Ministerul Educației , Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Colegiul ,, Vasile Lupu” din Orhei

Catedra ,, Limbă și comunicare”

Eseu
La tema : „Poezia ,, Biografia” este o biografie
lirică a poetului Lucian Blaga.”

Elaborat : Popa Evelina grupa 21ÎP

Controlat : Butnaraș Vera
 Poetul e cel care cuprinde infinitul în versuri.
(David Boia)
BIOGRAFÍE : Scriere în care se expune și uneori se comentează
(pe larg) viața unei persoane.
Biografie este, desigur, o biografie lirică, ceea ce înseamnă că se face că vrea să
fie o biografie autentică, dar nu în ordinea strict umană, ci doar în aspectele
legate de biografia spiritual-sufletească a creatorului, care este cu totul altceva
decât cea umană, rezervată biografilor propriu-zişi. Fiind astfel, poezia este,
implicit, o artă poetică, exprimă un mesaj, un crez artistic despre rosturile
poetului şi ale poeziei, despre un anume mod personal, poetic de a fi, despre
raporturile eului creator cu lumea, cu universul şi cu arta, comparabilă cu
celebra Eu nu strivesc corola de lumini a lumii, care inaugura primul volum,
Poemele luminii. Poemul începe cu incerta, mitica situare a insului (eului)
poetic în coordonatele spaţio-temporale ale lumii reale simbolizate de lumină:
„Unde şi când m-am ivit în lumină, nu ştiu...” Mitizarea aceasta este una din
caracteristicile poeticii lui Blaga, pe care însuşi o caracterizează, în mai multe
rânduri, în textele sale teoretice şi polemice, ca definitorie pentru creaţia
proprie.
În Biografie, certitudinii luminii, adică a ordinii clare, raţionale a lumii, îi
este preferată incertitudinea dramatică a umbrei, a misterului, a tainei, poetul
reluând tema din Eu nu strivesc corola..., tratată şi sub forma discursului
filosofic. Biografie exprimă la modul liric şi elegiac această durere născută din
luciditatea propriei drame: trăieşte şi simte altfel, ispitindu-se singur, ceea ce
înseamnă că nu posedă nici harul, nici inspiraţia, ci doar revelaţia unui mister,
acela că „lumea este o cântare”, adică o tainică alcătuire muzicală, armonioasă.
În mijlocul – adică în Centrul, în miezul acestei cântări, un centru revelat – se
împlineşte el, „cu mirare”, şi rostul lui de „cântăreţ”, umblând extatic („Străin
zâmbind, vrăjit suind”), spunând vorbe care nu-l cuprind, a căror taină îi rămâne
şi lui străină, iubind lucruri care nu-i răspund, adică misterele mute şi
insondabile.
În concluzie pot spune că textul este intens metaforic – trăsătură specifică
modernismului – nu atât prin numărul mare de unităţi metaforice, cât prin faptul
că textul în sine devine o metaforă.