Cabinetul de curiozităţi

Cabinetul de curiozităţi – se mai numeşte şi Wunderkammer, Cabinet de minuni

sau Camera minunăţiilor.
- Au apărut în secolul al XVI-lea în Europa, deşi colecţii
mai rudimentare au existat şi mai devreme.
- poate fi definită ca fiind o cameră în interiorul căreia se
regăsesc mai multe colecţii enciclopedice/ camere
speciale în interiorul căreia se regăsesc colectate
curiozităţi de all nature (obiecte de istorie naturală
(uneori false), geologie, etnografie, arheologie, relicve
religioase sau istorice, opere de artă şi antichităţi1)
- termenul de cabinet descria la origine o cameră, de abia
mai târziu fiind asociat cu o piesă de mobilă.
- Obiectele de categorii şi provenienţă variate sunt
dispuse împreună, dând un sens bun diversităţii acestor
colecţii.

Desigur, astfel de cabinete erau limitate, deoarece puţini erau cei care îşi
permiteau să le creeze şi să le menţină. Exemple de monarhi care au înfiinţat un
Kunstkammer sunt numeroase şi amintim doar câteva: Arhiducele Ferdinand al II-lea de
Tirol, care îşi adăpostea colecţiile de curiozităţi în reşedinţa de lângă Innsbruck, castelul
Ambras, Emperor Rudolf al II-lea, cel care a pus bazele în Praga, la Palatul Hradschin, a
ceea ce a fost probabil cea mai spectaculoasă Kunstkammer dintre toate asigurând la
momentul respectiv „o alinare şi un refugiu pentru contemplare care servea deasemenea
pentru a demonstra măreţia sa imperială şi puterea prin etalarea lor într-un aranjament
simbolic, ceremonios prezentate vizitatorilor diplomaţi şi magnaţi2, iar despre
Kunstkabinett-ul lui Charles I al Angliei, Peter Thomas afirma că „însuşi Kunstkabinett-
ul era o formă de propagandă3”. Petru cel Mare al Rusiei a fondat în 1727
Kunstkammera, actualul Muzeu de Antropologie al Rusiei (vezi detalii pe pagian
oficială)
Pe lângă cele mai faimoase şi bine documentate cabinete, ce aparţineau
suveranilor şi aristocraţilor, comercianţii şi practicienii timpurii ai unor ştiinţe din Europa
au întemeiat colecţii ce au fost, mai târziu precursoare ale unor muzee celebre, ca de
exemplu Muzeul Ashmolean de Artă şi Arheologie din Oxford, Anglia la ale cărui baze a
stat cabinetul de curiozităţi al lui Elias Ashmole (1617-1692; politician, ofiţer, anticar, ,
astrolog, alchimist), sau Muzeul Britanic din Londra înfiinţat în mare parte pe colecţia
particulară a omului de ştiinţă Sir Hans Sloane.

1
Cabinet of curiosities, available online: http://en.wikipedia.org/wiki/Cabinet_of_curiosities
2
Idem, apud Thomas DaCosta Kauffmann, Remarks on the Collections of Rudolf II: The Kunstkammer as
a Form of Representatio, Art Journal 38.1 (Autumn 1978:22-28) (non vidi)
3
Ibidem, apud Peter Thomas, Charles I of England: The Tragedy of Absolutism, A.G. Dickens, ed. The
Courts of Europe (London), 1977:201 (non vidi)

1
 Kunstkabinnet era folosit ca o formă de propagandă. Servea pentru a autentifica
credibilitatea autorului său ca fiind o sursă de informaţii de istorie naturală.

Obiectele ce alcătuiau un astfel de cabinet erau fie nespus de vechi, fie de o

frumuseţe răpitoare, ori nemaipomenit de micuţe. Nu lipseau nici relicvele etnografice
din locaţii exotice (bucata de cămaşă recuperată dintr-un mormânt de preoteasă,
fragmente de meteorit, icoană recuperată din??? etc.) sau „coarne de la diferite animale,
gheare, pene sau alte lucruri ce au aparţinut unor animale ciudate şi curioase 4” (pene de la
..., ouă ciudate de găină, gâscă, raţă sau bibilică).

4
Idem, p. 3... uită-te ca să îi dai o structură ok