Unitatea de învățare 9

RAPORTAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

1. RAPORTUL DE CERCETARE: SCOP ȘI FORMAT

A redacta înseamnă a alcătui un text, „a compune, a formula în scris sau a întocmi” un studiu, un
document, anunț etc. (Rad, 2008). Acest act implică o anumită disciplină a activității, reguli de lucru și
standarde pentru produsul finit. Scopul acestei unități de curs este de a prezenta principalele caracteristici ale
raportului de cercetare sau a articolului științific în psihologie.
Rolul principal al raportului este acela de a comunica rezultatele cercetării, adică de popularizare a
acestora în rândul altor cercetători sau al publicului larg. Prin a atinge acest scop, raportul trebuie redactat
într-un stil specific, numit științific. Acesta presupune utilizarea unor specificații aparte, a unui limbaj
caracteristic științei; de asemenea, trebuie să fie puternic structurat și concis, comparativ cu alte tipuri de
redactare. Se recomandă ca raportul de cercetare să ofere o informare obiectivă, din care să fie excluse
istorisirile personale, opiniile sau experiențele de viață ale autorului. Raportul de cercetare nu este un eseu
sau o comunicare personală.
Pentru domeniul psihologiei, regulile de redactare a raportului sunt prevăzute în „Manualul de redactare
APA” (American Psychological Association, ultima ediție în 2020). Originile acestui manual merg până în
1928, când psihologii și alți cercetători din aria științelor sociale au recunoscut necesitatea elaborării unor
standarde de prezentare a datelor cercetării. Acest prim manual a fost un articol de 7 pagini care a apărut în
Psychological Bulletin, în 1929. Actualul manual al APA (la a șaptea ediție) conține peste 400 de pagini și are
în vedere toate aspectele referitoare la conținutul raportului de cercetare, tehnicile de a scrie în manieră
științifică și explicațiile detaliate privind formatul și stilul scriiturii.
Necesitatea unei standardizări apare și mai pregnantă în situația multiplicării jurnalelor științifice și a
numărului de articole publicate. O asemenea producție necesită un relativ control pentru evitarea unei
diversități sau varietăți de prezentare care ar face dificilă parcurgerea unei mari cantități de materiale (spre
exemplu, prezența rezumatului – obligatorie – oferă cititorului posibilitatea de a lua contact cu conținutul unui
articol fără ai parcurge întreg conținutul).

DIFERENȚIERI, CLARIFICĂRI
Caracteristici generale privind stilul redactării:
• Stilul trebuie să fie simplu, lipsit de ambiguitate, cu fraze în jur de două-trei propoziții; accentul să cadă pe
maniera științifică și mai puțin pe coloritul personal al autorului;
• Să se evite abundența citărilor în text, trecându-se doar numele de importanță pentru ilustrarea unei teorii
și, acolo unde este cazul, sursa bibliografică (se evită aglomerarea de nume și se fluidizează lectura);
• Textul trebuie să fie accesibil, fluid, adecvat lecturii, dar fără a cădea în simplitate;
• Stilul redactării trebuie să fie parcimonios, adică să ofere un maximum de informații cu un minimum de
cuvinte. Aceasta reprezintă o necesitate deoarece majoritatea revistelor științifice au un spațiu limitat, iar oamenii
nu au prea mult timp la dispoziție pentru a citi un text redundant;
• Utilizarea pronumelui „noi” la redactarea textului, chiar dacă este un singur autor;
• Trebuie să se manifeste o prudență maximă în alegerea cuvintelor și expresiilor, în vederea evitării celor
care prezintă ambiguitate, deoarece acestea pot duce la o înțelegere greșită;
• Trebuie să evite afirmațiile care exprimă atitudini rasiale, sexiste, politice, anti-minoritare etc;
• Totdeauna trebuie avut în vedere publicul pentru care este scris acel text („imaginarea lectorului”);
• Setarea nivelului, formei și conținutului în funcție de cerințele exprimate de „beneficiar” (instituție, jurnal,
editură, public larg);
• Evitarea nuanțelor afective (implicare emoțională), personale, indezirabile, a judecăților de valoare (textul
trebuie să transmită obiectivitatea științifică a cercetării);
• Evitarea rigidității, căutarea atractivității și creativității (în titlu, argument, concluzii, grafice, tabele etc.).
1
 2. CORECTITUDINEA EXPRIMĂRII

Exprimarea corectă, comună tuturor stilurilor de redactare, este un imperativ și aici. În general, în redactare
ar fi bine să se manifeste atenție la următoarele erori posibile:
(1) Aspecte care țin de formă (de exemplu, exprimările aluzive sau cele evazive, exprimările care cresc
efortul de înțelegere, complicarea inutilă a exprimării, prolixitatea, abuzul de neologisme, jargonul etc.).
(2) Aspecte care țin de conținut (de exemplu, punerea în discuție a unor aspecte evidente, observațiile
nerelevante, accidentale, colaterale; descrierea extrem de detaliată a instrumentelor, a participanților și
procedeelor; redundanța textului, repetițiile supărătoare, inutile, ale unor elemente de text, cum ar fi date,
proceduri, rezultate etc.).

EXEMPLU
În redactarea textului trebuie evitate greșeli care se fac, în mod curent, în exprimarea orală. Ferreol și
Flageul (1998) dau câteva exemple:

3. STILURILE DE REDACTARE

3.1. Diferite stiluri ale redactării științifice

Cercetătorii din diverse domenii științifice au elaborat reguli de redactare specifice disciplinei lor.
Prezentăm mai jos câteva dintre cele mai cunoscute stiluri științifice, precum și publicațiile corespunzătoare:

• APA Style (American Psychological Association, Publication Manual of the American Psychological
Association, 2020, 7 ed.) - psihologie, științele comunicării, științele educației, științe economice, științe
juridice, științe politice etc.

• MLA Style (Modern Language Association of America, MLA Handbook, 2016, 8 ed.) - limbi și
literaturi moderne, literatură comparată, critică literară, studii media, studii culturale etc.

• AMA Style (American Medical Association, AMA Manual of Style: A Guide for Authors and Editors, 2020,
11 ed.) - medicină, biologie etc.

• Chicago Style (University of Chicago, The Chicago Manual of Style, 2017, 17 ed.) – filozofie, teologie,
istorie, artă etc.

2
 EXEMPLU
În exemplul de mai jos se pot observa diferențele în citarea aceluiași articol științific în funcție de câteva
stiluri:

3.2. Stilul APA - citările în text

În ceea ce privește psihologia, prezentăm în continuare principalele reguli ale citării în text:
Cazul unui singur autor:
 Citările obișnuite, în text (trimiteri la o publicație): numele autorului și anul de apariție a publicației
citate între paranteze, de exemplu (Johnson, 2011).
 Când se citează expresii sau definiții, folosindu-se cuvintele autorului: utilizarea ghilimelelor și a nr.
paginii: „percepția asigură conștiința unității și integralității subiectului”, de exemplu (Zlate, 1999, p.
85).
 Dacă sunt publicații în care paginația se reia la fiecare capitol: este necesară includerea numărului
capitolului alături de numele autorului și anul publicației, de exemplu (Johnson, 2011, capitolul 2,
p.19).
 În cazul parafrazării: se citează lucrarea și autorul, dar nu se folosesc ghilimelele, iar nr. paginii nu
este obligatoriu. Totuși, nur, paginii poate fi inclus pentru a ajuta lectorul care dorește să localizeze la
sursă afirmația respectivă.
Cazul mai multor autori:
 Situația în care sunt doi autori: fiecare citare va include amândouă numele, în ordinea semnării
publicației și a anului de apariție al acesteia, de exemplu (Johnson & Boyle, 2011).
 Situația în care sunt între 3-5 autori: la prima citare vor fi menționați după numele de familie toți autorii,
de exemplu, (Johnson, Boyle, Carson & Briggs, 2011). La citările următoare, se va folosi doar numele
primului autor urmat de „et al”., de exemplu (Johnson et al., 2011).
 Situația în care sunt 6 sau mai mulți autori: se utilizează, în toate citările, numele primului autor urmat
de „et al.”, de exemplu (Briggs et al., 2011).
Cazul fără autor menționat :
 Când nu există un autor menționat, se utilizează itemul care apare primul în lista de referințe. Acesta
poate fi numele unui editor, numele unei instituții sau titlul publicației (cazul cel mai frecvent).
Indiferent de situație, anul apariției trebuie menționat.
 Dacă itemul este o carte, numele unui jurnal sau titlul unui raport primul cuvânt se va scrie cu
majusculă, iar întreaga denumire va fi redactată cu litere italice, de exemplu (Raport de cercetare
privind violența școlară în România, 2011).

3
  Dacă itemul este o pagină web, un capitol de carte sau articol științific, toate cuvintele vor fi scrise cu
majusculă, iar întregul titlul va fi așezat între ghilimele, de exemplu („What Are the Best Ways to
Prevent Bullying in Schools?”, 2020).

3.3. Stilul APA - lista de referințe bibliografice

• Informația bibliografică va fi dispusă la sfârșitul lucrării, sub titlul „Referințe” (Reference List), nu
Bibliografie sau Lucrări citate (consultate);
• Toate intrările vor fi listate în ordine alfabetică, în funcție de numele autorilor;
• Prenumele autorilor vor fi menționate numai cu inițiale;
• În cazul în care sunt mai multe lucrări ale aceluiași autor, lucrările trebuie aranjate în ordinea datei de
apariție, începând cu anul cel mai îndepărtat în timp;
• Dacă nu există nici un autor menționat, se va folosi titlul. Lucrările sunt așezate, de asemenea, în
ordine alfabetică, în funcție de primul cuvânt (în engleză se omit „a,” „an” și „the”);
• Prima linie a titlului nu este formatată cu indent, dar fiecare linie de după este formatată în acest mod
(hanging indent);
• Titlul articolului sau al capitolului: numai primul cuvânt din titlu este scris cu majuscule, iar subtitlurile
vor fi tratate la fel. Nu se folosesc italice sau ghilimele pentru întregul titlu (exceptând ghilimelele care
pot apărea în interiorul titlului);
• Titlul cărții sau al raportului de cercetare: numai primul cuvânt al titlului sau subtitlului va fi redactat cu
majusculă. Se folosesc litere italice, dar nu ghilimele.
• Titlurile periodicelor (jurnale, ziare, reviste): Toate cuvinte din titlu vor fi scrise cu majusculă, italice și
fără ghilimele.

EXEMPLU
Carte semnată de un singur autor:
Jackson, J. M. (1988). Social psychology, past and present. Hillsdale: Erlbaum.
Carte semnată de un singur autor în multiple ediții:
Ekman, P. (2001). Telling lies (3rd ed.). New York: Norton.
Carte semnată de mai mulți autori:
Petty, R. E., & Cacioppo, J. T. (1986). Communication and persuasion: Central and peripheral routes to
attitude change. New York: Springer Verlag.
Capitol în carte coordonată:
Banks, M. S., & Salapatek, P. (1983). Infant visual perception. In P. H. Mussen (Series Ed.), M. Haith & J.
J. Campos (Vol. Eds.), Handbook of child psychology: Vol 2. Infancy and developmental psychobiology (4th
ed., pp. 435–571). New York: Wiley.
Articol cu un singur autor:
Hamel, J. (1999). Reînnoirea metodei focus-groupului. Dezvoltări recente și noi perspective
epistemologice. Psihologia Socială, 3(2), 127-136.
Articol cu mai mulți autori:
Ackerman, J. M., Becker, D. V., Mortensen, C. R., Sasaki, T., Neuberg, S. L., & Kenrick, D. T. (2009). A
pox on the mind: Disjunction of attention and memory in the processing of physical disfigurement. Journal of
Experimental Social Psychology, 45(3), 478–485.
Text fără autor menționat, în periodice:
American Enterprise (1992, January/February). Women, men, marriages, and ministers (p. 106).
Text pe pagină web:
Augustine. (1955). Confessions (A. C. Outler, Trans.). (Original work written 397.) Retrieved Jan. 13, 2005,
from www.ccel.org/a/augustine/confessions/confessions.html.

4
 Nu toate lucrările publicate în domeniul psihologiei sunt supuse reglementărilor de redactare APA. Sunt
diverse alte adaptări sau reguli stabilite de către reviste, case de editură și universități. De aceea, în orice
intenție de publicare se vor consulta, mai întâi, standardele respective.

4. PĂRȚILE RAPORTULUI DE CERCETARE

Înainte de redactarea propriu-zisă a raportului sau a articolului științific se pot verifica acuratețea și
corectitudinea realizării unor elemente ale cercetării. Se recomandă, printre altele, evaluarea completitudinii și
relevanței fundamentării teoretice a cercetării, verificarea corectitudinii analizelor statistice și confruntarea
rezultatelor cu ipotezele formulate. Se evaluează, de asemenea, respectarea generală a standardelor
cercetării și se fac ajustări acolo unde este posibil.

EXEMPLU
Septimiu Chelcea propune o serie de întrebări privind calitatea demersului științific întreprins (adaptare
după Chelcea, 2000):
• Problema cercetată este semnificativă (are relevanță științifică)?
• Abordarea este originală?
• Sunt instrumentele de investigare satisfăcător de fidele și de solide?
• Este măsurarea strâns legată de variabilele vizate în cercetare?
• Se testează în investigație pe deplin și fără ambiguitate ipotezele enunțate?
• Populația investigată este reprezentativă pentru populația la care se face generalizarea?
• Respectă cercetarea standardele etice?
• Este cercetarea într-un stadiu suficient de avansat încât să justifice publicarea rezultatelor?
• Au aplicativitate rezultatele cercetării?
• Publicarea raportului de cercetare (a studiului, articolului) are un impact social dezirabil?

În ceea ce privește conținutul raportului de cercetare, acesta ar trebui să cuprindă următoarele părți: titlul,
autorii și afilierile lor, rezumatul, introducerea, metoda, rezultatele, discuțiile, concluziile, referințele, notele,
tabelele, figurile și anexele (APA, 2020).

4.1. Titlul
Titlul reprezintă șansa de a capta atenția și audiența dorită. Un titlu bine ales crește șansa de a atrage
cititorii în lectura studiului respectiv, de aceea în el pot fi încorporate metafore, jocuri de cuvinte și referințe la
cultura populară (Levitt, 2020), ceea ce nu se recomandă în textul raportului.
Se consideră că un titlu bun ar fi bine să conțină până la 15 cuvinte. Totuși, sunt autori care nu recomandă
o anumită lungime a titlului, ci căutarea echilibrului între un titlul relativ scurt (pentru a fi succint și clar) și un
titlu care să fie specific (Cooper, 2018). Când intitulăm o lucrare „Violența școlară la elevii de liceu” dăm un
titlu clar, dar nespecific. Următorul titlu, mai specific în raport cu conținutul cercetării, dar de o lungime mai
mare, ar putea fi mai potrivit: „Violența școlară la elevii de liceu. Strategii de prevenție și intervenție”.
Titlurile intră în cadrul bazelor informatice și de aceea trebuie să conțină cuvintele esențiale desemnând
conținutul studiilor respective. Prin urmare, trebuie să acopere ideea principală a textului în câteva cuvinte
(acestea trebuie să fie cuvinte reprezentative pentru conținut). Ar trebui să se evite formulări indirecte,
imprecise, de genul „Un studiu experimental al …”. Creativitatea în formularea titlului sporește șansele ca
acesta să atragă atenția.

4.2. Autorii și afilierile lor

Autorii se trec, de obicei, în ordinea importanței contribuției lor și nu a funcțiilor de cercetare sau a funcțiilor
didactice. La contribuții egale, evident, se recurge la ordinea alfabetică. La sfârșitul articolului, în cazul
participării egale, se poate face această menționare: „autorii au contribuit în mod egal la realizarea acestui
articol”. Ordinea apariției numelui în semnarea unei publicații este importantă pentru cariera științifică a unui

5
cercetător; contează, așadar, dacă acesta este unic autor sau co-autor, iar în cazul din urmă dacă este un
autor principal (primul sau cu adresa de corespondență) sau unul secundar (de la al doilea în continuare).
Sunt situații în care mai mulți autori, care contribuie la realizarea unui articol și îl semnează împreună, să-și
asume munca doar pentru anumite părți ale studiului. Astfel, de exemplu, se poate menționa că unul din ei a
realizat fundamentarea teoretică, altul analiza datelor și altul interpretarea acestora.
Afilierea se referă la menționarea universității sau a institutului de cercetare în care autorul semnatar al
studiului este membru.

4.3. Rezumatul
Acesta trebuie să fie scurt și să cuprindă, de regulă, circa 150 de cuvinte (aproximativ 10-12 rânduri).
Rezumatul se constituie într-o relatare în date esențiale a întregului material. În general, într-un rezumat vom
găsi prezentarea sumară a problemei, enunțarea metodei, tipul de participanți, rezultatele principale și
concluzia generală a studiului (Rosnow & Rosnow, 2006). Cu alte cuvinte, trebuie să conțină esența fiecărei
părți din raport.
Rezumatul trebuie să fie cu sens de sine stătător, adică suficient pentru a înțelege ideea de bază și
rezultatele unui studiu. Există diverse baze de date care reproduc aceste rezumate și un text bun în acest
sens poate orienta eventualii cititori spre studiul respectiv. Oricum, primul contact al unui cititor cu un articol se
realizează întâi prin intermediul rezumatului. Se consideră că, datorită pretenției sale de condensare,
rezumatul este partea cea mai delicată în redactarea întregului text științific.

4.4. Introducerea (trecerea în revistă a literaturii de specialitate)

Introducerea prezintă, în general, problema care va fi tratată în cursului raportului (tema cercetării). În
introducere se trec pe scurt în revistă datele relevante ale literaturii de specialitate pe tema respectivă, în ceea
ce privește direcțiile centrale, cu autorii și lucrările principale (realizarea unui review științific).
În realizarea unei bune prezentări a literaturii de specialitate are importanță descoperirea unor surse de
documentare (studii, sinteze, cărți) de o foarte bună calitate științifică, ceea ce reprezintă, odată cu
dezvoltarea internetului și a accesului la un ansamblu vast de informație, o adevărată problemă (Măricuțoiu,
2008).

EXEMPLU
Cerințele unui bun review al literaturii de specialitate (adaptare după Chelcea, 2000):
• Să identificăm și să discutăm studiile cele mai relevante în legătură cu tema ce ne preocupă;
• Să includem cât mai multe materiale moderne, de ultimă oră;
• Să încercăm să fim reflexivi (critici), să examinăm bias-urile noastre și să le clarificăm;
• Să organizăm informația dinspre general spre particular (spre ce este specific, concret, adecvat
ipotezelor).

De asemenea, în introducere, se urmărește plasarea cercetării proprii într-un context de alte cercetări și se
specifică în mod expres direcția științifică de la care se revendică. Pentru aceasta trebuie puse în acord
sursele cu ideile vehiculate în cercetare sau ipotezele ce urmează a fi verificate. În final, se arată stadiul
cercetării și contribuția urmărită de studiu pentru elucidarea problemelor, trecându-se în revistă ipotezele și
rezultatele așteptate.
Rolul introducerii în raport, ca trecere în revistă a literaturii de specialitate, este multiplu: (1) justificarea
demersului de cercetare (de exemplu, subiectul nu a mai fost abordat sau nu a mai fost cercetat în acest
mod), (2) dovedirea abilităților științifice analitice, sintetice și critice ale autorului, (3) elaborarea bazelor
cercetării prezente și (4) punerea în evidență a stadiului cunoașterii asupra subiectului respectiv, în raport cu
contribuția personală (Thody, 2006).
Redactarea acestei părți a raportului poate începe prin organizarea ideilor fundamentale, a teoriilor și
studiilor aferente într-o schemă generală de bază (Rosnow & Rosnow, 2006), care se poate îmbogăți treptat
prin adăugarea de noi informații, prin eliminarea unor aspecte nerelevante, prin filtrarea informației esențiale și
inserarea unor evaluări critice.
6
 4.5. Metodă
Constituie „inima” cercetării și unii autori încep chiar prezentarea cercetării cu acest aspect. Pentru că
metoda se referă la ceea ce autorul a făcut deja în cadrul cercetării, această parte trebuie redactată, în
general, la perfectul compus.
Partea de relatare a metodei are două scopuri: (1) să ofere celui care citește suficiente informații pentru ca,
în situația în care acesta dorește să repete cercetarea, să o poată facă aidoma și (2) fiecare cititor să aibă
suficiente informații ca să poată judeca validitatea și concluziile experimentului în funcție de cele relatate în
secțiunea despre metodă.
În general, se recomandă ca această parte să aibă următoarele subsecțiuni:
a. Participanții
Aspecte de prezentat: (1) Câți participanți au fost folosiți; (2) Cum au fost recrutați aceștia (se descrie
metoda de eșantionare și modul concret în care au fost identificați); (3) Care sunt caracteristicile lor importante
pentru studiu de exemplu vârsta, genul, nivelul de școlarizare și profesiunea. În cazul în care numărul
caracteristicilor socio-demografice este ridicat, acestea pot fi prezentate în cadrul unui tabel. Pentru subiecții
animali se specifică specia (de exemplu, nu se prezintă ca maimuțe, ci cimpanzei sau babuini). Tot în această
secțiune se introduc menționări privind acordul în cunoștință de cauză, modalitățile prin care s-au asigurat
anonimatul și confidențialitatea participaților (Pyrczak & Bruce, 2014).
b. Designul și măsurarea
Această secțiune cuprinde specificarea tipului de cercetare utilizat (plan, design etc.) și modul în care s-a
efectuat măsurarea. În cazul planului experimental, prin acesta se explică logica experimentului și se descriu
variabilele independente utilizate, cu nivelurile adoptate în cazul fiecăreia dintre ele. Spre exemplu, așa cum
am văzut când am parcurs cursul despre metoda experimentală, un design 2 x 2 indică variația cu câte două
niveluri a două variabile independente. Se specifică maniera în care s-au alocat participanții în condițiile
experimentale, practic descriindu-se grupurile respective.
Se precizează, desigur, și care sunt variabilele dependente și cum vor fi acestea măsurate. Instrumentele
vor fi descrise în ceea ce privește parametrii de fidelitate și validitate, menționându-se sursele bibliografice în
care apar aceste date.
c. Procedura
Uneori procedura este nu desprinsă de design, constituind o subsecțiune a acestuia. Trebuie arătată
diferența: designul este o construcție logică, în timp ce procedura se referă la secvențele, pașii urmăriți pentru
punerea designului în practică. Spre deosebire de design, procedura trebuie să răspundă la următoarele
întrebări concrete: Ce instrucțiuni le-au fost date participanților? Ce anume au făcut în mod concret? Cum s-au
comportat? Ce probleme au intervenit pe parcursul cercetării? etc.
Tot în cadrul procedurii se indică materialele folosite în studiu, incluzând chiar tipul de aparat, uneori
marca, firma de la care a fost procurat. De asemenea, se descriu valorile și caracteristicile stimulilor obținuți de
la aceste aparate (spre exemplu, a fost folosită o lumină cu lungimea de undă de 450 nm sau un sunet cu
frecvența de 1500 Hz).
Descrierea unui instrument trebuie să fie mai detaliată dacă acesta nu a mai fost utilizat într-o cercetare
anterioară. Dimpotrivă, în situația în care montajul sau aparatura au mai fost utilizate în alte experimente unde
figurează și descrierea respectivă, se poate aminti doar sursa bibliografică.

EXEMPLU
Milgram descrie cu lux de amănunte aparatul folosit de el în cercetarea asupra obedienței (numit:
Generatorul de șocuri electrice): „Panoul instrumentului consta într-o serie de 30 de comutatoare așezate
orizontal. Fiecare comutator era etichetat vizibil cu un voltaj mergând de la 15 la 450 de V, cu o creștere de 15
V de la un comutator la celălalt, de la stânga la dreapta. În plus, următoarele etichete verbale erau clar
indicate pentru grupe de câte patru comutatoare, de la stânga la dreapta: „Șoc ușor”, „Șoc moderat”, „Șoc
puternic”, „Șoc foarte puternic”, „Șoc intens”, „Șoc extrem de intens”, „Pericol: Șoc sever”. Următoarele două
nu mai purtau denumiri, erau însemnate XXX. La apăsarea unui comutator se întâmplau următoarele: o
lumină pilot se aprindea; se auzea un bâzâit electric; o lumină albastră etichetată „ridicare voltaj” se aprindea;
7
acul voltmetrului sărea la dreapta; diferite alte zgomote interveneau. În colțul din stânga sus al generatorului
era scris: „Shock Generator, Type ZLB, Dyson Instrument Company, Waltham, Mass. Output 15 volts – 450
volts”. Autorul completează această descriere cu alte câteva precizări: „Detaliile instrumentului au fost
realizate cu grijă pentru a da impresia de autenticitate. Panoul de comandă a fost gravat de profesioniști, iar
piesele erau de calitate înaltă. Nici unul dintre subiecți nu a suspectat că instrumentul era doar un simulator de
generator de șocuri” (Milgram, 1963).

Uneori, în textul prin care se raportează rezultatele cercetării se pot introduce fotografii sau desene ale
unor aparate sau montaje, pentru o înțelegerea mai rapidă a funcționării și aspectului acestora.

EXEMPLU
Într-un studiu care a constat în autoadministrarea de substanțe psihoactive de către maimuțe (Deneau,
Yanagita & Seevers, 1969), s-a utilizat un aparat cu ajutorul căruia fiecare animal era conectat la un
mecanism prin care era posibila această injectare. Schițele acestora au fost prezentate în spațiul articolului
respectiv:

4.6. Rezultate
Principala funcțiune a secțiunii cu rezultate este de a arăta ce anume s-a descoperit sau verificat la
măsurătorile efectuate. Ca și partea de metodă, timpul trecut este cel care se folosește pentru această
descriere.
Pentru început se indică orice transformări ale datelor realizate înaintea analizei acestora. Se arată
modalitatea prin care datele finale au fost obținute (modificări, transformări, recodări, cuantificări diverse etc.).
De obicei, acestea sunt prezentate cititorului în tabele sau grafice de date. Se indică care sunt rezultatele
statistic semnificative și ce teste de semnificație statistică au fost folosite. Evident, se prezintă doar selecții ale
rezultatelor; de aceea, modalitatea cea mai economică și precisă rămâne cea a graficelor și a tabelelor.

4.7. Discuții
Acest capitol cuprinde interpretarea rezultatelor și conectarea lor de literatura de specialitate prezentată în
prima parte a raportului. Cercetătorul trebuie să se focuseze pe contribuțiile empirice aduse de studiul său. Se
descriu, de asemenea, similaritatea și deosebirile, acolo unde este cazul, față de rezultatele raportate în alte
studii.
La partea de discuții trebuie să se răspundă, de asemenea, la următoarele probleme: Ce bias-uri și limite
există în datele respective? Ce clarificări pot aduce rezultatele obținute? Cum contribuie cercetarea realizată
la înțelegerea problemelor ridicate în introducere?
Spre deosebire de celelalte capitole, acesta este redactat la timpul prezent.

8
 4.8. Concluzii
Această secțiune cuprinde, pe scurt, principalele elemente rezultate din cercetare, raportate la scopurile
acesteia. Nu se reiau ipotezele, nici alte elemente ale textului pe larg, ci se arată în sinteză (cu reformulare)
doar ceea ce s-a obținut esențial în studiu. Tot în această parte a raportului se arată, de asemenea, limitele
cercetării, posibilitățile ulterioare de dezvoltare și perspectiva generală deschisă de studiul respectiv.

4.9. Referințe
Referințele bibliografice cuprind principalele elemente ale documentării, servind la relaționarea raportului cu
celelalte lucrări din domeniu. Sunt specificați autorii unor teorii, lucrări științifice sau ai unor citate care sunt
invocate în text. Trebuie să existe o concordanță absolută între aceste referințe bibliografice și referințele din
text. Adică toți autorii citați în text să se regăsească în bibliografia finală.
Referințele trebuie să fie precise, specificându-se următoarele elemente: autorul, anul apariției, titlul lucrării,
revista sau lucrarea principală din care a fost desprins (pentru lucrarea principală se indică autorii acesteia),
locul apariției (orașul), editura, numărul paginilor (de pag. până la pag.). În ceea ce privește formularea
bibliografică pentru fiecare tip de material în parte am prezentat exemple într-o secțiune anterioară a acestui
curs.

4.10. Note
Notele se trec pentru clarificări, referiri bibliografice suplimentare, specificări diverse, așa cum sunt
detaliate mai jos. Pot exista două tipuri de note: note de subsol și note finale.
(1) Note de subsol
Acestea pot fi clarificări scurte ale unor termeni, traduceri ale unor noțiuni trecute în original în text, mici
explicații, diverse remarci etc. De regulă, au dimensiuni mici și sunt destinate anumitor categorii de lectori care
au nevoie de ele pentru înțelegerea suplimentară a unor aspecte ale textului.
(2) Note finale (sau Note și comentarii)
Acestea apar la finalul textului și reprezintă, cel mai adesea, interpretări, clarificări mai detaliate, comentarii,
trimiteri sau relaționări cu alte materiale. Sunt, de regulă, de dimensiuni mai mari decât notele de subsol și
parcurgerea lor este facultativă. Sunt destinate celor care vor să aprofundeze problema respectivă. Cel mai
adesea lipsesc din rapoartele de cercetare, fiind mai des folosite în lucrările de mari dimensiuni (cărți, de
exemplu) sau cele teoretice.

5. VERIFICĂRI FINALE

Este important ca, după redactarea textului, să facem o ultimă evaluare a sa, înaintea trimiterii acestuia în
spațiul public. Unii autori propun liste de verificare, standarde sau criterii care ar putea fi urmărite în această
ultimă etapă a elaborării textului.
Este important să verificăm dacă am dezvoltat suficient fundamentarea teoretică, dacă rezultatele fiecărei
ipoteze au fost discutate și raportate la teorie, dacă metodologia a fost prezentată corect și detaliat, dacă au
fost prezentate limitele și posibilitățile de dezvoltare ulterioare, dacă standardele etice au fost declarate
(acordul participanților, conflictul de interese, finanțarea, contribuția autorilor) etc.

EXEMPLU
Ferreol și Flageul (1998), de exemplu, propun următoarea listă de verificare (adaptare):
• Cuvintele cheie au fost clar definite?
• Problematica este corect formulată?
• Dezvoltările nu sunt în afara subiectului?
• Sursele de informare sunt diversificate îndeajuns?
• Nu s-a insistat prea mult pe o anumită teorie?
• Planul este bine îmbinat?
• Părțile și sub-diviziunile lor sunt proporționale?
• Argumentele aduse pot fi acceptate?
9
 • Datele empirice susțin îndeajuns ipotezele?
• Capitolul Discuții este suficient de consistent, de lămuritor?
• Capitolul Concluzii este relevant în raport cu restul lucrării?

ÎNTREBĂRI
1. De ce este necesară uniformizarea redactării științifice?
2. Care sunt principalele caracteristici ale stilului de redactare științifică?
3. Care sunt stilurile științifice cele mai folosite în raportarea rezultatelor cercetării?
4. Care sunt principalele părți ale unui raport științific?
5. Care sunt elementele principale ale listei finale de verificare?

TEMĂ DE CONTROL / TEMĂ DE CONTROL OBLIGATORIE (2 h)

Realizați un review științific, de aproximativ 4 pagini (abordare după criteriile date și cu bibliografie
corespunzătoare), pentru conceptul psihologic numit well-being. Folosiți în acest sens, ca model de lucru,
articolele științifice cu acces liber în Internet.

Bibliografie

AMA. (2020) AMA Manual of Style: A Guide for Authors and Editors (11th ed.). Oxford: Oxford University
Press.
APA. (2020). Publication Manual of the American Psychological Association (7th ed.). Washington: American
Psychological Association.
Chelcea, S. (2000). Cum să redactăm un raport de cercetare, o lucrare de licență, o teză de doctorat, un
articol științific, o monografie. București: SNSPA.
Cooper, H. (2018). Reporting quantitative research in psychology: How to meet APA Style Journal Article
Reporting Standards (2nd ed.). American Psychological Association.
Deneau, G., Yanagita, T., & Seevers, M. H. (1969). Self-administration of psychoactive substances by the
monkey. Psychopharmacologia, 16(1), 30–48. doi:10.1007/bf00405254.
Ferreol, G., Flageul, N. (1998). Metode și tehnici de exprimare scrisă și orală. Iași: Polirom.
Levitt, H. M. (2020). Reporting qualitative research in psychology: How to meet APA Style Journal Article
Reporting Standards (Revised Edition). American Psychological Association.
Măricuțoiu, L. P. (2008) Revizuirea literaturii de specialitate. In Bogathy, Z., Șulea, C., Manual de tehnici și
abilități acadamice.Timișoara: Editura Universității de Vest.
Milgram, S. (1963). Behavioral Study of obedience. The Journal of Abnormal and Social Psychology, 67(4),
371–378. https://doi.org/10.1037/h0040525.
MLA. (2016). The Modern Language Association Handbook (8th ed.). New York : The Modern Language
Association of America.
Pyrczak, F., Bruce, R. R. (2014). Writing Empirical Research Reports: A Basic Guide for Students of the Social
and Behavioral Sciences. Routledge. Taylor and Francis Goup.
Rad, I. (2008). Cum se scrie un text științific. Disciplinele umaniste. Iași: Polirom.
Rosnow, R. L., Rosnow, M. (2006). Writing papers in psychology: A student guide to research reports,
literature reviews, proposals, posters, and handouts. Australia: Thomson/Wadsworth.
Thodi, A. (2006). Writing and Presenting Research. London: Sage Publications.
University of Chicago. (2017). The Chicago Manual of Style (17th ed). Chicago: University of Chicago Press.

10