Niciodată

Versuri Adrian Paunescu

Un cîntec nu-i nimic în lumea asta

Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Cînd el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atîtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cîntece cîştig
Un cîntec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig
Mai cald în casele în care-i frig.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi (x2)

Dezmoşteniţii işi caută o cale

Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcînd uşor abstracţie de ei
Făcînd uşor abstracţie de ei

Mizeria există pînă-n oase

Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cîntec pe pămînt să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad
A foc, a năduşeală şi a iad

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi (x2)

Şi dacă toate cîntecele noastre

Nimic nu sînt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şansa
Sîntem mereu datori să facem tot
Sîntem mereu datori să facem tot

Măcar atît din toate să rămînă

Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cîntec
De partea celor care n-au nimic
De partea celor care n-au nimic
Manifest pentru sanatatea Pamântului
Versuri Adrian Paunescu

Aproape am ajuns să ne mândrim

Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.

Stupizi actori ai tragicului rol,

Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul sterp şi gol.

Noi suntem fiii veacului bolnav,

Noi suntem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi Iovi pe o planetă părăsită.

Şi mai avem şi straniul obicei

De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.

Şi chiar acum, când eu acestea scriu,

Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu...
Un om măcar ireversibil moare.

Oameni politici încă sănătoşi,

Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!

De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi

Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogarii de cenuşă muma moarte.

Şi dacă vă convingeţi că-i real,

Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,
Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,

De ce luptaţi cu armele de foc

Şi aţi dus moartea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?

Ca nu atât un ne-nsemnat câştig

Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.

Nu-i număraţi ilustrului chirurg

Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!

Mătuşa mea face economii

La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.

Degeaba sunt chemaţi marii sărmani

Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.

Ne mor părinţi de cancer şi ne mor

Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.

Am merita şi noi să mai trăim.

Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala noastră, prima între toate.

Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.

Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.
Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.

Oameni politici, bunii noştri fraţi,

Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii...

Sursa: https://lyricstranslate.com