globală un anumit set de valori proprii. Din cele expuse o definiţie generală ar fi aceea, că STN reprezintă

1
întreprinderi mari, ce-şi desfăşoară activitatea economico – financiară prin intermediul fililalelor sale
amplasate în diferite ţări.
Este cert că, în prezent, corporaţiile transnaţionale constituie principalii actori ai procesului de
globalizare a vieţii economice.
Ele au generat apariţia tendinţelor de globalizare a concurenţei şi de internaţionalizare
a diverselor interese economice. Adevărata dimensiune a complexităţii universului economic în care trăim
astăzi o putem mai bine percepe în măsura în care înţelegem că societatea transnaţională este un adevărat
agent al globalizării. De menţionat că o STN se deosebeşte de o întreprindere naţională prin modalitatea de
obţinere a profitului. În cazul STN o parte a profitului este rezultatul folosirii capitalului propriu în alte ţări,
a folosirii forţei de muncă, resurselor naturale, capacităţilor de producţie ale acestor ţări. STN au
posibilitatea de a manevra cu producţia în direcţia dorită : acolo, unde-s chieltuielele mai mici, mai ieftini-s
factorii de producţie, impozitele sunt mai mici, astfel obţinând profituri mari.
O STN are posibilitatea ocolirii barierilor vamale, acolo unde ele există. În condiţiile unor politici
comerciale protecţioniste este tot mai dificil să se păstreze o piaşă numai pec alea exporturilor. Devine, de
aceea, din ce în ce mai necesar să se producă direct în străinătate.
Societăţile transnaţionale impulsionează comerţul internaţional al societăţii – mamă. Filialele
implantante în exterior au nevoie de maşini şi utilaje, de cunoştinţe tehnice, pe care le procură, în mare parte,
din ţara de origine.
O societate transnaţională poate profita cel mai bine de pe urma diferenţelor dintre ratele naţionale
ale dobânzii. Utilizând reţeaua de comunicaţii dintre filialele externe, firma transnaţională va împrumuta
acolo unde condiţiile sunt cele mai favorabile şi va acorda fondurile obţinute unei filialwe care altfel ar fi
fost supusă – ca şi întreprinderile concurente – efectelor politicii ” banilor scumpi”.
Acţionând concomitent în mai multe ţări, societatea transnaţională profită din plin de pe urma
fluctuaţiilor monetare. DE obicei, se cumpără masiv moneda ţării unde se aşteaptă o revalorizare, pentru ca,
după aceea, să fie schimbată pe monedele ale căror cursuri au rămas constante. Rezultă astfel căştiguri
apreciabile.
Pe piaţa mondială nu oricare întreprindere poate să intre în categoria STN. Pentru aceasta aceste
întreprinderi trebuie să aibă dimensiuni considerabile : un potenţial mare economic, un grad înalt de
activitate pe arena internaţională, o cifră mare de afaceri, un volum mare de investiţii directe externe, o
pondere înaltă în exporturile mondiale.
Centru ONU privind STN, constituit în 1975, a evidenţiat următorii indici ai unei STN:
1. volumul cifrei de afaceri să fie mai mare de 2 mlrd. $ ;
2. prezenţa filialelor nu mai puţine de 6 ţări ;
3. ponderea activelor peste hotare să constituie 25% - 30% din volumul total al activelor
companiei ;
4. 20%- 30% din volumul cifrei de afaceri să revină vânzărilor efectuate peste hotarele ţării de
origine.
În prezent pe piaţa mondială activează STN care posedă zeci şi sute de întreprinderi situate în alte
ţări. De ex., Exon are filiale în peste 100 de ţări, iar Coca- Cola în aproape 200 de ţări. Cifra de afaceri a
unor STN este egal sau depăşeşte PIB- ul unor aşa ţări ca Austria, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Polonia,
etc.
Tabelul 4.1
Cele mai mari STN după cifra de afaceri

Companie Transnaţională Cifra de afaceri / anul 2011(mlrd.$)

Wal-Mart Stores 422

Royal Dutch Shell 378
Exxon Mobil 355
British Petroleum 309

2
 Sinopec Group 273
Toyota 222
Volkswagen 168
General Electric 152
General Motors 136
Samsung Electronics 134
Siemens 103
Sursa: UNCTAD, http://www.unctad-docs.org/files/UNCTAD-WIR2012-Full-en.pdf
Apărute la început în industrie, STN s-au extins şi în alte sectoare,cum ar fi tehnologiile, băncile,
turismul, asigurările,comerţul,etc. 60% din STN activează în sectorul secundar, 37% - în sectorul tarifar şi
3% în sectorul primar.
Performanţele obţinute de STN se datorează evoluţiei dinamice din momentul apariţiei lor până în
prezent.
Sunt distinse câteva generaţii ale STN :
 prima generaţie a STN a activat în cadrul imperilor coloniale – sfârşitul sec. XIX- lea şi începutul
sec. XX-lea (sectorul primar şi secundar) ;
 a doua generaţie a STN a activat între perioada interbelică şi mijlocul sec. XX-lea. Activitatea acestor
STN era orientată preponderat spre producerea armamentului şi echipamentului militar ;
 a treia generaţie a STN a apărut la începutul anilor 1960 – dezvoltarea revoluţiei tehnico – ştiinţifice
şi creşterea cererii de consum. Scopul STN era obţinerea pieţelor de desfacere, surselor de materii
prime, alocarea capitalului în diferite ţări. Formarea STN avea loc în condişiile acutizării concurenţei
în economia mondială şi a începutului integării din Europa de Vest ;
 a patra generaţie a STN apare începând cu anii 1980 – STN globale. Scopul acestor STN este de
ocupa poziţiile – chee în toate sectoarele economiei mondiale.
Pentru a realiza care este forţa acestor societăţi în economia mondială actuală este de ajuns să
apelăm la estimările recente privind activitatea acestora. Conform raportului UNCTAD, ”World
Investment Report”,în anul 2005, se apreciază că existau 70.000 de STN, cu cel puţin 690.000 de
filiale la nivel global, din care aproape jumătate erau localizate în ţări în dezvoltare, atunci cînd în
2010 deja numărul companiilor au atins cifra de 88.000. Aceste companii realizează o 1/3
dinexporturile mondiale, o1/10 din PIB-ul mondial, deţin o pondere de peste 90% din investiţiile
străine directe, 95% de brevete şi licenţe.
Un interes aparte în stabilirea locului şi rolului acestor firme în procesul globalizării îl reprezintă
urmărirea topului primelor corporaţiii transnaţionale ierrhizate în funcţie de volumul total al activelor
deţinute în străinătate. Analiza principalelor 100 de STN fără cele financiare deţin 11% din activele totale,
14% din vânzările totale, 14% din angajaţi mondiali. (vezi tabelul 2.1 UNCTAD 2010). Principalele
companii sunt ale SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia şi tigrilor asiatici.
Tabelul 4.2
Anii Active in Vanzarile Angajaţi in
strainatate (US$) strainatate
(US$) (Employees)
1996 1.8 trillions 2.1 trillions 5.9 million
1997 1.8 trillions 2.1 trillions 6 million
1999 2.1 trillions 2.1 trillions 6 million
2000 2.5 trillions 2.4 trillions 7.1 million
2008 6.2 trillions 5.1 trillions 8.9 million
Source: World Investment Reports (UNCTAD 1999; UNCTAD 2002; UNCTAD 2010)
Primele 10 companii şi-au menţinut aproape aceeaşi ordine ca şi în 2002, General Electric şi

3
Vodafone fiind în fruntea listei, fiecare având active străine de aproximativ 250 miliarde dolari.
Potrivit top-ului din 2010 in fruntea listei situindu-se General Electric (US), Royal Dutch/Shell Group (UK),
Vodafone (UK), BP PLC (UK), Toyota Motor Corporation (JP), and ExxonMobil (US
Analizînd distribuţia pe regiuni, apoi cel mai mare număr de companii sunt ale SUA, urmat de Uniunea
Europeana. Dupa numarul de filiale mai multe sunt plasate în economiile în dezvoltare. După volmul de
ISD, ţările dezvoltate sunt lidere absolute în intrări şi ieşiri în anul 2010.
Una dintre particularităţile dezvoltării STN în ultimii ani constă în apariţia, apoi şi creşterea,
numărului societăţilor provenite din ţările în dezvoltare. Astfel, în lista primelor 100 de STN nonfinanciare
din lume, numărul societăţilor din această categorie de ţări a crescut de la cinci (2004) până la nouă în
(2010). Este vorba, în cazul dat, de asemenea corporaţii cum ar fi ”Samsung” şi ”LG Corporation” din Corea
de Sud, trei întreprinderi din Hong Kong şi cîte una din Malaysia, Mexic, Singapore şi Venezuela. Totuşi în
fruntea listei celor mai puternice STN din lume se află corporaţii cunoscute din SUA, Marea Britanie,
Germania, Franţa, Japonia.
Deci la începutul secolului XXI-lea, corporaţiile transnaţionale reprezintau una din marile forţe ce
acţionează în domeniul economic, financiar, ştiinţific şi tehnologic, având un cuvânt greu şi în politica
mondială. Companiile de acest tip au ajuns să aibă o asemenea extindere, încât, şi-au pierdut într-un anumit
sens, caracterul naţional.
Pentru aceste firme concurenţa nu se mai duce în plan naţional, ci în plan internaţional, cu companii
străine de acelaşi profil, pentru ocuparea unor segmente cât mai mari din piaţa globală.
Corporaţiile transnaţionale au devenit un factor critic pentru fiecare dintre caracteristicile noii economii
globale : rolul sporit al investiţiilor din sectorul privat, în plan naţional şi extra-naţional; dezvoltarea şi
transmiterea de noi informaţii şi tehnologii de producţie, deseori prin reţele controlate de corporaţiile
transnaţionale; participarea la activitatea industriilor globalizate; întărirea legăturilor economice regionale
centrate în jurul unui pol al Triadei.
Luate împreună, toate aceste evoluţii fac din corporaţiile transnaţionale organizaţii-cheie ale
activităţilor economice şi pieţelor, precum şi agenţi creatori de valoare, care alocă la scară globală o mare
parte din resursele necesare susţinerii procesului de creştere economică, în special în cazurile în care acest
proces are loc într-un mediu concurenţial internaţional. In acest sens, o expresie dintre cele mai sintetice ale
fenomenului de globalizare o constituie, în prezent, amploarea pe care a dobîndit-o organizarea producţiei
pe baze regionale sau mondiale şi integrarea pe criterii noi, de tip funcţional, a activităţilor în cadrul
acesteia. Fluxurile de resurse – financiare şi nefinanciare - care fac posibilă producţia internaţională sunt
investiţiile străine directe, iar agenţii economici generatori ai cvasitotalităţii acestor fluxuri, şi totodată
organizatori ai proceselor de producţie în străinătate, sunt corporaţiile transnaţionale. Evoluţiile tehnologice
deosebit de rapide declanşate la începutul anilor 1980 şi, în principal, revoluţionarea telecomunicaţiilor,
dezvoltarea serviciilor în general, schimbarea raporturilor de competitivitate pe plan mondial şi
multiplicarea centrelor de putere economică sunt factori care au sporit înclinaţia firmelor spre relocalizarea
unor procese productive - de bunuri materiale şi într-o măsură tot mai mare de servicii.
4.2 .Achiziţii şi fuziuni transnaţionale

Achiziţiile şi fuziunile între transnaţionale care îşi au sediul în ţări diferite implică transferul
proprietăţii asupra unor active din ţara gazdă a firmei achiziţionate în ţara firmei achizitoare (ţara de
origine). În cazul fuziunilor, naţionalitatea noii firme poate fi dublă (cum este cazul firmei Royal-Dutch –
Shell: naţionalitate olandeză şi engleză) sau poate prelua una din naţionalităţile celor două societăţi
(naţionalitate engleză în cazul firmei BP-Amoco).
Achiziţiile sunt cele care domină piaţa mondială a tranzacţiilor cu companii, fuziunile reprezentând mai
puţin de 3% din numărul total al tranzacţiilor de fuziune – achiziţie. Chiar şi atunci când fuziunile par a se
realiza între două societăţi relativ egale, majoritatea reprezintă achiziţii, căci o firmă dictează operaţiunea de
unire.
Numărul fuziunilor “reale” este atât de mic, încât, practic “fuziunile şi achiziţiile” vizează în fapt
“achiziţiile”.
4
 Achiziţia constă în preluarea unei firme de către o alta cu scopul de a lărgi patrimoniul acestei entităţi
economice. Achiziţiile internaţionale pot îmbrăca mai multe forme:
• achiziţii minoritare, când controlul societăţii străine variază între 10% şi 49%;
• achiziţii majoritare, când controlul companiei străine variază între 50% şi 99%;
• achiziţii complete, când controlul firmei străine este de 100%.
Achiziţiile ce presupun mai puţin de 10% din activele societăţii străine, constituie investiţii de
portofoliu, ceea ce nu permit controlul asupra acestei societăţi.
Fuziunea reprezintă combinarea a două sau mai multe firme cu scopul de a crea o nouă entitate
economică prin unificarea patrimoniilor. Fuziunea îmbracă două forme: unificarea sau contopirea şi
absorbţia. În cazul contopirii, cele două firme se unesc într-o companie nouă, firmele originale încetându-şi
existenţa juridică. Absorbţia reprezintă o tehnică de achiziţie prin care o firmă cumpără integral altă firmă.
Societatea absorbită dispare ca firmă independentă.
Conform UNCTAD-ului există mai multe tipuri de achiziţii şi fuziuni, ce pot fi clasificate astfel:
• achiziţii şi fuziuni orizontale, atunci când se combină companii din acelaşi domeniu de activitate.
Industriile vizate de acest tip de achiziţii şi fuziuni sunt: industria farmaceutică, industria constructoare de
maşini, prelucrarea petrolului şi recent, serviciile industriale.
• achiziţiile şi fuziunile verticale, au loc atunci când sunt preluate sau se combină firme situate în aval sau
în amonte una faţă de cealaltă. Acest tip de achiziţii şi fuziuni sunt caracteristice, îndeosebi societăţilor ce
activează în domeniul produselor primare.
• achiziţii şi fuziuni conglomerate, acestea se desfăşoară între companii cu activitate şi structură total
diferite. Scopul lor principal constă în diversificarea internaţională a riscului şi creşterea beneficiilor din
“economiile de scopuri”.
Avântul achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale în ultimele decenii poate fi considerat ca o reacţie pe
plan strategic şi economic a societăţilor transnaţionale la un mediu internaţional de afaceri în continuă
schimbare. Creşterea spectaculoasă a numărului acestora în a doua jumătate a anilor 1990 a fost efectul
tendinţelor de globalizare şi regionalizare.
După expansiunea fără precedent a volumului achiziţiilor şi fuziunilor în anul 2000, care au condus la
apariţia unor corporaţii gigant, fluxurile globale au scăzut puternic în anii următori. Acesta a fost rezultatul
declinului economiei mondiale, mai ales în cele trei mari puteri economice ale lumii.
În 2004, achiziţiile şi fuziunile între ţări au crescut cu 28%, la 381 miliarde de dolari. Numărul
tranzacţiilor peste graniţe a atins cam 5100 miliarde de dolari - cu 12% mai mare decât anul precedent.
Creşterea valorii şi numărului achiziţiilor şi fuziunilor peste hotare în 2004 s-a
datorat în mare parte tranzacţiilor ce au avut loc între firmele din ţările dezvoltate: valoarea lor a crescut cu
29%. În ţările în dezvoltare - unde astfel de tranzacţii sunt în mod normal mai puţin obişnuite, deoarece un
număr redus de companii atrag investiţii externe - achiziţiile şi fuziunile internaţionale au crescut de
asemenea în 2004, cu 36%, atingând 55 miliarde dolari, două treimi din nivelul atins în 2001. A existat o
creştere semnificativă a achiziţiilor şi fuziunilor în China şi India, ajungându-se la niveluri record de 6,8
miliarde dolari şi, respectiv, 1,8 miliarde dolari. Pentru prima dată, China a devenit cea mai mare ţară-
receptoare a achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale din ţările în dezvoltare.
O creştere a numărului megatranzacţiilor peste graniţe (cu valori ale tranzacţiilor depăşind 1 miliard de
dolari) a contribuit la creşterea valorii acestor tranzacţii peste hotare. Cea mai mare tranzacţie din 2004 a
fost achiziţionarea Abbey National (Marea Britanie) de către Santander Central Hispano (Spania) pentru
suma de 15,8 miliarde de dolari, aproape aceeaşi valoare ca cea a celei mai mari tranzacţii din 2003, dar doar
a 13-a parte din cea mai mare tranzacţie a tuturor timpurilor (tranzacţia Vodafone-Mannesmann, din 2000).
Referitor la fuziunile si achizitiile externe, acestea au crescut cu 23%, atingand cifra de 880 mld $ in anul
2006, situandu-se insa sub valoarea varfului atins in anul 2000.
Boom-ul fuziunilor si achizitiilor internationale s-a distribuit pe sectoare si regiuni in mod diferit. Pentru
America de Nord valoarea acestora aproape s-a dublat, datorita in primul rand unor mega-achizitii
contractate in domeniul resurselor naturale in Canada. De asemenea, in 2006, SUA redobandeste pozitia sa
de lider, cu cea mai mare cifra a vanzarilor transnationale din lume, in timp ce in Europa aceasta activitate
5
cunoaste valori importante, atat in domeniul vanzarilor, cat si al achizitiilor. Firmele localizate in noile state
membre ale UE au reprezentat tinte importante pentru fuziunile si achizitiile transnationale, dar au fost
numai cateva mega-
achizitii, valoarea acestora diminuandu-se considerabil, de la 19 mld $ in 2005 la 10 mld $ in 2006.
În anul 2006, tarile in curs de dezvoltare si economiile aflate in tranzitie au jucat un rol tot mai
important pe piata globala a fuziunilor si achizitiilor.
Investitori din tarile emergente, cu un ritm rapid de crestere economica din Asia si Europa de Est (in
special din China, India si Federatia Rusa) s-au remarcat pe piata internationala. Astfel, in domeniul
industriei petrolului si gazelor naturale, doua dintre cele mai mari companii din lume (Gazprom – Federatia
Rusa si Petrochina – China) si-au majorat substantial investitiile externe prin fuziuni si achizitii.
Exemple ale unor achizitii importante realizate de companii din tari in curs de dezvoltare si economii
aflate in tranzitie
 In China, cele mai mari firme sunt cele care activeaza in domeniul petrolului si gazelor naturale.
“China National Petroleum Corporation” a achizitionat PetroKazakhstan pentru 4,1 mld $ in anul
2005, iar Sinopec a cumparat “Russian-United Kingdom joint venture Udmurtneft” pentru suma de
3,5 mld $ in 2006.
 Compania de origine indiana cu sediul in Olanda, “Mittal Steel Group” a achizitionat compania
europeana “Arcelor” pentru 32 mld.$, aceasta reprezentand cea mai mare tranzactie internationala a
anului 2006, si cea mai mare afacere incheiata vreodata de o companie provenind dintr-o tara in curs
de dezvoltare. In acelasi an , compania indiana “Tata Group” a achizitionat “Corus Group” (Marea
Britanie/Olanda) – tot din cadrul industriei metalurgice pentru suma de 9,5 mld.$.
 Companiile rusesti din domeniul industriei petrolului si gazelor naturale (Gazprom, Rosneft si
Lukoil) si-au inceput expansiunea externa. Gazprom a facut unele investitii in Germania, in sectorul
energetic, pentru a avea acces direct catre utilizatorii finali ai resurselor energetice oferite. Alte
achizitii si fuziuni externe importante ale companiilor rusesti includ preluarea de catre “Russian
Aluminium” a unei parti din “Glencore International” (Elvetia) pentru suma de 2,5 mld.$, precum si
achizitonarea de catre “ CTF Holdings‟(Alfa Group) a firmei “Turkcell Iletisim Hizmetleri”, o
companie turceasca de telecomunicatii, pentru suma de 1,6 mld. $.
 In anii trecuti, companiile din Asia de Vest, in special din zona Golfului, nu s-au manifestat foarte
activ in domeniul fuziunilor si achizitiilor transnationale, preferand investitiile de portofoliu in
companiile straine. In ultima perioada de timp acest lucru s-a schimbat, spre exemplu firma “Saudi
Oger” a preluat “Turk Telekon” pentru 6,6 mld. $, in anul 2005, iar “Ports Customs Free-Zone
Thunder FZE United Arab Emirates” a cumparat “Peninsular & Oriental Steam” (Marea Britanie)
pentru suma de 6,9 mld. $.
Transnationalizarea productiei nu a reprezentat numai o expansiune a capitalului national, ci si o
extindere a controlului asupra economiei globale aflate in formare, ca urmare a cresterii volumului valoric al
activelor aflate in strainatate, stocul acestora fiind in anul 2006 de 11999 mld.$ (“World Investment
Report”, 2007). Asistam astfel, la o tendinta de restructurare a capitalului la nivel global, concomitent cu
continuarea procesului de concentrare a acestuia la nivelul statelor puternic industrializate, in special in
cadrul Triadei.
Productia internationala, masurata prin indicatori ai activitatilor CTN-e ce genereaza valoare adaugata,
continua sa creasca, unii dintre acestia cunoscand o crestere mai rapida in anul 2006, comparativ cu ceilalti
ani.Cresterea fluxurilor investitiilor straine directe a fost acompaniata de integrarea globala a sistemelor
productive, caracterizate prin expansiunea rapida a comertului intrafirma cu produse intermediare, sau aflate
in regim de subcontractare, licenta, franciza, etc.
In acest context, o serie de state aflate in curs de dezvoltare au devenit ele insele investitoare in
strainatate, companiile multinationale din aceste tari aflate in formare si consolidare au devenit parte
integranta si activa a procesului de globalizare. Ne referim astfel, in primul rand la Coreea de Sud,
Singapore, Taiwan, Brazilia, Chile, Mexic, etc., care detin un loc important

6
pe piata internationala. Pentru prima data in anul 1996, doua companii din tarile aflate in curs de dezvoltare,
respectiv Daewoo din Coreea de Sud si Petroleos din Venezuela au intrat în topul primelor 100 de corporatii
transnaţionale ale lumii.
Achizitiile si fuziunile transfrontaliere au contribuit substantial la cresterea globala a ISD, nivelul lor
ridicandu-se in 2007 la 1.637 mld $, cu 21% peste nivelul record precedent din anul 2000. Criza financiara
ce a debutat in SUA nu a avut in 2007 un effect depresiv asupra achizitiilor si fuziunilor transfrontaliere.
Din contra, in a doua jumatate a anului 2007 au avut loc cateva tranzactii de mare amploare, inclusiv cea
mai mare achizitie din istoria bancara, respectiv a lui ABNAMRO Holding NV de catre un consortiu format
din Royal Bank of Scotland, Fortis si Santander sau achizitia companiei Alcan (Canada) de catre Rio Tinto
(Anglia).
În anii 2008 STN s-au confruntat simultan cu consecintele scaderii economice globale, recesiunii
dintr-o serie de economii importante pentru cererea globala, cu conditiile mai dificile de creditare, reducerea
semnificativa a valorii activelor pe fondul caderii pietelor bursiere si cu scaderea profiturilor corporative.
Acesti factori au determinat multe STN sa opereze reduceri ale productiei, concedieri importante de
personal si reducerea investitiilor.
Aceasta conjunctura a generat o reducere considerabila a valorii cumulate a achizitiilor si fuziunilor
transfrontaliere (AFT), cu 29% in 2008, la circa 1.200 mld $, cu toate ca numarul proiectelor greenfield a
crescut semnificativ in primele trei trimestre din 2008 comparativ cu aceeasi perioada din 2007 (reducerea
lor a inceput din trimestrul patru si a continuat in primul trimestru din 2009).
O incercare mai recenta de redefinire a firmei in contextul materializarii tendintelor de globalizare a
productiei si serviciilor, apartine presedintelui IBM Sam Palmisano care, in articolul “The Globally
Integrated Enterprise” publicat în 2006 în Foreign Affairs , precizeaza:
“Corporatia multinaţionala de la sfarsitul de secol douazeci are putine lucruri în comun cu firmele
internationale de acum un secol, care, la randul lor, erau foarte diferite de marile companii comerciale din
secolul al XVIII- lea. Tipul de organizare a afacerii care işi face apariţia în prezent, respectiv intreprinderea
integrata global, reprezinta un salt la fel de semnificativ”.
Trebuie menţionat ca Sam Palmisano a remarcat apariţia acestui nou tip de “intreprindere”, ce
presupune un demers integrator inovator, in contextul in care se estima, ca numai in perioada anilor 2000-
2003, companiile straine şi-au relocat masiv productia in China, constituind aici aprox. 60.000 fabrici, iar
IBM era, de asemnea, in cautarea unui raspuns strategic la acest fenomen.

4.3 Relaţiile societăţilor transnaţionale (STN) cu statele naţionale şi implicaţiile lor asupra economiei
mondiale.
Pe lângă clasicele relaţii interstatale, care continuă să aibă un rol hotărâtor, tot mai mult creşte
importanţa relaţiilor dintre STN şi statele naţionale, dintreSTN din diferite ţări, dintre societatea- mamă şi
filialele sale externe şi relaţiile dintre aceste filiale.
Într-o lucrare intitulată ”Global Embrace : Corporate Challengess in Transnational World”, autorul,
Henry Wendt, el însuşi om de afaceri, susţine că în timp ce puterea marilor corporaţii creşte, aceea a statului
ar scădea. Nu puţini sunt cei ce se îngrijorează de acest lucru. Pentru mulţi statul – naţiune mai reprezintă,
încă, o adevărată autoritate.
Sporirea forţei STN este percepută ca o ameninţare la adresa statului – naţiune. Există temerea că
marile companii transnaţionale nu vor acţiona în folosul naţiunii şi că vor ajunge să ignore legile naţionale.
Este incontestabil că orizontul transnaţionalelor depăşeşte definiţia clasică a identităţii naţionale.
Ţinta unei STN nu mai este piaţa naţională, ci piaţa mondială ; ea tinde să devină o firmă globală. O astfel de
companie, prin natura ei, nu este interesată atât de omul – cetăţian, cât de omul – client, indiferent de ţara sa
de origine. Cu toate acestea, nu se poate susţine că STN ar fi devenit entităţi ” fără stat”(”stateless
corporation”). Oricât de mare este gradul de transnaţionalizare al unei companii, ea nu-şi desfăşoară
activitatea în neant, ci pe teritorii care aparţin statelor – naţiune. Tocmai de aceea, o STN, oricât de puternică
ar fi, este nevoită să întreţină relaţii, atât cu ţara sa de origine, cât şi cu ţările gazdă ale filialelor sale din
străinătate. Ea devine, astfel, ”multistatală”, dar nu numai pentru că are un sediu central, iar filialele sunt
7
înregistrate din punc de vedere legal în diverse ţări, ci şi pentru că este obligată să ţină seama de specificul
pieţelor pe care face afaceri. Aceasta nu înseamnă că identitatea sa naţională dispare. Honda – America sau
Panasonic – Marea Britanie rămân japoneze.
Relaţiile societăţii transnaţionale cu ţara sa de origine apar ca relaţii între parteneri, între combatanţi
aflaşi de aceeaşi parte a baricadei. Este adevărat că, din când în când, ”antanta cordială” dintre STN şi statul
lor de origine este tulburată de către unele dispute ”în familie”. Statul intervine pentru a tempera politica
economică agresivă a vreunei firme naţionale.
Cu peste 40 de ani în urmă, preşedintele de atunci al lui General Motors – Charles Erwin Wilson
(”Engine Charlie”), propus să preia funcţia de secretar de stat al SUA pentru apărare, a fost întrebat dacă ar
putea lua o decizie în interesul statelor Unite, chiar dacă ar leza interesele acţionarilor lui G.M. El a răspuns
că ar putea lua o asemenea decizie, dar că un conflic de interese ar fi foarte puţin probabil. ”Nu-mi pot
imagina aşa ceva.. deoarece, de ani şi ani, gândesc că tot ceea ce este de folos ţării noastre este de folos şi lui
General Motors şi viceversa”.
De atunci şi până în prezent, relaţia dintre statul american şi corporaţiile americane nu s-a modificat,
în esenţa ei. Colaborarea a continuat pe diverse planuri, fiind reciproc avantajoasă. Statul a încurajat
expansiunea externă a marilor săi ”Generali” (Electric, Motors, Dynamics), dar şi a ”civililor”, fie déjà
consacraţi (Ford, IBM, ATT, Exxon) sau noii veniţi (Microsoft, Wall- Mart Stores, Pfizer, Lucent
Technologies). La rândul lor, transnaţionalele americane şi-au dat obolul pentru ca SUA să ajungă şi să
rămână prima putere economică, politică şi militară a lumii. Expansiunea externă a companiilor americane
nu a stabilit cu nimic structurile şi funcţiile statului american. Dimpotrivă. Oare firme ca ”Levi’s , ”Mc.
Donald’s”, ”Coca-Cola”, prin expansiunea lor mondială, nu servesc şi interesul SUA, nu acţionează ca
vehicule ale modului de viaţă american?
Relaţia STN- ţară de origine a evoluat în mod asemănător şi în cazul celorlalte ţări dezvoltate,mari
sau mici. Chiar şi o ţară ca Elveţia n-a avut de suferit de pe urma transnaţionalizării companiilor sale cele
mai importante. Succesul mondial al unor mari companii ca Novartis, Roche sau Nestle, profiturile realizate
prin activitatea investiţională externă, nu au impedicat Elveţia să atingă cel mai ridicat nivel nivel de trai din
lume.
Relaţiile dintre STN şi statele pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea (state gazdă) sunt mai
complexe.
În principiu, marile companii transnaţionale, îndeosebi americane, preferă deţinerea integrală a
acţiunilor filialelor externe.În aceste condiţii, centrul de decizie aflat într-o anumită ţară poate impune
filialei sale dintr-o altă ţară, fie o politică de investiţie a beneficiului în alte regiuni, fie să cumpere de la
societate – mamă sau de la filială a acesteia subansamble sau bunuri de echipament la preţuri mult inferioare
costurilor de fabricaţie, pentru a reduce factura importurilor şi a-şi diminua, astfel, taxele vamale, ca şi
impozitele pe cifra de afaceri. Asemenea practici pot influenţa negativ balanţa de plăţi externe a ţării gazdă,
cât şi bugetul său. Prin natura sa, societatea transnaţională nu poate să manifeste preferinţe subiective pentru
o anumită filială sau ţară; scopul ei fiind maximizarea profitului pe ansamblu, ea poate impune filialelor
externe o politică de restrîngere a activităţii, trasferul de capital, cuantumul salariilor, concedieri de pesonal
etc. O astfel de politică, în anumite circumastanţe, poate conduce la stări de instabilitate economică şi socială
pentru ţara gazdă.
În ultima analiză, pentru acesteă relaţie, decisivă este forţa de atracţie pe care ţara gazdă o exercită
asupra capitalului stăin şi care este determinată de nivelul ei de dezvoltare economică, de avantajul ei
comparativ. Prin urmare, relaţia STN – stat gazdă va fi diferită în funcţie de aparttenenţa acestuia din urmă la
grupul ţărilor dezvoltate sau al ţărilor în dezvoltare.
Pe pieţele cu potenţial foarte ridicat, cum sunt cele ale UE şi SUA, îndeosebi, atracţia este
cvasipermanentă. Pe aceste pieţe, concurenţa între investitorii străini este foarte mare, datorită facilităţilor
existente, posibilităţilor ridicate de profit. Aşa stând lucrurile, relaţia STN-ţări gazde dezvoltate nu poate fi
considerată apriori, defavorabilă acestora din urmă. De altfel, în această relaţie mai intervine şi capacitatea
statală superioară a ţărilor gazdă dezvoltate. Când s-a considerat necesar, a fost limitat dreptul de
participaţie la capitalul social al firmelor indigene (în Japonia, maximum 49%), sau guvernul a opus veto-ul
8
său la achiziţia unor întreprinderi autohtone de importanţă strategică.
Aşa cum s-a menţionat într-un capitol anterior, cea mai mare parte a IDE circulă în cadrul trisdei
SUA- UE- Japonia. Or, această circulaţie nu are loc în sens unic. De aceea, fiecare stat membru al triadei
este, în acelaşi timp, ”gazdă” şi ”sursă”. Acest lucru face ca între membrii triadei (şi nu numai). IDE să nu
genereze relaţii de dependenţă, ci, mai degrabă, de interdependenţă, cu implicaţiile de rigoare asupra
politicilor economice.
De menţionat că relaţiile dintre STN şi ţările –gazdă în dezvoltare nu s-au soldat cu cele mai bune
rezultate. În acest tip de ţări gazdă, capacitatea statală este relativ redusă; de multe ori nu există un sistem
corect de legi, corupţia aparatului de stat este foarte avansată. Ţările în dezvoltare nu se află în cea mai bună
poziţie în raport cu cele mai impotante criterii de investiţii ale STN: rata inflaţiei, stabilitatea monetară şi cea
politică. Cu toate acestea, prin avantajul lor comparativ dat, prin ieftinătatea forţei de muncă, ţările în
dezvoltare atrag capitalul străin.
În acelaşi timp ţările – gazdă în dezvoltare aplică un şir de măsuri orientate spre diminuarea dependenţei
economice impuse de STN şi păstrarea suveranităţii naţionale. Dintre acestea măsuri pot fi numite:
a) de a împedica STN să se implice în afacerile interne ale ţări în care activează;
b) de areglementa activităţile STN conform obiectivelor de dezvoltare a ţării- gazdă;
c) de a reglementa repartierea beneficiilor obţinute de către STN, ţinând cot de interesele ambelor părţi;
d) de a încuraja aceste societăţi să reinvestească profiturile lor în ţăra- gazdă în dezvoltare
S-a demonstrat că implicaţiile STN asupra ţărilor – gazdă în dezvoltare pot să aibă atât efecte pozitive,
cât şi nagative. Dintre efectele pozitive pot fi numite:
 STN au contribuit la transferul de noi tehnologii în aceste ţări;
 STN pot furniza mijloace financiare şi de producţie pentru modernizarea industriei locale;
 STN asigură cu locuri de muncă populaţia băştinaşă;
 STN au contribuit la ridicarea calificării unor categorii socioprofesionale şi la mai bună folosire a
unor capacităţi de producţie locale;
 STN contribuie atragerii producătorilor autohtoni în procesul de specializare internaţională;
 Investiţiile STN în economia acestor ţări au permis reducerea cererii de credite externe.
Dintre efectele negative ale STN în ţara – gazdă sunt:
 reprimarea firmelor autohtone de către STN prin aplicarea forţei sale;
 stabilirea preţurilor de monopol;
 nerespectarea legislaţiei ( de ex. evaziunea fiscală);
 poluarea mediului ambiant;
 destabilizarea situaţiei pe piaţa muncii prin atragerea forţei de muncă de la firmele autohtone la filiale
STN prin intermediul salariilor înalte;
 posibilitatea STN de a influenţa politica guvernului ţărilor – gazdă..
Răspunzând unui deziderat al ţărilor în dezvoltare, ONU şi-a intensificat activitatea pe linia studierii şi
reglementării activităţii societăţilor transnaţionale. În luna noiembrie 1975 a fost creat, la New York,
”Centrul ONU privind societăţile transnaţionale”, organism autonom care urmăreşte elaborarea unui cod de
conduită, negocierea unor aranjamente şi acorduri între ţările interesate şi societăţile amintite. Se poate
aprecia că, în prezent, se fac paşi tot mai importanţi către acel cadru internaţional în care activitatea STN să
nu se desfăşoare în mod necontrolat. Relaţiile dintre STN şi statele gazdă pot fi reciproc avantajoase, dacă
sunt întemeiate pe principiul dreptului internaţional.