Sunteți pe pagina 1din 10

Atmosfera

Atmosfera este invelisul gazos (de aer) al pamantului , care contine in suspensie cantitati
variabile de particule lichide si solide de de origine terestra si cosmica.

Aerul pur este incolor, inodor, insipid si ca atare sesizabil doar cand se afla in miscare. Aerul este
mobil, elastic (compresibil si expansibil) are greutatea proprie si si exercita presiuni. Atmosfera
este indispensabila vietii prin rolul sau :

 Asigurarea oxigenului necesar respiratiei


 De protectie impotriva radiatiilor solare
 Termoregulator

Originea atmosferei: Primele ipoteze sustin ca atmosfera reprezinta un rest din masa gazoasa si
incandescenta care a fost Pamantul in faza sa initiala de formare.

Alte ipoteze sustin ca atmosfera terestra este de natura secuundara adica ea s-ar fi format in
urma eruptiilor vulcanice , in urma emanatiilor termale , in urma descompunerii chimice si
mai tarziu a vegetatiei de-a lungul evolutiei Pamantului.

Limitele atmosferei

Limita inferioara este considerata ca fiind reprezentata de suprafata active a Pamantului. In


realitate aceasta este un strat de interpatrundere dintre litosfera si atmosfera.

Limita superioara este mai dificil de stabilit , ea reprezinta un strat de tranzitie intre atmosfera
terestra si spatial cosmic.

Inaltimea 1) Daca definim atmosfera ca amestec de gaze mentinute gravitational in jurul


pamantului atunci trebui acceptata ideea intinderea ei verticala pana la inaltimea care sunt
vizibile fenomenele legate de acest amestec 1200 km –aurolele polare.

2) Cercetatorul ceh Smolukovski sustine ca limita superioara a atmosferei trebui plasata la


inltimea la care forta gravitationala este echilibrata de forta centrifuga. Pe planul ecuatorial

aceasta inaltime (stabilita prin relatia ) se plaseaza la 48000 km in dreptul


ecuatorului si 2800 la poli .[g= acceler. gravitationala ; r= raza ; v= viteza unghiulara de rotatie ;
V= inaltimea]. La astfel de inaltimi nu se mai poate vorbii insa de atmosfera deorece aerul este
mult prea rarefiatiar distanta dintre moleculele consecutive este de ordinal zecilor de mii de km.

3) Alt criteriu de stabilire a limitei superioare a atmosferei se bazeaza pe ipoteza ca pentru a


scapa de atractia gravitatiei terestre , moleculele gazelor atmosferice trebuie sa atinga asa numita

viteza critica sau parabolica. [g= acc. Gravitationala r= raza moleculei ~11,2
km/sec , v= viteza parabolica]
Aceasta viteza se atinge numai in anumite conditii de greutate moleculara (hydrogen si heliu)
Aceste conditii se intrunesc da inalcimea de cca 3000 km in cazul in care H si He care la
temperatura asemanatoare celor din termosfera reusesc sa scape de sub infl. atractiei
gravitationale terestre si sa se dizipeze in spatial cosmic. La aceseasta inaltime se produce
practice egalizarea densitatii atmosferei terestre cu cea a spatiului interplanetar.

Forma atmosferei: Intrucat participa impreuna cu Pamantul la miscarile acestuia ,


atmosfera trebuie sa aiba cel putin theoretic forma unui ellipsoid de rotatie din cel putin doua
motive : - forta de centrifuga este mai mare la ecuator ;
- excesul de caldura si umezeala , din atmosfera regiunea ecuatoriala determina
puternici miscari ascendente care forteaza limitele superioare ale atmosferei.Aceasta forma
elipsoidala este valabila cel putin pentru troposfera superioara care se extinde de la 16-18 km
ecuator 6-8 km la poli. Forma atmosferei nu este insa o forma fixa si aceasta inregistreaza
modificari periodice (diurne si anuale), totodata ea sufera modificari si datorita atractiei lunii si a
soarelui care determina formarea mareelor atmosferice.

Masa atmosferei: calculata la scara intregii planete masa atmosferei este de 5,289•10 15 tone.Dar
intrucat calculele nu tin seama de de volumele de aer dislocate de relieful terestru situat deasupra
nivelului marii valoarea obtinuta trebui redusa cu 2, 75 %. Pe verticala masa atmosferei scade
cu inaltimea din cauza scaderii densitatii astfel 1m3 aer = 1,293 kg la nivelul marii, 319g la 12
km , 43 g la 25 kg , 4g la 40 km inaltime. De aici =>50% din masa atmosferei este concentrata
pana la 5 km , 75% pana la 10 km si 95% pana la 25 km inaltime.

Densitatea aerului f=m/v

Compozitia atmosferei azot (78,088%), oxygen(21%) ,argon(0,930%) CO(20,030%), neon ,


He, Kr, H, Xe, O3, radon, I, CH4, NO, H2O2, SO2, NO2, NaCl, NH4.

Principalele 4 gaze (azot, oxygen, argon, dioxid de carbon) reprezinta 99,997% volumul
atmosferi , in timp ce celelalte gaze au 0,003% In natura nu exista aer uscat ci el contine
cantitiati variabile de de vapori de apa si de diverse suspensii a caror concentratie variaza in
functie de : felul si apropierea surselor de emisie , marimea surselor, conditii meteorologice.

I N2 sub raport cantitativ este principalul gaz al atmosferei fiind de 78,088%. Singur nu
intretine viata , darin amestec cu O2 in proportie volumetrica el tempereaza actiunea oxidanta a
O2 facand viata posibila. N2 nu este toxic dar cresterea concentratiei lui in sange determina
azotemia(betia de azot). Pentru regnul vegetal este foarte important. N2 se foloseste in industria
medicamentelor , vopselelor, explozilbililor.

O2 e un gaz incolor , indoor , insipid. In atmosfera el detine locul II dpdv. cantitativ proportia
lui fiind de 21% dar detine locul I dpdv. calitativ fiind indispensabil in procesul respiratiei. In
ultimile decenii s-au primit avertizmente cu privire la scaderea concentratiei de O2 din atmosfera
II Gazele variabile

CO2 este dpdv. cntitativ al IV gaz , concentratia lui fiind de 0,0318% din volumul atmosferei dar
existent lui este foarte importanta pentru existenta plantelor in citoplasma carora are loc procesul
de fotosinteza care consta in:- combinarea CO2 cu H provenit din H2O.In ansamblu aerul de
deasupra continentelor contine mai mult CO2 decat cel de deasupra oceanelor .Concentratia de
CO2 creste vertiginous in timpul eruptiilor vulcanice si incendiilor naturale . Omul contribuie si
el la cresterea concentratiei de CO2 prin: numarul de locuitori , cresterea efectivului de animale.
Concentratia CO2 scade cu inaltimea pana la 20-30 km un de devine nesemnificaiv.CO2 detine
un important rol termoregulator prin crearea efectului de sera.

O3 este identificabil intre 10 si 60 km inaltime, 20-30km in stratosfera, 40-55 km in mezosfera.


Aceste dousa portiuni se numesc ozonosfera. O3 din aceste straturi ia nastere prin procese
fotochimice complexe determinate de actiunea razelor solare violete si a particulelor electrizate
emise de soare asupra moleculelor de O2.O3 se poate forma si in straturile superioare ale
troposferei , dar numai accidental sub influienta unor descarcari electrice. Distributia orizontala a
O3 nu este unniforma , respective concentratia ozonului este mai mare la poli si mai mica in
zonele intertropicale

Poluarea reprezinta procesul de impurificare a aerului cu diverse substante gazoase , lichide ori
solide daunatoare. Un volum de aer poate fi considerat poluat atunci cand concentratia uneia sau
mai multor substante impurificatoare depaseste concentratia maxima admisibila CMA. Limitele
CMA sunt diferite pentru oameni, animale , plante si de la o tara la alta.

Sursele pouarii pot fi clasificate dupa diferite criterii in : natural si antropice, majore si minore,
fixe si mobile etc.

Sursele majore au o contributie de 58,1% si se individualizeaza


-vehiculele cu motor( 35,2%)care elimina in aer hidrocarburi , oxizi de azot si sulf.
–industria 9,4% si elimina oxizi de de sulf , particule , pulberi in suspensie , oxizi de azot
-complexele energetice 8,8%elimina oxizide sulf , de azot si hidrocarburi
- incalzirea interioarelor3,3% si elimina oxizi de sulf si de carbon
-arderea deseurilor 2% rezulta in aer oxizi de sulf de azot, particule si pulberi in suspensie.

Surse minore 41,9% si sunt naturale si antropice . Sursele minore naturale sunt fumul,
funingenea si gazele vulcanice, praful ridicat de vant, praful in urma cutremurelor de pamant
cauciuc ale anvelopelor, fumul incendiilor antropice , de tigare, aerosolii parfumurilor .In 1945 a
fost introdus un nou tip de substanta : substanta radioactive.

Tipuri de poluanti: compusi sulfului( bioxid de sulf , anhidrida sulfuric, hydrogen sulfurat ) ,
compusii carbonului( monoxidul de carbon , bioxidul de carbon, anhidrida carbonica,
hidrocarburi, aldehide), compusii azotului ( monoxide de azot, bioxid de azot, ammoniac)
produse fotochimice ( nitratul peroxidic al acidului acetic-PAN), poluantii sub forma de
suspensii solide ( cenusa , funingine, gudroane , particule de sol si nisip , poluanti radioactivi
care pot plutii de la cateva zile la cateva decenii.
Concentratiile poluantilor atmosferici pot atinge uneori valori impresionante , in cazul
pulberilo rsedimentabile au fost inregistrate depuneri de 300 t/km2 la New York335 t/km2
Detroit, 408 Tokyo

Compusii carbonului Monoxidul de carbon este cel mai important poluant al atmosferei
urbane , fiind un gaz incolor , indoor si foarte nociv , rezultat din arderea incompleta a
combustibililor fosili . El are o pondere mai mare in gazele esapamentelor ale autovehiculelor, si
in toate emisiile de fum industrial. CO2 –anhidrida carbonica e un gaz greu incolor indoor ,
component variabil alatmosferei.El nu este poluant dar in atmsfera in zonele industriale , in
regiunile vulcanilor activi si in spatiile inchise unde proportia lui de volum poate creste la 0,1%
el devine un important element de discomfort. O atomic+O molecular =O3
(acesta este un excellent indicator al smogului fotochimic) acid acetic=PAN
NO2+HC=CH3COONO2 CH3COONO2=PAN

Exista doua tipuri de smoguri: smog de tip londonez (amestec fizic de pulbere solide in
suspensie si picaturi fine de apa in compozitia cetii )
smog botochimic de tip LA ( amestec chimic care se bazeaza pe o reactie chimica in present
radiatiile solare)

Poluantii sub forma de suspensii solide includ cenusa , funingenea , particule de sol si nisip
spulberate de pe pamant, pulberi organici .

Regimul concentratie poluantilor atmosferici depine de ritmul activitatii surselor de


impurificare si variatiile conditiilor meteorologoce. Regimul diurn al concentratiei poluantilor
prezinta , in general un maxim noaptea , cand cand turbulentele si convectia sunt diminuate ,
astfel ca particulele impurificatoare se acumuleaza in stratul inferior al atmosferei si un mminim
ziua cand datorita turbulentei si convectiei termice intense , particulele respective sunt antrenate
catre straturile mai inalte ale atmosferei.In atmosfera urbana , insa regumul diurn prezinta doua
maxime si doua minime zilnice. Primul maxim se produce in jurul orei 8 cand incepe activitatea
in intreprinderi , institutii , locuinte ,etc. si cand circulatia rutiera se intensifica din nou.
Totodata , cele doua maxime sunt favorizate de faptul ca la ora 8 conventia este foarte slaba ori
nu a aparut inca , iar intre orele 18 si 22 este slaba ori a incetat déjà .
Regimul saptamanal este propriu numai atmosferei urbane , fiind generat de ritmul activitatii
antropice . El se caracterizeaza prin concentratii din ce in ce mai mari in zilele de lucru, si mai
mici in cele de odihna , cand emisiile de poluanti scad considerabil.

Regimul anual al concentratiei pulberilor prezinta maximul in lunile de iarna , cand surselor
permanente de impurificare li se adauga o sursa noua , temporara dar substantiala , reprezentata
prin cosurile sobelor si instalatiilor destinate incalzirii cladirilor de tot felul. Totodata in aceste
luni predomina tegimul anticiclonic , care impiedica , prin miscarile descendente caracteristice ,
transportul spre inaltime si imprastierea in atmosfera a impuritatilor. Concentratia minima se
produce vara , in lipsa sursei temporare amintite si in prezenta unei dezvoltari maxime a
convectiei termice care favorizeaza imprastierea impuritatilor in atmosfera libera.

Raspandirea poluantilor in atmosfera este dependenta , pe de o parte de caracteristicile emisiei


, iar pe de alta parte in de conditiile meteorologice si de relief.
Cel mai putin favorizate sunt regiunile depresiunile bine inchise, in care inversiunile termice de
iarna se pot prelungii pe intervale de ordinal saptamanilor, ceea ce impiedica raspandirea
impuritatilor emise de sursele locale si favorizeaza acumularea lor in limitele cadrului
geomorphologic dat. Regiunile de campie si platourile netede sunt oarecum favorizate,
inversiunile termice fiind mai putin accentuate si mai putin persistente . Vanturile pot imprastia
mai rapid si pe distante mai mari impuritatile emise de sursele urbane, ducand la o scadere a
imisiei in apropierea acestora si la o crestere a ei in regiunile catre care bat. Vaile servesc ca
jgheab deghidare a curentilor de aer.

Consecintele impurificarii atmosfetei sunt de ordin meteorologic si biologic.. De ordin


meteorologic : diminuarea intensitatii radiatiei soare, intensificarea efectului de sera , cresterea
nebulozitatii, cresterea cantitatii de precipitatii atmosferice, scaderea duratei de stralucire a
soarelui, cresterea opacitatii atmosferei. A doua categorie se refera la isalubrizarea aerului mai
ales cel urban, prin depasirea concentratiilor maxime admisibile pentru diferite tipuri de
impuritati. Acestea provoaca numeroase maladii , de la simple anemii pana la afectiuni grave ale
sistemului respirator.
Structura atmosferei

Distributia verticala a atmosferei a fost realizata de mai multi cercetatori iar pentru a inlatura
dificultatile de comunicare in anul 1951 OMM a stabilit urmatoarea impartire in straturi general
acceptata: 1 troposfera (0-11km) ; 2 stratosfera(11-32km) ; mezosfera (30-80 km) ;
termosfera(80-1000 km) si exosfera( 1000-3000km ).

Troposfera este stratul cel mai jos al atmosferei , cu grosimi de 16-18 km in zona ecuatoriala,
10-12 km in zonele temperate si de 6-8 km in cele polare. Ea concentreaza 80% din masa
atmosferei si cca 90% din vaporii de apa , fiind sediul celor mai importante procese si fenomene
meteorologice. Principalele caracteristici ale troposferei sunt : scaderea temperaturii cu inaltimea
(stratificarea termica directa ) si miscarea neincetata a aerului . Scaderea temperaturii cu
inaltimea are loc dupa un gradient termic vertical mediu de 0,6⁰C/ 100 m. Troposfera se
subimparte in trei substraturi distincte : substratul limita sau de frecare (0-2 km) , substratul
limita sau de advectie (2-6 km) si substratul superior (6-18 km) . Tropopauza are o grosime de
0,5-2 km

Stratosfera (11-32)este stratul atmosferei ce se extinde intre nivelul tropopauzei si 32 km. Se


caracterizeaza prin izotermie cel putin in partea sa inferioara un de temperatuara are valori de
-55- 50°C .Deoarece inaltimea partii inferioare a stratosferei se diferentiaza latitudinal si
gradiental termic vertical 0°C la 100 m => temperaturile inregistreaza valori mai reduse deasupra
regiunii intertropicale si valori mai ridicate deasupra celor polare. In stratosfera superioara
situata pretutindeni la aceeasi inaltime aceste deosebiri latitudinale a temperaturii se atenueaza
substantial.Stratosfera prezinta si variatii termice sezoniere in timpul verii -30 iar iarna 90°C. O
caracteristica importanta este si prezenta a unei concentratii mari de O3 Stratopauza
(submrzopauza) este stratul de tranzitie dintre stratosfera si mezosfera. Principala ei
caracteristica este data de gradientul termic vertical negativ -> temperatura creste cu inaltimea.

Mezosfera( 32-80) este stratul atmospheric situat intre nivelul stratopauzei si 80 km inaltime. Se
caracterizeaza prin inversiune termica in jumatatea ei inferioara (la 55 km temperatura atinge 60-
70 °C) si prin stratificatie termica directa in jumatatea superioara ( la 80 km temperatura
coborand intre -80 si -110°C ) .Deci mezosfera se caracterizeaza prin ; stratificare termica
inversa in ½ ei inferioara, stratificare termica directa in ½ ei superioara.O alta caracteristica o
constituie prezenta norilor argintii sau luminosi nocturni la inaltimi de cca 80 km ( oferind
informatii privitoare la la viteza si diretia vantului la inaltimea respectiva ). A patra caracteristica
o constituie prezenta O3 intrun strat cu concentratie mare situat intre 40- 55 km .Mezopauza
(subtermosfera) este un strat de tranzitie intre mezosfera si termosfera 50 km inaltime. Ea se
caracterizeaza prin temperaturi foarte mici -80 ;-110°C specifice mezosferei superioare si
prezenta episodica a norilor argintii .
Termosfera( 80 1000 km) se caracterizeaza prin cele mai ample variatii termice din intreaga
atmosfera (de la -120 in partea inferioara la cca 3000 in partea superioara).

Distributia verticala a temperaturii este de inversiune in partile inferioara si mijlocie, si de


izotermie in partea superioara . Cea mai importanta caracteristica este data de prezenta
procesului de ionizare. Intensitatea ionizarii la o altiudine oarecare depinde pe de o parte de
concentratia constituientilor ionizabili, iar pe de alta de intensitatea si energia radiatiilor ionizate
de la altitudinea respectiva. Densitatea de ionizare sau concentratia ionilor liberi care inseamna
numarul de electroni liberi raportat la unitatea de volum si se noteaza cu N , este conditionata la
randul ei de raportul dintre ritmurile producerii , acumularii si recombinarii ionilor. Altfel spus
cu cat intensitatea radiatiilor ionizante si mai mic numarul recombinarilor , cu atat este mai mare
densitatea de ionizare a stratului atmospheric respective. Intensificarea procesului de
recombinare a electronilor cu ioni pozitivi este direct proportional cu concentratia particulelor de
gaz atmospheric care asigura , pe masura cresterii ei , o sporire a frecventei ciocnirilor. Procesul
de ionizare incepe sa influienteze componentele atmosferei de la 30 de km in sus si de la 45 de
km probabilitatea ionizarii aerului creste vertiginos determinand o crestere a densitatii de
ionizare pana la inaltimea de 300 km unde se inregistreaza valori maxime. Ionosfera a fost
impartita in 3 regiuni :D, E, F dupa inaltimile la care se produce reflectarea undelor radio si
tipurile de ecou. Regiunea ionosferica D (50-90 km) are densitatea de ionizare cea mai redusa
si numai undele radio lungi. Regiunea ionosferica E (90-160) este rezultatul ionizarii
moleculelor de O2 si reflecta undele radio scurte. Regiunea ionosferica F (160-1200km) se
subimparte in subregiunile F1 si F2. SubregiuneaF1 (160-280) este ionizata reflelctand undele
radio scurte si noaptea. Subregiunea F2 (280-1200 km) este cea mai intens izolata si favorizeaza
in cel mai inalt grad comunicatiile radio pe unde scurte . Acestea sunt influientate si de variatiile
periodice si neperiodice ale comportamentului ionosferic.

Exosfera (1200-3000 km) este stratul atmospheric cel mai inalt si cel mai inalt si cel mai putin
dens , rarefierea fiind atat de mare incat distantele dintre atomi si moleculele ce compun aerul
sunt de ordinul a 100 km , pe cand nivelul suprafetei terestre , acestea nu depasesc 10 -6 cm . In
consecinta , viteza miscarii haotice a particulelor creste creste poate depasi viteza critica (11,2
km/s ) unele dintre atmoosfera terestra.
Energia proceselor atmosferice
Provine din 3 surse distincte , prima dintre acestea avand o pondere covarsitoare , in timp
ce ultimele doua sunt practice neglijabile . In functie de scopul urmarit ea poate fi exprimata in
calorii , ergi, joules, watt etc.

Sursele de energie : cele 3 surse de energie sunt :Soarele , nucleul fierrbinte al


Pamantului si ansamblul celorlalte corpuri ceresti.

Soarele, H 71% , He 28% si alte elemente grele 1% Ca majoritatea stelelor soarele emite
o cantitate de energie constanta fara modificari de f (fara a se dilate , contracta in perioadele
lungi de timp , miliardelor de ani ). Aceasta inseamna ca intre energia emisa in spatiu trebiue sa
existe o stare de echilibru. Geneza originii soarelui I. Importanta combustiei sustine ca energia
Soarelui provine in urma unor procese de ardere , dar calculele care s-au efectuat tinand cont de
cantitatea de energie precum si de m si varsta au aratat ca ip nu poate justifica un interval de
3000-4000 ani din viata Soarelui. II. Ip. contractiei gravitationale nu explica decat 30milioane
din viata soarelui. III. Ip. proceselor nucleare este singura care explica energia produsa de Soare
de-a lungul intregii sale existente. Energia nuclear a soarelui Energia produsa a soarelui nu
poate fi eliberata prin fiziune deoarece elementele grele sunt inexi . Dimpotriva H si t o mari din
interiorul soarelui ¹5 mil grage Kelvin favorizeaza fuziunea termonucleara . Prin acesta 4 nuclee
de H cu masa individuala 1,008 unitati atmosferice de masa => m totala 4,032 uam se
converteste in energie . Astfel la formarea fiecarui g de He se elibereaza o cantitate de energie
corespunzatoare unei mase de 0,007 u.a.m. Introducand acestea in ecuatia lui Einstein
E=m x C2 => 6 x 1018erg Rezultatul obtinut explica nu numai radiatia solara emisa constant
timp de 4,5 miliarde de ani din trecutul soarelui ci si urnmatoarele 5 miliarde de ani cat se
apreciaza ca va dura pana cand He insusi va incepe sa fuzioneze in elementele mai greu …
Procesul va determina cresterea productiei de energie a Soarelui si sporirea volumului acestuia
care va deveini o giganta rosie . Peste 12 miliarde de aani cat va dura pana cand He va fusion in
elementele grele Soarele va raci rapid si se va transforma in pitica alba
Structura soarelui: Soarele are o structura zonar concentrica . in interior este alcatuit din :
nucleu, zona radiativa , zona convective , iar la exterior atmosfera solara care este alcatuita din
fotosfera, cromosfera, coroana solara.
Activitatea solara – totalitatea proceselor si fenomoenelor variabile in timp si spatiu care au loc
la suprafata soarelui sau in diferite straturi al atmosferei solare poarta denumirea de activitate
solara . Se manifesta prin : pete solare, eruptii solare, proturberante, f coronale active si regiuni
solare active . Principala caracteristica a activitati solare este periodocotatea sau elicitatea . Desi
petele solare au fost descoperite inca din 1611 perioadei de inca 11 ani a producerii lor a fost
pusa in existenta in 1843 H. Schwale . 1849 A Wolf a calculat aceasta periodicitate la 11,3
ani introducand si o unitate de masura pentru activitatea solara cunoscuta sub numele nr. Wolf
(numar relative de pete solare) W= 10g +f W=11,3 ani , W=nr Wolf, g = numar de pete de pe
intregul disc Solar.
A doua caracteristica a activitatii solare este data de deriva petelor solare . Ea consta in faptul ca
la inceputul fiecarui ciclu de cca 11 ani petele solare apar in dreptul latitudinii heliografice 40,45o
N si S petru ca treptat locul ap lor sa se schimbe astfel incat maxima ciclului sa fie foarte aproape
de ecuator .
Cunoasterea acestor aspecte ale activitatii solare este importanta nu numai pentru stabilirea
effectelor lor asupra conditiilor meteorologice ci si datorita consecintelor pe care le au asupra
sanatatii umane. Ca urmare a proceselor de fuziune termonucleara din interiorul Soarelui si a
activitatii sale Soarele emite neincetat si in toate directiile atat radiatii electromagnetice cat si
radiatii corpuscular .Cantitatea totala de energie emisa de Soare este de cca 6,15 k… pentru
fiecare cm2 din suprafata sa in timp de 1mil.. Pamantul primeste doar a II-a miliarda parte din
aceasta cantitate ceea ce inseamna ca fiecarui cm2 pe supraf. orientate perpendicular pe razele
solare la limita superioara a atmmsoferei ii revin 1,95 cal/cm 2/min =constanta solara (C) .
Intrucat Pamantul este o sfera care se roteste in jurul axei => energia reprez. De constanta solara
trebuie repartizata pentru intreaga suprafata sfeerica P 4∏r2 ceea ce inseamna ca fiecare cm2 de
suprafata terestra primeste 0,5 cal cm2/ min
2. Nucleul fierbinte al Pamantului : are un aport nesemnificativ de energie pentru procesele
atmosferice . In regiunile cu vulcani activi fluxul e energie provenit din nucleu poate atinge
valori mai ridicate care raman insa de 6000 ori mai mici decat ale Soarelui (Islanda, Italia,
Japonia, Noua Zeelanda)
3. Ansmblul corpurilor creste repr rad tuturor corp ceresti cu exceptia Soarelui in care o pondere
mai importanta revine radiatiei reflectate a Lunii.

Fluxurile radiative care strabat atmosfera


Energia pe care atmosfera terestra o primeste in principal de la Soare se propaga in spatial sub f
radiatiilor electromagnetice si sub forta radiatiilor corpusculare . Radiatiile electromagnetice au
lungimi foarte differentiate de unda si alcatuiesc spectrul electromagnetic solar.

UV

vizibile

spectrul
electromagnetic
solar
IR

undele radioactive
In metelorologieintereseaza regiunile spectral ultraviolet vizibila si inflarosie . Energia radiant
solara strabate atmosfera , pe parcurs suferind ample modificari cantitative si calitative .In mod
conventional in meteorologe se considera ca radiatia solara este de undea scurta. Insa atmosfera
este strabatuta de radiatia de unda lunga emise de suprafata pamantului sau de atmsofera insusi.
In radiometrie energia radianta se studiaza atat ca pe un flux global cat sip e portiuni distincte al
caror specific este dat de lungimea de unda si modificarile suferite dupa traversarea atmosferei .
Pentru definirea flux.de energie rad. se folosesc doua marimi :
-fluxul de energie radianta (cantitatea de energie radianta ce cade pe o suprafata oarecare
in unit. de timp.
-intensitatea fluxului de energie radianta (I) ce reprezinta fluxul de energie radianta
raportat la unitatea de suprafata. I=f/S si se exprima in cal/ cm2min .

Fluxurile de radiatie de unda scurta In mod conventional radiatiile ce vin de la Soare sunt
considerate…

S-ar putea să vă placă și