Virgula și semnul exclamării:

1. Porcul, Vasile, mănâncă!

2. Porcul Vasile, mănâncă!
3. Porcul Vasile mănâncă.

1. Vasile este atenționat că porcul mănâncă.

2. Porcul Vasile este încurajat să mănânce. Probabil este vorba de o persoană cu acest nume.
3. Se afirmă faptul că porcul acela (sau omul cu numele Porcul Vasile) mănâncă.

Virgula:
1. Peste tot e nea, Andrei!
2. Peste tot e nea Andrei!

1. Andrei este avertizat de cantitatea mare de zăpadă.

2. Se exclamă faptul că bătrânul Andrei este pretutindeni.

Semnul final:
1. Sunt prost.
2. Sunt prost?
3. Sunt prost!
4. Sunt prost?!
5. Sunt prost...

1. Afirmație. Spun despre mine că sunt prost.

2. Interogație. Întreb dacă sunt prost.
3. Exclamație. Conchid că sunt prost.
4. Întrebare exclamativă. Întreb mirat dacă chiar sunt prost.
5. Întreruperea exprimării. Cad pe gânduri dându-mi seama cât de prost sunt.

Cratima:
1. Am vârât o învârtită în cuptor.
2. Am vârât-o învârtită în cuptor.

1. Am băgat o prăjitură în cuptor.

2. Am băgat pe cineva/ceva învârtit în cuptor, adică mai mult forțat. Cam sadic... 

Majuscula:
1. L-am văzut pe Șchiop mergând.
2. L-am văzut pe șchiop mergând.

1. Persoana cu numele Șchiop mergea.

2. Am văzut un șchiop mergând, un orb văzând și un surd auzind... 

Numărul i-urilor: 
1. Am fii proști.
2. Am fi proști.

1. Am copii proști (eu).

2. Condiționalul verbului a fi. Alte exemple: am merge, am vorbi, am culege etc. (noi).
Diacriticele:
1. La romani tancul se lupta cu tata.
2. La români țâncul se luptă cu țâța.
3. Gazele zburau din tauri.
4. Gâzele zburau din tăuri.
5. Cardul din laturi achita rata.
6. Cârdul din lațuri achită rața.

1. Bieții tați! Bine că nu erau tancuri pe vremea romanilor.

2. Românii sunt luptători precoce.
3. Este vorba de flatulațiile acestor animale.
4. Insectele zburau deasupra apei lacurilor.
5. Cine n-are rate n-are parte.
6. Cârdul e un fel de instanță, iar rața din lațuri este o amărâtă condamnată la moarte. Bine că
a fost achitată!

          În concluzie e musai să cunoaștem regulile ortografice și de punctuație, așa încât bieții

noștri cititori sau adresanți să nu fie puși în situația de a despica firu-n patru sau de a-și
imagina ce vrem noi să le transmitem...

de Ionuț Tudose
_____________________________________________________________________
Ajuns-am, iată-ne, la a zecea poveste a noastră despre limbă. Cu siguranță ați auzit
următoarele sintagme sau chiar le-ați folosit voi înșivă. Dar și vocile înălțate împotriva
lor sunt adeseori virulente și de neînduplecat. Sunt pleonasme sau nu?

         10.1. Marea majoritate. La prima vedere pare într-adevăr pleonasm. Majoritate

înseamnă tocmai mare, mai mare sau, mai corect spus, totalitatea celor mai mulți, mai mari.
Deci de ce ai transmite de două ori noțiunea de mare în același loc?! Simplu, pentru că pot
exista și ”majorități mici”. Să spunem că la alegeri au participat 9 partide. Partidul x a obținut
20% din voturi, iar celelalte opt fiecare câte 10%. Are partidul x o majoritate de voturi? Da. Dar
putem afirma că marea majoritate a votanților au ales partidul x? Nu.
           Chiar și de-ar fi peste 50% din voturi, este greu câteodată să vorbești despre o mare
majoritate. De pildă, dacă sunt doi candidați la președinție, câștigătorul obținând 51% din
voturi, nu putem spune că marea majoritate a votanților l-au ales, pentru că pe celălalt l-au
ales aproape la fel de mulți (49%). Deci sintagma marea majoritate se folosește tocmai pentru
a sugera diferența foarte mare între numărul unora și numărul celorlalți. Dacă într-o cutie sunt
100 de bile, din care 80 sunt roșii și celelalte au alte culori, putem afirma cu siguranță că
marea majoritate a bilelor sunt de culoare roșie. 
         10.2. Averse de ploaie. Chiar dacă aversă are sensul principal de ploaie foarte rapidă,
în cantitate mare, totuși sensul său poate fi extins și asupra altor tipuri de precipitații: averse
de ninsoare, averse de lapoviță, averse de grindină... deci nici în acest caz nu avem parte de
un pleonasm.
           10.3. A se așeza jos. Da, te poți așeza și sus. Dacă te-ai cocoțat ieri pe o stâncă și te-
ai așezat în vârful ei, cum vei povesti că te-ai ”așezat jos” pe o stâncă?! Ascultătorul va crede
că ai coborât undeva într-o râpă și te-ai așezat pe vreo piatră proeminentă, nicidecum că ai
urcat pe o colină stâncoasă... Deci te-ai așezat sus, pe o stâncă.
           10.4. Am văzut cu ochii mei. Expresia apare atestată în 1521 în scrisoarea lui Neacșu
din Câmpulung către Hans Benkner, judele Brașovului – primul text românesc mai lung
păstrat. Printre altele, autorul-povestitor îl înștiințează pe jude de niște întâmplări de la Dunăre,
amintind de un om venit de la Nikopol, care ”au văzut cu ochii lor” mișcările trupelor turcești și
retragerea corăbiilor împăratului pe Dunăre în sus. De asemenea, apare frecvent și după
aceea, în letopisețe și alte scrieri. 
          Vorbim așadar de o expresie care are cel puțin 500 de ani. Bineînțeles că vezi cu ochii
tăi, ci nu cu ai altora. Totuși, este ea o construcție greșită, pleonastică? Dacă privim limba doar
prin prisma unui mecanism legic, lipsit de viață, da, poate fi un pleonasm. Însă, după cum
spuneam în povestioara a noua, limba trebuie înțeleasă și utilizată îmbrăcând-o în haina
sensibilității și a expresivității. De aceea, a vedea cu ochii tăi nu este un pleonasm, ci un
frazeologism menit a întări argumentația vorbitorului prin plusul de expresivitate adus. Am fost
acolo... chiar eu am văzut faptele... îți garantez că așa s-a întâmplat... am văzut cu ochii mei.
          10.5. A rezuma pe scurt. A rezuma înseamnă tocmai a prezenta pe scurt o întâmplare,
un articol, o nuvelă etc. Dar ce ne facem dacă cineva realizează un rezumat de 120 de pagini
unei cărți de 300? Mai poate fi considerat acela un rezumat scurt? Dar dacă realizează un
rezumat în 5 pagini? Eu cred că putem vorbi și despre un rezumat scurt, dar și despre ditamai
rezumatul...
          Se exagerează foarte mult pe direcția criticării pleonasmelor. În spiritul acestor
exagerări, am putea considera, de ce nu, chiar o sintagmă de genul ”Eu mersesem” ca fiind
pleonasm. Păi de ce să mai alăturăm pronumele eu verbului de mai mult ca perfectul,
mersesem, din moment ce această formă flexionară a verbului este specifică doar persoanei I
singular, adică poate primi lângă el doar pronumele eu? Să spunem doar ”Mersesem”...
Vedeți, nu orice alăturare de cuvinte cu sensuri sau referințe asemănătoare este neapărat și
pleonasm. Oricum totul depinde de context. Când povestești o întâmplare de la munte, poți
aminti despre așezatul jos sau așezatul sus, însă pe un musafir îl vei invita întotdeauna să se
așeze, nu să se așeze jos, că doar n-o să se urce pe șifonier să se așeze sus...

de Ionuț Tudose

Să reținem!
Adj / pron nenot. Vreun-vreo; vreunul –vreuna; vreunii-vreunele; vreunuia-vreuneia se scriu
fără cratimă!
Unele dintre cuvintele folosite greşit în vorbirea curentă nu există în dicţionar,
în timp ce altele, în special neologismele, sunt pronunţate greşit din
obişnuinţă sau din ignoranţa vorbitorului.

1. “Inopinant”- forma corectă a cuvântului este inopinat şi înseamnă, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii
Române (DEX), “neprevăzut”, “neaşteptat”, o acţiune la care nu te gândeşti. 
 
2. “Bleumaren”- forma corectă a cuvântului este “bleumarin”. Termenul a fost împrumutat din limba franceză
(bleu marine) şi precizează nuanţa de albastru închis.  
 
3. “Flebeţe” este forma greşită a cuvântului “febleţe” (înclinaţie, slăbiciune, atracţie pe care o simte cineva
pentru o persoană, o activitate -DEX 1998). În ultima vreme, specialiştii au constatat că numărul celor care
folosesc greşit cuvântul preluat din limba franceză este destul de mare.
 
4. “Vroiam”. Potrivit Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfoologic (DOOM), cele două verbe din limba română
care exprimă voinţa sunt “a vrea” şi “a voi”, nu “a vroi”, deci formele corecte sunt “vream” şi “voiam”. 
 
5. “Bacnotă”. Corect este  “bancnotă”, dar foarte mulţi vorbitori de limba română folosesc forma greşită atunci
când se refera la banul de hârtie.
 
6. “Repercursiune”- forma corectă este “repercusiune”. Dacă în cazul cuvântului “bancnotă” mulţi dintre
vorbitori au tendinţa să excludă o literă, în cazul cuvântului “repercusiune” apare în plus, în mod greşit, un R. 
 
7. “Monstră” –forma corectă a cuvântului este “mostră”, dar foarte multi vorbitori de limba română obişniesc să
folosească forma greşită, care include în plus litera N.
 
8. “Hilar”- forma corectă a cuvântului este “ilar” atunci când este folosit cu sensul de “amuzant”, “hazliu”.
Cuvântul “hilar” are mai multe sensuri, unul dintre acestea este specific anatomiei şi se referă la “hil”, “porţiunea
de la suprafaţa unui organ pe unde pătrund vasele sangvine şi nervii” -DEX 2009..
 
9. “Renumerat” – forma corectă a cuvântului este “remunerate” (a retribui, a plăti).
 
10. “Dragele mele” – formularea corectă este “dragile mele”. Forma feminină a adjectivului “drag” este “dragă”,
iar pluralul cuvântului este “dragi”, nu “drage”.
 
11. “Aşează”. Forma corectă a verbului “a aşeza” la indicativ prezent, persoana a III –a, singular, este “aşază”,
nu “aşează”. Conjugăm el, ea (se) aşază, nu el, ea (se) aşează.
 
12. “Servici”. Acest cuvânt nu există în DEX, forma corectă este “serviciu”.
 
13. “Nu fii corupt”. Forma corectă este “nu fi corupt”, căci imperativul negativ se formeaza cu infinitivul verbului
a fi. Doar forma de conjunctiv negativ a verbului,  persoana  a II-a, singular, se scrie cu doi ii:  “tu să nu fii “ 
 
14. “Ţigare”. Potrivit DEX, corect este “ţigară”, nu “ţigare”. Greşit este şi “ghiuvetă”, forma corectă a cuvântului
fiind “chiuvetă”. 
 
15. “Mi-ar place” –forma corectă este “mi-ar plăcea”. Modul conditional- optatitiv se formează din terminaţiile
aş, ai, ar, am, aţi, plus infinitivul verbului (a plăcea). Verbele la infinitiv care au terminaţia –ea îşi păstrează forma
şi la conditional-optativ.  
1. Repercursiune – forma corectă este repercusiune.
2. Servici– forma corectă este serviciu.
3. Ouălelor – forma corectă este ouălor.
4. Renumerat – forma corectă este remunerat.
5. Şcenă– forma corectă este scenă.
6.  Chibrite – forma corectă este chibrituri.
7. Ţigare– forma corectă este ţigară.
8. Ghiuvetă– forma corectă este chiuvetă.
9. Monstră– forma corectă este mostră.
10. Delicvent– forma corectă este delincvent