Care este ascensunea Chinei fata de Europa si Statele Unite ale Americi?

In acest eseu se analizează politica externă a Chinei, concentrându-se în special pe

strategiile şi iniţiativele cele mai semnificative cu care Beijing este în curs de dezvoltare spre zonele
din apropiere. Imaginea care rezultă este de o naţiune în creştere, care are ca scop creşterea
influenţei sale regionale, luate până în prezent cu un oarecare success. Cu toate acestea, relaţiile cu
principalii actori internaţionali în Asia de Est - Statele Unite şi Japonia - rămân dificile. În plus,
puterea politică chineză rămâne concentrată în mâinile unui singur partid. O eventuala raspturnare
de situatie este posibila în politica externă, prin urmare, ar putea avea un impact asupra echilibrului
între stat, partid şi societate.
Dezvoltarea economică pe care China a realizat-o in ultimul sfert de secol nu are precedent
istoric. Potrivit multor experţi în politica internaţională, China este singura ţară capabilă de a
contesta în termen mediu şi lung, rolul de lider mondial a Statelor Unite ale Americii, atât economic
cât şi militar. Prin urmare, în curs de transformare în China este fenomenul care va avea cel mai
mare impact asupra soldurilor internaţionale în următoarele decenii.1
Apariţia unei noi puteri economice si militare a fost adesea un factor de destabilizare în
ordinea internaţională, care a condus la conflicte şi războaie. Nu este uşor să se prezică dacă
ascensiunea Chinei va duce la răsturnări politice revoluţionare sau o redistribuire progresiva, non-
violente de putere din lume. Acest studiu urmăreşte să ofere o privire de ansamblu asupra politicii
externe largi din China, concentrându-se în primul rând pe strategiile de bază urmărite de Beijing şi
apoi la iniţiativele sale cele mai semnificative, în special în ceea ce privesc relaţiile dintre China şi
regiunile învecinate.2
Prioritatile strategice ale Chinei

Pe parcursul ultimelor două decenii şi jumătate , conducerea chineză a reuşit o promovarea a

dezvoltării economice accelerate, pentru a menţine ordinea şi securitatea internă şi consolidarea
militara. Astfel determină creşterea economică pe o pistă complet separată de cea a reformei
politice, conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) a reuşind să menţină controlul asupra
statului .Transformarea sistemului economic chinez a dat naştere la mişcări tectonice în societate -
cum ar fi industrializarea sa progresivă / urbanizarea . Apariţia unor interese private, care este

1
Jacques deLisle, Fifteen Years After Tiananmen: Persistance, Memory and Change in China, Foreign Policy Research
Institute, 4 giugno 2004, url: www.fpri.org/enotes/20040604.asia.delisle.tiananmen15.html.
2
Iiss, “China’s Grand Strategy”, Strategic Comments, vol. 10, n. 9, novembre 2004.

1
însoţită de crearea de poli structurali de avere nu a condus până în prezent în dinamica socială
dezagregata, cel puţin nu în măsura în care să destabilizeze regimul unui singur partid. Pentru aceste
mase, predominant urban şi, prin urmare, mai mult politic agitat, Partidul / guvernul a reuşit până
acum să se asigure de creşterea bunăstării prin creştere economică, şi pace printr-o deschidere către
lumea exterioară marcată de cooperare şi urmărirea de stabilitate. Promisiunea de pace şi
prosperitate, putem spune, afectează sensibilitatea politică a populaţiei mai adânc în promisiunea de
libertate. Memoria de la masacrul din Piaţa Tiananmen din iunie 1989 ,trezeşte încă mânie şi
neîncredere, dar nu a generat mişcări politice de rezistenţă din China,insa ar putea afecta echilibrul
dintre stat şi societate.3
China a evitat pana acum deficienţele structurale ale sistemului politico-economic al Uniunii
Sovietice. O dezintegrare a aparatului de stat similară cu cea din China, care a avut loc în URSS nu
pare probabil, deşi există unele factori de criză potenţiale care vor fi discutate mai târziu. Deşi
există îndoieli cu privire la capacitatea PCC de a păstra controlul statului într-o perioadă de astfel de
schimbare socială radicală, aproape toţi observatorii considera Republica Populară un stat destinate
să crească în continuare.
China a evitat pana acum deficienţele structurale ale sistemului politico-economic al Uniunii
Sovietice. O dezintegrare a aparatului de stat similară cu cea din China, care a avut loc în URSS nu
pare probabil, deşi există unelii factori de criză potenţiali care vor fi discutati mai târziu. Deşi există
îndoieli cu privire la capacitatea PCC de a păstra controlul statului într-o perioadă de astfel de
schimbare socială radicală, aproape toţi observatorii considera Republica Populară un stat destinat
să crească în continuare.
Fostul preşedinte al RPC şi secretar general al PCC, Jiang Zemin, s-a referit la primii douăzeci
de ani ai secolului al XXI-lea ca la o perioadă de “mari oportunitati strategice”,dorind prin aceasta
indicând faptul că, China nu caută să-şi afirme puterea ei astăzi, deoarece acestea sunt exploatate
pentru a preveni temelia puterii sale de mâine.4
Obstacolul cel mai apropiat pentru urmărirea acestui obiectiv este posibilitatea ca ţările
aproapiate Chinei sa aiba teamă de consecinţele expansiunii sale comerciale şi politice, formând un
fel de “coalitie de izolare” faţă de aspiraţiile care depend de puterea Statelor Unite ale Americii .
Potrivit experţilor de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS),”marea strategie” a

3
David Shambaugh, “China Engages Asia. Reshaping the Regional Order”, International Security, vol. 39, n. 3
(inverno 2004/05), pp. 64-99.
4
Dick K. Nanto e Emma Chanlett-Avery, The Rise of China and Its Effect on Taiwan, Japan, and South Korea: U.S.
Policy Choices, CRS Report for Congress, 12 aprile 2005, pp.49-53

2
RPC implică o gamă largă de politici, coordinate între ele, de multe ori concepute pentru a preveni
o astfel de dezvoltare si cimentare a bazeleor prosperitatii viitoare ale Chinei.

Principalele fundamente ale “marii strategii” chineze

In ultimii ani si mai ales plecand de la apropierea dintre Jiang Zemin şi Hu Jintao (2002) în
calitate de Preşedinte al Republicii şi secretar general al PCC,conducerea partidului a montat o
intensa activitate diplomatica de angajament, cooperare şi destindere faţă de actorii regionali şi
mondiali ale căror interese pot fi în contrast cu expansiunea economiei si influenta politica chineza.
China a încercat să rezolve multe probleme nerezolvate cu cele mai multe tari. A favorizat crearea
mai multor forumuri multilaterale în care poate juca un rol decisiv fiind data gravitatea specifica
relative a economiei sale in expansiune si normalele potentiale pe care toti jucatorii din domeniu le
recunosc.5
Dezvoltarea relatiilor cu tarile vecine a fost una dintre prioritatile politicii externe ale
Chinei.In acest fel,Beijing are scopul de a subtia marja posibilitatii de formare a unei coalitii
regionale anti-chineze.
Menţinerea bunelor relaţii cu vecinii, cu marile puteri şi cu alte ţări ale lumii nu este doar
necesitatea de a evita ciocnirile diplomatice (sau mai rău) de nici un folos, ci reflectă, de asemenea,
necesitatea Chinei pentru asigurarea unui acces stabil şi sigur pentru resursele naturale primare, mai
ales petrolul.
Obiectivele “marii strategii” chineze

Scopul principal al “marii strategii “chineze este pe de-o parte de a mentine cresterea
economica si cresterea prosperitatii sociale ,iar pe de alta parte de a asigura un viitor,un loc vizibil
pe scena internationala impreuna cu Statele Unite.Prioritatiile politicii externe sunt in esenta 3:
a)crearea unui mediu regional favorabil Chinei;
b) stabilirea unor bune relaţii cu puteri majore la nivel global şi regional;
c)asigurarea aprovizionarilor cu materie prima,in special petrol si gaze naturale;6

Proiectia Chinei in regiunile invecinate.

5
Anne Wu, “What China Whispers to North Korea”, The Washington Quarterly, primavera 2005, pp. 35-48.
6
Ibidem, pp.55-57

3
 China modeleaza politica fata de diverse sub-regiuni care o inconjoara in functie de
specificul situatiei politice .nivelului economic ,al nivelului intereselor implicate ,a prezentelor altor
interese,etc.In Asia Centrala interesele sunt legate in principal de securitate,printer ele fiind posibila
penetrare a fenomenului terorismului international in China. In Beijing acest lucru este deosebit de
important pentru a găsi acorduri de cooperare cu Rusia. În Sud-Estul Asiatic, o regiune care este
deosebit de dinamica, cu diferenţe mari în bogăţie şi orientare politică între ţările care fac parte din
aceasta, China incearca sa preia rolul de lider. În Asia de Sud, interesul Chinei este acela de a
menţine relaţiile tradiţionale bune cu Pakistanul şi pentru a elimina principalele puncte de frecare cu
India.In Asia de Nord-Est,a carei ordine de zi este dominata de programul nuclear militar din
Coreea de Nord,pozitia Chinei variaza in functie de tara de referinta: in timp ce acesta este orientat
să medieze între Coreea de Nord şi Statele Unite şi sa aprofundeze relaţiile de cooperare cu Coreea
de Sud, a întâmpinat multe dificultăţi în găsirea unui acord satisfăcător cu Japonia,impotriva careia
consistenta “marii strategii” Chinese este mai fragila.
În fiecare din aceste sub-regiuni, China se confruntă cu prezenţa intereselor americane. Din
nou, cu toate acestea, Beijingul încearcă să păstreze un profil scăzut pentru a evita alarmarea
Statelor Unite ale Amercii.
Chair daca ,peste tot ,China se pare ca este in cautarea unui raport de amicitie ,ea nu arata
dorinta de compromis.Exceptie este problema Taiwanului ,insula fiind independenta,dar,de
fapt,Beijingul considera ca face parte din teritoariuol sau,si ca din acest motiv este tratat separat.7

Ghimpe in coasta:Taiwan(expresia tradusa din italiana : la spina nel fianco)

Astăzi, obiectivul principal al conducerii chineze cu privire la “insula rebela “ din Taiwan
,unde in 1949 s-a stabilit Republica Chineza sub indrumarea nationalista a lui Chiang Kai-shek si
unde a fost gasita o salutie care pastra intact prestigiul RPC.China era interesata de dobandirea
controlului direct al teritoriului si prevenirea despartirii formale ale acestuia.8 Deoarece utilizarea
forţelor armate pe teritoriul lor este un element esenţial al suveranităţii unui stat, China refuză să
renunţe, în principiu, utilizarea forţei pe insula.Cu toate acestea ,cea mai buna optiune pentru
conducerea PCC este rezolvarea conflictelor pe cale pasnica si au convenit sa participle ca parte
active si americanii.9
7
Iiss, “China, America and Southeast Asia”, Strategic Comments, vol. 11, n. 1, febbraio 2005,p.39
8
Frederick Stakelbeck, “The Growing Tehran-Beijing Axis”, In the National Interest, url:
www.inthenationalinterest.com/Articles/January%202005/January2005stakelbeck.html.
9
Ibidem, pp.59-62

4
 Cel mai mare pericol pentru realizarea strategiei pragmatice din Beijing ,nu vine de la Statele
Unite.
Preşedintele taiwanez Chen Shui-bian, ales pentru prima dată în anul 2000, este o sursa
constanta de îngrijorare pentru chinezi. Partidul lui Chen, Partidul Democratic Progresist (DPP),
este deschis în favoarea independenţei din Taiwan, în contrast cu linia de ataşament faţă de
principiul One China, la care chiar guvernul taiwanez a convertit incepand cu anii nouăzeci (în
timp ce în dezacord cu privire la Beijing si la cum să-l interpreteze).
Chen a alarmat autorităţile chineze pentru planul său pentru a sărbători cu ocazia alegerilor
prezidenţiale din martie 2004, două referendumuri cu “aroma” separatista (o apărare anti-rachetă
din ţară ,iar celălalt o negociere pentru a asigura "pacea şi stabilitatea între insulă şi continent).
Propunerea a atras proteste in Beijing, şi preocuparea de la Casa Albă. În decembrie 2003,
preşedintele Bush şi-a exprimat public dezaprobarea faţă de referendum şi a declarat opoziţia faţă
de orice decizie unilaterală – fie ea din Taiwan sau din China . Poziţia oficială a administraţiei Bush
rămâne astfel unua tradiţionals: SUA "nu sprijina" independenta din Taiwan.
La alegerile din martie 2004,Chen,spre disperarea din Beijing,a castigat un al doilea mandate
presidential,dar rezultatul referendumului a fost declarat nul pentru lipsa de cvorum.
In ochii observatorilor internaţionali, 2004 a fost un an prost d.p.d.v al relaţiile dintre insulă şi
continent.10 O îmbunătăţire a fost înregistrata doar la sfârşitul anului. În decembrie 2004, intr-
adevar, alegerile legislative au premiar surprinzator coalitia de opozitie, formată de conservatori
Kuomintang (KMT) şi Primul Partid Popular(PFP), care au deţinut majoritatea.Infrangerea coalitiei
lui Chen, subminează posibilitatea preşedintelui de a introduce măsuri radicale în revizuirea
constituţională din orientarea separatista destinata să se încheie în 2008.

Puzzle-ul din Asia de Nord-Est

Conducerea Pcc nu a putut sa reproduca in tarile din Asia de Nord-Est –cele doua Coree si
Japonia-rezultatele bune capturate in alte zone apropiate.Prioritatile internationale din aceste tari nu
se intalnesc cu cele din China cu o asa usurinta cu care aceastea din urma se combina cu interesele
de siguranta si stabilitate din Rusia si India.11Lipsa unei institutii multilaterale de coordonare si
dialog ,care in schimb exista atata in Asia de Sud cat si in Asia Centrala ,face ca Asia de Nord-Vest
sa fie expusa la riscul unor crize destabilizatoare.
10
Kerry Dumbaugh e Mark P. Sullivan, China’s Growing Interest in Latin America, CRS Report for Congress, 20 aprile
2005, p.48
11
Iiss, “China’s scramble for Africa”, Strategic Comments, vol. 11, n. 2, marzo 2005.

5
 Motivele pentru aceste potentiale instabilitati sunt multe. În primul rând, programul de arme
nucleare din Coreea de Nord - probabil ţara cea mai izolata din lume, după sfârşitul regimului
taliban din Afganistan - reprezintă o ameninţare serioasă la adresa securităţii globale, nu numai la
nivel regional.În al doilea rând, nici China si nici Japonia, nu au venit să clarifice condiţiile de
coexistenţă paşnică şi chiar de cooperare între cele două puteri;Japon ia are capacitate economica si
potential military,pentru a putea face fata cresterii chineze.In sfarsit,evolutiile gentiunii din Taiwan
au un impact direct asupra unor ţări precum Coreea de Sud şi Japonia, care au o alianţă militară cu
Statele Unite.
China,chiar daca este un investitor modest, este un beneficiar major de investiţii străine directe
din lume. În 2003, 55 % din exporturi şi 56% din importurile chinezeşti au fost cauzate de către
întreprinderile locale si finanţate de către investitorii străini. Este un fenomen răspândit în China, şi
este, probabil, principalul motor al creşterii sale uimitoare. O proporţie semnificativă de capital
străin investit în pieţele chineze sunt Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan.Economia chineză, ca şi în
multe alte cazuri, profită de complementaritate, care este capabila de a oferi: acesta produce
platforma de productie cu costul fortei de munca scazut, în timp ce alte ţări furnizeaza capital,
tehnologie, abilităţi de management şi expertiză. Deşi nu a ajuns la nivelul Uniunii Europene sau
NAFTA, integrarea economică a Asiei de Nord-Est are o multime de marje pentru creştere
economică.12
Pe frontul diplomatic, după cum s-a menţionat mai devreme, scenariul este mult mai
complex. Relaţiile bilaterale au o pondere mult mai mare decât cele multilaterale şi, prin urmare,
este mai bine de a le infrunta separat. Principala sursă de tensiune regională este dezvoltarea de
către Coreea de Nord a unui program privind armele nucleare. Pyongyang a incalcat astfel termenii
Tratatului de neproliferare nucleara (TNP) şi angajamentele asumate cu americanii în acordul-cadru
din 1994. La acel moment, China nu a considerat ca trebuie sa intervină în această chestiune. Legat
la Phenian printr-un tratat de prietenie, cooperare şi asistenţă reciprocă care a început în anii 60,
Beijing ar fi în mare pericol în cazul în care vremea a devenit suficient de fierbinte pentru
Washington, pentru a conduce o acţiune armată împotriva Coreei de Nord. Riscul unei confruntări
militare cu americanii pentru a păstra regimul lui Kim este considerat de către conducerea chineză
un joc pierdut şi totuşi să nu acţioneze ar submina puterea poziţiei sale în zonă. O altă preocupare
serioasă în Beijing este faptul că dezvoltarea continua a capacităţii militare nucleare din Coreea de

12
Kerry Dumbaugh, China-U.S. Relations: Current Issues and Implications for U.S. Policy, CRS Report for Congress,
24 marzo 2005.

6
Nord ar putea declanşa o cursă a înarmării nucleare regionale, care implică Japonia, Coreea de Sud
şi, probabil Taiwan.

Standardizarea relatiilor cu India

De-a lungul ultimilor zece ani, relaţia dintre China şi India s-au îmbunătăţit considerabil.Ca
sic el chinez,si guvernul indian are dificila sarcină de a gestiona o creştere economică accelerate a
unei mari natiuni fie din punct de vedere territorial cat si demografic. Normalizarea relaţiilor dintre
cele două puteri corespund intereselor de baza atata a Beijingului cat si a lui New Delhi. Testele
nucleare indiene din 1998 au racit pentru un timp scurt atmosfera unitatii pragmatice in care liderii
chinezi si indieni au putut redimensiona principalele surse de dezacord reciproce.
În cursul anului 2003, India a confirmat oficial recunoaşterea Tibetului ca parte a RPC şi a
refuzat să susţină activităţile separatistilor tibetani refugiati în India.13
Relaţiile economice dintre cele două ţări sunt în creştere constantă. În anul 2003 volumul
schimburilor comerciale s-a ridicat la 7.6 miliarde dolari - o cifră modestă, dar, cu toate acestea, a
crescut cu 53,6% fata de anul anterior. Previziunile pentru viitor tind spre optimism. India şi China
pot beneficia de complementaritate puternică în mai multe domenii, în special în industria de
calculatoare (India este specializata in productia de software, hardware-ul Chinei).14

Proiectarea chineza a unei “securitari cooperative” in Asia Centrala

Aria larga din centrul Asiei,cuprinsa intre Rusia,Pakistan si China,alimenteaza Beijingul cu

constante preocupari pe frontul de securitate. Tulburările sociale din ţările care-l alcătuiesc (toate
cu excepţia Afganistan, născut la dezintegrarea URSS), slăbiciunea instituţiilor lor şi sărăcia
economiilor lor ,cu uşurinţă le pot expune la influenţele din afară, ele provenind din state puternice
(cum ar fi SUA, Rusia sau China în sine) sau actori non-statali, cu resurse financiare şi capacitatea
de a controla zona (cum ar fi organizaţii criminale).15 Războiul din Afganistan din 2001 a dus la
crearea de baze sau alte facilităţi militare americne în Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan,

13
Taiwan Relations Act, Public Law 96-8 96th Congress:
http://usinfo.state.gov/eap/Archive_Index/Taiwan_Relations_Act.html
14
Michael O’Hanlon: “The risk of war over Taiwan is real”, Financial Times, 2 maggio 2005, p. 5.
15
Shirley Kan: China and Proliferation of Weapons of mass Destruction and Missiles: Policy Issues, CRS Report for
Congress, RL31555. , p.15

7
consolidand “anxietatile de incercuire “ raspandite in cateva medii politice si militare
chineze.Beijing se teme ca instabilitatea latenta regionala s-ar putea raspandi la provinciile sale
accidentale ,in cele mai turbulente,din care,Xinjiang-ul,unde există tendinţe separatiste foarte
puternice ,dintre cele şapte milioane şi jumătate de uiguri, "turcii chinezi" musulmani.In acelasi
timp si cu toate acestea,conducerea chineza este convins că Asia Centrală este o mare oportunitate
pentru a asigura accesul direct la aprovizionarea cu petrol din Rusia şi Kazahstan şi a întări
legăturile cu Rusia. De fapt, Moscova este, de asemenea, doritoare să aprofundeze relaţiile pentru
energie de la Beijing şi de a menţine stabilitatea generală a zonei. Mai mult decât atât, este precauta
fata de prezenţa trupelor americane în apropierea graniţelor sale sudice, într-o regiune pe care o
consideră sfera sa de influenţă (de asemena o zona în care trupele ruseşti stationeaza).

China si Sudul lumii:in cautarea de petro si noi piete

Este de asteptat ca in 2010 consumul de petrol al Chinei sa se ridice la aproximativ trei sute
de milioane de tone, din care jumătate ar trebui să fie importate. Beijing, prin urmare,are nevoia
urgentă de a găsi un acces de durată şi direct la sursele de energie corespunzătoare. Astăzi, jumătate
din importurile sale provin din Orientul Mijlociu. Instabilitatea din această regiune, prezenţa foarte
puternică a intereselor americane si europene ,caracterul imprevizibil al evoluţiilor viitoare, au
determinat conducerea chineza să diversifice cât mai mult posibil pentru rutele de importare a
petrolului.16
SUA şi Europa întreţin relaţii privilegiate cu ţările producătoare de petrol majore. Prin
urmare,China ar trebuit să dezvolte strategii paralele şi sa încerce să exploateze punctele slabe ale
sistemelor de aprovizionare cu energie americane şi europene. Acest lucru a condus la stabilirea
relatiilor cu acele ţări care, din diverse motive, nu ocupă un loc important pe ordinea de zi a politicii
energetice a Statelor Unite ale Americii sau Uniunea Europeană. Acestea sunt ţările care sunt in
relatii mai putin bune cu Occidentul.sau mai simplu ca Occidentul nu reuseste.

China si Iran parteneri pentru necesitate si confort

16
David Shambaugh, “China Engages Asia. Reshaping regional Order”, International Security, Vol. 29, n. 3,
pp. 64 – 99

8
 Izolarea internaţională a Iranului, cauzata de ostilitate profundă între el şi Statele Unite Ale
Americi, a oferit Chinei oportunitatea de a stabili o relaţie privilegiată cu ţara din Golf. Teheran,
între timp, a profitat de oportunitatea politică, precum şi economica, pentru a se atasa unei tari in
dezvoltare precum China. Astăzi, relaţiile dintre China comunistă şi Republica Islamică, sunt foarte
bune. China a investit în construcţia de extracţie şi transport de petrol şi gaze naturale din Iran. În
octombrie 2004, Sinopec, a doua companie de petrol din China, a semnat un acord cu Iranul, care
este estimat a fi undeva între şaptezeci şi o sută miliarde de dolari pentru transferul de gaze naturale
către China.17
Panoramica care a oferit pana in prezent ipotezele, principiile şi obiectivele "marii strategii" în
China, precum şi principalele politici urmărite în diferite fronturi pe care se proiecteaza cresterea
puterii sale , ne dă imaginea unei natiuni în creştere, cu o conducere capabila care se poate adapta cu
usurinta la conditiile internationale.Cu toate acestea,forma puterii politice din China, extrem de
concentrată în mâinile unui singur partid, ridică îndoieli cu privire la capacitatea de observatori
internaţionali în conducerea actuală de a păstra controlul asupra unei societăţi care este acum
extrem de dinamica, ale căror interese trebuie să fie articulate şi diferenţiate şi că prin urmare, este
nevoie de reprezentare din ce în ce mai mare.
Situaţia internă, este principala ameninţare la adresa dezvoltării "discrete" al colosului chinez.
Cele trei riscuri pentru care conducerea Partidului Comunist are temeri sunt interferente exterioare,
o defalcare a unităţii naţionale şi o oprire a creşterii economice. Mişcările separatiste din Tibet sau
Xinjiang, precum şi mişcarea religioasă Falundong ,constant reprimate de către regim, sunt
percepute de către Beijing ca fiind susţinute de forţele externe.18
Pentru moment, abordare a multilaterală în politica externă este bine combinata cu represiune a
poliţiei şi a coordonării economice în politica internă. Actorii din viaţa publică din China - Partidul
Comunist, al Forţelor Armate, cel mai mare interes privat şi clasa de mijloc în curs de dezvoltare
urbana - par să împărtăşesca marile obiective internationale. Cu toate acestea, există în continuare
riscul ca o posibila rasturnare de situatie în politica externă poate pune în discuţie un sistem bazat pe
o combinaţie nouă de un stat comunist şi o societate capitalistă.

BIBLIOGRAFIE
17
David Shambaugh, “China Engages Asia. Reshaping the Regional Order”, International Security, vol. 39, n. 3
(inverno 2004/05), pp.26
18
Ibidem, pp.37

9
 1. Anne Wu, “What China Whispers to North Korea”, The Washington Quarterly, primavera
2005
2. David Shambaugh, “China Engages Asia. Reshaping the Regional Order”, International
Security, vol. 39, n. 3 (inverno 2004/05)
3. David Shambaugh, “China Engages Asia. Reshaping regional Order”, International Security,
Vol. 29, n. 3
4. Dick K. Nanto e Emma Chanlett-Avery, The Rise of China and Its Effect on Taiwan, Japan,
and South Korea: U.S. Policy Choices, CRS Report for Congress, 12 aprile 2005
5. Frederick Stakelbeck, “The Growing Tehran-Beijing Axis”, In the National Interest, url:
www.inthenationalinterest.com/Articles/January%202005/January2005stakelbeck.html.
6. Iiss, “China’s Grand Strategy”, Strategic Comments, vol. 10, n. 9, novembre 2004
7. Iiss, “China, America and Southeast Asia”, Strategic Comments, vol. 11, n. 1, febbraio
2005
8. Iiss, “China’s scramble for Africa”, Strategic Comments, vol. 11, n. 2, marzo 2005
9. Jacques deLisle, Fifteen Years After Tiananmen: Persistance, Memory and Change in
China, Foreign Policy Research Institute, 4 giugno 2004, url:
www.fpri.org/enotes/20040604.asia.delisle.tiananmen15.html.
10. Kerry Dumbaugh e Mark P. Sullivan, China’s Growing Interest in Latin America, CRS
Report for Congress, 20 aprile 2005
11. Kerry Dumbaugh, China-U.S. Relations: Current Issues and Implications for U.S. Policy,
CRS Report for Congress, 24 marzo 2005
12 Michael O’Hanlon: “The risk of war over Taiwan is real”, Financial Times, 2 maggio
2005
13. Shirley Kan: China and Proliferation of Weapons of mass Destruction and Missiles:
Policy Issues, CRS Report for Congress, RL31555

10