Sunteți pe pagina 1din 12

Seminarul Teologic Ortodox Liceal

„Veniamin Costachi”Mânăstirea Neamț

Cinstirea sfintelor moaște și istoricul biserici din satul


natal. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Pipirig
LUCRARE DE ATESTAT PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE

Coordonator:
Prof.pr.Păvăleanu Vasil
Candidat:
Lupu Mihai Irinel

Sesiunea

1
Cuprins

Introducere………………………………………………………………….. 3

Capitolul I. Sfintele Moaște în învățătura biserici ortodoxe……………5

Capitolul II. Istoricul biserici „Sfantul Nicolae” din Pipirig…………….11

Încheiere……………………………………………………………………...

Biografie……………………………………………………………………...

2
Introducere

Într-un timp în Care omenirea se vede tot mai neajutorată față în față cu realitățile negative

ale vieții, este de neîndoit faptul că are nevoie de sprijin.

Rugători pentru oameni înaintea lui Dumnezeu, sfinți , nu au părăsit cu totul lumea aceasta, fiind

și astăzi, unii dintre ei, prezenți în mod fizic prin sfintele lor moaște.

Cinstirea sfintelor moaște își găsește un temei adânc în învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe.
Actul de cinstire a rămășițelor pământești ale sfinților apare în deceniile veacului apostoșic și
continuă în veacul următor. Mântuitorul Însușii vorbea despre calitatea deosebită pe care o
dobândesc cei care se împărtășesc cu Trupul și Sângele Său, primind în felul acesta arvuna nemuririi.
Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că, „dacă ucideți, cu duhul, faptele trupului, veți fi vii”
(Romani 8, 13). Faptul că Biserica a cinstit de la început sfintele moaște ne-o atestă, înainte de toate,
Sfânta Scriptură.

Motivul pentru care Biserica cinstește moaște nu este numai unul de ordin comemorativ, în
amintirea martirilor sau a celorlalți sfinți ai Bisericii, ci pentru ca moaștele sunt cu adevărat sfințite,
adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtășit de slava și
puterea dumnezeiască.

Nu sfinții au trebuință de cinstirea noastră, ci noi dobândim mii de bunătăți ca urmare a cinstiri
sfintelor lor moaște: „Pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastră, chiar neavând
nevoie de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor” 1

Cine nu crede în sfintele moaște nu crede nici în icoane, nici în lucrările sfințitoare ale Bisericii. Un
lucru este greu de contestat și chiar apodictic, și anume că, în întreaga istorie a Bisericii, sfintele
moaște sunt o prezență permanentă, ele constituind, alături de sfintele icoane, de slujbele Bisericii,
de imnografia liturgică, repere fundamentale ale credinței noastre.

1
Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Librăriei Teologice, București, 1939, p. 278.

3
Așadar, putem spune că sfintele moaște sunt mărturia în lume a prezenței lui Hristos Care Și-a
înscris cu mărire numele în osemintele aleșilor Săi. Cinstirea sfintelor moaște e o sursa inepuizabilă
din care izvorăște certitudinea Învierii Domnului și convingerea învieri noastre viitoare, pentru a fi
astfel întăriți în lupta împotriva păcatului și a morții.

Am ales această temă pentru lucrarea de atestat, intitulată „Cinstirea Sfintelor Moaște și istoricul
biserici din sat. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Pipirig” deoarece venind la Seminarul Teologic de la
Mânăstirea Neamț și cunoscând încetul cu încetul tainele Bisericii, am început o evlavie deosebită
față de sfinții care fie au mărturisit credința ortodoxă și au fost martirizați pentru aceasta, fie pentru
viața lor curată au dobândit sfințenia sau pentru alte binecuvântate pricini, dorind ca prin această
lucrare să-mi aprofundez mie insumi cunoștițele despre temeiurile cinstiri sfintelor moaște, cât a
arăta și celorlalți importanța cinstiri lor. Nu în ultimul rând, am ales această temă pentru faptul că în
timpul celor patru ani de viață petrecuți la această vatră duhovnicească de la Seminarul de Neamț,
am cunoscut tainele biserici si am ales să mă informez despre istoricul biserici din satul natal.

Capitolul al II-lea

4
Istoricul biserici din satul natal. Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Pipirig

„Catedrala Munților”

„Credința zugrăvește icoanele-n biserici

Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici,

Dar de-ale vieții valuri, de-al furtunii pas”

Abia conture sfinte și stampe au mai rămas...

(După Mihai Eminescu)

Bisericile de pe vă ile munților - ca de altfel din toate așeză rile rurale


româ nești – care, au abă tut asupra lor, nu și-au putut conserva în mod
viabil informațiile, ca și diferitele monumente istorice, constituie o
adevă rată arhivă , cu atâ t mai valoroasă cu câ t în asemenea cazuri, datele
lor sunt singurele pe care le putem cunoaște. Importanța acestor
monumente, bisericile în cazul nostr, este de necontestsat, pentru că , așa
cum spunea si Nicolae Iorga, ele sunt „averea ță rii, averea neamului”,
averea comunită ți locale de mare preț1010. Biserica, lă caș de cult, ocupă un
rol deosebit în viața credincioșilor, întrucâ t ea este loc de rugă ciune, de
închinare, de să vâ rșire a slujbelor sfinte care se constituie într-un imn de
preamă rire a Celui Preaînalt.

Încă din cele vechi timpuri omil și-a ales anumite locuri unde, în
singură tate ori în tovă ră șia semenilor să i, să -și exprime credința în
Creatorul lui, prin rugă și câ ntec, cu umilință și evlavie. Prin urmare,
Biserica este un templu de închinare și preamă rire a lui Dumnezeu, locul
unde Însușii Mâ ntuitorul Hristos s-a rugat , astfel încâ t a considerat-o:
„Casa Mea este casă de rugăciune„ (Matei XXI, 13).

1010
Cf. N. Iorga, Ce este vechea noastră artă, În „Buletinul Comisiuni Monumentelor Istorice”, București, 1942,
p.113.

5
Construită din stră daniile comunită ții și a sprijinului celui ce s-a ridicat de
pe aceste meleaguri – Nicodim Munteanu - , ca loc de închinare și
reculegere, biserica nu poate fi ruptă de viața spirituală a obștii. Avâ nd în
vedere faptul că omul are nevoie de slujitorul și casa Domnului la
principalele momente alevieți (naștere, că să torie, moarte), locașul de cult a
fost construit într-un moment în care peste comunitate si peste țară au
trecut vremuri foarte grele.

Imagine din timpul construcției biserici

Biserica, având forma unei nave – navă care plutește pe valurile vieți -, are
menirea de a-i aduna pe credincioși spre a-i purta pe limanul mântuirii. Așa a
gândit poate și starețul de pe temelie a unui astfel de locaș chiar acolo unde
Domnul i-a dăruit lumina zilei, în locurile sale natale, locuri de înaltă „puritate
sufletească”.

6
Era în anul Domnului 1923. Dorința patriarhului Nicodim de a dura o
măreață biserică în satul său natal a fost dusă la îndeplinire de către un nepot
al său, părintele Vasile Munteanu, care, îmreunnă cu familia, cu enoriașii săi, s-
au dedicat cu trup și suflet, cu multă osteneală și pasiune, la ridicarea Sfântului
lăcaș.

Peste aceste locuri străjuite de culmile frumoase ale Carpaților


Orientali, cu blândețe și înțelepciune, am purtat cu ele, peste veacuri, mărturia
existenței și continuității neamului. Biserica constituie un document de
cunoaștere a unei comunități și a vieți sale de zi cu zi. Biserica este o imagine
fidelă a raporturilor sociale și spirituale din sânul acesteia. Că patriarhul
Nicodim a dorit foarte mult construcția acestei biserici se vede și din „Diploma
de ctitor” pe care i-a acordat-o Mitropolitul Justinian al Moldovei în anul 1947.

Ctitoria de la Pipirig se înalță

7
Nicodim Patriarhul Româ niei

Înalt Prea Sfințitului Justinian Locotenent de Mitropolit al

Eparhiei Mitropoliei Moldovei – Iași

Diploma De Ctitor1111

Pentru dragostea și interesul ce Vi l-ați arătat, de îndată ce ați luat


conducerea efectivă ca locotenent de Mitropolit al Moldovei, de a vizita,
cerceta și constata starea lucrărlor de la biserica parohială în construcție: „Sf.
Ierarh Nicolae”, din comuna Pipirig, județul Neamț; pentru entuziasmul ce Vi
l-a produs în suflet acest sfânt locaș, numit cu adevărat „Catedrala Munților”
prin măreția ei și înfățișarea splendidă a arhitecturi și artei cu care s-au
executat până în prezent toate lucrările; pentru făgăduința solemnă ce ne-ați
făcut de a construi alături de Noi cu stăruință a se aduna fonduri și materale
până la terminarea definitivă și grija de a se aranja ca în această biserică
primul slujitor ca preot să fie scumpul Nostru nepot Paul V. Munteanu, student
teolog anul III.

Mărturisim satisfacția și mulțămirea Noastră prin această diplomă


de ctitor ce V-o oferim ca un semn de deosebită și frățească dragoste în
Domnul, de mareprețuire pentru alesele calități cu care Dumnezeu V-a
înzestrat și pentru a aducere aminte a împliniri gândurilor bune pentru biserica
aceasta, ca și pentru tot norodul, cu binecredinciosul cler al Eparhiei
Mitropoliei Moldovei, unde cu darul lui Dumnezeu sunteți rânduit a păstori.

Dată în reședința Noastră de vară de la Sf. Mănăstire Neamțu, astăzi


14 Septemvrie 1947.

†Nicodim,
Patriarhul României

1111
Justinian Marina, Apostol social, vol. II, București, 1948, p. 135.

8
Biserica a fost sfințită de Patriarhul Justinian Marina, înconjurat de
un impresionant sobor de arhierei și preți1212 .

Pentru măreția și splendida ei înfățișare, însuși Patriarhul Nicodim a


numit-o „Catedrala Munților”, alegându-i-se ca patron și ocrotitor pe Sfântul
Ierarh Nicolae, în memoria ctitorului principal, după numele pe care acesta-l
primise la botez- Nicolae.

Catedrala Munților

1212
Cf. C. C. Cojocaru, Satul și parohia, Lunca,p. 165.

9
Opera n-a fost încheiată însă odată cu sfințirea. Peste cei 27 de ani s-au
mai adăugat alți 4 ani (1950-1954), în care s-a realizat pictura. Ambianța și
înalta spiritualitate dintr-o biserică este dată de pictură, o pictură cu totul
deosebită, care nu înseamnă doar o simplă copie sau fotografie a realității – ea
nefiind, deci, realistă, ci spirituală. Catedrala a fost pictată de către pictorii
Dimitrie Nicolaidi din Iași și arhimandritul Sofian Boghiu din București, ajutat de
un grup de elevi monahi de la seminarul monahal de la Mânăstirea Neamț,
unde cel din urmă era profesor1313.

De la evidențierea modului de construcție, până la considerațiile


tipologice, esențiale pentru delimitările naționale; de la prezentarea formelor
arhitectonice, cu recunoașterea virtuților de compoziție și armonie până la
descifrarea valențelor de limbaj și de simbolistică; de la deslușirea minuțioasă a
picturilor murale cu subtilitățile lor iconografice, până la interpretrarea
calităților artistice și încadrarea stilistică; de la identificarea meșterilor, până la
recunoașterea mesajului lor de frumusețe și spiritualitate, toate acestea fac din
Catedrala Munților o bijuterie a Pioirigului.

În raza lungilor vestminte,

A pietrelor de pe cununi,

Cu sunet măsurat de clopot

S-aud șoptit de rugăciuni.

(După Nicolae Iorga)

Primul preot slujitor al acestei biserici a fost preotul Paul Munteanu,


fiul celui care a ostenit atâția ani pentru construirea ei și care a fost hirotonit
de însuși patriarhul Justinian chiar în ziua sfințiri bisericii. Abia al doilea slujitor

1313
Ioanichie Balan, Convorbiri duhovnicești, vol. II, 1998, p. 613, C. C. Cojocaru, Părintele Cleopa, Mânăstirea
Sihăstria și „Rugul aprins”, Iași, 2005, p. 187.

10
al acesteia a fost preotul Vasile Munteanu, iar după trecerea Sa la cele veșnice,
la Domnul, din anul 1998, i-a urmat preotul Vasile Sandu.

Astfel, dincolo de timp, visul vlădicii Nicodim a fost împlinit.


Catedrala Munților a fost ctitorită cu binecuvântarea și ajutorul său, fiu al
satului, sfințită de cel de-al treilea patriarh a al României, Justinian Marina,
înmiresmată de un mare pictor de biserici, părintele arhimandrit Sofian Boghiu,
construită de vrednicul de pomenire părintele Vasile Munteanu și a avut ca
prim slujitor pe părintele Paul Munteanu.

În viața satului românesc, un rol cu totul deosebit l-a avut biserica. Ea


păstrează cu dăruire, grijă și fidelitate viața trecută a neamului, veghind
părintește la dreapta lui înflorire. În biserică se oficiază Sfânta Liturghie,

11
celelalte slujbe și servicii religioase, se administrează Sfintele Taine, asigurând
mărturisirea și împărtășirea credincioșilor.

Locuitorii acestei așezări sunt evlavioși în credința ortodoxă și iubitori


ai bisericii, întrucât aceasta reprezintă comoara spirituală cea mai de preț
lăsată de înaintași, ce asigură continuitatea existenței umane peste vremi.

Cum am putea încheia decât după versurile părintelui Constantin C.


Popescu:

În satul de sub soare,


Pe cei ce-s vii prin vremi,
În zi de sărbătoare,
La sânul tău îi chemi;
…………………………………………
Ne ești ocrotitoare,
Și sufletescul scurt,
În vremi nepăsătoare
Prin care am trecut.
(După Pr.
Constantin C. Popescu)

12

S-ar putea să vă placă și