Werner Rösener

Ţăranii în istoria Europei

Traducere de Maria Magdalena Anghelescu. Istoria Europei stă pe umerii

ţăranilor. Ei au cultivat literalmente solul din care a aparut cultura europeana, ei au
produs hrana pentru oraş şi sat şi au constituit partea cea mai mare a populaţiei. Formele
vieţii ţărăneşti au marcat secole de a rândul realitatea socială. Werner Rosener propune o
istorie a ţărănimii europene de la începuturile ei medievale timpurii pâna în prezent.
În cuprinsul cărţii “Ţăranii în istoria Europei” descoperim urmatoarele teme de
discuţie:
• Viaţa rurală în conflictul de opinii
• Exista o ţărănime europeana?
• Bazele ţărănimii europene la începutul Evului Mediu
• Epoca de deschidere. Evul Mediu înfloritor
• Epoca de criză de la sfârşitul Evului Mediu
• Revoltele ţărăneşti şi rezistenta ţărănească
• Dualismul agrar european la începutul epocii moderne:
feudalismul vest european şi moşierimea est europeana
• Dezvoltarea populaţiei. Structurile satelor şi zonele agrare
europene la începutul epocii moderne
• Conjunctura agrara, problemele alimentaţiei şi structura socială
rurală
• Eliberarea ţărănilor şi reformele agrare din secolul al XIX lea
• Ţărănii europeni în societatea industrială modernă
• Colectivizarea şi criza din Europa de Est
• Ţăranii în Uniunea Europeană: şanse de supravieţuire?
Primul capitol atrage atenţia asupra aspectelor principale ale transformarilor
economice şi sociale.
Dispariţia satului arhaic şi distrugerea progresivă a mediului au fost în mod
evident cele care au îndreptat atenţia unor largi stature ale populaţiei către problemele
universului ţărănesc-agrar.
Primul capitol vorbeşte despre problemele întâmpinate de ţăranii vremii, despre
apariţia direcţiilor conservatoare, despre datoria de deprovincializare.
Al doilea capitol aduce în discuţie problema existenţei unei ţărănimi europene.
Odată cu stabilirea emigranţilor europeni în America înainte şi în timpul celui de-al
doilea război mondial a apărut şi confruntarea cu o economie şi o societate de alt tip.
Pentru marele spaţiu agrar din Europa occidentală şi centrală, având ca principale
ţări Anglia, Franţa şi Germania, caracteristice sunt cultivarea variată a plantelor şi
combinaţia diferitelor ramuri economice.
 De asemenea se delimitează spaţiul European în patru zone agrare, în acestea
existând în general o combinaţie echilibrata de agricultură şi creaşterea vitelor.
Al treilea capitol vorbeşte despre “Bazele ţărănimii europene la ănceputul Evului
Mediu”.
Dacă ne întrebăm care au fost dimensiunile spaţiului în care, la începutul Evului
Mediu, s-au pus bazele ţărănimii europene, o primaă direcţie ne va conduce la marele
Imperiu Franc. Imperiul Franc al Carolingienilor nu numai că se afla în acel moment, din
punct de vedere politic, în centru Europei, ci şi-a pus şi din punct de vedere economic şi
social amprenta de durată asupra statelor europene. În domeniul vieţii ţărăneşti şi al
reglementarilor economiei rurale au fost create în Imperiul Franc elemente structurale
comune importante, care au supravieţuit dezintegrăreii imperiului şi au marcat secole de-
a rândul ţărănimea europeană.
Al paturlea capitol aduce în discuţie “Epoca de deschidere.Evul Mediu înfloritor
(secolele al XI-lea şi al XIII-lea ). Situaţia socială a populaţiei ţărăneşti în epoca înfloririi
medievale a fost apreciata în general de istorici ca deosebit de favorabilă.
La începutul secolului al XI-lea, unitatea culturii occidentale era o realitate
incontestabilă. Deşi coeziunea politică a marelui Imperiu Franc fusese destrămată, iar
impreiul Carolingian se fragmentase în mai multe regate şi ţări,graţie moştenirii comune
culturale, spirituale şi politice, Europa reprezintă o unitate.
În ce priveşte ţărănimea, se pot distinge în Europa în epoca de înflorire medievală
patru spaţii mari: spaţiul mediteranian în sud, zona europeană centrală în vestul şi centrul
Europei, regiunile est-europeneşi, în fine, spaţiul scandinav în nord.
Al cincilea capitol aduce în prim-plan “Epoca de criză de la sfârşitul Evului
Mediu”. Dacă epoca de înflorire medievală fusese în toate ţările Europei o perioadă de
avânt şi de expansiune în economie, societate şi cultură, în secolele al XIV-lea şi al XV-
lea i-a urmat o epoca caracterizată prin stagnare, transformări revoluţionare şi crize.
Cercetarea istorică de odinioară se crampona ca vrajită de evenimentul central de
la mijlocul secolului al XIV-lea, de “Moartea Neagră” din 1347-1351 şi consecinţele ei,
Peisajul Europei de la sfârşitul Evului Mediuera puternic marcat de pustiiri, de
sate şi câmpuri părăsite, fără îndoială în directă legătură cu scăderea populaţiei.
Al şaselea capitol ne vorbeşte despre “Revoltele ţărăneşti şi rezistenţa
ţărănească”. La sfârşitul Evului Mediu s-au declanşat în mai multe ţări ale Europei
revolte ţărăneşti spectaculoase, care au atras de multă vreme o atenţie concentrată asupra
lor. S-a inregistrat un val de revolte ţărăneşti care au cuprins epidemic în secolele XIV-
lea şi al XV-lea ţări precum Flandra, Italia, Franţa şi Anglia,pentru ca în cele din urmă să
tindă spre un punct culminant în războiul ţărănesc german (1525).
Al şaptelea capitol ne prezintă “Dualismul agrar European la începutul epocii
moderne: feudalismul vest-european şi moşierimea est-europeană. Când, la inceputul
secolului al XIX-lea, în principalele ţări ale europei s-a trecut la “eliberarea ţăranilor”, în
regimul agrar exista o diferenţă fundamentală între Europa occidentală şi Europa estică.
Graniţa acestei situaţii divergente coincidea în Germania aproximativ cu cursul Elbei: la
est de Elba era răspânită moşierimea, la vst de ea, feudalismul occidental.
Moşierimea de la est de Elba nu îşi are nicidecum originea în perioada de înflorire
medievală, când, în secolele al XII-lea şi al XIII-lea, ţinuturile dinspre est au fost
deschise de colonizarea germană şi modificate fundamental.
 Al optulea capitol vorbeşte despre „Dezvoltarea populaţiei. Structura satelor şi
zonele agrare europene la începutul epocii moderne”. Din secolul al XVI-lea până la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, Europa a cunoscu câteva schimbări fundamentale în
economie, societate, politică şi cultură, care şi-au exercitat influenţa asupra agriculturii şi
a societăţii rurale. Aceste revoluţii, provocate de o serie de factori, au fost clar vizibile în
diverse domenii ale vieţii şi activităţii oamenilor.
Dezvoltarea noilor centre urbane a fost propulsată de ascensiunea statelor
moderne. În Europa de la începutul epocii moderne au aparut state noi şi naţiuni, care au
dezvoltat o dinamică remarcabilă. În zona urbană unele ameliorări în situaţia locuinţelor,
în alimentarea cu apă şi în controlul sănătăţii publice au influenţat decisiv creşterea
demografică. În spaţiul rural au jucat un rol evident în primul rând transformările din
domeniul alimentaţiei: o mai bună aprovizionare cu alimente şi cultivarea unor pante
recent introduse.
Al nouălea capitol aduce în discuţie „Conjunctura agrară, problemele alimntaţiei
şi structura socială rurală”. Fenomenele de sărăcie în masă şi mizerie socială a unor largi
straturi ale populaţiei, care au apărut clar la începutul secolului al XIX-lea în unel ţări
europene, au fost puse frecvent pe seama sistemului de exploatare capitalist. Încă de pe
atunci unii oameni de ştiinţă şi publicişti au contrazis vehement teza lui Engles, conform
căreia industrializarea incipientă purta vina pentru precaritatea existenţei multor
muncitori. În anii 1771-1772 s-a ajuns în multe părţi din Europa centrală la o gravă
catastrofă a foametei, care a fost însoţită pretutindeni de creşteri uriaşe ale preţului
cerealelor şi a dus la sărăcirea teribilă a unor largi starturi ale populaţiei. De pilda, în
unele localităţi izolate din Munţii Metaliferi preţul secarei a urcat de zece ori, iar preţul
pâinii de şase ori, astfel încât a aparut o gravă criză a aprovizionării, s-au răspândit o serie
de boli şi au fost jelite multe victime ale foametei.
Al zecelea capitol vorbeşte despre „Relaţiile de vecinătate şi obştea sătească”.
Multă vreme s.a crezut că nu merită să se ocupe cineva serios de obştea sătească de la
începutul epocii moderne, deşi tocmai din această epocă exista un material documentar
bogat pe tema respectivă.
Obştile ţărăneşti au aparut, începând din secolele al XI-lea – al XII-lea, in
principalele ţări ale Europei occidentale şi centrale, din societatea agrară europeană
veche. Obştea sătească nu exista, în forma ei pregnantă, de la începutul Evului Mediu, ci
şi-a facut apariţia abia în epoca de înflorire medievală, sub influnţa unor multiple
schimbări în modul de colonizare, economia agrară şi reglementările juridice.
Al unsprezecelea capitol ne vorbeşte despre „Eliberarea ţăranilor şi reformele
agrare din sceolul al XIX-lea”. Eliberarea ţăranilor este fără îndoială unul din
evenimentele decisive din istoria socială europeană mai recentă. Rareori au intervenit atţt
de hotărâtor nişte măsuri statele în structura şi economia socităţii rurale ca eliberarea
ţăranilor şi reformele agrare ce au avut loc în Europa mai cu seama în perioada dintre
1770 si 1870 şi care au deschis drumul pentru o agricultură orientată spre reabilitare si
piaţă. Succesul principal al mişcarii ţărăniste din timpul Revoluţiei Franceze este
considerat a fi, pe bună dreptate, abolirea fără despagubiri a tuturor drepturilor feudale,
care a împlinit în mare măsură dorinţele ţăranilor legandu-i de revoluţie.
Eliberarea ţăranilor nu a înlăturat doar un sistem premiat de servicii feudale si
dări, ci a schimbat în totalitate condiţiile de viaţă ţărănesti.
 Ultimul capitol, cel de-al doisprezecelea vorbeşte despre „Ţăranii europeni în
societatea industrială modernă”. În secolele al XIX-lea şi XX economia şi societatea
Europei s-au transformat fundamentak în procesul industrializării. În general, studiul
acestei transformări se concentrează asupra economiei agrare şi a spaţiului agrar, care s-a
modificat însă şi el profund.
Producţia agricolă a fost mai mult decât dublată încă din secolul al XIX-lea; apoi,
ea a fost şi modificată în structura ei, întrucât producţia animală a crescut mai mult decât
cea vegetală.
Mecanizarea întârziată a agriculturii europene în comparaţie cu Statele Unite are
mai multe cauze. Economia americană era evident, din principiu, mai ferm orientată spre
progresul tehnic, în toate domeniile, ceea ce s-a văzut şi în agricultută. Faza principală a
mecanizării agriculturii vest-europene a început după al doilea război mondial.
 WERNER ROSNER

ŢĂRANII ÎN ISTORIA EUROPEI

TRADUCERE DE MARIA-MAGDALENA
ANGHELESCU

RUSU OANA
RISE III
GRUPA I