ANTONIO VIVALDI

Antonio Lucio Vivaldi (1678-1741) a fost un compozitor italian, de profesie

preot catolic. Este considerat drept cel mai de seamă reprezentant
al barocului muzical venețian. A murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și
a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor)
din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității
Tehnice din Viena.
S-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi, violonist și a
Camillei Calicchio.
Îmbrățișând de timpuriu calea preoției, Antonio Vivaldi a fost supranumit
și Il Prete Rosso (Preotul Roșu), datorită culorii părului său (moștenit de la

tatăl său).  This Photo by Unknown Author is licensed under

CC BY-SA
Atins de o maladie cronică despre care se presupune că era astm, Il Prete
Rosso s-a îndepărtat cu încetul de îndatoririle sale ecleziastice începând
din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și
învățământului. Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară
la Ospedale della Pietà (așezământ rezervat orfanelor și fiicelor ilegitime
abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi
ani la Mantova, între 1718 și 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei
funcții până în 1740.
În ciuda sănătății precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult
ca virtuoz și compozitor la Roma, în 1722 și 1724, unde a cântat în
fața Papei; probabil la Dresda și în Darmstadt; cu siguranță la Amsterdam,
unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale;
la Florența, Praga și la Viena, unde a murit, uitat de prieteni și rude.
La Ospedale della Pietà, a instruit și dirijat orchestra de fete a Instituției
(devenită celebră în întreaga Europă) și a compus intens pentru concertele
publice pe care așezământul le oferea duminica.
Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără
încetare de sănătatea sa șubredă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă
activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat
o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace,
concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro
alla moda, 1720). Se pare că de-a lungul întregii vieți, Vivaldi a fost
considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie,
chiar scandalos (dușmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales
în legătură cu atracția lui afișată față de bani și de fast sau cu iubirile lui
reale sau presupuse, printre altele față de o mezzo-soprană pe nume Anna
Giro, fiică a unui peruchier francez numit Giraud și pentru care a scris un
mare număr de pagini vocale; după ce s-au cunoscut, Anna Giro a fost
primadonă în aproape toate operele lui Vivaldi).
Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o
glorie internațională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii. Mulți
călători care treceau prin Veneția căutau să-l vadă și să-l asculte
pe "Preotul roșu", de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la
flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses și până la regele Friedrich al
IV-lea al Danemarcei. Există numeroase și prețioase mărturii asupra ceea
ce reprezenta viața muzicală venețiană și asupra efectului electrizant al
interpretării și creațiilor lui Vivaldi.

This Photo by Unknown Author is licensed under CC BY-SA