Sunteți pe pagina 1din 1

''Floare albastra e plansul poetic eminescian dupa dorul de absolut''

Poezia ”Floare albastră” reprezinta o meditație care are la baza sa tema iubirii,
aceasta este o idilă romantică, prezentând o iubire idealizată care exprima
puternice trăiri interioare.

Poezia lui Mihai Eminescu are la bază motivul romantic al florii albastre, valorificat
pentru reprezentarea dorintei de iubire infinita, „floarea albastră” reprezintă
metaforic viaţa, albastrul simbolizând infinitul, puritatea, idealul, iar floarea
simbolizează iubirea care intr-un tot intreg aceasta simbolizeaza viata absoluta.
Aceste elemente reprezinta infinitul cunoaşterii eului liric, însă la acest tip de
cunoaştere nu are acces oricine, doar geniul, de aceea el nu este satisfacut de o
iubire terestra, dorinta sa fiind de a atinge idealul inaccesibil.

Titlul poeziei este motivul central, acesta semnifică aspiraţia eului liric spre
perfecţiune, spre o iubire ideală, absolută dar totodată sugerează şi
imposibilitatea împlinirii sentimentului, care cauzează tristeţe si nefericire pentru
poet.

Compoziţia romantică este realizată prin prezentarea celor două planuri, cel al
poetului şi cel al iubitei, planuri care reprezintă două moduri de existenţă şi de
cunoaştere, cea a cunoaşterii abstracte, infinite, si respectiv cea a concretului,
terestrului, existenta trecatoare. În opera apare figura omului de geniu neînţeles şi
singuratic, fiinţă superioară care este înzestrat cu raţiune, dar care caută acces la
normalitate prin cunoaşterea iubirii, insa nu se poate infiltra nicicum, intru-cat
dorintele lui sunt mult mai mari decat normalitatea.

Poezia ''Floarea albastra'' se accentueaza superioritatea gândirii şi a preocupărilor


eului liric, el nu poate fi fericit trăind o iubire simplă, terestră, oferită de fată, de
aceea poezia ''Floare albastra'' ilustreaza plansul poetic eminescian dupa dorul de
absolut.

S-ar putea să vă placă și