Sunteți pe pagina 1din 38

SCOALA POSTLICEALA SANITARA "THOMA IONESCU"

Proiect de diploma:

Mierea si derivate

Profesor coordinator: Elev:

Manolache Elena Sandu Roxana Mariana

Ploiesti

2011

1
Argument

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă "albină") este un produs apicol obţinut
prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine şi depozitat în celulele
fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup. Obţinerea mierii este scopul principal al
apiculturii din prezent şi din trecut. Conform statisticilor, producţia anuală mondială de miere
în 2005 a fost de de 1,4 milioane de tone.

2
Lecţia de apicultură
(scurt istoric)

Apicultura (din lat. apis care înseamnă albină) este o ramură a zootehniei care studiază
biologia şi tehnologia creşterii şi exploatării albinelor, în scopul obţinerii de producţii apicole
ridicate şi a sporirii producţiei de seminţe la plantele agricole entomofile. Datorită
particularităţilor biologice specifice, albinele furnizează omului importante produse, iar prin
acţiunea de polenizare încrucişată a plantelor entomofile asigură însemnate sporuri de
producţie la multe culturi agricole.

Istoria apiculturii

Pe parcursul întregii sale existenţe, omul a vânat cuiburile de albine sălbatice şi le-a luat
mierea. Apicultorii au folosit stupii şi au recoltat miere de la ei cu cel puţin 4500 de ani în
urmă. [1] Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 până în prezent), cunoştinţele despre
apicultură au crescut, ca urmare a cercetărilor efectuate de arheologi, filologi şi oameni de
ştiinţă.

Apicultura tradiţională (stupul fix)

Antic se practica o apicultură avansată.


Primele reprezentări datează din 2450 î.Hr.
şi apar într-o scenă care a format o parte a
unui basorelief al unui templu al soarelui,
de lângă Nilul inferior.Cele mai bune
dovezi ale existenţei apiculturii în lumea
antică, provin din mormintele egiptene.
Există scene, puţine la număr, în care pot fi
observate mierea din faguri şi stupii, care
documentează ce s-a întâmplat în acele
S timpuri. Stupii egipteni folosiţi cu câteva
tupii orizontali mii de ani în urmă erau cilindrici şi nu
difereau foarte mult de cei găsiţi în ţinuturi
Înainte ca apicultura în păduri să fie mai izolate ale ţării, în zilele noastre.
practicată, prin anii 2500 î.Hr., în Egiptul

3
Stupii verticali

În nordul munţilor Alpi şi în Caucaz erau


utilizaţi buşteni aşezaţi vertical, în unele zone
existând chiar şi o uşă laterală. Administrarea
stupinei este mult mai restrictivă în cazul
utilizării stupilor verticali în comparaţie cu
stupii orizontali de la care mierea putea fi
extrasă uşor fără a fi nevoie ca albinele să fie
omorâte. În cazul stupilor verticali care nu
aveau prevăzută o uşă laterală, albinele erau
cel mai adesea omorâte prin asfixiere sau prin
afumare cu sulf.

Apicultorii din Anglia [5] erau sfătuiţi să ierneze stupi de greutate medie, iar mierea era recoltată de la
stupii grei şi de la cei uşori. Metodele de extracţie a mierii utilizate în jurul anului 1500 nu mai
necesitau omorârea albinelor. Deasupra sau dedesubtul stupului se utiliza o extensie în care albinele
adunau mierea sau în timpul culesului albinele erau dirijate înspre un alt stup în care colectau mierea.

Apicultura modernă

În cadrul apiculturii tradiţionale erau cazul stupilor orizontali accesul se putea


utilizaţi stupii ficşi în care albinele face mai uşor, prin două părţi, faţă de
construiau fagurii de sus în jos şi îi fixau stupii verticali care puteau fi accesaţi doar
cu ceară şi pe părţile laterale. Astfel, un prin partea de jos.
fagure putea fi scos, doar dacă era tăiat. În

Stupul grecesc:

4
Lorenzo Langstroth (1810-1895)

Progresul practic a fost făcut în anul 1851


de către reverendul L. L. Langstroth din
Philadelphia care a încorporat rame mobile
în cutii stratificate. Principiul după care a
fost construit stupul cu rame mobile a fost
descoperirea spaţiului albinei, un loc pe
care albinele îl folosesc ca pe un coridor.
La 5 octombrie 1852, Langstroth a obţinut
un patent pentru inventarea stupului cu
rame mobile: o cutie cu rame aşezate
paralel, în care părţile laterale şi părţile de
jos ale ramelor respectau spaţiul albinei.

Utilizarea stupului de tip Langstroth s-a extins rapid, la început în America de Nord, Europa
şi în restul lumii.

MIEREA

Istoric

Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, fiind preţuită în special de
preoţi în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizaţiile antice mierea
era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen şi
levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente
scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare şi
folosire a mierii. Babilonenii şi diferitele civilizaţii străvechi din India şi China, utilizau
mierea atât ca medicament cât şi la ritualuri şi ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris
"miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate

5
recomanda mierea pentru vindecarea unor afecţiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) şi
pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărţi în cinci volume, „De Materia
Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicaţii locale. Pliniu indica mierea în
asociere cu untură de peşte la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un
leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentaţie (ca hrană, băutură, conservant), în
medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creştere până la descoperirea zahărului
din trestie şi sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbeşte
conversia zahărului în glucoză şi fructoză.

   Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase – până la 80% - reprezentate îndeosebi
de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de
albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de
a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani
îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de
preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului
de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei
floristică.

Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la


menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influenţa umezelii
din mediul înconjurător.

Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi
(formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier,
săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantităţi
infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza,
inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici
un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă.

Clasificarea mierii

6
 După provenienţă:
o - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului şi polenului
cules de albine din florile plantelor melifere,
o - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părţi ale plantei, în afară
de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.

 După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:


o - miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor
unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)
o - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile
mai multor specii de plante.

 După modul de obţinere:


o - în faguri (se livrează în faguri),
o - scursă liber din faguri ,
o - extrasă cu ajutorul centrifugii ,
o - obţinută prin presarea fagurilor ,
o - topită (fagurii sunt încălziţi).

 După consistenţă:
o - lichidă (fluidă),
o - cristalizată (zaharisită).

 După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roşcată.

7
 După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros şi degustare,
indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

La clasificare se mai poate lua în considerare şi: compoziţia chimică, puritatea, puterea
calorică.

Proprietăţi fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce şi parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat şi
culoare specifică, având un conţinut mare de zaharuri şi substanţe minerale, vitamine,
enzime, acizi organici.

Culoarea. În raport cu substanţele colorate care se găsesc în nectar şi care sunt pigmenţi
vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La
mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o
culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea îşi pierde culoarea iniţială, de
obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Compoziţie chimică

Există numeroşi factori care influenţează compoziţia chimică a mierii: calitatea şi compoziţia
materiei prime (nectar sau mană), abundenţa acesteia, factorii climatici, modul de exploatare
a albinelor, modul de recoltare, condiţionare şi conservare. Mierea obţinută va avea caractere
specifice condiţiilor în care s-a produs.

Elementele care intră în compoziţia mierii pot fi împărţite în trei grupe: apă, substanţe
zaharoase, substanţe nezaharoase.

8
Constituenţi majori

Constituenţii majori ai mierii sunt apa şi substanţele zaharoase, care reprezintă 99% din
miere.

În mod normal, mierea recoltată, prelucrată şi conservată în condiţii bune are umiditatea între
17-18%. Nectarul adus în stup are un conţinut mare de apă (peste 50%), dar căpăcirea se face
numai după ce umiditatea este de maxim 20%, procentul de apă din miere fiind invers
proporţional cu gradul de umplere al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină
creşterea umidităţii din stup, cât şi o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăţilor
higroscopice ale acesteia.

În încăperile de depozitare umiditatea atmosferică nu trebuie să depăşească 60%. Mierea cu


un conţinut ridicat de glucoză, (cum este cea de rapiţă), va fi mai higroscopică şi va avea o
perioadă de conservare mai scăzută, trebuind să fie păstrată în vase etanşe şi depozitată în
încăperi uscate. Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm sau
trifoi), poate fi destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată este întotdeauna
mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă. Creşterea umidităţii mierii peste 20% duce la
scăderea calităţii acesteia şi favorizează dezvoltarea levurilor care produc fermentarea.

Mierea poate fi considerată o soluţie concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii


componenţi ai mierii sunt substanţele zaharoase:

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenţi şi în funcţie de posibilitatea lor
de a se hidroliza se împart în:

 glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple).


Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli şi sunt
denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind:
o - pentoza
o - hexoza
o - glucoza

 glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influenţa acizilor sau


enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în:
o holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele
mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea:
 - zaharoză
 - maltoză
 - trahaloză
 - melecitoză
 - pentozani
 - fructozani
o heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică şi una
neglucidică (sau aglicon).

Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantităţi mari şi alte holozide complexe sau heterozide
ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de mană dextrinele pot
depăşi 5%. Prezenţa dextrinelor măreşte vâscozitatea mierii şi îi dă un aspect cleios, neplăcut.

9
Cantitatea medie (%) a constituenţilor majori ai mierii, conform rezultatelor studiilor efectuate
în patru ţări, printre care s-a aflat şi România. Coloana "interval" cuprinde valori individuale
de la cele mai mici la cele mai mari, pentru 1063 de tipuri de miere studiate.

Constituenţi
Statele
majori România USSR Australia
Media Unite interval
(aproximativ (1955) (1963) (1974)
(1962)
99% din miere)

apă 16,5 17,0 18,6 17,2 15,6 13.4 - 26.6

fructoză 38,4 39,3 37,4 38,2 43,3 21.7 - 53.9

glucoză 34,0 32,9 35,9 31,3 30,2 20.4 - 44.4

sucroză 3,1 2,3 2,1 1,3 2,5 0.0 - 7.6

Numărul
1036 257 217 490 99 -
probelor

Constituenţi minori

Substanţele nezaharoase se găsesc în cantităţi mici în mierea de albine, aproximativ 1% din


miere, şi nu sunt lipsite de importanţă, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.

Fermenţii (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie. Din
punct de vedere structural sunt compuşi organici cu caracter proteic, având o componentă
proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea de substrat) şi o grupare chimică,
coenzimă, (care determină activitatea catalitică a enzimei). Acţiunea enzimelor este
reversibilă, iar această proprietate se exercită atât asupra reacţiilor de descompunere, cât şi
asupra celor de sinteză.

Activitatea enzimelor este influenţată de mai mulţi factori:

 - temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C, iar la


temperatură scăzută se conservă);
 - reacţia mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic favorizând
activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
 - prezenţa electroliţilor poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
 - influenţa razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activităţii enzimatice.

Principalii fermenţi din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

10
 - invertaza şi zaharaza (sucraza), acţionează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză
şi fructoză;
 amilaza:
o - alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acţionează asupra amidonului pe care îi
transformă iniţial în dextrine, iar în final în maltoză;
o - beta amilaza (amilaza zaharogenă), acţionează asupra amidonului pe care îi
transformă direct în maltoză;

Sărurile minerale: Substanţele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte
largi datorită multor factori, (natura materiei prime şi gradul de impurificare al acesteia,
condiţiile climatice, modul de extracţie, prelucrare şi conservare, etc).

Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru,
aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât şi unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu,
zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă şi prin conţinutul său în vitamine, care provin în
exclusivitate din polenul şi nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparţin celor două grupe:

 - hidrosolubile:
o Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină),
Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12
(cianocobalamină), Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic,
rutină;
 - liposolubile:
o Provitaminele A, Vitamina K,

Producerea mierii

11
Producerea mierii de către albine este un proces complex de transformare a materiei prime în
miere, începând cu recoltarea şi terminându-se cu căpăcirea celulelor din faguri. Albinele
lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) şi le
înmagazinează un timp în guşă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă
conţinutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obţine
produsul finit.

Păstrarea mierii

   Mierea nu se păstrează decât în ambalaje perfect spălate şi uscate din sticlă sau aluminiu.
Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de
pe pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care însămânţează mierea nouă şi aceasta va
fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul.

Dacă vasul a mai fost folosit şi pe pereţii săi există resturi de miere cristalizată, acestea vor
declanşa procesul cristalizării şi în mierea nouă pusă la păstrare.

Mierea nu se va păstra niciodată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor,
deoarece, sub acţiunea acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii
grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece în urma corodării fierului la
contactul prelungit cu acizii conţinuţi de miere, aceasta va căpăta un gust şi un miros
neplăcut.

Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe  ce emană


mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată) deoarece mierea prinde uşor

12
miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substanţe
higroscopice care favorizează menţinerea umidităţii în aer (sarea) aceasta contribuind la o
fermentaţie accelerată  a mierii.

Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i depreciază calităţile (lucru
uşor de observat datorită închiderii mierii).

Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o
baie de apă fierbinte, în nici un caz pe foc. Nu trebuie  încălzită decât acea cantitate care se va
folosi o singură dată deoarece mierea încălzită fermentează mai uşor, depreciindu-se.

Mierea supraîncălzită conduce imediat la creşterea procentului de hidroximetilfurfurol care,


de asemenea duce la deprecierea calităţilor mierii.

Temperatura optimă de păstrare este bine să se situeze între 10 şi 20oC.

Mierea de calitate

Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a


muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de
prezentare, pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea
apicultorilor ce ştiu să-i păstreze calităţile naturale.

Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în faguri,
maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire.

Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri
clădiţi de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se
deprecierea culorii mierii.

Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr în ajunul
culesurilor, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi
depozitat în  fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin

13
amestecul cu sirop de zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în
magazine. Zaharul trebuie folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor
de hrană.

Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De


asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe
sorturi de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor.

Cristalizarea sau granularea mierii

natural, care nu modifică proprietăţile


biologice şi medicinale ale produsului. În
funcţie de dimensiunile cristalelor se
disting trei sorturi de miere cristalizată: cu
granule mari (peste 0,5 mm), cu granule
mici (0,5-0,4 mm) şi miere de consistenţă
cremoasă (sub 0,04 mm).

Cristalizarea
sau granularea mierii este un proces

Cantitatea şi dimensiunile cristalelor sunt influenţate în special de granulele de polen: cu cât


sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale şi cu atât mai mici
sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de
35-45 grade C.

Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios şi mai puţin  dulce de la suprafaţa unei mieri
constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din
fructoză, apă liberă şi substanţe solubile în apă; acest fenomen este normal pentru sorturile
bine maturate, cu conţinut ridicat de glucoză şi scăzut în apă. Prin conservare la temperatura
camerei, acest strat dispare.

Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanţe proteice şi
deci se menţine necristalizată mult timp.

Utilizări
14
Prin calităţile sale nutritive este considerată un aliment de mare valoare în hrana oamenilor de
toate vârstele, având utilizări largi în dietetică şi terapeutică.

Mierea este foarte des folosită în alimentaţie, în bucătărie sau ca medicament, fiind de
medicina populară foarte apreciată. De asemenea are importante aplicaţii în alimentaţia
artificială, în alimentaţia pre- şi post-operatorie, în pediatrie şi ginecologie.

Apicultura mondială: tabel comparativ intre productia si consumul de


miere in diferite colturi ale lumii

Europa şi Rusia Span 37,0


40
ia 0
Cons
umul Ger
21,2
de mani 89
Prod 3
miere a
ucţia
în
de Unga 19,7
2005 4
mier ria 1
pe
Ţară e în
cap Rom 19,2
2005 10
de ânia 0
(100
locuit
0 Grec 16,2
or 16
tone) ia 7
(100
0 Franţ 15,4
tone) 30
a 5
Ucra 71,4 Bulg 11,2
52 2
ina 6 aria 2
Rusi 52,1
54
a 3

15
America de Nord

Consumul de
Producţia de
miere în 2005
miere în
Ţară pe cap de
2005 (1000
locuitor (1000
tone)
tone)

SUA 79,22 163

Canada 36,11 29

Asia Vietna 13.5


0
m 9
Con
sum Turk
Pro 10.4
ul de menist 10
ducţ 6
mier an
ia
e în
de
2005
mier
pe
e în
Ţară cap Africa
200
de
5
locui
(100
tor
0
(100
tone
0
)
tone
)

299.
China 238
33

82.3
Turcia 66
4

52.2
India 45
3

Coree
23.8
a de 27
2
Sud

16
Consumul
Producţia de miere în
de miere 2005 pe
Ţară în 2005 cap de
(1000 locuitor
tone) (1000
tone)

Etiopia 41.23 40

Tanzania 28.68 28

Angola 23.77 23

Kenya 22.00 21

Republica
14.23 14
Centrafricană

America de Sud Mexi 50,6


31
c 3
Cons
umul Brazi 33,7
2
de lia 5
Prod
mier
ucţia Urug 11,8
e în 1
de uay 7
2005
mier
pe
Ţară e în
cap
2005
de
(100 Oceania
locui
0
tor
tone)
(100
0
tone)

Arge 93,4
3
ntina 2

17
18
Australia 18,46 16

Noua
9,69 8
Zeelandă

Sorturi de miere

Mierea florala

Mierea de castan

Mierea de castan comestibil - bogata in substante minerale - are actiune antianemica,


antimicrobiana si remineralizanta fiind recomandata mai ales in:

 bolile de stomac,
 bolile intestinale
 bolile renale,
 decongestionarea ficatului si prostatei,
 tratamentul osteoporozei,
 favorizarea circulatiei sanguine.

Mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala.

Mierea de coriandru

De culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, în primele 2 săptămâni de la extracţie are


un gust neplăcut, dar lăsată în maturator descoperită, îşi pierde acest miros ajungând o miere
suavă excelentă.Este indicată în cazul gastritei hiperacide şi a ulcerului

Mierea de crusin

Este laxativa.

Mierea de faneata

19
Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana. Mierea de pajiste este
considerata un antiseptic eficace in tratarea cistitelor, a reumatismului si a infectiilor
intestinale.

Mierea de floarea soarelui

În sedimentul ei granulele de polen ajung uneori până la 100 %. Datorita conţinutului mare de
glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere, uneori
chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede.
Mierea de floarea soarelui are efecte imunostimulante, dar si antiinfectioase directe, pentru ca
in nectarul acestei plante, la fel ca si in glandele albinelor care il culeg, sunt prezente
substante cu efect antibiotic, este indicata ca adjuvant in tratarea bronsitelor si a bolilor de
stomac.

Mierea de izma

Este recomandata pentru afectiunile de stomac si intestine.

Mierea de iarba neagra

Are o culoare bruna inchis cu tendinte roscate, cu un miros pronuntat de caramel, avand un
gust amarui. Este foarte bogata in substante minerale fiind recomandata ca diuretic,
antianemic, antiseptic al cailor urinare , tratarea cloroticilor si in afectiunile sistemului
nervos.

Mierea de levantica

Este recomandata celor epuizati fizic si nervos si lecuieste tusea si durerile de gat. Mierea de
lavanda se recomanda si in cazul afectiunilor pulmonare, migrenelor si insomniilor. Poate
inlocui medicamentele vermifuge in caz de oxiuri la copii.

Mierea de mar

Mierea de mar este tonica si antidiareica.

Mierea de mure

Mierea de mure este tonica si antidiareica.

Mierea de rapiţă

Este de culoare galbenă-deschisă, foarte dulce, are un gust şi miros plăcut, cu o consistenţă
densă, dizolvându-se greu în apă. Se cristalizează  la 10-12 zile de la extracţie, chiar în faguri,
luând o culoare albicioasă şi uşor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie făcut rapid, la
terminarea înfloririi. . Uleiul de rapita contine enzima Q3 necesara oaselor. Din acelasi motiv
mierea de rapita poate fi folosita ca adjuvant in tratarea osteoporozei.

20
Mierea de rozetă

  Face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepţională – după gust şi aromă.

  Mierea de mentă

  Are aroma mentei şi gust dulce, consistenţa uniformă, vâscoasă, cristalizează în granule
mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roşcată şi se recoltează în cantităţi mari în Delta
Dunării şi zonele de inundaţie ale acesteia. Conţine o cantitate mare de vitamina C şi datorită
calităţilor nutritive şi terapeutice, se caută pentru consum.

Indicatii: proprietati analgezice; foarte bun tonic si antispastic (amelioreaza durerile specifice
unei colici sau dischinezii biliare s.a.); usureaza digestia;combate balonarea.

Mierea de păducel

Este foarte bună pentru bolnavii de inimă.

Mierea de pin

Mierea de mană a pinului este deschisă la culoare şi consistentă, rămânând transparentă şi


fluidă. Este recomandata pentru a calmarea tusea usoare sau iritante.

Mierea de rozmarin

Mierea de rozmarin este recomandata hepaticilor. Pentru puterile sale stimulative le este
recomandata si copiilor mici, persoanelor obosite sau stresate. E indicata pentru stimularea
functiilor intestinale si a stomacului cu digestie lenta.

Mierea de salcâm

Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată pe piaţa externă,
datorită aromei şi gustului plăcut pe care îl are. Imediat după recoltare este transparentă, dar
culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizaţi la recoltarea ei, putându-se întâlni nuanţe
de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcâm este
admisă până la maximum 18 mm pe scara Phund, peste această limită, considerându-se miere
de calitatea a II-a.

Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă, vâscoasă, fără semne de
cristalizare. Conţine în medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză şi 10 % zaharoză şi maltoză.
Are un pH = 4,0 şi nu cristalizează cel puţin 1,5-2 ani şi niciodată total. Aroma pronunţată de
flori de salcâm, se întâlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau
cea falsificată.

Indicatii terapeutice: calmarea tusei, antiseptic, regulator intestinal, tratamentul asteniei,


tratamentul nevrozelor.

Mierea de tei

21
Este trecută în categoria celor mai bune şi celor mai apreciate sorturi de miere, bogată  în
vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), şi aminoacizi, în sedimentul ei granulele de polen
ajungând până la 70-80 % , uneori conţinând şi o cantitate însemnată de mană. Fiindcă aroma
mierii de tei este foarte puternică, pentru a-i diminua din gust, se amestecă cu alte sorturi de
miere sau cu miere polifloră.

Culoarea mierii de tei este deschisă, bătând uşor în galben câteodată chiar cu reflexe verzui.
Cristalizarea ei se face spre toamnă şi are o consistenţă untoasă, cristalele având culoarea
albă, mierea căpătând un gust şi o aparenţă mai atrăgătoare.

Are calitati linistitoare si antiseptice (calmarea tusei) fiind prescrisa in: afectiunile sistemului
nervos, insomnii, stari febrile, dureri gastrice, prevenirea migrenelor, profilaxia neumoniilor,
astmului bronsic, starilor nervoase, tuberculoza.

Mierea de trifoi

Este considerată cea mai bună ca savoare şi prezentare. Este bogată în vitamine (B1, B2, C)
culoarea variind în funcţie de specia de la  care provine (albă la trifoiul alb pitic, galben-
roşietică la celelalte varietăţi). Cristalizează lent.

Indicatii terapeutice: actiune diuretica; un bun expectorant.

Mierea de verigariu si cea de salba

Este buna pentru stomac si intestine, fiind si laxative.

Mierea de zburătoare

Este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede.

Mierea extraflorală

Provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara,
măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn etc.), unde se
află glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. În nopţile răcoroase ce
urmează unor zile călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală, pe frunzele
anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze în miere căci, odată cu
apariţia soarelui şi încălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudaţie dulce se
evaporează, iar albinele nu o mai pot lua.

Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obişnuită, iar culoarea sa este
puţin mai închisă, conţinând zaharuri valoroase ca fructoza şi glucoza dar şi unele zaharuri
inferioare ca dextrina, melezitoza, precum şi săruri minerale în proporţii ceva mai mari ca la
mierea florală.

Mierea de mană

22
Pentru consumul uman are o valoare deosebită, conţinând multă inhibină şi săruri minerale
(de 12,8-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea florală), calciul şi magneziul
prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman asimilează mult mai
bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decât prin administrarea sintetică.

După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc.
Secreţia manei e condiţionată de o serie de factori printre care menţionăm:

1.   Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de
mană.

2.   Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziţia însorită, altitudinea etc.

3.   Factorii biotici: (prădători, dăunători şi paraziţi). Prădătorii (veveriţele, ghionoaiele,


ciocănitoarele, piţigoii, sticleţii, viespile, muştele etc.) decimează lachnidele în toate stadiile
de existenţă. Pe lângă aceşti aprigi duşmani, insectele producătoare de mană au şi prietenii
lor: furnicile de pădure – care le protejează şi le stimulează secreţia de mană.

Provine din aceeaşi sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obţinut indirect, prin
intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi
lachnidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor şi elimină apoi zaharurile de care nu mai au
nevoie. Albinele culegătoare adună aceste produse însă pierd foarte multă energie la un
asemenea cules şi sunt mai uzate decât cele care culeg nectar de flori.

Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă
intoxicaţii grave, degenerescenţă şi necroză, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate
provoca multe neajunsuri. Atunci când mana conţine zaharuri neasimilabile şi mai ales în anii
secetoşi, când albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului
sporit de miere de mană. Excepţie face mierea de mană de conifere, care conţine procente
ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obişnuite să consume o astfel de hrană
chiar şi iarna.

Mierea de mană conţine inhibină, substanţă cu o puternică acţiune bactericidă, iar procentul
redus de glucoză şi bogăţia în dextrine şi substanţe minerale o ţin ani de zile în stare lichidă.
Totuşi, uneori, mierea de mană este atât de vâscoasă, încât nici nu mai poate fi extrasă din
celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor grătare, ori prin înmuiere cu apă
caldă şi intercalarea între aceşti faguri a unor faguri goi gata clădiţi. Albinele iau din celule
această miere diluată şi o întind în fagurii goi, după care aceştia se scot şi se extrag.

Indicatii terapeutice: mierea de stejar sau frasin este un foarte bun laxativ si calmant in
inflamatiile intestinale; mierea de conifere (pin, brad, molid) are actiune antiseptica si
antiinflamatoare; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii.

Mierea de molid şi brad

Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad – galbenă aurie. Ambele conţin
25,68% melezitoză (datorită urmelor de răşină conţinute). Este mult căutată de bolnavii de
plămâni şi conţine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima

23
producătoare a inhibinei este o glucozooxidază care în prezenţa aerului produce din fructoză
hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscută în medicină pentru efectul ei sterilizator. Când
timpul este călduros mierea de brad se extrage cu uşurinţă. Pe timpul iernii această miere
cristalizează în faguri şi de aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă şi multe reziduuri).

Valoarea alimentară şi dietetic

Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăţia ei în zaharuri (70-80%), din
acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin excelenţă. Majoritatea zaharurilor din
miere sunt zaharuri simple, (glucoză şi fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială
prin digestie, fiind direct asimilate şi arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon şi apă,
eliberând energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din
miere eliberează ca şi zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de zahăr), această
energie este pusă în totalitate la dispoziţia organismului, astfel că mierea este un aliment uşor
asimilat şi digerabil. Deosebirea esenţială a mierii de albine de zahărul comercial constă în
conţinutul său ridicat în unele substanţe nezaharoase (microelemente, enzime, acizi organici
şi vitamine), care îşi exercită efectul pozitiv atât prin acţiunea de reglare a unor funcţii
importante ale organismului, dar şi contribuind la conferirea calităţilor gustative specifice
("gust de miere"). Atât aspectul, culoarea, consistenţa şi gustul fac din miere un aliment mult
apreciat, dar mai ales aroma sa specifică, datorită conţinutului în uleiuri eterice (volatile),
parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine..

Valoarea terapeutică a mierii

Mierea de albine nu are doar calităţi nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are şi o
acţiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecţiunilor digestive, cât şi în
afecţiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecţiuni ale sistemului nervos, ale
aparatului urinar, în bolile de nutriţie şi cele infecţioase, în afecţiunile sanguine şi în cele
cutanate.

Cu toate calităţile sale preţioase, mierea are şi contraindicaţii pentru pacienţii care suferă de
obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă pancreatică exocrină şi pentru
pacienţii gastrectomizaţi, cât şi în anumite tulburări alergice.

Indicaţiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament,
iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acţiunile

24
farmaco-fiziologice generale şi specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului şi
evoluţia bolii.

Unul din motivele pretului scazut al mierii il constituie faptul ca, in toata lumea, mierea este
cunoascuta mai mult ca aliment si mai putin ca medicament. Comunitatile medicale
contemporane din intreaga lume sfatuiesc insa populatia sa inlocuiasca alimentele rafinate,
precum zaharul, numit de nutritionisti "otrava alba", cu mierea de albine.

Mierea este insa un aliment cu proprietati medicamentoase recunoscute, putand fi consumata


de batrani, copii, sportivi, oameni care lucreaza noaptea:fie ca laxativ,fie ca terapie
complementara,fie ca aliment energizant, in cazurile de surmenaj, oboseala, neurastenie, boli
de inima etc.

Cei care sufera de insomnii, daca iau seara la culcare 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai
cald de tei, dorm un somn linistit, tulburarile somnului datorandu-se in mare parte digestiei
grele, unor procese de infectii latente sau active ce se fac in intestine sau in organism,
provocand o stare de neliniste care turbura somnul. In bolile de ficat, mierea este
recomandata intrucat mareste proportia de glicogen, fortificand organismul impotriva
infectiilor. Este recomandata chiar si in diabetul incipient, insa in cantitati foarte mici,
inlocuind zaharul folosit in alimentatia curenta. In otravirile cu ciuperci mierea este salutara,
prin inghitirea unei mari cantitati de apa saturata cu miere, inlocuind glucoza din organism
distrusa de otrava continuta de ciuperca. In clinici mierea este inlocuita cu glucoza pura, care
se da in acelasi scop. In amestec cu untura de peste mierea poate fi folosita in tratarea ranilor.
Una dintre enzimele prezente in miere - peroxidul de hidrogen - actinoneaza impotriva
microbilor, protejand mierea de la depreciere si facand din miere un excelent pansament
pentru ranile oamenilor (prevenind infectarea, hranind celulele vii si vindecand rana).

Principalele proprietati farmacologice ale mierii:

 antibacterian (osmolaritatea ridicata, bioflavonoidele si unele enzime prezente in


miere = conditii vitrege pentru bacterii);
 antibiotic si antimicrobian (cu un spectru destul de larg);
 antioxidant (oxidarea scazuta in alimente inseamna o nutritie si o sanatate mai buna);
 anti-carii (mierea hraneste gingiile si ajuta la o mai buna hranire a dintilor);
 antiinflamator (contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii);
 biostimulator (furnizeaza cea mai buna energie pentru celulele vii, imbunatateste
apetitul, ajuta la absorptia fierului, furnizeaza energie pentru maduva osoasa, ficat si
splina, stimuleaza productia de bila a ficatului);
 calmant (calmeaza sistemul nervos);
 depurativ (ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului si mecanismele
energetice ale ficatului - in special mierea de salcam);
 emoilent (datorita capacitatii de atragere a apei);
 energetic (carbohidratii din miere ard usor);

25
 emulsionant al grasimilor (datorita acizilor continuti);
 imunostimulant (furnizeaza multa energie "usoara" celulelor albe din sange);
 laxativ (regleaza flora intestinului gros, ajuta pancreasul si ficatul sa functioneze
bine);
 nutritiv (carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului conjuctiv);
 protistocid (antibacterian);
 regenerativ (mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor care sunt componente
importante ale tesutului conjuctiv);
 stimulent (bioflavonoidele prezente in miere stimuleaza regenerarea epiteliilor,
endoteliilor si a membranelor celulare);
 tonicardiac (mierea este cea mai buna energie pentru muschi, inclusiv pentru inima);
 vindeca plagile (previne si vindeca infectiile prin formarea unei bariere vascoase
pentru pierderea lichidiana si invazia plagii de catre bacterii, contine enzime ce ajuta
la vindecare si promoveaza formarea tesutului).

Mierea ca remediu si tonic: Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale
pielii ; un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si
pentru gravide. Luind in mod regulat miere, cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea
micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina se
normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul
colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.
Produsele apicole: mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara
contribuie la intarirea organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite
aproape in totalitate orice afectiune.

In general, mierea este indicata in:

 alimentatia dietetica a copiilor;


 tratamentul bronsitelor cronice, in special cele alergice (aerosoli cu miere);
 tratamentul artrozelor reactive (tratament asociat cu veninul de albine, aplicat local, in
cadrul unor sedinte de fizioterapie);
 afectiunile cardiace (mierea cardiotonica);
 afectiunile reumatismale;
 afectiunile digestive, in tratarea carora se asociaza cu propolisul (2-5%);
 afectiuni ale ficatului;
 insomnia;
 afectiuni ale cailor respiratorii senilitate.

26
Produse cosmetice pe baza de
miere

27
1)Untul de corp pe baza de miere si
vanilie este o luxoasa crema pentru corp
care contine miere, unt, ceara de albine si
ulei de floarea soarelui. Este o crema
bogata careparfumeaza usor pielea si ajuta
a regenerarea celulelor. Hraneste,
hidrateaza si linisteste pielea dand senzatia
de catifelare si suplete. Untul si ceara de
albine dau un luciu frumos si o textura
cremoasa, lasand pielea usor lucioasa.

2) Sapun organic cu miere-mangaietor


150gr

Dezmiarda-ti pielea cu acest sapun cu


granule de tarate si fulgi de ovaz, invelit
intr-un strat de miere care ajuta la
hidratarea inegalabila a pielii tale.

3)Lotiunea de corp din miere este o reintinerirea pielii in timp ce catifeleaza si


lotiune usor calmanta care ofera hidratare hidrateaza.
intensa pielii uscate. Prin proprietatile
naturale ale mierii, care ajuta la

28
Gel imbogatit si parfumat natural cu miere.
Curata in profunzime pielea lasand-o
moale si usor parfumata. - Balsamul cu
miere pentru par patrunde adanc in
foliculii parului pentru a curate, hrani sis a
dea un luciu sanatos parului tau. Este
foarte ptrivit pentru folosirea regulata si
este indicat pentru toate tipurile de par.

4)Gelul de dus pe baza de miere .

5)Gelul pentru ochi pe baza de miere este calamant si ofera catifelare pielii delicate din jurul
ochilor, creat pentru a hrani, proteja si hidrata, oferind protectie antiseptica ochilor tai.
Inmoaie ridurile fine si poate fi folosit zilnic prin masaj delicat (nu apasa niciodata prea tare)
in jurul ochilor si a gurii.

6)Masca pentru fata cu miere este un


amestec omogen intre miere si argila care
absoarbe excesul de uleiuri si secretii grase
in timp ce mierea asista la cresterea
celulelor tinere si la regenerarea
tesuturilor.

o crema hranitoare, calmanta, cu rol de


protectie si rehidrateaza pielea facand-o sa
radieze. Toate tipurile de piele au nevoie
de hidratare, tipul de piele indicand
puterea de hidratare de care are nevoie, de
exemplu pentru pielea grasa foloseste o
crema usor hidratanta si cu o capacitate de
reglare a secretiei de sebum, iar pentru o
piele uscata foloseste o crema puternic
7)Crema hidratanta pe baza de miere este hidrantanta dar care sa nu ingrase sau sa
incarce tenul.

29
8)Crema pentru maini cu miere ofera o
bariera protectoare pentru mainile tale,
fiind special conceputa pentru maini foarte
uscate sau crapate, care au nevoie de o
ingrijire intensa. Te ajuta sa dai mainilor
tare catifelare si ajuta pielea sa se
regenereze.

9)Balsamul de buze cu miere este un


balsam cu actiune puternica care hraneste
si hidrataza buzele uscate sau crapate.
Protejeaza buzele cand sunt expuse la
soare si de elementele nocive din mediul
inconjurator.

10)Crema hidratanta de noapte cu miere


este o crema formidabila care iti da
senzatia de piele matasoasa si revitalizeaza
tenul, este potrivita pentru aproape toate
tipurile de ten de la uscat pana la normal si
care au nevoie de o hidratare ceva mai
intensa. Poate fi folosita in fiecare noapte
pe pielea curatita in prealabil in zona fetei
si a gatului.

11)Samponul pe baza de miere patrunde


in profunzime in foliculii de par curatand,
reparand, hranind si dand stralucire parului
tau. Este potrivit entru uzul frecvent si
pentru toate tipurile de par. 

30
Produse apiterapeutice pe baza de miere

1)Melcalcin
MELCALCIN - supliment nutritiv
dietetic pe baza de miere de albine, laptisor
de matca si calciu, cu actiune stimulatoare
asupra proceselor de calcifiere a oaselor in
crestere la copii, adjuvant in procesele de
vindecare a fracturilor. Este un tonic si
revitalizant general in stari de oboseala,
surmenaj fizic si intelectual.

Administrare:Cantitatile indicate sunt 2 lingurite pe zi inaintea meselor principale pentru


copii, iar pentru adulti 3 lingurite pe zi. Gustul este placut, dulce, de aceea este luat cu placere
de catre copii.

2)Polenolecitin - supliment nutritiv-dietetic pe baza de polen, miere si lecitina utilizat in


stari de denutritie, anemii, stari carentiale asociate unor afectiuni cronice, sau convalescente
dupa afectiuni hepatice; ca stimulent si tonic general in scaderea randamentului fizic si
intelectual, surmenaj, oboseala.

Copii:  1-2 linguriţe la mesele de Administrarea produsului poate fi reluată


dimineaţă; după o pauză de 10 zile. Se va evita
administrarea produsului, seara, înainte de
Adulti: 3 linguriţe pe zi, în cure de 4 culcare.
săptămâni.

31
3)Mucosin cu miere sirop

Ca fluidifiant in tratamentul simptomatic


al bolilor acute sau cronice ale tractului
respirator inferior asociate cu secretii
vascoase: bronsite acute, in timpul
acutizarii bronsitelor cronice (inclusiv a
bronhopneumopatiei cronice obstructive),
traheobronsite, astm bronsic,
bronhopneumonie, bronsiectazie, sinuzite,
pre- si post-operator in afectiunile cu risc
de complicatii pulmonare.

Indicatii

Administrare .
Durata tratamentului se stabileste de catre medic, in functie de severitatea bolii.
1 ml picaturi orale, solutie = 14 picaturi
In absenta altor recomandari, dozele uzuale zilnice la copii sunt de 1,2 - 1,6 mg clorhidrat de
ambroxol/kgc, iar la adulti de 60 - 120 mg clorhidrat de ambroxol pe zi.
Copii intre 2 - 5 ani: 1 ml picaturi orale, solutie de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 5 ani: 2 ml picaturi orale, solutie de 2 - 3 ori pe zi;
Copii peste 12 ani si adulti: 4 ml de 3 ori pe zi in primele 2 – 3 zile, ulterior, doza poate fi
redusa la 2 ml de 3 ori pe zi.

4)DRILL - rosat cu miere, drajeuri

Indicatii: Acest medicament este recomandat pentru dureri de gat de mica intensitate si
neinsotite de febra, pentru afte sau alte leziuni bucale usoare. El contine un anestezic local si
un atiseptic. Atentie Acest medicament nu trebuie folosit in urmatoarele cazuri: la copii sub 6
ani; antecedente de alergie la anestezice locale si clorhexidina. In caz de dubiu, consultati
medicul sau farmacistul.
Atentionari speciale: Nu se recomanda folosirea extensiva a acestui medicament (mai mult de
5 zile) deoarece aceasta poate determina modificarea echilibrului microbian natural din gat.
Nu lasati medicamentul la indemana copiilor

32
Mod de administrare
Adulti -  Se suge cate un drajeu de 4 ori pe zi. Intervalul intre doze trebuie sa fie de cel putin
doua ore.
Copii intre 6 si 15 ani - Se suge cate un drajeu de 2-3 ori pe zi. Intervalul intre doze trebuie sa
fie de cel putin patru ore. Nu se va administra la copii sub 6 ani. Calea de administrare
este orala. Durata tratamentului este limitata la 5 zile. Daca nu se observa o ameliorare dupa 5
zile de tratament, se va solicita sfatul medicului.

5) Sirop Laxativ cu miere, propolis si vitamina C

Indicatii: Ajuta la accelerarea tranzitului


intestinal

Mod de administrare: Copii 3-6ani: 1-3 lingurite pe zi Copii 7-14 ani si adulti: 3-6 lingurite
pe zi Copii peste 14 ani si adulti: 3-4 linguri pe zi Durata unei cure obisnuite este de 10-14
zile. Dozele recomandate asigura necesarul zilnic de vitamina C. Prezentare: flacon a 100 ml.

6) Trachisept Miere&Lamaie

Indicatii: Combinatie complexa pe baza de


ingrediente apicole si naturale, destinata
ameliorarii si calmarii durerilor de gat.
Actiune emolienta la nivelul cavitatii
buco-faringiene. Extractul de flori de tei si
uleiul de lamaie calmeaza mucoasa iritata.

Mod de administrare: De cate ori este


nevoie, pana la 4-6 comprimate pe zi.

33
7) Otet de mere & Miere si Polen Indicatii:
Afectiuni hepatice, cardiovasculare, digestive,
cure de slabire, hipovitaminoze, astenie fizica
si psihica.
Mod de administrare:
2 capsule/zi, dimineata si seara, inainte de
masa

8) Appetite junior sirop cu miere

Appetite junior sirop cu miere este un produs


eficient in tulburari de crestere ponderala.
Recomandat pentru cresterea poftei de
mancare, anemie, vitaminizant. Fortifica
organismul in perioade de convalescenta.

Administrare:
-1-3 ani - 2,5 ml x 2 ori/zi
- 3-7 ani - 5,0 ml x 2 ori/zi
-7 ani - 7,5 ml x 2 ori/zi

Actiune:
Antiseptic al aparatului respirator, expectorant,
calmant al tusei, antiinflamator, cicatrizant,
mineralizant si vitaminizant, emolient.
Foarte bun in perioadele racoroase!
Indicat mai ales pentru nevoile copiilor!

Administrare:
15 ml zilnic.

9) Elixir Bio Kinderfit cu Miere

10) Sirop de miere cu fenicul si cimbru pentru tuse

34
Indicatii: trei ori pe zi. Siropul poate fi amestecat cu un
Pentru tuse si raguseala – face bine gatului si alt lichid (ceai) Inainte de administrare.
sistemului respirator in mod natural.

Administrare:
Se recomanda administrarea unei lingurite de

RETETE cu miere

Pasta de miere pentru energizare

Reteta1
- 4 lingurite luate una dupa alta, o data pe zi. Tratamentul se continua fara sa se intrerupa nici
o singura zi. Are un efect cumulativ de energie exceptional.
Reteta 2
- o lingurita seara, cu o jumatate de pahar de apa calda. In zece zile, apare o imbunatatire a
tonusului intregului organism. Acest medicament poate fi folosit si de tinerii care se plang de
lipsa de energie, sau se simt obositi cand fac efort.
- amestecul cu miere se poate folosii si pentru intarirea firului de par
Reteta 3
Se lasa sa se raceasca si se frictioneaza pielea capului, de doua ori pe saptamana. Amestecul
intareste bine radacinile parului si ajuta la cresterea lui rapida si frumoasa. 

Reteta cu ou si miere - impotriva conjunctivitei

Multi oameni nu se pot bucura pe deplin de primavara si vara, din cauza unor afectiuni care
se repeta in acest anotimp. Intre acestea se numara si conjunctivitele sau blefaro-
conjunctivitele periodice. Atunci ochii sunt tulburi, congestionati, lacrimeaza, apare senzatia
de nisip in ochi sau de usturime, mancarimi, aglomerarea firelor din gene sau chiar lipirea
pleoapelor peste noapte; uneori apare si fotofobia. Conjunctivita poate aparea singura sau in
contextul unei alergii de primavara mai complexe, care include si alte manifestari alergice. In
cazul unei conjunctivite simple, neinsotita de semne de afectare a altor organe, suferinta din
fiecare primavara se poate curma usor, definitiv, cu un leac simplu, aflat la indemana tuturor.

35
Este necesar un ou proaspat de gaina (de preferinta de la gaini de curte) si putina miere de
albine. Oul trebuie fiert tare, apoi se curata repede de coaja, se taie pe lungime si se inlatura
galbenusul. Asadar, se utilizeaza albusul de ou fiert tare si cald, cat mai cald posibil, dar atat
cat sa nu opareasca pielea. In locul albusului se pune un varf de cutit de miere de albine, apoi
se aseaza pe ochi, cu lungimea oului in lungul ochiului si partea mai subtire a albusului catre
unghiul dinspre nas al ochiului. Cu cele doua albusuri bine lipite de piele ne asezam pe pat cu
fata in sus si le tinem astfel pana cand albusul se raceste. Intre timp, este bine sa clipim cate
putin, desi va aparea usturime. Acesta este micul canon pentru a scapa de conjunctivita. Dupa
ce albusurile s-au racit, le inlaturam si stergem ochii cu ceai de musetel. Aceasta aplicatie se
face seara, inainte de culcare. Se repeta cateva zile la rand, pana cand simptomele dispar
complet.

Acest tratament se aplica cu acelasi succes si altor tipuri de conjunctivita: celor produse dupa
sudura fara protectie cu ochelari speciali (este suficienta o singura aplicatie, de regula), dupa
extragere de corpi straini conjunctivali, de pe pleoape sau chiar de pe cornee, conjunctivite de
piscina, conjunctivite produse prin iritatie cu pulberi (praf, lemn, plante etc.) sau substante
chimice, conjunctivite cronice purulente.

Afectiuni cardiace

Miere de albine (tei si salcam) - 3 lingurite pe zi.

Capaceala (un amestec de miere, ceara si propolis),care trebuie mestecata ca o guma, chiar
dupa ce s-a terminat mierea din ea, deoarece ceara intrata in tractul digestiv are un puternic
rol de lubrifiant al vaselor de sange, ajutand in acelasi timp si la optimizarea functionarii
cordului.
Laptisor de matca in amestec cu miere, care are functii vasodilatatoare - 1 lingurita pe zi.

Afectiuni gripale

Inhalatii cu ceara de albine: se aseaza pe ochiul de aragaz o placa de tabla curata, pe care,
dupa ce s-a infierbantat, se pune cate o bobita de ceara de marimea unui bob de grau.
Se va ridica un firicel de fum, pe care il vom inhala: o inspiratie pe nas si una pe gura, pana la
topire, apoi se repeta inca de cinci ori.
Tinctura de propolis 30%: se pun la radacina limbii doua picaturi, cate una de fiecare parte.

Gargara: se pun 30 de picaturi de tinctura de propolis in concentratie de 30% intr-un pahar cu


ceai de galbenele sau de musetel. Se face o gargara cat mai profunda si de durata, apoi se
inghite solutia.

In cazuri de nas infundat, rinite etc., se face un amestec in parti egale (cate un varf de cutit)
de galbenele, coada-soricelului si rostopasca. Se opareste o lingurita de plante cu 100 ml apa,
apoi se adauga trei picaturi de tinctura de propolis. Se amesteca bine dilutia, apoi se pune in
fiecare nara continutul unei pipete, dar picatura cu picatura, in asa fel ca operatiunea sa
dureze circa 5 minute.

Afectiuni hepatice

36
In afectiunile hepatice se foloseste siropul de rostopasca. Acest leac reface celulele hepatice.
Se pune sa fiarba un litru de apa - seara la ora 7- si dupa ce da in cateva clocote, se adauga in
el 5 grame de rostopasca maruntita (uscata). Se acopera vasul cu un capac si se aseaza la cald,
intre perne, pana a doua zi dimineata la ora 7. Atunci se strecoara si se amesteca cu 200 g
miere de albine, pana ce se dizolva complet, si se pune intr-o sticla. Din ora in ora, se ia cate
o lingura (de lemn) de sirop, de zece ori pe zi. Acest tratament se poate repeta doar dupa sase
luni.

Angina pectorala

Sirop: ceapa rosie de Fagaras (care contine multa biotina), in amestec cu miere de albine (de
tei sau salcam), suc de lamaie si suc de usturoi. Se lasa la plamadit, intr-un litru de apa fiarta,
timp de 2-3 zile, si apoi se consuma cate o lingurita de 3 ori pe zi.

Insomnie
Se folosesc 100 g de ceapa data prin razatoare. Se fierbe la foc mic 15 minute, intr-un vas
acoperit. Se lasa sa se raceasca putin, se stoarce, se strecoara si la lichidul obtinut se adauga
50 grame de miere. Se amesteca bine pana la omogenizare. Se bea caldut (toata cantitatea),
seara, inainte de culcare. Se repeta pana la vindecare.

Bibliografie

 Dr. M. Marin, ş.a.. Valoarea alimentară, dietetică şi terapeutică a produselor apicole,


Editura agro-silvică, Bucureşti, 1966;

 Prof. dr. doc. Alexe S. Potlog, Dicţionar practic de agronomie, Editura Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1979;

 Eugen Mârza şi Nicolae Nicolaide, Iniţiere şi practică în apicultură, Redacţia de
propagandă tehnică agricolă, Bucureşti, 1990.

 Eva Crane, Bees and beekeeping: science, practice and world resources, 1990

37

 Roger A. Morse, Ted Hooper, The Illustrated Encyclopedia of Beekeeping, Blandford
Press Poole Dorset, 1985

 Baza de date FOOD AND AGRICULTURE ORGANIZATION OF THE UNITED


NATIONS (FAO), August 2007.

38