CURS 1 Dr Bumbu Adrian

ȘTIINȚELE COMPORTAMENTULUI. PSIHOLOGIE

MEDICALĂ.
SOCIOLOGIE MEDICALA

NOTIUNI INTRODUCTIVE
Ştiinţele comportamentului reprezintă un domeniu
interdisciplinar focalizat pe înţelegerea proceselor
comportamentale şi sociale.
Implică analiza sistematică și investigarea comportamentului
uman prin studii experimentale bazate pe formulări riguroase.
Caracter aplicativ:
 psihologia comportamentală,
 psihologia sănătăţii publice,
 bioetica,
 sociologia.
Sănătatea reprezintă:
starea completă de bunăstare fizică, mentală şi socială şi
nu numai absenţa bolii şi a infirmităţii” (OMS, 1947).
„măsura în care o persoană sau un grup sunt capabile să îşi
satisfacă nevoile de bază, dar şi modul în care sunt capabile să
se transforme pentru a se adapta la mediul ambiant” (OMS,
1984).
Dimensiunile sănătății:
1. Sănătatea fizică- funcționarea organismului,
2. Sănătatea mintală- abilitatea de a gândi clar și coerent,
3. Sănătatea emoțională-recunoașterea și exprimarea
emoțiilor (frică, bucurie,supărare),
4. Sănătate socială- abilitatea de a forma și menține relații
interumane,
5. Sănătate spirituală – existența principiilor personale de
comportament,
6. Sănătatea în relație cu mediul–integrare în mediul
Aplicatii ale stiintelor comportamentului
1. Identificarea şi înţelegerea factorilor
 comportamentali în profilaxia îmbolnăvirilor
2. Ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor cronici
3. Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale
Identificarea şi înţelegerea factorilor comportamentali în
profilaxia
îmbolnăvirilor:
 Comportamentul alimentar
 Comportamentul sexual
 Fumatul
Ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor cronici:
 Integrarea socială a persoanelor cu nevoi speciale
 Dializaţi cronici
 Diabetici
 Hemofilici
 Infectaţi HIV
Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale
 Principiile eticii medicale
• Non-dăunării
• Beneficiului
• Justiţiei
• Autonomiei persoanei
Stabilirea normelor etice ale îngrijirii medicale
 Independenţa pacientului,
 Accesibilitate, adresabilitate, complianţă,
 Modele de relaţii medic-pacient ,
 Lucrul în echipă,
 Pricipiile îngrijirii bolnavului terminal,
 Etica transplantului de organe,
 Procreere artificială,
 Malpraxisul (greşeală şi culpă medicală),
 Eutanasia,
  Medicină allopată şi practicile neconvenţionale.
Domenii de studiu
Psihologia este știința exactă a minții si comportamentului
uman. Astfel, psihologia este studiul funcțiilor si proceselor
mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum
gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și
personalitatea.
Sociologia este știința socială ce studiază regulile sociale și
procesele care leagă și separă oamenii, nu numai ca indivizi dar
și ca membri ai asociațiilor, grupurilor și instituțiilor.Sociologia
constă în studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților.
Sociologia medicala este ramura care studiază sănătatea
și boala ca experiențe umane, instituțiile sociale din domeniul
medical, natura profesiei medicale și relațiile medic-pacient

Sociologia medicala are 3 obiective

 Obiectivul medical: sprijină medicina în detectarea
mecanismelor sociale responsabile de menținerea sănătății,
 Obiectivul economic: se urmăresc costurile
îngrijirilor medicale, consumul de medicamente și
cheltuielile pentru sănătate,
 Obiectivul sociologic: prin analiza problemelor de
sănătate este vizată cunoașterea societății.
Antropologia se ocupă cu studiul științific al omului (specia
Homo sapiens). Este o disciplină holistică din două puncte de
vedere: se ocupă de studiul tuturor oamenilor, din toate epocile
și tratează toate dimensiunile umanității. În centrul
antropologiei se află ideea de cultură și noțiunea că aceasta
reprezintă specia umană, că specia noastră și-a dezvoltat o
capacitate universală de a concepe lumea simbolic, de a preda
și învăța astfel de simboluri în mod social și de a transforma
lumea (și oamenii) pe baza acestor simboluri.
Etologia studiază comportamentul intraspecific și interspecific
al animalelor sau oamenilor și interacțiunea acestora cu mediul
lor, atât la nivel individual, cât și la nivel populațional. Metoda
principală este observarea, și adesea filmarea indivizilor
prezenți și comportamentelor lor, într-un cadru de spațiu și de
timp prealabil definit, și cu o ritmicitate definită, pentru a
dispune de secvențe cât mai reprezentative și comparabile.
Ecologia este o știință biologică de sinteză ce studiază
interacțiunea dintre organisme, plante și mediul în care ele
trăiesc (abiotici și biotici).Pentru aceasta ecologia analizează
îndeaproape structura, funcția și productivitatea sistemelor
biologice supraindividuale (populații, biocenoze) și a sistemelor
mixte (ecosisteme). Totodată, se leagă strâns de ecologie
domeniul promovării unei economii ecologizate, unde
principiile ecologice devin și principii fundamentale în
dezvoltare.
Epidemiologia este știința medicală care, prin cooperări
multidisciplinare, se ocupă cu identificarea factorilor de
agresiune pentru sănătate, cu stabilirea mijloacelor și
metodelor de neutralizare a acțiunii lor asupra grupurilor
populaționale cu risc crescut, cu depistarea și lichidarea
proceselor epidemiologice, a stărilor de boală și cu elaborarea
programelor de protecție globală a sănătății umane.

CURS 2
DEZVOLTAREA UMANĂ.
 TEORII CARE AU INFLUENȚAT DEZVOLTAREA UMANĂ
1. Teoria stadială a dezvoltării conform Erik Erikson
2. Stadiile dezvoltării inteligenței conform Jean Piaget
3. Teoria dezvoltării sexualității conform Sigmund Freud
Teoria stadială a dezvoltării conform Erik Erikson
Fiecare etapă de dezvoltare este caracterizată prin evenimente,
conflicte și sarcini specifice de rezolvat, pe care copilul,
adolescentul și adultul trebuie să le parcurgă şi să le soluţioneze
adecvat pentru fiecare vârstă sau etapă specifică. Personalitatea
individului este un produs al modului cum au fost soluţionate
aceste crize sau conflicte. Aceste stadii de dezvoltare au mai
fost numite şi crize de dezvoltare (ieşirea din criză se poate face
în mod pozitiv sau negativ).
1. Stadiul de la naștere – 1 an
2. Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)
3. Stadiul 3-5 ani (copilăria mijlocie)
4. Stadiul 6-11 ani (copilăria mare)
5. Stadiul 11-20 de ani (adolescența)
6. Stadiul 21-40 de ani (tânărul adult)
7. Stadiul 40-65 de ani (adultul)
8. Stadiul după 65 de ani (bătrânețea)

Stadiul de la naștere – 1 an
Criza: încrederea primară vs. neîncrederea primară .În acest
prim stadiu se formează sentimentul de încredere versus
neîncredere în ceilalţi, în funcţie de îngrijirea şi dragostea
acordată copilului.

Rezultate pozitive
- dezvoltarea unei atitudini încrezătoare faţă de mediu şi
speranţa în viitor.
Rezultate negative
- dezvoltarea sentimentului de neîncredere,insecuritate,
suspiciune şi teama de viitor.
2. Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)
Criza: autonomie vs. îndoială, rușine
În acest stadiu se dezvoltă sentimentul de autonomie, încredere
în sine, când copilul vrea să se apuce şi să facă anumite lucruri,
cu riscul de a greşi.
Rezultate pozitive
- sentimentul de siguranţă şi încredere în sine absolut necesare
în viitoarele situaţii- problemă pe care le pot întâmpina în viitor
Rezultate negative
- începe să se ruşineze de propriile acţiuni și va pierde şi
încrederea în propriile decizii.
3. Stadiul 3-5 ani (copilăria mijlocie)
Criza: inițiativă vs. Culpabilitate
În această perioadă a vieţii, copilul explorează lucruri noi,
descoperă abilităţi motorii, interacţionează mai mult cu cei din
jur, începe să aibă iniţiativa multor activităţi imitând de obicei
adulţii.
Rezultate pozitive
- rolul părinţilor este foarte important şi dacă aceştia sunt
suportivi si consecvenţi disciplinar, copiii vor învăţa că nu toate
lucrurile le sunt permise, fără a se simţi vinovaţi şi în acelaşi
timp, vor continua să exploreze fără a se ruşina de ceea ce fac,
iar asumarea de responsabilităţi va conduce la dezvoltarea
simţului de iniţiativă
Rezultate negative
Intervenţia educativă necorespunzătoare va dezvolta copilului o
teamă de pedeapsa exagerată; acesta va considera pe viitor că
orice iniţiativă personală este greşită; dacă anumite acţiuni nu
au fost finalizate corespunzător, se va dezvolta sentimentul de
vinovăţie.
4. Stadiul 6-11 ani (copilăria mare)
Criza: competență/ hărnicie vs. inferioritate
În acest stadiu, copilul achiziţionează cunoştinţe şi deprinderi, în
special prin intermediul şcolii.Odată cu începerea şcolii, apare
prima comparaţie socială.În funcție de abordarea părinților și a
învățătorilor se pot dezvolta un simț al competenței sau un
sentiment de inferioritate.
Comparaţiile şi reacţiile nefavorabile vor accentua sentimentul
de inferioritate şi inadecvare, astfel că nerezolvarea
corespunzătoare a acestui stadiu va cântări decisiv în rezolvarea
satisfăcătoare a următoarei perioade de crize şi anume, criza
adolescenţei.
5. Stadiul 11-20 de ani (adolescența)
Criza: identitatea de sine vs. confuzie de rol
Adolescentul caută să-şi formeze şi să-şi dezvolte o identitate
personală şi vocaţională, încearcă să se identifice cu un rol
profesional.
Se formează comportamente specifice rolului sexual; este o
perioadă de tatonare a comportamentului sexual în care băieţii,
de exemplu, se dau cu gel, îşi fac ţepi, iar fetele se machiază şi
încearcă să se pună în evidenţă printr-o vestimentaţie cât mai
sumară.
În acest stadiu apare confuzia de roluri şi întrebarea frecventă a
adolescentului: "Cine sunt eu?"
Erikson consideră că adolescenţa reprezintă criza centrală a
întregii dezvoltări.
Rezultate pozitive
Capacitatea de a se percepe ca o persoană consecvenţa, cu o
identitate personală puternică.
Rezultate negative
Confuzie în legătură cu cine este şi ce reprezintă, incapacitatea
de a lua decizii şi a alege în mod special în privinţa vocaţiei, a
orientării sexuale, etc
6. Stadiul 21-40 de ani (tânărul adult)
Criza: Intimitate vs izolare de ceilalţi
Tânărul adult caută relaţii profunde şi de durată. Încă de la
vârsta de 20 ani, fiecare om îţi caută un partener. Fiecare om
are o trebuinţă afectivă şi sexuală, iar după cum spunea şi
Erikson, nu are importanţă cât de mult succes ai în activitatea
profesională
Nu eşti dezvoltat complet până nu cunoşti şi dezvolţi
sentimentul intimităţii, iar realizarea acestui lucru are ca efect
pozitiv capacitatea adulţilor de a dezvolta relaţii apropiate şi
profunde cu alţii, capacitatea de a iubi şi de a răspunde
angajamentelor faţă de ceilalţi.
Majoritatea persoanelor care solicită o consiliere psihologică în
această perioadă au ca problemă singurătatea; aceasta poate
genera la rândul ei probleme precum: depresii, tulburări
psihosomatice, psihologice, chiar tentative de suicid etc.
7. Stadiul 40-65 de ani (adultul)
Criza: Productivitate/realizare/generativitate vs. stagnare
Nevoia adultului de a fi productiv, de a fi capabil să se orienteze
către exteriorul sau/și de a-şi exersa rolul profesional şi/sau
parental (este stadiul în care acest rol este accentuat şi se simte
nevoia de a avea un moştenitor cu orice preţ dacă nu s-a putut
realiza până în acest stadiu); de asemenea, individul simte
nevoia de a împărtăşi şi altora din experienţa acumulată.
Rezultate pozitive
- criza se poate rezolva având copii sau prin împărtăşirea
cunoştinţelor în diverse moduri, activităţi ca profesor, psiholog,
îngrijirea unui copil etc.
Rezultate negative
- problemele apar în cazul când din diverse motive nu a avut loc
acumularea de cunoştinţe sau experienţa sau nu are cui
împărtăşi din experienţele sale; omul trece prin aşa-zisa criza a
stagnării (mai ales cea socială)
8. Stadiul după 65 de ani (bătrânețea)
Criza: integritate psihică vs. disperare
Bătrânul îşi evaluează realizările din timpul vieţii. În cazurile
când răspunsurile sunt acceptabile există satisfacţie pentru
propria viaţă şi acceptarea morţii; se atinge astfel un echilibru
de integritate psihică. După 65 ani, odată cu pensionarea
dispare rolul profesional, dispare si rolul parental când copiii au
plecat din casa părinţilor (asta în cazul în care acest rol a fost
îndeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viaţă; încep
să apară mai frecvent întrebări despre rolul propriei existenţe,
teama de moarte, iar atunci când aceste probleme nu au fost
rezolvate favorabil se ajunge la o fază de disperare, numită şi
depresia bătrâneţii.
Stadiile dezvoltării inteligenței conform Jean Piaget
Teoria lui Piaget conform căreia capacitatea intelectuală este
calitativ diferită la vârste diferite și copiii au nevoie de
interacțiunea cu mediul înconjurător pentru a câștiga
competență intelectuală.
Stadiile dezvoltării conform Jean Piaget:
 Stadiul senzoriomotor,
 Stadiul preoperațional,
 Stadiul operațiilor concrete,
 Stadiul operațiilor formale.
Stadiul inteligentei senzitivo- motorii 0 – 2 ani
Prin coordonarea senzorialităţii şi a motricităţii se realizează
scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare care devin tot
mai complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma acţiunilor de
rezolvare de probleme simple adaptative ce pot fi transferate de
la o situaţie la alta asemănătoare.
EXEMPLU: conduita suport, conduita baston (manipulând
jucăriile din ţarc cu o altă jucărie de formă alungită, întinde la
un moment dat mâna în care are acea jucărie folosind-o ca pe
un baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în afara
ţarcului, realizând că acea jucărie de formă alungită îl poate
ajuta în acest sens).

Stadiul inteligentei preoperationale 2- 7 ani

Se dezvoltă foarte intens funcţia simbolică a gândirii şi
limbajului,funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic,
încalecă băţul ca pe un căluţ).
Aparşi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu
sunt încă foarte eficiente şi constante aşa cum operează
gândirea perioadelor următoare.
Copilul diferenţiază, clasifică, denumeşte obiecte dar toate
aceste moduri de operare nu au criterii logice superioare, cu
rezultate empirice.
Aceste modalităţi de operare ale gândirii şi inteligenţei sunt
considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.
Stadiul operatiilor concrete 7 – 12 ani
Se dezvoltă la un nivel superior capacităţile copilului de a separa
şi reuni obiectele, de a asocia, de a ordona după criterii relativ
exacte şi stabile.
Se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice şi
comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi
abstractizare, aspecte ce se consolidează şi eficientizează către
sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi
reversibilitatea, conservarea materiei, apar şi se consolizează
astfel constante perceptive.
Modul de operare rămâne în continuare strâns legat de concret,
necesită în continuare suportul concret chiar dacă el se
desfăşoară în plan mintal.
EXEMPLU: este nevoie de suport sub forma beţişoarelor, bilelor,
etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa efectivă a
obiectelor în cadrul operaţiilor de clasificare, separare,
ordonare, etc.
Stadiul operatiilor formale 12 ani – finalul adolescentei
Apar şi se dezvoltă operaţii de analiză, sinteză, generalizare şi
abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul
concret, când activitatea mintală este cea de conceptualizare,
de realizare a judecăţilor şi raţionamentelor inductiv-deductive,
ipotetice, de operare asupra posibilului, când gândirea operează
formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi
frazele), când putem vorbi de o gândire filosofică.
Teoria dezvoltării sexualității conform Sigmund Freud
Conform acestei teorii, copiii sunt influențați de impulsurile
sexuale.
Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se
mișca în câteva zone diferite ale corpului, numite zone erogene.
Dacă copilul primea prea multă sau prea puțină satisfacție în
timpul oricărei etape, puteau rezulta tulburări mintale la vârsta
adultă.
Stadii:
 Stadiul oral,
 Stadiul anal,
 Stadiul falic,
 Stadiul de latență,
 Stadiul genital.
Stadiul oral 0 – 18 luni
Copilul îşi petrece mare parte din timp sugând, mestecând,
scuipând sau muşcând foarte multe obiecte, aspecte
considerate ca modalităţi de satisfacţie sexuală prin intermediul
acestei părţi a organismului – gura.
Suptul la sânul mamei este o puternică formă şi sursă de
satisfacţie senzorială şi orală (dacă mama nu-şi hrăneşte la sân
copilul sau nu face acest lucru cum trebuie îşi “privează de
satisfacţie orală” odrasla, care la vârsta adultă, va deveni
dependentă de soţ, de un părinte).
Stadiul anal 1- 3 ani
În urma maturizării neuromusculare sfincteriene copilului îşi
formează capacitatea de a se reţine sau nu în ceea ce priveşte
defecaţia, după cum vrea.
Defecaţia în sine creează o anumită satisfacţie care, după
părerea lui Freud, devine principala formă de manifestare şi de
satisfacţie sexuală la această vârstă. Exerciţiul pe care i-l impune
adultul pe linia formării acestei deprinderi poate fi realmente
traumatizant pentru copil, mai ales dacă este însoţit de
ameninţări şi de pedepse, asemenea situaţii fiind greşeli ce pot
creea un adult anxios, inhibat, dezordonat, murdar sau risipitor.
Stadiul falic 3 – 5 ani
La această vârstă zona genitală devine interesantă pentru copil
şi în acelaşi timp sensibile. Forţa instinctului sexual împinge
copilul să-şi găsească satisfacţii mângâindu-şi zona genitală.
În acelaşi timp, copilul dezvoltă o puternică tendinţă de
apropiere de părintele de sex opus:
 Băieţii dezvoltă un complex Oedip faţă de mamă, devenind
geloşi pe tată care este perceput ca rival.
 Fetele, interesate şi sensibile în acelaşi timp de zonele
genitale descoperă că le lipseşte falusul, şi încep să
învinovăţească, să blameze pe mamă (cel mai apropiat însoţitor)
pentru această condiţie de “castrare”. Această descoperire
traumatică le face să-şi transfere afectivitatea către tată. Ele
dezvoltă complexul Electra pe care îl rezolvă numai dacă ajung
mai târziu să constate că nu-l pot poseda pe tată.
Stadiul de latenta 5 – 11 / 13 ani
Interval în care instinctul sexual al copilului este relativ liniştit.
Conflictele perioadei precedente fiind rezolvate, orice alte
manifestări ale instinctului sexual sunt canalizate în activităţi
acceptate social (jocuri, activităţi şcolare etc.) consumându-şi
astfel energia.

Stadiul genital 11 – 13 ani – perioada adulta

Instalarea pubertăţii aduce după ea maturarea sistemului
reproductiv, transformările fizice şi încărcătura hormonală
reactivează zona genitală ca o arie a plăcerilor senzuale.
Adolescentul face faţă (conflictului) trebuinţei sexuale şi găsirii
modurilor social acceptate de satisfacere a acesteia. De acum
încolo instinctul sexual, forţa lui energetică – libido-ul este
implicată în activitatea omului, în formarea prieteniilor, în
procreere, în realizarea profesională.

Teoria stadială a dezvoltării conform Erik Erikson

1. Stadiul de la naștere – 1 an
2. Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)
3. Stadiul 3-5 ani (copilăria mijlocie)
4. Stadiul 6-11 ani (copilăria mare)
5. Stadiul 11-20 de ani (adolescența)
6. Stadiul 21-40 de ani (tânărul adult) 7. Stadiul 40-65 de ani
(adultul)
8. Stadiul după 65 de ani (bătrânețea)
Veti urmari cateva exemple aferente Teoriei stadiale ale
dezvoltarii conform Erik Erikson
Incercati sa asociati fiecare exemplu cu stadiul de dezvoltare
corespunzator
STADIUL...?
Daniel nu vrea să poarte pijamalele pe care le-a ales mama sa.
În schimb, acesta vrea cu toată convingerea să poarte
pijamalele murdare de noaptea trecută.Mama copilului este de
acord și îl îmbracă pe acesta cu hainele pe care le-a ales.
STADIUL...?
Petru a avut parte de o carieră de succes în calitate de director
executiv al unei multinaționale pentru aproape 20 de ani. Cei 4
copii ai săi și-au finalizat studiile și au reușit să se angajeze în
domenii bine plătite. Petru a decis că ar fi momentul să își
deschidă o mică afacere care să ofere consiliere financiară
tinerilor care abia își încep cariera profesională.
STADIUL...?
Se apropie noul sezon de fotbal pentru juniori și Mihai (elev în
clasa a 3-a) este extrem de nerăbdător. Sezonul trecut el a jucat
în echipa juniorilor și a fost un membru cheie al echipei. De
asemenea, el a reușit să înscrie 2 goluri, care au adus victoria
meciului final. Prietenii, antrenorul și familia lui Mihai abia
așteaptă să îl vadă pe acesta jucând în noul sezon.
STADIUL...?
Mama bebelușului Marius îl hrănește la fiecare 3-4 ore, îl
plimbă prin cameră ori de câte ori acesta este neliniștit și se
asigură că bebelușul este îmbrăcat corespunzător atunci când
merg împreună să se plimbe prin parc.
STADIUL...?
Părinții Mariei, dar și bunicii acesteia sunt doctori. De fapt,
părinții adolescentei i-au spus că sunt nerăbdători să o vadă pe
aceasta înscrisă la facultatea de medicină pe care au urmat-o și
ei, odată cu finalizarea liceului.
În schimb, Ana așteaptă momentul potrivit în care să le spună
părinților despre planurile sale: aceasta vrea să facă o călătorie
în jurul Europei după absolvirea liceului, pentru a se putea
focusa pe punctele sale de interes: pictatul și învățarea limbii
franceze.

STADIUL...?
George s-a săturat să întâlnească diferite femei la petreceri,
baruri sau prin intermediul aplicațiilor de dating. Desigur că este
amuzant și incitant uneori, însă acum el ar vrea să întâlnească
acea persoană specială alături de care să construiască ceva
serios și de durată.
STADIUL...?
Mama Anei îi pregătește acesteia un bol de cereale cu lapte și o
roagă pe fetiță să meargă să mănânce la masa din bucătărie. Cu
toate acestea, Ana ia bolul de pe masă și spune că îl va duce în
living room. În drum spre camera, Ana scapă bolul pe jos.
Mama acesteia strânge în liniște toata murdăria și îi mulțumește
Anei pentru „ajutor „.
STADIUL...?
Ioana se bucură foarte mult atunci când o vizitează nepoții săi.
Ea le poveșteste cu multă bucurie de timpul pe care l-a petrecut
crescându-și familia și oferindu-i acesteia toată grija de care
avea nevoie. Uneori, aceasta ar fi dorit să urmeze studii
universitare și să aibă o carieră profesională, asemenea soțului
ei.
Cu toate acestea, Ioana afirmă: "Poate dacă aș fi făcut toate
acestea, nu aș mai fi avut ocazia să mă bucur de această familie
minunată."

Stadiile dezvoltării inteligenței conform Jean Piaget

Stadiile dezvoltării conform Jean Piaget:
Stadiul senzoriomotor,
Stadiul preoperațional,
Stadiul operațiilor concrete,
Stadiul operațiilor formale
Care metode de învațare (ce pot fi aplicate de părinți) sunt
corespunzătoare pentru fiecare dintre cele 4 stadii de
dezvoltare a inteligenței conform Jean Piaget?
STADIUL...?
Se vor oferi explicații etapizate pentru anumite concepte și se
vor utiliza scheme și alte metode vizuale.
Se vor explora situații ipotetice. Pot fi luate drept exemple
situații din viața reală.
Se vor extinde concepte de discuție ori de câte ori este posibil.
De exemplu, dacă discutați despre Al doilea Război Mondial,
puteți dezbate și alte problematici care au influențat omenirea.
STADIUL...?
Copiii învață cel mai bine prin a încerca/a experimenta. Li se va
permite să interacționeze cu o varietate de lucruri din mediul
înconjurător, cum ar fi cărți, oameni, jocuri și obiecte.
Li se vor adresa întrebări copiilor în timp ce sunt angajați în
activitățile zilnice și li se va permite să vină cu propriile idei.
Li se vor accentua lucrurile noi și vor fi încurajați să pună
întrebări despre acestea
STADIUL...?
Puteți crea orare, modele tridimensionale, experimente
științifice și alte metode de a manipula concepte abstracte.
Se pot folosi ghicitori și alte jocuri pentru a dezvolta gândirea
analitică.
Se va insista asupra întrebărilor cu răspuns deschis.
poate duce la fixații sau anumite tulburări în timpul vieții adulte.

Identificați fixațiile aferente fiecărui stadiu de dezvoltare, pe

care copilul nu l-a putut completa.Se utilizează obiecte
adevărate în procesul de joacă. În timpului jocurilor se folosesc
cele 5 simțuri.
Se implementează rutina pentru copii. Aceștia sunt în general
predictibili și acest lucru poate fi foarte util în procesul de
dezvoltare al comunicării

Teoria dezvoltării sexualității conform Sigmund Freud

Stadii:
Stadiul oral,
Stadiul anal,
Stadiul falic,
Stadiul de latență,
Stadiul genital.
Conform lui Freud, eșecul în promovarea oricărui stadiu de
dezvoltare al sexualității poate duce la fixații sau anumite
tulburări în timpul vieții adulte.
Identificați fixațiile aferente fiecărui stadiu de dezvoltare, pe
care copilul nu l-a putut completa.
STADIUL...?
Alcoolism, fumat, abuzul de droguri,
Mâncat obsesiv,
Persoane manipulative, cu probleme de încredere,
Dependență.

Stadiul...?
Adulții vor solicita acte de sacrificiu din partea celorlalți
Vor avea dificultăți în a-și exprima sentimentele de iubire,
Vor putea dezvolta o obsesie legată de control,
Anxietate sexuală,
Sunt neglijenți și instabili emoțional.
Stadiul...?
Comportament narcisistic și egocentric,
Homosexualiate,
Dificultăți în ceea ce privește relațiile intime
Stadiul...?
În acest stadiu nu se dezvoltă fixații, deoarece nu există o
focusare pe plăcere,
Copilul se concentrează pe sport, hobby-uri, studiu.
Stadiul...?
Homosexualitate,
Parafilie la bărbați,
Frigiditatea la femei

CURS 3

MECANISMELE DEFENSIVE
STRUCTURA PSIHICULUI

Sigmund Freud a propus că psihicul uman este compus din trei părți
separate, dar care interacționează:
 ID-ul,
 Ego-ul,
 Superego-ul.
Cele trei părți se dezvoltă la momente diferite și joacă roluri diferite în
personalitate, dar lucrează împreună pentru a forma un întreg și
contribuie la comportamentul individului.
Aceste “structuri” nu există fizic în creier.
ID-ul
 Reprezintă cea mai veche parte a personalității.
 Este definit de expresia psihologică a necesităților biologice
umane (cum ar fi foamea).
 Este prezent la naștere și rulează pe instinct pur, dorință și nevoie.
 Acesta este în întregime inconștient și cuprindepartea cea mai
primitivă a personalității.
 Este motivat de principiul plăcerii, care vrea să-și satisfacă toate
impulsurile imediat. În cazul în care nu sunt îndeplinite aceste nevoie,
se creează tensiune.
 Comportamentul nou-născuților este condus de ID și sunt
preocupați doar de satisfacerea nevoilor lor.
 De-a lungul vieții, ID nu crește, el rămâne infantil. Ca urmare,
rămâne ilogic și egoist.

EGO-ul
 Reprezintă moderatorul între ID și Super-Ego, cel care caută
compromisuri pentru a aduce pacea între cele două structuri.
 Se dezvoltă ca rezultat al experiențelor, frustărilor și încercărilor
individului.
 Contribuie la integrarea în societate așa cum este el, nu așa cum ar
vrea el să fie.
 Ego-ul urmează principiile realității, deoarece ne permite să facem
față situațiilor actuale, prevenind în același timp satisfacerea nevoilor
fiziologice imediate pe care le avem de la ID.
 Ego-ul începe să se formeze de la vârsta de 2 - 3 ani și va continua
dezvoltarea toată viață.

SUPEREGO-ul
 Se dezvoltă ca rezultat al valorilor pe care le câștigăm de la familie și
societate. Dacă acceptăm aceste valori, SuperEgo-ul devine o parte
integrală a personalității noastre.
 Reprezintă modalitatea personală de internalizare a standardelor
sociale și parentale de „rău”--„bine”, „greșit”--„corect”.
 Este ghidul moral, care ne face să ne conformăm valorilor sociale pe
care le-am acceptat de la societate. Dacă facem ceva care să rupă
aceste valori, constiința noastră ne va face să ne simțim vinovați.
 Se stabilește în jurul vârstei de 7 ani.
Unul dintre conceptele cheie ale Teoriei personalității a lui Freud este
existența mecanismelor defensive ale Ego-ului (acestea sunt necesare
pentru a putea face față conflictelor dintre ID, Ego și SuperEgo). Aceste
procese inconștiente acționează ca un scut și protejează Ego-ul de la a fi
lezat de evenimentele emoționale dureroase și îl ajută să funcționeze și
să facă față realității.
În total, au fost definite aproximativ 39 de mecanisme defensive.
Acestea sunt inconștiente (cu excepția supresiei), discrete, dinamice,
ireversibile, adaptative și maladaptative.

NEGAREA
Este primul mecanism și este frecvent folosit de către copii, dar și de
adulți.
Reprezintă refuzul acceptării realității, a unor evenimente dureroase, în
care gândurile sau sentimentele nu au existat. Cei mai mulți oameni
folosesc negarea în viața de zi cu zi, pentru a evita situații
generatoare de durere, frustrare, în care este dificil să recunoască
lucruri supărătoare despre ei înșiși.
EXEMPLU: o persoană dependentă de alcool, la început, va nega acest
lucru, nu va recunoaște și va încerca să compenseze disconfortul psihic
arătând cât de bine se descurcă la locul de muncă sau în relațiile
familiale.

REGRESIA
Persoana se reîntoarce la un stadiu incipient din dezvoltarea sa, mai ales
atunci când se confruntă cu gânduri și sentimente inacceptabile și din
acest motiv, folosește comportamente copilărești pentru a-și exterioriza
sentimentele.
EXEMPLU: Un adult stresat, care nu mai face față obligațiilor la
serviciu, poate refuza să se mai scoale din pat dimineața și să refuze să
se angajeze în alte activități cotidiene.

REFULAREA
Act de uitare activă, defensivă, o închidere a unei părți din gândurile
noastre sau a celor resimțite; pierderea conștientizării nevoilor,
sentimentelor, experiențelor trăite si amintirilor.
Reprezintă baza multor altor apărari ale Egoului si ale tulburărilor
nevrotice.
EXEMPLU: un adult care a fost molestat când era copil nu are nicio
amintire a evenimentului și crede că părintele care l-a molestat a fost
minunat.

PROIECȚIA
Subiectul expulzează în lumea exterioară gânduri, afecte și dorințe de
care nu are știință sau pe care le refuză în el și le atribuie altor persoane
sau lucruri din mediul său înconjurător.
Persoana care proiectează nu este conștientă de faptul că
senzațiile se găsesc în ea
însăși și reacționează față de propria realitate reflectată.
Proiecția este adesea produsul lipsei înțelegerii și recunoașterii unei
persoane a propriilor gânduri și sentimente.
EXEMPLU: oamenii care își înșală partenerul aduc acuzații false de
înșelăciune împotriva partenerului credincios.

FORMAȚIUNEA REACȚIONALĂ
Reprezintă convertirea gândurilor nedorite, a sentimentelor sau
impulsurilor periculoase în opusul lor.
EXEMPLU: un angajat este umilit de nenumărate ori la serviciu de șeful
acestuia și și-ar dori să-și dea demisia, însă manifestă simpatie, este
drăguț cu acesta și dorește să ramână să lucreze acolo până la sfârșit.
Acesta este incapabil să-și exprime adevăratele sentimente de furie și
nefericire cu privire la locul de muncă și în schimb devine excesiv de bun
în public, încercând să ascundă furia și nefericirea.

RAȚIONALIZAREA
Rationalizarea înseamnă a pune ceva într-o lumină diferită sau a oferi o
altă explicație pentru percepții sau comportamentele cuiva în fața unei
realități în schimbare.
EXEMPLU: o femeie începe să aibă întâlniri cu un bărbat pe care îl place
cu adevărat, iar la un moment dat lumea ei este dată peste cap când
acesta o părăsește aparent fără niciun motiv. Pentru a reduce
disconfortul psihic, ea folosește raționalizarea pentru a explica situația
în mintea ei cu: „am bănuit tot timpul că era un ratat.”

INTELECTUALIZAREA
Recurgerea la abstracție și generalizare în confruntarea cu o situație
conflictuală care ar putea produce o angoasă prea mare individului,
dacă acesta ar recunoaște că este implicat emoțional.
Decât să facă față unor emoțiilor dureroase, o persoană folosește
intelectualizarea ca să se distanțeze de impuls, de un eveniment sau
comportament.
EXEMPLU: o persoană care tocmai a fost diagnosticată cu o boală
incurabilă, în loc să-și exprime tristețea și durerea, se concentrează în
schimb pe detaliile tuturor posibilelor proceduri medicale zadarnice.

REPRESIUNEA
Represiunea este blocarea inconștientă a gândurilor inacceptabile, a
sentimentelor și impulsurilor. Oamenii nu au control asupra acestui
mecanism, deoarece o fac în mod inconștient.
“Amintirile reprimate” sunt acele amintiri al căror acces a fost
inconștient blocat.

DEPLASAREA
Reprezintă redirecționarea gândurilor, emoțiilor sau impulsurilor legate
de o persoană sau obiect către o altă persoană sau obiect. Oamenii
utilizează adesea deplasarea ca mecanism psihic atunci când nu își pot
exprima sentimentele către persoana față de care sunt legați.
EXEMPLU: angajatul care este furios pe șeful său, dar nu își poate
exprima furia față de acesta de teama de a nu fi concediat. În schimb, el
se duce acasă și provoacă o ceartă cu propriul partener. Acesta
redirecționează furia pe care o simte față de șeful său către partenerul
său.
În mod evident, acesta este un mecanism destul de ineficient: deși furia
găsește o modalitate de descărcare, direcționarea greșită către alți
oameni nevinovați va genera probleme suplimentare pentru oricine
ultilizează acest mecanism de aparare.

ANULAREA RETROACTIVĂ
Reprezintă încercarea de a ,,lua înapoi” un comportament sau un gând
care este inacceptabil sau jignitor.
EXEMPLU: după ce v-ați dat seama că v-ați rănit partenerul fară să vreți,
ați putea petrece urmatoarea oră făcându-i complimente.
Prin ,,anularea” acțiunii anterioare, persoana încearcă să contracareze
prejudiciul produs de comentariul original, sperând că cele două
comportamente se vor echilibra reciproc.

SUBLIMAREA
Sublimarea este canalizarea impulsurilor, gândurilor și emoțiilor
inacceptabile într-o formă acceptabilă.
Redirecționarea unor impulsuri pe care persoana le
consideră,,inacceptabile” sau,,dăunătoare” către ceva productiv ajută
persoana să își canalizeze energia care altfel ar fi pierdută sau folosită
într-un mod ce ar provoca persoanei mai multă anxietate.
EXEMPLU: un angajat care e furios pe șeful său, decât să-l lovească,
preferă să meargă la sala de forță.
 COMPENSAREA
Este un proces de contra-balansare psihologică a slăbiciunilor percepute
prin reliefarea punctelor tari din alte domenii. Prin accentuarea și
concentrarea pe propriile puncte forte, persoana recunoaște că nu
poate excela în toate domeniile vieții sale.
EXEMPLU: “S-ar putea să nu știu să gătesc, dar cu siguranță știu să spăl
vasele!”
Atunci când acest mecanism este folosit corespunzător și nu într-o
încercare desupracompensare, poate ajuta persoana să își întărească
stima și imaginea de sine.

UMORUL
Constă în prezentarea unei situații traumatizante/ jenante, astfel încât
să fie reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite.
EXEMPLU: Un pacient are cancer și se află în tratament cu citostatice,
fapt care l-a determinat să-și piardă părul. Pentru a masca suferința
psihică face glume pe seama sa pentru că a rămas chel.

ACTING OUT
Se referă la tendinţa unui subiect de a traduce în act imediat şi într-o
modalitate involuntară o moţiune pulsională revelată în cursul analizei,
confirmând astfel ceea ce de fapt neagă =punerea defensivă în act.
EXEMPLU: autovătămarea fizică reprezintă exprimarea prin durere fizică
a unor elemente ce nu pot fi gestionate emoțional.

CLIVAREA
Compartimentarea trăirilor, individul se confruntă cu contradicții în
comportament, gândire sau afect pe care le tratează cu indiferență sau
negare.
Pericolul stă în distorsiunea realității, subiectul psihotic pierde
capacitatea de a diferenţia obiectele bune de cele rele în starea
confuzională.

SOMATIZAREA
Constă în conversia stărilor emoţionale în simptome fizice, sistemul
imunitar cedează în fața supraîncărcării emoționale, astfel individul își
concentrează atenția asupra problemei fizice.
EXEMPLU: “Numai gândindu-mă la acel examen simt că am dureri de
stomac”.

INTROIECȚIA
Reprezintă procesul prin care individual își crează o imagine a unei alte
persoane. Reprezintă o identificare cu cei semnificativi, ce poate deveni
problematică în urma unor relații peste care nu se poate trece (lipsa
procesului de doliu).
Prezintă predispoziții caracteriologice către sadism și explozivitate.
EXEMPLU: o persoană care nu suportă armele, devine un vânător
profesionist precum prietenul său cel mai bun.
Unele mecanisme defensive sunt aproape invariabil maladaptative
(proiecția, clivajul, trecerea în act).
Altele (reprimarea, negarea) pot fi atât adaptative, cât și maladaptative,
depinzând de gravitatea, inflexibilitatea și contextual în care acestea se
manifestă.
Mecanismele defensive au fost clasificate în funcție de cât de primitive
sunt. Cu cât un mecanism defensiv este mai primitiv, cu atât persoana
care îl folosește este mai puțin eficientă pe termen lung, în toate sferele
activității sale.
Mecanismele defensive primitive pot fi eficiente pe termen scurt și de
aceea ele sunt folosite de către adulți, dar mai ales de către copii, atunci
când acestea se învață.
Cu înaintarea în vârstă, dacă nu învață alte modalități de reducere a
stresului, de adaptare la condițiile de viață sau care să-i ajute să facă
față unor evenimente traumatice, adulții vor recurge la aceste
mecanisme
CURS 4
10 EXPERIMENTE DIN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

Ce se petrece într-o situaţie experimentală ?

Presupune întâlnirea în mod real sau simbolic, prin intermediul
unor chestionare sau alte dispozitive experimentale, a unor
indivizi care au anumite criterii sociale comune.
Experimentarea studiază procesele specifice care permit
indivizilor să participe la raporturile sociale şi ilustrează efectele
pe care modificările acestor raporturi le produc la nivelul
dinamicii proceselor fiecărui inidivid.
Conformitatea Solomon Asch
Agresivitatea Albert Bandura
Memoria martorului ocular Elizabeth Loftus
Neputința învățată Martin Seligman
Efectul de Halo Edward Thorndike

OBEDIENȚA
Experimentul a fost conceput de către psihologul Stanley
Milgram de la Universitatea Yale și avut loc în iulie 1961.
SCOP: să se evalueze obediența/rezistența la autoritate a
individului, atunci când această supunere contravine principiilor
sale morale.
Voluntarii au fost selectați în urma unui anunț în ziar care
vorbea de experimente pentru testarea memoriei. Aceștia erau
„cuplați” cu un actor, care urma să joace rolul„elevului”.
„Elevul” era introdus într-o cameră separată, din care putea
comunicacu experimentatorul și cu „profesorul”.
„Profesorului” i se administra un electroșoc, ca un exemplu al
electroșocurilor care urmau să îi fie administrate „elevului” în
timpul experimentului.
„Profesorului” i se dădea o listă cu perechi de cuvinte. El urma
să îi citească
„elevului” primul cuvânt din pereche, urmat de patru opțiuni
posibile, din care acesta să ghicească perechea potrivită. La
fiecare alegere greșită, i se administra „elevului” de către
„profesor” un electroșoc, a cărui intensitate devenea, gradual,
tot mai puternică (creștea, la fiecare răspuns greșit, cu 15 Volți).
În realitate, actorul dădea drumul, din spatele zidului, unei
benzi de magnetofon conectată la „aparatul de control” al
„profesorului”.
La fiecare presiune a butonului de „electroșocuri”, banda se
derula în continuare, cu o voce umană înregistrată, care
reproducea durerea provocată de electroșocuri, prin gemete,
țipete etc.
La un moment dat, după un anumit număr de „creșteri ale
voltajului”, actorul începea, conform instrucțiunilor primite, să
bată în perete. După un număr de alte creșteri ale voltajului,
bătăile în perete se opreau, fapt care ar fi sugerat că “elevul”
devenise inconștient.
Progresiv, „profesorul” (subiectul propriu-zis al experimentului)
dădea semne de tulburare, nervozitate, nesiguranță; dar în
cazul în care își manifesta dorința de a abandona experimentul,
experimentatorul, care se afla la o altă masă, îi dădea o serie
gradată de răspunsuri care să-l determine să continue.
În ordine, răspunsurile constau în:
1.Vă rog, continuați/Te rog, continuă.
2.E important pentru reușita experimentului să
continuați/continui.
3.E absolut esențial să continuați/continui.
4.Nu aveți/ai altă opțiune; trebuie să continuați/continui.
În cazul în care subiectul experimentului dorea în continuare să
părăsească experimentul, după seria de răspunsuri, acesta era
întrerupt.
În cazul în care subiectul continua cu „pedepsirea” elevului,
experimentul era considerat încheiat în momentul în care
„profesorul” apăsa de trei ori consecutiv butonul
electroșocurilor pe intensitatea maximă – 450 de Volți.
REZULTATE
În primul set de experimente, procentul celor care au mers
până la capăt, apăsând butonul până la 450 de Volți, a fost de
26 din 40 de subiecți, reprezentând 65% dintre aceștia.
Dintre cei 14 subiecți neobedienți, și-au întrerupt participarea
astfel:
 5 la 300 de volți,
 4 la 315 volți,
 2 la 330 de volți,
 1 la 345 de volți,
 1 la 360 de volți,
 1 la 375 de volți.
CONCLUZII
 Milgram a respins explicațiile conform cărora subiecții care
ascultau ordinele aveau o personalitate înclinată spre sadism.
El a insistat asupra efectelor structurii sociale și a presiunilor
situaționale.
 Natura secvențială a sarcinii îl poate împiedica pe individ să
se desprindă din unele situații. Dorința de a părea consecvent
în comportament îl face să amâne momentul abandonului și să
devină obedient.
 S-a introdus noțiunea de “stare agentică”- stare psihologică în
care individul acceptă definițiile realității furnizate de
autoritate, se supune indicațiilor care-i ghidează conduita.
Astfel, are loc un un proces de transfer al responsabilității către
agentul de influență.
 Dacă individul primește instucțiuni care îl fac să creadă că
responsabilitatea îi aparține, obediența scade semnificativ.

CONFORMITATEA
Experimentul a fost conceput de profesorul Solomon Asch, în
anul 1950.
SCOP: de a ilustra gradul în care opiniile unei persoane sunt
influențate de grupuri; oamenii sunt dispuși să ignore realitatea
și să dea un răspuns incorect pentru a se conforma restului
grupului, pentru a evita riscul de excludere socială.
Sub pretextul că vor participa la un studiu despre percepţia
vizuală, unor grupuri de studenţi formate din 7, 8 sau 9 indivizi li
s-a cerut să compare nişte linii. Au fost implicate persoane care
s-au aflat "în" experiment, pretinzând că sunt participanți
obișnuiți, alături de cei care au fost subiecți reali ai acestui
studiu.
Pe o planşă li s-a arătat o linie de o anumită dimensiune, iar pe
o altă planşă erau desenate trei linii de dimensiuni diferite,
dintre care una era de dimensiunea liniei de pe prima planşă. Li
s-a cerut subiecţilor să spună care dintre cele trei linii din a
doua plansă este de aceeaşi dimensiune cu linia din planşa 1.
La un test referinţă, atunci când studenţii făceau comparaţia
independent, răspunsurile corecte erau de aproape 100%.
Atunci când au fost introduşi în grup, opiniile participantului
real (ceilalţi din grup erau complici ai experimentatorului) s-au
schimbat în funcţie de mai multe variabile.

REZULTATE
Dintre cei 123 de participanţi la studiul lui Asch, 75% dintre
subiecţi au dat măcar un răspuns greşit, ca urmare a influenţei
opiniei grupului.
50% dintre subiecţi au cedat opiniei greşite a grupului în cel
puţin jumătate din
încercări.
În medie, în 32% din situaţii, participantul real s-a conformat
deciziei “greşite” a grupului.
25% dintre participanţi nu s-au conformat opiniei greşite a
grupului
CONCLUZII
Mecanismele fundamentale ce duc la conformitatea de grup
par a fi:
- nevoile informaţionale: avem nevoie de multe ori de ideile,
perspectivele altora pentru a ne orienta mai bine în lume;
- nevoile normative: probabilitatea de a fi acceptaţi de
ceilalţi este mai mare dacă suntem de acord cu ei, decât dacă
ne opunem.
EXPERIMENTUL FALSEI ÎNCHISORI
A fost realizat de psihologul Philip Zimbardo în anul 1971.
SCOP: de a investiga ușurința cu care oamenii se conformează
rolului de gardian și de prizonier într-un exercițiu, bazat pe jocul
de rol, care simula viața din penitenciar.
Au fost aleși 24 de studenți din 75 (toți de sex masculin), care își
asumau roluri atribuite aleator de prizonieri și gardieni într-o
închisoare simulată, situată la subsolul clădirii de psihologie
„Jordan Hall” a Universității Stanford, pentru o perioadă de 2
săptămâni.
Voluntarii care au acceptat rolul de prisonieri, au fost arestați de
acasă, sub acuzația de trafic de arme. Odată aduși la sediul
închisorii, aceștia au fost supuși întregului proces de arestare
(prelucrarea de amprente, poze, au primit haine uzate și
inconfortabile, aveau lanțuri agățate de picioare etc).
Voluntarii care aveau rolul de gărzi, au primit uniforme specifice
și ochelari, pentru a evita contactul cu prizonierii. De asemenea,
aceștia au primit bastoane de lemn.
Pe perioada experimentului, gărzile se adresau prisonierilor
după numărul de înregistrare aferent fiecăruia.
Voluntariiimplicați în acest experiment s-au adaptat foarte
repede rolurilor de prisonieri și gărzi:
 Gărzile aveau un comportament rigid și sadic față de
prisonieri,
 Prizonierii au început să organizeze diferite revolte în
cadrul inchisorii
 Unii prizonieri erau duși în temnițe speciale, drept
pedeapsăpentru comportamentul neadecvat,
 Unii prizonieri erau privați de la elemente de confort
minine (li se luau saltele și erau obligați să doarmă pe podea),
 Gărzile au recurs și la violență fizică față
de prizonieri, deși la începutul experimentului li s-
a spus că acest lucru nu este permis.
REZULTATE
Deși experimentul trebuia să dureze 2 săptămâni, acesta a fost
suspendat după 6 zile, din cauza potențialului degenerativ pe
care îl avea situația.
CONCLUZII
 Oamenii se adaptează cu ușurință la rolurile sociale pe care
așteaptă să le joace. Mediul creat de Zimbardo (ÎNCHISOAREA)
a fost un factor important în crearea comportamentului brutal
al paznicilor (înainte de începerea studiului niciunul dintre
studenții care au ocupat rolul de gardian nu au prezentat
tendințe sadice).
 Prin intermediul acestui experiment, s-a demonstrat că
persoanele care nu suferă de niciun fel de tulburare, în condiții
deosebite, pot să devină agresivi. Este clar că mediul joacă un
rol esențial în comportamentul uman.

AGRESIVITATEA
A fost realizat de psihologul Albert Bandura în anul 1961 și a
mai fost intitulat Păpușa Bobo.
SCOP: de a ilustra dacă copiii imită și deprind tratamentele pe
care le observă la cei din jur; dacă agresivitatea poate fi
explicată prin teoria imitației sociale
În cadrul acestui experiment au fost selectați 72 de copii, cu
vârste între 3 și 6 ani (un număr egal de fete și băieți).
Copiilor le-au fost prezentate 3 modele de comportamente ale
adulților:
1. Comportament agresiv față de păpușa Bobo, manifestat de
un adult de același sex (adultul lovește păpușa cu un ciocan).
2. Comportament agresiv manifestat de un adult de sex opus.
3. Comportament non- agresiv- adultul se joacă cu păpușa
Bobo.
Ulterior, s-a analizat dacă comportamentul copiilor față de
păpușă este influențat în vreun anumit mod de expunerea
anterioară la modelele de comportament ale adulților.
REZULTATE
 Copiii care au fost expuși la un comportament agresiv al
adulților, au afișat un comportament similar cu cel al adulților
față de păpușa din experiment,
 Copiii care au fost expuși la un comportament agresiv al
adulților de același sex, au manifestat un comportament mai
agresiv față de cei care au asistat la un comportament agresiv al
adulților de sex opus.
 În general, băieții au fost mai agresivi, comparativ cu fetele.
CONCLUZII
 Comportamentul agresiv al adulților față de păpușă a permis
copiilor să presupună că o astfel de acțiune este acceptabilă. Ca
urmare, copiii înregistrează un model de comportament agresiv
ca răspuns la orice tulburare.
 Autorul a încercat să explice modelele comportamentale
agresive, dorind să demonstreze că agresivitatea poate fi
înţeleasă prin teoria sa de învăţare socială: modelele
comportamentale agresive sunt deprinse în urma observării şi
imitării acţiunilor celor din jur.

DISONANȚA COGNITIVĂ
Disonanţa cognitivă reprezintă o stare de tensiune care apare
ori de câte ori o persoană are în acelaşi timp două opinii care nu
doar că nu se susţin una pe alta, dar se și exclud.
Disonanța cognitivă provoacă sentimente de neliniște și
tensiune, iar oamenii încearcă să ușureze acest disconfort în
moduri diferite (cum ar fi „explicarea lucrurilor" sau respingerea
informațiilor noi care intră în conflict cu credințele lor
existente).
Exemplul care ilustrează cel mai bine acest aspect este fabula
Vulpea și strugurii.
Teoria disonanţei cognitive a fost introdusă de Leon Festinger.
Acesta, împreună cu alți colegi, au studiat un grup ocult, care
avea convingerea că lumea se va sfârși din cauza unor calamități
naturale pe data de 21 decembrie 1954 și că doar membrii
acelui grup vor fi salvați.
Membrii au renunțat la serviciile și la toate economiile lor
pentru a se pregăti pentru sfârșitul lumii.
Cu toate acestea, niciuna dintre precizeri nu a devenit realitate.
Membrii grupului ocult și-au justificat acțiunile prin faptul că
datorită supunerii lor și a credinței lor puternice, Dumnezeu a
decis să salveze lumea de la distrugere.
Astfel:
1. Grupul ocult avea convingerea că lumea se va sfârși,
conform credințelor lor.
2. Realitatea care contravine cu credințele grupului
Grupul justifică realitatea actuală prin faptul că își schimbă
credința pentru prima idee și o transpun în cea de a doua.

MEMORIA MARTORULUI OCULAR

Acest experiment face referire la amintirele legate de un anumit
eveniment, în special o crimă.
Anumite studii au sugerat faptul că memoria martorilor oculari
poate fi influențată de anumiți factori și astfel, nu poate
reprezenta un reper concret.
Acest lucru a fost studiat de psihologul american Elizabeth
Loftus și a încercat să-l exemplifice prin intermediul
experimentului “Reconstrucția Autoturismului Distrus”.

RECONSTRUCTIA AUTOTURISMULUI DISTRUS

Prin intermediul acestui experiment s-a încercat să se
demonstreze faptul că memoria poate fi influențată de diferiți
factori externi, cum ar fi: anumite circumstanțe, factori
determinanți etc.
Au fost elaborate 2 studii pentru această ipoteză.
STUDIUL I
S-a ales un grup de studiu format din studenți. Aceștia trebuiau
să vizioneze mai multe filmulețe cu diferite accidente rutiere.
Ulterior, erau rugați să estimeze care era viteza mașinii implicată
în accident.
Grupul de studiu a fost subdivizat în alte 5 sub-grupuri. Fiecare
subgrup viziona același film, însă întrebările la care trebuiau să
răspundă conțineau diferite verbe care să ilustreze coliziunea:
 S-au ciocnit?
 S-au zdrobit?
 S-a produs coliziunea?
 S-au lovit?
 S-au atins?

STUDIUL I- REZULTATE
Cu cât verbul utilizat ilustra un nivel de coliziune mai agresiv, cu
atât viteza estimată de studenți era mai mare.
Viteza cea mai mare estimată a fost pentru verbul zdrobit.
Viteza cea mai mică estimată a fost pentru verbul atins.
STUDIUL II
Studenții trebuiau să vizioneze un film de 4 secunde cu accident
rutier multiplu.
Aceștia trebuiau să răspundă la următoarele întrebări:
1. Cu ce viteză circulau mașinile atunci când s-au lovit?
2. Cu ce viteză circulau mașinile atunci când s-au zdrobit?
3. A avut loc distrugerea geamurilor în accident?
STUDIUL II- REZULTATE
În realitate, geamurile mașinilor nu au fost distruse.
Mai mult de jumătate din numărul studenților au susținut faptul
că a avut loc și distrugerea geamurilor, atunci când au răspuns la
întrebarea nr. 2, comparativ cu răspunsurile pentru întrebarea
nr. 1.
STUDIUL I & II- CONCLUZII
Acest studiu sugerează faptul că răspunsul persoanelor poate fi
influențat de modul în care este formulată întrebarea.
Acest lucru are implicații mai ales în declarațiile folosite
în anumite procese judecătorești.

GÂNDIREA DE GRUP/ GROUPTHINK

Termenul de Groupthink desemnează o abordare consensuală,
care adeseori provoacă erori cu anumite consecințe.
Membrii care împărtășesc o gândire de grup, vizând atingerea
consensului, iau decizii colective inadecvate, greșite, iraționale
sau ineficiente, iar rezultatul final poate fi o deteriorare a
„eficienței mentale, testării realității și judecății morale”.
Acest lucru a fost studiat de Irving Janis, profesor de psihologie
la Yale University.
Poate să apară în orice grup de decizie, atunci când sunt
întrunite următoarele condiții:
1. Coeziune puternică,
2. Izolarea grupului,
3. Lipsa unor proceduri pentru a căuta și a evalua
alternativele,
4. Leadership directiv,
5. Presiunea timpului (determină stres și convingerea că
există puține șanse să se găsească o soluție mai bună decât cea
ilustrată de lider sau de o altă persoană influentă).

SINDROMUL GÂNDIRII DE GRUP

În cartea sa din 1972, Janis descrie 8 simptome prin care se
poate identifica prezența gândirii de grup, împărțite în 3
categorii:
 Supraestimarea puterii și moralității grupului,
 Limitarea orizontului spiritual,
 Presiuni pentru obținerea uniformității
 Supraestimarea puterii și moralității grupului:
 Iluzia invincibilității: apare tendința de a
propune soluții grăbite, fără multe
considerații.
 Iluzia superiorității morale: membrii cred că obiectivele
grupului sunt bune, astfel că orice mijloace pe care decid să le
folosească trebuie să fie și ele bune
 Limitarea orizontului spiritual
 Raționalizarea colectivă: Include refuzul de a considera
explicații alternative și prezența altor forme de feedback
negativ,
 Percepții eronate (stereotipice) asupra grupurilor adverse și
rivalitate obsesivă: Membrii Groupthink-ului împărtășesc
stereotipuri negative nediferențiate despre liderii și membrii
grupurilor dușmane („ei” sunt răi, proști, slabi, ineficienți etc.).

 Presiuni pentru obținerea uniformității

 Iluzia unanimității aparente (încrederea excesivă): Apare între
membrii grupului atunci când judecățile lor se referă la și se
pliază pe vederile majorității.
 Presiune directă asupra dizidenților și ideilor lor deviante:
Orice dizident va suporta o presiune crescândă din partea
celorlalți membri cu gândire de grup pentru a-l readuce pe linia
gândirii unice.
 Auto-cenzurarea: Pentru a evita presiunea directă asupra lor
și a menține coeziunea consensuală a grupului, eventualii
cârcotași își vor reprima pornirile critice asupra liderilor sau a
opiniilor majoritare.
 Prezența unor „paznici ai minții”: Este considerată necesară
pentru a proteja grupul de informații adverse care ar putea
diminua auto-mulțumirea și încrederea excesivă generate de
iluzia unanimității aparente.

PREVENIREA GÂNDIRII DE GRUP

Strategii:
 Încurajarea exprimării deschise a ideilor alternative,
 Leadership adecvat și eficient,
 Grupuri multiple de discuție pe aceeași temă,
 Folosirea unui “avocat al diavolului”,
 Invitarea unor experți din afară pentru a evalua decizia de
grup,
 Încrajarea membrilor de a discuta cu cei apropiați lor
despre decizia de grup și de a culege feed-back-uri,
 Informarea membrilor asupra fenomenului de gândire de
grup, asupra cauzelor și consecințelor acestuia.

CONCEPTUL NEPUTINȚEI ÎNVĂȚATE

Neputința învățată este un concept descoperit de către
psihologul american Martin Seligman. Se referă la faptul că, în
condiții foarte stresante, care se repetă constant, învățăm că nu
suntem capabili să facem față și renunțăm la eforturile de
adaptare.
Inițial, această teorie a fost descrisă prin studii realizate pe
animale.
Neputința învăţată a fost asociată cu mai multe tulburări
psihiatrice, cum ar fi: depresia, anxietatea, fobiile.
Aceste concepte sunt utilizate în terapia cognitiv
comportamentală, drept model de tratament pentru Tulburarea
depresivă.
Seligman a observat iniţial comportamentul neajutorat la câini,
care fuseseră supuşi unui experiment de condiţionare clasică ce
presupunea apariţia unui şoc electric uşor imediat după auzirea
unui sunet. Ulterior, câinii fuseseră plasaţi într-un adăpost cu
două compartimente, separate printr-o barieră joasă. Într-un
compartiment podeaua era electrificată, iar în celălalt nu. Câinii
supuşi anterior condiţionării clasice nu făceau nicio tentativă de
a scăpa sau de a evita şocul prin sărituri peste un mic obstacol.
Ulterior, s-a conceput un alt experiment, de data aceasta cu 3
grupuri de câini.
 Într-un grup, câinii au fost ţinuti în hamuri pentru un timp şi
apoi eliberaţi.
 Câinii din al doilea grup au fost şi ei ținuti în hamuri, dar ei au
fost supuşi la niște şocuri electrice pe care le puteau evita prin
apăsarea cu nasul a unui panou.
 Câinii din al treilea grup au primit aceleaşi şocuri precum cei
din grupul al doilea, cu excepţia faptului că nu puteau controla
durata şocului. Pentru câinii din al treilea grup, şocurile păreau
a fi complet aleatorii şi în afara controlului propriu.
Ulterior, câinii au fost plasaţi în adăpost. Câinii din primul şi al
doilea grup învăţau repede să sară peste barieră, scăpând de
şoc. Cei mai mulţi din cei din al treilea grup nu au făcut nicio
încercare de a se îndepărta de şocuri. Datorită experienţei lor
anterioare, ei au dezvoltat acel tip de aşteptare cognitivă că
orice ar fi făcut nimic nu împiedica sau nu elimina şocurile.

TEORIA MINȚII
Teoria minții se referă la capacitatea de a înțelege stările
mentale ale altora și de a recunoaște că aceste stări pot fi
diferite de ale noastre.
Teoria minții joacă un rol important în rezolvarea conflictelor și
în interacțiunea socială.
Copiii dezvoltă o înțelegere a teoriei minții în jurul vârstei de 4
ani.
O dezvoltare defectuoasă a acestei teorii poate fi în strânsă
corelație cu anomaliile din cadrul Tulburărilor din spectrul
autist.
Această teorie a fost dezvoltată în anul 1978 de către David
Premack și Guy Woodruff, după un studiu realizat pe cimpanzei.
Experimentul care se află în cea mai strânsă legătură cu aceasta
teorie este Sally Anne Test, realizat de Wimmer și Perner în anul
1983.

SALLY ANNE TEST

În cadrul experimentului, unui copil îi sunt arătate 2 păpuși,
Sally și Anne, o cutie, un coș și o minge.
Păpușa Sally se joacă cu mingea și apoi o pune în coș (care este
acoperit cu o pătură), apoi părăsește camera.
Păpușa Anne ia mingea și se joacă cu ea, după care o pune în
cutie (acoperită și ea).
Sally se întoarce în cameră, iar copilul este întrebat ulterior:
„Unde va căuta Sally mingea?”.
Copiii mai mari își dau seama imediat că Sally are o „credință
falsă” despre locul în care se află mingea; ea crede că este în
coș, deoarece acolo a lăsat-o ea, dar este o falsă credință,
deoarece știm că Anne a mutat-o.
Dacă va spune că Sally o va căuta în cutie, acest lucru înseamnă
că acel copil a înțeles că
Sally are o credință falsă și are formată „teoria minții”.
Cei mai mulți copii mai mici de 4 ani vor spune că Sally va căuta
mingea în coș, însă perspectiva lor se va schimba rapid într-un
an sau doi.

EFECTUL DE HALO
Efectul de halo se referă la influenţarea percepţiei şi a evaluării
unei realităţi în sens pozitiv sau negativ.
Efectul de halo a fost observat încă din anul 1920, de către
psihologul american Edward Thorndike şi demonstrat ulterior, în
1946, de către fondatorul psihologiei sociale, Solomon Asch.
În timpul Primului Război Mondial, Edward Thorndike a
realizat un experiment psihologic în care le cerea ofițerilor
să-și evalueze soldații în baza mai multor criterii:
 Inteligență,
 Fizic,
 Leadership,
 Personalitate.
În timp ce unii erau considerati “soldați superiori” și erau notați
pozitiv în toate privințele, alții erau considerați inferiori și erau
evaluați negativ.
Ce determina această situație?
Studiul lui Thorndike a demonstrat că dacă un soldat avea o
caracteristică negativă sau pozitivă care ieșea foarte mult în
evidență, acest atribut influența decisiv modul în care erau
evaluate celelalte caracteristici ale soldatului.
Oamenii atractivi sunt perceputi ca fiind mai destepti, mai
amuzanti si mai simpatici decat cei mai putin atractivi.

CURS 5

TULBURĂRILE DE PERSONALITATE

NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Personalitatea reprezintă un set de trăsături comportamentale
și mentale de durată, care diferențiază
oamenii între ei.
Tulburarea de personalitate reprezintă un model persistent de
trăiri interioare și comportament, care nu corespunde cu
normele specifice mediului cultural din care provine individul.
Debutează în adolescență sau la adultul tânăr.
Tulburările de personalitate sunt definite în DSM 5 (the fifth
Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) și sunt
împărțite în 3 clastere.
Studiile epidemiologice arată că 4–12% din populația adultă are
un diagnostic oficial de tulburare de personalitate.
CAUZE ȘI FACTORI DE RISC
Cauzele nu sunt pe deplin definite.
Factori de risc implicați în dezvoltarea tulburărilor de
personalitate:
 Factori genetici,
 Factori psihosociali,
 traume în copilărie,
 maltratarea și abuzul din partea părinților,
 abuz sexual/ verbal.
CLUSTER A
• Tulburarea de personalitate paranoidă
• Tulburarea de personalitate schizoidă
• Tulburarea de personalitate schizotipală
CLUSTER B
• Tulburarea de personalitate antisocială
• Tulburarea de personalitate borderline
• Tulburarea de personalitate histrionică
• Tulburarea de personalitate narcisistă
CLUSTER C
• Tulburarea de personalitate evitantă
• Tulburarea de personalitate dependentă
• Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
Tulburarea de personalitate paranoidă
Prevalența este de 2,3%. Afectează mai frecvent bărbații.
Pacienții cu acest tip de tulburare de personalitate prezintă risc
de a dezvolta:
 depresie,
 abuz de substanțe,
 agorafobie.
Poate face parte din antecedentelepremorbide ale
tulburării delirante sau ale schizofreniei.
Caracteristici:
 Îi suspectează pe ceilalți că este exploatat, nedreptățit sau
înșelat.
 Se îndoiește față de loialitatea/ încrederea pe
care o pot acorda prietenilor sau asociațiilor.
 Evită să facă destăinuiri altora de teama nejustificată
că aceștia ar putea folosi informațiile împotriva lui.
 Interpretează observațiile inocente ale celor din jur ca fiind
jigniri mascate.
 Este ranchinos și poartă pică.
 Reacționează cu mânie sau contraatacă ceea ce crede că
sunt atacuri la persoana sau reputația sa.
 Asociază suspiciuni, fără vreo bază reală, cu privire la
fidelitatea partenerului.
Tulburarea de personalitate schizoidă
Prevalența este de 4,9%. Este mai frecventă la bărbați.
Pacienții cu acest tip de tulburare pot dezvolta adesea tulburare
depresivă majoră
Caracteristici:
 Nu dorește și nu îi fac plăcere relațiile apropiate, nici măcar
să facă parte dintr-o familie.
 Mereu alege activități solitare.
 Asociază interes redus sau nu este interesat deloc de
experiențe sexuale cu o altă persoană.
 Există un număr mic de activități pe care le agreează (sau
niciuna).
 Înafara rudelor de gradul I, nu are alți prieteni.
 Este indiferent la lauda sau critica altora.
 Apare ca o persoană rece, distantă emoțional, indiferentă
și aplatizată afectiv.
Tulburarea de personalitate schizotipală
Prevalența e reprezentată de 3,9%. Afectează mai frecvent
bărbații.
Indivizii cu acest tip de tulburare de personalitate
solicită tratament pentru simptomele asociate de
anxietate sau depresie.
Pacienții pot asocia episoade psihotice tranzitorii, însă cu durată
insuficientă de timp pentru a stabili un diagnostic.
Caracteristici:
 Idei de referință.
 Credințe bizare sau gândire magică, ce influențează
comportamentul și sunt în dezacord cu normele culturale.
 Experiențe perceptive neobișnuite (iluzii corporale).
 Gândire și limbaj bizar.
 Caracter suspicios sau ideație paranoidă.
 Sentimente inadecvate sau limitate.
 Comportament sau aspect exterior bizar, excentric, ciudat.
 Lipsa prietenilor apropiați și a confidenților, cu excepția
rudelor de gradul I.
 Anxietate socială excesivă care nu se reduce prin
acomodarea la mediu și are tendința de a se asocia mai curând
cu temeri paranoide, decât cu aprecieri negative despre sine.
Tulburarea de personalitate antisocială
Prevalența este cuprinsă între 0,2-3,3%. Afectează mai frecvent
bărbații.
Această tulburare a fost identificată în eșantioane cu bărbați
care asociau tulburări ale consumului de alcool sau proveneau
din închisori sau instituții de corecție.
Criteriile de diagnostic apar în jur de vârsta de 15 ani.
Caracteristici:
 Incapacitatea de a se conforma normelor sociale și
comportamentale înafara limitelor legii, caracterizat prin
comiterea repetată a unor fapte care au fost motiv de arestare.
 Înșelătorie, pusă în aplicare prin minciuni, identități false
sau escrocarea altora pentru profit personal/ amuzament.
 Impulsivitate sau incapacitate de a planifica o acțiune.
 Iritabilitate și agresivitate, manifestate prin conflicte
violente repetate.
 Nepăsarea față de siguranța personală sau a celorlalți, fără
a se gândi la consecințe.
 Iresponsabilitate constantă, manifestată prin eșec repetat
de a avea un loc de muncă stabil sau de a-și onora obligațiile
financiare.
 Lipsa de remușcări, indiferență față de prejudiciile aduse
altora și prin explicarea detașată a motivelor pentru care a
agresat, maltratat sau escrocat alte persoane.
Tulburarea de personalitate borderline
Prevalența variază între 1,6-5,9%. Afectează predominant
femeile.
Se poate asocia cu:
 Tulburări depresive și bipolare,
 Tulburări ale consumului de substanțe,
 Tulburări de comportament alimentar,
 Tulburare de stres posttraumatic.
Caracteristici:
 Eforturi susținute de a evita un abandon real sau imaginar.
 Un tipar de relații interpersonale instabile și intense,
caracterizat prin alternarea între extremele de idealizare și
devalorizare.
 Tulburări de identitate: instabilitatea imaginii de sine sau a
sentimentului de sine.
 Impulsivitate, manifestată în cel puțin 2 situații potențial
auto-distructive (abuz de substanșe, cheltuieli etc).
 Comportament suicidar recurent, gesturi sau amenințări cu
suicidul sau comportament auto-mutilant.
 Instabilitate afectivă produsă de reactivitatea dispoziției.
 Sentiment cronic de vid interior.
 Mânie nemotivată și intensă sau dificultatea de a o
controla.
 Ideație paranoidă tranzitorie sau simptome disociative
severe, legate de stres.
Tulburarea de personalitate histrionică
Prevalența acesteia este de 1,84%. Este mai frecventă la femei.
Se poate asocia cu:
 tulburarea cu simptome somatice,
 tulburarea conversivă,
 tulburarea depresivă majoră.
Caracteristici:
 Se simte incomod în situații în care nu se află în centrul
atenției.
 Interacțiunea cu alte persoane este adesea nepotrivită din
cauza comportamentului inadecvat, cu
tentă sexuală sau provocatoare.
 Afișează o trecere rapidă de la o emoție la alta și exprimă
emoții superficiale.
 Se folosește în mod regulat de aspectul fizic pentru a
atrage atenția asupra sa.
 Asociază o exprimare verbală care să impresioneze
audiența, dar care este superficială și lipsită de detalii.
 Emoțiile sunt exprimate exagerat, teatral, dramatic.
 Este sugestibil.
 Apreciază greșit relațiile cu cei din jur și consideră ca
acestea sunt mult mai apropiate decât ar fi în realitate.
Tulburarea de personalitate narcisistă
Prevalența este reprezentată de 6,2%. Afectează preponderent
bărbații.
Această tulburare de personalitate se poate asocia cu:
 Anorexie nervoasă,
 Tulburările consumului de substanțe.
Caracteristici:
 Are un sentiment exagerat al importanței de sine.
 Este preocupat de fantezii de succese nelimitate, putere,
strălucire, frumusețe sau dragoste ideală.
 Crede că este special și unic, că poate fi înțeles numai de
persoane speciale sau cu statut înalt și că poate fi afiliat numai
cu persoane sau instituții importante.
 Are nevoie constantă de admirație.
 Are sentimentul că este îndreptățit să obțină anumite
favoruri.
 Are tendința de a profita de relații interpersonale.
 Este lipsit de empatie.
 Îi invidiază pe ceilalți sau crede că este invidiat de ei.
 Are un comportament arogant sau atitudine arogantă,
Tulburarea de personalitate evitantă
Prevalența este de aproximativ 2,4%. Este la fel de frecventă
atât pentru bărbați, cât și
pentru femei.
Se poate asocia cu:
 Tulburări depresive,
 Tulburări bipolare,
 Tulburări anxioase, în special fobia socială. de
superioritate.
Caracteristici:
 Evită activități profesionale care presupun contacte
interpersonale semnificative din cauza fricii de a fi criticat,
dezaprobat sau respins.
 Nu este dispus să se implice în relații cu alte persoane
decât dacă este sigur că este simpatizat.
 Este rezervat în relațiile apropiate din cauza fricii de a se
face de rușine, de a fi ridiculizat sau umilit.
 Este preocupat de posibilitatea că ar putea fi criticat sau
respins în diferite conjuncturi sociale.
 Este inhibat atunci când este confruntat cu situații
interpersonale noi, deoarece are sentimente de inadecvare.
 Se consideră inapt dpdv social, lipsit de atractivitate sau
inferior altora.
 Nu dorește să își asume riscuri sau să se angajeze în
activități noi de teama că îl pot pune într-o situație jenantă.
Tulburarea de personalitate dependentă
Prevalența este estimată la 0,6%. Nivelul de afectare este
similar pentru bărbați și femei.
Afecțiunile fizice cronice sau tulburarea anxioasă de separare în
copilărie sau în adolescență sunt factori predispozanți pentru
dezvoltarea acestei tulburări
Caracteristici:
 Are dificultăți majore în luarea deciziilor în probleme
cotidiene dacă nu primește sfaturi și încurajări
de la ceilalți.
 Are nevoie ca alții să își asume răspunderea pentru
majoritatea aspectelor importante ale vieții sale.
 Are dificultăți în exprimarea dezacordului față de ceilalți de
teamă să nu piardă sprijinul și aprobarea acestora.
 Are dificultăți în a demara proiecte proprii în mod
independent sau în planificarea activităților proprii.
 Face eforturi mari pentru a obține sprijin și ocrotire din
partea celorlalți, mergând chiar până în punctul în care se oferă
voluntar pentru activități neplăcute.
 Se simte incomod sau neajutorat când este singur, din
cauza fricii exagerate că este incapabil să aibă grijă de sine.
 Imediat ce a încheiat o relație apropiată, caută să
stabilească alta care să îi asigure sprijin și protecție.
 Este preocupat nejustficat de teama că va fi lăsat să se
descurce singur.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
Prevalența estimată este cuprinsă între 2,1-7,9%. Este de două
ori mai frecventă la bărbați, decât la femei.
Este diferită de Tulburarea obsesiv-compulsivă !!!
Se poate asocia cu:
 Tulburarea depresivă,
 Tulburarea bipolară
 Tulburarea comportamentului alimentar.
Caracteristici:
 Preocuparea pentru detalii, reguli, liste, ordine, organizare
sau programe, astfel încât se pierde scopul
activității.
 Grija excesivă pentru perfecțiune în cele mai mici detalii
interferă cu efectuarea proiectelor.
 Este excesiv de dedicat muncii și productivității, ceea ce nu
lasă timp pentru prieteni și activități
relaxante.
 Scrupulozitate, rigiditate morală exesivă și inflexibilitate în
materie de etică și valori.
 Nu poate arunca obiecte uzate, stricate sau nefolositoare,
deși nu au valoare sentimentală.
 Refuză să delege altora sarcini sau să lucreze cu alte
persoane dacă aceștia nu acceptă să facă lucrurile după regulile
sale.
 Adoptă un stil de a cheltui restrictiv, față de sine și ceilalți
(salvează bani pentru eventuale catastrofe).
 Sunt rigizi și încăpățânați.
PUTEM TRATA TULBURARILE DE PERSONALITATE?
Tratamentul tulburărilor de personalitate este simptomatic.
Prima alegere ca metodă de tratament este psihoterapia.
Tratamentul farmacologic în tulburările de personalitate este
nespecific.
În tulburările de personalitate se tratează simptomele, se
încearcă reducerea saumenținerea lor sub control.
Prin psihoterapie se încearcă dezvoltarea capacității de a face
față situațiilor dificile, formarea de capacități de reglare a
afectelor și impulsurilor, ținerea sub control a izbucnirilor
impulsive, dezvoltarea capacității de interacțiune cu alții,
reducerea riscului de vătămare și sinucidere.
Metodele de psihoterapie utilizate în tratarea tulburărilor de
personalitate sunt:

 Terapiile cognitiv-comportamentale sau CBT

 Terapia psihodinamică sau TP
 DBT sau psihoterapia dialectic-comportamentală
 Mai nou, terapia bazată pe mentalizare sau MBT
 Schema-terapia, de origine cognitivă
 Terapia bazată pe transfer (Transference focused therapy)
Scopul tratamentului farmacologic este de reducere a
impulsivității, agresivității, instabilității dispoziției, simptomelor
psihotice sau comportamentului de autovătămare.
Se administrează:
 antidepresive,
 anxiolitice,
 antipsihotice în doze mici.
CURS 6
 SEXUALITATEA UMANĂ

TERMINOLOGIE
Identitatea sexuală este reprezentată de:
Ø organele genitale externe și interne,
Ø caracteristicile hormonale,
Ø caracteristicile sexuale secundare.
Identitatea sexuală a unui individ se poate schimba pe parcursul
vieții și poate să nu fie concordantă cu sexul biologic,
comportamentul sexual sau orientarea sexuală
Identitatea de gen se referă la genul cu care o persoană se
identifică. Identitatea de gen a unei persoane poate fi:
u masculină,
u feminină,
u pangenă (nu este exclusiv feminină sau masculină, ci o
combinație dintre acestea).
În principiu, se formează în jurul vârstei de 3 ani. După această
vârstă este extrem de dificil de schimbat, iar încercările de a o
reatribui pot duce la disforie de gen.
Rolul de gen reprezintă atitudinile și comportamentele
dominante pe care societatea le asociază cu fiecare sex.
Aceste așteptări ale societății pot fi diferite de la o cultură la
alta.
Orientarea sexuală definește o persoană din punct de vedere
emoțional și atracția sexuală a acesteia față de persoanele de
sex opus sau de același sex.
Orientarea sexuală se împarte în 4 categorii:
u orientarea heterosexuală: atracția sexuală față de
persoanele de sex opus,
u orientarea bisexuală: atracția sexuală față de persoane de
ambele sexe,
u orientarea homosexuală: atracția sexuală doar față de
persoanele de același sex,
u orientarea asexuală: nu manifestă atracție față de niciun
sex.
Homosexualitatea reprezintă atracția romantică, atracția
sexuală sau activitatea sexuală între membrii de același sex sau
gen.
A fost înlăturată drept tulburare mintală din DSM în anul 1980.
Freud considera că homosexualitatea poate fi o consecință a
unor tulburări în ceea ce privește etapele de dezvoltare
psihosexuală.
Studiile recente sugerează faptul că homosexualitatea poate fi
cauzată de anumiți factori genetici sau biologici.
Masturbarea reprezintă o activitate comună, normală şi
sănătoasă, practicată de toată lumea.
Autostimularea genitală începe odată cu vârsta de 15-19 ani,
însă fără să coexiste fantezii sexuale.
Odată cu pubertatea, apar interesele sexuale și masturbarea
devine din ce în ce mai frecventă.
Bărbaţii se masturbează mai mult decât femeile, iar persoanele
nefericite mai mult decât cele fericite.
Masturbarea este considerată excesivă atunci când afectează
nivelul de funcționalitate zilnică.
Relațiile dintre bărbați sunt mai puțin stabile față de cele
formate dintre femei.
DISFUNCȚII SEXUALE
Disfuncțiile sexuale (tulburări de dinamică sexuală) reprezintă
anumite probleme care pot interfera cu etapele dinamicii
sexuale. Acestea îl împiedică pe individ din a finaliza actul
sexual.
Tulburările sexuale pot fi împărțite în 4 categorii:
u tulburări ale dorinței (lipsa interesului în inițierea actului
sexual),
u tulburări ale orgasmului (întârzierea sau incapacitatea
atingerii orgasmului),
u tulburări ale excitabilității
u tulburări sexuale dureroase (apariția durerilor în timpul
actului sexual).

Pot să apară la orice vârstă, dar sunt mai frecvente la indivizii

după vârsta de 40 de ani.
TULBURĂRI DE DORINȚĂ SEXUALĂ
Tulburarea sexuală hipoactivă sau dorința sexuală hipoactivă
este definită ca evitarea sau aversiune extremă persistentă sau
recurentă pentru orice contact sexual cu un partener.
Aversiunea sexuală se manifestă prin dezgustul, teama, repulsia
sau lipsa de dorință în relațiile consensuale care implică contact
genital.
Tratament: psihoterapie individuală, terapie de cuplu.
TULBURĂRI ALE EXCITABILITĂȚII
Impotența, denumită și disfuncție erectilă, afectează
capacitatea bărbatului de a obține sau menține erecția astfel
încât acesta să se implice într-un act sexual.
Tulburarea de lubrifiere se manifestă prin incapacitatea de a
atinge și de a menține o lubrifiere ca răspuns la excitația sexuală
și cauzează suferință marcantă sau dificultăți interpersonale.
Tratament: psihoterapie individuală, terapie de cuplu.
Se evaluează tratamentul la domiciliu al pacientei, care ar putea
cauza tulburarea de lubriefiere (antihistaminice/ anticolinergice

TULBURĂRI ALE ORGASMULUI

Ejacularea prematură definește această stare ca o ejaculare
necontrolată fie înainte, fie la scurt timp după penetrare, cu o
stimulare sexuală minimă, fiind producerea ejaculării mai
devreme decât își doresc cei doi parteneri sexuali.
Tulburarea orgasmică este manifestată prin întârzierea sau
absența recurentă sau persistentă a orgasmului, după o fază
normală de excitație sexuală.
Tratament: psihoterapie individuală, terapie de cuplu
TULBURĂRI SEXUALE DUREROASE
Dispareunia reprezintă durerea manifestată în timpul actului
sexual, dar şi ulterior acestuia, care poate fi prezentă atât la
femei (într-o proporţie mai mare), cât şi la bărbaţi.
Tratament: psihoterapie individuală, terapie de cuplu
Vaginismul este o contractură musculară involuntară a unei
părți a vaginului, care afectează actul sexual. Este cel mai des
întâlnită printre femeile din grupurile socio-economice
superioare.
Tratament: aumite tehnici comportamentale specifice, cum ar fi
utilizarea de dilatatoare. Terapie de cuplu
PARAFILIILE
Parafiliile reprezintă tulburările caracterizate prin
impulsuri, fantezii sau practici sexuale neobișnuite,
deviante sau bizare.
Ținând cont de tulburările incluse, putem spune că este o
categorie încărcată de multe conotații morale.
Parafiliile sunt mai frecvente la bărbați decât la femei.
Cauza acestora este necunoscută. Se poate ține cont de o
predispoziție biologică întărită de factori psihologici, cum ar fi
abuzul în copilărie.
Specific pentru o tulburare parafilică sunt următoarele:
u persoana cu un comportament sexual parafilic simte un
disconfort personal accentuat legat de interesul său, disconfort
ce nu este legat neapărat de neacceptarea socială a unui
asemenea comportament;
u persoana are o dorință sau un comportament sexual ce
presupune afectarea psihologică, rănirea sau moartea unui
individ sau nevoia de a practica un anumit comportament
sexual fără consimțământul celeilalte persoane implicate
TIPURI DE PARAFILII
Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică
a Bolilor Mintale, ediția a V-a) și ICD-10 (Clasificarea
Internațională a Bolilor, ediția a 10-a), cele mai comune forme
de parafilie sunt reprezentate de:
u voyeurism,
u exhibiționism,
u frotteurism,
u fetișismul transvestic,
u sadism,
u masochism,
u pedofilie.
În noua ediția a DSM s-a încercat o delimitare clară a
comportamentului sexual atipic, fără nicio implicație
psihopatologică, și a comportamentului care ar trebui privit ca
tulburare psihiatrică.
Exhibiționism – este definit ca excitarea sexuală produsă prin
expunerea organelor genitale în fața unei persoane
necunoscute. Se poate manifesta și prin dorința de a fi privit de
alții în timpul unui act sexual.
Fetișism – pentru a realiza excitarea sexuală, fetișiștii au nevoie
să folosească un obiect inanimat, frecvent un articol de lenjerie
intimă, un pantof, sau o parte nongenitală a corpului.
Frotteurism – reprezintă excitația sexuală produsă de contactul
fizic (de obicei prin frecare) cu alte persoane în spații publice.
Manifestarea comportamentului apare, de obicei, în spații
publice aglomerate, astfel încât, persoana agresată să considere
că a fost un accident.
Pedofilie – activitatea sexuală cu copii sub 13 ani, considerată
ca fiind cea mai frecventă parafilie. În 95% din cazuri este de
natură heterosexuală. Diagnosticul se va stabili în momentul în
care persoana este mai mare de 16 ani sau este cu 5 ani mai
mare decât partenerul minor care devine ținta fanteziilor sale
erotice.
Masochism sexual – reprezintă participarea intenționată în acte
sexuale care presupun umilință, abuz fizic, legare sau orice altă
formă de abuz adresată propriei persoane pentru
experimentarea plăcerii sexuale.
Sadism sexual – se caracterizează prin dorința de a induce
suferința fizică sau psihologică unei alte persoane pentru
excitare deplină sau pentru atingerea orgasmului. Preponderent
întâlnită în rândul bărbaților. În unele cazuri poate duce pâna la
viol.
Fetișism transvestic – îmbrăcarea în hainele sexului opus. Este o
practică întâlnită de cele mai multe ori în excitarea
heterosexuală. Cel mai întâlnit este transvestismul bărbaților în
haine de femeie. Fetișismul transvestic nu trebuie confundat cu
transsexualismul – dorința de a fi de sex opus.
Voyeurism – reprezintă plăcerea sexuală de a privi nuduri,
oameni dezbrăcându-se sau fiind implicați în actele sexuale.
Acest tip de parafilie poate fi nucleul dificultăților în relația de
cuplu sau îi poate provoca individului probleme cu legea.
PUTEM TRATA PARAFILIILE?
O eficacitate maximală este atinsă atunci când se combină
terapia medicamentoasă cu terapiile psihologice.
Tratamentul urmărește mai curând reducerea și controlul
comportamentului sexual deviant decât anularea acestuia.
Tratamentul medicamentos antiandrogenic va fi rezervat
persoanelor care prezintă un comportament sexual deviant,
manifestat prin riscul de rănire a celorlalți. Antiandrogenii reduc
intensitatea erecțiilor, a fanteziilor sexuale sau a stimulării
nevoii de implicare în relații sexuale.
TULBURAREA IDENTITĂȚII DE GEN
Tulburarea identității de gen se definește prin identificarea
puternică și persistentă a unei persoane cu sexul opus. Prin
urmare, apare o dorință puternică, repetată și insistentă de a
aparține celuilalt sex și de a avea corpul sexului opus și rolul
social al acestuia.
CAUZE/ FACTORI DE RISC
Copiii își dezvoltă o identitate de gen în concordanță cu sexul de
care aparțin. Dezvoltarea unei identități de gen corecte este
influențată de temperamentul copilului și de atitudinea
părinților.
Influența culturală are un rol determinant: nu este social
acceptat ca băieții să aibă un comportament efeminat și nici
invers. Jucăriile sunt diferite pentru băieți și pentru fete, iar
rolurile în funcție de sex sunt învățate din copilărie.
Relația mamă-copil din primii ani de viață este crucială în
formarea identității de gen. Mama este cea care facilitează și
întărește cunoașterea de sine a copilului.
Abandonul, abuzurile din copilărie, moartea unui părinte,
depresia, conflictele familiale, lipsa de încurajare din partea
părinților sau comportamentele eronate (îmbrăcarea copilului
cu haine aparținând sexului opus, substituirea unui copil
decedat prin tratarea celorlalți ca având același sex și rol) pot
cauza tulburări ale identității de gen.

Prezența tatălui ajută la procesul de maturizare și separare

firească pe care copilul va trebui să o aibă față de familie. Model
masculin cu care se identifică băieții și prototipul spre care se
vor îndrepta interesele fetelor, tatăl are un rol important în
crearea individualității și independenței unui copil.
SEMNE/SIMPTOME
COPII
• exprimă intenția de a aparține sexului opus
• preferă vestimentația specifică sexului opus,
• se joacă predominant cu copii de sex opus, aleg jocuri și
jucării care nu le sunt specifice
• sunt nemulțumiți de anatomia corporală și de regulă își
doresc să aibă corpul celuilalt sex
• își vor exprima clar disconfortul pe care îl au cu privire la
identitatea lor sexuală și vor dori să apeleze la metode
chirurgicale de schimbare de sex
ADOLESCENTI /ADULTI
• dorința persistentă de a aparține sexului opus și prin
urmare de a se purta și de a fi văzut ca atare
• se îmbracă cu hainele sexului opus
• își doresc modificări medico-chirurgicale spre a-și schimba
corpul
Stigmatizarea socială, discriminarea, abuzurile și hărțuirea cu
care se confruntă persoanele cu tulburare a identității de gen
cresc șansele ca acestea să dezvolte tulburări de tip depresiv,
anxios sau de control al impulsurilor.
Rata sinuciderilor în rândul acestor persoane este crescută.
De asemenea, înțelegerea propriei identități presupune diferite
încercări ale persoanei de a elucida categoria căreia aparține și
de a experimenta și orientări homo sau bisexuale. După
tratamentele hormonale și chirurgicale pentru transformarea
corporală, în multe cazuri nemulțumirea asupra identității
persistă.
CURS 7

TULBURARI LEGATE DE CONSUMUL DE SUBSTANTE

PERSPECTIVA SUA

Definiții
• Intoxicația cu substanțe: Sindrom specific unei substanțe,
reversibil, cauzat de ingestia recentă sau expunerea la o
substanță
• Sevrajul: Schimbarea comportamentală maladaptivă
specifică unei substanțe, cu urmări fiziologice și cognitive,
cauzate de oprirea sau reducerea consumului abuziv și
îndelungat
• Abuzul de substanțe și dependența:
1. Pierderea controlului consumului
2. Monopolizarea timpului de către uzul de substanță
3. Individul își petrece majoritatea timpului pentru obținerea
și consumul drogului, revenirea după consum și discutînd
despre droguri
4. Prezența consecințelor adverse medicale, sociale sau
emoționale, inclusiv toleranța și sevrajul din cauza consumului

Factori de risc/ Etiologie

• Istoricul familial: Copiii alcoolicilor sînt mai predispuși să
devină alcoolici decît restul populației.
• Fiziologia: Indivizii care sînt înnăscuți mai toleranți au
probabilitate mai mare să abuzeze alcoolul
Istoricul developmental
• Poor parenting (nesupravegherea)
• Abuzul fizic
• Abuzul sexual
• Atitudini permisive în legătură cu consumul de droguri
Factori de mediu
• Expunera la consumul de substanțe din cauza prietenilor
sau anumitor ocupații
• Dezavantajul economic
• Izolarea socială
Tulburări psihiatrice
• Tulburarea de conduită
• ADHD
• Depresia
• Stima de sine scăzută
Ipoteza auto-medicației
• Subiecții cu anumite probleme psihologice pot abuza
substanțe pentru a-și ușura simptomele
Prevalență
• Alcoolul afectează 14 milioane oameni în S.U.A. (5% din
populație)
• Abuzul de droguri – 3 milioane în S.U.A.
• Prevalența maximă este între 18 și 22 ani
Debut
• Experimentarea cu droguri ‘’gateway’’ (portal) poate
începe chiar și în preadolescență
Examenul fizic și psihiatric
Cînd evaluează abuzul de substanțe, clinicianul ar trebui să:
• Mențină un grad de suspiciune
• Se aștepte la negări din partea dependenților
• Incerce să obțină hetero-anamneza de la membri familiei și
prieteni
Anamneza trebuie să conțină întrebări despre:
• Funcția în familie
• Școală
• Performanța ocupațională
• Interacțiunile cu prietenii și cunoștințele
• Tipurile de substanțe folosite, cantitatea, circumstanțele
• Reacțiile la drog

Diagnostic
Testul CAGE
Răspunsul afirmativ la oricare două (sau doar la ultima) din
întrebările următoare sînt sugestive pentru abuzul de alcool:
• Ați simțit vreodată că ar trebui să reduceți băutura? (C=Cut
down)
• V-ați simțit iritat de cei care v-au criticat în legătură cu
băutul? (A=Annoyed)
• V-ați simțit vreodată vinovat din cauza alcoolului?
(G=Guilty)
• Ați băut vreodată dimineața să vă calmați nervii sau să vă
ușurați mahmureala? (E=Eye opener)
In plus față de examenul fizic general, clinicianul trebuie să
caute semne de:
• Igienă deficitară
• Nutriție deficitară
• Tuse
• Semne fizice de uz de substanțe, incluzînd arsuri, urme de
ace și/ sau infecții ale pielii
• Dovezi de auto-agresiuni sau accidente
• Intoxicații cu substanțe
• Sevraj

Diagnostic paraclinic
• Toxicologie: Testare din respirație, sînge și urină
• Detectarea abuzului de alcool: γGT, GOT, GPT, LDH, CDT
• Teste pentru abuzul intravenos: HIV, Hep B, Hep C, TBC
Simptomatologie
Simptome cheie
• Anxietate copleșitoare
• Depresie
• Vacarm emoțional asociat cu stressor-i specifici
Probleme asociate
• Deteriorarea performanței sociale și ocupaționale
• Comportament retras sau dezordonat
Tratament Programe de prevenție
• Invățarea adolescenților să reziste presiunii sociale de a
folosi droguri și să-și pună în valoare alte calități personale și
sociale
Detoxifiere
• E specifică fiecărei substanțe, dar în general implică sprijin
• Reasigurare
• Farmacologie adjuvantă ocazională
• Diagnosticul și tratamentul complicațiilor medicale

Reabilitarea:
• Intreruperea consumului
• Dezvoltarea unor noi calități pentru a face față situației și
recăderea puțin probabilă
Grupuri de auto-ajutor
Tratament
• Disulfiram: inhibitor de aldehid-dehidrogenază (ALDH) care
cauzează o reacție de aversiune la ingestia de alcool
• Naltrexona: antagonist opioid ce blochează efectele
plăcute ale opioidelor și alcoolului
• Metadona și Levo-alpha-acetyl-methadol retard (LAAM):
agonist opioid care scade șansa recurenței dependenței severe
de heroină
Complicatii
• Comportamente deviante
• Depresie
Deteriorarea SNC indusă de droguri
• Traumatisme fizice în urma accidentelor
Adicții specifice
• Nicotina: 25% din populația S.U.A. folosește regulat
nicotină
• Alcool: Substanța cel mai frecvent abuzată în S.U.A., în
special vinul și berea
• Marijuana (cannabis): cel mai des utilizat drog ilicit; uzul
compulsiv e asociat adaptabilității scăzute
• Cocaina: consumul de crack e în scădere; psihoza, panica și
violența sînt simptome obișnuite la consumatorii înrăiți;
simptomele de sevraj semnificative pot contribui la uzul
compulsiv
• Amfetamina: crește rapid în popularitate; metamfetamina
(‘’crystal’’ sau ‘’ice’’) este de obicei prizată; anumite grupuri
ocupaționale, în special cele care trebuie să stea alerte sînt cu
risc pentru abuz; toleranța se dezvoltă rapid
• Opioidele: Heroina este de departe cel mai abuzat
opioid; dependenții de opioide se izolează de societate; evitarea
sevrajului duce rapid la consum zilnic și implicit necesitatea de a
face banii pentru achiziționare
• Inhalanți (benzină, lipici, lac, solvenți): sînt des folosiți
de subiecții tineri și săraci pentru că sînt ieftini și accesibili;
benzina și toluenul sînt asociate cu deteriorarea cognitivă
semnificativă și posibil ireversibilă
 • PCP (Fenilciclidina): consumul e în scădere; violența și
psihoza sînt comune în intoxicația cu PCP
• Halucinogenii: LSD (dietilamida acidului lysergic -
‘’acid’’), mescalina (peyote), psilocybina (ciuperci); uz
intermitent de obicei
• Designer drugs: populare în rîndul unor grupuri mici;
multe sînt amfetamine metoxilate
• Benzodiazepinele și alte sedative-hipnotice: vîrstnicii
sînt cu risc din cauza problemelor de insomnie; toleranță și
sevraj frecvente
• Steroizii anabolizanți: uzați de aproximativ 5% din
adolescenți, predominant băieți; unele preparate pot avea
efecte psiho-active; sînt asociați cu abuzul de alte substanțe
• ‘’Date-rape’’ drugs: Flunitrazepam (Rohypnol) produce
rapid induce rapid o stare de intoxicație similară
benzodiazepinelor, inclusiv amnezie; Gamma- hydroxibutyrate
(GHB) produce o intoxicație cu vertij ce durează 4 ore
Nivelul alcoolemiei și comportamentele
Alcoolemie Efecte comportamentale
0,05% (0.5%0) Gîndirea, judecata și cenzura se relaxează și
perturba
0,1% (1%0) Acțiunile motorii devin stîngace
0,2% (2%0) Aria motorie a creierului se deprimă este
afectat comportamentul emotional
0,3% (3%0) Confuzie sau stupoare
0,4-0,5% (4-5%0) Comă; la nivele mai crescute, exitus prin
depresia respiratorie
Substanța Semne și simptome de intoxicație
Alcool - Vorbăreț, ursuz, gregar, indispus, etc.
Amfetamine, cocaina - Euforie, hipervigilență, hiperactivitate,
scăderi în greutate, midriază, tulburări perceptuale
Inhalanți - Beligeranță, apatie, ofensivitate, deteriorarea
judecății, vedere în ceață, comă, stupoare
Opiacee - Apatie, disforie, mioză, somnolență, vorbire
nearticulată, deteriorare mnezică, comă sau moarte
Cannabis - Deteriorare în coordinarea motorie, senzație de
încetinire a timpului, retragere socială, conjunctive injectate,
apetit crescut, gură uscată, tahicardie
PCP - Beligeranță, ofensivitate, agitație psiho-motorie,
nistagmus, HTA, comă, hiperacuzie
BZD Comportament sexual sau agreiv inadecvat, tulburări de
memorie
Substanța Tratamentul intoxicației
Alcool- Ventilație mecanică în cazuri severe
Amfetamine, cocaină -Antipsihotice și BZD pe termen scurt,
Vitamina C pentru stimularea excreției în urină
Inhalanți Antipsihotice în agitația psiho-motorie și delir
Opiacee Naloxone
Cannabis -
PCP Liniștire, BZD sau antipsihotice
BZD Flumazenil rar

Substanța Semne și simptome de sevraj

Alcool Tremurături, halucinații, crize, delirium tremens
Amfetamine, cocaină Anxietate, tremurături, cefalee, apetit
crescut, depresie, risc suicidar
Inhalanți -
Opiacee Febră, frisoane, lacrimație, rinoree, crampe
abdominale, spasme musculare, insomnie
Cannabis -
PCP -
BZD Hiperactivitae autonomă, tremor, insomnie, crize,
anxietate
Substanța Tratamentul sevrajului
Alcool BZD
Amfetamine, cocaină Antidepresoare, Bromocriptină
Inhalanți -
Opiacee Clonidină sau metadonă
Cannabis -
PCP -
BZD BZD