Cap. 1.

CIRCUITE DE BAZĂ ALE APARATELOR

ELECTRONICE DE MĂSURĂ

1.1. Circuite electronice care au ca elemente de bază amplificatoare operaţionale

1.1.1. Amplificatorul operaţional (A.O.)

Amplificatorul operaţional este un amplificator de c.c. cu factor mare de amplificare care, în

prezent, este realizat în construcţie integrată. Un amplificator operaţional frecvent utilizat este
integratul A 741. alimentarea acestuia se face de la o sursă dublă de tensiune continuă stabilizată de
 15 V ( valoarea maximă).
Pentru simplificare, în calculele care se fac în scopul determinării relaţiei dintre mărimea de
ieşire şi cea de intrare în regim dinamic, se consideră că amplificatorul operaţional are factorul de
amplificare kA infinit şi impedanţele de intrare şi de ieşire foarte mari ( tind către infinit). În realitate,
kA este foarte mare dar are valori finite ( kA  150.000 – 200.000).
Amplificatorul operaţional este reprezentat simplificat în figura 1. relaţia dintre tensiunea ue
de la ieşire şi tensiunea ui de la intrare aplicată între borna inversoare şi masă, este :

Fig. 1. Schema simplificată a unui amplificator operaţional

Ue = - kAui (1.1)

Din (1.1) se obţine : (1.2)

Deoarece kA  , ui  0
De această constatare se ţine seama în calculele care urmează.

1.1.2. Amplificator inversor realizat cu A.O. ( element de tip P )

Fig. 2 Amplificator inversor realizat cu A.O.

Schema amplificatorului inversor realizat cu A.O. este dată în fig. 2.

Deoarece impedanţa de intrare în A.O. este foarte mare, curentul io  0,deci i2 = - i1.
Aceasta rezultă din :

i1 + i2 = io în care io≈ 0 (1.3)

1
 Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de reacţie, se obţin
ecuaţiile :

ui – uiAO = R1i1 ; ue – uiAO =R2i2 (1.4)

Din raportul celor două relaţii şi ţinând seama de uiAO  0 şi i2 =-i1, rezultă:

(1.5)

În care raportul celor două rezistenţe este factorul de amplificare kA :

(1.6)

Cu acestea se obţine :

ue = - kAui (1.7)

deci kA se poate modifica schimbând valorile rezistenţelor R2 şi R1 ( valoarea lor minimă

este 10 kΩ).
Valoarea rezistenţei R3 se calculează cu :

(1.8)

Tensiunea ue de la ieşire are polaritatea inversă faţă de tensiunea ui de la intrare .

Dacă pe intrarea circuitului din fig. 2 se aplică o tensiune care se modifică în treaptă
negativă ( fig. 3):

(1.9)

La ieşire, tensiunea ue se modifică tot în treaptă, care este pozitivă :

(1.10)

Şi mai mare decât kA ori decât tensiunea de intrare .

Fig. 3. Formele tensiunilor ui(t) şi ue(t) pentru

amplificatorul inversor realizat cu A.O.

2
 Dacă se aplică transformata Laplace sistemului de ecuaţii (1.4), simplificate :

ui = R1i1 ; ue = -R2i1 (1.11)

rezultă :

ui(s) = R1i1(s) ; ue(s) = -R2i1(s) (1.12)

din sistemul (1.12) se obţine funcţia de transfer a amplificatorului inversor:

; (1.13)

Deoarece tensiunea de ieşire este proporţională cu tensiunea de intrare, potrivit relaţiei (1.5),
amplificatorul inversor realizat cu A.O. face parte din categoria elementelor de tip proporţional (P), la
care funcţia de transfer (1.13) este o constantă.

Fig. 4. Modul de prezentare în schemele

bloc a amplificatorului inversor

În schemele bloc, amplificatorul inversor realizat cu A.O. se reprezintă printr-un dreptunghi

în care se trece, fie răspunsul elementului la un semnal treaptă unitar, care este funcţia indicială a
amplificatorului inversor, fie funcţia lui de transfer.

1.1.3. Element derivativ realizat cu A.O. ( element de tip „D”)

Fig. 5. Circuit derivativ realizat cu A.O.

Elementul derivativ realizat cu A.O. ( fig. 5), are pe circuitul de intrare, condensatorul C 1,
iar pe cel de reacţie, rezistenţa R1. aplicând teorema a II-a a şui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de
reacţie, se obţin ecuaţiile :

; ue – uiAO = R1i2 (1.14)

Deoarece uiAO 0 şi i0  0, rezultă i2 = - i1

3
 Cu aceste simplificări, sistemul de ecuaţii (1.14) devine :

; ue = - R1i1 (1.15)

Din sistemul de ecuaţii (1.15) se obţine :

(1.16)

Derivând, în raport cu timpul, ecuaţia (1.16) rezultă dependenţa dintre mărimea de ieşire şi
cea de intrare:

(1.17)

Deci tensiunea de ieşire este proporţională cu derivata în raport cu timpul, a tensiunii d

intrare, factorul de proporţionalitate fiind constanta de timp Td :

Td = R1C1 (1.18)

Dacă, pe intrarea circuitului derivativ, se aplică o tensiune care se modifică în treaptă

negativă (Fig.6), potrivit relaţiei (1.9), la ieşire tensiunea ue , în momentul t = 0, creşte foarte mult
( teoretic la  ) şi scade brusc la valoarea zero :

Fig.6. Formele tensiunilor ui(t) şi ue(t), pentru elementul

derivativ realizat cu A.O.

(1.19)

În (1.19), funcţia ’(t) este dată de :

; K1 (1.20)

Aplicând transformata Laplace sistemului de ecuaţii (1.15), se obţine :

; ue(s) = - R1I1(s) (1.21)

4
 Din care rezultă :

; y(s) = - sR1C1 ; y(s) = -sTd (1.22)

Fig.7. Modul de prezentare în

schemele bloc a elementului
derivativ realizat cu A.O.

În fig. 7 se dă modul de prezentare a elementului de tip „D”, realizat cu A.O.

1.1.4. Element de integrare realizat cu A.O. ( element de tip „I”)

Elementul de tip „I” realizat cu A.O., are schema de principiu dată în fig. 8:

Fig. 8. Element de integrare realizat cu A.O.

Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de reacţie ale elementului
de integrare, se obţine sistemul de ecuaţii :

ui =R1i1 + uiAO ; (1.23)

Ţinând seama de simplificările făcute în cazurile anterioare, sistemul (1.23) devine :

ui =R1i1 ; (1.24)

Eliminând curentul i1 din sistemul de ecuaţii (1.24), se obţine :

(1.25)

5
 Deci tensiunea de ieşire este proporţională cu integrala în timp a tensiunii de intrare,
factorul de proporţionalitate fiind inversul constantei de timp de integrare T i, raport afectat de semnul
„minus”

Ti = R1C1 (1.26)

Dacă tensiunea de intrare se modifică în treaptă negativă, ca în fig. 9, tensiunea de ieşire

creşte uniform în timp :

; t0 (1.27)

Fig. 9. Formele semnalelor ui(t) şi ue(t) la un circuit de

integrare realizat cu A.O.

Variaţia în timp a tensiunii ui(t) este exprimată analitic prin relaţia (1.9).
În schemele bloc, circuitul de tip „I”, realizat cu A.O. se prezintă ca în figura 10.
Panta  a semnalului ue(t) din figura 9 se determină cu relaţia :

(1.28)

Acest circuit este elementul de bază al generatoarelor de tensiune liniar variabilă

( transformă semnalele dreptunghiulare în semnale de forma dinţilor de ferăstrău) şi este utilizat ca
filtru activ „trece jos”.

Fig. 10. Reprezentările circuitului de

tip „I”, realizat cu A.O. în
schemele bloc

Aplicând transformata Laplace în relaţia (1.25), rezultă :

(1.29)

Din (1.29) se obţine funcţia de transfer a circuitului de integrare realizat cu A.O.

6
 ; ; (1.30)

1.1.5. Element proporţional derivativ, realizat cu A.O. ( element de tip „P.D.”)

Schema de principiu a elementului de tip P.D. realizat cu A.O. este dată în figura 11 :

Fig. 11. Circuit de tip P.D., realizat cu A.O.

Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de reacţie, se obţin

ecuaţiile :

ui = R1(i1 – ic) + uiAO (1.31)

(1.32)

ue = R2i2 + uiAO (1.33)

Ţinând seamă de simplificările : uiAO = 0, io = 0 şi i2 = -i1 , ecuaţiile (1.31), (1.32) şi

(1.33) devin :

ui = R1(i1 – ic) (1.34)

(1.35)

ue =- R2i1 (1.36)

Se determină, prin derivare, curentul ic din relaţia (1.35) :

(1.37)

şi i1 din (1.34), ţinând seama şi de (1.37). Cu aceasta rezultă :

(1.38)

Înlocuind curentul i1 , dat de relaţia (1.38) în (1.36), se obţine dependenţa analitică dintre
ue şi ui :

(1.39)

7
 Potrivit relaţiei (1.39) tensiunea de ieşire ue a circuitului din figura 11, are două componente
: una proporţională cu tensiunea de intrare, cu factorul de proporţionalitate Kp :

(1.40)

şi a doua, proporţională cu derivata în raport cu timpul a tensiunii ui , cu factorul de

proporţionalitate KD :

KD = - R2C1 (1.41)

deci :

(1.42)

Această dependenţă arată că circuitul cu A.O. din figura 11, este un element de tip P.D.
Aplicând pe intrare o tensiune care se modifică în treaptă negativă, potrivit relaţiei (1.9),
tensiunea de ieşire variază în timp ca şi în figura 12.

Fig. 12. Formele tensiunilor ui(t) şi ue(t) ale elementului

de tip PD, realizat cu A.O.

Fig. 13. Modul de prezentare în

schemele bloc a elementului
PD realizat cu A.O.

Aplicând transformata Laplace ecuaţiei (1.39), se obţine :

(1.43)

Din care rezultă funcţia de transfer a circuitului din figura 11 :

; ; (1.44)

1.1.6. Element proporţional integral realizat cu A.O. (element de tip P.I. )

8
 Schema de principiu a circuitului de tip P.I. realizat cu A.O. este dată în figura 14 :

Fig. 14. Circuit de tip P.I. realizat cu A.O.

Cu teorema a doua a lui Kirchhoff aplicată pe circuitele de intrare şi de reacţie, se obţine

sistemul de ecuaţii :

ui = R1i1 + uiAO ; (1.45)

ţinând seama de simplificările :

i0  0, uiAO  0, i2 = - i1 (1.46)

sistemul (1.45) devine :

ui =R1i1 ; (1.47)

Eliminând curentul i1 din sistemul de ecuaţii (1.47), rezultă :

(1.48)

Deci tensiunea de ieşire a circuitului din figura 14 are două componente: una proporţională
cu tensiunea de intrare, cu factorul de proporţionalitate K p, dat de ecuaţia (1.40) şi a doua,
proporţională cu integrala în timp a tensiunii ui , cu factorul de proporţionalitate KI :

(1.49)

În (1.49), produsul R1C1 este constanta de timp a componentei de integrare :

TI = R1C1 (1.50)

Deci :

(1.51)

Cu aceasta, relaţia (1.48) devine :

9
 (1.52)

Ţinând seama de (1.48) şi (1.52) rezultă că circuitul din figura 14 este un element de tip
P.I.
Când pe intrare, tensiunea ui se modifică în treaptă negativă (relaţia (1.9)), tensiunea ue
se modifică, ca şi în figura 15 :

Fig. 15. Formele tensiunilor ui şi ue ale elementelor

de tip PI realizat cu A.O.

Fig. 16. Modul de prezentare

în schemele bloc a elemen-
tului de tip PI, realizat cu AO

Aplicând transformata Laplace ecuaţiilor (1.48) şi (1.52), se obţin expresiile :

(1.53)

(1.54)

Din (1.53) şi (1.54) se obţine funcţia de transfer a elementului de tip PI realizat cu A.O. :

; ; (1.55)

Constanta de proporţionalitate Kp se poate regla independent, numai prin modificarea

valorii rezistenţei R2 . constanta KI a componentei de integrare se poate regla independent,
modificând valoarea capacităţii condensatorului C1 . Dacă se modifică valoarea rezistenţei R 1 se
modifică concomitent valorile mărimilor Kp şi KI.

1.1.7. Element-proporţional-integral-derivativ (P.I.D.) realizat cu A.O.

Acest tip de element are schema de principiu dată în figura 17.

10
 Fig. 17. –Element P.I.D. realizat cu A.O.

Pentru determinarea relaţiei dintre mărimea de ieşire ue şi cea de intrare ui în regim

dinamic, se aplică teorema a doua a lui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de reacţie. Se obţin, în
acest fel, ecuaţiile :

ui =(i1 – ic1)R1 + uiAO (1.56)

(1.57)

(1.58)

Dacă se ţine seama de simplificările (1.46), ecuaţiile de mai sus devin :

ui = (i1 – iC1)R1 (1.59)

(1.60)

(1.61)

Se derivează, în raport cu timpul, relaţia (1.59) şi se obţine :

(1.62)

Din ecuaţiile (1.59) şi (1.62) se obţine curentul i1 :

(1.63)

După care, relaţia (1.63) se înlocuieşte în expresia (1.61) şi rezultă, după simplificări :

(1.64)

Expresia (1.64) mai poate să fie exprimată sub forma :

11
 (1.65)

În care :

(1.66)

(1.67)

şi KD = - R2C1 (1.68)

Deci, tensiunea de ieşire are trei componente :

- una proporţională cu tensiunea de intrare, având factorul de proporţionalitate Kp ;
- a doua proporţională cu integrala în timp a tensiunii ui , care are factorul de
proporţionalitate KI ;
- a treia, proporţională cu derivata în raport cu timpul, a semnalului de intrare ui , cu
factorul de proporţionalitate KD .

Constantele în timp ale componentelor de integrare şi derivative, au valorile :

TI = R1C2 (1.69)

şi TD = R2C1 (1.70)

deci : (1.71)

KD = - T D (1.72)

Fig. 18. – Formele tensiunilor ui şi ue ale elementului

de tip PID, realizat cu A.O.

Când tensiunea ui se modifică în treaptă negativă, potrivit relaţiei (1.9), tensiunea ue

variază în timp, ca în figura 18.
În schemele bloc, acest element se reprezintă în una dintre variantele date în figura 19.

12
 Fig. 19.- Schemele bloc ale elementului PID, realizat cu AO

Aplicând transformata Laplace ecuaţiilor (1.64) şi (1.65), se obţin expresiile :

(1.73)

(1.74)

Din care rezultă funcţiile de transfer ale circuitului PID realizat cu AO :

; (1.75)

(1.76)

Ca şi dezavantaj al utilizării unui element PID realizat cu AO, cu schema de principiu din
figura 17, se menţionează faptul că factorii de proporţionalitate K p, KI şi KD nu se pot regla
independent. Spre exemplu, dacă se doreşte modificarea lui Kp cu R2, se schimbă valorile atât ale lui
Kp, cât şi ale lui KD. Acest dezavantaj poate fi înlăturat dacă elementele PI, PD şi PID se realizează cu
mai multe amplificatoare operaţionale.

1.1.8. Elemente PI, PD şi PID realizate cu mai multe amplificatoare operaţionale

Efectele complexe PI, PD şi PID se pot obţine prin însumarea mărimilor de ieşire ale
elementelor P, I şi D. În acest scop se foloseşte un sumator, realizat tot cu AO. ( fig. 20) :
Pentru stabilirea dependenţei dintre ue şi ui1, ui2 şi ui3, şi în acest caz se aplică teorema a
doua a lui Kirchhoff pe circuitele de intrare şi de reacţie şi se obţin ecuaţiile :

ui1 = R11i11 + uiAO (1.77)

ui2 = R12i12 + uiAO (1.78)

ui3 = R13i13 + uiAO (1.79)

ue = R2i2 + uiAO (1.80)

13
 Fig. 20.- Sumator analogic realizat cu AO

Aplicând teorema I-a a lui Kirchhoff în modulele A şi B , rezultă :

i1 + i2 =io (1.81)

i1 = i11 + i12 + i13 (1.82)

se ţine seamă de simplificările (1.46) şi relaţiile de mai sus devin :

ui1 = R11i11 (1.83)

ui2 = R12i12 (1.84)

ui3 = R13i13 (1.85)

ue = - R2i1 (1.86)

i2 = - i1 (1.87)

cu aceste relaţii, se obţine :

(1.88)

Dacă rezistenţele R11, R12 şi R13 sunt egale între ele :

R11 = R12 = R13 = R1 (1.89)

(1.90)

Se observă din ecuaţia (1.90) că tensiunea de ieşire este proporţională cu suma tensiunilor
de intrare, dar are semnul minus (-).

Dacă şi R1 = R2

ue = - ( ui1 + ui2 + ui3 ) (1.91)

Pentru un sumator cu „n” intrări, relaţia (1.90) devine :

14
 (1.92)

Ţinând seama de cele prezentate până acum, se poate concepe un circuit complex care să
realizeze elemente de tip P, I, D, PD, PI, PID (fig. 21)

Fig. 21. Sistem complex de realizare a elementelor de tip P. I, D, PI, PD şi PID

Rezistenţele de pe intrarea sumatorului sunt egale între ele :

R8 = R9 = R10 = R (1.93)

a) – Circuit de tip P

Pentru realizarea unui element de tip P se închid contactele butonului S 1, celelalte contacte
( S2 şi S3) rămânând deschise. Dependenţa dintre ue şi ui se determină ţinând seama de relaţiile
(1.5) şi (1.92) :

(1.94)

În această relaţie, rapoartele rezistenţelor sunt factorii de amplificare kAP a elementului de

tip P şi kAS a sumatorului :

= kAP (1.95)

= kAS (1.96)

15
 Deci :

ue = kAP  kAS  ui ; ue = kAPS  ui (1.97)

în care : kAPS = kAP  kAS (1.98)

Funcţia de transfer a elementului se obţine aplicând transformata Laplace relaţiei (1.94) :

(1.99)

; (1.100)

La acest element, factorul de proporţionalitate kP este egal cu factorul de amplificare kAPS

( kP = kAPS) :

kP = (1.101)

El se poate modifica numai cu elementele R4 şi R3 .

Când, pe intrare se aplică un semnal treaptă pozitiv :

0, t 0
(1.102)
ui ; t 0

La ieşire se obţine tot un semnal treaptă, tot pozitiv, dar de kAPS ori mai mare :

0, t 0
(1.103)
kAPSui ; t 0

b) - Circuit de tip I

Pentru obţinerea efectului de tip I se acţionează S 2 şi , în acest fel, se activează elementul

de integrare care are ca circuit activ amplificatorul operaţional AO2. acum, dependenţa dintre ue şi ui
se determină ţinând seama de relaţiile (1.25) şi (1.92) :

(1.104)

Deci tensiunea ue este proporţională cu integrala în timp a tensiunii ui , factorul de

proporţionalitate fiind KI :

(1.105)

Acest factor poate fi modificat numai cu elementele R1 şi C1 .

16
 Aplicând transformata lui Laplace ecuaţiei (1.104), se obţine :

(1.106)

Din (1.106) rezultă funcţia de transfer :

; (1.107)

Când pe intrare, semnalul ui se modifică în treaptă pozitivă, potrivit relaţiei (1.102), la

ieşire, tensiunea se modifică sub formă de rampă :

0, t 0
(1.108)

; t 0

Care are înclinarea  :

(1.109)

c) – Circuit de tip D:

Pentru obţinerea efectului derivativ, se acţionează S3 şi se activează circuitul derivativ care

are ca element de bază amplificatorul operaţional AO3. Ţinând seamă de relaţiile (1.16) şi (1.90) se
obţine dependenţa, în acest caz, dintre ue şi ui :

(1.110)

Deci tensiunea de ieşire este proporţională cu derivata în raport cu timpul, a tensiunii de

intrare, factorul de proporţionalitate fiind KD :

KD = (1.111)

Factorul KD se poate modifica numai cu elementele R2C2. Aplicând transformata Laplace

ecuaţiei (1.110), se obţine :

(1.112)

Din care rezultă funcţia de transfer, pentru acest caz :

17
 ; (1.113)

Dacă pe intrare se aplică un semnal care se modifică în treaptă, potrivit relaţiei (1.102), la
ieşire semnalul se modifică sub formă de impuls ’(t), deoarece dui / dt există numai pe durata
modificării tensiunii ui ( pentru timpul t = 0). Deci :

0V ; 0  t  0
Ue = (1.114)
’(t)V ; t = 0

d) – Circuit de tip P.I.

Acest circuit se obţine când se închid contactele S1 şi S2 . În acest caz, dependenţa dintre
ue şi ui , ţinând seamă de relaţiile (1.5), (1.25) şi (1.92) se calculează cu :

(1.115)

(1.116)

Deci :

(1.117)

În (1.117), coeficienţii kP şi kI se determină cu :

(1.118)

(1.119)

Mărimea de ieşire are două componente, şi anume : una proporţională cu mărimea de

intrare ( factorul de proporţionalitate fiind k P ), iar a doua, proporţională cu integrala în timp a
mărimii de intrare ( cu factorul de proporţionalitate kI ).
Dacă se aplică transformata Laplace ecuaţiei (1.117), se obţine (1.120) :

(1.120)

Şi funcţia de transfer (1.121) a circuitului :

; (1.121)

18
 Dacă la intrare se aplică o tensiune care se modifică în treaptă, conform relaţiei (1.102), la
ieşire, semnalul se modifică la fel ca şi în figura 15, după relaţia :

ue =kPui + kIuit ; pentru t  0 (1.122)

Deosebirea faţă de forma semnalelor din figura 15 constă în aceea că semnalul de intrare se
modifică în treaptă pozitivă.

e) – Circuit de tip PD

Efectul PD rezultă când se închid contactele S1 şi S3 . Dacă se ţine seama de relaţia (1.5),
(1.17) şi (1.92), se obţine dependenţa dintre ue şi ui :

(1.123)

(1.124)

În relaţia (1.124), coeficienţii de proporţionalitate kP şi kD au valorile :

(1.125)

(1.126)

Se observă că şi acum, mărimea de ieşire are două componente : una proporţională cu

mărimea de intrare şi a doua, proporţională cu derivata mărimii de intrare în raport cu timpul.
Aplicând transformata lui Laplace ecuaţiei (1.124), se obţine :

Ue(s) = kPUi(s) + skDUi(s) (1.127)

De unde rezultă funcţia de transfer a elementului PD :

; y(s) = kP + skD (1.128)

Dacă se ţine seamă de relaţia (1.125) şi (1.126), funcţia de transfer este dată de expresia :

(1.129)

Aplicând pe intrare semnalul treaptă, exprimat analitic prin relaţia (1.102), la ieşire
semnalul este dat de :

0 ; t 0
ue= (1.130)
19
 kPUi + kD’(t) ; t0

şi are forma dată în figura 12, dar cu semnalul de intrare cu modificare în treaptă pozitivă
( înălţimea treptei având valoarea ui ).
În compensaţie cu circuitul P.D. realizat cu un singur amplificator operaţional (figura 11),
acest circuit prezintă avantajul că se pot regla independent valorile factorilor de proporţionalitate k P
şi kD; kP se poate regla modificând valorile rezistenţelor R 4 şi R3 , iar kD , prin modificarea
elementelor de circuit R1 şi C1.

f) – Circuit de tip P.I.D.

Circuitul PID se obţine când sunt închise contactele S 1, S2 şi S3. Acum, dacă se ţine cont
de (1.5), (1.25), (1.17) şi (1.92), dependenţa dintre ue şi ui , în domeniul timpului este dată de
expresia :

(1.131)

Această relaţie mai poate să fie exprimată sub forma :

(1.132)

Se observă că mărimea de ieşire are trei componente : una proporţională cu mărimea de

intrare, a doua proporţională cu integrala în timp a mărimii de intrare şi a treia, proporţională cu
derivata în raport cu timpul a tensiunii de intrare. Factorii de proporţionalitate se determină cu :

(1.133)

(1.134)

(1.135)

Dacă se aplică transformata Laplace ecuaţiei (1.132), rezultă :

(1.136)

Din care se obţine funcţia de transfer a circuitului PID :

(1.137)

Dacă se ţine seama de valorile constantelor, date de relaţiile (1.133), (1.134) şi (1.135),
funcţia de transfer are forma :

(1.138)

20
 Când tensiunea de intrare se modifică în treaptă unitară, potrivit relaţiei (1.102), tensiunea
de ieşire are forma dată în figura 18 şi este exprimată analitic, de relaţia (1.139) :

0 ; t0
ue = (1.139)
kPUi + kIUit + kD’(t) ; t0

Avantajul realizării în acest mod a elementului PID este acela că factorii de

proporţionalitate se pot modifica, după cum urmează :
- kP prin modificarea valorilor rezistenţelor R4 şi/sau R3
- kI prin modificarea parametrilor R1 şi/sau C1
- kD prin modificarea parametrilor de circuit R2 şi/sau C2 .

1.2. CIRCUITE DE BAZĂ ALE APARATELOR

NUMERICE DE MĂSURARE

1.2.1. - Circuite logice integrate T.T.L.

În comparaţie cu circuitele logice ale sistemelor R.T.L. şi D.T.L., cele ale sistemului logic
integrat T.T.L. prezintă avantajul că acestea se alimentează de la o singură sursă de tensiune
stabilizată de 4,75 – 5,25 V c.c..
Se analizează circuitele ŞI-NU cu două intrări ( CDB 400E), circuitele ŞI-SAU-NU cu 2X2
intrări (CDB 451E) şi cu 4X2 intrări (CDB 453E), circuitul logic expandor (CDB 460E), circuitul
logic SAU-NU cu două intrări (CDB 402E) , circuitul logic SAU cu două intrări (CDB 432E),
circuitul logic ŞI cu două intrări (CDB 408E), inversoarele de putere cu colectorul în gol ( CDB 406
E şi CDB 416 E) şi operatoarele de putere cu colectorul în gol ( CDB 407 E şi CDB 417 E ).
Inversoarele şi operatoarele de putere cu colectorul în gol, sunt utilizate ca interfaţă dintre instalaţia
de comandă realizată cu integrate TTL şi procesul condus. Ele sunt de fapt, nişte amplificatoare
logice care au ca sarcină bobine de relee electromagnetice sau de contactoare .

1.2.1.1. - Circuit logic ŞI-NU TTL, cu două intrări (1/4 CDB 400 E )

Are schema de principiu dată în figura 1.a

Când pe cel puţin una dintre intrări semnalele x1 sau x2 au valoarea logică „0” (SNL0),
tranzistorul T2 este blocat. Ca urmare, tranzistorul T3 conduce, iar T4 este blocat, deci tensiunea de
ieşire Ue din circuitul logic are o valoare care tinde către valoarea tensiunii stabilizate U as, de
alimentare. Pentru aceste situaţii, semnalul de ieşire y1 are valoarea logică 1 (SNL1) care se tr4ece în
diagrama de funcţionare (Tabel 1). Când, pe cele două intrări se aplică semnale de nivel logic 1
(SNL1), tranzistorul T2 este în conducţie, intră în conducţie şi tranzistorul T 4 şi se blochează T3, deci
y1 = 0.

21
 Fig. 1. – Circuitul logic integrat ¼ CDB 400 E ( ŞI-NU cu două intrări)
a)- schema de principiu ; b) – schema bloc

Tabel 1. – Diagrama de funcţionare a circuitului logic

ŞI-NU, TTL, cu două intrări

Din situaţiile în care y1 = 1, se obţin termenii T1, T2 şi T3 ai funcţiei logice

corespunzătoare circuitului ŞI-NU cu două intrări. Însumând logic cei trei termeni, rezultă funcţia y1:

y1 = T1 + T2 + T3 ; y1 = (1.1)

Această funcţie în continuare, se simplifică, folosind proprietăţile algebrei binare. Se aplică

mai întâi distributivitatea şi se obţine :

y1 = (1.2)

Ţinând cont de proprietatea de necontradicţie, rezultă :

(1.3)

Deci : (1.4)

Folosind proprietăţile lui 1 :

(1.5)

Funcţia devine :

(1.6)

Se aplică din nou distributivitatea şi se obţine :

22
 (1.7)

Aici se aplică necontradicţia :

(1.8)

Deci :

(1.9)

Şi apoi, proprietăţile lui 1, rezultând forma simplificată a funcţiei logice :

(1.10)

Folosind formula lui De Morgan, forma (1.10) a funcţiei y1 devine :

(1.11)

Deci :

(1.12)

Fig. 2.- Integratul CDB 400 E: legăturile circuitelor

ŞI-NU la terminale

Integratul CDB 400 E conţine patru circuite ŞI-NU cu două intrări. Are 14 terminale dintre
care 12 sunt folosite pentru intrările şi ieşirile celor patru circuite ŞI-NU, iar două pentru alimentarea
la sursa Uas , de tensiune continuă stabilizată.
Sistemul logic TTL are integrate care conţin circuite logice ŞI-NU cu două intrări ( CDB
400E), cu trei intrări (CDB 410E), cu patru intrări (CDB 420E) şi cu opt intrări (CDB 430E). Aceste
circuite sunt elemente de bază ale sistemului logic integrat TTL, deoarece cu acestea se pot realiza
funcţii binare de configuraţie oricât de complexă.

1.2.1.2. – Circuitul logic ŞI, TTL cu două intrări (1/4 CDB 408 E)

Integratul CDB 408E conţine patru circuite ŞI cu două intrări, legăturile acestora la
terminale fiind identice cu cele ale integratului CDB 400E ( fig. 2)

Schema de principiu a circuitului logic ŞI, TTL este dată în figura 3.a

23
 Fig. 3.- Circuitul logic ŞI, TTL cu două intrări (1/4 CDB 408E):
a) – schema de principiu ; b) – schema bloc

Tabel 2.- Diagrama de funcţionare a circuitului logic

ŞI, TTL cu două intrări (1/4 CDB 408 E)

Se întocmeşte diagrama de funcţionare, din Tabelul nr. 2, stabilindu-se mai întâi toate
combinaţiile de valori ale semnalelor de intrare. Numărul de combinaţii „n c” de valori se calculează
cu :

(1.13)

În care nv este numărul de variabile ( nv = 2). Se scriu în tabel, sub semnalele x 1 şi x2 ,

numerele în baza 2 direct, corespunzătoare numerelor zecimale de la zero la nc – 1. Se stabilesc apoi,
pentru toate combinaţiile de valori ale variabilelor, valorile funcţiei y 1, potrivit funcţionării circuitului
ŞI, cu schema din figura 3. Pentru combinaţiile de valori, în care cel puţin una dintre valori are
valoarea logică 0, tranzistoarele T2 şi T3 sunt blocate, D3 este în conducţie deci şi tranzistoarele T 4 şi
T6 sunt în conducţie, y1 = 0 şi se completează cu această valoare primele trei linii ale coloanei lui y 1.
Pentru ultima combinaţie de valori ale celor două semnale ( x 1 = 1 şi x2 = 1), pe cele două intrări se
aplică semnale de valoare logică 1, după săgeţile din linie continuă, tranzistoarele T 2 şi T3 intră în
conducţie, iar T4 se blochează. Intră în conducţie tranzistorul T5 o dată cu blocarea lui T 6 şi y1 = 1.
Din diagramă se obţine termenul T1 al funcţiei :

y 1 = T1 ; y1 = x1  x2 (1.14)

Deci, circuitul logic ŞI, TTL din figura 3, realizează funcţia ŞI. Pe lângă integratul CDB
408E, sistemul logic TTL conţine integratul CDB 411E, format din trei circuite logice ŞI cu câte trei
intrări fiecare. Aceste circuite au tot schema de principiu din figura 3, în care tranzistorul T 1 are un
număr de trei emitoare.

1.2.1.3.- Circuitul ŞI-SAU-NU, TTL cu 2x2 intrări (1/2 CDB 451E)

24
 Acest circuit are schema de principiu dată în figura 4, iar schema bloc în figura 5

Fig. 4 – Schema de principiu a circuitului ŞI-SAU-NU, TTL cu 2x2 intrări

(1/2 CDB 451 E)

Fig. 5 – Schema bloc a circuitului ŞI-SAU-NU, TTL cu 2x2 intrări (1/2 CDB 451 E)

Funcţionarea acestui circuit este dată de diagrama Karnaugh (Tabel nr. 3) cu :

(1.15)

linii (nv1 = 2, deci nl =4 linii) şi

(1.16)

coloane ( nv2 = 2, deci nc = 4 coloane ).

Funcţia logică y1 depinde de patru variabile :

y1 = f(x1, x2, x3, x4) (1.17)

care se împart în două grupe: prima, formată din x 1, x2 (nv1 = 2 variabile ), iar a doua grupă
formată din x3, x4 (nv2 = 2 variabile ).

25
 Tabel 3. – Diagrama Karnaugh de funcţionare a
circuitului din figura 4.a

Pentru completarea diagramei cu cifre de 1 şi de 0 se urmăreşte funcţionarea schemei de

principiu a circuitului TTL, care realizează funcţia ŞI-SAU-NU de 2x2 variabile ( fig. 4)
Când toate variabilele au valori logice 0 ( cazul intersecţiei dintre linia 1 cu coloana 1),
tranzistoarele T3 şi T4 sunt blocate, T5 este în conducţie, iar T6 este blocat, deci y1 = 1.
Tranzistoarele T3 şi/sau T4 sunt în conducţie când, pe toate intrările, semnalele au valoare
logică 1 (la intersecţia dintre linia 3 şi coloana 3), situaţie în care T 3 şi T4 sunt în conducţie, sau când
una dintre perechile de variabile x1, x2, respectiv x3, x4, au valori logice 1, celelalte două având valori
diferite : 0 sau 1. În toate aceste cazuri, tranzistorul T6 este în conducţie, iar T5 este blocat, deci y1 =
0. Aceste situaţii se întâlnesc pe linia 3 şi coloana 3, care se completează cu cifre de 0. Pentru toate
celelalte situaţii, y1 = 1.
Pentru determinarea funcţiei binare pe care o realizează circuitul din figura 4.a, în diagrama
Karnaugh (tabel 3), se caută adiacenţe circulare. Acestea au centrele C1, C2, C3 şi C4. Cu cele 4
adiacenţe circulare se obţin termenii :

(centrul de simetrie C1 ) (1.18)

(centrul de simetrie C2 ) (1.19)

(centrul de simetrie C3 ) (1.20)

(centrul de simetrie C4 ) (1.21)

y1 =T1 + T2 + T3 + T4 (1.22)

(1.23)

(1.23.a)

Pentru funcţia binară (1.23.a) corespunde schema bloc din figura 6.

26
 Fig. 6 – Schema bloc a circuitului ŞI-SAU-NU, potrivit relaţiei (1.23.a)

Pentru a se ajunge la schema bloc a circuitului ŞI-SAU-NU, dată în figura 5, funcţia (1.23.a)
se prelucrează, după cum urmează :
Cu formulele lui De Morgan, se obţine :

(1.24)

(1.25)

Deci :

(1.26)

Dacă se fac notaţiile :

A = x1  x 2 (1.27)

B = x3  x 4 (1.28)

(1.29)

(1.30)

Deci : (1.31)

(1.32.b)

Cu funcţia logică (1.32.b) se obţine schema bloc din figura 4.b, a circuitului logic integrat
TTL care realizează funcţia logică ŞI-SAU-NU de 2x2 variabile. Se observă că schema bloc a
circuitului din figura 5. este mai simplă decât cea din figura 6, dar cele două scheme materializează
aceiaşi funcţie binară : relaţia (1.32.b).

1.2.1.4. – Circuitul logic SAU-NU, TTL (1/4 CDB 402E)

Acest circuit are două intrări. Schema lui de principiu derivă din cea a circuitului logic ŞI-
SAU-NU cu 2x2 intrări (1/2 CDB 451e), care se deosebeşte prin aceea că tranzistoarele de intrare T 1
şi T2 sunt simple, cu un singur emitor. ( fig. 7).

27
a) b)
 Fig. 7.- Circuit logic TTL, SAU-NU cu două intrări (1/4 CDB 402E)
a) – schema de principiu b) – schema bloc

Se observă că la acest numai când, în acelaşi timp, mărimile de intrare x 1 şi x2 au valorile

logice 0, tranzistoarele T3 şi T4 sunt blocate, deci T5 este în stare de conducţie, iar T 6 este blocat.
Ca urmare, y1 = 1 ( Uieş  Uas ).
În celelalte situaţii când, cel puţin pe una dintre intrări, semnalul are valoare logică 1, unul
dintre cele două tranzistoare T3 sau T4 , intră în stare de conducţie şi, ca urmare, se blochează T5 şi
conduce T6 , deci y1 = 0.

Tabel 4 - Diagrama de funcţionare a circuitului logic

din figura 7.a

Din diagrama de funcţionare a circuitului SAU-NU, dată în Tabelul 4, se obţine funcţia pe

care o realizează acesta :

; (1.33)

Un integrat CDB 402E conţine patru circuite logice SAU-NU cu două intrări.

1.2.1.5. – Circuit logic SAU, TTL (1/4 CDB 432E)

Acest circuit are schema de principiu dată în figura 8.a, schema bloc în figura 8.b, iar
diagrama de funcţionare în tabelul 5.

28

a) b)
 Fig. 8 – Circuit logic TTL, SAU (1/4 CDB 432E)
a) - schema de principiu b) – schema bloc

Tabel 5 – Diagrama de funcţionare a circuitului

din figura 8

Configuraţia circuitului logic TTL care realizează funcţia SAU de două variabile (fig.6), se
deosebeşte de cea a circuitului SAU-NU cu două intrări (fig. 5), prin aceea că are în plus circuitul
inversor cu elementul activ – tranzistorul T5.
Se observă că numai când, în acelaşi timp, variabilele x1 şi x2 au valoare logică 0, y1 = 0,
tranzistoarele T3 şi T4 sunt blocate, T6 este în conducţie, deci T8 conduce, iar T7 este blocat, ( de
aceea y1 = 0).
În celelalte situaţii, când cel puţin unul dintre cele două semnale are valoare logică 1, intră
în conducţie T3 sau T4, conduce T5, deci se blochează T6. Conduce tranzistorul T7, iar T8 se
blochează, deci Uieş  Uas (y1 = 1).
Din diagrama de funcţionare ( tabel 5), rezultă funcţia : y1 = T1 + T2 + T3 ,

(1.34)

Care, după simplificare, are forma :

y1 =x1 + x2 (1.35)

1.2.2. – Circuite de ieşire ale sistemului logic integrat TTL

Sunt amplificatoare logice care au ca sarcină bobina unui releu. De aceea tranzistoarele
finale ale acestor integrate au colectorul în gol.
Sunt de două tipuri, şi anume : cele care au curentul maxim de colector I cmax = 40 mA şi
tensiunea inversă maximă UCEo = 15 v ( CDB 416E şi CDB 417E) şi cele cu I cmax = 300 mA şi UCEo =
30 v ( CDB 406 E şi CDB 497 E ).

1.2.2.1. - Inversor de putere TTL cu Icmax = 40 mA (1/6 CDB 416 E)

Are schema dată în figura 9.

29
 Fig. 9. – Comanda unui releu electromagnetic cu un inversor de putere integrat TTL
(1/6 CDB 416 E )

Când pe intrare x = 0, tranzistoarele T 2 şi T3 sunt blocate, iar tranzistorul de putere T 4

este în conducţie, deci releul electromagnetic K1 este acţionat. Pentru x = 1, se schimbă starea
tranzistoarelor T2 şi T3, iar T4 se blochează, deci bobina releului K1 nu este alimentată cu tensiune.
Rezultă că circuitul este un inversor de putere, deoarece releul K1 acţionează când x = 0 şi
invers. Dioda D1 în paralel cu bobina releului K 1, protejează tranzistorul final împotriva
supratensiunii care apare la blocarea lui T4.

1.2.2.2. – Inversor de putere TTL, cu Icmax = 300 mA (1/6 CDB 406 E)

Are schema de principiu în figura 10.

Fig. 10 – Comanda unui releu electromagnetic cu inversor de putere TTL (1/6 CDB 406E)

Când semnalul x = 0 , tranzistorul T2 se blochează, deci intră în conducţie T3, iar T4 este
blocat şi, ca urmare, T5 este în conducţie, iar bobina releului K 1 este alimentată de la sursa U c =
24V.
Dacă, pe intrare x = 1, se schimbă starea tranzistoarelor T 1 .....T5 faţă de situaţia precedentă.
Deoarece T5 este blocat, bobina K1 a releului, nu mai este parcursă de curent.

1.2.2.3. – Operator de putere TTL, cu Icmax = 300 mA (1/6 CDB 407 E)

30
 Fig. 11. – Comanda unui releu electromagnetic cu operator de putere TTL – 1/6 CDB 407E

Operatorul de putere TTL, are schema de principiu dată în figura 11.

Deosebirea faţă de structura inversorului de putere TTL, cu schema de principiu din figura
10, constă în utilizarea în plus, a unui inversor care are ca element activ tranzistorul T3.
La acest circuit, când x = 0, sunt blocate tranzistoarele T 2, T3, T5 şi T7 şi sunt în conducţie T4
şi T6. Deci bobina releului K1 nu este alimentată cu tensiune.
Când x = 1, se schimbă starea tranzistoarelor faţă de cazul precedent ( sunt în conducţie T 2,
T3, T5 şi T7 şi blocate T4 şi T6 ), deci releul K1 este acţionat.

1.2.2.4. – Operator TTL de unică putere, cu colector în gol ( 1/6 CDB 417 E)

Este un circuit de ieşire a sistemului logic integrat TTL cu sarcină maximă 40 mA. Are
schema de principiu dată în figura 12.a, iar schema bloc în figura 12.b.

a) b)

Fig. 12 – Operator de putere TTL, 1/6 CDB 417E, cu colectorul în gol

a) – schema de principiu b) – schema bloc

Când, pe intrarea inversorului se aplică semnal de nivel logic 0 (SNL0, săgeată din linie
întreruptă), x = 0, baza tranzistorului T2 este polarizată negativ, deci T2 c este blocat. Tranzistorul
T3 de sarcină este polarizat negativ pe bază, deci este blocat. Rezistenţa sa interioară este mult mai
mare decât rezistenţa bobinei releului K1, iar acesta nu este acţionat.
Când, pe intrare se aplică semnal de nivel logic 1 (SNL1, săgeată din linie continuă ), x = 1,
tranzistorul T2 intră în stare de conducţie. Prin divizorul rezistiv R 2 – R3, tensiunea aplicată între
emiţătorul şi baza tranzistorului a) b)
T3 depăşeşte valoarea prag, T3 intră în conducţie, rezistenţa sa
interioară scade foarte mult : RECT3  RK1 şi acţionează releul K1.

1.2.2.5. – Circuit logic inversor TTL ( 1/6 CDB 404 E)

Inversorul integrat TTL are schema de principiu dată în figura 13.

31
 c)

Fig. 13 – a) – Schema de principiu a circuitului inversor ¼ CDB 404 E

b) – schema bloc
c) – conectarea inversoarelor la picioruşele circuitului integrat CDB 404 E

Când, pe intrarea x a inversorului, se aplică semnal de nivel logic 0 (SNL0 după săgeata
linie întreruptă ), tranzistorul T2 se blochează, deci T3, iar T4 este blocat şi tensiunea Ue de la ieşire
tinde către valoarea tensiunii Uas a sursei. Acum, semnalul y de la ieşire, are nivel logic 1.

X Y
0 1 Tabel 6 – Diagrama de funcţionare pentru circuitul din fig. 11
1 0
Când, pe intrare se aplică semnal de nivel logic 1 ( x = 1) , (SNL1 după săgeata linie
continuă), T2 intră în stare de conducţie, deci T3 se blochează, iar T4 conduce. Tensiunea Ue  0 V
şi y = 0 .
Diagrama de funcţionare este dată în tabelul 6. de aici se obţine funcţia logică realizată de
acest circuit :

(1.36)

În figura 13.c se prezintă modul de conectare a inversoarelor la picioruşele circuitului logic

integrat CDB 404 E. Un astfel de integrat conţine un număr de şase circuite logice INVERSOARE.

32