Cuprins: 1. Infiintarea si activitatea Enron 2. Falimentul 3. Procesul 4. Verdictul 5. Concluzii 6.

Bibliografie

1. Infiintarea si activitatea Enron In anul 1985 prin fuziunea Houston Naural Gas cu
InterNorth, o companie de gaze naturale din Omaha, Nebraska ia nastere compania Enron,
un furnizor de gaze naturale detinatinator a aproape 60.000 km de gazoducte. In 1989
Enron a inceput sa tranzactioneze gaze naturale, devenind in urmatorii ani cel mai mare
comerciant cu gaze naturale din America de Nord. Dar tocmai directorii care au contribuit la
formarea gigantului sunt declarati si chiar vinovati de falimentul acestuia. Ei au deturnat
activitatea vechiului Enron si l-au transformat dintr-un furnizor regional de gaze si curent
electric in broker national de energie, in provider de Internet, in vanzator de carbuni, de
petrol sau de materiale plastice, una peste alta, intr-o masinarie de speculatii bursiere care a
imbogatit cateva zeci de oameni si a saracit alte zeci de mii. In februarie 2001 a fost numit
director executiv Jeffrey Skilling, directorul de operatiuni de pana atunci. Acesta a luat locul
lui Kenneth Lay, fondatorul Enron. Daca n-ar fi fost Jeffrey Skilling si cei pe care i-a adus el in
companie, Enron ar fi fost probabil acum un gigant energetic scos din banalitate doar de
importanta relatiilor sefului sau, Kenneth Lay, cu Partidul Republican si in speta cu George
W. Bush, care pe vremuri a facut afaceri cu Lay si a ramas prieten cu acesta inclusiv cand a
devenit guvernator de Texas si apoi presedinte al SUA, cu larga sustinere financiara a
companiei din Houston. In urma cu cativa ani, Enron a fost acuzat ca a influentat in folosul
propriu modul cum vicepresedintele Dick Cheney a conceput strategia energetica pe termen
lung a Statelor Unite ale Americii. Enron a ajuns cel mai important simbol al epocii de boom
economic aparent fara limite al anilor '90, unde credinta oarba in fortele pietei, conjugata cu
increderea teribila in sine si dorinta de imbogatire a unei generatii de tineri iesiti de la
Harvard sau Yale au creat un climat de afaceri in care pretul actiunilor si profitul pe termen
scurt au devenit cei mai importanti indicatori ai sanatatii unei companii, iar speculatiile
bursiere si comertul online au ajuns sa fie considerate afacerile prin excelenta, singurele in
stare se produc bani multi peste noapte si din nimic. Justitia americana incearca sa
determine vinovatia lui Jeffrey Skilling pentru dezastrul de la Enron, care, spre deosebire de
colegii si subalternii lui acuzati si ei, Skilling e singurul care nu s-a ferit sa depuna marturie,
in fata Congresului si sa-si exprime punctul de vedere despre situatia de la Enron, desi
avocatii l-au sfatuit sa nu o faca, pentru ca astfel isi va limita posibilitatile de aparare la un
eventual proces si, daca se va dovedi ca a mintit, atunci se va face vinovat, in plus, de
sperjur. Si tot spre deosebire de ceilalti acuzati, el este singurul care s-a declarat de la
inceput nevinovat Opinia publica tinde sa considere ca nu se va face dreptate la Enron pana
ce Skilling si Lay nu vor ajunge dupa gratii, pentru ca e imposibil ca toate ilegalitatile de
acolo sa se fi produs fara stirea sau macar fara aprobarea lor tacita. Tocmai din lipsa
dovezilor concrete impotriva lui a durat atat de mult pana ce procurorii au reusit sa
construiasca acuzarea.

De pilda, Skilling e acuzat ca a castigat 67 de milioane de dolari intre 1999 si 2001 din
vanzarea de actiuni Enron, considerandu-se ca le-a vandut in timp util, inainte ca pretul lor
sa scada, uzand de ceea ce stia el despre companie in calitate de director executiv (acuzatia
de "insider trading"). Totusi, majoritatea actiunilor le-a vandut in 1999, inainte de toate
tranzactiile dubioase in care a intrat mai apoi Enron. Mai mult, in 2000, Skilling a aplicat un
program de vanzare automata de actiuni, dand ordin brokerului sau sa vanda invariabil
10.000 de actiuni pe saptamana, conform regulilor Comisiei Federala pentru Operatiuni
Bursiere, un astfel de program il apara pe detinatorul actiunilor de orice acuzatie de "insider
trading", dar apoi a oprit programul in iunie 2001, cu noua saptamani inainte de a-si da
demisia din companie, fapt vazut de avocatii lui Skilling drept o dovada clara ca omul nici nu
stia la acel moment ca Enron merge prost. Dar procurorii au avut totusi succes cu acuzatia
referitoare la sistemul de "parteneriate" neevidentiate contabil, un sistem creat de Fastow,
directorul financiar, in cadrul caruia diverse societati fantoma, infiintate tot cu banii Enron
sau cu banii personali ai directorilor, aveau rolul de a cumpara activele neperformante ale
companiei si de a ascunde astfel cifra exacta a datoriilor Enron, pentru ca firma sa poata
figura in fata investitorilor ca se tine de planul ei de crestere constanta a profiturilor. Intr-
unul din cazuri s-a intamplat chiar ca, atunci cand unele din aceste societati au devenit
insolvabile, sa fie sustinute financiar de altele mai sanatoase, printr-o retea de tranzactii
circulare. Argumentul avocatilor lui Skilling era insa aici ca la aprobarea tranzactiilor au fost
de fata si si-au dat avizul si reprezentantii auditorului Arthur Andersen, si cei ai casei de
avocatura Vinson&Elkins, deci acordul profesionistilor in materie ar functiona in apararea lui
Skilling ca argument ca el nu a avut cum sa afle ca astfel de tranzactii erau ilegale. In sfarsit,
poate cel mai greu de combatut a fost argumentul lui Skilling, expus si la audierile din
Congres din februarie 2002, dupa care el nu e de profesie contabil si deci nici nu a
organizat, nici nu a aprobat cu rea-credinta niste tranzactii ilegale sau niste raportari
financiare masluite. E adevarat ca o asemenea scuza ar functiona mai degraba in cazul lui
Kenneth Lay, un manager prin excelenta orientat spre delegarea responsabilitatilor, ba chiar
spre neglijenta in supravegherea muncii subalternilor, decat in cazul lui Skilling, care a tinut
tot timpul sasi impuna viziunea proprie despre dezvoltarea Enron. Numai ca nuanta e
esentiala aici: viziunea lui Skilling nu avea de-a face cu finantele decat o mare obsesie
pentru cresterea profiturilor si pentru urcarea pretului actiunilor. In rest, s-a ingrijit doar sa-i
angajeze la Enron pe cei mai isteti si mai ambitiosi tineri economisti din tara ca sa-si asigure
un nucleu de creiere capabile sa-i sustina din punct de vedere financiar visurile cu orice pret
chiar. Aparitia celebrelor "parteneriate" a fost necesara tocmai fiindca Enron incepuse sa
piarda sume enorme de pe urma extinderii viziunii lui Skilling - care urmarea sa faca din
companie simultan o bursa si un comerciant de materii prime - si asupra altor marfuri decat
electricitatea si gazele naturale. Caci, daca la inceput ideea formarii unei burse a energiei a
fost o idee binevenita pentru piata americana, ulterior insistenta lui Skilling in sensul
dereglementarii pietei energetice a lovit evident in interesele consumatorilor, iar a
transforma Enron in comerciant de servicii de Internet, de hartie sau de mase plastice, cu
necesitatea aferenta de finantare a stocurilor de marfa, s-a dovedit o ambitie mult prea
costisitoare pentru o companie incapatanata sa-i convinga pe investitori ca ea nu poate
pierde niciodata. 4

2. Falimentul Prabusirea Enron a distrus pensiile a zeci de mii de angajati, povestile din presa
despre stilul de viata al elitei masculine de acolo, unde badarania a coexistat in mod
dizgratios cu luxul, au contribuit, fara discutie, la incetatenirea in opinia publica a unei
imagini detestabile a lui Jeffrey Skilling, vazut ca un cap al rautatilor si ca un monument de
aroganta, de egoism si de cruzime. Pentru comunitatea de afaceri insa, inca mai detestabila
s-ar putea dovedi tocmai aceasta disociere permanenta a lui Skilling de ceea ce constituie,
in fond, ABC-ul meseriei. "Eu nu sunt contabil" suna, din acest punct de vedere, ca o
autoacuzare plina de mult mai multa morala decat istoriile complicate cu parteneriate si
"insider trading": nu poti fi un manager bun daca nu ai decat teluri inalte si ambitii
nesprijinite pe un calcul corect al costurilor si pe o capacitate buna de evaluare a finantelor
pe care le ai la dispozitie. Daca Skilling e nevinovat de fraudele puse in carca lui de justitie,
atunci cu siguranta e vinovat ca, fiind preocupat sa fie vizionar, nu a reusit in atatia ani sa
gandeasca si el ca un contabil. In august 2001 Skilling demisioneaza, dupa numai sase luni,
fiind inlocuit de Kenneth Lay. In octombrie, Enron raporteaza o pierdere de 638 milioane de
dolari pe trimestru al treilea si dezvaluie o reducere cu 1,2 miliarde de dolari a capitalului
social, partial datorata parteneriatelor neevidentiate contabil, infiintate de directorul
financiar Andrew Fastow. Comisia Federala pentru Operatiuni Bursiere (Securities Exchange
Commision – SEC) incepe o ancheta la Enron privind posibilele conflicte de interese
rezultate din infiintarea parteneriatelor. In noiembrie, Enron inainteaza SEC documente
contabile revizuite pentru perioada ultimilor cinci ani, care evidentiaza pierderi de 586
milioane de dolari si anunta ca incearca sa restructureze o datorie de 690 milioane de dolari
scadenta la 27 noiembrie. Tot atunci, in noiembrie, Enron solicita protectie impotriva
creditorilor, in virtutea legii falimentului pentru ca la finele lunii, pretul actiunilor Enron
scada sub 1 dolar, dupa ce in 28 decembrie 2000 acestea atingeau maximul de 84,87 dolari
bucata. Falimentul e considerat cel mai mare din istoria Statelor Unite. Scandalul a luat
amploare si din cauza amicitiei fostului patron al Enron, Kenneth Lay, cu George W. Bush.
Lay a fost unul dintre principalii sponsori ai campaniei prezidentiale a lui Bush din 2000.
Comisia de supraveghere a operatiunilor de la bursa americanã a deschis o ancheta oficiala,
care a scos la iveala doua cauze ale dezastrului economic. Prima a fost folosirea unor practici
contabile foarte complicate, prin care Enron ascunsese datorii de miliarde de dolari. A doua
era legata de firma de consultanta Arthur Andersen, acuzata atat de neglijenta in informarea
investitorilor, cat si de distrugerea unui numar impresionant de documente. In ianuarie 2002
Departamentul Justitiei incepe ancheta la Enron. Kenneth Lay demisioneaza de la
conducerea companiei. In februarie, directorul financiar Fastow si adjunctul sau Michael
Kopper invoca prevederile legale impotriva autoincriminarii pentru a refuza sa depuna
marturie in fata Congresului SUA. In schimb, Jeffrey Skilling se prezinta la audieri in fata
Congresului, afirmand ca nu avea cunostinta de nici o neregula atunci cand a parasit
compania. In iunie, reprezentantul fostului auditor al Enron, firma Arthur Andersen, se
recunoaste vinovat de obstructionarea justitiei, pentru faptul ca a distrus documente despre
Enron care au impiedicat ancheta SEC. In octombrie acelasi an, 2002, auditorul a fost
amendat cu 500.000 de dolari si i s-a interzis sa mai auditeze companii 5

cotate la bursa. Kopper se recunoaste vinovat de complicitate la frauda si la spalare de bani,

iar pe baza declaratiilor sale, Fastow este acuzat si el de frauda si spalare de bani. Si sotia lui
Andrew Fastow, Lea, este acuzata in mai 2003 de complicitate la frauda si fals in declaratii
fiscale, pentru ca un an mai tarziu, in 2004, la 11 ianuarie, Andrew si Lea Fastow sa isi
recunoasca vinovatia de complicitate la comiterea de fraude. Ambii se declara de acord sa
coopereze cu autoritatile, in schimbul primirii unor sentinte reduse (10 ani, respectiv 5 luni
de inchisoare). La 19 februarie 2003, Jeffrey Skilling, confruntat cu 35 de capete de acuzare,
de la frauda la inside trading si la declaratii financiare false, se declara nevinovat pe toata
linia. Fostul trezorier al Enron, Ben Glisan, se recunoaste vinovat, in septembrie, de frauda si
este condamnat la cinci ani de inchisoare, fiind primul oficial al companiei care intra la
inchisoare. Incepe restructurarea Enron, prin impartirea in doua companii una cu activele din
America si una cu cele din strainatate, iar suma estimata sa poata fi recuperata de creditori
in urma falimentului este estimata la o cincime din totalul datorat de 67 miliarde de dolari.
Tot in 2003, in luna iulie Comisia Federala de Reglementare in domeniul Energetic (FERC)
pretinde ca Enron a violat autoritatea sa de a livra energie in statele din vestul SUA la pretul
de referinta al pietei, cerand tribunalului sa determine profiturile reale ale Enron pe perioada
de criza 16 ianuarie 1997 - 25 iunie 2003, urmand ca aceste profituri sa fie returnate. Enron
Corporation a avut profituri de peste 1,67 miliarde de dolari (1,28 miliarde de euro) in
statele din vestul SUA pe perioada celor sase ani de criza a energiei. Oficiali din California
sunt de parere ca profiturile companiei sunt de fapt mult mai mari decat valarea declarata.
In luna iulie, FERC a cerut companiei Enron sa returneze 32 milioane de dolari (24,6 milioane
de euro) din profituri, din cauza relatiilor dubioase de afaceri cu El Paso Electric Corporation
pe perioada crizei de energie. Cele 11 state din vest afectate au fost Washington, Oregon,
California, Idaho, Montana, Wyoming, Colorado, Utah, Arizona, New Mexico si Nevada. Ca
urmare, compania Enron a anuntat ca va plati suma de 1,552 miliarde de dolari pentru
rezolvarea unor dispute privind manipularea, intre 1997 si 2003, a preturilor la energie si
gaze naturale. In timpul crizei, in 2000 si 2001 in statele vestice ale SUA, preturile la energie
au crescut semnificativ. Printre cei care vor primi despagubiri se numara si divizia de utilitati
a Pacific Gas & Electric, cea a Edison International - Southern California Edison - una dintre
diviziile Sempra Energy - Gas & Electric - Departamentul de resurse de apa din California
Situatia dificila in care se gaseste compania Enron afecteaza si activitatea grupurilor
financiare, primele institutii care au anuntat ca au inregistrat pierderi din cauza falimentului
fiind ABN Amro, ING Group, J.P. Morgan Chase & Co Inc si Abbey National Plc. Dupa ABN
Amro, care a anuntat ca ar putea fi nevoit sa-si constituie provizioane in valoare de 110
milioane de euro, ING este cel de-al doilea grup financiar olandez care s-a regasit in situatia
de pierde aproximativ 195 de milioane de dolari, reprezentand credite bancare. 6

Citigroup, cel mai puternic grup financiar din lume, este anchetat in urma unor acuzatii de a
fi ajutat Enron, gigantul energetic falimentar, sa isi ascunda o parte din datorii. Echipa de
investigatii, formata din membri ai Congresului american, ancheteaza masura in care o serie
de tranzactii, care nu au fost de la inceput facute publice, au fost utilizate pentru a incalca
reglementarile contabile. Presa mentioneaza doua tranzactii, cunoscute sub denumirea de
Bacchus si Sundance, despre care anchetatorii cred ca au fost structurate in asa fel incat sa
mareasca fara un suport real profiturile Enron. Un alt contract fals a fost incheiat si cu banca
de investitii Merrill Lynch in 1999. Aceasta tranzactie consta in vanzarea fictiva catre banca
respectiva a trei ambarcatiuni ce contineau generatoare electrice si care se aflau ancorate pe
coasta Nigeriei, cu scopul de a imbunatati registrele financiare ale companiei. Vanzarea s-a
dovedit a nu fi decat un credit mascat. Operatiunea financiara cercetata a vizat o crestere
artificiala a incasarilor Enron de 12 milioane dolari, cifra mica in contextul enormului scandal
financiar in care era implicata compania. Ca urmare a acestei tranzactii, fostii bancheri de la
Merrill Lynch, Robert Furst si William Fuhs au primit cate 3 ani si o luna de inchisoare fiecare.
Cand a dat faliment, mii de oameni au rămas pe drumuri şi şi-au pierdut şi pensiile, care
fuseseră investite in actiuni Enron, ajunse hartii fără valoare. Justiţia a considerat ca Ken Lay
a ascuns adevarata stare a finantelor companiei în lunile de dinaintea prabusirii şi ca a comis
si o serie de infractiuni fiscale. Au fost ascunse pierderi uriase in conturile unor companii din
paradisuri fiscale, prin intermediul unor scheme complicate de contabilitate, care s-au intins
pe durata mai multor ani. De-a lungul existentei Enron, Ken Lay a fost aproape tot timpul
presedinte sau director executiv. Insa a pretins ca, spre sfarsit, poziţia sa era mai mult
onorifica si ca nu stia nimic de manevrele financiare care au precedat colapsul. Fostul sau
coleg, directorul Jeffrey Skilling, a fost condamnat pentru capete de acuzare şi mai
numeroase, in acelasi dosar al prabusirii corporatiei Enron. Ei sunt acuzati ca au minţit in
legatura cu bunul mers al finantelor companiei, in acelasi timp debarasandu-se de actiuni
valorand jumatate de miliard de dolari.

3. Procesul In 31 ianuarie 2006 demareaza mult asteptatul proces al fostilor sefi de la Enron,
Ken Lay, fostul presedinte in varsta de 63 de ani si Jeffrey Skilling, fostul director executiv in
varsta de 52 de ani, care sunt acuzati ca au "mascat" datorii de zeci de miliarde de dolari.
Pentru cele 16 locuri de jurati au candidat 100 de personae in procesul ce se prevedea sa
dureze 4 luni. Lay a continuat si cu o zi inainte de proces sa declare presei ca nu poarta nici
o raspundere pentru actele ilicite comise de subalternii sai, neavand niciodata cunostinta de
ele, insa e clar că a fost informat în legatura cu unele aspecte, chiar de catre Sherron
Watkins, cea care a dat totul in vileag. Watkins i-a scris presedintelui, impartasindu-i
ingrijorarea sa faţa de umflarea cifrelor în 1999 şi 2000, la capitolul profiturilor. Kenneth Lay
a declarat ulterior că a fost impresionat de acea scrisoare, dar nu indeajuns de mult ca sa ia
masuri. Declaratia aceasta ramane una din putinele facute de Lay în legătură cu scandalul
Enron. Imediat după faliment, el a refuzat sa fie audiat de comisiile Congresului care au
studiat acest caz. ” Imi asum intreaga responsabilitate pentru cele intamplate”. Skilling
sustine ca nici el nu are vreo raspundere pentru malversatiile ce au avut loc, in special cele
prin care au fost ascunse cifrele reale ale profitului si datoriilor companiei, ci “creditorii
nervosii”. In realitate, exista dovezi conform carora ambii acuzati au manipulat cifrele de
afaceri ale companiei pentru a-si vinde profitabil actiunile cu putin inaintea falimentului.
Actul de acuzare afirmă că fostul preşedinte, Kenneth Lay, a făcut parte dintr-o schemă
elaborată de inselare a publicului, investitorilor şi organismelor federale de control. Intregul
document are 65 de pagini, in care există 11 capete de acuzare impotriva lui Kenneth Lay.
Cazul are si ramificaţii politice, dat fiind faptul că Lay era un bun prieten al presedintelui
George Bush. Cei doi fosti presedinti au plasat firma in faliment, iscand un scandal financiar
de proportii in Statele Unite, scandal care a atins si reputatia administratiei Bush. Cei doi
fosti presedinti au de infruntat peste 30 de acuzatii de frauda si conspiratii. Lay si Skilling
sunt invinuiti ca au ascuns investitorilor situatia financiara reala a companiei in timp ce s-au
imbogatit vanzand actiuni de milioane de dolari. In declaratiile facute inaintea procesului,
ambii au negat orice ilegalitate si au acuzat procurorii ca incrimineaza un comportament
corporatist normal. Acestia au insistat asupra faptului ca Enron a fost o companie buna, care
s-a prabusit din cauza panicii create pe Wall Street in urma dezvaluirilor potrivit carora
compania a incheiat tranzactii neinregistrate in contabilitate, conduse de directorul financiar
Andrew Fastow pentru a ascunde datorii de miliarde de dolari si a "umfla" profiturile. Fastow
a pledat vinovat si a acceptat sa depuna marturie impotriva fostilor sai sefi in schimbul unei
pedepse de maximum 10 ani inchisoare. Administratia Bush a refuzat sa-i absolve de vina pe
vinovatii in cazul Enron, chiar daca Lay a fost un important "donator" al presedintelui Bush.
Grupul Enron s-a plasat sub protectia legii falimentului la sfarsitul anului 2001, dupa ce a
mascat prin diferite procedee contabile datorii in valoare de zeci de miliarde de dolari.
Falimentul a fost urmat de numeroase procese intentate de actionari, precum si de acuzatii
penale impotriva companiei si a conducerii acesteia. Citigroup, cel mai mare grup financiar -
bancar din lume. JPMorgan au incheiat intelegeri, platind pagubitilor 2 miliarde, respectiv
2,2 miliarde de dolari americani, fara sa-si recunoasca insa vina in acest caz. 8

Alte banci acuzate in procesul Enron sunt Barclays, Bank of America, Credit Suisse, Deutsche
Bank, Merrill Lynch & Co., Toronto-Dominion Bank Royal Bank of Canada si Royal Bank of
Scotland. In 6 iulie 2006 fostul preşedinte şi director executiv al companiei americane Enron,
Kenneth Lay, decedeaza la varsta de 64 de ani, se pare in urma unui atac de cord pe care l-a
suferit la resedinta sa de vacanta din Aspen, Colorado. Astepta sa fie condamnat pentru
rolul sau in cel mai mare scandal contabil din istoria Americii. In luna mai fusese gasit
vinovat pentru sase capete de acuzare, privind fraude sau complicitate la fraudă. Risca sa isi
petreaca restul vietii dupa gratii. Kennth Lay era casatorit, avea doi copii, trei copii din alte
casatorii si 12 nepoti. Pentru verdictul primit Lay risca o sentinta de pana la 45 ani
inchisoare. Apropiatii lui Lay spun ca acesta nu suferea de probleme cardiace, vina in opinia
lor purtand-o sentinta judecatorilor. Verdictul a pecetluit decaderea sa din randul celor mai
admirati oameni de afaceri din SUA, Lay fiind obligat sa plateasca o suma de cinci milioane
de dolari pentru a astepta sentinta in libertate, asta dupa ce castigase de curand un salariu
annual de 252 de milioane de dolari. In momentul falimentului compania avea datorii de
aproximativ 31,8 miliarde de dolari. Lay a murit inainte ca tribunalul sa pronunte o sentinta
impotriva lui, ceea ce anuleaza formal verdictul de vinovatie. Proceduri judiciare
suplimentare sunt acum necesare pentru a se putea ajunge la executia bunurilor detinute de
Lay. Aceasta amanare ii scuteste deocamdata pe colaboratorii sai de la ruina financiara.
Juriul a luat decizia de a da verdictul de vinovăţie împotriva lui Kenneth Lay şi a lui Jeffrey
Skilling, acuzaţi că i-au mintit in mod repetat pe investitorii şi angajaţii Enron, avand
cunostinţă de folosirea unor stratageme contabile menite sa ascunda pierderi uriase si
initiative esuate. Procesul a durat 15 saptamani si au fost citati, de ambele parti, 54 de
martori. Avocatul care l-a aparat pe fostul director executiv al Enron, Jeffrey Skilling, a
insistat ca clientul sau e nevinovat şi a spus ca va face recurs. Se estimeaza ca prabuşirea
concernului Enron i-a costat pe angajatii şi investitorii săi peste 60 de miliarde de dolari.

4. Verdictul Inainte de pronuntarea sentintei, mai multi fosti angajati ai firmei au despus
marturie, descriindu-l pe Jeffrey Skilling ca pe un hot şi un mincinos. Skilling a fost
condamnat la 24 de ani de inchisoare pentru responsabilitatea sa in falimentarea gigantului
energetic. Judecatorul a pronuntat una din cele mai aspre pedepse cu inchisoarea pentru
infractiuni financiare. Rolul jucat in fraudele de proportii care au dus la prabusirea firmei si
ajuns sa simbolizeze coruptia marilor corporaţii americane. Fostul director va trebui, de
asemenea, sa restituie suma de 45 de milioane de dolari. iar activele sale in cadrul Enron, in
valoare de 60 de milioane de dolari vor fi transferate catre pagubiti. In sentinta pronuntată
impotriva lui, judecatorul a subliniat si el ca, in urma falsificărilor masive in datele contabile
si prabusirii companiei, mii de oameni au fost condamnati la saracie pe viată. Jeffrey Skilling
fusese gasit vinovat, in 10 mai 2006, la 19 capete de acuzare, in special frauda si complot.
Pedepsele cumulate ar fi dus la o sentinta de 185 de ani in inchisoare, dar tribunalul din
Houston l-a condamnat la 292 de luni de detentie, adica 24 de ani si patru luni. Verdictul in
cazul lui Kenneth Lay trebuia sa fie anuntat pe 23 octombrie, Lay avand toate sansele sa isi fi
petrecut tot restul vietii in spatele gratiilor. Fondatorul companiei si-a sustinut nevinovatia
pe tot parcursul procesului care a debutat in 2001. El a catalogat falimentul ca fiind “o mare
tragedie”, invinuindu-l pentru falimentul Enron pe directorul financiar. Fostul director
financiar, Andrew Fastow, a fost condamnat la sase ani de inchisoare si plata unei amenzi de
23,8 milioane de dolari. Dupa ce a pledat vinovat, in anul 2004, Andrew Fastow, in varsta de
44 de ani, el riscase o pedeapsa de zece ani de inchisoare, insa avocatii acestuia au obtinut o
reducere a pedepsei, datorita colaborarii acestuia cu justitia in ceea ce priveste acuzarea
fostilor sai patroni, Kenneth Lay si Jeffrey Skilling. Fastow crease si condusese societatile
financiare care foloseau companiei Enron ca paravan pentru ascunderea amplorii pierderilor
sale si pentru a da impresia grupurilor financiare ca Enron functiona sanatos. Unul dintre
directorii Enron, Dan Boyle a fost conadamnat la trei ani si zece luni de inchisoare. Procesul
a analizat in detaliu modul in care Enron a reusit sa mascheze imprumuturile sub forma
tranzactiilor energetice, o tactica pe care Andrew Fastow, exdirector financiar, a recunoscut
ca a folosit-o.

10

5. Concluzii Colapsul Enron a socat marile corporaţii din America şi a dus la o revizuire
fundamentală a legilor corporatiste Acest caz a dus la adoptarea unei legi prin care
presedintii de corporatii sunt obligati sa declare ca inteleg situaţia financiara si isi asuma
responsabilitatea pentru ea. Falimentul a obligat şi alte companii, cum ar fi Worldcom, sa
recunoasca faptul că au recurs la diverse tertipuri pentru a face ca finantele lor sa arate mai
bine decat erau în realitate. Ca urmare a scandalurilor izbucnite in sectorul corporatist din
cauza unor probleme de ordin contabil, sute de companii americane au inceput sa apeleze
la serviciile unor firme mai mici de audit contabil. In Europa, insa, tendinta ce se manifesta in
continuare este aceea ca un numar restrans de mari companii de contabilitate sa domine
piata, lucru ce a dat nastere unor temeri legate de posibilitatea producerii unor scandaluri
de genul celui in care a fost implicat compania Enron. De la cele opt mari companii de audit
ce operau in urma cu aproximativ doisprezece ani, numarul firmelor de contabilitate s-a
redus in prezent la patru, si anume Deloitte, Ernst&Young, KPMG si PricewaterhouseCooper

11

6. Bibliografie  www.averea.ro  www.bbc.co.uk  www.businessmagazin.ro 

www.curierulnational  www.wall-street.ro  www.wikipedia.org  www.ziua.ro  www.zf.ro