SUBIECTELE

pentru examenul de promovare la disciplina

„Didactica Educației muzicale”
în cadrul sesiunii de Iarnă 2020 – 2021
Anul II, grupa :22 ȘC; 23 ȘC
specialitatea Învățământ primar

1. Didactica Educației muzicale în Învățământul primar.

Educația artistică este o componentă fundamentală a curriculumului, pentru că e
strâns legată de dezvoltarea intelectuală, socială, culturală și emoțională a elevului
prin studiul teatrului, artelor vizuale, dansului și muzicii.
Noțiunea de educație artistică este interpretată ca proces individual continuu de
autodesăvârșire spirituală a personalității prin multiple forme de contact cu arta
Statutul artelor în sistemul de învățământ se configurează din două
perspective:
1. Arta ca disciplină de studiu: se studiază prin intermediul literaturii, muzicii și
artelor plastice;
2. Arta ca activitate artistică în sistemul de învățământ corespunde
compartimentului de educație estetică și se desfășoară în cadrul educațional
extracurricular și extrașcolar.
Scopul și funcțiile educației muzicale
Educația muzicală are drept scop dezvoltarea culturii muzicale ca parte
componentă a culturii spirituale și îndeplinește mai multe funcții, cele mai
importante fiind:
1. funcția cognitivă – constă în faptul că muzica este un mijloc specific de a
comunica gândurile și ideile prin imagini artistice, cu un puternic caracter
emoțional;
2. funcția social-educativă – demonstrată prin faptul că dezvoltă convingeri și
oferă modele de urmat adresându-se tuturor copiilor;
3. funcția estetică – derivă din capacitatea de a cultiva gustul estetic și de a
contribui la îmbogățirea vieții lor spirituale, aducându-le bucurie și satisfacție.
De ce predăm muzica ?
. Studiul muzicii ca artă vie deschide noi orizonturi pentru suflet și cuget, ne
ridică spiritual la înălțimi ce n-ar putea fi atinse poate niciodată în afara artei.
Muzica este o formă intuitivă a relației omului cu realitatea, a perceperii și
cunoașterii vieții. Muzica este experiență umană. Piesele muzicale sunt tot atât de
complexe și variate ca și însăși viața. Muzica inspiră gândirea, reflecția și emoția –
așa cum multe dintre relațiile umane o fac. Ritmul și sunetul simulează stările
sufletești – ca bucuria, tristețea și mânia.
Muzica ne relatează povestirile experiențelor umane. Nu predăm muzica pentru
că așteptăm ca tu să devii un muzician profesionist. Nu așteptăm ca tu să cânți
întreaga viață (deși ai putea). Predăm muzica pentru ca tu să recunoști frumosul, să
trăiești sentimentul descoperirii imaginii muzical-artistice în raport cu viața
propriu-zisă, valorile și atitudinile personale. Predăm muzica pentru ca tu să ai mai
multă compasiune. Predăm muzica pentru ca tu să poți fi în totalitate o ființă
umană.
Muzica este știință. Este precisă, clară și solicită o acustică plină de acuratețe.
Partitura unui dirijor este o hartă complexă care indică frecvența, intensitatea,
volumul, melodia și armonia, toate în același timp și cu controlul cel mai exact al
timpului. Știința și arta exprimă două sfere ale conștiinței omului: reflexivă și
afectivă. Științele explică arta.
Muzica este filosofie. Ea solicită cercetare și dezvoltă deopotrivă aprofundare și
perspectivă. Muzica, precum filosofia, este o modalitate de a pune întrebări și de a
oferi răspunsuri la problemele fundamentale ale existenței.
Muzica este matematică. Din punct de vedere ritmic se bazează pe subdiviziuni
ale timpului care sunt fracțiuni ce trebuie calculate, interpretate și aplicate
instantaneu. Muzica este o limbă străină. Cei mai mulți termeni sunt în italiană,
germană sau franceză, iar notația este un fel de stenografie avansată bazată pe
simboluri care reprezintă idei. Semantica muzicii este cel mai complet și universal
limbaj cunoscut.
Muzica este istorie. Ea reflectă mediul și timpul când a fost creată, inclusiv
valorile culturale și sociale. Istoria muzicii este istoria sufletului omului, istoria
căutărilor lui spirituale. Urmărind istoria muzicii vom descoperi istoria acestor
căutări. Muzica poate povesti istoria unui om, a unui popor, a umanității; muzica
poate însoți și influența starea de spirit a oamenilor care participă la un eveniment
istoric.
Muzica este educație fizică. Ea necesită o excepțională coordonare a degetelor,
mâinilor, brațelor, buzelor, obrajilor și a mușchilor faciali. Are nevoie de asemenea
de controlul extraordinar al diafragmei, care antrenează mușchii spatelui,
stomacului și ai pieptului.
Competențele specifice educației muzicale corespund domeniilor de receptare,
interpretare, creație și reflecție (Vezi Curriculumul,2010, p.6). Competențele
muzicale se pot forma doar în activități muzicale practice, pe baza unor
predispoziții (înnăscute) și capacități senzoriale specifice domeniului.
Competențele sunt structurate pe domeniile principale ale Educației Muzicale,
acestea fiind reflectate și în Standardele de eficiență a învățării (Vezi: Standarde de
eficiență a învățării. - Chișinău: Lyceum, 2012. -232p.):
- audiția/ receptarea muzicii;
- interpretarea vocală/ corală/ instrumentală a muzicii;
- creația elementară muzicală în sinteză cu alte arte;
- analiza – caracterizarea muzicii.
Focalizarea actului didactic pe competențe presupune respectarea următoarelor
cerințe:
finalitățile procesului educației muzicale vor reprezenta competențe în patru
domenii (audiție, interpretare, creație elementară, gândire a muzicii),
 axarea învățământului pe competență nu exclude organizarea actului de învățare
prin obiectivele operaționale,
În organizarea și desfășurarea procesului educațional se va ține cont de faptul, că
muzica este o artă și eficiența acțiunilor cadrului didactic vor fi raportate la
specificul cunoașterii artistice și a educației muzical-artistice potrivit legităților
artei, care sunt formulate în temele curriculare.

2. Forme de organizare a Educației muzicale în Învățământul primar.

3. Principii și strategii specifice Educației muzicale în Învățământul primar.
1. Nivelul general pedagogic: strategia specifică educației muzicale ghidează
întregul proces educațional ca unitate de învățământ. Ea este pri-vită ca
sinonim al noțiunii „sistemul didactic”, care include ansamblul obiectivelor,
conținuturilor, mijloacelor și metodelor de învățământ.
2. Nivelul special, muzical-psihologic: strategia didactică, specifică muzicii,
este ghidată de suflul viu al muzicii. Muzica, prin efectele sale emoționale,
are o pondere mare în dinamizarea vieții elevului, în eliberarea lui de
complexe și izolare, în declanșarea creativității, imaginației, sensibilității, în
dezvoltarea proceselor psihice necesare pentru diverse tipuri de activități
prin care se poate obține re-calificarea și adaptarea la noile cerințe ale vieții.
Analiza evoluției strategiilor de formare a cunoștințelor muzicale, ne-a
permis să deducem următoarele prevederi ca temeiuri în proiectarea
didactică la lecții. Strategiile didactice pot fi aplicate în practică, dacă există
următoarele condiții:
-sunt elaborate pentru o lecție sau un ansamblu de lecții;
-sunt încorporate în structura tehnologiilor pedagogice;
- este stabilit tipul de lecție;
-strategia permite proiectarea taxonomică a obiectivelor pentru o lecție sau
un grup de lecții;
-stabilește metodele de bază în corespondență cu obiectivele și conținuturile
proiectate, cu competențele muzicale deja format ale elevilor;
-stabilește metodele adiacente;
-stabilește mijloacele didactice;
-stabilește obiectivele și instrumentarul de evaluare a rezultatelor instruirii.
Elaborarea strategiilor specifice educației muzicale (Figura 1) s-a bazat pe
modelul de selecție propus de J. Parent și Ch. Nero prin: analiza situației
date – inventarierea resurselor și constrângerilor materiale și procesuale
(metodologice) existente și posibile – sinteza sau integrarea într-un posibil
acțional al datelor și elementelor reținute selectiv. 1. Strategii afectiv-
emoționale (de formare prin trăire afectivă) – tipul respectiv antrenează
procesele mentale superioare și pregătește perceperea mesajului sonor prin
reacția afectivă la sunarea muzicii.
2. Strategii analogice – de formare prin construire și utilizare de modele
(copii ale originalului): modele de cunoaștere, modele de acțiune, modele ce
reprezintă procese complexe, prin utilizarea metodelor modelării, stimulării,
 jocului de rol, învățării pe simulatoare devin componente esențiale ale
acestui tip de strategii.
3. Strategii mixte (combinatorii) de tip inductiv-deductiv și deductiv-
inductiv, considerate indispensabile inițierii elevilor în tainele cunoașterii și
în utilizarea metodelor specifice educației muzicale. Elevii sunt puși în fața
realității și încurajați să analizeze faptele empirice ale fenomenului muzical,
să observe, să exerseze. Învățarea urmează traseul de la percepția intuitivă la
explicație, de la analiza faptelor concrete la noțiuni, idei, de la particular la
general, de la concepte particulare la concepte generale.

Valorificarea strategiilor specifice educației muzicale cunoaște două căi de

acțiune:
Prima este calea de acțiune practică, bazată pe stilul educațional al
profesorului, care asigură optimizarea noii structuri create, valorificând nor-
mele prescriptive ale acesteia, dar și propriile sale resurse de inovație
didactică. Activitatea de prosperitate pedagogică, necesară pentru
focalizarea strategiei didactice în jurul unei „metode de bază”, implică
elaborarea unor tipologii de acțiune reprezentative, bazate pe o structură
funcțională globală, integrată și deschisă (pe termen lung), „echivalentă cu
organizarea unei înlănțuiri de situații de învățare, prin parcurgerea cărora
elevul își însușește materia de învățat” [I. Cerghit, p. 82].
A doua este calea de acțiune teoretică, dezvoltată prin integrarea mai multor
procedee și tehnici de achiziție și metode într-o „metodă de bază”, cu
extrapolarea calității acesteia la nivelul unei noi structuri care asigură
creșterea funcționalității pedagogice a activității de predare-formare-
evaluare, pe termen scurt, mediu și lung.
4. Curriculum Educației muzicale în Învățământul primar.
Curriculumul la disciplina „Educația muzicală”, alături de manual, ghidul
metodologic, softuri educaționale etc., face parte din ansamblul de produse/
documente curriculare și reprezintă o componentă esențială a
Curriculumului Național.
Elaborat în conformitate cu prevederile Codului Educației al Republicii
Moldova (2014), Cadrului de referință al Curriculumului Național (2017),
Curriculumului de bază: sistem de competențe pentru învățământul generale
(2018), dar și cu Recomandările Parlamentului European și ale Consiliului
Uniunii Europene privind competenețele-cheie din perspectiva învățării pe
parcursul întregii vieți (Bruxelles, 2018), Curriculumul la disciplina
„Educația muzicală” reprezintă un document reglator, care are în vedere
prezentarea interconexă a demersurilor conceptuale, teleologice, conținutale
și metodologice, accentul fiind pus pe sistemul de competențe ca un nou
cadru de referință al finalităților educaționale. Curriculumul la disciplina
„Educația muzicală” fundamentează și ghidează activitatea cadrului didactic,
facilitează abordarea creativă a demersurilor de proiectare didactică de lungă
și de scurtă durată, dar și de realizare propriu-zisă a procesului de predare-
învățare-evaluare. Disciplina „Educația muzicală” prezentată/ valorificată în
plan pedagogic în curriculumul dat, are un rol important în formarea/
dezvoltarea personalității elevilor, în formarea unor competențe necesare
pentru învățare pe tot parcursul vieții, dar și integrarea într-o societate bazată
pe cunoaștere.
În procesul de proiectare a Curriculumului s-a ținut cont de:
abordările postmoderne și tendințele dezvoltării curriculare pe plan național
și cel internațional;
necesitățile de adaptare a curriculumului disciplinar la așteptările societății,
nevoile elevilor, dar și la tradițiile școlii naționale;
valențele disciplinei în formarea competențelor transversale, transdisiplinare
și a celor specifice;
necesitățile asigurării continuității și înterconexiunii dintre nivelurile și
ciclurile învățământului general: educația timpurie, învățământul primar,
învățământul gimnazial și învățământul liceal.
Curriculumul la disciplina „Educația muzicală” cuprinde următoarele
componente structurale: -Preliminarii,
-Administrarea disciplinei,
-Repere conceptuale,
-Competențele specifice disciplinei,
-Unități de competențe, Unități de conținut,
- Activități de învățare și produse recomandate,
-Repere metodologice de predare-învățare-evaluare,
-Bibliografie.
Curriculumul la disciplină include și finalități prezentate după fiecare clasă
și care reprezintă competențele specifice disciplinei, manifestate gradual la
etapa dată de învățare, care au și funcția de stabilire a obiectivelor de
evaluare finală.
Totodată, Curriculumul la disciplina „Educație muzicală” orientează
cadrul didactic spre organizarea procesului de predare-învățare-evaluare în
baza unităților de învățare (unități de competențe – unități de conținuturi –
activități de învățare și produse recomandate). Curriculumul la disciplina
„Educația muzicală” are următoarele funcții:
de conceptualizare a demersului curricular specific disciplinei „Educația
muzicală”;
de reglementare și asigurare a coerenței dintre disciplina data și alte
discipline, dintre predare, învățare și evaluare, dintre produsele curriculare
specifice disciplinei, dintre componentele structurale ale curriculumului
disciplinar, dintre standardele și finalitățile curriculare;
de proiectare a demersului educațional/ contextual (la nivel de clasă
concretă);
de evaluare a rezultatelor învățării etc.
Curriculumul la disciplina „Educația muzicală” se adresează cadrelor
didactice, autorilor de manuale, evaluatorilor, metodicienilor, altor persoane
interesate. De menționat, că beneficiarul principal al acestui document este
elevul (având un statut specific în acest sens).
I.Preliminarii
Informație referitor la Curriculum Național și Curriculum la disciplină
II.Administrarea disciplinei.
Curriculumul de Educație muzicală reprezintă documentul normativ
principal al tuturor acţiunilor educative, reprezentând finalităţile Educației
muzicale (EM) și reperele conceptuale pentru proiectarea şi desfăşurarea
tuturor acţiunilor demersului respectiv, în funcţie de condiţiile concrete ale
procesului educaţional, în aspectele:
-precizarea/adaptarea conţinuturilor EM la competenţele specifice şi a
unităților de
competenţe formate prin muzică ca disciplină şcolară;
-selectarea/combinarea tehnologiilor specifice EM cu tehnologiile general
pedagogice;
-elaborarea, în această bază, a proiectelor didactice de lungă şi scurtă durată,
ale altor
forme de activitate didactic-educaţională și artitică;
-desfăşurarea procesului educaţional în baza principiilor EM, aplicând
combinaţiile/sistemele optime, stabilite individual, de tehnologii specifice
EM;
-proiectarea şi realizarea evaluării şcolare la fazele iniţială, curentă şi finală.
Studiul muzicii la lecțiile de educație muzicală în gimnaziu este axat pe
patru domenii de activitate muzicală: audiție, interpretare, creație muzicală
și reflexiune; iar învățarea este centrată pe dimensiunile: cunoștințe,
capacități, deprinderi, atitudini și valori ca ansamblu/ sistem integrat, ce
formează și dezvoltă o competență școlară. Această viziune conceptuală este
determinată de definiția competenței școlare promovată prin Codul Educației
și Cadrul de Referință al Curriculum-ului Național:
Competența școlară este un sistem integrat de cunoștințe, abilități, atitudini
și valori, dobândite, formate și dezvoltate prin învățare, a căror mobilizare
permite identificarea și rezolvarea diferitor probleme în diverse contexte și
situații.
Funcţiile curriculumului la disciplina Educație muzicală vizează
activităţile de predare - învăţare - evaluare în diversitatea lor formativă,
asigurând formarea culturii muzicale a elevilor în calitatea ei de parte
componentă a culturii spirituale. Acestei competenţe i se subordonează
competenţele specifice educaţiei muzicale. O funcționalitate evidentă în
acest context au interesul permanent al elevului pentru performarea sa de
receptor, purtător și promotor al valorilor culturii muzicale naționale și
universale.
De asemenea, documentul oferă profesorilor un cadru flexibil de
organizare a educației muzicale, lăsând o marjă considerabilă de libertate nu
numai în privinţa alegerii repertoriul muzical pentru audiții și interpretare
muzicală, ci şi a proiectării parcursului didactic-educaţional, a integrării
modulelor de conţinuturi în activitatea artistic-educațională extracurriculară.
 Materia educației muzicale este divizată pe module, unități de învățare,
centrate pe conținuturile de bază („ideile-ancoră”), aplicabile în sensul
instruirii diferențiate, individualizate prin obiective concrete, realizabile
gradual. Componenta curriculumului „Unități de conținuturi” indică
modalitatea concretă, mijlocul cu ajutorul căruia, prin predare-învățare, se
pot realiza finalitățile curriculare. Conținuturile reprezintă „substanța”
asupra căreia și prin care se acționează prin strategii didactice, pentru
atingerea unui nivel performant în realizarea finalităților proiectate. Unitățile
de conținut la educația muzicală reprezintă totalitatea sistemului de
informații muzicale și despre muzică transformate în cunoștințe, capacități,
atitudini, valori, competențe. Conținuturile educației muzicale reunesc
legitățile muzicii și repertoriul muzical. În titlurile modulelor și a unităților
de conținut sunt exprimate într-o variantă generalizatoare legile artei
muzicale: Muzica – artă sonoră și temporală, Muzica – artă imagistică,
Muzica – artă expresivă (are un limbaj muzical specific), Organizarea
muzicii în forme, genuri, stiluri muzicale etc.
Curriculumului la disciplină include și finalități prezentate după fiecare
clasă și care reprezintă competențele specifice disciplinei, manifestate
gradual la etapa dată de învățare, care au și funcția de stabilirea a
obiectivelor de evaluare finală. Totodată, Curriculumul la disciplina
Educație muzicală orientează cadrul didactic spre organizarea procesului de
predare-învățare-evaluare în baza unităților de învățare (unități de
competențe – unități de conținuturi – activități de învățare).
Sistemul de competențe în cadrul Curriculumul disciplinar de educație
muzacală este format din:
Competențe-cheie/ transversale, care sunt o categorie curriculară importantă
cu un grad înalt de abstractizare și generalizare, ce marchează așteptările
societății privind parcursul școlar și performanțele generale care pot fi atinse
de elevi la încheierea școlarizării. Ele reflectă atât tendințele din politicile
educaționale naționale, precizate în Codul Educației (2014), cât și tendințele
politicilor internaționale, stipulate în Recomandările Comisiei Europene
(2018). Competențelecheie/transversale se referă la diferite sfere ale vieții
sociale, poartă un caracter pluri-/ inter-/ transdisciplinar.
Competențele specifice disciplinei derivă din
competențele-cheie/transversale. Competențele specifice fiecărei discipline
școlare se prezintă în curriculumul disciplinar respectiv și se preconizează a
fi atinse până la finele clasei a VIII-a. Raportate la educația muzicală,
acestea sunt vizate în cadrul celor patru competențe specifice ale disciplinei,
a unităților de competențe, a unităților de conținut, a activităților de învățare
și a produselor școlare recomandate și se referă, prioritar, la următoarele
componente ale culturii muzicale a elevilor:
Competențele specifice, fiind proiectate pentru tot parcursul claselor
gimnaziale, reperează proiectarea de lungă durată la disciplină. Proiectarea
didactică anuală a disciplinei se realizează conform datelor din
 Administrarea disciplinei și ţinând cont de Repartizarea orientativă a orelor
pe unități de conținut.
Sistemele de unități de competențe proiectate pentru o unitate de învățare
sunt prevăzute integral pentru evaluarea de tip cumulativ la finele respectivei
unităţi de învăţare și selectiv – pentru evaluarea formativă pe parcurs. Aceste
sisteme reperează proiectarea didactică a unităţilor de învăţare și proiectarea
didactică de scurtă durată. Sistemele de unități de competențe sintetizate la
finele fiecărei clase sunt prevăzute pentru evaluarea anuală.
Unitățile de competențe sunt constituente ale competențelor și facilitează
formarea competenţelor specifice, reprezentând etape în achiziţionarea/
construirea acestora. Unitățile de competențe sunt structurate şi dezvoltate la
fiecare disciplină pentru fiecare dintre clasele I-a – a IV-a pe parcursul unei
unități de învățare/ unui an şcolar, fiind prezentate în curriculumul
disciplinar respectiv.
Unitățile de conținut constituie mijloace informaţionale prin care se
urmărește realizarea sistemelor de unităţi de competenţe proiectate pentru
unitatea de învăţare dată. Respectiv, se vizează realizarea competenţelor
specifice disciplinei, dar și a celor transversale/ transdisciplinare. Unităţile
de conţinut includ liste de termeni specifici disciplinei: cuvinte/sintagme
care trebuie să intre în vocabularul activ al elevului la finalizarea respectivei
unităţi de învăţare.
Activitățile de învățare și produsele școlare recomandate prezintă o listă
deschisă de contexte semnificative de manifestare a unităţilor de competenţe
proiectate pentru: receptarea muzicii în situații de învățare și cotidiene,
interpretarea expresivă a muzicii în contexte educaționale și socio-culturale,
explorarea relațiilor dintre muzică și universul spiritual propriu, aprecierea
artistică a creațiilor muzicale.
În construcţia curriculară şcolară actuală pe deplin se justifică prezența
unor competențe centrate pe conexiunile cu viața, într-o manieră
transdisciplinară, pentru că acest tip de proiectare vizează, în principal,
achiziţiile finale sesizabile ale învăţării, care, valorificate la modul acţional
şi racordat la aşteptările societăţii, formează certe trăsături de personalitate.
Într-un asemenea cadru pedagogic, Curriculumul la limba şi literatura
română reprezintă un concept integrator al disciplinei, redimensionat pe un
parcurs didactic modern şi sistematic.
5. Competențe- cheie tansversale.
Competențe-cheie transversale – Care sunt o categorie curriculară
importantă , cu un grad înalt de abstractizare și generalizare , ce marchează
așteptările societății , privind parcursul școlar și performanțele generale care
pot fi atinse de elevi la încheierea școlarizării . Ele reflectă atăt tendințele
din politicile educaționale naționale , Precizate în codul educației ( 2014)Căt
și tendințele politicilor internaționale , stipulate în Recomandările Comisie
Europene ( 2018) . Competențele –cheie/transversale se referă la diferite
sfere ale vieții sociale , poartă un caracter pluri -/inter-/transdisciplinar .
 Competențe de învățare/ de a învșța să înveți
  Competențe de comunicare în limba maternă / limba de stat
 Competențe de comunicare într-o limbă străină
 Competențe acțional-strategică
 Competențe de autocunoaștere și autorealizare.
 Competențe interpersonale , civice , morale
 Competențe de bază în matematică ,științe și tehnologie
 Competențe digitale, ăn domeniul tehnologiei informației și a
comunicațiilor
 Competențe culturale , interculturale ( de a recepta și crea valori)
 Competențe antreprenoriale .
6. Competențe profesionale.
Sistemele de unități de competențe proiectate pentru o unitate de învățare
sunt prevăzute integral pentru evaluarea de tip cumulativ la finele respectivei
unităţi de învăţare și selectiv – pentru evaluarea formativă pe parcurs. Aceste
sisteme reperează proiectarea didactică a unităţilor de învăţare și proiectarea
didactică de scurtă durată. Sistemele de unități de competențe sintetizate la
finele fiecărei clase sunt prevăzute pentru evaluarea anuală.
Unitățile de competențe sunt constituente ale competențelor și facilitează
formarea competenţelor specifice, reprezentând etape în achiziţionarea/
construirea acestora. Unitățile de competențe sunt structurate şi dezvoltate la
fiecare disciplină pentru fiecare dintre clasele I-a – a IV-a pe parcursul unei
unități de învățare/ unui an şcolar, fiind prezentate în curriculumul disciplinar
respectiv.
Unitățile de conținut constituie mijloace informaţionale prin care se
urmărește realizarea sistemelor de unităţi de competenţe proiectate pentru
unitatea de învăţare dată. Respectiv, se vizează realizarea competenţelor
specifice disciplinei, dar și a celor transversale/ transdisciplinare. Unităţile de
conţinut includ liste de termeni specifici disciplinei: cuvinte/sintagme care
trebuie să intre în vocabularul activ al elevului la finalizarea respectivei unităţi
de învăţare.
Activitățile de învățare și produsele școlare recomandate prezintă o listă
deschisă de contexte semnificative de manifestare a unităţilor de competenţe
proiectate pentru: receptarea muzicii în situații de învățare și cotidiene,
interpretarea expresivă a muzicii în contexte educaționale și socio-culturale,
explorarea relațiilor dintre muzică și universul spiritual propriu, aprecierea
artistică a creațiilor muzicale.
În construcţia curriculară şcolară actuală pe deplin se justifică prezența
unor competențe centrate pe conexiunile cu viața, într-o manieră
transdisciplinară, pentru că acest tip de proiectare vizează, în principal,
achiziţiile finale sesizabile ale învăţării, care, valorificate la modul acţional
 şi racordat la aşteptările societăţii, formează certe trăsături de personalitate.
Într-un asemenea cadru pedagogic, Curriculumul la limba şi literatura
română reprezintă un concept integrator al disciplinei, redimensionat pe un
parcurs didactic modern şi sistematic.

7. Competențe specifice Educației muzicale în Învățământul primar.

1. Receptarea muzicii în situații de învățare și cotidiene, manifestând interes

pentru cunoașterea sinelui și a lumii prin arte.
2. Exprimarea prin muzică a unor sentimente și idei, dând dovadă de
atitudine creativă în valorificarea elementelor de limbaj muzical.
3. Transpunerea achizițiilor obținute la disciplină în contexte educaționale și
cultural-artistice, demonstrând respect pentru valorile culturii naționale și
universale.

8. Desfășurarea lecțiilor de Educație muzicală în Învățământul primar.

Metodologia se referă la ceea ce învǎţǎtorul şi elevii întreprind în comun în
vederea producerii învăţării dorite; vine să mijlocească şi să faciliteze interacţiunea
dintre elev şi conţinutul de studiat; să determine organizarea şi trăirea acelor
experienţe de învăţare care semnifică producerea schimbărilor dorite în
comportamentul elevilor.
Educaţia muzicală, ca parte componentă a educaţiei umaniste, estetice,
angajează viaţa psihică a copiilor sub toate aspectele ei, cu repercursiuni adânci
asupra întregii personalităţi, prezentând numeroase valenţe cognitive, relaţionale,
educaţionale, voliţionale, afective şi estetice. Pentru ca educaţia muzicală să devină
o forţă modelatoare a personalităţii copiilor, cadrele didactice trebuie să dea
dovadă de o exigenţă deosebită în abordarea metodologiei didactice.
Eficienţa utilizării metodelor de învăţământ ţine de inspiraţia şi experienţa
didactică a învăţătorului în a alege şi a-şi sprijini discursul pe un suport tehnic
care, în mod virtual, posedă calităţi ce aşteaptă a fi exploatate. Evident,
parcurgerea acestui drum nu presupune niciodată o singură alegere metodică, o
singură soluţie strategică, o unică alternativă. Un obiectiv de instruire poate fi
realizat prin căi şi mijloace diferite şi de aceea, în faţa cadrului didactic se
ridică întotdeauna problema identificării celor mai adecvate metode sau
combinaţii metodologice, ce pot soluţiona eficient o anumită situaţie de învăţare
şi pot favoriza realizarea obiectivului propus.
Metodele trebuie să fie abordate în consens cu celelalte componente ce
determină structura curriculum-ului şcolar (obiective, conţinuturi, mijloace
didactice, evaluare).
 9. Lecțiile de realizare a Educației muzicale.
Problema “cum să se predea”, “cum să se înveţe” este indisolubil legată de
problema “ce să se înveţe”- precizarea conţinuturilor. Metodele nu trebuie să fie
privite ca ceva exterior conţinutului, ci dimpotrivă, ca elemente cuprinse în însăşi
logica organizării conţinutului, de unde deducţia că stabilirea conţinutului include
în sine, într-un anumit fel şi o determinare a căilor prin care se obţine transmiterea
şi însuşirea acestuia. Schimbările de conţinut atrag în mod inerent şi o modificare a
metodologiilor de predare-învăţare. Natura conţinutului educaţiei muzicale, ca
disciplină de învăţământ, impune anumite metode de predare specifice, cum ar fi:
demonstraţia, exerciţiul, conversaţia, explicaţia, metoda jocurilor, modelarea
didactică, cooperarea, studiul de caz, cât şi metodele ce vizează cultivarea
creativităţii muzicale a elevilor.
Educaţia muzicală, ca disciplină de învăţământ, se distinge prin anumite
particularităţi, cea mai semnificativă fiind aceea că încorporează conţinuturi
distincte (teoria muzicii, folclor muzical, istoria  muzicii universale şi româneşti,
forme muzicale etc) ce se transmit atât în cadrul lecţiei cât şi în cadrul unor
activităţi extraşcolare (ansamblul coral, instrumental, vocal-instrumental,
spectacole diverse, cercuri muzicale etc.), toate având ca scop educarea estetică a
tinerei generaţii. De aceea se impune ca profesorul să stăpânească un repertoriu cât
mai larg de metode, să cunoască principiile ce reglementează folosirea acestora,
spiritul modern în care trebuie aplicate, funcţiile şi sfera lor privilegiată de
aplicabilitate şi să găsească o alternativă metodologică optimală. Alegerea metodei
variază şi în funcţie de particularităţile diferitelor teme de studiu.
O metodă care nu este inspirată din logica intrinsecă a disciplinei sau care nu
derivă din conţinutul intern al lecţiei, se transformă cu uşurinţă într-un artificiu,
devine o procedură exterioară materialului de studiat, sterilă, lipsită de eficienţă.
În concluzie, există o unitate organică între conţinuturi şi metodele de
predare-învăţare. Diferitele metode pot să pună mai mult sau mai puţin în
evidenţă semnificaţiile informaţionale şi formativ-educative ale materiei care se
predă; ele pot să ducă la simplificarea, schematizarea şi sărăcirea conţinuturilor
date, şi implicit la diminuarea funcţiilor lor educative sau dimpotrivă, la
sublinierea şi punerea lor în lumină şi prin aceasta la întărirea caracterului lor
formativ-educativ.
10.Formele extracurriculare de studiere a muzicii în Învățământul primar.
11.Etapele organizării activităților extracurriculare.
12.Activitatea de sine stătătoare a copiilor.
Sugestii privind tehnologia proiectului didactic al lecției de educație
muzicală sunt propuse în Ghidul învățătorului: Educație muzicală pentru clasa a
III-a (Chișinău: Știința, 2012) - primul capitol (pag. 4-21). În proiectul lecţiei
trebuie evidenţiate următoarele aspecte: Spre ce se tinde? (competenţe, unități
 de competenţe, obiective); Cum se ajunge la ceea ce se tinde? (care şi câte
conţinuturi, cu ce tehnologii didactice); Cum vom şti că am ajuns la rezultatul
proiectului? (cum vom evalua rezultatele şcolare).
Proiectul didactic al unei lecții se va constitui din cinci compartimente:
1. Date generale;
2. Schița scenariului lecției (organizată într-un tabel);
3.Scenariul desfășurat al lecției (descrierea evenimentelor în consecutivitate);
4. Matricea de evaluare a rezultatelor școlare;
5. Anexe.
Lecția ERRE- este un procedeu eficient prin care profesorii îi îndrumă pe elevi
spre înțelegere și crearea unei atitudini personale asupra celor învățate. Acest cadru
oferă posibilitatea ca elevii să examineze critic informațiile și în baza lor să-și
reconstituie propria imaginație asupra evenimentelor studiate.
13.Rolul învățătorului în realizarea lecțiilor de educație muzicală.
O condiţie principală, ce trebuie realizată la lecţie, pentru înfăptuirea cerinţelor
creativităţii este instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între
profesor şi elevi, climat realizat printr-o tonalitate afectivă, de exigenţă şi
înţelegere, de responsabilitate. Nu mai puţin important este stimularea efortului
personal al elevului şi stimularea tendinţei acestuia de a aduce o contribuţie
proprie, de a fi original, inventiv, creator. Predarea ca un proces creativ presupune
ca profesorul să medieze între elev şi lumea ce-l înconjoară. A media, precizează
Alice Miel, înseamnă a fi un instrument al unei persoane când aceasta îşi
experimentează mediul său şi cauă sensuri. Misiunea de educator al profesorului
nu încetează odată cu terminarea lecţiei, ci se manifestă şi dincolo de cadrele
acesteia. Profesorul trebuie să cunoască potenţialul creative al fiecărui elev, să
observe manifestările creative ale elevilor nu numai în timpul orei ci şi în
activităţile extracurriculare, să le formeze obişnuinţa aprecierii. Aspiraţiile elevilor,
valorile morale şi intelectuale preţuite de ei, acţionează asupra personalităţii , încă
maleabile, a cestora, făcându-i să capete atributele spre care tind şi pe care le
valorizează. Neavând însă opinii ferme şi un sistem de valori, preadolescentul le
împrumută deseori de la adulţi. Ceea ce va preţui profesorul va preţui şi el,
conştient sau involuntar. Profesorii creativi determină avântul creativităţii elevilor
fără eforturi speciale. Secretul constă în transferul setului de valori propice
creativităţii de la profesor la elev, fenomen urmat de automodelarea copilului în
funcţie de atitudinile şi convingerile devenite „ale lui”. În mod similar se petrec
lucrurile în cazul profesorilor rigizi şi convenţionali. Educaţia muzicală are drept
scop dezvoltarea culturii muzicale ca parte componentă a culturii spirituale şi
îndeplineşte mai multe funcții, cele mai importante fiind:
1. funcţia cognitivă – constă în faptul că muzica este un mijloc specific de a
comunica gândurile şi ideile prin imagini artistice, cu un puternic caracter
emoţional;
2. funcţia social-educativă – demonstrată prin faptul că dezvoltă convingeri şi
oferă modele de urmat adresându-se tuturor copiilor;
3. funcţia estetică – derivă din capacitatea de a cultiva gustul estetic şi de a
contribui la îmbogăţirea vieţii lor spirituale, aducându-le bucurie şi satisfacţie.
14.Rolul parteneriatului educațional în organizarea și desfășurarea
activităților muzicale.