O poveste despre ,,bullying”.

Copii care
hartuiesc alti copii
Zilele trecute o buna prietena mi-a povestit despre fetita ei…care paleste zi de zi. Clasa a V-a. 11 ani. Inca
senina si copila. Vesela, prietenoasa, frumoasa si desteapta. Scoala de renume, in mijlocul Bucurestiului,
profesori implicati, copii educati, familii bune. Si totusi…dintr-o data au inceput sa apara stari fluctuante,
tristete apasatoare, anxietate. Copilul vesel si exuberant a devenit usor usor unul trist si necomunicativ,
care cu greu mai vrea sa mearga la scoala. Nu intru in detalii, nu spun cum se simte un parinte care
incearca cu toata fiinta sa afle ce e-n sufletul propriului copil. Cat de greu e sa reusesti sa-i dezlegi limba
si sa-l faci sa se deschida, cu sinceritate. Cat de atent trebuie sa fii ca parinte la orice schimbare in
comportamentul copilului tau…
Si stiti ce se-ntampla defapt? Copilul asta este exclus din gasca celor cool. Este marginalizat, indimidat,
tachinat, hartuit. Vorbim despre un fenomen mondial care se manifesta deja de ceva vreme si la noi si se
numeste ,,bullying”. Nu exista o traducere exacta, dar vorbim de violenta verbală sau non-verbală, abuz
emoţional, excludere, comportament ostil, ironizare, batjocorire, de umilire.

Vorbim despre copii care-i fac pe alti copii sa sufere.  Zi de zi. Despre grupuri care-si aleg o tinta si acel
copil este in mod constant tachinat, jignit, batjocorit de colegi care il striga sau il ironizeaza. Tachinari care
se pot transforma in imbranceli, iar in unele cazuri chiar atacuri fizice.
Cat despre sentimentele copilului luat in vizor…inchipuiti-va cum este sa ai putin peste 10 ani si sa fii
abuzat zi de zi in felul asta. Cum este oare sa te duci cu frica la scoala. Sa-ti fie teama sa ridici privirea. Sa
fii inconjurat de colegi care rad de tine, de hainele tale, de corpul tau, de familie, de orice faci…rad
si arunca vorbe jignitoare, ironizeaza si te exclud, te umilesc si te intimideaza.  Sa te intorci la tine in
camera si sa te simti singur, izolat, denigrat, ranit. Cum este sa nu ai cu cine sa vorbesti, sa-ti fie teama sau
rusine sa povestesti, sa te crezi poate vinovat, sa te gandesti ca poate…
Datele oficiale spun ca aproape jumatate din copii au fost la un moment sau altul victime ale
bullying-ului in Romania. Am citit un studiu facut anul trecut de Asociația Telefonul Copilului în cadrul
proiectului ”Bullying – de la hartuirea verbala la hartuirea fizica in randul copiilor” : două treimi dintre
copii isi doresc sa beneficieze de sprijinul părinților într-o situație de bullying. Si totusi copiii
recunosc  ca nu povestesc  parintilor despre situația în care se află pentru ca le este rușine, se tem de
razbunarea agresorilor, nu cred că adulții îi pot ajuta, nu vor să fie etichetati ca tradatori sau le este teama
de reactia parintilor. Trei sferturi dintre respondenti spun ca ar raspunde prin agresiune unei situatii
de tip bullying.
Iar cand vorbim despre copii, consecintele pot sa fie de multe ori dramatice. Sa te simti singur, exclus,
umilit…astea sunt trairi care pe termen lung fac atat de mult rau! Vorbim de copii care-si pierd
increderea in ei, in ceilalti, copii care aleg sa se izoleze. Copii care traiesc mereu cu teama, se retrag,
isi reprima sentimentele de furie …si in aproape 15% din cazuri se ajunge la depresie si ganduri
suicidale.
Cum incepe totul? La prima vedere…poate parea o joaca. Se pare ca atat parintii, cat si profesorii pot
trece natural peste astfel de situatii, cu o  atitudine relaxata de tipul „aşa sunt copiii” sau „copiii sunt
copii”. Tachinarea, poreclirea sunt comportamente tipice de bullying care de cele mai multe ori, trec
neobservate, dar aceste forme uşoare sunt defapt stadiile incipiente ale formelor mai grave.

Cum se manifesta BULLYING-ul? Diferit, dar fiecare manifestare la fel de periculoasa. Pot fi exprimate:

• fizic – prin palme, loviri, imbranceli

• verbal – prin tipete, critici, porecle, jigniri, sarcasm, zvon, insulte, amenintari, minciuni
• relational – intimidare, izolare, denigrare, manipulare
• social – excludere, insulte, marginalizare
• cyberbullying – mesaje suparatoare, imagini denigratoare pe telefon sau internet
• mobbing – discreditare, izolare, intimidare, zvonuri grup
Recunosc, imi trecuse pe la urechi fenomenul…si atat. Mi-am continuat viata simplu si frumos.  E bine sa
ai copil mic, griji mici. Corect!  Ma bucur de perioada asta senina de la 7 ani, cand copiii inca sunt copii,
cand Ema inca mai crede intr-o lume frumoasa, cu zane si spiridusi…si sper sa tina cat mai mult.

Dar, nici n-am de gand sa bag capul in nisip si sa ma prefac ca in jur nu exista probleme. Pentru ca exista.
Si se apropie. Iar timpul asta trece asa de repede si nimeni nu ne scutura si nu ne previne despre
implicatiile si complicatiile care pot aparea.  Este vorba despre un fenomen pentru care copiii din America
sau tarile nordice sunt deja pregatiti la scoala, in mod organizat, prin cursuri dedicate.

E o problema grava, un fenomen pe care nu avem cum sa-l negam, oricat am vrea, unul care se manifesta
deja in scoli, iar noi nu avem cum sa-i ferim sau sa-i protejam pe copii, dar putem sa-i prevenim si sa-i
pregatim din timp.

5 sfaturi pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa scape de BULLYING. Sa-i ajutam sa nu fie marginalizati,
abuzati,  speriati si sa nu sufere!
1. Ajutati-va copiii sa fie deschisi si comunicativi. Intotdeauna un copil timid, retras, retinut, o sa fie o
tinta mult mai usoara, pentru ca ei nu stiu sa riposteze. Asa incat trebuie incurajati-i inca de mici sa fie
deschisi, sa vorbeasca si sa spuna lucrurilor pe nume.
2. Jucati acasa,pe roluri, diverse ‘scenarii’. Faceti o lista cu cele mai probabile lucruri si rautati pe
care le-ar putea auzi un copil tinta. Apoi invatati-I sa raspunda, sa riposteze. Spuneti-i exact ce ar
trebui sa raspunda si cand. Mai bine sa auda acasa lucruri precum ‘Esti urata/ grasa/ te imbraci oribil
etc.’si sa stie cum sa raspunda, sa riposteze, decat sa se blocheze la scoala. Puteti schimba rolurile, iar
parintele sa fie copilul care aude aceste lucruri si isi pregateste replicile.
3. Incurajati copiii sa va povesteasca orice. Studiile spun ca majoritatea copiilor obisnuiesc sa nu
povesteasca acasa ce li se intampla defapt. Le e teama sa nu se faca de ras, le e teama sa nu fie
batjocoriti si mai tare sau chiar sa nu fie taxati si pedepsiti mai rau la scoala pentru asta. Daca aveti
orice suspiciune, incercati sa-i vorbiti sau chiar sa mergeti la scoala pe neanuntate. Interesati-va daca
mai are prieteni, daca socializeaza, daca mananca sau se joaca singur. Nu lasati nici un semn de
intrebare…exista solutii diverse.
4. Daca aflati ca aveti un copil traumatizat de ceilalti colegi, anuntati dirigintele/ invatatarea
imediat. Vorbiti intai cu un cadru didactic ce are contact constant cu clasa si apoi nu va lasati.
Contactati-i pe parintii copiilor ‘atacatori’. Nu lasati lucrurile nerezolvate. Daca totusi nu reusiti sa
gasiti o cale de rezolvare, schimbati scoala. Sub nicio forma nu va lasati copilul sa mearga intr-un
mediu de care se teme. In orice conditii, copilul trebuie sa vada ca luptati pentru el si sa va simta
permanent ca un aliat.
5. Invatati-va copii sa fie respectuosi. Cu ceilalti copii, cu parintii, bunicii, cadrele didactice. Daca ii
educam sa ii trateze pe ceilalti cu respect si la randul lor sa fie tratati la fel, atunci ii ajutam sa fie
puternici si sa riposteze cand ceva nu merge cum trebuie. Mai ales cand cineva se poarta lipsit de
respect si batjocoritor cu ei!

 
Imaginati-va cat de greu trebuie sa-i fie unui parinte sa-si vada copilul palind in fiecare zi, fara sa stie de
ce. Cat de complicat e sa incerci sa-l ajuti, fara sa stii defapt care-i problema. Cat de usor e totusi sa nu
observi, sa-ti para ca e doar o perioada diferita sau o toana a copilului. Fetita din povestea mea e una
norocoasa, pentru ca are o mama puternica, implicata 100% in tot ce i se-ntampla, mereu aproape de ea,
mereu informata si empatica.
Nu vreau sa ma gandesc cati copii nu au cu cine sa vorbeasca, cati parinti sunt atat de ocupati incat n-am
timp si energie sa mai stea de vorba cu proprii copii, cati altii au timp, dar n-au chef, cati parinti considera
ca sunt toanele copiilor sau ii forteaza sa mearga inaine fara sa afle ce se-ntampla defapt in sufletele lor!