Povestea lui Harap-Alb

Basmul a apărut în literatura populară, iar apoi a fost valorificat în

literatura cultă, începând cu secolul al XIX -lea, odată cu afirmarea romantismului.
Ca specie epică, basmul implică supranaturalul, fabulosul și miraculosul, iar
personajele, fie că sunt oameni, fie că sunt ființe himerice, sunt purtătoare ale
unor valori simbolice. Complexitatea speciei este evidențiată de George Călinescu
care consideră că ,,basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind
mitologie, etică, știință, observație morală”.
Basmul cult preia tiparul narativ al basmului popular, dar organizează
elementele stereotipe conform concepției artistice, viziunii despre lume și stilului
propriu scriitorului.
Personajele îndeplinesc aceleași roluri ca în basmul popular, dar se
individualizează prin limbaj, înfățișare și comportament. În plus, stilul este
elaborat, narațiunea îmbinându-se cu descrierea, unele scene sunt dramatizate,
iar descrierile detaliate individualizează personajele. Narațiunea se face la
persoana a treia din perspectiva unui narator omniscient, dar nu obiectiv care
intervine adesea în narațiune prin comentarii sau reflecții.
Basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” are ca temă, dincolo de triumful binelui
asupra răului, și devenirea spirituală a eroului care parcurge un drum inițiatic,
motiv pentru care opera are caracter de Bildungsroman. Viziunea autorului este
realistă și ca urmare, fabulosul se împletește cu realul, iar fantasticul este
umanizat pentru că autorul evocă o lume autentică țărănească, dându-i o tentă de
fabulos popular.
Statutul social al protagonistului se modifica din incipitul textului pana la
final. Astfel, cel care la inceput a fost mezinul timid si neincrezator in fortele
propria si a acceptat conditia umila de sluga, la final ajunge sa-si asume rolul de
imparat. Intregul traseu mentionat este intr-o stransa relatie cu conflictul
principal al basmului, anume acela dintre conditia umana a lui Harap-Alb si
destinul sau de vita nobila.
D.P.V psihologic, Harap-Alb este surprins pe parcursul intregului proces de
maturizare. La inceput este șovăitor in fata deciziilor sau gata sa se lase stapanit
de frica, naiv, coplesit de rolul pe care si l-a asumat. Pe parcurs isi dezvolta insa
personalitatea, dobandind calitati precum curajul, increderea in sine insusi,
calitati pe care le dovedeste tocmai datorita probelor la care este supus de Span.
D.p.v moral, Harap-Alb ajunge sa intruneasca toate calitatile necesare unui
viitor imparat: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea, pe care fiicele
Imparatului Verde le remarca de la prima intalnire “seamana a fi mult mai
omenos”. Compensandu-I slabiciunile umane firesti, bunatatea si mila ii confera
lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui.

In basm, personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice, binele și

răul în diversele lor ipostaze, iar ,,eroii nu sunt numai oameni, ci și anume ființe
himerice, animale” (G. Călinescu). Eroul din basmul lui Creangă este atipic în
raport cu basmul popular, rămâne în sfera umanului, neavând puteri
supranaturale și poate fi considerat ,,un fel de Făt-Frumos, juvenil și
neexperimentat mai mult ajutat de alții decât viteaz” (N. Manolescu). Cei 5
tovarăși sunt personaje fabuloase contruite după modelul lumii pe dos, întrucât
înfățișarea lor grotescă ascunde trăsături morale deosebite, motiv pentru care G.
Călinescu îi consideră ,,monștri drăgălași”.