Elementul cel mai important al sistemului de competenţe-cheie, precum şi al competenţelor
generale derivate, îl reprezintă posibilitatea acestora de a fi formate în timp.
Organizarea instruirii în cazul unităţilor de învăţare reprezintă încercarea de a identifica
succesiuni de activităţi de învăţare de acest fel în structuri raţionale, sub forma unui „continuum” pentru parcursul proiectat. În aceste structuri (unităţi de învăţare) se pot include activităţi de „aplicaţii” ale competenţelor dobândite, în alte situaţii, sub forme diferite, cum ar fi: - aplicări similare; - extinderi (cu elemente de conţinut şi deprinderi care derivă din cele abordate în unitatea de învăţare); - probleme deschise, de interes pentru elevi şi care pot constitui punct de pornire pentru următoarele unităţi de învăţare; - aplicaţii în situaţii noi, ca activităţi pe care profesorul intenţionează să le desfăşoare cu elevii în bugetul de timp avut la dispoziţie sau în afara orelor, în diverse formule (cercuri de elevi, proiecte la nivel de clasă).
Există trei caracteristici des invocate ale învăţământului centrat pe competenţe:
În prezent:-utilizarea de resurse diverse; -învăţământ organizat în jurul unor probleme; -
cunoaşterea văzută procesual şi în relaţiile sale reciproce;
În trecut:-utilizarea manualului ca instrument principal în învăţare;- învăţământ organizat în jurul
conţinuturilor; -cunoaşterea considerată ca produs predefinit, divizat pentru a fi asimilat.
Consider că faptul ca se pune accentul pe competenţe si pe rezultatele lor duce la o flexibilitate a
profesorului in alegerea celor mai adecvate materiale si activitaţi pentru dezvoltarea lor.De asemenea, este foarte important să-i pregătim pe elevii noştri pentru situaţii de viaţă reale,pentru viitor, să comunice,să facă faţă provocărilor de-a lungul timpului,sprijinind fiecare elev să progreseze la învăţătură,ţinând cont de ritmul si particularităţile fiecăruia,în parte,de fapt centrând în permanenţă învăţarea pe elev.