Sunteți pe pagina 1din 12

Dezvoltarea transporturilor

Transportul reprezinta un domeniu al activitatii social-economice prin care se


realizeaza deplasarea bunurilor materiale si a oamenilor in spatiu, cu ajutorul unor
vehicule sau instalatii speciale, pe anumite cai de circulatie, in vederea satisfacerii
necesitailor materiale si spirituale ale societatii.
Evolutia transporturilor a fost impusa de dezvoltarea mereu ascendenta a factorilor
de productie. Multe din cuceririle stiintei si tehnicii, mai mult sau mai putin
spectaculoase la vremea respectiva, au fost puse in slujba dezvoltarii si modernizarii
bazei tehnico-materiale a transporturilor care, la randul ei, a fost capabila sa asigure
oamenilor o gama variata de servicii intr-un timp din ce in ce mai redus. Sporirea
necontenita a volumului productiei materiale, necesitatea schimbului de marfuri, nevoia
de deplasare la distante mari a bunurilor si oamenilor au constituit factori promotori ai
dezvoltarii ascendente a transporturilor, ai adancirii viziunii muncii si in cadrul acestei
activitati.
Daca la inceput, activitatea de transport constituia parte a activitatii de comert,
ulterior, prin adancirea diviziunii muncii ea se individualizeaza, devine de sine statatoare,
contribuie la aparitia marii industrii, pe care o serveste. Transformarea transporturilor
intr-un domeniu distinct se datoreaza progresului tehnic deosebit de puternic din aceasta
perioada.
O influenta decisiva asupra dezvoltarii transporturilor a avut-o, de exemplu,
inventarea masinii cu abur, care a facilitat aparitia cailor ferate, a navigatiei cu ajutorul
navelor maritime si oceanice puse in miscare prin forta aburului. O serie de alte
descoperiri in domeniul tehnicii: constructia primului automobil actionat de un motor cu
ardere interna (1855); inventrea motorului cu ardere interna cu aprindere cu scanteie
(1899); inventarea primului avion (1905) – sunt tot atatea evenimente care marcheaza
evolutia si diversificarea transporturilor (aparitia transportului auto si apoi a celui aerian).

Sistemele de transport

Prin sistem de transport al unei tari se intelege totalitatea subsistemelor formate din
instalatii, constructii si mijloace de transport, folosind anumite tehnici de deplasare, care
actioneaza independent sau coordonat, asigurand deplasarea marfurilor si calatorilor.
Daca sistemului de transport al tarii ii corespunde ramura transportului, subsistemelor le
vor corespunde subramurile de transport: feroviar, rutier, naval, aerian, prin conducte.
Obtinerea functionarii optime a sistemului de transport cere cunoasterea suficienta a
factorilor de influenta. In acest sens, se contureaza mai multe grupe de factori: naturali,
tehnici, social-poitici, economici. Factorii naturali include pozitia geografica a tarii,
starea mediului natural, caracterul si amplasarea bogatiilor naturale etc. Factorii tehnici se
refera la capacitatea de transport, vitezele de circulatie, adaptarea mijloacelor de transport
la cerintele de transport. In factorii social-politici se cuprind: diviziunea sociala a muncii,
nivelul de transport, aspecte strategice de aparare. In cazul factorilor economici ne
referim la dezvoltarea industriala, modificarile de structura, nivelul si structura
agriculturii, organizarea circulatiei marfurilor, marimea produsului intern brut, venitul
national, structura transporturilor in teritoriu, tarifele de transport pe sisteme, nivelul
cheltuielilor de transport etc.
In raport cu caracteristicile elementelor tehnice ale sistemului, precum si ale
incarcaturii care este deplasata, transporturile pot fi clasificate in urmatoarele moduri:
Astfel, avand in vedere obiectul activitatii de transport, exista urmatoarele categorii
de transport: transporturi de persoane, transporturi de marfuri.
Dupa mijloacele de transport intrebuintate, acestea pot fi: feroviare, rutiere, navale
(maritime si fluviale), aeriene, speciale (prin conducte), combinate.
Exista si alte criterii de clasificare a transporturilor, ca de exemplu, dupa natura
marfurilor transportate, dupa modul de folosire al mijloacelor de transport.

Particularitatile activitatii de transport

In prezent, transportul a devenit un element indispensabil vietii, intrucat ofera


membrilor societatii posibilitati de deplasare, comunicare, de percepere si asimilare, a cat
mai mult din ce ofera civilizatia. Civilizatia moderna, caracterizata printr-un ritm intens
de dezvoltare in cele mai diverse domenii, printr-un schimb masiv de valori materiale si
spirituale, reclama o continua deplasare de bunuri, o permanenta deplasare a oamenilor
dintr-un loc in altul.
Procesul de productie in transporturi consta in deplasarea de bunuri sau persoane
dintr-un loc in altul, pe distante variabile, in general, cu ajutorul mai multor mijloace de
transport (terestre, subterane, navale sau aeriene), in conditii de siguranta, confort,
comoditate.
Dezvoltarea economica a oricarei tari mareste considerabil volumul de bunuri
economice create si accentueaza mobilitatea populatiei in cadrul asezarilo urbane.
In transporturi nu se creeaza bunuri economice, ci servicii, motiv pentru care,
productia in acest domeniu de activitate se exprima in unitati de masura abstracte.
Transportul reprezinta, de fapt, prelungirea proceselor de productie in sfera
circulatiei. Cheltuielile de munca sociala pentru efectuarea transportului maresc valoarea
bunurilor economice, atat prin transimterea valorii mijloacelor folosite, cat si prin
valoarea adaugata acestora de munca depusa de lucaratorii de transporturi.
Rolul si importanta transporturilor nu pot fi evidentiate decat prin analiza relatiilor
dintre acestea si relatiile economice, sociale si politice desfasurate de membrii societatii.
1. Relatiile dintre transporturi si activitatile economice se refera la legaturile care se
stabilesc atat intre membrii societatii (comunitatii in care traiesc si muncesc), cat si intre
acestia si natura.
Lipsa transporturilor ar fi determinat ca productia de bunuri economice sa se
limiteze strict la resursele existente pe plan local. Dezvoltarea transporturilor, prin
aparitita de noi mijloace de transport perfectionate, a eliminat izolarea economica, a
permis specializarea si schimbul de activitati, formarea pietei nationale si a pietei
mondiale, dezvoltarea comertului pe plan intern si international.
2. Relatiile dintre transporturi si activitatile sociale se refera la:
- deplasarea libera a oamenilor, schimbul de idei si de experienta, care au cotribuit la
imbogatirea tezaurului universal al gandirii si cunoasterii umane;
- activitatea de turism pentru odihna si recreere, atat pe plan intern, cat si international,
care s-a extins. Mijloacele de transport mai rapide si mai sigure, precum si preturile
rezonabile ale transportului, la orice distanta, au stimulat si stimuleaza in continuare
dezvoltarea turismului intern si international;
- locuitorii din zonele mai slab populate nu mai sunt izolati de serviciile medicale,
personalul de specialitate deplasandu-se usor, iar bolnavii, care necesita un tratament mai
deosebit, pot fi transportati la spitale centrale.
3. Relatiile dintre transporturi si activitatile politice vizeaza, in principal:
- implementarea politicii de amplasare a factorilor de productie pe teritoriul tarii;
- dezvoltarea economiei nationale prin inlaturarea limiteleor impuse de distanta dintre
centrele economico-sociale si circulatia rapida si operativa a marfurilor si persoanelor;
- intarirea capacitatii de aparare a tarii impotriva oricarei agresiuni etc.

Particularitatile transportului public urban de pasageri

Transportul urban si, in special, componenta sa principala, transportul public de


pasageri, constituie una dintre cele mai importante functii ale unui oras, deoarece prin
intermediul acestuia se asigura unitatea si coerenta tuturor activitatilor sale.
Transportul urban de pasageri este caracterizat prin: numarul mare de pasageri
transportati; schimbari de vehicule; distante scurte; accesibilitate buna; disponibilitate
mare.
Transportul urban de pasageri trebuie privit in contextul dezvoltarii generale a
orasului, al importantei sale politice si social-culturale, determinante fiind, intinderea
teritoriului servit, numarul locuitorilor, volumul cererii de transport si specificul
activitatii.
Transportul urban de pasageri constiutuie un servicu vital, iar pentru marile orase, o
nevoie absoluta in vedrea functionarii cat de cat rezonabile, fiind constituit, in cele mai
multe cazuri, ca un monopol natural subordonat autoritatii locale si gestionat, de regula,
de o singura companie (regie) pentru toate modurile de transport.
Transportul urban de pasageri are la baza o seri de factori stimulatori, printre care
pot fi amintiti:
- distribuirea in spatiu a populatiei;
- colaborarea economica si politica intre diferite tari;
- cresterea timpului liber al oamenilor etc.

Obiectivul sistemului de transport urban de pasageri

Un sistem eficient de transport urban are urmatoarele scopuri:


- asigurarea unei capacitati de transport suficiente;
- relizarea accesibilitatii;
- realizarea unui timp minim pe traseul origine-destinatie;
- siguranta realizarii prestatiei pe orice vreme;
- un confort acceptabil pentru pasager;
- efecte negative minime asupra linistii locuitorilor si mediului inconjurator.
Aceste scopuri trebuie realizate la un pret posibil de suportat de catre beneficiarii
prestatiei de transport.
Principalul obiectiv al transportului urban de pasageri este servirea acestora la cel
mai exigent nivel al cerintelor.
Prin transportul urban de pasageri se asigura reducerea timpului pierdut pentru
deplasarea in favoarea timpului destinat odihnei, destinderii, autoinstruirii, educatiei
copiilor, preocuparilor politice sau de afaceri.
Obiectivul mentionat se poate realiza numai prin dezvoltarea si modernizarea
activitatilor de transport public, mai concret, se poate realiza prin:
- dotarea cu vehicule noi a organizatiilor de transport;
- retehnologizarea proceselor de intretinere si reparatii;
- achizitionarea si/sau producerea echipamentelor de dispecerizare si control automat al
circulatiei;
- reducerea costurilor de exploatare;
- protectia mediului inconjurator.
Prin proportiile pe care le detine, prin implicatiile sale in ansamblul activitatilor
comunitatii, prin baza materiala de care are nevoie pentru a functiona, transportul public
de pasageri nu constituie o simpla prestare de servicii de catre populatie, ci, a devenit o
activitate de interes major, cu metode si tehnici specifice de organizare si conducere,
guvernata de legi si norme proprii.
Desi are o pozitie importanta in cadrul activitatii umane, transportul urban, in
general, constituie, in prezent, o problema greu de rezolvat in majoritatea oraselor
moderne. Transportul public trebuie sa fie benefic pentru majoritatea populatiei, care
include si unele categorii defavorizate, care nu isi pot permite, din punct de vedere
financiar, transportul individual sau, nu au capacitatea sa il utilizeze.

Transportul urban pe plan mondial

Pe plan mondial, in functie de nivelul de dezvoltare al oraselor, necesitatea de


deplasre a locuitorilor a fost satisfacuta in mod diferit.
In Europa de Vest, automobilul a cucerit piata serviciilor de transport urban in
defavoarea transportului public, iar intensa utilizare a acestuia, a avut drept rezultat un
trafic dificil, generator de stres, limitarea spatiului de parcare si miscare, cresterea pluarii
etc.
Pentru ca activitatile sociale, economice si culturale sa se desfasoare eficient, iar
calitatea mediului sa nu se inrautateasaca, este necesara impunerea transportului public in
viata orasului, prin imbunatatirea calitatii serviciilor oferite de acesta.
In orasele Europei de Est, pana in anii ’90, transportul urban public detinea rolul
principal. Companiile (regiile) de transport public, care detineau in parc vehicule
necorespunzatoare, ofereau servicii de calitate slaba, inregistrand beneficii minime sau
pierderi. De aceea, companiile (regiile) de transport public au facut si fac fata cu greu
transformarilor socio-economice ale perioadei de tranzitie.
In ultimii ani, transportul urban public din Europa de Est este concurat serios de
deplasrea populatiei cu autoturisme personale. Datorita situatiei financiare precare insa,
companiile (regiile) de transport nu-si pot permite aplicarea imediata a unor masuri
radicale de revigorare. Adevarata redresare a companiilor (regiilor) est-europene de
transport se va realiza pe baza unei strategii pe termen lung si va fi sustinuta fianciar de
companiile (regiile) de transport, cu sprijinul autoritatilor locale. Politica adoptata fata de
transportul public este o optiune pe termen lung.
La elaborarea principiilor pentru un sistem integrat de transport, trebuie sa aiba in
vedere ca, rentabilitatea transportului public nu trebuie apreciata pe baza balantelor
proprii de venituri si cheltuieli, ci, in functie de efectele utile pe care acesta le produce
asupra vietii orasului.
In orasele occidentale, rolul social al transportului urban de pasageri, rezulta din
obiective bine definite, iar finantarea acestuia este o problema a intreagii comunitati si nu
numai a companiilor de transport sau autoritatilor locale.

Tendinte pe plan mondial

Pe plan mondial, din studiile efectuate in legatura cu utilizarea vehiculelor de


transport public, se desprind urmatoarele tendinte:
- proiectarea si constructia de metrouri;
- proiectarea si constructia de sisteme extrastradale (de regula, subterane) pentru orase cu
o populatie de peste un milion de locuitori si autobuze sau tramvaie rapide;
- utilizarea pe scara larga a autobuzelor;
- utilizarea troleibuzelor in zonele urbane mai putin aglomerate;
- utilizarea tramvaielor pe cale proprie, separata de restul traficului in zonele periferice si
semicentrale ale oraselor, cu trecerea in subteran in zonele centrale.
Peste tot in lume transportul public este prioritar, iar functionarea sa este
recunoscuta drept o utilitate publica. Se lucreaza intens la studierea si perfectionarea
diverselor tipuri de vehicule si dispozitive pentru transportul urban.
Directiile principale in care se depun eforturi sunt urmatoarele:
- adaptabilitate sporita la conditii diferite de trafic;
- diminuarea tuturor tipurilor de noxe;
- crearea de noi tehnologii, eficiente sub aspect economic;
- sporirea confortului pasagerilor in timpul deplasarilor;
- sporirea vitezelor medii de deplasare, in vederea cresterii volumului de transport si a
reducerii timpului de calatorie.

Transportul urban si poluarea

Ecologia este o ramura a biologiei care studiaza relatiile reciproce intre organisme
si mediul lor ambiant. In ultimii ani termenul a inceput sa aiba un inteles popular specific,
totusi el este folosit in mod curent cu referire la studiul efectelor actiunilor umane asupra
echilibrului ambiental si sistemului nostru natural. Transportul de persoane este cauza
unor efecte ecologice importante.
Poluarea mediului inconjurator consta in acele actiuni care pot produce ruperea
echilibrului ecologic sau sa dauneze sanatatii, linistii si starii de confort ale oamenilor, ori
sa porvoace pagube economiei nationale, prin modificarea calitatii factorilor naturali sau
creati prin activitatile umane. Poluarea chimica prin gazele de ardere ale motoarelor si
poluarea fonica produsa de vehicule influenteaza negativ calitatea vietii in orasele
moderne.
Transporturile reprezinta una din sursele importante care influenteaza negativ
calitatea mediului ambiant. Principalii factori nocivi, asociati procesului de transport si
activitatilor auxiliare, legate de acestea, sunt: poluarea fonica (prin zgomot), poluarea
aerului si a apelor.
Transportul prin natura sa este zgomotos. Transportul de pasageri, deplasand
grupuri mici si avand o frecventa foarte mare, este deosebit de zgomotos. Combaterea
zgomotului se poate realiza pe doua cai principale, si anume: prin perfectionarea
motoarele si izolarea fonica a compartimentelor in care sunt montate acestea; prin
imbunatatirea calitatii materialului rulant, precum si a suprafetelor de rulare, prin
introducerea in constructia acestora a materialelor fonoabsorbante. Reducerea poluarii
sonore se poate realiza si prin: scoaterea traficului in tranzit in afara perimetrului
localitatii; separearea cartierelor de locuit, de strazi si de magistrale; restrictii cu privire la
utilizarea claxonului etc.
Cel mai usor si cel mai direct mod de a actiona in problema poluarii aerului este
interventia la nivelul producerii noxelor. Echiparea tuturor vehiculelor noi cu mecanisme
de retinere a poluantilor, in momentul in care ei sunt produsi, va insemna si rezolvarea
problemelor.

Calitatea in transportul urban de pasageri – aspecte specifice

Calitatea trebuie inteleasa ca o notiune complexa si dinamica. Abordarea


problematicii calitatii in complexitatea ei reprezinta o necesitate, deoarece orice tratare
unilaterala duce la urmari nedorite, uneori grave, din punct de vedere tehnic si economic.
Calitatea in domeniul transporturilor de pasageri are cateva trasaturi caracteristice
care decurg din natura “obiectului” transportat, omul, cu cerintele lui specifice.
Procesul de transport pentru pasageri incepe din momentul procurarii biletului de
calatorie, continua cu stationarea-asteptarea in statia de plecare, cu efecturea calatoriei
propriu-zise si se termina cu trecerea prin statia de sosire si parasirea acesteia. Aceasta
precizare este necesara, deoarece, deseori confortul calatoriei nu este asigurat tocmai in
fazele adiacente calatoriei (de exemplu, lipsa tonetelor, in zona statiilor de oprire, pentru
procurarea biletului). In ceea ce priveste termenul de “confort”, acesta nu trebuie
confundat cu notiunea de “lux”. Confortul calatoriei trebuie inteles in sensul asigurarii
conditiilor normale de deplasare a pasagerilor cu vehicule.
O prima conditie a calitatii calatoriei consta in informarea completa a pasagerilor
asupra orarului de circulatie al vehiculelor, iar procurarea biletelor (abonamentelor)
trebuie sa se faca facil si operativ.
Densitatea circulatiei si orele de plecare-sosire a vehiculelor care transporta
pasageri constiutuie un factor important al calitatii serviciului prestat. De asemenea,
reducerea duratei calatoriei, prin cresterea vitezei comerciale a vehiculelor constituie un
factor calitativ de o deosebita importanta.
Cerintele calitatii serviciilor de transport

Calitatea in transportul de persoane reprezinta ansamblul de masuri tehnico-


organizatorice care conduc la satisfacerea in bune conditii a cererilor de transport public
de calatori. Asigurarea calitatii serviciilor de transport trebuie sa fie o preocupare
permanenta a lucratorilor din transport.
Calitatea in transporturi depinde de:
- factorul om – pentru o calitate deosebita in servirea publicului calator, in
transportul de pasageri, trebuie intarita disciplina in munca lucratorilor din acest domeniu
de activitate si asigurata cresterea gradului de constiinta a responsabilitatii sociale a
acestora fata de siguranta circulatiei, precum si a solicitudinii care trebuie sa fie o
componenta inseparabila a pregatirii profesionale;
- gradul de dotare si de pregatire tehnica a vehiculelor;
- sistemul informational pentru publicul calator;
- urmarirea activitatii vehiculelor in trasee etc.
Intre calitatea vehiculelor si calitate serviciilor oferite de acestea exista o stransa
interdependenta.
Calitatea unei calatorii in transporturi poate fi apreciata printr-o multitudine de
cerinte, esentiale fiind: siguranta, regularitatea, ritmicitatea si punctualitatea, rapiditatea,
confortul, capacitatea de a face fata cu promtitudine cerintelor noi aparute, comportarea
civilizata a personalului de bord, mijloacele moderne de informare a publicului calator,
durata redusa a calatoriei etc.
Siguranta in circulatie constiutuie conditia fundamentala a transporturilor. Ea se
realizeaza numai atunci cand toate mijloacele si instalatiile de transport functioneaza
neintrerupt si in conditii perfecte, evitandu-se astfel, pe de o parte, accidentarea
pasagerilor si a personalului de miscare, iar pe de alta parte, avarierea sau distrugerea
mijloacelor si instalatiilor de transport. Siguranata circulatiei impune: asigurarea starii
tehnice perfecte a vehiculeleor si instalatiilor fixe; pregatirea completa a vehiculelor
pentru executarea misiunii; instruirea corespunzatoare a personalului, atat a celui de
intretinere a mijloacelor si instalatiilor de transport, cat si a celui de miscare (de bord);
verificarea periodica a cunostintelor personalului; verificarea starii de sanatate a
personalului de bord; controlul permanent al respectarii instructiunilor de serviciu pe
toate treptele ierarhice.
Regularitatea circulatiei, exprimata prin respectarea stricta a orarului de mers, deci a
graficelor de circulatie ( a timpilor de plecare si sosire), are o importanta deosebita in
transportul de pasageri deoarece orice intarziere inseamna consum de timp suplimentar si,
deseori, prelungirea calatoriei.
Ritmicitatea si punctualitatea vehiculelor pe o linie constituie atat factor calitativ
foarte important din punctul de vedere al pasagerului, cat si factor de eficienta pentru
transportator. Experienta arata ca atat ritmicitatea cat si punctualitatea sunt foarte fragile
deoarece pot fi perturbate cu usurinta de: accidente, defectiuni ale vehiculelor sau ale
instalatiilor fixe, felul in care este condus vehiculul etc.
Cerintele privind rapiditatea au in vedere reducerea timpului cat pasagerii sunt scosi
din activitatea pe care o presteaza in organizatiile economice si sociale.
Confortul este o conditie specifica transportului de pasageri. Studiile ergonomice
arata ca procesul de transport oboseste organismul uman. Pentru a diminua oboseala este
necesar sa se asigure, pe durata calatoriei, un anumit grad de confort. Cerintele de confort
in timpul calatoriei se realizeaza prin: iluminat corespunzator in salonul vehicului;
vehicule silentioase, dotate cu instalatii de incalzire si ventilatie; incarcare optima a
vehiculelor. O componenta importanta a confortului calatoriei este starea tehnica si
igienica a vehiculului (exterior, interior si a instalatiilor sanitare ale acestuia). Mentinerea
unei stari igenice corespunzatoare a vehiculelor este obligatorie, tinand seama de faptul
ca acestea constituie un loc de polarizare a populatiei, ceea ce favorizeaza transmiterea
unor boli contagioase.
Cerintele privind durata calatoriei constau in reducerea duratei calatoriei prin
folosirea de metode moderne pentru servirea publicului calator. Durata calatoriei este
influentata de o serie de indici ai calitatii si anume: densitatea retelei de transport,
lungimea traseelor raportata la populatia localitatii, numarul de linii de transport, durata
propriu-zisa de deplasare, ritmicitatea, numarul de “caderi in traseu”, numarul de
intarzieri la iesirea parcului in traseu, lipsa la program a personalului, numarul si durata
blocarilor si durata devierilor de la traseu.
Cerintele urbanistice sunt legate de aspectul vehiculelor (forma, culoare, inscriptii)
corelate cu urbanismul, precum si asigurarea sigurantei in circulatie. Cerintele urbanistice
impun ca prin circulatia vehiculelor sa nu se ocupe intreaga suprafata carosabila a strazii,
acestea sa se incadreze armonios in circulatia generala, pentru a nu crea efecte negative in
estetica localitatii.
Cerintele privind capacitatea de a satisface pasagerii in conditii speciale sunt date
de modul de asigurare a conditiilor de transport spre zonele de agrement, pentru actiunile
sportive si social-culturale si de flexibilitatea programelor de utilizare a parcului de
vehicule pentru satisfacerea solicitarilor speciale.
Cerintele de informare a publicului calator constau in existenta mijloacelor de
informare din salonul vehiculului sau din afara acestuia pentru popularizarea traseelor,
programului de circulatie si a regulilor de calatorie.
Cerintele privind comportarea personalului de bord si a personalului de miscare in
relatiile cu publicul calator impun o anumita conduita din partea personalului de bord si
de miscare in raport cu publicul calator, intrucat activitatea de transport este o activitate
perstatoare de servicii. Pentru satisfacerea acestei cerinte trebuie desfasurata o temeinica
instruire profesionala cu intreg personalul.

Organizarea transportului public urban de calatori

Dezvoltarea transportului de pasageri, in general, a transporturilor urbane si


suburbane, in special, s-a impus datorita dezvoltarii economice, politice si social-
culturale a societatii, in decursul diferitelor etape istorice. Astfel, la noi, in decursul
dezvoltarii social-economice, acesteau au parcurs patru etape distincte:
a) prima etapa de dezvoltare a transporturilor de pasageri, in general si a
transporturilor urbane, in particular, a inceput dupa formarea statelor romane. In aceasta
etapa, mai ales la inceputul ei, transportul de pasageri se efectua cu carucioare trase de
cai denumite “olace” si “menziluri” (aceasta etapa a durat pana la jumatatea secolului
XIX), iar transportul urban de pasageri se realiza cu omnibuze si tramcare. In 1828 in
orase apare trasura de piata cu 2-4 cai. In 1848 s-a infiintat serviciul de diligente rapide,
iar in anul 1850 pe teritoriul tarii noastre circulau mijloace de transport ale altor tari, care
faceau legatura cu tara noastra. Este vorba de posta austriaca si posta ruseasca. Asadar,
aceasta etapa se consuma inainte de aparitia transporturilor mecanice.
b) cea de-a doua etapa a fost impusa de dezvoltarea vertiginoasa pe care au capatat-
o orasele dupa a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand intinderile unor orase ajung
sa depaseasca 30 de km in diametru, iar curentii de pasageri pe ora si sens sa fie cuprinsi
in 5000 si 10000. In aceasta perioada se poate consemna aparitia locomotivei cu abur,
capabila sa raspunda distantelor si vitezelor impuse de dezvoltarea respectiva.
In tara noastra, dupa anul 1850 a fost organizat in orase transportul cu tramvaiul cu
cai, evenimentul fiind consemnat in anul 1871. Acesta, alaturi de alte vehicule concura la
rezolvarea necesitatilor de transport public ale pasagerilor.
c) etapa a treia este dominata de folosirea energiei electrice pentru tractiune in
transportul urban. Pentru prima data in lume, anul 1879 marcheaza folosirea tractiunii
electrice in acest scop si totodata, inceputul dezvoltarii transportului urban. In aceasta
perioada apar tramvaiul electric, metroul electric si trenurile electrice subterane. In tara
noastra tramvailu electric a fost introdus in anul 1894 in Bucuresti. Troleibuzul a fost
introdus in 1904 la Sibiu unde a functionat 3 luni.
d) etapa a patra a inceputn odata cu adoptarea automobilului ca mijloc de transport
public (automobilul fiind denumirea genrica a tuturor autovehiculelor utilizate in
transportul de marfa si pasageri).
Cresterea demografica, industrializarea, deversificarea prestarilor de servicii etc., a
condus la concentrarea populatiei in centre urbane. In aceste conditii, rolul transporturilor
urbane devine tot mai important, odata cu cresterea mobilitatii populatiei.
Organizarea transportului urban a implicat extinderea si modernizarea retelei
stradale, structurarea optima a retelei de transport, alegerea corespunzatoare a mijloacelor
de transport si desfasurarea activitatii in mod eficient. In acest cadru de preocupari a fost
extinsa si modificata trama stradala, urmarindu-se cresterea densitatii acesteia, cresterea
gradului de modernizare, si a capacitatii de circulatie, reducerea suprafetei strazilor in
totalul suprafetelor oraselor, reducerea coeficientului de necolimatare etc.
Troleibuzele si reteaua de transport corespunzatoare au aparut in tara noastra dupa
al doilea razboi mondial. In anul 1950 existau 7 km de retea in orasul Bucuresti, ceea ce
reprezenta 0.8% din totalul retelei urbane a Romaniei in acel an. Treptat, lungimea
liniilor de troleibuze s-a extins.
Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii transportului urban sub impulsul maririi
considerabile a fluxurilor de pasageri au creat conditii pentru cresterea numarului de
vehicule si pentru diversificarea acestora, in raport cu necesitatile de deplasare si cu
cerintele de crestere a eficientei social-economice. Astfel, au aparut autobuzele al caror
numar si importanta au crescut treptat.
Transportul urban de persoane are ca scop preluarea fluxurilor (curentilor) de
pasageri de pe reteaua de transport, in ambele sensuri de circulatie. In acest sens, este
necesar sa se stabileasca variatia orara a fluxului de pasageri pentru fiecare linie (traseu)
si apoi, in functie de lungimea traseului, de capacitatea si viteza vehiculelor disponibile,
sa se determine numarul necesar de vehicule in diferite perioade ale zilei, respectiv sa se
intocmeasca graficul de circulatie corespunzator.
Organizarea transporturilor urbane vizeaza:
- reteaua stradala (de cai de comunicatie);
- vehiculele pentru deplasarea pasagerilor;
- organizatiile de transport urban (societati comerciale sau regii de transport);
- procesul de transport urban.
Trama stradala influenteaza circulatia si marimea traficului.
Miscarea variabila de vehicule si persoane, realizata in timp, constituie fluxul de
circulatie (traficul). Altfel spus, vehiculele care se misca intr-o retea de circulatie, in
aceeasi directie si ale caror puncte de origine si de destinatie sunt comune formeaza
fluxurile de circulatie. Fluxul traficului poate fi: local, polarizant, de tranzit. Suma
fluxurilor de circulatie, pe ansamblul intregului oras, raportata la trama stradala,
reprezinta volumul de trafic.
Organizarea circulatiei are scopul de a contribui la utilizarea capacitatii de circulatie
a strazilor in conditii de siguranta si confort. Posibilitatile de sporire a gradului de
utilizare a capacitatii de trafic a strazii, se refera la:
- adoptarea de sensuri unice;
- sporirea numarului de benzi de circulatie;
- amenajarea de treceri denivelate;
- intretinerea operativa si permanenta a calitatii imbracamintei rutiere;
- dirijarea circulatiei prin radio si elicopetere;
- asigurarea corespunzatoare a iluminarii;
- aplicarea de marcaje si indicatoare luminoase;
- specializarea strazilor pe tipuri de trafic;
- devierea fluxului de pe arterele aglomerate, pe cele mai putin solicitate;
- aplicarea sistemului de reversibilitate in zilele de trafic mare pe unele strazi, cu
ocazia intoarcerii din zonele de odihna si recreere, sau pentru evacuarea unor puncte
polarizante (stadioane, expozitii, targuri etc.) cu asocierea punerii in functiune a unui
sistem provizoriu de semnalizare.

Concluzii

Efectul transportului de pasageri asupra calitatii vietii este complex. Este suficient
sa observam ca, atat existenta, cat si lipsa de eficienta a folosirii resurselor economice in
tranzitul de masa au efecte asupra caracterului sociologic al orasului sau al unei parti a
acestuia. Imprejurimile capata un anumit caracter care se raporteaza la disponibilitatea
transportului de pasageri. Existenta metroului sau a autobuzului afecteaza structura
sociala si economica a comunitatii. Absenta transportului de masa poate conduce la
aparitia zonelor defavorizate economic.
O noua dimensiune s-a adaugat la problemele transportului de pasageri la mijlocul
anilor ’70, si anume, considerentele energetice. Folosirea tuturor formelor de energie
tinde sa creasca, insa furnizarile de energie din resurse interne, indeosebi de petrol, sunt,
tot mai mult deficitare pentru Romania. In viitor, pentru reducerea consumului de
combustibil fosil, care este limitat cantitativ, producatorii de autovehicule ar trebui sa le
poriecteze tot mai economic in privinta consumului de carburant, la kilometru parcurs.
De asemenea, trebuie ca parcurile de autovehicule sa fie restructurate, in sensul scoaterii
din functiune a vehiculelor care consuma mult combustibil si al inlocuirii lor cu vehicule
mai performante.
O alta abordare se refera la promovarea alternativelor, pentru mijloacele de
transport si metodele de utilizare a acestora, care sunt folosite in prezent. Astfel, este
benefic, ca utilizarea sistemelor de tranzit sa aiba pondere mai mare in zonele urbane, sa
se amplifice folosirea in comun a automobilelor si microbuzelor.
O abordare speciala se refera la folosirea unor vehicule care consuma energii
neconventionale, cum sunt aburul, electricitatea, metanolul, hidrogenul etc. Oricare ar fi
abordarile pe aceasta tema, problema energiei folosite la transportul de pasageri va
ramane si pentru viitor.
In afara implicatiilor economice generate de aspectele ecologice, sociologice si de
energie ale transportului de pasageri sunt si alte implicatii determinate de deciziile
politice. Aceste decizii trebuie sa raspunda unor cautari legate de forma fizica pe care
trebuie sa o ia transportul de pasageri, atunci cand el trebuie sa raspunda unor exigente
complexe, cum ar fi: pret redus, viteza, disponibilitate etc. Probabil ca ar fi de dorit o
combinatie a acestor forme. Sigur, este important, sa se stabileasca combinatia cea mai
avantajoasa. In acest sens, se pot evidentia urmatoarele tendinte:
- construirea de sisteme de tranzit pe sina (calea ferata poate deplasa personae foarte
rapid si cu cheltuieli reduse de energie). Acestea sunt insa foarte scumpe si cer o mare
densitate de populatie, care sa justifice economic sau din punct de vedere al consumului
energetic, construirea si folosirea lor;
- utilizarea sistemelor de transport bazate pe autobuze, deoarece exista deja o retea
de strazi si drumuri rutiere interioare oraselor, care pot fi utilizate mai bine, numai prin
cresterea numarului de vehicule. Aceste sisteme sunt un raspuns bun pentru zone cu o
densitate redusa a populatiei si unde exista retea rutiera.
- utilizarea sistemelor de transport exotice sau experimentale, asa cum sunt:
monoraiul, metroul, vehiculele pe perna de aer etc.
Toate sistemele au avantajele si dezavantajele lor, motiv pentru care in zonele
urbane se vor dezvolta acele combinatii multimodale care corespund cel mai bine
intereselor locuitorilor acestor zone. Alegerea acestei combinatii trebuie sa raspunda unor
exigente care se refera la cost, oportunitate, comoditate, promtitudine, mobilitate,
siguranta, energie, acceptare publica, politici precum si alti factori similari. Aceasat
alegere trebuie sa porneasca de la circumstantele date de locul si momentul dorit.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE, BUCURESTI
FACULTATEA DE MANAGEMENT ADMINISTRATIE PUBLICA

SERVICIILE PUBLICE DE TRANSPORT

Studenta:
Grupa:
Seria:
An: