Sunteți pe pagina 1din 4

Numele trandafirului

Umberto Eco

Numele trandafirului (Il nome della rosa) este un roman al


scriitorului italian Umberto Eco. Este o povestire istorica, o ancheta pentru
gasirea criminalului (mister al crimei) avand ca decor o manastire italiana
din anul 1327, un mister intelectual care combina elemente de semiotica in
cadrul fictiunii, analiza biblica, studiile medievale si teoria literara.

Actiunea din Numele trandafirului se petrece pe parcursul a 7 zile


intr-o manastire Benedictina, pe fundalul unui conflict intre numeroase
ordine religioase si Papa Ioan al XXII-lea.Fratele William din Baskerville
(sau Guglielmo), un calugar intelept si respectat, ajunge la abatie intr-o
dimineata denoiembrie 1327, dupa o lunga calatorie. Este insotit de un
novice– Adso – cel care povesteste, la batranete, intamplarile.

Odata ajunsi, sunt intampinati de Abate, care ii informeaza despre un


accident misterios implicand moartea unui calugar, gasit zdrobit la baza
zidurilor manastirii. Parerea unanima este ca diavolul si-a facut simtita
prezenta, iar curiosul Guglielmo porneste in cautarea adevarului.

Cand sunt descoperite si alte cadavre, printre calugari seinstaureaza


isteria, sub forma unei explozii de superstitii. Intre timp, Guglielmo aduna
indicii legate de aceste crime si le arata abatelui : niste mesaje ascunse,
scrise cu suc de lamaie pe un pergament, reveleaza secretul care inconjoara o
carte. Aparent, aceasta carte – Poetica de Aristotel – poate ucide pe cel care
o citeste, iar calugarii sunt dispusi sa ucida pentru a o obtine.

Explicatia lui Guglielmo nu este insa crezuta, iar Inchizitia,


reprezentata de Bernardo Gui, “gaseste” propriul vinovat : o tanara taranca,
la care s-au gasit dovezi incontestabile de vrajitorie : o pisica neagra si un
cocos, semne suficiente la acea vreme pentru a o acuza de vrajitorie.

Fata este torturata, impreuna cuun calugar diform, Salvatore, care este
acuzat de asemenea de complicitate la crima si vrajitorie.Sub tortura, ei
recunosc ca sunt eretici, iar a doua zi sunt legati si arsi pe rug, din ordinul
inchizitorului .

Intre timp, Guglielmo este totmai aproape de descoperirea adevarului,


reusind, el si novicele sau, sa patrunda in biblioteca interzisa a abatiei,
asezata intr-un edificiu maiestuos.

Naratiunea aduna mai multe intrigi, toate avand interpretari si surse de


semnificatie variate. Multe interpretari si surse erau controverse foarte
schimbatoare in cadrul decorului religios medieval, tot timpul invartindu-se
inspre ceea ce pare a fi cheia spre intelegerea si adevarata interpretare a
cazului.

La prima vedere lucrarea pare un roman politist construit prin metode


moderne care poarta in ea conflictul intre gandirea rationala, lucida ale
calugarului franciscan si cel al incvizitorului care incearca sa infiereze un
presupus vinovat. Prin logica simpla a lucrurilor cititorul s-ar astepta ca
finalitatea sa apara din contradictia prezentata. Cartea insa ofera mult mai
mult: este o fresca a feudalismului dar si o critica a societatii umane care
este pus sa se confrunte cu propria forta de distrugere a valorilor. Lectura
este captivanta prin actiunea ei in care binele si raul se confrunta manati de o
convingere identica si anume ca faptele lor sunt in serviciul umanitatii si in
acelasi timp invita cititorul la o meditatie asupra alegerii pe care omul
trebuie sa o faca in drumurile pe care le are de urmat.

Scriitorul este un deschizator de drumuri al teoriei privind reactia


cititorului si al ideeii de text ‘deschis’. Adesea el se concentreaza asupra
rolului pe care il joaca cititorul in a crea insemnatatea si experienta unei
opere literare. El combina aceste elemente cu altele de semiotica, care
studiaza semnele, crearea si interpretarea simbolurilor.

Eco foloseste procesul de solutionare a crimelor ca o metafora extinsa


pentru experienta cititorului in interpretarea unui text. Faptul ca William
cauta adevarul reflecta ideile post-moderniste asupra naturii complet relative
a adevarului si a semnificatiei in cadrul acestui proces. Semnele si
evenimentele variate din Numele trandafirului au semnificatie numai in
contextele lor date, iar William trebuie mereu sa fie atent care este contextul
relevant cand interpreteaza misterul. Desi ultimele teorii ale lui William nu
se potrivesc exact cu evenimentele reale, ele ii permit sa rezolve misterul de
la manastire si astfel sa obtina o dimensiune a adevarului.

El descrie mai multe conflicte filozofice in cadrul romanului: adevarul


absolut contra interpretarii individuale, arta stilizata contra frumusetii
naturale, predestinatie contra liberului arbitru, religie contra spiritualitatii;
transforma aceste controverse si erezii religioase medievale folosind termeni
politici si economici moderni. Acest lucru ii ofera cititorului modern un
context in care sa poata ajunge la propriile lui concluzii in ceea ce priveste
semnificatia romanului si cercetarile facute de personaje.

Exista o conexiune intre titlu si hexametrul in limba latina care


incheie romanul :stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus –
Trandafirul de altadata dainuie (doar) prin nume,nu mai pastram decat
numele (ideile) goale.

In Postscriptum la Numele trandafirului,Umberto Eco precizeaza ca


doreste sa“elibereze cititorul” dintr-un mod de interpretare bazat pe intentiile
presupuse ale autorului. Cititorul este deci liber sa descopere relatii intre
carte si alte intelesuri simbolice ale “trandafirului”.