Literatura

Taras Șevcenko (1814–1861), autoportret din 1840

Istoria literaturii ucrainene datează din secolul al XI-lea, după creștinarea Rusiei Kievene. [99] Scrierile
vremii erau mai ales bisericești și erau scrise în slavonă. Relatările istorice ale vremii sunt
denumite cronici, iar cea mai semnificativă cronică a perioadei este cronica lui Nistor. [100] Activitatea
literară a suferit un declin puternic în timpul invaziei mongole. [99]
Literatura ucraineană a reînceput să se dezvolte în secolul al XIV-lea, și a înregistrat progrese
deosebite în secolul al XVI-lea odată cu introducerea tiparului și cu începutul perioadei de glorie a
cazacilor, sub dominație rusească și polonă.[99] Cazacii au stabilit o societate independentă și au
popularizat un gen nou de poem epic, care a marcat un vârf al literaturii orale ucrainene. [100] Aceste
progrese au fost apoi anulate în secolul al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, când
publicarea în limba ucraineană a fost descurajată. Dar până la sfârșitul secolului al XVIII-lea limba
ucraineană literară modernă s-a perfecționat.[99]
Secolul al XIX-lea a debutat în Ucraina cu o perioadă de promovare a limbii locale, inițiată de Ivan
Kotliarevski cu lucrarea sa Eneida, prima lucrare publicată scrisă în ucraineana modernă. Până în
anii 1830, a început dezvoltarea romantismului ucrainean, fiind perioada de glorie a celei mai
importante figuri a culturii naționale ucrainene, pictorul și poetul romantic Taras Șevcenko. Ivan
Kotliarevski este considerat părintele literaturii în limba ucraineană, iar Șevcenko este simbolul
renașterii naționale.[101] Apoi, în 1863, utilizarea limbii ucrainene în tipărituri a fost interzisă de
Imperiul Rus.[15] Aceasta a afectat grav activitatea literară din regiune, iar scriitorii ucraineni au fost
obligați fie să publice în limba rusă, fie să-și publice lucrările în Galiția austriacă. Interdicția nu a fost
ridicată oficial, dar, în urma revoluției din 1917 și a venirii la putere a bolșevicilor, a fost ignorată. [100]
Literatura ucraineană a continuat să înflorească în primii ani ai perioadei sovietice, când erau
acceptate aproape toate curentele literare. Lucrurile s-au schimbat drastic în anii 1930, când Stalin
și-a implementat politica de realism socialist. Doctrina nu era îndreptată direct împotriva literaturii în
limba ucraineană, dar a impus ca autorii să folosească un anumit stil în lucrările lor. Activitățile
literare au continuat să fie limitate în perioada comunistă și doar după obținerea independenței
Ucrainei, în 1991, scriitorii au fost liberi să se exprime după cum doreau. [99]