UNITATEA DE ÎNVĂȚARE V

DREPTUL GENERAL AL REGIMURI MATRIMONIALE. INTRODUCERE

CONVENȚIA MATRIMONIALĂ

1
 CUPRINS GENERAL

CAPITOLUL 1 Introducere în dreptul regimurilor matrimoniale

CAPITOLUL 2 Convenția matrimonială

Scopul acestei unități de învățare este de a asimila principiile regimurilor

matrimoniale, precum și mecanismul încheierii și al publicității convenției
matrimoniale.

Bibliografie
1. M. Avram, „Drept civil.Familia”, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2016 (p.
172-208);
2. M. Avram, C. Nicolescu, „Regimuri matrimoniale”, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2010 (p. 1-28; 47-110);
3. C. Nicolescu, „Regimurile matrimoniale convenţionale în sistemul
noului Cod civil român”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012 (p. 18-26; 71-
139);
4. Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coordonatori),
„Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012 (p.
349-362).
5. E. Florian, „Dreptul familiei”, ediţia 5, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2016 (p. 150 – 183).

2
 PARTEA TEORETICĂ (SINTEZA)

CAPITOLUL 1
Introducere în dreptul regimurilor matrimoniale

Secţiunea 1 Noţiunea de regim matrimonial

1.1. Preliminarii

3
 S-a arătat că, dintre toate actele şi faptele juridice care dau naştere raporturilor
juridice de familie, căsătoria produce cele mai numeroase efecte patrimoniale asupra persoanei.
Pe de o parte, în timpul căsătoriei se nasc drepturi şi obligaţii patrimoniale între soţi,
în cadrul cărora raporturile afective dintre soţi prevalează adeseori asupra intereselor individuale;
pe de altă parte, persoana căsătorită, care intră cu terţii în reţeaua de raporturi juridice care
formează circuitul civil, nu poate fi privită ca un cocontractant obişnuit.
Chiar şi atunci când un soţ încheie singur un act juridic, nu se poate face abstracţie de
faptul că, în realitate, soţii constituie „o unitate”, de natură să „perturbe” standardele
operaţiunilor juridice curente. Multe dintre instituţiile din dreptul comun suferă, astfel, în cadrul
reglementării regimurilor matrimoniale „deformări” explicabile prin necesitatea adaptării lor la
specificul raporturilor dintre soţi.
Regimul matrimonial se plasează, astfel, la răscrucea dintre statutul personal şi
statutul patrimonial al persoanei.

1.2. Noţiune şi reglementare

Lato sensu noţiunea de „regim” desemnează un ansamblu de norme juridice, în timp

ce termenul de „matrimonial” desemnează căsătoria (lat. „matrimonium” – căsătorie).
Din punct de vedere etimologic, s-ar putea considera că sfera noţiunii de regim
matrimonial ar cuprinde tot ceea ce priveşte căsătoria, fie că este vorba de raporturi personale,
fie de raporturi patrimoniale dintre soţi.
Stricto sensu însă regimul matrimonial indică statutul patrimonial al soţilor , fiind
utilizată pentru a desemna totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile dintre soţi,
precum şi raporturile dintre aceştia şi terţi cu privire la bunurile şi datoriile soţilor.
Cu toate acestea, regimul matrimonial nu acoperă totalitatea raporturilor patrimoniale
dintre soţi sau dintre soţi şi terţi, precum obligaţia de întreţinere, liberalităţile, drepturile
succesorale, ci doar acele raporturi patrimoniale care îşi au izvorul direct în căsătorie.
Codul civil (Legea nr. 287/2009) reglementează relaţiile de familie în Cartea a II-a
intitulată „Despre familie” (art. 258-534).
Regimurile matrimoniale sunt reglementate în Titlul II „Căsătoria”, Capitolul VI
„Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”, art. 312-372.

Secţiunea 2 Fundamentul regimului matrimonial

Fundamentul regimului matrimonial îl constituie căsătoria.

Aceasta înseamnă că nu există regim matrimonial în afara căsătoriei.
Legătura indisolubilă, de accesorialitate dintre regimul matrimonial şi căsătorie se
reflectă neechivoc în reglementarea conferită de Cod civil întinderii în timp a regimului
matrimonial. Astfel, potrivit art. 313 alin. (1) C.civ., „Între soţi, regimul matrimonial produce
efecte numai din ziua încheierii căsătoriei”, iar art. 319 alin. (1) statuează că „Regimul
matrimonial încetează prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei”.

4
 Chiar dacă se realizează o extensie a fundamentului însuşi al raporturilor de familie,
prin asimilarea raporturilor juridice de familie stabilite în cadrul unor uniuni reglementate de
lege (parteneriate) şi chiar ca raporturi de familie stabilite în fapt (uniuni libere), ceea ce ar
implica realizarea unor inovaţii la nivelul terminologiei juridice, pentru a desemna şi asemenea
realităţi juridice, precum ar fi noţiunea de regim „cvasi - matrimonial” sau „para-matrimonial”,
sintagma „regim matrimonial” conservă sensul iniţial, tehnic, ataşat raporturilor patrimoniale
aferente căsătoriei. În afara căsătoriei se poate, aşadar, concepe doar existenţa unor regimuri
patrimoniale caracteristice unor cupluri (parteneriate), iar a regimurilor matrimoniale.
Este remarcabil faptul că, sub imperiul Codului familiei, şi fără a se discuta despre un
regim matrimonial, practica judecătorească aplica, prin analogie, raporturilor patrimoniale dintre
concubini unele reguli din materia partajului bunurilor comune ale soţilor. Se afirma, astfel, „o
tendinţă de penetrare a reglementărilor Codului familiei privind comunitatea de bunuri spre
proprietatea pe cote-părţi” a concubinilor, ceea ce înseamnă că pot exista unele “contaminări”
sau influenţe, fără însă ca acestea să legitimeze utilizarea noţiunii de regim matrimonial în afara
căsătoriei.
Într-o logică firească s-ar putea considera că este pe deplin valabilă şi reciproca, în
sensul că aşa cum “nu există regim matrimonial în afara căsătoriei”, „nu există căsătorie fără
regim matrimonial”. Cu toate acestea, dispoziţiile Codului civil în ceea ce priveşte efectele
divorţului în material regimurilor matrimoniale relevă faptul că, prin ficţiunea efectului retroactiv
al divorţului, numai prima afirmaţie poate fi ridicată la rangul de postulat, pe când cea de a doua
afirmaţie constituie doar o regulă generală de la care legiutorul poate institui excepţii. Astfel, în
condiţiile în care, potrivit art. 385 C.civ., în cazul divorţului, regimul matrimonial încetează între
soţi de la data introducerii cererii de divorţ şi chiar, în cazul divorţului prin acordul soţilor, de la
data separaţiei în fapt a soţilor, înseamnă că, prin efectul retroactiv al încetării regimului
matrimonial, în perioada cuprinsă între această dată şi aceea a rămânerii definitive a hotărârii de
divorţ se va considera că nu a existat regim matrimonial, deşi a existat căsătorie. Dincolo însă de
aceste “abateri” de la regulă, nu-şi pierde valabilitatea afirmaţia potrivit căreia căsătoria implică
întotdeauna un regim matrimonial.
Cu toate acestea, dintr-o perspectivă comparatistă asupra legislaţiei, noţiunea de regim
matrimonial, astfel cum a fost definită a fost tradiţional înţeleasă în dreptul continental, nu se
regăseşte ca atare în toate sistemele. Astfel, sistemul de drept musulman şi cel de „common law”
că ignoră practic regimurile matrimoniale, elementul caracteristic acestor sisteme fiind ideea de
separaţie, de unde şi consecinţa inutilităţii unei reglementări speciale şi autonome a raporturilor
patrimoniale, care sunt integrate în reţeaua raporturilor juridice de dreptul comun. Dreptul
continental este acela care a imprimat o viziune specială asupra raporturilor patrimoniale dintre
soţi, insistând asupra existenţei unui statut patrimonial specific al persoanei căsătorite faţă de
persoana celibatară.

Secţiunea 3 Natura juridică a regimului matrimonial

3. 1. Regimul matrimonial – modalitate a patrimoniului

Dincolo de controversele privind natura juridică a principalelor tipuri de regimuri

matrimoniale, se pot identifica anumite aspecte comune tuturor regimurilor matrimoniale,
susceptibile să imprime o natură juridică unitară.
5
 În primul rând, regimul matrimonial este o abstracţiune juridică, un concept a cărui
aplicare nu depinde de averea soţilor. Aşa cum orice persoană are un patrimoniu, oricât de săracă
ar fi, tot astfel soţii sunt supuşi unui regim matrimonial, indiferent de averea lor.
În al doilea rând, regimul matrimonial trebuie examinat în complexitatea problemelor
pe care le ridică, pornind de la premisa că starea civilă de persoană căsătorită induce în mod
necesar anumite modificări în statutul patrimonial al acestei personane, de unde consecinţa
formării unei reţele de raporturi patrimoniale specifice între soţi, care se extinde şi în raporturile
patrimoniale dintre soţi şi terţi.
Dacă avem în vedere faptul că statutul de persoană căsătorită implică o adaptare în mod
corespunzător a structurii şi a funcţionalităţii patrimoniului persoanei fizice, putem considera că
regimul matrimonial este, ca natură juridică, o modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soţi.
Această viziune asupra naturii juridice a regimului matrimonial este reflectată în art. 31
C.civ. referitor la mase patrimoniale şi partimonii de afectaţiune, care în alin. (2) prevede că
patrimoniul persoanei, care include drepturile şi datoriile care îi aparţin şi care pot fi evaluate în
bani poate face obiectul unei diviziuni sau afectaţiuni numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute
de lege. Regimul matrimonial, implică, aşadar, o asemenea „diviziune” sau „afectaţiune”
permisă de lege, a patrimoniilor persoanelor căsătorite.

3.2. Importanţa determinării naturii juridice a regimului matrimonial

Calificarea regimului matrimonial ca o modalitate a patrimoniului fiecăruia dintre soţi

permite identificarea „scheletului” oricărui regim matrimonial, adică a acelor elemente generale
care permit configurarea oricărui regim matrimonial.
Prima problemă generală este aceea de a stabili structura sau compoziţia patrimoniului
fiecăruia dintre soţi.
Aşa cum, în cadrul oricărui patrimoniu, distingem activul şi pasivul, tot astfel, în
cadrul regimului matrimonial distingem:
- activul matrimonial, cu privire la care problema principală a regimului matrimonial
este aceea aceea de a stabili care este natura juridică a bunurilor fiecăruia dintre soţi. Astfel, în
cazul regimurilor comunitare interesează cum se constituie, în cadrul activului patrimonial, masa
bunurilor comune şi, respectiv, masa bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi, cum se asigură un
eventual circuit sau transfer între acestea, cum operează subrogaţia reală cu titlu universal care
menţine patrimoniul divizat în aceste două mase de bunuri distincte. Totodată, anumite
particularităţi există în materia probaţiunii bunurilor soţilor.
Structura si compoziţia activului matrimonial se raportează la patrimoniul fiecăruia
dintre soţi. Aceasta este valabil în cazul oricărui regim matrimonial, deci şi în cazul comunităţii
de bunuri, care se caracterizează prin existenţa a două patrimonii şi a trei mase de bunuri 1: masa
bunurilor comune, care se regăseşte în patrimoniul fiecăruia dintre soţi şi cele două mase de
bunuri proprii, corespunzătoare patrimoniului fiecăruia dintre ei. Prin urmare, nu se poate vorbi
de trei patrimonii, deoarece bunurile comune nu alcătuiesc un al treilea patrimoniu, distinct de
patrimoniile celor doi soţi, ci există două patrimonii şi trei mase de bunuri.

1
A se vedea V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, vol. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, p.
63., care compară masa bunurilor proprii şi a bunurilor comune cu imaginea unor vase comunicante.

6
 - pasivul matrimonial, cu privire la care problema principală a regimului matrimonial
este aceea de a stabili natura juridică a datoriilor fiecăruia dintre soţi. În cazul regimurilor
comunitare interesează cum se determină natura datoriilor ca fiind comune sau proprii şi care
sunt posibilităţile creditorilor de a urmări în mod corespunzător bunurile comune sau proprii ale
soţilor.
A doua problemă generală este aceea de stabili modul cum funcţionează regimul
matrimonial.
Prin raportare la compoziţia activului patrimonial, orice regim matrimonial trebuie să
clarifice modul în care soţii gestionează bunurile de care dispun, în funcţie de natura lor, adică
de a stabili care sunt „puterile” pe care soţii le au asupra bunurilor şicondiţiile în care pot încheia
în mod valabil acte de administrare, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor.
Din punctual de vedere al compoziţiei pasivului patrimonial, interesează modul în
care soţii îşi asumă datoriile şi modul în care răspund faţă de creditori (divizibil sau solidar)
pentru datoriile asumate, precum şi modul în care se regularizează creanţele reciproce dintre soţi.
A treia problemă generală este legată de încetarea şi lichidarea regimului
matrimonial. În funcţie de natura regimului matrimonial pot fi identificate şi alte probleme
specifice, de exemplu, împărţeala bunurilor în cazul regimurilor comunitare.
Evident, noţiunea de bunuri (art. 535-550 C.civ.). şi noţiunea de datorii, prin raportare
la patrimoniul fiecăruia dintre soţi sunt cele din dreptul comun şi tot astfel drepturile pe care soţii
le au asupra bunurilor lor. Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată sunt, în egală
măsură, şi limite ale dreptului de proprietate a soţilor (art. 602-630 C.civ.).

Secţiunea 4. Principiile regimurilor matrimoniale

Diversitatea regimurilor matrimoniale nu exclude existenţa unui un corp de principii,

recunoscute în aproape toate sistemele de drept moderne, ca fiind aplicabile raporturilor
patrimoniale dintre soţi.

4.1. Principiul egalităţii în drepturi dintre soţi

Acesta este un principiu aplicabil tuturor raporturilor dintre soţi, fiind consacrat atât la
nivel constituţional [art. 48 alin. (1) din Constituţia revizuită şi republicată] , cât şi la nivelul
actelor internaţionale la care România este parte.
Acest principiu se reflectă în materia regimului matrimonial sub mai multe aspecte:
- soţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii patrimoniale care decurg, prin efectul legii, din
căsătorie;
- natura juridică a bunurilor dobândite de unul dintre soţi sau a datoriilor asumate de
unul dintre soţi sub imperiul unui regim matrimonial nu diferă după cum acestea aparţin
bărbatului sau femeii;
- puterile fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor pe care le deţine în mod exclusiv sau
împreună cu celălalt soţ nu diferă pe criteriul sexului, astfel încât, indiferent de „puterea lui
economică”, fiecare soţ are aceeaşi „putere juridică” asupra bunurilor din patrimoniul său.

7
 4.2. Principiul libertăţii alegerii şi al modificării regimului matrimonial

4.2.1. Libertatea alegerii regimului matrimonial

Acest principiu este un reflex al principiului libertăţii şi al autonomiei de voinţă în

materia regimurilor matrimoniale.
Căsătoria implică raporturi patrimoniale specifice între soţi, neexistând însă nicio raţiune
de a se suprima principiul libertăţii economice a persoanei, care presupune că fiecare persoană
poate să dispună liber de avutul său. Chiar dacă acest principiu poate cunoaşte unele limitări,
impuse de raţiunile sociale ale instituţiei căsătoriei, care transcend intereselor individualiste ale
soţilor, adaptarea acestui principiu specificităţii raporturilor dintre soţi fiind pe deplin înţeleasă,
excluderea rolului voinţei soţilor în ceea ce priveşte alegerea sau modificarea regimului
matrimonial nu are practic nicio fundamentare socială sau juridică.
Dimpotrivă, libertatea alegerii şi modificării regimului matrimonial asigură instituirea
unui regim matrimonial concret adaptat nevoilor soţilor, mentalităţilor şi posibilităţilor lor şi, de
aceea, regimurile matrimoniale bazate pe acest principiu sunt preferabile regimurilor
matrimoniale legale, unice şi imperative.
Alegerea de către viitorii soţi a regimului matrimonial concret se realizează prin
încheierea unei convenţii matrimoniale.
Libertatea de a alege regimul matrimonial concret poate să fie foarte largă (Franţa,
Italia, Belgia, Quebec, Moldova) în sensul că permite alegerea unuia dintre regimurile matri-
moniale reglementate alternativ prin lege sau combinarea acestora şi crearea unui regim
matrimonial „nenumit”, sau poate să fie mai restrânsă (Elveţia,Germania, Grecia), în sensul că
permite alegerea doar a unui regim matrimonial expres prevăzut de lege.
În concepţia Cod civil, libertatea de opţiune este limitată, în sensul că, în conformitate
cu art. 312 alin. (1) „Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia
de bunuri sau comunitatea convenţională.”
Pe de altă parte, această libertate nu este absolută, ci limitată de instituirea unui corp
de norme imperative de la care nu se poate deroga prin convenţie matrimonială şi care alcătuieşte
regimul matrimonial primar.
În cazul în care, prin convenţie matrimonială, nu s-a ales un regim matrimonial
concret, prin lege este indicat regimul matrimonial aplicabil soţilor, care constituie astfel regimul
matrimonial legal.

4.2.2. Libertatea modificării regimului matrimonial

Deşi strâns legate, libertatea de alegere a regimului matrimonial nu implică în mod

necesar şi libertatea modificării regimului matrimonial. Astfel, din punct de vedere istoric, ţări
care în mod tradiţional au recunoscut dreptul soţilor de a alege regimul matrimonial, au îngrădit
libertatea lor de a modifica regimul matrimonial, instituind regula imutabilităţii regimului
matrimonial, potrivit căreia regimul matrimonial ales la încheierea căsătoriei nu putea fi
schimbat în timpul căsătoriei. De exemplu, Codul civil român, după modelul Codului civil

8
francez consacra regula imutabilităţii regimului matrimonial, fiind predominantă în epocă. În
dreptul francez, abia prin reforma Codului civil din 1965 s-a renunţat la această regulă.
Supusă numeroaselor critici, imutabilitatea regimurilor matrimoniale a fost abandonată
în timp de majoritatea legislaţiilor, astfel încât în prezent, majoritatea statelor permit modificarea
regimului matrimonial pe calea directă a convenţiei matrimoniale, soluţie consacrată şi în Codul
civil (art. 369).

4. 3. Principiul subordonării regimului matrimonial scopului căsătoriei

Regimul matrimonial este subordonat scopului căsătoriei (si nuptiae sequantur) şi

intereselor familiei. Relaţiile patrimoniale dintre soţi sunt accesorii raporturilor nepatrimoniale şi
au menirea de a susţine familia din punct de vedere material, economic.

Secţiunea 5. Clasificarea regimurilor matrimoniale

În dreptul comparat, regimurile matrimoniale se clasifică după mai multe criterii:

A. În funcţie de izvorul lor, se clasifică în regimuri matrimoniale legale şi regimuri
matrimoniale convenţionale.
Acestea din urmă îşi au izvorul în convenţiile matrimoniale.
Regimul matrimonial legal se aplică ori de câte ori viitorii soţi nu au încheiat o
convenţie matrimonială.

B. După structura lor, regimurile matrimoniale sunt de comunitate, de separaţie de

bunuri sau eclectice (mixte), adică îmbină separaţia din timpul căsătoriei cu un principiu
comunitar care se manifestă la desfacerea căsătoriei.
Astfel, regimul de participare la achiziţii este un regim matrimonial eclectic.
La rândul lor, regimurile comunitare pot fi universale sau parţiale.
Criteriul esenţial în funcţie de care se realizează calificarea regimului matrimonial este
compoziţia activului.
Astfel, regimurile comunitare se caracterizează prin existenţa unei mase de bunuri
comune cu un regim juridic specific.
Regimurile separatiste se caracterizează prin lipsa unei asemenea mase de bunuri
comune, patrimoniul fiecăruia dintre soţi fiind, în linii mari, structurat asemenea persoanelor
celibatare.
Regimurile mixte împrumută unele trăsături de la ambele regimuri, nefiind posibilă
calificarea lor ca fiind separatiste sau comunitare (de exemplu, regimul participării la achiziţii).
Cele mai răspândite sunt regimurile comunitare.
Regimurile de comunitate parţială, reduse la achiziţii, se regăsesc în majoritatea
ţărilor europene (Belgia, Croaţia, Estonia, Franţa, Lituania, Spania, Italia, Luxemburg, Malta,
Portugalia, Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Ungaria, Ucraina), precum şi în China.
Comunitatea universală de bunuri este mai rară (spre exemplu, Olanda ).

9
 Regimurile legale de separaţie sunt, de asemenea, mai rar întâlnite (Austria, Cipru,
Irlanda, Egipt, India, Maroc).
Multe ţări au optat însă pentru regimul matrimonial mixt al participării la achiziţii.
Acest tip de regim se regăseşte în ţările nordice: Danemarca, Finlanda şi în special în
Suedia (din 1920).
O variantă a regimului participării la achiziţii se aplică în Germania, din 1957, ca
regim legal. Tot astfel, acest regim a fost introdus în Elveţia, după referendumul din 1985 şi se
regăseşte, se pare şi în Grecia, ca regim legal.
Regimul participării la achiziţii este un regim mixt dat fiind că îmbină principiul
separatist, care se manifestă în timpul căsătoriei, cu un principiu comunitar, aplicabil în cazul
lichidării regimului matrimonial.
Astfel, în timpul căsătoriei, bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt bunuri
proprietate exclusivă a soţului dobânditor, după cum datoriile asumate de oricare dintre soţi sunt
datorii personale. În mod corespunzător, fiecare dintre soţi are puteri depline asupra bunurilor
dobândite.
În momentul lichidării, pentru a restabili echilibrul patrimonial dintre soţi, intră în
funcţiune noţiunea de „achiziţii”, fiecare dintre soţi având vocaţia de a participa, sub forma unei
creanţe la achiziţiile realizate de celălalt soţ.
Spre deosebire însă de regimurile comunitare, noţiunea de „achiziţii” nu are în vedere
bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei, în materialitatea lor, nepunându-se problema
împărţirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, ci reprezintă expresia valorică a sporului pe
care l-a înregistrat în timpul căsătoriei patrimoniul fiecăruia dintre soţi, în funcţie de care se
stabileşte o creanţă de participare în favoarea soţului al cărui patrimoniu a înregistrat un spor de
valoare mai mic. Dacă patrimoniile sunt egale valoric, nu se datorează nimic; la fel dacă
patrimoniile finale sunt pasive. Plata creanţei se face în bani, potrivit dreptului comun.

C.După cum se pot sau nu modifica în timpul căsătoriei, regimurile matrimoniale sunt
mutabile sau imutabile. Tendinţa generală este aceea de a permite modificarea regimului
matrimonial în timpul căsătoriei.

Secţiunea a -6-a Întinderea în timp a regimului matrimonial

Potrivit art. 313 alin. (1) C.civ., între soți regimul matrimonial produce efecte numai din
ziua încheierii căsătoriei. De aseemenea, art. 319 alin. (1) C.civ. prevede că regimul
matrimonial încetează prin constatarea nulității, anularea, desfacerea sau încetarea
căsătoriei. Unele precizări sunt, de asemenea, necesare, ţinând seama şi de aspectele de
noutate pe care le aduce Noul Cod civil:
A. Momentul încheierii căsătoriei este acela în care ofiţerul de stare civilă constată
existenţa consimţământului viitorilor soţi şi îi declară căsătoriţi. Potrivit art. 289 C.civ.,
„Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimţământul fiecăruia dintre
viitorii soţi, ofiţerul de stare civilă îi declară căsătoriţi”, fiind astfel menţinută soluţia
consacrată în doctrină şi jurisprudenţă.
10
 B. Încetarea căsătoriei are loc prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii
unuia dintre soţi.
În concepţia Noului Cod civil, soluţiile anterioare, consacrate sub imperiul codului
familiei se menţin, cu precizarea că declararea judecătorească a morţii nu mai presupune în
prealabil declararea judecătorească a dispariţiei. Potrivit art. 52 alin. (1), „Cel declarat mort
este socotit că a încetat din viaţă la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca
fiind aceea a morţii. Dacă hotărârea nu arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort a
încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a morţii”, iar potrivit alin. (3),
instanţa judecătorească poate rectifica data morţii stabilită, dacă se dovedeşte că nu era
posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data morţii este
cea stabilită prin hotărârea de rectificare. De asemenea, art. 54 permite anularea hotărârii de
declarare a morţii, dacă cel declarat mort este în viaţă.
În sfârşit, art. 293 alin. (2) conservă soluţia consacrată de actualul art. 22 din C. fam, în
sensul că: „În cazul în care soţul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit şi, după
aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă
soţul celui declarat mort a fost de bună-credinţă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe
data încheierii noii căsătorii.” Art. 293 alin. (2) C.civ. prevede expres condiţia bunei-
credinţe a soţului celui declarat mort prin hotărâre judecătorească, spre deosebire de art. 22
C. fam., sub imperiul căruia această condiţie era dedusă pe cale de interpretare .

C. În ceea ce priveşte desfacerea căsătoriei prin divorţ, Cod civil conferă o reglementare
diferită în ceea ce priveşte efectele desfacerii căsătoriei prin divorţ.
Astfel, potrivit art. 382 alin. (1), „Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin
care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă”.
Prin excepţie, dacă în condiţiile art. 380 acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii
soţului reclamant (care decedează în timpul procesului) şi căsătoria este desfăcută, în sensul
că se constată culpa exclusivă a soţului pârât, potrivit art. 382 alin. (2), căsătoria se socoteşte
desfăcută la data decesului.
În cazul prevăzut la art. 375, adică atunci când divorţul se constată pe cale administrativă
sau notarială, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ, conform art.
382 alin. (3).
Efectele divorţului cu privire la regimul matrimonial sunt însă în mod distinct
reglementate de art. 385-387 C.civ.
Astfel, potrivit art. 385, în raporturile dintre soţi, în cazul divorţului, regimul
matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea,
oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere
instanţei de divorţ să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separaţiei în fapt.
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul divorţului prin acordul soţilor constatat pe cale
administrativă sau notarială.
În ceea ce priveşte opozabilitatea faţă de terţi, potrivit art. 387 alin. (1), hotărârea
judecătorească prin care s-a pronunţat divorţul şi, după caz, certificatul de divorţ prevăzut la
art. 375 sunt opozabile faţă de terţi, în condiţiile legii, iar alin. (2) prevede că dispoziţiile art.
291, 334 şi 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.
Aceasta înseamnă că se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 99 alin. (3) din
Noul Cod civil potrivit cărora hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei

11
persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp nu s-a stabilit contrariul, precum şi
cele ale art. 101 C.civ. privind publicitatea pe marginea actului de căsătorie despre
desfacerea căsătoriei şi încetarea regimului matrimonial. Totodată, vor trebui îndeplinite
formalităţile privind publicitatea în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale
prevăzut de art. 334, prin aplicarea corespunzătoare a art. 291. În lumina art. 335, divorţul
nu va putea fi opus terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât
dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii l-au
cunoscut pe altă cale.

D. În ceea ce priveşte desfiinţarea căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă, în

principiu, întrucât nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive se consideră că nu a existat
niciodată regim matrimonial. Excepţia de la acest principiu o constituie căsătoria putativă,
adică acea căsătorie lovită de nulitate absolută sau relativă, la încheierea căreia cel puţin
unul dintre soţi a fost de bună-credinţă.
Soluţia în materia căsătoriei putative se menţine în Codul civil (art. 304-306).
Astfel, art. 304 alin. (2) prevede expres că în cazul în care cel puţin unul dintre soţi a fost
de bună-credinţă la încheierea căsătoriei nule sau anulate, raporturile patrimoniale dintre
foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor privitoare la divorţ.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (1), hotărârea judecătorească de constatare a nulităţii
sau de anulare a căsătoriei este opozabilă terţelor persoane, în condiţiile legii, fiind
aplicabile în mod corespunzător prevederile codului referitoare la publicitatea încetării
regimului matrimonial prin menţiune pe marginea actului de căsătorie, precum şi cele
privind publicitatea în Registrul naţional al regimurilor matrimoniale.
Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terţe persoane împotriva unui
act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soţi, afară de cazul în care au fost îndeplinite
formalităţile de publicitate prevăzute de lege cu privire la acţiunea în nulitate ori
anulabilitate sau terţul a cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de
nulitate a căsătoriei [alin. (2) al art. 306].

E. Referitor la bunurile dobândite de soţi în timpul separaţiei lor în fapt, se menţine

soluţia consacrată în doctrină şi în jurisprudenţă, considerându-se că aceasta nu conduce de
plano la încetarea regimului matrimonial pentru următoarele argumente:
a) separaţia în fapt nu atrage după sine încetarea sau desfacerea căsătoriei, deci bunurile
trebuie considerate ca fiind dobândite în timpul căsătoriei;
b) legea nu conţine nicio derogare în privinţa acestor bunuri;
Singura derogare o constituie dispozițiile speciale din materia divorțului care leagă
încetarea regimului matrimonial de data separației în fapt a soților.
Cu toate acestea, separaţia în fapt a soţilor prezintă interes în ceea ce priveşte contribuţia
fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune în cadrul regimurilor comunitare.
Astfel, dacă soţul rămas în locuinţa comună, după despărţirea în fapt, a suportat sarcinile
gospodăriei şi a dobândit anumite bunuri comune, fără contribuţia celuilalt soţ, se va putea
constata – pe baza probelor administrate – că, astfel, cota lui de contribuţie la dobândirea şi
conservarea bunurilor comune este mai mare decât a celuilalt soţ. Tot astfel, în jurisprudenţă
s-a decis că, în cazul bunurilor cumpărate cu plata preţului în rate, valoarea bunului propor-

12
ţional cu ratele plătite doar de unul dintre soţi după separaţia în fapt nu constituie bun
propriu, ci doar măreşte contribuţia acelui soţ la dobândirea bunurilor comune2.

CAPITOLUL 2
Convenția matrimonială

Secţiunea 1 Noţiune

Din punct de vedere terminologic, există o diversitate de expresii pentru a

desemna, în realitate, aceeaşi noţiune: convenţie matrimonială, contract matrimonial,
contract de căsătorie sau convenţie de căsătorie.
Codul civil român (1864) a folosit denumirea de „convenţie matrimonială” (art.
1224) şi „convenţie de maritagiu” (art. 932).
Codul civil utilizează tot noţiunea de „convenţie matrimonială”, fără însă a o
defini.
Convenţia matrimonială poate fi definită ca actul prin care viitorii soţi stabilesc
regimul matrimonial aplicabil în principiu pentru toată durata căsătoriei.
Nu este necesară încheierea unei convenţii matrimoniale decât dacă viitorii soţi
aleg un alt regim matrimonial decât cel legal sau doresc să deroge sub anumite aspecte de
la regimul legal. Opţiunea viitorilor soţi pentru regimului matrimonial legal al comunităţii
de bunuri nu necesită încheierea unei convenţii matrimoniale, acesta fiind direct aplicabil
chiar în lipsa unei convenţii matrimoniale. În acest sens, potrivit art. 312 alin. (1)
C.civ.„Viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de
bunuri sau comunitatea convenţională.”, iar, potrivit art. 329, „Alegerea unui alt regim
matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei convenţii
matrimoniale.”

Secţiunea 2 Originea convenţiei matrimoniale

Obiceiul de a redacta un contract de căsătorie sau o convenţie matrimonială nu

este tocmai vechi. El nu exista la romani, unde regimul matrimonial nu era convenţional,
ci legal.
În dreptul roman singura formă de regim matrimonial era regimul dotal, care
funcţiona ca regim legal, nefiind cunoscute convenţiile matrimoniale. Constituirea dotei
era constată printr-un „instrumentum dotale” care însă nu avea valoarea unei veritabile
convenţii matrimo¬niale, deoarece nu organiza propriu-zis regimul matrimonial.
În Franţa, înainte de secolul al XVI-lea existau numai regimuri legale: regimurile
de comunitate în nord şi regimul dotal în regiunile din sud.

2 Separaţia în fapt a soţilor nu este de natură să aibă vreo consecinţă asupra

comunităţii de bunuri. Drept urmare, contribuţia unuia dintre soţi la dobândirea lor după
despărţirea în fapt, dar înainte de desfacerea căsătoriei, nu înlătură calitatea de bun
comun a acestora, ci afectează numai întinderea cotelor ce se cuvin fiecărui soţ. A se
vedea, Plenul Trib. Suprem, Decizia de îndrumare nr. 19/1960, în L.P. nr. 9/1960, p. 56;
Decizia nr. 1861/1982, în R.R.D. nr. 11/1983, p. 67.

13
 Abia la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea apare
tendinţa de a se considera că regimurile legale nu sunt imperative sau prohibitive, ci se
poate deroga de la ele prin convenţii particulare.
Cu timpul, aceste convenţii devin din ce în ce mai frecvente şi astfel contractul de
căsătorie se transmite dreptului modern.
Convenţiile matrimoniale sunt tradiţionale şi în dreptul nostru, fiind cunoscute şi
anterior Codului civil, în vechile legiuiri (Codul Calimach şi Legiuirea Caragea), precum
şi în Codul civil din 1864. Abia prin adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului familiei s-
a rupt această tradiţie, fiind interzise convenţiile matrimoniale. Codul civil (Legea nr.
287/2009) reînfiripă această tradiţie în România, reglementând expres posibilitatea
încheierii unei convenţii matrimoniale.

Secţiunea a-3-a Natura juridică a convenţiei matrimoniale

Convenţia matrimonială este un act bilateral (contract), calificare predominantă,

pe care o regăsim atât în doctrina veche, cât şi în dreptul comparat, iar, sub aspectul
regimului juridic, pe de o parte, este supusă unor multiple reglementări speciale, în
completare, fiindu-i aplicabile regulile generale din materia contractelor (art. 1167
C.civ.).
Convenţia matrimonială, ca tipar juridic, poate să conţină şi dispoziţii de altă
natură decât cele prin care se reglementează raporturi patrimoniale decurgând din
căsătorie, precum donaţii reciproce între viitorii soţi sau donaţii făcute de alte persoane
(de exemplu, părinţi) viitorilor soţi sau unuia dintre aceştia ori alte dispoziţii care nu au
nicio legătură cu regimul matrimonial, precum recunoaşterea unui copil (care este un act
unilateral). Asemenea acte juridice îşi conservă natura juridică proprie, neputând altera
calificarea convenţiei matrimoniale şi nefiind, la rândul lor, alterate de împrejurarea că îşi
găsesc suportul juridic într-o convenţie matrimonială.

Secţiunea a 4-a Delimitarea convenţiei matrimoniale de alte instituţii

4.1. Delimitarea convenţiei matrimoniale de căsătorie

Legăturile intrinseci dintre căsătorie şi convenţia matrimonială pot conduce la

concluzia unui raport de accesorialitate a convenţiei matrimoniale faţă de căsătorie, de
unde riscul unor „contaminări” de natură să oculteze deosebirile de regim juridic dintre
aceste două acte juridice, în sensul că anumite caractere juridice ale căsătoriei se răsfrâng
asupra convenţiei matrimoniale, influenţând condiţiile de validitate ale acesteia.
De exemplu, capacitatea de a încheia o convenţie matrimonială coincide cu vârsta
matrimonială.
Tot astfel, convenţia matrimonială este încheiată, ca şi căsătoria, şi în
considerarea persoanei fiecăruia dintre viitorii soţi, ţinând seama nu doar de starea lor
materială, dar şi de concepţia lor despre căsătorie şi efectele patrimoniale ale acesteia,
precum şi de calităţile lor personale.
Efectele convenţiei matrimoniale sunt subordonate căsătoriei şi nu pot fi
concepute în afara acesteia. Întrucât scopul căsătoriei îl constituie întemeierea unei

14
familii, înseamnă că scopul convenţiei matrimoniale nu trebuie să depăşească scopul
căsătoriei, raporturile patrimoniale dintre soţi neputând fi concepute ca un scop în sine, ci
doar ca un derivat, un efect al căsătoriei (si nuptiae sequantur). Altfel spus, convenţia
matrimonială este un act cauzal special, fiind comparată cu actul constitutiv al unei
societăţi de persoane, care presupune încredere şi colaborare între societari, cu deosebirea
că nu are un scop lucrativ şi nu dă naştere unei persoane juridice, ( aşa cum nucleul
societăţii de persoane este „animus societatis”, mutatis mutandis, nucleul convenţiei
matrimoniale este „animus conjugalis”).
Dincolo de aceste elemente de îngemănare, convenţia matrimonială nu se
confundă cu actul căsătoriei, având propriul său regim juridic.
Chiar şi în doctrina veche, care împărtăşea teza contractualistă a căsătoriei, era
subliniată distincţia între căsătorie - ca şi contract principal - şi convenţia matrimonială -
ca şi contract accesoriu a cărui existenţă şi durată depind de existenţa şi durata căsătoriei,
fiind astfel evidenţiate principalele deosebiri:
- căsătoria este relativă la persoana şi starea civilă a soţilor, pe când convenţia
matrimonială este relativă numai la bunurile soţilor;
- căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă, pe când convenţia matrimonială se
autentifică în faţa organului competent;
- căsătoria este strict organizată şi reglementată de lege, în ceea ce priveşte condiţiile şi
efectele sale, pe care părţile nu le pot modifica (este un act-condiţie), pe când convenţia
matrimonială se bucură de o mare libertate, astfel încât părţile pot determina clauzele
sale.

4. 2. Delimitarea convenţiei matrimoniale de logodnă

Apropierea convenţiei matrimoniale de logodnă se realizează în condiţiile în care

atât logodna, cât şi convenţia matrimonială pot fi privite ca şi situaţii juridice pre-
matrimoniale.
Logodna presupune promisiuni reciproce de căsătorie, iar convenţia
matrimonială se încheie, de regulă, înainte de căsătorie, dar în vederea căsătoriei
proiectate. Aceasta nu este însă decât „o simplă coincidenţă” din punct de vedere
temporal, atunci când viitorii soţi, logodiţi, încheie şi o convenţie matrimonială.
În realitate, natura, scopul şi efectele celor două instituţii sunt diferite.
Logodna are un caracter personal nepatrimonial, in timp ce convenţia
matrimonială are un caracter contractual şi patrimonial incontestabil.
Convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie stabileşte care va fi regimul
matrimonial aplicabil soţilor şi va produce efecte de la data încheierii căsătoriei, în timp
ce logodna este doar un proiect de căsătorie care încetează ca efect al încheierii
căsătoriei.

4. 3. Delimitarea convenţiei matrimoniale de contractul de curtaj matrimonial

15
 Contractul de curtaj, ca specie a intermedierii (art. 2.096 – 2102 C.civ.) presupune
că o persoană ( intermediar, curtier) se angajează faţă de cealaltă parte să intermedieze
încheierea unei afaceri, în schimbul unui preţ.
Contractul de curtaj matrimonial, ca aplicaţie a contractului de curtaj, are în
vedere intermedierea de contacte între persoane în vederea căsătoriei viitoare.
Ca şi convenţia matrimonială, acesta se încheie anterior căsătoriei. Atât condiţiile
încheierii, cât şi scopul şi efectele contractului de curtaj matrimonial sunt evident diferite
de cele ale convenţiei matrimoniale.

Secţiunea a -5-a Încheierea convenţiei matrimoniale

5.1. Condiţiile de fond ale convenţiei matrimoniale

5.1.1 Capacitatea

În materia capacităţii de a încheia o convenţie matrimonială este aplicabilă regula

specială potrivit căreia „habilis ad nuptias, habilis ad pacta nuptialia”, exprimată
sintetic în art. 337 alin. (1) C.civ., potrivit căruia „minorul care a împlinit vârsta
matrimonială poate încheia o convenţie matrimonială.”.
Vârsta matrimonială trebuie să existe la data încheierii convenţiei matrimoniale,
iar nu la data celebrării căsătoriei.
Din corelaţia cu prevederile art. 272 C.civ. care reglementează vârsta
matrimonială, se deduce că,poate încheia valabil o convenţie matrimonială persoana care
a împlinit vârsta de 18 ani (regula în materia capacităţii matrimoniale), precum şi minorul
care a împlinit vârsta de 16 ani. Nu s-ar putea admite ca minorul de 14 sau 15 ani
împliniţi, care potrivit dreptului comun are capacitate de exerciţiu restrânsă, să încheie o
convenţie matrimonială în vederea unei căsătorii pe care n-ar putea s-o încheie decât
după ce împlineşte vârsta matrimonială, deoarece îi lipseşte însăşi capacitatea
matrimonială şi, prin urmare, nu are nici capacitatea de folosinţă pentru a încheia o
convenţie matrimonială.
Ca şi condiţii speciale (formalităţi de abilitare/autorizare) cerute în cazul
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani de art. 337 alin. (1) C.civ. impune încuviinţarea
ocrotitorului său legal şi autorizarea instanţei de tutelă, fiind aplicabile în mod
corespunzător dispoziţiile art. 272 în ceea ce priveşte conţinutul acestor condiţii, astfel
cum acestea sunt cerute şi la încheierea căsătoriei însăşi.
În ceea ce priveşte pe minorul emancipat (art. 40 C.civ.), considerăm că acesta
poate să încheie singur convenţia matrimonială, fără a mai fi necesare formalităţile
speciale de abilitare, având în vedere că prin emancipare dobândeşte capacitate deplină
de exerciţiu şi încetează exercitarea autorităţii părinteşti (art. 484 C.civ.).

5.1.2. Consimţământul

Consimţământul persoanelor chemate să participe la încheierea convenţiei

matrimoniale trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate pentru încheierea
actelor juridice.

16
 Potrivit art. 330 C.civ., încheierea convenţiei matrimoniale presupune
consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură
autentică, specială şi având conţinut predeterminat.
Textul are în vedere „părţile”, iar nu doar pe viitorii soţi, ţinând cont de faptul că,
la încheierea convenţiei matrimoniale pot participa şi alte persoane decât viitorii soţi, în
măsura în care prin convenţia matrimonială se fac, de exemplu, donaţii ambilor soţi sau
unuia dintre ei, în vederea încheierii căsătoriei.
În ceea ce priveşte viciile de consimţământ se poate discuta dacă şi în ce măsură
cazurile de potrivit cazurile de anulabilitate a convenţiei matrimoniale trebuie să
coincidă cu cele din materia căsătoriei.
Considerăm că lipsa unor prevederi legale speciale în această materie conduce la
concluzia că legiutorul a înţeles că este pe deplin aplicabil dreptul comun al contractelor,
adaptat particularităţilor convenţiei matrimoniale.
Prin urmare, viciile de consimţământ sunt cele din dreptul comun (art. 1206
C.civ.) şi vor avea regimul general, iar nu cel special din materia căsătoriei.
Astfel, eroarea va putea constitui viciu de consimţământ în condiţiile dreptului
comun (1207-1213 C.civ.), iar nu numai dacă poartă asupra identităţii fizice a viitorului
soţ, după cum dolul (1214-1215 C.civ.) şi violenţa (art. 1216-1220) vor avea tot câmpul
de aplicare din dreptul comun.

5.1.3. Obiectul convenţiei matrimoniale

Obiectul convenţiei matrimoniale îl constituie însuşi regimul matrimonial pe care

viitorii soţi îl aleg ca alternativă la regimul matrimonial legal.
Având în vedere că libertatea viitorilor soţi de a stabili regimul matrimonial
aplicabil în timpul căsătoriei nu este absolută, legea instituie o serie de limite atât
generale, cât şi speciale care îngrădesc această libertate.

5.1.3.1. Limite generale. Este aplicabilă limita generală din materia contractelor,
potrivit căreia nu se poate deroga de la dispoziţiile imperative ale legii şi de la bunele
moravuri (art. 1169 C.civ.).
Ca şi aplicaţii ale ordinii publice în materia convenţiilor matrimoniale, art. 332
alin. (2) C.civ. prevede că nu se poate aduce atingere egalităţii dintre soţi, autorităţii
părinteşti sau devoluţiunii succesorale legale.

5.1.3.2. Limite speciale. Acestea sunt determinate determinate de modul de

reglementare a regimurilor matrimoniale şi cuprind două subcategorii, după cum
libertatea convenţiilor matrimoniale se referă la dreptul de a opta pentru un anumit regim
matrimonial sau la dreptul de a amenaja unul dintre regimurile matrimoniale alternative
prevăzute de lege.
A. Libertatea de a alege sau de a crea un regim matrimonial. În general
legislaţiile nu stabilesc restricţii, în sensul că viitorii soţi sunt liberi să adopte unul dintre
regimurile matrimoniale alternative prevăzute de lege sau să-şi construiască un regim
matrimonial propriu, prin combinarea mai multor tipuri de regimuri.
Există însă şi legislaţii mai puţin flexibile, care limitează dreptul de opţiune al
viitorilor soţi la regimurile matrimoniale alternative expres prevăzute de lege, soluţie

17
consacrată şi de art. 312 alin. (1) C.civ., potrivit căruia viitorii soţi pot alege ca regim
matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională, fără
posibilitatea de a institui un regim matrimonial nereglementat de C.civ. (importat, de
exemplu, dintr-o altă legislaţie) sau de a crea un regim matrimonial prin combinarea
regimurilor reglementate de lege.
B. Libertatea de a aduce modificări conţinutului regimului matrimonial ales. Faţă
de modul cum acesta este configurat de lege şi propus viitorilor soţi, se pot distinge două
categorii de limite:
- regimul primar imperativ, care se aplică de drept, prin însuşi efectul încheierii
căsătoriei, şi de la care nu se poate deroga, alcătuind nucleul „dur”, de ordine publică al
regimurilor matrimoniale;
- limite speciale intrinseci regimului matrimonial ales. Potrivit art. 332 alin. (1) C.civ.,
prin convenţia matrimonială nu se poate deroga, sub sancţiunea nulităţii absolute, de la
dispoziţiile legale privind regimul matrimonial ales, decât în cazurile anume prevăzute de
lege. De exemplu, în cadrul regimului comunităţii legale de bunuri, nu s-ar putea deroga
de regulile privind cogestiunea bunurilor comune, prin insituirea unei gestiuni exclusive a
bunurilor comune sau a anumitor categorii de bunuri comune în favoarea unuia dintre
soţi.

5.1.4. Cauza convenţiei matrimoniale

Cauza convenţiei matrimoniale (affectio conjugalis) o constituie intenţia viitorilor

soţi de a stabili între ei raporturi patrimoniale de natură să asigure cadrul necesar
realizării vieţii de familie, convenţia matrimonială repezentând o veritabilă „cartă
patrimonială a familiei” .

5.1.5. Data încheierii convenţiei matrimoniale

De regulă, convenţia matrimonială se încheie înainte de celebrarea căsătoriei.

Convenţia matrimonială poate fi încheiată chiar în ziua căsătoriei, dar mai înainte
de celebrarea ei, după cum poate fi poate fi încheiată şi în timpul căsătoriei, când are
efectul unei convenţii prin care se modifică regimul matrimonial.

5.1.5.1. Încheierea convenţiei matrimoniale înainte de căsătorie.

Potrivit art. 330 alin. (2), convenţia matrimonială încheiată înainte de căsătorie
produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei.
Cu privire la soarta convenţiilor matrimoniale încheiate cu mult timp înainte de
celebrarea căsătoriei, legea nu instituie un termen în acest sens, urmând ca, de la caz la
caz să se aprecieze în ce măsură părţile au renunţat sau nu la căsătoria proiectată. De
asemenea, se poate pune problema dacă o convenţie matrimonială încheiată în timpul
unei căsătorii încă nedesfăcute, dar în vederea încheierii de către unul dintre soţi a unei
căsătorii subsecvente, este sau nu afectată de o cauză ilicită sau imorală.

5.1.5.2. Încheierea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei. Potrivit art. 330

alin. (3) C.civ., convenţia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data
prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei. Prin urmare, textul permite soţilor

18
să stabilească un termen de la care convenţia matrimonială, încheiată în timpul căsătoriei,
să producă efectul modificator al regimului matrimonial.

5.2. Condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale

Tradiţional, convenţia matrimonială este un act solemn, pentru care se cere „ad
validitatem” forma autentică notarială.
Art. 330 C.civ. prevede că, sub sancţiunea nulităţii absolute, convenţia
matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul
tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi
având conţinut predeterminat.
Raţiunile pentru care a fost impusă această condiţie sunt aceleaşi ca pentru actele
solemne în general: protecţia juridică a părţilor care sunt astfel consiliate de un
profesionist al dreptului, având în vedere gravitatea şi complexitatea convenţiei
matrimoniale.
Spre deosebire de căsătorie, care este un act „intuitu personae” şi presupune
consimţământul personal al viitorilor soţi, convenţia matrimonială poate fi încheiată şi
prin mandar, însă procura trebuie să fie autentică (principiul simetriei consacrat de art.
2013 alin. 2 C.civ.), specială şi având conţinut predeterminat, adică să să cuprindă în
detaliu ansamblul clauzelor proiectului de convenţie matrimonială.
Întrucât convenţia matrimonială se încheie înainte de căsătorie, dar produce
efecte numai de la data încheierii căsătoriei, înseamnă că, până la momentul celebrării
căsătoriei poate fi modificată, cu respectarea aceloraşi condiţii de formă (art. 336 C.civ.).

Secţiunea a-6-a Desfiinţarea şi ineficacitatea convenţiei matrimoniale

6.1. Nulitatea convenţiei matrimoniale

6.1.1. Cauzele de nulitate. Regim juridic

Sancţiunea generală care intervine în cazul încălcării condiţiilor de validitate ale

convenţiei matrimoniale este nulitatea.

6.1.1.1. Nulitatea absolută. Potrivit art. 1250 C.civ., contractul este lovit de
nulitate absolută în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când rezultă
neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general.
Cauzele specifice de nulitate absolută a convenţiei matrimoniale sunt: lipsa
consimţământului; nerespectarea condiţiilor privind limitele de ordine publică ale
încheierii convenţiei matrimoniale; lipsa formei autentice notariale, precum şi lipsa
procurii autentice şi speciale, atunci când convenţia se încheie prin mandatar.
În ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii absolute a convenţiei matrimoniale,
sunt aplicabile regulile din dreptul comun, în lipsa unor dispoziţii derogatorii în materie,
fiind aplicabile prevederile art. 1247 alin. (2)-(4) C.civ., în sensul că nulitatea poate fi
invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie, instanţa fiind
obligată s-o invoce din oficiu. Contractul nu este susceptibil de confirmare, nulitatea

19
putând fi invocată oricând, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie (art. 1249 alin. 1
C.civ.).

6.1.1.2.Nulitatea relativă. Nulitatea relativă a convenţiei matrimoniale intervine,

potrivit art. 1250 C.civ. când au fost nesocotite dispoziţiile legale referitoare la
capacitatea de exerciţiu, când consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, precum şi în
alte cazuri prevăzute de lege.
A. Încălcarea dispoziţiilor privind capacitatea matrimonială, potrivit art. 337
alin. (2) C.civ., în lipsa încuviinţării ocrotitorului legal sau a autorizării instanţei de tutelă,
convenţia încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani poate fi anulată în
condiţiile art. 46.
Potrivit art. 46 C.civ., „(1) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune
minorului sau celui pus sub interdicţie judecătorească incapacitatea acestuia. (2) Acţiunea
în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de
14 ani, precum şi de ocrotitorul legal. (3) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea
instanţei de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea
exercitării acţiunii în anulare. ”
Întrucât art. 337 alin. (2) C.civ. prevede că textul se aplică „în mod
corespunzător”, rezultă că este necesară adaptarea acestuia ipotezei nulităţii pentru lipsa
capacităţii matrimoniale şi, prin urmare:
- „incapacitatea” minorului care a împlinit vârsta de 16 ani şi a încheiat convenţia
matrimonială fără respectarea formelor de abilitare nu poate fi opusă minorului de
persoanele capabile de a contracta;
- acţiunea în anulare poate fi formulată chiar de minorul care a încheiat convenţia
matrimonială sau de ocrotitorul legal (chemat să încuviinţeze actul). Chiar dacă art. 46
alin. (2) se referă la minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, textul trebuie înţeles „în
mod corespunzător” ipotezei avută în vedere, în sensul că se referă la minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani, potrivit art. 337 alin. (2). În ceea ce priveşte „ocrotitorul legal”,
sunt avute în vedere persoanele prevăzute la art. 272 C.civ., care ar fi trebuit să
încuviinţeze încheierea convenţiei matrimoniale, adică părinţii sau părintele care exercita
autoritatea părintească la data încheierii convenţiei matrimoniale, tutorele persoana sau
autoritatea abilitată să exercite drepturile părinteşti;
- dacă instanţa de tutelă constată existenţa unei convenţii matrimoniale încheiate fără
propria autorizare, va sesiza procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare, deoarece
instanţa nu se poate învesti din oficiu cu o acţiune în anulare.
Având în vedere că încheierea convenţiei matrimoniale se face în formă autentică
notarială, apreciem că, în practică, vor fi foarte rare cazurile în care s-ar încheia convenţii
matrimoniale cu încălcarea prevederilor legale privind capacitatea matrimonială, rolul
notarului public fiind tocmai acela de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale
pentru încheierea valabilă a convenţiei.
În sfârşit, pentru a asigura stabilitatea circuitului civil şi a nu menţine mult timp
incertitudinea asupra regimului matrimonial, art. 337 alin. (3) din Noul Cod civil prevede
că acţiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei.
Întrucât art. 337 C.civ. nu arată expres care este sancţiunea în cazul în care
minorul a încheiat convenţia matrimonială fără să fi îndeplinit condiţia privind vârsta

20
matrimonială minimă cerută de lege (16 ani), se poate discuta natura nulităţii într-o
asemenea ipoteză.
Dacă avem în vedere faptul că, pentru încheierea valabilă a convenţiei
matrimoniale, legea instituie condiţia capacităţii matrimoniale, s-ar putea considera că
sancţiunea ar trebui să fie nulitatea absolută, atât pentru încheierea căsătoriei de minorul
care nu a împlinit vârsta de 16 ani, cât şi pentru încheierea unei convenţii matrimoniale
cu încălcarea condiţiei privind vârsta matrimonială. Nulitatea absolută se justifică în acest
caz pe considerentul că nu este vorba doar de o lipsă a capacităţii de exerciţiu a minorului
care nu a împlinit 16 ani, în sensul art. 44 C.civ., ci de o veritabilă lipsă a capacităţii de
folosinţă, pentru că minorul care nu a împlinit vârsta matrimonială nu are dreptul să
încheie o convenţie matrimonială, interesul ocrotit de normă fiind unul de ordine publică.

B) Viciile de consimţământ. În lipsa unor dispoziţii speciale, sunt aplicabile

prevederile dreptului comun în materia nulităţii relative, în ceea ce priveşte viciile de
consimţământ (art. 1206 şi urm. C.civ.). şi regimul juridic al nulităţii relative, în sensul că
aceasta poate fi invocată doar de cel al cărui consimţământ a fost viciat, contractul
nefiind susceptibil de confirmare (art. 1248 alin. 2-4). Nulitatea relativă poate fi invocată
pe cale de acţiune doar în termenul de prescripţie de trei ani, iar pe cale de excepţie chiar
şi după împlinirea acestuia (art. 1249 C.civ.). Prescripţia începe să curgă în condiţiile art.
2.529 C.civ., respectiv:
a) în caz de violenţă, din ziua în care aceasta a încetat;
b) în cazul dolului, din ziua în care a fost descoperit;
c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptăţit sau
reprezentantul lui legal a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18
luni din ziua încheierii actului juridic.

6.1.2. Efectele nulităţii

Convenţia matrimonială lovită de nulitate este considerată ca şi inexistentă şi este

desfiinţată cu efect retroactiv.
Potrivit art. 338 C.civ., în cazul în care convenţia matrimonială este lovită de
nulitate, între soţi se aplică regimul comunităţii legale, fără a fi afectate drepturile
dobândite de terţii de bună-credinţă.
Prin urmare, soţii vor fi consideraţi căsătoriţi sub imperiul regimului matrimonial
legal, ca şi cum nu ar fi încheiat o convenţie matrimonială.
Nulitatea convenţiei matrimoniale nu atrage nulitatea căsătoriei.

6.2. Caducitatea convenţiei matrimoniale

Nulitatea convenţiei matrimoniale nu se confundă cu caducitatea. Convenţia

matrimonială poate să fie valabil încheiată, dar să nu producă efecte.
Astfel, dacă, după încheierea convenţiei matrimoniale, căsătoria nu se încheie,
atunci convenţia matrimonială devine caducă, deoarece în absenţa căsătoriei ea nu are
raţiune şi nu poate produce efecte decât de la data încheierii căsătoriei. Convenţia
matrimonială este însă caducă numai atunci când părţile au renunţat la căsătoria
proiectată.

21
 Cu toate acestea, vor supravieţui şi vor produce efecte actele juridice
independente de regimul matrimonial cuprinse într-o convenţie matrimonială şi pe care
părţile nu le-au subordonat încheierii căsătoriei. De exemplu, va deveni caducă orice
donaţie făcută în vederea căsătoriei (propter nuptias), dacă aceasta din urmă nu se
celebrează, dar va produce efecte o recunoaştere de filiaţie.
De asemenea, desfiinţarea căsătoriei pentru o cauză de nulitate atrage
caducitatea, iar nu însăşi nulitatea convenţiei matrimoniale, având în vedere faptul că nu
există un raport de accesorialitate, iar convenţia matrimonială nu poate fi anulată dacă a
fost încheiată cu respectarea tuturor condiţiilor de valabilitate. Cu toate acestea, în cazul
căsătoriei putative devin sunt aplicabile prevederile art. 304 alin. (2) C.civ., potrivit
cărora raporturile patrimoniale dintre foştii soţi sunt supuse, prin asemănare, dispoziţiilor
privitoare la divorţ, ceea ce presupune că, până la data rămânerii definitive a hotărârii
prin care s-a desfiinţat căsătoria, convenţia matrimonială a produs efecte, efectele
acesteia încetând doar „ex nunc”, de la această dată.

Secţiunea a- 7-a Opozabilitatea convenţiei matrimoniale. Formalităţi de

publicitate

7.1. Consideraţii generale

În vederea ocrotirii propriilor interese, terţii care intră în raporturi juridice cu soţii
sau cu unul dintre ei trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte regimul matrimonial
aplicabil, în măsura în care regulile de funcţionare a regimului matrimonial
condiţionează validitatea actelor încheiate de soţi sau de unul dintre aceştia cu privire la o
categorie sau alta de bunuri. Principiul general al securităţii circuitului civil îşi găseşte
astfel aplicarea în această materie prin instituirea unor condiţii de publicitate în vederea
asigurării opozabilităţii faţă de terţi a regimului matrimonial ales prin convenţie
matrimonială.
Formalităţile de publicitate trebuie respectate atât pentru convenţia matrimonială,
indiferent că aceasta se încheie înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei.
Formalităţile de publicitate se clasifică în două categorii:
- formalităţi generale, care sunt direct legate de căsătorie;
- formalităţi speciale, pentru anumite categorii de persoane (profesionişti) sau bunuri
(publicitatea imobiliară sau mobiliară).

7.2. Obiectul publicităţii

Potrivit art. 313 alin. (2), faţă de terţi, regimul matrimonial este opozabil de la
data îndeplinirii formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care
aceştia l-au cunoscut pe altă cale. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că neîndeplinirea
formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie consideraţi, în raport cu terţii de bună-
credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial al comunităţii legale.
Rezultă că publicitatea are ca obiect regimul matrimonial, indiferent că acesta este
convenţional sau legal.

22
 Cu toate acestea, publicitatea prezintă interes practic în cazul regimurilor
matrimoniale convenţionale, ceea ce înseamnă că principala raţiune a publicităţii este
dată de necesitatea de a asigura opozabilitatea faţă de terţi a convenţiei matrimoniale.
În cazul în care s-a optat pentru regimul matrimonial al comunităţii legale, lipsa
îndeplinirii formalităţilor de publicitate este practic indiferentă, având în vedere că, în
lumina art. 313 alin. (3) C.civ., neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face oricum
aplicabil regimul matrimonial al comunităţii legale, în raport cu terţii. Dacă nu s-ar da
această soluţie, ar însemna ca soţii să fie trataţi ca şi concubinii, ceea ce ar contravine
principiului potrivit căruia căsătoria implică existenţa unui regim matrimonial.
În sfârşit, art. 313 alin. (2) consacră expres sistemul publicităţii bazat pe
cunoaşterea efectivă (concepţia subiectivă) a regimului matrimonial de către terţi, ceea
ce înseamnă că terţii care au cunoscut regimul matrimonial convenţional pe altă cale nu
se pot prevala de neîndeplinirea formalităţilor de publicitate, pentru a invoca
inopozabilitatea acestuia.

7.3. Formalităţi generale de publicitate

7.3.1. Mecanisme de publicitate

În general, publicitatea organizată a convenţiei matrimoniale se asigură prin

menţiune pe actul de căsătorie despre existenţa acesteia şi, în unele sisteme de drept, prin
înscrierea în registre speciale. În România, sub imperiul Codului civil de la 1864,
sistemul general de publicitate a convenţiilor matrimoniale era reglementat de vechiul
Cod de procedură civilă (art. 708- 720), alături de menţiunea care se făcea pe actul de
căsătorie de către ofiţerul de stare civilă. Din grija pentru asigurarea unei publicităţi
efective, reale, legiuitorul a preferat un mecanism dublu de publicitate a regimurilor
matrimoniale, atât prin menţiune pe actul de căsătorie, cât şi prin înscriere în Registrul
naţional de publicitate a regimurilor matrimoniale.

7.3.1.1. Menţiunea pe actul de căsătorie. Potrivit art. 291 C.civ, ofiţerul de stare
civilă face menţiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are
obligaţia ca, din oficiu şi de îndată, să comunice la registrul prevăzut la art. 334 alin. (1),
precum şi, după caz, notarului public care a autentificat convenţia matrimonială o copie
de pe actul de căsătorie. De asemenea, potrivit art. 334 alin. (2) C.civ., după
autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei, notarul public expediază, din
oficiu, un exemplar al convenţiei la serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea
căsătoriei, pentru a se face menţiune pe actul de căsătorie.
Publicitatea regimului matrimonial pe actul de căsătorie prezintă următoarele
caracteristici:
a) menţiunea despre regimul matrimonial se face de ofiţerul de stare civilă de la serviciul
de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei;
b) menţiunea se face în toate cazurile, chiar şi atunci când nu s-a încheiat o convenţie
matrimonială, părţile optând pentru regimul comunităţii legale de bunuri. Dacă însă s-a
încheiat o convenţie matrimonială, menţiunea se face pe baza declaraţiei viitorilor,
aceştia urmând a proba existenţa convenţiei matrimoniale;

23
c) procedura de publicitate depinde de data încheierii convenţiei matrimoniale. Dacă
aceasta se încheie înainte de căsătorie, sunt aplicabile prevederile art. 291 C.civ., în
sensul că, ofiţerul de stare civilă face de îndată menţiunea pe actul de căsătorie şi, mai
departe, comunică o copie de pe acesta notarului public care a autentificat convenţia
matrimonială. Dacă însă convenţia matrimonială se încheie în timpul căsătoriei, după
autentificarea acesteia, notarul public expediază din oficiu un exemplar al convenţiei
matrimoniale la serviciul de stare civilă competent pentru a se face menţiune pe actul de
căsătorie;
d) procedura de publicitate se îndeplineşte din oficiu de ofiţerul de stare civilă competent
şi de notarul public, după caz.

7.3.1.2. Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale (RNNRM).

Potrivit art. 334 alin. (1) pentru a fi opozabile terţilor, convenţiile matrimoniale
se înscriu în Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale, organizat potrivit
legii.3
A) Organizarea şi funcţionarea RNNRM. Acest registru este organizat centralizat
la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pe suport material şi
electronic, ambele forme fiind identice şi obligatorii.
B) Procedura înscrierii. Distingem după cum obiectul înscrierii îl constituie
convenţia matrimonială sau regimul comunităţii legale de bunuri.
a) Înscrierea convenţiei matrimoniale. Potrivit art. 334 alin. (2) C.civ., după
autentificarea convenţiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe
actul de căsătorie, notarul public expediază, din oficiu un exemplar al convenţiei la
serviciul de stare civilă unde a avut loc celebrarea căsătoriei, pentru a se face menţiune pe
actul de căsătorie, precum şi la RNNRM, precum şi la celelalte registre prevăzute de lege.
Prin urmare, înscrierea convenţiei matrimoniale se face din oficiu de către notarul
public care expediază din oficiu un exemplar la RNNRM. În cazul în care convenţia
matrimonială s-a încheiat înainte de căsătorie, înscrierea în RNNRM se face după
celebrarea căsătoriei şi primirea unei copii de pe actul de căsătorie de la serviciul de stare
civilă competent unde s-a încheiat căsătoria. Atunci când convenţia matrimonială s-a
încheiat în timpul căsătoriei, notarul public care a autentificat-o trimite câte un exemplar
al convenţiei la RNNRM, precum şi la serviciul de stare civilă competent, pentru a se
face menţiune pe actul de căsătorie.
Potrivit art. 2 şi 4 din Normele metodologice, în RNNRM se înscriu atât
convenţia matrimonială, cât şi orice act prin care aceasta se modifică, se revocă4 sau se
anulează.

3
A se vedea Normele metodologice privind organizarea şi funcţionarea Registrului naţional
notarial al regimurilor matrimoniale şi procedura de înscriere şi consultare a acestuia, aprobată prin
Ordinul ministrului justiţiei nr. 1786/2011, publicate în M.Of. nr. 666 din 19.09.2011.
4
Convenţia matrimonială poate fi modificată înainte de căsătorie sau în timpul căsătoriei, în acest
din urmă caz putând avea semnificaţia unei modificări a regimului matrimonial. De asemenea, “revocarea”
convenţiei matrimoniale (mutuus dissensus), poate să intervină înainte de încheierea căsătoriei, cât timp
aceasta nu şi-a produs efecte, ceea ce înseamnă că, de la data încheierii căsătoriei se va aplica soţilor
regimul comunităţii legale de bunuri. Dacă “revocarea” ar interveni în timpul căsătoriei, în realitate,
convenţia de revocare are natura unei modificări a regimului matrimonial, în sensul că soţii convin să
abandoneze regimul convenţional şi să se aplice regimul comunităţii legale de bunuri.

24
 Convenţia matrimonială se înscrie din oficiu, la cererea notarului public care a
autentificat-o. Oricare dintre soţi poate însă solicita îndeplinirea formalităţilor de
publicitate, caz în care cererea de înscriere poate fi adresată notarului public, camerei
notarilor publici sau direct registrului.
b) Înscrierea regimului matrimonial legal. În cazul în care, la încheierea
căsătoriei soţii au optat pentru regimul comunităţii legale de bunuri, înscrierea acestuia în
RNNRM se face pe baza comunicării unei copii de pe actul de căsătorie de către ofiţerul
de stare civilă care a celebrat căsătoria. Dacă însă regimul comunităţii legale de bunuri
devine aplicabil ca urmare a unei convenţii încheiate în timpul căsătoriei prin care soţii îl
substituie regimului matrimonial convenţional aplicabil până la acea dată, sunt aplicabile
prevederile art. 334 alin. (2), în sensul că notarul public este acela care expediază un
exemplar al convenţiei la RNNRM pentru a face înscrierea.
c) Rectificarea sau anularea unor înscrieri. Potrivit art. 7 din Normele
metodologice, dacă se constată că o înscriere este eronată se va proceda la rectificarea sau
anularea acesteia şi, după caz, la efectuarea unei noi înscrieri, care la rubrica "Observaţii"
va cuprinde o menţiune despre înscrierea anterioară. După efectuarea noii înscrieri se va
elibera un nou extras, care va cuprinde atât noua înscriere, cât şi pe cea anterioară, cu
evidenţierea părţii din înscriere rectificată sau anulată.
Rectificarea sau anularea unei înscrieri se face la cererea notarului public, a
camerei notarilor publici, a oricărei persoane interesate sau din oficiu.

7.3.1.3. Efecte. Concursul între formalităţile de publicitate

Întrucât Codul civil instituie două mecanisme generale de publicitate a convenţiei

matrimoniale se pune problema determinării raportului între publicitatea prin menţiune pe
actul de căsătorie şi publicitatea prin registrul special de publicitate.
Având în vedere prevederile exprese ale art. 313 alin. (2), precum şi cele ale art.
334 alin. (1), rezultă că opozabilitatea faţă de terţi este asigurată prin publicitatea în
RNNRM, publicitatea prin menţiunea pe actul de căsătorie având doar un rol de
informare.
Aceasta înseamnă că, deşi s-a făcut menţiune pe actul de căsătorie, dacă nu s-a
realizat şi înscrierea în acest registru, convenţia matrimonială nu este opozabilă terţilor
(afară de cazul în care ei au cunoscut-o pe altă cale, una dintre situaţii putând fi chiar prin
luarea la cunoştinţă a menţiunii de pe actul de căsătorie).
Invers, dacă s-a făcut înscrierea în registrul special, dar nu s-a făcut menţiune pe
actul de căsătorie din cauza unei omisiuni a ofiţerului de stare civilă, convenţia
matrimonială este opozabilă terţilor.
Dacă nu s-a făcut nici menţiunea pe actul de căsătorie şi nici înregistrarea în
registrul special, convenţia matrimonială este opozabilă numai terţilor care au cunoscut-o
în orice mod.

7.3.1.4. Consultarea registrelor. Potrivit art. 334 alin. (5) C.civ., orice persoană,
fără a fi ţinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul special al regimurilor
matrimoniale şi poate solicita, în condiţiile legii, eliberarea de extrase certificate. Este o
aplicaţie a principiului consacrat în art. 24 C.civ. privind consultarea registrelor publice.

25
 Tot astfel conform art. 5 din Normele metodologice, la cererea notarilor publici
sau a oricărei persoane fizice sau juridice, chiar dacă aceasta nu justifică un interes,
R.N.N.R.M. eliberează extrase privind datele înregistrate în cuprinsul acestuia, extrase
care vor fi certificate de către emitent. Extrasul nu va cuprinde CNP-ul şi adresa soţilor.
Cererea de informaţii poate fi adresată notarului public, camerei notarilor publici
sau direct R.N.N.R.M. Notarul public sau, după caz, camera notarilor publici are
obligaţia de a comunica R.N.N.R.M. cererea de informaţii, completând în acest scop, în
format electronic, formularul de interogare a R.N.N.R.M.
În soluţionarea cererii de informaţii, R.N.N.R.M. eliberează extrasul prevăzut la
art. 334 alin. (5) C.civ.

7.4. Formalităţi speciale de publicitate

Dincolo de publicitatea convenţiei matrimoniale prin Registrul naţional al

regimurilor matrimoniale, care este o publicitate generală a regimului matrimonial ales,
este necesar să se respecte şi formalităţile speciale de publicitate instituite de lege, ţinând
seama de calitatea persoanei sau de natura bunurilor.
Potrivit art. 334 alin. (4) C.civ., ţinând seama de natura bunurilor, convenţiile
matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comerţului, precum
şi în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea
formalităţilor de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în
registrul RNNRM, ca şi aplicaţie a principiului consacrat în art. 22 C.civ. privind
concursul dintre formele de publicitate pentru opozabilitate faţă de terţi.
Formalităţile speciale sunt, în general, prevăzute pentru profesionişti, prin
menţiune în registrul comerţului cu privire la regimul matrimonial adoptat.
De asemenea, publicitatea convenţiei matrimoniale nu exclude respectarea şi a
celorlalte formalităţi de publicitate imobiliară sau mobiliară, dacă este cazul.

A.Publicitatea în registrul comerţului. Potrivit art. 21 lit. d) din Legea nr. 24/1990
privind registrul comerţului, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011, în
registrul comerţului se înscriu menţiuni referitoare la convenţia matrimonială, încheiată
înaintea sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească
privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acţiunea sau hotărârea în
constatarea ori declararea nulităţii căsătoriei, acţiunea sau hotărârea de constatare ori
declarare a nulităţii convenţiei matrimoniale, precum şi acţiunea sau hotărârea de divorţ
pronunţate în cursul exercitării activităţii economice.
De asemenea, potrivit art. 22, comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în
registrul comerţului a menţiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data
actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare. Înregistrarea menţiunilor se poate face
şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au
cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.

B. Publicitatea imobiliară. Anumite particularităţi sunt legate de îndeplinirea

formalităţilor de publicitate imobiliară.
Mai întâi, în concepţia Noului Cod civil este consacrat aşa-numitul efect
constitutiv al înscrierilor în Cartea funciară.

26
 Astfel, potrivit art. 877 din C.civ., „Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea
funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, se modifică şi se sting numai cu
respectarea regulilor de carte funciară.” De asemenea, potrivit art. 885 alin. (1) din Noul
Cod civil, „Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor
cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin
înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.”
Prin urmare, publicitatea imobiliară nu mai are doar un efect de opozabilitate faţă
de terţi. De exemplu, atunci când prin convenţia matrimonială se face şi donaţia unui
imobil, este necesară înscrierea în Cartea funciară a dreptului astfel dobândit şi aceasta nu
doar pentru opozabilitate faţă de terţi, ci ca şi o condiţie de care depinde transferul însuşi
al dreptului de proprietate.
În al doilea rând, alin. (4) al art. 334 se referă nu la bunurile privite ut singuli, ci
la notarea convenţiei matrimoniale în aceste registre speciale de publicitate, sub
sancţiunea inopozabilităţii convenţiei matrimoniale.
În acest sens, textul trebuie coroborat cu art. 902 alin. (2), potrivit căruia, sunt
supuse notării în cartea funciară, printre altele: calitatea de bun comun a unui imobil;
convenţia matrimonială, precum şi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei; destinaţia
unui imobil de locuinţă a familiei. Precizăm faptul că terţ în această materie este persoana
care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea
funciară [art. 902 alin. (3)].
Prin urmare, deşi s-a făcut publicitatea convenţiei matrimoniale în Registrul
naţional al regimurilor matrimoniale, dacă însă convenţia matrimonială nu este notată în
cartea funciară, ea nu va fi opozabilă terţilor care sunt îndreptăţiţi să se bazeze doar pe
înscrierile şi notările în cartea funciară atunci când contractează cu unul din soţi. De
exemplu, dacă soţii sunt căsătoriţi sub imperiul unei comunităţi lărgite de bunuri, care
presupune că sunt bunuri comune şi cele dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soţi
prin moştenire, iar în cartea funciară imobilul este înscris doar pe numele soţului
moştenitor, fără a fi notată convenţia matrimonială (sau măcar calitatea de bun comun),
terţul contractant este îndreptăţit să considere că numai soţul înscris în cartea funciară
este proprietar asupra bunului. Tot astfel, dacă, prin convenţie matrimonială, soţii au
inclus în comunitate şi bunurile dobândite înainte de căsătorie, dar nu au notat convenţia
matrimonială în cartea funciară, faţă de terţi va fi considerat proprietar exclusiv doar soţul
pe numele căruia este înscris dreptul în cartea funciară. Şi aceasta independent de faptul
că au fost îndeplinite formalităţile de publicitate în Registrul naţional al regimurilor
matrimoniale.
În sfârşit, chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea funciară,
opozabilitatea faţă de terţi poate fi asigurată în condiţiile art. 902 alin. (1), dacă se
dovedeşte că terţul a cunoscut existenţa convenţiei matrimoniale, respectiv a regimului
matrimonial pe altă cale.
Or, şi de această dată, chiar în lipsa notării convenţiei matrimoniale în cartea
funciară, având în vedere faptul că transmisiunile şi constituirile de drepturi reale se fac
prin acte încheiate în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 1244 C.civ.),
notarul public poate consilia părţile, procedând, în vederea încheierii actului la verificarea
stării civile, precum şi, în cazul persoanelor căsătorite, a regimului matrimonial, situaţie
în care poate fi adusă la cunoştinţa terţului existenţa convenţiei matrimoniale, pentru ca
actul încheiat să fie în concordanţă cu statutul patrimonial al soţului contractant.

27
 7.5. Sancţiunea neîndeplinirii formalităţilor de publicitate

7.5.1. Inopozabilitatea. Potrivit art. 335 C.civ., „(1) Convenţia matrimonială nu

poate fi opusă terţilor cu privire la actele încheiate de aceştia cu unul dintre soţi decât
dacă au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă terţii au
cunoscut-o pe altă cale.
(2) De asemenea, convenţia matrimonială nu poate fi opusă terţilor cu privire la
actele încheiate de aceştia cu oricare dintre soţi înainte de încheierea căsătoriei.
Publicitatea convenţiei matrimoniale prin RNNRM şi celelalte registre speciale
asigură opozabilitatea acesteia faţă de terţi, consecinţa fiind că nimeni nu poate invoca
faptul că nu a cunoscut-o dacă aceste formalităţi au fost legal îndeplinite (art. 19 alin. 4
C.civ.).
Lipsa formalităţilor de publicitate atrage, aşadar, inopozabilitatea faţă de terţi a
regimului matrimonial instituit prin convenţia matrimonială (art. 22 alin. 1 C.civ.).
Potrivit art. 313 alin. (2), neîndeplinirea formalităţilor de publicitate face ca soţii să fie
consideraţi, în raport cu terţii de bună-credinţă, ca fiind căsătoriţi sub regimul
matrimonial al comunităţii legale.
Lipsa formalităţilor de publicitate nu poate fi invocată decât de terţi faţă de soţi,
iar nu de către un soţ faţă de celălalt soţ sau de către soţi în contra terţilor.
Textul are în vedere pe terţii de bună-credinţă, care nu au cunoscut existenţa, pe
altă cale, a convenţiei matrimoniale.
Având în vedere faptul că, în ipoteza în care nu au fost îndeplinite formalităţile de
publicitate a convenţiei matrimoniale, se aplică regimul comunităţii legale de bunuri,
considerăm că, în ceea ce priveşte publicitatea acestui regim în RNNRM, în realitate,
funcţia acestei publicităţi nu este aceea de a asigura opozabilitatea faţă de terţi, ci doar de
informare a terţilor. Prin urmare, chiar dacă, printr-o omisiune a ofiţerului de stare civilă,
nu se transmite la RNNRM o copie de pe actul de căsătorie şi nu face înscrierea
regimului comunităţii legale de bunuri, acesta oricum este aplicabil ca şi regim
matrimonial legal şi este opozabil terţilor.
Pe de altă parte, chiar şi atunci când sunt îndeplinite formalităţile de publicitate,
convenţia matrimonială nu poate fi opusă creditorilor unuia dintre soţi, cu privire la actele
încheiate înainte de căsătorie. Gajul general al creditorilor chirografari ai fiecăruia dintre
soţi, pentru creanţele născute înainte de căsătorie nu poate fi, aşadar, restrâns prin
convenţie matrimonială, ei fiind îndreptăţiţi să urmărească bunurile soţului debitor,
indiferent de natura pe care aceste bunuri o dobândesc prin efectul convenţiei
matrimoniale.

7.5.2. Simulaţia. Inopozabilitatea convenţiei matrimoniale secrete

Potrivit art. 331 C.civ., „Actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial
sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalităţile de
publicitate prevăzute de lege produce efecte numai între soţi şi nu poate fi opus terţilor
de bună-credinţă.”

28
 Textul consacră o aplicaţie în materia regimurilor matrimoniale a simulaţiei,
completându-se cu prevederile generale care reglementează simulaţia ( art. 1289-1292
C.civ.).
În esenţă, mecanismul simulaţiei are în vedere ipoteza în care părţile încheie
public (aparent) o convenţie matrimonială şi aleg un regim matrimonial, îndeplinind
totodată formalităţile de publicitate în vederea opozabilităţii faţă de terţi, iar, pe de altă
parte (concomitent sau anterior) se înţeleg ca, în realitate, între ele să se aplice un alt
regim matrimonial (secret). Soluţia este aceea din dreptul comun, în sensul că regimul
matrimonial secret va produce efecte doar între soţi, neputând fi opus terţilor de bună-
credinţă, faţă de care produce efecte doar regimul matrimonial pentru care au fost
îndeplinite formalităţile de publicitate.
Art. 331 C.civ. preia practic această soluţie, cu deosebirea că nu se cere pentru
validitatea actului secret îndeplinirea aceloraşi condiţii de formă cerute pentru actul
public. Astfel potrivit art. 1289 alin. (2) C.civ., contractul secret nu produce efecte nici
între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa
valabilă.

Secţiunea a 8-a Efectele convenţiilor matrimoniale

Efectul specific al convenţiei matrimoniale, ca operaţiune juridică, este identic

tipului de regim matrimonial ales, în condiţiile legii.
Dincolo de efectul substanţial, convenţia matrimonială, ca instrumentum, produce
şi efecte probatorii, actul fiind valorificat ca mijloc de probă a regimului matrimonial
aplicabil între soţi.
Celelalte acte juridice cuprinse în convenţia matrimonială (donaţii, clauze de
atribuire etc.) vor produce efectele specifice dreptului comun.
Fiind un contract, sunt aplicabile în mod corespunzător, dispoziţiile dreptului
comun în ceea ce priveşte regimul juridic general al efectelor contractului, respectiv forţa
obligatorie (art. 1270 C.civ.) şi relativitatea efectelor (art. 1280 C.civ.), opozabilitatea
faţă de terţi fiind asigurată prin îndeplinirea formalităţilor de publicitate.
În ceea ce priveşte încetarea efectelor convenţiei matrimoniale, încetarea
regimului matrimonial, prin încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei atrage şi
încetarea efectelor convenţiei matrimoniale.
Cu toate acestea, convenţia matrimonială poate să-şi înceteze efectele şi prin
cauze independente de încetarea regimului matrimonial, de exemplu, prin revocarea
acesteia (mutuus dissensus), fie înainte de căsătorie, fie în timpul căsătoriei (când are
efectul unei modificări a regimului matrimonial).

29
 PARTEA APLICATĂ

(FIȘE, TESTE-GRILĂ, SPEȚE, BIBLIOGRAFIE)

30
 Fișa nr. 1
Principiile regimurilor matrimoniale

31
 Fișa nr. 2
Repere temporale ale regimurilor matrimoniale

32
 Fișa nr. 3
Tabloul condițiilor convenției matrimoniale

33
 Fișa nr. 4
Condițiile de fond ale convenției matrimoniale

34
 Fișa nr. 5
Data încheierii convenției matrimoniale și data eficacității ei

35
 Fișa nr. 6
Publicitatea regimurilor matrimoniale

A. Rațiune. Obiect. Efecte

36
B. Tabloul formalităților generale de publicitate a regimurilor matrimoniale

37
C. Tabloul formalităților speciale de publicitate

38
D. Simulația convenției matrimoniale

39
 SPEȚE

1. La 20 septembrie 2012, A şi B depun declaraţia de căsătorie la serviciul de stare civilă

al Sectorului 6, în care menţionează că optează pentru regimul comunităţii legale. La data
de 22 septembrie 2012, A și B se prezintă la biroul notarial X, pentru încheierea unei
convenții matrimoniale care să cuprindă următoarele clauze:
- convenţia matrimonială va începe să producă efecte după trecerea a 6 luni de la data
încheierii căsătoriei;
- regimul matrimonial pentru care optează este regimul comunităţii convenţionale,
comunitatea de bunuri urmând a fi alcătuită din mobilele dobândite de unul sau ambii
soţi, indiferent de data dobândirii;
- gestiunea bunurilor comune se va realiza numai de către soţul A, soţia B urmând să se
ocupe exclusiv de treburile gospodăreşti şi de educaţia copiilor minori ce vor rezulta din
căsătorie.
Căsătoria dintre A şi B se încheie la data de 29 septembrie 2012, ofiţerul de stare civilă
făcând menţiune despre regimul comunităţii convenţionale pe marginea actului de
căsătorie, fără a se realiza însă şi formalităţile de publicitate prin înscrierea în RNNRM.
a) În speţă, în calitate de notar, ce elemente veţi avea în vedere pentru încheierea
valabilă a convenţiei matrimoniale? Dar în ipoteza în care unul dintre viitorii soţi nu a
împlinit încă vârsta de 18 ani?
b) Analizaţi, raportat la elementele de fapt ale speţei, dacă regimul comunităţii
convenţionale este opozabil terţilor.

2. A, renumit avocat, se căsătorește cu B, fotomodel Victoria’s Secrets, având

contracte de colaborare şi cu alte asemenea companii, la data de 10 octombrie 2011,
amândoi declarând rudelor că au intenția de a constitui o familie fericită și numeroasă. La
20 octombrie 2011, A şi B încheie o convenţie matrimonială, în care prevăd următoarele:
a) regimul matrimonial pentru care optează este cel al comunităţii convenţionale,
iar convenţia va începe să producă efecte la data de 1 august 2012;
b) în comunitate se va include autoturismul Renault Megane dobândit de A la 2
octombrie 2011, având număr de înmatriculare B-20-RTV şi serie de şasiu
WBAGG83461DN81194;
c) pentru încheierea unui contract de vânzare cu privire la autoturismul de la lit.
b), va fi necesar acordul ambilor soţi;
d) B nu va mai participa ca model la prezentări de modă ale costumelor de baie şi
nici la photo shooting-uri/filmări ce presupun apariţii cu îmbrăcăminte sumară, pentru a
nu îi leza imaginea lui A şi pentru a se dedica în mod corespunzător muncii în
gospodărie;
e) A nu va mai acorda asistenţă juridică în speţe ce implică deplasări la instanţele
din provincie şi din străinătate, întrucât aceste deplasări presupun absenţe îndelungate din
căminul conjugal;
f) pentru lichidarea oricărui depozit bancar, va fi necesar acordul soţului A,
întrucât soţia B are o recunoscută dependenţă de shopping, pe care a încercat fără succes
să o autocenzureze;

Analizaţi valabilitatea şi aplicabilitatea convenţiei matrimoniale încheiate de A şi

B.

40
 3. A şi B, concubini, îşi fac promisiuni reciproce de căsătorie. A este un prosper
om de afaceri, în vreme ce B, masterandă a Facultăţii de Drept, deţine elemente
inconsistente de patrimoniu.
Profitând de lipsa de cunoştinţe juridice a lui A, B îi propune încheierea unei
convenţii matrimoniale prin care să adopte regimul comunităţii universale de bunuri.
Convenţia matrimonială, în termenii prestabiliţi de B, este autentificată la biroul notarial
„W şi asociaţii” la data de 15 mai 2013, iar căsătoria se încheie la 1 iunie 2013.
Descoperind dezavantajele comunităţii universale de bunuri, A vă consultă, în
calitate de avocat.
Care este opinia legală pe care o veţi furniza clientului dvs.?

TESTE-GRILĂ

1. Convenţia matrimonială:
a) poate fi încheiată prin mandatar;
b) poate produce efecte anterior încheierii căsătoriei;
c) poate fi afectată atât de un termen suspensiv, cât şi de o condiţie suspensivă, în mod
cumulativ.
Răspuns corect: a) și c)

2. Convenţia matrimonială:
a) este nulă relativ, dacă a fost încheiată de un minor în vȃrstă de 15 ani;
b) poate fi modificată după cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, ori de cȃte ori
doresc soţii;
c) este nulă absolut, în măsura în care aduce atingere devoluţiunii succesorale legale.
Răspuns corect: b) și c)

3. O clauză de preciput:
a) poate stabili atribuirea unor bunuri cu prioritate unuia dintre soţi, proprietate exclusivă
a celuilalt soţ, anterior partajului moştenirii;
b) nu poate limita dreptul creditorilor de a urmări bunurile ce fac obiectul clauzei de
preciput;
c) devine caducă, atunci cȃnd soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător.
Răspuns corect: b) și c)

4. Clauza potrivit căreia, „la decesul soţului A, soţul B va prelua din activul net
succesoral, cu prioritate faţă de ceilalţi moştenitori, autoturismul Audi, cu numărul
de înmatriculare B-23-ERX”:
a) este o clauză de preciput;
b) este nulă absolut, întrucât contravine limitelor convenţiei matrimoniale;
c) este o clauză de prelevare.
Răspuns corect: c)

41
5. Prin convenţie matrimonială nu se poate aduce atingere:
a) regimului comunităţii legale;
b) obligaţiei de întreţinere solidare pe care părinţii o au faţă de copilul lor minor;
c) devoluţiunii succesorale testamentare.
Răspuns corect: b)

6. Prin convenţie matrimonială, s-ar putea institui în mod valabil o clauză prin care:
a) unul dintre soţi să se oblige la o contribuţie în proporţie de 90% la cheltuielile
căsătoriei, iar celălalt, în proporţie de 10%;
b) unul dintre soţi să se oblige în mod exclusiv la creşterea şi educarea copiilor născuţi în
timpul căsătoriei;
c) lichidarea unui depozit bancar să fie supusă cogestiunii.
Răspuns corect: a)

7. Convenția matrimonială se înscrie din oficiu în RNNRM:

a) la cererea ofițerului de stare civilă sau a notarului public;
b) la cererea notarului public sau a soţilor;
c) la cererea notarului public care a autentificat-o.
Răspuns corect:c)

8. Convenția matrimonială prin care soții adoptă regimul comunității legale:

a) este nulă, pentru că acest regim se aplică direct, ca efect al căsătoriei;
b) se poate încheia după cel puțin un an de la data încheierii căsătoriei soților sub regimul
separației de bunuri;
c) se poate încheia pentru a schimba regimul comunității convenționale cu regimul
comunității legale.
Răspuns corect: b) și c)

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1. Ce este regimul matrimonial și care este importanța determinării naturii lui

juridice?
2. Care sunt tipurile de regimuri matrimoniale reglementate de Codul civil?
3. Care sunt deosebirile între comunitatea legală ca regim matrimonial și proprietatea
comună ca modalitate a dreptului de proprietate?
4. Care sunt regimurile matrimoniale secundare?
5. Care sunt condițiile de validitate ale convenției matrimoniale și sancțiunea
nerespectării lor?

42
6. Când se poate încheia valabil o convenție matrimonială? Când produce efecte?
7. Care sunt formalitățile de publicitate a convenției matrimoniale cerute pentru
opozabilitate față de terți? Care este relația între formalitățile generale și cele speciale
de publicitate?
8. Care este structura simulației în cazul convenției matrimoniale și ce efecte
produce?

43