Aspectele Evidentei Contabile A Imprumuturilor Bancare La SC

https://plagiarism-detector.
com 1/41
Detector de plagiat v. 1750 - Raportul originalității: 15.05.2021 22:32:50
Document analizat: RAP BIRDAC.pdf Licențiat la: monica patrutescu

Comparație presetată:Word-to-Word. Limba detectată:Romanian
Diagrama relațiilor:
Grafic de distribuție:
Surse de top ale plagiatului:

% 14 Cuvinte#
https://legeaz.net/monitorul-oficial-706-2015/norma-asf-14-2015
1398
% 12 Cuvinte#
https://www.scritub.com/economie/comert/Lucrare-de-diploma-SOLUTII-DE-1622318137...
1196
%7 Cuvinte#
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/194312
689
[Toggle alte surse:]
Detalii privind resursele procesate:

34 - O.K / 6 - A eșuat
[Toggle alte surse:]
Notite importante:
Wikipedia: Google Books: Servicii de ghostwriting: Anti-înșelăciune:
[nu a fost detectat] [nu a fost detectat] [nu a fost detectat] [nu a fost detectat]
Referințe active (URL-uri extrase din document):
Nu s-au detectat URL-uri
Adresele URL excluse::

Adresele URL incluse:

Analiza detaliată a documentului:

Plagiatul detectat: 0,15% https://studentpenet.ro/campus-crai... + 2 id: 1
resurse! UNIVERSITATEA
DIN CRAIOVA
CENTRUL UNIVERSITAR
https://plagiarism-detector.com 2/41
DROBETA TURNU SEVERIN
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA

AFACERILOR
SPECIALIZAREA:
FINANȚE ȘI BĂNCI
ASPECTELE EVIDENȚEI
CONTABILE A ÎMPRUMUTURILOR
BANCARE LA S.C. TWINS S.R.L.
Conducător ştiinţific:
Lect. univ. dr. Monica Pătruțescu
Absolvent:
BÎRDAC LUCIAN MARCELLINO
2021
CUPRINS
CAPITOLUL I
FINANŢAREA DIN SURSE EXTERNE A
ACTIVITĂŢII ÎN EVIDENȚA CONTABILITĂȚII
1.1 Finanţarea activității unei firme – decizie managerială 5
1.2 Modalități de finanţare a activităţii în reflectare contabilă 9
CAPITOLUL II
CONTABILITATEA FINANŢĂRII EXTERNE
SUB FORMA ÎMPRUMUTURILOR BANCARE LA
S.C. TWINS S.R.L.
2.1 Aspectele definitorii ale obiectului de activitate al
S.C. TWINS S.R.L.
15
2.2 Evidența contabilă a surselor de finanţare obţinute din credite
pe termen scurt la S.C. TWINS S.R.L
19
2.3 Evidența contabilă a surselor de finanţare obţinute din credite
pe termen lung la S.C. TWINS S.R.L.
23
CONCLUZII
27
BIBLIOGRAFIE 29
INTRODUCERE
Entităţile cu activitate comercială stabilesc diverse legături cu mediul extern, cele mai
multe fiind de natura tranzacţiilor economice, în care fiecare societate comercială se
constituie ca o
Citate detectate: 0,01% din acest document este citat de semnele de cotație: id: 2
„verigă”
a lanţului unui circuit economic.
Orice entitate patrimonială este un sistem deschis care interacţionează în permanenţă
cu mediul extern. Unele componente ale mediului extern au efecte directe asupra activităţii
organizaţiei, iar altele acţionează indirect, prin intermediul celorlalte componente.
Elementele cu acţiune directă şi care formează mediul entităţii sunt furnizorii, clienţii
şi concurenţa. Elementele cu acţiune indirectă formează mediul general al entităţii
patrimoniale în cadrul căruia pe lângă componentele socială, economică, financiară, politică
etc. latura fiscală îşi lasă o amprentă marcantă asupra firmei şi nu poate să nu facă obiectul
unei atenţii deosebite.
Plagiatul detectat: 0,11% https://www.scritub.com/economie/co... + 3 id: 3

resurse! Aspectele
finanţării produc o importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
unei societăţi comerciale.
În primul rând, aceasta

resurse! trebuie să
răspundă de lichidităţi pentru a face faţă
angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţă în viitorul apropriat,
asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt.
În al doilea rând se pune din partea entităţii economice, problema lansării în
investiţii de orice natura (tehnologice, comerciale, sociale) care să dezvolte posibilităţile

sale. În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care
condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.
Deci, mijloacele financiare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile

entităţii
patrimoniale.
Plagiatul detectat: 0,35% https://www.scritub.com/economie/co... id: 5
Problemele finanţării prezintă deci importanţă vitală, pentru că soluţionarea lor
condiţionează supravieţuirea firmei, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale
prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.
Într-un mod general, se disting:
finanţare prin fonduri proprii,

finanţarea prin îndatorare,
alte surse de finanţare.
„Selectarea mijloacelor, tehnicilor şi instrumentelor de finanţare este expresia
concretă a punerii în operă a unei politici financiare. În esenţă, politica financiară constă în
determinarea ponderii pe care o au şi trebuie să o aibă fondurile proprii şi îndatorirea în
resursele întreprinderii, ţinând cont de costul lor real (remuneraţia totală pretinsă de aportul
de fonduri). În procesul de decizie presupus de politica financiară a întreprinderii intervin, de
asemenea, capacitatea de îndatorare şi cea de rambursare.”

Clasificarea mijloacelor de finanţare după destinaţia lor se sprijină pe analiza
nevoilor societţii comerciale, adică pe problemele de finanţare puse de sistemul de producţie
şi de schimb, şi nu pe criterii tehnice sau formale ţinând de convenţiile sistemului financiar.
Dar, caracterul deschis şi evolutiv al nevoilor duce la o clasificare instabilă a mijloacelor de
finanţare
.
„Evoluţia contabilitaţii este strâns legată de evoluţia economică, preocupările pentru
a reţine şi ordona datele şi informaţiile cu privire la gestionarea averii fiecărei entităţi
economice, născându-se atunci când existenţa şi mişcarea bunurilor nu mai putea fi
memorată decât în scris.

Actualul sistem contabil constituie o realizare remarcabilă în ceea ce priveşte
asigurarea informaţiilor necesare în procesul managerial entităţilor patrimoniale precum şi
în relaţiile fiecăreia dintre acestea cu terţii, acţionarii sau asociaţii, furnizorii, clienţii.”
Creditele bancare pe termen scurt sunt solicitate de entitatea economică pentru
finanţarea activităţii de exploatare, curente, de gestionare şi rulaj a stocurilor sau de
achitarea datoriiilor comerciale. În cazul creditelor pe termen lung, se urmărește finanțarea
unor proiecte de investiții, extinderi ale activității, care necesită fonduri mai mari și se
desfășoară pe perioade mai lungi. De menţionat că aceste surse sunt purtătoare de dobânzi,
deci generatzoare de cheltuieli financiare.
Pornind de le aceste scurte consideraţii, lucrarea de faţă prezintă câteva aspecte ale
problematicii contabile complexe, pe exemplul S.C. TWINS S.R.L.
Lucrarea reuneşte noţiuni legate de descrierea activităţii, organizarea şi structurarea
entităţii patrimoniale, precum şi aspecte importante despre relaţiile pe care le are cu diverse
instituții de credit.
În continuare se pune accentul pe prezentarea operaţiilor economice înregistrate la
S.C. TWINS S.R.L., referitoare la caracteristicile datoriilor rezultate din împrumuturile
bancare, se prezintă şi tipurile de documente utilizate de contabilitate pentru evidenţierea şi
urmărirea acestora.
CAPITOLUL I
FINANŢAREA DIN SURSE EXTERNE A ACTIVITĂŢII ÎN
EVIDENȚA CONTABILITĂȚII
1.1 Finanţarea activității unei firme – decizie managerială
Decizia de finanţare este în cea mai mare parte asumată de conducerea entității
economice (de către managerii acesteia) şi mai puţin de către

"furnizorii"
de capitaluri
(acţionarii şi împrumutătorii entității economice). Obiectivul major urmărit de manageri şi
investitorii de capital este acelaşi: maximizarea valorii de piaţă a entității economice.
Această valoare va fi apoi proporţional partajată între acţionari şi împrumutători. În
funcţie de această valoare se fixează şi remunerarea managerilor. În această comuniune de

interese există însă unghiuri diferite de abordare a maximizării valorii entității economice.
„Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea
entității economice.
În primul rând, entitatea economică trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă
angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadența în viitorul apropiat,
asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt.
În al doilea rând se pune, din partea entității economice, problema lansării în investiţii
de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile sale.
În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează
creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.
Condiţiile care însoţesc aporturile de capital de care entitățile economice beneficiază,
le plasează într-o situaţie de dependență față de furnizorii de fonduri.”

resurse! Dar relaţiile de
dependenţa şi chiar de subordonare se pot stabili şi faţă de
împrumutători, mai ales faţă de bănci, dacă cei ce conduc şi

proprietarii entității economice,
nu-i asigură autonomia financiară.
Investitorii de capital urmăresc o remunerare a investiţiei lor la o rentabilitate
superioară oportunităţilor de investiţii oferite de piaţa financiară. În felul acesta ei obţin o
creştere a averii lor finale mai mare decât aceea posibilă în medie pe piaţa financiară.
Managerii entității economice, acţionând în interesul investitorilor de capital,
respectiv al creşterii valorii totale a entității economice, sunt nevoiţi să urmărească reducerea
costului capitalurilor mobilizate. Utilizarea acestui cost redus ca factor de capitalizare a cash-
flow-ului degajat de întreprindere va duce la creşterea valorii acesteia.
Dar oricare ar fi contextul, firmele

sunt confruntate cu alegerea surselor
de finanţare
.
constituie baza oricărei dezvoltări a entităților economice.

resurse! constituie de
asemenea, o
sursa esenţială de finanţare a
entităților economice. Dar amploarea și modalităţile acestor
aporturi variază după cum organizația economică dispune
sau nu de acces direct la pieţele de

capital.
trebuie,
resurse! în principiu, să
aducă completări resurselor entității
economice. În fapt, aceasta are un rol fundamental în
finanţarea lor, chiar dacă rata dobânzii reale atinge niveluri
foart
e ridicate.
Astfel, ”relaţiile
de finanţare sunt suportul relaţiilor de putere sau de influență. De
aceea, negocierea noilor aporturi de fonduri în condiţii de criză și urgență poate fi cauza
pierderii autonomie
i conducătorilor entității economice față de creditori,
sau a pierderii
controlului proprietarilor actuali faţă de noii participanţi cu fonduri.”

1
Problemele finanţării prezintă deci importanţă vitală, pentru că soluţionarea lor
condiţionează supravieţuirea entității economice, perspectivele sale de dezvoltare,
performanţele sale prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.
Se relevă astfel importanţa care revine perfecţionării metodelor şi instrumentelor de
selectare a mijloacelor de finanţare, adecvate nevoilor entității economice. Asemenea
probleme de selectare se pun în legătură cu patru tipuri de resurse financiare:
autofinanţarea entității economice;

finanţarea externă prin participarea la capitalul propriu al entității
economice;
finanţarea externă prin împrumuturi (sau credite) pe termen lung, mediu

şi scurt, acordate entității economice;
creditarea între întreprinderi (creditul comercial).
Activitatea unui organism economic depinde foarte mult şi de

„actorii”
implicaţi în
operaţiile de finanţare ale acestuia, de natura riscurilor pe care şi le asumă, de modalitatea
lor de a gestiona aceste riscuri.
Patru categorii de persoane intervin în derularea operaţiilor

financiare: acţionarii,
conducătorii entităţii , creditorii şi statul.
1
Bran P. - Finanţele entităţii economice – gestionarea fenomenului microfinanciar, Editura
Economică,
Bucureşti 2007
sunt deţinătorii de titluri de proprietate asupra entității
economice, aceste titluri prezentându-se îndeosebi sub forma acţiunilor.
Acţionari
i
Autofinanţarea
Aportul la
capitalul propriu
Recurgerea la
îndatorare
„Acţionarii
îşi asumă un risc, remunerarea lor fiind determinată de rezultatele
financiare pe care le va obţine entitatea economică. Ei caută o remunerare maximă pentru
aportul lor, ţinând cont de riscul pe care şi-l asumă, ceea ce echivalează cu maximizarea
valorii titlurilor lor.
Daca acţiunile sunt cotate la bursă, riscul se apreciază în funcţie de evoluţia cursurilor.
Remunerarea acţionarilor este dată de doi factori aleatori: dividendele şi evoluţia valorii
titlurilor financiare.”
Riscul legat de evoluţia valorii titlurilor financiare depinde de:
1) evoluţia mediului economic, care determină riscul de piaţă sau riscul sistematic şi
care afectează ansamblu

l entității economice;
2) politica urmată de firmă

în materie de investiţii şi de finanţare care determină riscul
specific.
Natura riscului poate fi precizată, făcând distincţie între riscul de exploatare
determinat de politica de investiţii, riscul financiar şi riscul de faliment, determinate de
politica d
e finanţare.
Rentabilitatea cerută de acţionari depinde de riscul pe care şi-l asumă. O firmă care
prezintă, datorită politicii sale financiare, un risc mai ridicat, va trebui să ofere, în
contrapartidă, o rentabilitate mai ridicată, dacă doreşte să obţină noi capitaluri de la acţionari,
aceştia putând fi vechii acţionari sau noi acţionari.
Având în vedere riscurile amintite, ”rata de rentabilitate aşteptată de un acţionar
care investeşte într-o organizație economică, se compune astfel:
Rata cuvenită pentru capitalurile proprii = rata fără risc
+ prima de risc de exploatare
+ prima de risc financiar
+ prima de risc de faliment
Rata fără risc corespunde ratei de rentabilitate adusă de un plasament fără risc, cum ar
fi de exemplu, o obligaţiune emisă de stat sau un certificat

de trezorerie.”
2
2
Stănescu C. Ișfănescu A. - Analiza economico financiară, Ed. Economică, Bucureşti 2011
Etapa planificării auditului presupune elaborarea unui plan de
audit precum şi a uni program detaliat de audit.

Pentru a duce la sfârşit programul de audit intern ce reflectă
strategia pe care o adoptă din punct de vedere al efectuării
auditului situaţiilor financiare, treaba auditorilor este complexă
şi constă în elaborarea unor programe detaliate în care este
necesară descrierea procedurilor de audit pe care urmează să le
utilizeze pentru auditarea secţiunilor diversificate ale situaţiilor
financiare .
Scopul central al împărţirii pe secţiuni a situaţiilor financiare
este de a îmbunătăţii calităţile auditului prin programarea de
proceduri specifice pentru: subvenţii, venituri, cheltuieli,
transferuri, achiziţii.
Acest program de audit se soluţionează într-o listă de proceduri
de audit ce se vor utiliza în vederea auditării fiecărei secţiuni de
situaţii financiare.
Programul de audit reprezintă un instrument prin intermediul
căruia auditorii şi conducători superiori ai acestora observă
activitatea efectivă a auditului.
Ultimul pas al fazei de planificare a auditului îl constituie
elaborarea programelor.
În fapt, faza execuţiei auditului constă în aplicarea programelor
de audit cu ajutorul procedurilor de audit ce sunt prevăzute de
acesta.
1.2 Conţinut şi format de auditare internă
Principala componentă a auditului o constituie procedura de
audit. Pe lângă toate probele de audit, în mod cert, programul de
audit necesită şi existenţa următoarelor elemente:
Structura auditului
Exerciţiul financiar aferent situaţiilor financiare
Entitatea economică auditată
Aria supusă auditului
Numărul de zile alocat auditului

Obiective generale
Proceduri de audit – teste de control şi proceduri de fond
Specimenul de semnătură al auditorilor
Data finalizării auditului
Controlul de calitate al auditorului- dată şi semnătură
1.3 Surse de informaţii necesare întocmirii auditului
Planul de audit constituie principala sursă informaţională în ceea
ce priveşte întocmirea pragului de auditare.
Unele dintre cele mai importante detalii cuprinse în planul
auditului pe seama cărora se întocmeşte procedura de audit
absolut necesară îndeplinirii obiectivelor de audit, sunt acelea ce
se referă la realizarea pragului de semnificaţie, abordarea
auditului, precum şi evaluarea riscului.
Se pot folosi atât surse interne de informaţii cât şi externe de
auditori, în acea măsură în care sunt folositoare în stabilirea
procesului de audit.
1.3.1 Determinarea riscului şi stabilirea pragului de
semnificaţie
Se concretizează în activităţi realizate de auditor în etapa de
planificare a auditului.
Într-o măsură majoră, rezultatele activităţilor determină tipurile
procedurilor de audit ce se vor utiliza în faza execuţiei auditului,
precum şi extinderea aplicării acestora.
Auditorii sunt nevoiţi să aplice raţionamentul profesional în
momentul evaluării riscului pentru selecţia procedurilor
auditului utilizate la reducerea acestuia către un nivel destul de
acceptat.
Pe considerentul riscului ce reprezintă relaţia dintre componenta
riscului de audit( risc de control, de nedetectare, inerent),
auditorul foloseşte raţionament profesional pentru deciderea
proporţiei de utilizare a procedurilor de fond şi control.
Auditorii sunt nevoiţi să determine pragul semnificaţiei pentru
stabilirea nivelului acceptat al posibilelor erori de la situaţiile

financiare(acest nivel nu va afecta imaginea poziţiei financiare
a companiei).
Riscul de audit şi pragul de semnificaţie se află într-un raport
invers proporţional.
Pe cât este de mare nivelul pragului de semnificaţie, pe atât este
mai minim riscul auditului şi invers.
1.3.2 Tipul abordării auditului este necesar în realizarea testelor
de audit ce se vor efectua. În ceea ce priveşte abordarea bazată
pe procedura de fond se va utiliza test pentru obţinerea probei de
audit, în timp ce la abordarea bazată pe sistem, auditorul
efectuează o evaluare amplă a sistemului de control intern.
1.4 Procedurile auditului
Acestea se constituie în două forme:
Proceduri de fond
Teste de control
Procedurile de fond reprezintă procedurile auditului aplicate
pentru obţinerea probelor de audit ce atestă situaţiile financiare,
acestea nu conţin informaţii eronate semnificative.
Obiectivul acestora îl reprezintă readucerea riscului de
nedetectare la minim, pentru a ajuta la atingerea unui nivel
acceptabil al riscului de audit.
Întâlnim două feluri de proceduri de fond:
a) Testele detaliilor tranzacţiilor şi soldul conturilor-această

categorie constă în punerea în aplicare a procedurilor de audit
precum regăsim: controlul calculelor, inspecţia activelor şi
documentelor, investigarea, observaţia proceselor, confirmarea.
b) Procedurile analitice- utilizează comparaţii de indicatori sintetici

pentru a determina caracterul informaţiilor contabile şi a afla
potenţiala zonă de risc.
Testele de control verifică confirmarea sistemului de control
intern în ce măsură funcţionează conform evaluării iniţiale a

auditorilor.
2.Probele de audit
Probele de audit necesită reflectarea corectitudinii și
trebuie să cuprindă informații rezonabile, relevante și complete,
în conformitate cu standardele de audit internaționale.
Probele sunt obligatoriu prezentate în anexa raportului de audit,
în care sunt prezentate sursele probelor de audit, numele
consultanților folosiți, de asemenea și terții către care s-a făcut
referire în intermediul raportului. Probele de audit sunt nişte
instrumentele persuasive ce fundamentează opinia auditorului cu
reflecţie la situațiile financiare, opinie care se face prezentă în
raportul de audit.
2.1 Clasificarea probelor de audit
Pe tot parcursul acţiunii sale, auditorul se confruntă cu nevoia de
a alege şi folosi diferite tipuri de probe de audit, ce se pot
clasifica în funcţie de sursa obţinerii sau natura acestora.
a. În funcţie de sursă, probele de audit sunt:
realizate de auditor
realizate de terţe părţi
realizate de la entitatea audiată

Din punctul de vedere al sursei de provenienţă al probelor de
audit, se fac cunoscute următoarele aspecte:
-proba dobândită de la auditor este cea mai sigură
-proba provenită de la terţe persoane, dacă se află completă şi
realizată în mod independent, este mai sigură decât cea obţinută
de la compania auditată
-proba de audit provenită din sursele interne ale entităţii auditate
este verosimilă, în situaţia în care sistemul de control şi cel
contabil sunt juste, organizate legal şi funcţionează
corespunzător.
b. În funcţie de natură, probele de audit sunt:

verbale
documentare
vizuale
Cea mai sigura probă de audit este cea documentară şi se
prezintă sub forma documentelor justificative provenite de la
entitate, precum şi sub forma documentelor realizate în mod
direct de auditor sau de terţi.
În cazul necesităţii de confirmare a existenţei este foarte sigură
proba de audit vizuală, dar este mai puţin sigură în cazul
necesităţii stabilirii sursei de provenienţă a proprietăţii.
Cea mai nesigură este considerată proba verbală fiind necesară
confirmarea ei prin documente justificative.
2.2 Cerinţe ale probelor de audit
Auditorul ține cont de anumite cerințe ca probe de audit prin
intermediul cărora să își stabilească opinia finală, acestea sunt:
caracterul relevant- se concretizează în acea informație

pertinentă, în ideea că susține detaliat constatările
auditorului. De aceea, chiar din etapa de planificare,
auditorul este nevoit să definească în mod clar
obiectivele auditului şi să hotărască asupra unei adecvate
abordări.
competenţa- această probă de audit se declară

competentă în momentul în care este suficientă din
punct de vedere cantitativ, iar adecvată în privinţa
calităţii.
Pentru a determina suficienţa, auditorul este nevoit să ţină
cont de: -evaluarea testelor de control şi controlului intern
-riscul de audit şi materialitatea
- metode de eşantionare
-rezultatele aplicării metodelor analitice
Aprecierea probelor de audit ca adecvate ţine în mod cert de

raţionamentul auditorului, care este influenţat de: -nivelul
materialităţii
-rezultatul acţiunii procedurilor de audit
-credibilitatea şi sursa probelor de audit
-experienţa auditorului
caracter rezonabil- reprezintă informaţia care din

punct de vedere al costului obţinerii, comparat cu
relevanţa ei se dovedeşte a fi economică, eficace şi
eficientă.
2.3 Criteriile evaluării probelor de audit
Atât calitatea cât şi cantitatea probelor de audit stau la baza
criteriilor de evaluare folosite de auditori.
Aceste criterii de evaluare se referă la standardele pe care
auditorul le foloseşte în evaluarea probelor de audit.
Din privinţa practicii, auditorul poate folosi un singur model de
criteriu de evaluare sau mai multe, în funcţie de obiectivele
auditului şi specificul domeniului, precum şi de legislaţia ce
fundamentează activitatea entităţii auditate.
3.Elaborarea planului de audit intern susținută de documente
utilizate la probele necesare programului de audit
3.1 Stadiul 1- Evaluăm riscurile
Scopul acestei faze ţinteşte realizarea unei asigurări ce priveşte
faptul riscurilor situate mai sus de nivelul apetitului pentru risc
au fost iniţiate şi evaluate în mod corect de management, cu
obiectivul de a stabili nivelul credibilităţii folosirii registrului de
risc.
În vederea acestor lucruri, auditorii interni vor aplica
următoarele proceduri de audit:
evaluarea documentelor obţinute
conversaţii cu managementul în ceea ce priveşte riscul la

care se supune entitatea
documentarea la: obiectivul entităţii, metodele folosite
de cei ce conduc cu privire la evaluarea riscului,
realizarea unui registru al riscurilor
concluzionarea din punct de vedere al credibilităţii şi

eventuala utilizare a registrului riscului pentru acţiuni
următoare
ÎNTOCMIRE REGISTRU DE RISC
Acest registru este o listă totală de riscuri(asemănător bazei
de date) ce se identifică de conducerea entităţii şi ameninţă
obţinerea obiectivelor.
Unii dintre auditorii interni optează pentru întemeierea
registrului riscului pornind direct de la sursă: persoane
relevante din interiorul companiei şi consiliul administraţiei.
În ciuda faptului că această procedură va economisi mult
timp, are şi dezavantajul că anumite riscuri pot rămâne
nedetectate pentru că auditorii nu îşi mai au o baza pregătită
anterior de ei.
Astfel, întâlnim trei proceduri specializate în identificarea
riscurilor:
Evidenţe contabile: evaluarea fiecărei clase sau

poziţii a situaţiilor financiare, evidenţelor contabile
sau posibilelor ataşamente ale acestora pot scoate la
iveală numeroase riscuri destul de importante.
Interviul: scopul se reflectă în ideea individuală

exprimată de cel ce este intervievat în vederea
riscurilor la care aspiraţiile entităţii sunt expuse.
Seminarii de identificare a riscului: se finalizează

într-un şir de riscuri ce pun în pericol aspiraţiile
entităţii, însă există şi un avantaj al folosirii acestei
probe şi acela constă în interacţionarea persoanelor şi
crearea unor noi idei.
DIMENSIONAREA RELEVANŢEI RISCURILOR
Procesul acesta este pus sub viziunea managementului de risc.

Dimensionarea relevanţei riscului este constituită din punctul
celor două componente variabile ale fiecărui risc în parte:
impact şi probabilitate.
Relaţia calculului se exprimă:
R(relevanţa riscului)= Probabilitate(P) x Impact(I)
3.2 Stadiul 2- Întocmirea uni plan de audit
În această etapa, auditorii urmăresc etape precum:
Elaborarea unui plan de audit
Se alocă aceste riscuri misiunilor ce privesc auditul
Se determină riscurile incluse în audit

Se realizează o filtrare de riscuri pentru a le identifica pe acelea
care vor fi cuprinse în planul auditului anual printr-o raportare la
riscul conducerii ca şi criteriu prim. Astfel încât riscurile care se
clasifică sub nivelul mediu al riscului conducerii nu trebuie să
necesite atenţia auditorilor şi, în acest mod nu vor fi incluse în
planul de audit. Din privinţa riscurilor ce se situează peste
nivelul riscului, putem întâlni situaţii la care auditorii interni
decid menţinerea sau chiar eliminarea lor din planul de audit:
o Riscuri în scopul cărora s-au adoptat măsuri de prevenire

de tipul transferului
o Riscuri considerate de conducere ca fiind neameliorate şi

într-un final fiind acceptate
o Riscuri eliminate de către conducere

o Riscuri evaluate şi examinate de auditori externi ce
furnizează o directă asigurare către consiliul de
administrare asupra controlului exercitat de organizaţie
o Riscuri ce au fost aduce în scopul limitei apetitului

pentru risc
Restul de riscuri urmează a fi incluse în planul de audit.
3.3 Stadiul 3- Planificarea scopului
Auditorii sunt nevoiţi să se familiarizeze în primul rând cu
natura şi structura clientului pentru ca mai apoi să poată elabora

planul de audit.
Pentru a fi organizată şi utilă această cunoaştere premergătoare a
clientului vizează colectarea informaţiilor ce se structurează pe
următoarele secţiuni:
1. Tehnici şi mecanisme ce se utilizează în cadrul

proceselor ce alcătuiesc scopul misiunii de audit
2. Organizarea proceselor(bugete, personal, resurse) şi

entităţii ce constituie obiectul auditului
3. Obiectivele ce urmează a fi audiate
4. Actualizarea de informaţii ce privesc riscurile prin

referinţa către panul anual şi registrul de riscuri
Planificarea responsabilităţii scopului de audit are principalul
scop determinarea întinderii acesteia ţi reliefarea aspectelor
importante precum:
Perioada în care realizarea scopului are loc

Motivul pentru care are loc acţiunea
Echipa auditorilor ce realizează acţiunea
Destinatarii raportului final
Limita ariei de extindere a acţiunii
Obiectivele proceselor auditate
3.4 Stadiul 4- Audit interimar
După unii autori, această etapă interimară este denumită etapa
de realizarea a misiunii. Preferăm sintagma încetăţenită în
practica auditului extern, pentru a evita înţelegerea greşită a ideii
cum că etapa de planificare nu ar face parte din realizarea unei
misiuni.
Debutul acestei etape este marcat de reuniunea/şedinţa
dedeschidere a misiunii.
Deşi este plasată în timp oarecum după ce lucrările misiunii
de audi t au început în e tapa de plani f icare ,
organizarea , ei nu t rebuie ignorată,

Plagiatul detectat: 0,07% https://hellobody.ro/lifestyle/tera... id: 24
deoarece
principalul rol al acesteia este de

a oferi o oportunitate atât
auditorilor, cât şi auditaţilor în ceea ce priveşte cunoaşterea
echipelor şi interlocutorilor, înţelegerea deplină a
obiectivelor misiunii de audit, a procedurilor utilizate, a
limitelor misiunii a resurselor aflate la dispoziţie.
Nu în ultimul rând, reuniunea de deschidere conferă
auditorilor interni, membrii aiechipei, autoritatea de facto
în realizarea misiunii şi permite coordonarea activităţilor lor
cucea a auditaţilor. Cei mai mulţi dintre auditorii interni
califică această etapă drept una situată

„în afara zonei lor de
confort", datfiind faptul că percepţia auditaţilor este deseori una
de desconsiderare faţă de auditori. Această mentalitate, de cele
mai multeori dificil de surmontat, percepe activitatea
auditorilor interni ca o suprapunere cu activităţile
controlului intern, managementului riscurilor sau chiar
ale auditului extern. Mai mult, intervenţiile auditorilor
interni legate de evaluarea eficacităţii şi eficienţei
controalelor interne prin intermediul interviurilor, discuţiilor
etc. creează asupra auditaţilor impresia falsă că auditorii
„habar nu au ceea ce auditează, dar au pretenţia de a
formula recomandări". în acest context, trebuie subliniat
faptul că auditorii interni nici nu trebuie să încerce să
îndeplinească responsabilităţile celor ale căror activităţi sunt
auditate, ci doar să examineze dacă „de facto" controalele
funcţionează aşa cum ar trebui, dacă regulamentele şi
procedurile interne sunt respectate şi dacă ele previn
într-adevăr riscurile luate în considerare.
Dar această examinare trebuie documentată, astfel încât
auditorii interni să poată face dovada cu probe că opiniile
lor formulate şi adresate conducerii organizaţiei sunt

fundamentate pe evaluări reale, realizate la faţa locului.
Pe parcursul acestei etape auditorii interni sunt
preocupaţi de două probleme majore: a) să examineze
dacă pentru secţiunea auditată:
există un proces prin care riscurile sunt identificate şi

evaluate?
operează un sistem de control?

b) să evalueze controalele interne utilizate pentru
ameliorarea riscurilor identificate:
controalele directe
controalele de monitorizare
În ceea ce priveşte prima problemă, recursul la
registrul riscurilor este obligatoriu. Acesta trebuie
detaliat şi actualizat cu informaţiile pe care auditorii le
vor colecta pe parcursul acestei etape din misiune.
Scorul de control trebuie determinat pentru a putea aproxima
efectele controlului intern testat asupra riscului considerat.
Scorul de control se determină:
Riscul inerent există în lipsa sistemului de control intern în
acelaşi timp în care tranzacţiile efectuate lipsesc sau nu sunt
înregistrate în contabilitate în mod eronat. Lucrul acest poate
duce la intenţia frauduloasă de ascundere a unor erori contabile.
Riscul rezidual este cel ce rămâne după măsura de diminuare a
impactului şi posibilităţii apariţiei unui eveniment invers luată
de conducere
Elaborarea matricei de risc rezidual le conferă auditorilor
posibilitatea de a observa riscurile care sunt sau nu ameliorate la
nivelul conducerii.
3.5 Stadiul 5- Realizarea raportului de audit
Acest raport este un act oficial ce se adresează conducerii
organizaţiei şi este esenţial ca raportul să fie descriptiv, concis şi

clar pentru a fi transparent şi credibil. Trebuie comunicat şi
transmis părţilor ce dispun de un interes pentru acest document
din cadrul organizaţiei, în mod expres managerilor din
departamente.
Acesta nu reprezintă un format standard, dar se obişnuieşte ca la
fiecare secţiune din raport să etaleze o opinie a auditorilor unde,
la final se află o opinie concluzională.
Deoarece acesta nu prezintă o formă standardizată, atunci
conţinutul va trebui să conţină menţiuni obligatorii precum:
A. Riscuri semnificative(cele cuprinse în intervalul 5-8)

B. Riscuri esenţiale(conţin intervalul 9-25)
C. Rezumatul ( cuprinde obiectivele şi motivaţia)
Raportul de audit prezintă excepţiile, problemele detaliate cu
rolul de a le stabili măsurile necesare de remediere în timp ce
părerea globală exprimă ideea globală asupra ariei de audit.
3.6 Răspunderea post-universitară
Munca de auditor nu constă doar în acţiunile prezentate anterior
ci şi în observarea evoluţiei programelor agreate de conducere
cu privire la reducerea riscurilor luate după raportul de audit.
Cele mai importante responsabilităţi post-audit constă în
aplicarea procesului de monitorizare a recomandărilor din cursul
auditului, măsurarea impactului lor şi raportarea la stadiul
conducerii entităţii.
O funcţie esenţială este considerată opinia auditorilor la
stabilirea deciziei situaţiilor financiare şi auditului extern
efectuat la entitatea economică.
1.3 COMPONENTELE INFORMĂRII FINANCIAR-CONTABILE ÎN CADRUL

UNEI ENTITĂȚI
1.3.1 Bilanțul - situație de reflectare a poziției financiare
Bilanțul reprezintă documentul contabil de sinteză în cadrul căruia sunt prezentate
elementele de activ și de pasiv ale unei entități economice la încheierea exercițiului, precum și
în celelalte situații prevăzute de lege. Acesta constituie un instrument contabil de mare

importanță în procesul conducerii, fiind necesar pentru stabilirea deciziilor privitoare la
stabilirea, finanțarea, utilizarea și recuperarea fondurilor, organizarea controlului asupra
realizării deciziilor luate, precum și pentru stabilirea unor drepturi și obligații, a unor
răspunderi și cointeresări provenite din activitatea de gospodărire și dezvoltarea
patrimoniului.
Dacă bilanțul constituie un instrument contabil, prin care este reflectat patrimoniul
unității și rezultatele activității desfășurate pe parcursul unui exercițiu financiar, în timp acesta
a putut fi definit ca fiind „ rezultatul activității pe o anumită perioadă” ( Mic dicționar
enciclopedic, 1978).
Ca instrument contabil, bilanțul este „ tabloul contabil al activului și pasivului unei
întreprinderi sau al unei activități financiare pentru o anumită perioadă de timp”

sau
document contabil care reflectă situația conturilor unei întreprinderi la o anumită dată”
(
Dicționarul explicativ al limbii române, 1975).
Conținutul bilanțului, conform OMFP nr. 1802/2014 cuprinde informații referitoare la:
- imobilizări corporale
- active necorporale
- active financiare investiții financiare prin metoda punerii în echivalență
- creanțe
- stocuri
- creanțe comerciale
- numerar și echivalente de numerar
- datorii comerciale și de natură similară
- datorii privind impozitul amânat
- provizioane
- datorii pe termen lung putătoare de dobândă
- capital emis și rezerve
Întreprinderile vor trebui să își construiască bilanțul după următoarea rețetă ( format
vertical, tip listă) instituit de OMFP 18002/2014, după cum urmează:
Plagiatul detectat: 0,27% https://legeaz.net/monitorul-oficia... + 2 id: 27

resurse! Dacă un activ sau o
datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul
bilanțului, relația sa cu alte elemente trebuie prezentată în notele

anexe.

resurse! Prezentarea
activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul
căruia îi sunt destinate și intenția de păstrare, potrivit politicilor contabile aprobate de
administratori sau de persoanele care au obligația gestionării entității.
Modificarea naturii unui activ, în baza deciziei managementului, trebuie

susținută de
elemente precum existența unui contract, modificarea destinației activului.

resurse! Activele imobilizate
sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute
pe o perioadă mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziție sau la costul de
producție.

resurse! Un activ se clasifică
ca activ circulant atunci când:
- se așteaptă să fie realizat sau este deținut cu intenția de a fi vândut sau consumat în
cursul normal al ciclului de exploatare al entității;
- este deținut, în principal, în scopul tranzacționării;

- se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;
- este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este
restricționată;
Toate celelalte active reprezintă active imobilizate.
Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea
activelor care sunt destinate procesării și finalizarea acestora în numerar sau echivalente de
numerar.
Echivalentele de numerar reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de
lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de
schimbare a valorii.
În categoria activelor circulante se cuprind:
- stocuri inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită

factură.
- creanțe
- investiții pe termen scurt
- casa și conturi la bănci

resurse! Activele circulante
trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de
producție.

resurse! Ajustările de valoare
se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la
cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare
minimă atribuită
acestora la data bilanțului.

resurse! Contabilitatea
terților asigură evidența datoriilor și creanțelor entității în relațiile acesteia
cu furnizorii, clienții, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, entitățile

afiliate,

resurse! entitățile asociate și
entitățile controlate în comun,
Plagiatul detectat: 0,05% https://legeaz.net/monitorul-oficia... id: 35
asociații/acționarii, debitorii și creditorii
diverși
.

resurse! În baza contabilității
de angajamente, entitățile trebuie să evidențieze în contabilitate
toate veniturile și cheltuielile, respectiv creanțele și datoriile rezultate ca urmare a unor
prevederi legale sau contractuale

.

resurse! Drepturile și
obligațiile, precum și unele bunuri care nu pot fi integrate în activele și
datoriile entității se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanțului, denumite și
conturi de ordine și evidență.
În România există o serie de principii contabile care stau la baza proiectării identități
contului de bilanț și anume:
1. Principiul patrimonialității bilanțului
Respectarea acestui principiu implică separarea activității entităților de cele ale

proprietarilor și implică definirea unui cadru juridic care capătă forma unei entități.
Principiul patrimonialității a determinat alte principii și anume:
- principiul costurilor istorice

- principiul prudenței
- principiul intangibilității bilanțului de deschidere
2. Principiul reprezentării eficacității forțelor unității face recurs la principiile
contabile precum permanența metodelor, continuitatea activității și independenței exerciţiului
având consecințe directe în stabilirea rezultatului și implicit în recunoașterea elementelor de
activ și de pasiv.
3. Principiul lichidității, exigibilității și solvabilității care este determinat de analiza
lichidității și solvabilității patrimoniului.
4. Principiul funcționalității asigură posibilitatea grupării activelor și pasivelor unității
după funcția pe care o îndeplinesc, având în vedere totodată gradul de lichiditate și
exigibilitate.
În acest sens, în activ se delimitează structuri separate pe funcția de investiții și funcția
de exploatare, iar în pasiv pe funcția de finanțare și funcția de exploatare.
5. Principiul contabil al dublei reprezentări a patrimoniului care se referă la faptul
că bilanțul trebuie să fie în fapt un cont general care sintetizează, la un moment dat,
elementele patrimoniale și rezultatele perioadei de raportare.
6. Principiul prevalării economicului asupra juridicului determină identitatea
documentelor de sinteză și raportare statistică din sistemului contabil anglo-saxon, fiind
acceptat într-o nuanțare slabă de sistemul contabil continental.
7. Principiul importanței relative se referă nu numai la prezentarea documentelor de
sinteză și raportare contabilă, dar și la întocmirea acestora.
Importanța relativă constituie fundamentul imaginii fidele atât

în bilanț și în contul de
profit și pierdere
, fiind una din rațiunile existenței notelor anexe.
8. Principiul imaginii fidele are interpretări proprii în diferite sisteme contabile
naționale, unele prevăzându-l expres, altele considerându-l implicit în obligațiile
producătorilor de informații.
9. Principiul standardizării formularisticii de bilanț, a respectării normelor
metodologice de completare, centralizare și verificare a bilanțului care asigură posibilitățile
integrării bilanțului, a sintetizării pe diferite trepte organizatorice ale acestuia potrivit nevoilor
contabilității naționale.
10. Principiul unicității bilanțului este o consecință a principiului standardizării,
precum și a faptului că nu s-a lăsat la îndemâna utilizatorilor problema stabilirii principiilor
normative de evaluare a normelor și regulilor contabile, acestea fiind definite de autoritatea
contabilă a statului și aplicate în mod unitar tuturor entităților.
1.3.2 Contul de profit și pierdere - indicator de măsurare a performanței
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului își face simțită prezența și în ceea
ce privește recunoașterea cheltuielilor și veniturilor perioadei, evidențiind preferința pentru
criteriul
„substanță economică”
, care devansează ca importanță
„încadrarea juridică”
.
Situația financiară care măsoară succesul, performanțele activității unei entități,
prezentând veniturile, cheltuielile și rezultatele în cursul unei perioade, este contul de profit și
pierdere.
În acest document se prezintă informații care satisfac valențele informative asupra
valorificării capitalului, delimitându-se în acest scop structuri de venituri și cheltuieli în
funcție de natura activității desfășurate.
Contul de profit și pierdere grupează, pe o perioadă de gestiune, ansamblul fluxurilor
economice generatoare de venituri și cheltuieli. Este un document contabil de sinteză care
prezintă rezultatul prin structuri de cheltuieli și venituri, prin activități consumatoare și
producătoare de rezultat.
Întocmirea contului de profit și pierdere este impusă de faptul că bilanțul patrimonial nu
explică cauzele care au generat performanțele activității, de aceea s-a stabilit întocmirea
Plagiatul detectat: 0,06% http://legislatie.just.ro/Public/De... id: 41
contului de profit și pierdere.
Contu
l de profit și pierdere prezintă într-o manieră dinamică activitatea, rentabilitatea
entității în cursul unei perioade, în timp ce bilanțul patrimonial este imaginea situaţiei unei
entități la o anumită dată.
Importanța contului de profit și pierdere constă în furnizarea informațiilor necesare
asupra capacității entității de a genera profit, asupra previziunilor privind posibilitatea entității
de a genera fluxuri de trezorerie viitoare. Informațiile despre randamentele anterioare ale
entității, chiar dacă acestea nu sunt o garanție asupra succesului viitor, totuși ele permit o
actualizare a tendințelor activității contribuind la determinarea valorii economice a entității..
Dacă există o corelație rațională între performanțele trecute și viitoare, estimarea tendințelor
rezultatelor, în determinarea valorii economice a entității, nu trebuie pusă la îndoială.
Locul și rolul pe care contul de profit și pierdere îl ocupă în cadrul situațiilor financiare
anuale este diferit în timp precum, și de la un sistem contabil la altul.
Astfel chiar dacă nu există documente recunoscute fiscal, un venit, respectiv o cheltuială
vor fi recunoscute dacă au fost realizate în respectiva perioadă de raportare și a generat
creșteri, respectiv descreșteri ale beneficiilor economice viitoare și au fost rezonabil estimate.

resurse! Contul de profit și
pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile
exercițiului, grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului ( profit sau
pierd
ere).
Conform OMFP 1802/2014, atunci când

resurse! în baza unor
prevederi legale exprese, în
conturile de venituri au fost cuprinse sume reprezentând diverse impozite și taxe reflectate
concomitent în conturi de cheltuieli, cu ocazia întocmirii contului de profit și pierdere, la cifra
de afaceri netă se vor înscrie sumele reprezentând veniturile menționate, corectate cu
cheltuielile corespunzătoare acelor impozite și

taxe.
1.3.3 Fluxurile de numerar și situația modificării capitalurilor proprii
Situația fluxurilor de numerar prezintă informații despre capacitatea entităților de a
obține
numerar și echivalente de numerar și
utilizarea corespunzătoare a fluxurilor de
numerar.
Avantajele pe care informațiile cuprinse în situația fluxurilor de numerar le aduc sunt
următoarele:
- permit evaluarea variației activului net al societății;

- evaluarea structurilor financiare;
- stabilirea capacității de a influența valoarea și momentul apariției fluxurilor de
numerar;
- crește comparabilitatea raportării rezultatelor din exploatare;

- evaluarea istoricului fluxurilor de numerar și posibilitatea generării de previziuni.
Situația fluxurilor de numerar trebuie să fie detaliată pe cele trei tipuri de activități: de
exploatare, de investiție și de finanțare.
Astfel trebuie degajate următoarele fluxuri de numerar:
- fluxuri de numerar din activitatea de exploatare

- fluxuri de numerar din activitatea de investiții
- fluxuri de numerar din activitatea de finanțare
În practica internațională s-au delimitat două metode de întocmire și prezentare a
situației fluxurilor de numerar: metoda directă și metoda indirectă.
Metoda directă prezintă încasările și plățile aferente exercițiului financiar respectiv
clasificate pe cele trei tipuri de

activități ( de exploatare, de investiții și de finanțare)

.
Informațiile pot fi obținute din înregistrări contabile sau din ajustarea vânzărilor, costului
acestora și a altor elemente

resurse! din contul de profit
și pierdere
cu variații ale stocurilor, creanțelor
și datoriilor și a altor elemente care afectează numerarul.
Metoda indirectă diferă de prima doar în privința informațiilor privind fluxurile de
numerar din exploatare: astfel profitul din exploatare înainte de impozitare și elementele
extraordinare este ajustat cu acele cheltuieli și venituri nemonetare, precum și cu variația
necesarului de fond de rulment net și cu

Plagiatul detectat: 0,06% https://ro.talkingofmoney.com/what-...elemente de id: 47
cheltuieli și venituri care
sunt luate în
considerare la determinarea fluxurilor de numerar din activitățile de investiții și de finanțare.
Fluxurile de numerar din activitatea de exploatare constituie un indicator cheie al
generării de numerar pentru alte activități, respectiv rambursarea împrumuturilor, menținerea
capacității de funcționare a întreprinderii, pentru a plăti dividendele și a face noi investiții,
fără a recurge la surse externe de finanțare.
Fluxurile de numerar
provenite din activităţi de exploatare sunt derivate din principalele
activităţi producătoare de venit ale

entităţii .Prin urmare ele rezultă din tranzacţiile şi alte
elemente
care intră în determinarea profitului sau a pierderii.
Fluxurile de numerar provenite din activitatea de exploatare sunt următoarele:
-
încasările în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;

- încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
- plăţile în numerar efectuate către furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii;
- plăţile în numerar efectuate către şi în numele angajaţilor;
- plăţile în numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit, cu excepţia cazului în care
pot fi asociate în mod specific activităţilor de investiţii şi de finanţare.
Fluxuri de numerar din investiții reprezintă măsura în care cheltuielile efectuate au
generat resurse care vor produce venituri în viitor ( instalații, clădiri etc.)
Fluxurile de numerar provenite din activităţi de investiţii sunt următoarele:
-
plăţile în numerar pentru dobândirea de imobilizări corporale;

- încasările în numerar din vânzarea de imobilizări corporale, necorporale şi alte
active imobilizate;
- plăţile în numerar pentru dobândirea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie

ale altor entităţi;
- încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie

ale altor entităţi şi din vânzarea de interese în
asociere în participaţie;
-
avansurile în numerar şi împrumuturile acordate altor părţi;

- încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor
părţi
Fluxurile de numerar din activități de finanțare permit estimarea cererii viitoare de
fluxuri de numerar din partea finanțatorilor întreprinderii și se referă la primiri sau rambursări
de credite, încasări din emisiuni de titluri, plăți pentru răscumpărarea titlurilor emise.
Fluxurile de numerar din activitatea de finanţare sunt:
-
încasările în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de

capitaluri proprii;
- plăţile în numerar efectuate către

proprietari pentru a dobândi sau răscumpăra acţiunile

firmei;
- încasările în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, împrumuturilor,

efectelor comerciale, obligaţiunilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt
sa
u lung;
- rambursarea în numerar a sumelor împrumutate;

-
plăţile în numerar efectuate de locatar pentru reducerea datoriei existente aferente unui
contract de leasin
g financiar.
Situația modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variațiile pe care activul
net le-a suferit între momentul de început și cel de sfârșit al exercițiului financiar.
Pe baza acestui document poate fi analizată capacitatea de menținere a capitalului,
precum și profitul general sau pierderea generală a întreprinderii.
1.3.4 Notele anexe - informații de detaliu a celorlalte situații financiare
Normele contabile naționale impun o structură prestabilită acestui set de situații ce

formează notele anexe, cât și un model de prezentare pentru anumite note, considerate ca
adaptabile unui anumit format de situații financiare anuale.
Se remarcă faptul că în sistemul românesc de raportare financiară, aceste documente
sunt egale ca importanță și antrenează responsabilitate egală pentru cei care le întocmesc și le
semnează.
Privite la modul general, informațiile degajate de notele anexe completează și
comentează informațiile oferite de celelalte situații financiare anuale.
Analiza notelor anexe permite utilizatorilor o mai bună înțelegere, în special, a bilanțului
și a contului de profit și pierdere, oferind informații suplimentare relevante cu privire la
poziția financiară a întreprinderii și a rezultatelor obținute.
Rolul notelor anexe se regăsește în procesul de ameliorare a valorii informaționale a
documentelor contabile de sinteză și raportare anuală.
Întocmirea notelor anexe se face în baza principiului bunei informări, conform căruia,
acestea trebuie să conțină orice informație necesară utilizatorilor.
În notele anexe, pe lângă informațiile obligatorii prevăzute de normele contabile se vor
înscrie orice informații considerate necesare și semnificative pentru obținerea imaginii fidele.
În consecință, notele anexe ale situațiilor financiare anuale trebuie să degaje atât
informații cu privire la principiile de întocmire a documentelor contabile de sinteză și
politicile contabile specifice, selectate și aplicate în cadrul acestora, informații care nu sunt
prezentate în alte situații, cât și informații adiționale necesare în atingerea obiectivului de
reflectare a imaginii fidele, a situației financiare și a rezultatelor obținute.
Notele anexe ale situațiilor financiare trebuie să ofere informații despre bazele de
întocmire a situațiilor financiare și politicile contabile specifice, selectate și aplicate,
informațiile care sunt cerute de Standardele Internaționale de Contabilitate și care nu sunt
prezentate în altă parte a situațiilor financiare, informații suplimentare necesare pentru o
prezentare fidelă.
Notele anexe trebuie să conțină mai multe secțiuni:
- informații generale despre societate și situații financiare;

- prezentarea politicilor contabile utilizate ( metode de evaluare, politici contabile
specifice etc.);
-
resurse! informații referitoare
la elementele din contul de profit și pierdere:
detalierea unor
cheltuieli, detalierea informațiilor cu privire la impozitul pe profit, informații cu
privire la cifra de afaceri;
- informații pentru completarea bilanțului: detalii despre compoziția și starea capitalului

social, tipurile și numărul de acțiuni emise, drepturile de subscriere și atribuire, despre
evoluția obligațiunilor emise, despre natura și scopul rezervelor, despre variația
ajustărilor de valoare, despre tipul, valoarea și exigibilitatea datoriilor, garanții și alte
obligații contractuale financiare;
- informații referitoare la salarii și salariați: detalii despre salarizarea administraților și

directorilor, detalii despre salariați ( număr mediu în cursul anului, pentru fiecare
categorie de personal);
- alte aspecte: baza folosită pentru elementele exprimate inițial în monedă străină,
precum și informațiile generale despre societate ( sediu, forma juridică, adresa, natura
activităţii, nume societate mamă, total active și pasive bilanțiere, alte informații utile).
Notele explicative ale contabilităţii
În notele anexe la situațiile financiare, toate entitățile prezintă,

în plus față de
informațiile cerute conform altor dispoziții

ale prezentelor reglementări, informații referitoare
la următoarele:
a) politici contabile adoptate inclusiv:

- bazele de evaluare aplicate diferitelor elemente.
-
conformitatea politicilor contabile adoptate cu principiile contabile prevăzute de
prezentele reglementări
- orice modificări semnificative ale politicilor contabile

adoptate.
b)
dacă imobilizările corporale sunt evaluate la valori

reevaluate, un tabel trebuie să
prezinte:
-
Plagiatul detectat: 0,36% https://legeaz.net/monitorul-oficia... + 2 mişcările id: 60
resurse! rezervei din
reevaluare în cursul exerciţiului financiar, cu excepţia
tratamentului fiscal al elementelor pe care le conţine;
- valoarea contabilă care ar fi fost recunoscută în bilanţ dacă imobilizările corporale

nu ar fi
reevaluate.
c) Atunci când instrumentele financiare sunt evaluate la valoarea justă:

- ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de
evaluare;
-
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii despre aria şi
natura instrumentelor inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta
valoarea calendarul şi certitudinea fluxurilor viitoare de

numerar.
d)
resurse! Valoarea totală a
oricăror angajamente financiare, garanţii sau active şi datorii
contingente neincluse în bilanţ indicând natura şi forma oricărei garanţii reale care a
fost acordată
;
e)
resurse! Sumele datorate de
entitate care devin exigibile după o perioadă mai mare de 5 ani,
precum şi valoarea totală a datoriilor entităţii acoperite cu garanţii reale depuse de
acestea, cu indicarea formei şi naturii garanţiilor;
d)
numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului

financiar;
resurse! suma avansurilor şi
creditelor acordate membrilor organelor de administraţie, de conducere şi
de supravegher
e cu indicarea ratelor dobânzilor,
resurse! a principalelor
condiţii şi a oricăror sume
restituite, amortizate sau la care s-a renunţat, precum şi a angajamentelor asumate în numele
acestora sub forma garanţiilor de orice fel

cu indicarea totalului pe fiecare categorie.
Notele contabile sunt 10 la număr şi cuprind:
1. Nota 1- conţine activele imobilizate făcându-se specificaţii la valoarea lor brută atât la
începutul cât şi la sfârşitul anului, de asemenea transferuri de sume în cont sau din
cont.
2. Nota 2-aici regăsim provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, soldurile la sfârşitul şi

începutul anului, transferuri de sume în cont sau din cont.
3. Nota 3- în ea este specificată explicitarea profitului net de repartizat, repartizarea

profitului, rezervele legale, dividendele, acoperirea pierderii, altă repartizare şi profitul
nerepartizat.
4. Nota 4-iustrează analiza rezultatului din exerciţiul precedent şi cel curent, referindu-
se la:
Cheltuieli generale ce ţin de administrare;
Cheltuieli de desfacere;
Cifră de afaceri netă;
Costul de bunuri vândute şi de servicii prestate;
Cheltuieli ale activităţii de bază, cheltuieli indirecte de producţie, cheltuieli de

activităţi auxiliare;
Rezultatul din exploatare şi alte venituri din exploatare.
5. Nota 5 conţine - situaţia creanţelor şi datoriile specificându-se la sfârşitul anului

soldurile ce formează conturi de creanţe şi datorii, precum şi termenul de lichiditate(
sub 1 an sau peste) al creanţelor şi termenul de exigibilitate al datoriilor (1 an, 1-5 ani
sau peste 5 ani). De asemenea, se menţionează clauzele ce au legătură cu achitarea
obligaţiilor şi ratelor dobânzii aferente împrumutului, obligaţii pentru care au fost
depuse garanţii sau chiar ipoteci, valoarea obligaţiunilor pentru care au fost constituite
provizioane.
6. Nota 6- include politici, principii şi metode contabile prezentându-se:
Reguli ale evaluării alternative unde se menţionează: valoarea elementelor

afectate la costul istoric, limite şi modalităţi de aplicare, baza de evaluare
adoptată, influenţa asupra rezultatului, conţinutul, ajustări efectuate pentru
aplicarea regulilor evaluării alternative;
Schimbarea metodelor de evaluare, abateri de la principii contabile, unde se

specifică: motivul, natura, rezultatul poziţiei financiare, evaluarea efectivului
asupra patrimoniului;
Totalul dobânzilor ce se includ în costul producţiei activelor imobilizate şi

circulante ce au ciclu mare de producţie.
7. Nota 7- numără acţiunile şi obligaţiunile prezentând informaţii precum:
Acţiuni emise pe parcursul exerciţiului financiar( tipul, numărul, valoarea

nominală totală şi valoarea încasată la distribuire a acţiunii, drepturile privind
distribuirea);
Obligaţiunile emise( tipul, valoarea de emisiune şi suma primită pe tipul de

obligaţiune, obligaţiuni emise de persoană juridică, deţinute de o persoană
împuternicită sau nominalizată de aceasta);
Capitalul social subscris, valoarea totală şi numărul pe tipul de acţiuni emise,

răscumpărabile.
8. Nota 8- înglobează informaţiile privind directorii, administratorii şi salariaţii ,

menţionându-se:
Salarizările directorilor şi administratorilor: valoarea avansurilor, creditelor ce

se acordă directorilor şi administratorilor pe parcursul unui exerciţiu financiar(
principalele clauze ale creditării, rata dobânzii, suma rambursată până la data
respectivă);
Salariaţii(numărul mediu pe categorii, numărul mediu aferent exerciţiului

financiar, salarii de plătit sau plătite, cheltuieli cu asigurări sociale şi cheltuieli
ale contribuţiei la pensie).
9. Nota 9- se găsesc exemple ale analizei principalilor indicatori economici-financiari

precum:
Indicatori de lichiditate ;
Indicatorul de activitate;
Indicatorul de risc;
Indicatorul de profitabilitate.
10. Nota 10.sunt precizate alte informaţii ce se referă la:
Prezentarea persoanei juridice;
Modalitatea utilizată pentru exprimarea elementelor de activ şi pasiv în

monedă naţională, cheltuielilor şi veniturilor ce se evidenţiază în monedă
străină iniţial;
Relaţia persoanei juridice cu firmele asociate, filiale sau cu alte întreprinderi ;
Cifra de afaceri prezentată pe tipuri de pieţe de desfacere şi sectoare

economice;
Impozitul pe profit;
Onorariile ce revin persoanelor autorizate care verifică situaţiile financiare

anuale simplificate;
Cheltuieli cu ratele şi chiriile;
Angajamente primite;
Angajamente acordate.
Cap II
STUDIU DE CAZ
2.1 Prezentarea activităţii şi obiectivelor S.C. ITI COMPUTER S.R.L. în
desfăşurarea acesteia
Societatea comercială IT COMPUTER S.R.L. s-a înfiinţat în 2003, ca urmare a asocierii
a trei persoane fizice, care au subscris şi vărsat un capital social de 200 lei. Acesta este
împărţit în părţi sociale egale, pe care le deţin cei trei asociaţi, în următoarele ponderi:
Popescu Vasile deţine 100% ;
Sediul societăţii comerciale se află în Drobeta Turnu Severin, b-dul Tudor Vladimirescu,
nr.97 şi a fost înmatriculată la Registrul Comerţului nr. J25/75/2003, cod unic de înregistrare
RO 15219050.
Din punct de vedere juridic, această societate este o societate comercială cu răspundere
limitată, persoană juridică română, organizată în conformitate cu legile ţării şi are o durată de
funcţionare nelimitată.
Obiectul de activitate principal al S.C IT COMPUTER S.R.L. declarat şi înregistrat cu ocazia
înfiinţării, la Registrul Comerţului, îl reprezintă activitatea codificată CAEN 4754, şi anume:
comerţul cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electronice şi electrocasnice, în

magazine specializate;
Activităţile secundare, înscrise ulterior, prin Declaraţia de menţiuni, pe care le poate desfăşura
S.C IT COMPUTERS.R.L. se referă la :
a. producţia de echipamente electronice din componente şi a programelor informatice;
b. efectuarea de servicii de reparaţii, instalaţii, întreţinere a echipamentelor electronice şi
aparaturii electrocasnice;
Conducerea societăţii comerciale IT COMPUTER S.R.L. se realizează de către Adunarea

Generala a Asociaţilor, care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii economice şi
comerciale.
Adunarea Generala a Asociaţilor alege un Consiliu de Administraţie, ce numeşte un manager
care se ocupă de conducerea executivă a activităţii, ale cărui atribuţii sunt stabilite de
Consiliul de Administraţie.
Adunarea ordinară se întruneşte

Plagiatul detectat: 0,07% https://www.apiagorj.ro/legis/Regul... id: 68
cel puţin o dată pe an în

Plagiatul detectat: 0,06% http://legislatie.just.ro/Public/De... + 2 id: 69
resurse! cel mult trei luni de la
închiderea
exerciţiului financiar şi are următoarele atribuţii principale:
✓ aprobă sau modifică Bilanţul după ascultarea raportului Consiliului de Administraţie,

după care fixează dividendul;
✓ se pronunţă asupra gestiunii societăţii;
✓ stabilesc bugetul de venituri şi cheltuieli pe exerciţiul următor;
✓ hotărăşte gajarea, încheierea sau desfiinţarea uneia sau mai multora din subunităţile
societăţii.
Adunarea extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie, pentru rezolvarea oricăror
probleme ale societăţii.
Consiliul de Administraţie şi directorul sunt răspunzători pentru îndeplinirea tuturor
obligaţiilor stabilite prin lege şi statutul societăţii.
Structura organizatorică se prezintă astfel;
1 Structura organizatorică a S.C IT COMPUTER S.R.L.
Activitatea desfăşurată la S.C. IT COMPUTER S.R.L. se împarte în trei subactivităţi, care se
completează şi menţin societatea pe piaţa produselor electronice, astfel:
A. activitatea comercială cu mărfuri de natura produselor electronice, şi anume:
tehnică de calcul, componente electronice, software,;

accesorii PC, consumabile pentru imprimante, copiatoare, suport de date;
sisteme de alarmă, sisteme de supraveghere video.
B. activitatea de producţie a echipamentelor electronice, de supraveghere şi video, cu ajutorul
componentelor, în configuraţia cerută de clienţi;
C. activitatea de prestări servicii se referă la:
- service pentru echipamente electronice;

- instalare reţea network, multimedia;
- instalare sisteme de alarmă şi supraveghere video.
AGA
CA
MANAGER
DIRECTOR
ECONOMIC
DIRECTOR TEHNIC
COMP.
FINANCIAR –
CONTABIL
COMP. RESURSE
UMANE
COMP.
COMERCIAL
COMP.
PRODUCTIE
COMP. TEHNIC
COMP.
SERVICE
Politica de marketing a S.C IT COMPUTER S.R.L. include strategii de păstrare a clienţilor
tradiţionali, atragere de clienţi noi, continuitatea în tranzacţiile comerciale cu furnizorii mai
vechi, cercetare a pieţei în ofertele nou apărute.
Dezvoltarea pe parcursul exerciţiilor financiare s-a datorat în primul rând calităţii produselor
comercializate, apoi preţurilor mai mici practicate faţă de concurenţă, în ideea menţinerii
colaborării cu toţi clienţii pe termen lung. Se adaugă şi calitatea serviciilor prestate către
beneficiari, datorită angajării de personal calificat, cu pregătire în domeniu, majoritatea cu
studii superioare.
Dintre furnizorii cu care societatea comercială are un volum mare de tranzacţii se pot enumera
S.C. CARO COMP S.R.L., Timişoara,

S.C. IT NETWORK S.R.L., Craiova,
DT COMPUTERS S.R.L., Bucureşti,
S.C. ALSYS DATA S.R.L., Bucureşti,
TRUST SYSTEM S.R.L., Timişoara
Clienţii mai importanţi cu care societatea comercială are contracte de prestări servicii sau
furnizare de echipamente IT sunt :
AGER COMPUTER S.R.L.,

SCAND S.A.,
FLOMIRO COM SERV S.R.L.,
HIDROSERV PORŢILE DE FIER S.A.,
FORSEV S.A.,
QUASIT SYSTEM S.R.L.,
HERMES S.R.L.,
HIDROELECTRICA S.A.
DANART S.R.L.,
CRESCO S.R.L., Drobeta Turnu Severin.
Activitatea desfăşurată în cadrul societăţii este urmărită în principal de către Compartimentul
Financiar - Contabil, prin intermediul serviciilor subordonate, şi vizează:
efectuarea corectă şi la timp a înregistrărilor contabile cronologic şi sistematic;

asigură întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor
justificative care stau la baza
înregistrărilo
r contabile;
asigură întocmirea la timp şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare a

balanţelor de verificare şi bilanţurilor;
întocmeşte lunar situaţiile privind principalii indicatori tehnico – economici;

efectuează periodic inventare privind stocul cantitativ şi valoric de materii prime şi
materiale, obiecte de inventar, mijloace fixe, piese de schimb, carburanţi;
asigură depunerea la timp a bilanţurilor, declaraţiilor lunare la Casa de Sănătate,

Administraţia Financiară , DGMPS,
Casa de Pensii;
verifică şi analizează contabilitatea furnizorilor şi clienţilor;

verifică şi analizează contabilitatea trezoreriei, a creditelor pe termen scurt;
întocmeşte documentaţia necesară pentru obţinerea creditelor şi participarea la
licitaţiile organizate de diverse instituţii publice şi societăţi comerciale;
întocmeşte analize ale costurilor pe fiecare lucrare;

contabilizează şi analizează costurile reparaţiilor în perioada de garanţie;
stabileşte arhivarea documentelor întocmite.
Rolul acestui compartiment este foarte important, el informează şi raportează periodic cifra de
afaceri, realizează analize privind costurile, rezultatele, situaţia societăţii, pentru a fi luate
măsuri din timp, pentru a preveni repetarea unor greşeli, pentru a elimina cheltuielile inutile.
La societatea studiată, datele sursă privind operaţiile economice, consemnate în documentele

justificative, sunt înregistrate în ordine cronologică şi grupate, sistematizate în registrele de
contabilitate ce furnizează informaţii privind situaţia şi mişcarea patrimoniului.
Acestea se prezintă sub forma unor registre legate, fişe, foi volante sau situaţii obţinute la
calculatorul electronic cu un conţinut şi formă adecvată scopului pentru care sunt elaborate.
Având în vedere destinaţia sau scopul pentru care se folosesc registrele contabile la societate,
se pot grupa în:
registre pentru evidenţa cronologică ce înregistrează operaţii economice şi

financiare în mod obligatoriu: registru jurnal,
registrul inventar, fişa de cont, registru jurnal de încasări şi plăţi, notă de contabilitate;
registre sistematice ce asigură gruparea, sistematizarea şi înregistrarea operaţiilor
economico - financiare în funcţie de natura lor în ordinea de succesiune a
documentelor justificative în care sunt consemnate: registrul cartea - mare, registrul
inventar;
registre combinate sau mixte: servesc atât pentru înregistrarea cronologică, cât şi
pentru cea sistematică, precum şi pentru evidenţa analitică.
În circuitul documentelor şi al registrelor de contabilitate se impune unitatea informaţiilor ce
poartă răspunderea prelucrării cu exactitate şi în conformitate cu normele legale a datelor din
documente şi respectării regulilor de control, prevăzute în programul de prelucrare a datelor.
Societatea, utilizând sisteme de prelucrare automată a datelor, are obligaţia să asigure
respectarea normelor contabile, stocarea şi păstrarea, controlul datelor înregistrate în
contabilitate. De altfel, compartimentul financiar – contabilitate foloseşte un program de
contabilitate
“Mentor”
agreat de societate încă de la înfiinţare, care permite obţinerea de
nenumărate situaţii contabile, cele conforme cu legislaţia, dar şi unele definite de către
utilizator, utile conducerii.
Programul informatic de contabilitate cuprinde următoarele module:
1. Contabilitate generală;
2. Gestiunea stocurilor de valori materiale
3. Evidenţierea şi urmărirea clienţilor;
4. Evidenţierea şi urmărirea furnizorilor;
5. Sistem financiar − fiscal.
Elaborarea metodologiei de lucru cu privire la operaţiile contabile, inclusiv circuitul

documentelor între compartimente, este asigurată de către compartimentul financiar-contabil.
Fiecare operaţie care afectează patrimoniul este reflectată în documentele justificative
întocmite de acest compartiment care face totodată şi înregistrările contabile ale operaţiilor
patrimoniale.
Importanţa acestui compartiment rezidă şi din faptul că asigură funcţionarea şi perfecţionarea
sistemului de contabilitate, a ţinerii contabilităţii şi pregăteşte rapoartele financiare prin care
Consiliul de Administraţie evaluează rezultatele operaţiilor trecute şi a planurilor, controlând
astfel modul de conducere a afacerilor pe ansamblul societăţii.
În acelaşi timp, realizează o bună colaborare cu organele fiscale prin organizarea evidenţei
impozitului pe profit la nivel de societate şi prezintă propuneri managerului general cu privire
la problemele fiscale.
În tabelele de mai jos sunt prezentate elementele active şi pasive ale firmei(este realizată o
pondere a elementelor active şi pasive în totalul activ, respectiv totalul pasiv).
Prin analizarea economică-financiară a întreprinderii IT Computer S.R.L. propun
diagnosticarea actualei situaţii a firmei. De asemenea, reliefez starea economică şi prin
calculul indicatorilor economici şi financiari (asigurând astfel o premisă a fundamentării unei
previziuni a evoluţiei viitoare a acestor indicatori).
Detector de plagiat
Dreptul tău de a cunoaște autenticitatea!

Limbă

Aspectele Evidentei Contabile A Imprumuturilor Bancare La SC

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Aspectele Evidentei Contabile A Imprumuturilor Bancare La SC

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

https://plagiarism-detector.

Detector de plagiat v. 1750 - Raportul originalității: 15.05.2021 22:32:50

Document analizat: RAP BIRDAC.pdf Licențiat la: monica patrutescu

Surse de top ale plagiatului:

Detalii privind resursele procesate:

Adresele URL excluse::

Adresele URL incluse:

Analiza detaliată a documentului:

DROBETA TURNU SEVERIN

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA

BANCARE LA S.C. TWINS S.R.L.

Lect. univ. dr. Monica Pătruțescu

BÎRDAC LUCIAN MARCELLINO

FINANŢAREA DIN SURSE EXTERNE A

ACTIVITĂŢII ÎN EVIDENȚA CONTABILITĂȚII

1.1 Finanţarea activității unei firme – decizie managerială 5

1.2 Modalități de finanţare a activităţii în reflectare contabilă 9

CONTABILITATEA FINANŢĂRII EXTERNE

SUB FORMA ÎMPRUMUTURILOR BANCARE LA

S.C. TWINS S.R.L.

2.1 Aspectele definitorii ale obiectului de activitate al

S.C. TWINS S.R.L.

2.2 Evidența contabilă a surselor de finanţare obţinute din credite

pe termen scurt la S.C. TWINS S.R.L

pe termen lung la S.C. TWINS S.R.L.

multe fiind de natura tranzacţiilor economice, în care fiecare societate comercială se

Orice entitate patrimonială este un sistem deschis care interacţionează în permanenţă

organizaţiei, iar altele acţionează indirect, prin intermediul celorlalte componente.

şi concurenţa. Elementele cu acţiune indirectă formează mediul general al entităţii

patrimoniale în cadrul căruia pe lângă componentele socială, economică, financiară, politică

unei atenţii deosebite.

Plagiatul detectat: 0,11% https://www.scritub.com/economie/co... + 3 id: 3

unei societăţi comerciale.

În primul rând, aceasta

angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadenţă în viitorul apropriat,

asigurându-şi astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând se pune din partea entităţii economice, problema lansării în

investiţii de orice natura (tehnologice, comerciale, sociale) care să dezvolte posibilităţile

condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.

Deci, mijloacele financiare trebuie să fie adaptate calitativ la nevoile

Plagiatul detectat: 0,35% https://www.scritub.com/economie/co... id: 5

Problemele finanţării prezintă deci importanţă vitală, pentru că soluţionarea lor

condiţionează supravieţuirea firmei, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale

prezente şi viitoare, autonomia proprietarilor şi a conducătorilor săi.

Într-un mod general, se disting:

finanţare prin fonduri proprii,

„Selectarea mijloacelor, tehnicilor şi instrumentelor de finanţare este expresia

determinarea ponderii pe care o au şi trebuie să o aibă fondurile proprii şi îndatorirea în

de fonduri). În procesul de decizie presupus de politica financiară a întreprinderii intervin, de

asemenea, capacitatea de îndatorare şi cea de rambursare.”

Clasificarea mijloacelor de finanţare după destinaţia lor se sprijină pe analiza

nevoilor societţii comerciale, adică pe problemele de finanţare puse de sistemul de producţie

şi de schimb, şi nu pe criterii tehnice sau formale ţinând de convenţiile sistemului financiar.

Dar, caracterul deschis şi evolutiv al nevoilor duce la o clasificare instabilă a mijloacelor de

„Evoluţia contabilitaţii este strâns legată de evoluţia economică, preocupările pentru

a reţine şi ordona datele şi informaţiile cu privire la gestionarea averii fiecărei entităţi

economice, născându-se atunci când existenţa şi mişcarea bunurilor nu mai putea fi

memorată decât în scris.

asigurarea informaţiilor necesare în procesul managerial entităţilor patrimoniale precum şi

Creditele bancare pe termen scurt sunt solicitate de entitatea economică pentru

finanţarea activităţii de exploatare, curente, de gestionare şi rulaj a stocurilor sau de