Manastirea Dealu

Printre monumentele de seamă ale patriei noastre, la loc de cinste se află şi

biserica Mănăstirii Dealu – împreună cu întregul ansamblu arhitectural restaurat
cu mai bine de cincizeci de ani în urmă. Ea îmbogăţeşte patrimoniul cultural
românesc, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii domneşti, suferind puţine
modificări de-a lungul timpului, deşi nu a fost cruţată de vremurile vitrege ce au
afectat Ţara Românească.

Prima biserică datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea sau începutul secolului

al XV-lea, din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pe locul ei domnitorul Radu cel Mare
(1495-1508) a construit o prea măreaţă biserică din cărămidă placată cu piatră şi
împodobită în chip deosebit.

Ea avea să fie luată ca exemplu de către urmaşul lui Radu, Neagoe Basarab
(1512-1521), atunci când a ridicat biserica episcopală din Curtea de Argeş.
Numai că sobrietatea clasică a vocabularului decorativ întâlnit la Dealu avea să
fie abandonată în favoarea unei încărcături de tip baroc – dar care a încântat în
chip deosebit pe contemporanii lui Neagoe şi pe urmaşi deopotrivă.

Acesta a fost unul dintre motivele pentru care biserica Mănăstirii Dealu,
comparativ cu cea a Mănăstirii Argeşului sau a altor ctitorii, s-a bucurat de mai
puţină publicitate şi este mai puţin cunoscută. Dar, în toate studiile consacrate,
este subliniată importanţa acestui locaş de rugăciune, puternic centru de artă şi
de cultură, care a jucat un rol de seamă pe scena istoriei Ţării Româneşti,
dovedindu-se demnă de atributul de ctitorie domnească.

Pictura din interiorul bisericii, o operă din anul 1515 a meșterului Dobromir din
Târgoviște în colaborare cu Jitian și Stanciu, a fost inlocuita în anul 1985 de către
arhimandritul Sofian Boghiu. Pronaosul bisericii găzduiește sarcofagele din
marmură cu mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul lui Mihai Viteazul,
executate între anii 1912 și 1913 de către Frederic Storck.