Respiratia 

abdominala in karate pt. forta si flexibilitate

Respiratia  in karate-ul de formare ii este rareori dat sistematic atentia . Este greu de spus daca
instructorii cred ca nu este importanta ,sau daca practicantii cred ca este nevoie sa o lucreze pe
cont propriu .Indiferent de cazuri respiratia in formare nu este practicata in majoritatea
scolilor de Karate.
Scopul acestui articol este de a explora cele doua metode principale de respiratie care sunt
utilizate in karate. Partea intaia acestui articol se va referii la respiratia abdominala  care este
utilizata atunci cand lucram pe flexibilitate,cladirea fortei musculare si rezerva de energie
 Respiratia abdominala se practica de mii de ani in aproape toate artele martiale .Doar in
timpurile moderne cum ar fi karate-ul ,cu accent pe competitie sportiva  si  concurenta  ,exerci
tiile de respiratie au fost neglijate . O respiratie corecta oxigeneaza singele , care este de o
importanta deosebita in muschi, permitindu-le sa devina mai puternici si mai supli . Respiratia
are, de asemenea , efectul de a ajuta mintea sa se calmeze .Relaxeaza mintea .Aceasta la
randul sau, va permite muschilor sa se relaxeze .
Respiratia abdominala este o practica de a invata sa utilizati plamani la intreaga lor capacitate.
Accentul se pune pe abdomen , sau hara , .Dupa cum se respira , impinge in jos si da aerul
afara din partea inferioara . Aceasta este o actiune musculara, precum si o actiune respiratorie
care implica constientul dumneavoastra si expansiunea muschilor abdominali  .Prin
impingerea abdomenului va creati un vid care va permite dumneavoastra o deschidere a
plaminilor la capacitatea maxima . Imaginati-va ca cineva va trage adinc aerul din parte de jos
a corpuluii dumneavoastra . Apoi pe masura ce respirati contractati muschi abdominali
tragindu-i in sus , si permitindu-le sa se stranga datorita aerului din plamini . Este dosebit de
important sa va relaxati si sa va concentrati pentru a va elibera de tensiune in timpul
procesului de respiratie .
Respiratia abdominala este cea mai buna metoda pentru construirea de putere si flexibilitate in
masa musculara . Ca o regula generala muschi au nevoie de timp pentru a-si  elibera tensiunile
create in viata de zi cu zi  . Prin practicarea respiratiei abdominale , va dati timp sa va relaxati
muschii, iar acestia la randul lor le permite sa actioneze natural .
Desigur  cele mai multe clase de karate dedica primele 15 minute pentru intindere. Intinderea
este axata in principal pe anumite grupe de muschi sau mase musculare care urmeaza sa fie
folosite in timpul cursului . Ea implica de obicei tragerea de muschi in directii opuse. Cea mai
buna sugestie este de a va face timp inainte de incalzire pentru a practica respiratia
abdominala . Acest lucru va va permite sa incetiniti ritmul dur de intindere si sa simtiti de fapt
ce se intampla in interiorul organismului .
Intr-o perioada scurta de timp ar trebui sa incepeti sa observati o diferenta in modul in care va
simtiti muschii si veti obtine un raspuns mai rapid de la ei .Partea de formare este de a deveni
constienti de trairile din corpul dumneavoastra , senzatia de a controla muschii facand mult
mai eficiente tehnicile . Respiratia abdominala va ofera sansa de a va concentra si controla
acest sentiment  mentinandu-va atentia pe un anumit muschi care se intinde si va duce mintea
si corpul impreuna spre acelasi scop .
Orice intinderi pe care le facem sunt bune mai ales daca sunt facute regulat , incet si cu
respiratie . Respirati abdominal in timp ce va intandeti , va ajuta sa coordonati muschii
creandu-va o stare tonica . In karate organismul este pregatit pentru a lucra ca o unitate
completa . Fiecare muschi lucreaza in armonie pentru a produce un procedeu eficient .
Respiratia  abdominala construieste forta in muschi si le permite sa devina mai flexibili .
Odata ce organismul este puternic , flexibil si plin de energie , putem incepe sa practicam o
metoda de respiratie , care ne va permite sa concentram energia si sa creem un puternic KI .
Autor : Hoopes Aaron
Comentează
Principiile antrenamentului sportiv
0
Comentarii

Pornind de la premisa ca antrenamentul sportiv este inainte de toate un proces didactic cu

implicatii multiple, este necesara diferentierea principiilor antrenamentului sportiv in doua
categorii: Principii generale.
Principiile generale sunt denumite ca atare deoarece se intalnesc in toate genurile de activitate
sociala, indeosebi in sfera educationala. Aceste principii surprind si sintetizeaza realitatea
complexa a antrenamentului sportiv, din punct de vedere al procesului pedagogic prin care se
prepara performanta sportiva.
Principiile antrenamentului sportiv pot fi formulate dupa o anumita taxonomie a criteriilor,
care sa porneasca de la aspectele cele mai generale ale activitatii sportive si de la obiectivele
ei, pentru a continua cu continutul, metodele si strategiile adecvate.
 
Asadar, aceasta taxonomie propusa cuprinde patru categorii de principii: a.pricipii privind
orientarea pregatirii si dezvoltarii multilaterale a personalitatii si integrarea socio-profesionala
a sportivului, eficienta maxima si economicitatea, ca si complementaritatea teoriei cu practica;
b.principii privind obiectivele: maximalizarea capacitatii de performanta, dezvoltarea
aptitudinilor motrice, cognitive, afective si emotionale, controlul, obiectivarea si evaluarea
activitatii si colaborarii dintre antrenor, sportiv si colectivul de asistenta stiintifica; c.principii
privind continutul: interdisciplinaritatea, rationalizarea si operationalizarea; d.principii
metodico-strategice: individualizarea, constientizarea, motivatia si efortul voluntar,
accesibilitatea, interactiunea mijloacelor verbale cu cele neverbale, suprainvatarea, modelarea,
simularea, specializarea si autoreglarea sportivului.
2.2.Principii specifice In aceasta categorie se includ principiile care actioneaza preponderent
in antrenamentul sportiv si care sunt utilizate si in alte activitati, generatoare de alte tipuri de
performante (balet, muzica, circ etc.). Principiile specifice sunt de esenta biologica pentru ca
practica antrenamentului implica inainte de toate cunoasterea si respectarea legilor care
guverneza procesele de adaptare (a organismelor vii la excitatii exterioare repetate care se
manifesta sub forma solicitarilor fizice). Aplicarea legilor generale ale adaptarii la aspectele
specifice antrenamentului sportiv a permis formularea principiilor lui biologice.
2.2.1.Principiul continuitatii Evidentierea acestui principiu s-a impus pe masura extinderii
competitiilor sportive si mai cu seama datorita esalonarii lor pe intregul an calendaristic.
Astfel, caracterul ciclic al pregatirii a fost inlocuit cu cel continuu. Unii autori, evoca inca
principiul ciclicitatii in acceptiunea de repetare in timp a concursului si a pregatirii, dar viata
sportiva internationala a impus corelarea intre pregatire si concurs, adica continuitatea
pregatirii ce leaga si conditioneaza concursul urmator. Marirea frecventei concursurilor
sportive, sporirea dificultatilor acestora au determinat cresterea rolului procesului pedagogic
al antrenamentului sportiv, ameliorandu-i efectele, indeosebi pe plan biologic. Altitudinea
performantei sportive a depins tot mai mult de nivelul calitatilor motrice innascute si
dobandite ale sportivilor, de numarul deprinderilor motrice, concretizate in elementele si
procedeele tehnico-tactice cele mai eficiente. Acest aspect se urmareste in cadrul lectiilor de
antrenament sau, mai bine zis, in suita lectiilor care compun un ciclu saptamanal, o etapa, o
perioada cu ciclu anual de pregatire. Deci, necesitatea realizarii unei succesiuni permanente a
lectiilor de antrenament a izvorat din cunoasterea legilor bio-psiho-pedagogice de formare a
deprinderilor motrice si de dezvoltare a calitatilor motrice ale sportivilor. Schimbarile
complexe survenite in organism sub influenta exercitiilor fizice, a mijloacelor
antrenamentului au un caracter fizic si se mentin un timp limitat. Pornind de la ideea
fundamentata stiintific, conform careia mecanismul formarii si perfectionarii deprinderilor
motrice, ca si dezvoltarea calitatilor motrice se conduc dupa regulile temporare reflexe, este
indispensabil sa se asigure continuitatea antrenamentului sportiv. Perfectionarile
morfofunctionale caracteristice sportivilor nu sunt castigate pentru totdeauna, ci reprezinta
modificari reversibile, tocmai datorita capacitatii organismului de a se adapta mereu la
conditiile de mediu in continua miscare. Daca efortul nu se mai repeta se creaza o situatie
diferita de cea precedenta si organismul va reactiona in conformitate cu noile cerinte. In
absenta exercitiilor care au determinat si intretinut perfectionarile caracteristice
antrenamentului, organele si sistemele corpului se adapteaza la noile conditii, capacitatea
functionala, structura si dimensiunile lor reducandu-se pana la nivelul solicitarii noi, mai
scazute, la care sunt supuse. Practica sportiva si cercetarea stiintifica au demonstrat ca
perfectionarile dobandite prin antrenament se pierd intr-un timp de 3-4 ori mai scurt decat cel
necesar obtinerii lor. Involutia survine chiar si in cazul in care nu se intrerupe antrenamentul,
dar scade intensitatea efortului in raport cu cea din etapa precedenta. Suprimarea brusca a
eforturilor de catre sportivii de performanta obliga organismul acestora sa treaca rapid intr-o
situatie complet noua care impune o solicitare atat de mare a mecanismelor de adaptare, incat
adesea pot surveni tulburari sau imbolnaviri. Cercetarea stiintifica fundamentala, cea
aplicativa, experienta marilor antrenori demonstraza necesitatea obiectiva a aplicarii cu
strictete a principiului continuitatii, ca o conditie fundamentala a perfomantei de talie
mondiala.
2.2.2.Principiul solicitarilor optime si a cresterii in trepte a eforturilor Transpunerea in
practica a principiului continuitatii presupune si instituirea unui regim permanent de activitate
a sportivului si realizarea unui numar suficient de repetari ale mijloacelor de antrenament. In
scopul cresterii nivelului de pregatire a sportivului este necesar ca, pe fondul asigurarii
continuitatii activitatii sale, antrenorul si sportivul sa modifice treptat continutul exercitiilor si
mijloacelor de antrenament. Dialectica performantei sportive consta in cresterea treptata a
eforturilor in antrenament, pana la atingerea nivelurilor maxime,permanent modificabile.
Aceasta crestere a eforturilor se bazeaza pe dezvoltarea capacitatii functionale a organismului
omenesc, pe puterea lui de adaptare la mediul inconjurator. Cercetarile stiintifice au aratat ca,
in cazul in care oirganismul este supus unui excitant care creste dintr-o data, dincolo de limita,
se produce o slabire a reactiei, o inhibitie (‘’inhibitie supraliminara’’ sau ‘’inhibitie de
protectie’’). Astfel, la un efort slab de volum, intensitate, durata sau structura (sau toate la un
loc), organismul sportivului raspunde corespunzator, cu o cheltuila de energie redusa. Pe
masura ce intensitatea excitantului creste, adica parametrii efortului din antrenamente isi
maresc valorile, se amplifica si cantitatea de energie pe care sportivul o cheltuieste pentru a
raspunde adecvat. In momentul in care antrenorul amplifica in mod exagerat efortul si nu
primeste un raspuns corespunzator din partea sportivului, inseamna ca s-a depasit gradul de
pregatire al acestuia. La efortul nou, supramarit, el nu se mai poate adapta, iar eforturile mari
de vointa depuse pentru a respecta totusi indicatiile il expun la o epuizare sau la
supraantrenament. In cazul in care organismele se adapteaza in mod progresiv la excitanti din
ce in ce mai puternici, pot suporta o excitatie anterior supraputernica (o solicitare neobisnuita
pentru organismul sportivului) astfel ca excitantii (antrenamentul) care provocau mai inainte
aparitia inhibitiei supraliminare devin accesibili, acestia actionand intocmai ca un excitant
puternic sau mediu. Prin urmare, antrenamentul ideal este cel care inregistreaza indici
superiori cantitativi si calitativi, atingand valori si solicitand organismul pana la ‘’refuz’’. O
conditie de baza a perfectionarii organismului la efort o constituie evitarea aparitiei
fenomenului de obisnuinta sau de acomodare. Aceasta se realizeaza prin respectarea
‘’principiului cresterii in trepte a efortului’’. Acest principiu preconizeaza cresterea gradului
de solicitare a organismului prin intensificarea efortului cand se utilizeaza aceleasi mijloace
sau prin schimbarea acestora, organismul reactionand mai puternic la excitanti cu care nu este
obisnuit.
2.2.3.Principiul prioritatii efortului specific competitional Reactiile de adaptare la diferite
exercitii mai au inca o caracteristica principala si anume specificitatea lor. Raspunsul
organismului nu este acelasi la toate solicitarile. In functie de particularitatile fiecarui excitant
unele organe sunt solicitate mai mult, altele mai putin. Faptul ca gradul de perfectionare
morfofunctionala a organismului conditioneaza nivelul performantelor sportive si ca aceste
perfectionari depind de efortul depus in antrenamente duc in mod necesar la concluzia ca
obtinerea celor mai inalte performante este posibila numai daca solicitarile din antrenament
respecta specificul efortului competitional. Avand in vedere faptul ca, in practica sportiva
rezistenta, forta si viteza nu exista ca atare, ci numai ca forme concrete de manifestare si ca
specificitatea maxima a acestora este cea din timpul competitiei, rezulta ca unul dintre
mijloacele otime de antrenament il constituie concursul. De altfel, metodica actuala acorda o
pondere tot mai mare concursurilor ca mijloc de pregatire pentru performante.
2.2.4.Locul pregatirii fizice multilaterale in antrenamentul sportivilor de mare performanta
Numerosi autori romani si straini considera pregatirea fizica multilaterala ca un principiu de
baza al antrenamentului sportiv.Potrivit acestui principiu, orice sportiv, indiferent de
disciplina practicata, trebuie sa acorde o atentie deosebita dezvoltarii celor patru calitati fizice
de baza (forta, viteza, rezistenta si indemanare) daca doreste sa obtina performante de inalt
nivel. Acest principiu mai poate fi mentinut in antrenamentul actualilor sportivi de mare
performanta numai daca se constata ca sunt inca valabile cele doua teze fundamentale si
anume: a.pregatirea fizica multilaterala este o conditie a obtinerii rezultatelor inalte si
b.antrenarea unei calitati motrice se reflecta pozitiv asupra celorlalte calitati. Verificarea
primei teze s-a facut prin cercetarea particularitatilor morfofunctionale si motrice ale
campionilor actuali din diferite ramuri de sport. Din astfel de cercetari a reiesit ca dezvoltarea
fizica multilaterala nu este o conditie a obtinerii performantelor ridicate in sporturile al caror
efort competitional necesita o singura cale de eliberare a energiei. Astfel, problema pregatirii
fizice multilaterale in sportul de inalta performanta actual trebuie privita intr-un mod diferit
decat in deceniile anterioare. Pregatirea fizica multilaterala nu mai poate fi considerata ca o
conditie a obtinerii performantelor inalte la toate disciplinele sportive, deoarece, marii
campioni din sporturile ale caror efort competitional impune numai efort aerob sau anaerob nu
sunt multilateral, ci unilateral dezvoltati, avand perfectionate doar organele, calitatile motrice
si capacitatea de efort specifice cerintelor competitionale. De asemenea nu exista dovezi ale
transferarii efectelor pozitive dobandite in organele si sistemele solicitate in antrenament si la
organele si sistemele care nu au fost solicitate in antrenamentul respectiv. Nici progresul
obtinut intr-o calitate motrica nu se reflecta pozitiv asupra altei calitati motrice daca miscarile
acesteia nu angreneaza in lucru aceleasi fibre musculare si aceleasi organe ca si calitatea care
a fost antrenata. Exista insa numeroase dovezi ca antrenamentul care determina mari
perfectionari functionale, structurale si dimensionale in organele limitative ale unei cai de
eliberare a energiei poate sa influenteze negativ organele care conditioneaza eliberarea de
energie pe cealalta cale. Se poate afirma ca sportivii de mare performanta din disciplinele si
probele al caror efort competitional se bazeaza pe o singura cale de eliberare a energiei, iar
din punct de vedere motric rezultatele au ca factor limitativ o singura calitate pregatirea fizica
multilaterala este contraindicata, nefavorizand obtinerea performantelor maxime, putand chiar
sa franeze realizarea lor. Cand efortul competitional are caracter mixt si cerintele tehnico-
tactice necesita mai multe calitati motrice, antrenamentul fizic trebuie sa fie multilateral. In
ceea ce priveste pregatirea fizica multilaterala in antrenamentul copiilor si juniorilor, teoretic
consideratiile care pledeaza pentru specificitatea efortului in antrenament nu isi pierd
valabilitatea nici la aceste perioade de varsta.
3.Concluzie Se considera ca intelegerea si aplicarea principiilor antrenamentului sportiv au o
insemnatate hotarartoare in obtinerea si mentinerea performantelor sportive la nivel inalt.
Aceste principii alcatuiesc punctul de plecare al teoriei si practicii antrenamentului sportiv
modern.
Comentează
Kumite sau armonia cu adversarul
0
Comentarii

Procesul de învăţare a kumite-ului în karate Shotokan poate fi o cale lungă şi dificilă. De

obicei, un practicant începe prin învăţarea kihonului parte introductivă in stilul shotokan, cum
ar fi pumni, blocuri şi lovituri şi apoi de bază, urmat de exerciţiile cu partener, cum ar fi
Kumite gohon (cinci-pasi cu partener) şi Kumite Sanbon (în trei etape cu partener), la nivel de
început şi apoi kihon-Ippon kumite (un atac de baza cu partener), la nivel intermediar. Până în
momentul în care studentul a ajuns la nivelul de centura maro destul de avansat pentru a trece
la jyu-Ippon kumite (un pas liber ). Deci, în esenţă, primi doi ani de practica a karate-ului sunt
axati pe învăţare , o bună înţelegere a tehnicii de bază şi modul în care aceste tehnici pot fi
folosite împotriva unui adversar.
 Multi dintre instructori introduc Kumite jiyu (liber), în mijlocul perioadei de invatare a
tehnicicilor de baza pentru a rupe monotonia.Cred că aceasta este o idee bună în special la
nivelurile intermediare de 6-4 kyu. . Eu cred că au o mare valoare în mod sistematic,
introducerea exercitiilor cu partener prin secvente stabilite , dar este, de asemenea, important
să se încurajeze libertatea de circulaţie şi creativitatea prin lupta libera.
Dacă ne uităm la metodele de formare pe care stilul Shotokan le ofera putem vedea că Kumite
gohon ,Sanbon Kumite sunt, în esenţă, exerciţii cu partener care se concentrează pe repetarea
unor tehnici ofensive şi defensive. Kihon-Ippon kumite ofera aplicatii diferite a tehnicilor de
bază şi scoate în evidenţă "o sansa", mentalitatea şi importanţa contra-atacurilor sub stres.
Jiyu-Ippon kumite si-Ippon kihon kumite trec la un nivel urmator, prin introducerea
conceptelor de la distanţă, timp, raza de acţiune şi elemente surpriză. Acest articol presupune
că cititorul stăpâneşte deja tehnica de bază, printr-o înţelegere mai profundă a ceea ce
Hirokazu Kanazawa, numeste în continuare "armonia cu adversarul tău." . Potrivit Kanazawa-
Sensei, în cazul în care aveţi posibilitatea să va armonizati cu adversarul nu veti pierde nici o
întîlnire, fizica sau verbala. La cel mai înalt nivel de acest concept, înseamnă că nu veţi fi
atras într-o întâlnire, în primul rând pentru că veti fi capabil să cititi intenţiile adversarului şi
orice ostilitate şi conflictele care pot apărea. Din punctul de vedere al practicii reale Kumite,
există câteva concepte-cheie pentru al înţelege. În cadrul categoriei de ansamblu a armoniei
cu adversarul tău, există trei sub-categorii de strategie defensivă. Acestea sunt numite ‘contra
atac’, ‘atac in acelasi timp’ şi ‘pre-atac preventiv.’
Prima dintre strategii (contra atac) este cea mai uşoară, atât pentru a o înţelege şi, de
asemenea, cea mai uşoară pentru a o executa din punctul de vedere al practicantului.
Atacatorul loveste .iar oponentul va folosi unul din blocaje urmat de un contra-atac. Aceasta
este cea mai uşoară formă de strategie de aparare cu toate ca si aici va trebuii sa iesi din calea
adversarului , sa utilizezi un bloc adecvat si apoi sa contra-ataci .
Strategia a doua, (atac in acelasi timp) este mult mai eficientă, dar este, prin urmare, mai
dificil de executat. Această strategie este în cazul în care apararea iti da posibilitatea de a
vedea atacul, la punctul în care atacatorul este in desfasurare. De exemplu, atacatorul vine cu
o lovitura de pumn .Aparatorul, văzând atacul, rezistă reacţiei naturale de mişcare înapoi, si in
timp ce adveresarul inainteaza cu tehnica muta capul si in perfecta sincronizare cu el contra-
ataca cu pumnul.Dezavantaj al acestui tip de aparare este că aveti nevoie de viteza superioara,
timp si capacitate tehnica superioara adversarului. Atunci când vă întâlni cu un adversar
superior vei vedea rapid ca ideile si strategiile tale nu vor mai functiona.
Strategia finală de armonizare cu adversarul tau este numita "Sen no sen," care ar putea fi
tradus ca "pre-atac preventiv" sau "atac in avans". Uneori, acţiunile adversarului necesită
acţiune imediată din partea dvs., fără nici un gând prealabil. Acesta inseamna că sunteţi
capabili de a "citii" adversarul , simţul si intenţiile ne recomandată sa reactionam, atât
preventiv cat şi în mod corespunzător. Acest lucru este "Sen no sen". Deci, din nou în dojo
acest lucru este caracterizat de acel moment între doi oponenţi atunci când unul este pe cale să
se atingă, dar atacul nu sa întâmplat încă. Acest moment este uneori denumit "decalaj" dintre
intenţie şi acţiune. Treaba ta este de a utiliza (lectura adversarului), precum şi să iei măsuri
decisive şi imediate înainte ca adversarul tau sa fie în măsură să si urmeze strategia . Dacă
realizati corect chiar nu conteaza ce tehnici precise va utiliza pentru că dacă le incearca în
fracţiune de secundă in care ti se creaza oportunitatea, adversarul tau va fi complet copleşit şi
a învins.
Când au toate strategiile de mai sus defensive în arsenalul dvs. de kumite sunteţi pe cale de a
fi capabil de a va armoniza deplin cu adversarul. Încă o dată obiectivul dvs. final este de a
evita conflictele cu potenţial dăunător cât mai mult posibil, dar în momentele în care o acţiune
decisivă este necesară, exerciţiile de kumite ar trebui în mod natural sa va ofere un avantaj .
Diferenţa va fi ca reactiile de kumite v-ar putea chiar salva viata .
Autor Chiru Dragos 3 dan
Comentează
Cauzele care determina emotiile în sport
0
Comentarii

Sportul – activitate de masă – este îndrăgit de tot mai mulţi tineri, care fie pentru menţinerea
sau întărirea sănătăţii, fie pentru obţinerea de performanţe practică una sau alta din multiplele
ramuri sportive.   Astăzi aproape toţi tinerii cuprinşi în activitatea sportivă iau parte la
concursuri, în care caută să-şi dovedească măiestria sportivă dobândită în ramura respectivă.
Întrecerea şi sportul sunt noţiuni corelative. Spre deosebire de întrecerile de alt gen,
competiţiile sportive vizează nu numai învingerea unui adversar ci şi a spaţiului, a timpului, a
obstacolelor naturale şi artificiale.Cine practică exerciţiile fizice de unul singur, doar în scop
recreativ poate fi considerat sportiv doar prin alură, dar el nu se poate integra în adevărata
familie a
sportivilor.
Sportul înseamnă întrecere dar înseamnă şi performanţă, record, premiu, spirit de echipă. A fi
sportiv înseamnă să doreşti în primul rând întrecerea, să doreşti victoria.
Sportivul care participă în concurs are răspunderi proporţionale cu importanţa competiţiei, cu
gradul de pregătire şi nivelul propriilor pretenţii, ba chiar în funcţie de postul ocupat şi de
sarcinile de joc ce îi revin. Sentimentul răspunderii nu se limitează numai la performanţă ci
este întărit şi susţinut de întreaga comportare atât fată de parteneri cât şi faţă de adversari,
arbitri şi spectatori.
Etica întrecerii sportive impune respectarea regulilor de concurs, a adversarului, a arbitrilor, a
spectatorilor. Fair-play-ul nu este numai un “stil” ci şi o orientare profund morală şi necesară
în condiţiile în care rivalitatea sportivă dobândeşte accente tot mai acute. Dacă spiritul de
combativitate trebuie să fie prezent permanent ca o condiţie a mobilizării şi luptei pentru
performanţă şi victorie, agresivitatea, brutalitatea sunt condamnabile, dar din fericire rare, şi
care nu caracterizează sportul în general.
Comportarea sportivului într-un concurs, după cum am arătat şi mai sus, depinde de foarte
mulţi factori. Înainte de concurs şi chiar în concurs, sportivii sunt stăpâniţi de diferite stări
emoţionale, care au o influenţă foarte mare asupra comportamentului sportivului în concurs şi
chiar asupra rezultatelor obţinute. Aceste stări emoţionale pot apare şi în cadrul
antrenamentului sportiv.
Rolul emoţiilor a fost de multă vreme cunoscut, însă spre deosebire de sfera calităţilor morale
unde se poate acţiona conştient pentru corectarea lor, în sfera emoţiilor se manifestă şi astăzi o
anumită neputinţă în dirijarea şi înlăturarea efectelor negative.
Emoţiile puternice de care sunt cuprinşi sportivii influenţează asupra bunului mers al
proceselor intelectuale şi asupra conducerii corecte a acţiunilor. Sportivii de cele mai multe
ori greşesc în aprecierea situaţiilor, în executarea mişcărilor, fapt ce duce la obţinerea de
rezultate slabe, cu toate că sportivii respectivi, stăpâniţi de emoţii, sunt bine pregătiţi din
punct de vedere fizic, tehnic şi tactic.
De cele mai multe ori emoţiile nu pot fi preîntâmpinate, ele apărând spontan, fără participarea
voinţei şi astfel produc dereglări care influenţează direct rezultatele sportivului.
Cauzele emoţiilor sunt multiple, ca de altfel şi formele pe care le îmbracă. De asemenea şi
mecanismele fiziologice după care se formează nu sunt încă pe deplin elucidate, ele rămânând
şi pe viitor o problemă de actualitate.
Emoţiile nu se pot produce însă fără participarea scoarţei cerebrale, fără conştiinţa
semnificaţiei situaţiei respective. Rolul scoarţei în mecanismul fiziologic al dezvoltării
emoţiilor devine şi mai clar în lumina legilor reflexelor condiţionate. Astfel formarea de noi
emoţii, stingerea celor existente, precum şi complicarea celor existente se explică prin legile
reflexelor condiţionate.
În activitatea sportivă la baza producerii emoţiilor stau trei factori importanţi: pregătirea
sportivului, obstacolul ce trebuie învins şi dorinţa de a învinge.
Reacţiile emoţionale în timpul efectuării exerciţiilor fizice sunt foarte variate. În funcţie de
factorii arătaţi mai sus reacţiile pot fi pozitive, de avânt înaintea concursului, de încredere în
propriile forţe, de bucurie pentru victorie, satisfacţie faţă de rezultatul obţinut, etc. şi de
asemenea reacţii negative, de teamă, de frică în faţa adversarului, neîncredere în forţele
proprii, simţământ de deprimare în faţa unor greutăţi, etc.
Reacţiile emoţionale se caracterizează şi prin diferite particularităţi ale modificărilor
funcţionale ale activităţii sistemului nervos şi a întregului organism al sportivului. Se modifică
excitabilitatea generală a sistemului care influenţează asupra vitezei reacţiilor şi mişcărilor
sportivului, modificări ale tonusului muscular, activitatea sistemului cardio-vascular,
respirator şi ale altor procese vitale ale organismului. Datorită acestui lucru reacţiile
emoţionale exercită o influenţă diferită asupra capacităţii de lucru a sportivilor, asupra
gradului de pregătire al acestora pentru realizarea exerciţiilor fizice în vederea luptei sportive.
În procesul efectuării repetate a acţiunilor sportive, multe reacţii emoţionale se fixează, ele
dobândind o anumită stabilitate şi astfel apar în mod repetat în aceleaşi condiţii. Se formează
un anumit “tip” de stare înaintea startului, o anumită reacţie faţă de spectatori, faţă de
obstacolele pe care trebuie să le învingă.
Este bine dacă aceste reacţii sunt pozitive, dacă favorizează capacitatea de lucru a sportivului.
Însă, la foarte mulţi sportivi se manifestă şi reacţii negative, de teamă, de neîncredere în
forţele proprii, apatia din înaintea startului , toate acestea împiedicând obţinerea succesului şi
însuşirea deprinderilor în înfruntarea greutăţilor.
Reacţiile emoţionale ca modificarea pulsului, a ritmului respirator, mişcări expresive ca
nervozitate, irascibilitate ce pot să apară la unii sportivi, se remarcă prin stereotipul lor, adică
ce se repetă într-o formă identică, aproape în cazul aceloraşi condiţii obiective.
Se pot întâlni şi alte categorii de sportivi, la care cele expuse mai sus să fie mai mult sau mai
puţin valabile.
Astfel în corpul unor sportivi rutinaţi, cu o bogată activitate competiţională şi cu o foarte bună
pregătire în ramura de sport pe care o practică, se pot observa alte modificări, alte reacţii decât
la sportivii dintr-o categorie inferioară sau începători.
De exemplu dacă un sportiv suferă un traumatism, la acesta se instalează o reacţie emoţională
de teamă. Dar, în funcţie de pregătirea sportivului, de rutina lui, de activitatea lui
competiţională, de pregătirea lui practică şi teoretică, această reacţie emoţională se manifestă
diferit de la sportiv la sportiv. Un maestru al sportului, normal, va căuta să ferească partea
traumatizată, de fapt nici nu va trece direct la efectuarea exerciţiului sau a mişcării care i-a
provocat traumatismul, ci va începe cu efectuarea a o seri întreagă de exerciţii menite să
refacă partea traumatizată. În nici un caz el nu va renunţa la acest exerciţiu. Reacţiile
emoţionale astfel stabilite nu se vor face pentru lungă durată, ca urmare a apariţiei lor repetată
după suferirea eşecului.
La sportivii mai slab pregătiţi, începători, aceste reacţii emoţionale se vor stabiliza însă, şi se
vor întării datorită apariţiei lor involuntare după suferirea eşecului. Aceste reacţii emoţionale
pot face ca sportivul respectiv să renunţe pur şi simplu la efectuarea exerciţiului sau a mişcării
respective, ba chiar în cazuri extreme la abandonarea ramurii de sport.
În fixarea sau lipsa de fixare a reacţiilor emoţionale de frică, importanţa cea mai mare o au
particularităţile procesului de diferenţiere în activitatea corticală, în timpul formării legăturilor
nervoase temporare şi fixarea reacţiilor emoţionale reflex condiţionate.
La începători, aceste reacţii reflex condiţionate au un caracter generalizat, ele fiind
determinate de întreg procesul de excitanţi, fără o diferenţiere precisă a condiţiilor obiective
care au dus la instalarea acestor reacţii. Emoţiile lor aveau un caracter diferit cu o arie largă a
proceselor nervoase inhibitorii, fapt ce duce la rigiditate generală a mişcărilor şi la tulburarea
întregii activităţi. Totodată se fixează, în cazul repetării involuntare a reacţiilor emoţionale şi
reacţii secreto-motorii de ordin emoţional. Şi aceste reacţii au caracter involuntar.
Toate reacţiile care apar în mod involuntar şi se repetă, au o mare stabilitate, excitantul care le
provoacă după mecanismul reflex condiţionat fiind ambianţa obiectivă a acţiunii. Chiar un
excitant neînsemnat legat de demult, de evenimentul tipărit, poate provoca în mod repetat
aceeaşi reacţie.
Reprezentările emoţionale, ce apar în urma reacţiilor, pot fi legate şi de reacţii secreto-motorii
şi au şi ele un caracter stabil, şi din această cauză este foarte greu să scapi de ele. Ele apar
involuntar doar la vederea aparatului, a reprezentării imaginii sau a mişcării care a provocat
reacţiile emotive de frică. Chiar discuţiile despre acestea pot provoca asemenea emoţii
datorită legăturii ce există între primul şi cel de al doilea sistem de semnalizare.
În general reacţiile emoţionale de frică sunt exprimate prin diferite cauze: în primul rând
caracterul generalizat al reacţiilor reflex-condiţionate, în al doilea rând prin fixarea reacţiilor
reflex-condiţionate prin repetare, iar în al treilea rând prin inerţia proceselor nervoase de
inhibiţie şi excitaţie apărute ca rezultat al unor mari încordări ale proceselor corticale în cazul
excitaţiilor traumatizante.
Acestea sunt unele din cauzele fiziologice ale apariţiei emoţiilor. Pe de altă parte, succesul în
rezolvarea sarcinilor care se ivesc în timpul concursului poate provoca emoţii active de
satisfacţie şi bucurie. Totodată se întăreşte sentimentul de încredere al sportivului în forţele
proprii. Aceste emoţii îl stimulează pentru întrecerea viitoare. Contrar succesului, insuccesul
poate provoca întristare, deprimare, neîncredere în forţele proprii. În acelaşi timp la unii
sportivi insuccesul poate provoca şi o atitudine de insatisfacţie, necaz, indignare, ambiţie şi
poate servi ca un imbold pentru acţiuni mai active mai organizate.
În felul acesta emoţiile devin pentru sportivi excitanţi condiţionali la care ei se pot obişnui să
răspundă în mod cuvenit, aducând ţi calităţile emoţional-volitive ale personalităţii în procesul
de pregătire.
Victoria sau înfrângerea pot avea o influenţă considerabilă asupra psihicului sportivului.
Trăind satisfacţia victoriei obţinute, aceasta poate avea o intensitate şi o profunzime variabilă.
Forţa, profunzimea satisfacţiei depinde în mare măsură de importanţa concursului, de
importanţa socială a rezultatului obţinut şi de cunoaşterea de către sportiv a acestei
performanţe.
Atitudinea faţă de victorie sau înfrângere diferă însă de la sportiv la sportiv. Astfel in sportiv
cu o bogată cultură generală, cu personalitate, va avea faţă de victorie o atitudine de modestie
şi nu va fi indiferent faţă de înfrângere.
O altă cauză a emoţiilor sportive este gradul de pregătire al adversarului. Acestea diferă în
funcţie de nivelul de pregătire al acestuia: un adversar mai slab pregătit provoacă emoţii mai
slabe, sportivii fiind optimişti, încrezători în obţinerea victoriei, pe când prezenţa unui adversa
mai puternic poate provoca unui sportiv cu speranţă de câştig emoţii foarte puternice, cu
influenţe foarte mari asupra rezultatului.
De mare importanţă pentru rezultatul sportivilor sunt şi spectatorii. Astfel, prezenţe în
tribunele stadionului a unor persoane importante, selecţioneri, conducători de cluburi,
federaţii, fac ca starea emoţională a sportivilor să ia amploare foarte mare.
Spectatorii prezenţi în tribune, prin încurajările lor, pot avea o contribuţie asupra rezultatelor
sportivilor. De multe ori un sportiv poate să câştige un concurs datorită publicului spectator.
Spectatorii prin încurajările sau dezaprobările lor adresate unui singur sportiv pot duce la
succesul sau insuccesul acestuia. Manifestările negative, de obicei, determină la sportivi
diferite reacţii în funcţie de particularităţile individuale ale acestora.
În acest caz sportivul se poate manifesta fie printr-o mobilizare şi concentrare pentru a
recupera ceea ce a greşit, fie să se demoralizeze complet şi să nu mai fie capabil să se
mobilizeze cât de cât. Dacă sportivul a greşit, însă a făcut totul ce a depins de el pentru
reuşită, atunci strigătele, dezaprobările spectatorilor nu trebuie să-l supere.
Concluzionând putem spune că emoţiile sunt reacţii ce apar involuntar, spontan iar
posibilitatea de a acţiona pentru educarea lor este foarte mică. Totuşi profesorii, antrenorii
trebuie să facă totul pentru diminuarea emoţiilor cu efecte negative şi să le întărească pe cele
pozitive.
Bibliografie:
1. Cernicova, A.O., Emoţiile în sport, Ed. CNEFS.
2. Chappuis, R., Importanţa factorului “educaţie” în activitate, Rev. Ed. Fizică et Sport, Paris,
Nr. 68/1964.
3. Demeter, A., Fiziologia Sportului, Ed. Stadion, Buc. 1971.
4. Epuran, M., Psihologia Sportului, Ed. CNEFS, 1968.
Comentează
KIAI : Limbajul energiei
0
Comentarii

Frapează ,sau chiar amuză in artele marţiale , strigătele scoase de practicanţi in timpul
antrenamentelor sau pe parcursul luptei . Inţelese superficial, strigătele par simple imitaţii ale
filmelor de karate ,răbufniri ale orgoliului de a te face remarcat .Biologic vorbind , ele sunt
interpretate ca fiind componente ale unui efort fizic efectuat , cu fortă si rapiditate.Într-
adevăr , mişcarea realizată simultan cu exprimarea zgomotoasă a aerului din plamăni devine
mai penetrantă si elimină din start un pericol ( tendinţa de a ne ţine respiraţia în clipa unei
mişcari importante ). Dincolo de aceste explicaţii se află , însă , lumea  îndepărtată şi
fundamentală  a experienţei Extremului Orient .
Citeste mai departe... Comentează
Seiji Nishimura 7 dan -strategie pentru kumite
0
Comentarii
Antrenorul Sensei Seiji Nishimura , a fost un atlet remarcabil sigur pe el însuşi . Sensei
Nişhimura a câştigat titlul  de kampion mondial de kumite la World Championşhips 1982 din
Taiwan . Sensei Nişhimura este practicant de Wado ryu şi predă la Fudoka Universiry în
Japonia .
În acest articol el discută tactica pentru căştigarea unei competiţii .
Atitudinea mentală.
Cănd luptaţi în kumite , dvs. trebuie să fiţi încrezători, încredere dezvoltată de la practica
constantă .Înfrângeţi defectele dumneavoastră ,ascuţind tehnicile dvs. în care puteţi realiza că
sunteţi capabili să le executaţi mereu . Încrederea dvs. va deveni deasemenea  având control
de sine şi cel mai important o dorintă puternică pentru a câştiga . În special într-un turneu
internaţional ,să vă pregatţti pentru reguli ,o audienţă mare , şi pentru arbitri ,astfel dvs. să vă
puteţi relaxa şi să înfruntaţi adversarul dvs.
 
Aceasta necesita o minte puternica care nu vine neaparat odata cu experienta . Aveti nevoie de
a judeca capacitatea adversarului  de a gresi . Trebuie sa credeti ca ceilalti practic nu pot
indeplini ceva in strategia lor . Mai mult trebuie sa dezvoltati tehnica dvs. proprie care se
potriveste dvs , in cele din urma pt. a creea stilul dvs. propriu de karate .
Tactica 1 .Cand adversarul dv.s ataca sa veniti inauntrul lui ,este sansa dvs!
El nu este inevitabil pentru a avea protectia dvs slabeste cand celalalt ataca .In
consecinta ,utilizati acel control de moment . Intodeauna stati  la la un pas inaintea
adversarului dvs . Stiti distanta dvs si reglati momentul de aprindere (atac).Notati asteptati
adversarul pentru a ataca .Dvs trebuie sa va miscati inainte ,fortand adversarul pentru a ataca
si nu ii creati niciodata prilejul pentru a se opune .
Tactica 2 .Atacati cu viteza mare in mod agresiv si persistent !
Tehnicile singure sunt cu usurinta citite de adversar . In consecinta folositi prefacatorii si
atacuri curate din afara facand pauze intre opriri . Atacand din laterale este eficace in special
impotriva adversarilor mai mari .Notati : Este foarte important  sa mentineti adversarul in
domeniul dvs .Asa il intimidati sa se grabeasca , folositi  atacul agresiv pentru a slabi garda pt
ca asfel dvs sa puteti sa il atacati de la inceput  prinzandu-l descoperit .
Tactica 3 .Faceti corpului dvs. un model de atac de baza.
Creati un model de atac de baza care este cel mai eficace pentru dvs .Pastrati practica acelui
model astfel el va deveni spontan . Notati : Pentru folosire in timpul turneelor  dvs. nu aveti
nevoie sa stiti multe modele de atac. Dvs .puteti sa adaugati tehnici putine la modelul dvs .
daca situatia o cere astfel veti avea nevoie sa stiti de la 5 la 10 modele pentru a fi campion .
Tactica 4 .Nu scapati niciodata prilejul de a utiliza orice eroare a adversarului !
Este foarte important sa marcati oricand adversarul pentru a face erori . Dvs. trebuie sa aveti
multa incredere si concentrare . Chiar si un adversar foarte bine antrenat face una ,doua
greseli , iar dvs. trebuie sa profitati de acele erori . De fapt cel ce il poate face pe adversar sa
gafeze va fi campionul . Notati : Este foarte importanta pornirea meciului care sa nu fie in
mod agresiv pt ca veti obosi in ultima parte a meciului . Este foarte important  de asemenea ca
toate cele trei minute de lupta sa nu folositi miscari si energie inutil .
Comentează
Tempo-ul in Kata
0
Comentarii

Oricine a practicat karate suficient de mult timp pentru a invata doua sau trei kata stie ca nu
toate tehnicile de kata ar trebui sa fie efectuate la aceiasi viteza . Unele sunt executate repede
altele incet .Unele sunt executate cu viteza in crestere sau in descrestere. Mai mult unele
combinatii de miscari sunt executate in succesiune rapida, in timp ce altele sunt executate cu o
pauza intre miscari. Acest articol se va concentra in special pe sincronizarea deplasarilor .
Cand invatati un nou kata , trebuie sa va straduiti sa mentineti TEMPO indicat de
instructor .Acesta incepe incet si cu mai putina putere,treptat ,adaugati mai multa viteza si
putere pe masura ce dobanditi cunoasterea .Amintiti-va ca prioritate in procesul de invatare si
executie al tehnicilor , ar trebui sa fie :
a) forma
b) viteza
c) puterea ( concentrarea pe contractia musculara)
Daca reusiti sa aveti viteza (b) si putere(c) dar fara sa tineti cont suficient de forma (a) ,
formarea kata-ului poate fi gresita .
Ca sa devina mai familiarizati cu un Kata , acesta va varia de la momentul initial fata de care
a fost invatat. Nu este nimic in neregula cu aceasta atata timp cat ramificatiile de modificari
sunt considerate si cantarite .
Unele secvente din kata sunt predate intr-un anumit Dojo sau organizatie si este asteptat , sa
fie urmat de catre toate orbeste . Uni judecatori/ examinatori vor depuncta in cazul in care
executantul nu face ca toti ceilalti , fara a considera ca poate exista o explicatie rezonabila
pentru devierea de la TEMPO. In timp ce este bun de standardizare iar anumite cerinte
minime sunt indeplinite , flexibilitatea trebuie sa fie exercitata ocazional cel putin pentru cea
mai mare parte .
Aceasta inseamna ca practicanti de karate ar trebui sa modifice calendarul  in Kata , dupa cum
considera necesar? Dimpotriva ,eu cred ca trebuie sa se efectueze un mod standard de a lua un
examen atunci cand se executa pentru prima data un nou kata . Dupa ce castiga o anumita
experienta , totusi , suficient de aprofundata de intelegere pot fi evaluate pozitiv si aceste
variatii.
De ce ati varia de la un TEMPO in Kata ? Exista multe motive posibile . Unul important este
ca in formarea initiala pentru dvs . Kata a insemnat ca o colectie de tehnici de
autoaparare .Cand efectuati o succesiune de tehnici intr-un kata cu un anumit set de aplicatii
in minte , un anumit TEMPO poate avea succesiunea si alt TEMPO poate sa aiba aplicatia din
minte .
In plus un kata executat mai mult timp , concentrarea si dramatizarea se muta incet catre
demonstratie cu scoaterea in evidenta a controlului si finetii . O persoana care face kata de
mai putin timp care face acelasi kata va incerca sa arate putere si viteza si nu va face distinctie
intre repede si incet .
In ultima instanta , kata este ceea ce ce face din sportiv  .Asta inseamna ca nu trebuie privite
numai miscariele si alegerile TEMPO-ului ci si motivele pentru care trebuie sa faci asa .
Karate are foarte multe de oferit si kata este un mod de a va face pe dvs un karate-ka complet .
Aflati cum altii fac kata , apoi faceti dvs un kata si intrebati-va ce inseamna acesta pentru
dumneavoastra !

Faceti o greseala in Artele Martiale ?

Comentarii

Acest lucru , evident, se duce impotriva regulilor noastre naturale, pentru ca noi vrem sa
castigam , pentru a nu face greseli , si vrem sa arate bine .
Frica de greseli ne poate impiedica pe noi sa ne bucuram de experienta de invatare prin
incercare si eroare . Greselile noastre sunt cea mai buna oportunitate de crestere ,si in curs de
dezvoltare acestea ne permite de a fi creativ. Efectuarea greseli va permite sa experimentati ,
si va permite sa va depasiti granitele si in necunoscut .
Vezi tu , trebuie sa mergi in necunoscut , ceea ce nu este confortabil pentru tine , ceea ce este
riscant , pentru ca esti liber de a aplica principiile de baza in mod infinit , si de a gasii ceea ce
se potriveste organismului tau  de personalitate ,mai degraba decat doar de a incerca sa ii
imitati pe profesorii vostri. In karate profesorul este ca un campus care da studentilor un drum
, iar acestia mergand pe drum au voie sa experimenteze , iar daca cad sau vor pierde directia
profesorul ii va pune drept pe drumul cel bun din nou .
Daca incercati prea mult sa nu faceti greseli , atunci cand va veti confrunta cu un adversar
care intodeauna va judeca el singur , si constient va decide propria actiune fara a avea nevoie
de confirmare , va avea todeauna un ritm superior, iar actiunile tale vor fi mult intarziate .
Prin acceptarea greselilor  luati-va ego-ul din drum si incercati sa faceti o separare intre tine si
adversar.
Cand va permiteti greseli puteti lua o decizie inainte de o decizie constienta. Aceasta reactie
ne permite sa ne miscam , fara spatiu intre noi si adversar, incercarea de a lua o decizie
constienta este mult  prea tarzie in raport cu incercarea de a lua decizii instinctive .
Daca ati reactiona de la creier , decizia de mutare , tot ciclul, modelul de circulatie in sistemul
nervos si contractia muschilor este diferit de cel in respiratie sau in reactie care initiaza
actiunea  la nivel spinal .
In cazul in care initiaza circulatia la creier , creierul va da miinilor sau picioarelor un impuls ,
si , de obicei va exista circulatii izolate, pe de alta parte , in caz de reactie pe respiratie ,
circulatia se va initia la nivelul coloanei vertebrale si a corpului , iar central corpului va
integra si exteremitatiile .
Daca nu o sa va permiteti greseli nu o sa va permiteti posibilitatea de a raspunde la situatii in
care stiti ca  sunt utilizate iar aceasta situatie in termen lung vor  fixa  o ezitare .
Prin greseli va permiteti sa aveti posibilitatea de a intra in necunoscut , si veti fi liber la
formare fara incalcarea principiilor tale .  Evident , aceasta este adevarat numai daca ai un
nivel tehnic ridicat si ai principii solide .
Daca vei permite greseli , vei afla ca vei fi capabil sa aplici tehnici pe care le-ai invatat in
diferite moduri , vei gasi modalitati de a folosi tehnici care nu sunt inca confortabile inca ,si
vei gasi cum sa te adaptezi la schimbare , spatiu si sincronizare .Daca nu accepti greseli vei fi
rigid si vei utiliza numai tehnici cum ai invatat . Daca accepti greseli vei avea sansa  de a
raspunde si la o sansa , pe care in alta circumstanta nu ai aveao , si ai putea sa reusesti sau nu ,
dar cu expertienta dobandita vei avea mai mult success data viitoare .
Daca nu accepti greseli , vei fi intodeauna atent si prea rigid si capabil sa te depasesti pe tine .
Proverb: Daca in viata mea as putea traii peste ceea ce sunt acum …. As indrazni sa fac mai
multe greseli data viitoare
Copyright 2009 CS KARATE JKA ROMANIA