Basmul

Povestea lui Harap- Alb

Ion Creangă

”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în 1877 în
„Convorbiri literare”.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje, purtătoare ale
unor valori simbolice, cu acțiune implicând fabulosul. Conflictul dintre bine și rău se încheie
prin victoria forțelor binelui. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de
funcții: antagonistul, ajutoarele, donatorii. Reperele temporale și spațiale sunt vagi,
nedeterminate. Sunt prezente clișeele compoziționale, numerele și obiectele magice.
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și
obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții. Spre deosebire de basmul
popular, unde predomină narațiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu
dialogul și cu descrierea. Narațiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid. Dialogul are
o dublă funcție, ca în teatru: susține evoluția acțiunii și caracterizarea personajelor.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Apar și motivele narative specifice,
ca: superioritatea mezinului, probele, călătoria, supunerea prin vicleșug, demascarea
răufăcătorului, căsătoria, etc. Acțiunea se desfășoară linear, succesiunea secvențelor
narative este redată prin înlănțuire. Coordonatele acțiunii sunt vagi prin atemporalitatea și
aspațialitatea convenției. În basm sunt prezente clișeele compoziționale. Formula inițială,
„ Amu cică era odată…”- și formula finală „ Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă:
cine se duce acolo be și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă. Iar cine nu, se
uita și rabdă”- sunt convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Însă naratorul
inovează formula inițială, punând povestea pe seama spuselor altcuiva: „ cică”, adică „se
spune”, fără a nega ca în basmul popular, iar formula finală include o reflecție asupra
realității sociale, alta decât în lumea basmului.
Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanț de acțiuni
convenționale/ momentele subiectului. Autorul pornește de la modelul popular,
reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni. Cele
trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compozițional. unor părți narative, etape
ale drumului inițiatic: etapa inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului- „mezinul”,
parcurgerea drumului inițiatic- „Harap- Alb”, răsplata- „împăratul”. Caracterul de
bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale și
modificarea statutului social al protagonistului.
Se utilizează triplicarea , dar Creangă supralicitează procedeul, a treia probă conține
alte încercări impuse de Împăratul Roș și chiar de fată. Eroul nu are de trecut doar trei probe,
ca în basmul popular, ci mai multe serii de probe. Răul nu este întruchipat de făpturi
himerice, ci de omul însemnat, de o inteligență vicleană, în două ipostaze: Spânul și omul
roș. Nici protagonistul nu este un Făt- Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calitățile
dobândite în situații limită aparțin planului psiho- moral.
„ Cartea” primită de la Împăratul Verde este factorul perturbator al situației inițiale și
determină parcurgerea drumului de cel mai bun dintre fiii craiului. Destoinicia fiilor este
probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta este o probă a curajului,
condiție inițială și obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc. Podul simbolizează
trecerea la altă etapă a vieții. Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan.
Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept răsplată pentru milostenia
arătată sfintei Duminici, deghizată în cerșetoare, mezinul primește sfaturi de la aceasta să ia
„ calul, armele și hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândi. Se sugerează astfel
că tânărul va repeta inițierea tatălui. Calul, descoperit cu tava de jeratic după trei încercări,
va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului, dar are și puteri supranaturale: vorbește și poate
zbura. Întâmplările cu cerșetoarea și calul pun în evidență naivitatea, nepriceperea tânărului
în a distinge realitatea de aparență. Urmările lipsei de maturitate nu sunt grave la curtea
craiului. În schimb, dincolo de spațiul protector al casei părintești, lipsa de maturitate este
sancționată prin pierderea însemnelor originii și a dreptului de a deveni împărat.
Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea- labirint, loc al morții și al
regenerării. Cum are nevoie de un inițiator, cele trei apariții ale Spânului îl determină să
încalce sfatul părintesc, și îl întocmește ca slugă. Încă naiv îl mărturisește ce l-a sfătuit tatăl și
coboară în fântână, fără a se gândi la urmări.
Coborârea în fântână are, în plan simbolic, semnificația grotei, spațiu al nașterii și al
regenerării. Schimbarea numelui reprezintă începutul inițierii spirituale, unde va fi condus de
Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior de crai, pentru a deveni Harap- Alb, rob al
Spânului.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea sălăților
din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului, și a fetei Împăratului Roș pentru căsătoria
Spânului. Mijloacele prin care trece probele țin de miraculos, iar ajutoarele au puteri
supranaturale. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care îl sfătuiește
cum să procedeze și îi dă obiectele magice necesare.
A treia probă presupune o altă etapă a inițierii, este mai complexă și necesită mai
multe ajutoare. Drumul spre Împăratul Roș începe cu trecerea altui pod. Simbolistica este
aceeași, trecerea într-o altă etapă a maturizării. Drept răsplată pentru bunătatea sa,
primește în dar de la crăiasa furnicilor și de la crăiasa albinelor o aripă. De asemenea, fiind
prietenos și comunicativ, își găsește ajutoare în personajele himerice: Gerilă, Flămânzilă,
Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
La curtea Împăratului Roș, Harap- Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat
de personaje himerice și animaliere cu puteri supranaturale: casa de aramă, mâncare și vin
din belșug, alegerea macului din nisip. Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă
și prinderea fetei, transformată în pasăre, ghicitul fetei. Fata Împăratului Roș impune o
ultimă probă: calul lui Harap- Alb și turturica ei trebuie să aducă „ trei smicele de măr dulce
și apă vie și apă moartă”.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân, care îl acuză pe Harap-
Alb că a divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn că
inițierea este încheiată, iar rolul Spânului ia sfârșit. Calul este acela care distruge
întruchiparea răului.
Decapitarea eroului este ultima treaptă și finalul inițierii având semnificația coborârii
în Infern. Învierea este realizată de farmazoană, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.
Eroul reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata Împăratului Roș și
împărăția. Deznodământul constă în refacerea echilibrului și răsplata eroului.
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele și răul în diversele lor
ipostaze.
Harap- Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, dar dobândește
prin trecerea probelor o serie de calități psiho-morale (mila, bunătatea, generozitatea,
prietenia, respectarea jurământului, curajul) necesare unui împărat, în viziunea autorului.
Numele personajului reflectă condiția duală: rob, slugă (harap) de origine nobilă ( alb).
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului, este un „ rău
necesar”. De aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca inițierea eroului să se fi încheiat. Nu
doar naratorul, ci și personajele par a avea cunoștință de scenariul inițiatic pe care trebuie
să-l traverseze protagonistul.
Limbajul cuprinde: termeni și expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale,
ziceri tipice. Plăcerea zicerii, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a
umorului, precum: exprimarea mucalită, ironia, porecle caricaturale, diminutive cu valoare
augumentativă, caracterizări pitorești.
Oralitatea stilului se realizează prin diferite mijloace, precum: expresii narative tipice,
exprimarea afectivă în propoziții exclamative și interogative, inserarea de fraze ritmate sau
versuri populare
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularități: reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul și specificul limbajului. Însă, asemenea basmului popular, pune în evidență idealul de
dreptate, de adevăr și de cinste.