Numere şi funcţii

complexe

8.1 Forma algebrică a unui număr complex

Numerele complexe au apărut din necesitatea de a atribui o soluţie unei
ecuaţii de gradul al doilea cu discriminantul negativ. Spre exemplu, să
se rezolve ecuaţia
x2 + x + 1 = 0
Avem ∆ = 1 − 4 = −3 < 0 care arată că ecuaţia √ nu are rădăcini
√ reale.
√ √
Dar notând i = −1 ⇔ i2 = −1 ⇒ −3 = i 3 ⇒ x1,2 = −1±i 2
3
sunt
rădăcinile ecuaţiei ı̂n mulţimea numerelor complexe:
 √
C := z = x + iy|x, y ∈ R, i := −1 (8.1)
Definiţia 8.1. Expresia z := x + iy, unde x, y ∈ R se numeşte forma
algebrică a numărului complex z.
Ştim că x este partea reală a numărului complex z notată x =
Re(z) iar y este partea imaginară a lui numărului complex z notată
y = Im(z). Orice număr real este un număr complex cu Im(z) = 0,
deci R ⊂ C. Un număr complex se numeşte imaginar dacă Re(z) = 0.
p z = x − iy se numeşte conjugatul lui z, iar numărul
Numărul complex
real ρ = |z| = x2 + y 2 este modulul lui z.

8.1.1 Puterile lui i

√
Pe baza notaţiei −1 = i rezultă relaţiile de ciclicitate:
√
−1 = i ⇒ i2 = −1 ⇒ i3 = −i ⇒ i4 = 1

5
6 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

i5 = i ⇒ i6 = −1 ⇒ i7 = −i ⇒ i8 = 1
Aşadar puterile lui i ciclează din patru ı̂n patru. Putem da astfel formula
generală:


 1, pentru n = 4k
i, pentru n = 4k + 1

n
i = (∀)k ∈ N (8.2)

 −1, pentru n = 4k + 2
−i, pentru n = 4k + 3


Exemplul 8.1. Să se calculeze suma: i2014 + i1999 .

Conform teoremei ı̂mpărţirii cu rest avem că 2014 = 4 · 503 + 2 ceea ce

503
ı̂nseamnă că i2014 = i4·503+2 = i4·503 ·i2 = i4 ·(−1) = 1503 ·(−1) = −1.
1999 4·499+3
În mod analog obţinem că i =i = −i.
Suma cerută este: i2014 + i1999 = −1 − i.

8.1.2 Operaţii cu numere complexe

Fie z1 = x1 + iy1 , z2 = x2 + iy2 . Prin definiţie, z1 = z2 dacă x1 = x2 şi
y1 = y2 .
Pe C se definesc operaţiile de adunare şi ı̂nmulţire:

z1 + z2 = (x1 + x2 ) + i (y1 + y2 )
z1 z2 = (x1 x2 − y1 y2 ) + i (x1 y2 + x2 y1 ) (8.3)

Teorema 8.1. Operaţiile (8.3) definesc pe C o structură algebrică de

corp comutativ.
Propoziţia 8.1. Pe mulţimea numerelor complexe putem vorbi şi despre:
1. produsul unui număr real cu un număr complex

λz = λx + iλy, λ ∈ R;

2. câtul a două numere complexe

z1 z 2 z1 z 2 z1
= = , z2 6= 0.
z2 z2 z 2 |z2 |2

Principalele proprietăţi ale operaţiilor cu numere complexe sunt cuprinse

ı̂n următoarea propoziţie
Propoziţia 8.2. Oricare ar fi z, z1 , z2 ∈ C au loc
8.1. FORMA ALGEBRICĂ A UNUI NUMĂR COMPLEX 7

1. z + z ∈ R

2. z · z ∈ R
 
z1 z1
3. z1 ± z2 = z 1 ± z 2 ; z1 z2 = z 1 z 2 ; z2 = z2 ; z = z;

4. z ∈ R ⇔ z = z

5. |z| = 0 ⇔ z = 0; |z| = |z| ⇔ zz = |z|2

 
|z1 |
6. |z1 + z2 | ≤ |z1 | + |z2 | ; |z1 z2 | = |z1 | |z2 | ;  zz12  = |z2 | ; ||z1 | − |z2 || ≤
 

|z1 + z2 |

7. Re(z) ≤ |z| ≤ |Re z| + |Im z|

Demonstraţie.

1. z + z = z + iy + x − iy = 2x ∈ R

2. z · z = (x + iy)(x − iy) = x2 + y 2 = |z|2

3. z1 + z2 = x1 + iy1 + x2 + iy2 = x1 + x2 + i(y1 + y2 ) = x1 + x2 −

i(y1 + y2 ) = x1 − iy1 + x2 − iy2 = z1 + z2
z1 · z2 = (x1 + iy1 )(x2 + iy2 ) = x1 x2 + ix1 y2 + ix2 y1 − y1 y2 =
= x1 x2 − y1 y2 + i(x1 y2 + x2 y1 ) = x1 x2 − y1 y2 − i(x1 y2 + x2 y1 ) =
x1 (x2 − iy2 ) − iy1 (x2 − iy2 ) = (x2 − iy2 )(x1 − iy1 ) = z1 · z2

4. z = z ⇔ x + iy = x − iy ⇔ 2iy = 0 ⇒ y = 0 ⇒ z = x ∈ R
p
5. |z| = x2 + y 2 = 0 ⇔ x = 0; y = 0 ⇔ z = 0
p p
|z| = x2 + y 2 ; dar |z| = x2 + (−y)2 = |z|

6. |z1 + z2 | ≤ |z1 | + |z2 | ⇒ |z1 + z2 |2 ≤ |z1 |2 + 2|z1 ||z2 | + |z2 |2 ⇔

(z1 + z2 )(z1 + z2 ) ≤ |z1 |2 + 2|z1 z2 | + |z2 |2 ⇔ (z1 + z2 )(z1 + z2 )|z1 |2 +
2|z1 z2 | + |z2 |2 ⇔ z1 z1 + z1 z2 + z1 z2 + z2 z2 ≤ |z1 |2 + 2|z1 z2 | + |z2 |2 ⇔
z1 z2 + z2 z1 ≤ 2|z1 ||z2 | ⇔ z1 z2 + z1 z2 ≤ |z1 ||z2 | ⇔ 2Re(z1 z 2 ) ≤
2|z1 ||z2 | ⇒ Re(z1 z2 ) ≤ |z1 ||z2 |

Exerciţiu 8.1. 1. Fie z1 = 5 + 3i; z2 = −2 − 4i. Să se calculeze:

a)Re zz12 ; b) Re(z1) z2 Im(z2 )
Re(z2 ) ; c) Im z1 −z2 ; d) Im(z1 )+Re(z1

2. Să se arate că dacă z1 , z2 ∈ C, z1 6= z2 atunci numărul w = z1 z2 −

z1 z2 este pur imaginar.
8 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

Exemplul 8.2. 1. Să se determine partea reală şi partea imaginară a

13i
numărului complex z = 2+3i + 4i−7
2−3i .
Obs! Orice fracţie care are la numitor un număr complex ı̂ntâi se amplifică
cu conjugatul acestuia şi apoi se trece la aducerea la acelaşi numitor
comun!
13i 4i − 7 13i(2 − 3i) (4i − 7)(2 + 3i)
z= + = 2 + 2 =
2 + 3i 2 − 3i |2 − 3i| |2 + 3i|

26i + 39 − 13i − 26
= =1+i
13
Deci Re(z) = 1 şi Im(z) = 1.

2. Să se rezolve ecuaţia de gradul doi: a) z 2 + 4(1 − i)z − 1 − 8i = 0.

∆ = b2 − 4ac = 16(1 − i)2 + 4(1 + 8i) = 4(−8i + 1 + 8i) = 4

−4(1 − i) ± 2
z1,2 = = −2(1 − i) ± 1
2
Rădăcinile acestei ecuaţii sunt: z1 = −1 + 2i şi z2 = −3 + 2i
b) z 2 + 4z + 5 = 0
√
∆ = b2 − 4ac = 42 − 4 · 5 = −4 ⇒ ∆ = 2i
−4±2i
Rădăcinile acestei ecuaţii sunt: z1,2 = 2 = −2 ± i.

Observaţia 8.1. Dacă o ecuaţie de gradul doi are coeficienţii reali atunci
rădăcinile sunt complex conjugate; dacă o ecuaţie de gradul doi are coeficienţi
complecşi atunci rădăcinile sunt complexe oarecare.

c) z 2 − (2 + i)z − 1 + 7i = 0

∆ = b2 − 4ac = [−(2 + i)]2 − 4(−1 + 7i) = 7 − 24i

Orice număr complex este pătratul perfect al altui număr complex, ceea
ce ı̂nseamnă că numărul complex 7 − 24i = (a + bi)2 . Ridicând la pătrat
şi apoi identificând partea reală şi cea imaginară obţinem sistemul ı̂n
necunoscutele a, b: (
a2 − b2 = 7
2ab = −24

Din a doua ecuaţie ı̂l determinăm pe a = −12 b şi ı̂l substituim ı̂n prima
ecuaţie obţinând o ecuaţie de gradul al patrulea bipătratică: b4 + 7b2 −
144 = 0. Notăm b2 = t, t > 0 şi obţinem ecuaţia de gradul al doilea:
8.2. FORMA TRIGONOMETRICĂ A UNUI NUMĂR COMPLEX 9

t2 + 7t − 144 = 0 care are rădăcinile reale: t1 = −16 care nu convine

condiţiei impuse, şi t2 = 9 care conduce la determinarea lui b = ±3.
Aşadar:
b = 3 ⇒ a = −4 ⇒ ∆ = (−4 + 3i)2
b = −3 ⇒ a = 4 ⇒ ∆ = (4 − 3i)2
Oricare dintre cele doua variante obţinute pentru ∆ vor conduce la aceleaşi
soluţii ale ecuaţiei de gradul al doilea:
z1 = 3 − i; z2 = −1 + 2i
.

8.2 Forma trigonometrică a unui număr complex

Fie 2 := {P (x, y) |x, y ∈ R} planul euclidian şi reperul cartezian ortonormat
xOy. Între mulţimea numerelor complexe C şi planul euclidian 2 există
o corespondenţă bijectivă şi anume, oricărui număr complex z = x +
iy, x, y ∈ R, ı̂i corespunde un punct P (x, y) ı̂n planul euclidian, numit
imaginealui z ı̂n 2 şi invers, oricărui punct P (x, y) ∈ 2 ı̂i corespunde
un număr complex z = x + iy , numit afixul punctului P . Această
corespondenţă bijectivă pemite identificare lui C cu 2 .
Definiţia 8.2. Mulţimea C identificată bijectiv cu 2 se numeşte plan
complex şi se notează cu (z).

p
Fie triunghiul dreptunghic OP M cu OP = r = |z| = x2 + y 2 .
(
sin θ = yr
Aplicăm funcţiile trugonometrice ı̂n acest triunghi şi vom obţine:
cos θ = xr
10 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE
(
x = r cos θ
ceea ce este echivalent cu: care conduce la scrierea numărului
y = r sin θ
complex ı̂n formă trigonometrică:

z = x + iy = r(cos θ + i sin θ)

Definiţia 8.3. Unghiul θ ∈ [0, 2π) măsurat ı̂n direcţia pozitivă a axei
−−→
Ox şi direcţia vectorului OP , care se determină ı̂n mod unic ca soluţie a
sistemului scris ı̂n coordonate polare se numeşte argumentul principal
al lui z, notat θ := arg(z).

Observaţia 8.2. Pentru detereminarea argumentului redus vom face

următorul artificiu. Vom considera pentru fiecare cadran in parte unghiul
făcut de rază cu axa Ox notat
( θ0 . Valoarea acestuia este cea corespunzătoare
cos(θ0 ) > 0
cadranului ı̂ntâi pentru :
sin(θ0 ) > 0

Astfel pentru fiecarea cadran ı̂n parte putem determina valoarea

argumentului redus astfel:

1. P (x, y) ∈ CI ⇒ θ = θ0
8.2. FORMA TRIGONOMETRICĂ A UNUI NUMĂR COMPLEX 11

2. P (x, y) ∈ CII ⇒ θ = π − θ0
3. P (x, y) ∈ CIII ⇒ θ = π + θ0
4. P (x, y) ∈ CIV ⇒ θ = 2π − θ0

8.2.1 Operaţii cu numere complexe ı̂n formă trigonometrică

Fie două numere complexe scrise ı̂n formă trigonometrică: z1 = r1 (cos θ1 + i sin θ1 )
şi z2 = r2 (cos θ2 + i sin θ2 ), unde θ1 , θ2 ∈ [0, 2π)
Propoziţia 8.3. 1. Produsul dintre două numere complexe scrise ı̂n
formă trigonometrică este dat de formula:

z1 z2 = r1 r2 [cos(θ1 + θ2 ) + i sin(θ1 + θ2 )]

2. Câtul dintre doă numere complexe scrise ı̂n formă trigonometrică

este dat de formula:
z1 r1
= [cos(θ1 − θ2 ) + i sin(θ1 − θ2 )]
z2 r2
Formula pentru produsul a două numere complexe se poate estinde
din aproape ı̂n aproape pentru produsul a n numere complexe
zk = rk [cos θk + i sin θk ] , k = 1, n:

z1 z2 . . . zn = r1 r2 . . . rn [cos(θ1 + θ2 + . . . + θn ) + i sin(θ1 + θ2 + . . . + θn )]

ceea ce este echivalent cu scrierea:

n n
!" n
! n
!#
Y Y X X
zk = rk cos θk + i sin θk
k=1 k=1 k=1 k=1

În cazul ı̂n care numerele complexe sunt egale:

z1 = z2 = . . . = zn = z = r(cos θ + i sin θ) atunci:

z n = rn [cos(nθ) + i sin(nθ)]

Ca un caz particular pentru r = 1 se obţine formula lui Moivre:

(cosθ + isinθ)n = cos(nθ) + i sin(nθ)

Observaţia 8.3. Această formulă permite determinarea rapidă a expresiilor

funcţiilor trigonometrice cos(nθ) şi sin(nθ).
Pentru n = 2 avem:

(cos θ + i sin θ)2 = cos 2θ + i sin 2θ ⇒

12 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

cos2 θ + 2i sin θ cos θ − sin2 θ = cos 2θ + i sin 2θ ⇒

Identificând părţile reale şi imaginare obţinem:

cos 2θ = cos2 θ − sin2 θ; sin 2θ = 2 sin θ cos θ

Definiţia 8.4. Numărul complex w = ρ(cos φ + i sin φ), w 6= 0 este

rădăcina de ordinul n, n ∈ N, n ≥ 2 a numărului complex z = r(cos θ +
i sin θ), z 6= 0 dacă wn = z.
Teorema 8.2. Fie z = r(cos θ + i sin θ), z 6= 0, θ ∈ [0, 2π), rădăcinile
distincte de ordin n ale lui z sunt ı̂n număr de n şi sunt date de formulă
de extragere a rădăcinii de ordinul n dintr-un număr complex scris ı̂n
formă trigonometrică:
√
 
θ + 2kπ θ + 2kπ
wk = n r cos + i sin , k = 0, n − 1
n n
Exemplul 8.3. Folosind forma trigonometrică să se aducă numărul
complex la forma cea mai simplifă:
√
z = (−1 − i 3)20 (2 − 2i)30 .

Considerăm:
(
√ x = −1 p
z1 = −1 − i 3 = x + iy ⇒ √ ⇒r= x2 + y 2 = 2
y=− 3

Trecem la coordonate polare:

( ( (
1
x = r cos θ −1 = 2 cos θ cos θ = −√2 <0
⇒ √ ⇒ ⇒ CIII
y = r sin θ − 3 = 2 sin θ sin θ = − 23 < 0

Determinăm valoare corespunzătoare unghiului θ0 :

(
1
cos θ0 = √2 π π 4π
3
⇒ θ0 = ⇒ θ = π + =
sin θ0 = 2 3 3 3

Deci forma trigonometrică a numărului complex z1 este:

   
4π 4π 80π 80π
z1 = 2 cos + i sin ⇒ z120 = 220 cos + i sin
3 3 3 3
Procedăm ı̂n mod analog pentru
(
x=2 p √
z2 = 2 − 2i = x + iy ⇒ ⇒r= x2 + y 2 = 2 2
y = −2
8.3. FORMA EXPONENŢIALĂ A UNUI NUMĂR COMPLEX 13

Trecem la coordonate polare:

( ( √ ( √
x = r cos θ 2 = 2 2 cos θ cos θ = 22
⇒ √ ⇒ √ ⇒ CIV
y = r sin θ −2 = 2 2 sin θ sin θ = − 22

Determinăm valoarea lui θ0 :

( √
cos θ0 = √22 π π 7π
⇒ θ0 = ⇒ θ = 2π − =
sin θ0 = 22 4 4 4

Atunci, forma trigonometrică a numărului complex z2 este:

√ √
   
7π 7π 210π 210π
z2 = 2 2 cos + i sin ⇒ z230 = (2 2)30 cos + i sin
4 4 4 4

Pentru valoarea finală a numărului complex z apelăm la proprietăţile

produsului a două numere complexe scrise ı̂n formă trigonometrică:
    
80π 105π 80π 105π
z = z120 z230 = 265 cos + + i sin + ⇒
3 2 3 2
 
65 475π 475π
z=2 cos + i sin
6 6
Reducem la primul cadran:
h  π  π i  π π
z = 265 cos 79π + + i sin 79π + ⇒ z = −265 cos + i sin
6 6 6 6

8.3 Forma exponenţială a unui număr complex

Propoziţia 8.4. Formula lui Euler eiθ = cos θ + i sin θ, unde e este
baza logaritmului natural.

Pe baza formulei lui Euler un număr complex ı̂n formă trigonometrică

z = r(cos θ + i sin θ) poate fi trecut ı̂n formă exponenţială:

z = reiθ

Exemplul 8.4. Să se ecrie numărul complex z = 2−2i ı̂n formă exponenţială.
√
Pe baza rezolvării de mai sus avem că z = 2 2 cos 7π 7π


√ i 7π 4 + i sin 4 ,
care ı̂n baza formulei lui Euler se scrie: z = 2 2e 4 .
14 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

8.4 Elemente de topologie ı̂n corpul numerelor

complexe
Definiţia 8.5. Aplicaţia d : C × C → R definită prin:

d(z1 , z2 ) = |z1 − z2 |, (∀)z1 , z2 ∈ C (8.4)

se numeşte metrică sau distanţă pe mulţimea C.

Propoziţia 8.5. Ţinând cont de proprietăţile modulului numerelor cmplexe,
cele trei axiome ale unei metrice sunt verificate:

d(z1 , z2 ) = 0 ⇔ z1 = z2 (8.5)

d(z1 , z2 ) = d(z2 , z1 ), (∀)z1 , z2 ∈ C (8.6)

d(z1 , z3 ) ≤ d(z1 , z2 ) + d(z2 , z3 ) (8.7)

Proprietatea a treia se numeşte inegalitatea triunghiului şi exprimă

faptul că lungimea unei laturi ı̂ntr-un triunghi este mai mică sau cel mult
egală cu suma lungimilor celorlalte două laturi.
Definiţia 8.6. Se numeşte disc deschis cu centrul ı̂n punctul a şi de rază
r > 0 mulţimea numerelor complexe U(a, r) ∈ C definită astfel:

U(a, r) = {z ∈ C, |z − a| < r} (8.8)

Definiţia 8.7. Se numeşte disc ı̂nchis cu centrul ı̂n punctul a şi de rază
r > 0 mulţimea numerelor complexe U(a, r) ∈ C definită astfel:

U(a, r) = {z ∈ C, |z − a| ≤ r} (8.9)

Definiţia 8.8. Se numeşte cerc cu centrul ı̂n a ∈ C şi de rază r > 0

mulţimea:

C(a, r) = {z ∈ C, |z − a| = r} (8.10)

Definiţia 8.9. Submulţimea V ⊂ C se numeşte vecinătate a unui punct

z0 ∈ C dacă există discul U(z0 , r) ⊂ V .
Definiţia 8.10. Dacă V ⊂ C, z0 ∈ C şi V este o vecinătate a lui z0 ,
atunci punctul z0 se numeşte punct interior al lui V . Mulţimea punctelor
interioare ale unei mulţimi V se numeţe interiorul lui V şi se notează
IntV .
8.4. ELEMENTE DE TOPOLOGIE ÎN CORPUL NUMERELOR COMPLEXE15

Definiţia 8.11. Punctul z0 se numeşte punct de acumulare pentru mulţimea

V dacă orice disc U (z0 , r) conţine un punct z ∈ V conţine un punct
z ∈ V , z 6= z0 (V ∩U (z0 , r)\{z0 } =
6 ∅). Mulţimea punctelor de acumulare
a unei mulţimi V se notează cu V 0 .

Definiţia 8.12. Dacă intersecţia dintre mulţimea V şi discul U (z0 , r)

este dată de punctul z0 atunci el se numeşte punct izolat.

Definiţia 8.13. Se numeşte vecinătate a punctului z = ∞ exteriorul

unui cerc cu centrul ı̂n origine:

V∞ = {z ∈ C, |z| > r} (8.11)

8.4.1 Proiecţia stereografică

Pentru a obţine imaginea geometrică a punctului z = ∞ al planului
complex se defineşte proiecţia stereografică care stabileşte o corespondenţă
biunivocă ı̂ntre punctele unei sfere şi punctele planului complex al lui
Gauss. Astfel, se consideră o sferă de rază unitate raportată la un sistem
de axe ortogonale: Oξητ cu centrul ı̂n centrul sferei, ı̂n care planul τ = 0
este planul complex.

Figure 8.1:

Fie M imaginea geometrică a punctului z = x+iy din planul complex.

Prin unirea polului nord N (0, 0, 1) al sferei cu punctul M , dreapta N M
ı̂ntâlneşte sfera ı̂n P . Atunci, spunem că punctul M este proiecţia
stereografică a punctului P . Relaţiile ı̂ntre coordonatele punctului
16 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

P (ξ, η, τ ) şi coordonatele punctului M (x, y) sunt:

z+z i(z − z) zz − 1
ξ= , η= , τ= . (8.12)
1 + zz 1 + zz 1 + zz
Atunci când |z| → ∞ atunci P → N , deci proiecţia stereografică a polului
nord N este punctul de la infinit z = ∞ al planului complex τ = 0.
Definiţia 8.14. Mulţimea numerelor complexe C ı̂mpreună cu punctul
z = ∞ reprezintă ı̂nchiderea lui C, deci C = C ∪ {∞}.
Definiţia 8.15.
O mulţime D ⊂ C este conexă dacă pentru orice descompunere ı̂n două
mulţimi disjuncte şi nevide A şi B cel puţin una dintre aceste mulţimi
are un punct de acumulare ı̂n cealaltă mulţime:

A ∪ B = D, A ∩ B = ∅, A ∩ B 0 6= ∅ sau A0 ∩ B 6= ∅.

Propoziţia 8.6. Dacă mulţimea D ⊂ C este conexă atunci orice punct

al său este punct de acumulare, adică D = D0 .
Definiţia 8.16. Un domeniu D ⊂ C este simplu conex dacă orice curbă
simplă ı̂nchisă (Γ), conţinută ı̂n D, care delimitează un domeniu mărginit
∆ având frontiera Γ, este inclus ı̂n D. Un domeniu care nu este simplu
conex este dublu conex.

8.5 Funcţii complexe de o variabilă reală

Fie D o mulţime de numere reale, D ⊂ R.
Definiţia 8.17. Se numeşte funcţie complexă o aplicaţie care face ca
fiecărui element t ∈ D să ı̂i corespundă un element z ∈ C după o lege
oarecare: f : D ⊂ R → C, f (t) = z.
Expresia funcţiei de mai sus poate fi asimilată cu z = z(t), (∀)t ∈ D.
Ştiind că forma algebrică a unui număr complex este z = x + iy odată cu
funcţia z(t) sunt definite şi funcţiile: x(t) = Re(z(t)), y(t) = Im(z(t)).
Definiţia 8.18. Se numeşte limita funcţiei z(t) ı̂n punctul t0 un număR
finit l ∈ C, dacă pentru orice ε > 0 există un numă η(ε) > 0 astfel ı̂ncât
oricare ar fi t ∈ D, t 6= t0 dacă |t − t0 | < η(ε), atunci |z(t) − l| < ε.
Acest lucru se poate scrie:

lim z(t) = l
t→t0
8.5. FUNCŢII COMPLEXE DE O VARIABILĂ REALĂ 17

Propoziţia 8.7. Dacă funcţiile x(t) şi y(t) au limite finite ı̂n punctul t0
astfel ı̂ncât:
lim x(t) = a; lim y(t) = b
t→t0 t→t0

atunci şi funcţia z(t) = x(t) + iy(t) are limită ı̂n t0 şi:

lim z(t) = lim x(t) + i lim y(t) = a + ib (8.13)

t→t0 t→t0 t→t0

Reciproca acestei propoziţii este adevărată:

Propoziţia 8.8. Dacă z(t) are limită ı̂n punctul t0 :

lim z(t) = a + ib
t→t0

atunci, funcţiile x(t), y(t) au limite ı̂n t0 şi anume:

lim x(t) = a; lim y(t) = b

t→t0 t→t0

Definiţia 8.19. O funcţie z(t) este continuă ı̂ntr-un punct t0 ∈ D dacă

pentru orice ε > 0 există η(ε) > 0, astfel ı̂ncât oricare ar fi t ∈ D care
satisface inegalitatea |t − t0 | < η(ε) avem |z(t) − z(t0 )| < ε.

Teorema 8.3. Fie z(t) o funcţie definită pe D şi t0 ∈ D un punct de

acumulare al mulţimii D. Funcţia z(t) este continuă ı̂n t0 dacă şi numai
dacă lim z(t) = z(t0 )
t→t0

Fie z(t) o funCţie definită pe un interval D ⊂ R şi t0 un punct din D.

Formăm raportul:

z(t) − z(t0 )
r(t) = lim , t ∈ D, t 6= t0 .
t→t0 t − t0

Definiţia 8.20. Funcţia z(t) este derivabilă ı̂n t0 dacă limita finită a
raportului r(t) ı̂n punctul t0 există. Limita acestui raport se numeşte
derivata funcţiei z(t) ı̂n punctul t0 şi se notează cu z 0 (t0 ).

z(t) − z(t0 )
z 0 (t0 ) = lim (8.14)
t→t0 t − t0

Fie f o funcţie complexă derivabilă pe D ⊂ R. Prin diferenţiala lui

f (t) = x(t) + iy(t) ı̂n punctul t0 ∈ D se ı̂nţelege numărul complex:

df (t0 ) = f 0 (t0 )dt, (8.15)

18 CURS 8. NUMERE ŞI FUNCŢII COMPLEXE

dy
unde dt = t−t0 . Ţinem cont că x0 (t) = dx 0
dt , y (t) = dt . Atunci diferenţiala
mai poate fi scrisă:

df (t) = dx(t) + idy(t) (8.16)

Deoarece diferenţiala vectorului de poziţie d~r este un vector coliniar cu

derivata: ~v = d~
r
dt rezultă că diferenţiala funcţiei complexe f ı̂ntr-un punct
se poate interpreta drept vectorul tangent la curba (Γ) ı̂ntr-un punct P .