Sunteți pe pagina 1din 97

Zaharie MORARIU

ORGANE DE MAŞINI
ÎNDRUMAR DE PROIECTARE
PENTRU SPECIALIZAREA
INGINERIE ECONOMICĂ
ÎN DOMENIUL MECANIC

TM ML

ME

2008
Conf. dr. ing. Zaharie MORARIU

ORGANE DE MAŞINI
ÎNDRUMAR DE PROIECTARE
PENTRU SPECIALIZAREA
INGINERIE ECONOMICĂ
ÎN DOMENIUL MECANIC

TM ML

ME

2008
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. ing. Ion VOICA
Conf. dr. ing. Ioan Dan FILIPOIU
Tehnoredactare computerizată:
Conf. dr. ing. Zaharie MORARIU
Tehnician: Daniela MANOLACHE
Referent: Victoria MAGEREANU
I

Prefaţă

Un îndrumar de proiectare pentru studenţii de la facultăţile cu profil mecanic,


specializarea inginerie economică, este prin adresabilitatea lui, o ofertă, care s-a născut vis-à-
vis de cererea studenţilor din anul III şi din anul terminal şi chiar a specialiştilor, dornici
mereu de noutăţile din domeniile construcţiei de maşini şi utilaje şi a economicului supuse
mereu schimbărilor.
Îndrumare de proiectare s-au scris şi se vor mai scrie şi în continuare. Faptul în sine nu
este deloc surprinzător, pentru că proiectarea s-a impus, prin efectele sale, în planul politicii
economiei de piaţă, drept una dintre pârghiile prin care se răspunde prompt şi eficient la
situaţiile concrete ale construcţiei de maşini şi utilaje.
Pentru a demonstra viabilitate şi competitivitate, activitatea de proiectare, trebuie
adaptată la obiectivele şi strategiile economiei de piaţă, să devină mai receptivă la semnalele
şi cerinţele mediului de afaceri şi mai flexibilă în raport cu mecanismele de funcţionare a
economiei moderne de piaţă. De aceea, familarizarea studenţilor şi specialiştilor cu tot ceea ce
teoria şi practica, din domeniul organelor de maşini, a creat şi acumulat până-n prezent,
reprezintă una din căile de minimalizare a riscului, de creştere a competitivităţii şi de
maximizare a profitului.
Autorul a introdus, cu prudenţă, în limita posibilităţilor, la aproape toate capitolele, un
mod modern de abordare a activităţii de proiectare. Nu este vorba de elemente noi vis-à-vis de
conceptul de proiectare şi de cercetările din domeniul organelor de maşini care, în esenţă, îşi
menţin viabilitatea, cât mai ales prin conjuctura şi realităţile la care se aplică şi care s-au
modificat considerabil prin apariţia unui nou cadru de viaţă socială, precum şi de noile
infrastructuri create de progresele tehnologice.
Îndrumarul este structurat în şapte capitole. În structura lucrării s-a avut în vedere
planurile de învăţământ, de la disciplina Organe de maşini, care prevăd derularea proiectului
pe parcursul a unui semestru (la facultatea IMST fiind alocate un număr de 28 ore).
Îndrumarul începe cu o noua strategie de proiectare, se pune în evidenţă conceptul de
proiectare optimizată tehnic şi economic a maşinilor şi utilajelor, deci a organelor de maşini,
precum şi cerinţa de a se proiecta şi fabrica numai acele produse care sunt cerute de piaţă şi
care se pot vinde.
Fiecare capitol tratează o problematică specifică şi pregăteşte şi motivează trecerea la
următorul, evidenţiindu-se obiectivele: luarea în considerare a celor mai recente abordări
teoretice şi experimentale; permanenta comunicare a proiectantului cu cei patru “P”(produs -
preţ – plasare – promovare); abordarea proiectului din perspectiva parametrilor funcţionali, a
dimensiunilor rezultate din calculele de rezistenţă, a gabaritului, a tehnologiilor de fabricaţie,
a design-lui şi a condiţiilor impuse de mediu.
Cum s-a menţionat deja, lucrarea se adresează studenţilor şi tuturor celor interesanţi
efectiv de acest pasionat şi atractiv domeniu al economiei, proiectarea în construcţia de maşini
Autorul rămâne deschis dialogului cu toţi cei care doresc să participe la promovarea
lucrării şi acceptă sugestii, observaţii şi răspunsurile care apar permanent în decursul carierei
profesionale.
Autorul mulţumeşte pe această cale colegilor din catedra Organe de maşini şi
tribologie, în mod deosebit domnului conf. dr. ing. Ioan Dan FILIPOIU, care prin sugestiile
lor au contribuit la finalizarea acestui îndrumar.
Autorul mulţumeşte călduros domnului prof. dr. ing. Ioan VOICA de la catedra
Organe de maşini şi tribologie, care cu o deosebită competenţă a efectuat recenzia lucrării.
Autorul
II
1
Zaharie MORARIU
1. OBIECTIVELE PROIECTULUI

În condiţiile economiei de piaţă, cu o manifestare puternică şi continuă a concurenţei,


cu o înăsprire a exigenţelor cumpărătorilor, mediul de activitate a firmelor producătoare de
produse industriale şi servicii are o evoluţie cu o dinamică din ce în ce mai accentuată. Astfel,
toate firmele sunt obligate să elaboreze din ce în ce mai frecvent proiecte de produse noi, deci
proiecte de investiţii noi sau proiecte de înnoire a mijloacelor de producţie, de cele mai multe
ori acompaniate de proiecte de reorganizare a mijloacelor de producţie, a serviciilor şi
proiectelor de logistică.
De asemenea, în fiecare perioadă de timp, mai scurtă sau mai lungă, se consemnează
noi progrese tehnologice şi aplicaţii tehnice perfecţionate, a căror utilizare implică însemnate
resurse economice – resurse materiale, umane, financiare – în condiţiile unor constrângeri
tehnice şi economice severe, ceea ce impune o tratare din ce în ce mai atentă, mai competentă
şi mai optimizantă a proiectelor.
Modificările complexe şi permanente la nivelul pieţelor de consum (diversificarea
consumatorilor şi a stilurilor de viaţă) şi a celor de afaceri (diversificarea produselor, calităţi
superioare produselor, livrare mai rapidă, costuri mai scăzute, extinderea gamei de servicii
etc.) sunt de natură să accelereze dinamismul pieţei moderne, să-i multiplice şi să-i sporească
valenţele.
În acest context, a apărut necesitatea de a concepe o nouă temă de proiect, la disciplina
Organe de maşini, care se predă la facultăţile mecanice, specializarea Inginerie economică,
care va cuprinde un ansamblu de noi metode şi tehnici a fluxului de activităţi de natură
tehnică şi economică, începând cu concepţia şi terminând cu casarea.
Noua temă ia în considerare şi tendinţa de globalizare a economiei, în care produsele
şi serviciile unei firme de piaţă internă sunt un fel de hibrizi, proiectarea, materiile prime,
semifabricatele, organele de maşini şi asamblarea lor, realizându-se în diferite ţări. Astfel,
firmele din diferitele ţări sunt obligate să formeze alianţe strategice cu firme străine, care pot
fi: furnizori; distribuitori; parteneri în domeniul tehnologiei; parteneri în cadrul unor societăţi
mixte sau chiar concurenţi.
Astfel, conţinutul proiectului aduce un salt important în formarea orizontului tehnic şi
economic al proiectantului, urmărindu-se implicarea în activităţi cât mai apropiate de situaţiile
reale. Proiectul impune o restructurare a gândirii strict tehnice la o nouă gândire tehnică şi
economică adecvată unei economii de piaţă. Din această nouă funcţie instructiv-educativă
trebuie să beneficieze toţi studenţii, însă cu precădere cei de la specializarea Inginerie
economică, aceasta ar asigura formarea unor specialişti cu un orizont tehnic şi economic
modern.
Proiectul abordează atât probleme tehnice, cât şi cele economice, cu participarea
directă a fiecărui proiectant la realizarea unei teme de pe poziţia unui specialist sau manager
al unei firme. Trasarea riguroasă a frontierelor dintre partea tehnică şi cea economică nu poate
fi realizată, deoarece între perimetrele ştiinţelor respective există interferenţe, ceea ce impune
o largă cooperare între diferitele structuri ale tehnicului şi economicului, în vederea
conceperii şi desfăşurării unor activităţi cu eficienţă sporită.
Proiectantul, cu funcţia de executant şi manager, are rolul de a integra diversele
elemente din toate domeniile şi de a le dirija în aşa fel încât să menţină în permanenţă, în orice
fază a proiectului, echilibrul dintre exigenţele tehnice şi economice, care, de regulă, sunt
contradictorii (materiale, scheme funcţionale, gabarit, tehnologie, cost de fabricaţie, termen de
livrare, gama de servicii etc.).
Proiectantul are la îndemână o serie de metode şi tehnici, prezentate în îndrumar, care
îi permit să realizeze echilibrat cu satisfacerea simultană a conţinutului tehnic, costului şi
termenul de livrare.
2
Zaharie MORARIU
2. TRANSMISII MECANICE - ELEMENTE CONSTRUCTIVE ŞI
FUNCŢIONALE

Plecând de la idea că produsele nu sunt doar simple obiecte – clienţii nu le cumpără


pentru a le avea, ci pentru a le introduce în procesul de producţie şi de a se bucura de
beneficiile pe care le poate aduce acestea. În acest context, considerăm necesară prezentarea
informaţiilor constructive şi funcţionale, pe care produsul în cauză le include în oferta de
produs industrial.
Transmisia mecanică, în sens general, este un subansamblu tehnic complex ce are în
compunere mai multe organe de maşini, simple şi complexe, organizate în mai multe variante
constructiv-funcţionale, utilizat la transmiterea mişcării şi energiei mecanice prin
transformarea mişcării de rotaţie şi a cuplului. După modul cum se realizează transformarea
cantitativă şi/sau calitativă a mişcării de rotaţie, transmisiile mecanice pot fi: reducătoare de
turaţie – cuplul se amplifică; amplificatoare de turaţie – cuplul se micşorează.
În figura 2.1. se prezintă o variantă constructivă a transmisiei mecanice care are în
compunere: motorul electric ME cu instalaţia electrică aferentă (sursa de energie electrică
SEE şi tabloul de comandă TC), transmisia prin curele TC, care poate fi prin curele
trapezoidale TCT sau prin curea dinţată TCD, reductorul cu roţi dinţate R, cuplajul C şi
maşina de lucru ML.

Placă de bază 3a
TCT
SEE 1

TC
ML
Dp1
ME 1(Dp1) R
C
I 3b
TCD
TC z1

z3 z4 z6
1(Dp1)

2(Dp2)
z2 z5
II
III IV V

Fig. 2.1. Transmisie mecanică

Transmisia prin curele realizează transmiterea energiei mecanice de la roata


conducătoare 1 la una sau mai multe roţi conduse 2, prin intermediul unui element flexibil
fără sfârşit 3a sau 3b. Transmiterea mişcării se poate realiza prin frecarea cu alunecare ce ia
naştere între feţele laterale ale curelei trapezoidale şi canal – la TCT şi prin formă, fără
alunecare, prin angrenarea succesivă a dinţilor roţilor de curea cu dinţii curelei – la TCD.
Transmisiile prin curele trapezoidale se mai numesc şi transmisii asincrone – raportul de
transmitere nu este constant, iar transmisiile prin curele dinţate se mai numesc şi transmisii
sincrone – raportul de transmitere este constant [8, 11, 20]
3
Zaharie MORARIU
Utilizarea transmisiilor prin curele – în limitele parametrilor funcţionali (P 1200 KW
şi v 50 m/s la TCT, iar pentru TCD P 400 kw şi v 80 m/s) – prezintă numeroase
avantaje tehnice şi economice (forme constructive şi execuţie simple, precizie mică şi
întreţinere uşoară), asigură un nivel redus al vibraţiilor, siguranţă în funcţionare şi nu
poluează fonic, iar TCT şi TCD cu roţi cu periferia netedă pot juca rolul de element de
siguranţă în lanţul cinematic la suprasarcini.
Transmisiile prin curele prezintă şi unele dezavantaje care constau în: gabaritul relativ
mare (A 6 m şi diametrul roţilor de curea este, aproximativ, de 5 ori mai mare decât
diametrul roţilor dinţate); necesită refacerea periodică a forţei de întindere a curelei – ceea ce
implică construcţii speciale şi determină solicitări suplimentare pe arbori şi în lagăre.
Avantajele prezentate, la care se adaugă pierderi prin frecare mici – randamentul =
0,94…0,97 şi durabilitate ridicată - Lh = 2000…25 000 ore, plasează transmisiile prin curele
în categoria produselor competitive tehnic şi economic.
Tipodimensiunile roţilor de curea şi a curelelor trapezoidale şi dinţate sunt
standardizate, ele fac obiectul alegerii în activitatea de proiectare şi achiziţionarea lor de la
producătorii specializaţi.
Reductoarele cu roţi dinţate cu axe fixe sunt mecanisme organizate ca ansambluri
independente, cu raport de transmitere constant, realizate în carcase închise şi etanşe,
destinate reducerii turaţiei, concomitent cu amplificarea cuplului (momentului de răsucire)
transmis [14, 20].
Reductoarele au în compunere angrenaje cilindrice, conice şi melcate, montate în serie
sau serie – paralel, formând astfel treptele de reducere. Roţile dinţate sunt montate fix pe
arbori, iar arborii se sprijină pe rulmenţi montaţi în carcasă. Etanşarea dintre arborii de intrare
– ieşire şi carcasă se realizează cu ajutorul sistemelor de etanşare specifice arborilor rotitori.
Dimensiunile roţilor dinţate, tehnologia de realizare a semifabricatului, tratamentul
termic aplicat şi seria de fabricaţie sunt factori care determină construcţia roţilor dinţate.
Evident, se urmăreşte o fabricaţie economică, varianta optimală fiind consumul de material,
de energie şi de manoperă.
Carcasele reductoarelor se execută în construcţie turnată sau sudată, metoda de
fabricaţie fiind impusă de mărimea seriei de fabricaţie. La fabricaţia de serie mare şi masă
carcasa se execută prin turnare, după care se prelucrează prin aşchiere pe maşini unelte.
Metoda conduce la micşorarea consumului de material şi manoperă, la creşterea preciziei de
execuţie şi a siguranţei în funcţionare a reductoarelor – prin eliminarea sudurilor şi a
deformaţiilor remanente care apar după procesul de sudare. Pentru a uşura montarea şi
demontarea reductoarelor, carcasele se execută din mai multe părţi. Numărul lor fiind dictat
de poziţia arborilor. Pentru poziţia arborilor în plan orizontal, carcasa se execută din două
bucăţi, iar, pentru poziţia arborilor în plan vertical, numărul de bucăţi este dat de numărul
treptelor de reducere. Planele de separaţie a semicarcaselor trec prin axele de rotaţie a
arborilor.
Domeniile de utilizare a reductoarelor fiind multiple s-a recurs la tipizarea elementelor
componente ale celor de uz general – roţi dinţate, arbori, carcase, capace, dopuri de aerisire şi
golire, instalaţi de ungere şi răcire – ceea ce permite ca fabricaţia să se facă de firme
specializate (Câmpina, Baia Mare, Reşiţa-România şi Flender – Germania).
Nivelul înalt de tehnicitate, corelat cu gama mare de tipodimensiuni şi realizarea lor
economică la un cost de fabricaţie mic, a impus execuţia integrată a reductoarelor în
întreprinderi dotate cu utilaje moderne şi cu un personal specializat.
Diferitele variante constructive şi principalele caracteristici funcţionale ale
reductoarelor cu axe fixe sunt prezentate în fig. 2.2. şi tabelul 2.1 [20]
4
Zaharie MORARIU

e
a
1C
1H

f
b
2CH
2H

g
c
3CH
3H

d
h
2H
2CV
coaxial

j
1M
i
3CV

k
l
2M
2HM

Fig. 2.2. Principalele scheme de reductoare cu angrenaje cu axe fixe


1H, 2H, 3H coaxial şi 1C, 2CH şi 3CH – reductoare cu angrenaje cilindrice
şi conice cu axele în plan orizontal ; 2CV, 3CH şi 1C – reductoare cu
angrenaje conice şi cilindrice cu axele în plan vertical; 1M, 2M şi 2HM -
reductoare cu angrenaje melcate şi cilindrice.
5
Zaharie MORARIU

Caracteristicile principale ale reductoarelor cu angrenaje cu axe fixe

Tabelul 2.1
Puterea la intrare, în
Raportul
Mărimea KW, la 1000 rot/min. Randa-
Tipul Masa de
caracteristică mentul Utilizări
reductorului [kg] transmi-
[mm] Momentul de ieşire,
tere
în [Nm]

460 00 KW Reductoare
Reductor cilindric aw 500 3 650 1,25-6,3 0,99 de putere
cu o treaptă de 180 000 Nm mare
reducere - 1H
2-10 00 KW
Fig.2.2.a aw=80…400 25-1 150 2-6,3 0,99
31 500 Nm Reductoare
de uz
Reductor cilindric aw2=125…500 1-770 KW general
90-2 400 8-40 0,98
cu două treapte de 63 000 Nm
reducere - 2H
Fig.2.2.b 63 00 KW
aw 710 8 800 7,1-20 0,98 Reductoare
500 000 Nm
de putere
mare
Reductor cilindric aw 710 8 700 7,1-20 350 000 Nm 0,98
cu trei treapte de
reducere - 3H Reductoare
Fig.2.2.c - - 3,5-710 0,4-45 000 Nm 0,98 de uz
general

Reductor cilindric 3 400 KW Reductoare


cu două treapte de aw 800 14 000 20-100
750 000 Nm
0,97 de putere
mare
reducere coaxial
2H 1-105 KW Reductoare
Fig.2.2.d aw3=200…500 245-2 500 50-200 0,97 de uz general
56 000 Nm
Multiplicator
25-35 000 KW
în o treaptă cu aw=200…1 070 440-20 800 1,5-8 0,98
240 000 Nm
angrenaje V
Idem cu angrenaj 20-32 000 KW
a =200…1 070 440-20 800 1,5-8 0,98
cu dinţi înclinaţi w 200 000 Nm
Multiplicator în Transmisii
două trepte cu 500-2 000 KW turbo
- - 8-15 0,97
angrenaj cu dinţi 200 000 Nm
înclinaţi
Multiplicator
coaxial cu 50-23 000 KW
aw=125…500 400-12 000 1-8 0,98
angrenaje 230 000 Nm
exterioare V
Reductor conic 3 000 KW Reductoare
cu o treaptă de - - 1-6,3 0,99 de putere
30 000 Nm mare
reducere - 1C
Fig.2.2.e 1-400 KW Reductoare
do2=112…450 30-700 1-6,3 0,99 de uz general
8 000 Nm
6
Zaharie MORARIU

Tabelul 2.1 (continuare)


Puterea la
Raportul
intrare, în kW,
Mărimea de Randa-
Tipul Masa la 1000 r.p.m.
caracteristică transmitere mentul Utilizări
reductorului [kg]
[mm]
Momentul de
utot
ieşire, în [Nm]
Reductoare
Reductor pentru
aw = 560… 4 000… 100…3 000 KW
conico-cilindric 10…22 0,98 transportoare,
1 250 23 000 30 000 Nm maşini de
cu două treapte
extracţie
de reducere -
2CH do2 = 112…450 60… 1…350 KW
8…40 0,98
Fig.2.2.f aw2 = 100…400 1 550 28 000 Nm
Reductor Reductoare
conico-cilindric de uz
cu trei treapte do2 = 112…355 150… 0,5…110 KW general
50…250 0,97
de reducere - aw2 = 160…500 2 500 56 000 Nm
3CH
Fig.2.2.g
Reductor
conico-cilindric
cu trei treapte do2 = 112…450 65… 0,5…180 KW Reductoare
8…40 0,98 de uz
de reducere - aw2 = 100…400 1 500 28 000 Nm general
2CHV
Fig.2.2. h
do2 = 112…355 125… 0,5…110 KW Reductoare
Reductor 50…250 0,97 de uz
conico-cilindric aw2 = 160…500 2 400 56 000 Nm general
cu trei treapte Reductoare
de reducere aw = 1 250.. 170…1 000 utilizate la
3CHV - 26…38 0,97 acţionarea
1 900 280 000 Nm morilor de
Fig.2.2. i ciment

Reductor dacă u = 5
melcat cu o 0,93…0,97
1… 0,1…100 KW
treaptă de aw = 31,5…500 5…63(80)
2 300 60 000 Nm dacă u = 60
reducere 1M
Fig.2.2. j 0,70…0,87

Reductor dacă u=315


melcat în două 0,6…0,8 Reductoare
50… 0,1…24 KW de uz
treapte de aw2 = 100…500 315…2 500 dacă u=2 general
2 500 10 5000 Nm
reducere 2M 500
Fig.2.2. k 0,35…0,55
Reducto
cilindro- melcat dacă u=50
cu două treapte 50… 0,6…55 KW 0,82…0,90
aw2 = 200…500 40…280
de reducere 2500 98000 Nm dacă u=250
2HM 0,6…0,8
Fig.2.2. l
7
Zaharie MORARIU
Reductoare planetare. Reductoarele planetare au la bază mecanisme planetare (cu
elemente cu axe fixe – care se rotesc faţă de două axe, axa proprie şi axa fixă). Roţile cu axe
fixe sunt: roata centrală rotitoare 1 şi coroana dinţată la interior fixă 3. Roţile cu axe mobile
sunt sateliţii 2 montaţi pe braţul portsatelit 4 (fig. 2.3) [14, 20].

2
3
3
4 1
2
4 b a
1

a b

Fig. 2.3. Reductor planetar


a – arbore conducător; b – arbore condus; 1 - roata centrală rotitoare;
2 - sateliţii; 3 - coroana dinţată la interior fixă;4 - braţul portsatelit

Reductoarele planetare au o largă utilizare în tehnica acţionărilor, fiind caracterizate


prin compactitate – gabarit mic – randament bun = 0,8…0,98, posibilităţi cinematice
6
remarcabile iR = 4…10 , transmit puteri într-o gamă mare P = 6…25.000 KW, siguranţă mare
în funcţionare, întreţinere uşoară şi pot fi folosite ca subansamble independente sau integrate
cu alte organe de maşini, role de transport, roţi de curea şi tobe de maşini de ridicat.
Reductoarele planetare se construiesc într-o mare gamă de tipodimensiuni, cu una,
două sau trei trepte, de către firme specializate (Baia Mare). Reductorul din fig. 3.3.b are trei
trepte de reducere, poate transmite puteri P 20 KW, cu rapoarte de transmitere iR = 30…300
şi un randament = 0,8 … 0,96.
Reductoarele planetare reclamă o tehnologie de execuţie şi montaj de mare precizie,
ceea ce implică costuri mai mari. Cu toate acestea, în foarte multe situaţii, costurile mari se
compensează prin avantajele arătate, fapt ce determină ca aceste produse să fie competitive.
Reductoare armonice. Transmisia armonică reprezintă o clasă nouă de transmisii
mecanice apărute după 1960, cu multiple poibilităţi de aplicare în tehnica acţionărilor
mecanice [14, 20].
Construcţia şi funcţionarea transmisiei armonice este dată în fig. 2.4. Roata elastică 5
– netedă sau dinţată la exterior – se montează în interiorul roţii rigide 6 – netedă sau dinţată la
interior. Prin deformatorul de unde 3 – de formă eliptică – prin cele două vârfuri, deformează
roata elastică 5, realizând angrenarea totală sau parţială a 50% dintre dinţi. Cum roata rigidă 6
este fixă, iar deformatorul 3 se roteşte cu viteza unghiulară 1, poziţia angrenării se modifică
şi obligă roata elastică 5 să se rotească în sens invers cu 2.
Reductoarele armonice au construcţia cea mai compactă, se realizează cu una sau două
trepte de reducere, realizează rapoarte de transmitere mari iR 106, transmit puteri mici
P 10 KW, randamente relativ mici = 0,75…0,90, siguranţă mare în funcţionare,
8
Zaharie MORARIU
tehnologie de execuţie şi montaj pretenţioasă iar fabricarea se face centralizat în firme
specializate.
Toate reductoarele prezentate au principalii parametri constructivi şi funcţionali
standardizaţi (rapoarte de transmitere, dimensiunile de gabarit şi de legătură, distanţele dintre
axe, turaţiile la intrare şi ieşire, momentele transmisibile). Astfel, pentru activitatea de
proiectare se impune alegerea reductorului. Alegerea se face în funcţie de: tipul reductorului;
puterea transmisă P1 în KW; turaţia la arborele de intrare şi de ieşire în r.p.m.(r.p.m.- rotaţii pe
minut); raportul de transmitere; caracteristicile funcţionale ale maşinii motoare şi maşinii de
lucru); în unele situaţii şi de momentul de răsucire la ieşire.

4 4 6 3
6

5 5

ω1 2 1
ω1
ω2 2
1
ω2

Fig. 2.4. Reductor armonic

3. STRATEGIA PROIECTULUI

Odată cu diversificarea nevoilor consumatorilor, a tehnologiei moderne şi a


concurenţei, crearea de produse din ce în ce mai perfecţionate devine vitală pentru orice firmă
sau întreprindere. Aceasta trebuie să ştie cum să gestioneze produsul pe tot parcursul ciclului
de viaţă – de la creare şi până la declin – şi să găsească produsul nou care să-l înlocuiască pe
cel existent înainte de faza de declin.
Aspectul principal care contează la definirea produsului nou este înţelegerea sa ca
produs original, îmbunătăţit şi/sau modificat, sau ca marcă nouă pe care firma sau
întreprinderea o realizează prin efortul compartimentului propriu de cercetare – dezvoltare.
Pe baza conceptului de produs nou, tema de proiect a fost concepută pe schema unei
transmisii mecanice clasice, în care maşina de lucru, virtuală, ML este acţionată de un motor
electric ME, prin intermediul unei transmisii mecanice prezentată sub formă de “cutie
neagră”, în interiorul căreia se află transmisia prin curele trapezoidale TCT sau curele dinţate
TCD şi transmisia prin roţi dinţate TRD, organizate în diferite variante constructive (fig. 3.1).
Transmisia mecanică se realizează cu subansamble – motoare electrice, transmisii prin
curele, reductoare cu roţi dinţate, cuplaje – achiziţionate de la firme specializate, în diferite
variante constructive (vezi cap. 2). După cumpărare subansamblele sunt organizate în diferite
variante constructive, folosind diferite combinaţii, după care sunt oferite pieţei ca produse noi.
9
Zaharie MORARIU
Acestea devenind la rându-le părţi componente ale unor utilaje sau echipamente de proces sau
de producţie
C

TM ML

ME TM C
ME TM
ML

C
ME
ML
a b c
Fig. 3.1. Variante ale transmisiilor mecanice
a – TM cu reductor cilindric; b – TM cu reductor conic sau conico-cilindric;
c – TM cu reductor melcat sau cilindro-melcat.

Produsul de bază (transmisia mecanică) proiectat trebuie să aibă o utilitate


corespunzătoare, nu atât prin masa de material organizată, cât, mai ales, prin setul de
satisfacţii pe care le oferă consumatorului. Pentru îndeplinirea acestor deziderate, procesele de
planificare şi execuţie a concepţiei trebuie să se realizeze în strânsă legătură cu preferinţele
cumpărătorului.
Astfel, la realizarea unui produs trebuie să se urmărească stabilirea unui raport optim
între valoarea de întrebuinţare sau utilitatea produsului şi costurile de producţie directe şi indi-
recte care le generează. Una din metodele de operare, prin care se poate obţine acest optim,
este ingineria valorii (I.V.). Date suplimentare cu privire la conceptele cu care operează I.V.
la reproiectarea produselor şi la proiectarea noilor produse sunt date în lucrările [3, 13, 24].
În acest sens, se recomandă ca toate datele tehnice şi economice să se culeagă de pe
piaţă: parametrii funcţionali (viteză, sarcină, randament, durabilitate); parametrii constructivi
(material, formă, dimensiuni de legătură, gabarit, design); parametrii ergonomici şi cei de
calitate a mediului.
Toate activităţile care concură la realizarea produsului trebuie să corespundă
documentaţiei tehnice (a se vedea anexele 3.1 şi 3.2 ) şi să fie coordonate în aşa fel încât să
conducă la maximizarea cererii şi a profitului, printr-o ofertă variată a produsului şi la un preţ
de vânzare cât mai mic.
De asemenea, trebuie considerate situaţiile de criză a materiilor prime, creşterea
costului energiei şi scăderea calităţii mediului. Ca urmare, trebuie căutate cele mai adecvate
variante constructive şi funcţionale, adaptate noilor condiţii de criză, să nu polueze,
refolosirea materialelor şi soluţii ce reclamă consum mic de materiale şi energie.
Pregătirea şi implementarea unor strategii eficiente, implică stabilirea riguroasă a
obiectivelor urmărite–maximizarea funcţiilor produsului, a variantelor constructive, a calităţii
şi a profitului şi minimizare costului – exprimate calitativ în figura 3.2 [10, 19].
Strategia de realizare a proiectului impune parcurgerea unui număr de faze succesive,
fiecare având un obiectiv bine definit. Fiecare fază se intercondiţionează cu celelalte. Astfel,
toate acţiunile efectuate şi deciziile luate în afara fazei corespunzătoare, antrenează, în
majoritatea cazurilor, o suboptimizare a proiectului.Acestea decurg, fie din necesitatea reluării
acţiunilor întreprinse prea devreme, fie din impactul deciziilor sau acţiunilor tardive, cum ar
fi: reconsiderarea funcţiilor produsului şi a schemei funcţionale; modificări constructive(sub
aspectul materialului, dimensional, formă, precizie de execuţie şi de montaj, durabilitate,
reparaţii); costuri suplimentare pentru accelerarea altora sau analiza costurilor în sensul
reducerii acestora; modificarea termenelor de livrare; gama de servicii oferită.
Se precizează faptul că nu există o schemă general – valabilă de desfăşurare a
10
Zaharie MORARIU
proiectului, fiecare fază trebuie bine definită, la care se adaugă jalonarea corectă a debutului
şi finalului fiecărei faze. Succesiunea fazelor, încadrarea individuală şi secvenţială corectă
este un succes pentru realizarea proiectului. Un exemplu în acest sens este dat în figura 3.3.
Costuri minime ale produsului

Competitivitatea produsului
Calitate Servicii
Proiectare Execuţie proiect
Aprovizionare Montaj
Montaj şi punere Punere în funcţiune
în funcţiune Transport
Siguranţă în Auditul intern
exploatare Expertize, Reparare
Garanţie, Asigurare

Fig. 3.2. Elemente ale competitivităţii

Strategia Generarea Selectarea Selectarea şi Analiza


proiectului ideilor ideilor testarea economică
conceptului preliminară

Proiectarea Fabricarea Testarea Analiza Testarea


produsului produsului produsului economică pieţei

Lansarea şi Asigurarea
comercializarea serviciilor
produsului

Fig. 3.3. Etapele realizării unui produs nou

În concluzie, proiectul reprezintă o succesiune de acţiuni cu caracter concret şi bine


definit, în derularea căreia se intervine, în urma unei analize competente, modificându-i cursul
în funcţie de obiectivul propus.
Realizarea proiectului nu poate consta în reproducerea cu fidelitate a unui model.
Pentru realizarea lui se caută a se sprijini pe date explorabile a unui model cunoscut şi pe date
acumulate în anii anteriori la alte discipline (fizică, mecanică, mecanisme, rezistenţa şi
tehnologia materialelor, toleranţe, termotehnică, desen tehnic, programare, activitate practică,
microeconomie, contabilitate, finanţe etc.).
În final, proiectantul trebuie să-şi construiască o astfel de schemă, adaptată cazului
concret şi care să-i permită realizarea proiectului. În acest context, proiectantul îndeplineşte
simultan, atât funcţia de manager, cât şi cea de executant. Succesul realizării proiectului
constă în formularea unei “cărţi a inovaţiei”, capabilă să atenţioneze proiectantul asupra
motivelor căutării oportunităţilor de inovare referitoare la produs, piaţă, tehnologie, care
trebuie avute în vedere asupra scopurilor şi obiectivelor (cota de piaţă, rentabilitate), ca şi a
delimitărilor ce privesc natura şi gradul de noutate ce trebuie atins.
11
Zaharie MORARIU
4. TRANSMISIA MECANICĂ - PRODUS NOU
Ideea de produs nou se creează continuu în sfera proceselor industriale şi a serviciilor.
Creativitatea este apreciată ca rezultat al imaginaţiei, dar rezultatul ei este amplificat prin
metode şi tehnici de căutare sistematică a noilor idei, presupunând iniţiativă, perseverenţă,
spirit de observaţie, capacitate de analiză şi sinteză.
Ideile de produse noi pot apărea din cele mai variate surse, varianta adoptată în final
poate să rezulte, deopotrivă, dintr-o întâmplare fericită sau dintr-o analiză sistematică.
Principalele surse generatoare de idei sunt [19]:
1) Surse interne. Acestea provin din interiorul firmei:
de la compartimentul de cercetare – dezvoltare;
de la compartimentul de producţie, rezultate din procesele de producţie şi din
utilizarea la maxim a capacităţilor de producţie;
de la compartimentul design - posibilităţile funcţionale, estetice şi ergonomice;
de la compartimentul de marketing, rezultat al perceperii nevoilor clienţilor
(marketing = organizarea proceselor de concepţie a produselor productive, desfacere şi
activitatea de service şi post vânzare, pornind de la cunoaşterea nevoilor consumatorilor, în
scopul satisfacerii superioare a acestora);
de la managementul firmei, motivate de oportunităţile strategice;
diverşi salariaţi ai firmei, identificând oportunităţile din propriile activităţi.
2) Surse externe, sunt cele care apar în afara firmei şi pot proveni de la:
consumatori, mai ales cei finali, care pot oferi sugestii în legătură cu nevoile şi
dorinţele lor;
distribuitori sau detailişti, care pot identifica noi cerinţe pentru produsele
comercializate;
furnizori, care identifică modalităţi în care materiile prime sau componentele
produse de ei pot fi utilizate pentru a crea noi produse sau o diversificare a gamei de servicii;
concurenţii care realizează un produs ce poate fi copiat;
universităţile care, în urma activităţilor de cercetare, identifică idei pentru
produse şi servicii noi;
agenţiile publicitare de marketing, în urma sondajelor de piaţă descoperă
cerinţe noi a consumatorilor ce pot servi ca bază pentru crearea de noi produse.
3) Alte surse. Se aminteşte tehnica asaltului de idei (brainstroming-lui), care reuneşte
persoane, în vederea sugerării de idei pentru produse noi, atât pe baza experienţei personale,
cât şi a celei de muncă. Ideile se contabilizează, dar nu sunt analizate atunci, evaluarea lor
urmează a se face la o altă dată ulterioară, de obicei, de alte persoane. Metoda are avantajul că
se maximizează numărul ideilor generate şi permite chiar idei dintre cele mai originale.
În cadrul proiectului, analiza ideilor se face tabelar, folosind sursele enunţate, dar
corelate cu experienţa fiecărui proiectant şi cu posibilităţile firmei la care proiectantul este
angajat. În acest sens, se impune o clasificare a posibilelor produse noi, ce fac obiectul
proiectului, în următoarele grupe:
grupa 1 – înlocuitori ai produselor existente, la care se manifestă un grad înalt
de inovare (transmisiile mecanice independente, cum sunt: transmisiile prin curele sau
reductoarele cu roţi dinţate, care pot fi înlocuite cu transmisii mecanice clasice, livrate sub
formă de subansamble);
grupa 2 – completări pentru extinderea gamei de produse existente (transmisia
mecanică clasică poate fi executată în diferite variante constructive şi poate fi echipată cu
limitatoare independente de sarcină, viteză sau unisens şi cu sisteme automate de pornire –
oprire şi de semnalizare luminoasă sau acustică a avarilor);
12
Zaharie MORARIU
grupa 3 – produse noi, în afara gamei extinse de produse (transmisii mecanice
moderne ce au în compunere reductoare planetare sau armonice, cu sau fără limitatoare şi
sisteme automate);
grupa 4 – produse noi, destinate vânzării pe pieţe noi. Se înlătură toate
variantele prezentate, cel puţin pentru firma în cauză, fiindcă atât noile variante, cât şi piaţa
acestora reprezintă factori cu care nu a mai avut de-a face. Aceste variante sunt ofensive şi
destinate dezvoltării, au un grad mare de risc, deoarece există posibilitatea ca piaţa să se
volatilizeze rapid (transmisii mecanice clasice şi moderne cu turaţie variabilă în trepte sau
continuu, cu sau fără limitatoare de sarcină şi sisteme automate de comandă şi semnalizare.
Pentru a-şi câştiga cota de piaţă un nou produs, trebuie să intre în competiţie, iar
estimarea volumului de vânzări are legătură directă cu avantajele competitive oferite de acesta
în momentul lansării pe piaţă. Trebuie să se plece de la avantajele forte, cum sunt cele bazate
pe preţ sau performanţă, pentru a se menţine pe piaţă în faţa concurenţei, suficient de mult
timp pentru a se ajunge la profiturile aşteptate.

5. SELECTAREA IDEILOR - POTENŢIALUL DE PIAŢĂ


ŞI CAPACITATEA FIRMEI
În faza iniţială pot să apară un număr mare de produse noi. Acestea sunt supuse unor
selecţii succesive, în vederea trierii lor şi eliminării variantelor ce nu întrunesc cerinţele
impuse condiţiei de produs nou. În această etapă produsele noi sunt confruntate cu restricţiile
impuse de resursele materiale, umane şi financiare, de cerinţele pieţei şi de necesitatea
asigurării rentabilităţii viitoarelor produse.
Rezultatul studiului de aplicare a unei idei de produs nou nu trebuie să fie neapărat
pozitiv sau de urgentare, el trebuie să evalueze exact riscurile şi eşecurile. În acest sens,
realizarea noului produs reprezintă intersecţia domeniului posibilităţilor tehnice cu
dezideratele economice, aşa cum se arată în figura 5.1 [19].
Posibilităţi tehnice

Cercetare
Tehnologie
Experienţă
Realizare
Idee Comercializare
Economice
Obiceiuri
Structuri

Deziderate socio - economice


Fig. 5.1. Factorii de influenţă a unui produs nou

În concluzie, firma la care proiectantul este angajat, este chemată să analizeze corect,
să reducă incertitudinile şi să asigure o bună compatibilitate între ideea de produs nou pe care
o percepe ca pe o oportunitate şi obiectivele sale, potenţialul şi mediul său. Procesul de
selecţie a ideii comportă, în principal, două momente:
primul moment solicită analiza potenţialului de piaţă şi a capacităţii firmei ce
urmează să producă şi să comercializeze produsul;
13
Zaharie MORARIU
al doilea moment se referă la ideile care trec de primul moment, sunt apoi evaluate
şi analizate sistematic pe baza ingineriei valorii .
Un exemplu, cu privire la sursa de idei noi şi a potenţialului de piaţă, este prezentat în
tabelul 5.1, în care punctul de plecare îl poate reprezenta tipul de client pe care-l are firma în
cauză la momentul respectiv, pentru a satisface cererea de produse şi servicii, chiar dacă
acestea nu au un caracter inedit pentru firma furnizoare (se analizează fiecare caz în parte).
Pe prima coloană a tabelului se precizează sursele de idei noi, iar pe următoarele
coloane grupele de produse şi frecvenţa cu care diferitele grupe de produse sunt indicate de
diferitele surse (variantele trebuie să asigure rentabilitatea firmei).
Potenţialul de piaţă a produsului nou Tabelul 5.1
Nr. Frecvenţa grupelor propuse
Sursa de idei
crt. Adesea Uneori Rareori
1 Compartimentul de vânzări 1;2 3 4
2 Compartimentul de asistenţă tehnică 1;2;3;4 - -
3 Departamentul de producţie 1;2;3;4 - -
4 Comportamentul de cercetare – dezvoltare 1;2 3;4 -
5 Compartimentul de cercetare a pieţei 1;2 3 4
6 Sesiunile asaltului de idei 1 2;3 4
7 Surse din exterior 1 2 3;4
8 P1 100 0 0
Ponderea grupei
9 P2 71,4 28,5 0
10 NN i P3 28,5 57,1 14,2
Pi NS
100 [%].
11 P4 28,5 14,2 57,1

Pentru completarea tabelului 5.1 se ia ca punct de referinţă produsul din grupa 1, la


care gradul de complexitate este relativ mic, noua tehnologie nu reclamă investiţii
suplimentare, iar costul va fi cel mai mic în raport cu celelalte variante. Variantele 3 şi 4 au
grade de complexitate mai mari şi costuri mai ridicate. Astfel, frecvenţa va fi uneori sau
rareori, iar cumpărători vor fi mai puţini (cerere mică).
De asemenea, pentru fiecare tip de frecvenţă se poate nominaliza o grupă, mai multe
grupe sau toate grupele. Nominalizarea unei grupe se poate face numai pentru o singură
frecvenţă. Pentru selectarea grupelor s-a introdus parametrul “ponderea grupei Pi (i =
1,2,3,4),” care s-a definit prin raportul dintre numărul de nominalizări a unei grupe (NN)i şi
numărul surselor de idei (NS).
În final, se aleg acele idei care au ponderea cea mai mare în ordinea frecvenţelor,
acestea asigură pe termen lung o cerere de produse constantă şi în final rentabilitatea firmei.
Analiza capacităţii firmei se face tabelar, utilizând o metodă de evaluare ca cea din
tabelul 5.2. Prima coloană cuprinde criteriile de fezabilitate tehnică, de marketing şi de
rentabilitate, hotărâtoare în producerea şi comercializarea unui produs. A doua coloană
cuprinde valoarea acordată de proiectant fiecărui criteriu (max. 10 puncte), în funcţie de
importanţă. În a treia coloană proiectantul evaluează numeric, pe scara de evaluare, fiecare
criteriu cu note de 1 la 10. Apoi, pe ultima coloană se face evaluarea globală a potenţialului
firmei prin suma produselor x y.
Aprioric, proiectantul stabileşte suma punctelor de importanţă a criteriilor (se
recomandă, max. 10 puncte) şi nivelul minim de acceptare a ideii (de regulă, 75 puncte). Se
precizează faptul că evaluarea se face pentru fiecare idee în parte.
Pentru o selecţie corectă a ideilor trebuie să se cunoască unele date despre firmă, cum
sunt: ţara şi zona geografică unde se situează; gradul de dotare a firmei; componenţa şi
14
Zaharie MORARIU
competenţa compartimentului cercetare – dezvoltare; posibilităţi de execuţie, control şi de
asigurarea serviciilor; competenţa compartimentului de marketing; resursele umane şi
financiare [14].
De exemplu, o firmă consideră suma punctelor de importanţă a criteriilor egală cu 10
puncte, acordă 0,5 puncte pentru criteriul cu dezvoltarea cea mai mică şi 2 puncte pentru
criteriul cel mai bine dezvoltat, iar nivelul minim de acceptare 75 puncte, ceea ce arată că
firma dispune de toate resursele şi dotările pentru realizarea produsului (tabelul 5.1).

Selectarea produsului nou pe baza capacităţii firmei Tabel 5.2


Importanţa Scala de evaluare a criteriilor Scorul.
criteriului slab 1 – 4 Nivel
Nr.
Criteriile de selecţie max. 10 p. mediu 5 – 8 max -100
crt.
bun 8 – 10 min - 75
(x) (y) (xy)
Note acordate 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Compatibilitatea dintre strategia


1 2 10 20
şi obiectivele firmei

Capacităţi proprii de
2 0,75 6 4,5
Cercetare – dezvoltare

Cunoştinţe şi experienţă în
3 1,25 8 12,5
Marketing

4 Posibilităţi productive 1,25 8 12,5

Capacităţi de producţie
5 0,5 4 1
Potenţiale + colaborări
Compatibilitatea cu circuitele de
6 Aprovizionare şi distribuţie 1 7 7
existente

7 Resurse umane 1,5 9 13,5

8 Resurse financiare 1,5 9 13,5

9 Total Σ = 10 Σ = 84,5
15
Zaharie MORARIU
6. CREAREA ŞI TESTAREA CONCEPTULUI - TRANSMISIE MECANICĂ
6.1. Stabilirea rapoartelor de transmitere
În cadrul capitolului se stabileşte schema funcţională şi parametrii cinematici ai
transmisiei mecanice alese pe baza criterilor de la capitolele precedente.
Principalii parametri cinematici sunt rapoartele de transmitere pentru transmisia prin
curele şi reductor, stabilirea lor se face în baza unor criterii de optimizare constructivă şi
funcţională, care au la bază, de regulă, gabaritul şi costul minim al materialului.
În baza datelor de proiectare, raportul de transmitere total, teoretic, se determină cu
relaţia:
nMEj
i tot j i cj i Rj ; j = 1, 2, 3, 4 (6.1.1)
nML
unde: i*cj şi i*Rj sunt rapoartele de transmitere, ipotetice, ale transmisiei prin curele,
respectiv a reductorului; nMEj este turaţia la mers în gol a motorului electric – valorile sunt
precizate în cataloagele firmelor producătoare ( = 750; 1000; 1500; 3000 r.p.m.); nML este
turaţia maşinii de lucru – valoarea ei este precizată prin tema de proiectare; j – numărul de
variante.
Turaţia motorului electric, nefiind precizată, din calcul se vor obţine patru valori
pentru raportul total teoretic, deci patru variante.
În continuare, pentru fiecare din cele patru variante obţinute, se va stabili, conform
STAS 6012-82, rapoartele de transmitere standardizate icj şi iRj , în aşa fel încât produsul
rapoartelor standardizate să fie cât mai aproape de valorile rapoartelor totale teoretice.
Raportul de transmitere standardizat pentru transmisia prin curele se alege în
intervalul:
1 i c j 2,5 (3,15) (6.1.2)
Numărul treptelor de reducere la reductor se stabilesc cu ajutorul rapoartelor de
transmitere standardizate prezentate în tabelele 6.1 şi 6.2, astfel:
1,25 iRj 6,30 – reductor de uz general cu o treaptă de reducere;
7,10 iRj 31,5 - reductor de uz general cu două trepte de reducere; (6.1.3)
12,5 iRj 40,0 – reductor melcat cu o treaptă de reducere.
iRj 40 – reductor de uz general cu mai multe trepte de reducere.
Reductoarele planetare şi armonice se pot adopta pentru oricare din cazurile
prezentate, când se impune o construcţie compactă şi un gabarit minim.
Alegerea variantei optime se face în baza costului de material necesar execuţiei roţilor
de curea şi angrenajelor.
În acest sens se calculează volumul, aproximativ, al roţilor de curea şi al angrenajelor
reductorului.
Volumul aproximativ al roţilor de curea este dat de relaţia:

VTC j D 2p1B 1 i cj
2 2
K1 1 i cj [m3], (6.1.4)
4
unde: Dp1 – diametrul primitiv al roţii de curea conducătoare; B – lăţimea roţii; icj – raportul
de transmitere standardizat; K1- factorul de volum pentru roţile de curea ( = D 2p1B ).
4
Volumul aproximativ pentru angrenajele cilindrice, pentru un reductor cu trei
trepte de reducere, s-a determinat în baza următoarelor ipoteze:
16
Zaharie MORARIU
raportul dintre lăţimea danturii şi diametrul de divizare este constant
b1 b 3 b 5
;
d1 d 3 d 5
pinioanele au acelaşi număr de dinţi (z1 = z3 = z5);
condiţia de egală rezistenţă la încovoiere la piciorul dintelui pentru roţile
dinţate durificate ce formează angrenajele ( F1= F3 = F5);
condiţia de egală rezistenţă la pitting a flancurilor dinţilor pentru roţile dinţate
îmbunătăţite ce formează angrenajele ( H1 = H3 = H5).
Pentru angrenaje cilindrice durificate, volumul angrenajelor este:

VaDj K 2D 1 i12
2 2
i12 1 i 34 2
i12 i 34 1 i 56 [m3], (6.1.5)

Pentru angrenaje îmbunătăţite, volumul angrenajelor este:


2 1 i
i12 2 2 i 1 i 2
Î 2 34 1 i 34 i12 34 56 1 i 56
Vaj K 2î 1 i12 [m3], (6.1.6)
i 34 1 i12 i 56 1 i12

unde: K2D, K2î – factorii de volum pentru angrenaje durificate, respectiv angrenaje
îmbunătăţite şi se definesc prin relaţia generală:
b 3 3
K2 d [m ], (6.1.7)
4 d1 1
unde:d1 – diametrul de divizare al roţii dinţate z1; b – lăţimea danturii; i12, i34, i56 – rapoartele
de transmitere standardizate pentru prima, a doua şi a treia treaptă de reducere (tabelul 6.3).
Alegerea rapoartelor pentru angrenaje i k , k 1 se va face cu respectarea condiţiei
i k, k 1 1 i c j .

Valorile factorilor K2D şi K2Î sunt diferite şi se adoptă în funcţie de material, de modul
de poziţionare a roţilor dinţate faţă de reazeme şi de treapta de precizie ( pentru roţi durificate
b/d1 = 0,4…0,8 şi pentru roţi îmbunătăţite b/d1 = 0,8…1,2).
Volumul aproximativ pentru angrenajele conice se calculează după aceleaşi
considerente, dar în ipoteza că roţile dinţate conice se aproximează cu doi cilindrii care au
diametrele egale cu diametrele de divizare medii (dm1 şi dm2) şi lăţimea (b). Astfel, apare
raportul (b/dm1); valorile se stabilesc în funcţie de raportul de transmitere şi de numărul de
dinţi ai pinionului (pentru roţi durificate b/dm1 = 0,48…0,64 şi pentru roţi îmbunătăţite
b/dm1 = 0,64…0,8).
Volumul aproximativ pentru angrenajul melcat se calculează cu relaţia:

b2 3
Va d1 i122 K3 i122 [m3], (6.1.8)
4 d1 q q

unde:d1- diametrul de divizare a melcului; b2 - lăţimea roţii melcate; - constanta lungimii


melcului( orientativ =14); q- coeficientul diametral (orientativ q =12).
Numeroasele aplicaţii numerice efectuate pe angrenaje cilindrice şi conice arată,
pentru acelaşi raport de transmitere, un consum de material mai mare cu 5 – 10% la
angrenajele îmbunătăţite faţă de cele durificate.
De asemenea, raportul b/d1 determină o creştere a consumului de material cu 70…
100% la angrenajele îmbunătăţite faţă de cele durificate.
17
Zaharie MORARIU
În faza preliminară de proiectare, pentru factorii de volum se pot adopta următoarele
valori, orientative:K1= 10 –3 [m 3] ; K2Î = 4•10 –4[m 3]; K2D = 2•10 –4[m 3]; K3 = 4,5•10 –4[m 3].
Se precizează faptul că aceste creşteri ale consumului de material la angrenajele
îmbunătăţite, determină, în lanţ, o creştere a consumului de material şi la celelalte elemente
componente ale reductorului (arbori, carcasă, elemente de etanşare etc.).
În concluzie, proiectantul trebuie să stabilească materialul de execuţie în funcţie de
caracteristicile funcţionale (viteză, încărcare, durabilitate etc.), de tehnologia de execuţie şi
montaj a roţilor dinţate şi să aleagă soluţia optimă, sub aspect tehnic, care determină costuri
minime.
Rapoarte de transmitere pentru
transmisii cu o treaptă Tabelul 6.1
Valoarea
Tipul transmisiei Recomandat
maximă
Reductor cu roţi dinţate cilindrice 2,5...6,3 12,5
Reductor cu roţi conice 2...4 9
Reductor melcat 10...40 80
Reductor planetar 2,5...63 180
Reductor armonic 50...140 300
Angrenaj cu roţi dinţate, deschis 3...7 18
Angrenaj melcat, deschis 10...60 125
Transmisie cu lanţ 2...6
Transmisie cu roţi de fricţiune 2...4 8
Transmisie prin curea lată 2...5 6,3
Transmisie prin curea trapezoidală 2...5 7
Transmisie prin curea dinţată 1,24...9 20

Tabelul 6.2

Rapoarte de transmitere nominale


(extras din STAS 6012-82)
I II I II
1,00 1,00 3,15 3,15
1,12 3,55
1,25 1,25 4,00 4,00
1,40 4,50
1,60 1,60 5,00 5,00
1,80 5,60
2,00 2,00 6,30 6,30
2,24 7,10
2,50 2,50 8,00 8,00
2,80 9,00

Observaţii:
Valorile din şirul I corespunde seriei de numere nominale R10, iar şirul II
corespunde seriei R20.
Valorile din şirul I se vor prefera valorilor din şirul II.
Rapoartele de transmitere mai mari decât cele indicate în tabel se obţin prin
înmulţirea acestora cu 10, 100, 1000.
18
Zaharie MORARIU
Rapoartele de transmitere la reductoarele în mai multe trepte tipizate Tabelul 6.3
*)
Tipul Parametrii u=u12 u34
Schema Observaţii
reductorului constructivi u=u12 u34 u56
8 = 4 2 (=3,15 2,5) ; 10 = 4 2,5;
Cilindric în a2 12,5 4 3,15 16 = 4 4;
2H 1,6
două trepte a1 20 = 5 4; 25 = 5 5;
31,5 = 6,3 5; 40 = 6,3 6,3
6,3 = 2 3,15; 8 = 2 4 (=2,5 3,15);
Conico- d2 10 = 2,5 4; 12,5 3,15 4;
cilindric în 2CH 1,12 16 = 4 4; 20 = 4 5;
două trepte a 25 = 5 5; 31,5 = 5 6,3;
40 6,3 6,3 (=5,6 7,1).
315 20 16; 500 31,5 16;
400 = 25 16; 800 25 31,5;
Melcat în două
2M 630 = 20 31,5; 125 0 40 31,5;
trepte Reunire de
a2 1600 50 31,5; 2000 63 31,5
2 două
1000 31,5 31,5;
a1 reductoare cu
40 = 2 20; 50 = 2,5 20; o treaptă
Cilindro-
63 = 3,15 20 80 = 4 20;
melcat în două 2HM
100 = 2,5 40 160 = 4 40;
trepte
200 = 5 40; 250 = 5 50
a2
1,6 50 3,15 4 4 63 4 4 4
Cilindric în a1 80 = 5 4 4 100 = 5 5 4
3H
trei trepte a3 125 = 6,3 5 4 160 = 6,3 6,3 4
1,6 200 6,3 6,3 5
a2
50 3,15 4 4
63 3,55 4,5 4
d2
1,12 80 = 4 5 4
Conico- a1 100 = 4 5 5
cilindric în trei 3CH
trepte a 2
125 = 4 6,3 5
1,6 160 = 4 6,3 6,3
a1
200 5 6,3 6,3
250 6,3 6,3 6,3
*) Scrierea se face pe rapoarte nominale (şirul STAS), pentru care se fac rotunjiri.
cu ”u” s-a notat raportul de angrenare ( u k, k+1 = i k, k+1 ; k = 1,3,5… ).

Masa roţilor de curea şi a roţilor dinţate se poate calcula dacă, aprioric, s-a stabilit
materialul şi desenul de execuţie:
Mj Vj j [kg], (6.1.9)

unde: Vj – volumul roţilor de curea, respectiv al roţilor dinţate; j – densitatea materialului.


Roţile dinţate de uz general se execută din oţel, iar roţile de curea se pot executa în
construcţie turnată din fontă, aliaje de aluminiu sau oţel ( FC = 6800 – 7100 kg/m3; OL =
7850 kg/m3; pentru aliajul de aluminiu AT Cu 10, Al = 3320 kg/m3;).
Costul materialului necesar fabricării roţilor de curea şi a al roţilor dinţate, se
determină cu relaţia
Cmj = cmj Mj [u.m. (unităţi monetare)], (6.1.10)
19
Zaharie MORARIU
unde: cmj – costul specific al materialului în [u.m./Kg]; Mj – masa roţilor în [kg].
În activitatea de proiectare valorile pentru costurile specifice ale materialelor se vor
adopta după preţurile practicate pe piaţa din ţară sau mondială, la momentul execuţiei
proiectului.
În faza de proiectare, costurile de producţie (costurile proprii) se pot obţine cu metoda
de calculaţie suplimentară diferenţiată, prin luarea în considerare, ca mărime de referinţă,
costul materialului, aşa cum se arată în cap. 8, fig. 8.3.
În concluzie, alegerea variantei optime sub aspectul rapoartelor de transmitere se poate
prezenta sintetic în schema din figura 6.1 şi în tabelul 6.4.

nML (dată prin tema de proiect)


nML

(valorile sunt date în catalogul firmei


nME j (j = 1, 2, 3, 4) j = 1, nME1 = 750; j = 2, nME2 = 1000;
:
j = 3, nME3 =1500 şi j = 4, nME4 = 3000 rpm).

n MEj
i tot j (valori calculate)
n ML

NU DA
(ic . iR) j i tot j

1 icj, iRj icj, iRj se aleg din tab. 6.2


2

icj ; (ik, k+1)j


k = 1,3,5... ik,k+1 se alege din tab. 6.3

NU DA
Cm Min [Cmj] Cmj se determină
cu rel.6.1.5...6.1.10

2 ic, ik, k+1 Tab.6.2 şi 6.3

Tipul Tab.6.3
reductorului

Fig. 6.1. Organigrama pentru stabilirea rapoartelor de transmitere


20
Zaharie MORARIU
Alegerea rapoartelor de transmiterea Tabelul 6.4
Roţi de curea (RC) Roţi dinţate (RD)
Parametrul U.M.
ic1(j =1) ic2(j =2) ic3(j =3) ic4(j = 4) iR1(j =1) iR2(j =2) iR3(j =3) iR4(j = 4)
VRCj şi VRDj m3
MRCj şi MRDj kg
CmRCj şi CmRDj u.m.

6.2. Alegerea motorului electric

În funcţie de schema funcţională a celor patru variante, puterea necesară la motorul


electric se calculează cu relaţia:
PM L
Pnec. j [KW], (6.2.1)
j
unde: PML- puterea la maşina de lucru, dată prin temă;
j – randamentul total al transmisiei mecanice.
Randamentul total al transmisiei mecanice se calculează, pentru cele patru variante, cu
relaţia:
m n
j TC j aj r , (6.2.2)

unde: TC j – randamentul transmisiei prin curele; aj – randamentul unui angrenaj; m –


numărul de angrenaje; r – randamentul unei perechi de rulmenţi; n – numărul de perechi de
rulmenţi.
Valorile randamentelor diferitelor cuple de frecare sunt precizate în tabelul 6.5.

Randamente estimate - Tabelul 6.5


Nr. Carcasă Carcasă
Cupla de frecare
crt. închisă deschisă
1. Angrenaj cilindric 0,97...0,99 0,93...0,95
2. Angrenaj conic 0,96...0,98 0,92...0,94
3. Motoreductor melcat 0,40 0,30
4. Angrenaj melcat z1 = 1 0,70...0,75 0,50...0,60
5. Angrenaj melcat z1 = 2 0,75...0,82 0,60...0,70
6. Angrenaj melcat z1 = 3 0,80...0,85 -
7. Angrenaj melcat z1 = 4 0,88...0,92 -
8. Transmisie prin roţi cu fricţiune 0,90...0,96 0,70...0,88
9. Transmisie prin lanţ 0,96...0,98 0,90...0,93
10. Transmisie prin curea lată - 0,94...0,96
11. Transmisie prin curea trapezoidală - 0,95...0,97
12. Transmisie prin cu roţi cu periferia netedă - 0,95...0,96
13 curea dinţată cu roţi dinţate 0,98...0,995
14. O pereche de rulmenţi 0,99...0,995 -
15. O pereche de lagăre cu alunecare 0,98...0,99 -
Motoarele electrice asincrone de uz general sunt produse care se execută în
întreprinderi specializate (UMEB – SA – Bucureşti, Electromotor S.A. Timişoara,
Piteşti)[26], dimensiunile de gabarit, de legătură şi de montaj şi caracteristicile funcţionale,
sunt reglementate prin norme de firmă şi prezentate în cataloage de produse (anexa 6.1,
tabelele 1,2 şi 3).
21
Zaharie MORARIU
Alegerea motorului electric se face în funcţie de turaţia de mers în gol şi puterea de
calcul necesară, astfel încât să fie îndeplinită inegalitatea
PME j Pc.nec. j cs Pnec. j , (6.2.3)

unde: PME – puterea motorului electric în KW; Pc.nec.j – puterea de calcul necesară; cs –
coeficient de suprasarcină ce ia în considerare creşterile accidentale ale puterii la maşina de
lucru – valorile sunt date în tabelul 6.6.

Factorul de utilizare KA ( cs) la transmisiile reductoare Tabelul 6.6


Caracteristica de funcţionare a maşinii motoare
Uniformă Şocuri uşoare Şocuri medii
Caracteristica de funcţionare a maşinii Motor
Motor electric, Motor
antrenate (de lucru) monocilindric
turbină cu abur policilindric cu
cu ardere
sau cu gaze ardere internă
internă
Uniformă
Generatoare, ventilatorare, turbo-
compresoare, transportoare, ascensoare
1,00 1,25 1,75
uşoare, mecanisme de avansuri la maşini-
unelte, amestecătoare pentru materiale cu
densitate uniformă
Şocuri medii
Transmisia principală a maşinilor-unelte,
ascensoare grele, mecanismele de rotaţie a 2,00
1,25 1,50
macaralelor, pompe policilindrice cu şi mai mult
piston, agitatoare şi amestecătoare pentru
materiale cu densitatea neuniformă
Şocuri puternice
Foarfece, ştanţe, laminoare, maşini 2,25
1,50 1,75
siderurgice, prese de brichetat, şi mai mult
concasoare, instalaţii de foraj
Observaţii:
1. Valorile din tabel sunt valabile pentru transmisii care nu lucrează în domeniul de
rezonanţă.
2. Dacă se indică, prin norme, pentru diferite domenii, factorul de utilizare (sau de
funcţionare), atunci se vor utiliza valorile respective.
3. Pentru transmisii multiplicatoare factorul din tabel se înmulţeşte cu 1,1.

Nefiind precizată turaţia motorului electric de mers în gol, alegerea motorului electric
se face pentru toate cele patru variante, precizate la pct. 6.1.
Din anexa 6.1, tabelele 1 şi 2 se obţin datele cu referire la puterea nominală (P ME j),
turaţia de mers în sarcină sau nominală (n I), randamentul MEj şi masa MMEj a motorului
electric.
Datele alese permit să se calculeze puterea pierdută în motorul electric, respectiv
costul acestei puteri. Pentru utilizatorul direct (cel care cumpără şi utilizează motorul electric),
aceste costuri se contabilizează la capitolul pierderi.
Puterea pierdută în motorul electric
1 ME j
Pp ME j PME j [KW], (6.2.4)
ME j

unde MEj este randamentul motorului electric.


22
Zaharie MORARIU
Puterea pierdută prin frecare în transmisia mecanică
1 j
PpTM j PML [KW], (6.2.5)
j
reprezintă din punct de vedere economic, pierderi care se contabilizează la capitolul cheltuieli
nerecuperabile de orice utilizator.
Costul total al puterii piedute prin frecare, se calculează cu relaţia:
C pj Pp M E Pp TM c EE t h [u.m.] (6.2.6)
j

unde: cEE –costul unitar al energiei electrice în [u.m./KW.h]; th – durata de funcţionare a


transmisiei mecanice, se poate adopta valoarea th = 10 000…20 000 ore.
Preţul de achiziţie a motorului electric se determină cu relaţia:
p ME j p OME M ME j [u.m.], (6.2.7)

unde: pOME – preţul unitar al motorului electric în [u.m./kg].; MMEj – masa motorului electric.
Costul energiei electrice şi preţul motorului electric se vor stabili la momentul
execuţiei proiectului, la mărimea celor practicate pe piaţa mondială sau în ţară.
Cheltuielile totale, efectuate cu ocazia achiziţionării motorului electric, şi cele datorate
puterii pierdute prin frecare sunt:
Ctj = Cpj + pMEj [u.m.], (6.2.8)
Toate datele tehnice şi economice se centralizează în tabelul 6.7.

Alegerea variantei optime Tabelul 6.7


Varianta cinematică prin nME [rpm]
Parametrul U.M.
750 (j =1) 1000 (j =2) 1500 (j =3) 3000 (j= 4)
Puterea motorului electric - PMEj KW
Randamentul motorului electric MEj
Masa motorului electric MMEj kg
Puterea pirdută în motorul electric Pp ME j KW
Puterea pirdută în trans. mecanică Pp TM j KW
Costul total al puterii piedute prinfrecare Cpj u.m.
Preţul de achiziţie a motor. electric pMEj u.m.
Cheltuieli totale CmRCj + CmRDj +Ctj
u.m.
(CmRCj şi CmRDj din tab.6.4)

Varianta optimă a transmisiei mecanice care urmează a se proiecta şi comercializa,


rezultă din analiza prelimenară a cheltuielilor totale centralizate în tabelul 6.7.
În urma analizei datelor parţiale finale se va alege varianta la care suma cheltuielilor
este minimă. În final, se vor preciza următorii parametri de proiectare:
turaţia motorului electric de mers în gol şi în sarcină (nME şi n1);
puterea, tipul motorului electric şi cotele de legătură şi gabarit;
rapoartele de transmitere parţiale ale transmisiei prin curele şi ale reductorului;
tipul reductorului (cilindric, conic, conico-cilindric, melcat sau cilindro-melcat) şi
numărul de trepte ale reductorului;
schema funcţional-cinematică a transmisiei mecanice care urmează a se proiecta (a
se vedea fig. 2.1). O astfel de schemă va fi realizată de proiectant.
23
Zaharie MORARIU
7. PROIECTAREA TRANSMISIEI MECANICE
7.1. CALCULUL CINEMATIC ŞI ENERGETIC AL TRANSMISIEI MECANICE
7.1.1. Calculul turaţiilor
Pe baza schemei cinematice prezentată de fiecare proiectant şi a datelor precizate la
sfârşitul pct. 6.2 se calculează turaţiile efective pentru fiecare arbore.
Pentru o transmisie mecanică ce are în componenţă o transmisie prin curele
trapezoidale şi un reductor cu trei trepte de reducere (a se vedea fig. 2.1), rezultă:

nI n II n III n IV
n II ; n III ; n IV ; nV [r.p.m.], (7.1.1)
ic i12 i 34 i 56

7.1.2. Calculul puterilor


Tinând seama de pierderile de putere, implicit de randamentele cuplelor de frecare
(tabelul 6.5) ce transmit fluxul între unele părţi componente ale transmisiei şi maşina de lucru,
se determină puterile pe fiecare arbore. Folosind acelaşi exemplu din fig. 2.1, avem:

PII PI c r ; PIII PII a r ; PIV PIII a r ; PV PIV a r [KW]. (7.1.2)

7.1.3. Calculul momentelor de torsiune

Cunoscând turaţiile (nx în r.p.m.) şi puterile (Px în KW), se pot determina momentele de
răsucire pe fiecare arbore

30 10 6 Px
M tx Nmm (7.1.3)
nx
Pentru transmisia mecanică din fig. 2.1, x = I, II, III,, IV şi V.

7.1.4. Predimensionarea arborilor şi alegerea dimensiunilor capetelor arborilor

Arborii sunt solicitaţi la răsucire şi încovoiere ca urmare a forţelor introduse de


transmisia prin curele şi angrenaje.
Momentele de încovoiere nu pot fi determinate în faza de predimensionare, întrucât nu
se cunosc distanţele dintre punctele de reazem şi cele de aplicaţie a forţelor. În această situaţie
predimensionarea se face din condiţia de rezistenţă la răsucire, însă admniţând valori mai
reduse pentru rezistenţa admisibilă la răsucire. Prin această micşorare a rezistenţei se include
în calcul şi efectul încovoierii ( at = 15…30 MPa).
Relaţia de predimensionare pentru cei (x) arbori, este:

16c s M tx
dx 3 [mm], (7.1.4)
at

unde cs are aceeaşi semnificaţie şi valoarea de la punct. 6.2, tabelul 6.6.


Valorile rezultate din calcul se majorează la o valoare întreagă.
24
Zaharie MORARIU
Diametrul nominal în funcţie de momentul
transmis (extras din STAS 8724/3-74) Tabelul 7.1
Momentul nominal de
1,85 2,58 3,55 6,0 9,75 14,5 17,5 21,2 29 40
transmis Mt [Nm]
Diametrul nominal al
capătului de arbore 10 11 12 14 16 18 19 20 22 24
dca [mm]
Mt 46,2 69 87,5 109 150 200 235 280 355 450 515 730 775 975 1150

dca 25 28 30 32 35 38 40 42 45 48 50 55 56 60 63

Mt 1280 1700 1800 2120 2650 3350 4120 4870 5800 8250 11200 12800 14500 19000 24300

dca 65 70 71 75 80 85 90 95 100 110 120 125 130 140 150

Lungimea capătului de arbore şi abaterile limită ale


diametrului nominal (extras din STAS 8724/2-74) Tabelul 7.2
Diametrul nominal al
capătului de arbore 10 11 12 14 16 18 19 20 22 24
dca [mm]
serie
Lungimea 20 25 28 36
scurtă
capătului de
serie
arbore ℓca [mm] 23 30 40 50
lungă
Abaterile limită ale +0,00
+0,008 +0,009
diametrului nominal 7
[mm]
-0,003 -0,004
-0,002
dca 25 28 30 32 35 38 40 42 45 48 50
60 63 55 56
scurtă 42 58 82
105
ℓca
lungă 60 80 110
140
Abaterile +0,009 +0,018 +0,030
limită -0,004 +0,002 +0,011
dca 65 70 71 75 80 85 90 95 100 110 120 125 130 140 150
scurtă 105 130 165 200
ℓca
lungă 140 170 210 250
Abaterile +0,030 +0,035 +0,040
limită +0,011 +0,013 +0,015

Tabelul 7.3
dca Toleranţa
dca

dca

30 j6
32...50 k6
ℓca ℓca m6
50

Capetele de arbori fac legătura cu alte organe de maşini ce compun transmisia


mecanică.Dimensiunile acestora sunt standardizate conform STAS 8724/3-74, pentru a se
asigura interschimbabilitatea.
25
Zaharie MORARIU
În tabelul 7.1 se indică un extras din STAS 8724/3-74. Diametrului nominal al
capătului de arbore ( d x ) se alege în funcţie de momentul de răsucire de calcul transmis de
arbore Mtcx., respectând-se condiţia:
Mt Mtcx = csMtx (7.1.5)
unde: Mt – momentul nominal transmis; Mtx – momentul de răsucire efectiv transmis.
Lungimea capătului de arbore, abaterile limită şi toleranţa se aleg în funcţie de
diametrul capătului de arbore ( d x ) din STAS 8724/2-71, tabelele 7.2 şi 7.3.
Pentru a nu se alege un diametru cu dimensiunea mai mică faţă de dimensiunea
rezultată din calculul de rezistenţă, se impune a se respecta relaţia:
d cax Max d x ; d *x (7.1.6)
Materialele recomandate pentru construcţia arborilor sunt oţeluri carbon de uz general
STAS 500-80 (OL42; OL50; OL60), oţeluri carbon de calitate STAS 880-80 (OLC25;
OLC35; OLC45) şi oţeluri aliate de construcţie STAS 791-80 (41MoC11; 13CrNi30;
18MoCr10).

7.2. PROIECTAREA TRANSMISIEI PRIN CURELE TRAPEZOIDALE

Se disting mai multe tipuri de transmisii prin curele trapezoidale (TCT) în funcţie de
forma geometrică a secţiunii şi performanţele funcţionale (putere transmisă, viteză periferică
limită, flexibilitate, durabilitate etc.), şi anume:
Curele trapezoidale clasice: Y, Z, A, B, C, D şi E, la care raportul l p/h =1,3…1,4.
Dimensiunile caracteristice rezultă din STAS 1167/1-71, iar condiţiile de calitate din STAS
1164/2-79 – a se vedea tabelul 7.5.
Curele trapezoidale înguste nezimţate SPZ, SPA, SPB, SPC şi cele zimţate SPZX,
SPAX, SPBX, SPCX, la care raportul lp/h =1…1,1. Curele trapezoidale înguste nezimţate au
dimensiunile geometrice reglementate prin STAS 7192-83 sau catalogul firmei FARTEC -
România (tabelul 7.5), iar cele zimţate prin ISO, BS 3790 şi DIN 2211 sau catalogul firmei
DAYCO, prezentate în anexele 7.35 şi 7.36. Curelele înguste oferă avantajul unei suprafeţe
mărite de contact cu locaşul roţii (pot transmite puteri mai mari), iar cele zimţate prezintă
rezistenţe la rupere prin încovoiere mai mari, în raport cu cele nezimţate.
Transmisia prin curele trapezoidale multiple de tip PV are un gabarit mic (Dpmin ≥ 13
mm), poate lucra cu viteze de până la 50 m/s şi prezintă o încărcărcare mai uniformă a
curelelor (date despre proiectare sunt prezentate în anexa 7.37, după firma DAYCO).

/2 a
Dp2 lp

/2 h
1
O1 O2

Dp
Dp1
A

Fig. 7.1. Elementele geometrice ale TCT


26
Zaharie MORARIU
Calculul TCT nezimţate se efectuează pe baza metodei din STAS 1163-71 din care
rezultă toate elementele cinematice şi funcţionale pentru o durabilitate convenţională de
funcţionare maximă LhTCT = 25 104 ore.
Coeficientul de regim (dinamic) cd Tabelul 7.4
Motor electric
Motor cu ardere internă cu un cilindru
Maşină motoare

Motor electric
Maşină cu aburi sau motor cu
ardere internă cu 2 sau 3 cilindrii
Motor electric
Motor cu ardere internă cu 4 sau
mai mulţi cilindrii
Turbină cu n 6000 r.p.m.
Generatoare electrice uşoare. Număr de ore de funcţionare a transmisiei
Pompe şi compresoare centri- din 24 ore
fugare. Transportoare cu bandă. 8- 8- 8-
Strunguri, maşini de găurit şi 8 8 8
16 16 16 16 16 16
alezat.Ventilatoare. Separatoare.
Site uşoare. 1 1,1 1,4 1,1 1,2 1,5 1,2 1,4 1,5
Mtmax = 1,2 Mtn
Generatoare electrice. Pompe cu
piston şi compresoare cu 3 şi
mai mulţi cilindrii. Ventilatoare.
Transportoare cu lanţ,elevatoare.
Maşini de frezat, strunguri,
1,1 1,2 1,5 1,2 1,4 1,6 1,3 1,7
fierăstraie disc pentru lemn.
Maşini pentru industriile textilă,
alimentară şi hârtie. Site grele.
Maşină de lucru

Cuptoare rotative.
Mtmax = 1,5 Mtn 1,5
Pompe cu piston, compresoare
cu 1 sau 2 cilindrii. Ventilatoare
grele, transportoare elicoidale şi
cu cupe. dezintegratoare. Maşini
de rabotat, mortezat, polizat. 1,2 1,3 1,6 1,3 1,5 1,7 1,4 1,9
Piese cu şurub şi cu excentric cu
volant relativ greu. Maşini de
ţesut şi egrenat bumbac.
Mtmax = 2 Mtn
Maşini de ridicat, escavat şi
dragat. Piese cu şurub şi cu
excentric, cu volant uşor.
Foarfeci mecanice, ciocane
pneumatice. Mori cu bile, cu 1,3 1,5 1,7 1,4 1,6 1,8 1,5 1,7 2
pietre, cu valţuri. Concasoare,
malaxoare.
Mtmax = 3 Mtn
27
Zaharie MORARIU

Curele trapezoidale - Dimensiuni


Tabelul 7.5
Lungimi Secţiu-
primitive nea

Dimensiunile
Tipul

secţiunii
a h h bmax Dp min Lp [ mm] curelei

ℓp × h
Tipul de curea de
mm mm mm mm Ac grade
curea 2
min. max. ×10
mm2
Y 5,3×4,0 6 4 0,2 1,3 25 400 2800 0,26
Curele trapezoidale
clasice Z 8,5×6,0 10 6 0,2 2,0 60 450 3550 0,47
STAS 1164-71
A 11×8 13 8 0,2 2,8 90 560 4500 0,81
a B 17×11 17 11 0,5 3,5 125 800 8000 1,43
bmax C 19×14 22 4,8 200 1250 12500 2,37
ℓp 14 0,5
D 27×19 32 19 0,6 6,4 355 2000 12500 4,76
40 1
h E 32×25 38 25 0,7 8,3 500 3150 12500 7,23
SPZ 8,5×8,0 - 8 0,4 2,0 71 630 3550 0,54
SPA 11×10 - 10 0,5 2,8 100 800 4500 0,90
Curele trapezoidale SPB 14×13 - 13 0,5 3,5 160 1250 8000 1,50
clasice
16×15 16×15 - 15 0,5 4,0 200 1600 10000 1,98
STAS 7192-83
SPC 19×18 - 18 0,6 4,8 224 2000 12500 2,79

Lungimi primitive Tabelul 7.5. A


Curele
Lungimi primitive 630 710 800 900 1000 1250 1400 1600 1800 200 2240 2500 2800
trapezoidale
Lp [mm] înguste
STAS
STAS 7192-71
7192-83 3150 3550 4000 4500 5000 5600 6300 7100 8000 9000 10000 11200 12500

Diametre primitive Tabelul 7.5. B


56 60 63 67 71 75 80 85 90 95 100 106 112
Diametre primitive
Dp [mm] STAS 118 125 132 140 150 160 170 180 190 200 212 224 250
1162-71
280 315 355 375 400 450 500 560 630 710 850 900 950

Exemple de notare:
- curea trapezoidală tip A, Lp=500 mm: curea trapezoidală A2500 STAS 1164-67;
- curea trapezoidală îngustă tip SPA, Lp=2000 mm: curea trapezoidală SPA 2000 STAS
7192-65.
28
Zaharie MORARIU
Principalele etape de calcul al TCT sunt:
1. Puterea de calcul la elementul conducător:
Pc cd PI KW , (7.2.1)
unde: PI - putere necesară la motorul electric); cd - coeficientul de funcţionare (tabelul 7.4).
2. Alegerea profilului (tipului) curelei
Profilul curelei se alege în funcţie de puterea de calcul şi turaţia elementului
conducător şi rezultă din diagramele prezentate în figurile 7.2 şi 7.3. Se recomandă a se folosi
curele trapezoidale înguste.

10 000

5000
4000
n1 [rot / min]

3000 Y şi Z A
2000 20…112
71…
180
B
1000
125… D
280
500 C 355…
400 200… 800 E
300 450 500…
1000
200

100
1 2 3 45 10 20 30 50 100 200 400 1000
Pc [kW] 40 300 500

Fig. 7.2 Profilul curelelor trapezoidale clasice

10 000

5000
4000
n1 [rot / min]

3000 SPZ
2000 63…180
SPA 16×15
1000 90…
250 180…
500
500
400 SPB
SPC
300 140… 224…630
200 250

100
1 2 3 45 10 20 30 50 100 200 400 1000
Pc [kW] 40 300 500

Fig. 7.3 Profilul curelelor trapezoidale înguste

3.Diametrul primitiv al roţii conducătoare.


Acesta se alege constructiv funcţie de profilul curelei, respectându-se valorile
diametrelor standardizate conform STAS 1162-71 (tabelul 7.5).
29
Zaharie MORARIU
4. Puterea nominală transmisă de o curea
P0 f tipul curelei, n I , i c , D p1 . (7.2.2)
Puterea nominală pentru o curea se stabileşte în aşa fel încât să se obţină un număr de curele
(z 6), în caz contrar se alege o valoare mai mare pentru diametrul Dp1 sau un profil de curea
superior.
Puterea nominală pentru o curea se stabileşte după STAS 1163-71.
5. Diametrul primitiv al roţii conduse
Dp2 i c Dp1 mm (7.2.3)
Valoarea rezultată din calcul se standardizează la valoarea cea mai apropiată conform
STAS 1162-71 (tabelul 7.5) şi se obţine Dp2.
6. Distanţa dintre axe
Dacă distanţa dintre axe nu se impune prin tema de proiectare, atunci se stabileşte
preliminar cu relaţia:
0,75 D p1 D p2 A 2 D p1 D p2 (7.2.4)

7. Lungimea preliminară a curelei


D p1 D p2 D p2 D p1 2
L*p 2A mm (7.2.5)
2 4A
Valoarea rezultată din calcul se standardizează la valoarea cea mai apropiată conform
STAS 7192-71 (tabelul 7.5) şi se obţine Lp.
8. Recalcularea distanţei dintre axe
1
2 2 2
A ef 0,25 L p D pm Lp D pm 2 D p2 D p1 , (7.2.6)

unde Dpm 0,5 Dp1 Dp2 .

Recalcularea distanţei dintre axe se poate face şi cu relaţia: A ef A 0,5 L p Lp .

9. Unghiul dintre ramurile curelei


o D p2 D p1
2 arcsin (7.2.7)
2A ef
10. Unghiurile de înfăşurare a curelei pe roţi
o 180 o o 120 o ; o 180 o o (7.2.8)
1 2
11. Numărul necesar de curele
Pc
zo , (7.2.9)
c L c Po
iar numărul efectiv de curele
zo
z* , valoarea se rotunjeşte la un număr întreg (z). (7.2.10)
cZ
Valorile coeficientului lungimii curelei (cL) sunt date în tabelul 7.6. Coeficientului
numărului de curele cz are valorile: z0 = 2…3, cz =0,95; z0 = 4…6, cz =0,9; z0 6, cz =0,85
.Pentru coeficientul unghiului de înfăşurare se foloseşte relaţia:
c 1 0,003 180 o (7.2.11)
1
30
Zaharie MORARIU
Dacă z 6 se măreşte diametrul Dp1 sau se trece la alt tip de curea care are puterea Po
mai mare.
12. Calculul vitezei periferice
D p1n I m
1 , (7.2.12)
60 103 s
unde Dp1 [mm] şi nI [r.p.m.].
13. Frecvenţa încovoierilor curelei
f 103 x 1 s 1 , (7.2.13)
Lp
unde x reprezintă numărul de roţi.
Se recomandă ca frecvenţa încovoierilor curelei să nu depăşească valorile:
f 40 Hz – curele cu inserţie reţea,
f 80 Hz – curele cu inserţie şnur.
Coeficientul de lungime cL Tabelul 7.6
Lungimea Profilul curelei trapezoidale
primitivă
Lp [mm] Y Z A B C D E SPZ SPA SPB 16x15 SPC
400 1,06
450 1,08 0,89
500 1,11 0,91
560 1,25 0,94 0,80 0,81
630 0,96 0,81 0,82
710 0,99 0,82 0,84 0,80
800 1,00 0,85 0,78 0,86 0,81
900 1,03 0,87 0,81 0,88 0,83
1000 1,06 0,89 0,84 0,90 0,85
1120 1,08 0,91 0,86 0,93 0,87
1250 1,11 0,93 0,88 0,78 0,94 0,89 0,82
1400 1,14 0,96 0,90 0,81 0,96 0,91 0,84
1600 1,17 0,99 0,93 0,84 1,00 0,93 0,86 0,85
1700 1,00 0,94 0,84 1,01 0,94 0,87 0,86
1800 1,01 0,95 0,85 1,01 0,95 0,88 0,87
2000 1,03 0,98 0,88 1,02 0,96 0,90 0,89
2240 1,06 1,00 0,91 1,05 0,98 0,92 0,91
2500 1,09 1,03 0,93 1,07 1,00 0,94 0,93
2800 1,11 1,05 0,95 1,09 1,02 0,96 0,94
3150 1,13 1,07 0,97 0,86 1,11 1,04 0,98 0,96
3550 1,16 1,10 0,98 0,89 1,13 1,06 1,00 0,97 0,92
4000 1,20 1,13 1,02 0,91 1,08 1,02 0,99 0,94
4500 1,22 1,15 1,04 0,93 0,91 1,09 1,04 1,00 0,96
5000 1,25 1,18 1,07 0,96 0,92 1,06 1,03 0,98
5600 1,20 1,09 0,98 0,95 1,08 1,05 1,00
6300 1,23 1,12 1,00 0,97 1,10 1,07 1,02
7100 1,15 1,03 1,00 1,12 1,09 1,04
8000 1,18 1,06 1,02 1,14 1,10 1,06
9000 1,20 1,08 1,05 1,12 1,08
10000 1,23 1,11 1,07 1,14 1,10
11200 1,12
12500 1,14
31
Zaharie MORARIU
14. Forţa periferică transmisă
P
F 10 3 c N , (7.2.14)
v1
15. Forţa pe arbore necesară întinderii curelei la montare
Sa 1,5...2 F N . (7.2.15)
16. Cotele de modificare a distanţei dintre axe
X 0,03 L p
(7.2.16)
Y 0,015 L p
17. Proiectarea roţilor de curea
Principalele elemente constructive ale roţile pentru curele trapezoidale sunt: obada la
periferia căreia sunt executate canalele de secţiune trapezoidală; butucul prin care roata se
montează pe arbore; discul sau spiţele care fac legătura dintre obadă şi butuc. Roţile de curea
la care Dp1,2 100 mm se execută monobloc (discul lipseşte), cele la care 100 Dp1,2 250
mm se execută cu butuc şi disc, iar cele cu v 25 m/s se execută cu butuc şi spiţe (fig. 7.4)
Materialul de execuţie a roţilor pentru curele trapezoidale poate fi fonta (Fc200; Fc250
– STAS 568-82) şi aliaje ale aluminiului (CuAl9T şi CuA10Fe3T – STAS 198/2-81).,
execuţie prin turnare, dacă v 40 m/s şi Dp 500 mm. Pentru viteze v 40 m/s şi Dp 500
mm se foloseşte oţelul, execuţie prin turnare( OT 45-2 STAS 600-82 sau sudată. O nouă
variantă constructivă o reprezintă roţile de curea executate din semifabricate laminate prin
ştanţare şi sudare.
La proiectarea roţile pentru curele trapezoidale trebuie să se urmărească reducerea
greutăţii acestora, o repartiţie uniformă a maselor, prelucrarea fină a flancurilor canalelor
(Ra=3,2 m) şi a pereţilor laterali (Ra = 6,3 m). Să se impună abateri mici de la coaxialitate
a cercului primitiv cu cercul exterior şi a bătăilor radiale şi frontale a canalelor faţă de axa
roţii de curea. Evitarea tensiunilor interne, în cazul roţilor turnate şi sudate, care pot provoca
ruperi în exploatare.
Toate roţile de curea se vor echilibra static, iar cele care lucrează la viteze v 25 m/s
se vor echilibra şi dinamic.
Forma şi dimensiunile canalelor pentru curele, precum şi diametrele primitive sunt
precizate în STAS 1162-71, funcţie de tipul curelei (tabelul 7.7).
La roţile pentru curele trapezoidale trebuie respectate recomandările cu privire la
diametrul primitiv minim şi maxim care sunt precizate în tabelul 7.7.
Alegerea diametrelor primitive maxime impune verificarea condiţiei de viteză maximă
(v va). Pentru curele trapezoidale clasice va 30 m/s, iar pentru curele trapezoidale înguste
va 50 m/s.
În figura 7.4 se indică diferitele variante constructive ale roţilor pentru curele
trapezoidale. Se recomandă următoarele relaţii pentru determinarea principalelor elemente
geometrice:
diametrul şi lungimea butucului
Db = ( 1,8…2,2) dca; Lb = (1,8…2) dca; ( pentru roţi din aliaje de aluminiu);
Db = ( 1,8…2,0) dca; Lb = (1,8…2) dca; ( pentru roţi din fontă);
Db = ( 1,6…1,8) dca; Lb = (1…1,5) dca; ( pentru roţi din oţel);
grosimea obadei şi a dscului
s = 0,005 Dp +6 mm; s1= 1,4 s; ( pentru roţi din aliaje de aluminiu);
s = 0,005 Dp +4 mm; s1= 1,3 s; ( pentru roţi din fontă);
s = 0,005 Dp +3 mm; s1= 1,2 s; ( pentru roţi din oţel);
La roţile de curea cu spiţe se impune determinarea prin calcul a numărului de spiţe şi a
elementelor geometrice ale secţiunii eliptice ale spiţei ( fig. 7.4).
32
Zaharie MORARIU

Dimensiunile canalelor la roţile de curele trapezoidale nezimţate

Tabelul 7.7

f e

3,2
n


m

De
ℓp α

Dp
Dp min [mm] Dimensiunile canalelor [mm]
curelei

Dp max
[mm]
Tipul

αc
o o
38 36 34o 32o * ℓp nmin mmin f e r αc grade

Y - 63 - 20 - 125 5,3 1,6 4,7 7 1 8 0,3 0,5 36 1 32 1

Z 90 - 50 - 160 224 8,5 2,5 9 8 1 12 0,3 38 1 34 1

A 125 - 75 - 200 710 11 3,3 11 10 2 15 0,3 1 38 1 34 1


1

2
B 200 - 125 - 280 1000 14 4,2 14 12,5 1
19 0,4 1 38 1 34 1

2
C 300 200 - - 355 1600 19 5,7 19 17 1
25,5 0,5 1,5 38 0,5 36 0,5

3
D 500 355 - - 500 2000 27 8,1 19,9 24 1
37 0,6 2 38 0,5 36 0,5

4
E 630 530 - - 630 2500 32 9,6 23,4 29 1
44,5 0,7 7 38 0,5 36 0,5

SPZ 80 - 63-80 - - 800 8,5 2,5 9 8 1 12 0,3 38 1 34 1

SPA 118 - 90-118 - - 1000 11 3,3 11 10 2 15 0,3 1 38 1 34 1


1

2
SPB 190 - 140-190 - - 1600 14 4,2 14 12,5 1
19 0,4 1 38 1 34 1

16×15 250 - 180-250 - - 2000 2


16 4,7 16 14 1 22 0,4 1 38 1 34 1

2
SPC 315 - 224-315 - - 2000 19 5,7 19 17 1
25,5 0,5 1,5 38 0,5 36 0,5
33
Zaharie MORARIU
B
6o

s1
s
LB

dca Dp
Db De

a1 A-A
b1
b2

a2 b2 A
A
a2

a×ℓ

a×ℓ

Fig.7.4 Proiectarea roţilor pentru curele trapezoidale

Numărul de spiţe,
n s 0,2 D p1, 2 (Dp în mm), (7.2.17)
valoarea obţinută se rotunjeşte la o valoare întreagă (de preferinţă numere impare).
Spiţele au forma secţiunii transversale eliptică cu dimensiunile mai mari la bază şi mai
mici la vârf.
Spiţele se calculează simplificat la încovoiere, solicitarea fiind dată de forţa utilă
(forţa periferică transmisă de curele), considerând că numai 1/3 din spiţe participă la
preluarea momentului încovoietor.
Secţiunea periculoasă este la baza spiţei. Semiaxa mare a elipsei se află în secţiunea de
la bază şi se obţine din condiţia de rezistenţă la încovoiere, cu relaţia:
38 F D p1, 2
b2 3 [mm], (7.2.18)
ns ai

unde: F – forţa utilă în N; Dp1,2 – diametrul primitiv în mm; ai = 30…50 MPa pentru Fc 300
STAS 568 – 82.
34
Zaharie MORARIU
Celelalte elemente geometrice ale secţiunii eliptice precizată în fig. 7.4, sunt date de
relaţiile:
b1 = 0,8 b2; a2 = 0,4 b2 ; a1= 0,8 a2 sau a1= a2 ; (7.2.19)

Pentru a compensa alungirea curelei în cazul menţinerii constante a distanţei dintre


axe, se folosesc role de întindere. Acestea se montează pe ramura condusă, dispunerea ei
putând fi pe partea interioară sau exterioară (figura 7.5. c).

b 2
a

1
2
1

3
c
2

3
1

Fig. 7.5 Metode de întindere a curelelor


Dacă distanţa dintre axe este variabilă, întinderea curelei se face prin deplasarea
subansamblului roţii conducătoare sau a roţii conduse pe glisiere (fig. 7.5.a)
Se utilizează frecvent şi metoda de montare a subansamblului roţii conducătoare sau a
roţii conduse printr-o articulaţie cilindrică. În ambele cazuri forţa de întindere a curelei se
realizează cu ajutorul unor elemente filetate (fig. 7.5.b). În fig. 7.5.c este prezentată metoda de
întindere automată, forţa de tensionare a curelelor fiind realizată cu ajutorul unor greutăţi 2.
În anexa 7.1 se indică desenul de subansamblu pentru o transmisie prin curele
trapezoidale.
18. Calculul preţului transmisiei prin curele trapezoidale
Din desenul de subansamblu al transmisiei prin curele se determină masele reale ale
roţilor de curea şi a curelelor trapezoidale, dacă în prealabil s-au stabilit densităţile
materialului de execuţie a roţilor de curea ( RC). şi a curelelor trapezoidale ( CT). Pentru
materialul curelelor trapezoidale se poate adopta densitatea CT = 1250 kg /m3.
M RC1,2 RC VRC 1, 2 şi M CT CT VCT unde;
(7.2.20)
M RC M R1 M R 2 şi M CT z m CT L p kg

unde: MRC - masa totală a roţilor; MR1 şi MR2 - masele roţilor conducătoare şi condusă;
MCT - masa curelelor trapezoidale; mCT - masa specifică a curelei; z este numărul de curele.
35
Zaharie MORARIU
Pentru masa pe unitatea de lungime se pot adopta următoarele valori:
mSPZ 70,44 10 3 [kg / m]; mSPA 126,58 10 3 [kg / m]; mSPB 192 10 3 [kg / m].
Costurile de producţie (costurile proprii - Cp ) şi preţurile (p) se pot obţine cu metoda
de calculaţie suplimentară diferenţiată, prin luarea în considerare, ca mărime de referinţă,
costul materialului, aşa cum se arată în cap. 8, fig. 8.3.
Cp Cp (M CT p 0CT ) u. m ,
TCT RC
(7.2.21)
p TCT PRC PCT
unde p0CT este preţul unitar specific al curelei trapezoidale în [u.m./ kg.] şi care se stabileşte
la momentul proiectării în funcţie de preţurile de pe piaţă.

7.3. PROIECTAREA TRANSMISIEI PRIN CURELE DINŢATE


Curelele dinţate sincrone sunt elemente flexibile ce transmit mişcarea fără alunecare.
Curelele dinţate sincrone se compune dintr-o reţea de cabluri metalice sau fibre de sticlă,
înglobate într-o masă de material plastic, iar la exterior sunt protejate de un strat de ţesături
din fibre sintetice rezistente la uzură.
p Linia primitivă
/2
Dp2

1
/2
O1 O2 De

Dp1
A Cercul primitiv (Dp)

Fig. 7.6 Transmisie prin curea dinţată


Toate elementele geometrice şi caracteristicile tehnice sunt precizate de firma
producătoare în cataloage, în DIN 7721, NF T 47-121 şi ISO 5294.
Principalul parametru geometric al curelelor dinţate este pasul, în funcţie de acesta
curelele se execută în cinci serii de dimensiuni. Principalele elemente geometrice ale curelelor
dinţate simple şi duble cu dinţi simetrici sunt date în tabelul 7.8 [5, 8,11, 20].
Calculul transmisiilor prin curele dinţate se bazează pe recomandările firmelor
producătoare şi recomandărilor ISO 5294 şi comportă următoarele etape:
1. Puterea de calcul la roata mică de curea
Pc C PI KW . (PI - puterea necesară la maşina motoare) (7.3.1)
Introducerea condiţiei de funcţionare reală se face prin coeficientul global de corecţie,
dat de relaţia:
C C1 C 2 C3 C 4 , unde: (7.3.2)
coeficientul C1 caracterizează tipul maşinii motoare şi a maşinii de lucru – valorile
sunt date în tabelul 7.9.
coeficientul C2 ia în considerare raportul de transmitere (tabelul 7.10).
C3 este coeficientul de exploatare (C3 = 0,2 pentru 3 schimburi pe zi; C3 = 0 pentru
1 sau 2 schimburi pe zi; C3 = - 0,2 pentru o funcţionare ocazională);
C4 este coeficientul sistemului de întindere al curelei (C4 = 0,2 la transmisia cu rolă
de întindere; C4 = 0 la transmisia cu glisieră de întindere pentru una din roţi).
36
Zaharie MORARIU
Geometria curelor dinţate simple şi duble simetrice Tabelul 7.8
Bg
Curele dinţate simple Curele
αc
dinţate αc
r1 r2
duble
simetrice Ht

r1 r2 H Hc
Ht
r1 r2
lp Ht

Bg αc
Bg

Pasul p Tipul Ht H Hc Bg lp c mCD


Seria
[in] [mm] curelei [mm] [mm] [mm] [mm] [mm] [ 0 ] [kg/m]
1/5 5,080 XL F. uşoară 1,27 2,30 3,05 2,57 0,27 50 0,021
3/8 9,525 L Uşoară 1,91 3,60 4,58 4,65 3,1 40 0,075
½ 12,700 H Grea 2,29 4,30 5,95 6,12 4,24 40 0,330
7/8 22,225 XH F. grea 6,35 11.20 15,49 12,57 7,59 40 1,200
1 1/4 31,750 XXH DF. grea 9,53 15,70 22,11 19,05 11,61 40 2,100
F – foarte; DF – dublu foarte

2. Alegerea tipului de curea dinţată se face cu ajutorul nomogramei din fig. 7.7, în
funcţie de turaţia roţii mici (nI) şi puterea de calcul (Pc).
Cunoscând tipul de curea, din tabelul 7.8 se alege pasul curelei p.
2. Stabilirea numărului de dinţi pentru roţile de curea.
Numărul de dinţi pentru roata mică se stabileşte în aşa fel încât să fie respectate
recomandările din tabelul 7.11 ( z1 z 1min).
Numărul de dinţi pentru roata mare de curea:
z 2 i c z1 ; ( z 2 se rotunjeşte la o valoare întreagă şi rezultă z2 ). (7.3.3)
4. Calculul diametrelor primitive ale roţilor de curea
p p
D p1 z 1 si D p 2 z 2 , ( pasul în mm). (7.3.4)
5. Distanţa dintre axe
Dacă distanţa dintre axe nu se impune prin tema de proiectare, atunci se stabileşte
preliminar cu relaţia:
0,75 D p1 D p2 A 2 D p1 D p2 (7.3.5)

6. Lungimea preliminară a curelei – fără rolă de întindere


2
*
D p2 D p1 D p1 D p2
Lp 2A Dp m mm , unde D p m . (7.3.6)
4A 2
7. Calculul numărului întreg de paşi
Numărul întreg de paşi se determină din condiţia ca lungimea curelei să fie un
multiplu întreg de paşi.
Lp
np (pasul în mm). (7.3.7)
p
37
Zaharie MORARIU
Valoarea rezultată din calcul se rotunjeşte la un număr întreg de paşi sau de dinţi după
recomandările din tabelul 7.11.A, astfel se obţine np. Cu numărul întreg de paşi sau de dinţi
obţinuţi se recalculează lungimea curelei , cu relaţia

Lp = p np [mm] (pasul în mm). (7.3.8)

Coeficientul regimului de lucru pentru transmisia prin curele dinţate C1 Tabelul 7.9
Motor cu ardere internă până la 3 cilindrii.
Motor electric monofazat şi trifazat cu rotor scurt- circuit la 1500
r.p.m. şi 0,5...2,2 KW;
Idem cu inele, toate turaţiile şi 0,5..4 KW.
Motor electric de c.c., excitaţie în serie.
Motoare hidraulice. Arbori de antrenare. Turbine.
Motor cu ardere internă cu 4...8 cilindrii.
Motor electric trifazat cu rotor în scurt-circuit toate turaţiile şi
Maşina
putere mai mică de 20 KW.
motoare
Idem rotor cu inele, toate turaţiile şi 4...200KW.
Motor electric de c.c., excitaţie în derivaţie.
Motor electric sincron cu moment de pornire mare.
Motor cu ardere internă cu 8...16 cilindrii.
Motor electric trifazat cu rotor în scurt-circuit toate turaţiile şi
puteri mai mare de 20 KW.
Motor electric de c.c., excitaţie în derivaţie.
Motor electric sincron cu moment de pornire mare.
Agitatoare pentru lichide. Benzi transportoare pentru materiale
uşoare. Strunguri. Maşini de filetat. Calandre maşinii de uscat
1,4 1,6 1,8
hârtie. Tobe. Maşini de prelucrat lemn. Maşini din industria
alimentară. Maşini poligrafice.
Şnecuri semilichide. Compresoare centrifugale.Benzi transportare
Maşina de pentru materiale în vrac. Elevatoare. ventilatoare. suflante 1,6 1,8 2,0
lucru centrifugale. Maşini de spălat, de găurit, de rectificat şi textile.
Mori de argilă. Transportoare cu şurub. suflante elicoidale.
ventilatoare de mână. Pompe cu roţi dinţate. Pompe centrifuge. 1,8 2,0 2,2
Centrifuge. Mori cu ciocane. Freze, raboteze.
Compresoare cu piston. Pompe rotative. Pompe cu ulei. Prese.
2 2,2 2,4
Maşini de roluit. Concasoare.

Coeficientul cinematic C2 Tabelul 7.10


Raportul de
1,0 1,0...0,81 0,90..0,58 0,57...0,41 0,40...0,29 0,28
transmitere ic
C2 0 0,10 0,20 0,30 0,40

Numărul minim de dinţi pentru roata mică de curea Tabelul 7.11


Pasul p Dp1 Raportul de
Tipul z1 minim transmitere
curelei [mm] [mm] minim [mm] maxim icmax
XL 1/5 5,080 10 16,17 7,20
L 3/8 9,525 12 36,37 8,40
H 1/2 12,700 16 64,66 8,57
XH 7/8 22,225 18 127,34 6,67
XXH 1 1/4 31,750 22 222,32 5,00
38
Zaharie MORARIU
Numărul întreg de paşi (dinţi) pentru curea Tabelul 7.11.A
Tipul
Numărul întreg de paşi
curelei
XL 30, 35, 40, 45, 50, 55, 60, 65, 70, 75, 80, 85, 90, 95, 100, 105, 110, 115, 120, 125, 130
L 33, 40, 50, 56, 60, 64, 68, 72, 76, 80, 86, 92, 98, 104, 112, 120, 128, 136, 144, 160
48, 54, 60, 66, 72, 78, 84, 90, 96, 102, 108, 114, 120, 128, 136, 140, 150, 160, 170, 180,
H 200, 220, 250, 280, 340
XH 58, 64, 72, 80, 88, 96, 112, 128, 144, 160, 176, 200
XXH 56, 64, 72, 80, 96, 112, 128, 144

8. Recalcularea distanţei dintre axe


1/ 2
A ef 0,25 L p D pm Lp D pm 2 2 D p2 D p1 2 . (7.3.9)

Recalcularea distanţei dintre axe se poate face şi cu relaţia: A ef A 0,5 L p Lp .

9. Verificarea numărului de dinţi în angrenare


o D p2 D p1
Z 01 1 z1 3, unde 180 0 2 arcsin . (7.3.10)
1
360 2A ef
10. Stabilirea puterii transmisă de o curea lată de un “in” (Po), în KW, se face cu
ajutorul nomogramelor din figura 7.8, în funcţie de turaţia (nI) şi numărul de dinţi z1.
11. Lăţimea curelei normalizată se stabileşte pe baza relaţiei:
Pc
bc [i n], unde: (7.3.11)
K b K z Po
Pc este puterea de calcul, în KW;
Kb – coeficientul de lăţime pentru curele cu lăţimea mai mare de 1 in şi se
determină cu relaţia
K b 0,878p1,217 , (pasul în “in”) ( 7.3.12)
Kz – coeficientul numărului de dinţi în angrenare, valorile se aleg din tabelul 7.12.
Lăţimea curelei rezultată din calcul se va transforma în [mm] şi se va rotunji,
superior, la valorile recomandate în tabelul 7.13 ( 1 in = 25,4 mm).

Valorile coeficientului numărului de dinţi Tabelul 7.12


Z01 3 4 5 6
Kz 0,4 0,6 0,8 1

Forţa de pretensionare maximă Somax [N] Tabelul 7.13


Lăţimea curelei dinţate bc [mm]
curelei
Tipul

Pasul
6,35 9,52 12,7 19,05 25,4 38,10 50,80 76,2 101,6 127
[mm]
Valorile lui So max [N]
XL 5,080 36 54
L 9,525 109 177 249
H 12,700 450 635 990 1 360 2 130
XH 22,225 2 000 3 100 4 450 5 320
XXH 31,750 3 900 5 600 7 100
39
Zaharie MORARIU
10 000 4
a Curea

P0 [kW /in]
XL z=30
5000 XL
4000 z=24
n1 [rot / min]

3000 3 z=22
2000 z=20
L XH z=18
1000 XXH z=16
H 2 z=14
z=12
500
400 z=10
300 1
200 0,8
0,6
0,4
100 0,2 n1 [rot / min]
0
0,1 0,3 1 2 4 10 40 100 300

400
200

600
1000

2000

3000
4000
5000

7000

10 000
Pc [kW]
Fig. 7.7. Tipul curelei dinţate

17 z=48
4,5
b c
Po [kW /in]
P0 [kW /in]

z=40
4 z=48 15
Curea z=36
3,5 L z=40 z=20 13 z=30
3 z=30 z=18 11
z=24 Curea
2,5 z=16 9
z=14
H z=28
2 z=24
z=12 7
1,5 6 z=20
z=10 5 z=18
1 4
0,8 3 z=16
0,6 2 z=14
n1 [rot / min]
0,4 n1 [rot / min] 0,8 0,61
0,2
0
300
600
900
1200

2100

3000

4200

5100

6000
300
600
900
1200

2100

3000

4200

5100

6000

z=20
20
17 z=26 z=18 z=18
e
Po [kW /in]

16 z=22 18
Po [kW /in]

z=22
z=28 z=20
16 z=30 z=24
14 z=24
z=30 z=18
14 z=26
12 z=26 z=20
z=40 z=30 12 z=22
z=32
10 z=32 z=28 z=24
10
8 z=40 z=26
z=24 8 z=30
6 z=22 Curea z=34 Curea
d 6
z=40 XXH
4 z=20 XH 4
3
2 z=18 2
0,8 n1 [rot / min] n1 [rot / min]
1
0,6
200
400
600

1000

1500

2000

2500

5000
220
440
660
880

1540

2200

3000

3520

4400

Fig. 7.8. Puterea transmisă de o curea dinţată lată de un „in”


40
Zaharie MORARIU
b2
b1 Φ
bc

h1
h2 r1 h
r2 ℓo
Dp
De
s1

s Di

De
Db

Dp
dca

b
d0

t2
LB

Fig. 7.9 Proiectarea roţilor pentru curele dinţate


12. Forţa de pretensionare a curelei la montaj
Sa (0,5...0,6) So max N , (7.3.13)
unde Somax se alege din tabelul 7.13, în funcţie de lăţimea curelei şi pas.
13. Proiectarea roţilor pentru curea dinţată
Roţile pentru transmisia prin curele dinţate se execută în construcţie turnată, din oţel
( OT 45-2 STAS 600-82), din fontă (Fc150; Fc200; Fc250 – STAS 568-82) şi aliaje ale
aluminiului (CuAl9T şi CuA10Fe3T – STAS 198/2-81).
Roţile pentru curele dinţate au dantura realizată prin copiere sau rostogolire cu scule
profilate. Principalele elemente geometrice sunt prezentate în fig. 7.9 şi sunt date de relaţiile:
p p
D p 1,2 z1,2 ; D e 1,2 z1,2 x ; D i 1,2 D e 1,2 2 h (7.3.14)

Parametrii, x, h, lo, r1, r2 şi unghiul dintre două flancuri consecutive Φ sunt daţi în
tabelul 7.14.
Roţile de curea pentru curele dinţate sunt prevăzute cu flanşe laterale pentru
prevenirea deplasării axiale a curelelor.
Elementele geometrice ale flanşelor se determină cu relaţiile din tabelul 7.15. Pentru
roţile de putere mică (P 1 KW) roţile pot fi fără flanşe.
Durabilitatea transmisiei fiind influenţată de precizia de execuţie, se recomandă:
rugozitatea flancurilor dinţilor Ra 3,2 m; abaterea de la paralelism a dinţilor să fie maxim
de 0,01 mm /10 mm lăţime de roată; toleranţa diametrului exterior este h9; conicitatea
coroanei dinţate maxim 0,01 mm /10 mm lăţime de roată; flanşele laterale se montează pe
diametrul d 0 cu ajustajul H7/j6.
Roţile se echilibrează static dacă v 25 m/s, iar pentru v 25 m/s şi b2/D 0,25, se
echilibrează dinamic, dezechilibrul maxim admis fiind de 0,03 mm / kg masă roată.
41
Zaharie MORARIU
Elementele geometrice ale danturii roţilor Tabelul 7.14
Tipul pasul h ℓo r1 r2
x Φ0
curelei mm mm mm mm mm
XL 5,08 0,314 1,65 –0,08 1,32 0,05 0,64 0,41 50
L 9,525 0,250 2,67 –0,10 3,05 0,10 1,17 1,19 40
H 12,700 0,314 3,05 –0,13 4,19 0,13 1,60 1,60 40
XH 22,225 0,394 7,14 –0,13 7,90 0,15 2,39 1,98 40
XXH 31,750 0,301 11,31 –0,18 12,17 0,18 3,18 3,96 40
Elementele geometrice ale roţilor Tabelul 7.15
Tipul bc b1 b2 h1 h2 D Db LB s;s1
curelei mm mm mm mm mm mm mm mm mm
6,35
XL 1,15bc 1,55bc 1

(şuruburi
9,52

(1.8…2) dca (r0ţi din aliaje de aluminiu)


(2…2,2) dca (r0ţi din aliaje de aluminiu)
M4)
12,70 1,40 bc

8
L 19,05 1,11bc 1,35 bc 1,5

(1,4…1,8) dca (roţi din fontă)


(1,6…1,8) dca (roţi din oţel)
(1,8…2) dca (roţi din fontă)

(1…1,4) dca (roţi din oţel)


25,40 1,30 bc
19,05 1,35 bc

s = 0.006 Dp + 6
(şuruburi
25,40 1,30 bc

s1 = 0,8 s
De + 2 h1
M5)
10

H 38,10 1,08bc 1,24 bc 2


50,80 1,20 bc
76,20 1,20 bc
50,80 1,25 bc
(şuruburi M6

XH 76,20 1,05bc 1,20 bc 4,8


12 sau 16

sau M8)

101,6 1,20 bc
76,20
XXH 101,6 1,05bc 1,20 bc 6,1
127,0

14. Calculul preţului TCD


Pentru a se calcula preţul de achiziţie a transmisiei prin curele dinţate este necesar să
se cunoască masa totală, care este dată de relaţia:
MRCD MR1 MR 2 şi MCD mCD Lp kg (7.3.15)
unde: MRCD este masa totală a roţilor; MR1 şi MR2 sunt masele roţilor de curea conducătoare,
respectiv condusă; MCD este masa curelei dinţate; mCD este masa specifică a curelei [kg/m]
Masa roţilor de curea se determină numai după ce s-a efectuat desenul transmisiei prin
curele dinţate, în funcţie de forma constructivă şi dimensiunile roţilor de curea. Masa curelei
dinţate se determină cu ajutorul masei pe unitatea de lungime (tabelul 7.8)..
Costurile de producţie (costurile proprii - Cp) şi preţul TCD se pot obţine cu metoda de
calculaţie suplimentară diferenţiată, prin luarea în considerare, ca mărime de referinţă, costul
materialului, aşa cum se arată în cap. 8, fig. 8.3.
Cp Cp (M CD p 0CD ) u. m , iar preţul TCD
TCD RD (7.3.16)
p TCD p RD p CD
unde p0CD este preţul unitar specific al curelei dinţate în [u.m./ kg.] şi care se stabileşte la
momentul proiectării în funcţie de preţurile de pe piaţă.
În anexa 7.2 se prezintă o variantă constructivă a subansamblului pentru transmisia
prin curele dinţate.
42
Zaharie MORARIU
7.4. PROIECTAREA REDUCTORULUI CU ROŢI DINŢATE
7.4.1. ALEGEREA REDUCTORULUI CU ROŢI DINŢATE
Reductoarele de uz general se realizează în game tipizate, având toate elementele
constructive şi geometrice standardizate şi anume: ● rapoartele de transmitere; ● distanţele
dintre axele angrenajelor; ● înălţimea dintre axele de intrare-ieşire şi planul de prindere;
● diametrul şi lungimea capetelor arborilor de intrare-ieşire; ● lagărele cu rulmenţi şi
elementele de etanşare; ● prinderea pe talpă sau pe elementele arborelui maşinii de lucru;
● celelalte elemente componente.
În cazul utilizării în proiectare a unui reductor tipizat se impune alegerea acestuia.
Alegerea unui reductor tipizat se realizează conform metodologiilor din prospectelor
firmelor producătoare (firma Flender – Germania şi S.C. Neptun - România sau alte
firme)[24,25].
Agerea reductorului, indiferent de poziţia reductorului în schema cinematică, se face
în ipoteza legăturii directe a motorului electric cu reductorul (la schema cinematică din fig.
2.1, ipotetic, nu se consideră transmisia prin curele). În acest caz se impune o corecţie a
puterii la arborii de intrare şi ieşire (corecţia se face în ipoteza menţinerii constante a
momentelor de răsucire la arborii de intrare şi ieşire a reductorului.). Puterea corectată este
puterea echivalentă PE (PE este puterea la arborele de ieşire după Flender sau puterea la
arborele de intrare după Neptun) şi se calculează cu relaţiile:
nI nI
PE PM L(după Flender ); PE PI (după Neptun ) . (7.4.1)
n II n II
Pentru alegerea practică a reductorului sunt necesare următoarele date:
turaţiile la arborii de intrare şi de ieşire în r.p.m.;
puterea echivalentă PE în KW;
raportul de transmitere total al reductorului (iR);
durata de funcţionare şi temperatura mediului ambiant.
În prospecte (anexa 7.48 - extras catalog firma Flender şi anexa 7.49 - extras catalog
S.C. Neptun ) se indică puterea nominală transmisă P1N, respectiv PN, pentru o încărcare la
oboseală constantă, fără şocuri (KA=1), cu funcţionare continuă (KD=1). De asemenea, se
indică puterea la limita termică PT1, respectiv PT, fără răcire suplimentară tf 85oC. Alegerea
se face în funcţie de puterea efectivă transmisă de reductor Pef , cu respectarea condiţiei:
P1N (PN) ≥ Pef = KA KD PE, (7.4.2)
unde: KA - factorul de utilizare (tab. 6.6); KD – factorul duratei de funcţionare (tab. 7.16);
Din catalog se obţin următoarele date;
puterea nominală de transmis (P1N = PN în KW);
tipul şi mărimea reductorului;
puterea la limita termică (PG = PT în KW) şi factorii limitei termice (KT);
dimensiunile de gabarit şi legătură;
masa reductorului (MR în kg) şi cantitatea de ulei necesară ungerii (qu în litri);
alte dimensiuni de gabarit şi montaj (d1; d2; h; e; n2; a; m3; b; c).
În continuare, se face verificarea reductorului la limita termică, cu relaţiile:
 PE ≤ KT1 PT1, reductor fără răcire suplimentară;
 PE ≥ KT1 PT1, reductor cu răcire suplimentară şi se impune alegerea puterii termice
şi a factorului limitei termice corespunzător variantei de răcire; PT2 şi KT2 la răcire cu
ventilator sau serpentină cu apă; PT3 si KT2 la răcire cu ventilator şi serpentină cu apă. Cu
datele obţinute se face din nou verificarea reductorului la limita termică, cu relaţiile:
43
Zaharie MORARIU
 PE ≤ KT2 PT2 sau PE ≤ KT2 PT3,
unde KT1, KT2 sunt factorii limitei termice prezentaţi în tabelul 7.17.
Dacă variantele de răcire suplimentară nu convin se va alege un reductor cu
dimensiuni mărite, dar soluţia este neeconomică.
Factorul duratei de funcţionare KD, la reductoarele cilindrice şi conice Tabelul 7.16
Durata zilnică de
funcţionare ore*)
½ ½ la 3 3 la 8 8 la 16 16 la 24
Durata anuală de Până la 200 la 1000 la 3000 la
Peste 6000
funcţionare, ore 200 1000 3000 6000
Factorul KD **) 0,71 0,80 0,90 1,00
)
* Dacă întreruperile sunt mai lungi decât o zi, atunci KD se adoptă corespunzător duratei
medii anuale de funcţionare.
**) KD se hotărăşte de producător pe baza condiţiilor de funcţionare şi spectrogramei de
încărcări.

Factorii limitei termice KT1 şi KT2, la reductoarele cilindrice şi conice Tabelul 7.17
Temperatura Durata de funcţionare pe oră
Modul de răcire mediului
100% 80% 60% 40% 20%
ambiant [oC]
10 1,17 1,40 1,64 1,87 2,00
20 1,00 1,20 1,40 1,60 1,80
Fără răcire suplimentară
30 0,82 0,99 1,15 1,32 1,48
(PG1) PT1 · KT1
40 0,65 0,78 0,90 1,04 1,17
50 0,48 0,58 0,67 0,77 0,68
Cu răcire prin: 10 1,17 1,40 1,64 1,87 2,10
1. ventilator sau 20 1,00 1,20 1,40 1,60 1,80
serpentină cu apă, 30 0,84 1,01 1,17 1,35 1,51
(PG2) PT2 · KT2; 40 0,69 0,83 0,96 1,11 1,25
2. ventilator şi serpentină 50 0,53 0,74 0,74 0,85 0,95
cu apă, (PG3) PT3 · KT2.
În continuare, se determină următorii parametri economici:
Preţul unitar de achiziţie a reductorului
p R M R p OR u.m. . (7.4.3)
Preţul de achiziţie a lubrifiantului de ungere
pu q u p ou um . (7.4.4)
unde: pOR este preţul unitar specific în [u.m./kg]; pou este preţul unitar al uleiului în [u.m./ l].
Preţul total de achiziţie a reductorului:
pt pR pu um . (7.4.5)
Datorită faptului că există mai multe firme producătoare de reductoare de uz general
se impune o analiză tehnico-economică a variantelor diferitelor firme. În final se va alege
soluţia (varianta) care oferă caracteristici tehnice şi economice superioare sub aspectul
siguranţei în funcţionare, a serviciilor care se asigură şi a preţului de achiziţie.
În acest sens se recomandă a se utiliza preţurile practicate de diferitele firme
producătoare de reductoare (firma Flender - Germania ; S.C. Neptun Câmpina - România).
Preţurile se stabilesc la momentul execuţiei proiectului în funcţie de preţurile existente
pe piaţa mondială şi în ţară.
44
Zaharie MORARIU
7.4.2. PROIECTAREA ANGRENAJELOR
Atunci când se foloseşte un reductor netipizat se impune calculul de dimensionare şi
verificare a tuturor elementelor componente ale reductorului cu roţi dinţate.
7.4.2.1. Angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi
Calculul de proiectare al angrenajului cilindric cu dinţi înclinaţi se efectuează pe baza
metodologiei de calcul cuprinsă în STAS 12 268-84 şi STAS 12 223-84.
Principalii parametrii geometrici pentru un angrenaj cilindric – distanţa dintre axe şi
modulul normal - se obţin din calculul de rezistenţă a danturii la oboseală la presiunea
hertziană de contact şi la rupere prin încovoiere la oboseală la piciorul dintelui. Materialelor
de execuţie şi caracteristicile fizice şi mecanice ale acestora se dau în anexa 7.3.
În cadrul proiectului, reductorul fiind ales din catalogul de firmă, se recurge la o
aplicaţie în care se folosesc şi datele constructive şi funcţionale prezentate în catalog.
 Distanţa dintre axe

K H K A M t p 1 i12
a12 min 1 i12 3 (7.4.6)
2 i12
d H lim
unde:
KH este factorul global al presiunii hertziene de contact, şi are următoarele valori:
KH = 80 000…90 000 MPa - pentru danturi îmbunătăţite (DF < 350 HB);
KH = 100 000…110 000 MPa - pentru danturi durificate (DF ≥ 350 HB);
KA este factorul de utilizare şi se alege din tabelul 6.6;
Ψd = b/d1 este factorul de lăţime a danturii [5];
Mtp [Nmm] este momentul de răsucire transmis de pinion;
σ H lim [MPa] este rezistenţa limită la pitting ( din anexa 7.3);
i12 este raportul de transmitere, este totdeauna supraunitar (i12 > 1).
β este unghiul de înclinare a danturii (= 10o pentru danturi durificate şi 15o pentru
danturi îmbunătăţite).
Valoarea rezultată din calcul se standardizează conform STAS 6055 – 82 (tabelul
7.19). Dacă distanţa dintre axe calculată a12 min este cuprinsă între două valori consecutive
standardizate aw k,STAS ≤ a12 min ≤ aw k+1,STAS , atunci valoarea standardizată se adoptă astfel:

aw12 = Min.[ awk, STAS; 1,05 aw k, STAS] , prin micşorare faţă de distanţa dintre axe calculată,
sau
aw12 = Max. [1,05 aw k, STAS; aw k+1, STAS] , prin adaus faţă de distanţa dintre axe calculată.

 Modulul normal al danturii

K FK A M t p
m n min 1 i12 2 (7.4.7)
2
d a w12 F lim
unde:
KF este factorul global al tensiunii de la piciorul dintelui şi are următoarele valori:
KF = 2…2,2 - pentru danturi îmbunătăţite–duritatea DF < 350 HB;
KF = 1,6…1,8 - pentru danturi durificate –duritatea DF ≥ 350 HB;
KA ; Ψd = b/d1 ; Mtp ; i 12 ; β ( a se vadea calculul distanţei dintre axe)
45
Zaharie MORARIU
σ F lim [MPa] este rezistenţa limită la rupere prin oboseală la piciorul dintelui, se
adoptă din anexa 7.3.
Valoarea rezultată din calcul se standardizează conform STAS 822 – 82 (tabelul 7.18).
Dacă valoarea calculată este subunitară (mn min ≤1 mm), atunci se adoptă valoarea
mn = 1mm, deoarece precizia angrenajului se micşorează odată cu creştere diametrului şi
micşorarea modulului.
Pentru alte valori calculate ale modulului normal şi care sunt cuprinse între două valori
consecutive standardizate mnk, STAS ≤ mn min ≤ mn k+1, STAS , alegerea valorilor standardizate
se face astfel:
mn = Min.[ mn k, STAS ; 1,05 mn k, STAS ] , prin micşorare faţă de modulul calculat, sau
mn = Max. [1,05 mn k, STAS ; mn k+1, STAS] , prin adaus faţă de modulul calculat.

Tabelul 7.18 Tabelul 7.19


Gama modulilor Distanţa dintre axe
(extras STAS 822-82) (extras STAS 6055-82)
valori în [mm] valori în [mm]
I II I II I II
1 5 40 40
1,25 5,5 45
1,25 6 50 50
1,375 7 56
1,5 8 63 63
1,75 9 71
2 10 80 80
2,25 11 90
2,5 12 100 100
2,75 14 112
3 16 125 125
3,5 18 140
4 20 160 160
4,5 22 180
200 200
Observaţie: 225
Valorile modulilor şi distanţelor 250 250
dintre axe din şirul I se vor prefera 280
celor din şirul II 315 315
355
400 400
450
500 500

 Numărul de dinţi ai pinionului cilindric


2 a w12 cos
z1 (7.4.8)
m n 1 i12
Valorile rezultate din calcul se rotunjesc la un număr întreg, astfel:
z1 = 14, pentru valorile calculate mai mici decât 14. În acest caz se impune majorarea
distanţei dintre axe standardizată la o valoare imediat superioară, recalcularea modulului şi a
numărului de dinţi. Acest ciclu se repetă până când se îndeplineşte condiţia z1 ≥ 14;
46
Zaharie MORARIU

z1 = [ z1 ] dacă z1 ≤ 25;
z1 =24…27 dacă 25 ≤ z1 ≤ 35; (7.4.9)
z1 =27…30 dacă 35 ≤ z1 ≤ 45;
z1 =30…35 dacă 45 ≤ z1 ≤ 80.

 Recalcularea modulului normal şi a numărul de dinţi pentru pinion


După stabilirea numărului de dinţi ai pinionului z1 se impune recalcularea, iterativă, a
modulului şi a numărului de dinţi pentru pinion, până când rezultatele devin constante.
2 a w12 m n cos
m*n , m*n m n după STAS 822 82
z1 1 i12
(7.4.10)
2 a w12 m n cos
z1* , z1* z1 Z
m n 1 i12

 Numărul de dinţi ai roţii dinţate

z*2 z1 i12 , z*2 z2 Z şi z1 să nu dividă pe z2. (7.4.11)

 Distanţa de referinţă dintre axe

m n z1 z 2
a 012 mm . (7.4.12)
2 cos
Pentru a realiza o distanţă dintre axe standardizată, roţile dinţate se proiectează cu
deplasare de profil pozitivă, care impune restricţia:

a w 12 a 012
(0,2...1,2) . (7.4.13)
mn

. Dacă nu este îndeplinită condiţia dată de relaţia 7.4.13 se pot modifica, în ordine,
unul din parametrii:
z2 – adăugând sau scăzând cel mult doi dinţi;
- unghiul de înclinare a danturii;
mn – modulul normal al danturii.

 Verificarea abaterii raportului de transmitere:

i12STAS i12ef z2
i 100 3%; i12ef . (7.4.14)
i12STAS z1

Dacă nu se îndeplineşte condiţia de mai sus se modifică z2 sau chiar z1, cu observaţia,
că dacă se practică una din modificările precizate, se impune recalcularea modului şi
verificarea condiţiei (7.4.13)

2 a w12 m n cos
m*n , m*n m n după STAS 822 82. (7.4.15)
z1 z 2
47
Zaharie MORARIU
 Calculul deplasărilor specifice ale danturii
Unghiul profilului danturii în plan frontal
tg n
t arctg ; (7.4.16)
cos
Unghiul de rostogolire frontal
a 012
wt arccos cos t ; (7.4.17)
a w12

Suma deplasărilor specifice ale danturii roţilor în plan normal


inv wt inv t
x sn x1n x 2n z1 z 2 ; (7.4.18)
2tg n

inv t tg t o o
t ; inv wt tg wt wt (7.4.19)
180 180
Numărul de dinţi ai roţii echivalente
z1,2
z v1,2 . (7.4.20)
cos3

Profilul de referinţă frontal (în


secţiunea T-T)
Profilul de referinţă normal (în
secţiunea N-N)
αt
pt
αn
mn pn

mn

mn
c
β mn

N c

T T
N

Parametrii cremalierei de referinţă: αn = 200, h0a = mn; h0f = 1,25 mn; c0n = 0,25 mn;

Fig. 7.10. Cremaliera de referinţă cu dinţi înclinaţi

Repartizarea deplasărilor specifice ale profilului danturii pe cele două roţi se face
cu ajutorul diagramei din fig.7.11, funcţie de zv1, zv2 şi xn1, xn2. La alegerea deplasării specifice
a danturii pinionului trebuie avut în vedere ca deplasarea specifică să fie suficient de mare
pentru a evita subtăierea dinţilor, dar nu prea mare, pentru a nu conduce la ascuţirea capului
dinţilor. Din diagramă se citeşte xn1, iar xn2 se calculează.
48
Zaharie MORARIU

sa = 0,2 m sa = 0,4 m
ε = 1,1
1,0
0,9 16
17
(x1 + x2) / 2 şi x1, x2

0,8
0,7 15

Capacitatea portantă creşte


0,6

Gradul de acoperire creşte


x1 = x2 = 0,5
0,5 14
0,4
0,3
0,2 13
0,1
xΣ = 0
0
- 0,1 12
- 0,2
5
- 0,3 6 11
- 0,4 7 9
8 10
- 0,5
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150
Limita subtăierii 1 (z1 + z2) / 2 şi z1, z2

Fig.7.11 Coeficienţilor specifici de deplasare a danturi pentru reductoare

În primul rând, se determină poziţia angrenajului în diagramă cu rapoartele


z v1 z v2 x x n2
şi n1 . Dacă angrenajul nu se situează pe una din dreptele diagramei, se
2 2
construieşte o dreaptă auxiliară ce trece prin punctul de intersecţie a dreptelor adiacente şi
punctul ce indică poziţia angrenajului. Pe urmă, cu zv1 şi dreapta auxiliară se determină x n1,
iar x n2 rezultă din relaţia:
x n2 x n1 x n2 x n1 . (7.4.21)

 Elementele geometrice ale angrenajului (fig. 7.12)


Modul frontal
mn
mt ; (7.4.22)
cos
Diametrele de divizare
m n z1,2
d1,2 ; (7.4.23)
cos
Diametrele de bază
d b 1,2 d1.2 cos t (7.4.24)
Diametrele de rostogolire
cos t
d w1,2 d1,2 ; (7.4.25)
cos wt
Diametrele de picior
d f 1,2 d1,2 2m n 1,25 x n1,2 ; (7.4.26)
Diametrele de cap, calculate în varianta fără asigurarea jocului radial
d a1,2 d1,2 2m n 1 x n1,2 ; (7.4.27)
49
Zaharie MORARIU

dA1 da1

dℓ1 dw1
db1
d1
dℓ1

T1

dA2
T2 d2
dℓ2
dw2 df2

da2 db2

Fig.7.12 Elementele geometrice ale angrenajului cilindric cu dinţi înclinaţi

Verificarea jocului radial


d f1 d a2
c n1 a w12 0,1 m n ;
2
7.4.28)
d f 2 d a1
c n 2 a w12 0,1 m n ;
2
Dacă condiţiile (7.4.28) nu sunt îndeplinite se procedează la scurtarea capului
dintelui, astfel încât să se asigure un joc minim admisibil cna=0,1 mn. În acest caz relaţia de
calcul a diametrelor de cap este:

d a1,2 2a w1,2 d f 1,2 2c n admis. . (7.4.29)


Unghiul de presiune la capul dintelui în plan frontal
d1,2
at 1, 2 arccos cos t ; (7.4.30)
d a1,2
Arcul dintelui pe cercul de cap în plan frontal

4x n1,2 tg n
s at 1,2 d a1,2 inv t inv at1,2 ; (7.4.31)
2z1,2

Pentru evitarea ascuţirii dintelui se recomandă:


sat 1,2 0,2 mt - pentru roţi îmbunătăţite;
sat 1,2 0,4 mt - pentru roţi durificate.
Lăţimea danturii
50
Zaharie MORARIU

b
La roata dinţată, b 2 d1 şi la pinion b1= b2 + (5…10)mm (7.4.32)
d1

Gradul de acoperire total

d a21 d 2b1 d a22 d 2b2 cos


a w12 sin wt cos b2
sin (7.4.33)
2 m n cos t m n cos t mn

Pentru a se asigura continuitatea angrenării, se recomandă următoarele valori


admisibile: 1,1 - angrenaje precise (5,6,7); 1,3 - angrenaje cu precizie mică
(8,9,10,11).
După calculul elementelor geometrice se impune verificarea calităţii angrenajului ce
constă în calcularea unor parametri geometrici şi funcţionali şi compararea acestora cu
valorile admisibile. Informaţii în acest sens se obţin din literatura de specialitate[5,8,14,20].
Indicaţii privind proiectarea constructivă a pinionului şi a roţii dinţate sunt date în
anexa 7.4 şi 7.5.

7.4.2.2. Angrenajul conic cu dinţi drepţi

Calculul de proiectare al unui angrenaj conic cu dinţi drepţi se efectuează pe baza


metodologiei de calcul cuprinsă în STAS 12 270-84 şi TS 45-80.
Principalii parametrii geometrici pentru un angrenaj conic cu dinţi drepţi – modulul,
diametrul de divizare şi numărul de dinţi – se obţin din calculul de rezistenţă al danturii la
rupere prin oboseală la piciorul dintelui şi la oboseală la presiunea hertziană de contact.
În cadrul proiectului, reductorul fiind ales din catalogul de firmă, se recurge la o
aplicaţie în care se folosesc şi datele constructive şi funcţionale prezentate în catalog.
Materialelor de execuţie şi caracteristicile fizice şi mecanice ale acestora se dau în
anexa 7.3.

 Diametrul de divizare al pinionului conic

K H K A M tp 1
d1 min 3 ; (7.4.34)
2 2 i12
R 1 0,5 R H lim

unde:
KH este factorul global al presiunii hertziene de contact, şi are următoarele valori:
KH = (1,6…1,8) 106 MPa
KA este factorul de utilizare şi se alege din tabelul 6.6;
ΨR = b/R = 0,25…0,33 este factorul de lăţime a danturii [5];
Mtp [Nmm] este momentul de răsucire nominal transmis de pinion;
σ H lim [MPa] este rezistenţa limită la pitting ( din anexa 7.3);
i12 este raportul de transmitere şi este totdeauna supraunitar (i12 > 1).
Valoarea rezultată din calcul se rotunjeşte la un număr întreg şi se obţine d1.

 Modulul minim pe conul frontal exterior


51
Zaharie MORARIU
K FK A M t p 1
m min (7.4.35)
2 2 2
R d1 1 0,5 R F lim 1 i12

unde:
KF este factorul global al tensiunii de la piciorul dintelui şi are următoarele valori:
KF = 22…24 - pentru danturi îmbunătăţite–duritatea DF < 350 HB;
KF = 18…20 - pentru danturi durificate –duritatea DF ≥ 350 HB;
KA ; ΨR = b/R ; Mtp ; i 12 ( a se vedea calculul diametrului de divizare);
d1[mm] este diametrul de divizare al pinionului, rotunjit la un număr întreg;
σ F lim [MPa] este rezistenţa limită la rupere prin oboseală la piciorul dintelui, se
adoptă din anexa 7.3;
Valoarea rezultată din calcul se standardizează conform STAS 822 – 82. Gama
modulilor standardizate este dată în tabelul 7.18.
Dacă valoarea calculată este subunitară (m min≤1 mm), atunci se adoptă valoarea
m = 1,25 mm, deoarece precizia angrenajului se micşorează odată cu creştere diametrului şi
micşorarea modulului.
Pentru alte valori calculate ale modulului şi care sunt cuprinse între două valori
consecutive standardizate mk, STAS ≤ m min ≤ m k+1, STAS , alegerea valorilor standardizate se
face astfel:
m = Min.[ mk, STAS ; 1,05 mk, STAS ] , prin micşorare faţă de modulul calculat, sau
m = Max. [1,05 mk, STAS ; m k+1, STAS] , prin adaus faţă de modulul calculat.

 Calculul numărului de dinţi ai pinionului conic


Din considerente geometrice, rezultă:
d1
z1 (7.4.36)
m
Numărul de dinţi ai pinionului se recomandă a se alege la valoarea întreagă imediat
superioară celei calculate. Totodată, trebuiesc avute în vedere şi recomandările firmelor
producătoare de roţi conice (a se vedea tabelul 7. 20).
Valorile lui z1 Tabelul 7.20
Raportul de transmitere i12 1 2 3 4 5 6,5
Numărul minim de dinţi z1 19…40 15…30 12…23 10…18 8…14 6…14
Observaţie: Se recomandă valorile superioare pentru roţi îmbunătăţite şi valorile către
limita inferioară pentru roţile durificate.
 Numărul de dinţi ai roţii dinţate conice

z*2 z1 i12 → z 2 Z şi z1 să nu dividă pe z2. (7.4.37)

 Verificarea abaterii raportului de transmitere


i12STAS i12ef z2
i 100 3%; i12ef . (7.4.38)
i12STAS z1
Pentru a se îndeplini condiţia de mai sus, de multe ori, este nevoie să se adauge sau să
se scadă un dinte la roata dinţată conică.
52
Zaharie MORARIU
Cunoscând modulul standardizat m şi numerele de z1 şi z2, se pot calcula elementele
geometrice ale angrenajului conic cu dinţi drepţi.

 Elementele geometrice ale roţii plane de referinţă


Aceste elemente sunt standardizate prin STAS 6844-80 (fig.7.13).
Parametrii adimensionali şi dimensionali ai roţii plane de referinţă au următoarele
valori:
0 200 ; h *oa 1; h *of 1,2 ; c*o 0,25.
(7.4.39)
h oa m ; h of 1,2 m ; c o 0,25 m; p o m; d o 2 R o .

domax o
dom po
domim hoa

ho

hof
b
Cilindru frontal exterior
Plan de referinţă Cilindru frontal mediu
Cilindru frontal interior

Fig. 7.13. Elementele geometrice ale roţii plane de referinţă

 Deplasările specifice ale danturi

Dantura roţilor conice poate fi cu sau fără deplasare radială şi tangenţială. Deplasările
specifice radiale şi tangenţiale ale profilului danturii se adoptă în funcţie de recomandările
firmelor producătoare de roţi conice.
În tabelele 7.20A şi 7.20B se prezintă recomandările firmei ENIMS pentru deplasările
specifice radiale xr1 = - xr2 (xr1 > 0) şi tangenţiale xt1 = - xt2 (xr1 > 0) în funcţie de numărul
de dinţi ai pinionului şi de raportul de transmitere.
Tabelul 7.20 A
Deplasările specifice radiale xr1 = - xr2
Nr. de dinţi
Raportul de transmitere i12
z1
1,00 1,05 1,10 1,15 1,20 1,30 1,40 1,60 2,00 3,00 5,00 ≥6
12 - - - - - - - - - 0,52 0,55 0,57
13 - - - - - - - - 0,46 0,50 0,53 0,54
14 - - - - - - - 0,38 0,43 0,48 0,51 0,52
15 - - - - - 0,20 0,30 0,36 0,41 0,47 0,49 0,50
18 0 0,05 0,09 0,11 0,15 0,18 0,26 0,32 0,37 0,43 0,45 0,46
20 0 0,05 0,08 0,10 0,13 0,16 0,23 0,30 0,35 0,40 0,43 0,44
25 0 0,04 0,08 0,09 0,11 0,13 0,20 0,26 0,30 0,35 0,37 0,38
30 0 0,04 0,06 0,08 0,10 0,12 0,18 0,22 0,26 0,31 0,33 0,35
40 0 0,03 0,05 0,07 0,08 0,09 0,14 0,18 0,21 0,25 0,28 0,28
53
Zaharie MORARIU
Tabelul 7.20 B
Deplasările specifice tangenţiale xt1 = - xt2
Nr. de dinţi
Raportul de transmitere i12
z1
1,00 1,50 2,00 2,50 3,00 4,00 5,00 7,00 9,00
12 - - - 0,09 0,14 0,17 0,21 0,26 0,29
15 0 0,02 0,04 0,09 0,13 0,16 0,20 0,25 0,28
20 0 0,02 0,05 0,07 0,12 0,15 0,19 0,24 0,26
25 0 0,02 0,05 0,07 0,11 0,15 0,18 0,24 0,25
30 0 0,02 0,05 0,07 0,11 0,14 0,17 0,23 0,25
40 0 0,02 0,05 0,07 0,11 0,13 0,16 - -

 Elementele geometrice ale angrenajului ortogonal cu dantură dreaptă

La1 Ha1

b R1

z1
df1
dm1
da1

δ1
O
d1

Ov1
δ2
zv1

z2

dv1
dm2
df2
d2
da2

av12 zv2

Ov2
dv2

Fig. 7.14. Elementele geometrice ale angrenajului conic


Semiunghiurile conurilor de divizare
z
1 arc tg 1 si 2 90 o 1 (7.4.40)
z2
54
Zaharie MORARIU
Diametrele de divizare
d 1,2 m z 1,2 ; (7.4.41)
Lungimea exterioară a generatoarei conurilor de divizare
d1 d2
R R1 R 2 (7.4.42)
2 sin 1 2 sin 2
Lăţimea danturii roţilor dinţate
b b1 b2 0,25...0,33 R ; (7.4.43)
Diametrul de divizare mediu
d m1,2 d1,2 b sin 1,2 ; (7.4.44)

Modul mediu al danturii


d m1,2
mm ; (7.4.45)
z1,2
Înălţimea capului, piciorului şi a dintelui (dantură deplasată radial)
h a1,2 m(1 x r1,2 ); h f 1,2 m 1,2 x r1,2 ;
(7.4.46)
h1 h a1 h f1 ; h 2 h a2 h f 2 .
Unghiul capului şi piciorului dintelui
h a1,2
a1,2 arc tg ;
R (7.4.47)
h f 1,2
f 1,2 arc tg ;
R
Unghiul conului de cap şi de picior pentru un angrenaj conic cu înălţimea
dinţilor şi jocul radial variabil
a1,2 1,2 a1,2 ;
(7.4.48)
f 1,2 1,2 f 1,2 ;
Diametrele de cap şi de picior
d a1,2 d1,2 2 h a1,2 cos 1,2 ;
(7.4.49)
d f 1,2 d1,2
2h f 1,2 cos 1,2 ;
Distanţele de aşezare a roţilor conice
L1,2 H a1,2 L a1,2 , unde;
d a1,2 (7.4.50)
H a1,2 ctg a1,2 ;
2
Cota La 1,2 se măsoară pe desen după ce s-a construit angrenajul.

 Elementele geometrice ale angrenajului echivalent


Diametrele de divizare
d1,2
d v1,2 ; (7.4.51)
cos 1,2
Numerele de dinţi pentru roţile echivalente
z1,2
z v1,2 ; (7.4.52)
cos 1,2
55
Zaharie MORARIU
Diametrele de cap şi de bază pentru roţile echivalente
d av1,2 d v1,2 2 h a1,2 ;
(7.4.53)
d bv1,2 d v1,2 cos ;
Distanţa dintre axe la angrenajul echivalent
d v1 d v2
a v 1,2 ; (7.4.54)
2
Gradul de acoperire al angrenajului conic este egal cu cel al angrenajului
echivalent

2 2 1/ 2 2 1/ 2
d av1 d bv1 d av2 d 2bv2 a v12 tg
. (7.4.55)
2 m cos m

Pentru a se asigura continuitatea angrenării se recomandă:


1,1 – pentru roţi precise (5,6,7);
1,3 – pentru roţi mai puţin precise (clasele de precizie 8,9,10,11).
După calculul elementelor geometrice, şi la angrenajele conice, se impune verificarea
calităţii angrenajului. Verificarea constă în calcularea unor parametri geometrici şi funcţionali
şi compararea acestora cu valorile admisibile. Informaţii în acest sens se obţin din literatura de
specialitate[5,8,15,20].
Indicaţii privind proiectarea constructivă al pinionului şi al roţii dinţate sunt date în
anexa 7.4 şi 7.6.

7.4.3. CALCULUL FORŢELOR DIN ANGRENAJE

7.4.3.1. Forţele în angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi

Asupra dinţilor în contact acţionează forţa normală Fn care se transmite de la roata


conducătaore la cea condusă după direcţia liniei de angrenare, rezultată din momentul de
răsucire pe care-l transmite roata dinţată conducătoare Mtp. Valoarea forţei normale se obţine
din componentele în care se descompune în punctul de rostogolire C (polul angrenării): o
forţă tangenţială la cercul de rostogolire Ft, o forţă radială la acelaşi cerc Fr şi o forţă axială Fa
(fig. 7.15).
Întrucât pierderile de putere din angrenaj sunt mici (0,5…2,5%) se neglijează influenţa
lor. În consecinţă forţele din angrenaj care acţionează asupra celor două roţi sunt egale şi de
sens contrar.
Pentru calculul forţelor se consideră cunoscute elementele geometrice ale angrenajului
şi momentul de răsucire pe care-l transmite roata dinţată conducătoare (pinion) Mtp.
Forţele tangenţiale
2M tp
Ft1 Ft 2 (7.4.56)
dw 1
Forţele radiale şi axiale

Fr1 Fr 2 Ft1tg wt ; Fa1 Fa 2 Ft1 tg ; (7.4.57)


Forţa normală pe flancul dintelui
56
Zaharie MORARIU
2 2 2
Fn1 Fn 2 Ft1 Fr1 Fa1 . (7.4.58)

Din figură reiese că forţa normală Fnv este diagonala unui paralelipiped, forţa normală
Fn este diagonala unei feţe frontale, iar forţele Ft, Fr şi Fa sunt laturile paralelipipedului.
Obs. Mtp este momentul de răsucire transmis de arborele pe care este montat pinionul.
N
αn
Ft

β
Fr
Fa
β Fr Ftv
Fr αt β
Fn
Ftv
Ft Fnv
Fa Fn Ft Fnv
N
Fnv
Ftv
Fig. 7.15. Forţele în angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi
7.4.3.2. Forţele în angrenajul conic cu dinţi drepţi
Forţele nominale din angrenajul conic se determină cu ajutorul angrenajului echivalent
din secţiunea mediană (fig. 7.16).
Forţele nominale din angrenajul conic ortogonal se determină din momentul de
răsucire al roţii conducătoare. Forţa normală pe dinte Fn aplicată în polul angrenării se
descompune, la cercul de divizare mediu, într-o forţă tangenţială Ft şi o forţă axială Fa.
Datorită pierderilor mici de putere din angrenaj (1…2%), forţele de frecare se
neglijează. Astfel, forţele din angrenaj care acţionează asupra celor două roţi sunt egale şi de
sens contrar.
Forţele tangenţiale se determină ca şi în cazul angrenajelor cilindrice, cu
menţiunea că se calculează în secţiunea mediană a roţilor conice:

2M tp
Ftm1 Ftm2 . (7.4.59)
dm1

Forţele radiale

Fr1 Ftm1 tg cos 1 şi Fr 2 Ftm1 tg cos 2 (7.4.60)

Forţele axiale

Fa1 Ftm1 tg sin 1 şi Fa 2 Ftm1 tg sin 2 (7.4.61)

Forţa normală pe flancul dintelui


57
Zaharie MORARIU
2 2 2
Fn1 Fn 2 Ft1 Fr1 Fa1 . (7.4.62)

La angrenajul conic ortogonal, forţa radială de la pinion devine forţă axială pentru
roată (Fr1=Fa2) şi forţa axială de la pinion devine forţă radială pentru roată (Fa1=Fr2).
Obs. Mtp este momentul de răsucire transmis de arborele pe care este montat pinionul

Ov2
Ov2

Frv2 Frv2 Fn2

Fr2 Fa2
δ2
O
Ftm1 Ftm2
δ1 Fr1
Fa1
Frv1
Frv1 Fn1

Ov1
Ov1

Fig. 7.16. Forţele în angrenajul conic

7.4.4. REDUCTOARE CU ROŢI DINŢATE – ELEMENTE CONSTRUCTIVE

7.4.4.1. Construcţia roţilor dinţate


Forma constructivă a unei roţi dinţate depinde de dimensiunile ei, de tehnologia de
fabricaţie, de materialül din care se execută şi de condiţiile ei de funcţionare.
Dimensiunile roţilor dinţate, tehnologia de realizare a semifabricatului, tratamentul
termic aplicat şi seria de fabricaţie sunt factori care determină construcţia roţilor dinţate.
Evident, se urmăreşte o fabricaţie economică, varianta optimală fiind consumul de
material, de energie şi de manoperă.
La roţile dinţate care au diametrele de cap d a ≤ 1,8 d 0 (d 0 este diametrul
arborelui pe care se montează roata dinţată), dantura se execută direct în arbore. Acest caz
este întâlnit, în special, la pinion. Fabricaţia acestor roţi este mai economică, deoarece
lipseşte alezajul şi nu necesită elemente de asamblare cu arborele. Pe de altă parte, soluţia
este neeconomică deorece la ieşirea din funcţiune a roţii dinţate trebuie înlocuit tot
arborele. Pentru a evita acest neajuns se recomandă o dimensionare mai largă a
angrenajului şi evitarea uzurii premature prin folosirea de lubrifiaţi de calitate şi a unor
sisteme de etaşare perfomante.
Lăţimea danturii pinionului este mai mare faţă de roată cu 5…10 mm, pentru a
compensa eventualele abateri axiale de montaj.
58
Zaharie MORARIU
Recomandări cu privire la construcţia pinonului care face corp comun cu arborele se
prezintă în anexele 7.5 şi 7.6.
La roţile dinţate cu d a ≤ 1,8 d 0 ş i d a ≤ 1 5 0 mm, lipseşte discul, astfel
coroana dinţată (obada) şi butucul formează o singură piesă. Ele se execută din bare de oţel
laminate prin forjare sau prin matriţare, iar cele din fontă prin turnare. Dimensiunea minimă a
obezii, pentru roţile din oţel, se ia s o ≥ 2 m (m este modulul danturii), iar pentru cele din
fontă s o ≥ 2,5 m, aşa cum se arată în anexele 7.5 şi 7.6.
Roţile dinţate din oţel care au diametrele de cap d a ≤ 3 0 0 mm se execută prin
matriţare, iar cele care au diametrul de cap 300 ≤ d a ≤ 5 0 0 se execută prin forjare. Roţile
dinţate care au diametrele de cap d a > 5 0 0 mm se execută prin turnare sau prin sudare.
Roţile din oţel forjate sau matriţate sunt prevăzute cu disc. Pentru micşorarea masei
şi pentru intensificarea transferului de căldură, în disc se execută găuri echidistate.
Roţile cu disc se folosesc pentru lăţimi reduse ale danturii cât şi la viteze periferice
mari (peste 10 m/s), căci produc pierderi prin barbotare şi ventilare mai reduse decât roţile cu
spiţe.
Roţile turnate se execută cu disc sau cu spiţe , de preferinţă cu înclinare, fiind o
soluţie mai tehnologică. Această categorie de roţi, fiind de dimensiuni mari, nu se utilizează la
construcţia reductoarelor de uz general şi nu fac obiectul prezentului îndrumar.
Recomandări cu privire la construcţia roţilor dinţate cilindrice şi conice din oţel cu
disc se dau în anexa 7.4.
O categorie aparte este reprezentată de roţile dinţate la care coroana dinţată
(obada) se execută din oţeluri aliate şi înalt aliate. În acest caz butucul se execută din oţel
turnat, oţel laminat sau fontă. Asamblarea dintre coroana dinţată şi butuc se face prin presare
la rece, prin fretaj sau prin şuruburi. La o astfel de variantă, materialul este utilizat raţional,
dar tehnologia de fabricaţie comportă o serie de operaţii suplimentare. Cu toate acestea, costul
de fabricaţie este mai mic.( anexa 7.4.)
Coroana dinţată de la roţile conice cu diametrele de cap d a ≥ 1 8 0 mm se execută
sub formă inelară, care apoi se fixează pe butuc prin şuruburi păsuite în disc. Soluţia se
impune, atât din punctul de vedere al economiei de material, cât şi pentru fixarea rigidă a roţii
pe maşina unealtă.
Recomandări cu privire la construcţia roţilor dinţate cilindrice şi conice din oţel la
care coroana dinţată este inelară, se dau în anexa 7.4.

7.4.4.2. Construcţia carcaselor

Reductoarele cu roţi dinţate cu axe fixe sunt mecanisme organizate ca ansambluri


independente realizate în carcase închise şi etanşe
Reductoarele au în compunere angrenaje cilindrice, conice şi melcate, montate în serie
sau serie – paralel, formând astfel treptele de reducere. Roţile dinţate sunt montate fix pe
arbori, iar arborii se sprijină pe rulmenţi montaţi în carcasă. Etanşarea dintre arborii de intrare
– ieşire şi carcasă se realizează cu ajutorul sistemelor de etanşare specifice arborilor rotitori.
Carcasele reductoarelor se execută în construcţie turnată sau sudată, metoda de
fabricaţie fiind impusă de mărimea seriei de fabricaţie. La fabricaţia de serie mare şi masă
carcasa se execută prin turnare, după care se prelucrează prin aşchiere pe maşini unelte.
Metoda conduce la micşorarea consumului de material şi manoperă, la creşterea preciziei de
execuţie şi a siguranţei în funcţionare a reductoarelor – prin eliminarea sudurilor şi a
deformaţiilor remanente care apar după procesul de sudare.
59
Zaharie MORARIU
Carcasele reductoarelor se execută în mod uzual prin turnare din fontă (Fc 150, Fc
200, Fc 250 STAS 568 -82, oţel turnat (OT 45, OT 45 STAS 600 - 82), iar în cazul carcaselor
unicat sau de serie mică se execută în construcţie sudată din oţel laminat (OL 37, OL 42, OL
50 STAS - 500/2 - 82).
Pentru a uşura montarea şi demontarea reductoarelor, carcasele se execută din mai
multe părţi. Numărul lor fiind dictat de poziţia arborilor. Pentru poziţia arborilor în plan
orizontal, carcasa se execută din două bucăţi, iar, pentru poziţia arborilor în plan vertical,
numărul de bucăţi este dat de numărul treptelor de reducere. Planele de separaţie a
semicarcaselor trec prin axele de rotaţie a arborilor.
La construcţia carcaselor turnate se impune respectarea tuturor condiţiilor legate de
tehnologia turnării şi prelucrării prin aşchiere.
Prinderea semicarcaselor se realizează prin asamblări filetate, iar poziţionarea relatvă a
semicarcaselor se face prin ştifturi de centrare.
La reductoarele cu roţi îmbunătăţite, carcasele au pereţii verticali dispuşi la interior, iar
nervurile de rigidizare sunt la exterior. Fixarea semicarcaselor se face cu şuruburi şi piuliţe.
La reductoarele cu roţi durificate, pentru a mării volumul băii de ulei, carcasa
inferioară are pereţii verticali dispuşi la exterior, iar nervurile de rigidizare sunt dispuse la
interior. La semicarcasa superioară pereţii verticali sunt dispuşi la interior, iar nervurile de
rigidizare sunt dispuse la exterior. Fixarea semicarcaselor se face cu şuruburi sau prezoane
Carcasa superioară este prevăzută cu: capac de vizitare; dop de aerisire; după caz, tijă
de măsurat nivelul uleiului; elemente de ridicare pentru transport (urechi sau inele de ridicare)
Carcasa inferioară trebuie să fie prevăzută cu: orificiu şi dop filetat pentru evacuarea
uleiului; elemente de ridicare pentru transport; talpă pentru fixarea reductorului pe postament;
după caz, tijă de măsurat nivelul uleiului; fundul băii de ulei să prezinte o înclinaţie de 1:100
pentru golirea totală a uleiului uzat; distanţa dintre axa arborilor şi suprafaţa de aşezare a
caracsei pe postament să fie standardizată confom STAS 2471 - 68.
La asamblarea carcaselor se urmăreşte reducerea distanţei dintre şuruburile din
apropierea rulmenţilor, pentru a micşora momentele preluate de carcase şi pentru rigidizarea
acelei zone. Prelucrarea alezajelor să fie conform condiţiilor tehnice prescrise. Suprafeţele de
asamblare a carcaselor să fie prelucrate îngijit, eventual să se aplice operaţia de tuşare, pentru
asigurarea etanseităţii.
Recomandări cu privire la construcţia carcaselor, se dau în anexele 7.21, 7.22, 7.23.

7.4.4.3. Alegerea rulmenţilor


Deşi rulmenţii se fabrică într-o mare varietate de tipuri constructive, numai rareori
caracteristicile unui anumit tip satisfac complect cerinţele funcţionale ale unei anumite
aplicaţii, astfel încât alegerea tipului de rulment este un compromis între cerinţele funcţionale
apreciate a fi de importanţă majoră.
În funcţie de natura şi mărimea forţelor introduse de angrenaje şi elementele flexibile montate
pe arbori, de turaţia de funcţionare, de abaterile de la coaxialitate şi rotirile în reazeme, de
temperatura de funcţionare, etc., se pot alege următoarele tipuri de rulmenţi:
rulmenţi radiali – în cazul unor aplicaţii cu sarcini radiale mici sau medii, putând
prelua şi sarcini axiale mici. Au o comportare bună şi la turaţii mari. În cazul unor sarcini
radiale mari, când este limitat gabaritul radial, se folosesc rulmenţi radiali cu role cilindrice –
tipurile NU sau N (exemplu – angrenaje cilindrice cu dinţi drepţi şi transmisii prin curele );
rulmenţi radiali-axiali cu role conice – se folosesc în cazul în care raportul dintre
forţa axială şi cea radială se apropie de unitate sau este supraunitar (angrenaje cilindrice cu
dinţi înclinaţi, angrenaje conice şi melcate care transmit puteri mari şi care lucrează la turaţii
medii şi mari).
60
Zaharie MORARIU
rulmenţi radial cu cale adâncă de rulare – se folosesc în cazul unor forţe radiale
mari şi forţe axiale mici. Dacă forţa axială este de acelaşi ordin de mărime cu forţa radială se
folosesc rulmenţi radiali-axiali cu bile (angrenaje cilindrice cu dinţi înclinaţi şi angrenaje
conice ce transmit puteri mici şi medii la turaţii medii şi mari).
În alegerea tipului optim pentru o anumită aplicaţie, în tabelul 7.21 este dată o
prezentare sintetică comparativă privind caracteristicile funcţionale, gabaritul şi costul pentru
principalele tipuri constructive de rulmenţi [8].

Caracteristicile funcţionale ale rulmenţilor Tabelul 7. 21


Capacitatea
Tipodimensiunea Înclinarea Coeficientul
Costul dinamică de Turaţia limită admisă de frecare
d=40; D=90; B=23 bază C
%
mm 0
kN % rpm % % %
Radial cu bile,
100 33,5 100 8000 100 8’ 100 0,0032 100
6308
Radial-axial cu
140 39 117 8000 100 - - 0,0018 58
bile, 7308
Radial oscilant cu
două rânduri de bile 130 23,2 68 8000 100 240’ 3000 0,0041 127
1308
Radial cu role
140 51 152 8000 100 4’ 50 0,0046 145
cilindrice N308
Radial-axial cu role
140 62 185 5000 62,5 2’ 25 0,0064 200
conice 31308
Radial oscilant cu
300 61 182 3600 45 240’ 3000 0,005 156
role butoi 21308

Mărimea rulmentului se alege în funcţie de diametrul fusului (dfus) pe care se


montează. Acesta se stabileşte constructiv în funcţie de diametrul capătului de arbore (d ca),
astfel:
d*fus d ca (8...15)mm . (7.4.63)
Valoarea obţinută trebuie să fie adusă, prin adaus sau micşorare, la un număr care este
multiplu întreg de 5, astfel diametrul fusului coincide cu diametrul alezajului rulmentului
(dfus = d).
Pentru arborii intermediari diametrul fusului se determină constructiv în funcţie de
diametrul arborelui predimensionat la răsucire dx ( at=20…30 MPa).
d*fus dx (3...5)mm . (7.4.64)

Valoarea obţinută se rotunjeşte la un număr care este multiplu întreg de 5.


Deşi rulmenţii folosiţi la rezemarea arborilor unei transmisii mecanice nu sunt
solicitaţi de aceeaşi forţă radială (reacţiune radială), se recomandă, sub aspectul tehnologiei de
execuţie şi de montaj, a interschimbabilităţii şi economic să se folosească rulmenţi de aceeaşi
tipodimensiune în cele două reazeme.
Se recomandă alegerea rulmenţilor din clasa 1 de utilizare, indicată prin simbolul “ ”,
şi seria de lăţimi 2 sau 3 ceea ce permite în etapa de verificare a rulmenţilor să se treacă la alte
serii de lăţimi (1 sau 4) fără a face modificări esenţiale în desenul de ansamblu. Trecerea la
alte serii de lăţimi este impusă de durabilitatea cerută.
În anexele 7.8 şi 7.9 se indică principalele caracteristici ale rulmenţilor radiali cu cale
adâncă de rulare pe un rând, respectiv pentru rulmenţii radiali-axiali cu role conice.
61
Zaharie MORARIU
Montajul rulmenţilor. Cele două lagăre, pe care se află sprijinit un arbore se
proiectează ca un singur subansamblu capabil a prelua, în condiţiile impuse de durabilitate şi
precizie, forţele cu care este încărcat arborele.
După modul în care cele două lagăre ale ansamblului participă la preluarea forţelor
axiale cu care este încărcat arborele, se deosebesc, pentru rulmenţii radiali , două soluţii de
rezemare (lăgăruire):
lagăr conducător şi lagăr liber – soluţia este utilizată în cazul arborilor de lungime
medie sau mare şi la care sunt posibile variaţii de temperatură în timpul funcţionării (apar
dilataţii termice la arbore). Rulmentul conducător este fixat axial atât pe arbore, cât şi în
carcasă. Acest rulment are rolul de a prelua reacţiunea radială corespunzătoare şi întreaga
forţă axială, pentru ambele sensuri. Rulmentul condus (lagărul liber) preia reacţiunea radială
corespunzătoare, permiţând în acelaşi timp deplasarea axială în raport cu carcasa, evitând
încărcarea suplimentară axială a rulmenţilor, ca urmare dilatării termice a arborelui.
Rulmentul condus se fixează axial numai pe arbore.
lagăr de sprijin – conducere reciprocă. La această soluţie fiecare dintre cele două
lagăre pot prelua forţa axială numai într-un singur sens, fiind recomandată pentru arbori
scurţi, rigizi şi fără dilataţii termice.
Montarea rulmenţilor radiali-axiali se realizează totdeauna perechii în varianta “O” şi
“X”. Pentru arborii cu forţele situate între reazeme se recomandă utilizarea variantei “X”, iar
pentru arborii cu forţele în consolă se recomandă varianta de montaj “O”.

7.4.4.4. Alegerea sistemului de etanşare

Un sistem de etanşare corespunzător asigură o durată de funcţionare normală a


rulmenţilor prin protejarea acestora împotriva pătrunderii unor impurităţi (praf, particule de
metal, umiditate, acizi etc.) şi prin menţinerea lubrifiantului în lagăr.
Soluţia aleasă pentru etanşare este condiţionată de: felul lubrifiantului, sistemul de
etanşare, condiţiile mediului, viteza periferică a arborelui şi temperatura de lucru.
Pentru etanşarea pieselor rotative (arbori) se folosesc etanşări cu contact (cu inele de
pâslă şi manşete de rotaţie) şi etanşări fără contact (cu fante şi canale, cu labirinţi axiali şi
radiali etc.). Cele cu contact prezintă dezavantajul că provoacă uzarea arborelui, iar cele fără
contact au avantajul că prezintă durabilitate nelimitată.
Pentru reductoarele de uz general, în majoritatea cazurilor, se utilizează manşetele de
rotaţie (simeringuri).
Manşetele de rotaţie fac parte din categoria etanşărilor de protecţie profilate şi au în
compunere elemente din materiale moi (cauciuc), care vin în contact cu suprafaţa arborelui
aflat în mişcarea de rotaţie.
Pot lucra într-o gamă mare de viteze, etanşează fluide curate aflate la presiuni mici
(p 0,05 MPa).
Etanşarea se realizează prin apăsarea exercitată pe suprafaţă arborelui prin arc.
Firmele producătoare (FARTEC–Braşov) produc o mare varietate de tipodimensiuni,
două variante constructive care sunt cel mai des utilizate sunt date în anexa 7.12.
Manşetele de rotaţie având forma şi dimensiunile standardizate, pentru proiectare se
impune alegerea lor. Alegerea se face în funcţie de diametrul fusului şi mărimea locaşului din
carcasă.
Diametrul arborelui pe care lucrează simeringul (dS) se determină în funcţie de
diametrul fusului (dfus), astfel,

dS d fus (2...5)mm . (7.4. 65)


62
Zaharie MORARIU
Valoarea obţinută trebuie adusă la cea mai apropiată valoare prevăzute în catalogul de
produse ale firmei producătoare de simeringuri (anexa 7.12).
La alegere rezultă dimensiunile de legătură a manşetei de rotaţie (d, D, h) necesare
proiectării.
La execuţia arborelui, zona pe care lucrează manşeta de rotaţie trebuie durificată
superficial la 50…60 HRC şi rectificată (Ra=0,4…0,8 m).

7.4.4.5. Stabilirea formei constructive pentru arbori

Forma constructivă a arborelui se stabileşte în funcţie de diametrul capătului de arbore


(dcaII) şi de geometria pieselor ce se montează pe el (roată de curea, roată dinţată, simering,
rulmenţi).
Pentru poziţionarea diferitelor piese pe arbori se recomandă valorile salturilor de
diametre indicate în fig. 7.17. a. Tipodimensiunea saltului de diametru necesar fixării axiale a
roţilor dinţate şi de curea pe arbore sunt date în fig. 7.17.b, iar geometria degajării pentru
rectificare este dacă în fig. 7.17.c.
Pentru fixarea axială a rulmenţilor sunt indicate în anexele 7.8 şi 7.9 dimensiunile de
montaj şi diametrul minim sau maxim al umărului de arbore pe care se fixează inelul interior
al rulmentului.
Forma constructivă a arborelui se definitivează în funcţie de organele de maşini care
se montează pe arbori: rulmenţi, roţi dinţate, roţi de curea, cuplaje, elementele de etanşare
(anexele 7.5, 7.6, 7.7).
Rugozităţile suprafeţelor arborelui pe care se montează rulmenţi, roţi dinţate, roţi de
curea şi cuplaje, respectiv pentru alezajele carcasei sunt indicate în tabelul 7.22.

Rugozitatea suprafeţelor Tabelul 7.22


Diametrul interior
Clasa de precizie a
Suprafaţa Ra [ m]
rulmentului
d 80 d 80
PO (normală) 0,8 1,6
Arborelui P6 şi P5 (toleranţe strânse) 0,4 0,8
P4 (toleranţe foarte strânse) 0,2 0,4
PO 0,8 1,6
Alezajul carcasei
P6, P5, P4 0,4 0,8
Feţele frontale ale PO 1,6 1,6
umerilor şi carcaselor P6, P5, P4 0,8 1,6
Roţi dinţate
Arborelui 1,6…3,2
Roţi de curea, cuplaje

Distanţa dintre reazeme, necesară pentru determinarea reacţiunilor din reazeme şi


construirea diagramelor de momente, se stabileşte în funcţie de poziţia pe arbore a roţii
dinţate şi a roţii de curea faţă de reazeme. În general, aceste distanţe se măsoară pe desenul
de ansamblu (anexele 7.21…7.25).
La rulmenţii radiali-axiali se consideră că reacţiunile sunt aplicate în centrele de
presiune ale rulmenţilor (poziţia centrelor de presiuni este dată prin cota “a” – anexa 7.9).
Orientativ, valorile pentru lăţimea carcasei reductorului în zona de montaj a
rulmenţilor (w) şi pentru distanţa minimă dintre roata de curea şi reazem (f) sunt date în
tabelul 7.23, în funcţie de momentul de răsucire transmis de arborele respectiv.
63
Zaharie MORARIU

a R
d [mm] 20…40 4o…60 60…80 80…100

D
D d
h

d
2 3…5 5…8 7…9 9…10
[mm]

h
R
2…3 3…4 4…7 5…8
[mm]

roţi
dinţate,
de curea,
şi de lanţ.
b R

c
d [mm] 10…15 15…40 40…80 80…120

D
R

d
1 1,5 2 2,5
[mm]
c r1
1,5 2,2 3 4
[mm]
Inel
interior
rulment.

c
bd
Dimensiunea degajării r1
r1[
hd

[mm]
r1

mm] carcasă
bd hd rd
1,5 2 0,2 1,3 rd
2 2,4 0,,3 1,5
2,5 3,2 0,4 2
3 4 0,5 2,5 rd
3,5 4 0,5 2,5
4 4,7 0,5 3 arbore
r1
hd

5 5,9 0,5 4
6 6,8 0,6 5 r1
bd
8 8,6 0,6 6

dca dS dfus dfus


dd00

Fig. 7.17 Elemente constructive pentru arbori (arbore reductor cilindric)


64
Zaharie MORARIU

Cotele de poziţionare a roţilor pe arbore Tabelul 7.23


Mt 80- 100- 200- 400- 600- 800-
1 10-20 20-40 40-60 60-80
[Nm] 100 200 400 600 800 1000
f 70- 80- 90- 95-
35-50 40-55 45-65 50-70 55-75 60-80 60-90
[mm] 105 115 1125 135
w
20-40 25-45 25-50 25-55 30-55 30-60 30-70 40-80 45-85 50-90 55-95
[mm]

7.4.5. ALEGEREA ŞI VERIFICAREA ASAMBLĂRILOR ARBORE - BUTUC

Asamblarea roţilor dinţate şi de curea şi a cuplajelor pe arborii transmisiei mecanice se


realizează, de regulă, prin pene paralele, caneluri, pene înclinate, cu strângere pe con sau
strângere proprie.
Dacă diametrul de picior (df) al roţilor dinţate este mic (df 1,5do, unde do este
diametrul arborelui în secţiunea de montaj a roţii dinţate), atunci roata dinţată respectivă face
corp comun cu arborele pe care se montează şi asamblarea demontabilă nu mai are sens.
Tipodimensiunile penelor şi canelurilor sunt standardizate. Geometria lor se alege în
funcţie de diametrul arborelui şi de lungimea butucului roţii dinţate, de curea sau semicupla
cuplajului care se montează pe arbore (LB).
Cele mai utilizate elemente de asamblare arbore-butuc în cadrul transmisiilor
mecanice sunt penele paralele (tehnologie de execuţie şi montaj simplă, siguranţă în
funcţionare şi cost mic).
În anexele 7.19 şi 7.20 se indică un extras din STAS 1004-81 cu privire la geometria
penelor paralele.
Verificarea penelor constă în determinarea tensiunilor efective de strivire ( s) şi
forfecare ( f) şi compararea acestora cu tensiunile admisibile ( as, as).
4M t
s as 90 120 MPa , (7.4. 66)
hd o l c
2M t
f af 60 80 MPa . (7.4.67)
bd o l c
în care: Mt – momentul de torsiune; h şi b – dimensiunile secţiunii penei; l – lungimea penei;
lc – lungimea de contact a penei care este dependentă de tipul penei.
Pentru pene de tip A cu capete rotunjite
lc l b . (7.4.68)
Pentru pene de tip B cu capete drepte
lc l . (7.4.69)
Pentru pene de tip C cu un capăt drept, iar altul rotund
b
lc l . (7.4.70)
2
Lungimea penei se alege astfel încât să respecte inegalitatea l LB, unde LB este
lungimea butucului.

7.4.6. CALCULUL REACŢIUNILOR ŞI CONSTRUIREA DIAGRAMELOR DE


MOMENTE ÎNCOVOIETOARE ŞI DE RĂSUCIRE
Cunoscând forţele introduse pe arbore de roţile dinţate şi de curea (încărcarea
arborelui) şi cotele prin care se stabileşte poziţia acestora faţă de reazeme, se pot determina
reacţiunile.
65
Zaharie MORARIU
Forţele fiind dispuse spaţial se foloseşte metoda suprapunerii efectelor, deci forţele se
descompun în două plane (orizontal x-x şi vertical y-y).
În figurile 7.18 şi 7.19 sunt indicate schemele de calcul a reacţiunilor pentru un
reductor cilindric cu dinţi înclinaţi şi un reductor conic cu dinţi drepţi, cu o treaptă de
reducere.
Schemele prezentate se referă la cazul unei transmisii mecanice la care arborele de
intrare în reductor este antrenat prin intermediul unei transmisii prin curele, iar arborele de
ieşire este legat printr-un cuplaj de maşina de lucru. Astfel, transmisia prin curele introduce pe
capătul arborelui de intrare reacţiunea Sa (cu componenta radială Say şi cea orizontală Sax).
Angrenajul introduce asupra arborelui forţele: radială Fr, axială Fa şi tangenţială Ft.
Reacţiunile din reazeme, în cele două plane, orizontal x şi vertical y, se determină din
ecuaţiile de echilibru a momentelor de încovoiere scrise faţă de punctele de reazem
considerate:
Miy 0 si M iy 0 , rezultă FAy şi FBy; (7.4.71)
B A

Mix B 0 si Mix A 0 , rezultă FAx şi FBx. (7.4.72)

Reacţiunile rezultante (radiale) din reazeme


2 2
Fr A FAx FAy si Fr B F2Bx F2By . (7.4.73)

Reacţiunea axială în aplicaţiile date este forţa axială din angrenaj care are direcţia
paralelă cu axa arborelui considerat
După calculul reacţiunilor din reazeme se construiesc diagramele de momente
încovoietoare şi de răsucire. Apoi, se determină secţiunea cu moment maxim sau cu săgeată
maximă, secţiune în care se face verificarea arborelui la solicitare compusă, oboseală şi la
deformaţii.
7.4.7. VERIFICAREA RULMENŢILOR
Verificarea rulmenţilor constă în parcurgerea următoarelor etape:
stabilirea soluţiei de rezemare a rulmenţilor;
stabilirea încărcării radiale şi axiale a fiecărui rulment;
calculul durabilităţii;
stabilirea sistemului de etanşare şi a lubrifiantului de ungere pentru rulmenţi.
Datele cu privire la soluţia de rezemare a rulmenţilor şi cu privire la forţele radiale şi
axiale cu care este încărcat fiecare rulment, sunt precizate la pct. 7.4.4.3 şi 7.4.6.
Considerând rezolvată problema lăgăruirii şi a încărcării fiecărui rulment se poate
determina capacitatea efectivă de încărcare (Cef) şi durabilitatea exprimată în milioane rotaţii
(L) şi în ore de funcţionare (Lh), în mod diferenţiat pentru fiecare caz şi rulment în parte , cu
relaţiile generale:
C ef Fe L1/ p C; (7.4.74)
p
C 10 6 L
L si L h , (7.4.75)
Fe n 60

unde: C – capacitatea dinamică de încărcare – valorile sunt date în standarde sau în catalogul
de firmă (anexele 7.8 şi 7.9); p – exponent ce depinde de forma corpului de rostogolire (p=3
pentru bile şi p=10/3 pentru role); Fe - forţa dinamică echivalentă.
66
Zaharie MORARIU
f a b
Mt II
II Fr1
A Ft1
B Fa1
Say FrA
z1 Sax FrB
R.C. Fa2
III Ft2
Fr2

z2
FrD FrC
Arborele III
Arborele II
Fa2 A B
0,5d2
Fr2 Fr1
0,5d1
Fa1
FDy Say FAy FBy
FCy
Ft2 A B

Ft1
FCx Sax FAx FBx
FDx
Fig. 7.18 Calculul reacţiunilor din reazeme - reductor cilindric

II z1 FrD
f (2…3)l l

z2 Fr1 Ft2
A B
Mt II FrA FrB Fa1 Fr2
Sax Say
R.C. Fa2
III Ft1
FrC
Arborele III Arborele II
Fa2 A B
Fr2 0,5dm2
Fr1 0,5dm1
FCy FDy FBy
Say FAy Fa1
Ft2

FCx FDx Sax FAx FBx Ft1

Fig. 7.19 Calculul reacţiunilor din reazeme - reductor conic


67
Zaharie MORARIU
Forţa dinamică echivalentă a rulmenţilor radiali cu bile şi radial-axiali cu bile şi role
conice încărcaţi simultan cu forţă radială şi axială constantă se determină cu relaţia:
Fe A, B VXFr A, B YFar A, B , (7.4.76)

unde: V – coeficientul de rotaţie (V=1 dacă se roteşte inelul interior şi V=1,2 dacă se roteşte
inelul exterior); X,Y – coeficientul forţei radiale, respectiv al forţei axiale; n – turaţia fusului,
respectiv rulmentului în [r.p.m.]; Far – forţa axială rezultantă.
Valorile coeficienţilor X şi Y se aleg din anexa 7.10 pentru rulmenţii radiali cu bile şi
radiali-axiali cu bile şi din anexa 7.11 pentru rulmenţii radiali-axiali cu role conice.
În vederea alegerii corecte a valorilor acestor coeficienţi se precizează următoarele:
pentru rulmenţii radiali cu bile forţa axială totală de pe arbore este preluată numai
de rulmentul conducător, în cazul soluţiei lagăr conducător-lagăr liber (se recomandă ca
rulmentul conducător să fie rulmentul ce preia reacţiunea radială cea mai mică). Rulmentul
condus preia numai reacţiunea radială, astfel X=1 şi Y=0. Dacă se adoptă soluţia de
conducere reciprocă şi pe arbore există forţă axială, atunci această forţă va fi preluată de
rulmentul care are reacţiunea radială maximă. Pentru acest caz, valorile coeficienţilor X şi Y
i Far A, B
se aleg din standard sau catalogul de rulmenţi în funcţie de rapoartele (valoarea
C0
Far A, B Far A, B
minimă a raportului este notată cu “e”) şi . Dacă raportul e atunci X=1 şi
VFrA, B VFr A, B
Far A, B
Y=0. Pentru valori ale raportului e , X şi Y se aleg din catalogul de rulmenţi.
VFr A, B
i Far A, B
Pentru valori intermediare ale raportului se acceptă interpolare liniară (i - numărul
C0
de rânduri a corpurilor de rostogolire; Fr A, B este forţa radială rezultantă; Far A, B este forţa
axială rezultantă şi C0 este capacitatea statică de încărcare dată în catalogul de rulmenţi).
pentru rulmenţii radiali-axiali cu role conice montaţi pe un arbore, pe care
acţionează o forţă axială exterioară Ka, este necesar să se determine în primul rând sensul
forţei axiale rezultate (Rax) şi rulmentul asupra căruia acţionează. În consecinţă, rulmentul
respectiv va fi supus unei forţe axiale compuse din forţa axială exterioară (Ka) şi componenta
axială suplimentară a rulmentului (Fas) montat în opoziţie. În fig.7.20 se pun în evidenţă
descompunerea reacţiunilor radiale şi a forţelor axiale suplimentare pentru montajul în “O” şi
în “X”. Forţele axiale rezultante (FarA,B) preluate de rulmenţii din cele două reazeme
(fig.7.20) se determină cu următoarea metodologie de calcul:

A. Rulmenţi montaţi în “O”


 forţele axiale suplimentare din rulmenţi
FrA FrB
FS A ; FS B , în care YA,B > e ; (7.4.77)
2YA 2YB
 forţa rezultantă axială
   
R ax K a FSA FSB (7.4.78)
 forţele axiale preluate de fiecare rulment
Dacă forţa rezultantă axială are sensul de la reazemul A către reazemul B, forţele
axiale rezultante preluate de fiecare rulment sunt:
68
Zaharie MORARIU
  
FarA K a FS B , (7.4.79)
 
FarB FS B .
Dacă forţa rezultantă axială are sensul de la reazemul B către reazemul A, forţele
axiale rezultante preluate de fiecare rulment sunt:
  
FarB K a FS A , (7.4.80)
 
FarA FS A .

B. Rulmenţi montaţi în “X”


 forţele axiale suplimentare din rulment se calculează cu relaţiile 7.4.77
 forţa rezultantă axială se calculează cu relaţiile 7.4.78
 forţele axiale preluate de fiecare rulment
Dacă forţa rezultantă axială are sensul de la reazemul A către reazemul B, forţele
axiale rezultante preluate de fiecare rulment sunt:
  
FarB K a FS A , 7.4.81)
 
FarA FS A .
Dacă forţa rezultantă axială are sensul de la reazemul B către reazemul A, forţele
axiale rezultante preluate de fiecare rulment sunt:
  
FarA K a FS B , (7.4.82)
 
FarB FS B .

FSA FSB FSA Ka FSB


CP CP CP CP
Ka

FrA FrB FrA FrB

Montaj "X" Montaj "O"

Fig 7.20 Sistemul de forţe în rulmenţii radiali-axiali cu role conice

Cunoscând forţele radiale şi axiale ce acţionează asupra fiecărui rulment, se calculează


sarcina dinamică echivalentă după metodologia de la rulmenţii radiali cu bile. Valorile
coeficienţilor e, X şi Y se aleg din anexa 7.11.
Dacă rulmenţii aleşi nu se verifică, atunci se alege un rulment de acelaşi tip cu o serie
de lăţimi superioară.
Dacă rulmenţii din ambele reazeme sunt supradimensionaţi, atunci se aleg rulmenţi
dintr-o serie inferioară de lăţimi.
Valorile durabilităţii minime Lh trebuie stabilite pentru fiecare tip de utilaj funcţie de
durata de funcţionare a acestuia, de condiţiile impuse siguranţei în funcţionare etc. Pentru
reductoare de uz general se recomandă Lh=10 000…20 000 ore.
Ungerea rulmenţilor se face în următoarele scopuri: asigurarea stratului de lubrifiant
în zonele de contact, şi prin acesta, reducerea fenomenelor de uzură prin oboseala de contact,
abrazivă sau de gripare; micşorarea frecărilor de alunecare; evitarea fenomenelor de
69
Zaharie MORARIU
coroziune; evacuarea căldurii; împiedicarea pătrunderii impurităţilor; reducerea zgomotului şi
a efectelor dinamice.
Parametrii care influenţează alegerea lubrifiantului pentru ungerea rulmenţilor sunt:
dimensiunea; sarcina; turaţia; temperatura de funcţionare; sistemul de etanşare.
Cele mai utilizate materiale de ungere sunt uleiurile minerale (stabilitate chimică şi
mecanică mare), unsorile consistente (au tendinţă de scurgere mai mică şi permit etanşări mai
simple) şi lubrifianţi solizi folosiţi acolo unde uleiurile sau unsorile nu se comportă
satisfăcător – la temperaturi înalte, vid şi mediu coroziv (bisulfură de molibden, răşini
siliconice, epoxidice sau strat subţire de aur, argint, plumb sau teflon).
În cazul transmisiilor cu roţi dinţate închise în carcasă ungerea rulmenţilor se face cu
ulei mineral – de regulă este uleiul mineral cu care se face ungerea roţilor dinţate.

7.4.8. DEFINITIVAREA PROIECTĂRII ARBORILOR


7.4.8.1. Verificarea arborilor
Verificarea completă a arborilor constă în:
verificarea la solicitări compuse;
verificarea la solicitări variabile;
verificarea la deformaţii;
verificarea la vibraţii.
a) Verificarea la solicitări compuse constă în determinarea tensiunii echivalente
maxime ţinând seama de variaţie în timp a momentelor de încovoiere şi răsucire. Se
recomandă ca verificarea să se facă în secţiunea arborelui în care momentul încovoietor
echivalent este maxim.
Tensiunea echivalentă maximă:
M ie max
e max aiIII , (7.4.83)
Wz
unde: Wz – modul de rezistenţă la încovoiere al secţiunii arborelui în care momentul
încovoietor echivalent este maxim (în anexa 7.31 se dau relaţiile de calcul pentru diferite
cazuri); aiIII – tensiunea admisibilă la încovoiere pentru ciclul simetric (anexa 7.30); Miemax –
momentul de încovoiere echivalent maxim.
Momentul de încovoiere echivalent maxim se calculează în funcţie de momentele de
încovoiere din cele două plane perpendiculare şi de momentul de răsucire.
2 2
M ie max M itot Mt , (7.4.84)
unde: Mt – momentul de răsucire transmis prin secţiunea de verificare; - coeficient ce ia în
considerare variaţia diferită, în timp, a tensiunilor de încovoiere şi de răsucire (anexa 7.30);
Mitot - momentul de încovoiere total maxim din secţiunea în care se face verificarea, se
calculează cu relaţia
2 2 2
Mitot Mix Miy . (7.4. 85)
b) Verificarea la solicitări variabile se face pentru secţiunea arborelui ce prezintă
concentratori de tensiuni (canale de pană, caneluri, dantura pinionului, salturi de diametre,
diverse găuri, filete).
Calculul de verificare constă în calculul coeficientului de siguranţă global
c c
c ca , (7.4. 86)
2 2
c c
unde: c - coeficientul de siguranţă la solicitarea de încovoiere; c - coeficientul de siguranţă
la răsucire; ca – coeficientul de siguranţă admisibil (ca=1,3…1,5 pentru condiţii de funcţionare
şi solicitări cunoscute şi ca=1,5…2,5 pentru arbori de importanţă mare).
70
Zaharie MORARIU
Relaţiile de calcul a coeficienţilor de siguranţă la încovoiere şi răsucire, după metoda
Soderberg, sunt:
1 1
c şi c , (7.4. 87)
K v m K v m

1 c 1 c
unde:
K , K - coeficienţii concentratorului de tensiuni – valorile se aleg din anexa 7.31;
- coeficientul de dimensiune (fig. 7.21);
- coeficientul de calitate a suprafeţei (fig. 7.21);
v, v – amplitudinea ciclului de solicitare la încovoiere, respectiv răsucire;

v
max min
şi
min
, v
max
(7.4. 89)
2 2
unde max, min, max, min sunt tensiunile maxime, respectiv minime ce apar în secţiunea de
verificare ca urmare a variaţiei în timp a momentelor de încovoiere şi răsucire;
m, m – tensiunea medie de solicitare

max min şi ; max min


(7.4.90)
m m
2 2
-1, -1 – tensiunea la oboseală pentru ciclul simetric (notat cu III) – se recomandă:
0,43 r pentru oteluri carbon (OL50, OL60 sau OLC45)
1 (7.4.91)
0,35 r (70...120) MPa pentru oteluri aliate
-1 = (0,55…0,58) -1; c = (0,55…0,58) c;
σr (Rm) – tensiunea de rupere a materialului (anexle 7.3 şi 7.30).

ε 1,0 1 2
1,0
εk 0,9 a
γ 1
0,8
0,8
0,7
2
0,6 0,6 3
4 3
0,5 4
0,4 0,4
10 15 20 30 40 50 60 80 100 150 250
Diametrul d [mm] 120 200 0,2
cc 6
1 – ε pentru oţel carbon fără concentrări de tensiune; 2 - εk 5
pentru oţel aliat fără concentrări şi oţel carbon cu 0
concentrări moderate; 3 – εk pentru oţel aliat cu concentrări 30 50 70 90 110 130 150
moderate; 4 - εk pentru oţel aliat cu concentrări foarte mari.
R m 10 [ MPa]
1,0
ε Răsucire 1 – epruvetă lustruită; 2 –
strunjire fină sau rectificare;
0,9 b 3 – rectificare sau strunjire
brută; 4 – suprafaţă laminată
0,8 sau crustă; 5 – coroziune în
apa dulce; 6 - coroziune în apa
0,7 sărată.
12 20 30 40 50 6070
Diametrul d [mm]

Fig. 7.21. Coeficienţii de dimensiune şi de calitate a suprafeţei


71
Zaharie MORARIU
În multe aplicaţii momentele de încovoiere din arborii transmisiilor mecanice sunt
constante în timp, iar tensiunile variază după ciclu simetric şi momentele de răsucire după
ciclu pulsator, deci şi tensiunea de răsucire după un ciclu pulsator.
În această situaţie apar următoarele simplificări:
M itot
max ; m 0; v max ;
Wz
(7.4.92)
Mt max
max ; m v .
Wp 2
În concluzie, dacă prin calculul de verificare valorile tensiunilor efective şi a
coeficienţilor de siguranţă sunt diferite mult faţă de valorile admisibile, pot apărea
următoarele situaţii:
arborele este supradimensionat ( emax aiIII şi c ca), variantă care nu se
justifică tehnic şi economic (consum mare de material şi manoperă – cost de fabricaţie mare);
arborele este subdimensionat ( emax aiIII şi c ca), - varianta nu prezintă siguranţă
în funcţionare (arborele se rupe).
În primul rând, pentru situaţiile semnalate mai sus se impune alegerea altui material,
dacă aceasta se poate justifica tehnic şi economic, mai ales în cazul arborelui subdimensionat
care reclamă un material cu caracteristici mecanice superioare.
În al doilea rând se poate modifica diametrul secţiunii arborelui, dar aceasta implică
reconsiderarea formei constructive a arborelui.
Un răspuns, orientativ, la cele două cazuri se poate obţine, sub aspect tehnic şi
1
economic, cu ajutorul raportului 100 %. Raportul indică, calitativ şi cantitativ – procentual,
c
modul cum este utilizată secţiunea arborelui. Pentru o utilizare optimă a secţiunii arborelui,
raportul trebuie să aibă valori cât mai apropiate de valoarea maximă (100%).
Având în vedere că îndrumarul se adresează studenţilor de la inginerie economică,
calculul de verificare a arborilor se opreşte la cele două etape prezentate. Pentru un caz real
de proiectare de arbori se impune parcurgerea tuturor etapelor, folosind metodologiile din
literatura de specialitate.
c) Ajustajele organelor de maşini montate pe arbori se recomandă a fi următoarele:
roţi dinţate ce funcţionează la şocuri mari (H7/s6);
roţi dinţate ce funcţionează la sarcini fără şocuri (H7/r6);
roţi dinţate cu montări şi demontări repetate: H7/n6; H8/n6; H7/k6;
bucşe de reazem: H7/h6; H7/h7;
roţi de curea: H7/j6; H7/h6;
cuplaje: H7/n6; H7/m6; H7/k6;
cuplaje ce funcţionează la şocuri mari: H7/r6;
arborele pe care se montează inelul interior al rulmenţilor: k6; j6;m6;
alezajul din carcasă în care se montează inelul exterior al rulmenţilor: H6;H7.

7.4.9. ALEGEREA CUPLAJELOR PERMANENTE

Alegerea cuplajului optim impune precizarea unor date iniţiale de proiectare şi anume:
momentul de răsucire care trebuie transmis de cuplaj, variaţia acestuia în
funcţionare şi estimarea valorii maxime;
domeniul de variaţie al turaţiei arborilor cuplaţi;
poziţia relativă a arborilor la montaj şi în funcţionare;
72
Zaharie MORARIU
caracteristicile mecanice şi funcţionale ale celor două părţi ale transmisiei,
lgate prin cuplaj: momente de inerţie reduse la arborele cuplajului; modul de variaţie a vitezei
unghiulare a celor doi arbori;
posibilităţile de montare a semicuplelor pe arborii transmisiei (pene, caneluri,
cu strângere pe con, flanşe);
dimensiunile de gabarit maxim admise de cuplaj.
Deşi există o mare varietate tipodimensională de cuplaje care satisfac în mare parte
cerinţele impuse, în continuare ne referim la cuplajele elastice cu bolţuri şi manşon de cauciuc
(STAS 5988/6-81).
Cuplajul elastic cu bolţuri (CEB) transmite momentul de răsucire de la o semicuplă la
cealaltă prin bolţurile de fixare şi elementul elastic.
Elementele componente ale cuplajului sunt indicate în anexa 7.33. Cuplajul se execută
în două variante: normală tip N; cu bucşe distanţiere, tip B, destinat transmisiilor mecanice ce
au în apropierea cuplajelor şi transmisii prin curele. Astfel, se pot schimba curelele prin
spaţiul liber creat între suprafeţele frontale ale semicuplelor după ce s-au demontat bolţurile,
bucşele elastice şi bucşele distanţiere.
Semicuplele se execută în patru variante constructive (P. C, Cf şi Ki) în funcţie de
forma capătului de arbore şi de necesitatea fixării axiale (anexele 7.33 şi 7.34).
Varianta P se utilizează în cazul în care mărimea de cuplaj aleasă corespunde din
punct de vedere al momentului nominal, dar capetele de arbori pe care se montează cuplajul
au diametrele mai mici decât diametrele nominale (d) ale cuplajului. La această variantă se
pot realiza numai semicuple cu alezaj cilindric, fără fixare axială, având diametrul alezajelor
în limitele diametrului do indicate în anexa 7.34, cu obligativitatea verificării la rezistenţă a
capetelor de arbore şi penele.
Semicuplele cu fixare axială se folosesc în cazul în care apar forţe axiale în timpul
funcţionării.
Cuplajul de o anumită mărime se utilizează la cuplarea arborilor care au diametre
egale sau diferite, dar în limitele alezajelor date în anexa 7.34.
Mărimea cuplajului se alege în funcţie de momentul de răsucire nominal transmis de
cuplaj Mtn sau de diametrul capătului de arbore, luând în considerare regimul de lucru a
maşinii motoare şi de lucru prin coeficientul de serviciu cs (valorile sunt date în anexa 7.32),
astfel încât
M tc cs M t M tn , (7.4.93)
unde: Mtc – momentul de calcul; Mt – momentul de răsucire nominal transmis de arbore; Mtn
– momentul de răsucire nominal transmis de cuplaj (anexa 7.34).
Exemplu de notare a unui cuplaj elastic cu bolţuri de mărimea 12, variantă normală
(N), cu o semicuplă P cu d = 100 mm şi cealaltă Ki cu d=110 mm, executată din oţel OT60-3.
Cuplaj CEB 12N-P100/K110 – OT60-3 STAS 5982/6-81.

Cunoscând preţul specific unitar p0CEB [u.m / kg] şi masa cuplajului MCEB [kg] se
determină preţul de achiziţie, cu relaţia:

PCEB = MCEB ∙ p0CEB [u.m]. (7.4.94)

Pentru construcţiile de cuplaje care nu sunt standardizate şi pentru cuplajele care se


montează pe utilaje ce reclamă siguranţă mare în funcţionare, se impune a se efectua calcule
de rezistenţă mecanică de dimensionare şi de verificare a principalelor elemente componente.
73
Zaharie MORARIU
8. ELEMENTE DE ANALIZĂ ECONOMICĂ
8.1. STABILIREA PREŢULUI
Sintetizând multitudinea de concepţii cu privire la definirea preţului, se poate aprecia,
că preţul este un instrument complex de mărime monetară, care reflectă, în mărimea lui, atât
cheltuielile de muncă efectuate pentru obţinerea produsului, cât şi utilitatea, cererea şi oferta,
raritatea ca şi alte variabile. Deci, preţul se poate defini ca o expresie financiară a valorii
atribuite produsului de către consumator în cadrul schimbului [1,10,19].
Preţul nu reprezintă doar o categorie valorică, el are importante funcţii tehnico-
economice [1]:
funcţia de calcul, de măsurare a cheltuielilor şi a rezultatelor;
funcţia de informare cu privire la situaţia pieţei, raportul dintre cerere şi ofertă;
stimulează producătorul asupra a ceea ce trebuie şi cum trebuie să producă;
funcţia de stimulare a agenţilor economici în vederea reducerii costurilor, creşterea
rentabilităţii şi îmbunătăţirea calităţii produselor;
funcţia de recuperare a costurilor şi de distribuire a veniturilor; pentru ofertant se
asigură acoperirea cheltuielilor, recuperarea cheltuielilor şi obţinerea unui profit normal
necesar dezvoltării.
Noul sistem contabil din România are obligaţia să organizeze evidenţa costurilor de
producţie, potrivit uzanţelor din întreprinderile (firmele) ţărilor anglo-saxone evoluate.
Costurile de producţie, şi evidenţa acestora constituie obiectul unei activităţi corespunzătoare
în domeniu. Astfel, din moment ce avem producţie, lucrări sau servicii care necesită calculaţii
de costuri, acestea trebuiesc efectuate în cadrul contabilităţii nominalizate [2,18].
Costurile de producţie sunt formate din:
costurile directe pe un produs sau o unitate de produs;
costurile indirecte ale secţiei de producţie şi costurile generale ale întreprinderii;
cheltuielile de desfacere;
dobânzile aferente împrumuturilor;
alte cheltuieli.
Costurile indirecte se pot constitui printr-o bază de raportare, care poate fi:
salariile ca element al costurilor directe;
consumul de materii prime;
orele de funcţionare a utilajelor;
totalul costurilor directe;
alţi factori.
Dintre metodele de organizare a contabilităţii în cadrul unităţilor patrimoniale, sub
aspectul costurilor de producţie, potrivit produsului ce face obiectul proiectului, se precizează:
metoda pe comenzi care se aplică în cazul produselor cu ciclu lung de fabricaţie
sau a produselor unicat. Se foloseşte acolo unde produsul finit se obţine prin asamblarea unor
subansamble independente. Obiectul de evidenţă şi de calculaţie a costului efectiv îl constituie
comanda lansată pentru un produs de acelaşi fel sau de tipuri diferite. Cheltuielile de
producţie se reflectă în contul de calculaţie deschis la nivelul comenzii, pe articole de
calculaţie. Costul efectiv specific al produsului sau serviciului se stabileşte la terminarea
comenzii, cu relaţia
CPA i
c [u.m / kg], (8.1.1)
q
unde: CPA – cheltuieli de producţie pe articole de calculaţie [u.m]; q – cantitatea de produse
realizate în cadrul comenzii [kg]; i – articolul de calculaţie.
Eventualele diferenţe care apar la terminarea comenzii se include în costul efectiv al
74
Zaharie MORARIU
produselor de comandă;
metoda globală care o folosesc unităţile ce realizează un singur produs, la care,
la sfârşitul perioadei de fabricaţie nu există semifabricate sau producţie neterminată;
metoda costurilor directe – constă în împărţirea costurilor de producţie, pe
produs, lucrare sau serviciu în costuri directe sau indirecte; metoda ia în calcul costurile
directe, pentru care calculaţiile sunt detaliate, iar costurile indirecte se adaugă după un anumit
criteriu (cheie).
Analiza costurilor produselor, lucrărilor sau serviciilor în unităţile economice, permit
furnizarea unor informaţii cu privire la raporturile dintre costurile variabile şi cele fixe, dintre
costurile directe şi cele indirecte.
Principalele locuri generatoare de costuri în cadrul unei unităţi economice se pot
observa în figura 8.1 [4].
Mecanismul formării preţului, bazat pe costuri, are ca bază de plecare organigrama de
personal (fig. 8.2) şi organigrama cu principalele faze ce concură la realizarea produsului
(transmisie mecanică) reprezentată în fig. 8.6. În organigrama de personal din fig. 8.2 se va
complecta numărul de persoane ce fac parte din diferitele compartimente şi salariul de
încadrare lunar sau salariul orar pentru fiecare salariat în parte.
Firma

Costuri de producţie

Cercetare- Producţie Personal Comercial


Dezvoltare
Planificare Financiar
Conducere Contabil
Proiectare Programare Formare Aprovizionare
urmărire perfecţionare
Elaborare Asigurare Administraţie Desfacere
tehnologie tehnico- personal
materială
Norme de
fabricaţie Realizare Cointeresare

Fig. 8.1. Locuri generatoare de costuri de producţie

Manager

Serviciul contabilitate Serviciul tehnic Secretariat

Atelier Atelier Serviciu de Atelier


montaj vopsitorie aprovizionare desfacere garanţii şi servicii

Fig. 8.2. Organigrama de personal

Conform normativelor din România, structura preţului de producţie, de ofertă, este dat
de relaţia [2,13,14]:
PR O C t (8.1.2)
75
Zaharie MORARIU
unde: Ct – costul de total de producţie; - profitul prognozat.
Costul total de producţie, în cadrul calculaţiei pe articole, este dat de relaţia:
C t CD CI (8.1.3)
unde: CD – costuri directe; CI - costuri indirecte.
Costul direct, indirect şi costul total, folosind calculaţia pe articole, pentru transmisia
mecanică, se obţin cu ajutorul tabelului 8.1. Acest tabel permite şi calculaţia preţului de
producţie. La modul general, costurile indirecte comune secţiei şi cele generale ale firmei, cu
elementele care le constituie, sunt prezentate în detaliu în tabelele 8.2 si 8.3.
Se face precizarea că la materiile prime şi materiale, combustibili şi energie, preţurile
se stabilesc la nivelul preţurilor mondiale.
Preţul de vânzare calculabil se poate obţine prin metoda de calculaţie suplimentară
diferenţiată (fig.8.3) [6], în care se consideră principalele locuri producătoare de costuri.
Metoda ia în considerare principalele mărimi de bază, cum sunt:
● costurile materialului;
● costurile de fabricaţie şi montaj exterior;
Costurile generale se determină prin luarea în considerare a unor mărimi de referinţă;
costurile unice ale materialului;
costurile de salarizare pentru fabricaţie;
costurile materialului.
În faza de proiectare, toate tipurile de costuri se pot obţine prin luarea în considerare,
ca mărime de referinţă, costul materialului, aşa cum se arată în fig. 8.3.

Preţul de vânzare calculat PV

Costuri proprii
Câştig / Pierderi
CPR

Costuri de Costuri de dezvoltare Costuri unice Costuri generale de


producţie proiectare de vânzare reprezentanţă şi de vânzare
CPRD CDP CUV CGRV
68,6 % CPR 8,6 % CPR 3,7 % CPR 19,1 % CPR
181,48 % CM 22,75 % CM 9,788 % CM 50,53 % CM

Costurile Costuri de Costurile pentru Costuri generale Costuri generale


materialului fabricaţie montaj exterior de reprezentanţă de vânzare
CM CF CME CGR CGV
37,8 % CPR 27,8 % CPR 3,0 % CPR 8,2 % CPR 10,9 % CPR
73,54 % CM 7,93 % CM 21,69 % CM 28,835 % CM

Suma
speciale de fabricaţie
Costuri de salarizare

costurilor
Costuri unice

pentru fabricaţie
Costuri generale

Costuri generale
ale materialului

ale materialului

Costuri unice

generale:
de fabricaţie
91,26 % CM

22,47 % CM

48,92 % CM
34,5 % CPR

18,5 % CPR
8,74 % CM

2,11 % CM
3,3 % CPR

8,5 % CPR

0,8 % CPR

49,5 %.
CUSF
CGM
CUM

CGF
CSF

Suma
costurilor
unice:
50,5 %.

Fig. 8.3. Schema diferenţială de calculaţie a costurilor


76
Zaharie MORARIU
Costurile materialului (CM) cuprind costurile de cumpărare pentru materialul brut,
pentru materialul semifabricat, pentru diversele piese standardizate sau normalizate care se
achiziţionează din comerţ, precum şi pentru semifabricatele obţinute prin colaborare cu
parteneri externi.
Costurile unice se calculează în funcţie de cantitatea de material QM [kg] şi costul
specific al materialului cUM [u.m./ kg], cu ralaţia:

C UM Q M c UM [u.m]. (8.1.4)

Costurile generale ale materialului (CGM) reprezintă o anumită cotă procentuală din
costul materialului. Ele cuprind costurile aferente spaţiului de depozitare a materialului şi
cheltuielile de depozitare.
Costurile de fabricaţie (CF) include costurile propiu-zise cu fabricaţia pieselor
componente şi cu moatajul acestora. Ele reprezintă cheltuielile cu salariile şi contribuţiile la
salarii plătite de angajator şi de angajat, costurile cu energia şi combustibilul utilizaţi direct la
realizarea produsului.
Costurile de salarizare pentru fabricaţie se calculează în funcţie de salariul în unitate
de timp cS [u.m / oră] şi timpul necesar fabricaţiei unei piese tF [ore], cu relaţia:

CSF cS t F [u.m]. (8.1.5)

Costurile generale de fabricaţie reprezintă o anumită cotă procentuală din costul de


fabricaţie. Ele cuprind: costurile clădirilor administraţiei şi a secţiilor; consumurile energetice
pentru iluminat şi încălzire; cheltuieli cu consumul de apă şi canalizare; costurile
echipamentelor; cheltuieli salariale pentru personalul auxiliar al secţiei si al unităţii
economice, etc.
Preţul de vânzare se poate obţine din costurile propii care au fost obţinute prin
calculaţia diferenţiată (CPR), la care se adaugă profitul prognozat (Π).

PV C PR . (8.1.6)

În ultima vreme, s-a răspândit conceptul privind costul produsului pe baza ciclului de
viaţă, care constă în acumularea costurilor care survin în cursul întregului ciclu de viaţă al
unui produs, de la conceperea sa până la abandonarea lui de către utilizatori [6,10].
Numeroasele analize ale costurilor arată că cele de fabricaţie şi vânzare a produsului
reprezintă o parte din ce în ce mai limitată în totalul cheltuielilor, cele din amonte şi aval,
devenind mai împovărătoare.
Datele care stau la baza calculaţiei costului ciclului de viaţă provin din toate
sectoarele, aşa cum se arată în fig. 8.4. [10,12].
Determinarea şi controlul costurilor ciclului de viaţă sunt responsabilităţi ale
inginerului de cost, ca răspuns la nevoile organizaţionale.
Practicile contabile curente nu reflectă exact costurile de conversie când unele procese
sunt mari consumatoare de capital, iar altele nu, fapt bine cunoscut de estimatorii de costuri şi
de alte persoane implicate în decizii de producţie şi de achiziţie.
Inginerul responsabil de cost estimează elementele semnificative de cost şi determină
ce cheltuieli trebuie ele să reprezinte şi a costului probabil al vânzărilor.
Inginerul responsabil de cost, ca parte a structurii productive, are mai multă
credibilitate, sarcina sa fiind să dirijeze producţia spre îndeplinirea obiectivelor de cost
proiectate, deci, estimarea viabilităţii financiare a unei propuneri de fabricaţie sau de produs.
77
Zaharie MORARIU
Obiectivul inginerului de cost este “proiectarea având în vedere costul” şi aici
colaborarea strânsă cu:
serviciul aprovizionare, pentru a determina costurile probabile ale componentelor;
proiectarea tehnologică, pentru optimizarea metodelor de fabricaţie;
controlul calităţii, pentru a adapta produsul la cerinţele clientului, în cadrul preţului;
compartimentul de garanţii şi servicii, pentru aprovizionarea cu componente care au
durabilitatea de funcţionare mai mică decât durabilitatea produsului şi să analizeze costurile
de întreţinere, revizii şi reparaţii pe tot ciclul de viaţă.
În concluzie, inginerul de cost trebuie să posede cunoştinţe tehnico-economice, în
proiectare, fabricaţie, testare, controlul calităţii, de întreţinere şi reparare şi cu privire la
contabilitatea costurilor.
Estimarea costurilor de viaţă se poate face grafic, în coordonate costuri şi timp. La
principalele faze ce concură la realizarea unui produs ( stabilirea temei, desenul de ansamblu,
desenele de execuţie, tehnologia de fabricaţie şi SDV, fabricaţia şi suportul logistic) se
analizează în detaliu costul şi timpul necesar execuţiei fiecărei faze.

Şeful producţiei Vânzări

Director Inginerul responsabil de cost Dezvoltare


comercial Costul estimat de produs

Finanţe Aprovizionare Conducerea


Contabilitate activităţii
productive

Fig. 8.4 Fluxul informaţional privind estimarea costului

8.2. RENTABILITATEA FIRMEI

Pentru producători ofertanţi, elementele principale ce stau la baza formării preţurilor


sunt:
costurile de producţie;
dimensiunea profitului;
obiectivele pătrunderii şi menţinerii pe piaţă;
menţinerea poziţiei şi prestigiului firmei.
Costurile de producţie marchează limita minimă obiectivă a nivelului preţurilor, sub
care activitatea ofertantului devine falimentară. Limita superioară a preţului este determinată
de evoluţia cererii pe piaţă.
Pragul de rentabilitate are la bază costurile pentru determinarea preţului, firma
calculând un preţ corespunzător acestui prag.
Pentru acoperirea costurilor firma trebuie să vândă o cantitate suficientă de produse la
un preţ convenabil, ceea ce face ca activitate firmei să fie rentabilă. Toate încasările peste
costurile totale reprezintă profitul firmei.
Pentru a se obţine un profit mai mare, va trebui să se vândă o cantitate mai mare de
produse, la acelaşi preţ, fie să folosească un preţ mai mare la aceeaşi cantitate de produse.
78
Zaharie MORARIU
Pragul de rentabilitate, în cantitate, în forma cea mai simplă, este dat de relaţia:

CF CF
PRQ (8.2.1)
mcvu pvu cvu

unde CF – costul fix; pvu – preţul de vânzare unitar; cvu – costul variabil unitar; mcvu –
marja costului variabil unitar.
Costurile variabile (CV) sunt acelea care îşi modifică volumul în acelaşi mod cu
modificarea volumului fizic al producţiei şi cuprinde:
consumul de materii prime şi materiale;
energie electrică în scop tehnologic;
apă, abur, combustibili necesari tehnologiei;
salarii de bază a lucrătorilor productivi.
Costurile fixe (CF) sunt acelea care rămân relativ neschimbate:
salariile personalului administrativ;
amortizarea capitalului fix;
energie şi combustibili de încălzit şi iluminat;
apă, canal, salubritate;
cheltuieli cu protecţia muncii.
Costurile variabile şi fixe se pot evalua din datele prezentate în tabelul 8.1.
Pragul de rentabilitate se poate determina grafic, dacă se cunoaşte cifra de afaceri
(CA) pe o perioadă dată de timp.
CA pvu q , (8.2.2)
unde q este cantitatea de produse vândute.
Pentru reprezentarea grafică, se definesc două drepte D1 şi D2 care caracterizează cifra
de afaceri, respectiv suma costului variabil şi fix, astfel (fig. 8.5):
D1 CA si D 2 CV CF (8.2.3)

D1
CV + CF
CA [u.m] Profit

D2
PRQ

CF

Pierderi
q Cantitate (Q)

Fig. 8.5. Pragul de rentabilitate


CA - cifra de afaceri; CV, CF - costul variabil, respectiv fix.
79
Zaharie MORARIU

Contract - Comandă

Proiectare

Aprovizionare

Motor Reductor Placă de Vopsea


electric bază

Trans. prin Cuplaj Elemente de Elemente


curele asamblare speciale

Montaj Protecţie antifonică


verificare
Protecţie antivibratorie

Vopsire Protecţie ignifugă

Testare Instalaţie electrică

Ambalare

Expediere

Instalare
Întreţinere

Verificare
Revizii
Testare

Reparaţii
Servicii
Dezafectare

Fig. 8.6. Organigrama pe faze Transport


de execuţie a transmisiei mecanice
80
Zaharie MORARIU
Calculaţia preţului de producţie pe bază de comandă Tabelul 8.1.
Articole de calculaţie Valoarea
Costuri
(transmisie mecanică) % u.m.
Motor electric
Transmisie prin curele
Reductor
Cuplaj
Placă de bază
Protecţie antifonică
Materii Protecţie antivibratorie
prime Protecţie ignifugă
şi Sisteme automate de pornire-oprire
materiale Sisteme de avertizare a avarilor
Costuri Apărătoare de protecţie
directe Şuruburi
Şuruburi de fundaţie
Piuliţe
Şaibe Grower
Şaibe plate
Vopsea standard şi diluanţi
Combustibili şi lubrifianţi
Energie electrică
Salarii brute directe (SD)
Contribuţii la salarii (CAS, CASs, AS, FR, FÎ) (CS)
Alte costuri directe
A. Total costuri directe (TCD)
Costuri comune secţiei (CCS)
Costuri
Costuri generale ale firmei (CGF)
indirecte
Alte costuri indirecte
B. Total costuri indirecte
C. Total costuri de producţie (A + B)
D. Dobânzi la împrumuturi (pentru produsele cu ciclu lung de fabricaţie
se introduc în CGF)
E. Profit
E. Preţ de producţie (C + D + E)
Ponderea costurilor comune secţiei şi a costurilor generale ale firmei se poate determina
cu relaţiile:
CCS CGF
PCCS 100 şi PCGF 100 [%]
SD CS TCD

unde: CCS - costurile totale indirecte ale secţiei - tabelul 8.2;


SD şi CS - salarii directe şi contribuţii la salarii - tabelul 8.1;
CGF - costurile generale ale firmei - tabelul 8.3;
TCD - total costuri directe - tabelul 8.1.
Costurile legate de proiectare, teste şi omologări directe, deplasări (transport, cazare,
diurnă) pentru asigurarea unor servicii prevăzute în cadrul comenzii se înregistrează la
"alte costuri directe".
81
Zaharie MORARIU

Costuri indirecte comune secţiei (CCS) Tabelul 8.2


Nr. Valoarea
Denumirea costurilor (simbol) Baza de calcul
crt. % u.m.
Costuri cu întreţinerea şi
CIFU prin repartizare
funcţionarea utilajelor
- durata
Costuri pentru întreţinerea utilajelor şi
- consumuri materiale
1. mijloacelor de transport ale secţiei,
- tarife operaţionale
reviziile tehnice şi reparaţiile curente.
- impozite, CAS
- nr. de utilaje şi
mijloace de transport
Amortizarea utilajelor de lucru şi - durate normate de
2.
mijloacelor de transport ale secţiilor folosinţă
- valoarea utilajelor,
mijloacelor
Uzura, întreţinerea şi reparaţia sculelor, - consumuri materiale
3. dispozitivelor şi verificatoarelor cu - preţuri de cumpărare
destinaţie specială. - tarife de manoperă
Energie, combustibil şi alte materiale - consumuri
4.
pentru scopuri tehnologice şi motrice. - preţuri (tarife)
CGS Costuri generale ale secţiei prin repartizare
5. Salariile personalului de conducere
- salarii contractate
tehnic, economic, de specialitate şi
(negociate)
administrativ şi de servire a secţiei şi
- CAS
contribuţiile la asigurările sociale.
- valoarea de inventar
Amortizarea clădirlor secţiei şi a
6. - durata normată de
celorlalte mijloace fixe.
funcţionare
Costuri pentru încercări, cercetări, - salarii
7. experienţe, standardizate, studii, creaţii - consumuri materiale
şi inovaţii privind activitatea secţiei. - preţuri de achiziţie
- consumuri materiale
8. Costuri cu protecţia muncii în secţii
- preţuri de achiziţie
9. Alte costuri generale ale secţiei.
Costuri administrativ-gospodăreşti
CAGS prin repartizare
ale secţiei
- durate
10. Deplasări, detaşări şi transferări în ţară. - tarife (transport
diurne)
Materiale pentru întreţinerea şi - consumuri
11.
curăţenia clădirilor. - preţuri materiale
Reparaţii curente la clădiri şi alte - salarii
12.
mijloace fixe. - materiale
- consumuri
13. Costuri pentru încălzire.
- preţuri
Energie electrică pentru iluminat şi
- consumuri
14. forţă motrice în scopuri administrativ-
- preţuri
gospodăreşti.
Apă, canal, salubritate pentru nevoi - consumuri
15.
administrativ-gospodăreşti. - preţuri
16. Total costuri comune secţiei (CCS)
82
Zaharie MORARIU

Costuri indirecte generale ale firmei (CGF) Tabelul 8.3


Nr. Valoarea
Denumirea costurilor (simbol) Baza de calcul
crt. % u.m.
CIG Costuri de interes general prin repartizare
Salariile personalului de conducere, tehnic,
economic, de specialitate şi administrativ, - salarii
1. de servire şi de pază a firmei, protecţia - impozite pe salarii
socială şi contribuţiile la asigurări sociale, - CAS
aferente.
Contribuţii la fondul de cercetare ştiinţifică
2.
şi dezvoltare tehnologică şi alte contribuţii.
- valoarea de inventar
3. Amortizarea mijloacelor fixe. -durata normată de
funcţionare
Costuri pentru încercări, experienţe, - salarii
4. standardizări, studii, invenţii şi inovaţii de - consumuri materiale
interes general. - preţuri de achiziţie
Costuri pentru protecţia muncii cu caracter - consumuri materiale
5.
general. - preţuri de achiziţie
6. Dobânzi bancare
- salarii, durata
Costuri pentru prelucrarea mecanizată şi - tarife orare
7.
automată a informaţiilor. - consumuri materiale
- preţuri de achiziţie
8. Alte costuri generale ale firmei.
CAG Costuri administrativ - gospodăreşti prin repartizare
9. Furnituri de birou. - preţuri de achiziţie
10. Cărţi, reviste, publicaţii şi abonamente. - preţuri de achiziţie
- durata
11. Costuri poştă - telecomunicaţii - fax etc. - tarife
- salarii
- durata
12. Alte costuri de birou. - tarife (transport,
diurnă)
13. Deplasări, detaşări sau transferări.
14. Materiale pentru întreţinerea şi curăţenia - consumuri
clădirilor. - preţuri
- consumuri
15. Costuri pentru încălzit.
- preţuri
- salarii
16. Repartiţii curente şi alte mijloace fixe.
- consumuri- preţuri
Energie electrică pentru iluminat şi forţă
- consumuri
17. motrice în scopuri administrativ-
- preţuri
gospodăreşti.
Apă, canal, salubritate pentru nevoi - consumuri
18.
administrativ-gospodăreşti. - preţuri
Alte costuri pentru întreţinere şi
19.
gospodărire.
20. Total costuri generale ale firmei (CGF)
83
Zaharie MORARIU
8.3. PIAŢA fIRMEI
Piaţa reprezintă sfera de manifestare şi confruntare a oferte şi a cererii şi realizarea lor
prin intermediul vânzării-cumpărării.
În sfera pieţei este cuprins un ansamblu de condiţii – economice, sociale, culturale şi
demografice – care determină dinamica ofertei şi cererii de produse, raporturile dintre ele şi
evoluţia preţurilor şi a vânzărilor.
Pentru ofertant contează cunoaşterea cererii, perceperea ei pe piaţă, a structurii pieţei
şi funcţionarea ei din punct de vedere a cererii. Astfel, piaţa este formată din ansamblul
cumpărătorilor efectivi şi potenţiali ai unui produs sau serviciu.
Într-o abordare practică este necesar să se delimiteze piaţa efectivă de cea potenţială.
Piaţa efectivă defineşte dimensiunile pieţei la un moment dat, tranzacţiile efectiv
desfăşurate, confruntarea efectivă a cererii cu oferta.
Piaţa efectivă a firmei reprezintă totalitatea utilizatorilor unui anumit produs, deci ei
dispun de resursele financiare pentru achiziţionarea produsului şi a serviciilor.
Piaţa preferenţială arată dimensiunile posibile ale pieţei, probabilitatea de confruntare
a cererii cu oferta.
Piaţa potenţială reprezintă totalitatea consumatorilor care doresc produsul şi serviciul,
au putere de cumpărare şi acces la acestea.
Piaţa firmei reprezintă spaţiul economic-geografic în care aceasta este prezentă cu
produsele şi serviciile sale, unde resursele umane, materiale şi financiare îi conferă o anumită
influenţă şi un anumit prestigiu.
Privită ca sferă de confruntare a cererii cu oferta, piaţa firmei exprimă raportul care se
formează între oferta proprie alcătuită din unul sau mai multe produse şi servicii şi cererea
pentru acestea. O variantă posibilă pentru transmisia mecanică este dată în fig. 8.7.
Piaţa totală

Produsul Gama
Transmisi mecanică de servicii

Motor electric Reductor Alte componente Fără servicii Servicii totale

Transmisia prin curele Cuplaj Servicii limitate

Fig. 8.7. Structura pieţei - variantă pentru transmisia mecanică


Prin oferta sa, firma producătoare de transmisii mecanice se poate adresa unor
categorii distincte de agenţi economici: întreprinzători particulari; producători de produse
industriale (industria constructoare de maşini, a lemnului, a materialelor de construcţie, navală
etc.); agricole şi alimentare; construcţii industriale şi civile; industria mineritului; agenţi
economici din alte ţări.
Firma trebuie să-şi desfacă produsele la cât mai multe categorii de agenţi economici.
La comercializare poate oferii produsul cu sau fără gama de servicii (livrare la domiciliu;
montare, testare şi punere în funcţionare; garanţii pe o anumită perioadă de timp; asigurarea
cu piese de schimb şi lubrifianţi; revizii tehnice; reparaţii; dezafectarea după casare (fig. 8.6).
Pentru un anumit teritoriu piaţa totală pentru un produs (exp. transmisia mecanică),
este dată de ansamblul pieţelor ce acţionează în cadrul ei [19],
84
Zaharie MORARIU
n
Pt N j I j K j , unde j 1,2,3...n. (8.3.1)
j 1
unde:Pt – piaţa totală a produselor destinate vânzării-cumpărării; Nj – numărul de consumatori
ai produsului “j”; Ij – intensitatea medie de consum a unui consumator al produsului “j”; Kj –
coeficientul puterii de cumpărare a consumatorului, influenţat de nivelul preţului; n - numărul
de produse existente pe piaţă.
Datele numerice pentru aplicaţie trebuie să se stabilească de fiecare proiectant în
funcţie de durabilitatea în funcţionare; pentru transmisia mecanică durabilitatea este de
aproximativ 2 ani, dacă funcţionează 24 ore/zi.
În aceste condiţii se pot adopta următoarele date:
j=1, N1= x1 buc. – utilizatori cu servicii totale;
j=2, N2= x2 buc. – utilizatori cu servicii limitate;
j=3, N3= x3 buc. – utilizatori fără servicii;
Ij=1 pentru toate cazurile, în această perioadă utilizatorii achiziţionează o singură dată
produsul.
Pentru cunoaşterea dimensiunilor pieţei firmei, este necesar a se determina capacitatea
firmei.
Capacitatea efectivă a pieţei firmei reprezintă volumul actelor de vânzare-cumpărare
realizate de acestea, într-o perioadă de timp determinată, fără a lua în considerare preţul.
Măsurarea se face cu ajutorul indicatorilor:
volumul cererii Pc, ce exprimă puterea de absorbţie a pieţei. Acest indicator
foloseşte la identificarea gradului în care oferta produsului analizat acoperă cererea;
volumul ofertei Po, ce exprimă cantitatea de produse pe care firma le poate oferi
pieţei, la un moment dat;
volumul vânzărilor Pv, reprezintă totalul tranzacţiilor de produse şi servicii ale
firmei, pe o anumită perioadă de timp.
Orientativ, sub forma previziunilor firmei, se pot adopta următoarele date (datele reale
se aleg în funcţie de situaţia concretă):
perioada de previziune este de 2 ani pentru transmisia mecanică;
volumul produselor cerute Pc= y1 buc.;
volumul produselor oferite Po= y2 buc., capacitatea de producţie a firmei a crescut;
volumul vânzărilor Pv= y3 buc.
Dimensionarea pieţei efective a firmei poate fi reprezentată într-o scară merit, care
permite alegerea parametrilor în funcţie de care se calculează gradul de saturaţie a pieţei
(fig. 8.8).
Cererea y1

Oferta y2

Vânzări y3

Fig. 8.8. Scara merit pentru dimensionarea pieţei

Gradul de saturaţie a pieţei este dat de relaţia [19]:


Pv Pc
Gs 100 sau 100 . (8.3.2)
Pc Pv
Dacă Pv=Pc, Gs=1, piaţa este saturată, trebuie căutate alte pieţe de desfacere, în caz
contrar apare declinul firmei.
85
Zaharie MORARIU
Dacă Pv Pc, Gs 1, piaţa nu este saturată, nu este satisfăcută de ofertă, deci există
posibilitatea de pătrundere cu mai multe produse pe piaţă.

8.4. ELEMENTE ALE CERERII DE PRODUSE

Cererea de produse, ca o categorie a economiei de schimb, reprezintă cantitatea de


produse şi servicii pe care agenţii economici sunt dispuşi şi pot să le cumpere la diferitele
niveluri de preţuri. Ea reflectă corespondenţa dintre scara posibilă de preţuri, pe de o parte, şi
dispoziţia şi solvabilitatea pentru diverse produse şi servicii, pe de altă parte.
În cazul pieţei produselor de producţie, cererea reprezintă materializarea unor nevoi
concrete, ca urmare a activităţii pe care o desfăşoară fiecare producător.
Dimensiunile cererii de produse de producţie este posibil ca să nu se suprapună,
totdeauna, peste cele ale nevoii, aceasta se datorează restricţiilor economice impuse de
caracterul limitat al resurselor financiare şi de necesitatea valorificării superioare a
potenţialului material şi uman propriu.
Manifestarea cererii de consum are loc atunci când sunt îndeplinite, concomitent,
următoarele condiţii:
existenţa nevoi de consum;
existenţa solvabilităţii la nivelurile de preţ date;
opţiunea pentru actul de cumpărare.
Evoluţia calitativă şi cantitativă a cererii de consum este dată de relaţia dintre preţul
unitar al produsului şi cantitatea de produse cerute de consumator într-o perioadă de timp
(fig. 8.8) [19].
Cererea totală a pieţei, Ct, este dată de relaţia:
Ct n q p , (8.4.1)
unde: n – numărul cumpărătorilor produsului cerut; q – cantitatea de produse cumpărată de un
cumpărător într-o perioadă de timp; p – preţul mediu unitar.
Modificarea cererii sub influenţa diverşilor factori (preţul altor produse substituibile
sau complementare, mărimea veniturilor, perspectiva privind evoluţia preţurilor) reprezintă
elasticitatea cererii.
La modificarea veniturilor cumpărătorilor, cantitatea cerută dintr-un produs şi serviciu
poate să crească sau să scadă, în funcţie de evoluţia venitului; la creşterea venitului curba
cererii se deplasează spre dreapta (C1), iar la o scădere a veniturilor curba cererii se
deplasează spre stânga (C2) (fig. 8.9).
Preţul
unitar
Of

p1
p0 •
p2 C1
C0
C2

q2 q0 q1 Cantitatea cerută

Fig. 8.9. Evoluţia cererii


86
Zaharie MORARIU
De asemenea, creşterea cererii produsului dorit de la C0 la C1 va genera o creşterea a
preţului de la p0 la p1 şi deplasarea curbei acesteia spre dreapta şi invers.
Modificarea preţului produsului “i” în cazul modificării venitului, pentru cantitatea de
referinţă a produsului qoi, poate fi calculată cu relaţia [9]:
V
pi (8.4.2)
q oi
Modificarea cantităţii produsului “i” care poate fi cerut de piaţă, în cazul modificării
venitului, la acelaşi preţ, poate fi calculată cu relaţia [9]:
V
qi , (8.4.3)
p oi
unde V – modificarea venitului; poi – preţul unitar de referinţă a produsului “i”.
Pentru aplicaţie, orientativ, se poate considera o modificare, prin creştere, a venitului
cumpărătorilor cu 15%, pentru primii 2 ani, şi care sunt dispuşi să-l investească.
Fenomenul elasticităţii faţă de venit este o manifestare a legităţilor din sfera
consumului, care determină o anumită ierarhizare a nevoilor fiecărui producător la un anumit
nivel al veniturilor.
Modificarea cererii sub influenţa veniturilor se exprimă prin coeficientul elasticităţii,
definit prin relaţia [19]:
C V
E cv , (8.4.4)
C V

unde: C şi C – cantitatea cerută, respectiv modificarea cantităţii cerute; V şi V – venitul,


respectiv, modificarea venitului.
Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit poate lua mai multe valori:
Ecv = 1, C are aceeaşi variaţie ca şi V;
Ecv 1, C V; (8.4.5)
Ecv 1, C V.
Cunoaşterea coeficientului de elasticitate a cererii prezintă utilitate la fundamentarea
programului de desfacere. Mărimea coeficientului de elasticitate evidenţiază gradul de
satisfacere a cererii, un coeficient mic înseamnă o cerere satisfăcută, iar un coeficient ridicat
arată o cerere nesatisfăcută, se aşteaptă creşterea veniturilor sau scăderea preţurilor.

8.5. ELEMENTE ALE OFERTEI DE PRODUSE


Oferta individuală, adică oferta unei singure firme sau a unui singur agent economic,
exprimă cantităţile dintr-un anumit produs şi/sau serviciu pe care doresc şi sunt capabili să le
pună în vânzare la un moment dat, la un anumit preţ al pieţei.
În definirea ofertei s-a plecat de la relaţia funcţională care există între cantităţile de
produse pe care vânzătorii le aduc pe piaţă şi preţurile acestora, în condiţiile cunoaşterii
proporţiilor dintre producători-intermediar-consumatori şi dintre diferitele variante calitative.
Oferta globală cantitativă include toate ofertele individuale ale aceluiaşi produs şi/sau
serviciu [19],
n
Of O fi , (8.5.1)
i 1
iar oferta globală valorică este dată de relaţia,
n
O fv qi pi , (8.5.2)
i 1
87
Zaharie MORARIU
unde: Of – oferta globală cantitativă corespunzătoare preţului “pi”; Ofi – oferta individuală a
unei firme aferente preţului “pi”; qi – cantitatea de produse oferită la preţul “pi”; pi – preţul
unitar al produsului “i”. Pentru aplicaţie se va apela la devizul de costuri şi preţuri.
Preţul
unitar
Of2
Contracţia ofertei Of0
Of1
C

p2
p0
p1 Extinderea ofertei

q2 q0 q1 qmax Cantitatea oferită


Fig. 8.10. Relaţia dinte ofertă şi preţ

Pe termen scurt, în cadrul căruia capacităţile de producţie rămân limitate (necesitând


timp pentru mărirea lor), iar progresul tehnic nu are timp să-şi facă simţite efectele oferta va
creşte odată cu preţurile) pe seama sporirii intensive şi extensive a capacităţilor), dar numai
până la un nivel maxim (qmax) (fig. 8.10).
Evoluţia ofertei de produse este marcată de numeroşi factori, între aceştia se detaşează,
ca importanţă: preţul produsului şi condiţiile ofertei; costurile de producţie; stadiul dezvoltării
tehnologice; numărul de ofertanţi; perspectivele pieţei; influenţa mediului de afaceri.
Preţul produsului constituie elementul principal de referinţă în orice demers al ofertei.,
Acesta afectează semnificativ perspectivele de profitabilitate ale firmei (fig. 8.10).
Perspectivele bune de profitabilitate vor încuraja firmele să se angajeze să producă
într-o cantitate mai mare, producţia extinzându-se până la punctul în care acesta va atinge
nivelul la care profitul este maxim. Astfel, într-o perioadă determinată de timp, la o cerere
constantă de produse, dacă oferta creşte de la Of0 la Of1 preţurile scad de la p0 la p1, curba
ofertei deplasându-se spre dreapta şi invers (oferta scade, preţurile cresc) (fig. 8.10).
În primul rând, modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel a preţurilor este
determinată de costul producţiei. Între nivelul costului şi cantitatea oferită există un raport
negativ; reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea cantităţii oferite, în
vreme ce creşterea costului înseamnă scăderea ofertei. Mişcarea costului depinde de nivelul
costurilor factorilor de producţie implicaţi în fabricarea produsului şi calitatea tehnologiilor de
fabricaţie
De asemenea, pentru produsele industriale complexe, într-o perioadă dată de timp, la
un nivel constant de produse, modificarea preţului unui component va determina modificarea
preţului şi a ofertei produsului de bază; prin creşterea preţului oferta se contrată (curba Of2),
iar pentru reducerea preţului oferta se extinde (curba Of1) (fig. 8.10).
În cazul temei de proiect, creşterea preţului unui component (motor electric, reductor,
cuplaj sau placa de bază) al transmisiei mecanice va determina creşterea preţului transmisiei
mecanice şi contracţia ofertei.
88
Zaharie MORARIU
În al doilea rând, îmbunătăţirea tehnologiilor, înlocuirea celor învechite cu altele noi
conduc la sporirea eficienţei utilizării tuturor resurselor economice, la creşterea producţiei,
rezultatul fiind reducerea costului de producţie, producătorii vor produce mai mult şi curba
ofertei se va deplasa spre dreapta. Reacţia ofertei unui produs sau serviciu, care duce la
modificarea preţului, se exprimă prin elasticitatea ofertei şi se măsoară cu coeficientul de
elasticitate. Acesta, în funcţie de preţul produsului, este dat de relaţia [19]:
Of p
E op , (8.5.3)
Of p
unde: Of şi Of – reprezintă nivelul ofertei, respectiv, modificarea acesteia; p şi p –
reprezintă nivelul preţului, respectiv, modificarea acestuia.
Cunoaşterea elasticităţii ofertei permite să se adopte cele mai adecvate strategii în
raport cu mişcările preţurilor.
Astfel, elasticitatea ofertei îmbracă mai multe forme, cu diferite semnificaţii, astfel:
Eop 1, oferta este elastică; un procent de creştere a preţurilor antrenează un
procent mai mare de creştere a ofertei;
Eop =1, oferta are elasticitate unitară; caracterizează produsele ce pot fi depozitate,
fără costuri mari şi fără pierderi;
Eop 1, ofertă slab elastică; un procent de creştere a preţului antrenează o creştere
mai mică de un procent a cantităţii oferite. Situaţia produselor ce nu pot fi stocate şi nu pot fi
substituite în utilizare;
Eop=0, ofertă rigidă; cantitatea oferită este fixă indiferent de nivelurile preţurilor.
Producătorul este obligat să vândă indiferent de preţ.
Studiul ofertei se face atâta în profil static, surprinzând situaţia la un moment dat, cât
şi în profil dinamic, surprinzând mutaţiile ce au loc în dimensiunea şi fizionomia ofertei.
Mişcarea ofertei va fi înţeleasă pe deplin numai prin prisma unor informaţii care să
surprindă valenţele ofertei sub aspect cantitativ şi calitativ.
Aprecierea calităţii ofertei se face cu ajutorul preţului mediu de vânzare a ofertei,
n
piqi
i 1
p n
. (8.5.4)
qi
i 1

Un alte parametru al calităţii ofertei este clasa medie de calitate a ofertei firmei,
n
q jk j
j 1
K n
. (8.5.5)
qj
j 1
unde: Qj – cantitatea de ofertă din clasa “j” de calitate; kj – coeficientul clasei de calitate a
produsului “j” (care poate fi: 1 pentru lux; 2 pentru extra; 3 pentru super şi 4 pentru masă).
Pentru transmisia mecanică, orientativ, se pot adapta următoarele valori pentru
coeficientul clasei de calitate:
Ofertă specială (kj=1); beneficiarul impune condiţii speciale de execuţie: o anumită
culoare şi un anumit tip de vopsea de producţie; un înalt grad de automatizare a pornirii,
opririi şi semnalizării avariilor; protecţie antifonică; protecţie antivibratorie; montarea pe
postamente mobile.
Ofertă îmbunătăţită (kj=2); beneficiarul cere îmbunătăţiri parţiale faţă de comanda
specială;
Ofertă standard (kj=3).
89
Zaharie MORARIU
La adaptarea valorilor coeficientul clasei de calitate s-a considerat că sunt îndeplinite
condiţiile de calitate pentru un produs şi un serviciu, reglementate prin ISO 9004-1.
Datele numerice pentru cantitatea oferită qj în funcţie de clasa de calitate, se adoptă de
proiectant pentru fiecare caz concret pe care-l are de rezolvat.
ofertă specială, j=1 şi q1 = z1 buc.;
ofertă îmbunătăţită, j= 2 şi q2 = z2 buc.; (8.5.6)
ofertă standard, j= 3 şi q3 = z3 buc.
Dinamica ofertei are ca obiect determinarea modificărilor cantitative şi calitative a
acesteia, care se evaluează de la o perioadă la alta, cu ajutorul următorilor parametrii:
creşterea valorică a ofertei, urmare modificării preţului individual al produsului
dintr-o anumită grupă,
Ov q1p1 q 0 p0 , mărime absolută şi (8.5.7)
q 1 p1 q0p0
Ov 100 , mărime relativă. (8.5.8)
q 0p0
creşterea cantitativă a ofertei, datorită modificării cantităţii pe grupe de produse,
Ov q1 q 0 p0 , mărime absolută şi (8.5.9)

q1 q 0 p0
Ov 100 , mărime relativă, (8.5.10)
q0p0
unde p 0 reprezintă preţul mediu al perioadei de bază şi se calculează cu relaţia:
q0p0
p0 . (8.5.11)
q0
creşterea calitativă a ofertei, datorită modificării structurii pe grupe de mărfuri,
Ocal q1p 0 q1 p0 , mărime absolută şi (8.5.12)

q1 p 0 q1 p 0
O cal 100 , mărime relativă, (8.5.13)
q0p0
unde qo şi q1 – cantităţile din cele două perioade (de referinţă sau de bază notată cu “o” şi
curentă sau viitoare notată cu “1”); po şi p1 – preţurile produselor corespunzătoare perioadelor
de referinţă, respectiv de analiză curentă sau viitoare.
Pentru centralizarea datelor cu privire la dinamica ofertei, orientativ, se recomandă a
se utiliza tabelul 8.4 (preţurile se stabilesc în funcţie de volumul producţiei).

Tabelul 8.4
Perioada de referinţă to Perioada de analiză t1
Volum Volum
Grupa de produse qo po q1 p1
valoric valoric
buc. [u.m] buc. [u.m]
[u.m] [u.m]
T.M. fără servicii z1 z1*
T.M. cu servicii limitate z2 z*2
T.M. cu servicii totale z3 z*3
Total ( )
90
Zaharie MORARIU
Perioada de studiu este de 4 ani, în care data de referinţă coincide cu lansarea în
fabricaţie a produsului.
Creştere globală a ofertei, în perioada de timp analizată,
O Ov O can O cal [u.m] . (8.5.14)
Dinamica ofertei este reflectată şi de intensitatea proceselor de diversificare şi înnoire
sortimentală a grupelor de produse. Între aceste procese nu există o corespondenţă biunivocă,
fiind determinată de următoarele procese:
procesul de diversificare se referă la sporirea gamei utilităţilor din cadrul
ofertei. În sfera producţiei se caută găsirea soluţiilor tehnice şi economice de minimizare a
intrărilor cu care se realizează un produs (ieşirile), de maximizare a diferenţelor dintre intrări
şi ieşiri ( a profitului) şi a utilităţii.
procesul de înnoire se referă la sporirea gamei de produse menite să satisfacă
superior cerinţele clienţilor prin: diversificarea parametrilor funcţionali; creşterea calităţii;
sporirea gamei de servicii; asigurarea protecţiei mediului, etc.
Operaţionalitatea celor două direcţii se exprimă cu ajutorul ritmului anual al înnoirii
gamei de produse şi prin ritmul anual al diversificării gamei de produse. Ritmului anual al
înnoirii se defineşte prin raportul dintre numărul produselor noi introduse în fabricaţie în
perioada analizată şi cel al produselor existente în fabricaţie la sfârşitul perioadei analizate.
q noi
R inoire 100 [%]. (8.5.15)
q f q noi q r

Ritmul anual al diversificării sau lărgirea gamei de produse se defineşte prin relaţia;

q noi q r
R divers. 100 [%]. (8.5.16)
qf
unde: qnoi – numărul produselor noi; qf – numărul produselor existente în fabricaţie la
începutul perioadei de analiză; qr – numărul produselor retrase din fabricaţie.
Un alt element al dinamicii ofertei îl constituie durata prezenţei acesteia pe piaţă sub
forma stocurilor. Deşi stocajul apare ca o stagnare a circulaţiei mărfurilor, deci o imobilizare a
ofertei pe o anumită perioadă de timp, nu trebuie apreciat ca o acţiune de stagnare absolută;
stocul fiind supus permanent unui proces de înnoire.
Stocul efectiv de mărfuri trebuie înţeles ca o ofertă de mărfuri care are o importanţă
deosebită. O primă importanţă este structura pe faze a duratei de stocare, caz în care se
măsoară fiecare etapă parcursă de ofertă de la producţie la consumator (perioada de transport,
de pregătire pentru vânzare, de aşteptare sub formă de stoc în diferitele faze de execuţie, de
siguranţă ca produs finit, în special, pentru serviciul de garanţii, etc.). O a doua importanţă o
reprezintă structura de produse a stocului pentru a elimina situaţiile modificării ofertei, în
cazul produselor cu vânzare lentă şi cele nevandabile. Aceste informaţii sunt utile la
elaborarea strategiilor de aprovizionare şi de publicitate.
După cum s-a observat, oferta şi cererea interacţionează la determinarea preţului, la
care producătorii sunt dispuşi să-şi ofere acea cantitate de produse pe care clienţii doresc şi
pot să o cumpere. Ele se găsesc în relaţie de cauzalitate reciprocă, una reprezentând, în raport
cu cealaltă, deopotrivă, cauză şi efect.
Important este de arătat că oferta nu are un rol permanent de factor formativ al cererii
în sens pozitiv, ea poate genera şi influenţe negative, concretizate în presiuni asupra cererii.
De exemplu, o ofertă limitată la un anumit produs conduce la satisfacerea incompletă a cererii
sau deplasarea temporară a ei către alte produse care satisfac aceleaşi cerinţe.
91
Zaharie MORARIU
De asemenea, nu trebuie exclusă şi acţiunea cererii asupra ofertei. De astfel, oferta
creează cerere numai în măsura în care produsele corespund cerinţelor clienţilor.
Din perspectiva raportului ofertă –cerere, pieţei îi este caracteristică tendinţa de
echilibrare a celor două categorii economice (fig. 8.11). Dacă echilibrarea apare ca tendinţă
generală, situaţiile concrete în care se manifestă oferta şi cererea la piaţă, intr-o perioadă sau
alta, pot fi însă diferite.

Preţ C Of
EXCEDENT
DE
PRODUSE

pE E
PENURIE
DE
PRODUSE

qE Cantitate

Fig.8.11 Echilibrul dintre cerere şi ofertă

Se delimitează trei asemenea situaţii, în care raporturile dintre ofertă şi cerere au


caracteristici diferite, şi anume:
penuria de produse, în care oferta este mai mică decât cererea, este inferioară
cerinţelor clienţilor. Astfel, se constată că rolul determinant, în raportul ofertă – cerere, revine
ofertei; producătorul este cel care domină piaţa, iar cererea devine dependentă de ofertă.
punctul de echilibru impune apropierea treptată şi vizibilă a ofertei de cerere,
prin creşterea producţiei de produse. Echilibrul pieţei are un caracter temporar, menţinându-se
atâta timp cât condiţiile producţiei nu se modifică, iar nivelul costului rămâne constant.
Aşadar, relaţiile cerere – ofertă - preţ trebuie studiate atât din perspectiva preţului -
cauză, privind modificărilor ce au loc în evoluţia cererii şi/sau a ofertei, cât şi din cea a
preţului – efect asupra modificărilor amintite mai sus.
Starea de echilibru, respectiv preţul de echilibru, oferă informaţii cu privire la
dimensiunile concurenţei şi la stabilirea unei strategii adecvate cu privire la: cantitatea optimă
capabilă să aducă profitul maxim; preţul optim care să atragă un număr cât mai mare de
clienţi; produsul sau produsele care au cea mai mare căutare sub aspectul particularităţii de
marcă, calitate, design, condiţii de garanţie, servicii oferite, care să permită ofertantului să
stabilească un preţ de echilibru care-l avantajează.
abundenţa de produse reprezintă acea stare a pieţei caracterizată prin
depăşirea cererii de către ofertă. Oferta este bogată ca volum şi structură şi este capabilă să
satisfacă cele mai variate şi rafinate preferinţe ale clienţilor, necesită mijloace adecvate pentru
ca vânzarea să devină certitudine.
Ca urmare, se impune studiul riguros şi atent al cererii, iar producătorii de produse
trebuie să accelereze ritmul de înnoire a produselor prin; diversificarea gamei funcţionale şi
tipodimensionale; respectarea parametrilor ergonomici, a design-lui şi de protecţie a mediului;
creştere funcţiilor utilităţii; luarea în considerare a uzurii morale; acordarea de facilităţi la
cumpărare (vânzări cu plata în rate sau reduceri sezoniere de preţuri) şi nu în ultimul rând
înlăturarea tendinţelor unor ofertanţi de a mării producţia în interes propiu ci în interesul
direct al consumatorului.
92
Zaharie MORARIU