Sunteți pe pagina 1din 2

Denumire: AER CURAT de Bucovina

Prezentarea Datelor: Această temă reprezintă o campanie de promovare a turismului


românesc din zona Bucovinei, putând totuși să se plieze și pe alte
regiuni românești.

Din păcate, am observat că zona Bucovinei este una mai puțin


vizitată astăzi, iar în urma unui un scurt studiu, am aflat că 43% din
persoane nu au avut ocazia sa ajungă acolo din pricina distanței,
alte 37% deoarece nu au auzit de atracții turistice din aceasta zona,
13% au vizitat, iar 7% au ajuns acolo fiindcă au rude/locuiesc în zona.
Având bunica acolo, mi-am petrecut majoritatea vacanțelor jucân-
du-mă în aerul curat al Bucovinei, însă acum ca am crescut, mi-am
dorit să pot promovez cumva locul în care am cele mai frumoase
amintiri.

Bucovina (în germană Buchenland = Țara Fagilor), devenită Duca-


tul Bucovinei în Imperiul Austriac (germană Herzogtum Bukowina),
este o regiune istorică ce cuprinde un teritoriu de 10.441 km² care
acoperă zona adiacentă orașelor Cajvana, Câmpulung Moldove-
nesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Sucea-
va, Vatra Dornei și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți,
Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și
Storojineț din Ucraina.

Conceptul propus Mi-am dorit cu acest proiect să reuneasc natura cu tinerii de astăzi,
și deși este un lucru ambitios, chiar și să readuc tradițiile Romanești
și pe ecranele lor. Desigur, persoane de orice vârstă se pot bucura
de această promovare, insă mi-am dorit să ma focusez pe tineret
deoarece ei sunt viitorul.
În urma unor documentări in domeniu, am observat că ceea ce
atrage cel mai mult tinerii sunt informațiile scurte și clare. Astfel,
am venit cu o serie de soluții care ar atrage atenția privitorului țintă,
precum:
- Identitate vizuala “aer curat de bucovina”
(Logo, univers grafic)
- pliant cu 4 pagini, fata 1 cu top “n” despre Bucovina (informații
scurte și la obiect) spre exemplu traditii, zone de interes, istorie,
fata 2 cu harta stilizata ilustrata a atracțiilor
- ghid de planificare a vacantei, in functie de tipul de calator in care
te incadrezi, de exemplu
- turmă (cu familia)
- lup singuratic (singur)
- haită (cu prietenii)
- porumbei (cuplu)
- video cu atracții
- site pe care sa functioneze toate informatiile de mai sus

Publicul țintă Tineri (16-35 ani)


Documentare Am căutat proiecte asemănătoare din alte țări, si am observat că
încercarea de a introduce tradițiile in viața de zi cu zi este una difi-
cilă. Astfel, voi aborda o grafică fresh si haioasă, colorată

De asemenea, am discutat cu 3 persoane care gestionează pagini


de social media cu tematica Bucovina, să mă ajute cu un share, dar
și cu informații. Fiind din zona, am avut ocazia sa vorbesc si cu 2 pa-
troni de pensiuni din Vatra Dornei, care mi-au răspuns la mai multe
intrebări pe baza cărora voi putea sa fac această lucrare una cat
mai de ajutor si potrivita temei alese.

Atractii cheie Pe langă peisaje si drumeții, Bucovina are o mulțime de atracții pen-
tru tinerii noștri, care se pot mula pe diferite tipologii de oameni.
Spre exemplu, pentru cei mai aventurosi sunt diferite sporturi ex-
treme ce se pot face pe toata perioada anulu (trasee off road pe
munte, circuit pe partie), cea mai lungă tiroliană din țară, Pietrele
Doamnei, un loc unde te poți încărca cu energie, la propriu, Drumul
Comorilor (Transrarău), Codrul Secular (cea mai batrana padure
de conifere, Patrimoniul Mondial al Umanității UNESCO) Mocănița
Huțuca, trasee călare pe munte, Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel
Mare, casele pictate din Ciocănești, plimbări cu pluta pe râu.

S-ar putea să vă placă și