Relații dintre două personaje

Lumea basmelor, în ceea ce privește participanții la acțiune, este populată de o diversitate de

personaje, care au un rol și un statut bine definite, fie că sunt reale sau fabuloase, cele din urmă fiind
înzestrate cu puteri supranaturale, fie că sunt pozitive sau negative, iar ca importanță, principale,
secundare ori episodice. O notă aparte, inedită, în această lume fabuloasă, o au numeroasele relații
dintre multitudinea personajelor, reprezentante ale forțelor binelui și ale răului.
În basmul cult „Povestea lui Harap-Alb”, publicat în revista „Convorbiri literare” în 1877,
există, ca în orice astfel de creație, un personaj principal, care este și personaj eponim- Harap-Alb.
Acesta stabilește cu toate celelalte personaje o diversitate de relații, dar cea mai importantă este
relația sa cu Spânul, personajul opozant și negativ, deoarece aceasta este o relație specifică,
tensionată, întotdeauna întâlnită între cele două categorii de personaje ale oricărui basm- pozitive și
negative.
Relația dintre aceste personaje și evoluția ei sunt evidențiate de scriitor printr-o serie de
elemente ale textului: prin temă, prin acțiune, prin construirea conflictului și evidențierea legăturii lor
cu celelalte personaje ale basmului, folosindu-se diferite procedee de caracterizare.
După cum se poate observa din conținutul basmului, statutul social al celor două personaje este
prezentat încă de la începutul acțiunii. Astfel, Harap-Alb apare în postura unui fecior de crai, fără o
identitate anume, și corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare, însă nu are puteri
supranaturale și nici însușiri excepționale, deoarece se poartă firesc, fiind un om obișnuit, cu calități
și defecte: plânge când este dojenit, se mânie, își lovește calul, se vaită sau se teme, este îngândurat
și nesigur de fiecare dată când e pus în fața unei noi probe.
Tot de la începutul acțiunii, dar în postura de ispită, de om viclean și prefăcut, apare și
Spânul, care reușește să-l ademenească și apoi să-l oblige pe feciorul de crai să-l accepte ca însoțitor
și mai târziu ca stăpân. În această calitate, Spânul contribuie mai întâi la individualizarea feciorului de
crai și la dobândirea unei identități, numindu-l Harap-Alb.
Din punct de vedere psihologic Harap- Alb este, în final, un învingător, dovedindu-se din
ce în ce mai încrezător, mai stăpân pe sine, cu ajutorul prietenilor săi, iar aceste atitudini îi
marchează profund și profilul lui moral. Spânul, la rândul său, este un învins și devine, de-a lungul
acțiunii, simbolul stăpânului intolerant și trufaș, dorind să-și impresioneze rudele, iar aceste atitudini
ale personajelor le marchează profund și profilul moral, în care însușirile lor sunt total diferite.
Relația de adversitate dintre aceste două personaje este sugerată chiar de tema basmului-
lupta dintre forțele binelui și ale răului- reprezentate de Harap-Alb și pe Spân, iar acțiunea vine să
detalieze evoluția acesteia. Astfel, odată cu desfășurarea acțiunii, protagonistul parcurge și un drum
al inițierii pe măsură ce trece probele la care este supus de către Spân sau de Roșu-Împărat și
dobândește o serie de calități morale care îi completează profilul și îi marchează devenirea: învață să
fie iertător, cultivă prietenia, este răbdător, tenace, nu cedează în fața greutăților. Totodată,
dovedește capacitate de adaptare și o intuiție remarcabilă asupra a ceea ce va urma, devine precaut,
grijuliu, judecă matur situațiile în care se află și găsește soluțiile cele mai potrivite pentru rezolvarea
lor. În schimb, Spânul devine din ce în ce mai pretențios, mai intolerant și mai neiertător, parcurgând
un drum al degradării umane în dorința sa de a-și dovedi superioritatea și de a-l pierde pe Harap-Alb.
Cele două personaje sunt construite pe baza tipologiei clasice a basmului- personaje pozitive
și negative-, fiind prezentate în antiteză. Harap-Alb este bun, blând, supus, respectuos, cinstit,
prietenos, viteaz, curajos și iertător, dar Spânul este aspru, viclean, arogant, mincinos și lipsit de
omenie. În ceea ce privește relația lor cu celelalte personaje, datorită calităților sale Harap-Alb este
iubit de cei din jur, pe când Spânul este disprețuit pentru răutatea sa. Și trăsăturile lor dominante
sunt antitetice, deoarece bunătății permanente a lui Harap-Alb i se opune răutatea diabolică a
Spânului.
Se remarcă însă faptul că ambele personaje se depărtează de cele existente în basmul
popular. Dacă Harap-Alb nu mai este un Făt-Frumos cu însușiri supraomenești, nici Spânul nu mai
corespunde personajelor malefice precum zmeii, balaurul, căpcăunul, etc. El are defectele specifice
oricărui om: este rău și violent, ipocrit, grosolan, obraznic și amenințător, dar indirect i se poate
atribui și o contribuție la maturizarea lui Harap-Alb, așa cum acesta din urmă face și greșeli prin
nerespectarea sfatului părintesc, dovedindu-se naiv, credul și lipsit de experiență. Așadar, cele două
personaje sunt posesoarele unor însușiri normale, firești, întâlnite și la oamenii de rând.
În privința mijloacelor de caracterizare folosite de autor, se observă că în evidențierea
însușirilor celor două personaje sunt folosite mai ales procedeele caracterizării indirecte, prin fapte,
prin comportament, prin felul de a vorbi și prin relația cu celelalte personaje, și foarte rar direct de
către autor sau de celelalte personaje. astfel despre Harap-Alb aflăm că „era boboc în felul său la
trebi de aiste”, „slabi de îngeri”, „mai fricos decât o femeie”, „se bate cu mâna peste gură”, iar Spânul
„zice cu glas răutăcios”, „zice cu asprime” și fetele împăratului constată și ele „purtarea
necuviincioasă a Spânului”.
Relațiile dintre aceste personaje sunt puse în evidență de numeroase episoade, edificatoare
fiind în acest sens două dintre ele: momentul în care, prin ipocrizie, Spânul reușește să-l determine
pe fiul de crai să-l accepte ca însoțitor, ca apoi, prin viclenie, să-l oblige să-i devină slugă, acesta fiind
momentul din care Harap-Alb va parcurge un drum al umilinței, dar și al transformării sale. Un alt
moment semnificativ pentru relațiile dintre cele două personaje este întâmplarea din final, când
Spânul este demascat de fata lui Roșu-Împărat: Spânul îl decapitează pe Harap-Alb, dar este pedepsit,
la rândul său, de calul acestuia și apoi eroul este readus la viață de fata Împăratului Roșu.
Din toate aspectele textului, nu numai din aceste două episoade, se poate observa că, deși
cele două personaje sunt prezentate în antiteză, ele se influențează reciproc în evoluția lor, destinele
lor se împletesc, se condiționează, aflându-se într-un raport de complementaritate. spânul contribuie
la maturizarea lui Harap-Alb, iar acesta, prin comportarea sa ireproșabilă, îl determină pe Spân să
devină mai pretențios, mai orgolios și mai dornic de mărire, ceea ce îi va grăbi sfârșitul. astfel Harap-
Alb parcurge un drum al inițierii, al devenirii, pe când Spânul merge inevitabil pe calea degradării
morale determinate de o ambiție nesăbuită și de răutate.