ADEVĂRATA POCĂINȚĂ

Când Hristos se îndreaptă spre Zaheu, arătând că astăzi trebuie să rămână în casa lui, declanşează în
sufletul acestuia nu mândrie, ci o smerenie profundă. Zaheu, care se știa atât de mic încât nu-L putea
vedea pe Hristos decât dacă se expunea urcând într-un copac, atunci când Hristos îi vorbește, ajunge
să se vadă și mai mic. El dorește să îndepărteze orice l-ar separa de Domnul, şi anume averea
câştigată pe nedrept, dând jumătate săracilor, iar din cealaltă jumătate păstrând pentru familia sa și
dând înapoi împătrit celor nedreptăţiţi de el, ca plată pentru sufletul său. Văzând o astfel de atitudine,
Hristos a exclamat: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui
Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”.
Iubiţi credincioşi, în aceste cuvinte ale Domnului aflăm şi noi toată calea spre mântuire. Primul pas
este ca, atunci când vrei să-L vezi pe Hristos, să te arăţi tu Lui, să te expui. Nu i-a fost uşor lui Zaheu,
om matur, să urce într-un sicomor sau într-un dud, cum mai este numit în evanghelia tradusă în limba
română. Copiii urcă în copaci, fiindcă sunt prea mici ca să vadă. El se expune însă până la capăt.
Când Hristos arată că l-a văzut şi că i-a primit gestul lui smerit, el continuă să se smerească. Nu
numai că-I face loc lui Hristos în casa lui, recunoscând că averea i-a umplut viața, că grija vieții
acesteia i-a înlocuit grija pentru viața veșnică, și dă afară din avere, eliberându-se, dar merge până la
capăt cu expunerea lui în fața tuturor, a fariseilor și a colegilor săi vameşi, pentru că el stătea deja în
faţa lui Hristos. Nu îşi face lui dreptate, nici nu-I cere lui Dumnezeu să-i facă dreptate, ci întoarce
împătrit celor cărora el le-a făcut nedreptăţi.
Iată cât de departe rămân cei care i-au făcut lui rele. Erau departe chiar cei care intraseră în casa lui
ca să-l judece, căci aceasta făceau fariseii atunci. El însă nu are probleme, nu îl interesează păcatele
lor. Să-i intereseze pe ei păcatele lor! Pe Zaheu îl interesa sufletul său şi se preocupa de greşelile sale.
Aceasta înseamnă Ortodoxia, iubiţii mei: să nu ai niciun protest, nicio plângere, niciun regret pentru
alţii, decât pentru tine. Zaheu nu e un plângăcios, nu se plânge nici măcar de păcatele lui. Taie în
carne vie, îşi schimbă viaţa. Aceasta este adevărata pocăinţă: metanoia, schimbare a minţii, a vieţii.
Aceasta înseamnă pocăinţa: să te întorci. Hristos i-o cere indirect, atunci când îl provoacă şi el
răspunde. Omul acesta este minunat pentru că poate intra în dialog cu Hristos. Mântuitorul îi oferă şi,
la rândul lui, Zaheu Îi oferă făcându-I loc în casa sa. Nu trebuie să-i spună Hristos ca oarecând
tânărului bogat: „Du-te, vinde averea ta şi o împarte săracilor!”, fiindcă Zaheu ştie ce are de făcut. El
ştie ce-i umple viaţa, ce îl încurcă în viaţa lui sufletească, ce l-a făcut atât de mic şi urât de oameni:
greşelile sale. Da, e drept, le ştiau şi oamenii. Poate păcatele acelui tânăr bogat nu le ştia nimeni și
nici Hristos nu avea de gând să le spună. Hristos nu vorbeşte nici despre păcatele acestui vameş. El
nu aduce acuză, ci iartă. „N-am venit ca să judec lumea, ci am venit ca să mântuiesc lumea”, spune
Hristos. El nu se ocupă de păcatele noastre, nici pentru cei ce nu vor să se ocupe de ale lor. Hristos îi
dă soluţia tânărului bogat, dar nu-l arată cu degetul, ci chiar varsă o lacrimă când acesta se
îndepărtează de El.
Iubiţi credincioşi, iată calea tuturor spre mântuire. A celor păcătoşi, e drept, dar toţi ar trebui să ne
vedem păcătoşi. Este calea spre mântuire a celor care îşi văd păcatele lor. De aceea, să nu ratăm
această cale! Făcând acest popas în casa lui Zaheu, Hristos le dă fariseilor ca exemplu un om care îşi
lucrează mântuirea. Le dă o şansă să vadă şi ei cum se poate mântui omul păcătos, orice păcătos.
Pentru că Hristos subliniază în cuvântul Său: „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la
pocăinţă”. Și „nu cei sănătoşi au nevoie de doctori, ci cei bolnavi”. Este ca și cum le-ar spune: A, voi
veniţi după Mine! Vă socotiţi şi voi doctori? Dacă voi veniţi după Mine văzându-vă bolile voastre, vă
veţi vindeca. Iată de ce vorbesc cu Zaheu, fiindcă Eu pentru el am venit. Eu vreau să vorbesc şi cu
voi, fariseilor, dar nu despre păcatele altora. Dacă vreți să vorbiţi cu Mine, vorbiţi despre păcatele
voastre.
Acest model l-a preluat Biserica şi l-a dus mai departe. Aşa se întâmplă că, în Pateric, unul din
părinţii mari ai pustiei le spune ucenicilor care îl vizitau şi îl întrebau despre lucruri de tot felul:
„Dacă vreţi să vorbim despre păcatele noastre, vorbim. Dacă nu, mai bine tăcem”.
Iubiţii mei, dacă ne-a rânduit Dumnezeu şansa să fim în biserică, dacă ne-a luminat mintea şi ne-a
pus în suflet gândul de a veni aici, să ne luptăm ca să folosim această şansă, să n-o pierdem precum
fariseii, care erau lângă Hristos și se bucurau de cuvintele Lui, dar nu se foloseau până la capăt de
ele. Şansa noastră este aceea de a pune înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre. Cu gând smerit și cu
inima înfrântă să venim la Hristos. În parohia unde am fost preot timp de nouă ani exista obiceiul ca
cei care mergeau la biserică să se salute cu „Dumnezeu să-ţi ierte păcatele!” Crezând că ar trebui să
ne gândim la toate păcatele noastre, am încercat să-i învăţ, răspunzându-le: „Dumnezeu să ne ierte
păcatele!” Fiecare să ne gândim deci la păcatele noastre. Și de câte ori ne îndreptăm cu gândul, cu
inima, dar şi cu paşii spre Dumnezeu, spre biserica Lui, acest lucru să-l avem în minte, atât legat de
semeni, dar în primul rând de noi: „Dumnezeu să ne ierte păcatele!” Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a XXXII-a după Rusalii - A lui Zaheu
Vameșul (26 ianuarie 2014)