Riga Crypto și Lapona Enigel

*Ion Barbu*

Ion Barbu este o apariție singulară într-un context cultural puțin pregătit
pentru receptarea unui lirism dificil, deseori ermetic. El își cucerește un loc
aparte prin sinteza lirică, prin asimilarea modelelor romantice, a motivelor
folclorice, a poeticilor magice transpuse într-un limbaj poetic neologic, elevat,
esențializat.
Publicat în 1924, integrat apoi în volumul „Joc secund”, din 1930 „Riga
Crypto și lapona Enigel” face parte din a II-a etapă de creație barbiană numită
baladic-orientală și anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei sale spre ermetism.
Textul aparține modernismului prin prezența celor trei mituri fundamentale:
al soarelui, al nunții și al oglinzii, prin prezența metaforei inedite, redată sub
forma treptelor inițierii, care se află sub semnul lui Venus, al lui Mercur și al
Soarelui. De asemenea, modernitatea operei se remarcă prin intelectualizarea
emoției, imaginar poetic inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare, cuvinte cu
sonorități neobișnuite, înnoiri prozodice. Deși este o creație epică, o baladă
cultă, include elemente de artă poetică în prolog și de legendă etiologică în
epilog. Aparținând celei de-a II-a etape de creație, balada surprinde un ritual de
inițiere prin Logos și prin Eros.
O primă trăsătură a modernismului este prezența celor trei mituri
fundamentale de origine greacă. Ele sunt valorificate în text drept trepte ale
inițierii. Simbolul dominant este nunta, o probă a inițierii în tainele lumii. Nunta
umană este una împlinită, membrii cuplului aparținând aceleiași trepte a
evoluție, pe când cea povestită prezintă eșecul nunțirii din cauza
incompatibilității dintre regnuri. Drumul laponei spre sud are semnificația unei
inițieri, idealul ei fiind Soarele, reprezentând puritatea absolută de factură
apolinică, în timp ce riga aspiră la o împlinire de natură dionisiacă, instinctuală.
Astfel, Soarele este asociat cu idealul uman, intelectual, pur, la care poate aspira
doar o ființă superioară. Cel de-al III-lea simbol este oglinda, obiect al
reflectării care îl metamorfozează pe Crypto, coborându-l și mai mult în
inferioritate, prin transformarea în ciupercă otrăvitoare.
O a doua trăsătură a modernismului este prezența metaforei inedite, redate
prin înaintarea sufletului prin trei etape cosmice până la desăvârșirea spirituală.
Itinerarul trece prin cercul lui Venus, ce reprezintă iubirea ca „energie
degradată” și reduce omul la ipostaza de ființă instinctuală. Apoi, sufletul mai
urcă o treaptă până în cercul lui Mercur, mai pur, al intelectului, al cercetării.
Dincolo de înflăcărările impure ale dragostei și de atmosfera mai curată a
inteligenței, inițierea completă are loc prin adevărata „nuntă” a trupului și a
spiritului cu însuși focarul vieții, Soarele. Mai există și o altă lume fără nicio
legătură cu celelalte, increatul, nenăscutul, eternul. El nu se dobândește, există
pur și simplu, este „existența inexistenței”. A renunța la această stare
privilegiată este o greșeală capitală, iar sancțiunea este pe măsură. Cele două
lumi sunt închise și fără contact între ele. Una este guvernată de legi umane,
fiind perisabilă în timp, cealaltă e veșnică, ideală, suficientă. Riga este un
simbol al idealului, al atemporalității și este vinovat, deoarece a avut harul, dar
nu a știut să-l păstreze, lăsându-se tentat de efemer. Aspirația solară a laponei
sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur, iar chemările rigăi vin
din cercul Venerei. Frigul ținutului polar, perfecțiunea geometrică a apei
cristalizate configurează treapta rațiunii pure, în timp ce impuritatea din cercul
lui Venus este sugerată de spațiul în care se amestecă elemente primordiale:
„humă unsă”, „aer ud”.
Tema textului este iubirea prezentată ca o cale de cunoaștere eșuată a lumii,
cei doi protagoniști aparținând unor regnuri diferite. Așadar, poemul prezintă
drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două lumi diferite.
Titlul textului face referire la marile povești de dragoste din literatura
universală, precum „Romeo și Julieta”, „Tristanda și Isolda”, fiind alcătuit din
cele două nume ale personajelor simbol. Însă în poezia barbiană, membrii
cuplului sunt antagonici, aparținând unor regnuri diferite, dar și personaje
romantice cu trăsături excepționale, însă negative în raport cu norma comună:
Crypto e „sterp și nărăvaș”, iar Enigel e „prea-cuminte”. Numele Crypto are
dublă semnificație: sugerează latura sa criptică, incifrată, ascunsă, dar trimite în
același timp la „criptogame”. Denumirea arhaică pentru rege („rigă”), surprinde
natura sa inferioară și limitarea puterilor. Enigel, care amintește de arhaica
zeitate a fânânilor, este lapona ce viețuiește în tările nordice. Crypto
întruchipează geniul vegetal, stadiul steril de increat, iar ea aparține umanului,
caracterizat prin aspirația către absolut reprezentat de Soare.
Din punct de vedere compozițional, se utilizează tehnica povestirii în ramă,
textul fiind structurat în două părți. primele patru strofe cuprind scenariul
intrării ăn poveste, iar strofele 5-27 conțin relatarea idilei neîmplinite dintre
Enigel și riga Crypto. Prima parte prezintă o nuntă consumată, împlinită, cadru
al celeilalte nunți inițiatice care este povestită și modificată în final prin
căsătoria lui Crypto cu „măsălarița-mireasă”. Prologul conturează în puține
imagini atmosfera de la „spartul nunții” trăite. Menestrelul e îmbiat de către
„nuntașul fruntaș”, să cânte despre nunta ratată dintre Enigel și riga Crypto.
Nuntașul îl roagă să zică „încetinel” un cântec larg pe care l-a spus „cu o vară
înainte”. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei povești exemplare, dar cu
modificarea tonalității. Portretul menestrelului este fixat prin trei epitete: „trist”,
„mai aburit ca vinul vechi”, „mult îndărătnic”. Invocat de trei ori, el se rupe de
lumea cotidiană și intră în stare de grație, necesară zicerii cântecului.
Partea a II-a, nunta povestită, cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul
și împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale și oprirea din
drum a laponei Enigel (strofele 8-9), întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele
trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15),
răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintre simbolul solar
și propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21-22),
pedepsirea rigăi (strofele 23-27).
Visul marchează trecerea spre lumea fantastică a întâlnirii dintre cele două
principii care aspiră către împlinire prin intermediul cunoașterii. Totuși,
aspirația celor două fundamentează o antiteză între dorința fetei de a atinge
idealul solar și aceea de a se împlini prin iubirea lui Crypto. După experiența
iubirii eșuate „nebunul riga Crypto” devine o ciupercă otrăvitoare, însoțindu-se
cu plante inferioare din regnul său: „Laurul balaurul” și „Măsălarița-mireasă”,
făpturi neevaluate.
Riga cel „sterp” ar fi vrut să ajungă în roata Venerei, a simțurilor, iar discuția
cu lapona marchează momentul în care el renunță la harul său. Eroarea este
capitală căci stării ideale a increatului i-a fost preferată o experiență-călătoria ăn
lumea simțurilor-al cărei final nu poate fi decât moartea. Într-o asemenea
situație, chiar și tentativa este sancționată, riga devenind o ciupercă otrăvitoare
la margine de drum, un biet nebun cu tichie roșie: „Zece vii peceți de semn/
Venin și roșu untdelemn”. Lapona este pedepsită doar pentru că a încercat să
parcurgă drumul inițierii după bunul plac: întâi roata Soarelui, apoi „nunta” cu
acesta, roata Venerei. Soarele, simbolul spiritului, este imaginat în poem prin
metaforele „roata albă” care sugerează perfecțiunea geometrică și „aprins inel”
care întruchipează nunta. El este în antiteză cu umbra. Metafora „sufletul
fântână” exprimă puritatea, setea de cunoaștere, veșnicia, în timp ce „carnea”
simbolizează trupul, instinctele: „La soare roata se mărește/ La umbră numai
carnea crește”. Spiritul și sufletul sunt atribute ale ființei raționale, înțelepte:
„Că sufletul nu e fântână/ Decât la om, fiară bătrână”. „Fiara bătrână”-omul-este
dependența de soare, dar fascinată de lumea somnolentă a visului infrarațional și
a cărnii. Impactul dintre rațiune (Enigel) și instinct (Crypto) se soldează cu
victoria raționalului. Lapona Enigel întruchipează gândul eliberat spre aspirație,
spre lumină și cunoaștere departe de ispitele instinctuale, simbolizate de somn și
umbră.
În concluzie, balada „Riga Crypto și lapona Enigel” prezintă în manieră
modernistă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii: supraviețuiește
cel puternic, iar cel slab este sacrificat. Prin metafore surprinzătoare, prin
intelectualizarea emoției, prin imaginarul poetic inedit și prin ambiguitate,
balada „Riga Crypto și lapona Enigel” devine un poem alegoric și de cunoaștere
care aparține modernismului.