Sunteți pe pagina 1din 2

„Joc secund” de Ion Barbu

Modernismul este un curent literar care se manifestă începând cu sfârșitul secolului al


XIX-lea, ale cărui trăsături au vizat diferențierea de lirismul convențional, ambiguitatea
limbajului, versul alb și măsura variabilă. Acest curent este opus tradiționalismului, fiind
caracterizat prin ruptura de istorie, libertatea de exprimare și originalitatea. Spre deosebire de
tradiționalism, care surprinde teme precum viața satului românesc sau religia ortodoxă,
modernismul este inspirat din viața citadină, ca teme numerându-se explorarea dragostei, tema
creației și setea de cunoaștere.

Ion Barbu este unul dintre poeții reprezentativi ai modernismului românesc. Poeziile
sale sunt originale, reprezentând ermetismul, o variantă extremă a modernismului, care se
caracterizează prim metafore complexe, construcții sintactice neobișnuite sau încifrarea
mesajului poetic.

Poezia „Joc secund” este scrisă de Ion Barbu și face parte din volumul cu același nume,
apărut în anul 1930.

Titlul a fost dat de către editori în anul 1964. În opinia criticului Tudor Vianu, cuvântul
„joc” semnifică „o combinație a fanteziei liberă ca orice tendință practică”. Potrivit viziunii
autorului, redată în titlu, poezia în sine este o copie a realității, un joc secund.

Tema poeziei explorează ideea autocunoașterii eului liric, în același timp ilustrând
viziunea autorului despre creație. Prin intermediul poeziei, autorul explorează lumea poetică,
dar și cea înconjurătoare, prin introspecție și autoreflecție.

Din punct de vedere compozițional, opera este structurată în doua secvențe lirice, ce
corespund celor două strofe care o alcătuiesc. În aceste versuri se evidențiază concepțiile
autorului despre propria creație dar și despre rolul său în lume. Ion Barbu reflectă aceste idei
în stilul propriu, unul original, specific modernismului și ermetismului.

O primă secvență semnificativă este însăși prima strofă în care autorul surpinde lumea
încă de la începutul timpului, aceasta fiind prima dimensiune, de unde totul ia naștere, idee
dedusă din epitetul „din ceas dedus”.

O a două secvență semnificativă este în a doua strofă, în care poetul își extrage
substanța lirică din nadir. Din ipostaza intelectualizată a lui Hermes, devinde o ipostază a lui
Orfeu și astfel poezia devine un cântec al harfelor. Cântecul vizat este însă încifrat, accesibil
doar pentru cei inițiați.
Asemănător poemelor tradiționale, opera „Joc secund” are o rimă încrucișată, ritmul
poeziei e iambic, iar măsura este variabilă, oscilând între 13-14 silabe.

Pentru a reda viziunea sa asupra creației și asupra lumii, autorul introduce multe figuri
de stil, printre care se enumără epitetele și metaforele. Astfel, acesta introduce în prima strofă
sintagme ce conțin figuri de stil diferite, cum sunt „ceas dedus”, „calmei creste” sau „mântuit
azur”, ce au rol atât de metafore inversate, cât și de epitete.
De asemenea, poetul se folosește de metafora, „un joc secund mai pur”, ce dă și titlul
poeziei, pentru a-și exprima concepția aupra creației, conform căreia poezia însăși reprezintă
jocul secundar.

În concluzie, poezia lui Ion Barbu, „Joc Secund” este una dintre cele mai reprezentative
prentru curentul modernist in literatura română.