Dimitrie A.

Sturdza, istoric, publicist și secretar general al Academiei Române

• Repere biografice

În acest studiu ne-am propus să evidențiem activitatea culturală a lui Dimitrie A. Sturdza,
o figură de primă însemnătate și, în același timp, o prezență activă și remarcată atât în țară cât și
în străinătate în epoca modernă.
Istoric, academician, publicist, traducător, om politic, Dimitrie A. Sturdza s-a remarcat
în cultura română, ca de altfel, în tot ceea ce a realizat, ca fiind un creator de o hărnicie și o
putere de muncă ieșită din comun.
,,Caton Cenzorul” așa cum el însuși se numea, era un om care și-a uimit contemporanii
prin moralitatea lui exemplară, modestia lui rară, prin puterea lui de muncă extraordinară, fiind
un ,,om al datoriei”, fără vicii, punctual și sobru, foarte conștiincios, făcând parte din acei
oameni care impun respect, un înflăcărat patriot, foarte credincios, ,,un om foarte cult”, dar, a
fost considerat, și un ,, clevetitor”, un ,,om mărginit și nedrept” în multe situații, îndeosebi, în
decursul activității sale politice.
Doresc să precizez încă de la începutul prezentului studiu, faptul că pe parcursul
cercetărilor mele am sesizat că în unele lucrări de specialitate referitoare la biografia lui Dimitrie
A. Sturdza nu sunt puține erorile de informație care circulă, unele informații fiind incomplete, și
spre surprinderea mea, acestea nefiind necontestate și rectificate de nimeni. De aceea, doresc să
aduc la lumină date și detalii în cele ce urmează, îndrăznesc să spun chiar inedite, cum sunt de
exemplu, cele referitoare la copilăria personajului în cauză și nu numai.
În opinia mea, este necesar și util în acealași timp ca informațiile referitoare la biografia
unei personalități așa cum a fost cea a lui Dimitrie A. Sturdza să fie cunoscute așa cum se
cuvine. De aceea, am considerat oportun de a insista mai mult pentru unele aspecte din viața lui
Dimitrie A. Sturdza.
Dimitrie A. Sturdza a văzut lumina zilei pe 25 februarie 1833 pe meleaguri moldovene,
la Miclăușeni, județul Roman într-o veche familie boierească care a dat Moldovei domnitori și
personalități culturale și științifice.
În pofida faptului că Dimitrie A. Sturdza a fost ,, zgârcit” cu informațiile în ceea ce
privește biografia sa, totuși, într-una din numeroase sale cuvântări, Dimitrie A. Sturdza
mărturisea: ,, județul Romanului e județul unde am copilărit, unde am început a lupta, de abia
ieșit din școală, pentru libertatea și independența patriei noastre, în acele timpuri grele, în care
România forma încă două state separate unul de altul ”.
Este primul copil al marelui vornic Alexandru (Alecu) Dimitrie Sturdza Miclăușanu care
a fost căsătorit cu Ecaterina Sturdza născută Sturdza, fiica logofătului Costache Sturdza de la
Ruginoasa. Alecu Sturdza și soția lui Ecaterina au avut împreună nouă copii.
Despre părinții lui, Dimitrie A. Sturdza nota: ,, Murise tata în floarea vârstei, frații și
surorile erau mici, eu eram cel mai mare. Muma mea m-a luat și îngenunchiată cu mine lângă
trupul neînsuflețit mi-a zis: tatăl tău a fost întreg al Țării. Cele neîmplinite de dânsul trec în
sarcina ta; să nu uiți acestea niciodată”.
Alecu Sturdza Miclăușanu era un pasionat colecționar de manuscrise istorice, la fel ca și
înaintașii săi. De altfel, chiar tatăl său, logofătul Dimitrie ( Dumitrache ) Sturdza avea o bogată
colecție de manuscrise și documente vechi care erau atracția cărturarilor sau călătorilor străini
atunci când erau găzduiți la conac.
Se pare că această pasiune s-a păstrat din generație în generație, după o asemenea tradiție
și pasiune păstrată din tată în fiu, nici Dimitrie A. Sturdza nu avea cum să fie mai prejos, ca
atare, a urmat și el la rândul lui, exemplul bunicului și tatălui său, având preocupări temeinice
pentru numismatică și istorie și, să colecționeze, ulterior, să doneze Academiei Române, o
colecție impresionantă de monede și medalii, documente istorice vechi și multe alte obiecte
valoroase, după cum vom vedea în paginile următoare ale studiului nostru dedicat îndeosebi,
activității culturale a lui Dimitrie A. Sturdza.
Merită menționată amintirea lui Dimitrie A. Sturdza din anii petrecuți la conacul
Miclăușeni alături de părinții și frații săi : ,, Din copilărie am învățat în casa părintească
credința creștinească, iubirea de muncă și devotamentul către țară. Aceste temelii ale vieții mi-
au fost așezate de părinții mei, a căror viață era pildă vie pentru noi, copiii lor”.
Se cuvine să subliniem aici faptul că ,, religiozitatea tradițională” era una din trăsăturile
familiei Sturdza, de aceea, și Dimitrie A. Sturdza a primit o profundă educație creștină care l-a
urmărit toată viața.
 Dimitrie A. Sturdza și-a însușit primele cunoștințe la conacul Miclăușeni sub îndrumarea
profesorului său particular I. Corman, așa cum se făcea pe vremea aceea educația fiilor de boieri,
fiind binecunoscut faptul că pe vremea aceea nu exista un învățământ public, ci unul particular.
În acest sens, Alecu Sturdza a încheiat un contract cu I. Corman pentru a acorda copiilor săi
cunoștințe de latină, germană, pian, violină.
În anul 1842 când Dimitrie A. Sturdza avea vârsta de nouă ani, se pare că a construit la
Miclăușeni un balon confecționat din hârtie fabricată în Moldova, a fabricii lui Gheorghe Asachi
deschisă cu un an înainte la Piatra Neamț.
După cum nota Dimitrie A. Sturdza, după moartea tatălui său a fost trimis de mama sa
în străinătate să învețe carte.
Autorul Costin Merișcă era de părere că Dimitrie A. Sturdza înainte de a pleca la studii în
Germania, a urmat un curs gimnazial și de filozofie la Iași, unde consideră el ,, cu siguranță că-l
avusese profesor și pe Câmpeanu, iar în 1850, se găsea cu acesta la Munchen, pentru a-și
termina învățământul secundar”.
Mentorul lui Dimitrie A. Sturdza în Germania a fost așadar, Petru M. Câmpeanu, și era
plătit se pare cu 400 de franci pe an, o sumă considerabilă pentru acea perioadă.
Mai trebuie precizat faptul că într-un discurs ținut la Academia Română chiar Dimitrie A.
Sturdza mărturisea: ,, Am terminat învățăturile secundare la Munchen, iar pe cele superioare la
diferite universități germane, unde m-am folosit de cunoștințele primite de la profesori învățați,
apostoli ai adevărului, ai binelui și ai științei”.
Din păcate, Dimitrie A. Sturdza nu ne-a lăsat și alte informații referitoare la studiile sale,
atât din țară, cât și cele efectuate în străinătate, de aceea, suntem nevoiți să apelăm la informațiile
oferite de ziarele din epoca lui Dimitrie A. Sturdza, și bineînțeles, a relatărilor oferite de
contemporanii săi pentru a afla mai multe amănunte în acest sens.
În această privință, potrivit ziarului ,, Dimineața” apărut la o zi după moartea lui
Dimitrie A. Sturdza aflăm că: ,, primele cunoștințe și le-a câștigat în țară, în condițiunile în cari
se făcea pe atunci în Moldova educațiunea fiilor de boeri, apoi și-a continuat și completat
studiile în Germania, la Goettingen, Freiberg, Iena, Munchen, Bonn și Berlin, urmând științele
economice, financiare și de stat”.
Totodată, aceeași informație ne este confirmată și de ziarul liberal ,, Românul” din
București, în necrologul închinat lui Dimitrie A. Sturdza la o zi după moartea lui și, de asemenea
și de ziarul ,,Universul” tot din 9 octombrie 1914.
După cum scria ziarul ,, Kolnische Zeitung”, ,, Dimitrie Sturdza a fost printre primii
români ce și-au primit pe atunci educația în Germania într-un timp când educațiunea și
obiceiurile francese singure domniau în clasele superioare din țera sa”.
În perioada când era student la Universitatea din Bonn a fost potrivit aceluiași ziar ,, unul
din oaspeții agreați ai casei de Wied, unde a cunoscut pe regina sa de mai târziu Elisabeta, pe
atunci în etate de 12 ani”.
De altfel, acest lucru este confirmat și de sora sa Elena, care nota într-o scrisoare adresată
fratelui lor mai mic Matei, că ,, badea” sigur va fi bine văzut de ,, împărăteasă” dacă își va
aduce aminte de el din perioada când era la Bonn.
Ulterior, Constantin I. C. Brătianu afirma că Dimitrie A. Sturdza ,, a făcut studii strălucite
în Germania, la Gottingen, Freiburg, Iena, Munchen, Bonn și Berlin”, studiind științe
economice, financiare și științe politice.
Pe lângă studiile menționate mai sus, istoricul Nicolae Iorga afirma că Dimitrie A.
Sturdza ,, era să fie teolog și făcuse studii de această specialitate, pe lângă cele de drept, la
Iena”, și avea chiar ,,aplecări spre vieața monahală”.
Tot de la istoricul Nicolae Iorga aflăm că Leopold von Ranke (1795 – 1886) a fost
profesorul lui Dimitrie A. Sturdza. Această informație ne este confirmată și de autorul Ioan T.
Lupaș care nota că Leopold von Ranke ,,unul dintre marii maeștri și îndrumători ai
istoriografiei din veacul al XIX –lea” a fost magistrul lui Dimitrie A. Sturdza.
Atât Nicolae Iorga, cât și Ioan T. Lupaș menționau faptul că Dimitrie A. Sturdza a fost
influențat de magistrul său Leopold von Ranke.
De aceeași părere era și istoricul Alexandru Zub care nota în una din lucrările sale că
doctrina lui Leopold von Ranke l-a inspirat și pe Dimitrie A. Sturdza.
Dimitrie A. Sturdza a fost căsătorit cu Zoe Cantacuzino, fiica lui Ion Cantacuzino. Au
avut un singur fiu Alexandru Sturdza, căsătorit cu fiica lui Petre P. Carp.
În continuare, vom face o scurtă trecere în revistă a funcțiilor ocupate de Dimitrie A.
Sturdza în decursul îndelungatei sale cariere politice și culturale.
Este bine știut faptul că activitatea politică a lui Dimitrie A. Sturdza a fost îndelung
dezbătută și analizată, de aceea, am ales să enumerăm principalele funcții pe care le-a ocupat
după întoarcerea sa în țară, dar, în același timp, să expunem și câteva din impresiile lui
referitoare la activitatea și viața sa politică.
Astfel, începând din anul 1856 când s-a reîntors în țară după studiile efectuate în
Germania, Dimitrie A. Sturdza s-a îndreptat spre Moldova, și a început să muncească cu un
entuziasm și cu o energie exemplară în procesul constituirii și construirii statului român modern.
În cursul vieții sale de opt decenii a fost martor ocular la cele mai importante
evenimente din istoria noastră națională și pe scena politică românească cum sunt: Revoluția din
anul 1848, Divanurile ad-hoc din Moldova, Unirea, Independența, Regatul.
De altfel, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, în data de 25 februarie 1903, Dimitrie
A. Sturdza mărturisea că: ,, de la vârsta de 15 ani, de cu anul 1848, am asistat la întreaga
transformare a patriei, am urmărit-o în toate amănuntele ei, am vedut cu ochii și am pipăit cu
mânile actele mărețe, ce omul pote produce, când se lasă să fie condus de mâna cea puternică a
lui Dumnedeu”.
Așadar, nu este surprinzător faptul că epoca în care a trăit, cu toate evenimentele ei
majore au marcat activitatea sa culturală.
La început, Dimitrie A. Sturdza a participat și a lucrat pentru Divanurile ad- hoc (1857),
ca secretar al Căimăcămiei de trei (1858), după aceea, pentru o scurtă perioadă a fost secretarul
particular al lui Alexandru Ioan Cuza.
Totodată, a fost membru fondator iar, ulterior a devenit președintele Partidului Național
Liberal între anii 1892 - 1909. În decursul anilor îl regăsim pe Dimitrie A. Sturdza ocupând de
mai multe ori Ministerele Lucrărilor Publice, Finanțelor, Cultelor și Instrucțiunii Publice,
Afacerilor Străine, Industriei, Comerțului și Domeniilor, a fost ministru de război, a deținut și
funcția de președinte al Consiliului de Miniștri în intervalele 1895 -1896, 1897 -1899, 1901-
1904, 1907 -1908, iar timp de doi ani ( 3 decembrie 1868 – 18 decembrie 1870) a fost agent
diplomatic la Constantinopol.
Dar, în același timp, Dimitrie A. Sturdza a lucrat timp de 43 de ani și la cel mai înalt for
de știință și cultură începând din anul 1871 când a fost ales membru până la sfârșitul vieții sale
în 1914, unde a îndeplinit funcțiile de vicepreședinte ( 2 iulie 1879 – 21 martie 1882), președinte
(21 martie 1882 – 5 aprilie 1884) și secretar general al Academiei Române (18 martie 1885 - 8
octombrie 1914). Înainte, dar și după primirea sa ca membru al Academiei Române a publicat
numeroase lucrări, unele scrise în limba germană.
Spre sfârșitul vieții sale, când împlinise vârsta de 75 de ani, Dimitrie A. Sturdza nu mai
avea forța necesară de a munci cum o făcea odată ca atunci când era tânăr, mărturisind că: ,,
ajungând la adânci bătrâneți, după o lungă viață cu sfințenie consacrată dezvoltării statului
român”, ajunsese la o limită, de aceea el voia să se retragă din viața publică.

• Activitatea culturală

Dacă în activitatea politică Dimitrie A. Sturdza a fost aspru criticat de contemporanii săi
care i-au făcut numeroase reproșuri, în opinia noastră unele pe bună dreptate, în activitatea
culturală i-au fost aduse cuvinte de laudă fiindu-i recunoscute meritele.
Așadar, în activitatea culturală, în calitate de istoric, publicist, traducător și academician
activitatea sa a dat roade după cum vom vedea în cele ce urmează.
 Dimitrie A. Sturdza încă din tinerețe a dat dovadă de o ,, neobișnuită maturitate”,
deoarece, în anul 1850 când avea doar 17 ani și era student în Germania a trimis la broșura ,,
Foaie pentru minte, inimă și literatură” a lui George Barițiu, ,, un proiect de Societate
românească din toate părțile” în care propunea înființarea unui premiu de 50 de galbeni pentru
premierea limbii naționale și a originii sale latinești.
Remarcăm așadar că Dimitrie A. Sturdza a avut ideea înființării unei Academii încă de pe
vremea când era la studii în Germania, deși, dacă putem spune așa, era încă un copil.
Iar în anul 1854, Dimitrie A. Sturdza publica în revista ,,Preussiches Wochenblatt” din
Berlin ,,Informațiuni despre Moldova”. Acesta era un studiu geografic, economic și statistic.
Ulterior, când a revenit în țară Dimitrie A. Sturdza a continuat să publice diverse articole
în revistele ,,Steaua Dunării”, ,,Columna lui Traian”, ,,Revista nouă”, ,,Țara Nouă”, ,,Buletinul
Societății Geografice Române” etc.
Dimitrie A. Sturdza a început odată cu activitatea sa politică și una literară, publicând la
Tipografia Buciumul Român din Iași, traducerea unei părți a lucrării istoricului Felix Colson
,,Scurta descriere a drepturiloru Moldovenilor și a Munteniloru fundate pe dreptul gintelor și pe
trataturi”.
De asemenea, interesant este și faptul că Dimitrie A. Sturdza a avut aspirații literare încă
din perioada tinereții, deoarece, pe 22 ianuarie 1862, în perioada când era la Iași, i-a trimis
poetului Gheorghe Sion o scrisoare în care scria: ,,Mă ocup și de limba și literatura noastră și
lucrez pe cât mă iartă timpul și capacitatea. Și aici țineam a-ți face o întrebare, rugându-te să nu
te înfiorez de neștiința mea. Care sunt regulile metrice ale limbii noastre. În ce carte le pociu
afla?”
Redăm în continuare una din poeziile sale care a fost scrisă în anul 1901, care pare a fi o
destăinuire a vieții sale, și din care reiese suferința lui Dimitrie A. Sturdza.
Arhivele Naționale ale României, Direcția județeană Neamț a Arhivelor Naționale, Fond Sturdza-Miclăușeni, dosar
608, f.91.

Cunoștințele sale câștigate la universitățile din Germania și dragostea pentru cultură care
i-a fost insuflată îndeosebi de tatăl său, și în același timp, fiind și un ,, prieten al literaturii
germane” l-au determinat și inspirat pe Dimitrie A. Sturdza să traducă și tragedia în cinci acte a
lui Goethe, intitulată ,, Egmont”.
În acest context, interesant este punctul de vedere care îl avea Dimitrie A. Sturdza cu
privire la valoarea unei opere.
Despre acest lucru ne relatează omul politic Alexandru N. Iacovaki în amintirile sale: ,,
Atingând și lucrările literare, d-l Sturdza îm spuse că pentru a cunoaște valoarea reală a unei
scrieri, mijlocul cel mai sigur era de a o traduce într-alta limbă”.
Se cuvine să amintim în acest context faptul că unele lucrări scrise de Dimitrie A. Sturdza
au fost traduse de alți istorici, precum Tommaso Palamenghi – Crispi .
În ceea ce privește lucrările sale în domeniul numismaticii, acestea au fost doar câteva,
dar solide, fiind foarte documentate.
Astfel, în prima sa lucrare intitulată ,,Ubersicht der Munzen und Medaillen des
Furstenthhums Romanian”, Dimitrie A. Sturdza a clasificat monedele românești pe baza unor
investigații, fiind descrise treizeci și opt de monede și medalii de la domnii din Moldova și
douăzeci și șapte de monede și medalii de la domnii din Muntenia.
În următoarea lucrare ,,Memoriu asupra numismaticei românesci”, Dimitrie A. Sturdza a
făcut o expunere succintă a stării la care se afla la vremea respectivă numismatica română.
Lucrarea ,,Numismatica română” a fost de fapt, tot un memoriu susținut într-o ședință
publică în seara de 14 iunie 1878 în sala Ateneului Român.
Iar lucrarea ,,Bibliografia numismaticei române”, este așa cum spune și titlul este o
lucrare în care sunt sunt prezentați autorii care au scris lucrări despre numismatică.
De altfel, în acest domeniu se poate considera ca fiind întemeietorul numismaticii
românești sau, altfel spus, părintele numismaticii românești.
În această privință, putem afirma că Dimitrie A. Sturdza era un adevărat împătimit,
deoarece, aduna și colecționa mereu, de câte ori avea ocazia noi și noi monede. Dorința lui era,
de a strânge cât mai multe monezi, medalii etc. Începuse, am putea spune un fel de ,,vânătoare”
atât în țară, cât și în străinătate în acest sens.
Într-atât de mult era de pasionat, astfel încât, era de părere că ,,întreaga societate ar
trebui să-și dea mâna pentru ca puținele monumente ce ne mai rămân, să nu se nimicească, ca
documente, cărți și monete să se culeagă cu religiozitate , în fine ca tote acestea să fie studiate”.
În egală măsură, Dimitrie A. Sturdza a manifestat și o grijă deosebită pentru editarea
documentelor istorice, pentru valoarea lor istorică, fiind convins că în acestea este oglindită
istoria românilor, de aceea, el a sprijinit și îndrumat editarea mai multor izvoare.
În acest sens, în anul 1887, fiind pe atunci ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice
l-a îndemnat pe profesorul Constantin Erbiceanu să cerceteze documentele referitoare la ,, istoria
Mitropoliei Moldovei și Sucevei” și tot la sugestia lui, același cercetător a început să adune cele
mai importante cronici grecești din epoca fanariotă pe care ulterior le-a publicat.
Deoarece, istoria din acea perioadă era potrivit istoricului Nicolae Iorga, ,, prea mult
lăsată judecății interesate și necompetente a ziariștilor și amintirilor, care cercetate mai de
aproape, se dovedeau răzimate pe o legendă”, Dimitrie A Sturdza s-a gândit să alcătuiască și să
tipărească în această privință o colecție de izvoare intitulată sugestiv: ,,Acte și documente relative
la istoria Renascerei României” beneficiind și de sprijinul unor colaboratori apropiați.
Această colecție cuprinde un material foarte bogat, și în același timp, documentat privind
perioada Unirii Principatelor, care după opinia noastră, poate fi considerată ,, o carte de căpătâi”,
și pentru cercetătorii zilelor noastre.
O altă colecție la fel de importantă este și cea intitulată ,,Documente privitoare la istoria
românilor”, la care i-a avut colaboratori pe Dimitrie C. Sturdza, C. Colescu- Vartic și pe
Octavian Lugoșianu.
Dorim să amintim, de asemenea, și de colaborarea lui Dimitrie A. Sturdza cu omul politic
Ion Ghica, care i-a fost rudă, și un prieten apropiat de altfel, la elaborarea unei lucrări importante,
și anume, ,, Ajutorul comerciantului, al agricultorului și al inginerului”.
Dimitrie A. Sturdza a tipărit și primul volum de cronici slavone ale Moldovei ,, Cronicile
moldovenești înainte de Urechia”.
Deși, în opinia scriitorului și omului politic Duiliu Zamfirescu, care era mai ,,răutăcios”
din fire, considerând că Dimitrie A. Sturdza a fost folositor Academiei ca econom și
organizator, dar ca autor de lucrări nu avea ,,nici un talent”, totuși, Dimitrie A. Sturdza s-a
remarcat și ca istoric.
Se cuvine să amintim, în acest sens, câteva din studiile sale fundamentale cum sunt spre
exemplu, cele referitoare la importanța Divanurile ad-hoc.
Faptul că a fost implicat în mod direct în calitatea sa de secretar al Divanurilor ad-hoc
l-au marcat și, în același timp, l-au determinat pe Dimitrie A. Sturdza să expună în studiile sale
istoria evenimentelor petrecute în acea perioadă, studii care de altfel, sunt bazate pe numeroase
acte și documente.
De altfel, lucrările sale în general, se evidențiază prin documentarea precisă, riguroasă
fiind bogate în amănunte, așadar, accentul fiind pus pe surse, date statistice, tabele, hărți etc., de
unde reiese, de altfel, influența profesorului său din Germania, Leopold von Ranke.
În studiul său intitulat ,,Însemnătatea Divanurilor ad-hoc din Iași și București în istoria
renașterii României”, Dimitrie A. Sturdza ne-a lăsat descrierea evenimentelor de atunci, într-o
copleșitoare bogație de informații documentare, considerând că Divanurile sunt ,, laboratoriul
dogmatic și tehnic al Renașterii României”.
Un alt aspect important care trebuie evidențiat este că Dimitrie A. Sturdza s-a remarcat de
asemenea, ca un istoriograf al domniei regelui Carol I.
Din lucrările sale dedicate domniei regelui Carol I reiese admirația, respectul și
devotamentul său pentru suveran, deși, tot el a fost cel care îl critica la începutul domniei sale,
în diverse articole apărute în presa germană sub pseudonimul Erdmann von Hann.
Cu toate acestea, însă, activitatea culturală a lui Dimitrie A. Sturdza s-a evidențiat
puternic, în cadrul Academiei Române, deoarece, prin spiritul său organizatoric, prin pasiunea și
devotamentul său, prin tenacitatea și temeinica sa pregătire intelectuală și prin măsurile
preconizate a dus la dezvoltarea și prestigiul acestei instituții.
Rolul său în cadrul Academiei Române a fost indiscutabil. Acest lucru reiese și din toate
realizările și faptele sale care stau drept dovadă că Dimitrie A. Sturdza tot timpul cât a lucrat la
Academia Română s-a preocupat mereu de îngrijirea și adunarea a numeroase ,, monumente
prețioase”.
Academicianul Gabriel Ștrempel aprecia că Dimitrie A. Sturdza a avut ,,un rol
preponderent în politica de adunare a colecțiilor Academiei”; în acest sens, afirma că: ,,
Donațiile lui, cele mai multe, nu se numără cu unitățile, ci cu zecile și cu sutele”.
Analele Academiei Române atestă în această privință, vasta și laborioasa sa activitate în
această instituție, dar, în același timp, și nenumăratele donații făcute de Dimitrie A. Sturdza care
s-a folosit și de autoritatea sa științifică și politică facilitând în acest mod, ocrotirea neprețuitelor
valori și a dezvoltării acestei instituții.
În opinia noastră, Academia Română a fost pentru Dimitrie A. Sturdza ,,a doua sa casă”
întrucât și-a dedicat aproape toată viața acestei instituții.
Cu privire la acest lucru, iată ce scria ziarul ,, Universul”: ,, Sturdza muncea mult. Asta
era singura plăcere a vieții lui. Lucra ceasuri întregi în bibliotecile Academiei, uitând și de
masă. Celor care îi atrăgea atenția le răspundea: Nu face nimic; cu cât mănâncă omul mai
târziu, cu atât mănâncă mai cu poftă”.
Într-o cuvântare ținută la Academia Română, Dimitrie A. Sturdza afirma: ,,Suntem
obicinuiți să numim Academia cel mai înalt institut de cultură a neamului românesc, și este cert
că așa este, căci cine intră în casa noastră, intră într-o atmosferă însuflețită de cugetări care au
un mare țel – dăinuirea vecinică a neamului românesc”. Acesta de altfel, a fost crezul lui până la
sfărșitul vieții.
Dimitrie A. Sturdza în toate ședințele la care a participat a avut numeroase intervenții, tot
timpul venea cu propuneri găsind soluții pentru a rezolva eventualele probleme care apăreau în
cadrul Academiei.
Deoarece, Dimitrie A. Sturdza a muncit la această instituție timp de 43 de ani, timp în
care a avut a avut o activitate impresionantă, este dificil să prezentăm în acest studiu întreaga
lui activitate care ne-ar lua pagini întregi, Dimitrie A. Sturdza având în cadrul Academiei
Române un adevărat istoric, de aceea, am ales să prezentăm cele mai importante aspecte cu
privire la activitatea sa în cadrul acestei instituții.
Tot timpul căuta chiar și atunci când era în străinătate să achiziționeze pentru Academie,
cărți, monede vechi referitoare la istoria noastră a românilor, de la anticari sau colecționari,
acestea fiind cumpărate din banii săi.
În această privință, el susținea că ,,însemnatele mele colecțiuni le-am dăruit Statului și
Academiei, ale cărei diurne le întrebuințez, de ani, în favoarea ei”.
Astfel, începând din data de 15 septembrie 1871, când a fost ales ,,membru actual al
Societății Academice Române”, la secțiunea istorică arheologică, la propunerea lui Alexandru
Odobescu susținut fiind și de Iosif Hodoș, Dimitrie A. Sturdza a început să îmbogățească
colecțiile bibliotecii în fiecare an până la sfârșitul vieții sale cu nenumărate și prețioase cărți
românești vechi, manuscrise, fotografii, piese numismatice etc.
Deși, în anii 1872-1873 Dimitrie A. Sturdza nu a participat la ședințe, totuși, în acest timp
el a cules manuscrise, medalii etc. pe care ulterior le-a dăruit Academiei Române.
Menționăm iar, faptul că Dimitrie A. Sturdza în această perioadă, în paralel cu activitatea
culturală avea și o activitate politică, iar, pentru câteva luni a fost nevoit să plece la Berlin ,,
pentru a studia acolo funcționarea institutelor de credit funciare”, știut fiind faptul că la noi în
țară în acea perioadă nu existau specialiști. Creditul Funciar Rural a fost înființat apoi, în aprilie
1873.
Cu toate acestea, în primăvara anului 1872 când s-a retras pentru o perioadă la
Miclăușeni, Dimitrie A. Sturdza a cumpărat de la un anticar din Iași mai multe cărți. Printre ele a
avut norocul să găsească și un ,,manuscriptu interesantu” care i-a atras imediat atenția, ce
cuprindea psaltirea în versuri scrisă de mitropolitul Dosoftei pe vremea când era episcop la
Roman, cu o prefață în care episcopul îi dedica opera lui Duca Vodă. Bineînțeles că Dimitrie A.
Sturdza a fost foarte încântat de acest ,,tezaur public” și a decis cum era de așteptat să-l
tipărească. Ulterior, Dimitrie A. Sturdza a donat acest manuscris Societății Academice Române,
în ședința din 8 septembrie 1877.
Trebuie să amintim și faptul că la Miclăușeni, Dimitrie A. Sturdza s-a retras adeseori
pentru a se ocupa de celebra sa bibliotecă, sau, pur și simplu pentru a petrece timpul liber în
liniște și a scrie diverse lucrări.
Episcopul Melchisedec fiind un apropiat al familiei Sturdza a cercetat această bibliotecă,
iar, în urma acestei cercetări a realizat descrierea și transcrierea cărților vechi și a manuscriselor
atât a celor românești, cât și a celor scrise în slavonă.
Ulterior, Dimitrie A. Sturdza va dona Academiei Române o parte dintre manuscrisele și
cărțile din celebra sa bibliotecă de la Miclăușeni, și având în vedere ce ,,furtuni” s-au abătut în
decursul anilor asupra țării noastre și, implicit asupra castelului Miclăușeni, bine a făcut, astfel,
au fost salvate de la distrugere atâtea documente valoroase.
Trebuie să subliniem faptul că în anul 1874 când a început să participe la ședințele
Academiei, Dimitrie A. Sturdza a fost inclus în mai multe comisii, cum ar fi: comisia pentru
examinarea conturilor Societății, comisia pentru ,,facerea bugetului”, comisia pentru revizuirea
dicționarului.
Tot în același an, în ședința din 6/18 august, Dimitrie A. Sturdza a trimis o scrisoare
președintelui de atunci, August Treboniu Laurian prin care îl înforma că donează Societății
Academice Române, ,,portretele mai multor Domni români”, acestea fiind însoțite de un
memoriu care a fost prezentat în ședința din 8/20 septembrie a aceluiași an.
Semnificativă este și propunerea lui Dimitrie A. Sturdza din ședința din 7/19 august a
aceluiași an, care considera că intervalul de timp dintre 1 august până la 15 septembrie ,,este cel
mai inoportun pentru ținerea ședințelor” întrucât majoritatea membrilor erau în vacanță. Fiind
obișnuit cu rigoarea și disciplina muncii, era de părere că statutele societății trebuie modificate,
deoarece, acestea potrivit lui ,,împiedică mersul societății” și, pe lângă acest lucru, mai dorea
și ,, înmulțirea membrilor actuali ai societății”.
De altfel, putem spune că Dimitrie A. Sturdza în anul 1874 a fost foarte implicat și plin de
inițiative la ședințele Societății Academice Române. Fiind un om aprig din fire, dorea o activitate
cât mai activă în care să fie valorificat chiar și timpul.
Doi ani mai târziu, în ședința din 18 septembrie 1876, Dimitrie A. Sturdza susținând că
din ,,cea mai fragedă etate” a avut o pasiune pentru studiul numismaticii a donat Societății
Academice Române 450 de monede și medalii românești, acestea de altfel, au stat la baza
Cabinetului de numismatică a Academiei Române actuale. În anul următor, Dimitrie A. Sturdza
a depus la Societatea Academică Română și o ladă de fier în care acestea să fie păstrate.
 În ședința din 24 august 1877, Dimitrie A. Sturdza spunea că dorește să ofere un lucru
prețios din secolul XIII, care l-a moștenit de la tatăl său pe care, de altfel, Alexandru Odobescu l-
a descris pe larg în cartea sa despre Istoria arheologiei.
Iar, a doua zi în ședința din 25 august 1877, membrii Societății Academice Române au
decis ca, în semn de respect pentru Dimitrie A. Sturdza să-i fie așezat portretul în sala de ședințe
având sub el inscripția: ,, Academia recunoscatore creatoriului numismaticii naționale și
donatoriului primei collecțiuni de medalie romane”.
Dar, activitatea lui Dimitrie A. Sturdza a continuat și în anul următor, cu noi donații și
propuneri menite să dezvolte Societatea Academică Română.
În acest sens, în ședința din 24 august 1878, Dimitrie A. Sturdza a oferit Societății
Academice Române mai multe obiecte antice și colecții de stampe ( colecții de portrete, scene
istorice, foi volante din secolele trecute, hărți geografice etc.) în dorința lui de a le vedea pe toate
strânse ca un tezaur de mare valoare în colecțiile celui mai important for de cultură a românilor.
Tot pe linia soluțiilor menite să dezvolte Societatea Academică Română se situează și,
potrivit lui Dimitrie A. Sturdza, necesitatea ,,de a se colecționa la Biblioteca Societății, cărțile,
ziarele și diferitele publicațiuni contemporane care pot să fie utile o dată pentru istorie”.
Totodată, susținea că trebuie adoptată o lege care să oblige toți tipografii și litografii să
trimită ,,atât Societății, cât și celor două biblioteci din București și Iași câte două exemplare”
care să fie scutite de taxe poștale.
Trebuie să subliniem și faptul că Dimitrie A. Sturdza fiind născut în ținutul Moldovei, în
apropiere de Piatra Neamț, și în același timp, fiind și un om credincios din fire așa cum a fost
educat de părinții săi, deseori, când se întorcea acasă vizita și mănăstirile de pe plaiurile
moldovene.
Astfel, în una din zile vizitând Mănăstirea Bistrița a colecționat o serie de inscripții
slavone de pe diferite pietre și clopote ale acestei mănăstiri ,,luate prin decălcare de către un
inginer al Statului”.
Tot în același an, Dimitrie A. Sturdza amintea în ședința din 18 iunie 1879 de colecția de
monede și medalii vechi românești care aparținea principelui Montenuovo, și totodată, atrăgea
atenția că această colecție care era estimată la valoarea de 7500 lei nu putea fi achiziționată de
Academie pentru că aceasta ,,nu dispune de fonduri îndestule”, a solicitat sprijinul oferit și de
alte persoane private.
Dar, în ședința din 27 iunie 1879, Dimitrie A. Sturdza avea să doneze Academiei
Române celebrul Pomelnic al Mănăstirii Bistrița, fondată de domnitorul Alexandru cel Bun.
Dimitrie A. Sturdza considera că ,,acestu pomelnicu e unulu din documentele istorice cele mai
vechi, cele mai prețiose, cele mai importante pe care le posedem”, și a insistat, așa cum o făcea
de fiecare dată să fie publicat. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat în timpul vieții lui.
 Iar, câțiva ani mai târziu, în ședința din 6 martie 1885, Dimitrie A. Sturdza a donat
Academiei și o ,,colecțiune de manuscrise cari aparținuse mănăstirii Hangu” situată tot în
județul Neamț.
Un alt aspect foarte important din activitatea culturală a lui Dimitrie A. Sturdza a
constituit-o publicarea documentelor externe privitoare la istoria românilor adunate de Eudoxiu
Hurmuzachi care îi era și rudă de altfel. Deși, publicarea acestor documente au întâmpinat o serie
de dificultăți așa după cum reiese din afirmațiile lui Dimitrie A. Sturdza.
Referitor la acest aspect, în ședința ordinară din 17 august 1879, Dimitrie A. Sturdza a
adus în discuție problema publicării acestor documente considerând că ar fi mai bine ca acestea
să fie publicate ,, sub auspiciile directe ale Academiei”.
După cum spuneam, publicarea colecției Hurmuzachi a întâmpinat probleme întrucât,
Dimitrie A. Sturdza în ședința din 12 septembrie 1880 afirma că a întâmpinat piedici în
publicația Hurmuzachi din partea miniștrilor.
De aceste probleme, Dimitrie A. Sturdza a amintit de asemenea, și ulterior, în ședința din
6 martie 1882 când afima: ,,Apoi dacă vremu o istorie națională, istoria nu se scrie pe
născocirile din capul unuia sau alu altuia, ci pe documente. Dumneavoastră sciți câtă luptă amu
avutu chiaru pentru publicarea documenteloru lui Hurmuzachi, dăruite statului român cu
condițiunea de a le da la lumină. Astu-felu de lucruri nu trebuie însă să se întâmple căci chiar
documentele Hurmuzachi nu sunt suficiente pentru a scrie o istorie”.
Cu privire la importanța publicării documentelelor adunate de Eudoxiu Hurmuzachi
merită menționat și, ceea ce afirma academicianul Ioan Bogdan într-un discurs rostit la 8/21
aprilie 1905: ,,Pentru publicarea izvoarelor externe, s-a deschis cea mai fecundă eră prin marea
întreprindere a Academiei Române, a cărei bază a pus-o Eudoxiu Hurmuzaki prin documentele
adunate într-un lung șir de ani în arhivele curții imperiale și ale ministerului de războiu din
Viena. Ajunse, după moartea lui, în posesiunea statului nostru, aceste documente au început a fi
publicate la 1876 în colecția ,,Documente privitoare la istoria Românilor”, continuată de
Academia Română până astăzi, când a ajuns la al 30-lea volum”.
În anul următor, Dimitrie A. Sturdza trimite o scrisoare din Berlin din 12/24 aprilie 1880,
că donează Academiei, ,,fiind preocupat totdeauna de de importanța și de viitorul acestui
Institut”, o mare colecție de documente istorice românești care va fi înmânată chiar de el după
întoarcerea sa în țară.
Ulterior, fiind și el prezent la ședința din 12 septembrie 1880 a depus la Academie o
bogată colecție de documente scrise în latină, română și slavonă. Această colecție este cea despre
care, Dimitrie A. Sturdza anunțase că dorește să o doneze Academiei pentru a pune bazele
unui ,,muzeu diplomatic național”, așa după cum, anterior a pus bazele ,, unui muzeu
numismatic național”.
 Tot atunci a depus Dimitrie A. Sturdza și, ,, prețiosul manuscript al Popei Grigore din
Măhaciu”, reprodus și comentat de istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu în lucrarea sa intitulată ,,
Cuvinte din bătrâni”. Acest manuscris este cunoscut sub numele de ,,Codex Sturdzanus”, numele
i-a fost dat tot de Bogdan Petriceicu Hașdeu în cinstea și amintirea donatorului. Acest manuscris
se află la Biblioteca Academiei Române.
Dar, Dimitrie A. Sturdza a fost preocupat în egală măsură și de găsirea unui spațiu
adecvat construirii unui local propriu al Academiei. Ea funcționând într-un spațiu impropriu
păstrării și conservării în condiții corespunzătoare a colecțiilor și anume, în clădirea Universității.
De aceea, Dimitrie A. Sturdza fiind foarte preocupat de soarta tezaurului Academiei
preciza în ședința din 21 noiembrie 1880 ,,că nu mai este cu putință să stăm în această
strâmtoare, unde nu avem loc să așezăm nici biblioteca nici diferitele colecțiuni, pe care, în loc
să le punem la dispoziția cercetătorilor, suntem nevoiți a le închide prin lăzi și a le băga prin
pivnițe”.
În acest sens, Dimitrie A. Sturdza venea și cu soluții cerând în același timp și statului
român să se implice mai mult în acest demers pentru a găsi fondurile necesare pentru ,, clădirea
edificiului și pentru publicațiuni și explorări”.
În perioada când a fost președinte al Academiei Române, între anii 1882 – 1884, Dimitrie
A. Sturdza a luptat cu multă râvnă pentru îmbunătățirea și, în același timp pentru îmbogățirea
colecțiilor deja existente. El era preocupat de faptul că micile colecții care existau deja nu erau
expuse și clasate ci, erau ,,ticsite unele peste altele, ast- fel în câtu nu se potu întrebuința”.
Dar, cu toate acestea, în ciuda tuturor vicisitudinilor, Dimitrie A. Sturdza fiind un
împătimit al manuscriselor și cărților și a altor valori culturale, susținea că ,,biblioteca nostră
trebue complectată și înavuțită pe fiecare anu”. Iar Dimitrie A. Sturdza a făcut mai mult de atât ,
întrucât, aproape la fiecare ședință a donat documente, cărți etc., o parte dintre acestea fiind
moștenite chiar de la tatăl său, Alecu Sturdza care l-a avut ca exemplu.
Rând pe rând, tot ce a moștenit de la tatăl său, cărți vechi românești, manuscrise,
documente etc., și tot ce a mai cumpărat el de-a lungul anilor a depus în colecțiile Academiei.
Semnificativă este de asemenea, și donația făcută de Dimitrie A. Sturdza, Bibliotecii
Centrale din Iași, căreia i-a trimis un număr de 25 de volume de cărți în anul 1894.
Mica sa diurnă de secretar general și o parte din ceea ce primea de la Creditul Funciar
Rural, erau cheltuite pentru a cumpăra necontenit documente și publicațiuni, din cele mai rare, și
mai valoroase ce propuneau Academiei.
Trebuie să amintim și faptul că Dimitrie A. Sturdza are meritul de a fi susținut cu tărie
în ședința ordinară din 6 martie 1882 care erau prioritățile imediate ale Academiei. Așadar, în
opinia lui acestea erau următoarele: în primul rând găsirea unui local adecvat pentru păstrarea
colecțiilor în siguranță deoarece acestea erau foarte valoroase și trebuiau păstrate în condiții
corespunzătoare, în al doilea rând a unui fond pentru bibliotecă, în al treilea rând a mijloacelor
de investigație și de cercetare, și nu în ultimul rând posibilitatea de a publica toate lucrările
științifice.
Într-atât era de preocupat Dimitrie A. Sturdza de soarta colecțiilor Academiei, încât,
ulterior, în ședința ordinară din 30 aprilie 1882, având după cum bine se știe calitatea de
președinte al Academiei Române a adus iar în discuție găsirea unui loc propriu unde să se poată
instala instituția care o conducea considerând că ,,Academia are necesitate de un loc spațios
unde să se poată instala biblioteca și diferitele sale colecțiuni și unde să se poată face și lucrări
științifice”.
În urma incendiului din anul 1884, care a pus în real pericol colecțiile Academiei Române
care se aflau în localul Universității, s-a decis accelerarea demersurilor pentru a găsi o soluție
cât mai rapidă de a găsi un local adecvat pentru adăpostirea în condiții optime a colecțiilor
Academiei Române.
Referitor la această problemă, Dimitrie A. Sturdza nota în anul 1886 faptul că
Biblioteca Academiei este cea mai ,,însemnată din țară” și ,,cea mai bogată ce a avut România
vreodată” dar, totodată, atrăgea iar atenția asupra faptului că ,,instalarea și întreținerea în bună
ordine a acestor colecțiuni cere un local și un personal, pe care Academia este departe de a și le
pute procura cu mijlocele sale”.
Ca urmare, în vara anului 1890 când Academia și Biblioteca s-a mutat din clădirea
Universității în casa C. Cesianu din Calea Victoriei, unde de altfel, are sediul și în zilele noastre,
Dimitrie A. Sturdza fiind un om foarte meticulos și chibzuit s-a îngrijit îndeaproape de mutarea
în noul spațiu și de organizarea Academiei Române, fiind ajutat în această privință și de ,, mâna
lui dreaptă” Ion Bianu astfel încât, era informat și i se cerea acordul chiar și pentru cele mai
nesemnificative detalii .
Câțiva ani mai târziu, pe 26 februarie 1896, când Dimitrie A. Sturdza era la conducerea
cabinetului de miniștri au fost începute la Academia Română ,,lucrările de reconstrucție și
reparații radicale” care au fost finalizate în anul 1900.
Tot în perioada când a fost la conducerea cabinetului de miniștri, Dimitrie A. Sturdza a
facilitat și acordarea a numeroase subvenții Academiei pentru publicarea documentelor istorice.
Și, în același timp, în calitatea sa de secretar general al Academiei Române a administrat
și s-a ocupat de bugetul alocat pentru diversele lucrări care trebuiau realizate la această instituție.
Spre exemplu, pe 7 iunie 1896, Dimitrie A. Sturdza a acordat un aviz pentru o ,,instalație de
gaz, fier și plumb la Direcțiunea Academiei Române”.
Nu putem trece cu vederea, de asemenea, nici importanța care o acorda Dimitrie A.
Sturdza zilei de 10 mai. Devenise o tradiție ca Dimitrie A. Sturdza să ofere în apropierea zilei de
10 mai noi donații pentru colecțiile Academiei apoi, să rostească o cuvântare sau un memoriu în
onoarea acestei zile.
Amintim, în acest sens faptul că în ședința din 8 mai 1887, Dimitrie A. Sturdza după ce a
donat Academiei mai multe stampe și manuscrise a ținut un memoriu despre însemnătatea zilei
de 10 mai iar în anul următor, în ședința din 13 mai 1888, a dăruit tot în cinstea acestei zile, un
volum manuscris care cuprindea actele originale din 1857 privitoare la lupta pentru Unirea
Principatelor Române, precum și un album de fotografii reprezentând biserica Curții de Argeș.
De altfel, Dimitrie A. Sturdza a susținut la Academia Română cu prilejul zilei de 10 mai
numeroase cuvântări referitoare la domnia regelui Carol I, precum și a altor evenimente cu
privire la istoria noastră națională.
Trebuie să remarcăm că Dimitrie A. Sturdza a avut parte și de colaboratori foarte devotați
care l-au ajutat foarte mult la dezvoltarea Academiei Române prin munca lor minuțioasă și prin
devotamentul lor care a dus la îmbogățirea și evoluția Bibliotecii Academiei Române, așa cum a
fost Ion Bianu spre exemplu, care ,,a fost în junețea sa, un modest școlar al Blajului”.
În acest sens, Dimitrie A. Sturdza spunea despre Ion Bianu că era mândru de a fi modelat
și de ,,a fi crescut un bărbat, care ocupă astazi loc de frunte în șciință și învățământ și care a
devenit pentru noi nu numai un slujbaj vrednic, dar un ajutor indispensabil”.
Atât de dedicat era Dimitrie A. Sturdza în susținerea dezvoltării și bunăstării Academiei
Române, încât în ședința din 28 martie 1903 spunea: ,,Unii lasă după moarte din averea lor
pentru scopurile Academiei; eu dau, în viață fiind, tot ce pot; dau munca și toată dragostea mea
pentru această instituțiune”.
Ulterior, pe 25 februarie 1913 când a împlinit vârsta de 80 de ani, Dimitrie A. Sturdza a
donat Academiei Române suma de 100 000 lei. Această donație a devenit apoi, ,,Fondul
Dimitrie A. Sturdza”.
Iar, o lună mai târziu, pe 30 septembrie 1913, Dimitrie A. Sturdza a primit din partea
Academiei Române ,,o medalie de aur” și totodată, a fost tipărit un volum omagial cu titlul ,,
Academia Română lui Dimitrie A. Sturdza, membru de la 1871, secretar general de la 1884,
LXXX ani, 25 februarie 1913”.
 În anul următor, când a împlinit vârsta de 81 de ani, Dimitrie A. Sturdza a mai donat încă
1000 de lei, împreună cu soția sa Zoe, sumă care trebuia adăugată la fondul dăruit anul
precedent.
Desigur, ar mai fi multe de spus despre activitatea culturală a lui Dimitrie A. Sturdza,
dar, vom dezvolta această temă ulterior, într-o lucrare mai amplă.

Concluzii

Dimitrie A. Sturdza a fost cel mai distins descendent al familiei sale și una dintre
cele mai reprezentative personalități din viața publică românească a secolului al XIX- lea.
Înzestrat cu o cultură solidă dobândită de timpuriu în universitățile din Germania
și în același timp, dotat cu un talent deosebit și având încă din copilărie o mare pasiune și
vocație pentru domeniul numismaticii, istoriei și a culturii în general, a fost predestinat
pentru misiunea de mare onoare și responsabilitate pe care a îndeplinit-o cu succes în
viața culturală.
Datorită hărniciei, modestiei și culturii sale deosebite moștenite de la tatăl său,
boierul moldovean Alecu Sturdza, acesta fiind și el unul din cei de mai seamă gospodari
și oameni de cultură ai timpului său, așa cum reiese din documente și din mărturiile
contemporanilor săi, Dimitrie A. Sturdza a avut o contribuție considerabilă în viața
culturală, și în special, la Academia Română, de aceea, a fost o personalitate apreciată și
remarcată, în unanimitate, atât de colaboratorii săi cei mai apropiați, cât și de cei mai
aprigi critici ai săi, cum au fost scriitorii Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.
Dar, cu siguranță și epoca în care a trăit a avut un rol semnificativ în formarea și
activitatea sa.
Fără îndoială, hărnicia de care a dat dovadă Dimitrie A. Sturdza la Academia
Română a facilitat dezvoltarea acestei instituții, și să nu uităm nici faptul că a avut un rol
proeminent încă de la început în cadrul acestei instituții fiind ales în mai multe comisii
remarcându-se ca o personalitate foarte complexă și activă.
În orice caz, este evident faptul că Dimitrie A. Sturdza din pozițiile pe care le-a
ocupat la Academia Română, de secretar general, vicepreședinte și de președinte și-a
susținut cu fermitate opiniile referitoare la cele mai importante probleme care preocupau
această instituție a culturii românești.
Fiind martor ocular la atâtea evenimente cruciale din istoria țării și totodată,
dorind să continue tradiția înaintașilor săi de a fi un bun patriot și un om de seamă în
cultură, Dimitrie A. Sturdza a consacrat multe lucrări expunerii evenimentelor care s-au
petrecut în perioada în care a trăit, dezvăluind cu dărnicie multe amănunte, chiar și pe
cele mai puțin semnificative, de aceea, putem afirma că s-a impus ca un cercetător
meticulos care a adus la lumină nenumărate mărturii istorice din trecutul țării noastre.
Dacă avem în vedere faptul că Dimitrie A. Sturdza era o fire foarte muncitoare nu
ar trebui să ne surprindă aceste lucruri, mai ales că avea obiceiul cum am menționat deja
în prezentul studiu de a aduna mereu numeroase documente și informații, așa cum de
altfel, strângea mereu monezi, medalii, tablouri și numeroase alte obiecte de artă
valoroase contribuind astfel la îmbogățirea patrimoniului național.
Tot timpul în călătoriile sale atât prin țară cât și prin străinătate, avea obiceiul de a
cumpăra, chiar și din proprii săi bani cărți vechi, manuscrise, documente, stampe,
tablouri, monezi, reviste etc.
De altfel, munca necontenită și neobosită, căutarea de noi și noi documente și
manuscrise etc., l-au caracterizat pe Dimitrie A. Sturdza până la sfârșitul vieții sale.
Totodată, mai trebuie subliniat și faptul că Dimitrie A. Sturdza are meritul de a fi
salvat numeroase documente și manuscrise valoroase, îndeosebi de la mănăstirile din
județul Neamț, precum și a arhivei domnitorului Alexandru Ioan Cuza care le-a donat
Academiei Române, unde se află și astăzi, și tot el a pus bazele stiinței numismatice
românești dar, și a colecțiilor numismatice și diplomatice ale Academiei Române, datorită
numeroaselor sale donații de monede și medalii, manuscrise, documente, cărți, etc.
Privită în ansamblul ei, activitatea lui Dimitrie A. Sturdza în domeniul culturii a
fost una dintre cele mai bogate și variate ale epocii sale, de aceea, considerăm că a lăsat
în urma lui o zestre culturală, atât prin lucrările sale, cât și prin faptele sale.
 După opinia noastră, Dimitrie A. Sturdza cu toate calitățile și slăbiciunile sale, a
rămas în amintirea posterității prin activitatea sa fructuoasă și necontenită în domeniul
culturii naționale, activitate din care și-a făcut un ideal de viață, pe care l-a închinat în
totalitate studiului istoriei și culturii neamului românesc.