3.3.4.

Planul de lectie de antrenament

Proiectarea ca activitate de prefigurare a succesiunii momentelor lectiei presupune

o actiune de anticipare a tuturor elementelor ce alcatuiesc procesul de antrenament.
Actiune se caracterizeaza prin rigurozitate clara a obiectivelor privind selectarea
corespunzatoare a continutului concret impus de tema lectiei. De asemenea sunt
alese exercitiile, demonstratiile si experientele, metodele si procedeele metodice,
strategiile si succesiunea logica a momentelor ce definesc actul invatarii tehnicii,
dar si al dezvoltarii capacitatii fizice.

Prin proiectarea lectiei se intelege actiunea concreta de anticipare si prefigurare a

activitatii ce urmeaza sa se desfasoare cu scopul de realizare a obiectivelor.
Proiectarea lectiei realizata sub forma de „proiect didactic”, „proiect de tehnologie
didactica”, „proiect de lectie”, „planul activitatii curente” „planul de lectie”, sau
mai concret „planul lectiei de antrenament” se elaboreaza de catre fiecare
profesor/antrenor, pentru fiecare sportiv/grupa/echipa in parte.

Planul lectiei de antrenament este documentul obligatoriu, ce sta la baza

desfasurarii activitatii de pregatire a performantei sportive. Este un document
necesar care asigura cresterea eficientei procesului instructiv-educativ. Prin el se
stabileste strategia de rezolvare a tematicii lectiei, care este influentata de tematica
realizata anterior, dar si de cea care urmeaza sa se realizeze. Specific lectiei de
antrenament sportiv este predarea pe parti si faptul ca prima parte, reprezinta o
necesitate ce nu poate fi neglijata sau eludata intrucat asigura pregatirea
organismului pentru efort, fara de care temele lectiei nu pot fi rezolvate, dar si
faptul ca sportivul/ii sunt intr-o continua miscare, miscarea ce reprezinta
modalitatea de dezvoltare si posibilitatea de rezolvare a celor invatate. Durata
partii destinata incalzirii organismului, ca si modalitatea efectuarii acesteia depinde
in mare masura de tematica abordata, de locul de desfasurare si de conditiile
climaterice

In momentul realizarii proiectarii didactice, profesorul/antrenorul trebuie:

sa stabileasca durata lectiei

sa formuleze clar temele ce urmeaza a fi abordate;

sa elaboreze clar obiectivele operationale, subordonate obiectivelor microciclului

de pregatire;
sa stabileasca si sa ordoneze continuturile in functie de obiectivele stabilite;

sa prefigureze si structureze scenariul didactic, parti necesare realizarii temelor

lectiei (durata, mijloace si dozare, metode, formatii de lucru, indicatii metodice);

sa stabileasca necesarul de materiale didactice intuitive si de lucru;

sa fixeze locul si spatiul de executie a mijloacelor folosite.

Durata unei lectii de antrenament se incadreaza intre 60 - 180 minute si depinde

de: specificul sportului, de varsta, de experienta si de nivel de pregatire, de mediul
in care se desfasoara, de perioada de pregatire etc. La sportivii mici de 4-6 ani si la
incepatori, durata unei sedinte de antrenament este mai mica, ea crescand o data cu
varsta. La sportivii avansati, mari ca varsta, durata unei sedinte de antrenament este
influentata si de numarul de antrenamente realizate intr-o zi (este mai mare cand se
realizeaza unul sau doua antrenamente /zi si mai mica cand se realizeaza 3-4
antrenamente), dar si de perioada de pregatire, fiind mai mare in perioadele
pregatitoare de acumulare si mai mica in perioadele competitionale, de valorizare a
performantei. Durata lectiei de antrenament depinde in principal de intensitatea
efortului si de rezistenta la efort a sportivului. Este cunoscut faptul ca eforturile de
intensitate ridicata, necesita pauze de refacere mai mari si deci durate a sedintelor
de antrenament mai mici. In aceasta directie Renato Manno, 1992, consemneaza ca
„dupa trei ore de lucru continuu, oboseala acumulata la capatul a doua ore
ingreuiaza invatarea si perfectionarea tehnicii, in timpul celei de-a treia ore, iar
antrenamentul vitezei este mai putin eficient, daca nu chiar periculos. Daca, cele
trei ore de lucru sunt repartizate in trei lectii, ultima va fi executata cu un nivel de
prospetime net mai ridicat decat in cazul precedent”.
In alegerea numarului de ore si de sedinte de antrenament, ce se pot stabilii pe
parcursul unei zile, antrenorul/profesorul va tine cont si de o serie de aspecte. Se
pot aborda 2-4 antrenamente pe zi, cu o durata mai scurta (90-120 minute), in
cazul, in care sportivul/ii se gaseste/sc intr-o forma de cantonament cu program de
activitate asigurat si impus, intr-o perioada pregatitoare. Se poate programa un
antrenament pe zi cu o durata mai mare (120-180 minute) in situatia in care
sportivul este implicat intr-o activitate sociala (angajat, familie), sau profesionala
(elev, student) si cu o durata mai mica (60-90 minute) intr-o perioada
competitionala. In cazul in care se realizeaza un antrenament pe zi, durata acestuia
creste, deci solicitarea este ridicata si prelungita, ceea ce impune o abordare a
tematicii intr-o anumita succesiune. In primul rand sunt abordate temele ce
urmaresc educarea vitezei, urmeaza temele ce urmaresc invatarea/consolidarea sau
perfectionarea tehnicii de executie, si apoi temele ce abordeaza dezvoltarea fortei
si rezistentei.

Temele lectiei sunt alese in functie de sportul/proba sportiva pentru care se

pregateste sportivul/echipa. Temele pot sa urmareasca invatarea, consolidarea,
perfectionarea sau verificarea stapanirii tehnicii de executie specifice, pot sa
abordeze educarea / dezvoltarea unor aptitudini psihomotrice, sau pot sa abordeze
pregatirea tactica sau psihica. Intr-o lectie pot fi abordate 2 sau mai multe teme.
Pot fi lectii ce abordeaza tematici privind numai tehnica de executie, numai
dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice, sau lectii in care se abordeaza si tehnica si
educarea aptitudinilor. Intr-o lectie in care se abordeaza tehnica de executie se
respecta cerinta de la simplu la complex, iar intr-o lectie in care sunt abordate si
aptitudinile psihomotrice se are in vedere preferinta pentru viteza si coordonare in
prima parte a partii fundamentale si pentru forta si rezistenta in partea a doua.

Obiectivele operationale sunt subordonate obiectivelor microciclului de pregatire.

Profesorului/antrenorului ii revine sarcina sa stabileasca obiectivele operationale
sau microobiectivele, care asa cum afirma in 2002, pag 105, Cojocariu, V.,
reprezinta „nivelul vizibil, accesibil si masurabil al unei schimbari care urmeaza sa
se produca pe parcursul lectiei in comportamentul elevilor” sub aspect cognitiv,
psihomotor, afectiv, social si estetic. In functie de obiectivele operationale stabilite
pentru fiecare lectie in parte, se aleg si se repartizeaza mijloacele, metodele si
strategiile didactice.
In aceeasi ordine de idei, V., De Landsheere si G., De Landsheere, 1979, propun
cateva repere ce directioneaza procesul instructiv-educativ:

antrenarea profesorilor in definirea obiectivelor;

reinnoirea metodei de elaborare a programelor;

definirea obiectivului inaintea alegerii metodelor didactice;

evaluarea corecta in functie de obiective.

In antrenamentul sportiv, obiectivele operationale vizeaza schimbari

comportamentale in plan cognitiv, motric, afectiv, social si estetic.

Obiectivul cognitiv vizeaza acumularea de informatii teoretice necesare executiei

si comportamentului, formarea deprinderii si capacitatilor intelectuale (atentie,
concentrare, memorare, judecata, analiza, decizie) insusirea regulilor de morala si
de manifestare in toate situatiile.

Obiectivul psihomotric urmareste insusirea, stapanirea inteleasa in sensul de

capacitate de executie, exersarea deprinderilor motrice de baza, utilitar-aplicative si
specifice disciplinei/ramurii/probei sportive practicate, formarea priceperilor
motrice si dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice.

Obiectivul afectiv vizeaza procesul de formare si educare, de manifestare si

stapanire a sentimentelor de bucurie, de tristete, de dragoste si ura, de respect si
indiferenta, de apreciere si neapreciere etc.

Obiectivul social urmareste formarea deprinderilor de a actiona in grup, de a

colabora cu colegul si colegii, cu adversari si antrenorii, de a se ajuta cu colegul si
colegii si chiar adversarii, de a pastra o relatie de respect si echilibru fata de
propria persoana si fata de echipa careia ii apartine, de a lupta pentru afirmarea
proprie si a echipei din care face parte, de a se impune in cadrul echipei si in fata
adversarului etc. Obiectivele sociale nu trebuie confundate sau alipite de
obiectivele afective si nici excluse. Formarea omului pentru societate si pentru
lucru in grup este un obiectiv specific activitatii de educatie fizica si sportului de
performanta, dar si o necesitate impusa de viata sociala.
ormularea obiectivelor operationale se realizeaza prin folosirea cuvintelor ce redau
exact ceea ce trebuie sa obtina sportivul, la sfarsitul lectie, deci prin formulari de
genul: sa memoreze, sa expuna, sa reproduca, sa analizeze, sa defineasca, sa
enumere, sa compare, sa execute, sa faca, sa demonstreze, sa alerge, sa se
desprinda, sa arunce, sa apreciere, sa sesizeze, sa colaboreze, sa se bucure etc. In
aceeasi ordine de idei, Cojocariu, V., 2002, pag 107, nu este de acord cu
formularea obiectivului operational de tipul “profesorul sa explice elevilor modul
de realizare a sariturii peste capra” intrucat obiectivele operationale vizeaza
schimbarile comportamentale ale elevilor si nicidecum activitatea profesorului si
nici cu formularea de tipul “elevul sa-si dezvolte” capacitatea motrica sau sportivul
sa-si dezvolte aptitudinile psihomotrice, intrucat aceste obiective sunt foarte
generale si vizeaza realizari indepartate, ori in lectie se urmareste realizarea
schimbarilor imediate si nici cu formularea de tipul “elevul sa sara si sa descrie
fazele sariturii cu elan” deoarece indica doua operatii ceea ce ar duce la diluare
concentrarii spre realizarea unui anumit obiectiv.

Un plan de lectie de antrenament este bine gandit daca din punct de vedere al
continutului sunt precizate clar:
obiectivele operationale in termeni de comportament observabil si testabil la
sfarsitul lectiei;

mijloacele de realizare pentru fiecare secventa a lectiei;

modalitatile de dozare a efortului pentru fiecare mijloc;

spatiul si formatiile de lucru pentru fiecare exercitiu;

metodele si materiale folosite pentru realizarea obiectivelor ;

Structura unui proiect didactic are doua parti:

prima parte considerata ca parte de inceput (capul proiectului de lectie) cuprinde:

Denumirea : Plan de lectie

Clubul

Sportivul / echipa

Data . . . . . .

Proba / Sportul

Locul / Spatiul de desfasurare: ..

Materiale sportive:

Temele lectiei: Obiectivele operationale:

- psihomotrice: .. - cognitive . - 2. . . . . . . . . . . . . .; - afective . ..- sociale . . -

estetice .

partea a doua ce prevede;

verigile lectiei;

continuturile (mijloacele sau sistemele de actionare);

dozarea mijloacelor;
strategiile didactice (formatii de lucru, metode, indicatii metodice);

Plan de lectie

Cubul: CSS Bacau

Sportivul / Echipa: POPESCU ELENA- 17 ani

Data: 15 ianuarie / marti

Mezociclu : precompetitional; microciclu competitional

Proba/sportul – 60 m – 7” 78

Locul de desfasurare: Sala de atletism

Materiale sportive: jaloane, mingi medicinale, grduturi, etc.

mele lectiei: Obiectivele operationale

Perfectionarea startuluipsihomotrice
de jos;
sa execute SJ conform comenzilor si rapid / Sa execute
Educarea vitezei decu rapiditate ex. de forta
reactie;
cognitive
3. Dezvoltarea fortei
explozive;  - sa descrie greselile SJ 7 sa descrie greselile din repetitii
afective
- sa se bucure pentru reusita;
sociale
sa conlucreze cu antrenorul;
estetice
- sa sesizeze frumusetea reusitei;
Continutul Dozare Strategii didactice
 (sistemele de actionare) metode indicatii
metodice
Pregatitoare - alergare 600- 1000- explicatie - relaxare
m
30-40 minute - exercitii de mobilitate - exersare - tinuta
- 8-10 corecta
- exercitii speciale :minute - observatie
a.g.s., - executie
 40 m - apreciere rapida
a.j.g. alternata cu
-
a.p.g.i. autoevaluare perioade de
a.l.s. relaxare
p.sr. 40 m
p.sl. - 3 X 40 m
- alergare lansata 80 %40 m
din posibilitati
40 m
40 m
- 2 X 60 –
80 m
Fundamentala Tema nr. 1 -- 2 X 50 m - conversatie - executie cu
Perfectionarea startului viteza mare;
50-60 minute de jos - 6 X 30 m - explicatie
- impingerea
- alergare accelerata; - 3 X 60 m - corectare rapida in
blocstart;
- repetarea startului de- 4 X 20 m - apreciere
jos si a lansarii; - 3 X 40 m - intinderea
completa si
- alergare cu start de jos; - 3 X 30 m rapida a
- alergare cu start de jos- 4 x 15 m piciorului din
cu intrecere; fata;
- 3 X 20 m
Tema nr. 2 – Educarea - evidentierea
vitezei de reactie - mers castigatorului
cu trecerea in alergare atentie la
 accelerata la semnal;  10 X rapiditatea
inceperii
- din ghemuit plecare in executiei;
alergare la semnal;
executie
- start de jos cu intrecere; corecta
10”
Tema nr.3 – Dezvoltarea
fortei explozive 5x 20 X

- sarituri peste 10 garduri20 X

mici; 20 X
- lucru de brate tip
alergare, cu gantere;
- desprinderi in panta pe
doua picioare;
- ridicari de trunchi din
culcat dorsal;
- ridicari de trunchi din
culcat facial;
Incheiere - alergare usoara - 10 minute/- conversatie
2 km
10-20 minute
Analiza/evaluare - analiza indeplinirii obiectivelor operationale, parerea sportivei
5-10 minute - evaluarea implicarii in exersare si motivatia sportivei
Volum de lucru Volum intensitate mica  = 3 km
Volum intensitate mere/maxima  = 1, 370 km
cresterea capacitatii functionale a organismului;
educarea increderii in posibilitatile de afirmare;
invatarea sau perfectionarea unor procedee tehnice
dezvoltarea calitatilor motrice specifice implicate in practicarea ramurii de sport;
inlaturarea ramanerilor in urma constatate la diferite alte componente ale
Gama de exercitii este foarte larga incluzand mijloace pentru perfectionarea
deprinderilor motrice de baza, a calitatilor motrice si, in general, pentru capacitatea
motrica generala. Nu vor lipsi deci, exercitiile din scoala alergarii, scoala sariturii
si scoala mingii, care creaza premiseleunei viitoare pregatiri specifice eficiente.

Perioada pregatitoare se imparte in doua etape:

1. etapa de pregatire generala

2. etapa de pregatire specifica

Etapa de pregatire generala are ca obiective:

cresterea capacitatii functionale a organismului;

dezvoltarea multilaterala a calitatilor motrice;
completarea fondului de priceperi si deprinderi motrice.
Caracteristica efortului in aceasta perioada este data de marirea treptata a

volumului de efort fapt necesar pentru asigurarea stabilitatii viitoarei forme

sportive. Intensitatea creste atat cat sa nu stanjeneasca cresterea volumului. In
cazul cresterii accelerate a intensitatii, se forteaza intregul proces de pregatire, iar
forma sportiva viitoare devine instabila.
Formatiunea structurala de baza a perioadei competitionale o constituie mezociclul
competitional care include microciclul de apropiere (dinaintea concursului) sau
microciclurile in care se planifica starturi pregatitoare, concursul si microciclul de
descarcare, postcompetitional. In cazul in care perioada competitionala este de mai
lunga durata (4-6 luni), in afara mezociclurilor competitionale, se planifica
mezocicluri intermediare care asigura:

stimuli puternici de crestere a nivelului general de crestere a nivelului general de

antrenament;
prevenirea supraincordarii in cazul unui numar mare de starturi in mezociclurile
competitionale;
prevenirea monotoniei.
Mezociclurile intermediare produc comutari importante in pregatire pentru

schimbarea partiala a formelor de pregatire, a continutului si conditiilor activitatii,

creand in acelasi timp conditii pentru urmatoarele mezocicluri competitionale.

C. Dezvoltarea capacităţii motrice

Capacitatea motrică are în structura sa două componente ma

jore:
a. capacitatea motrică generală
–
deprinderile şi priceperile motrice (de bază şi utilitar
-
aplicative) şi calităţile motrice de bază (viteză, îndemânare, rezistenţă, forţă
– V.Î.R.F.)
b. capacitatea motrică specifică
-
deprinderile şi priceperile motrice specifice ramurilorde sport precum şi calităţile
motrice specifice.
C. a. Capacitatea motrică generală
-
calităţi motrice

Dezvoltarea calităţilor motrice reprezintă o preocupare cu caracter de permanenţă

la nivelulîntregului învăţământ preuniversitar, cu anumite priorităţi, legate de
posibilităţile de dezvoltareoptimă a acestora, în raport cu vârsta diferitelor categorii
de elevi.

La nivelul învăţământului liceal prioritatea este transferată de partea dezvoltării

calităţilor
motrice combinate –
viteză în regim de rezistenţă, viteză în regim de forţă, îndemânare în regimde
viteză, forţă în regim de rezistenţă (rezistenţă musculară locală) sau viteză, fără a
exclude însăşi acţionarea asupra dezvoltării izolate a unor calităţi, în special cele de
forţă segmentară şirezistenţă.
Acest mod de aborda
re a dezvoltării calităţilor motrice prezintă avantaje şi pentru creştereaeficienţei
procesului de instruire specific probelor/ramurilor sportive, în cazul de faţă,
fotbalul.

Pregătirea elevilor pentru obţinerea unor performanţe optime se poate realiza pe

mai multecăi:
1. prin metode şi mijloace specifice.
2. prin intermediul mijloacelor şi metodelor specifice ramurilor/probelor sportive
3. prin activităţi independente ale elevilor.
1. Dezvoltarea calităţilor motrice prin intermediul metodelor şi mijloacelor
specifice
Viteza
– datorită faptul că, viteza este „dependentă” de rezervele de ADN
(adenozintrifosfat) şifosfocreatină, moştenite genetic şi dificil
de antrenat, mai ales în formele sale singulare, la
nivelul liceului se recomandă să se acţioneze asupra formelor sale combinate,
întâlnite în practicarea probelor/ramurilor sportive.
După cum este bine cunoscut calitatea motrică
– viteză
– se manifestă în mai multe forme:viteză de reacţie, execuţie, repetiţie, deplasare;
acestea având posibilitatea de a se manifestaseparat, în comun (viteză de reacţie +
repetiţie = proba de alergare
– start
+ accelerare ), precum şiîn combinaţie cu alte calităţi motrice, cel mai des întâlnită
fiind combinaţia cu forţa (viteză +forţă = detentă) la sărituri sau cu îndemânarea,
care are o largă aplicabilitate la jocurile sportive
. Rezistenţa
–este o calitate motrică implicată
– prin diferite forme de manifestare – în majoritatea
actelor şi acţiunilor motrice, cu pondere majoră în proba de alergare de rezistenţă şi
princombinarea cu alte calităţi motrice. Eficienţa execuţiei diferitelor probe/ramuri
sportive depinde şi
de modul în care profesorul s-
a preocupat de dezvoltarea rezistenţei specifice, în procesul de
instruire.
Forţa
– principalul obiectiv este realizarea tonicităţii marilor lanţuri musculare a tuturor
segmentelor, utilizându-se în acest scop mijloace adecvate activităţii desfăşurate în
aer liber sauîn interior. Elevii în funcţie de disponibilităţi pot exersa una dintre cele
2
-3 variante prezentatede profesor, dozarea realizându-se prin mărirea numărului de
repetări, prin introducerea unorexerciţii cu grad mai ridicat de dificultate sau prin
mărirea timpului de exersare.

Îndemânarea – în dezvoltarea îndemânării calea principală o reprezintă însuşirea

continuă aunor deprinderi noi din domenii variate, care pot contribui, atât la
mărirea bagajului dedeprinderi motrice, cât şi la îmbunătăţirea posibilităţilor
funcţionale şi perfecţionarea
mecanismelor de coordonare

Obiectivele operationale reprezentate de finalitatile privind procesul instructiv

educativ, realizat in cadrul fiecarei lectii de antrenament in parte, constau in
comportamente cognitive, motrice, afective, estetice si sociale observabile. Ele
reprezinta achizitii inregistrate la sfarsitul fiecarei lectii ce contribuie la formarea
personalitatii, la modificarea comportamentului si la integrarea sportivului in
activitate si in societate.

Intr-o explicatie eligibila obiectivele operationale constituie temelia ce asigura

baza de sustinere a performantei sportive iar obiectivele intermediare, ca rezultate
cumulative al obiectivelor operationale reprezinta pilonii de sustinere ai
obiectivelor finale reprezentate in esenta lor prin rezultate sportive masurabile.

Intre aceste trei tipuri de obiective exista un raport de subordonare, in care

obiectivele operationale reprezinta trepte necesare in constructia obiectivelor
intermediare, care la randul lor reprezinta trepte in construirea obiectivelor finale.

Fig. nr. 5 Esalonarea si dependenta obiectivelor.

Stabilirea concreta a obiectivelor de pregatire si de performanta, ca demers

stiintific in realizarea scopului (participarea in competitii si obtinerea de rezultate
superioare) are o deosebita importanta in realizarea finalitatilor, dar si in derularea
optima a intregului sistem de pregatire.

Telul procesului de pregatire sportiva, adica de obtinere a rezultatului sportiv va fi

cel de formare a sportivului prin intermediul cunoasterii si instruirii motrice, a
asimilarii informatiilor si deprinderilor de miscare specifice sportului practicat, a
dezvoltarii aptitudinilor psihice si motrice, dar si a raporturilor sportiv-
performanta, performanta-sportiv intr-un cadru social.