Sunteți pe pagina 1din 6

zilele noastre, problema profesorului cunoaste doua orientari prin cipale, una

traditionalista, iar alta angajata.


Privit de pe pozitiile orientarii traditionaliste, rolul profesorului este de a pastra
cunostintele si a le transmite generatiilor tinere. Cu alte cuvinte, profesorul apare ca
un mijlocitor menit a strabate spatiul spiri tual dintre generatii pe acelasi drum
batatorit, condamnat a ramane,in acest fel,impreuna cu cei pe care ii educa, intr-o
stare continua despre claritate culturala si de cunoastere.
In opozitie cu aceasta,orientarea angajata vede in profesor un agent social
dinamic, participant activ si responsabil nu numai la viata scolii, ci si la cea a
comunitatii sociale din care face parte, contribuind prin munca sa la toate prefacerile
ce au loc in ea. Din datele existente rezulta ca aceasta orientare se impune azi, tot mai
insistent, pentru toate popoarele atente la viitorul lor.
Definita ca institutie destinata a realiza instruirea si educarea tinere lor
generatii, scoala, functionalitatea ei, presupune conlucrarea a numerosi factori, printre
care, in prim plan,se situeaza cuplul profesor elev, ce reprezinta, la drept vorbind,
insasi schema simplificata a ceea ce, in esenta, constituie caracteristica fundamentala
a procesului instructiv-educativ. Aceasta indica direct atat pozitia pe care o ocupa
profesorul in invatamant cat si perspectiva rolului si a sarcinilor ce-i revin, relevand,
totodata, insemnatatea functiei sale sociale.Tocmai datorita acestei situatii, problemei
personalitatii profesorului,statutului sau social, ii sunt consacrate numeroase studii si
lucrari atat in tara cat si peste hotare. De remarcat ca,intr-un fel sau altul,fiecare din
ele se refera la cerintele si calitatile pe care le solicita profesiunea de profesor, unele
din ele indicand si o seama de cai si mijloace prin care se propune sa se actioneze in
vederea modelarii educatorilor, chiar si a celor ce se afla deja in functiune.
Factor hotarator prin pozitia pe care o ocupa in sistemul muncii educative, profesorul
se dovedeste tot astfel si in ce priveste activitatea pe care o desfasoara, dat fiind ca el
indeplineste dublu rol : - deconducator al procesului instructiv-educativ, la obiectul ce
preda, si de executor al lui. Din aceasta situatie rezulta ca, atat nivelul in care satisface
sau nu satisface cerintele profesiunii, cat si calitatile si defectele profesorului, nu pot
fi altfel apreciate decat numai in raport de rezultatele pe care le obtine in mod concret
in activitatea sa cu elevii la clasa, precum si in afara clasei si a scolii.
Intrucat profesorul este situat intr-un sistem de relatii ce depasesc incinta
scolii incluzand parintii elevilor, si, in general, membrii grupului social in mijlocul
caruia traieste si munceste, el este obligat sa raspunda si solicitarilor acestora, adesea,
trebuind sa vina chiar in intampinarea lor. Acest fapt sporind complexitatea activitatii
lui va duce la accentuarea ponderii rolului sau,in general,ca urmare a cresterii gradului
responsabilitatii sale sociale..
Pregatirea temeinica de specialitate, constituie o cerinta a carei satisfacere asigura
afirmarea pozitiva a personalitatii profesorului in realizarea sarcinii de a inarma pe
elevi cu un sistem de cunostinte trainice din domeniul specialitatii lui, si de a le forma
priceperi si deprinderi de munca si de a folosi inteligent continutul lectiilor in scopul
modelarii personalitatii elevilor nu numai pe latura intelectuala ci si morala, estetica,
fizica, si tehnico- pedagogica, conform cu situatia data. Aceasta activitate, desfasurata
zi cu zi in mod sistematic, perseverent si pasionant de catre profesor, determina atat
dezvoltarea ca pacitatilor psihice ale copiilor : inteligenta, memoria, imaginatia etc.
cat si formarea a o seama de trasaturi morale, si chiar fizice, precum si aparitia si
consolidarea unui stil propriu de munca, favorizand astfel dezvoltarea personalitatii
celor ce lucreaza.
Pregatirea temeinica de specialitate a profesorului contribuie cel mai mult
la instituirea prestigiului sau real in fata clasei, la consolidarea pozitiei lui de lider,
situatie ce sporeste uimitor posibilitatea sa de influentare cu urmari pozitive in
realizarea sarcinilor de instruire si educare, de afirmare a potentialului colectivitatii de
elevi.
Pregatirea psihopedagogica, formarea unor priceperi, deprinderi si
obisnuinte de munca pedagogica, tactul si maiestria pedagogica, constituie un
ansamblu de cerinte fara de care nu se poate concepe nici un fel de munca educativa
de calitate.Dar nu-i mai putin adevarat, ca, in lipsa pregatirii de specialitate, prezenta
acestui ansamblu de cerinte devine practic inutil.
In esenta, aceste preferinte obliga profesorul, indiferent de specialitate, sa studieze si
sa se familiarizeze cu problemele generale ale pe dagogiei, cu cele ale didacticii si
teoriei educatiei, cu metodica de specialitate, cu psihologia copilului, psihopedagogia,
igiena scolara si alte obiecte inrudite cu pedagogia, urmand ca apoi utilizand cunostin
tele dobandite sa desfasoare o activitate practica complexa ce prin eforturi continui il
conduce spre ceea ce se cheama maiestrie pedagogica, expresie concreta a armonizarii
la nivel optim a teoriei educatiei cu tactul pedagogic, cu priceperile si deprinderile
pedagogice de a organiza si desfasura in asa fel activitatea instructiv-educativa incat
sa se asigure obtinerea celor mai bune rezultate.
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Rolul sociocultural al profesorului


Profesorul desfasuradu-si activitatea intr-o anumita realitate sociala dobandeste statut
de cetatean al comunitatii respective, relatie din care decurg drepturi si datorii. In
aceasta situatie de integrare organi ca in comunitate, profesorul nu mai poate sa-si
limiteze activitatea doar la munca instructiv -; educativa pe care o desfasoara la clasa
si in scoala, ci are obligatia morala sa participe cu pricepere si entuziasm la toate
actiunile menite sa asigure inaintarea societatii din care face parte pe calea progresului
material si cultural. Prin aceasta profesorul continua o veche si valoroasa traditie a
slujitorilor scolii romanesti, iar pe de alta parte raspunde rolului sau de agent
transformator constient si dinamic aducandu-si contributia la ridicarea continua a
conditiei umane a membriilor societatii careia ii apartine.
Modul particular de manifestare al personalitatii fiecaruia dintre profesori, ca
expresie a gradului de satisfacere a cerintelor si de afirmare a calitatilor, constituie
variabila dependenta ce introduce in viata scolii variatia, placutul si interesantul.
Privita prin optica prin care profesorul a reusit sa-i transforme pe elevi in purtatori ai
unui sistem de cunostinte despre lume,ai unui cod de norme morale, priceperi si
deprinderi de munca fizica si intelectuala, cu gustul pentru comorile culturii, gata sa
contribuie la emanciparea reala a societatii, personalitatea lui dobandste valoare
deosebita, nu atat prin ceea ce reprezinta el ca individ, ci prin ceea ce a realizat si
realizeaza pentru altii.
Rolul pedagogic al profesorului in clasa

Clasa de elevi este un grup social supus in mod constant


influentelor educative exercitate de scoala. Ansamblul de elevi ce o compune este
un grup social specific, in cadrul caruia exista o varietate de relatii educative.
Aceste relatii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei si relatia
pedagogica educator-educat. Desi relatia profesor-elev are un pronuntat caracter
didactic, ea este influentata de pluralitatea de relatii interindividuale pe care le are
elevul in clasa si in afara ei. De aceea este necesar ca profesorul sa cunoasca grupul ca
ansamblu dinamic de relatii interumane.

Se stie insa ca profesorul si elevii nu se aleg unii pe altii, iar preferintele lor nu
sunt decat intamplator in concordanta cu relatiile institutionalizate dintre ei. Cu
toate acestea ei nu numai ca urmeaza sa conlucreze, dar va trebui sa conlucreze
armonios. Mai intai, profesorului ii revine sarcina si raspunderea integrarii sale in
clasa si colectivul clasei de elevi pe care urmeaza sa-l inchege. intr-un colectiv
format, profesorul devine unul dintre membrii acestuia, indeplinindu-si functia in
interiorul grupului. Rolul educatorului pe scena scolara depinde de scopul pe care si-l
propune sa-l atinga prin actiunea sa pedagogica.

Relatiile profesor–elev sunt variate si se constituie intr-o retea de


interdependente. Relatiile informational–cognitive si relatiile afective sunt
subordonate relatiei de conducere–influentare. Atat relatia informational–cognitiva,
cat si cea afectiva, se stabilesc cu scopul de a-i influenta pe elevi, si aceasta in
multiple sensuri: pentru insusirea cunostintelor, pentru determinarea unor stari
afective favorabile receptarii mesajului emis de profesor, pentru determinarea unor
modificari de comportament sau stabilizarea unor trasaturi de caracter, etc. Profesorul
declanseaza si intretine interesul elevilor si dorinta lor de a invata si de a raspunde
printr-un comportament adecvat cerintelor lui.

Influentarea elevilor de catre profesor se face direct, prin atitudine, mesaj


verbal, gestica, mimica, stare afectiva, exemplu personal , adica prin prezenta sa
activa. Aceasta prezenta are functia de stimul ce determina la elevi un raspuns care
poate fi de acceptare formala, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistenta.
Indirect, profesorul influenteaza prin intermediul altor factori educationali cum sunt
colectivul clasei de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetatenesc de parinti.

Rolul profesorului in conducerea pedagogica a activitatii elevilor se manifesta


astfel pe toate planurile implicate de actiunea educativa.
Analiza logica a structurii acestei actiuni ne permite sa determinam urmatoarele
componente ale comportamentului pedagogic al educatorului in relatiile cu clasa:

- Observa actiunile si conduita elevilor din clasa in timpul lectiilor si in activitatile


extrascolare deoarece adecvarea comportamentului pedagogic la specificul vietii
clasei nu e posibil fara observarea atenta a colectivului si a fiecarui elev. J. Dewey
considera ca educatia „trebuie sa inceapa prin observarea psihologica a capacitatilor,
a intereselor, si a deprinderilor copiilor”.
Organizeaza activitatea clasei fixand programul activitatii ei intelectuale, iar in clasa
structurile organizationale si functiile indeplinite de aceste structuri.
- Comunica clasei informatii stiintifice, valori morale estetice, culturale si
receptioneaza mesajul elevului. Comunicarea se face atat in functie de cerintele
programei, cat si in raport cu preocuparile si interesele cognitive ale elevilor.
- Mediaza in constituirea relatiei elev-stiinta chiar daca achizitionarea cunostintelor
stiintifice presupune efortul individual al elevului si activitatea sa individuala de
cautare, de documentare,de rezolvare a problemelor.
- Conduce, indruma, controleaza si evalueaza activitatea clasei
- Dialogheaza cu clasa. Activitatea sa educativa implica un dialog continuu si variat
cu elevii. Desfasurarea dialogului profesor-clasa solicita un context de relatii
educative pozitive .
- Coopereaza cu elevii din clasa in realizarea sarcinilor ce revin grupului, in realizarea
scopurilor propuse, in desfasurarea lectiilor si a activitatilor extradidactice, in fixarea
unor reguli de conduita, in elaborarea deciziilor.
- Stimuleaza activitatea elevilor prin aprecieri, indemnuri, prin incurajarea eforturilor
pe care ei le fac. E. Planchard a remarcat ca din dorintele elevilor referitoare la
relatiile lor cu profesorii se desprinde necesitatea unei interventii umane care sa-i
sustina, sa-i incurajeze si sa le arate cu bunavointa cand si unde au gresit .
- Ajuta pe elevi in activitatea lor, dandu-le sfaturi, aratandu-le cum trebuie sa
procedeze in rezolvarea unei probleme sau in pregatirea lectiilor. Kriekemans include
in relatia pedagogica ajutorul pe care profesorul il da copilului pentru a deveni om
matur care si-a asumat responsabilitatea propriei sale existente. Astfel, ajutorul se
exercita pe planul formarii morale a individului.
- Coordoneaza relatiile interumane din clasa si activitatea grupurilor de munca
existente in cadrul ei, urmarind intarirea solidaritatii grupului.
- Orienteaza actiunile organizate de clasa, urmarind formarea idealului de viata al
elevilor, deschizandu-le liniile de perspectiva.
- Caracterizeaza clasa ca grup educativ, conturand trasaturile ei specifice, factorii de
coeziune care actioneaza in cadrul ei si perspectivele ei de dezvoltare.

Comportamentul pedagogic al profesorului se manifesta in atitudini suple,


variate, in functie de actiunea educativa in care el este angajat. in procesul educativ
el este pentru elevi figura centrala si ca urmare atentia lor se indreapta spre el.
Profesorul trebuie sa-si autoregleze comportamentul sau pedagogic pentru a se
prezenta in fata elevilor intr-o maniera de incredere si de ajutor pentru ei.
Comportamentul pedagogic se impleteste in cadrul lectiilor si in afara lor cu o
anumita tonalitate afectiva, care apropie sau indeparteaza pe elevi de educator si de
obiectul pe care el il preda ,ii entuziasmeaza pentru valorile culturale si pentru scoala
sau le strecoara in suflet raceala si indiferenta.
Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament,
individual si de grup. Eficienta actiunii de influentare, sensul si intensitatea influentei
pe care o exercita educatorul asupra elevilor depind in mare masura de tonul afectiv al
relatiilor lui cu elevii.

Comportamentul emotional al profesorului influenteaza direct comportamentul


elevilor prin contagiune si indirect, prin climatul afectiv pe care il determina in clasa.
Acest comportament poate fi „factor de stimulare a unor stari afective tonice sau de
diminuare a capacitatii de munca a elevilor si de blocare a relatiilor de comunicare
intre elevi si profesor”.

Relatiile apropiate intre profesor si elev, bazate pe increderea elevului nu numai in


competenta profesionala a profesorului, ci si in competenta sa ca sfatuitor, pe
capacitatea empatica a profesorului sunt dorite de catre elevi.

Ei se adreseaza profesorilor pentru a obtine sfaturi doar daca sunt destul de apropiati
de ei, daca au incredere ca vor fi intelesi si bine sfatuiti. in masura in care o fac, elevii
nu se adreseaza oricarui profesor, ci numai acelora care ii inteleg. Elevii isi doresc
relatii mai apropiate cu profesorii pentru a gasi in acestia sprijin moral ori de cate ori
au nevoie.

Universul relational al clasei de elevi, analizat din punct de vedere al influentei


educationale in contextul grupului scolar si abordat, din punct de vedere stiintific, sub
auspiciile managementului clasei de elevi, devine unul dintre subiectele cele mai
importante de a carui cunoastere si aplicare depinde succesul demersului educativ al
cadrului didactic.
Functiile profesorului în scoala
În scoala, profesorul îndeplineste urmatoarele functii:a) organizator al procesului de
învatamânt; b) educator; c) partener al educatiei; d) membru al corpului profesoral.
a). Ca organizator al învatarii, profesorul îmbina aspectele obiectiv-logice ale
transmiterii cunostintelor cu aspectele psihologice. Este deci preocupat atât de
aplicarea principiilor didactice, a teoriei instruirii în transmiterea continutului
învatamântului, cât si de implicatiile psihologice ale actului transmiterii: psihologia
evolutiei copilului, psihologia învatarii, strategiile comunicarii, etc.
Profesorul nu este doar un transmitator de informatii, care se rezuma la a da indicatii
elevilor, ce si cum sa învete, ci si un antrenor care, prin întrebari analitice, stimulând
gândirea elevilor, creeaza premise pentru ca acestia, prin gasirea independenta a
raspunsurilor, sa ajunga la o mai buna întelegere a problemelor. Trezirea interesului
elevilor, stimularea motivatiei acestora este un rezultat al conducerii procesului
instructiv. Se are în vedere si dozarea dificultatilor în procesul învatarii, conform cu
situatia concreta si individualitatea fiecarui elev. Deci, a organiza învatarea înseamna
a gasi metodele cele mai adecvate, a construi secvente instructive bazate pe logica
obiectiva a disciplinei, a trezi interesele elevilor si a stimula performantele, a crea o
atmosfera prielnica studiului, a doza dificultatile pentru a putea dezvolta strategii de
rezolvare a problemelor(Geissher, 1981).
b). Exercitarea functiei de educator este dependenta de conceptia care sta la baza
semnificatiei care se acorda scolii si organizarii ei, de felul în care profesorul îsi
întelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în functia de profesor si, nu în
ultimul rând, de atitudinile parintilor. Functia de educator a elevilor exclude însa
autoritarismul si dirijismul, etichetarea represiva si manipulanta a elevilor, tendinta de
a le induce un comportament adaptativ si conformist. Conditiile pe care le asigura
spatiul scolar si pozitia profesorului în clasa fac ca acesta sa poata exercita o
influenta importanta asupra elevilor. Utilizarea nedozata a acestor prerogative se
poate solda însa cu rezultate negative. Abuzul de -disciplinare, de exemplu, poate
avea ca efect formarea unor spirite conformiste si dependente, prin fixarea pe anumite
atitudini apreciate de profesor.
Functia didactica a profesorului se exprima prin îndeplinirea statutului de model,
partener, sfatuitor. Ea se îndeplineste prin crearea unei atmosfere generale de
securitate si încredere în clasa, prin încurajarea succeselor fiecarui elev, prin crearea
unui flux de simpatie între profesor si elevi. Dimpotriva, provocarea unei atmosfere
de neîncredere si suspiciune are ca efect retragerea si resemnarea elevilor, aparitia
marginalilor, agresivitatea umana. Indiferent de specialitatea sa, un profesor care
utilizeaza etichetarea si ironizarea elevilor ca metode didactice nu poate obtine decât
antipatie si refuzul participarii la efortul comun.
A educa, alaturi de a instrui, înseamna, pentru profesor: folosirea unor metode care sa
formeze elevilor atentia pentru munca independenta, sa dezvolte virtuti sociale, sa
întareasca includerea elevilor în propria valoare, ajutându-i sa-si gaseasca identitatea.
A educa înseamna a-ti desfasura activitatea sub semnul unor categorii morale,
consiliindu-i pe elevi sa ia distanta critica fata de atitudinile si performantele proprii,
dezvoltându-le aptitudinea de a stabili contacte pozitive si de a analiza critic propriile
prejudecati. Înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale
si îi asista pe elevi în însusirea acestora, prin sublinierea importantei unor sentimente
precum cel de satisfactie a reusitei, cooperarii, respectului pentru realizari, etc.
Clasicul pedagogiei germane, Herbart, a spus: -Valoarea omului nu rezida în
cunostinte, ci în vointa. Rolul de educator al profesorului, crede Herbart, este acela
de a trezi -virtuti, de a forma caractere.
c). Conceptul de partener al educatiei se refera la raporturile profesorului cu alti
factori educativi, îndeosebi cu parintii, si la conceptia dupa care profesorii si elevii
formeaza împreuna o comunitate scolara.Scoala este a doua instanta de socializare,
dupa familie, iar profesorul trebuie sa colaboreze cu toti factorii educativi, sa
armonizeze educatia formala cu cea nonformala si informala. El poate juca rolul de
consultant al parintilor, el împarte raspunderea formarii copiilor cu familia.
d). Ca membru al corpului profesoral, profesorul se gaseste într-o strânsa
interdependenta cu colegii, cu directorii si alti educatori. Complexitatea problemelor
pe care le pune scoala ca organizatie face imposibila izolarea si -independenta lor. Nu
se pot realiza o instructie si o educatie unitara prin simpla aditionare a unor influente
disparate, oferite de diverse discipline. Cele trei laturi ale influentei educative-
învatarea sociala, formarea independentei de a lucra metodic si dezvoltarea eului
elevilor- vor ramâne întâmplatoare atâta timp cât se rezuma la actiuni separate si
necoordonate. E nevoie deci de un -consensal atitudinilor si actiunilor pedagogice.
Ideea de a lucra în echipa (team-teaching), în vederea unei actiuni convergente ,
presupune discutii între profesorii de specialitate care predau la aceeasi clasa,
pregatirea comuna pentru procesul instructiv, repartizarea functiilor în cazul unor
sarcini speciale, organizarea unor discutii în grup sau consfatuiri ale profesorilor de
aceeasi specialitate, pentru sarcinile instructive si ale tuturor profesorilor, pentru cele
educative.