-UNIVERSITATEA ,,ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA: ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR

Lucrare de licenţă

Coordonator ştiinţific:
Boghean Carmen

Absolventă:
Sasu Anca Maria

1
 Iulie 2010

RESURSELE TURISTICE CULTURALE ALE

ROMÂNIEI
ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM

2
3
 CUPRINS

Introducere......................................................................................................................................................................4
CAPITOLUL I. RESURSELE TURISTICE: DEFINIŢII, CARACTERISTICI, STRUCTURĂ.......................6
1.1. CONCEPTE ŞI DEFINIŢII, CARACTERISTICI...........................................................................................................6
1.2. DETERMINANŢII OFERTEI ÎN TURISM...................................................................................................................8
1.3. STRUCTURA POTENŢIALULUI TURISTIC..............................................................................................................13
CAPITOLUL II. RESURSELE TURISTICE CULTURALE ALE ROMÂNIEI................................................24
2.1. OBIECTIVE ISTORICE..........................................................................................................................................24
2.2. OBIECTIVE RELIGIOASE.....................................................................................................................................27
2.3. OBIECTIVE CULTURALE ŞI SPORTIVE DE RENUME.............................................................................................30
2.4. INDICATORI UTILIZAŢI ÎN DETERMINAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL RESURSELOR CULTURAL – ISTORICE 32
CAPITOLUL III. REPARTIŢIA ÎN TERITORIU A RESURSELOR TURISTICE CULTURALE...............35
3.1. ATRACŢII TURISTICE ÎN BUCOVINA...................................................................................................................35
3.2. OBIECTIVE TURISTICE ÎN MARAMUREŞ.............................................................................................................37
3.3. SIBIU - CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ......................................................................................................40
3.4. IAŞUL – ORAŞ DE CULTURĂ...............................................................................................................................44
CAPITOLUL IV. DIRECŢII ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE ÎN TURISMUL CULTURAL AL
ROMÂNIEI.................................................................................................................................................................49
4.1. DIRECŢII ŞI ORIENTĂRI NAŢIONALE DE DEZVOLTARE A TURISMULUI CULTURAL ÎN ROMÂNIA........................49
4.2. DEZVOLTAREA AGROTURISMULUI ŞI TURISMULUI RURAL ÎN CADRUL ANTREC.............................................53
4.3. ALTE DIRECŢII DE DEZVOLTARE ÎN TURISMUL CULTURAL AL ROMÂNIEI.........................................................56
CAPITOLUL V. STUDIU DE CAZ: TURISMUL CULTURAL ÎN BUCOVINA..............................................60
5.1. PATRIMONIUL CULTURAL AL BUCOVINEI..........................................................................................................62
5.2. TRASEE TURISTICE ÎN BUCOVINA......................................................................................................................69
5.3. STRATEGII DE DEZVOLTARE A TURISMULUI ÎN BUCOVINA...............................................................................73
CONCLUZII...............................................................................................................................................................77
PROPUNERI...............................................................................................................................................................80
Bibliografie...................................................................................................................................................................82

4
 Introducere
Dotată cu diverse şi spectaculoase forme de relief, îmbinate armonios pe întreg teritoriul
ţării, bucurându-se de o climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, înzestrată cu o
floră şi o faună bogată, cu numeroase monumente de artă şi arhitectură, România poate satisface
prin resursele sale turistice preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne şi
internaţionale. 1
Ţara noastră este gata să primească acum turişti din întreaga lume care să se bucure de
minunata şi diversificata ei tradiţie culturală, de pitorescul peisajelor şi de posibilităţile de
petrecere a timpului liber. Un nou val de entuziasm şi dăruire au redat strălucire obiectivelor
turistice pentru a transforma România într-o destinaţie de vacanţă unică. 2
O treime din izvoarele naturale din Europa sunt localizate în România. Există 117
localităţi cu diferiţi factori terapeutici, ce reprezintă baza de resurse pentru numeroase staţiuni
din ţară. Există 29 de staţiuni desemnate ca staţiuni de importanţă naţională şi alte 32 de
importanţă locală. Acestea reprezintă o resursă majoră pentru turismul de odihnă şi tratament,
precum şi pentru tratamentele medicale.
Patrimoniul cultural religios prezintă o importanţă aparte. Există 30 de monumente
incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO printre care bisericile din lemn din Maramureş,
bisericile pictate din Moldova, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Formele de cultură din
România reprezintă o motivaţie semnificativă pentru numeroşi vizitatori. Monumentele
arhitecturale şi religioase, din care multe reprezintă încă vestigii culturale, reprezintă puncte de
atracţie majoră. Sunt peste 6600 monumente de importanţă naţională şi peste 670 de muzee.
Numărul mare de mănăstiri, biserici şi alte clădiri de cult reprezintă obiectivul a numeroase
călătorii de grup sau individuale.
Evenimentele culturale şi folclorice prezintă un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea
turismului, fapt ce poate reprezenta un avantaj pentru asigurarea unei funcţionări durabile şi
pentru a le păstra pentru generaţiile viitoare. Au loc numeroase festivaluri şi evenimente
tradiţionale anuale care atrag interesul vizitatorilor.
România a înregistrat 6.037.000 vizitatori străini în anul 2006. Această cifră include atât
vizitatori cât şi turişti care stau cel puţin o noapte în structuri de cazare din România. Turiştii,
străini şi cei interni au petrecut 19.630.000 nopţi în unităţi de cazare înregistrate în 2007.
Cheltuielile totale efectuate în anul 2007 de către turiştii străini şi interni sunt estimate la
2955 milioane Euro. 3

1
http/www.turisminfo.ro
2
Rodica, Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti,2004, p.165;
3
www.mturism.ro

5
 Niciodată, însă, o situaţie în România nu este neagră sau albă, este gri. După 1996,
Ministerul Culturii s-a implicat activ în asumarea unor proiecte de anvergură ale Itinerariilor
culturale iniţiate de Consiliul Europei, din convingerea că doar în cooperare cu alte ţări, cultura
românească îşi validează europenitatea, că prin schimbul permanent de valori spirituale fiecare
popor îşi potenţează propria identitate, contribuind la îmbogăţirea patrimoniului imaterial al
Europei înseşi. În acest sens, itinerariul Influenţei Monastice, proiect pilot desfăşurat în cadrul
marii teme a “Cetăţeniei Demografice”, a avut momentul de concluzie în România în spaţiul
mănăstirilor Horezu şi Durău (1999). Etape importante ale Itinerariului “Habitatului Rural” s-au
desfăşurat tot în România (1998-1999).
Itinerariul cultural, conceput şi susţinut de organizaţii culturale este o ofertă menită să
evidenţieze valori spirituale, monumente, tradiţii, mentalităţi, însă fără implicaţii în zona
afacerilor comerciale.
Pentru România există o separare netă între proiectul cultural şi serviciul turistic.
Proiectul de turism cultural ar trebui să fie:
 iniţiativă întemeiată pe o idee culturală;
 o acţiune care are un moment de iniţiere şi unul de concluzie ;
 promovează de la bun început diversitatea culturală şi dialogul intercultural ;
 se implică nu doar în procesul de conservare şi restaurare a siturilor şi monumentelor,
dar şi de revitalizare a tradiţiilor şi obiceiurilor;
 este compatibil cu programe europene de finanţare ;
 participă la consolidarea reţelelor şi la cooperarea între operatorii culturali, generează
parteneriate public-private.
O asemenea abordare a proiectului de turism cultural îl transformă în instrument
privilegiat al politicii culturale europene, păstrându-i, în acelaşi timp, componentele practice care
ţin de profitabilitatea economică.
Pentru România, care dispune nu numai de resurse turistice deosebit de bogate şi variate
ci şi de un important potenţial economico-social, turismul poate reprezenta unul dintre sectoarele
strategice capabile să asigure o dezvoltare economică durabilă.

6
 Capitolul I. Resursele turistice: definiţii, caracteristici, structură

1.1. Concepte şi definiţii, caracteristici

Configuraţia variată a teritoriului şi istoria multimilenară a poporului român conferă

României un potenţial turistic de o mare complexitate şi valoare turistică, recunoscute pe plan
mondial. Poziţia geografică îi conferă României trei componente naturale definitorii în structura
peisagistică şi a teritoriului, care conturează parţial şi potenţialul turistic al ţării: Munţii Carpaţi,
portul Dunărea şi Marea Neagră, cu fâşia de litoral. 4
Funcţia de “port” turistic este dată de aşezarea sa, România asigurând legătura între ţările
Europei Centrale, Nordice şi Estice cu cele din sudul continentului şi din Orientul Apropiat şi
Mijlociu.
Pentru exprimarea ansamblului atracţiilor se mai utilizează şi conceptele de „fond
turistic” şi „patrimoniu turistic”. Şi în această situaţie se 7port7 câteva precizări; dacă
noţiunea ,,fond turistic” definit prin totalitatea resurselor naturale şi culturale cu destinaţie
turistică, poate fi echivalentă cu cea de potenţial, “port” are o sferă de referinţă mult mai
cuprinzătoare, incluzând alături de atracţii şi baza materială specifică şi chiar infrastructura,
componente ce asigură exploatarea, valorificarea bogăţiilor turistice.5
Activitatea turistică este determinată de satisfacerea unor nevoi ca odihna, recreerea,
distracţia, cunoaşterea, etc. Acest lucru este posibil în condiţiile existenţei unui cadru natural
adecvat, nepoluat, a unor valori de cultură, artă şi civilizaţie, capabile să trezească interesul
turiştilor, să genereze şi să stimuleze călătoria. Cu alte cuvinte, mediul cu elementele sale
naturale şi create de om, calitatea acestuia şi, implicit, potenţialul turistic reprezintă motivaţia
principală a vacanţelor. Parte integrantă a ofertei turistice, potenţialul constituie, prin
dimensiunile şi varietatea componentelor sale, prin valoarea şi originalitatea acestora, condiţia
esenţială a dezvoltării turismului în limitele unui perimetru. În acest context, capătă semnificaţie
deosebită, pentru conturarea strategiei expansiunii turistice, evaluarea potenţialului şi a structurii
sale, a gradului de atractivitate, a stadiului de exploatare şi posibilităţilor de valorificare în viitor.
Potenţialul turistic al unei ţări, zone, staţiuni etc., ar putea fi definit astfel: totalitatea
valorilor naturale şi valorilor economice, culturale ş.a., care, în urma unor activităţi umane, pot
deveni obiective de atracţie turistică. Pornind de la faptul că ,,atracţia turistică este motivul
fundamental al receptării publicului de către o anumită destinaţie pentru distracţie, curiozitate
sau educaţie”, o zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de

4
Glăvan,V., Turismul în România,Bucureşti, Editura Economică, 2000, p.21;
5
Rodica, Minciu, op.cit. p.162;

7
atracţie a căror amenajare poate determina o activitate de turism.6
În concordanţă cu o asemenea abordare, potenţialul turistic al unui teritoriu poate fi
definit, la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care
se pretează unei amenajări pentru vizitare şi primirea călătorilor.
Şi alţi specialişti dau acelaşi sens noţiunii de potenţial turistic, detaliind suplimentar
natura elementelor; astfel, acesta este considerat ,,totalitatea elementelor cadrului natural şi
social – istoric, care pot fi valorificate într-o anumită etapă pentru orice formă de activitate
turistică”.
Pentru definirea conţinutului potenţialului turistic, în literatura de specialitate sunt
consacrate noţiuni ca atracţii turistice şi resurse turistice, termeni care, în opinia multor autori,
au semnificaţii şi arii diferite. Astfel, atracţiile turistice au o sferă de cuprindere mai restrânsă,
limitându-se la elementele care atrag atenţia, produc impresie, incită la călătorie. Totodată, se
apreciază că noţiunea de atracţie defineşte cu precădere latura afectivă a diferitelor componente
ale potenţialului.
Resursele turistice acoperă o arie problematică mai largă: pe de o parte, noţiunea este
utilizată pentru a desemna motivul de vizitare şi, în acest caz, se referă atât la atracţia propriu-
zisă, cât şi la modul de exploatare, la implicaţiile de ordin economic asupra turismului şi, pe de
altă parte, este folosită pentru a defini mijloacele, sursele necesare desfăşurării activităţii
turistice. Noţiunea de potenţial turistic se constituie în oferta turistică şi este intim legată de
conţinutul prestaţiilor turistice. Nu se poate vorbi deci despre potenţial turistic fără a se face
referire în mod concret la prestaţiile de servicii turistice, oferite într-o gamă tot mai diversă .
Alte modalităţi de definire a potenţialului turistic sunt:
Potenţialul turistic cuprinde totalitatea factorilor de atracţie de natura cea mai diferită
(naturală sau antropică) şi a elementelor de amenajare a teritoriului pe care se găsesc amplasaţi
aceşti factori, totul alcătuind oferta turistică.
Potenţialul turistic cuprinde totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural
sau antropic, la care se adaugă valorificat, prin intermediul amenajărilor turistice şi care
generează fluxuri turistice cu arii de provenienţă interne şi internaţionale ce se deplasează către
arii de destinaţie unde consumă într-o manieră turistică produsele turistice, rezultate dintr-un
potenţial şi amenajarea acestuia.7
Fenomenul turistic este condiţionat de trei mari categorii de premise, care impulsionează
circulaţia turistică:
a) potenţialul (fondul turistic) care este format din totalitatea factorilor de atracţie dintr-
un teritoriu, aceştia fiind formaţi din două categorii:
6
Rodica, Minciu, op.cit. p .160;
7
Postelnicu, Gh., Economia turismului, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Cluj – Napoca, 1997, p.67

8
 - obiective ale fondului turistic natural, aparţinând reliefului, climei, apelor, învelişului
biogeografic;
obiective aparţinând fondului turistic antropic: obiective cultural-istorice, economice,
politico-administrative (vestigii arheologice, monumente istorice sau arhitectonice, colecţii de
artă, colecţii ştiinţifice, valori etnografice, folclorice, obiective ştiinţifice şi religioase), care sunt
rezultatul şi oglinda evoluţiei civilizaţiei umane într-un teritoriu.
b) baza materială care cuprinde totalitatea amenajărilor realizate de om prin intermediul
cărora este valorificat fondul turistic. Aici sunt incluse dotările şi serviciile turistice (pentru
cazare, recreere , sport, distracţie), precum şi transporturile ce fac legătura între zona de
rezidenţă şi cea de destinaţie.
c) factori de natură diferită care pot stimula sau inhiba circulaţia turistică: factori
politici, economici, social-demografici, psihologici.
Pentru ca un teritoriu să poată fi declarat ,,de interes turistic”, potenţialul său turistic
trebuie să răspundă la două cerinţe esenţiale:
- să dispună de resurse naturale şi de alte elemente de atracţie preferate de turişti
(9port9c, cultural-artistice, etc) ;
- să dispună de posibilităţi de acces, transport, cazare, alimentaţie, de unităţi comerciale,
de instalaţii, de alte amenajări adiacente, etc.
În funcţie de capacitatea de suport a unui teritoriu, se poate aprecia modul de amenajare,
valorificare a acestor resurse, care joacă un rol esenţial în determinarea consumului turistic şi
implicit eficienţa economică.8

1.2. Determinanţii ofertei în turism

Practic oferta turistică a unei ţări (zone, staţiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot
fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.
În literatura de specialitate se susţin puncte de vedere diferite cu privire la semnificaţia
conceptului de „ofertă turistică”. Astfel, se consideră că aceasta reprezintă fie „ansamblul
atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti”, fie un ansamblu de bunuri şi servicii
propuse consumatorului pentru a-i satisface nevoile turistice”, combinaţie în care serviciile joacă
rolul principal.9
Oferta turistică este, de fapt, un ansamblu de oferte parţiale paralele (hotelărie,
alimentaţie, transport, comerţ, diferite alte servicii adiacente etc.), care se materializează în
proporţii diferite în produse turistice, cu o rigiditate mult mai accentuată decât cererea turistică

8
Glăvan, V., Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 68
9
Snak,O., Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, p.352

9
supusă unor fluctuaţii permanente.10
V. Olteanu şi I.Cetină apreciază că în cadrul conceptului de ofertă turistică trebuie incluse
atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate să valorifice aceste elemente. Ca urmare, oferta
turistică poate fi definită prin ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.) care pot determina
vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună cu capacitatea organizatorică a reţelei (baza
materială, infrastructură etc.) de a satisface în anumite condiţii cererea populaţiei.
Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice, oferta turistică se împarte în:
primară (cuprinde totalitatea valorilor/resurselor naturale) şi secundară (include ansamblul
resurselor create de om).
Ansamblul ofertei primare şi secundare constituie, într-o primă fază, oferta turistică
potenţială a unui teritoriu, care va deveni oferta reală (efectivă), numai în măsura în care se vor
dezvolta condiţiile necesare de primire a turiştilor şi de petrecere a sejurului lor în ambianţa
caracteristică a resurselor primare şi secundare, ca rezultat al dezvoltării bazei materiale.11
Oferta primară nu are valoare intrinsecă: ea se distinge de oferta turistică secundară prin
faptul că resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de natură, atât în spaţiu,
cât şi în timp.
Având în vedere specificul turismului ca activitate economică, oferta turistică se
particularizează printr-o serie de caracteristici, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
• se adresează unui număr mare de consumatori potenţiali, în contextul existenţei unei
ample pieţe turistice naţionale şi internaţionale;
• prezintă o mare complexitate, imprimată atât de structura propriu-zisă a ofertei, cât şi de
structura producţiei şi a „producătorilor” de turism;
• condiţionează consumul turistic, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ;
• implică un volum important de investiţii pentru „înzestrarea turistică” destinată
elementelor funcţionale ( hoteluri, moteluri, restaurante, baruri, pensiuni, baze de tratament etc.)
• are un pronunţat caracter de substituire;
• prezintă o anumită rigiditate şi imobilitate ;
• poartă amprenta complementarităţii prestaţiilor turistice ( cazare, masă, tratament).
Principalii factori care determină nivelul şi structura ofertei turistice sunt: teritoriul,
sectorul terţiar şi baza tehnico-materială.
1. Teritoriul reprezintă pentru oferta turistică condiţia esenţială a existenţei sale. Din
punct de vedere cantitativ, spaţiul poate fi definit prin „capacitatea de primire a teritoriului”, în
timp ce pe plan calitativ se defineşte prin „atractivitatea sa” sau valoarea turistică a teritoriului
care poate fi naturală sau creată..
10
Nedelea,A., Piaţa turistică, Editura Didactică şi Pedagogică, 2003, p. 113
11
Snak,O., Baron,P., Neacşu, N., Economia Turismului, Editura Expert, Bucureşti,2003, p.182

10
 Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele sau potenţialul
natural al destinaţiei turistice. Valoarea relativă a acestora este dată de atractivitatea, caracterul şi
accesibilitatea lor. Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele
naturale apar pe piaţa turistică ca o componentă particulară a unui produs turistic oferit spre
comercializare. Ca urmare, putem aprecia că valorile naturale constituie pentru anumite categorii
de turişti factorii principali în luarea deciziilor pentru alegerea unei destinaţii turistice.12
În funcţie de caracteristicile resurselor naturale, acestea formează diferite tipuri de oferte
turistice. Astfel, apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori determinanţi ai ofertei
turismului de odihnă şi de agrement; fondul piscicol şi cinegetic reprezintă baza ofertei
turismului de vânătoare şi pescuit sportiv; peisajele pitoreşti, pădurile etc., generează forme de
turism de odihnă sau turism itinerant; resursele de ape minerale şi termale, lacurile sărate,
nămolurile cu calităţi terapeutice facilitează dezvoltarea turismului de cură şi tratament balneo-
medical.
Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi afectată
datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe suprafeţe limitate. Ca urmare
a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în turism, care promovează o serie de principii ce se
referă la „satisfacerea trebuinţelor prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de
a-şi realiza propriile lor nevoi”.
Mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa nealterată are o
importanţă vitală pentru generaţiile viitoare, de aceea nu trebuie prejudiciat din considerente pe
termen scurt. Turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă beneficii
atât comunităţii locale cât şi vizitatorilor.
Având în vedere aceste principii şi pentru a atenua presiunea cererii turistice asupra
ofertei din anumite zone turistice, specialiştii determină „capacitatea optimă de primire a
teritoriului” sau capacitatea de suport a destinaţiei”. Aceasta reprezintă numărul maxim de turişti
care pot fi primiţi pe un teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant, organizarea vieţii în regiunea
respectivă şi calitatea serviciilor turistice.
Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se găseşte în relaţie
directă cu:
- accesibilitatea şi atractivitatea sa;
- frumuseţea naturală a peisajului;
- configuraţia spaţială ( masive muntoase, podişuri, câmpii, râuri, alcuri, litoral,
etc);
- originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei;

12
Nedelea, A., op.cit., p.122-123

11
 - valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, religioase, folclor,
artizanat;
În cunoaşterea valorii teritoriului ca determinant al ofertei turistice, nu trebuie să omitem
analiza poziţiei teritoriului în raport cu bazinul cererii, faţă de fluxurile circulaţiei turistice.
Raportul se exprimă prin distanţa faţă de teritoriul turistic sau accesibilitatea teritoriului şi are o
semnificaţie deosebită, în special pentru turismul de vacanţă, care este forma de turism cea mai
puternic dependentă de calitatea teritoriului.
2. Sectorul terţiar
Este componenta de bază a oricărui complex economic naţional care reuneşte activităţile
de prestare de servicii şi care, urmare a dezvoltării şi diversificării nevoii sociale, s-a
individualizat ca sector distinct în economie.13
La nivelul economiei mondiale, nivelul de dezvoltare al unei ţări este apreciat astăzi,
alături de alţi indicatori şi de ritmul în care forţa de muncă se eliberează din sfera producţiei
materiale şi este asimilată în domeniul serviciilor. Astfel, asemănător modului de stabilire a
locului turismului în economia naţională şi pentru aprecierea locului sectorului terţiar, în
economie pot fi folosiţi următorii indicatori:
- ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar faţă de total populaţie ocupată. În ultimul
deceniu al secolului trecut, acest indicator a atins nivelul de 60-75% în ţările dezvoltate şi cel de
30-50% în ţările în curs de dezvoltare, vorbindu-se tot mai mult despre o „terţializare” a ocupării
forţei de muncă şi a categoriilor profesionale, proces care a început cu mulţi ani în urmă, dar a
continuat şi astăzi în ritmuri dintre cele mai înalte.
- aportul turismului la crearea produsului intern brut. Normalizarea nivelului acestui
indicator semnifică acceptarea faptului că şi în sfera serviciilor se prestează o muncă productivă,
se creează şi/sau se adaugă valoare care intră în componenţa indicatorilor macroeconomici.
- mărimea fondurilor fixe, ca expresie a dimensiunilor resurselor materiale antrenate în
sectorul terţiar şi raportul acestora cu cele din alte sectoare. Criteriile prezentate pentru
aprecierea locului sectorului terţiar în ansamblul economiei naţionale sunt de natură să
evidenţieze latura cantitativă a activităţii desfăşurate în cadrul sectorului terţiar.
3. Baza materială
Desfăşurarea activităţii turistice presupune existenţa, alături de elementele de atracţie, a
unor mijloace (resurse) materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerinţelor turiştilor pe
durata şi cu ocazia realizării voiajelor. Aceste mijloace sunt cunoscute sub denumirea generică
de baza tehnico-materială (capital tehnic). .14
Baza materială se prezintă într-o structură diversă (unităţi de cazare şi alimentaţie,
13
Florina Bran, Tamara Simon, Nistoreanu, P., Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.83
14
Rodica, Minciu, op. cit., p.177

12
mijloace de transport, instalaţii de agrement etc.), adaptată specificului nevoilor turiştilor,
funcţiilor economice şi sociale ale turismului.
Componentă a ofertei turistice, baza materială joacă un rol important în organizarea şi
dezvoltarea turismului.
Astfel, dimensiunile şi structura sa, nivelul tehnic al echipamentelor determină nemijlocit
accesul şi prezenţa turiştilor într-o anumită zonă, amploarea fluxurilor şi gradul de mulţumire a
călătorilor. Totodată, creşterea şi modernizarea dotărilor materiale antrenează o intensificare a
circulaţiei turistice.
Baza materială turistică prezintă o serie de particularităţi faţă de baza materială a altor
activităţi de producţie şi anume:
- între baza materială turistică şi resursele turistice naturale, trebuie să existe o
corespondenţă ca volum al dotărilor, atât pe plan calitativ structural, cât şi pe plan cantitativ.
- baza materială turistică trebuie să fie adaptată unui anumit segment al cererii turistice,
prezumate sau cunoscute.
- în cadrul bazei materiale turistice, un bloc important revine bazei materiale de cazare.
Conţinutul şi rolul bazei tehnico – materiale:
În corelaţie cu sfera largă de cuprindere a turismului, cu rolul său complex şi de ramură
de sinteză, baza tehnico – materială a acestuia include atât mijloace comune altor ramuri, cât şi
echipamente specifice. Astfel, în raport cu modul particular în care se consumă şi se înlocuiesc,
resursele materiale (capitalul tehnic) se separă în capital fix şi capital circulant.
Capitalul fix, componentă a avuţiei naţionale, este format din bunuri de lungă durată care
servesc ca instrumente ale muncii în mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se
înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare.
Capitalul circulant, parte a fondurilor de producţie, se caracterizează prin faptul că se
consumă integral în cadrul unui singur ciclu de producţie şi, ca atare trebuie înlocuit cu fiecare
circuit economic.
Potrivit acestei clasificări şi în concordanţă cu specificul activităţii turistice, capitalul
tehnic este reprezentat în proporţie covârşitoare din construcţii-clădiri, destinate primirii şi
servirii turiştilor, adăpostirii unor maşini şi utilaje necesare producţiei; La rândul lor, aceste
echipamente sunt delimitate pe subgrupe, în funcţie de participarea în diverse etape ale activităţii
turisitce. Astfel, între grupele cele mai importante se numără: clădirile unităţilor de cazare şi
alimentaţie, ale unităţilor de producţie şi administrative, parcul de mijloace de transport, instalaţii
de agrement şi tratament, inventarul, ateliere de reparaţii, gospodării anexe, unităţi de
învăţământ.15

15
Glăvan, V., op.cit., p23

13
 Complexitatea activităţii turistice se reflectă, aşadar în diversitatea mijloacelor de muncă
utilizate, a componentelor bazei tehnico-materiale. Punerea în valoare a potenţialului natural şi
antropic, atragerea turiştilor presupun existenţa unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul,
să ofere vizitatorilor condiţii pentru petrecerea agreabilă a vacanţei. Practic, între baza tehnico-
materială şi activitatea turistică există o relaţie strânsă, de intercondiţionare; pe de o parte,
turismul nu poate fi conceput în afara unei echipări tehnice corespunzătoare a zonelor de atracţie,
iar, pe de altă parte, dimensiunile, structura, calitatea resurselor materiale trebuie să se adapteze
permanent evoluţiilor turismului.16
Astfel, o zonă turistică de mare atractivitate nu se poate constitui în ofertă înainte de a
beneficia de dotările necesare primirii şi reţinerii călătorilor. Amploarea fluxurilor turistice este
determinată deopotrivă de cerere şi factorii acesteia, dar şi de gradul de dotare tehnică a
teritoriilor.

1.3. Structura potenţialului turistic

Cea mai importantă şi frecvent utilizată clasificare în domeniu împarte atracţiile turistice
(potenţialul), în două categorii principale: atracţii naturale şi atracţii antropice. La rândul lor,
fiecare din cele două categorii se subdivide în grupe omogene aşa cum rezultă din figura1.1.
Potenţialul turistic natural
Potenţialul turistic al unui teritoriu reprezintă elementul fundamental în crearea
produselor turistice, respectiv a ofertei turistice.
Potenţialul turistic natural cuprinde ansamblul condiţiilor pe care le oferă cadrul natural,
prin componentele sale: relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, monumente naturale,
rezervaţii, pentru petrecerea vacanţei şi respectiv atragerea unor fluxuri turistice. Fiecare dintre
componentele determină, la rândul lor, forme particulare de manifestare a turismului.

16
Rodica, Minciu, op. cit. p 178

14
 Potenţialul turistic

Potenţialul turistic natural Potenţialul turistic antropic

Relief Clima Fauna Flora Valori cult. şi Baza materială

istorice turistică

Factorii naturali de cură Potenţialul socio-demografic

(forţa de muncă în turism)

Figura 1.1. Structura potenţialului turistic

Sursa: Rodica Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, 2004, p.163 ;

 Relieful, prin tipurile sale glaciar, carstic, vulcanic etc., prin treptele şi altitudinile
sale, prin peisajul geomorfologic, formele sale bizare, fenomenele geologice, monumentele
15
naturii ş.a., se constituie ca atracţie turistică de sine stătătoare, stimulând drumeţia, alpinismul
sau odihna şi recreerea, ca modalităţi de petrecere a vacanţei.
România se caracterizează printr-o mare diversitate a peisajului generată de variate forme
de relief, de alternanţa culmilor montane, de diferenţierile altitudinale etc., ce se completează cu
diferite componente ale vegetaţiei, faunei şi apelor, care-i sporesc complexitatea şi atractivitatea.
 Condiţiile de climă, exprimate prin temperaturile înregistrate, regimul
precipitaţiilor (în mod deosebit grosimea şi persistenţa stratului de zăpadă), durata perioadelor de
strălucire a soarelui, creează cadrul adecvat practicării turismului de schi, de cură heliomarină,
climatic etc.
 Hidrografia, definită de o vastă reţea de râuri de graniţă (Dunăre, Prut, Tisa) şi
interioare (Olt, Argeş, Mureş, Siret, Jiu, Someş, Târnave), şi debitul acestora, de numeroasele
lacuri naturale de factură foarte diversă şi situate pe toate treptele de altitudine, de varietatea
apelor subterane, constituie o remarcabilă atracţie turistică.
 Vegetaţia, prin bogăţie (suprafeţele ocupate de păduri) şi varietatea speciilor, prin
prezenţa unei flore specifice sau a unor monumente ale naturii, generează forme particulare ale
turismului (cercetarea ştiinţifică, vizitarea parcurilor ). Este un factor de stimulare a călătoriilor
turistice; reprezentată prin pajişti, bogăţia şi varietatea speciilor, distribuţia teritorială, ca şi prin
existenţa unor specii deosebite, monumente ale naturii, vegetaţia are o multiplă funcţie turistică.
Astfel, ea constituie componenta esenţială pentru cercetarea ştiinţifică şi pentru organizarea de
parcuri naturale ca destinaţii de vacanţă; de asemenea, prezintă interes deosebit în cazul
turismului de odihnă, recreere şi tratament; în al treilea rând, ea completează celelalte valori ale
potenţialului, sporindu-le atractivitatea prin calităţile estetice şi rolul în influenţarea climatului.
 Fauna prezintă importanţă turistică prin valoarea sa cinegetică şi piscicolă
(bogăţia şi varietatea speciilor), dar şi estetică şi ştiinţifică, în cazul organizării de rezervaţii şi
parcuri zoologice. Fauna are din punct de vedere turistic, importanţă cinegetică, estetică şi
ştiinţifică. Astfel, fondul cinegetic şi piscicol, prin bogăţia şi varietatea speciilor, densitatea,
valoarea trofeelor etc., reprezintă principala atracţie pentru turismul de vânătoare şi pescuit
sportiv; în acest sens, România dispune de un potenţial de mare atractivitate, circa 3.600 specii,
localizat cu prioritate în zona montană: (Călimani, Rodna, Ceahlău, Bistriţa, Godeanu, Ţarcu) şi
în Delta Dunării.
Existenţa unor elemente naturale cu valoare excepţională, rare şi originale, forme de
relief, peisaj, floră şi faună, apreciate generic drept curiozităţi sau monumente ale naturii, au
impus organizarea lor în arii protejate, de tipul parcurilor şi rezervaţiilor.
Relieful ţării noastre şi cu precădere cel carpatic se înscrie ca cel mai variat şi important
potenţial turistic, prezentând interes atât prin valoarea sa peisagistică, dar mai ales prin aceeea că

16
oferă posibilităţi diferenţiate de amenajare şi dotare turistică.
Munţii Carpaţi, acoperind circa 35% din suprafaţa ţării, prin întindere, poziţie,
configuraţie, structură, altitudine, se impun ca zonă turistică importantă şi componentă de bază a
reliefului. Deşi au concurenţi redutabili mai ales prin altitudine şi stratul de zăpadă, în Munţii
Alpi, Pirinei sau Tatra, Carpaţii Româneşti prezintă câteva particularităţi care le conferă un loc
distinct în ierarhia sistemelor montane şi anume:17
- diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice şi tipurilor de relief precum şi
alternanţei unităţilor montane cu cele submontane şi depresionare;
- accesibilitate, datorită poziţiei centrale, configuraţiei, faptului că sunt străbătuţi de
numeroase văi şi cursuri de râuri, altitudinii mai reduse;
- complexitate, varietatea formelor de relief, asociată cu prezenţa unei bogate reţele
hidrografice, fond cinegetic, aşezări umane, oferind posibilitatea practicării celor mai diverse
forme de turism: drumeţie, alpinism, schi, odihnă, vânătoare şi pescuit, cercetare ştiinţifică.
Fără a avea înălţimea Alpilor, Carpaţii româneşti prezintă un întins domeniu schiabil,
care se desfăşoară pe o altitudine de 1200-1400 m, în general, lipsit de avalanşe de zăpadă şi ferit
de viscole. Astfel, cele mai întinse şi mai importante domenii schiabile se localizează între 1500-
1800 m altitudine (în munţii Bucegi, Parâng, Muntele Mic, Postăvaru, Retezat, Rodna etc.), dar
se poate schia, până primăvara târziu şi la 1900-2000 m în circurile glaciare din Făgăraş,
staţiunile montane Semenic, Băişoara şi Stâna de Vale situate numai la 1100-1400 m înălţime,
dar, în calea maselor de aer oceanic, schiatul se practică peste patru luni pe an.
Unele masive montane ca Muntele Mic, Ţarcu, Parâng, Rodna, Făgăraş, Bucegi, permit
amenajarea de pârtii şi mijloace de transport pe cablu în sistem „releu”, de la etajul inferior (900-
1000m) la cel superior, montan (2200 m), permiţând o valorificare succesivă, de la poale spre
culme, a domeniului schiabil şi prelungirea sezonului de sporturi de iarnă până în aprilie - mai.
Crestele şi piscurile alpine, verticalitatea pereţilor stâncoşi, prezenţi la tot pasul în
Carpaţi, au conturat şi un important domeniu pentru practicarea turismului, mai ales în partea de
est a Carpaţilor, centrele de alpinism de la Buşteni, Braşov şi Sibiu fiind recunoscute pe plan
naţional şi internaţional. Sunt peste 1000 de trasee cu diferite grade de dificultate pentru
alpinismul de vară şi de iarnă, localizate, mai ales, în masivele în care predomină formele
glaciare sau abrupturile calcaroase, cum sunt: Bucegi (256 trasee), Piatra Craiului (218), Retezat
(71), Apuseni (69), Cheile Bicazului (42), Făgăraş (11), Cernei (21).
Ţara noastră dispune de un important potenţial speologic cu o recunoscută valoare
ştiinţifică şi estetică. Cu cele peste10 900 de peşteri, România se situează pe locul al treilea în
Europa. Între acestea sunt peşteri de dimensiuni mari, adevărate complexe carstice subterane, cu

17
Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoiescu, B., Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, 2003, p.98

17
râuri şi cascade (Topolniţa, Cetăţile Ponorului etc.) sau cu sisteme dezvoltate pe mai multe etaje,
unele bogat şi frumos concreţionate (peste 300), altele cu mineralizaţii rare sau cu picturi murale
(peştera Ciuciulat, peştera lui Adam etc.) O mare parte dintre acestea, prin valoarea ştiinţifică şi
estetică, se constituie ca unicate pe plan naţional şi chiar internaţional, fiind declarate
monumente ale naturii sau rezervaţii speologice, aşa cum sunt peşterile: Topolniţa, Cetăţile
Ponorului, Şura Mare, Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, Scărişoara cu renumitul gheţar, Cloşani,
Peştera Urşilor (de la Chişcău) etc., multe intrate deja în circuitul turistic.18
Potenţialul speologic este parţial valorificat prin turism. În prezent, numai Peştera Urşilor
de la Chişcău este un obiectiv speologic şi turistic bine conservat şi cu o amenajare turistică
comparabilă cu cele existente în străinătate. Amenajări sumare mai sunt realizate şi în peşterile
Muierii din Munţii Parâng, Ialomiţei din Munţii Bucegi şi din Munţii Bihor.
Pe culmile carpatice cele mai înalte, de peste 2000 m, o mare atracţie turistică prezintă
peisajele alpine: cu pajişti întinse şi bogate, leagăn al păstoritului românesc şi al unor sărbători
tradiţionale ce se menţin şi astăzi pe platourile Munţilor Godeanu, Ţarcu, Şureanu, Cindrel,
Lotru, Parâng, Bucegi, Rodna, sau cele de mai jos, cu relief glaciar, stern, dar impunător prin
grandoarea şi semeţia formelor sale, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, creste zimţate etc.
Specifice Masivelor Făgăraş (cu cea mai mare suprafaţă ocupată de relieful glaciar 127 km², 175
de circuri, 50 de văi glaciare), Retezat (54 km², cu cel mai mare complex relief glaciar), Parâng,
Rodna, Ţarcu, Godeanu, Bucegi, Iezer. Cu un farmec aparte se înscriu aici numeroase lacuri de
înălţime (circa 180) adăpostite pe fundul circurilor glaciare între impresionante abrupturi
stâncoase şi pânze de grohotiş (Retezat (58 lacuri), Făgăraş (30), Parâng (28), Rodna (23),
Godeanu (22) etc.).19
Arealele calcaroase, puţin răspândite în ţara noastră (2% din teritoriu), se remarcă totuşi
prin peisaje carstice, uneori aride, dar de mare spectaculozitate, cu o paletă largă de forme şi
fenomene carstice de suprafaţă şi de adâncime.
Zona dealurilor subcarpatice şi podişurilor, deşi mai modestă din punctul de vedere al
potenţialului, se impune atenţiei în special prin bogăţia şi varietatea resurselor balneare. Cu peste
200 de localităţi ce dispun de factori naturali de cură, cu resurse de o mare varietate, în sensul că
pot fi utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecţiuni şi valoare terapeutică deosebită, România
beneficiază de un excepţional potenţial balnear, fapt ce o situează pe unul din primele locuri din
Europa.
Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu puţine atracţii naturale, reprezentate de
vegetaţie (areale forestiere şi floră specifică), fond cinegetic şi piscicol, reţea hidrografică (râuri
şi lacuri) şi resurse balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale, bioclimat).
18
Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoiescu, B., op. cit., p.102
19
Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., op.cit., p.183

18
 Un loc aparte în structura potenţialului turistic natural al ţării noastre, respectiv a
formelor de relief, ocupă litoralul Mării Negre şi Delta Dunării.
Litoralul, de-a lungul celor 245 km pe care se întinde, prezintă o mare varietate de
atracţii, oferind condiţii pentru o gamă largă de forme de turism: cură heliomarină, sporturi
nautice, odihnă şi recreere, tratament balneo-medical, cercetare ştiinţifică.
Plaja se diferenţiază faţă de oferta altor ţări printr-o serie de caracteristici precum:
orientarea spre est şi sud-est, ceea ce determină o îndelungată expunere la soare (circa 10 ore pe
zi), coborârea în mare cu o pantă lină, lăţimea relativ mare (de la 400-500 m la Mamaia la 50-
200 m în rest), asigurând condiţii excelente pentru cura heliomarină, din acest punct de vedere
având puţini concurenţi în Europa.
Delta Dunării reprezintă una dintre cele mai valoroase şi complexe zone turistice din ţara
noastră. Printre componentele sale de mare atracţie se numără:
- plajele întinse, în zona litorală (Sulina, Petrişor, Sf.Gheorghe);
- prezenţa dunelor de nisip;
- vegetaţie de mare varietate;
- fond cinegetic şi piscicol bogat.
Complexitatea potenţialului turistic ca şi gradul său de atractivitate, în general, sunt în
strânsă corelaţie cu formele de relief şi cresc progresiv de la câmpie către podişuri până la
unităţile montane, excepţie făcând litoralul românesc al Mării Negre şi Delta Dunării, care
prezintă condiţii naturale şi turistice originale.

Potenţialul turistic antropic

Această formă de potenţial derivă din istoria multimilenară şi bogată a poporului român,
continuitatea de locuire în spaţiul carpato-danubiano-pontic, ca şi din realizările economice şi
sociale mai vechi sau mai noi ale ţării noastre şi reprezintă o însumare de elemente cu funcţie
recreativă create de om.
România dispune de un bogat şi valoros potenţial antropic, rezultat al istoriei de peste
două milenii a poporului nostru în acest spaţiu geografic. Numeroase vestigii ale civilizaţiei
trecute, unele dintre ele unicate, bogăţia tradiţiilor populare, creaţia spirituală modernă, atestă
evoluţia şi continuitatea vieţii pe aceste meleaguri, alcătuind un important fond cultural-istoric,
apreciat din punct de vedere turistic în plan intern şi internaţional.
Potenţialul turistic antropic al României se compune din valorile cultural-istorice ale
ţării (vestigii arheologice, monumentele istorice şi de artă, instituţiile şi evenimentele cultural-
artistice, arta şi tradiţia populară), obiectivele economice de interes turistic, baza materială

19
specifică turismului şi potenţialul socio-demografic (forţa de muncă).20
Vestigiile arheologice existente pe teritoriul ţării noastre sunt numeroase, de factură
diversă, de mare valoare atât pentru istoria, cultura şi civilizaţia poporului nostru, cât şi pentru
cele universale. Dintre acestea pot fi menţionate:
- cetăţi greceşti de pe ţărmul Mării Negre (Istria, Tomis, Callatis);
- cetăţi dacice din Munţii Orăştiei (Costeşti, Sarmisegetusa);
- cetăţi romane (Drobeta, Tibiscum, Potaissa, Napoca);
- cetăţi medievale din epoca timpurie, care atestă cristalizarea primelor formaţiuni
politice româneşti (Biharia, Severin), sau din epoca modernă (Neamţ, Suceava, Sighişoara);21
În neolitic, au existat pe teritoriul ţării noastre mai multe arii de cultură, cu trăsături
proprii şi anume: cultura Gumelniţa (Muntenia) cu statuete de cult, aflate în muzeele din
Bucureşti, Piteşti, Târgovişte, Olteniţa; cultura Hamangia (Dobrogea), căreia îi aparţin două
figurine de lut, descoperite în apropiere de Cernavodă; cultura Boian (Câmpia Muntenia);
O altă componentă a potenţialului turistic antropic o constituie instituţiile şi evenimentele
cultural-artistice; acestea, găzduite în principalele centre urbane ale ţării, reflectă intensitatea
vieţii spirituale, tradiţia şi modernismul în cultură. Din această categorie de elemente ale
potenţialului turistic fac parte:
- edificiile unor instituţii culturale: Atheneul Român; operele din Bucureşti, Timişoara,
Cluj, Palatul Culturii din Iaşi, Ploieşti, Arad;
- reţeaua de muzee şi case memoriale; în ţara noastră funcţionează peste 450 muzee cu
profile diverse;
- evenimente culturale de tipul: festivaluri muzicale, ale filmului, teatrale, umoristice,
târguri, serbări.
O vizită la strălucitele monumente de artă medievală din Bucovina sau o excursie la
monumentala simbioză daco-romană, care este Tropaeum Traiani de la Adamelisi, o drumeţie în
patriarhul Maramureş, cu ale sale civilizaţii ale lemnului şi tradiţiei datinilor străvechi, fie o
croazieră pe magistrala albastră Dunăre-Marea Neagră reprezintă fiecare în parte, o carte de
vizită a României turistice.22
Elementele de etnografie şi folclor sunt nenumărate, în diverse domenii ale artei populare
(muzical,coregrafic etc.). Ele se caracterizează prin originalitate, continuitate, ingeniozitate şi
inventivitate reflectate în creaţii, datini, obiceiuri, în cântecul şi dansul popular.
Un potenţial turistic etnografic şi folcloric bogat, variat, îl deţin îndeosebi zonele
etnografice Maramureş, Năsăud, Beiuş, Haţeg, Bran, Covasna, Harghita, Rădăuţi, Câmpulung

20
Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoiescu,B., op. cit., p.105
21
Rodica Minciu, op. cit., p.170-171
22
Apetri, D., Bucovina: Cultură, personalităţi, destine, Editura Augusta, Timişoara, 2000, p.96

20
Moldovenesc, Humor, Fălticeni, Neamţ, Vrancea, Tulcea, Buzău, Prahova, Argeş,Olt, etc.
Bogăţia şi diversitatea arhitecturii populare româneşti, măiestria, talentul şi arta
prelucrării artistice a lemnului pot fi văzute şi cunoscute îndeaproape, îndeosebi în muzeele
etnografice în aer liber sau în secţiile de aer liber ale unor complexe muzeale judeţene.
În câmpul vast al textilelor şi portului popular lucrează şi azi un număr considerabil de
ţesătoare, cusătoare, îndeletnicirea păstrându-şi caracterul de masă mai ales în Maramureş,
Vâlcea, Marginea Sibiului, Pădurenii Hunedoarei.
Broderia pe pieptare şi cojoace este mult mai răspândită în centre din zona Rădăuţi,
Târgu-Neamţ, Vrancea, Marginea Sibiului, Bihor, Almaj etc.
Baza tehnico-materială specifică turismului cuprinde ansamblul de mijloace tehnice de
producţie utilizate în sectorul turistic, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii turistice, destinate
consumului turistic.23
Cea mai importantă şi frecvent utilizată clasificare delimitează două mari categorii: baza
tehnico-materială specific turistică şi baza tehnico-materială generală (infrastructura), după cum
rezultă din figura 1.2.

- unităţi de cazare
- unităţi de alimentaţie
- mijloace de transport
- mijloace (instalaţii) de transport
Baza tehnico-materială specific pe cablu
turistică -instalaţii de agrement
- instalaţii de tratament
- sate turistice
- sate de vacanţă
Baza tehnico-
materială a
turismului

- căi de comunicaţie
- mijloace de transport în comun
- instalaţii de telecomunicaţii

23
Rodica, Minciu, op. cit., p. 180

21
 Baza tehnico-materială generală - reţele de alimentare
- unităţi comerciale şi de prestări
servicii

Figura 1.2. Structura bazei tehnico-materiale a turismului

(Oscar Snak, p.175)

În prima grupă se încadrează resursele materiale care îşi datorează existenţa activităţii
turistice (sunt destinate exclusiv turiştilor), iar în cea de-a doua sunt cuprinse dotările cu statut
independent de domeniul turismului, dar care sunt utilizate şi pentru nevoile acestuia. În
infrastructură sunt cuprinse: căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi
interurban, reţeaua de telecomunicaţii, unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii.
Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este reţeaua unităţilor de
cazare (găzduire), întrucât răspunde uneia dintre necesităţile fundamentale ale turistului, şi
anume odihna, înnoptarea.
O altă componentă importantă a bazei tehnico-materiale a turismului o reprezintă
unităţile de alimentaţie publică. Poate fi identificat un segment al reţelei unităţilor de alimentaţie
care, prin caracteristici, dinamică, orientări, aparţine domeniului turismului. Acest segment este
alcătuit din unităţi cu profil complex, menite să asigure atât condiţii de servire a mesei, cât şi de
divertisment, amplasate în zonele turistice sau pe marile artere de circulaţie.24
Baza tehnico-materială specific turistică înscrie între componentele sale şi mijloacele de
transport; este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în administrarea
unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului
Mijloacele de agrement reprezintă o altă componentă bine definită a bazei tehnico-
materiale. Se prezintă din punctul de vedere al conţinutului, într-o gamă foarte largă şi anume:
terenuri de sport, săli de jocuri, parcuri de distracţie, plaje, pârtii de schi, cazinouri, discoteci etc.
Din structura bazei tehnico-materiale specifice mai fac parte satele turistice şi satele de
vacanţă. Acestea au o structură complexă, oferind turiştilor atât condiţii de găzduire şi servire a
mesei, cât şi de agrement. Principalele staţiuni pentru turism internaţional sunt: Băile Felix, Băile
Herculane, Călimăneşti, Căciulata, Slănic Moldova, Băile Tuşnad, Covasna, Vatra Dornei,
Sovata, Govora, Buziaş, Eforie Nord, Mangalia, Neptun.
Legat de existenţa şi utilizarea bazei tehnico-materiale turistice definim conceptual
termenul de facilităţi turistice ca ansamblul mijloacelor materiale şi umane necesare pentru a
înlesni participarea populaţiei la activitatea turistică şi pentru a crea şi organiza prestarea
24
Florina Bran, Marin, D., Tamara Simon, Economia turismului şi mediul înconjurător, Editura Economică,
Bucureşti, 1998, p. 78

22
serviciilor solicitate de turişti. Încercând o enumerare a principalelor categorii de facilităţi
turistice, rezultă următoarele grupări:25
 facilităţi de transport şi comunicaţii;
 facilităţi de cazare;
 facilităţi de alimentaţie;
 facilităţi sportive, de agrement şi distracţie;
 facilităţi comerciale;
 facilităţi cultural-artistice;
Dacă facilităţile de acces şi de infrastructură generală pot exista independent de
activitatea turistică propiu-zisă, facilităţile turistice sunt rezultatul dezvoltării turismului şi
sunt subordonate aproape exclusiv intereselor industriei turistice.
 Potenţialul socio-demografic cuprinde două elemente importante: populaţia şi
aşezările umane.
Populaţia interesează activitatea de turism sub mai multe aspecte, între care amintim:
 ca rezervor pentru cererea turistică de servicii; creşterea populaţiei, sporirea
ponderii populaţiei orăşeneşti, gradul de cultură şi educaţie a populaţiei, creşterea speranţei de
viaţă sunt factori importanţi în dezvoltarea şi stimularea activităţii de turism;
 ca element dinamic în creşterea calităţii serviciilor turistice (prin pregătirea
profesională, etică, aptitudini, calităţi psihosociale etc.)
Aşezările urbane, prin gradul accentuat de urbanizare, constituie factorii determinanţi ai
cererii turistice prin: numărul mare al locuitorilor, venituri materiale mai ridicate, poluarea
atmosferei şi anxietatea vieţii citadine, solicitarea mai mare pentru odihnă, etc.
Spre deosebire de resursele atractive aparţinând cadrului natural care sunt un dar al
naturii, zestrea turistică antropică reprezintă o însumare de elemente cu funcţie recreativă create
de om. Apariţia lor ca obiective de interes turistic nu poartă întotdeauna pecetea premeditării, ci
dimpotrivă, în majoritatea cazurilor, au îndeplinit alte atribuţii ( economice, strategice, culturale
etc.). Însuşirea recreativă şi-au câştigat-o însă în timp, ajungând adeseori ca ea să prevaleze în
comparaţie cu vechile atribuţii, devenind un obiectiv turistic propriu-zis. Încă de la începutul
afirmării sale ca specie cu trăsături superioare, omul şi-a satisfăcut nevoile sale recreative şi de
cunoaştere prin contemplarea peisajului înconjurător. Pe măsură ce avansăm pe scara civilizaţiei,
aportul uman la îmbogăţirea zestrei turistice se multiplică şi se diversifică, ajungând să fie astăzi,
pentru anumite regiuni terestre, hotărâtoare. Putem prevedea că ponderea obiectivelor create de
om se află într-o ascendenţă evidentă în comparaţie cu frumuseţile naturii care, cantitativ, sunt
limitate. Omul în continua sa devenire, creează noi valori, înnobilându-şi ambientul în strânsă
25
Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., op. cit., p.194-195

23
corelaţie cu creşterea sa numerică şi ridicarea standardului de civilizaţie.
Principalele atributive recreative ale obiectivelor de provenienţă antropică au la origine
următoarele însuşiri: vechimea obiectivului, unicitatea, ineditul, dimensiunea, funcţia.26
Vechimea unui obiect construit de mâna omului, indiferent de dimensiunea şi fizionomia
acestuia, devine adesea o sursă de real interes pentru privitori. Efectul atractiv al vechimii se
diminuează o dată cu apropierea de vremurile noastre, fără a se putea stabili o relaţie directă de
proporţionalitate. Aceasta, deoarece nu toate obiectivele produse de mâna omului impresionează
în acelaşi mod vizitatorul. Se constată, în general, că perfecţionarea şi diversificarea obiectivelor
devenite pretext de admiraţie se substituie frecvent vechimii pentru a le scoate în evidenţă.
Vechimea elementelor atractive antropice pune în mişcare stimuli psihologici al căror
efect este cu atât mai mare cu cât turiştii sunt mai bine informaţi, iar crearea atmosferei locului
lor de provenienţă mai inspirat creionată.
Unicitatea anumitor obiecte, edificii sau activităţi umane înmagazinează, de asemenea o
sursă notabilă de atractivitate. Este de ajuns a cataloga cu acest atribut o realizare antropică,
pentru ca ea să intre definitiv în sfera de interes a turiştilor, având în vedere nu o individualizare
dimensională, ci singularitatea efectivă a produsului în sine. Unicitatea poate rezulta fie dintr-o
acţiune deliberată a creatorului-autor al unui singur produs, fără copii sau variante, fie prin
distrugerea sau dispariţia obiectelor de acelaşi gen.
O altă însuşire turistică a obiectivelor de provenienţă antropică provine din ineditul lor
fizionomic, poziţional sau structural-compoziţional. Fizionomia diferită este rodul veşnicei
tendinţe a spiritului uman spre originalitate şi depăşire de sine. A reliefa ceea ce nu a mai fost
reliefat, a construi mai durabil, mai impozant, mai frumos, reprezintă principala sursă a ineditului
din lucruri. Întreaga artă mondială îşi are şi ea rădăcinile adânc înfipte în această pătimaşă
tendinţă. Iar arta reprezintă pentru turism un izvor de apă vie, indiferent dacă o desluşim în
arhitectura clădirilor, pe pânzele expuse în colecţii şi muzee, cu ocazia marilor evenimente
culturale şi artistice etc.
Ineditul poate rezultă şi din neterminarea unor proiecte sau este dat de locul ales de om
pentru amplasarea edificilor sale. Aceleaşi valenţe le putem descifra şi în ceea ce priveşte tipul
materialului utilizat în ridicarea unor edificii de referinţă (lemnul, piatra, sticla, oţelul), în
numărul de proiecte elaborate, a perioadei cât a durat construcţia, a personalităţilor care au
contribuit la definitivarea aspectului ei actual, etc.
Dacă vechimea, unicitatea sau ineditul unor obiective de origine antropică rămâne
apanajul turiştilor bine informaţi, dimensiunea acestora este un atribut accesibil tuturor, uşor de
evaluat sub aspect atractiv. În cadrul industriei turistice au fost utilizate pentru accelerarea şi

26
Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoiescu, B., op. cit., p.105-106

24
utilizarea acestui sector economic, resursele naturale şi culturale de valoare şi importanţă
deosebită, alte resurse fiind neglijate complet . Din cauza acestui fapt s-a produs o
supraexploatare a anumitor resurse, ceea ce a dus la accelerarea procesului de degradare a
acestora. Această tendinţă a condus la modificări esenţiale ale mediului înconjurător, fapt ce
demonstrează strânsa legătură dintre natura unui teritoriu şi cultura unei naţiuni. Cu cât aceste
resurse sunt mai originale, variate şi complexe, mai puţin degradate, cu atât interesul industriei
turistice pentru turism va fi mai mare.

25
 Capitolul II. Resursele turistice culturale ale României

2.1. Obiective istorice

Însumează o gamă variată de construcţii aparţinând mileniilor şi secolelor demult apuse,

răspândite cu predilecţie în regiunile de afirmare a marilor civilizaţii. Deşi în număr mai restrâns,
ele se regăsesc însă în toate arealele umanizate ale globului ca dovadă a continuităţii şi
creativităţii spiritului omenesc. Din această grupă menţionăm: castrele, forturile, castelele,
cetăţile, fortificaţiile.27
 Castrele romane sunt ridicate în scopuri militare, ca puncte întărite la graniţele
imperiului. Construcţia lor datează din perioada de expansiune a acestuia, iar funcţia iniţială a
fost aceea de avanposturi fortificate în faţa popoarelor aflate în conflict cu romanii, care
urmăreau în primul rând distrugerea fortificaţiilor. În consecinţă, vestigiile de acest tip se
păstrează rareori într-o formă ce poate sugera, dimensional sau fizionomic, vechea construcţie.
Între vestigiile romane, (peste 33), un loc important îl ocupă fortificaţiile militare (castre),
care constituiau puncte de sprijin în expansiunea romană în Dacia, şi erau construite, pe vechi
aşezări dacice, ca la Drobeta, unde se află şi ruinele podului lui Traian, construit de Apolodor din
Damasc, Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeş), Potaissa-Turda, Porolissum-Moigrad (jud.Sălaj)
etc. Deşi extrem de numeroase, castrele romane de pe teritoriul ţării noastre ne oferă prea puţin
din înfăţişarea lor de odinioară. Astfel, cel mai mare castru din Dacia, construit la Apullum (Alba
Iulia) a fost în întregime distrus de fortificaţiile medievale ridicate pe Dealul Cetăţii.Rămăşiţele
sale se mai pot identifica în scurte sectoare de ziduri, cu înălţimi de până la 3m, prinse în
matricea construcţiilor ulterioare. Căutarea urmelor strămoşilor noştri ne îndreaptă spre castrele
de la Micia (în apropierea Devei), Breţcu, Potaissa, Gilău, Bologa, Ilişua, Căşei sau Orheiul
Bistriţei.
 Forturile au jucat un rol asemănător castrelor, dar într-o perioadă istorică mai recentă.
Arhitectura forturilor era tributară funcţiei lor de apărare. În general, ele se impuneau prin
numărul mare al turnurilor de supraveghere, porţile masive, palisade şi creneluri.
 Castelele sunt locuinţe fortificate ale seniorilor feudali răspândite de la Atlantic, până la
Pacific şi mai recent, în America.
Spre deosebire de castre şi forturi, edificii cu funcţie de apărare propriu-zisă, în cazul
castelelor diversitatea creşte. Ele sunt, în primul rând, elemente de habitat, construite de feudali
în interiorul proprietăţii. Cum aceştia exercitau asupra regiunilor din jur o autoritate politică şi
administrativă, castelul îşi asocia, indirect, şi atribuţii de sediu. Castelele fortificate sunt mult
27
Cocean,P., Vlăsceanu,Gh., Negoiescu, B., op. cit., p. 108

26
mai spectaculoase prin aşezarea lor pe piscurile colinelor sau munţilor. La noi în ţară castelul
Bran sau castelul Huniazilor domină şi ele peisajul înconjurător.
Edificiile laice reprezentative ale stilului Renaşterii (italiene sau transilvănene) sunt
destul de numeroase, unele impunându-se printr-o mare valoare artistică, precum castelele de la
Criş, Brâncoveneşti (sec. al XVI-lea) jud.Mureş şi Vinţu de Jos, Castelul Peleş din Sinaia (1875-
1883). În stilul Renaşterii franceze, în Bucureşti s-au ridicat Palatele Justiţiei, Ministerului
Agriculturii (sec. al XIX-lea), Palatul Ghica - Tei (sec. al XIX-lea), azi restaurant. Pe măsură ce
ne apropiem de vremurile noastre, edificiile de acest tip cresc în monumentalitate şi
somptuozitate. Funcţia strategică dispare, fiind înlocuită de cea artistică sau politico-
administrativă.28
În funcţie de mărimea lor şi de bogăţia zestrei interioare, castelele se constituie ca
obiective turistice de real interes pentru o pondere majoră din cererea turistică. Există frecvente
situaţii când puterea lor de atractivitate este susţinută de istoria desfăşurată între zidurile roase de
vreme sau de valoarea decoraţiilor interioare, şi mai puţin de construcţia ca atare. De asemenea,
în contextul unui peisaj spectaculos, oferta atractivă creşte prin contribuţia reliefului, apelor,
vegetaţiei etc. Interesante sunt şi ansamblurile arhitectonice ca Palatul Culturii din Iaşi, Palatul
Şuţu (sec. al XIX-lea, neogotic, romantic) din Bucureşti şi Castelul Corvineştilor (sec. al XIV-
lea) “cel mai important monument de arhitectură gotică laică din Transilvania”.
Un deosebit interes artistic prezintă monumentele de arhitectură medievală în stil
brâncovenesc reprezentate prin castelele de la Mogoşoaia şi Potlogi (sec.al XVIII-lea),
ansamblurile de la Curtea Veche (sec.al XVII-lea), din Bucureşti.
În ultimii ani s-au ridicat o serie de clădiri arhitectonice, unele fiind remarcabile
monumente de arhitectură modernă, ca Palatul administrativ de la Baia Mare, Sala Palatului,
Palatul Radiodifuziunii, Palatul Parlamentului din Bucureşti etc., iar centrele civice realizate în
unele oraşe ca Târgu Mureş, Bistriţa, Satu Mare, Iaşi etc. sunt adevărate bijuterii arhitecturale.
 Cetăţile, alături de castele, se situează în fruntea obiectivelor turistice de rezonanţă
istorică. În raport cu acestea, cetăţile se detaşează prin creşterea gradului de complexitate
constructivă, prin funcţiile multiple şi prin concentrarea, în perioada funcţionării lor ca habitat, a
unei populaţii mai numeroase. Cetatea este expresia concentrării a expresiei antice sau
medievale, aşezare nevoită permanent să se apere. Sunt renumite cetăţile greceşti înfiinţate în
perioada marilor colonizări pe ţărmurile Mării Negre (Histria, Tomis, Callatis).
Cetăţile dacice şi romano-bizantine, larg răspândite, sunt unele dintre cele mai
reprezentative pentru existenţa multimilenară a poporului român. Descoperirile arheologice au
scos la zi vestigii dacice (33 de fortificaţii) în toate zonele ţării: Petrodava-Piatra Neamţ şi Bâtca

28
Glăvan, V., op. cit.,p.36

27
Doamnei pe valea Bistriţei în Moldova, Sucidava, lângă Caracal, Pelendava-Craiova în Câmpia
Română, Drobeta-Turnu Severin, la Dunăre, Ziridava–Pecica, în partea de vest, iar Potaissa-
Turda în Transilvania. Între cele mai vechi, care atestă apariţia şi cristalizarea primelor
formaţiuni politice româneşti sunt: Dăbâca (sec.XI-XII) jud.Cluj, Biharia (sec.XI-XVII),
jud.Bihor, Piatra Craivii-jud.Alba, Severinului(sec.XIII-XVI), jud.Mehedinţi, Curtea de Argeş
(sec.XIV) etc.
Între vestigiile medievale, un loc aparte îl ocupă cetatea Sighişoarei, ale cărei începuturi,
pe Dealul Cetăţii, sunt consemnate din anii 1191. Aceste vestigii, alături de bisericile-
monumente istorice şi de artă (sec.XII-XIII), Casa Vlad Dracul, celebra „scară acoperită”,
ansamblurile medievale civile din cetate şi din oraşul de jos, străzile întortocheate şi înguste cu
patină medievală fac din Sighişoara cea mai frumoasă şi mai bine păstrată cetate orăşenească din
Transilvania.
Un mare interes turistic prezintă cetăţile feudale (oraşe întărite cu cetăţi) ridicate de
breslele târgoveţilor în faţa atacurilor turceşti, de unde şi denumirea turnurilor de pază sau
bastioanelor în grija cărora se aflau (Turnul croitorilor, cizmarilor, în Transilvania, Banat şi
Crişana) dar fiind mereu distruse, de fiecare dată au fost refăcute în stilul epocii respective.
Cetăţi a ridicat Ştefan cel Mare în Moldova de-a lungul marginii răsăritene a ţării sale
(Soroca, Orhei, Cetatea Albă), cetăţi de piatră, pământ sau lemn au împânzit în aceeaşi perioadă
Transilvania (Vurpăr, Deva Turnu Roşu, Făgăraş, Rupea, Sighişoara, Bologa, Alba Iulia, Finiş,
etc.). Specifice Transilvaniei sunt ”cetăţile ţărăneşti” stăpânite şi apărate de obştea sătească
(Câlnic, Cristian, Sânpetru, Prejmer - cea mai bine păstrată -Feldioara, Râşnov, Făgăraş,
Homorod, Agnita etc.).
În Ţara Românescă se păstrează vestigiile fortificaţiilor şi ansamblurilor voievodale din
vechile capitale: Curtea de Argeş (sec.XIII-XVI), Câmpulung (sec.al XIV-lea), Târgovişte
(sec.X-XVII) şi ansamblul feudal Curtea Veche (sec.XV-XVII), din Bucureşti. De o factură
aparte sunt cetăţile ţărăneşti săseşti din sudul Transilvaniei sau din judeţul Bistriţa Năsăud, care
prin stilul arhitectonic şi al fortificaţiilor sunt unicate în ţara noastră. La toate acestea putem
adăuga bogăţia de obiceiuri şi datini, folclorul, portul popular, limba, ospitalitatea poporului
român etc., precum şi atracţiile create de mâna omului contemporan (construcţiile
hidroenergetice de la Porţile de Fier, de pe Dunăre, ca şi numeroase realizări social-economice,
tehnico-ştiinţifice etc.).

2.2. Obiective religioase

28
 Au o răspândire cel puţin asemănătoare cu a construcţiilor din grupa precedentă, omul
căutând încă din zorii conştiinţei sale, să-şi clădească anumite adăposturi unde să poată
comunica nestingherit cu divinitatea. La început, această funcţie a îndeplinit-o peştera; în
labirinturile ei întunecate omul şi-a înfiripat primele altare de cult sau urne mortuare. Ulterior,
componenta mistică a sufletului său l-a condus la construirea şi diversificarea edificiilor cu o
astfel de funcţie, în strânsă dependenţă cu varietatea religiilor tradiţionale, vechimii şi intensităţii
populării teritoriului. Se constată o răspândire generalizată a obiectivelor turistice din această
categorie, pe toate continentele şi în toate statele, cele mai multe fiind concentrate acolo unde
societăţile umane s-au consolidat mai de timpuriu şi au avut o creativitate, pe toate planurile mai
bogată.
Spre deosebire de castele sau cetăţi care au suferit invariabil mari distrugeri, edificiile
religioase au fost parţial ocolite de astfel de riscuri, exceptând situaţiile când forţele aflate în
conflict aveau religii diferite (musulmanii şi creştinii) sau concepţii antireligioase.
Din grupa edificiilor turistice cu funcţie religioasă fac parte: sanctuarele, templele,
bisericile, catedralele, moscheile, sinagogile, mănăstirile, mausoleele şi cimitirele. În
majoritatea dintre ele se practică cultul religios, în vreme ce mausoleele sau cimitirele
îndeplinesc anumite ritualuri legate de înmormântare.
 Sanctuarele reprezintă incinte delimitate prin pietre de hotar sau ziduri cu semnificaţii
religioase dedicate zeilor. În interiorul limitelor acestora sunt amplasate construcţiile cu
destinaţie religioasă şi, în primul rând, templele.
 Templele erau considerate o ,,casă a divinităţii, a zeilor”. Acest atribut a constituit forţa
motrice, imboldul principal în construirea unor edificii de mare amploare şi originalitate. Iniţial,
în preistorie, funcţia templului a fost atribuită peşterii, unde omul primitiv şi-a amenajat primele
altare, decorate cu picturi parietale.
 Bisericile sunt edificii religioase specifice spaţiului euro-american unde creştinismul s-a
răspândit rapid sub diferitele lui variante. Bisericile atrag vizitatorii printr-o serie de atribute
comune şi altor edificii antropice (vechime, grandoare), dar şi prin însuşiri particulare, specifice,
cum ar fi stilul arhitectonic, decoraţiile interioare, funcţia îndeplinită etc.
Monumente istorice şi de artă medievală, destul de numeroase şi de mare valoare
culturală se înscriu între cele mai importante atracţii turistice religioase din ţara noastră. Între
cele mai reprezentative sunt monumente istorice şi de artă medievală din Bucovina: Voroneţ,
Humor, Suceviţa, Arbore şi Moldoviţa.
Aceste biserici şi mănăstiri, monumente din sec.XV-XVI, aparţin stilului moldovenesc,
de arhitectură şi pictură medievală’’, o fuziune armonioasă a tradiţiilor artistice populare cu

29
unele influenţe bizantine şi gotice, care a îmbogăţit patrimoniul artistic universal atât prin arta
construcţiilor, cât mai ales prin cea decorativă, respectiv prin frescele exterioare, unice în lume
prin valoarea lor artistică. 29
Importante monumente istorice şi de artă medievală se întâlnesc şi în Oltenia de sub
Munte până la Argeş unde se află unele dintre cele mai vechi aşezăminte monastice din ţară:
Tismana, şi Curtea de Argeş, cu cel mai vechi şi valoros ansamblu de fresce din Ţara
Românească, sau celebre monumente arhitecturale şi de pictură cum sunt Curtea de Argeş şi
Hurezi, ultima fiind ca cea mai reprezentativă ca stil brâncovenesc şi care au avut de-a lungul
veacurilor şi un activ şi important rol cultural.
În oraşul Bucureşti se găsesc unele dintre cele mai vechi şi importante monumente
istorice şi de artă, ca ansamblurile monahice Radu Vodă (sec.al XV-lea), Mihai Vodă (sec.al
XVI-lea), cel din Curtea Veche (sec.al XVI-lea), Patriarhia (sec.al XVII-lea). Alte biserici au
fost întărite cu fortificaţii, respectiv cu ziduri, contraforturi sau turnuri ale căror vestigii se
înscriu printre elementele actuale de ordin atractiv. Fortificaţiile puteau înconjura biserica
propriu-zisă sau puteau îmbrăca forma unor curţi domneşti întărite în incinta cărora stăpânul
feudal înălţa un lăcaş de cult. Aceasta este situaţia bisericii Arbore din nordul Moldovei,
construită în anul 1503 de către portarul Sucevei şi mare dregător a lui Ştefan cel Mare, Luca
Arbore. Faima ei derivă de la pictura murală, interioară şi exterioară, exemplu elocvent al marii
descătuşări creatoare ce a zămislit Voroneţul sau Moldoviţa.
Alăturat bisericilor din piatră, de o mare valoare arhitecturală şi turistică se dovedesc a fi
bisericile din lemn răspândite în Maramureş, Sălaj sau Munţii Apuseni. Sunt binecunoscute
bisericile de lemn din Surdeşti, sat –Şugatag, Cupşeni, Dragomireşti, Libotin din Maramureş,
Fildu de Jos, Rieni, Vidra, Gârda de Sus etc.
Biserica de lemn din Şurdeşti se încadrează în tipul construcţiilor cu pridvor şi este una
din cele mai înalte realizări din lemn din Europa având 54 m înălţime. Apare aici un adevărat
gotic transilvan în lemn de mare forţă sugestivă. Altă atracţie a bisericilor constă în pictura
interioară sau frumuseţea icoanelor găzduite.
 Catedralele, moscheile şi sinagogile alcătuiesc o grupă importantă de edificii religioase în
care grandoarea şi complexitatea arhitecturii atinge apogeul.
Catedralele sunt caracteristice spaţiului european şi american, acolo unde creştinismul
deţine majoritatea absolută a adepţilor. Valoarea turistică a catedralelor o dă, înainte de orice,
arhitectura proprie, stilul constructiv (romanic, baroc, gotic, clasic, neogotic).
Goticul pătrunde în primul rând în Transilvania. Biserica Neagră din Braşov este rodul
unor generaţii de meşteri localnici care au construit-o între 1380-1480. Este cea mai impunătoare

29
Camilar, M., Bucovina, ghid turistic, Editura Ad Libri, 2006, p. 14

30
construcţie gotică din România. Turnul său ocroteşte cel mai mare clopot din ţară, iar faţadele au
un bogat decor sculptural.
Moscheile sunt edificii religioase reprezentative pentru lumea islamică. În ţara noastră
sunt construite moschei la Bucureşti, Constanţa, Babadag, Negru Vodă.
Sinagogile sunt edificii religioase ale lumii semite diseminate în Israel (Ierusalim, Tel
Aviv, Haifa), dar şi în numeroase ţări europene, inclusiv în România unde diaspora evreiască a
fost destul de numeroasă.
 Mănăstirile alcătuiesc ansambluri arhitectonice centrate în jurul unui edificiu de cult din
categoria bisericilor sau catedralelor. Pe lângă funcţia religioasă propriu-zisă, mănăstirile sunt şi
habitate caracteristice, producătoare de bunuri şi atracţii turistice ( articole de artizanat, hramuri,
pelerinaje). În îndelunga lor existenţă au adunat în chiliile lor valori de prim ordin (tipărituri,
manuscrise, cărţi vechi etc.). Orice prezentare a obiectivelor turistice din această categorie va
insista asupra valenţelor atractive ale mănăstirilor româneşti, prezente în toate provinciile istorice
ale ţării noastre, dar mai cu seamă în Bucovina şi Subcarpaţii Getici.
În Moldova se întâlnesc şi alte monumente istorice şi de artă specifice stilului
moldovenesc, între care amintim: Mănăstirea Neamţ, monument arhitectonic de mare valoare,
Trei Ierarhi, unic în arhitectura românească, datorită bogatei ornamentaţii ce-i acoperă faţadele
cu motive geometrice în stil oriental, Golia şi Sfântul Gheorghe, toate din Iaşi, Dragomirna,
complexul episcopal, din Roman, Voroneţ, Agapia şi Văratec etc. din dealurile nemţene.
Alte edificii religioase:30
 Mănăstirea Bistriţa, (la 10 km de Piatra Neamţ), ctitorită de Alexandru cel Bun
(al cărui mormânt se află aici) în 1402 si refăcută de Ştefan cel Mare. Mănăstirea a jucat un
important rol cultural, aici fiind redactat primul letopiseţ al Ţării Moldovei. Deţine un valoros
muzeu de artă feudală;
 Mănăstirea Agapia-Văratec (la 32 km de Piatra Neamt), zidită între 1642-1647
din iniţiativa hatmanului Gavril ( fratele domnitorului Vasile Lupu) M. Kogalniceanu spunea:
“…tablourile de la Agapia formează pentru Moldova o adevărată galerie de pictură, care va
atrage întotdeauna admiraţia românilor şi stima străinului cunoscător”;
 Mănăstirea Secu, (la 75 km de Piatra Neamţ), ctitorită de marele vornic Nestor
Ureche, în 1602. Muzeul mănăstirii cuprinde broderii, păstrează anumite manuscrise, tapiţerii,
covoare ;
 Biserica “Sf. Ion” din Piatra Neamt, (1497-1498), una dintre puţinele din timpul
lui Ştefan cel Mare, care se păstrează în forma ortogonală;
 Biserica Episcopiei din Roman, începută în 1542 de Petru Rareş şi terminată în

30
Rodica Minciu, op. cit., p.171

31
1550 de fiul său, Ilias Vodă, păstrează fresce din sec. al XVI-lea;
 Mănăstirea Moldoviţa este o ctitorie a domnitorului Petru Rareş, care rezideşte, în
1532, un vechi edificiu similar distrus de o alunecare de teren. Lungimea sa (32,8 m) o situează
în fruntea construcţiilor moldoveneşti de cult.
 Un aspect clasic de cetate întărită îl relevă Mănăstirea Suceviţa, construită între
1581-1586, în perioada domniei Movileştilor. Tehnica desenului şi aplicării culorilor se menţine
la cote înalte, cu nimic mai prejos Voroneţului sau Moldoviţei.31
 Cimitirile reprezintă o categorie de obiective a căror atractivitate constă în dorinţa
de reculegere şi rememorare lângă mormintele din incinta lor, aparţinând desigur, unor
personalităţi de excepţie. Când viaţa şi moartea sunt privite cu seninătate şi umor, precum a
făcut-o Stan Pătraş şi ucenicii lui la Săpânţa, Maramureş, Cimitirul Vesel devine un punct de
atracţie de rezonanţă internaţională.32
Cimitirul Vesel este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive
reprezentând scene din viaţa şi ocupaţia persoanelor înhumate. Ineditul acestui cimitir este
diferenţierea faţă de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment
foarte solemn. Uneori, cultura aparte a acestui cimitir a fost pusă în legătură cu cultura dacilor, a
căror filosofie era bazată pe nemurire şi pe consideraţia că moartea era un motiv de bucurie,
persoana respectivă ajungând într-o altă viaţă, mai bună. Astfel, în 1935, Patraş a sculptat primul
epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci,
sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică şi o atracţie turistică.
Spiritul creativ al lui Stan Ioan Pătraş a făcut ca acest monument al Săpânţei, Cimitirul
Vesel, să fie şi astăzi un vestigiu al culturii şi civilizaţiei româneşti.

2.3. Obiective culturale şi sportive de renume

Acestea îşi păstrează, în majoritatea cazurilor, funcţia iniţială care, prin ea însăşi devine o
sursă a interesului turistic. Desigur, modificarea în timp a însuşirilor actului cultural şi
metamorfozele spiritului uman au condus la apariţia unor noi tipuri de edificii culturale, paralel
cu abandonarea celor tradiţionale. Vechea agoră grecească, unde se adunau înţelepţii cetăţii
pentru a purta fertilele lor dialoguri, este substituită azi de amfiteatrele universităţilor sau
centrelor culturale de pretutindeni. Atributele atractive ale edificiilor culturale sau sportive
provin din arhitectura lor, adesea insolită, cât şi din exercitarea funcţiei lor iniţiale. Din această
grupă fac parte următoarele grupe de obiective: agora sau forumul, teatrele, amfiteatrele,
stadioanele, operele, universităţile, muzeele, colecţiile şi casele memoriale.
31
www.mturism.ro
32
Goja, P., Maramureş, ghid turistic, Editura Ad Libri, Bucureşti, 2006, p.102

32
  Agora sau forumul este o însumare de elemente arhitecturale care delimitează o
incintă în care, în Antichitate, se desfăşurau principalele elemente din viaţa aşezării. Ea avea o
formă dreptunghiulară sau pătrată şi era înconjurată de construcţii impunătoare.
 Teatrele apar, de asemenea, în Antichitate şi au dimensiuni notabile datorită
destinării lor ca loc de practicare a actului cultural în aer liber. În general, au o formă liniară sau
uşor curbată, în funcţie de topografia terenului în care sunt sculptate sau amenajate.
 Amfiteatrele reprezintă o ridicare, la cote superioare, a masivităţii în arhitectura cu
destinaţie culturală sau sportivă. De la forma liniară sau semicirculară a vechiului teatru se
ajunge la forma circular-ovoidală a amfiteatrelor.
Din punct de vedere arhitectural, amfiteatrele au constituit un model pentru construcţia
stadioanelor moderne, răspândite pe toate meridianele globului.
 Clădirile operelor actuale atrag un număr mare de vizitatori dornici de a
rememora traiectoria artistică a unor artişti celebri. Construcţiile devin adesea doar pretexte ale
satisfacerii nevoii de recreere spirituală realizată în plan mental. De altfel, unele edificii de acest
gen, prin însăşi arhitectura lor modestă,fără nici o însuşire deosebită, lasă loc trăirilor interioare.
 Universităţile au constituit, încă de la înfiinţarea lor, repere constante ale cererii
turistice. Faima universităţilor constă atât în zestrea lor materială (arhitectura clădirilor,
biblioteci, muzee, parcuri, stadioane), cât mai ales în moştenirea spirituală datorată marilor
personalităţi care au studiat sau activat în fiecare dintre ele. Cu cât celebritatea şi numărul
acestora a fost mai mare, cu atât blazonul instituţiei în sine este mai înnobilat.
 Muzeele aparţin, prin destinaţia bunurilor înmagazinate, grupei edificiilor
culturale, adresându-se celor interesaţi de resorturile intime ale creativităţii umane. În unele
cazuri, valoarea lor turistică sporeşte prin însuşirile arhitectonice ale clădirilor ce le adăpostesc.
Tipologia muzeelor este dintre cele mai variată. Astfel, întâlnim muzee de artă,
etnografice, istorice, ale ştiinţelor naturii etc. În general, valoarea mărimea muzeului este strâns
corelată cu posibilităţile de colectare, sistematizare, şi conservare a organizatorilor.
Un interes deosebit au muzeele de importanţă naţională, între care amintim pe cele din
Bucureşti (Muzeul de Istorie a României, Muzeul de Artă a României, Muzeul Colecţiilor,
Muzeul de Istorie Naturală ,,Grigore Antipa’’, Muzeul Geologiei etc.), Alba Iulia (Muzeul
Unirii), Braşov ( Complexul muzeal al culturii româneşti, Cluj Napoca ( Muzeul de Istorie),
Drobeta Turnu Severin (Muzeul Regiunii Porţile de Fier), Constanţa ( Muzeul de istorie
naţională şi arheologie, Muzeul Marinei), Iaşi ( Complexul Muzeal din Palatul Culturii), Oradea
( Muzeul Ţara Crişurilor), Piatra Neamţ (Muzeul de Istorie şi ştiinţele naturii), Sibiu ( Muzeul
Brukenthal), Timişoara ( Muzeul de Istorie), Tulcea ( Muzeul Delta Dunării) etc.33

33
www.turisminfo.ro

33
 Ca urmare, muzeele naţionale vor concentra valori artistice la nivelul întregii ţări,
precum şi anumite piese din exterior intrate în patrimoniul ţărilor respective.
Dimpotrivă, muzeele regionale (judeţene, districtuale) vor dispune de exponate adunate
dintr-o regiune dată, iar cele locale din perimetru gazdă, dar fără a se limita, totuşi, numai la
zestrea acesteia. Numeroase muzee judeţene deţin un bogat material faptic privind istoria şi
civilizaţia poporului român, a locuirii permanente pe aceste meleaguri. Mai importante sunt
muzeele din oraşele Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Buzău, Craiova, Deva,
Făgăraş, Ploieşti, Satu Mare, Sighişoara, Târgu Mureş etc.

 Casele memoriale sunt edificii cu funcţie turistică de o mare varietate a atracţiei.

Pot înmagazina referinţe privind personaje politice, artistice , culturale etc. Cunoscute sunt :
Casa Memorială Avram Iancu din Vidra de Sus, Casa Memorială Mihai Eminescu din Ipoteşti,
Casa memorială Liviu Rebreanu din Prislop, Bojdeuca din Ţicău-Iaşi, Castelul de la Ciucea a lui
Octavian Goga etc.34

 Bibliotecile reprezintă o concentrare masivă de documente scrise pe diferite

suporturi materiale, în diferite grafii şi stiluri. Prezintă mare interes cărţile rare, manuscrisele
originale, incunabulele. Renumele bibliotecii din Alexandria s-a transmis în timp atât prin
valoarea şi numărul exponatelor sale, cât şi prin odiseea edificiului în sine. La noi în ţară sunt
cunoscute Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Naţională din Bucureşti.

2.4. Indicatori utilizaţi în determinarea potenţialului turistic al resurselor cultural – istorice

Fiecare naţiune se individualizează prin formă de cultură şi civilizaţie, care, dincolo de

unele elemente cu caracter universal, includ şi unele aspecte proprii care îi conferă
individualitate şi originalitate. La nivelul fiecărei ţări există bunuri imobile şi mobile care
alcătuiesc patrimoniul cultural – istoric şi artistic, unele cu valoare deosebită care sunt cele mai
solicitate de a fi vizitate de turişti.35
Din multitudinea de bunuri care compun patrimoniul cultural-istoric şi artistic, doar o
parte prezintă şi reale valenţe turistice. Acestea pot fi puse în valoare prin aplicarea unor
indicatori proprii de evaluare, cum ar fi:
 tipul de monument : arheologic, de arhitectură, artă plastică, religios, tehnic,
comemorativ, etc;
 poziţie şi accesibilitate în teritoriu;

34
Neacşu, N., Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 112
35
Borza, A., Pledoarii vechi pentru un turism nou, Editura Uranus, Bucureşti, 2004, p.106

34
  natura şi specificul, valoare tipologică a monumentului;
 epoca şi tehnica de realizare, autorul;
 importanţa educativă, culturală, ştiinţifică, nivelul de înţelegere culturală;
 gradul de amenajare pentru turism;
 stadiul de valorificare în turism.
Alături de monumente, în mai toate programele turistice sunt incluse muzeele şi casele
memoriale, valorile etnografice, instituţiile culturale, manifestări cultural-artistice, gastronomia
tradiţională. Fiecare dintre aceste obiective turistice îşi au propriile caracteristici:
1. muzeele şi casele memoriale sunt cele mai valoroase componente ale oricărui
patrimoniu, prin faptul că tezaurizează cele mai importante obiecte . Acestea se pot defini prin:
 poziţie şi accesibilitate;
 tipul de muzeu, vechimea, gradul de interes;
 tipul de proprietate, regimul de funcţionare;
 starea de conservare şi gradul de amenajare a colecţiilor sau exponatelor pentru
vizitare;
2. elemente de etnografie şi folclor sunt componente de mare valoare care reprezintă
memoria culturală şi artistică a unei naţiuni, fiind expresia unor meşteri şi artizani de cele mai
multe ori, anonimi. Acestea sunt reprezentate de:
 arhitectură tradiţională şi tehnică populară, puse în evidenţă prin:
- case şi anexe gospodăreşti cu arhitectură tradiţională;
- instalaţii şi unele casnice de factură populară;
- biserici şi troiţe din lemn, cruci şi cimitire tradiţionale.
 creaţia artistică si meşteşugurile artizanale care includ un mare număr de obiecte,
create prin :
- arta prelucrării artistice a lemnului;
- arta prelucrării lutului;
- arta ţesăturilor, cusăturilor şi broderiilor populare;
- port popular, piese de costum şi de podoabă;
- arta cojocăritului şi prelucrării pieii;
- instrumente muzicale.
 manifestări folclorice:
 sărbători populare laice şi religioase;
 concursuri şi festivaluri populare;
 nedei si bâlciuri;

35
 3. instituţii culturale care sunt reprezentate prin teatre, operă şi operetă, atenee, case de
cultură, săli renumite de spectacole, cinematografice etc.
4. gastronomie tradiţională – prin care se valorifică în beneficiul turiştilor preparatele
culinare care sunt imaginea unui anume sistem de alimentaţie si de pregătire a produselor
animale şi vegetale.
Toate componentele prezentate au puncte comune de identificare şi clasificare ce se traduc
prin :36
 localizare, accesibilitate, grad de importanţă;
 vechime, aspecte şi caracteristici actuale;
 tipul de proprietate şi starea de conservare.
În funcţie de evoluţia politică, istorică, economică, culturală a unui popor, s-a format şi
păstrat de-a lungul secolelor un propriu tezaur cultural-artistic.
Obiectivele turistice româneşti sunt de mare interes cultural, ştiinţific, artistic, educativ,
multe dintre ele având caracter unicat pe plan naţional şi european.

36
Glăvan, V., op. cit. p. 106

36
 Capitolul III. Repartiţia în teritoriu a resurselor turistice culturale

3.1. Atracţii turistice în Bucovina

Turismul cultural în România este în general de natură religioasă, practicat în cea mai
mare măsură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-istorică a
obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, muzee etc.). Această formă de turism comportă o latură
informaţională, turiştii fiind motivaţi de ideea de a învăţa şi de a cunoaşte lucruri noi despre
aceste locuri.
Ţinut magic, plin de legende, Bucovina a fost plămădită într-un relief plin de măreţie şi
solemnitate ce se desfăşoară ca un imens amfiteatru natural coborându-şi treptele de la apus către
răsărit. Din munţii înalţi ai Călimanilor sau ai Bistriţei până în zona joasă de luncă, farmecele
Bucovinei, socotită o adevărată ,,Elveţie românească” sunt inepuizabile. Şiruri paralele de culmi,
cu păduri falnice de brad, fag sau molid, împestriţate cu pajişti şi fâneţe care îşi menţin coloritul
verde până cade zăpada, străbătute de văi cu ape cristaline, se succed ca nişte valuri încremenite
până departe în zări.
Diversitatea cadrului natural ( văi largi, dealuri domoale, munţi înalţi cu piscuri semeţe,
creste crenelate spectaculoase dezvoltate pe roci calcaroase, depresiuni intramontane de
tipul ,,câmpulungurilor”), etajarea vegetaţiei, varietatea ecosistemelor, armonia peisagistică,
toate acestea au dat locurilor un contur, o fizionomie aparte, o personalitate geografică deosebită.
Bucovina este printre cele mai atractive şi frecventate zone turistice de pe harta
României. Nu întâmplător de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în
anul 1975 cu premiul internaţional “Pomme d’Or” de către Federaţia Internaţională a Ziariştilor
şi Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare şi
exterioare din acest colţ de ţară au fost trecute de UNESCO în lista monumentelor de artă
universală. Aşezări precum Baia, Siret, Suceava, Rădăuţi păstrează până în zilele noastre
construcţii (cetăţi, ctitorii şi case domneşti ş.a.) din vremea primilor voievozi moldoveni. Alte
localităţi precum Putna, unde în 1871 festivităţile prilejuite de împlinirea a 400 de ani de la
zidirea ctitoriei lui Ştefan cel Mare s-au transformat, cu participarea lui Mihai Eminescu, Ioan
Slavici, Ciprian Porumbescu şi a altor tineri veniţi din toate provinciile istorice româneşti, într-o
impunătoare manifestare a cunoştinţei de neam şi de ţară a românilor de pretutindeni.37
Prelucrarea lemnului este mult apreciată în Bucovina, unde materialul este din belşug.
Lemnul este folosit în special pentru obiecte gospodăreşti, ca şi pentru construirea caselor.
37
Camilar, M., op. cit. p.7;

37
Diferitele părţi ale caselor sunt decorate cu sculpturi, ca şi stâlpii verandei sau poarta curţii. O
atracţie deosebită a zonei o constituie numeroasele activităţi artizanale ce au loc aici .
Ocupaţie veche pe aceste meleaguri este olăritul. Sunt bine cunoscute atelierele Rădăuţi,
Marginea, Boroaia şi Dolheşti. Bucovina este una dintre puţinele regiuni unde tradiţia vopsirii
ouălelor de Paşti este încă practicată. Cele mai mari şi mai grele ouă sunt transformate în
adevărate capodopere cu desene complicate în verde, roşu, albastru, negru şi galben. Valoarea şi
densitatea monumentelor istorice, biserici (de la Volovăţ, Solca, Horodnic, Bogdana) şi mănăstiri
( Putna, Voroneţ, Suceviţa, Arbore, Humor, Dragomirna, Sf. Ioan cel Nou), unele unicate pe plan
mondial, situează judeţul, după cum s-a afirmat adesea de către persoanele avizate pe primul loc
din ţară din punct de vedere al resurselor cultural-istorice.
În zonă se află un număr impresionant de biserici şi mănăstiri renumite pentru picturile
exteriore şi interioare. Fiecare dintre mănăstiri are o culoare dominantă (de exemplu „albastrul
de Voroneţ”, „verde de Suceviţa”) şi prezintă scene unice din religie sau scene care oglindesc
momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de
Apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la Humor, etc.). 38
Bucovina este brăzdată de un păienjeniş de ape atât în zona montană cât şi în cea de
podiş. Cele mai importante râuri îşi au obârşia în munţi, iar altele mai mici îşi trag izvoarele din
zona mai joasă a podişului. Râurile (Suceava, Moldova, Bistriţa, Moldoviţa) şi-au croit, odată
cu scurgerea vremii, văi adânci, dar ospitaliere pentru aşezările omeneşti. Bucovina este şi
împărăţia rezervaţiilor floristice (fâneţele seculare de la Ponoarele - Bosanci, de la Frumoasa-
Moara), forestiere (păduri seculare de pe Giumalău şi de la Zamostea), şi geologice (Pojorâta,
Complexul 12 Apostoli. Cele mai reprezentative monumente religioase din Moldova şi chiar din
restul României sunt concentrate aici, Bucovina ocupând un loc de frunte în galeria
ortodoxismului.
,,Bucovina de aur” este un dar ceresc, o lume fascinantă cum nimeni nu credea că mai
există, dar pe care o descoperi al fiecare pas doar ridicând privirea.
În România sunt puţine locuri în care, într-un spaţiu restrâns, cu voia lui Dumnezeu şi
prin strădania oamenilor, s-au adunat atâtea laolaltă: cultură şi tradiţii străvechi, natură variată şi
autentică, oraşe pline de viaţă, oameni deschişi şi vrednici. Bucovina este un astfel de loc
binecuvântat.

3.2. Obiective turistice în Maramureş

38
Beldeanu, I., Bucovina care ne doare, Editura Muşatini, Suceava, 2007, p. 18

38
 Aflat în nordul României, Maramureşul este un colţ al Europei foarte puţin cunoscut. În
mijlocul unui relief deluros şi a unor văi bogate, trăiesc oameni, iar majoritatea încă urmează
stilul de viaţă agrar tradiţional. Oamenii din Maramureş, moroşenii, sunt foarte ospitalieri,
întotdeauna gata să-şi primească vizitatorii în casele lor, să ofere un pahar de horincă, băutura
locală distilată, făcută din prune sau mere.39
Zona Maramureşului are o atât de bogată ofertă turistică, încât singurul lucru care nu este
disponibil în limitele acesteia e marea. În rest, regiunea acoperă totul, de la excursii pe munte şi
sporturi extreme la turism cultural şi religios, după preferinţele fiecăruia şi în funcţie de anotimp.
Însă Maramureşul nu oferă numai o lecţie de geografie; cultura şi istoria sunt două dintre
caracteristicile principale care definesc acest teritoriu. Toate acestea sunt pentru locuitori parte
din viaţa de zi cu zi: case tradiţionale încântătoare, porţi minunate din lemn, cunoscute peste tot
în lume, biserici frumoase din lemn, cu turnuri care parcă ating cerul.
Unicitatea şi marea lor valoare a acestor biserici au fost recunoscute de către una dintre
cele mai importante autorităţi ale lumii, UNESCO, ce a inclus opt dintre ele în Lista
Internaţională a Moştenirilor.40
Zona Maramureş este cunoscută pentru costumele sale populare, pentru covoare, pentru
obiectele din lemn, pentru clopuri (pălăriile din paie ale bărbaţilor), pentru olărit şi în pictura
icoanelor pe sticlă şi lemn. Oferta de cazare în Maramureş este dublă: pe de o parte, există
hotelurile şi motelurile în oraşele mai mari şi în staţiuni; pe de altă parte, mai există şi pensiunile
deţinute de câte o familie, atât în sate, cât şi în oraşe Pensiunile sunt încântătoare iar gazdele
foarte ospitaliere, de foarte multe ori acestea încercând să transforme şederea într-una
memorabilă.
Bisericile din Maramureş
Bisericile din Lemn din Maramureş sunt exemple remarcabile de arhitectură ortodoxă
foarte bine conservată cu influenţe ortodoxe şi gotice. Ele demonstrează un mare nivel de
maturitate artistică şi meşteşugărească: sunt înguste, înalte, construite din buşteni având turnuri
caracteristice cu unul sau două acoperişuri din şindrilă. Pereţii bisericilor sunt în general
construiţi din buşteni de stejar aşezaţi orizontal. Sunt expresii excepţionale ale moştenirii
culturale ale acestei minunate arii muntoase din nordul României şi din acest motiv, opt din
aceste biserici au fost incluse în Patrimoniul Mondial Al UNESCO în 1999.
 Biserica din Şurdeşti era cea mai înaltă biserică din lemn din toată Europa, cu turla
de 54 m şi o înălţime totală de 72 m, până acum câţiva ani, când noua biserică a mănăstirii Peri
din Săpânţa, de 78 m înălţime, a fost construită. Edificiul este inclus pe Lista Internaţională a
39
www.info-turism.ro
40
Goja, P., ,op. cit., p.6

39
Moştenirilor a UNESCO.41
Deşi aflată în afara zonei Maramureşului, biserica este una tipic maramureşeană, din
perioada matură a acestui stil. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica,
iar acoperământul unitar acoperă şi altarul. Un alt rând de ferestre se află între cele două streşini.
Turla înaltă este marcată printr-o margine trasată la jumătate.
 Biserica Poienile Izei
Această biserică a fost construită din grinzi de brad. Picturile sunt foarte bine conservate
şi includ scene mari în chenare simple. Principala temă din pronaos este Judecata de Apoi, una
din cele mai complexe fresce din Maramureş. Diferite grupuri sunt înfăţişate pentru a înfrunta
Judecata, de obicei mulţi străini printre cei condamnaţi, precum turcii, tătarii, arabii şi ţiganii, sau
oameni imorali, precum mincinoşii, escrocii şi invidioşii. Naosul este foarte înalt. Pe boltă se
află reprezentarea Sfintei Treimi. Pe pereţi se află scene din Noul Testament, înfăţişând Viaţa şi
Patimile lui Iisus.
 Biserica Bârsana
Bârsana este una din cele mai mari comune din Maramureş şi unul din cele mai
importante sate de pe Valea Izei. Biserica este foarte întunecată înăuntru. Termenul „bârsan”
denumeşte un cioban care îşi ţine oile cu lână bogată şi lungă, cuvântul devenind un prenume în
timpurile medievale. Biserica stă acum pe o colină, înconjurată de o livadă, şi este una din cele
opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor Internaţionale a UNESCO. Ea a fost construită din grinzi
mari de stejar, pe o fundaţie din blocuri masive de piatră. Altarul are mai puţin spaţiu, cu trei
ferestre mici, spre nord, sud şi est câte una.
 Biserica Bogdan Vodă
Construită în anul 1718, biserica este una din cele mai vestite din regiune, şi pentru
poziţia sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri. Spre deosebire de majoritatea altor
biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Nicolae” se află în mijlocul satului, în centrul unei curţi cu
cimitire. Pentru o biserică atât de mică, „Sf. Nicolae” din Bogdan Vodă are destul de multe
ferestre. Cele mai vechi picturi sunt aproape ca miniaturile, iar scenele religioase se separă prin
fâşii roşii şi mici, fiind marcate prin inscripţii slavonice.
 Biserica Borşa
Biserica are un plan dreptunghiular, acoperişul principal cu cele două seturi de streşini
acoperind portalul, pronaosul şi naosul. Picturile conţin particularităţi stilistice observate la
bisericile construite la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Decoraţiile de pe bolta naosului, pictată în
stil liber, cu liniile curbate, aminteşte de stilul pictorului Ştefan, care a lucrat la bisericile din
lemn din Şurdeşti. În jurul anului 1800, altarul şi capătul estic al bolţii din naos au fost refăcute
41
Cristea, G., Dăncuş, M., Maramureş-un muzeu viu în cultura Europei, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale
Române, 2000, p.176

40
pentru a ascunde semnele focului. Suprafeţele au fost acoperite cu bucăţi de haine, deasupra
cărora hârtia a fost lipită şi apoi pictată în culori vii.42
 Biserica Valea Stejarului
Biserica e la aproape 10 km de Sighetu Marmaţiei şi la 5 km de Vadu Izei, ajungându-se
pe un drum local mic, în Valea Porcului, afluent al Izei.
Biserica “Sf. Parascheva” este cea mai mică (4 m lăţime şi 8 m lungime) şi cea mai veche din
Maramureş. Edificiul are un acoperiş unitar, cu un singur rând de streşini, dar deasupra altarului
vârful altarului este mai coborât. Se mai găsesc şi deschideri ale ferestrelor mici, separate
prin lăţimea grinzilor. Au forme diferite, în cruce, în romb şi dreptunghiulare, şi sunt plasate
asimetric pe faţade. Se întâlnesc doar în naos şi altar, în timp ce pronaosul mic este întunecat. În
pronaos şi altar, plafoanele sunt plate, dar naosul este acoperit de o boltă. Există câteva urme
vagi ale picturilor murale originale în interior.
 Biserica Sat Şugatag
Printre bisericile din lemn maramureşene, biserica “Sf. Parascheva” este una din cele mai
impresionante. Altarul poligonal are un acoperiş cu un singur rând de streşini. Biserica este un
exemplu de vârf al arhitecturii în lemn, construit în cea mai prolifică perioadă a fenomenului.
Tocul uşii este masiv, alcătuit din mai multe chenare, unul în interiorul celuilalt. Acestea sunt
delimitate de decoraţii de funii răsucite, de diferite dimensiuni, şi de legături formate de
triunghiuri imprimate şi de colţi de lup. Stilul de aici e mai rigid decât în alte părţi ale bisericii,
iar scenele sunt pictate direct pe grinzile din lemn.
 Cimitirul Vesel
Faima localităţii Săpânţa se trage de la renumitul său Cimitir Vesel care a devenit o
importantă atracţie turistică. Numele cimitirului vine de la multitudinea de cruci multicolore şi
de la poeziile satirice şi epitafele care sunt inscriptate pe cruci. Cimitirul datează de la mijlocul
anilor 1930 şi este creaţia artistului popular Stan Ion Pătraş, sculptor, pictor şi poet în acelaşi
timp. Creativitatea lui Pătraş a scos la iveală această monumentală şi renumită operă de artă. Mai
bine de 50 de ani artistul a creat sute de cruci din lemn inscriptate în stilul său caracteristic.43
În partea de sus a fiecărei cruci există un basorelief cu o scenă din viaţa celui decedat.
Scenele sunt simple şi am putea spune chiar naive în stil dar aduc din trecut viaţa locuitorilor
satului, prezentând un aspect relevant din viaţa fiecăruia. Ele prezintă femei torcând lâna, ţesând
covoare sau făcând pâine, bărbaţi care taie lemne sau ară pământul, păstori cu turmele, lucrători
în lemn, lăutari şi multe alte ocupaţii.
După ce crucea este sculptată ea este pictată de obicei cu un fundal albastru aşa numitul
“Albastru de Săpânţa“. Scenele sunt pictate folosind culori vibrante: galben, roşu, alb şi verde.
42
Goja, P., op. cit. p.29
43
Cristea, G., Dăncuş, M., op. cit., p.148

41
Nici o cruce nu e terminată fără o scurtă poezie, câteva rime simple, între 7 şi 17. Epitafurile sunt
sincere, spontane şi scrise la persoana I, mesaje adresate de persoana decedată celor care trăiesc.
Fiecare poem conţine numele celui decedat precum şi un aspect esenţial din viaţa respectivei
persoane. Cele mai mult de 800 de cruci pictate constituie o arhivă vastă care rezervă istoria
locuitorilor din Săpânţa.
“Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria,
tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase
ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara,
Iza, Vişeu şi Vaser.
Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează
munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase peisaje din România. Râul
Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care
stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală.
Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctual de
pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop e de a merge spre vale.
Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate
pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România
care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi.
Maramureşul are porţile deschise către turiştii doritori să cunoască aceste obiective,
purtătoare a semnelor distinctive ale originalităţii culturii materiale şi spirituale populare, unde
pot face un popas, cu o încărcătură emoţională aparte.

3.3. Sibiu - capitală culturală europeană

Municipiul Sibiu este unul din cele mai frumoase oraşe transilvănene. Are un farmec
aparte, deoarece este un "oraş muzeu" ce evocă prin zidurile turnului de apărare, bastioanele
fostei cetăţi a Sibiului, vremurile unei frumoase istorii. Oraşul este plasat într-un peisaj unic, la
poalele Carpaţilor, în zona masivului Cibin, ceea ce îi asigură o bogăţie de atracţii turistice.
Construit pe locul unei vechi aşezări romane, oferă, odată cu istoria lui veche atestată
documentar încă de acum 850 de ani, o lume unică a manifestărilor artistice şi evenimentelor
culturale, îmbinată cu marea frumuseţe naturală a împrejurimilor oraşului. Oraşul a atins, prin
serviciile multiple oferite, un nivel deosebit de organizare a timpului liber. Pe această premisă a
fost creat un mediu de viaţă atractiv şi stimulativ pentru locuitori, oferind în acelaşi timp şi
vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte viaţa bogată a unui centru cultural transilvănean. 44
44
Avram A., ş.a., Sibiu: ghid cultural-turistic, Bucureşti, Editura F.F. Press, 1998, p. 11

42
 Sibiul a devenit un adevărat centru regional al prestărilor de servicii. Aici îşi au sediul
numeroase societăţi care oferă servicii în domeniul bancar, al asigurărilor de stat sau private şi
diverse instituţii publice. Oraşul dispune de o ofertă largă de educaţie universitară. Cele şase
universităţi pun la dispoziţie un număr mare de specializări, dând oraşului caracterul unui
important centru universitar. Sibiul este, în cadrul judeţului şi în regiune, un centru medical ce
dispune de un important număr de spitale, policlinici, cămine de bătrâni, centre de îngrijire a
copiilor şi alte instituţii din domeniul sănătăţii.
Astăzi, Sibiul se prezintă ca o adevărată capitală culturală şi turistică a României,
atrăgând turiştii prin farmecul său medieval, prin minunatele frumuseţi din împrejurimi, prin
mâncărurile şi tradiţiile locale şi prin fermecătorul decor natural.
Sibiul a fost desemnat în 27 mai 2004 în urma votului final al Consiliului de Miniştri ai
Culturii din Uniunea Europeană drept Capitală Culturală Europeană (CCE) pentru anul 2007.
Cu străzile sale pietruite şi casele deosebite în stil saxon, oraşul transilvănean Sibiu este
un muzeu în aer liber. Străbătut de istorie, acesta oferă vizitatorilor o bogăţie de obiective
culturale, inclusiv turnuri de fortăreaţă medievală şi 15 biserici maiestuoase. Principalele zone
ale centrului istoric sunt Pieţele Huet, Mica şi Mare, sistemul de fortificaţii cu zidurile şi
turnurile specifice breslelor săseşti de odinioară şi Oraşul de jos, areale împânzite cu deosebite
lăcaşe de cult, muzee ce cuprind colecţii din cele mai diverse, şi multe alte puncte de interes
turistic.
Atracţii turistice45
 Catedrala ortodoxă
Monumentală şi impunătoare, sobră şi maiestoasă, Catedrala Mitropolitană „Sfânta
Treime” din Sibiu, domină de peste un secol întreg oraşul de pe malurile Cibinului.
În exterior catedrala e împodobită cu cărămidă colorată, cinci rânduri de cărămidă
galbenă, alternând cu trei rânduri cărămidă roşie. Toate piesele sculptate sunt apreciate pentru
execuţia lor, dar şi datorită faptului că s-au introdus şi motive populare româneşti.
 Catedrala Catolică
Edificiul construit în stil baroc a fost ridicat doar în secolul al XVIII-lea, fiindcă în urma
pătrunderii religiei lutherane toate lăcaşurile de cult au fost preluate de ei. În 1691 trupele
Imperiului Austriac au sosit cu preoţi militari iezuiţi. Biserica lor a fost construită între anii
1726-1733. Era un lăcaş simplu, cu pereţi albi, geamuri incolore. Fresca din spatele altarului
principal a fost pictată în 1777 de pictorul austriac Anton Steinwald.
 Catedrala Evanghelică
Catedrala a fost construită în sec.al XIV-lea. Cu toate că o serie de vase de cult din argint

45
Avram A., ş.a., op. cit., p.63- 66

43
aurit, nu sunt accesibile publicului, te uimeşte bogăţia pieselor expuse. Aici se află poate cea mai
frumoasă cristelniţă de bronz din ţară. Biserica a servit şi ca loc de înmormântare pentru
personalităţi sibiene. În anul 1853 pietrele funerare au fost demontate şi încastrate în zidurile
bisericii. O parte din lespezile din marmură roşie sau gri au fost realizate de doi mari sculptori ai
sec al XVI-lea.
 Biserica Ursulinelor
Biserica Ursulinelor, fosta biserica a Mănăstirii Dominicane a fost construită în anul
1474, când dominicanii s-au mutat în interiorul zidului de apărare. După plecarea dominicanilor,
în anul 1543 biserica a intrat în posesia lutheranilor, în 1755 clădirile au fost cedate călugăriţelor
ursuline.
Exteriorul bisericii, portalul şi o capelă laterală amintesc de stilul gotic de odinioară.
Mănăstirea a adăpostit renumita şcoală de fete desfiinţată în 1949. Întreaga avere a mănăstirii şi a
Şcolii a fost confiscată şi naţionalizată. Nici până astăzi nu a fost retrocedată.
 Biserica dintre Brazi
Biserica dintre Brazi este unul dintre cele mai importante lăcaşe de cult din Sibiu. Şi asta
datorită faptului că în cimitirul acestei bisericii au fost înmormântate multe dintre personalităţile
sibiene ale ultimelor două secole. Mai mult decât atât, este cel mai vechi edificiu de cult
românesc din Sibiu. Are hramul Sf. Petru si Pavel şi a fost fondat de către episcopul Inochentie
Micu Klein. A fost iniţial o biserică greco-catolică. .
 Piaţa Mare
Aici este centrul istoric al Sibiului, prima data menţionată în 1411 ca piaţă de cereale,
piaţa exista din anul 1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de fortificaţii a oraşului.
Începând din sec. al XVI-lea, Piaţa Mare a devenit centrul vechii cetăţi. Latura de sud a pieţii
este declarată monument arhitectural datorită stilului medieval unic care este menţinut aici.
Steagurile de vânt erau nelipsite de pe acoperişurile caselor şi indicau fie anul construcţiei, fie
semnul breslei.
 Casa Weidner
Veche de peste şase secole, clădirea a fost rând pe rând restaurant, capelă, reşedinţă a
unui arhitect maghiar şi atelier de marochinărie. Numită şi Casa Weidner după numele familiei
căreia i-a aparţinut în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, aceasta a trecut prin mai multe
etape de construcţie şi, ceea ce e mai important a rezistat de-a lungul timpului furtunilor, ciumei
şi incendiilor devastatoare. Corpul de clădire mai vechi este cel dinspre stradă, căruia i s-a
adăugat ulterior aripa de vest. În sutele de ani care au trecut peste zidurile groase ale clădirii a
rămas neclintită o deviză scrisă cu litere gotice pe arcul de piatră la intrare : ,, să ştii multe dar să
spui puţine / nu răspunde tuturor celor care întreabă » .

44
  Turnul Sfatului
Acest turn este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale oraşului Sibiu. Are acest
nume deoarece apără poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată în imediata apropiere a
clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată în documente la 1324. Accesul în interior este
posibil printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge
la etajele superioare. La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului, iar ultimul etaj
prezintă un punct de observaţie peste oraşul vechi.
 Palatul Brukenthal
Acest palat este edificiul cel mai reprezentativ al Sibiului. Această clădire se deosebeşte
de marile palate construite în spaţii deschise deoarece este limitat de existenţa parcelelor iniţiale.
Se adoptă un plan închis cu o curte interioară, organizarea spaţiilor realizându-se prin sublinierea
primului etaj, unde se află amplasate, la faţadă, cele mai importante cinci încăperi (salonul,
camerele de vizită, cabinetele) decorate cu tapet, elemente de tâmplărie artistică, şi mobilate cu
sobe de faianţă. O atenţie deosebită se acordă elementelor artistice, exterioare şi interioare,
elementelor de pietrărie, lucrărilor de sculptură şi portalurilor (principal şi secundar, în curte).
La primul etaj se află apartamentul proprietarului, de asemenea, apartamente pentru oaspeţi, iar
cel de al doilea etaj este rezervat colecţiilor, precum şi bibliotecii situate iniţial în aripa
transversală. Sala de muzică a fost tapetată cu tapet floral oriental dintr-o pânză de in, iar
încăperile situate de o parte şi alta, cu tapet de mătase de culoare roşie.
 Muzeul de locomotive cu aburi
Există o nostalgie pentru aceşti monştri de metal care, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX, se dovedeau, împreună cu vagoanele pe care le tractau, cele mai rapide
şi mai confortabile mijloace de transport. Muzeul Locomotivelor cu abur, din 1994 oferă celor
interesaţi 40 de locomotive cu abur construite între 1885-1959 în Germania, USA, Ungaria,
Polonia, Germania şi România. Două dintre aceste locomotive sunt funcţionale şi folosite în
diverse ocazii.
 Muzeul de istorie
Muzeul de Istorie este amenajat în Clădirea Primăriei Vechi. Clădirea a funcţionat ca
primărie până în anul 1948. Având profil de istorie şi arhitectură prezintă istoria locală, machete,
fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur (200 de piese) şi colecţie
numismatică (55.000 piese).

 Muzeul de farmacie
În anul 1494 la Sibiu s-a deschis prima farmacie din ţară, şi tot aici a activat un an şi
jumătate, medicul german Christian Friedrich Samuel Hahnemann, creatorul homeopatiei.

45
Această metodă este ilustrată în ultima încăpere, a muzeului cuprinzând 2.900 piese,
truse,'flacoane şi preparate homeopatice. Exponatele povestesc istoria farmaciei, sunt prezentate
echipamente farmaceutice din diferite epoci, vase din lemn, porţelan, sticlă, mojare din bronz sau
fontă, ustensile tehnico-medicale, truse chirurgicale, microscoape folosite în secolele XVII-XIX.
 Muzeul de arme şi trofee de vânătoare
Muzeul a fost realizat în 1966. Colecţia de bază este cea a lui Spiess constând din arme
de vânătoare, trofee autohtone şi exotice, curse şi capcane pentru prins vânat, arme de braconaj şi
fotografii. Traseul exponatelor oferă o imagine a dezvoltării armelor de vânătoare dar şi a
fondului de vânătoare din ţară. Trofeele expuse aici au obţinut numeroase medalii la diferite
expoziţii din ţară şi străinătate. Colecţia numără peste 1.550 de piese, unele cu o vechime de
peste 100 de ani. Astfel pe lângă colecţia August von Spiess (1841-1923) aici se află şi cea de la
Societatea Ardeleană de Ştiinţe Naturale din Sibiu.

3.4. Iaşul – oraş de cultură

Iaşul este oraşul marilor idei, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba
română şi al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din Ţicău). Fără îndoială Iaşul
reprezintă în continuare capitala culturală a ţării. 46 Iaşul este al doilea centru universitar al ţării,
care atrage studenţii ca un magnet.
Principalele campusuri studenţeşti se află în Tudor Vladimirescu (22 cămine), Titu
Maiorescu (4 cămine), Târguşor-Copou (4 cămine), Codrescu (5 cămine şi complexul
internaţional Gaudeamus) şi Agronomie (4 cămine).
În Iaşi, se mai află Biserica "Sf. Nicolae Domnesc", cea mai veche din oraş, ctitorie a lui
Ştefan cel Mare, restaurată integral la sfârşitul sec. al XIX-lea. De asemenea, mai pot fi vizitate
biserica Trei Ierarhi şi Mănăstirea Golia, mărturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor
Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitană, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu "Masa
Umbrelor", aleile Copoului cu mireasma de tei şi cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui
Eminescu şi Muzeul "Mihai Eminescu"), Casele memoriale "Mihail Sadoveanu", "George
Topârceanu", "Mihail Codreanu", "Otilia Cazimir", Biblioteca Universitară "Mihai Eminescu",
fondată ca bibliotecă a Academiei Mihăilene. 47
Alte monumente importante din perioada medievală sunt: Mănăstirea Galata, din timpul
lui Petru Şchiopul, Biserica Sfântul Sava, (începutul sec.al XVII-lea), bisericile Bărboi,
Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf.
Pantelimon, Mănăstirea Cetăţuia - ctitorie a lui Gheorghe Duca - sau Mănăstirea Frumoasa, din
46
www.mturism.ro
47
Georgeta, Cordun, Tărăbuţă, Iaşi- oraş sentimental, Editura Vasiliana, 2000, p. 4-5

46
sec.al XVIII lea. Primul spital din oraş a fost întemeiat la jumătatea sec. XVIII în jurul mănăstirii
Sfântul Spiridon, al cărui nume îl poartă şi astăzi. Spitalul Sfântul Spiridon este cel mai mare din
zona Moldovei. Clădiri cu mare valoare istorică se află printre blocuri noi de locuinţe (mai mult
sau mai puţin moderne). În perioada anterioară regimului comunist s-au pierdut în elanul
modernizator clădiri importante precum turnul bisericii Trei Ierarhi sau biserica Dancu. Unele
demolări aveau ca scop curăţirea oraşului de clădirile insalubre şi mizere sau rămase în ruină de
pe urma războiului, altele aveau alte scopuri. Chiar şi în aceste condiţii, au rămas în picioare
multe clădiri importante şi în fiecare colţ al său se simt urmele trecerii unei personalităţi de
seamă a literaturii, ştiinţei, filozofiei, istoriei sau politicii româneşti.
Obiective turistice48
 Palatul Culturii
Palatul Culturii a fost inaugurat, în 1926, de către Ferdinand de Hohenzollern. Realizat
după planurile arhitectului I.D.Berindei, construcţia Palatului a durat două decenii.   
Elementele de interes turistic sunt: Sala gotică, unde se poate admira mozaicul ce
reprezintă un "bestiarum" medieval (grifoni, acvile bicefale, lei). Sala "Voievozilor" se află la
etaj şi conţine, în medalioane, portretele domnilor Moldovei şi ale regilor României. Tot la etajul
I se află sala "Henri Coanda", ale cărei lambriuri au fost executate după un proiect al marelui
savant.
Astăzi Palatul Culturii din Iaşi este sediul Complexului Muzeal National "Moldova" Iasi
şi cuprinde: Muzeul de Istorie al Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Artă,
Muzeul Ştiintei şi Tehnicii Ştefan Procopiu.
 Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Ideea înălţării unei biserici mai mari, monumentale, la Iaşi, aparţine Mitropolitului
Veniamin Costachi. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, privind lucrările de proiectare şi
construire a noii biserici, este actul de naştere al Catedralei mitropolitane. Sfinţirea Catedralei, la
23 aprilie 1887, a fost un eveniment naţional, la ceremonie luând parte şi regele Carol I.
Catedrala ieşeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcat la colţuri
de patru turle decrosate. Stilul arhitectonic este inspirat din forme târzii ale Renaşterii italiene.
Elementele decorative, atât în interior, cât şi în exterior, sunt dominate de baroc.
Din anul 1889 a fost adusă, de la biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moaştele Cuvioasei
Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.
 Mănăstirea „ Sf. Trei Ierarhi”     
Mănăstirea "Sf. Trei Ierarhi" este cea mai frumoasă ctitorie a domnului Ţării Moldovei,
Vasile Lupu, o adevărată simfonie a artelor în rugăciune, construită între anii 1637-1639.

48
Georgeta, Cordun, Tărăbuţă, op. cit., p.8-34

47
 Ornamentele exterioare, care acoperă edificiul în întregime şi care au fost iniţial aurite,
combină elemente turceşti, arabe, georgiene, armene şi persiene cu motive arhitecturale
româneşti într-o superbă dantelărie în piatră.   În interiorul mănăstirii sunt înhumate mai multe
personalităţi de rang domnesc: Tudosca, prima soţie a lui Vasile Lupu, şi Ştefan-Vodă, fiul lor;
Dimitrie Cantemir, principele cărturar (1710-1711), precum si Alexandru Ioan Cuza, primul
domnitor al Principatelor Unite.   Lângă biserică se află Sala Gotică ce adăposteşte un muzeu de
artă religioasă, care cuprinde, printre altele, obiecte legate de istoria mănăstirii Trei Ierarhi.
 Teatrul naţional „ Vasile Alecsandri”
Construită în Iaşi, pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, clădirea Teatrului
Naţional este considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară.
Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la
Iaşi.
În anul 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română,
teatrul ieşean primeşte numele marelui poet, dramaturg şi om de cultură Vasile Alecsandri (1821
-1890).
Clădirea Teatrului Naţional este o veritabilă bijuterie arhitectonică adăpostind adevărate
monumente de artă.
 Casa Dosoftei
Casa Dosoftei găzduieşte Departamentul de Literatură Română Veche al Muzeului de
Literatură Română unde pot fi văzute numeroase exponate originale, între care şi cel mai vechi
manuscris conţinând Letopiseţul atribuit lui Grigore Ureche.
Edificiul de piatră cu aspect arhaic a fost construit în a doua jumătate a secolului al XVII-
lea şi a aparţinut iniţial bisericii "Sf. Nicolae Domnesc". În 1679 a funcţionat aici o tipografie.
 Mănăstirea Golia
Veche ctitorie a marelui logofăt Ioan Golia, sec. al XVI-lea, biserica "Înălţarea
Domnului" a fost refăcută la alte dimensiuni de voievodul Vasile Lupu. Strălucită şi bogat
înzestrată" biserica apare ca o construcţie monumentală care îmbină "trei feluri de meşteşuguri:
leşesc, grecesc şi moschicesc".
Turnul Goliei are o înălţime de 30 metri. Vizitatorul care doreşte să aibă o panoramă a
oraşului trebuie să urce cele 120 de trepte În prezent, turnul Goliei rămâne unul dintre locurile
privilegiate de unde pelerinul poate contempla "oraşul celor şapte coline".
 Parcul Copou –Teiul lui Eminescu
Parcul Copou a început să fie amenajat pe la anii 1833-1834, însă aspectul unei grădini
moderne este dat de Mihalache Sturza. Coloana din piatră înaltă de 15 m şi grea de 10 tone,
susţinută de patru lei, simbolizează cele patru puteri europene care au recunoscut independenţa

48
Ţărilor Române. În centul parcului Copou, lângă Teiul lui Eminescu, se găseşte bustul lui
Eminescu cât şi bustul vechiului său prieten Ion Creangă ridicat în 1932. În iunie 1984, lângă
Teiul lui Eminescu s-a deschis un muzeu , pios omagiu adus geniului poetului
 Grădina Botanică
. Începuturile Grădinii Botanice din Iaşi datează din sec. al XVII-lea. În anul 1960,
grădina botanică a fost constituită în actualul amplasament cuprinzând o suprafaţă de 105
hectare, fiind una din cele mai mari grădini din lume.
Sectorul Sere cuprinde 12 compartimente fiecare având specificul ei: plante
mediteraneene, tropicale, subtropicale (cactuşi, palmieri, bananieri, citrice, etc.), numeroase flori
ornamentale (camelii, crizanteme, orhidee, etc.) şi o colecţie de cicadaceae (fosile vii).
Sectorul Ornamental are o suprafaţă de 4,5 hectare şi conţine 2200 de taxoni în
exemplare unice sau grupaţi în colecţii, în număr de 25. Acesta dispune de o gamă variată de
plante decorative, ierboase şi lemnoase, care constituie o expoziţie cu caracter permanent.
 Bojdeuca Ion Creangă
Este casa din pitorescul cartier Ţicău, Iaşi, în care a locuit între anii 1872 şi 1889 marele
povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut şi de însuşi Eminescu, mare prieten al lui
Creangă. Merită menţionat faptul că Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din
România. Primul muzeograf care a prezentat Bojdeuca celor ce veneau să o viziteze a avut
dreptul să locuiască în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soţia, trei copii şi
bunica. La vremea sa, Ion Creangă era recunoscut pentru faptul ca la căsuţa sa din Ţicău deţinea
un grup destul de mare de pisici (aproximativ 30), iar fiecare purta câte un nume asociat unei
persoane reale din viaţa sa.
A fost deschisă ca muzeu memorial la 15 aprilie 1918, cu exponate originale aparţinând
lui Ion Creangă. În 1968 s-a deschis o expoziţie documentară privind viaţa şi activitatea
scriitorului, iar în 1989 s-a amenajat expoziţia documentară într-o clădire special construită. Sunt
expuse obiecte aparţinând marelui scriitor: ceas argintat, lampa originală, tabachera de argint cu
monogramă, două icoane din secolul al XVIII-lea, mobilier din secolul al XIX-lea, bucoavna de
la începutul secolului al XIX-lea, fotografii originale, colecţia revistei Convorbiri Literare, cărţi
din biblioteca Ion Creangă cu autograf etc.
Prestigiosul patrimoniu cultural artistic al judeţului, permanentul tezaur folcloric şi
etnografic, rezervaţiile şi resursele naturale, podgoriile vestite , precum şi postura de veritabil
nod feroviar şi rutier au favorizat dintotdeauna un turism susţinut şi eficient, cu multiple
posibilităţi de optimizare şi diversificare. 49

49
Georgeta, Cordun, Tărăbuţă, op. cit. p. 74

49
50
 Capitolul IV. Direcţii şi strategii de dezvoltare în turismul cultural al României

4.1. Direcţii şi orientări naţionale de dezvoltare a turismului cultural în România

Perspectivele dezvoltării turismului românesc nu pot fi abordate decât în contextul

restructurării şi privatizării întregii economii naţionale. În aceste condiţii se va putea susţine
ideea că turismul constituie un sector prioritar aflat în interdependenţă organică cu celelalte
ramuri şi sectoare economice. Pentru aceasta sunt necesare atât însuşirea concepţiei privind locul
şi rolul turismului în economia naţională, stabilirea unor direcţii clare de valorificare a
potenţialului turistic naţional, cât şi aplicarea în cadrul acestora, a unor măsuri, soluţii ştiinţific
fundamentate în toate subsistemele turismului.50
Proces complex şi, în acelaşi timp, global, dezvoltarea ar trebui să fie înţeleasă nu numai
ca o simplă creştere a indicatorilor economici sau ca o serie de calcule tehnice, ci ca un demers
vizând integrarea multiplelor aspecte ale existenţei, la care să participe cât mai multe categorii
ale populaţiei. Cultura, ca premisă şi ca scop, ca preocupare a tuturor, cultura participativă sau,
mai simplu spus, „democraţia culturală”, la care cu toţii ar trebui să avem acces prin intermediul
educaţiei şi al interesului acordat fenomenelor artistice, acestea sunt primele principii care stau la
baza noţiunii de „dezvoltare culturală”.
Strategia Comitetului Naţional pentru Dezvoltare Culturală a fost cea recomandată de
documentele UNESCO, de cele ale Comisiei Europene, iar ulterior de orientările Ministerului
Culturii şi Cultelor, axându-se în permanenţă pe următoarele linii prioritare de acţiune:
 integrarea valorilor culturale româneşti în circuitul european;
 studierea relaţiei dintre cultură, ştiinţă, tehnologie, în abordări transdisciplinare;
 promovarea culturii româneşti în străinătate prin prezentări holistice (arte plastice,
literatură, istorie, economie, viaţa politică şi administrativă, geografie şi turism) şi a limbii
române ca vehicul şi ca expresie desăvârşită a valorilor noastre culturale;
 sprijinirea aderării noilor state la UE prin stabilirea rolului culturilor naţionale .
Fondurile necesare pentru îndeplinirea programului de activitate mai sus amintit s-au
constituit din alocaţii bugetare, sponsorizări şi sume puse la dispoziţie de UNESCO, Consiliul
Europei pentru proiectele comune. De-a lungul anilor, instituţia a participat la diferite concursuri
naţionale sau internaţionale pentru finanţarea de proiecte, depunând, astfel, dosare şi pentru
perioada 2006-2008.

50
www.turisminbucovina.ro.

51
 Dintre partenerii naţionali se pot menţiona: instituţii culturale, universităţi, organizaţii
non-guvernamentale, asociaţii studenţeşti, instituţii bancare, parteneri mass-media, camere de
comerţ etc. Comitetul Naţional pentru Dezvoltare Culturală îşi propune ca în perioada 2006-2008
să îşi continue activităţile din sfera culturală şi educaţională, cu precădere în următoarele
domenii: diversitate culturală, patrimoniu cultural şi natural, educaţie pe tot parcursul vieţii,
mobilitate profesională, învăţământ actual, dezvoltare durabilă prin mijloace specifice, limba
română ca vehicul cultural.
România a reprezentat o destinaţie turistică importantă pentru piaţa zonală, promovând,
cu precădere, produsele turistice de litoral, staţiunile balneare, programele culturale şi
mănăstirile din Nordul Moldovei şi Bucovina.
Se impun astfel, pe lângă modernizarea structurilor turistice, a staţiunilor turistice şi
crearea de produse turistice noi, staţiuni, programe originale, atractive şi inedite ce ar putea,
printr-o activitate susţinută de promovare pe piaţa internaţională, să direcţioneze importante
fluxuri turistice spre România. În acest sens, se impune şi dezvoltarea ofertei de agrement şi de
animaţie, de mare atractivitate, prin crearea de parcuri tematice şi de divertisment, parcuri
acvatice, oferte prezente în ţările cu tradiţie turistică din lume.
Formele de cultură din România reprezintă o motivaţie semnificativă pentru numeroşi
vizitatori. Monumentele arhitecturale şi religioase, din care multe reprezintă încă vestigii
culturale, reprezintă puncte de atracţie majore. Numărul mare de mănăstiri, biserici şi alte clădiri
de cult reprezintă obiectivul a numeroase călătorii de grup sau individuale.
Evenimentele culturale şi istorice prezintă un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea
turismului, fapt ce poate reprezenta un avantaj pentru asigurarea unei funcţionări durabile şi
pentru a le păstra pentru generaţiile viitoare.
 Direcţii de relansare şi dezvoltare a turismului cultural51
Realizarea obiectivelor strategice în turism vizează unele direcţii de acţiune care privesc:
 modernizarea şi dezvoltarea unei oferte turistice competitive pe piaţa turistică;
 îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii de marketing şi promovare;
 integrarea turismului românesc în tendinţele europene şi mondiale, prinasigurarea
cadrului legislativ simplificat şi eficient al domeniului, armonizat cu legislaţia internaţională;
 crearea unui mediu de afaceri competitiv, respectiv a unui regim fiscal care să
încurajeze creşterea, exportul, investiţiile, infrastructura şi crearea de noi locuri de muncă.
România deţine un patrimoniu cultural-istoric şi etnofolcloric de mare valoare turistică şi
reprezentativitate pentru poporul român. Dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice culturale,
precum şi conştientizarea la nivelul pieţelor internaţionale că România este o destinaţie culturală
51
Florina Bran, Marin D., Tamara Simon, op. cit., p.245

52
cu obiective şi atracţii turistice de valoare europeană şi universală.
 Direcţii strategice:
- stabilirea elementelor de patrimoniu material identitare pentru cultura românească;
- promovarea turismului religios din România pe plan internaţional;
- creşterea nivelului de pregătire al ghizilor implicaţi în turismul cultural;
- amenajarea accesului la obiectivele turistice;
 Acţiuni:
 includerea monumentelor de pe lista patrimoniului mondial UNESCO în
programele tour-operatorilor din România;
 creşterea numărului de programe turistice care includ oraşul Bucureşti şi a calităţii
acestora prin extinderea programelor şi în zona limitrofă;
 crearea unei reţele de 15 centre de conservare şi dezvoltare a patrimoniului
cultural
Aceste zone turistice, pe care le considerăm reprezentative sunt:
- zona turistică Sibiu;
- zona turistică Braşov;
- zona turistică Transilvania de Nord, cu importante obiective cultural-istorice;
- zona turistică Maramureş cu renumite elemente etno-folclorice;
- zona turistică Moldova de Nord.
 iniţierea unor proiecte de valorificare şi amenajare turistică a unor centre turistice
reprezentative prin valoarea patrimoniului cultural: Bucureşti, Sibiu, Braşov, Timişoara, Arad,
Oradea, Satu-Mate, Sighişoara, Târgu Mureş etc. Sunt necesare:
 iniţierea unor programe turistice tematice culturale, religioase, istorice,
dezvoltarea
structurilor turistice adecvate în localităţile vizitabile.
 realizarea de proiecte privind punerea în valoare a creaţiei artizanale şi artei
prelucrării lemnului în zonele tradiţionale (Maramureş, Oaş, Bucovina, Oltenia, Sibiu) şi în zone
cu concentrări mari de fluxuri de turişti, care să cuprindă:
 crearea de centre de producţie, expunere şi comercializare a produselor artizanale;
 promovarea târgurilor populare, festivalurilor şi a spectacolelor populare în centre
turistice, staţiuni şi centre artizanale;
Dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică
şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone.
PROIECTUL NET-PRO-PAT vizează creşterea capacităţii comunităţilor mici de a păstra
şi valorifica durabil patrimoniul şi tradiţiile culturale în cadrul dezvoltării locale.

53
 Obiectivele proiectului sânt în acord cu principiile Planului Naţional de Dezvoltare, cu
acordurile internaţionale actuale privind protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural.
Obiectivele acestui proiect sunt:52
 informare, conştientizare, transfer de know-how şi bune practici la nivel naţional
şi internaţional, prin intermediul acţiunii în reţea;
 promovarea potenţialului comunităţilor pilot privind patrimoniul şi tradiţiile
culturale în contextul dezvoltării durabile locale şi microregionale;
 parteneriat intercomunitar pentru stabilirea de strategii, măsuri, priorităţi,
iniţiative, antreprenoriale şi planuri de acţiune în vederea valorificării durabile a patrimoniului şi
tradiţiilor culturale local.
Metodologia proiectului constă în:
 raport just între mijloacele electronice şi tipărite în activităţile de diseminare a
informaţiei;
 spaţiu precumpănitor pentru ideile, strategiile, iniţiativele şi acţiunile venite
dinspre comunitate;
 specularea implicării "personale" în reţea, ca un activ al acesteia;
 participare echilibrată a reprezentanţilor comunităţilor şi a celor din partea
organizaţiilor, autorităţilor şi instituţiilor publice judeţene;
 monitorizare şi evaluare permanentă a funcţionării reţelei.
Proiectul are ca teme:
peisajul cultural, componentă a patrimoniului cultural al comunităţilor, accesul
comunităţilor la instrumentele financiare ale UE pentru iniţiative locale şi micro-regionale de
dezvoltare;
muzeul judeţean/regional, partener pentru valorificarea patrimoniului comunităţilor;
educaţia prin şi în muzeu;
reabilitarea durabilă a patrimoniului construit şi a clădirilor vechi;
organizarea centrelor de informare şi resurse comunitare şi funcţionarea în reţea;
Proiectul pleacă de la următoarele premise:
 patrimoniul cultural reprezintă o sursă de identitate etnică şi culturală, de înălţare
pirituală şi de creştere a coeziunii între membrii unei comunităţi;potrivit concluziilor conferinţei
organizate de Banca Mondială la Florenţa în 1999, patrimoniul cultural poate fi valorificat de
comunităţi din punct de vedere social şi economic, ca o componentă a dezvoltării durabile;
 valorificarea patrimoniului şi a tradiţiilor culturale constituie o practică ce trebuie

52
www.mturism.ro

54
integrată în politicile publice ale autorităţilor pentru cultură, educaţie, mediu, dezvoltare spaţială
şi peisaj cultural, urbanism şi amenajarea teritoriului, dezvoltare locală şi regională, odată cu
introducerea drepturilor culturale în Constituţia României;
 păstrarea şi fructificarea valorilor tradiţionale şi de patrimoniu cultural trebuie să facă
obiectul unei programări strategice "de jos în sus", în corelare cu nevoile identificate, cu
interesele şi politicile locale;
 protejarea şi valorificarea peisajului cultural, a patrimoniului şi tradiţiilor culturale
trebuie să devină un proces participativ, asumat de cetăţenii din comunităţi, indiferent de formele
de proprietate asupra acestor valori.
Rezultate aşteptate în proiect sunt:
 realizarea site-ului Internet al proiectului pe platforma căruia vor fi organizate reţeaua ca
forum de discuţii, schimb de informaţii, transfer de know-how, bune practici, instrumente de
lucru şi instruire, studiile de caz relevante, prezentarea tematicii proiectului şi prezentarea
comunităţilor pilot din proiect;
 construcţia site-urilor Internet, de promovare locală, ale comunităţilor pilot, ce vor fi
organizate cu implicarea reprezentanţilor acestora din reţea;
 elaborarea unor materiale de promovare a potenţialului, strategiilor şi iniţiativelor locale;
pregătirea unei scheme strategice de dezvoltare locală focalizate pe protejarea şi valorificarea
patrimoniului şi tradiţiilor culturale;
 instalarea unor birouri de consultanţă locală privind patrimoniul durabil şi finanţarea
iniţiativelor locale şi asigurarea prin proiect a funcţionării acestora.
Echipa proiectului, împreună cu organizaţiile partenere şi cu comunităţile pilot vor crea
legături administrative şi de cooperare cu alte programe care fie sunt în desfăşurare pe durata
proiectului, fie vor putea fi scrise şi depuse pentru finanţare după finalizarea proiectului NET-
PRO-PAT.

4.2. Dezvoltarea agroturismului şi turismului rural în cadrul ANTREC

Agroturismul este activitatea de primire şi ospitalitate realizată de întreprinzătorii agricoli

individuali sau asociaţi precum şi de familiile lor utilizând propria întreprindere (gospodărie,
exploataţie) sau una închiriată, astfel încât activitatea desfăşurată să fie într-un raport de
complementaritate cu activităţile aferente cultivării terenului, silviculturii şi creşterii animalelor.
Agroturismul este o formă complexă de turism ce oferă oamenilor care vor să se relaxeze,
iubesc natura, cultura şi arta populară, posibilitatea de a-şi petrece timpul liber în gospodăriile

55
familiilor ţărăneşti.53
ANTREC - Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România este o
organizaţie neguvernamentală, apolitică, non-profit, membră a Federaţiei Europene de Turism
Rural (EUROGÎTES). Printr-o campanie eficientă, ANTREC a reuşit să implice un număr mare
din rândul membrilor săi să realizeze programe turistice apreciate atât pe plan intern cât şi pe
plan extern. În zona Bran-Moeciu există un adevărat cult al caselor. Fiind o zonă ferită de
ghearele cooperativizării, oamenii şi-au investit, de-a lungul anilor, toţi banii agonisiţi în
construcţia şi amenajarea caselor. Turismul rural si agroturismul se bazează pe trei coordonate:
spaţiu, oameni şi produse. Apare, astfel dorinţa individului de părăsire temporară a locului de
muncă, spre zone liniştite, lipsite de poluare, în care natura să fie „cea mai bună prietenă a
evadării”, pentru mişcare, odihnă, recreere, petrecere a timpului liber. Această dorinţă este
facilitată de reducerea orelor săptămânale şi a zilelor săptămânii de lucru, precum şi de creşterea
numărului zilelor destinate concediilor de odihnă, proces care de-a lungul anilor suferă o
transformare în direcţia fragmentării acestora.
În perioada 2007 - 2013, turismul rural şi regional din România va beneficia de fonduri
europene de aproape 500 milioane de euro prin intermediul Fondului European de Dezvoltare
Regională, la care se adaugă alte 87 milioane de euro din fonduri naţionale. Fondurile vor putea
fi atrase direct şi de către operatorii din turismul balnear prin intermediul proiectelor de investiţii
pentru creşterea calităţii serviciilor de cazare, achiziţionarea de aparatură medicală şi tratament,
servicii de agrement turistic.
Pentru perioada de programare 2007-2013, conform propunerii de modificare a legislaţiei
în vigoare pe dezvoltare rurală, Comisia Europeană a propus ca finanţarea pentru acest sector să
se asigure din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR).

 Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) este un

instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în
implementarea Politicii Agricole Comune. Politica Agricolă Comună este un set de reguli şi
mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în
Uniunea Europeană şi care acordă o mare atenţie dezvoltării rurale. FEADR reprezintă o
oportunitate de finanţare pentru spaţiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de
euro, începând cu 2007 şi până în 2013. Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare
Rurală contribuie la promovarea unei dezvoltări rurale durabile în întreaga Comunitate, venind în
completarea politicilor de piaţă şi de susţinere a veniturilor aplicate în cadrul politicii agricole
comune, a politicii de coeziune etc.

53
www.mturism.ro

56
 Obiective FEADR:
- îmbunătăţirea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin sprijinirea restructurării,
dezvoltării şi inovaţiei;
- îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, prin sprijinirea gestionării terenurilor;
- îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural şi promovarea diversificării activităţilor
economice.
Politica de dezvoltare rurală se bazează, în principal, pe trei instrumente juridice:
orientările strategice ale Uniunii pentru politica de dezvoltare rurală, Regulamentul Consiliului
privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din noul Fond European Agricol pentru
Dezvoltare Rurală (FEADR) şi regulamentul de punere în aplicare al Comisiei.
Orientările strategice ale Uniunii identifică domeniile importante pentru îndeplinirea
priorităţilor comunitare, împreună cu o serie de opţiuni pe care statele membre le-ar putea integra
în planurile strategice naţionale şi în programele lor de dezvoltare rurală. Planurile strategice
naţionale transpun orientările în contextul naţional, ţinând cont de necesităţile regiunilor şi sunt
puse în aplicare prin intermediul programelor de dezvoltare rurală.
Programele naţionale de dezvoltare rurală ale statelor membre au la bază şase orientări
comunitare strategice care vor contribui la:
- identificarea zonelor în care sprijinul comunitar acordat dezvoltării rurale generează cea
mai mare valoare adăugată la nivelul Uniunii Europene;
- asigurarea coerenţei cu celelalte politici comunitare, în special cu politicile de coeziune
şi de mediu;
- luarea măsurilor conexe punerii în aplicare a noii politici agricole comune, axată pe
adaptarea la evoluţia pieţei şi necesitatea de restructurare care decurge din PAC, atât pentru
vechile, cât şi pentru noile state membre.
Cele şase orientări strategice sunt:
 îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier;
 îmbunătăţirea mediului şi a regiunilor rurale;
 creşterea calităţii vieţii în zonele rurale şi încurajarea diversificării;
 construirea capacităţii locale de ocupare a forţei de muncă şi de diversificare;
 transpunerea priorităţilor în programe;
 complementaritatea cu alte instrumente comunitare.
Politica de dezvoltare rurală pe perioada 2007-2013 pune accentul pe trei domenii care
corespund celor trei axe tematice stabilite în noul regulament privind dezvoltarea rurală:
îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier; mediul şi regiunile rurale; creşterea
calităţii vieţii şi diversificarea economiei în zonele rurale.

57
  Programul naţional pentru dezvoltare rurală (PNDR) este adresat proiectelor de
dezvoltare rurală, strict legate de agricultură sau care promovează activităţi non-agricole
destinate îmbunătăţirii vieţii în mediul rural.
Acest program a fost aprobat în 20 februarie 2008 de către reprezentanţii U.E. şi
finanţează: investiţii în infrastructura de cazare, în modernizarea exploataţiilor agricole, creşterea
valorilor economice a pădurilor, crearea şi diversificarea microîntreprinderilor, pensiuni şi
obiective turistice, dotarea şi echiparea corespunzătoare a structurilor de cazare.
Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală este un document pe baza căruia va putea fi
accesat Fondul European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care reprezintă un instrument de
finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre în implementarea Politicii
Agricole Comune.
Ajutorul nerambursabil acordat este de maxim 200.000 euro. Un alt avantaj oferit în
cadrul noului program de finanţare este acela că, se oferă un avans de 20% din valoarea totală
eligibilă a proiectului după semnarea contractului cu Autoritatea Contractantă, beneficiarii
putând să înceapă implementarea investiţiei utilizând aceste resurse financiare. În mod concret,
prin acest program, sunt finanţate o varietate de proiecte, similare celor derulate prin SAPARD.
Prin PNDR se vor derula până în 2013, fonduri europene de peste 8 miliarde de euro,
fonduri provenite din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.
Planurile strategice naţionale transpun orientările în contextul naţional, ţinând cont de
necesităţile regiunilor şi sunt puse în aplicare prin intermediul programelor de dezvoltare rurală.

4.3. Alte direcţii de dezvoltare în turismul cultural al României

 Programul „Promocult 2008" este iniţiat şi finanţat de Ministerul Culturii şi

Cultelor şi are ca principal obiectiv promovarea valorilor culturale româneşti contemporane prin
intermediul proiectelor şi activităţilor culturale din domeniul artelor vizuale, artelor
spectacolului, culturii scrise şi cinematografiei, care îşi aduc astfel contribuţia la concertul
cultural european contemporan.54
Prin "Promocult 2008" se acordă finanţări nerambursabile pentru exploatarea sau
promovarea bunurilor culturale deja existente şi nu pentru producerea unora noi. Finanţarea
nerambursabilă se acordă pentru acţiuni şi proiecte derulate în intervalul 9 mai – 1 decembrie
2008. Principalul scop al acestei iniţiative este promovarea valorilor culturale contemporane din
România prin intermediul proiectelor şi acţiunilor culturale din domeniul artelor vizuale, artelor
spectacolului, filmului şi culturii scrise, asigurând astfel creatorilor oportunitatea de a-şi face

54
www.mturism.ro
58
cunoscută opera şi sprijinind prezentarea acesteia în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit Regulamentului de organizare a Promocult 2008 finanţarea nerambursabilă se
acordă pentru oferte culturale elaborate de solicitanţi, sub forma unui proiect sau unei acţiuni
culturale, pentru unul sau mai multe dintre următoarele domenii:
 arte vizuale;
 teatru – spectacol realizat în perioada septembrie 2005 – martie 2008;
 muzică – spectacol sau concert realizat în perioada septembrie 2005 – martie
2008;
 dans – spectacol sau concert realizat în perioada septembrie 2005 – martie 2008;
 film de lungmetraj, scurtmetraj de ficţiune, film documentar şi de animaţie.
Prin programul "Promocult 2008" pot fi finanţate acţiunile culturale, proiecte culturale
etc.
Poate solicita finanţare orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică de drept
public sau privat, română sau străină, care este autorizată, nu are datorii la bugetul de stat sau
local şi a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioară.
 Programul Cantemir a fost constituit în anul 2006 ca un program de finanţare
nerambursabilă al Institutului Cultural Român pentru proiecte culturale derulate în mediul
internaţional, cu impact pe pieţele de profil din străinătate.
În anul 2008, obiectivele Programului Cantemir pentru Secţiunea I sunt creşterea
vizibilităţii şi accesibilităţii culturii româneşti pe pieţele culturale internaţionale. În consecinţă,
vor fi sprijiniţi artiştii şi operatorii culturali din România care doresc să asigure o participare
românească la festivaluri internaţionale importante din străinătate.
Finanţarea se va acorda cu prioritate artiştilor români consacraţi, care au fost selectaţi sau
ale căror creaţii au fost selectate să participe la festivaluri importante din străinătate, festivaluri
care, prin amploare şi mijloacele de promovare oferite, asigură un grad cât mai mare de
vizibilitate a artistului/artiştilor români şi care pot oferi noi oportunităţi de interacţiune cu artişti
şi specialişti din mediul internaţional. Proiectul trebuie să se înscrie într-unul sau mai multe
dintre următoarele domenii: literatură, arte vizuale, arhitectura şi design, teatru, muzică, dans,
film, patrimoniu cultural.
Solicitanţii pot primi finanţare numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii :
 festivalul la care vor participa se desfăşoară în străinătate şi este dedicat artiştilor
profesionişti;
 participarea lor la festival este ca urmare a unei selecţii realizate de juriul
festivalului;
 solicitantul asigură cofinanţarea cheltuielilor aferente, din surse proprii sau atrase.
59
 Obiectivul general al Secţiunii II este promovarea creaţiei româneşti de valoare cu scopul
de a creşte vizibilitatea culturii române pe pieţele internaţionale şi accesul publicului străin la
informaţia de interes cultural din România. De asemenea, se urmăreşte creşterea interesului
pentru patrimoniul cultural românesc la nivel european şi internaţional, prin valorificarea şi
integrarea acestuia în circuitele internaţionale.
Proiectele se pot înscrie într-unul sau mai multe dintre următoarele domenii: literatură,
arte vizuale, arhitectură şi design, teatru, muzică, dans, film sau patrimoniu cultural.
Pentru a fi eligibile, proiectele trebuie:
 să se desfăşoare în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală, publică sau
privată, înregistrată legal (cu personalitate juridică) în ţară de desfăşurare a proiectului;
 să se desfăşoare în afara României. Activităţile care se pot desfăşura în\ România
sunt cele pregătitoare, de evaluare şi de raportare;
 să presupună realizarea şi distribuirea unui material de promovare în cadrul
proiectului;
 să nu fie dintre cele stabilite ca obligaţii sau programe minimale anuale (în cazul
instituţiilor publice);
 să aibă un buget minim de 57.000 RON;
 să nu fi fost respinse în cadrul unor sesiuni de evaluare anterioare ale Programului
Cantemir. Bugetul total indicativ disponibil pentru aceasta secţiune este de 902.500 RON. Acesta
va fi alocat integral în cadrul primei sesiuni de evaluare a proiectelor.
Prin finanţarea proiectelor în cadrul celei de a treia secţiuni, Institutul Cultural Român îşi
propune să încurajeze dialogul intercultural între artiştii români şi cei străini şi să susţină
schimburile de experienţă între artişti pentru crearea de produse artistice într-un context cultural
nou şi/sau diferit de cel românesc, precum şi pentru integrarea operatorilor culturali din România
într-un circuit internaţional de resurse, în vederea dezvoltării de noi proiecte culturale.
Programul acordă prioritate proiectelor care implică folosirea de tehnici şi forme de
prezentare inovatoare, caracterizate prin calitate, spirit contemporan, amploare, accesibilitate,
diversitate, şi care favorizează noi forme de exprimare. Vor fi apreciate în mod deosebit
iniţiativele de cooperare care au ca scop implementarea proiectului propus. Pentru a fi eligibili,
solicitanţii trebuie să fie: persoane juridice, fără scop patrimonial, înregistrate legal în România,
care desfăşoară, conform actelor constitutive, activităţi culturale (asociaţii, fundaţii, instituţii
publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi din alocaţii de la bugetul de stat/bugete
locale).
Finanţarea se poate acorda pentru proiecte care:
- se desfăşoară în parteneriat cu cel puţin o persoană juridică, publică sau privată din

60
străinătate, care desfăşoară activităţi culturale;
- se desfăşoară în străinătate;
- se concretizează într-un produs artistic nou care va fi prezentat publicului, ca parte a
proiectului.
Finanţarea nerambursabilă se acordă pe principiul co-finanţării cheltuielilor eligibile ale
proiectului de către solicitant (din surse proprii şi/sau atrase), în numerar, în procent de minimum
10% din valoarea finanţării acordate.
Reuşita unor programe turistice culturale va depinde de profesionalismul touroperatorilor
şi de un marketing foarte segmentat şi specializat. Promovarea trebuie susţinută şi de autorităţile
locale, regionale, naţionale, şi de o conlucrare în parteneriat între Ministerul Culturii şi
Ministerul Turismului.
Turismul cultural are potenţialul necesar de a contribui mai mult la dezvoltarea României.
Punerea în valoare a acestui potenţial va necesita angajarea organismelor guvernamentale,
întregul sprijin şi cooperarea tuturor celor implicaţi în industria turistică şi în sectoarele conexe.

61
 Capitolul V. Studiu de caz: Turismul cultural în Bucovina

În inima Carpaţilor, acolo unde bătrânele păduri adânci şi pâraiele vesele mai spun
povesti despre eroi puternici, acolo unde urşii se ascund în luminişuri şi cocoşii de munte cântă
triluri desăvârşite în soarele care tainic apune, acolo a dus Dumnezeu o bucată de paradis.
Această ţară minunată cu o natură şi mai minunată, posedă puteri necunoscute şi o strălucire
secretă, care dau putere trupului şi încântă sufletul. “Bucovina de aur” este un dar ceresc. O lume
vrăjită, cum nimeni nu ar mai crede că există, pe care o poţi descoperi pur şi simplu la fiecare pas
cu privirea.
Prin complexitatea obiectivelor sale, Bucovina este una dintre cele mai frumoase regiuni
turistice româneşti. În acelaşi timp, Bucovina este şi un ţinut al rezervaţiilor naturale, cu zone în
care obiectivele fundamentale ale protecţiei mediului înconjurător au devenit demult priorităţi,
îmbinând gândirea economică de piaţă cu cea ecologică.
În Bucovina, ,,turismul durabil sau ecologic” nu este o simplă dorinţă sau un scop de
atins, ci reprezintă o realitate vie. Nu degeaba te simţi în Bucovina de parcă ai trăi timpuri
străvechi.
Un mare înţelept spunea că Dumnezeu a lăsat oamenilor locuri binecuvântate pentru a le
reaminti că raiul există. Cei care vin în Bucovina vor pleca spunând: ,, Cu adevărat există!”.
Turismul cultural în Bucovina este în general de natură religioasă, practicat în cea mai
mare măsură de turiştii străini, atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural-istorică a
obiectivelor turistice (mănăstiri, biserici, muzee etc.).
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Î.P.Pimen spune despre aceste bogăţii religioase ale
Bucovinei:
,,Bisericile din Bucovina îşi au frumuseţea şi măreţia lor aparte atât prin picturile
interioare şi exterioare, cât şi prin arhitectură. Privindu-le, de îndată suntem învăluiţi într-o
atmosferă de reculegere sufletească; chipurile sfinţilor ne arată viaţa lor de sfinţenie-cea mai
înaltă treaptă a demnităţii omului; aceasta este starea care apropie pe om de Dumnezeu;
privindu-le, simţim lucrarea şi prezenţa lui Dumnezeu în ei.
Aceste biserici cu picturile lor sunt mărturii ale credinţei noastre ortodoxe, sunt roade ale
jertfei care le-au ctitorit, înaintaşii noştri apărători de ţară şi păstrători jertfelnice ai credinţei
noastre strămoşeşti; ele arată vrednicia şi puterea de creaţie a poporului nostru în tot ce este
frumos, frumosul care desfătează în primul rând ochiul sufletului şi chiar cel al trupului.
Păstrarea şi îngrijirea acestor valori constituie o îndatorire de primă importanţă; ele aparţin,
deopotrivă, patrimoniului naţional şi patrimoniului universal; prin ele facem parte nu numai din

62
familia popoarelor Europei ci şi din marea familie a lumii întregi, a lumii iubitoare şi creatoare
de valori realizate de om, care este chipul lui Dumnezeu, Creatorul cosmosului, adică al
frumosului”.55
Turismul cultural prezintă mari posibilităţi de atracţie prin integrarea valorilor de
patrimoniu cultural naţional în cel european şi mondial (mănăstirile clasificate de UNESCO
având semnificaţii internaţionale). Revelator în privinţa potenţialului cultural al zonei este faptul
că în presa germană se vehiculează sloganul ,,Bucovina-ţara celor 1000 de biserici’’, atrăgând
atenţia dezvoltării deosebite a turismului ecumenic şi de pelerinaj.
Bucovina este cunoscută pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapiţerii şi covoare.
Meşteşugarii continuă tradiţiile moştenite din generaţie în generaţie.
De mult timp Bucovina este personificarea concediului bogat în trăiri, în mijlocul unei
naturi neatinse, presărată cu monumente ale unei culturi vechi de secole. Această zonă este
renumită pentru frumuseţea peisajelor sale, pentru bogăţia tradiţiilor şi mai ales pentru
mănăstirile sale pictate. . Bucovina este un ţinut plin de nenumărate atracţii, în care excursioniştii
pot găsi tot ce doresc Numărul vizitatorilor care s-au convins că aşa este cu adevărat este mare şi
creşte de la an la an.
Bucovina a fost (şi continuă să fie) o aleasă floare din buchetul provinciilor româneşti,
mereu străbătută şi cântată pentru variatele-i aspecte de impact: de la natura generoasă la arta
desăvârşită a mănăstirilor, de la sufletul primitorial băştinaşului la impecabil întocmita şi
întreţinuta gospodărie, de la istoria care se iţeşte din orice cotlon la tăria de caracter a
locuitorilor. Nu este de mirare că cel ce-a cutreierat acest colţ de ţară, fie el condeier de profesie
sau simplu pelerin pe la cele sfinte, a simţit nevoia să împărtăşească şi altora cele văzute şi
simţite.56
Putem asemăna Bucovina unui pământ sfânt: zeci de biserici, mănăstiri şi schituri ne ies
la tot pasul în cale. Sunt celebre mai ales bisericile cu fresce exterioare, în inconfundabile nuanţe
de albastru, roşu, galben şi verde. E aproape imposibil să nu ne rămână pentru totdeauna în minte
aceste vechi imagini care recompun istoria sacră şi profană a lumii. De asemenea, e aproape
imposibil să nu ne farmece şerpuirile curgătoare ale Bistriţei şi Moldoviţei, să nu ne intrige
misterul ciudatelor forme de piatră de pe abrupturile Munţilor Călimani. După ce ne vom fi
încheiat călătoria prin Bucovina, ne va fi de-a dreptul imposibil să-i uităm peisajele pure,
oamenii simpli şi minunaţi.

55
Irimia, D., Mănăstirile din Bucovina, ghid de turism, Suceava, p.1
56
Doina, Papuc, Papuc, L., Bucovina în scrieri de epocă, Iaşi, Editura Alfa, 2005, p. 5

63
5.1. Patrimoniul cultural al Bucovinei

De-a lungul existenţei sale, de peste două mii de ani, poporul român a creat un extrem de
variat şi bogat patrimoniu cultural, folosit în întregime în scopuri turistice. România dispune de
monumente care, prin specificul lor, pot fi şi sunt considerate unicate mondiale.
Bucovina este renumită pentru frumuseţea peisajelor sale, pentru bogăţia tradiţiilor şi,
mai ales, pentru mănăstirile sale pictate. Aceste lăcaşuri monumentale de cult sunt principala
atracţie a Bucovinei, datorită frescelor în culori vii de pe zidurile bisericilor.
Turiştii iubitori de a vizita vestigiile trecutului, găsesc în zona Bucovinei un însemnat
număr de monumente, muzee, case memoriale etc, între care se remarcă vestitele mănăstiri ale
Bucovinei, predominate de figura luminoasă a lui Ştefan cel Mare, ctitorul acestora.
Monumentele istorice, de artă şi arhitectură veche moldovenească, care atrag admiraţia
tuturor vizitatorilor se pot grupa după importanţă în: monumente de importanţă universală şi
monumente de importanţă naţională.

A: Monumentele de importanţă universală

Pentru picturile în frescă ce datează de sute de ani, UNESCO a declarat monumente
universale:
Biserica mănăstirii Voroneţ, construită de Ştefan cel Mare în anul 1488, căreia
mitropolitul Grigore Roşca i-a adăugat un pridvor închis şi i-a acoperit în întregime faţadele cu
fresce de mare faimă, fiind pictată în interior încă din timpul domnitorului;
Biserica mănăstirii Humorului construită de marele logofăt Toader Bubuiag în anul
1530. Marea valoare a acestui monument o constituie podoaba picturală din interior şi mai ales
cea din exterior, care s-a conservat destul de bine;
Biserica Arbore, construită în anul 1503 de Luca Arbore, portarul Cetăţii Sucevei,
prezintă valoare datorită picturii exterioare, fiind considerată ca fresca cea mai reuşită din tot ce
s-a pictat în timpul domniei lui Ştefan cel Mare;
Mănăstirea Suceviţa, ctitorie a fraţilor Grigorie şi Ieremia Movilă, ridicată între anii
1582-1584, acoperită în întregime cu fresce pe pereţii exteriori, impresionează prin mărimea
ansamblului şi strălucirea coloritului;
Mănăstirea Moldoviţa, construită de Petru Rareş, în anul 1532, acoperită pe pereţi cu
strălucite fresce, care-i dau o valoare inestimabilă.
Aceste cinci monumente, unice în lume sunt apreciate de UNESCO ca fiind de valoare
universală; picturile exterioare, deşi sunt foarte vechi, păstrează prospeţimea culorilor: albastru

64
de Voroneţ, roşu de Humor, galben de Moldoviţa şi verde de Suceviţa.

B: Monumente de importanţă istorică naţională

Prezintă mare interes turistic: biserica Bogdana din Rădăuţi, cea mai veche din Moldova,
ctitorie a voievodului Bogdan I (1339-1365); mănăstirea Putna, ridicată de Ştefan cel Mare
(1466-1469), unde se află şi mormântul voievodului; biserica Probota a lui Petru Rareş; biserica
Albă din Baia a lui Ştefan cel Mare; mănăstirea Slatina a lui Alexandru Lăpuşneanu; mănăstirea
Dragomirna şi altele.
De mare interes istoric şi mult vizitate şi cercetate de turişti sunt ruinele Cetăţii de Scaun
a Sucevei, adevărat muzeu în aer liber care evocă măreţia şi gloria marelui Voievod al Moldovei,
Ştefan cel Mare, cetate ce nu a fost cucerită niciodată prin forţa armelor în întreaga sa istorie
zbuciumată.
Fondul turistic cultural mai cuprinde şi o reţea largă de muzee:
- Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava;
- Muzeele de artă feudală de pe lângă mănăstirile: Putna, Moldoviţa, Suceviţa şi
Dragomirna;
- Muzeele locale Fălticeni şi Vatra Dornei;
- Muzeele etnografice din Rădăuţi şi Gura Humorului;
- Muzeul lemnului din Câmpulung Moldovenesc;
- Casele memoriale cu muzee: ”Ciprian Porumbescu” din vechea comună Stupca şi
care astăzi poartă numele compozitorului, casa memorială a poetului Nicolae Labiş din Mălini, a
folcloristului Siminon Florea Marian de la Suceava, a actorului Matei Millo din Spătăreşti şi a lui
Constantin Ivănuş din Frasin. La Fălticeni se află casa lui Mihail Sadoveanu şi casele în care au
locuit Ion Creangă, Nicu Gane etc.
De asemenea, mare interes cultural prezintă şi folclorul local bucovinean care abundă în
multiple şi originale forme:
- cântul şi dansul popular,
- portul popular;
- tipurile de gospodării şi ornamentaţia caselor, cele mai reprezentative fiind în
localităţile: Vama, Ciocăneşti, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Arbore şi altele;
- datinile şi obiceiurile străvechi.
Arta populară se remarcă îndeosebi în următoarele localităţi:
- Arbore pentru ţesături şi cusături;
- Câmpulung-Moldovenesc pentru cojoace şi instrumente de suflat din lemn;

65
 - Ciocăneşti, care se poate dezvolta chiar ca sat turistic, pentru chimire şi
arhitectură populară;
- Cacica şi Marginea pentru ceramică, îndeosebi Marginea renumită pentru
ceramica neagră lustruită (atelier);
- Rădăuţi pentru vasele de ceramică roşie.
O puternică influenţă în dezvoltarea activităţii creatoare a olarilor o exercită îndeosebi
târgurile-concurs ale olarilor sau ale creatorilor populari contemporani, unele din ele marcând
deja a tradiţie a epocii contemporane. Un exemplu este Târgul Olarilor de la Rădăuţi.57
Revenind la muzee, trebuie să spunem că judeţul este bine dotat cu o reţea întreagă, unele
dintre acestea dispunând de colecţii bogate. În afară de muzeele mănăstirilor Dragomirna, Putna,
Suceviţa, Moldoviţa şi Probota, cu adevărate comori de artă medievală, sunt muzeele cu specific
etnografic de la Rădăuţi, Gura Humorului şi Câmpulung Moldovenesc. În fine, avem Muzeul de
vânătoare de la Fălticeni şi Muzeul de ştiinţe ale naturii din Vatra Dornei.

A: Prezentarea monumentelor istorice şi de artă medievală de importanţă universală

Fiind destul de numeroase şi de mare valoare culturală, acestea se înscriu între cele
mai importante atracţii turistice din ţara noastră.
Cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă medievală din Bucovina sunt:
1. Voroneţ;
2. Humor;
3. Suceviţa;
4. Arbore;
5. Moldoviţa.
Aceste monumente de cultură străveche, au fost distinse în urmă cu peste un deceniu, cu
premiul internaţional “Pomme d’Or” (Mărul de aur) al Federaţiei Internaţionale a Ziariştilor şi
Scriitorilor de Turism şi care se află depus la Moldoviţa.58
1. Mănăstirea Voroneţ
Mănăstirea Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai
4 km de centrul oraşului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale
lui Ştefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce
constituie un record pentru acea vreme. De mici proporţii, având turla cu bolta moldovenească
pe naos, biserica face parte dintre puţinele monumente de arhitectură religioasă din nordul
Moldovei care-şi păstrează în mare măsură forma iniţială.
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ştefan cel Mare.
57
Glăvan, V., şi alţii, op. cit., p.21
58
Irimia, D., op. cit. p.6

66
Pictura exterioară a Voroneţului datând din timpul domniei lui Petru Rareş este realizată la un
înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti.
Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care
predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene. O notă
caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor ei care
introduc în compoziţie elemente folclorice (spre exemplu arhanghelii care suflă din buciume,
instrumente specifice păstorilor de munte).59
2. Mănăstirea Humorului
A avut ca şi Moldoviţa, mai întâi un locaş zidit de Alexandru cel Bun, în mijlocul satului,
pe la 1415, din piatră brută, cu ziduri groase ca de cetate. Nu se ştie din ce pricină clădirea a fost
distrusă peste un secol, la 1527.
Spre deosebire însă de celelalte mănăstiri ale grupului, Humorul prezintă pridvorul
deschis, diferit de cel închis şi întunecos al bisericilor moldoveneşti. Unii specialişti presupun în
aceasta o influenţă a stilului introdus recent în Ţara Românească. Ca elemente specifice sunt
considerate şi unele linii arhitecturale printre care: cele patru arcade în arc frânt care încheie
pridvorul, lipsa contraforţilor laterali atât de dezvoltaţi la alte mănăstiri, acoperişul înalt etc.
Admirată este însă pictura în fresce interioare şi exterioare, despre care cunoscuţi cercetători ai
artei feudale ca Paul Henry s-au exprimat în aprecieri avântate (de pildă, despre fresca
monumentalei cupole: ”arta italiană, în acest domeniu, nu are nimic mai frumos” sau despre
soborul Fecioarei “tot atât de frumos ca un tablou vienez”).
Toma Zugravul, artistul care a creat frescele Humorului, rămâne fără îndoială în şcoala
de pictură bisericească încurajată de Petru Rareş, una din figurile cele mai de seamă, alături de
Dragoş, pictorul de la Arbore sau Marcu Pristavul, care a pictat Voroneţul.
Cele două mănăstiri: Humorul şi Voroneţul, alături de Moldoviţa, Arbore şi Suceviţa,
situate ceva mai la nord în bazinul Sucevei, care prin frescele lor de o artă şi originalitate
incomparabilă, au fost declarate monumente de artă de renume mondial (UNESCO), sunt rodul
perioadei de cea mai mare înflorire a artei noastre bisericeşti, începută sub strălucita îndrumare a
lui Petru Rareş şi continuă câteva decenii după aceea. Există o succesiune în desăvârşirea liniilor
arhitecturale şi, mai ales, în nuanţarea culorilor frescelor. Humorul a fost cronologic prima
realizare din această inegalabilă grupă de mănăstiri, pictată la 1530, deci “cap de serie”, ca
originalitate şi inovaţie.
3. Mănăstirea Moldoviţa
Este una dintre cele mai vechi aşezări călugăreşti, cu un important trecut istoric, este
situată la 15 km distanţă de satul Vama. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidită prima

59
Irimia, D., op. cit. p. 12

67
biserică din piatră, atestată de documente între 1402-1410. Mănăstirea lui Alexandru cel Bun a
rezistat până la sfârşitul secolului al XV-lea, când s-a prăbuşit din cauza unor alunecări de teren -
ruinele ei se văd şi astăzi la 500 m distanţa de actuala construcţie. Dorind să continue existenţa
aşezământului, voievodul Petru Rareş îi schimbă amplasamentul şi construieşte în 1532 noua
biserica (care s-a păstrat până astăzi), închinând-o aceluiaşi hram. În aceeaşi perioadă,
mănăstirea este împrejmuită cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspectul unei mici fortăreţe.
Pictura reprezintă un tot unitar de cultură generală - pe lângă scenele religioase, în
exterior se pot vedea scene istorice, cu aspect cultural (Filosofii antici). Spre deosebire de pictura
din secolul al XV-lea, care vorbeşte mai mult prin sobrietate şi simbolism, cea de la Moldoviţa
are un caracter mult mai realist, narativ. Catapeteasma este sculptată în lemn, pictată şi aurită,
adevărată opera de artă. Sub domnia lui Alexandru cel Bun, la mănăstirea Moldoviţa funcţiona
un important centru cultural, unde se copiau şi împodobeau cărţi bisericeşti.60
4. Mănăstirea Suceviţa
Construită cu patru secole în urmă, ca o cetăţuie în care să nu poată pătrunde picior de
păgân, Mănăstirea Suceviţa, cu zidurile şi turnurile sale, cu biserica şi sutele de picturi, este una
dintre bijuteriile Bucovinei şi culme a artei feudale moldoveneşti.
Biserica cu hramul "Învierea Domnului" este construită în stilul arhitecturii
moldoveneşti, stil consolidat în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. În complexul
cultural-artistic pe care-l reprezintă Mănăstirea Suceviţa, vizitatorul întâlneşte aici, arhitectura
religioasă, de apărare şi civilă, monastică, pictura, sculptată în lemn şi piatră, broderii,
manuscrise miniate şi argintărie. Datorită valorii sale complexe, faima mănăstirii Suceviţa a
trecut de mult hotarele ţării, înscriindu-se în rândul operelor de cultură universală. În pictura
exterioară de la Suceviţa predomină verdele şi roşu. Partea cea mai interesantă a compoziţiei o
constituie fresca filosofilor antici. Prezentarea acestora este un argument în plus că în societatea
moldovenească a secolului al XVI-lea existau evidente elemente renascentiste.
Mănăstirea Suceviţa care străjuieşte de patru secole la poalele munţilor, ca o mărturie a
credinţei noastre strămoşeşti şi a istoriei neamului, va dăinui peste veacuri întreţinând vie făclia
spiritualităţii ortodoxe româneşti.
5. Biserica Arbore
Comuna Arbore este localitatea care poartă numele celebrei familii din vremea lui Ştefan
cel Mare. În anul 1503 Luca Arbore, portarul Sucevei, a ridicat aici o biserică monumentală.
Aceasta are pereţii lucraţi din piatră brută, cărămida fiind folosită numai la bolţi. Un element
care se întâlneşte numai la Arbore este marea firidă de pe latura de vest, realizată prin
prelungirea zidurilor de nord şi de sud care au fost unite printr-o boltă semicirculară. Această

60
Camilar, M., op. cit., p. 16

68
firidă se pare că a îndeplinit funcţia de clopotniţă. În pronaos, în dreapta intrării, se află
mormântul lui Luca Arbore, adăpostit sub un foarte frumos baldachin de piatră, realizat în stil
gotic. Ceea ce a contribuit la renumele acestui monument este desigur pictura, atât cea
exterioară, cât şi cea interioară. Pe peretele vestic al pronaosului este pictată “Cavalcada
împăratului Constantin cel Mare”, scenă care mai apare în iconografia Moldovei numai la
Pătrăuţi şi are un puternic mesaj antiotoman. Tabloul votiv din naos îl reprezintă pe Luca Arbore
cu cei 5 copii ai lui (patru băieţi şi o fată).
Pictura exterioară a bisericii i-a asigurat acesteia un loc deosebit în rândul monumentelor
cu fresce exterioare din nordul Moldovei. Din păcate , datorită faptului că acoperişul a fost mult
timp stricat, un număr important de scene s-au deteriorat. Astfel, pe peretele nordic nu se mai
păstrează deloc pictura.
B: Monumente de importanţă istorică naţională
1. Biserica Sf. Nicolae (Bogdana) – Rădăuţi
Biserica este cunoscută şi după numele ctitorului său – voievodul Bogdan I (1359-1365)
– fiind una dintre cele mai vechi construcţii religioase din judeţul Suceava. Ridicată din piatră în
timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a fost un important centru de cultură, aici
funcţionând o legătorie de cărţi în argint şi aur precum şi o tiparniţă. În aceeaşi perioadă lăcaşul a
fost împodobit cu picturi, câteva dintre acestea păstrându-se şi astăzi în altar.
Biserica a devenit Episcopie şi ulterior Mitropolie, aici fiind înscăunat primul episcop al
Moldovei. La Bogdana, ”cea mai veche necropolă voievodală din Moldova”, şi-au dat întâlnire
cele trei stiluri care dominau arhitectura Europei din acele timpuri: romanic, gotic şi bizantin.61
2. Mănăstirea Putna
Mănăstirea Putna este prima ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare şi necropolă a
familiei. Odihnesc aici domnitorul, soţiile sale Maria Voichiţa şi Maria de Mangop. Astăzi,
orice localnic îţi poate arăta în stânga mănăstirii dealul de unde, potrivit legendei, la 10 iulie
1466, domnul Moldovei a tras cu arcul, hotărând ca acolo unde va cădea săgeata să se ridice
lăcaşul. Construcţia a durat 15 ani, în 1481 terminându-se şi ridicarea masivelor ziduri ale
incintei.
Mănăstirea a fost ridicată din piatră dar înfăţişarea i-a fost schimbată în anul 1902, în
timpul stăpânirii austriece în Bucovina. Pietrele de mormânt ale voievozilor moldoveni precum
şi mormântul lui Ştefan cel Mare se află în incinta mănăstirii. Patrimoniul mănăstirii cuprinde
diverse manuscrise, broderii, ţesături, argintărie, obiecte de cult ş.a.

61
www.turisminbucovina.ro

69
 Mănăstirea Putna a fost şi un important focar de cultură. Aici au activat cărturari de
seamă, au funcţionat diferite şcoli şi tot aici s-au creat opere artistice de o valoare inestimabilă.
Multe dintre acestea se păstrează astăzi în muzeul mănăstirii care a fost renovat.
O vizită la mănăstirea Putna înseamnă o incursiune pe viu în trecutul Moldovei, nu numai
în cel politico-militar, ci şi în cel spiritual.
3. Mănăstirea Probota
Aceasta este primul lăcaş de cult ctitorit de Petru Rareş în 1530. Biserica mănăstirii a fost
realizată după un plan oarecum asemănător bisericii mănăstirii Neamţ, având şi o cameră a
mormintelor. În interiorul mănăstirii se află mormintele familiei domnitorului Petru Rareş
precum şi piatra de mormânt a mamei lui Ştefan cel Mare. Odată cu mănăstirea a fost construită
şi Casa Domnească, în al cărui turn-clopotniţă au fost expuse piese de mobilier, fragmente de
ceramică, cărţi şi monede vechi, diverse obiecte de cult ş.a. Mănăstirea este considerată a fi
“testamentul” epocii culturale a lui Petru Rareş, culme a arhitecturii feudale Moldova.
4. Mănăstirea Dragomirna
Această mănăstire este situată în comuna Mitocu Dragomirnei. Construită în 1609,
biserica este cea mai înaltă din nordul Moldovei şi a fost un important centru de cultură al
vremii, aici funcţionând o şcoală de miniaturişti şi caligrafi înfiinţată de Anastasie Crimca.
Într-o clădire anexă a fost amenajat un muzeu unde au fost expuse o parte din
manuscrisele şi litografiile mănăstirii, broderii lucrate pe mătase în fir de aur şi argint.
Biserica este decorată cu sculpturi iar pictura interioară prezintă compoziţii valoroase:
”Înălţarea” şi “Răstignirea” fiind cele mai reprezentative. Zidurile şi turnurile din jurul bisericii
au fost construite de Miron Barnovschi în 1627, după cum spune inscripţia ce înconjură stema
ţării de deasupra porţii de intrare. Intrarea în mănăstire se face pe latura de sud, pe sub o arcadă
bogat ornată cu bolţari sculptaţi, deasupra existând clopotniţa. Mănăstirea a fost unul dintre cele
mai importante centre de miniaturişti din Moldova, la începutul secolului al XVII-lea.62
5. Cetatea de Scaun
Situată pe latura de est a oraşului, pe un pinten terminal al unui platou care se întindea
spre răsărit, cu înălţimea de cca 70 m faţă de lunca Sucevei, Cetatea de Scaun domină atât o bună
parte din oraş, cât şi lunca râului Suceava.
Săpăturile efectuate la Cetatea de Scaun au arătat că pe locul unde este aşezată aceasta,
nu a existat nici o fortificaţie anterioară, demonstrând că primul nivel de viaţă feudală aparţine
sfârşitului secolului al XIV-lea. În epoca lui Alexandru cel Bun, în scopul apărării intrării, s-a
construit în dreptul acesteia, pe latura de sud, un zid aşezat paralel cu zidul cetăţii. De asemenea,

62
Irimia, D., op. cit., p.14

70
s-au executat lucrări de pavare a curţii interioare şi a căilor de acces spre cetate. Prin amploarea
modificărilor făcute la cetatea, Ştefan cel Mare devine al doilea ctitor al ei.
Astfel, modificată şi întărită în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, cetatea este asediată
în vara anului 1476 de oştile turceşti, conduse de sultanul Mahomed al II lea. Asediul a
demonstrat că grosimea zidului de incintă era insuficientă în porţiunile expuse tirului artileriei.
După anul 1476, lângă zidul de incintă din prima faza se adaugă, prin adosare, un al doilea zid,
de o grosime variind între 2 şi 4 m, întărit cu bastioane circulare, care dublau vechile turnuri
pătrate. Cetatea capătă forma unei stele cu un număr de peste şapte bastioane (şapte bastioane se
păstrează şi astăzi). În timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu, din ordinul
otomanilor, cetatea este incendiată.
Vizitatorul aflat în trecere prin Suceava, mai poate încă admira, după scurgerea a 600 de
ani, zidurile fortului muşatin din perioada lui Petru I Muşat şi Alexandru cel Bun (unele încăperi
refăcute de Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă), de formă patrulateră, cu înălţimi ce depăşesc 10-
15 m; pe latura de est s-a conservat în condiţii bune paraclisul cetăţii refăcut de Ştefan cel Mare.
Tot din timpul acestui voievod s-au mai păstrat până în zilele noastre cele două pânze de ziduri
adosate, ce protejau fortul muşatin pe cele trei laturi ale sale.63
Transformarea cetăţii într-un muzeu în aer liber reprezintă o dovadă elocventă a
respectului pentru tradiţiile poporului nostru, pentru valoroasa sa creaţie materială şi spirituală.
Cetatea de Scaun este principalul punct de atracţie al turiştilor, care, vizitând-o, au impresia, preţ
de câteva clipe, că s-au transpus în cea mai glorioasă epocă a Sucevei. Ceea ce alţii au reuşit să
clădească acum câteva sute de ani în urmă, constituie o atracţie deosebită pentru turiştii zilelor
noastre. O mănăstire poate fi ,,vândută” de o mie de ori de agenţiile de turism fără ca prin aceasta
să-şi piardă din valoare, ci, dimpotrivă.

5.2. Trasee turistice în Bucovina

Indiferent pe ce cale ajunge în judeţul Suceava (şi implicit în Bucovina), turistului i se

oferă multiple posibilităţi de continuare a traseului către obiectivele turistice. Cu alte cuvinte,
Bucovina poate fi străbătută în multe feluri, nu există doar o singură cale de a ajunge la
minunăţiile ei. Traseele turistice ce pot fi parcurse pe teritoriul judeţului Suceava sunt într-un
număr impresionant. Vom schiţa în continuare doar 10 trasee considerate ca fiind mai
importante.

 Traseul 1. Suceava- Voroneţ

63
Camilar, M., op. cit., p.19

71
 Acest scurt traseu se sfârşeşte la Voroneţ (38 Km de Suceava) unde se găseşte una din
cele mai importante biserici pictate ale Bucovinei supranumită şi “Capela Sixtină a Estului” –
Mănăstirea Voroneţ. Interesant este târgul de artă populară din faţa mănăstirii. La 6 Km de Gura
Humorului se află Mănăstirea Humor, roşul fiind culoarea specifică a acestei mănăstiri. Pe
aceeaşi rută (DN17) se găseşte muzeul “Ciprian Porumbescu” în comuna cu acelaşi nume
(vechiul sat Stupca) unde se poate vizita casa muzeu a compozitorului Ciprian Porumbescu. Pe
acelaşi traseu turistic se pot vizita şi două oraşe Suceava şi Gura Humorului.
Ca obiective importante în cele două oraşe pot fi menţionate: în Suceava mănăstirea
Sfântul “Ioan cel Nou”, cetatea de Scaun, cetatea Zamca, biserica Mirăuţi, Muzeul Naţional al
Bucovinei, Muzeul de Ştiinţele Naturii, Muzeul Etnografic al Bucovinei, iar la Gura Humorului
Muzeul Obiceiurilor Populare Bucovinene.
 Traseul 2. Suceava- Suceviţa
Traseul acesta are ca obiective principale vizitarea mănăstirii Dragomirna ctitorie din
anul 1603, mănăstire cu înfăţişare impunătoare prin înălţime şi ziduri masive de apărare,
vizitarea bisericii Pătrăuţi, mănăstirea Arbore, mănăstirea Bogdana – Rădăuţi, muzeul Tehnicii
Populare din Bucovina (Rădăuţi), centrul de ceramică Colibaba (Rădăuţi). Pe traseu poate fi
vizitată comuna Marginea cunoscută în întreaga lume pentru ceramica neagră unică şi pentru
lucrurile de artizanat deosebite lucrate aici. Punctul final al traseului este Suceviţa unde se
vizitează mănăstirea Suceviţa (zidită în perioada 1582-1584) mănăstire cu fresce exterioare de o
frumuseţe deosebită, înscrisă în patrimoniul UNESCO . Posibilitate de cazare la Suceviţa: Popas
Bucovina .
 Traseul 3. Suceava- Putna
Acest traseu poate fi făcut în două variante: Suceava - Zvorâştea -Zamostea - Grămeşti -
Siret - Rădăuţi - Frătăuţii Noi - Bilca - Putna sau Suceava - Rădăuţi - Gălăneşti – Putna. Pe
primul traseu poate fi admirată frumoasa vale a Siretului, poate fi vizitată rezervaţia de stejari
seculari şi de floră din Zamostea. De asemenea la Grămeşti poate fi vizitată biserica Bălineşti,
monument cu stil arhitectonic deosebit. La Siret poate fi vizitată o importantă o rezervaţie
arheologică, o colecţie de muzeu importantă. Pe acest traseu cazarea poate fi asigurată şi în
reţeaua turismului rural din Bilca, Frătăuţii Noi, Vicovu de Sus, Putna. Prin punctul de trecere
frontieră Vicovu de Sus poate fi făcută legătura cu trasee turistice din Bucovina de
Nord(Ucraina). Cel de-al doilea traseu oferă la Gălăneşti posibilităţi de turism ecvestru . Punctul
terminus al ambelor trasee este Putna cu mănăstirea binecunoscută tuturor românilor unde
odihneşte marele voievod “Ştefan cel Mare”.

 Traseul 4. Dragomirna – Solca – Cacica

72
 Traseele leagă două oraşe importante Suceava şi Rădăuţi. Pe acest traseu poate fi admirat
stejarul secular de la Cajvana (stejar plantat de însuşi marele voievod Ştefan cel Mare). De
asemenea poate fi vizitată biserica de la Arbore, biserica monument de la Volovăţ (ctitorie Ştefan
cel Mare) şi bineînţeles mănăstirea Dragomirna. La Solca poate fi vizitată mănăstirea Solca şi
muzeul etnografic (casa Saveta Cotrubaş-1670). Aproape de Solca se poate vizita localitatea
Cacica localitate cu o puternică comunitate poloneză . La Cacica pot fi vizitate vechea salină
Cacica care adăposteşte în subteran bisericuţa de sare, sala de dans, terenul de sport, alei de
promenadă. De asemenea mai poate fi vizitată în Cacica biserica catolică. Cazarea pe acest traseu
este asigurată în reţeaua turismului rural din localităţile de pe traseu.
 Traseul 5. Vatra Moldoviţei – Moldoviţa – Brodina
Acest traseu vă propune să vizitaţi mănăstirea care deţine premiul „Mărul de aur”,
acordat de UNESCO pentru toate cele cinci mănăstiri cu fresce exterioare din Bucovina. Este
vorba de Mănăstirea Vatra Moldoviţei, construită de Petru Rareş în 1532, situată în partea de
nord a judeţului Suceava, la 22 km nord de Câmpulung Moldovenesc. Mănăstirea se remarcă
prin culoarea galbenă şi este considerată a fi una din bijuteriile vechii arte moldoveneşti.
Comuna Vatra Moldoviţei este amplasată pe valea râului Moldoviţa, separată de Suceviţa printr-
un pasaj de legătură „Pasul Ciumârna” la 1100 metri altitudine. Mai spre nord, traseul vă
propune să vizitaţi comuna Moldoviţa, un exemplu de mozaic etnic (români, germani, evrei,
ucraineni). Pasionantă este descoperirea stilului de viaţă a acestui „mozaic” etnic la piaţă, în
centrul aşezării, în dimineţile de duminică.
Aici ca şi la Brodina sunt case atelier de încondeiat ouă, care oferă turiştilor „spectacolul”
pe viu de încondeiere a acestora şi o mică expoziţie cu vânzare. Traseul se sfârşeşte printr-o
plimbare cu trenul „mocăniţa” pe un traseu de 15 km (Moldoviţa – Argel) într-un cadru natural
deosebit de pitoresc, spre izvoarele Moldoviţei.
Cazare : În reţeaua turismului rural din localităţile Suceviţa şi Vatra Moldoviţei.
Traseu : varianta 1 – 90 km (prin Ciumârna) sau varianta 2 – 120 km (prin Brodina).
 Traseul 6. Traversând Obcinile Bucovinei
Traseul vă propune să traversaţi Obcinile Bucovinei de la est spre vest.
a) Suceviţa – Vatra Moldoviţei – Peisaj montan de trecere peste Obcina Mare prin pasul
Ciumârna. Punctul terminus al acestui traseu montan este oraşul Vatra Dornei.
b) Vatra Moldoviţei – Sadova – Peisaj montan de trecere din Valea Moldoviţei (versantul
estic al Obcinei Feredeului) peste pasul Trei Movile în Valea Moldovei (versantul vestic al
aceleiaşi obcine). Se remarcă o bogată faună sălbatică. Traversarea obcinelor pe această variantă
propune şi vizitarea a două mănăstiri: Suceviţa şi Vatra Moldoviţei (conform explicaţiilor de la
traseul 2 şi la traseul 5).

73
 c) Sadova – Iacobeni – peisaj montan de trecere din Valea Moldovei (versantul estic al
Obcinei Mestecănişului) peste pasul Mestecăniş (1099 m) în valea Bistriţei (versantul vestic al
aceleiaşi obcine). Veţi putea admira peisaje de obcină înaltă (pe cristalin), cu conifere, dar şi cu
păduri poieniţe, iar pe versantul vestic (la coborâre) veţi întâlni peisaje de plai cu deschidere spre
„Ţara Dornelor”. Imagini cu case de lemn cu ornamentaţii tradiţionale sau aşezări pierdute pe
plaiuri sunt prezente pe versantul vestic al Obcinei Mestecănişului.
Cazare : în reţeaua turismului rural din localităţile Suceviţa, Vatra Moldoviţei, Sadova,
Iacobeni sau la hotel în oraşele Câmpulung Moldovenesc (Hotel Zimbru) sau Vatra Dornei
(Complex hotelier Bradu – Călimani)
Traseu -110 km.
 Traseu 7. Suceava – Poiana Stampei
Un traseu cu două mănăstiri (Voroneţ şi Humor) cu sate mari şi frumoase, cu trei orăşele
de munte Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. La Vama menţionăm
casele tradiţionale şi piua de sumane. Vatra Dornei, staţiune balneară cu diverse izvoare
minerale, oferă şi posibilităţi de practicare a sporturilor de iarnă. Se prezintă ca o „oază” de
linişte şi calm şi de aceea este preferată de cei care doresc să se odihnească şi în acelaşi timp să
urmeze diferite tratamente. Primăria staţiunii se află într-o clădire stil florentin de acum 100 de
ani, care găzduieşte şi un mic muzeu etnografic de un pitoresc particular.
Poiana Stampei – localitate montană, amplasată într-o zonă deosebit de frumoasă, spre
judeţul Bistriţa Năsăud, se remarcă printr-o rezervaţie naturală de turbării cu floră rară.
Cazarea : În reţeaua turismului rural din toate localităţile şi hotelurile din zonă.
 Traseu 8. Suceava – Fundu Moldovei – Lucina
La Lucina poate fi vizitată herghelia de cai huţuli, specifici zonei montane. De la Botuş la
Moldova Suliţa – Lucina – Izvoarele Sucevei este recomandabil ca cei aproximativ 18 km de
drum forestier să fie parcurşi pe jos sau cu maşini de teren. Acest traseu este complex şi
complet : de la imagini citadine la imagini sălbatice de munte, trecând prin mănăstiri şi sate cu
gospodari vrednici unde manifestările folclorice constituie deja o tradiţie.
Cazare: la fermele agroturistice din localităţile Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vama,
Fundu Moldovei sau la hotel Zimbrul din Câmpulung Moldovenesc.
 Traseu 9. Rarău - Slătioara
Acest traseu se adresează mai cu seamă celor care iubesc natura, drumeţiile pe poteci de
munte, sporturile de iarnă şi de ce nu şi aventura de a cunoaşte şi de a descoperi acest masiv
montan de 1651 m altitudine în Pietrele Doamnei, cu peisajul lui carpatic excepţional, stânci
calcaroase cu forme ciudate, peşteri, văi spectaculoase cu sectoare de chei (Moara Dracului) şi
nu în ultimul rând flora şi fauna cu numeroase specii rare (rezervaţii naturale). Descoperind acest

74
masiv montan, în special pădurile care-l îmbracă frumos, aţi putea înţelege mai bine de ce în
această regiune există o adevărată „civilizaţie a lemnului”. Printre altele, se pot petrece după
amiezi de neuitat în atmosfera autentică a stânelor, care sunt răspândite mai peste tot în zona
păşunilor de munte.
Încântătoare sunt sectoarele de chei : Cheile Zugrenilor, „La Toance”, şi priveliştile
masive montane înalte, ape repezi şi păduri de conifere. Cazarea – cabana Rarău, care se găseşte
la 1636 m altitudine, Hotel Zimbru Câmpulung – Moldovenesc, în hoteluri şi în reţeaua
turismului rural.
 Traseu 10. Fălticeni – Râşca – Slatina
Spre deosebire de partea montană a judeţului, partea sudică, de podiş, pe două văi
principale (Suceava şi Moldova) oferă un traseu ce leagă 3 mănăstiri, adăpostite de localităţi ce
se numără printre cele mai vechi din judeţ (Probota, Râşca, Baia, Bogdăneşti, Mălini, Slatina).
 Probota – sat al comunei Dolhasca, la 64 km de Suceava adăposteşte mănăstirea
cu acelaşi nume, construită de Petru Rareş în 1530 şi cu pictura deosebit de valoroasă.
 Fălticeni – municipiu situat la 25 km de Suceava pe o salbă de lacuri antropice
(Pocoleni) este considerat ca o mică „capitală” spirituală regională. Aici s-au născut şi au locuit
o serie întreagă de personalităţi : scriitori, artişti – sculptori, pictori şi oameni de ştiinţă.
 Râşca – mănăstirea Râşca, construită în 1542 de Petru Rareş cu fresca interioară
originală.
 Slatina – mănăstirea Slatină ctitorie din anul 1561 a voievodului Alexandru
Lăpuşneanul are o frumuseţe aparte şi merită să fie vizitată. Cazarea – la mănăstirea Slatina, în
ambianţa monahală şi campusurile de la Mănăstirea Probota şi Râşca.

5.3. Strategii de dezvoltare a turismului în Bucovina

Încărcată de o bogată şi îndelungată tradiţie românească, având vetre culturale de

importanţă internaţională, Bucovina doreşte să revină în atenţia turiştilor ca o zonă de turism pur
ecologic, aşa cum l-a catalogat d-l Petre Zimmer, unul dintre iniţiatorii şi promotorii Asociaţiei
pentru Turism Bucovina.
Destinaţia turistică Bucovina este inclusă în aproximativ 80% din circuitele turistice din
România, însă, în general este considerată o zonă de tranzit, durata medie a şederii turiştilor aici
fiind de 1,5 nopţi. Formele de cultură din Bucovina reprezintă o motivaţie semnificativă pentru
numeroşi vizitatori.
Punerea în practică a unui program de dezvoltare se face pe baza unor strategii, de a căror

75
calitate depinde reuşita acestei acţiuni, care se poate concretiza în creşterea cererii interne şi
internaţionale pentru turism. Prezenta strategie îşi propune să identifice măsurile, acţiunile şi
direcţiile care trebuie urmate în vederea îndeplinirii unor obiective pe termen mediu şi lung.
Oportunităţi:
 Bucovina şi implicit judeţul Suceava este percepută ca o destinaţie sigură;
 Tour operatorii străini sunt interesaţi de info-toururi (dintre cei intervievaţi cei mai
mulţi sunt interesaţi de Bucovina, Maramureş, Delta Dunării, Banat, de turism cultural şi de
turism activ).
 Opinia turiştilor care au vizitat Bucovina este mai bun decât imaginea care o are
România în exterior. Se apreciază în mod special ospitalitatea, natura, peisajele, obiectivele
culturale, traseele propice drumeţiilor montane.
Premisele care determină administraţia locală să intensifice eforturile pentru promovarea
locală şi dezvoltarea turismului sunt:
- schimbările majore intervenite în structura industriei locale determină reorientarea atât a
investitorilor, capitalurilor cât şi a forţei de muncă;
- cadrul natural, istoric, monumentele arhitectonice şi religioase creează baza necesară
pentru dezvoltarea turismului la nivel local;
- concurenţa existentă la nivel mondial impune îmbunătăţirea serviciilor, promovarea şi
corelarea eforturilor tuturor factorilor la nivel local.
În elaborarea Strategiei de dezvoltare şi promovare a turismului în această zonă, s-a
pornit de la conceptual de dezvoltare durabilă, principiul care stă la baza întregii creşteri
economice şi sociale prevăzute în Programul de Guvernare pentru perioada anilor 2005-2008.
Acest concept implică asigurarea unui echilibru optim între creşterea economică şi
conservarea/reconstrucţia cadrului natural, menit să asigure o dezvoltare armonioasă, capabilă să
satisfacă atât cerinţele actuale, cât şi cele de perspectivă, având ca obiectiv final armonizarea
dintre beneficiile pe termen scurt ale mediului de afaceri şi beneficiar pe termen lung al întregii
societăţi.64
Totodată, s-a pornit de la necesitatea creării unei mărci turistice Bucovina, care să fie
promovată printr-un Program Naţional de Marketing şi promovare a Bucovinei.
Scopul acestei strategii este:
 de elaborare a unui document al cărui conţinut să cuprindă acţiuni care să fie
cuprinse în Strategia naţională de dezvoltare şi promovare a turismului;
 de a pune în valoare bogăţiile generate de o moştenire naturală şi culturală
autentică;

64
www.turisminbucovina.ro

76
  de a dezvolta o industrie turistică de piaţă, originală şi profitabilă, care să aibă un
impact scăzut asupra mediului;
 de a promova cultura românească în străinătate prin prezentări holistice (arte
plastice, literatură, istorie, economie, viaţa politică şi administrativă, geografie şi turism) şi a
limbii române ca vehicul şi ca expresie desăvârşită a valorilor noastre culturale;
 de a creşte numărul locurilor de muncă şi gradul de profesionalism în industria
turistică;
 de a stabili direcţii clare de acţiune pentru următorii ani.
Obiectivul principal pe termen scurt, este acela de promovare reciprocă între oraşele din
zona Bucovinei , ţinând cont de faptul că turiştii sunt atraşi în principal de programe care circuite
(cât mai complexe din punct de vedere al ofertei, conţinutului, tematicii). În acest sens trebuie
concepute şi promovate programe turistice care să combine vizitarea obiectivelor turistice din
Bucovina cu cele din Maramureş, Neamţ sau de exemplu realizarea unui circuit Dracula care să
includă Bucureşti şi Bistriţa (Castelul Dracula din pasul Tihuţa).
Obiectivul general al strategiei constă în dezvoltarea turismului în zona Bucovinei, factor
esenţial pentru creşterea standardului de viaţă a populaţiei din judeţul Suceava.
Obiectivele specifice sunt:
- dezvoltarea produsului turistic şi stimularea cererii pentru produsele turistice locale;
- îmbunătăţirea infrastructurii turistice în judeţul Suceava;
- creşterea afluxului de turişti în Bucovina;
- creşterea veniturilor din turism, stimularea investiţiilor;
- dezvoltarea bazei materiale şi a infrastructurii;
- îmbunătăţirea activităţii de marketing şi promovare locală;
- asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale şi valorificarea tradiţiilor
etnoculturale;
- protejarea, păstrarea şi îmbogăţirea patrimoniului;
- creşterea calităţii serviciilor oferite turiştilor;
- crearea unei mărci turistice Bucovina;
- promovarea unor proiecte turistice cu finanţare externă;
- promovarea parteneriatului şi a voluntariatului;
Scopul final al acestei strategii este atragerea unui număr cât mai mare de turişti în zona
Bucovinei.
În prezent există următoarele tipuri de colaborări:
a) Între agenţiile de turism şi hoteluri, pensiuni,case de vacanţă, restaurante, prin
organizare de diverse manifestări cu diferite ocazii: cazare, masă, mese festive, manifestări

77
gastronomice;
b) Între agenţiile de turism şi ansamblurile folclorice locale prin organizarea de
prezentări ale portului popular local, a diferitelor cântece şi dansuri populare din zonă;
c) Între agenţiile de turism şi artizanii locali prin organizare ale tradiţiilor şi
meşteşugurilor locale moştenite;
d) Între agenţiile de turism şi Complexul Muzeal Bucovina.
Este necesar crearea unui organism de promovare zonală care ar da posibilitatea ca orice
turist care intenţionează să efectueze un voiaj în Bucovina, să poată obţine informaţii şi să
efectueze rezervări apelând la serviciile acestui centru cu sediul în Suceava şi filiale în
principalele destinaţii turistice ale Bucovinei. De asemenea este benefică o colaborare cu
celelalte centre de informare turistică din România pentru a promova realizarea unor circuite care
să lege zonele turistice vecine (de exemplu, un circuit în nord-estul României va include în
itinerar Neamţul, Bucovina şi Maramureşul).
Cel mai eficient mijloc de promovare în Bucovina îl constituie publicitatea realizat de
turiştii care ne-au vizitat zona şi care au fost satisfăcuţi atât de obiectivele turistice, cât şi de
calitatea serviciilor de care au beneficiat. Ideal ar fi ca aceşti turişti să recomande şi cunoştinţelor
sau rudelor vizitarea zonei, respectiv apelarea la acea agenţie de turism sau unitate de cazare care
s-au ridicat la înălţimea exigenţelor acelor clienţi.

78
 Concluzii

În capitolul I sunt prezentate resursele turistice ale României si clasificarea acestora.

După cum se poate vedea din acest capitol, România dispune de un valoros şi variat potenţial
turistic natural şi antropic care se constituie în cea mai bogată resursă a ţării şi oferă posibilitatea
de a dezvolta un sector de activitate, aflat în plină ascensiune pe plan mondial şi cu rezultate
benefice pentru economia ţărilor care promovează turismul. România poate satisface prin
resursele sale turistice preferinţele diverselor segmente ale cererii turistice interne şi
internaţionale.
Diversitatea cadrului natural oferă premisele unei dezvoltări viitoare a turismului
asigurând totodată şi substratul pentru o varietate de forme de turism. Prin varietatea formelor de
relief: munţi, podişuri, litoral, câmpii, deltă, România se situează printre cele mai frumoase şi
apreciate destinaţii ale Europei.

Potenţialul turistic natural se completează în mod fericit cu un patrimoniu cultural-istoric

de mare reprezentativitate pentru România, dată fiind istoria multimilenară a poporului român,
nominalizat prin:

 existenţa a peste 680 valori de patrimoniu cultural de interes naţional şi internaţional,

între care se remarcă: biserici şi ansambluri mănăstireşti, monumente şi ansambluri de
arhitectură şi de artă, centre istorice şi situri arheologice - din care o parte s-au constitut ca valori
ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO (bisericile fortificate, bisericile cu fresce
exterioare, cetăţile dacice, cetatea Sighişoara etc.)
 tezaurul etnografic şi folcloric românesc de mare originalitate, reprezentat prin:
arhitectura specifică satelor din provinciile istorice româneşti, bisericile de lemn din Maramureş
şi Sălaj, prelucrarea lemnului, ceramica populară, portul popular, artizanat, arta decorării,
manifestări etnoculturale şi religioase tradiţionale, târguri şi expoziţii muzeale etnografice în aer
liber sau pavilioane etc.
Evenimentele culturale şi folclorice prezintă un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea
turismului, fapt ce poate reprezenta un avantaj pentru asigurarea unei funcţionări durabile.
România poate satisface prin resursele sale turistice preferinţele diverselor segmente ale cererii
turistice interne şi internaţionale.
În capitolul II sunt prezentate obiectivele turistice culturale, istorice, religioase, sportive
ale României.
Izvorâte şi configurate valoric din însăşi formele de dezvoltare istorică de lungă durată,
bunurile din patrimoniul cultural întrunesc toate caracteristicile pentru a fi considerate

79
componente ale dezvoltării durabile. Numeroase vestigii ale civilizaţiei trecute, unele dintre ele
unicate, bogăţia tradiţiilor populare, creaţia spirituală modernă, atestă evoluţia şi continuitatea
vieţii pe aceste meleaguri, alcătuind un important fond cultural-istoric, apreciat din punct de
vedere turistic în plan intern şi internaţional.
Apare cu evidenţă că Histria şi cetăţile Daciei, şirul de biserici săseşti fortificate sau cele
de lemn din Maramureş, şi că mănăstirile Bucovinei aparţin duratei lungi. Dar tot acesteia îi
aparţin şi tezaurele istorice de la Pietroasa şi Hinova, minunatele icoane pictate pe lemn şi sticlă,
opera lui Grigorescu sau Brâncuşi, costumele populare etc.
Zona construită a patrimoniului cultural, situri şi monumente istorice oferă probele
existenţei şi acţiunii factorului uman în demersul acestuia de a vieţui într-un cadru dat.
În capitolul III, sunt reprezentate câteva zone culturale mai importante ale României.
În zona Bucovinei se pot practica o multitudine de forme de turism: turismul itinerant cu
valenţe culturale, turismul balnear, turismul rural, ecoturismul, turismul de tranzit, turismul
pentru vânătoare şi pescuit, turismul pentru echitaţie, turismul pentru sporturile de iarnă, turismul
de congrese şi reuniuni, turismul de odihnă, recreere şi agrement.
Bucovina este printre cele mai atractive şi frecventate zone turistice de pe harta
României. Nu întâmplător de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în
anul 1975 cu premiul internaţional “Pomme d’Or” de către Federaţia Internaţională a Ziariştilor
şi Scriitorilor de Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare şi
exterioare din acest colţ de ţară au fost trecute de UNESCO în lista monumentelor de artă
universală.
Turismul cultural prezintă mari posibilităţi de atracţie pentru turiştii străini prin
integrarea valorilor de patrimoniu cultural naţional în cel european şi mondial. Revelator în
privinţa potenţialului cultural al zonei este faptul că în presa germană se vehiculează sloganul
„Bucovina - ţara celor 1000 de biserici”, atrăgând atenţia asupra dezvoltării deosebite a
turismului ecumenic şi de pelerinaj.
Oraş al primei scoli de ingineri (1814) şi al primei universităţi din ţară (1860), prin
numeroasele sale obiective istorice, culturale şi economice, Iaşul deţine în egală măsură statutul
de oraş, muzeu, prestigios centru universitar şi importantă zonă economică, constituind o atracţie
deosebită pentru cei interesaţi de cultură, turişti, studenţi, cercetători şi oameni de afaceri.
Iaşul reprezintă în cultura României un loc de excepţie, atât prin tradiţie, cât şi prin
existenţa unor instituţii de cultură şi artă de valoare naţională şi internaţională, cum ar fi: Teatrul
Naţional Vasile Alecsandri, Filarmonica Moldova, Opera Română, Academia de arte George
Enescu, Teatrul pentru copii şi tineret Luceafărul, Complexul muzeal Moldova (cu sediul în
Palatul Culturii) şi Muzeul literaturii române, numeroase monumente arhitectonice şi de cult

80
(Biserica Trei Ierarhi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, Biserica Sfântul Nicolae, ctitorie a
domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirile Cetăţuia, Galata, Golia, ridicate de alţi
importanţi domnitori ai Moldovei, Catedrala Mitropolitană, unul din cele mai mari lăcaşuri de
cult ortodox din România etc.).
Cine vrea să descopere Iaşul va intra aici ca pe o imensă poartă a istoriei noastre. La Iaşi
"fiecare piatră vorbeşte de trecut", prin numărul mare de mănăstiri, muzee, case memoriale. De
aceea, putem spune că oraşul Iaşi este un veritabil muzeu naţional, prin comorile de istorie şi de
artă pe care le are.
Cultura şi istoria sunt două dintre caracteristicile principale care definesc zona
Maramureşului. Există aici numeroase locuri istorice, muzee şi care memoriale. Faima regiunii
se datorează mai ales monumentelor arhitecturale tradiţionale, peste 200, perfect păstrate până în
prezent. Toate acestea sunt pentru locuitori parte din viaţa de zi cu zi: case tradiţionale
încântătoare, porţi minunate din lemn, cunoscute peste tot în lume, biserici frumoase din lemn,
cu turnuri care parcă ating cerul.
În România industria turistică cunoaşte în 2006 un trend ascendent, iar numărul străinilor
care vin aici va creşte în ritm susţinut şi prin promovarea Sibiului, drept Capitală Culturală
Europeană în 2007.
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Atlas în colaborare cu Primăria Municipiului
Sibiu, fosta capitală culturală europeană se situează înaintea unor oraşe precum Bruxelles,
Liverpool, Glasgow, Linz, Copenhaga, Rotterdam şi Stockholm, ca destinaţie favorită pentru
turism cultural. Conform studiului efectuat anul trecut, în toată Europa se observă o creştere
continuă a numărului de turişti care aleg vacanţe culturale, de la 17% în 1997 la 31% în 2007.
Dezvoltarea sectorului turistic în Sibiu, se datorează numărului foarte mare de turişti
care au vizitat oraşul pe parcursul anului trecut, precum şi îmbunătăţirii serviciilor oferite
turiştilor, inclusiv creşterea numărului de locuri de cazare.
Pentru afaceri, pentru prospectare de piaţă sau pentru vacanţe, tot mai mulţi europeni
sesizează potenţialul României. Numărul vizitatorilor din Uniunea Europeană este în continuă
creştere, de la 154 954 vizitatori în ianuarie 2006, la 229 236 în octombrie 2006, cei mai mulţi
venind din Franţa, Germania, Austria şi Ungaria, numărul acestora reprezentând aproape
jumătate din numărul total de vizitatori.

81
 Propuneri

Proces complex şi, în acelaşi timp, global, dezvoltarea turismului ar trebui să fie înţeleasă
nu numai ca o simplă creştere a indicatorilor economici sau ca o serie de calcule tehnice, ci ca un
demers vizând integrarea multiplelor aspecte ale existenţei, la care să participe cât mai multe
categorii ale populaţiei.
Dezvoltarea turismului cultural impune rezolvarea problemelor legate de infrastructura de
acces la obiectivele turistice (siturile arheologice, monumentele de arhitectură etc.) învechită şi
insuficientă, lipsa spaţiilor de parcare dotate cu puncte de informare şi promovare a obiectivului
turistic cultural, lipsa amenajărilor în punctele de belvedere pentru fortificaţii, cetăţi medievale,
biserici, monumente istorice şi mănăstiri.
Crearea unei imagini turistice pozitive şi corecte a României pe pieţele turistice externe,
şi sporirea numărului de turişti străini fac necesare următoarele:
 promovarea produselor prioritare în oferta României (Delta Dunării, agroturism şi
ecoturism, turism balnear, turism cultural şi religios etc.);
 îmbunătăţirea sistemului de finanţare a activităţii de marketing şi promovare;
 elaborarea de materiale publicitare pentru promovarea zonelor speciale pentru
ecoturism (Delta Dunării, parcuri naturale, agroturism);
 concentrarea asupra nişelor de marketing, punctele de atracţie şi moştenire unică a
României;
 dezvoltarea la nivel naţional a reţelei teritoriale de centre / puncte de informare şi
promovare turistică în centre şi staţiuni turistice, sate turistice, arii protejate, pe trasee turistice,
în aeroporturi, gări feroviare şi porturi, târguri şi expoziţii, centre de congrese şi reuniuni de
afaceri;
 amenajarea şi introducerea în circuitul turistic a unor obiective / resurse turistice
de
interes cultural şi religios, în condiţiile asigurării şi protejării acestora conform prevederilor
legale;
 concentrarea asupra zonelor de turism cultural, folcloric şi rural (de exemplu
Bucovina, Maramureş, Neamţ etc).
 sprijinirea extinderii turismului rural şi agroturismului;
 crearea unei oferte turistice pentru tineret precum şi extinderea ofertei pentru
petrecerea week-end-ului;
 realizarea şi implementarea unui program special pentru valorificarea obiectivelor
82
religioase, care presupune în primul rând introducerea standardelor europene de calitate în
privinţa dotărilor existente în imediata apropiere a obiectivelor .
Programul vizează prioritar următoarele zone de mare interes cultural şi religios: Nordul
Moldovei, Oltenia de sub Munte, Maramureş-Oaş, zona bisericilor (cetăţi) ţărăneşti fortificate
din Transilvania, precum şi vechile capitale ale Moldovei şi Ţării Româneşti, biserici în stil
moldovenesc şi brâncovenesc etc.;
 extinderea şi diversificarea formelor de agrement specifice diverselor zone de
interes turistic, inclusiv prin atragerea clientelei turistice la evenimente şi manifestări inspirate
din viaţa culturală, istorică şi religioasă a poporului român.
 promovarea pe piaţa internaţională a potenţialului cinegetic şi piscicol destinat
amatorilor de vânătoare şi pescuit sportiv, bogat reprezentat în România;
 valorificarea în turism a creaţiei artizanale, meşteşuguri populare, arhitectură
populară şi a manifestărilor folclorice din principalele zone etnografice (Maramureş-Oaş,
Bucovina, Oltenia, Banat, Mărginimea Sibiului etc.) prin:
 sprijinirea şi dezvoltarea în continuare a turismului rural şi agroturismului, în
paralel cu elaborarea criteriilor de omologare a satelor turistice şi a zonelor etnografice;
 crearea unei baze de date a evenimentelor culturale pentru a facilita promovarea
artelor vizuale tradiţionale şi a evenimentelor folclorice;
 îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei de materiale publicitare pentru promovarea
turismului cultural;
 protejarea şi valorificarea peisajului cultural, a patrimoniului şi tradiţiilor
culturale.
Turismul reprezintă pentru România sectorul economic care dispune de un valoros
potenţial de dezvoltare, neexploatat încă suficient şi care poate deveni o sursă de atracţie atât a
investitorilor cât şi a turiştilor străini.
Există însă o concurenţă puternică din partea ţărilor vecine (Ungaria, Bulgaria, Croaţia),
cât şi o competitivitate modestă a turismului românesc. Marele avantaj al României este
potenţialul natural şi cultural de o mare diversitate şi armonios repartizat în teritoriu, dând
posibilitatea practicării unor forme de turism diferite. Însă fără o dezvoltare cantitativă şi
calitativă optimă a structurilor de primire, de restauraţie şi de agrement, aceste resurse turistice
nu pot fi valorificate, nu se poate realiza o creştere a numărului de turişti, a duratei de şedere, a
profitului în turism, astfel încât turismul românesc să poată deveni competitiv pe piaţa
internaţională.

83
 Bibliografie
1. Apetri, D., Bucovina: Cultură, personalităţi, destine, Editura Augusta, Timişoara,
2000;
2. Avram, A., Sibiu, ghid cultural turistic, Editura F.F.Press, Bucureşti 1998;
3. Beldeanu, I., Bucovina care ne doare, Editura Muşatini, Suceava, 2007;
4. Borza, A., Pledoarii vechi pentru un turism nou, Editura Uranus, Bucureşti, 2004;
5. Bran, Florina, Marin, D., Tamara, Simon, Economia turismului şi a mediului
înconjurător, Editura Economică, Bucureşti, 1998;
6. Bran, Florina, Tamara, Simon, Nistoreanu P., Ecoturism, Editura economică,
Bucureşti, 2000;
7. Bucur - Sabo, Mariana, Marketing turistic, Editura Irecson, 2006;
8. Camilar, M., Bucovina, ghid turistic, Editura Ad Libri, 2006;
9. Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoiescu, B., Geografia generală a turismului, Editura
Meteor Press, 2003;
10. Cordun, Georgeta, Tărăbuţă, Iaşi-oraş sentimental, Editura Vasiliana, 2000;
11. Cristea, G., Dăncuş, M., Maramureş: un muzeu viu în cultura Europei, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000;
12. Glăvan, V., Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
13. Glăvan, V., Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000;
14. Goja, P., Maramureş, ghid turistic, Editura Ad Libri, Bucureşti, 2006;
15. Hapenciuc V., Cercetarea Statistică în Turism, Studiu fenomenului turistic în judeţul
Suceava, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003;
16. Hapenciuc V., Elemente de Analiză şi Prognoză în Turism, Editura Junimea, Iaşi,
2004;
17. Irimia, D., Mănăstirile din Bucovina, revistă de turism, Suceava, 2006;
18. Minciu, Rodica, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2004;
19. Neacşu, N., Economia turismului, lucrări practice, statistici, reglementări, Editura
Uranus, Bucureşti, 2005;
20. Neacşu, N., Turismul şi dezvoltarea durabilă, Editura Expert, Bucureşti, 2000;
21. Nedelea, A., Piaţa turistică, Editura Didactică şi Pedagogică, 2003,
22. Papuc, Doina, Papuc, L.,Bucovina în scrieri de epocă, Editura Alfa, Iaşi, 2005;
23. Postelnicu, Gh., Economia turismului, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Cluj –
Napoca, 1997;
24. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-

84
 Turism, Bucureşti,
25. Snak, O., Baron, P., Neacşu, N., Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti,
2003;
26. Anuarul statistic al României 2007;
27. Breviar turistic 2007;
28. www.mturism.ro
29. www.turisminbucovina.ro (Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional
2007-2026);
30. www.turisminfo.ro;

85