Sunteți pe pagina 1din 6

Emisferele cerebrale 

sunt porţiunea cea mai voluminoasă a encefalului şi provin din


vezicula telencefalică. Sunt localizate la nivelul lojei supratentoriale. Prezintă două emisfere
ce sunt despărţite prin intermediul fisurii interemisferice (la nivelul ei pătrunde coasa
creierului), iar ȋn porţiunea inferioară sunt unite prin corpul calos, fornix şi comisura albă
anterioară.

La nivelul fiecărui emisfer se pot identifica şase lobi şi anume: frontal, parietal, temporal,
insula Reil, occipital şi limbic. Ȋn componeţa emisferelor intră substanţă cenuşie, dar
şi substanţă albă.
Substanţa cenuşie este distribuită superficial, alcătuind cortexul cerebral sau scoarţa
cerebrală, dar şi ȋn profunzime sub formă de nuclei bazali.
Substanţa albă este distribuită ȋntre cortex şi nucleii bazali, dar şi ȋntre talamus şi nucleii
bazali.

Nucleii bazali sunt reprezentaţi de:


- corpul striat (alcătuit din nucleul caudat şi nucleul lentiform, ce reglează activitatea
motorie);
- corpul amigdalian;
- antezidul.

La nivelul emisferelor cerebrale se pot identifica numeroase şanţuri ce se pot clasifica astfel:

Fisuri de ordin I reprezentate de scizuri şi şanţuri interlobare ce delimitează lobi;


Acestea sunt primele ce apar ȋn timpul vieţii intrauterine;
- Fisuri de ordin II reprezentate de intergirare ce delimitează girusuri sau circumvoluţiuni;
- Fisuri de ordin III ce se pot identifica la nivelul unui girus.

Faţa laterală priveşte spre calota craniană şi la nivelul ei putem identifica:


- Scizura laterală sau a lui Sylvius ce ȋncepe la nivelul feţei inferioare a emisferului cerebral,
de aici merge lateral, ulterior trecând pe faţa laterală a emisferului având o direcţie oblic
ascendentă până la nivelul regiunii parietale;
- Scizura centrală sau a lui Rolando separă lobul frontal de lobul parietal;
- Scizura parieto-occipitală laterală.
Prin intermediul acestor scizuri sunt delimitaţi cinci lobi: lobul frontal, lobul parietal, lobul
occipital, lobul temporal şi lobul insulei.

•  Faţa medială prezintă formaţiunile interemisferice reprezentate de: corpul calos, fornixul şi


comisura albă anterioară.
La acest nivel se pot identifica: şanţul calcarin, şanţul central sau a lui Rolando, şanţul
parieto-occipital, şanţul calos, şanţul cingular.
Prin intermediul acestor scizuri sunt delimitate: girusul frontal medial, girusul cingular,
cuneusul, precuneusul şi lobul paracentral.

Faţa inferioară prezintă două porţiuni ȋmpărţite prin intermediul scizurii lui Sylvius: o
porţiune orbitală şi o porţiune temporo-occipitală.
La nivelul porţiunii orbitale sunt prezente următoarele şanţuri:
- Şanţul olfactiv la nivelul căruia se găseşte bulbul şi tractul olfactiv;
- Şanţul cruciform ce delimitează cinci girusuri: drept, orbital anterior, orbital posterior,
orbital medial, orbital lateral.

La nivelul porţiunii temporo-occipitale se poate identifica un singur şanţ reprezentat de şanţul


colateral ce delimitează: lateral girusul temporo-occipital şi medial girusul parahipocampic şi
cel lingual.

Ariile corticale
sunt anumite porţiuni ale scoarţei cerebrale ce se pot clasifica din punct de vedere morfo-
funcţional ȋn:
- Arii senzoriale sau receptoare;
- Arii motorii sau efectoare;
- Arii de asociaţie;
- Arii vegetative.

A. Ariile senzoriale reprezintă ariile corticale la nivelul cărora se proiectează căile specifice


senzitivo-senzoriale.

Ariile sensibilităţii somestezice sunt aria somestezică I şi aria somestezică II.


Aria somestezică I este localizată la nivelul lobului parietal, ȋn girusul postcentral şi
corespunde ariilor 3, 1, 2 ale lui Brodmann şi realizează homunculus senzitiv la nivelul căruia
sunt proiectate zonele cu numărul cel mai mare de receptori precum faţa, buzele, degetele.
Aria somestezică II este localizată la nivelul versantului superior al scizurii laterale,
corespunzător girusurilor precentral şi postcentral.
Ariile sensibilităţii vizuale sunt reprezentate de aria vizuală primară şi ariile vizuale
secundare.
Aria vizuală primară este localizată la nivelul marginii scizurii calcarine de la nivelul lobului
occipital şi corespunde ariei 17 Brodmann.
Ariile vizuale secundare sunt reprezentate de ariile 18 şi 19 ce sunt localizate antero-lateral de
aria 17.
Ariile sensibilităţii auditive sunt aria auditivă primară şi aria auditivă secundară.
Aria auditivă primară este localizată la nivelul versantului inferior al scizurii laterale, ȋn
girusurile transversale a lui Heschl (porţiunea mijlocie a girusului transvers anterior şi o
porţiune din girusul transvers posterior), cuprinzând aria 41 a lui Brodmann.
Aria auditivă secundară este localizată la nivelul porţiunii posterioare a girusului transvers
posterior (aria 42) şi porţiunea adiacentă din girusul temporar superior (aria 22).
Ariile sensibilităţii vestibulare sunt imprecis delimitate: arii de la nivelul girusului temporal
superior sau aria 2 de la nivelul girusului postcentral.
Ariile sensibilităţii gustative sunt reprezentate de aria 43 a lui Brodmann de la nivelul
operculului parietal şi arii de pe neocortexul fronto-orbitar.

B. Ariile corticale motorii sunt reprezentate de aria motorie primară sau aria 4, aria motorie
suplimenatară, aria premotorie sau aria 6 şi câmpul frontal al mişcării voluntare ale ochilor.

Aria motorie primară este reprezentată de aria 4 şi este localizată la nivelul girusului


precentral, a versantului anterior al scizurii anterioare şi ȋn partea anterioară a girusului
paracentral, unde este realizat homunculus motor. La acest nivel este controlată activitatea
motorie voluntară pentru toţi muşchii.
Aria motorie suplimentară este localizată la nivelul feţei mediale a lobului frontal, anterior de
lobul paracentral.
Aria premotorie corespunde ariei 6 Brodmann ce este localizată anterior ariei 4, pe faţa
laterală a emisferului cerebral.
Câmpul frontal al mişcărilor voluntare ale ochilor este localizat la nivelul ariei 8, pe faţa
laterală a lobului frontal.
Centrul motor al limbajului se găseşte ȋn ariile 44 şi 45 Brodmann din girusul frontal inferior
al emisferului stâng.

C. Ariile corticale de asociaţie sunt reprezentate de ariile de asociaţie ale lobului prefrontal,


ariile de asociaţie ale cortexului medio-orbito-frontal, ariile de asociaţie ale lobului temporal,
ariile asociative parieto-temporo-occipitale.

Ariile de asociaţie ale lobului prefrontal corespund ariilor 9-12 Brodmann şi se găsesc pe faţa
laterală a lobului frontal, prelungindu-se până pe faţa orbitară a acestuia.
Ariile prefrontale realizează planificarea mişcărilor voluntare, dar şi alte funcţii precum
memoria de scurtă durată.
Ariile de asociaţie ale lobului temporal sunt implicate ȋn memorizare şi ȋn comportamentul
afectiv-emoţional.
Ariile asociative parieto-temporo-occipitale sunt localizate la nivelul intersecţiei dintre lobii
parietal, temporal, occipital.

Limbajul reprezintă pronunţarea cuvintelor şi capacitatea de a realiza fraze care să poată


transmite o idee.
Este realizat prin intermediul a două componente localizate la nivelul emisferului dominant şi
anume:
- Componenta efectoare localizată la nivelul ariilor 44 şi 45 Brodmann (centrul motor al
vorbirii Broca) de la nivelul girusului frontal inferior ce coordonează contracţia muşchilor şi
pronunţarea cuvintelor.
- Componenta receptoare ce este localizată la nivelul ariilor 40 şi 39 din porţiunea
posterioară a girusului temporal superior. Aici se decodifică mesajul auzit sau scris.

Substanţa albă a emisferelor cerebrale

Capsula internă
este alcătuită din cinci segmente şi anume: un braţ anterior, un genunchi, un braţ posterior, o
porţiune retrolenticulară şi o porţiune sublenticulară.
Braţul anterior este delimitat ȋn porţiunea laterală de către nucleul lenticular şi ȋn porţiunea
medială de către nucleul caudat.
Genunchiul este localizat ȋntre globus pallidus, ce este dispus lateral şi unghiul dintre
talamus şi nucleul caudat dispus medial.
Braţul posterior este ȋncadrat ȋntre nucleul lentiform dispus lateral şi talamus dispus medial.
Partea retrolenticulară este dispusă posterior de nucleul lentiform şi lateral de talamus.
Ȋn alcătuirea braţului anterior intră fibre frontopontine, la nivelul genunchiului se găsesc fibre
corticonucleare, la nivelul braţului posterior fibre corticospinale, parietopontine,
corticorubrice.
Partea retrolenticulară este alcătuită din fibre occipitopontine, occipitocoliculare,
occipitotecale şi radiaţiile optice, iar partea sublenticulară din fibre temporopontine şi
radiaţiile auditive.

Centrul oval
este alcătuit din fibre de proiecţie, fibre de asociaţie intraemisferice scurte şi lungi şi fibre de
asociaţie interemisferice.

Fibrele de proiecţie unesc cortexul cerebral cu alte segmente ale nevraxului ce pot fi


ascendente sau descendente.
Fibrele de asociaţie intraemisferice scurte leagă girusuri ȋnvecinate, pe când cele lungi leagă
girusuri aflate la o distanţă mai mare, alcătuind 5 mari fascicule:
- Fasciculul uncinat ce realizează legătura dintre aria motorie a limbajului şi cortexul
orbitofrontal de cel temporal;
- Fasciculul cingular ce realizează legătura dintre aria septală, girusul cingular şi cel
parahipocampic;
- Fasciculul longitudinal superior ce realizează legătura dintre cortexul parieto-temporo-
occipital cu cel frontal;
- Fasciculul longitudinal inferior ce realizează legătura dintre cortexul occipital şi cel
temporal;
- Fasciculul fronto-occipital ce realizează legătura dintre cortexul frontal şi cel
occipitotemporal.
Fibrele de asociaţie interemisferice sau fibrele comisurale sunt reprezentate de:
- Fibrele comisurale mari: corpul calos şi fornix;
- Fibrele comisurale mici: comisura albă anterioară, comisura albă posterioară, comisura
intertalamică, comisura habenulară, comisura suprachiasmatică sau Guden, comisura
supraoptică dorsală sau Meynet şi comisura subtalamică sau Forel.

Corpul calos
are forma unui patrulater, care pe secţiune frontală are formă curbă, cu concavitatea ȋn jos.
Este alcătuit din mai multe părţi:
- Splenium;
- Trunchi;
- Genunchi;
- Rostrum.
I se pot descrie două feţe, una superioară şi una inferioară, margini laterale şi două
extremităţi, una anterioară şi una posterioară.
Faţa superioară:
- Pe linia mediană intră ȋn raport direct cu falx cerebri ȋn porţiunea posterioară, ȋn rest ȋntre
ele interpunându-se spaţiul subfalciform;
- Lateral de linia mediană intră ȋn raport cu indusium griseum sau girusul supracalos şi
girusul cingular.
Faţa inferioară:
- ȋn porţiunea anterioară intră ȋn alcătuirea plafonului coarnelor anterioare ale celor doi
ventriculi laterali;
- la nivelul liniei mediene, ȋn porţiunea anterioară, corpul calos este despărţit de fornix prin
intermediul septului pellucidum, ce separă astfel cele două coarne anterioare ale ventriculilor
laterali;
- ȋn porţiunea posterioară fuzionează cu fornixul.
Extremitatea anterioară este reprezentată de genunchiul corpului calos, ce este localizat la 2-
4 cm de lobul frontal. Aceasta este continuată de către rostrum şi de lamina terminală ce se
găseşte la nivelul peretelui anterior al ventriculului III.
Extremitatea posterioară este reprezentată de splenium ce se găseşte la aproximativ 5 cm de
polul occipital. Este delimitată posterior de către tentorium cerebelli, inferior de coliculii
cvadrigemeni şi epifiză alături de care delimitează fanta cerebrală mediană a lui Bichat.
Marginile laterlale ajung până la nivelul centrului oval, realizând radiaţiile caloase.
Structura internă a corpului calos este alcătuită din fibre albe de asociaţie interemisferice:
- fibrele comisurale de la nivelul rostrumului realizează conexiuni cu faţa inferioară a lobilor
frontali;
- fibrele comisurale de la nivelul genunchiului realizează conexiuni cu feţele mediale şi
laterale ale lobilor frontali = forcepsul anterior;
- fibrele comisurale de la nivelul trunchiului realizează conexiuni cu lobii parietali, temporali
şi occipitali = tapetum;
- fibrele comisurale de la nivelul spleniumului realizează conexiuni cu feţele mediale de la
nivelul lobilor occipitali = forcepsul posterior.

Fornixul sau trigonul cerebral


este alcătuit din două coloane de substanţă albă, ce se unesc central formând corpul
fornixului.
Anterior şi posterior faţă de corp, aceste coloane sunt despărţite, realizând pilierii anterior,
respectiv, posteriori.
Corpul fornixului are forma unui triunghi aşezat cu baza posterior.

Raporturi:
- superior - corpul calos;
- inferior - ventriculul III şi talamusul.

Prezintă două feţe, una superioară şi una inferioară, trei margini şi trei unghiuri.


Faţa superioară:
- ȋn porţiunea posterioară fuzionează cu corpul calos;
- ȋn porţiunea anterioară intră ȋn alcătuirea planşeului coarnelor anterioare ale ventriculilor
laterali;
- median, se uneşte cu septum pellucidum.
Faţa inferioară:
- ȋn porţiunea mediană intră ȋn alcătuirea plafonului ventriculului III;
- ȋn porţiunile laterale intră ȋn raport direct cu faţa superioară a talamusului.
Marginile laterale au raport cu şanţurile coroide şi cu plexurile coroide ale ventriculilor
laterali.
Marginea posterioară fuzionează cu faţa inferioară a corpului calos.
Pilierii anteriori se ȋndepărtează unul de celălalt şi ȋnconjoară polul anterior al talamusului
alături de care delimitează orificiul lui Monro. Ulterior, depăşesc comisura albă anterioară,
peretele anterior al ventriculului III şi se termină la nivelul corpilor mamilari.
Pilierii posteriori ȋnconjoară polul posterior al talamusului, ajunge la nivelul planşeului
ventriculului lateral, şi anume ȋn cornul temporal, unde se continuă cu fimbria şi hipocampul

S-ar putea să vă placă și