Tema 11: Particularităţile funcţionării pieţei factorilor de producţie şi formarea

veniturilor factoriale.
1. Piaţa muncii şi salariul.
2. Piaţa capitalului real şi dobânda.
3. Piaţa funciară şi renta.
4. Profitul ca recompensă a activităţii antreprenoriale.
* *
*
La prima întrebare – “ Piaţa muncii şi salariul”- se cere de examinat conţinutul
pieţei muncii şi formele de salarizare.
Piaţa muncii reprezintă un ansamblu de relaţii în cadrul cărora se confruntă cererea
cu oferta de muncă, au loc negocieri privind angajarea de lucrători, nivelul salariului,
condiţiile de muncă, care se vinde şi se cumpără ca orice altă marfă. Cererea de muncă –
cantitatea de muncă salariată pe care utilizatorii sunt dispuşi s-o achiziţioneze într-o
anumită perioadă de timp şi care depinde de numărul locurilor de muncă disponibile.
Oferta de muncă – totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce
doreşte să se angajeze la un moment dat. Subiecţii pieţei de muncă sunt: ofertanţii de
muncă; sindicatele; oficii şi agenţii d plasare a muncii; patronatul; statul. Piaţa muncii
poate fi divizată:
a) piaţa muncii cu cerere limitată, situaţia când există un potenţial mare de rezervă
a forţei de muncă;
b) piaţa muncii cu ofertă de muncă limitată, situaţia când există un deficit al forţei
de muncă.
Un element important la pieţei muncii este bursa de valori, care are funcţia de:
înregistrare a şomerilor; înregistrarea locurilor de muncă vacante; angajarea la lucru a
şomerilor; de studiere a conjuncturii pieţei de muncă şi de prestarea a informaţiei
respective; de testare şi orientare profesională a şomerilor; de acordare a indemnizaţiilor
de şomer.
Elementul de bază al pieţei muncii este salariul. Salariul reprezintă venitul care
revine lucrătorului în schimbul muncii sale. Criterii de formarea a salariului: importanţa
muncii pentru firmă; nivelul de calificare a lucrătorului; cantitatea, calitatea şi rezultatele
muncii; recuperarea cheltuielilor de reproducţie a forţei de muncă. Există salariu nominal,
care reflectă cantitatea de bani obţinută de lucrător pentru un anumit timp de muncă, şi
salariu real, care reflectă cantitatea de mărfuri şi servicii ce pot fi procurate pe baza
salariului nominal. Principalele forme de salarizare:
1) salariul pe unitate de timp;
2) salariul în acord (în acord direct, în acord progresiv, în acord premial, în acord
global);
3) salariul colectiv;
4) salariul social.

La întrebare a doua – “Piaţa capitalului real şi dobânda”- e necesar de caracterizat

componentele pieţei capitalului real şi a dobânzii.
Piaţa capitalului reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi
plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital.
Oferta de capital reflectă totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament la un
moment dat şi la un anumit preţ (dobândă). Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor
de capital ale agenţilor economici la un moment dat şi la un nivel al dobânzii pe care sunt
dispuşi s-o suporte. Piaţa capitalului cuprinde două componente principale:
1) piaţa capitalului pe termen scurt (relaţiile care se formează în domeniul atragerii
şi plasării fondurilor pe termen până la un an (deservirea operaţiilor interbancare,
operaţiuni cu active financiare cu o scadenţă scurtă));
2) piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung care include: piaţa hârtiilor de valoare
pe termen lung; piaţa împrumuturilor pe gaj de titluri pe termen lung; piaţa
ipotecară.
Elementul de bază al pieţei de capital este dobânda, care reprezintă un venit însuşit
de proprietarul oricărui capital antrenat într-o activitate economică sub formă de excident
în raport cu capitalul avansat.
Funcţiile dobânzii:
 1) ea influenţează asupra repartizării factorilor de producţie şi folosirea lor mai
eficientă;
2) ea serveşte ca pârghie de stimulare a firmelor şi a populaţiei în economisirea
unei părţi din venituri;
3) ea serveşte ca modalitate de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate
şi obţinerea unui profit;
4) ea serveşte ca pârghie de redistribuire a veniturilor.
Dobânda totală include: primă de risc; cheltuieli de gestiune; dobândă pură. Mărimea
absolută a dobânzii constituie masa dobânzii, iar raportul procentual dintre masa dobânzii
şi capitalul împrumutat constituie rata dobânzii (d1 = (D/C) * 100%). Asupra ratei dobânzii
influenţează următorii factori: rata profitului; cererea şi oferta de capital de împrumut;
riscul pentru cei ce acordă capital de împrumut; inflaţia; politica monetară a guvernului;
conjunctura economică.

La întrebarea a treia – “Piaţa funciară şi renta”- e necesar de analizat particularităţile

pieţei funciare şi formele de expresie a rentei.
Piaţa funciară reprezintă ansamblul relaţiilor de confruntare dintre cererea şi oferta
resurselor naturale limitate. Piaţa funciară este inelastică deoarece volumul resurselor
naturale este relativ limitat. Cererea faţă de resursele naturale are tendinţa de creştere în
urma sporirii progresului tehnico-ştiinţific, iar oferta de resurse naturale este inelastică faţă
de modificarea preţului, deoarece resursele au caracter limitat.
Utilizarea raţională a resurselor naturale aduce la apariţia rentei. Renta economică
reprezintă venitul ce revine posesorului oricărui factor de producţie neregenerabil.
Formele rentei:
1) renta funciară (renta pământului), care apare în formă de rentă absolută şi rentă
diferenţială;
2) renta de monopol, care este încasată de proprietarii unor terenuri ce dispun de
condiţii excepţionale;
3) renta minieră obţinută în ramurile extractive;
4) renta din construcţii;
 5) renta de raritate.

Mărimea rentei influenţează asupra preţului pământului. Preţul pământului este

renta capitalizată la dobânda zilei (formula: Pr.păm.=(R/d)*100%). Evoluţie preţului
pământului depinde de următorii factori:
a) cererea şi oferta de terenuri agricole;
b) cererea şi oferta de produse agricole;
c) mărimea şi evoluţia rentei;
d) posibilitatea folosirii alternative a pământului;
e) mărime aratei dobânzii bancare;
f) ameliorarea poziţiei terenurilor agricole.

La întrebarea a patra – “Profitul ca recompensă a activităţii antreprenoriale”- e

necesar de analizat conţinutul profitului şi formele lui de manifestare.
Profitul reprezintă diferenţa între veniturile şi cheltuielile efectuate de către o
unitate economică. Profitul se manifestă în următoarele forme:
1) profit brut (diferenţa dintre venitul total al firmei şi costul de producţie total);
2) profitul normal (câştigul minim acceptat de agentul economic pentru
desfăşurarea unei activităţi);
3) profitul pur (diferenţa dintre profitul brut şi profitul normal);
4) profitul de monopol (profit obţinut de agenţii economici care deţin poziţii
monopoliste);
5) profit în formă de dividend (profit încasat de acţionari).
Funcţiile profitului:
a) funcţia de stimulare a iniţiativei şi a riscului;
b) funcţia de orientare generală a activităţii economice;
c) funcţia de autofinanţare a firmei;
d) funcţia de sursă de venit pentru buget;
e) funcţia de cultivare a spiritului de economisire.
 Mărimea profitului îţi găseşte expresia în masa şi rata profitului. Masa profitului -
suma absolută a câştigului obţinută de o firmă, ramură sau economia naţională.
Rata profitului este raportul procentual dintre masa profitului şi costul de producţie
(p1 = P/(CP)*100%). Masa şi rata profitului sunt influenţaţi de următorii factori: de nivelul
productivităţii muncii; de nivelul costului de producţie; de mărimea preţului de vânzare; de
volumul, structura şi calitatea activităţii economice; de repartizarea veniturilor între
posesorii factorilor de producţie; de viteza de rotaţie a capitalului.