I.

MANAGEMENTUL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

1. Principii generale
Managementul cercetării ştiinţifice constituie ansamblul elementelor cu caracter organizaţional,
informaţional, motivaţional şi decizional cu ajutorul cărora se desfăşoară activitatea de cercetare
ştiinţifică şi se asigură eficienţa acesteia.
Principiile generale ale managementului cercetării ştiinţifice s-au stabilit treptat, ca rezultat al
generalizării aspectelor teoretice şi practice legate de cercetarea ştiinţifică. Principiile
managementului au fost dezvoltate pe baza experienței diferiților oameni profesioniști.
Principiile îl fac pe manager conștient de modul în care ar trebui să acționeze în diverse situații,
astfel încât să nu repete greșelile managerilor anteriori. Acestre principii sunt:
1. Principiul compatibilităţii dintre mecanismele de realizare a managementului şi
caracteristicile generale, interne ale cercetării ştiinţifice. Orice incompatibilitate conduce la
disfuncţionalităţi, care afectează eficienţa activităţii, starea de spirit din echipa de cercetare,
activitatea de ansamblu şi chiar beneficiarii.
2. Principiul managementului participativ. Cercetătorii pot să influenţeze eficienţa muncii în
proporţii mai mari decât la alte tipuri de activităţi. Ei pot participa la elaborarea deciziilor pentru
stabilirea direcţiilor dezvoltării ştiinţei, la formularea politicii ştiinţei şi la corelarea cu strategia
de dezvoltare economico-socială.
3. Principiul motivării cercetătorilor şi personalului auxiliar din cercetarea ştiinţifică. Atragerea
şi stabilizarea personalului valoros în cercetare depind major de motivaţia personalului,
cointeresarea la rezultate, participarea la profit, obţinerea unor procente din drepturile de
brevetare şi de vânzare etc.
4. Principiul eficienţei, care sintetizează principiile precedente, fiind scopul activităţii de
cercetare ştiinţifică. Se realizează în mod particular pentru fiecare tip de cercetare ştiinţifică,
urmărind eficienţa internă (cheltuieli, venituri, beneficii), dar şi eficienţa externă (efecte, costuri,
profit).

Principiile managementului sunt importante deoarece oferă o perspectivă utilă managerilor,

conduc la o utilizare optimă a resurselor și o administrare eficientă, oferă pregătirea necesară
managerilor, astfel încât aceștia să poată lua decizii științifice / echilibrate. Aceste principii
sporesc eficiența managerilor și le permit să își îndeplinească responsabilitatea socială.
Managerii mai eficienți pot face produse de bună calitate la prețuri rezonabile, disponibile tot
timpul. Principiile managementului încurajează cercetătorii să aducă o mai multă îmbunătățire a
produselor. Atitudinea managerilor s-a modelat în așa fel încât ei fac, în mod conștient sau
inconștient, ceva nou. Înseamnă că managerii au ajuns să dobândească o atitudine înclinată spre
cercetare și dezvoltare. Acest lucru a ajutat cunoștințele manageriale să fie mai solide și
științifice. Principiile managementului oferă de fapt educație și formare managerilor prin
îmbogățirea cunoștințelor lor teoretice și practice.
Funcţiile managementului cercetării ştiinţifice sunt aceleaşi indiferent de domeniul de activitate
şi nivelul ierarhic al managerului, respectiv:
• Planificarea: stabilirea unui plan de acţiune pentru îndeplinirea obiectivelor;

Peter Drucker a definit planificarea după cum urmează:

„Planificarea este procesul continuu de luare a deciziilor antreprenoriale actuale în mod

sistematic și cu cea mai bună cunoaștere posibilă a viitorului lor, organizarea sistematică a
eforturilor necesare pentru realizarea acestor decizii și măsurarea rezultatelor acestor decizii în
raport cu așteptările prin feedback organizat și sistematic”.

• necesită o abordare sistematică

• începe cu stabilirea obiectivelor și a obiectivelor care trebuie atinse;
• planificarea se bazează pe prognoză
• servește drept ghid pentru organizare, personal, conducere și control.
• planificarea este în esență o funcție de luare a deciziilor care implică gândirea creativă și
imaginație, care duce în cele din urmă la inovarea metodelor și operațiunilor necesare creșterii și
dezvoltarii organizatiei.

• Organizarea: stabilirea unui sistem de relaţii de lucru între persoanele implicate, acordarea de
responsabilităţi în vederea îndeplinirii obiectivelor;
• Recrutarea personalului: selectarea şi instruirea personalului pentru anumite posturi din
structura organizaţională;

Potrivit lui Kootz & O'Donnell, „Funcția managerială a personalului implică gestionarea
structurii organizației prin selecția, evaluarea și dezvoltarea adecvată și eficientă a personalului
pentru a ocupa rolurile proiectate în structură”.
Această funcție este și mai importantă, deoarece oamenii diferă prin inteligență, cunoștințe,
abilități, experiență, condiție fizică, vârstă și atitudini, iar acest lucru complică funcția. Prin
urmare, conducerea trebuie să înțeleagă, pe lângă competența tehnică și operațională, structura
sociologică și psihologică a forței de muncă.

• Conducerea (antrenarea): crearea unui mediu pentru motivarea personalului;

Funcția de conducere se referă la leadership, comunicare, motivație și supraveghere, astfel încât
angajații să își desfășoare activitățile în cel mai eficient mod posibil, pentru a atinge obiectivele
dorite.
• Controlul: stabilirea, măsurarea şi evaluarea gradului de performanţă al activităţilor în raport
cu obiectivele planificate

Funcția de control implică:

a. Stabilirea performanței standard.

b. Măsurarea performanței reale.
c. Măsurarea performanței reale cu standardul prestabilit și aflarea abaterilor.
d. Luarea de măsuri corective.

Componentele principale ale managementului cercetării ştiinţifice sunt de natură

organizatorică, informaţională, decizională şi de gestiune.
Subsistemul organizatoric este alcătuie din două moduri de organizare: formală şi
informală. Organizarea formală este reprezentată de structurile în care se desfăşoară cercetarea:
ateliere, secţii, departamente, laboratoare, structuri auxiliare şi adminstrativ-manageriale.
Organizarea informală constă în totalitatea interacţiunilor umane şi a elementelor de natură
organizatorică ce apar în procesul muncii.
Subsistemul informaţional este alcătuit din totalitatea informaţiilor, organizate pe fluxuri,
circuite, proceduri, precum şi modul de operare cu acestea dintr-o unitate de cercetare ştiinţifică.
Joacă un rol decisiv în realizarea unui management eficient.
Subsistemul decizional conţine metodologia de elaborare a deciziilor legate de cercetarea
ştiinţifică, de adoptare a lor, precum şi acţiunile pentru înfăptuitrea acestora.
Subsistemul metodelor şi tehnicilor specifice gestiunii îndeplineşte trei funcţii:
-asigurarea suportului logistic, metodologic pentru procesul de management;
-apelarea la metode ştiinţifice pentru munca de management;
-perfecţionarea personalului de management şi de execuţie.
Întregul management la cercetării ştiinţifice trebuie să ţină seama de conţinutul procesului de
cercetare ştiinţifică, etapele şi principiile lui, scopul activităţii, obţinerea excelenţei, dar şi a
eficienţei actului de creaţie, de cercetare ştiinţifică.

2. Sistemul de cercetare din Romania

Sistemul national de cercetare dezvoltare este constituit din ansamblul unitatilor si institutiilor de
drept public si de drept privat cu personalitate juridica care au in obiectul de activitate cercetarea
dezvoltarea (institute nationale, centre sau statiuni de cercetare ale Academiei Romane, institutii
de invatamant superior acreditate, institute sau centre organizate in cadrul societatilor nationale
sau regiilor autonome).

Sistemul de cercetare se concentreaza pe trei mari segmente:

 a. Cercetarea tehnologica desfasurata mai ales desfasurata mai ales prin intermediul
programelor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) coordinate de MEC-Departamentul
de cercetare, care acopera aproximativ 85% din activitatea de cercetare dezvoltare
b. Cercetarea orientata catre stiintele naturale, exacte si umaniste, dezvoltata in institutiile
coordonate de Academia Romana. Acest tip de cercetare reprezinta 10% din activitatea
de cercetare dezvoltare
c. Cercetarea desfasurata in universitati coordonata in special de Consiliul National al
Cercetarii si care reprezinta 5% din totalul activitatilor de cercetare dezvoltare
Sectorul public detine 80% din totalul activitatii de CD, in timp ce sectorul privat detine
20%. Activitatea scazuta din sectorul privar se datoreaza in special lipsei capitalului si a
antreprenoriatului specific activitatii de cercetare.

3. Publicaţii ştiinţifice
Performanţele ştiinţifice pot fi cuprinse în:
a. Granturi de cercetare câştigate prin competiţie naţională ;
b. Contracte de cercetare internaţionale ;
c. Contracte naţionale;
d. Teze de doctorat finalizate ;
e. Articole publicate în reviste;
f. Cărţi, manuale si monografii publicate în edituri naţionale şi internaţionale;
g. Brevete de invenţie, sau alte produse cu drept de proprietate intelectuală;
h. Proceedings-uri (rezumate şi lucrări publicate în volume) ale conferinţelor etc.
Revistele sunt clasificate după importanţa lor internaţională, naţională şi locală.
Web of Science with Conference Proceedings este o baza de date rezultata prin reunirea a
doua baze de date apartinand editurii Thomson Reuters: Web of Science si ISI Proceedings,
pentru a asigura o mai buna acoperire si centralizare a citarilor. Baza de date bibliometrica Web
of Science ofera acces la rezumatele articolelor a peste 10.000 reviste importante, majoritatea cu
indice de impact ISI din 256 de discipline. Permite efectuarea de cautari dupa autor, cuvinte
cheie, titlu de revista sau articole, tara de origine etc. Prin aceasta baza de date se ofera acces la
ultimele informatii din orice domeniu de interes publicate in reviste recunoscute international.
Web of Science ofera acces la domenii cum ar fi agricultura, ştiinţe biologice, inginerie, ştiinţe
medicale, ştiinţele vieţii, ştiinţe fizice şi chimice, antropologie, drept, stiinta informarii,
arhitectura, dans, muzică, film şi teatru, la urmatoarele baze de date bibliografice:
a. Science Citation Index Expanded®: contine peste 7,100 reviste din 150 disciplines, de la
1900 pana in prezent.
b. Social Sciences Citation Index®: contine peste 2,100 reviste din 50 discipline ale
stiintelor sociale, precum si 3,500 importante reviste stiintifice si tehnice, de la 1956 pana
in prezent.
c. Arts & Humanities Citation Index®: contine peste 1,200 reviste de arta si stiinte
umaniste, dar si articole selectate din peste 6,000 reviste stiintifice si din domeniul social.
 d. Conference Proceedings Citation Index: contine peste 110,000 conferinte internationale,
simpozioane, seminarii, colocvii, workshop-uri, conventii grupate in 2 editii: Science si
Social Science and Humanities, din 256 discipline.
În România, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCSIS) recunoaşte după anul 2008, pe
lângă revistele din categoria A (cotate ISI), reviste de categoriile B+ şi B, cărora li se acordă un
punctaj, utilizat pentru evaluarea activităţii cercetătorilor şi instituţiilor.

4. Controlul activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare

Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare poate fi controlată prin urmărirea
următoarelor criterii:
a. modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul statului pentru cercetare si
dezvoltare;
b. contribuţia sectorului privat la efortul de cercetare-dezvoltare;
c. dezvoltarea calitativă a infrastructurii de cercetare-dezvoltare;
d. stabilizarea optimă a structurilor de cercetare şi orientarea lor spre competitivitate şi
eficienţă;
e. participarea tinerilor la proiectele de cercetare-dezvoltare.
Politica în domeniul cercetării în România urmăreşte creerea unui cadru organizatoric şi
legislativ asemănător ţărilor avansate.
În acest cadru se vor asigura:
- susţinerea formării centrelor de excelenţă în domenii considerate prioritare;
- evaluarea unitară a performanţelor organizaţiilor de cercetare-dezvoltare;
- programe de dotare a laboratoarelor de cercetare cu echipamente, aparatură, software şi de
finanţare a instalaţiilor de importanţă natională necesare cercetării;
- dezvoltarea infrastructurii informaţionale şi de comunicaţii în organizaţiile de cercetare-
dezvoltare- inovare;
- stimularea formării reţelelor naţionale de cercetare, în special în domenii relevante pentru
spaţiul european de cercetare şi conectarea acestora cu reţelele din alte ţări europene.
Dezvoltarea activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare în plan regional se va putea realiza
prin:
-dezvoltarea la nivel regional a unităţilor şi instituţiilor cu profil de cercetare dezvoltare şi a
infrastructurii de transfer tehnologic şi inovare;
-dezvoltarea activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare ale agenţilor economici, în vederea
modernizării, respectiv a restructurării/ reprofilării tehnologice, conform specificului fiecarei
regiuni;
-stimularea creării clusterelor tehnologice specifice, la nivelul fiecarei regiuni, prin lansarea de
programe si proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare cu profil regional.
Stimularea si dezvoltarea capacităţii de absorbţie si difuzare a rezultatelor cercetării-inovării în
mediul economic şi social va putea fi asigurată prin:
• stimularea prin programe nationale de cercetare-dezvoltare-inovare a colaborării între
organizaţii de cercetare-dezvoltare şi firme;
• susţinerea cercetării de firmă (în special pentru IMM-uri, cu prioritate pe domenii high-tech);
• stimularea dezvoltării tehnologiilor autohtone prin transferarea gratuită a unor rezultate din
programele naţionale de cercetare-dezvoltare-inovare către IMM-uri, sau alţi agenţi economici;
• programe de realizare a reţelei de informare-documentare şi suport tehnologic pentru IMM-uri;
• dezvoltarea infrastructurii de inovare şi transfer tehnologic prin: centre de informare
tehnologică, oficii de legătură cu industria, incubatoare tehnologice şi de afaceri, centre de
formare pentru auditori, consilieri în drept de proprietate intelectuală şi brokeri în domeniul
tehnologiilor; parcuri tehnologice şi ştiintifice;
• crearea de societăţi de investiţii pentru transfer tehnologic şi dezvoltare.

5. Finanţarea activităţii de cercetare ştiinţifică.

În multe ţări, printre care şi România, creşterea investiţiilor pentru CDI a fost o prioritate a
politicilor guvernamentale. Dezideratul creşterii până la 3% din PIB a nivelului cheltuielilor
pentru CDI si dupa anul 2020 a rămas un obiectiv european prioritar, mai ales în contextul în
care majoritatea statelor membre continuă să considere investiţia în CDI ca pe o provocare cheie
a viitorului.

Atingerea obiectivului Agendei Lisabona 2020 de a aloca 3% din PIB pentru cercetare-
dezvoltare constituie in continuare o mare provocare pentru România, mai ales în condiţiile
crizei şi a restricţiilor bugetare impuse de finanţatorii externi.
Cercetările de interes periferic, fără rezultate atestate internaţional trebuie să fie sustinute
exclusiv prin iniţiative private.
Nici o tară nu-şi permite sa abordeze toate domeniile de cercetare posibile.
În general sursele de finanţare, din care o parte se direcţioneaza spre cercetare ştiinţifică, pot fi:
a) la nivel internaţional:
• programe ale Băncii Mondiale;
• programe ale FMI;
• programe ale NATO;
• programe ale unor fundaţii cunoscute (SOROS, ROCKEFELLER etc).
b) programe la nivel european:
• programe ale CEE (CORDIS, TQM, etc.);
• programe ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
c) programe la nivel naţional:
• programe din planul Naţional de Cercetare – Dezvoltare şi Inovare (în România);
• programe ale unor ministere, departamente;
• programe ale unor agenţii de specialitate: pentru România – Agenţia Română pentru
Dezvoltare, (ARD), Agenţia Naţională a drumurilor (AND);
• programe ale unor societăţi sau ale unor fundaţii.
d) programe la nivel local, ale prefecturilor, primăriilor şi ale unor grupuri de investitori.
O mare parte a resurselor pentru CDI provin din sectorul privat, deoarece firmele având un rol
din ce în ce mai mare în finanţarea cercetării. Având în vedere faptul că beneficiile din C-D-I
diferă semnificativ de la un sector de activitate la altul este de aşteptat ca firmele private să
direcţioneze cheltuielile de CDI mai precis către eficientizarea lor maximă. Multe tari
încurajează CDI în sectorul privat prin intermediul grant-urilor, subvenţiilor, împrumuturilor şi
creditelor fiscale. Autoritatea naţională poate folosi stimulente fiscale, subvenţii, brevete sau alte
instrumente pentru a creşte investiţiile în cercetare.

Alte surse de finanţare

a. Capitalul de risc în general înseamnă investiţia în acţiuni ale companiilor care nu sunt cotate
la bursă. Investiţia este de obicei pe termen mediu şi presupune prin însăşi natura ei un nivel înalt
de risc. Aceste caracteristici evidenţiează importanţa capitalului de risc pentru finanţarea
cercetării inovatoare, activitate de durată şi cu efecte imprevizibile. În Romania există doar
fonduri de investiţii generale (într-un număr relativ redus şi cu un nivel scăzut al investiţiilor de
portofoliu), fonduri care finanţează doar în mod ocazional întreprinderile inovatoare. Pe piaţa
română există un număr redus de fonduri de capital de risc.
b. Sectorul bancar joacă un rol important in sprijinirea C-D-I prin finanţarea licenţelor,
francizelor, investiţiilor pentru noi tehnologii şi pentru tehnologiile informaţiei şi comunicării
etc. În România, bănci de renume mondial şi-au deschis filiale în ţară, iar un număr de bănci
private mai mici îşi extind activitatea in România, creând un sector bancar mai puternic. Este
probabil ca în viitor sectorul bancar să concureze cu fondurile de capital de risc in domeniul
investiţiilor de portfoliu.

c. Fonduri pentru IMM-uri

Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie în calitate de principală
autoritate guvernamentală însărcinată cu formularea politicilor destinate IMM-urilor,
coordonează un fond public de garantare denumit Fondul Naţional de Garantare al Creditelor
pentru IMM-uri (FNGCIMM). Fondul are însă resurse limitate, sprijind un număr redus de de
garanţii. Fondul deţine două instrumente de acordare a garanţiilor către bănci, în vederea
sprijinirii împrumuturilor acestora către IMM-uri: acordul de împărţire a riscului şi acordul de
garantare.
Acordul de împărţire a riscului permite băncilor să recupereze imediat de la fondul de
garantare 50% din credit, în cazul în care beneficiarul nu l-a returnat. Ulterior se poate acorda
băncii o sumă suplimentară pentru a compensa diferenţa de plată rămasă, după executarea
judecătorească a debitorului. Din păcate pentru bănci, procedura de lichidare poate dura însă
foarte mult şi adeseori se poate prelungi pe o perioadă de mai mult un an pentru reglarea
conturilor cu fondul de garantare.
Acordul de garantare presupune recuperarea imediată 100% a creditului la cerere. Acest acord
este mai atractiv pentru bănci dar în acelaşi timp, conform reglementărilor BNR, necesită
provizioane de 100%. Mai mult decât atât, comisionul pentru această schemă este de până la 3%,
ceea ce este semnificativ mai mult decât pentru primul instrument.

d. Finantarea străină.
Un număr de instituţii financiare internaţionale precum BERD, KfW, UE-PHARE, BEI, FEI etc.
furnizează finanţări rambursabile şi nerambursabile, la rate scăzute ale dobânzii şi cu garanţii.
Mare parte din asistenţa străină este intermediată de bănci locale, prin acorduri speciale.
Finanţarea oferită prin schemele de asistenţa străină este condiţionată de unele criterii de
eligibilitate. Aceste criterii definesc tipul de beneficiar, activităţile eligibile pentru finanţare
precum şi fondurile minime/maxime disponibile.

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și cele 17 obiective globale de dezvoltare durabilă
(ODD) și 169 obiective au fost adoptate de toate statele membre ale Organizației Națiunilor
Unite în septembrie 2015. A intrat oficial în vigoare pe 1 ianuarie 2016 și urmează să fie
realizata până în 2030. Agenda 2030 se aplică si in cazul tarii noastre.

a. Fără sărăcie – Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context.

b. Foamete „zero” – Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare,
îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile.
c. Sănătate și bunăstare – Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării
tuturor la orice vârstă.
d. Educație de calitate – Garantarea unei educații de calitate și promovarea
oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți.
e. Egalitate de gen – Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și
a fetelor.
f. Apă curată și sanitație – Asigurarea disponibilității și managementului durabil al
apei și sanitație pentru toți.
g. Energie curată și la prețuri accesibile – Asigurarea accesului tuturor la energie la
preturi accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern.
h. Muncă decentă și creștere economică
i. Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor și durabile, a
ocupării depline și productive a forței de muncă și a unei munci decente pentru
toți.
j. Industrie, inovație și infrastructură – Construirea unor infrastructuri rezistente,
promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației.
k. Inegalități reduse – Reducerea inegalităților în interiorul țarilor și de la o tara la
alta.
 l. Orașe și comunități durabile – Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru
ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliențe și durabile.
m. Consum și producție responsabile – Asigurarea unor tipare de consum și
producție durabile.
n. Acțiune climatică – Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor
climatice și a impactului lor.
o. Viața acvatică – Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a
resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă.
p. Viața terestră – Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a
ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării,
stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate.
q. Pace, justiție și instituții eficiente – Promovarea unor societăți pașnice și incluzive
pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor
instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile.
Între cele 17 obiective de dezvoltare durabilă prevăzute în document, inovarea este subiect vizat
în special prin Obiectivul 9: “Construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea
industrializării inclusive și durabile și încurajarea inovării”. Acest obiectiv se integrează în
cadrul politic european și în prioritățile actuale ale CE, noul cadru financiar multianual pentru
perioada post 2020 orientând o parte semnificativă din contribuțiile bugetului UE către realizarea
acestuia.

file:///C:/Users/Oana/Downloads/KI0320705ENN.en%20(1).pdf