Sunteți pe pagina 1din 7

ELEVĂ:CREŢAN MARIANA-IRINA

UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI


ŞTIINŢELE COMUNICĂRII,ANUL I

1
INTERACŢIUNEA PSIHOSOCIALĂ MUTUALĂ
COMPETIŢIA-CONFLICTUL

Introducere

Psihologia sportivă este studiul factorilor psihologici şi mentali care influenţează şi sunt
influenţaţi de participarea în sport-antrenament şi activitatea fizică şi aplicarea acestor
cunoştinţe în viaţa de zi cu zi.

Consideraţii teoretice

Dimensiunile agresivităţii în sport


Marele scriitor american Ernest Hemingway a spus că ,,sportul ne arată cum să
câştigăm cinstit şi cum să pierdem cu demnitate". Prin urmare ne arată cum „ să trăim"
(Gill.1982). Această idee a fost acceptată cu uşurinţă de-a lungul anilor de către sportivi,
antrenori, administratori şi public, ca fiind motivul esenţial al importanţei pe care o acordăm
sportului. Situaţiile dinamice existente în activitatea sportivă ar trebui să ne dea câteva lecţii
privind comportamentul şi caracterul. Dar frumoasa idee exprimată de Hemingway este
rareori aplicată în domeniul sportului în ultima perioadă, mai cu seamă la nivelul sportului de
înaltă performanţă unde se întâlnesc din ce în ce mai multe acte de violenţă.

Originea cuvântului violenţă vine din latinescul violare, care provine la randu-i
din cuvântul vis (forţa). Violenţa - de orice fel : prin nestăpânire, prin instinct
distructiv, prin extraversiune, prin explozia frustratului, prin eliberare dionisiacă, deci
multiformă şi polivalentă- este oricum un semn de slăbiciune şi uneori de decadenţă.
Astfel, acest concept cuprinde un mai mare număr de comportamente, prin care se
pot manifesta atat o tendinţă permanentă spre atac neprovocat, cât şi o tendinţă de
dominare a celor din jur, de distrugere a altora sau de autodistrugere.

Se poate preciza că, agresiunea include comportament, agresiunea include intenţie,


agresiunea implică degradarea sau tulburarea unei alte persoane sau a unor obiecte. Literatura
psihologică sportivă diferenţiază între agresivitatea instrumentală şi cea care are ceva drept
ţintă.Una din sursele posibile ale agresiunii în sport implică natura competiţiei. Una din cele
mai recente teorii psihologice a dezvoltat explicarea agresiuni ca ipoteză de frustrare-
agresiune. Această teorie sugerează că frustrarea amplifică probabilitatea comportamentului
agresiv; în acest caz, frustrarea este definită drept răspuns cu ţintă blocată.

Nivelul contactului fizic între sportivi a fost sugerat drept factor motivaţional al
comportamentului agresiv. însăşi natura anumitor sporturi (hochei pe gheaţă, rugby, şi într-o
oarecare măsură şi baschetul) necesită un nivel ridicat al contactului fizic, reacţia la contactul
fizic fiind diferită în funcţie de cum este perceput actul.

2
De la părintele olimpiadelor moderne Pierre de Coubertin (1893-1937) ne-au
rămas celebre cuvintele: "L'important aux jeux Olympique n'est pas d'y gagner, mais
d'y prendre part, car l'essential dans la vie n'est pas tant de conquerir, que de bien
lutter" ("Esenţial la Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să iei parte, căci esenţial in
viaţă nu este să cucereşti, ci mai bine să lupţi"). Din păcate, puţini sunt aceia care
mai respectă acest principiu,iar victoria cu orice preţ a devenit o prioritate,stimulând
astfel agresivitatea din cadrul competiţiilor sportive. În competiţia sportivă,
agresivitatea nu constă numai în „a da o lovitură reală sau a fenta adversarul ", cum
este cazul în sporturile de luptă, ci şi în „ a transmite celuilalt un stimul nociv, fizic sau
psihic, real sau simbolic"(Corazze, 1978). Acesta este cazul unei strategii adoptate
de o echipă pentru a slăbi şi a pune adversarul în stare de inferioritate. Printr-un
comportament agresiv, se micşorează forţa adversarului, care va fi dominat. În cele
mai multe dintre cazuri, agresivitatea este pusă in slujba afirmării de sine şi a acestei
afirmări a dominaţiei, a superiorităţii faţă de celălalt, recunoscute prin prisma unor
norme sociale comune, admise, care transformă competiţia sportivă într-un fenomen
cultural. În mod sigur trăim într-o lume plină de acte de violenţă.Conform unei
statistici făcută în SUA, se comite o crimă la fiecare două secunde. Lumea sportului
nu este privată de efectele agresiunii şi evenimentele pe care le întâlnim în sport ne
reamintesc că si comportamentul sportivilor şi mai ales al suporterilor este
necontrolat şi violent. Aceste manifestări de "nebunie a inţelepţilor", cum le numeşte
Marguglio, sunt adevărate pete pe faţa sportului. Ziarele ne aduc destul de des, din
păcate,ştiri despre formele ,,nesportive" de manifestare ale spectatorilor.În analele
sportului mondial vor rămâne multă vreme ecourile tragicelor evenimente petrecute
în 1964 în Peru, la Lima, la jocul dintre Peru şi Argentina.Invadarea terenului de către
public, la acordarea unui gol, ciocnirea spectatorilor - aflaţi într-o agitaţie neobişnuită
- cu poliţia, incidentele, incendiile, jafurile şi furturile care au urmat au avut un bilanţ
tragic: 328 de morti şi peste 1000 de răniţi. Spectatorul suporter se identifică cu
sportivul sau echipa preferată. Aceasta autoidentificare prin transfer îl face sa aibă o
atitudine îngăduitoare faţă de cei preferaţi,de scuză şi inteligenţă în caz de insucces
şi abateri, iar faţă de adversarii acestora, maximum de severitate. Acţiunile arbitrilor
sunt raportate tot aşa, astfel că o apreciere critică sau sancţiune dictată preferaţilor e
considerată frustrare şi este urmată de manifestări zgomotoase de dezaprobare,
care pot merge pana la acte de violenţă.

Analiza factorilor care contribuie la apariţia actelor de violenţă din rândul


sportivilor

3
Există diferite teorii şi concepţii despre agresivitate: teoriile învăţării, ale agresiunii-
frustrării, concepţiile psihanalitice şi etologice:

Teoria agresiunii –frustrării

Teoriile induse, a doua mare perspectivă teoretică asupra agresiunii, are mai mare
credibilitate printre psihologi. Cea mai de seamă perspectivă indusă este ipoteza frustaţio-
agresiunii propusă de Dollard, Doob, Miller, Mowrer şi Sears.Cele două propuneri cheie ale
ipotezei lui Dollard sunt că: -frustraţia duce întotdeauna la o formă de agresiune; -agresiunea
întotdeauna frânează frustraţia. De fapt, frustraţia nu cauzează agresiune în mod direct.
Dimpotrivă, frustraţia care reprezintă orice blocare în comportamentul orientat către un scop,
induce o instigare spre agresiune cunoscută ca agresiune indusă. Această agresiune indusă, se
apreciază, facilitează comportamentul agresiv.

Concepţia psihanalitică

În teoria despre excitaţie, Freud introduce două grupe de instincte complet diferite,
instinctele vieţii sau „Eros” şi instinctele morţii sau „Thanatos”. Instinctul sexual aparţine
primului grup, în timp ce impulsurile agresive, prin tendinţa lor destructivă, aparţin celui de-al
doilea

Abordarea etologică

Teoriile instinctuale, propun ca teză agresivitatea ca fiind o caracteristică înnăscută a


tuturor indivizilor: suntem născuţi cu un instinct care face inevitabil comportamentul agresiv.
Teoriile instinctuale se împart, din perspectivă etologică, au două orientări principale:
agresiunii reale sau indirecte. Cealaltă mare teorie a instinctului, din perspectiva etologică este
în mare măsură cunoscută datorită lucrărilor K. Lorentz.Lorentz şi alţi etologişti afirmă că
instinctul agresiv este un instinct înnăscut de luptă care s-a dezvoltat de-a lungul evoluţiei
speciei umane.

4
Catarsisul

Catarsisul este definit ca o descărcare emoţională, ca o deliberare şi o exteriorizare a


agresivităţii, efectul catarsic corespunzând unei diminuări a tendinţei de a agresa.

Cercetările psihologiei sportive efectuate asupra relaţiei dintre agresiune şi sport au


pornit pe trei direcţii: unii cercetători percep agresiunea în sport ca un catharsis care permite
eliberarea impulsurilor agresive şi reduce comportamentul agresiv în situaţiile sportive; alţi
cercetători au examinat antecedentele şi consecinţele agresiunii în sport alţii s-au preocupat de
efectele comportamentului agresiv în manifestările sportive. Cea mai discutată problemă a
agresiunii în psihologia sportivă este dacă activitatea sportivă, poate acţiona ca un catharsis
care ar reduce comportamentul agresiv în situaţii nesportive.

Dobândirea şi justificarea comportamentului care încalcă regulile din


sport

Pentru a-şi spori şansele de succes în sport, jucătorii apelează periodic la un


comportament agresiv inutil şi excesiv în sporturi precum fotbalul, fotbalul american,
baschetul şi hocheiul. Strategia lor implică încălcarea grosolană a regulilor formale
ale jocului, acest tip de comportament fiind dobândit şi justificat încă de la vârste
fragede. Agresiunea, fie fizică sau verbală, care presupune atacul fizic sau psihologic
este o formă dobândită de comportament. El este însuşit prin observarea sau
imitarea modelelor care sunt renumite pentru acest tip de comportament. De fapt,
agresivitatea în sport, legală sau nu, este considerată ca fiind legitima şi de aşteptat.
Studii efectuate ţn fotbal, hochei şi baschet conduc la concluzia că un anumit tip de
agresivitate specifică observată la jucatorii profesionişti şi de colegiu conduce la un
comportament similar în rândul jucătorilor tineri şi de la liceu (Bredemeier, 1985;
Mugnp & Feltz, 1985; Silva, 1983; Smith, 1983). Mai mult, se pare că exista o relaţie
strânsă între numărul de acţiuni ilegale la care asistă jucătorii şi cel al actelor pe care
ei înşişi le comit în timpul meciurilor. Această relaţie se manifestă mai accentuat la
nivelele competiţionale ridicate. Atunci când sportivii sunt întrebaţi dacă incălcarea
regulilor (cum ar fi: deposedarea neregulamentară în fotbalul american; încăierarea
şi lovirea cu crosa în hochei; lovirea adversarului cu cotul, în fotbal şi baschet;
împiedicarea din spate a adversarului în orice sport) este legitimă sau constituie o
normă, aceştia au dat niste răspunsuri interesante. Astfel, în primul rând, barbaţii mai
mult decat femeile şi,în al doilea rând, barbaţii care practică sportul de mai mult timp
şi la un nivel superior percep incălcarea regulilor ca fiind o chestiune legitimă,
normală şi de aşteptat (Bredemeier, 1985).În consecinţă, pentru a ramâne in top,
trebuie să înveţi să încalci regulile şi să pui in practică acest lucru. Atacurile
intenţionate cu scopul de a răni sau a intimida adversarul în anumite situaţii pot avea
efecte pozitive asupra performanţei (Widmeyer, 1984). Astfel, de exemplu, Widmeyer
şi Birch (1984) au studiat tipurile de penalty-uri obţinute de-a lungul a patru
campionate din National Hockey League. Ei au descoperit o relaţie pozitivă între
frecvenţa penalty-urilor agresive (lovirea,împungerea, ridicarea crosei, atacul violent,
incăierarea) de la inceputul meciurilor şi câstigarea competiţiei. Anumiţi autori

5
semnalează alte funcţii, mai subtile, ale acestui comportament (Bredemeier, 1985;
Colburn, 1985; Goldstein; Silva, 1984). Unele dintre acestea sunt: dobândirea
respectului din partea colegilor, protejarea jucătorilor-vedete nonagresivi, întărirea
unitaţii de grup, creşterea statutului şi valorii morale, distrarea publicului. De
asemenea, este şi o formă de control social cu scopul de a preveni incidente de o
violenţă sporită (de exemplu,încăierările cu pumnii în hochei în locul loviturilor sau
împunsăturilor cu crosa).

Mass-Media

A facut ca sportul să se lovească de unele probleme care, în urmă cu 100 de


ani,ar fi părut utopii: gigantismul, comercializarea exagerată,puterea disproporţionată
a banilor. Prin intermediul mass-mediei, sportul produce idoli. Numai că aceştia nu
sunt neapărat campioni ai probei lor şi nici ai fair-play-ului. Mulţi sunt eroi ai
controalelor antidoping pozitive, ai traficului de stupefiante, ai contrabandei cu
narcotice sau maşini furate; ai scandalurilor în familie, ai comportării necuviincioase
cu partenerii, ai violenţei verbale şi fizice cărora cad victime arbitrii, partenerii,
spectatorii chiar şi ziariştii.Televiziunile se concentrează in mod deosebit în
transmisiile lor, din toate unghiurile, cu ralenti, asupra actelor de violenţă de pe
terenurile de sport. Componentele majore ale mass-media (ziare, radio şi televiziune)
prezintă adesea imagini distorsionate ale realităţii, care pot cauza izbucniri colective.
Acestea includ titluri controversate, interviuri cu jucătorii de bază, reportaje frecvente
sau excesive despre cazuri de violenţă în sport, reluări cu încetinitorul însoţite de
analize repetate şi limbaj exagerat în relatările sportive. Una dintre casetele video cel
mai bine vândută în unele părţi din nord-estul SUA a fost colecţia "celor mai
senzaţionale bătălii din Liga Naţională de Hochei". Pe casetă sunt prezentate reluări
ale unor lovituri cu pumnul sau bucuria de pe feţele spectatorilor care-i privesc pe
jucători in timp ce aceştia se bat. Impactul considerabil pe care televiziunea îl are
asupra evenimentului comercial dezvoltat în jurul competiţiilor sportive reiese clar din
sumele astronomice avansate pentru obţinerea drepturilor. Faptul că sportul şi
televiziunea reprezintă viitorul unor parteneri din ce în ce mai uniţi este în sine
pozitiv, cu condiţia ca sportul să-şi poată pastra identitatea şi ca niciun fenomen de
adaptare la mass-media să nu întineze sau să pună in pericol integritatea sau
sănătatea sportivului. Modificarea de către unele organizaţii sportive a regulilor de joc
în scopul unei mai bune receptări pe ecran a sportului poate fi acceptabilă, cu
condiţia ca această modificare să fie hotarată chiar de organizaţia sportivă şi să fie
lipsită de consecinţe negative asupra jocului sau sportivului. Acum nu se mai ţine
cont de necesitatile sportivului în stabilirea momentului în care se desfăşoară
competiţia ci de audienţă. Astfel,au fost multe competiţii care au avut loc la ora
prânzului, la o temperatură de 35 - 45 grade şi o umiditate extrem de ridicată chiar la
Jocurile Olimpice de la Atena,iar concursul de gimnastică s-a desfăşurat aproape de
miezul nopţii pentru a avea un rating cât mai mare. Mijloacele de comunicare în
masă promovează interesul pentru sport în scopul generării de profit. Ele măresc
nivelul de implicare serioasă într-un sport sugerând că acesta reflectă valoarea
personală sau reprezintă o masură a valorii personale. Astfel,ele devin o cauză
indirectă a violenţei crescânde, atat din partea jucătorilor,cât şi a spectatorilor
(Weis,1986). De fapt, felul abordării de către mass-media a violenţei din sportul
profesionist poate agrava, indirect, violenţele din sportul amator, inclusiv sportul
pentru tineret.Jucătorii sunt cumpăraţi şi vânduţi ca orice proprietate tranzacţionabilă
şi, in goana după profit, mutaţi dintr-un oraş într-altul, dintr-o ţara în alta. Şi jucătorii

6
au beneficiat şi de pe urma "industriei sportului"; de exemplu, jucătorii de baseball au
câştigat, în medie, 371.000 $ în 1985, faţă de aproximativ 29.000 $ în 1970
(Standohar, 1986) iar acum, în 2011 jucătorii de fotbal câştigă milioane de euro pe
an. Reţelele de televiziune oferă sute de milioane de euro ligilor sportive pentru
drepturile de difuzare, dar câştigă banii la loc de la producătorii de reclame, care
plătesc sute de mii de euro per secundă de publicitate.

Concluzii:

1. Legitimitatea încălcarii regulilor este din ce în ce mai mult acceptată ca


normă în lumea sportului, deşi în ultimii ani au fost multe schimbări în regulamentele
federaţiilor care au contribuit la reducerea actelor de violenţă.

2. Despre efectul catarsic al sportului, nu se poate constata decît că sportul


facilitează descărcări agresive foarte puternice.

3. Sportul devine un costisitor divertisment de masă; victoria cu orice preţ este


necesară pentru a umple tribunele şi a atrage televiziunea. Mizele crescând,
sporeşte şi pericolul violenţei atât în rândul publicului cât şi printre jucători.

4. Trebuiesc luate mai multe măsuri de diminuare a actelor violente din rândul
sportivilor şi spectatorilor pentru a nu le periclita acestora sănătatea şi pentru a
readuce în interesul sportivilor celebrul dicton " Important e să participi, nu să
câştigi".

BIBLIOGRAFIE:
http://psihologiesportiva.toateblogurile.ro/?p=8
http://www.scribd.com/doc/26931677/Psihologie-Sportiva
http://www.sportscience.ro/html/articole_conf_2004_-_43.html