Povestea lui Harap-Alb

I.Ion Creanga, autor cu o semnificativa activitate literara in perioada clasica, fiind contemporan cu Mihai
Eminescu, Ioan Slavici si I.L. Caragiale, este considerat unul dintre cei mai valoroși povestitori ai
poporului nostru. Operei sale capitale, scrierea memorialistica „Amintiri din copilărie”, i se adaugă
basmele culte, care proiectează in fabulos lumea țărănească apropiata de sufletul sau într-o maniera
originala de exprimare.

“Povestea lui Harap-Alb” a aparut in revista “Convorbiri literare” in anul 1877, incadrandu-se in
perioada marilor clasici prin originalitatea scrierii, ce devine un model pentru tiparul narativ ales de
autor. In aceasta perioada literara, in literatura romana se intrepatrund, mai multe curente literare:
romantismul, prelungiri ale clasicismului si realismul.

Directia romantica este vizibila prin interesul acordat filonului folcloric, astfel, basmul cult
prelucreaza formula compozitionala a basmului popular intr-un mod original.

Ion Creanga pastreaza stereotipia compozitionala evidentiata prin formula de introducere “Amu cica era
odata, intr-o tara, un crai care avea 3 feciori” si cea finala, ce presupune participarea naratorului la
ospatul nupțial, dar le modifică prin prezenta rolului de col-portor al naratorului, fapt accentuat de
utilizarea substantivului “poveste” in titlu. Timpul mitic “a fost” este inlocuit cu un trecut nedeterminat
“era”, dar spatiul este real “o tara”.

In plus pe langa motivele populare ale superioritatii mezinului, dusmaniei fratilor, calatoriei,
nuntii si intronarii, Ion Creanga introduce motivele de sorginte culta (padurea labirint – aminteste de
motivul lui Icar, coborarea in fantana este in relatie cu motivul grotei, al pesterii din filosofia lui Kant,
sugestie al spatiului regenerarii, iar moartea si invierea eroului amintesc de motivul dantesc al coborarii
in infern).

Asadar “Povestea lui Harap-Alb” este o opera cu caracter original obtinuta prin reinterpretarea basmului
popular.

O influenta realista in basmul cult se surprinde prin constructia personajelor himerice pe baza
unor caractere umane hiperbolizate (“o dihanie de om” / “o schimonositura de om” / “o aratare de
om”), dar si in construirea formulei finale a basmului, ce presune o revenire brusca la realitate si sustine
caracterul utopic al universului fictional: “Iar pe la noi cine are bani, bea si mananca, cine nu, se uita si
rabda”.

III.Tema operei are sursa folclorica, prezentând confruntarea binelui cu răul. Pe parcursul acestei
confruntări, soldate cu victoria binelui, ca majoritatea basmelor, eroul își formează personalitatea, ceea
ce asigură substanța epica scrierii, conferindu-i caracterul de bildungsroman, trădând descendența culta.
 A.O primă scenă sugestivă în evidențierea temei este coborârea în fântână, amintind de motivul
grotei, al peșterii, sugestiv pentru ideea de regenerare. Această secvență este pregătită cu abilitate de
către Spân, bun cunoscător al psihologiei umane, care varsă apa din ploscă pe motiv că este bâhlită,
cunoscând că în apropiere se află o fântână cu apă rece, aspect ce susține că este și un bun cunoscător al
locurilor respective. Descrierea spațiului folosește detalii semnificative pentru a evidenția aspectul de
capcană al fântânii, dar mezinul craiului „naiv în felul său la trebi d-aistea”, caracterizat direct de către
narator, nu sesizează că aceasta are capacul deschis, nu are roată și nici cumpănă, ci doar scară de
coborât. Ademenit de vorbele lingușitoare ale antagonistului, fiul coboară în fântână, descoperind
adevărata identitate a Spânului care I se adresează eroului cu apelativul „fecior de om viclean” și „pui
de viperă”, obligându-l să facă schimb de identități și să se jure pe ascuțișul paloșului (simbol al onoarei)
că îl va sluji „până când îi muri și iar îi învie”.

B.O a doua scenă semnificativă pentru încheierea procesului de maturizare echivalent temei este
sfârșitul dintre cele două personaje este decapitarea eroului,o probă definitivă a confruntării omului cu
moartea și de transfigurare a realității,prelucrând într-o formă cultă mitul coborârii în moarte și al
învierii.

De asemenea,această secventă este obligarie în economia basmului pentru a obține dezlegarea

de jurământ.Spânul îl ucide pe Harap-Alb întărindu-și statutul de personaj negativ ,pe motiv că ar fi
divulgat adevărul despre identitatea acestuia,apoi este ucis de către cal.Protagonistul este înviat de
către farmazoană cu ajutorul obiectelor magice aduse de animalele de nădejde din ultima probă.Acesta
își recapătă statutul de adevărat moștenitor al Împăratului Verde tranformându-se într-un împărat mare
și puternic și iubit cum n-a mai văzut lumea.

III.Acțiunea este relatata la persoana a III-a, de către un narator a cărei perspectiva narativa
obiectiva este completata de multiple comentarii subiective. Aceste completări umoristice, ironice,
lămuritoare sunt specifice stilului autorului Ion Creanga. Este structurata pe baza unor funcții specifice.
Situația de echilibru ne plasează intr-un timp nedefinit si intr-un spațiu nedeterminat. Verde Împărat îl
roagă pe fratele sau sa-i trimită pe cel mai viteaz fiu ca sa-i urmeze la tron, acesta neavând decât fete.
Astfel, se trece la următoarea etapa: plecarea de acasă a mezinului. Craiul nu își lasă feciorii sa plece fără
a-i supune unei probe de curaj. Dintre toți, doar mezinul reușește sa facă față si sa își continue drumul.
Acțiunea continua cu supunerea prin vicleșug de către Spân si depășirea probelor. Pe drum, Spânul îl
ademenește pe print într-o fântână. Prins acolo ca într-o capcana, tânărul este nevoit sa jure ca din acel
moment va accepta numele de Harap-Alb si ca îl va servi pe Spân ca sluga. La curtea Împăratului Verde,
Spânul încearcă sa scape de Harap-Alb, dându-i sarcini care-i pun viața in pericol: sa aducă „salați” din
gradina unui urs feroce, pielea cu nestemate a unui cerb fabulos si pe fata Împăratului Ros(proba
pețitului care se divide in alte probe) , cunoscuta pentru viclenia si puterile magice. Harap-Alb este
ajutat de Sfânta Duminica, de cal, de insecte, de personajele cu puteri miraculoase: Ochilă, Setilă,
Flămânzilă, Pasari-Lati-Lungila, Gerilă. Farmazoana îl demasca, in final, pe Spân, care îl acuza pe Harap-
Alb ca a divulgate secretul si ii taie capul. In acest fel îl dezleagă de jurământ, semn ca inițierea este
încheiata, iar rolul Spânului ia sfârșit. Dupa aceea Harap-Alb este înviat de fata Împăratului Ros, el
primește împărăția si fata, reprezentând ultimele etape: încoronarea si nunta.
 Conflictul basmului se construiește pe baza opoziției dintre bine si rau, dar, spre deosebire de
basmul popular, spanul devine un rau necesar in procesul de maturizare al protagonistului care este
lipsit de forțele supranaturale ale arhicunoscutilor zmei. Deși, superior fratilor sai, mezinul se lasa
ademenit dar vorbele lingusitoare ale spanului si ca urmare a naivității devine sluga omului inferior,
făcând schimb de identități. Ajuns la curtea Împăratului Verde, antagonistul doreste eliminarea eroului,
supunandu-l unor probe menite s-o pune viata in primejdie. Acest conflict se încheie cu eliberarea de
sub jurământ a protagonistului, scena ce simbolizează victoria binelui asupra răului.

Conflictul exterior este dublat de o confruntare morala puternică redată prin introspecție, determinată
de conștientizarea greselilor de către Harap-Alb.

Opera lui Ion Creanga, „Povestea lui Harap-Alb”, este un basm cult având particularități:
reflectarea concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul si specificul limbajului. Însă, asemenea basmului popular, pune in evidenta idealul de dreptate,
de adevăr si de cinste, fiind „o oglindire…a vieții in moduri fabuloase”.(G. Călinescu)

Tipologia personajelor

Harap-alb este personajul principal al operei, un Fat-Frumos lipsit de forțe supranaturale, întruchipând
binele, frumosul si adevarul omului obisnuit.

Din punct de vedere social, este mezinul craiului , superior fratilor sai prin curaj, caruia ii este sortit să
devină „imparat mare si puternic si iubit cum n-a mai vazut lumea".După ce depășește probele in
calitate de sluga a spanului, deoarece Sfanta Duminica precizeaza ca acest traseu este obligatorii pentru
ca „atunci cand vei ajunge mare si puternic, ai sa crezi la cel flămând, ca acum stii ce este necazul".

Sub raport psihologic, protagonistul este un antierou deoarece nu este conștient de consecințele
faptelor sale si primeste sprijinul ajutoarelor si donatorilor in depășirea probelor, fiind uneori martor la
acestea. Eroul este un prototip al tânărului aflat în formare.

În ceea ce privește statutul moral, eroul se definește prin bunătate trăsătură specific umană, dar
întâlnită nu mai la oameni aleși. Aceasta este dublată d loialitatea fata de span deoarece onoarea
individualizează statutul unui lider respectat.

Spanul

Spanul este personajul principal al operei, dar spre deosebire de construirea unilaterală a
arhicunoscutilor zmei, acesta este realizat complex, având un rol decisiv în procesul de formare al
protagonistului de aceea, critica literară il numeste „rau necesar".

Din punct de vedere social, spanul se individualizează in doua ipostaze de sluga si fals moștenitor al
Imparatului Verde, dar este demascat de farmazoana care descopera in Harap-alb trasaturile omului
superior. Uciderea eroului accentueaza rolul de antagonist, desi, in plan simbolic, il eliberează pe acesta
de jurământ.

Din punct de vedere psihologic, spanul este simbolul clasic al personajului negativ care își asumă un rol
decisiv în destinul celorlalți, bucurandu-se de naivitatea acestora, fapt ce demonstrează că este un bun
cunoscător atât al locurilor, cât și al psihologiei umane.

Sub raport uman, spanul este un personaj definit prin răutate care il numeste pe mezin „pui de vipera".