,,Maitreyi’’

de Mircea Eliade

Mircea Eliade a fost istoric al religiilor,scriitor de

fictiune,filosof si profesor de origine romana la Universitatea din
Chicago,din 1957,titular al catedrei de istorie a religiilor Sewell L.
Avery din 1962,naturalizat cetatean american in 1966,onorat cu
titlul de Distinguished Service Professor.

Romanul „Maitreyi" apare în perioada interbelică, în 1933, și

ilustreaza epicul pur, având drept model creatia lui André Gide.
Tema sa este iubirea, o cale de cunoaștere a tainelor universului, dar
si o sursă inepuizabilă de suferință.

Geneza romanului se fundamentează pe experiența trăită de autor

de-a lungul călătoriei sale în India, în 1928: obtinând o bursă pentru
a studia filosofia orientală cu celebrul profesor Dasgupta, se
stabileşte o vreme în casa acestuia, ocazie cu care o cunoaşte pe
fiica sa, Maitreyi. Întâmplările din acea perioadă sunt consemnate
într-un jurnal, ale cărui însemnări stau la baza creației romaneşti.

Allan îndeplinește rolul personajului-narator al creației epice, cel

care, prin intermediul confesiunii, la persoana întâi, aduce în prezent
o experiență unică a trecutului. El întruchipează intelectualul
analitic şi lucid, care se confruntă cu misterul civilizației indiene
dominat de eros. Contradicțiile culturale îi relevă situații
neașteptate, la care însă este capabil să se adapteze prin superioritate
intelectuală. Venit în India în interes de serviciu, se confruntă cu o
experiență unică și neașteptată. In raport cu sentimentul iubirii,
eroul dezvăluie capacitatea sporită de autoanaliză. Însăși
reconstituirea poveștii de iubire reprezintă o formă de a clarifica
amănunte ale mirajului indian, dar și de recuperare a trecutului, care
și-a lăsat adânc amprenta asupra personalității sale. Sondându-şi
conștiința, Allan descrie în mod gradat sentimente unice, în evoluția
lor, de la primii fiori până la apogeul relației cu femeia iubită, dar și
prăbuşirea lor într-o despărțire irevocabilă, generată de mentalitatea
indiană.
 ,,Maitreyi’’
Inceputul relației dintre ei se află sub semnul superficialității
tânărului, care o Judeca doar după aparențe, mărturisind că fata i se
părea „urâtă"; ulterior, realizeaza ca, de fapt, era foarte diferită față
de prototipul european al feminității. Firea ei enigmatica n stârnește
curiozitatea, îl incită la a îi dezlega enigmele, aceasta întruchipând,
de fapl, taina fascinantă a noii civilizatii cu care Allan abia intrase în
contact. Tânărul este foarte orgolios, fiind incapabil de a recunoaşte
ceea ce simte cu adevărat, catalogând impresiile produse de fată
drept simple „delicii intelectuale". Această relație, care se naşte sub
semnul schimbului cultural de experiența, işi relevă latura inițiatică,
adâncind procesul autocunoaşterii celui care se raporteaza la noi
experiențe existențiale. Evoluția rapidă de la simple emoții la
iubirea-pasiune presupune din partea personajului masculin şi
latența efemerității acestei iubiri, pe care însă se străduiește să o
nege cu vehemență. Allan îşi doreşte să o ia de soție, dar este
conștient că o asemenea legătură este dezaprobată atất de familia
fetei, cât și de societatea căreia aceasta îi apartine. El preferă însă
adoptarea unei atitudini naive, complăcându-se în situația de iubit
tainic al fetei și de ipotetic fiu al familiei Sen, care îi arată o
deosebită afecțiune. Cu timpul, sentimentele devin mai puternice
decât orgoliul, iar tânărul se confesează Maitreyiei declarându-i
dragostea sa și trăind împreună fericirea tainică, absolută a clipelor
de iubire de dincolo de viață și moarte. Deși încearcă permanent să-
și ascundă sensibilitatea, care îl caracterizează, Allan este răpus de
suferința despărțirii, care îi mutilează sufleteşte pe amândoi. Soluția
consolării sale cu alte prezențe feminine îşi dovedeşte inutilitatea,
trădând totodată complacerea în superficialitate, care îl caracteriza
înainte de a cunoaşte iubirea adevărată.

Maitreyi este personajul principal feminin al romanului, a cărui

personalitate este reconstituită doar din datele subiective oferite de
personajul-narator. In raport cu acesta, ea întruchipează nucleul
experienței inițiatice indiene a tânărului, îmbinând trăsături
contrastante, de la naivitate și instinctualitate, la inteligență și
rafinament. Deşi, de nenumărate ori, ea îl surprinde prin modul
particular de a vedea lumea, ca în cazul mărturisirii iubirii sale
animiste pentru copacul „Şapte frunze" sau ataşamentului pentru
 ,,Maitreyi’’
Tagore, ea reprezintă, pentru Allan, întruparea unui sentiment total,
al dragostei de dincolo de barierele morții, pecetluită prin
legământul în fața naturii eterne. Pe parcursul romanului, eroul
principal se dezvăluie prin confesiune, autocaracterizându-se
permanent în raport cu etapele iubirii care îi stăpânește cugetul,
ajungând să recunoască în mod lucid impactul pe care îl are asupra
sa relația cu indianca: „Nicio femeie nu m-a tulburat atâta. Suferința
mea senzuală e un blestem." Trăsăturile personajului reies în mod
indirect din faptele, vorbele, atitudinea sa, scoțând la iveală o
personalitate complexă.

Perspectiva narativa este subiectivă, naratorul este și personaj, iar

evenimentele sunt relatate la persoana I. Noutatea construcției
discursului narativ constă în dubla perspectivă pe care naratorul-
personaj o are asupra evenimentelor: în timpul desfășurării acestora
și după desfășurarea lor. Pe măsură ce scrie romanul, Am șovăit atât
în fața acestui caiet, viziunea lui Allan asupra evenimentelor trecute
se schimbă. Neconcordanța dintre întâmplările relatate în jurnal și
rememorarea acestora, în romanul pe care îl scrie, conferă
evenimentelor caracter subiectiv. Romanul este structurat în
cincisprezece capitole, în care sunt inserate pagini de jurnal, cu
notaţii despre cele mai importante sentimente şi trăiri ale
personajului principal. Există trei niveluri ale scriiturii: primul nivel
cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate în timpul
şederii sale în casa lui Sen, tatăl fetei; al doilea nivel conţine
comentarii adăugate între paranteze, ulterioare producerii faptelor,
care au scopul de a clarifica anumite aspecte notate în jurnal; al
treilea nivel este o confesiune a personajului- narator, care, în timp
ce scrie, retrăiește, de fapt, povestea de iubire, analizând lucid
sensul evoluției poveștii și semnificațiile acesteia.

Romanul prezintă un conflict exterior între două civilizații și

mentalități, cea europeană și cea asiatică. Uniti prin iubire, cei doi
tineri raman exponenti ai acestor mentalitati. Conflictul dintre
europeanul Allan si bengalezul Narendra Sen, tatal fetei, se
concretizeaza in confruntarea dintre civilizatia europeana libera si
cea hindusa, plina de prejudecati. În sufletul lui Allan se petrece un
 ,,Maitreyi’’
puternic conflict interior, între trăirea intensă a iubirii și luciditatea
autoanalizei. Iubind-o pe Maitreyi, Allan descopera atat lumea
tainica a Indiei, cat si forta iubirii adevarate.

O prima secventa semnificativa este cina din casa familiei Sen la

care participa Allan, impreuna cu un prieten ziarist francez Lucien
Metz, care scrie o carte despre India. Daca la prima intalnire,
naratorul marturiseste ca fata i se parea urata, in atmosfera casei
parintesti, alaturi de familie, englezul este impresionat de
frumusetea fetei si de eleganta vestimentatiei sale, specifica
femeilor indiene: Maitreyi mi s-a parut, atunci, mult mai frumoasa,
in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuti in argint, cu
salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei
prea mari, buzele ei prea rosii...Un joc al privirilor se infiripa intre
ei, de altfel priovirea va fi mereu mentionata in evolutia iubirii lor.
Secventa este realizata prin prisma personajului-narator, cu ajutorul
descrierii subiective. Epitetele cromatice, comparatia Ca o tigancusa
sunt coroborate cu imperfectul verbelor, instituind o perspectiva
subiectiva asupra celor relatate.

Capitolul al XI-lea aduce, in evolutia subiectului, momentul de

apogeu al experientei iubirii, prin logodna mistica, a celor doi,
consfintita printr-un juramant al Maitreyiei. Drept răspuns la
declarațiile lui înflăcărate, fata îi dáruiește o coroniță de iasomie,
simbol al logodnei: „fecioara care dăruiește o asemenea coroniță
unui tâne, considerată pe veci a lui." Renunță, de asemenea, la
iubirea platonică pentru Tagore, oferindu-i lui Allan cutiuța cu
şuvița de păr de la mentorul ei. Ca semn al legăturii sufleteşti
proiectată în eternitate, Maitreyi îi dăruiește inelul de logodnă, care
figurează doi şerpi încolăciți, reprezentând virilitatea și feminitate și
oficiază ceremonialul logodnei indiene, un legamant raportat la
zeitatea pământului-mamă, care să consfințească și să purifice
sentimentul unic pe care împărtăşesc: „Mă leg de tine, pământule, că
eu voi fi a lui Allan şi a nimănui altuia. Voi crește din el ca iarba din
tine. Şi cum aștepți tu ploaia așa îi voi aștepta eu venirea și cum îți
sunt ție razele, aşa va fi trupul lui mie". Odată împlinită logodna
simbolică, fata i se dăruiește tânărului, fiind convinsă că el
 ,,Maitreyi’’
întruchipează perechea ei trimisă de Cer, fiind predestinați să se
iubească pentru totdeauna.

Finalul romanului descrie incercarile lui Allan de a se consola,

se retrage in muntii Himalaya, ultimul lui gand, cu care se si termina
romanul, este sugestiv pentru natura dilematica a eroului dominat de
incertitudini, care ar vrea sa stie daca Maitreyi il iubise cu adevarat:
"si daca n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred?
De unde stiu? As. vrea sa privesc ochii Maitreyiei."

"Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreyiei. Sa fie

pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile
pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne invata cazul lui Tristan si al
Isoldei, al lui Romeo si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca,
Allan, care la sfarsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data
in ochii Maitreyiei, ca sa inteleaga, n-a pierit el insusi, in
nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul
romanului incheiat?" (Nicolae Manolescu, "Area lui Noe")