Sunteți pe pagina 1din 8

ANEXELE PRODUSULUI DE CONCEPŢIE

PLACENTA

Formarea placentei începe în primele săptămâni de sarcină, la 8-10 zile după nidarea
oului. Placenta ajunge la maturitate, net diferenţiată morfo-funcţional, către sfârşitul lunii a-3-a
de sarcină. Celulele trofoblastului (amintiti-va ce este trofoblastul!!!) conţin un bagaj enzimatic
bogat, enzime care produc erodarea mucoasei uterine. Din celulele trofoblastului se formează
nişte prelungiri, care se numesc vilozităţi coriale (corion = membrana exterioară a zigotului la
mamifere). Din vilozităţile coriale îndreptate către peretele uterin se va forma placenta.
Vilozităţile din partea opusă se atrofiază în decurs de câteva săptămâni (Fig. 1, 14).

Concluzie: În cursul perioadei embrionare apar vilozităţile coriale. În cursul perioadei


fetale, pornind de la unele vilozităţi coriale (cele dinspre peretele uterin) se va forma
placenta.
Fig. 1 Formarea placentei

Placenta este implantată în grosimea mucoasei uterine prin vilozităţile sale (ca nişte
rădăcini) (Fig. 2, 9, 10, 12).
Fig. 2 Placenta cu vilozităţile coriale

Inserţia placentei în uter are loc în segmentul superior, de regula pe peretele posterior (Fig. 2, 3).
Anomalii ale placentei
1. Placenta praevia. Placenta se poate insera (mai rar), parţial sau în totalitate, pe
segmentul inferior al uterului (placenta praevia). Termenul de placenta praevia este folosit în
obstetrică pentru a descrie inserarea joasă a placentei în interiorul cavităţii uterine. Denumirea de
"praevia" vine din limba latină şi înseamnă "în faţă" sau “în cale” sau “premergător vieţii” sau
“în calea vieţii”, deci, în sens strict, placenta praevia înseamnă că placenta "precede" copilul,
aflându-se între acesta şi canalul cervical, prin care se produce expulzia sa din cavitatea
uterină, în momentul naşterii. Pe măsură ce sarcina progresează în majoritatea cazurilor,
placenta se ridică de la sine, de aceea se poate vorbi de placenta praevia numai începând de la
vârsta de gestaţie de 28 de săptămâni. Înainte de aceasta dată este incorect a se pune acest
diagnostic. Diagnosticarea se face în cea mai mare parte a cazurilor prin ecografie. Placenta
praevia apare cu o frecvenţă de 1:200 cazuri. După modul în care placenta se inseră, raportat la
orificiul canalului cervical, există mai multe tipuri de placentă praevia: joasă, parţială, totală, ca
în figura 3.
Figura 3 Inserţia placentei normală şi anormală (placenta praevia)

În caz de placenta praevia, naşterea pe cale normală (vaginală) este aşadar imposibilă,
fiind necesar să se intervină prin operaţie cezariană. Factori favorizanţi: naşteri multiple, cicatrici
ale endometrului, fumatul etc.
2.Abruptio placentae (apoplexia utero-placentară, decolarea prematură a placentei) –
reprezintă separarea parţială sau totală a placentei din sediul său de inserţie normală, în orice
moment înainte de naştere. Poate fi cu decolarea totală sau cu decolarea parţială. Cauze:
hipertensiunea arterială
accidente, vârsta înaintată a mamei, sarcina gemelară, excesul de lichid amniotic, un cordon
ombilical scurt etc

Figura 4 Placenta abruptio


3. Placenta accreta este o complicație gravă care apare atunci când o parte sau toată placenta
rămâne atașată de peretele uterin. Aceasta poate provoca hemoragie după naștere, punând viața
mamei în pericol. De obicei, placenta se desprinde de peretele uterin după naștere. În cazul
placentei accreta, o parte sau toată placenta rămâne atașată de peretele uterin. Aceasta poate
provoca hemoragie după naștere, punând viața mamei în pericol. De asemenea, este posibil ca
placenta să se fixeze de mușchii uterului (placenta increta) sau să crească prin peretele uterin
(placenta percreta) și să se extindă la organele din apropiere, precum vezica urinară. În timpul
sarcinii, placenta accreta se poate manifesta prin sângerări vaginale în trimestrul al treilea și
poate fi diagnosticată în timpul unei ecografii de rutină. În acest caz, va fi nevoie de naștere prin
cezariană și, în unele cazuri, de îndepărtarea chirurgicală a uterului (histerectomie). Cel mai
frecvent factor de risc pentru dezvoltarea placentei accreta este reprezentat de o cezariană
anterioară sau alte intervenții chirurgicale uterine. De asemenea, inserţia joasă a placentei,
precum şi vârsta înaintată a femeii constituie factori de risc pentru apariţia placentei accreta.

Figura 5 Anomalii de inserare placentară

Dimensiuni si greutate
Suprafaţa vilozităţilor coriale la placenta matură este de cca 14m2 - cam de 10 ori mai
mare decât suprafaţa corporală a unui adult. Către sfârşitul sarcinii placenta are forma unui disc
cu un diametru de 16-20 cm., cu o grosime de 1,3-5 cm. Greutatea placentei la termen este de
500-600 g, reprezentând 1/6 din greutatea fătului.
A B
Figura 6 Placenta matură: A – faţa dinspre mamă; B – faţa dinspre făt cu cordonul
ombilical învelit de amnios
D

Figura 7 Placenta A – faţa dinspre mamă; B, C – faţa dinspre făt cu cordonul ombilical
învelit de amnios, D – Placentă anormală (îmbătrânită)

Rolurile placentei: protecţie, metabolic, de schimb, endocrin . Placenta îndeplineşte


aşadar, pe lângă rolul nutritiv-metabolic şi funcţia de glandă endocrină temporară, sintetizând
următorii hormoni: estrona, progesteronul şi hormonul gonadotrop corial (HCG). Aceşti hormoni
asigură adaptarea organismului matern la sarcină - creşterea muşchiului uterin etc. Hormonul
gonadotrop corial (HCG) este cel care pune în evidenţă o sarcină (teste de urină/sânge), dar are şi
rol în evaluarea tumorilor trofoblastice. Rolul său constă în menţinerea corpului luteal pe
parcursul sarcinii. Concentraţia sa creşte exponenţial pe timpul sarcinii atingând valoarea
maximă în săptămânile 8-11.

Schimbul de substanţe are loc la nivelul membranei placentare. Această membrană =


barieră placentară (desparte sângele circulant al mamei de sângele fetal, dar permite
schimbul de substanţe şi de gaze).

Substanţele nutritive şi oxigenul sunt preluate de sângele fetal, iar produsele de degradare ale
metabolismului fătului sunt transferate în sângele matern.

Glucidele, grăsimile, ca şi substanţele proteice, suferă la nivelul placentei nu numai un proces de


absorbţie şi filtrare, ci şi un proces complex de prelucrare digestivă, datorită enzimelor existente
la nivelul membranei metabolice vilozitare. Microbii şi toxinele trec uşor dacă au o structură
micromoleculară; dacă au o structură macromoleculară sunt opriţi de bariera placentară şi nu pot
invada fătul, decât în caz de lezare prealabilă a epiteliului vilozitar.