Sunteți pe pagina 1din 3

7.

Structura legii cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice


Legea nr.352 reprezintă legea cu privire la Organizarea și desfășurarea activității
turistice și desfășurarea activității turistice din Republica Moldova. A intrat în vigoare la
data de 24.11.2006, ultima modificare fiind efectuată în iunie 2020 și a intrat în vigoare
la 26.07.2020. include 9 capitole și 42 articole, un capitol și câteva articole fiind
abrogate în urma modificărilor efectuate până în 2020.
Capitolul I cu titlul „Dispoziţii generale” are în componenţa sa 3 articole. Primul
articol reprezintă „Domeniul reglementării” a prezentei legi. Articolul 2 cu denumirea
de „Cadru juridic” prezintă două aliniate. Primul alin. prezintă „Cadrul juridic” pe
care îl constituie Constituţia Republicii Moldova, iar alin. 2 prezintă condiţiile în
momentul în care Republica Moldova este parte din tratatele internaţionale ce stabilesc
alte prevederi decât cele din Constituţia R.M. Articolul 3 reprezintă un şir de termeni
definiţi specifici domeniului turismului folosite în cadrul Republicii Moldova.
Capitolul II include „Politica de stat în domeniul turismului”. Cuprinde 6 articole ce
ne oferă informații asupra politicii de stat. Astfel, statul sprijină turismul ca un domeniu
primordial al economiei Republicii Moldova, prin mecanisme economice și acțiuni de
amenajare și protecție a patrimoniului turistic în conformitate cu prezenta lege și cu alte
acte normative, prin crearea de condiții pentru dezvoltarea durabilă a turismului. În
scopul realizării politicii de stat în domeniul turismului, sunt înșirate atribuțiile
Parlamentului, guvernului, Ministerului Economiei și Infrastructurii și a altor
organizații precum a Consiliului Consultativ pentru turism, a autorităților regionale și a
Agenției Servicii Publice, cu scopul conservării și înregistrării patrimoniului turistic al
Republicii Moldova.
Capitolul III cu denumirea „Organizarea şi promovarea activităţii turistice” include
12 articole (10, 101, 102, 11,12,13,14,16,17,18,181, 182, articolul 15 fiind abrogat prin
LP185 din 21.09.2017). Articolul 10 prezintă modul în care se desfăşoară „Activitatea
turistică”, prevăzând întocmirea contractelor obligatorie. Articolul 101 prezintă modul şi
circumstanţele în care se „Utilizează voucherul turistic” format din 9 aliniate, fiecare
descriind corectitudinea voucherului turistic. Articolul 102 prezintă „Tipărirea, evidenţa
şi păstrarea voucherului turistic” eficientă expusă în şase aliniate. Articolul 11 prezină
activităţile ce le pot desfăşura „Turoperatorii” , fiind patru la număr: contractarea
serviciilor turistice de la agenţii economici, comercializarea pachetelor turistice,
rezervarea şi comercializarea biletelor de avion sau la orice alte evenimente şi
organizarea unor manifestaţii, dacă acestea implică prestarea serviciilor turistice.
Articolul 12 prezintă activităţile ce le pot desfăşura „Agenţiile de turism”, la fel, patru la
număr: comercializarea pachetelor contractate de la turoperatori, comercializarea
serviciilor proprii sau a altor agenţii, vânzarea serviciilor proprii altor agenţii precum şi
rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mij. de transport sau evenimente
culturale. Articolul 13 prezintă „Drepturile turoperatorilor şi a agenţiilor de turism”
numerotate cu primele literele majuscule a alfabetului latin. Articolul 14 prezintă
„Condiţiile de activitate ale turoperatorilor şi a agenţiilor de turism, expuse într-un
aliniat ce prevăd obligaţiile acestora. Articolul 16 descrie modul în care se face
„Evidenţa turistică” şi de către cine este realizată. Articolul 17 prezintă tot ce este legat
de „Biroul de informare turistică” în 3 aliniate. Primul prezintă dreptul cărei instanţe îi
este acordat pentru crearea Biroului de informare turistică, al doilea aliniat prezintă
activităţile Biroului de informare turistică, iar al treilea prezintă modul de stabilire a
cerinţelor privind prestarea serviciilor în cadrul biroului. Articolul 18 prezintă
„Structurile de primire turistică” în limita a patru aliniate. Ce descriu ghidarea
structurilor de primire turistică, circumstanţele de obţinere a certificatului de clasificare,
notificarea autorităţilor locale pe teritoriul cărora au intenţia să-şi desfăşoare
activitatea şi ţinerea Registrului structurilor de primire turistică. Articolul 181 descrie
„Procedura de eliberare a certificatelor de clasificare a structurilor de primire
turistică”, paşii de obţinere a acestuia descrişi în 11 aliniate. Articolul 182, ultimul din
capitolul III, prezintă condiţiile de „Declasificare şi anulare a certificatului de
clasificare” prezentate în patru aliniate. Deci, prezintă restricţiile structurilor de primire
turistică care se penalizează.
Capitolul IV cu titlul „Drepturile şi obligaţiile Turiştilor. Asigurarea de călătorie şi
securitatea turiştilor” include 4 articole (19,20,21,22). Articolul 19 prezintă „Drepturile
turiştilor” numerotate cu primele litere majuscule a alfabetului latin. Articolul 20
prezintă opusul articolului 19, fiind expuse „Obligaţiile turiştilor”. Articolul 21 descrie
în două aliniate importanţa şi menirea „Asigurării de călătorie”. Articolul 22 prezintă în
limita a patru aliniate „Protecţia şi securitatea turiştilor”, asupra cui cade răspunderea
sănătăţii turiştilor pe teritoriul de reşedinţă şi peste hotarele ţării de reşedinţă.
Capitolul V constituie 4 articole în conformitate cu activitatea economică în domeniul
turismului.unde ne informează despre baza activității economice în turismul național.
Precum și se descrie circumstanțele desfășurării Controlului de stat al întreprinzătorilor
în conformitate cu prevederile legii nr.131/ 2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător. Se prezintă și modul de constituire și utilizarea veniturilor
colectate din domeniu.
Capitolul V1 este constituit dintr-un singur articol și ne oferă informații despre
turismul rural, definiția, elementele, autoritățile de administrație și aportul statului în
susținerea turismului rural.
Capitolul VI prezintă activitatea internațională a Republicii Moldova prezentată
într-un sigur articol (26). Ne vorbește despre faptul că, activitatea turistică
internaţională a Republicii Moldova se bazează pe principiile şi normele elaborate de
Organizaţia Mondială a Turismului. Republica Moldova participă la activitatea
organizaţiilor internaţionale cu drept de membru sau de membru asociat, în conformitate
cu statutul acestor organizaţii.
Iar Ministerul Economiei şi Infrastructurii reprezintă, la nivel interguvernamental,
interesele Republicii Moldova din domeniul turismului în relaţiile cu alte ţări, inclusiv cu
organizaţiile turistice internaţionale, încheie, în modul stabilit de legislaţie, tratate
internaţionale în domeniul turismului.
Capitolul VII include informații asupra zonelor turistice naționale în 11 articole.
Articolul 27 prezintă modul creării zonelor turistice național. Articolul 28 include
„Criteriile şi procedura de creare a zonei”. Articolul 29 ne oferă informații asupra
„Rezidenții zonei”. Articolele 30, 31, 32, 33 prezintă clauzele contractului pe baza
căruia rezidentul va presta servicii turistice, modul de înregistrare a rezidentului,
acțiunea de încetare sau modificare a clauzelor contractului precum și penalitățile în
urma nerespectării clauzelor contractuale. Articolul 34 și 35 include modul de atribuire
a terenurilor din zonă și avizarea construcțiilor în zonă. Articolul 36 și 37 cuprinde
descrierea activității posibilă acceptată desfășurată în zonă și regimul fiscal al zonei
respective.
Capitolul VIII a fost abrogat în urma modificărilor din 2020.
Capitolul IX include doar un articol (39) ce include dispozițiile finale cu acțiunile
ulterioare în termen de maxim 6 luni a Guvernului și a abrogării dispozițiilor legii
turismului nr.798-XIV din 11 februarie 2000.

S-ar putea să vă placă și