Universitatea din Pitești

Facultatea de Științe ale Educației ,Științe Sociale și Psihologie

Program de studii de master Consiliere Educațională

ABORDĂRI ACTUALE ÎN PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII

Semestrul I
2021-2022

Nume și prenume student masterand

BEITULA FEIHAN
Titular curs,

Conf.univ.dr.Maria Magdalena Stan

1
 Teorii ale personalităţii
Personalitatea - concept general. Aspecte generale privind teoriile personalităţii

Este binecunoscută afirmaţia că psihologia a apărut o dată cu rasa umană, iar celebrul
„cunoaşte-te pe tine însuţi”, stă mărturie acestor preocupări. Cele cinci facultăţi ale sufletului,
relevate de Toma d’Aquino, au intrat în istoria psihologiei, briciul lui Occam, precursorul raţiunii
suficiente a lui Leibnitz şi metoda descompunerii în elementele componente a obiectului de
studiu a lui Descartes, au făcut parte din metodologia ei. Domeniul psihologiei, singurul în care
creierul se judecă pe el însuşi, este deosebit de bogat şi variat. Vom alege din el principalele
curente în definirea şi studierea personalităţii, cu accentul pe psihologia experimentală, care în
ultimele decade în special a dezvoltat instrumente statistice foarte puternice în măsurarea ei, cu
scopul de a crea un consens în definire dar şi un mod de departajare pentru aplicaţii practice (în
cazul nostru, găsirea persoanelor cele mai potrivite pentru cariera militară).
Teoriile personalităţii, din perspectiva principiilor metodologice-explicative sunt
clasificate ca având următoarele orientări: biologistă (Sheldon); psihanalitică (S. Freud, A. Adler,
K. Jung, E. Fromm, J. Lacan şi alţii); experimentalistă (Wundt); psihometrică factorială (G.
Allport, H. Eysenk, R.B.Cattell); organismică (K. Goldstein); umanistă (C. Rogers, A. H.
Maslow); a constructelor (G.A. Kelly); a câmpurilor (K. Lewin); hormistă (Mc Dougall); socio-
culturală (R. Linton, M. Mead) şi antropologică (Golu M., 1972, 1985).
O definiţie a personalităţii care pune accentul pe caracteristicile de stabilitate, consistenţă
şi specific individual afirmă că personalitatea cuprinde „factorii interni, mai mult sau mai puţin
stabili, care determină comportamentul unei persoane să fie acelaşi, de la o perioadă de timp la
alta, precum şi faptul că diferenţele dintre conduitele oamenilor se vor evidenţia în situaţii
comparabile” (Child I. L., în E. F. Borgota şi W. W. Lambert (Ed.), 1968, p. 83).
Evaluarea ştiinţifică a personalităţii îşi are originea în „studiul diferenţelor individuale cu
ajutorul măsurării psihologice” (I. Dafinoiu, 2002, p. 20).

2
 Personalitatea cuprinde factori stabili de comportament sau trăsături, care determină un
individ să acţioneze într-un mod specific şi consistent. Trăsăturilor de personalitate descriu
comportamentul uman. În contrast, inteligenţa se referă la capacitatea unui individ de a învăţa
lucruri noi şi de a rezolva probleme noi (Gf) şi probleme vechi (Gc). Inteligenţa foloseşte
cunoştinţele acumulate şi utilizate adecvat pentru descrierea noastră sau a celorlalţi, fiind
considerată parte a personalităţii (Barratt, 1995; Cattel, 1971; Eysenk & Eysenk, 1985).
În studiul personalităţii psihologii au încercat să identifice şi să înţeleagă diferenţele
observabile şi sistematice între indivizi, care par stabile în timp. O atenţie deosebită a fost
acordată personalităţii şi inteligenţei, care au fost studiate în moduri diferite (Ackerman &
Heggestad, 1997; Chamorro-Premuzic & Furnham, 2004a, 2004b; Zeidner & Matthews, 2000).
O altă abordare are în vedere valorile, credinţele şi atitudinile care sunt legate în mod sistematic
de factori fundamentali şi stabili ai abilităţilor (inteligenţa) şi trăsăturilor (personalitatea).

Teorii despre personalitate

Perspectiva umanistă
Teoriile umaniste au în vedere importanţa potenţialului uman înnăscut pentru o creştere şi
dezvoltare sănătoasă. Se lansează astfel conceptul de ,,nevoie de autoactualizare” (Hayes N.,
Orrell S., 1997), care semnifică tendinţa de realizare a potenţialului propriu al fiecărei persoane,
din perspectiva căreia evaluăm experienţele noastre de viaţă. Situaţiile percepute ca utile sau
pozitive stimulează dezvoltarea, cele negative sau inutile inhibă sau suprimă autoactualizarea.
Fiecare persoană este dotată cu capacităţi şi tendinţe diferite şi îşi elaborează propriul set de
valori, care pot prezenta elemente de similaritate cu ale semenilor.
Personalitatea este, din perspectiva teoriei umaniste, o unitate coerentă centrată pe sinele
ideal si sinele real. La necesitatea autoactualizării se adaugă necesitatea preţuirii. Aceasta din
urmă semnifică reacţia pozitivă afectivă pe care orice personalitate o aşteaptă de la ceilalţi. În
general, în mediul social, preţuirea este condiţionată de un comportament ,,adecvat”, ceea ce
conduce la concluzia existenţei unor condiţii de valoare implicate în ghidarea comportamentelor
individuale în acţiunile sociale. În anumite condiţii de valoare indivizii sunt constrânşi să urmeze
căi total opuse comportamentului de autoactualizare apreciat pozitiv de persoana respectivă,

3
situaţie în care apar ameninţările, fapt ce explică dezvoltarea mecanismelor de apărare (negarea
existenţei unor neconcordanţe sau distorsionarea/modificarea experienţelor neplăcute care devin
mai puţin ameninţătoare).
Psihologi cunoscuţi în abordarea personalităţii din perspectivă umanistă sunt Carl Rogers,
Abraham Maslow şi Rollo May.
Abraham Maslow s fost unul dintre principalii exponenți ai psihologiei umaniste si unul
dintre cei care a studiat cel mai mult personalitatea.Pentru el ,aspectul care determină cel mai
mult comportamentul uman ,este căutarea realizării de sine, o stare de bine,în care persoana își
valorifică la maximum abilitățile.
Maslow consideră că tendințele noastre înnăscute sunt in general sănătoase și cuprinde
capacitate pentru creștere constructivă,amabilitatea,generozitatea și iubirea.Aceste instincte sunt
foarte instabile și sunt ușor de biruit de către forțe mult mai puternice ale educației și ale culturii.
Un mediu patogen poate inhiba cu ușurință potențialitățile noastre pozitive,stârnind
ură,distructivitate și comportament autosabator.
În centrul teoriei sale despre personalitate se regăsesc trebuințele înnăscute care activează
și direcționează comportamentul fiecărui individ.Comportamentele practicate de persoane sunt
dobândite,ceea ce înseamnă că există diferențe mari între indivizi.
Persoanele care nu-și utilizează comportamentul propriu se simt
nemulțumite.,frustrate,neîmplinite.
Maslow este de părere că individul uman este interesat mai degrabă de propria sa
dezvoltare decât de restaurarea echilibrului sau de evitarea frustrărilor.Conform
psihologului,există două motivații care acționează la nivelul psihicului uman:
Motivațiile de deficit se referă la acele caracteristici de reducere a unor tensiuni prin
intermediul satisfacerii lipsurilor resimțite de individul uman.Acestea sunt nevoile referitoare la
cerințele organismului ,nevoi aflate la baza supraviețuirii,fiziologice și a
siguranței.Motivațiile de deficit motivează individul uman să inițieze activități care au ca scop
reducerea necesităților.
Motivațiile de creștere(metamotivațiile)constau în creșterea tendințelor,adică în
dezvoltare a totală a potențialului intrinsec al unei persoane prin intermediul nevoii de
autoactualizare a organismului .

4
 De asemenea Maslow afirmă că motivațiile sunt mult mai puternice decât metamotivațiile
,fiindcă acestea dintâi sunt cele care condiționează organismul chiar si atunci cand sunt
active ambele tipuri de necesități .

Motivația este complexă continuuă și fluctuantă .Nu se poate face o strictă delimitare
între motive și trebuințe.Baza înțelegerii motivației sunt trebuințele ,ce sunt ierarhizate într-un
sistem piramidal în funcție de prepotența lor și de ordinea apariției în ontogeneză:trebuințele
bazale,trebuințele de securitate,trebuințele de apartenență și afecțiune,trebuințele de
stimă,trebuințele de autoactualizare.

PIRAMIDA LUI MASLOW