Sunteți pe pagina 1din 97

GEORGE MARCU • STAN STOICA

ISTORIE
BACALAUREAT
SINTEZE TESTE EVALUĂRI
ESEURI REZOLVATE
GEORGE MARCU • STAN STOICA

ISTORIE
BACALAUREAT

SINTEZE TESTE EVALUĂRI


ESEURI REZOLVATE
DESPRE AUTORI

George Marcu (G.M.)


Profesor gr. I, autor al lucrărilor: Personalităţi feminine contemporane din România. Dicţionar biografic
(2013), Doamne, domniţe, prinţese și regine în istoria românilor (2016), Femei de seamă din România
de ieri și de azi (2017), coordonator și coautor al lucrărilor Dicţionarul personalităţilor feminine din
istoria României (2009), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor (2011), Enciclopedia personalităţilor
feminine din istoria României (2012), coautor al lucrărilor Dicţionar biografic de istorie a României (2008),
Dicţionarul domnilor Ţării Românești și ai Moldovei (2009), Evul Mediu românesc. Dicţionar biografic
(2010), Istorie. Bacalaureat 2011 și Academia de Poliţie, sinteze și teste (2010), Personalităţi străine în
istoria României. Dicţionar biografic (2011), Istorie. Bacalaureat 2014, sinteze, teste și rezolvări (2013),
Istoria românilor. O sinteză cronologică (2015).

Stan Stoica (S.S.)


Profesor dr. gr. I, autor al lucrărilor: Dicţionarul partidelor politice din România. 1989 – 2004 (2004),
România după 1989. Enciclopedie de istorie (2010) și Istoriografia românească între imperativele ideologice
și rigorile profesionale, 1953 – 1965 (2012), coordonator și coautor al lucrărilor Dicţionar de Istorie a
României (2007) și Dicţionar biografic de Istorie a României (2008), coautor al lucrărilor Enciclopedia
de Istorie a României (2003), Enciclopedie ilustrată de istorie universală. Nume, date, evenimente (2006),
Istoria românilor (Academia Română), vol. X (2013), Dicţionarul domnilor Ţării Românești și Moldovei
(2009), Istorie. Bacalaureat 2011 și Academia de Poliţie, sinteze și teste (2010), Personalităţi străine în
istoria României. Dicţionar biografic (2011), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor (2011), Dicţionar
general al Evului Mediu românesc (2013), Istorie. Bacalaureat 2014, sinteze, teste și rezolvări (2013), Istoria
românilor. O sinteză cronologică (2015), ISTORIE, manual pentru clasa a V-a (2017).

Referenți: Prof. Stănel Ion


Prof. Valentina Bilcea

Această culegere este realizată în conformitate cu programa pentru examenul de bacalaureat, disciplina Istorie, aprobată prin
O.M.E.C.I. nr. 5204/23.09.2009

Editor: Costin DIACONESCU Editura CD PRESS


Redactori: Mihaela STĂNESCU, București, str. Logofătul Tăutu nr. 67, sector 3, cod 031212
Dragoș BECHERU Tel.: 021.337.37.17, 021.337.37.27, 021.337.37.37 Fax: 021.337.37.57
Tehnoredactor: George BIRIȘ e-mail: office@cdpress.ro • www.cdpress.ro • Editura CD PRESS

ISBN: 978-606-528-415-9

© Editura CD PRESS, 2018


Această lucrare, în format tipărit și
electronic, este protejată de legile române
și internaționale privind drepturile
de autor, drepturile conexe și celelalte
drepturi de proprietate intelectuală.
Nicio parte a acestei lucrări nu poate fi
reprodusă, stocată ori transmisă, sub
Comenzi: nicio formă (electronic, fotocopiere etc),
• comanda@cdpress.ro • 021.337.37.37; 0752. 237.876 • www.cdpress.ro fără acordul expres al Editurii CD PRESS.
NOTĂ LIMINARĂ

Această lucrare este destinată elevilor care susţin examenul de bacalaureat la disciplina Istorie,
obligatorie pentru cei care urmează profilul umanist din filiera teoretică, și, după caz, pentru cei din
filiera vocaţională, ca și pentru cei care doresc să susţină examenul de admitere la Academia de Poliţie.
Pentru o pregătire rapidă, eficientă și completă, lucrarea cuprinde sintezele tuturor temelor aflate în
programă, însoţite de repere cronologice și de un vocabular de termeni, precum și de un număr apreciabil
de teste, atât la sfârșitul fiecărui capitol, cât și recapitulative finale. Itemii au fost realizaţi în conformitate
cu modelele oferite de Centrul Naţional pentru Curriculum și Evaluare în Învăţământul Preuniversitar
din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.
Întreaga lucrare a fost gândită ca un instrument simplu și eficient, ușor de înţeles și de folosit, pentru a
maximiza randamentul elevilor în pregătirea examenului de bacalaureat și pentru admiterea în Academia
de Poliţie. Orice observaţie privind conţinutul lucrării este binevenită pe adresele de email ale Editurii
CD Press, sau ale autorilor: george_marcu69@yahoo.com și stanstoica@yahoo.com

Februarie 2018 Autorii


CUPRINS
PROGRAMA DE EXAMEN PENTRU DISCIPLINA ISTORIE – BACALAUREAT 2018�������������������������������������������������������������������� 6
Lista cu manualele folosite��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 7

A. POPOARE ȘI SPAŢII ISTORICE (G.M.)


Vocabular de termeni istorici���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 8
Repere cronologice���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 8
I. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 8
1. A. Etnogeneza românească ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������8
a. Geto-dacii și lumea romană în secolele I î. Hr. – II d. Hr���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 8
b. Romanizarea geto-dacilor ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 9
c. Etnogeneza românească. Continuitatea de locuire pe teritoriul românesc �������������������������������������������������������������������������������������������� 10
1. B. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 11
a. Românii în sursele medievale timpurii ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 11
b. Preocupări ale cronicarilor și învăţaţilor din secolele XV – XVIII privind originea românilor ���������������������������������������������������������� 11
c. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din secolele XVIII – XX ������������������������������������������������������������������������������������������������ 12
Romanitatea românilor în întrebări şi răspunsuri ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 13
Evaluare���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 14
Test şi eseu rezolvat �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 14

B. OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR (G.M.).


Vocabular de termeni istorici ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 18
Repere cronologice ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 18
I. Secolul XX – Între democraţie și totalitarism ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 19
1. A. Ideologii și practici politice democratice ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 19
a. Caracteristici ale regimurilor democratice din Europa ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 19
b. Trăsături specifice ale regimurilor democratice din sec. XX �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 19
1. B. Ideologii și practici politice totalitare. Fascismul și nazismul������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 21
a. Caracteristici comune ale regimurilor politice totalitare �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 21
b. Ideologia fascistă și practicile politice ale regimului ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 21
c. Naţional-socialismul german, ideologie și practici politice ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 22
1. C. Ideologii și practici politice totalitare. Comunismul �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 23
a. Acţiuni pentru instaurarea comuniștilor la putere în Rusia ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 23
b. Ideologie și practică politică în statele comuniste �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 23
1. D. Ideologii și practici politice în România ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 24
a. Ideologii și practici politice în România până în anul 1918 ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 24
b. Ideologii și practici politice după Primul Război Mondial ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 25

II. Constituţiile din România ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 27


2. A. Documente constituţionale din secolul XIX���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 27
a. Documente având caracter constituţional înainte de anul 1866 �������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 27
b. Constituţia din anul 1866 ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 28
2. B. Constituţiile României în secolul XX �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 29
a. Constituţia din anul 1923������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 29
b. Constituţia din anul 1938������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 30
c. Constituţiile României din perioada comunistă ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 31
d. Constituţia României din anul 1991 ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 32
Evaluare ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 33
Teste şi eseuri rezolvate �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 33

C. STATUL ȘI POLITICA (G.M., S.S.).


Vocabular de termeni istorici ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 40
Repere cronologice ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 41
I. Autonomii locale și instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX – XVIII) (G.M.)������������������������������������������������������������������� 43
1. A. Evoluţia statelor medievale în spaţiul românesc�������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 43
a. Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX – XIII) ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 43
b. Construcţia statală în spaţiul românesc ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 44

4
1. B. Instituţii centrale și locale în spaţiul românesc (secolele IX – XVIII) ���������������������������������������������������������������������������������������������������� 46
a. Instituţii centrale și autonomii locale în Transilvania ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 46
b. Structuri instituţionale în Ţara Românească și Moldova ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 46
II. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII – XIX) (G.M.)�������������������������������� 48
2. A. Proiecte politice din secolul XVIII și în prima jumătate a secolului XIX ���������������������������������������������������������������������������������������������� 48
a. Proiecte politice în Principate, la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX ������������������������������������������������������������������������� 48
b. Proiecte politice în perioada 1821 – 1848 ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 49
2. B. Unitate și independenţă în secolul XIX����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 50
a. Constituirea statului modern român. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) ��������������������������������������������������������������������� 50
b. Monarhia constituţională și cucerirea independenţei României�������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 53
2. C. Constituirea statului naţional unitar român ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 54
a. Cadrul internaţional al Marii Uniri din 1918���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 54
b. Unirea Basarabiei cu România ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 55
c. Unirea Bucovinei cu România ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 55
d. Unirea Transilvaniei cu România ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 55

III. România postbelică (S.S.)���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 56


3. A. Stalinism și naţional-comunism ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 56
a. Etapele instaurării regimului politic comunist în România ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 56
b. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948 – 1965) ������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 57
c. Naţional–comunismul – regimul politic al lui Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989) ��������������������������������������������������������������������������������� 59
3. B. Represiunea și disidenţa anticomunistă ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 60
a. Represiunea politică în timpul regimului comunist ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 60
b. Forme de rezistenţă anticomunistă �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 61
c. Forme de manifestare a disidenţei anticomuniste��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 61
3. C. Construcţia democraţiei postdecembriste ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 62
Evaluare ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 64
Teste şi eseuri rezolvate �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 65

D. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE (G.M., S.S.)


Vocabular de termeni istorici ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 74
Repere cronologice ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 74
I. Spaţiul românesc între diplomaţie și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernităţii (G.M.)����������������������������������������������� 76
1. A. Spaţiul românesc între diplomaţie și conflict în secolele XV – XVI ������������������������������������������������������������������������������������������������������� 76
1. B. Spaţiul românesc și Marile Puteri la începuturile modernităţii ������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 77
a. Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 77
b. Spaţiul românesc și Marile Puteri în secolul XVII ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 78
c. Acţiuni de politică externă în timpul regimului fanariot (secolul XVIII) ���������������������������������������������������������������������������������������������� 78

II. România și concertul european – de la „criza orientală” la marile alianţe ale secolului XX (G.M.) �������������������������������������� 80
2. A. „Criza orientală” și spaţiul românesc ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 80
a. Spaţiul românesc în relaţiile cu Marile Puteri, în prima jumătate a secolului XIX ������������������������������������������������������������������������������� 80
b. Transformarea problemei românești în problemă europeană ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 80
2. B. Relaţiile externe ale României până la Primul Război Mondial ������������������������������������������������������������������������������������������������������������ 80
a. Acţiunile diplomatice și militare ale României înainte de recunoașterea independenţei de stat �������������������������������������������������������� 80
b. Relaţiile externe ale României după obţinerea independenţei de stat ���������������������������������������������������������������������������������������������������� 81
2. C. România în relaţiile internaţionale în secolul XX ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 82
a. Principiile politicii externe a României după Marea Unire����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 82
b. Politica externă a României în perioada 1930 – 1944 ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 82

III. România în perioada „Războiului rece” (S.S.)��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 82


a. România în relaţiile internaţionale, în perioada maximei confruntări din timpul Războiului Rece �������������������������������������������������� 82
b. Politica externă a României în perioada destinderii ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 84
Evaluare ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 85
Teste şi eseuri rezolvate��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 85
E. Teste finale (G.M., S.S.)�������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 93
Test 1��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 93
Test 2 �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 94
Test 3 �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������� 95

5
PROGRAMA DE EXAMEN
PENTRU DISCIPLINA: ISTORIE
BACALAUREAT 2018
Aprobata prin O.M.E.C.I. nr. 5204 / 23.09.2009

I. Precizări

În cadrul examenului de bacalaureat 2018, Istoria are statut de disciplină obligatorie, la proba E c),
pentru profilul umanist din filiera teoretică sau, după caz, pentru filiera vocaţională.

Proba de examen la Istorie este o probă scrisă cu durata de 3 ore.


Prezenta programă pentru examenul de bacalaureat se fundamentează pe programele școlare pentru
clasele a IX-a - a XII-a, aprobate prin O.M.E.C.T / O.M.E.C.I în perioada 2004 – 2009.

II. COMPETENŢE DE EVALUAT

1. Utilizarea eficientă a comunicării și a limbajului de specialitate

1.1. Formularea de argumente referitoare la un subiect istoric.


1.2. Folosirea limbajului adecvat în cadrul unei prezentări scrise.
1.3. Evidenţierea relaţiei cauză - efect într-o succesiune de evenimente sau procese istorice.
1.4. Formularea, în scris, a unor opinii referitoare la o temă de istorie.

2. Exersarea demersurilor și acţiunilor civice democratice

2.1. Extragerea informaţiei esenţiale dintr-un mesaj.


2.2. Descoperirea constantelor în desfășurarea fenomenelor istorice studiate.

3. Aplicarea principiilor și a metodelor adecvate în abordarea surselor istorice

3.1. Selectarea și comentarea surselor istorice pentru a susţine/combate un punct de vedere.


3.2. Descoperirea în sursele de informare a perspectivelor multiple asupra evenimentelor și proceselor
istorice.
3.3. Analiza diversităţii sociale, culturale și de civilizaţie în istorie pornind de la sursele istorice.

4. Utilizarea surselor istorice, a metodelor și a tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de


probleme

4.1. Utilizarea adecvată a coordonatelor temporale și spaţiale relative la un subiect istoric.


4.2. Construirea de sinteze tematice.

III. DOMENII DE CONŢINUT/CONŢINUTURI

A. POPOARE ȘI SPAŢII ISTORICE


1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.

6
B. OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR
1. Secolul XX – între democraţie și totalitarism. Ideologii și practici politice în România și în Europa.
2. Constituţiile din România.

C. STATUL ȘI POLITICA
1. Autonomii locale și instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX – XVIII).
2. Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari. (secolele XVIII – XX).
3. România postbelică. Stalinism, naţional-comunism și disidenţă anticomunistă. Construcţia
democraţiei postdecembriste.

D. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE
1. Spaţiul românesc între diplomaţie și conflict în Evul Mediu și la începuturile modernităţii.
2. România și concertul european; de la „criza orientală” la marile alianţe ale secolului XX.
3. România în perioada „Războiului rece”.

Notă! Pregătirea candidaţilor și elaborarea subiectelor pentru examenul de Bacalaureat 2018 se vor
realiza în conformitate cu prevederile prezentei programe de Bacalaureat și a programei școlare
pentru clasa XII.

MANUALELE FOLOSITE

• Felicia Adăscăliţei, Liviu Lazăr, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corvin, Deva, 2007.
• Alexandru Barnea (coord.), Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2007.
• Valentin Băluţoiu, Maria Grecu, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică,
R.A., București, 2007.
• Zoe Petre (coord.), Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Corint, București, 2007.
• Ioan Scurtu, Florentina Dondorici, Vasile Ionescu, Elena Emilia Lica, Octavian Osanu, Emil Poamă,
Relu Stoica, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Gimnasium, Târgoviște, 2007.
• Ioan Scurtu, Constantin Dincă, Nicolae Cristea, Marian Curculescu, Aurel Constantin Soare, Istorie.
Manual pentru clasa a XII-a, Editura Economică Preuniversitaria, București, 2007.
• Magda Stan, Cristian Vornicu, Istorie. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Niculescu, București,
2007.

7
Bacalaureat – ISTORIE.

A. POPOARE ȘI SPAŢII ISTORICE

I. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR

VOCABULAR DE TERMENI ISTORICI


Castru: garnizoană romană.
Continuitate: permanenta locuire a unui popor în locul în care s-a format.
Creștinism: religie monoteistă întemeiată de apostolii lui Iisus Hristos, pe baza învăţăturilor acestuia cuprinse în
„Noul Testament”.
Dacii liberi: locuitori ai teritoriilor dacice necucerite de către romani.
Dialect: particularitate regională a unei limbi.
Episcopie: unitate administrativă a Bisericii coordonată de un episcop.
Etnogeneză românească: procesul de formare a poporului român.
Interpretatio romana: adorarea divinităţilor proprii sub nume romane.
Misionar: persoană care răspândește anumite idei.
Popoare neo-latine: popoarele care au ca bază lingvistică limba latină: spaniol, portughez, francez, italian, român.
Romanitatea Orientală: populaţia vorbitoare de limbă romanică de la Nord și Sud de Dunăre.
Romanizare: proces prin care un popor cucerit de Imperiul Roman adoptă elementele de cultură și civilizaţie
caracteristice acestuia.
Sincretism religios: contopirea mai multor divinităţi asemănătoare dar de origine diferită.

REPERE CRONOLOGICE
82 – 44 î. Hr.: domnia lui Burebista – încep contactele cu romanii.
46: anexarea Dobrogei la provincia romană Moesia; începe procesul de romanizare directă.
85 – 86: Duras atacă garnizoanele romane de la Sud de Dunăre.
87 – 106: domnia lui Decebal.
87: Decebal înfrânge armata romană condusă de generalul Cornelius Fuscus la Tapae.
88: armata lui Decebal este înfrântă de generalul roman Tettius Iulianus.
89: pacea avantajoasă dacilor încheiată între împăratul roman Domitianus și Decebal.
101 – 102: primul război daco-roman.
102: romanii sunt victorioși; tratatul de pace încheiat între împăratul roman Traianus și Decebal.
105 – 106: al doilea război daco-roman; cucerirea Daciei de către romani.
106: Decebal se sinucide; Dacia devine provincie romană; începe procesul de romanizare directă.
271 – 274: împăratul roman Aurelianus retrage armata și administraţia din Dacia – „retragerea aureliană”; rămâne
la Nordul Dunării o populaţie romanizată.
313: Edictul de la Mediolanum (Milano) – legalizarea Creștinismului de către împăratul Constantin cel Mare.

1. A. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ.
a. Geto-dacii și lumea romană în secolele I î.Hr. – II d.Hr.

Caracteristici ale civilizaţiei geto-dacice


• Fac parte din ramura nordică a tracilor.
• Creatori ai civilzaţiei fierului.
• Sunt numiţi geţi în izvoarele grecești și daci în cele latine.
• Societatea este ierarhizată în:
- Aristocraţie: tarabostes (pileati) – șefi militari și preoţi,
- Oameni de rând: comati (capilati).
• Organizarea politică: în uniuni de triburi conduse de șefi militari
- Rex Histrianorum,
- Dromichaites,

8
POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

- Zalmodegikos,
- Oroles ș.a.
• Religia:
- Religie politeistă,
- Zeul suprem: Zalmoxis,
- Ritul de înmormântare: incineraţia,
- Locuri sacre: sanctuare, muntele sfânt Cogaionon.

Contactele cu romanii:
• Primele contacte sunt de natură comercială; romanii și-au impus controlul asupra cetăţilor grecești de pe litoralul
pontic, cu ajutorul cărora întreţineau un comerţ profitabil cu populaţia din zonă.
• Burebista se amestecă în războiul civil izbucnit la Roma între Caesar și Pompeius, propunându-i acestuia din
urmă ajutor militar. Ajutorul nu s-a concretizat deoarece Pompeius este înfrânt (48 î.Hr.). Dorinţa lui Caesar de
a supune Dacia nu s-a putut înfăptui, acesta este asasinat în Senatul Romei (44 î.Hr.). Moartea lui Burebista, în
același an, are ca efect destrămarea statului dac.
• Decebal reușește să refacă unitatea statală (87), mai ales, din cauza pericolului roman. Imperiul Roman ajunsese
cu frontiera la Dunăre.
• 87 – 88: au loc confruntări cu legiunile romane trimise de împăratul Domitianus.
• 89: pacea daco-romană favorabilă dacilor:
- Dacia devine regat clientelar: politica sa externă este aliniată celei romane,
- Decebal primește subsidii în bani și mașini de război pentru întărirea capacităţii de război, precum și meșteri
folosiţi pentru crearea unui sistem defensiv puternic.
• 101 – 102: primul război dacic al împăratului roman Traian. Victoria romanilor.
• 102: pacea daco-romană nefavorabilă pentru daci:
- cedarea unor teritorii cucerite,
- renunţarea la politica externă proprie,
- distrugerea zidurilor cetăţilor,
- restituirea meșterilor și mașinilor de război.
• 105 – 106: al doilea război dacic al împăratului roman Traian. Armata dacică este zdrobită, regele Decebal se
retrage și, pentru a nu cădea în mâinile romanilor, se sinucide. Cea mai mare parte a Daciei este cucerită și trans-
formată în provincie romană. Provincia este supusă procesului de romanizare oficială.

b. Romanizarea geto-dacilor.

Etapele romanizării:
• Preliminară (indirectă): influenţele romane exercitate asupra civilizaţiei geto-dacice înainte de cucerirea Daciei (sec. I – 106).
• Propriu-zisă (directă): perioada stăpânirii romane în Dobrogea (46 – 602), Dacia (106 – 271).
• Ulterioară – post aureliană (indirectă): după retragerea aureliană; romanizarea dacilor liberi (271 – 602).

Factorii romanizării:
• Administraţia: organizarea Daciei în provincie romană administrată de un guvernator trimis de Roma (legatus
Augusti propraetore).
• Armata: c. 50.000 soldaţi, cantonaţi în castre, împărţiţi în legiuni și trupe auxiliare.
• Coloniștii: aduși din toate provinciile Imperiului Roman pentru valorificarea resurselor provinciei.
• Veteranii: soldaţi care, după încheierea stagiului militar, erau împroprietăriţi, având astfel posibilitatea de a-și
întemeia familii în provincia pe care au apărat-o.
• Urbanizarea: construirea de orașe cu statut de colonia sau municipia. Rolul acestora era de reședinţe administra-
tive, militare, centre meșteșugărești și comerciale, locuite de cetăţeni romani.
• Religie politeistă: mare diversitate a cultelor (romane, grecești, dacice, orientale). Sincretismul și Interpretatio romana.
• Învăţământul.
• Justiţia.

9
Bacalaureat – ISTORIE.

Retragerea romanilor din Dacia


• Împăratul Aurelianus (270 – 275) retrage armata și administraţia din teritoriile de la nord de Dunăre (271 – 274),
lăsând aici o populaţie intens romanizată. Cauzele retragerii au fost criza economică și desele atacuri ale popoarelor
migratoare cu care se confrunta Imperiul Roman.
• Prin pătrunderea dacilor liberi în teritoriile romanizate, se produce uniformizarea lingvistică și culturală a
spaţiului carpato-danubiano-pontic.
• Prin romanizare s-a format populaţia daco-romană.

c. Etnogeneza românească. Continuitatea de locuire pe teritoriul românesc.

Romanitatea la Dunărea de Jos


• Continuarea romanizării după retragerea aureliană are loc prin:
- Deplasarea populaţiei urbane, puternic romanizată, spre teritoriile rurale,
- Legături neîntrerupte cu Romanitatea de la sud de Dunăre (atestate de prezenţa monedelor romane și bizantine),
- Pătrunderea și răspândirea creștinismului prin intermediul misionarilor veniţi din Imperiul Roman.
• Partea sudică a spaţiului carpato-danubiano-pontic s-a aflat temporar sub stăpânire romană, în timpul împăra-
ţilor Constantin cel Mare (sec. IV) și Iustinian (sec. VI).
• Dobrogea a rămas sub stăpânire romană până în anul 602.
• Creștinismul devine religie liberă în Imperiul Roman, prin Edictul de la Mediolanum emis de împăratul roman
Constantin cel Mare în 313 și religie oficială, în 395, în timpul împăratului Theodosius I cel Mare (interzice cultele păgâne).
• Creștinismul românesc, având un caracter latin (demonstrat prin terminologie), s-a dezvoltat în secolul IV, când
este atestată și prima episcopie la nord de Dunăre.
• Secolul IV: Donariul de la Biertan, obiect paleocreștin care demonstrează latinitatea creștinismului românesc (inscripţia
latină: Ego Zenovivs votvm posvi) și continuitatea neîntreruptă în spaţiul carpato-danubiano-pontic a daco-romanilor.

Poporul român și limba română


• Au apărut la nord și la sud de Dunăre, având ca nucleu fosta provincie romană Dacia.
• S-a format ca popor romanic (parte integrantă a Romanităţii Orientale) prin colonizarea și romanizarea populaţiei autohtone.
• Acest proces a depins de continuitatea dacică în timpul stăpânirii romane și de continuitatea daco-romană după
retragerea aureliană.
• Prin romanizare, limba latină a fost preluată de populaţia autohtonă din provincia romană Dacia, apoi de către
cei rămași în afara arealului roman.
• Factorii etnici principali care au contribuit la nașterea poporului și a limbii române au fost autohtonii daco-geţi și romanii.
• Perioada de formare a poporului român este cuprinsă între secolele I – VIII. Ea cunoaște trei etape:
- Romanizarea daco-geţilor,
- Transformarea treptată a limbii latine vorbite într-o limbă romanică: proto-româna,
- Formarea dialectelor:
✓ daco- român (nordul Dunării),
✓ istro-român (sudul Dunării),
✓ aromân, macedo-român (sudul Dunării),
✓ megleno-român (sudul Dunării).
• Limba română este o limbă romanică deoarece:
- Structura ei gramaticală și principalul fond de cuvinte sunt de origine latină,
- Prezintă asemănări cu celelalte limbi romanice (neo-latine),
- Influenţa slavilor nu a modificat caracterul ei romanic, deoarece aceasta s-a manifestat după ce poporul român
era deja format (din sec. IX).
• Componenţa limbii române:
- Stratul principal latin: 60%,
- Adstratul slav: 20%,
- Substratul daco-moesic: 10 %,
- Împrumuturi din alte limbi: 10%.

10
POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

1. B. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR.

a. Românii în sursele medievale timpurii.

DATARE TITLUL ȘI NATURA IZVORULUI INFORMAŢIA OFERITĂ


Împăratul bizantin Maurikios , Strategikon: Populaţia de la nord de Dunăre este numită, după
Sec. VII
tratat militar bizantin limba vorbită, „romani”.
Sec. VIII Însemnarea de la mănăstirea Castamonitu Îi atestă pe „vlaho-rinchini”.
Sec. VIII Teofilact Simocata, Historiae
Atestă primele cuvinte românești: „torna, torna, fratre”.
Sec. IX Teophanes Confesor, Cronografia
Sec. IX Geograful armean Moise Chorenati, Geografia Amintește „Ţara necunoscută căreia îi zic Balak [Valahia]”.
Sec. IX Cronica turcă Ogüzname Vorbește despre Ulak-ili (ţara vlahilor)
Împăratul bizantin Constantin al VII-lea, Face distincţie între bizantini (romei) și români
Sec. X
Despre administrarea imperiului (romani).
Corespondenţa împăratului bizantin Vasile
Sec. X Românii sunt amintiţi cu termenul de „vlahi”.
al II-lea Macedoneanul
Cronicarul bizantin Kedrenos, Strategikon: Referindu-se la un eveniment din sec. X, îi menţio-
Sec. XI
tratat militar bizantin nează pe „vlahii-călători”.
Sec. XI Geograful persan Gardizi, Podoaba istoriilor
Îi plasează pe românii între Dunăre și un munte mare.
Sec. XI Kekaumenos, Strategikon Numește pe urmașii daco-romanilor „blachi”
Sec. XII Corespondenţa dintre Papă și Ioniţă KaloianEste subliniată ideea romanităţii românilor.
Sec. XII Cronicarul bizantin Ioan Kynnamos Îi consideră pe vlahi coloniști veniţi demult din Italia.
Anonymus, Gesta Hungarorum („Faptele Îi numește pe români: „blachi”. Oferă informaţii despre
Sec. XII
ungurilor”) formaţiunile politice din interiorul arcului carpatic.
Subliniază că românii erau în Pannonia la venirea
Simon de Keza, Gesta hunorum et hungarorum
Sec. XIII hunilor și maghiarilor, arătând că ocupaţia lor de bază
(„Faptele hunilor și ungurilor”)
era cea de crescători de animale.

b. Preocupări ale cronicarilor și învăţaţilor din secolele XV – XVIII privind originea românilor.

DATARE TITLUL ȘI NATURA IZVORULUI INFORMAŢIA OFERITĂ


Umanistul italian Flavio Biondo. • Umanistul
italian Poggio Bracciolini. • Umanistul italian
Sec. XV Afirmă cu toţii romanitatea românilor.
Enea Silvio Piccolomini (papa Pius II)
• Cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil
Sec. XVI Umanistul român Nicolaus Olachus, Hungaria Afirmă și argumentează romanitatea românilor.
A înscris pe o hartă numele „Dacia”, pentru întreg terito-
Sec. XVI Învăţatul sas Johanes Honterus
riul locuit de români.
A susţinut descendenţa romană a românilor. După
Sec. XVI Cronicarul maghiar Ștefan Szamosközy
1600 și-a schimbat opinia.
Cronicarul român Grigore Ureche, Letopiseţul
Ţării Moldovei. • Cronicarul român Miron Susţin vechimea, latinitatea, romanitatea și continui-
Sec. XVII
Cos­tin, De neamul moldovenilor. • Stolnicul tatea românilor.
Cons­tantin Cantacuzino, Istoria Ţării Românești.
Sec. XVII Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Subliniază descendenţa pur romană, latinitatea și
– XVIII Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor. continuitatea românilor.
Ioan Inochentie Micu-Klein, Supplex Libellus; Este afirmată romanitatea românilor, latinismul pur.
„Școala Ardeleană”: Samuil Micu, Petru Aduc ca argumente, vechimea și criteriul majorităţii
Sec. XVIII
Maior, Gheorghe Șincai. • Documentul Supplex în dorinţa de a obţine drepturi pentru românii din
Libellus Valachorum (1791). Transilvania.

11
Bacalaureat – ISTORIE.

c. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor din secolele XVIII – XX.

• Teoria imigraţionistă (sec. XVIII):


- susţinători: F.J. Sulzer, C. Engel, I.C. Eder, B. Marton,
- susţine formarea poporului român la Sud de Dunăre și imigrarea lui la Nord în sec. XIII,
- este combătută de reprezentanţii „Școlii Ardelene”.

• Teoria roesleriană – teoria imigraţionistă argumentată (sec. XIX):


- susţinător: Robert Röesler, Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a României,
- argumente:
✓ exterminarea dacilor în războaiele traiane,
✓ imposibilitatea romanizării în 165 de ani (106 – 271),
✓ retragerea întregii populaţii de la Nord de Dunăre de către Aurelianus,
✓ asemănarea lingvistică a limbii române cu limba albaneză,
✓ românii fac parte dintr-un popor de păstori nomazi,
✓ „tăcerea” izvoarelor scrise în privinţa românilor până în sec. XIII etc.

• Teoria continuităţii:
- susţine originea romană și autohtonia românilor la Nord de Dunăre,
- susţinători: A. D. Xenopol, D. Onciul, B. P. Hasdeu ș.a.
- argumente:
✓ sinteza etnică și lingvistică daco-romană,
✓ continuarea procesului de romanizare după 271,
✓ continuitatea daco-romană la nordul Dunării după 271,
✓ retragerea daco-romanilor în munţi în perioada migraţiilor,
✓ transhumanţa: păstorii români se întorc de fiecare dată la așezările lor stabile după sezonul de păscut al animalelor,
✓ existenţa unor surse istorice care atestă prezenţa românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic înainte de
secolul XIII etc.
- Istorici din sec. XX care au afirmat și argumentat autohtonia și romanitatea românilor: Nicolae Iorga, Vasile
Pârvan, Gheorghe Brătianu (O enigmă și un miracol istoric: poporul român).

• Istoriografia comunistă:
- perioada stalinistă (1948 – 1965): datorită influenţei sovietice, este exagerat rolul slavilor în etnogeneza românească;
- regimul naţional-comunist (1965 – 1989): este evidenţiat elementul dacic și minimalizat cel roman.

Reţineţi!
• Sursele medievale timpurii (sec. VII – XII) afirmă autohtonia și continuitatea unei populaţii romanice în
spaţiul carpato-danubiano-pontic.
• Umaniștii din sec. XV – XVI afirmă și argumentează romanitatea românilor.
• Cronicarii și corifeii Școlii Ardelene suţin vechimea, latinitatea și continuitatea românilor în cele trei ţări din
spaţiul românesc.
• În sec. XVIII – XIX se agravează politizarea etnogenezei românești: teoriile imigraţionistă și roesleriană
încearcă să justifice că românii s-au format ca popor la sud de Dunăre de unde au imigrat la nord, după
așezarea ungurilor și colonizarea sașilor în Transilvania.
• Istoricii români au argumentat constituirea și continuitatea poporului român în spaţiul carpato-danubiano-
pontic.

12
POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

I. Teoriile istoriografice:

A. Imigraţionistă:
Când? – sec. XVIII
Cine? – F. Sulzer (C. Engel, I.C. Eder)
Unde? – spaţiul german
De ce? – pentru a justifica lipsa drepturilor românilor din Transilvania
Ce? – poporul român și limba română s-au format la sud de Dunăre de unde au imigrat în nord după așezarea
ungurilor și colonizarea sașilor în Transilvania (sec. XI – XII)
Cum? – prin argumente false:
- exterminarea dacilor în războaiele traiane
- imposibilitatea romanizării în 165 de ani (106 – 271)
- retragerea întregii populaţii de la nord de Dunăre de către Aurelianus (271) ș.a.
Teoria va fi îmbunătăţită și argumentată de Robert Röesler – sec. XIX – imediat după constituirea Austro-Ungariei
(1867) → de aceea ea se mai numește și teorie rösleriană.

B. A continuităţii (autohtoniei):
Când? – sec. XIX
Cine? – A.D. Xenopol, D. Onciul, B.P. Hasdeu
Unde? – spaţiul românesc
De ce? – pentru a demonstra nașterea, continuitatea și romanitatea poporului român în S.C.D.P.
Ce? – poporul român și limba română s-au constituit la nord și sud de Dunăre cu centrul de formare în spaţiul
carpato-danubiano-pontic
Cum? – prin argumente adevărate:
- sinteza etnică și lingvistică daco-romană
- continuitatea daco-romană la nordul Dunării după 271 (retragerea aureliană)
- existenţa unor surse istorice care atestă prezenţa românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic înainte de secolul XIII ș.a

II. Poporul român și limba română:

Cum? – prin colonizare și romanizare → sinteza daco-romană


Când? – perioada cuprinsă între secolele I – VIII
Unde? – pe ambele maluri ale Dunării → centrul în spaţiul carpato-danubiano-pontic
Ce fel de limbă este limba română? – romanică (neolatină) → argumente:
- lexic (vocabular)
- str. gramaticală
Care este componenţa limbii române?
- stratul latin: 60%
- adstratul slav: 20%
- substratul dac: 10%
- împrumuturi lingvistice târzii: 10%
Cum prezenta istoriografia comunistă etnogeneza românească?
- regimul stalinist românesc (1948 – 1965 → Gheorghe Gheorghiu-Dej): este exagerat rolul slavilor
- regimul naţional-comunist (1965 – 1989 → Nicolae Ceaușescu): este evidenţiat elementul dacic și minimalizat
cel roman
Ce afirmă sursele medievale timpurii (sec. VII – XIII)? – afirmă autohtonia și continuitatea unei populaţii roma-
nice în spaţiul carpato-danubiano-pontic
Ce susţin cronicarii și corifeii Școlii Ardelene (sec. XVII – XVIII)? – vechimea, latinitatea și continuitatea româ-
nilor în cele trei ţări din spaţiul românesc

13
Bacalaureat – ISTORIE.

EVALUARE
I. Completaţi spaţiile libere cu noţiunile istorice corespunzătoare:
1. Teoria conform căreia românii s-au format la sud de Dunăre: �������������������������������������������������������������������������������������
2. Principalul element al limbii române: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. În perioada regimului stalinist din România era exagerat rolul: ����������������������������������������������������������������������������������
4. Umaniștii din secolele XV – XVI afirmă și argumentează: �������������������������������������������������������������������������������������������
5. Argumentele că limba română este una romanică sunt: ....................................... și ����������������������������������������������������
6. Principalul susţinător al teoriei imigraţioniste în secolul XVIII: ����������������������������������������������������������������������������������
7. Contopirea mai multor divinităţi asemănătoare dar de origine diferită: ���������������������������������������������������������������������
8. Populaţia vorbitoare de limbă romanică de la Nord și Sud de Dunăre: �����������������������������������������������������������������������
9. Procesul de formare a poporului român: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
10. Obiect paleocreștin din secolul IV care demonstrează latinitatea creștinismului românesc: ���������������������������������

II. Dataţi evenimentele:


1. Anexarea Dobrogei la provincia romană Moesia: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Dacia devine provincie romană: ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Retragerea aureliană: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Edictul de la Mediolanum: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

III. Completaţi datele cu evenimentele corespunzătoare:


1. 44 î.Hr.: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. 87: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. 89: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. 271: ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

IV. Asociaţi personalităţile cu un eveniment istoric:


1. Traian: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Theodosius I cel Mare: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Grigore Ureche: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Robert Röesler: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

TEST
ROMANITATEA ROMÂNILOR
ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Comentiolos s-a ascuns mai întâi în pădurile din Haemus, apoi a ieșit la iveală împreună cu Martinos. Și luând
pe han pe nepregătite, deoarece mulţimea se împrăștiase prin Thracia, a înaintat împotriva lui la primul schimb al
gărzilor de noapte. Și a avut în mâinile sale prilej de mare izbândă, dacă n-ar fi fost abătut de la această încercare
din pricina unei întâmplări. Un animal de povară aruncase sarcina de pe el și cineva a strigat pe stăpânul anima-
lului să îndrepte povara zicându-i în limba maternă: «torna, torna, fratre!». Stăpânul catârului n-a auzit glasul, dar
l-au auzit ostașii și, crezând că sunt înfrânţi de dușmani, au luat-o la fugă, strigând în gura mare: «torna, torna».
Cuprins de spaimă grozavă, hanul a început să fugă și el din răsputeri. Și a fost lucru de văzut cum avarii și romanii
fugeau unii de alţii, fără să fie urmăriţi de nimeni.”
(Teophanes Confesor, Cronografia)

14
POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

B. „Vă sfătuiesc deci pe voi și pe urmașii voștri următoarele, deoarece poporul blachilor este cu totul necre-
dincios […], deoarece n-a păstrat niciodată credinţa faţă de cineva, nici faţă de împăraţii mai de mult ai rome-
ilor. Loviţi cu război de către împăratul Traian și înfrânţi deplin, au fost supuși de acesta, iar regele lor, numit
Decebal, a fost ucis și capul i-a fost înfipt într-o suliţă în mijlocul orașului romeilor. Căci aceștia sunt așa-numiţi
daci, [ziși] și besi. Și locuiau mai întâi lângă râul Dunărea și Saos, râu pe care acum îl numim Sava, unde locuiesc
mai de curând sârbii în locurile întărite [de natură] și greu accesibile.”
(Kekaumenos, Strategikon)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi funcţia conducătoare precizată în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, expresia folosită de autohtoni, considerată a fi prima atestare a limbii române în
formare. 2 puncte
3. Menţionaţi un popor migrator precizat în sursa A și denumirea sub care apare poporul român în
sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că motivul retragerii romanilor a fost o
neînţelegere. 3 puncte
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia dintre
aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi cele două teorii referitoare la etnogeneza românilor. 6 puncte
7. Menţionaţi un argument istorico-lingvistic care demonstrează că limba română face parte din familia limbilor
neolatine. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Avem motive să credem că elementul dacic supus s-a ţinut departe de contactul cu civilizaţia romană și și-a
menţinut dușmănia faţă de Roma. Romanitatea Daciei a fost însă diferită de cea a altor provincii cucerite de
armata Romei.
În Italia de Sus, Gallia, Spania, Britannia, Pannonia etc. ea a fost produsul unei fericite deznaţionalizări a unei
populaţii numeroase preexistente care a continuat să reprezinte majoritatea, a atragerii acestei populaţii la un alt
mod de a gândi și de a vorbi, a amestecului unei părţi a sângelui roman imigrat cu cel local iberic, celtic și alte
neamuri. În Dacia însă a fost creată o adevărată ţară de colonizare dintr-un teritoriu slab locuit și înconjurat de o
populaţie dușmănoasă, în care însă romanitatea nu și-a înfipt rădăcini atât de adânci, nesprijinindu-se pe bazele
sigure ale unei naţionalităţi cucerite și din punct de vedere spiritual. De aici și ușurinţa cu care mai târziu a putut
să fie îndepărtată și a dispărut, fără a lăsa atât de multe urme ca în Britannia sau în Noricum, fiind ștearsă ca o
simplă poleială”.
(Robert Rösler, Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a României, 1871)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi spaţiul istoric care nu a putut fi romanizat precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi autorul și instituţia militară cuceritoare, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la relaţia Daciei cu Imperiul Roman. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la poziţia autorului în privinţa romanizării Daciei,
susţinând-ul cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia teoria imigraţionistă este falsă.
(Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizareaconectorilor care exprimă cauzalitatea
și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre romanitatea românilor în viziunea istoricilor din
sec. XVIII–XX, având în vedere (30 puncte):
– menţionarea a două idei directoare susţinute de corifeii Școlii Ardelene;
– menţionarea a două idei ale istoriografiei comuniste din România referitoare la romanitatea românilor;

15
Bacalaureat – ISTORIE.

– prezentarea teoriilor istoriografice divergente referitoare la etnogeneza românească și precizarea unui istoric
român care apără punctul de vedere naţional;
– formularea unui punct de vedere referitor la semnificaţia studierii romanităţii românilor și susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
ROMANITATEA ROMÂNILOR
ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR
DIN SEC. XVIII–XX
• Ideea romanităţii românilor presupune descendenţa romană a locuitorilor din spaţiul carpato-danu-
biano-pontic din militarii și coloniștii romani staţionaţi în provincia romană Dacia. Prin romanizarea
dacilor apare o nouă populaţie vorbitoare de limbă latină populară: daco-romanii și, printr-o evoluţie
lentă, de mai multe secole, poporul român. Despre aceste fapte vorbesc mai mulţi autori medievali,
printre care Maurikios, Teofilact Simocata, Teophanes Confesor, Constantin al VII-lea Porfirogenetul,
Vasile al II-lea Macedoneanul, Kekaumenos ș.a.

• Problema etnogenezei românești a devenit o problemă politică ce urma să demonstreze dreptul


Austriei (apoi al Austro-Ungariei) asupra teritoriilor românești ocupate. Cele două teorii istoriografice
care se confruntă sunt teoria imigraţionistă și teoria continuităţii, fiecare încercând să argumenteze
temeinicia ideilor proprii. Primii care iau act de falsitatea ideilor promovate de susţinătorii imigra-
ţiei românești sunt corifeii Școlii Ardelene: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan Budai-
Deleanu. Aceștia afirmă romanitatea și continuitatea românilor, aducând ca argumente vechimea și
criteriul majorităţii. Ideile lor sunt preluate de istoricii din sec. XIX (A.D. Xenopol, D. Onciul, B.P.
Hasdeu) și din sec. XX (Nicolae Iorga și Gheorghe I. Brătianu), care combat teoria imigraţionistă folo-
sind argumente știinţifice.

• Istoriografia comunistă a prezentat această temă în funcţie de evoluţia relaţiilor cu U.R.S.S.; până în
1964 este pregnantă influenţa stalinismului (este exagerat rolul slavilor). Din anii ’70, în timpul regimului
naţionalist-comunist, este evidenţiat elementul dacic și minimalizat cel roman.

• Cele două teorii istoriografice divergente referitoare la romanitatea românilor sunt:

1.Teoria imigraţionistă (sec. XVIII):


– susţinători: F.J. Sulzer, C. Engel, I.C. Eder, B. Marton;
– susţine formarea poporului român în sudul Dunării și imigrarea lui în nord, în sec. XIII;
– este combătută de corifeii Școlii Ardelene.

Teoria röeslerianã (sec. XIX):


– susţinător: Robert Röesler, Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a României.
– argumente:
✓ exterminarea dacilor în războaiele daco-romane;
✓ imposibilitatea romanizării în 165 de ani (106–271);

16
POPOARE ȘI SPAȚII ISTORICE

✓ retragerea întregii populaţii de la nord de Dunăre de către Aurelian;


✓ asemănarea lingvistică a limbii române cu limba albaneză;
✓ „tăcerea” izvoarelor scrise în privinţa românilor până în sec. XIII etc.

2. Teoria istoriografică a continuităţii, vechimii și romanităţii românilor:


– susţine originea romană și autohtonia românilor la nord de Dunăre;
– susţinători: A.D. Xenopol, D. Onciul, B.P. Hasdeu ș.a.
– argumente:
✓ sinteza etnică și lingvistică daco-romană;
✓ continuarea procesului de romanizare după 271;
✓ continuitatea daco-romană la nordul Dunării după 271;
✓ retragerea daco-romanilor în munţi în perioada migraţiilor;
✓ existenţa unor surse istorice care atestă prezenţa românilor în spaţiul carpato-danubiano-pontic
îna­inte de secolul XIII etc.

• Este necesară studierea obiectivă a romanităţii și continuităţii românilor în spaţiul dintre Carpaţi, Dunăre
și Marea Neagră pentru a demonstra că etnogeneza românească nu poate fi considerată o „enigmă” și nici
un „miracol”. Începând cu sec. XVIII, mai ales în sec. XIX și XX, istoricii au adus argumente de necom-
bătut în favoarea acestor idei, în special izvoare arheologice și lingvistice, demonstrând astfel constituirea
poporului român și a limbii române prin sinteza daco-romană.

17
Bacalaureat – ISTORIE.

B. OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

VOCABULAR DE TERMENI ISTORICI


Antisemitism: atitudine ostilă împotriva evreilor din raţiuni religioase, economice sau politice.
Constituţie: legea fundamentală ce cuprinde modul de organizare a unui stat.
Convenţie: înţelegere între două sau mai multe state care reglementează probleme diplomatice, economice sau politice.
Criza dinastică din România: problemele monarhiei din România generate de renunţarea la tron a prinţului
moștenitor Carol.
Criză economică: fenomen caracterizat prin existenţa unor disfuncţii in economie – inflaţie, șomaj, scăderea
nivelului de trai sau mișcări de stradă.
Cultul personalităţii: venerare excesivă a unei personalităţi politice în viaţă.
Democraţie: formă de organizare politică în care puterea aparţine corpului cetăţenesc și are la bază drepturile și
libertăţile cetăţenești.
Drepturi și libertăţi cetăţenești: drepturi pe care omul le dobândește și care sunt respectate în orice societate
democratică.
Instabilitate politică: perioadă caracterizată prin schimbări dese de guvern.
Liberalism: ideologie politică ce are ca scop promovarea drepturilor individuale și care caută să maximizeze
libertatea de alegere a omului.
Opoziţie: grupare politică sau persoană care se opune politicii duse de guvern sau conducător.
Pluripartitism: regim politic caracterizat prin existenţa mai multor partide care-și dispută puterea politică.
Poliţie politică: instituţie cu caracter represiv instituită în cadrul regimurilor nedemocratice cu scopul de a
îndepărta adversarii celor aflaţi la putere.
Promulgare: atribut al șefului statului prin care este semnat un proiect de lege adoptat de Parlament pentru a
intra în vigoare.
Rasism: teorie politico-socială ce are la bază inegalitatea biologică a raselor, împărţindu-le în superioare și inferioare.
Regenţă: instituţie politică cu atribuţia de a conduce temporar statul în absenţa sau pe timpul minoratului regelui.
Regim politic: totalitatea relaţiilor politice, instituţiilor și metodelor prin care este guvernat un stat.
Separarea puterilor în stat: principiu de organizare a unui stat, în care puterea este deţinută de trei tipuri de
instituţii: legislativă, executivă și judecătorească.
Sistem politic: sistemul care asigură organizarea, conducerea și funcţionalitatea societăţii.
Sovietizare: aplicarea metodelor și practicilor sovietice în toate domeniile vieţii sociale.
Stalinism: mod de conducere al unui stat ce are la bază ideile liderului sovietic I.V. Stalin.
Totalitarism: regim politic caracterizat prin predominarea statului în raport cu cetăţeanul, bazat pe sistemul
monopartit și cultul personalităţii conducătorului.
Vot universal: dreptul cetăţenilor, indiferent de stare economică, sex, religie sau naţionalitate, de a-și exprima
liber opinia în legătură cu alegerea reprezentanţilor.
Xenofobie: curent politic antidemocratic bazat pe ura faţă de naţiunile străine.

REPERE CRONOLOGICE
25 octombrie/7 noiembrie 1917: „Revoluţia din octombrie” – mișcare iniţiată de V.I. Lenin pentru comu­nizarea Rusiei.
1922: „Marșul asupra Romei” – instituirea fascismului în Italia.
1922: constituirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.)
1929 – 1933: criza economică mondială.
1933: În urma alegerilor, Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei – instaurarea nazismului.
1938 – 1940: regimul de autoritate monarhică al lui Carol II în România.
1940 – 1944: regimul antonescian.
1956: revoluţia anticomunistă din Ungaria.
1968: revoluţia anticomunistă din Cehoslovacia.
1990: unificarea Germaniei.
1991: destrămarea U.R.S.S.; înlăturarea comunismului din Rusia.

18
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

I. SECOLUL XX ÎNTRE DEMOCRAŢIE ȘI TOTALITARISM


IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN EUROPA.

1. A. Ideologii și practici politice democratice.


a. Caracteristici ale regimurilor democratice din Europa.

• Principii/caracteristici democratice:
- separarea puterilor în stat;
- suveranitatea poporului;
- guvernare reprezentativă;
- constituţionalism;
- legitimarea puterii prin alegeri libere;
- pluralism politic;
- respectarea drepturilor și libertăţilor cetăţenești.
• Separarea puterilor în stat:
- Puterea legislativă (adunarea legislativă): elaborează și adoptă legile;
- Puterea executivă (monarhul/președintele împreună cu guvernul): aplică (execută) legile;
- Puterea judecătorească (instanţele judiciare): judecă pe baza legilor.
• Tip de economie: capitalistă (economie de piaţă).
• Tipuri de democraţii (după ideologiile politice ale partidelor aflate la guvernare):
- Liberale: sinteza dintre liberalism și democraţie:
✓ garantează toate formele de libertate;
✓ presupune participarea tuturor cetăţenilor la viaţa publică;
✓ constituţionalism;
✓ regimuri parlamentare;
✓ naţiunea este sursa suveranităţii;
- Conservatoare;
- Creștin democrate;
- Populare;
- Social-democrate.
• Tipuri de sisteme politice democratice:
- Monarhii (Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia, Olanda ș.a.);
- Republici parlamentare (Germania, Italia, Austria ș.a.);
- Republici semiprezidenţiale (Franţa, România după 1989).

b. Trăsături specifice ale regimurilor democratice din sec. XX.

• După încheierea Primului Război Mondial urmează o perioadă grea pentru Europa caracterizată prin:
- instabilitate politică și criză economică – folosite de partidele comuniste pentru chemare la răsturnarea sistemului
capitalist;
- S.U.A. devin principala putere economică a lumii, devansând Europa;
- Marea Britanie își menţine marele imperiu colonial;
- Franţa se redresează, cu ajutorul resurselor oferite de colonii;
- Sporirea producţiei de bunuri provoacă o gravă criză economică.
• Criza economică mondială (1929 – 1933) s-a manifestat prin:
- Decăderea sistemului bancar;
- Scăderea activităţii industriale;
- Decăderea comerţului;
- Inflaţie;
- Creșterea șomajului;
- Mișcări de stradă.

19
Bacalaureat – ISTORIE.

• Marea Britanie:
- monarhie constituţională; sistem bipartit:
✓ Partidul Conservator;
✓ Partidul Liberal înlocuit, în sec. XX, cu Partidul Laburist pe scena politică britanică;
- Se confruntă cu mișcări de emancipare naţională (India),
- Cei mai importanţi prim-miniștrii britanici:
✓ Winston Churchill (1940 – 1945, 1951 – 1955): guvernează ţara în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
reușind să o salveze de invazia germană și să creeze un sistem de alianţe viabil, care va duce la victoria Aliaţilor.
În cel de-al doilea mandat încearcă, după moartea lui I.V. Stalin, să reia relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică;
✓ Margaret Thatcher (1979 – 1990): prima femeie prim-ministru britanic, a avut cel mai lung mandat conti­nuu.
Pe plan intern, reduce rolul statului și sporește rolul iniţiativei particulare în societate, privatizează mai multe
mari întreprinderi ceea ce duce la echilibrarea bugetului și la revigorarea economiei. Pe plan extern, reușește
să păstreze insulele Malvine pentru Marea Britanie printr-o confruntare armată cu Argentina (1982) și duce o
politică proamericană în dauna Europei.
• Franţa:
- republică semiprezidenţială;
- sistem pluralist;
- instabilitate politică în perioada interbelică (42 de guverne);
- coalizare a forţelor de stânga (socialiștii) și de extremă stângă (comuniștii), care au constituit „Frontul popular” (1936 – 1938);
- pe plan extern, se va alinia Marii Britanii în problemele internaţionale;
• Cei mai importanţi președinţi francezi:
- După cel de-al Doilea Război Mondial se remarcă generalul Charles de Gaulle (președinte în perioada 1959
– 1969), prin creșterea puterilor prezidenţiale în limitele constituţiei, drept pentru care a impus electoratului
adoptarea unui amendament constituţional prin care președintele era ales direct prin vot universal (1962). Pe
plan extern, a militat pentru independenţa Algeriei, a dominat Comunitatea Economică Europeană (impunând
interesele franceze în domeniul agriculturii) și a retras Franţa de la comanda militară integrată a N.A.T.O.;
- Georges Pompidou, fost prim-ministru de mai multe ori, i-a succedat lui de Gaulle în funcţia de președinte
(1969 – 1974). Pe plan intern a consolidat economia prin aplicarea unui amplu proiect de industrializare. Pe plan
extern, menţine relaţiile bune cu statele arabe și sprijină intrarea Marii Britanii în Comunitatea Economică Europeană;
- François Mitterand, primul președinte (1981 – 1995) socialist francez, s-a angajat într-un program de naţio­na­li­
zare și de creare de noi locuri de muncă pentru combaterea șomajului.
• Germania:
- După încheierea Primului Război Mondial a fost instituită Republica de la Weimar (1919 – 1933): republică
federală, condusă de un președinte, ales prin vot universal, și de o Adunare reprezentativă (Reichstag);
- După cel de-al Doilea Război Mondial, din 1949, au apărut două state germane: Republica Federală Germania
(regim democratic) și Republica Democrată Germania (regim comunist), situaţie care a existat până în 1990;
- Creștin – democratul Helmuth Kohl, cancelar al Germaniei Federale (1982 – 1998), reușește să obţină acordul
internaţional pentru reunificarea Germaniei (1990).

Reţineţi!
• Principalele principii/caracteristici ale regimului democratic sunt: separarea puterilor în stat, suveranitatea
poporului, pluripartitismul, respectarea drepturilor cetăţenești, vot universal și alegeri libere etc.
• Cele mai reprezentative state democratice europene: Marea Britanie, Franţa și Germania Federală.
• Separarea puterilor în stat constă în cooperarea celor trei puteri: legislativă, executivă și judecătoreacă.
• Pluralismul politic este sistemul bazat pe existenţa și funcţionarea mai multor partide politice democratice
(de orientare dreapta sau stânga).
• Practicile politice democratice – aplicarea principiilor democratice de către anumite state, conform cu
propriul mod de organizare: Anglia: prim-ministrul Margaret Thatcher reduce rolul statului, sporește iniţiativa
  particulară în societate, privatizează mari întreprinderi (cauză) → echilibrarea bugetului și revigorarea
economiei (efect) – plan intern; Franţa: președintele Charles de Gaulle duce o politică ce are ca scop impunerea
intereselor franceze în cadrul Comunităţii Economice Europene (relevant este domeniul agricol) – plan extern.

20
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

1. B. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE TOTALITARE. FASCISMUL ȘI NAZISMUL.


a. Caracteristici ale regimurilor politice totalitare.

• Regimurile politice totalitare se instalează după sfârșitul Primului Război Mondial. Statul cu un astfel de
regim este produsul conflictului dintre burghezie și proletariat. „Bolșevismul este născut din lupta împotriva
capitalismului. Fascismul este născut din războiul contra marxismului” (R. Condenhove-Kallergi). Termenul este
folosit pentru prima dată de către Benito Mussolini, în 1932, care se proclama pe sine „totalitar” și a numit statul
fascist italian „lo stato totalitario”.
• Lumea europeană suportă, în contextul crizelor economico-sociale generate de distrugerile războiului, schimbări
la nivelul mentalităţilor și a sistemului de valori. Noţiunile de progres și civilizaţie, promovate de regimurile
liberale, par din ce în ce mai lipsite de fundament.
• Dictatura – mod de guvernare caracterizat prin existenta unui singur conducător, care monopolizează puterea si
o exercita fără restricţii. Deţinătorul acestei puteri absolute poate fi o persoana, un partid sau un grup de militari.
• Regimurile opuse democraţiei sunt: autoritarismul si totalitarismul.
- autoritarismul este acel regim politic în care conducătorii impun societăţii valorile lor, independent de dorinţele
celor conduși, neutilizând consultarea populară, desconsiderând drepturile și libertăţile cetăţenilor. Exemple:
Spania în timpul regimului instituit de gen. F. Franco, Franţa în timpul regimului de la Vichy (1940 – 1944),
România în timpul lui Carol al II-lea (1938 – 1940) și Ion Antonescu (1940 – 1944) etc.
- totalitarismul este forma extremă a autoritarismului; el urmărește instituirea unui control riguros asupra tuturor
domeniilor și aspectelor umane, nu numai ale vieţii sociale, ci și ale celei individuale, cu alte cuvinte dictatura tota­
lă. Exemple: fascismul italian, nazismul german, comunismul.

Reţineţi!
• Regimurile totalitare din perioada interbelică care apar în contextul politico-economico-social apărut la
sfârșitul Primului Război Mondial sunt: fascist (Italia), nazism (Germania) – de extremă dreapta – și comunist
(Rusia/U.R.S.S.) – de extremă stânga.
• Caracteristici comune:
- monopartitism;
- lider absolut;
- cultul personalităţii;
- dorinţa de a creea „omul nou”;
- poliţia politică;
- înlăturarea adversarilor politici;
- cenzura etc.

b. Ideologia fascistă și practicile politice ale regimului.

• Ideologie politică de extremă dreapta.


• Apare în Italia ca urmare a crizei politico-economice instalate după Primul Război Mondial și pe fondul
nemulţumirilor provocate de prevederile tratatelor de pace.
• Este impus prin „Marșul asupra Romei” al „Cămășilor negre” (1922).
• Partidul Fascist Italian condus de Benito Mussolini preia conducerea guvernului și statului (din 1924 deţine
majoritatea în Camera Deputaţilor). Regele Victor Emanuel III este menţinut dar își pierde toate prerogativele.
• 1925: desfiinţarea partidelor (cu excepţia celui fascist) și sindicatelor, sunt constituite O.V.R.A. (poliţia politică)
și Tribunalul Special pentru Apărarea Statului. Sunt interzise grevele și întrunirile.
• 11 febr. 1929: Acordul de la Lateran dintre statul fascist italian și Papalitate.
• Pe plan extern duce o politică agresivă, de cuceriri:
– 1935: cucerirea Etiopiei;
– oct. 1936: este constituită Axa Berlin-Roma-Tokio;
– 1936: intervine în războiul civil din Spania de partea lui F. Franco;
– 1938: ocupă Albania.

21
Bacalaureat – ISTORIE.

• Caracteristici:
- corporatism: individul este înlocuit cu corporaţia (grupul căruia îi aparţine);
- minimalizarea rolului instituţiilor statului;
- etatism: în societatea italiană nu contează decât statul;
- lipsa oricărei opoziţii: cenzura, desfiinţarea partidelor politice și a sindicatelor;
- folosirea poliţiei politice (O.V.R.A.) și a organizaţiilor paramilitare („Cămășile negre”) pentru susţinerea regimului;
- naţionalism: readucerea gloriei Imperiului Roman;
- cultul personalităţii: conducătorul statului era supranumit Il Duce.

Reţineţi!
• Fascismul este un regim politic totalitar impus în Italia de mișcarea condusă de Benito Mussolini în 1922.
• Caracteristici:
- corporatism;
- anticomunism și antisindicalism;
- etatism;
- alianţă cu Biserica catolică etc.
• Practici politice:
- desfiinţarea partidelor politice, constituirea O.V.R.A., interzicerea grevelor și a întrunirilor (1925) – plan intern;
- cucerirea Etiopiei (1935) și Albaniei (1938), participă, ca membru fondator, la constituirea alianţei militare
Axa Berlin-Roma-Tokio (1936) – plan extern.

c. Naţional-socialismul german, ideologie și practici politice.

• Ideologie politică de extremă dreaptă.


• Apare în Germania și se impune pe fondul nemulţumirilor create de prevederile dezastruoase tratatului de pace
de la Versailles (1919) și ca urmare a efectelor crizei economice din 1929 – 1933.
• Ideile de bază sunt cuprinse în lucrarea lui Adolf Hitler, Mein Kampf („Lupta mea”).
• Partidul Socialist Muncitoresc German (constituit în 1919) se impune politic prin câștigarea alegerilor
parlamentare (1932).
• Adolf Hitler devine cancelar al Germaniei (1933).
• 30 iunie – 2 iulie 1934: „Noaptea cuţitelor lungi”, operaţiune prin care Hitler distruge organizaţia paramilitară
a Batalioanelor de asalt (S.A.).
• După moartea președintelui Hindenburg (2 august 1934), Adolf Hitler acaparează toată puterea în stat (Germania
devine stat totalitar).
• 1935: sunt adoptate legile de la Nürenberg prin care evreilor li se ridică cetăţenia germană și sunt interzise
căsătoriile mixte.
• 9/10 noiembrie 1938: „Noaptea de cristal” – acţiune prin care sunt distruse magazinele și casele evreilor din
Germania ce are ca efect emigrarea în masă a acestora.
• 1942: „Soluţia finală” – politica de exterminare a evreilor deţinuţi în lagăre de exterminare, precum Auschwitz,
Birkenau, Treblinka, Majdanek etc.
• Caracteristici:
- spaţiul vital: lărgirea arealului locuibil pentru germani (una dintre cauzele celui de-al Doilea Război Mondial);
- rasismul: rasa germană (ariană) considerată superioară celorlalte;
- antisemitismul: lupta prin orice mijloace împotriva evreilor (ajungându-se la exterminarea lor în masă, prin
soluţia finală: Holocaustul);
- xenofobie;
- înlăturarea opoziţiei, cenzura, desfiinţarea celorlalte partide politice și a sindicatelor;
- controlul Bisericii;
- folosirea poliţiei politice (Gestapo);
- cultul personalităţii: Adolf Hitler este Führer.

22
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

Reţineţi!
• Nazismul este un regim politic totalitar impus în Germania, în 1933, de Adolf Hitler și partidul său,
câștigător al alegerilor parlamentare din 1932.
• Caracteristici: spaţiul vital, rasism, antisemitism, xenofobie, control al Bisericii.
• Practici politice:
- „Noaptea cuţitelor lungi” (1935);corect 1934
- Legile de la Nürenberg (1934); corect 1935
- „Noaptea de Cristal” (1938);
- „Soluţia finală” – Holocaustul (1942).

1. C. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE TOTALITARE. COMUNISMUL.


a.Acţiuni pentru instaurarea comuniștilor la putere în Rusia.

• Ideologie politică de extrema stângă.


• Se impune în Rusia, pe fondul nemulţumirilor create de participarea la Primul Război Mondial, prin revoluţia
bolșevică („Revoluţia din octombrie”) iniţiată și condusă de V. I. Lenin (25 octombrie/7 noiembrie 1917).
• Are la bază ideile lansate de K. Marx și Fr. Engels referitoare la lupta de clasă și desfiinţarea proprietăţii private,
adaptate de V.I. Lenin („Tezele din aprilie”).
• Necesitatea unei revoluţii mondiale care să propulseze „dictatura proletariatului” în dauna „dictaturii burgheziei”
și economia socialistă în dauna celei capitaliste.
• Caracteristici:
- desfiinţarea proprietăţii private, înlocuită cu proprietatea colectivă (de stat);
- controlul statului asupra economiei;
- desfiinţarea opoziţiei: înlăturarea celorlalte partide;
- partidul unic: partidul bolșevic apoi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.);
- poliţia politică (C.E.K.A., N.K.V.D., apoi K.G.B.) .
• 1922: constituirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) prin crearea unei federaţii alcătuite din
Rusia, Ucraina, Bielorusia și Transcaucaz.
• Lideri: V.I. Lenin (1917 – 1924), I.V. Stalin (1924/1926 – 1953).
• Stalinismul:
- centralism economic (economia este subordonată statului);
- planificarea anuală și cincinală (stabilirea obiectivelor și liniilor directoare – cum și cât să se producă):
1928 – 1932: primul plan cincinal;
- naţionalizarea întreprinderilor de orice fel (trecerea din proprietatea privată în cea de stat);
- industrializarea forţată (nu se ţine cont de resursele statului), în special industria grea: metalurgică, constructoare
de mașini, energetică etc.;
- colectivizarea forţată a agriculturii (trecerea terenurilor arabile și a inventarului agricol în proprietatea statului);
- poliţia politică (K.G.B.);
- cenzura;
- cultul personalităţii: multe locuri au primit numele conducătorului, care devine și subiect al unor opere literare sau filme;
- 1936 – 1938: „Marea teroare” (procese politice, epurări și deportări a milioane de oameni).
• 1956: N.S. Hrușciov denunţă regimul impus de Stalin.
• 1985: M. Gorbaciov reformează U.R.S.S. lansând perestroika (reconstrucţie) și glasnost (transparenţă).
• 1991: comunismul este înlăturat din Rusia; U.R.S.S. se destramă în 14 republici independente.

b. Ideologie și practică politică în statele comuniste.

• După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, comunismul este impus cu forţa (cu ajutorul Armatei Roșii)
și în alte state din Europa (1945 – 1947 ), precum România, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria,
Albania, Germania de Est.

23
Bacalaureat – ISTORIE.

• Este aplicat modelul sovietic (stalinist):


- partid unic;
- adoptarea unor constituţii având ca model pe cea sovietică;
- naţionalizare;
- industrializare;
- colectivizare;
- centralizare economică, planificare;
- cenzură;
- poliţie politică.
• Trăsături specifice:
- libertate economică în Iugoslavia;
- în Polonia, pe lângă proprietatea de stat asupra terenurilor arabile, este îngăduită și cea particulară;
- interzicerea oricărei practici religioase în Albania.
• Instituţii comune:
- Consiliul de Ajutor Economic Reciproc – C.A.E.R. (1949);
- Tratatul (Pactul) de la Varșovia (1955).
• Destalinizarea: începe după moartea lui I.V. Stalin (1953):
- eliberarea deţinuţilor politici;
- destindere;
- îndepărtarea de politica Moscovei.
• Crize ale sistemului:
- 1956: Ungaria – revoluţie anticomunistă înăbușită de trupele sovietice;
- 1968: Cehoslovacia – revoluţie anticomunistă înăbușită de trupele statelor membre ale Tratatului de la Varșovia
(România refuză să participe).
• Doctrina Brejnev (1968): teoretizează intervenţia sovietică dacă sistemul se află în pericol („Când forţele care
sunt ostile socialismului încearcă să direcţioneze dezvoltarea unei ţări socialiste către capitalism, aceasta nu
devine numai o problemă a ţării în discuţie, dar și o problemă și o preocupare comună tuturor ţărilor socialiste”).
1989: prăbușirea regimurilor comuniste în Europa.

Reţineţi!
• Comunismul este un regim politic totalitar impus în Rusia/U.R.S.S. de V.I. Lenin (prin revoluţia bolșevică
din 1917) și I.V. Stalin (prin măsurile iniţiate după acapararea puterii).
• Caracteristici: centralism economic, naţionalizare, colectivizare, industrializare forţată, planificare etc.
• Evenimente politice:
- constituirea U.R.S.S. (1922);
- stabilirea primului plan cincinal (1928 – 1932);
- „Marea teroare” (1936 – 1939);
- denunţarea regimului stalinist de către Hrușciov (1956).
• Crize ale sistemului: revoluţiile din Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968).
• Răspândirea comunismului în Europa (România, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria,
Albania, Germania de Est).
• Cele două instituţii comune statelor comuniste: C.A.E.R. (domeniul economic) și Tratatul de la Varșovia
(domeniul militar).

1. D. IDEOLOGII ȘI PRACTICI POLITICE ÎN ROMÂNIA.


a. Ideologii și practici politice în România până în anul 1918.

• Sistem politic bazat pe Constituţia adoptată în 1866.


• Forma de guvernământ: monarhie constituţională, Carol I (1866 – 1914) fiind arbitru al scenei politice românești.

24
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

• Separarea puterilor în stat:


- Puterea legislativă: Parlament bicameral (Camera Deputaţilor și Senat) și domn/rege (promulgă legea),
- Puterea executivă: domnul/regele și guvernul (prim-ministrul numit de rege din rândul partidului câștigător în
alegeri),
- Puterea judecătorească: Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, instanţele de judecată.
• Sistem bipartit: Partidul Naţional Liberal (P.N.L.) și Partidul Conservator (P.C.).
• Rotativa guvernamentală (1895): alternarea la guvernare a celor două partide.
• Vot censitar masculin.
• Liberalismul: curent ideologic promovat de P.N.L.:
- doctrina: „Prin noi înșine” (protecţionism);
- domenii economice vizate: industria și finanţele;
- categoria socială: burghezia;
- reforme: vot universal, soluţionarea problemei agrare, reducerea sarcinilor fiscale;
- reprezentanţi: I.C. Brătianu, C.A. Rosetti, Ion Ghica, I.I.C. Brătianu (președintele partidului din 1909).
• Conservatorismul: curent ideologic promovat de P.C.:
- doctrina: „Pașii mărunţi” (reforme graduale) și „Porţile deschise” (pătrunderea capitalului străin);
- domenii economice vizate: agricultura extensivă;
- categoria socială: moșierii;
- idei principale: păstrarea marilor proprietăţi, sprijin acordat agriculturii;
- reprezentanţi: Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Petre P. Carp.

b. Ideologii și practici politice după Primul Război Mondial.

• Sistem politic bazat pe Constituţiile adoptate în 1866 și 1923.


• Forma de guvernământ: monarhie constituţională – Ferdinand I (1914 – 1927), Mihai I (1927 – 1930, 1940 – 1947),
Carol II (1930 – 1940).
• Perioadele de dezorganizare economică și instabilitate politică (1918 – 1922, 1929 – 1933) alternează cu cele de
dezvoltare economică și stabilitate politică (1924 – 1928, 1934 – 1938).
• Principalele guvernări și principalele legi emise în timpul acestora:
- 1919 – 1920: Al. Vaida Voevod – legile prin care este ratificată unirea din 1918;
- 1920 – 1921: Al. Averescu (Partidul Poporului) – dizolvă organismele administrative provinciale și legiferează
reforma agrară (1921);
- 1922 – 1928: guvernări liberale (1922 – 1927, I.I.C. Brătianu, apoi fratele său Vintilă Brătianu):
adoptarea constituţiei (1923);
✓ unificarea sistemului de învăţământ de stat și particular – durata celui obligatoriu s-a extins la 7 ani
(1924 – 1928);
✓ legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), ridicată la rangul de Patriarhie (1925). Primul
patriarh a fost Miron Cristea;
✓ unificarea administrativă: judeţe, plase și comune urbane și rurale (1925);
✓ reforma electorală: introducerea „primei electorale” pentru partidul care câștigă 40% din voturi (1926);
✓ mai multe legi cu caracter economic: comercializarea și controlul întreprinderilor de stat, legea energiei, legea
minelor.
- 1928 – 1933: instabilitate politică suprapusă crizei economice; 9 guverne (8 ale Partidului Naţional Ţărănesc
– Iuliu Maniu, Ion Mihalache, unul condus de Nicolae Iorga – Partidul Naţionalist Democrat) – legi pentru con­
versiunea datoriilor agricole, legea minelor, împrumuturi externe masive,
- ian. 1934 – dec. 1937: Gh. Tătărescu („Tinerii liberali”) – cea mai prosperă perioadă din istoria României.
• Criza dinastică (1925): renunţarea la tron de către principele moștenitor Carol. Parlamentul numește ca succesor
pe fiul său Mihai, care va domni pe perioada minoratului sub Regenţă (1927 – 1930).

25
Bacalaureat – ISTORIE.

• Pluralismul politic
Nr.
Denumirea partidului Poziţia Doctrina politică Reprezentanţi
Crt.
I.I.C. (Ionel)
„Prin noi înșine”
Brătianu,
• Neoliberalism,
Vintilă Brătianu,
Partidul Naţional • Dezvoltare prin forţe proprii,
Centru Ghe. Brătianu,
1. Liberal (P.N.L.) • Domenii economice vizate: industria și
dreapta Dinu Brătianu,
(1875) Finanţele,
I.G. Duca,
• Categoria socială: burghezia.
Gh. Tătărescu,
M. Manoilescu.
„Porţile deschise”
Iuliu Maniu,
• S-a format prin unirea Partidului Ţărănesc (Ion Mi­ha­
Partidul Naţional Ion Mihalache,
Centru lache) cu Partidul Naţional Român (Iuliu Maniu),
2. Ţărănesc (P.N.Ţ.) Virgil Madgearu,
dreapta • Folosirea capitalului străin,
(1926) Constantin Stere.
• Domeniu de activitate: agricultura,
• Categoria socială: ţărănimea.
„Egalitate”
Partidul Social A. Dobrogeanu
• Vot universal fără deosebire de religie, neam sau sex,
3. Democrat (P.S.D.) Stânga Gherea,
• Exproprierea totală a solului,
(1910) C. Titel Petrescu,
• Categoria socială: clasa muncitoare.
Liga Poporului
• Organizaţie eterogenă constituită în jurul perso-
4. (Partidul Poporului) Centru Al. Averescu.
nalităţii lui Al. Averescu.
(1918)
Partide ale minorităţilor:
Centru Autonomie etnică
Partidul Maghiar,
5. dreapta Alianţe cu partidele aflate la guvernare.
Partidul German,
sau stânga
Uniunea Evreilor.
Antisemitism, naţionalism
Liga Apărării Naţional- • Politică împotriva partidelor, A.C. Cuza,
6. Creștine (L.A.N.C.) Dreapta • Creșterea puterii monarhului, C. Zelea
(1923) • Scăderea rolului parlamentului, Codreanu.
• Violenţă antisemită.
Partidul Naţional Prohitlerism
A.C. Cuza,
7. Creștin (P.N.C.) Dreapta S-a format prin fuziunea dintre L.A.N.C. și
Octavian Goga.
(1932) Par­ti­dul Naţional Agrar, condus de Octavian Goga.
Legiunea Arhanghelului Naţionalism extrem, antisemitism, xenofobie
C. Zelea
Mihail (Garda de Fier, Extrema • Desprinsă din L.A.N.C. în 1927,
8. Codreanu,
Totul pentru Ţară) dreaptă • Folosesc metode teroriste: liste ale morţii,
Horia Sima.
(1927) • Este scos în afara legii.
Dictatura proletariatului Elek Köblös,
Partidul Comunist • Teze antinaţionale, V. Holostenko,
Extrema
10. Român (P.C.R.) • România stat multinaţional, A.D. Stefanski,
stângă
(1921) • Este scos în afara legii, B. Stefanov,
• Clasă socială: muncitorimea. Șt. Foriș.

• 1938 – 1940: Carol II, rege din 1930, introduce regimul de autoritate monarhică (Dictatura regală). Pluripartitismul
este înlocuit cu partidul unic (Frontul Renașterii Naţionale – 1938, devenit Partidul Naţiunii – 1940).
• Pe fondul pierderilor teritoriale din 1940, Carol II abdică în favoarea fiului său, Mihai.
• 1940 – 1944: regimul antonescian –dictatură militară introdusă de generalul Ion Antonescu caracterizată prin
restrângerea drepturilor cetăţenești și antisemitism.

26
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

Reţineţi!
• Regimul politic din România în perioada antebelică și interbelică este democratic: se caracterizează prin
separarea puterilor în stat, bipartitism (până în 1918) și pluripartitism (1918 – 1938), reprezentare naţională
(prin vot censitar și universal).
• Regimul politic caracteristic României în 1866 – 1938: monarhie constituţională. Monarhii României au fost:
Carol I, Ferdinand I, Carol II și Mihai I.
• Partidele guvernamentale din perioada antebelică: P.N.L. (1875) și P.C. (1880).
• Principalele partide guvernamentale din perioada interbelică: P.N.L. și P.N.Ţ. (1926).
• Partidele extremiste existente în perioada interbelică: P.C.R. (1921) și Legiunea Arhanghelului Mihail (1927).
• Practici politice (1918 – 1938): Reformele electorale din 1918 (introducerea votului universal masculin) și 1926
(introducerea primei electorale pentru partidul câștigător al alegerilor parlamentare); Reforma agrară din 1921
prin care sunt împroprietărite mai multe categorii de ţărani, în special veteranii sau cei care au avut de suferit de
pe urma Primului Război Mondial; Organizarea B.O.R. și reîmpărţirea administrativă a ţării (1925).
• Regimuri nedemocratice: regimul lui Carol II (1938 – 1940) și regimul antonescian (1940 – 1944).

2. CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA.

2. A. DOCUMENTE CONSTITUŢIONALE DIN SECOLUL AL XIX-LEA.


a. Documente având caracter constituţional înainte de anul 1866.

Nr. Anul
Documentul Locaţia Iniţiator Prevederi
crt. adoptării
Ideea separării puterilor în stat, garantarea libertăţii
Constituţia Ionică
1. 1822 Iași religioase; Egalitatea tuturor la dobândirea unor slujbe
cărvunarilor Tăutu
publice.
Pune în practică pentru prima dată principiul sepa-
Pavel
rării puterilor în stat;
Kiseleff
Domnie electivă și ereditară;
1831, Regulamen- București, (regimul
2. Sfat alcătuit din șase miniștri;
1832 tele organice Iași de
Adunare obștească;
ocupaţie
Favorizează dezvoltarea noilor relaţii economice;
rusă)
Introduce norme și instituţii moderne de organizare a statului.
Ion Independenţa administrativă și legislativă;
Islaz,
Heliade Separarea puterilor în stat;
Proclamaţia Ţara
3. 1848 Rădulescu, Egalitatea drepturilor politice;
de la Islaz Româ-
Nicolae Alegerea domnului din toate categoriile sociale, pe
nească
Bălcescu termen de cinci ani.
Unirea Principatelor într-un stat autonom numit România;
București, Adunările
4. 1857 Rezoluţii Prinţ străin ales dintr-o dinastie europeană;
Iași ad-hoc
Neutralitate.
Principiul separării puterilor în stat: doi domni
pământeni, două guverne, două adunări;
Convenţia Puterile Comisia Centrală de la Focșani dezbate legile comune
5. 1858 Paris
de la Paris Garante celor două principate;w
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie;
Egalitatea în faţa legii.
Statutul Sporesc puterile domnitorului: iniţiativă legislativă,
Dezvoltător al Alexandru numește membrii Consiliului de Stat;
6. 1864 București
Convenţiei de Ioan Cuza Separarea puterilor în stat,
la Paris Bicameralism: este instituit Corpul Ponderator.

27
Bacalaureat – ISTORIE.

• Constituţia din anul 1866.

Forma de Statut
Puterea Puterea Puterea
Istoric guver­nământ/ politico- Limite Importanţa
legislativă executivă judecă­torească
Principii juridic
Are ca
model
Constituţia Deţinută de
belgiană din domnitor
1931 (rege, după
Deţinută de 1881) prin
Monarhia Este baza
10 mai 1866 domnitor intermediul
constituţio- pentru
– Adunarea (rege, după guvernului.
nală, ereditară Deţinută de dezvoltarea
electivă s-a 1881) și Domnitorul
în familia lui tribunale și democratică
transformat Parlament (regele, după
Carol I, în curţi juridice. a statului
în Adunare Nu este (Camera 1881) are drept
linie directă Hotărârile aces- român.
Constitu- prevăzută Deputaţilor și de veto absolut. Votul
masculină, tora se execută A reprezentat
antă (va suzera- Senat). Prerogativele censitar.
moștenitorii în numele o atitudine de
dezbate nitatea Domnitorul domnitorului Drepturi
fiind crescuţi în domnitorului independenţă
noua otomană (regele, după (regelui, după politice
religia ţării. (regelui, după faţă de Poartă
Constituţie). și garanţia 1881) iniţiază 1881): numește doar
1881). și Puterile
colec- și promulgă și demite pentru
Principii: Garante.
1 iulie tivă a legi. guvernul, creștini
- suveranitatea Înalta Curte A fost prima
1866 – este Puterilor Domnitorul comandant (art. 7).
naţională; de Casaţie constituţie
promulgată Garante (regele, după suprem al
- separarea și Justiţie internă.
de principele 1881) poate armatei, bate
puterilor în este instanţa Drepturi
Carol I și convoca și monedă,
stat; supremă. și libertăţi
publicată în dizolva Parla- încheie tratate
- guvernare cetăţenești
„Monitorul mentul. și convenţii
reprezentativă. clar definite.
Oficial”. internaţionale,
acordă deco-
Modificări: raţii și grade
• 1879, militare.
• 1884,
• 1917.

28
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

2. B. CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI ÎN SECOLUL AL XX-LEA.

a. Constituţia din anul 1923 („Constituţia unificării”)

Forma de
Statut Puterea
guvernă- Puterea Puterea Impor-
Istoric politico- judecăto­ Limite
mânt/ legislativă executivă tanţa
juridic rească
Principii
Reprezintă
o revizuire
Deţinută de
a celei din
Rege prin
1866 (din
intermediul
138 articole,
guvernului
76 au rămas
(Consiliul de
neschim-
Miniștri). Statuează
bate).
Prerogati- schimbările
Mart. 1923: Numirea
vele regelui: datorate
guvernul Monarhia de către
numește Deţinută actului
depune constitu- Rege a
Deţinută și demite de organele unirii
proiectul ţională, prim-
de Rege și guvernul, judecătorești din 1918,
(elaborat ereditară, minis-
Parlament comandant centrale și votului
de P.N.L.). mas­culină. trului
(Camera suprem al locale. universal
Adunarea înainte
România Deputaţilor armatei, Curtea de și reformei
Consti- Principii: de alegeri
este stat și Senat). bate monedă, Casaţie: cel agrare.
tuantă îl - suverani- (guvernul
naţional, Regele încheie mai înalt for Prin preve-
discută și-ltatea naţio- acţiona
unitar și iniţiază și tratate și judecătoresc al derile refe-
trimite sprenală, în așa
indivizibil, promulgă convenţii ţării. ritoare la
promulgare - separarea fel încât
având teri- legi. internaţio- Hotărârile drepturile
regelui. puterilor în partidul
toriul inalie- Regele nale (după ce se execută și libertăţile
stat, din care
nabil. poate au fost apro- în numele cetăţenești
28 mart.: - guvernare făcea
convoca bate de către regelui. a creat
este reprezenta- parte să
și dizolva Parlament), Regele nu se cadrul
promulgată tivă, câștige
Parla- acordă deco- poate amesteca democratic
prin decret - legalitatea, majori-
mentul. raţii și grade în problemele al vieţii
regal. - descentrali- tatea în
militare. justiţiei. politice din
zarea Parla-
Actele România
29 mart.: ment).
regelui devin până în
este publi-
valabile anul 1938.
cată în
numai dacă
„Monitorul
sunt contra-
Oficial”.
semnate de
ministrul de
A fost
resort.
abrogată în
febr. 1938.

29
Bacalaureat – ISTORIE.

b. Constituţia din anul 1938

Forma
Statut Puterea
de guver­ Puterea Puterea
Istoric Context politico- judecăto- Limite
nământ/ legislativă executivă
juridic rească
Principii
Deţinută de
rege (numit
„capul
statului”)
prin inter-
mediul
guvernului
Proiectul a (Consiliul
Restrângerea
fost întocmit de Miniștri).
drepturilor
de juristul Prerogati-
Deţinută și libertăţilor
Istrate Pe plan vele regelui:
Regimul de de rege, cetăţenești.
Micescu, extern: numește
autoritate prin inter- Înlocuirea plura-
care a ţinut instaurarea și demite
monarhică mediul lismului politic
cont de de regi- guvernul,
(regimul Parla- Curtea de cu partidul unic.
sugestiile muri auto- comandant
autoritar mentului Casaţie este Modificarea
regelui ritare în suprem al
carlist). România (Camera cel mai înalt sistemului
Carol II. mai multe armatei, bate
este stat Deputa- for de jude- electoral prin
state euro- monedă,
naţional, ţilor și cată al ţării. creșterea vârstei
24 febr.: pene. încheie
Principiul unitar și Senat). Judecătorii de participare la
este supusă Pe plan tratate și
supremaţiei indivizibil, Rolul sunt inamo- vot (de la vârsta
plebiscitului. intern: convenţii
regelui în având parla- vibili. de 30 de ani).
27 febr.: este imposibi- internaţio-
dauna teritoriul mentului Regele se Se acordă pentru
promulgată. litatea de nale, acordă
suveranităţii inalienabil. devine pur amestecă în prima dată
a se forma decoraţii și
naţionale și decorativ bunul mers în România
28 febr.: este un guvern grade mili-
separării Guvernul al justiţiei. dreptul de vot
publicată în majoritar tare.
puterilor în conduce pentru femei,
„Monitorul pe baza Miniștrii
stat. prin ele nefiind însă
Oficial”. alegerilor răspund
decrete- eligibile.
din 1937. numai în
legi. Limitarea sepa-
A fost abro- faţa regelui.
rării puterilor în
gată în sept. Consiliul
stat.
1940. de Coroană
devine
organ
permanent
consultativ,
membri săi
sunt numiţi
de rege.

30
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

c. Constituţiile României din perioada comunistă.

Constituţiile
Prevederi
totalitare
- Este adoptată după instaurarea regimului comunist.
- Folosește ca model constituţia sovietică din 1936.
- Impune comunismul de tip sovietic ca mod de organizare.
- Principii:
✓ centralism politic,
✓ monopartitism,
Constituţia din 1948 generalizarea proprietăţii de stat.
- Forma de stat: republică populară.
- Puterea de stat: legislativă (Marea Adunare Naţională), executivă (guvernul, numit de
puterea legislativă) și judecătorească (Curtea supremă, tribunalele, curţile și judecătoriile
populare), toate controlate de la centru.
- Structura social-economică: mijloacele de producţie aparţin Statului.
- Drepturi și libertăţi cetăţenești prevăzute formal.
- Este adoptată ca urmare a consolidării comunismului în România (impunerea naţionali-
zării și colectivizării).
- Principii:
✓ sporește rolul conducător al Partidului Muncitoresc Român (ca partid unic),
✓ baza puterii de stat: alianţa clasei muncitoare (rol dominant) cu ţărănimea muncitoare,
Constituţia din 1952 ✓ generalizarea proprietăţii socialiste în toate sectoarele,
(„Constituţia ✓ centralism și planificare.
construirii - Forma de stat: republică popular.
socialismului”) - Puterea de stat: legislativă (Marea Adunare Naţională), executivă (Consiliul de Miniștri,
numit de puterea legislativă) și judecătorească (Tribunalul Suprem al Republicii Populare
Române, tribunalele regionale și tribunalele populare).
- Structura social-economică: toate instituţiile, de orice natură, sunt în proprietatea
statului.
- Drepturi și libertăţi cetăţenești recunoscute formal.
- Constituie baza regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.
- Principii:
✓ rolul conducător al Partidului Comunist Român,
✓ suveranitatea poporului (întemeiată pe alianţa dintre muncitori și ţărani), exercitată
prin intermediul M.A.N.,
✓ proprietatea socialistă în toate domeniile.
- Forma de stat: republică socialistă.
- Puterea de stat:
✓ legislativă: Marea Adunare Naţională – organul suprem. Atribuţii:
◉ adoptă și modifică legea fundamentală,
Constituţia din 1965
◉ alege și revocă președintele R.S.R. (din 1974), Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri,
◉ stabilește bugetul și planificarea economiei,
✓ executivă: Președintele, Consiliul de Stat, Consiliul de Miniștri. Atribuţiile președintelui:
◉ președinte al Consiliului de Stat,
◉ numește și revocă membrii administraţiei de stat,
◉ emite decrete prezidenţiale,
◉ încheie tratate internaţionale,
- Structura social-economică: toate instituţiile, de orice natură, sunt în proprietatea
statului.
- Drepturi și libertăţi cetăţenești recunoscute formal.

31
Bacalaureat – ISTORIE.

d. Constituţia României din anul 1991.

Forma de
Statut Puterea
guvernă- Puterea Puterea
Istoric Context politico- judecăto- Importanţa
mânt/ legislativă executivă
juridic rească
Principii
Președintele
Proiectul
(garantul
elaborat de
Parla- indepen-
o comisie Republică.
mentul denţei naţi-
de juriști Îmbină
bicameral onale, al
a fost Principii: Se exercită tradiţia
(Camera unităţii și al
dezbătut în - suverani- prin inter- democratică
Deputaţilor integrităţii
Adunarea tatea naţio- mediul a României
România și Senat). teritoriale a
Consti- Trecerea de nală; Înaltei cu principiile
este stat Adopta legi ţării).
tuantă și la regimul - separarea Curţii de constituţi-
naţional, constituţi- Guvernul
adoptat comunist puterilor în Casaţie și onale euro-
suveran și onale, legi numit de
la 21 nov. la unul stat; Justiţie și pene.
indepen- organice și președinte
1991. democratic - guvernare prin instan- Cuprinde
dent, unitar legi ordi- din rândul
A fost supus în urma reprezenta- ţele de majoritatea
și indivi- nare. partidului
referendu- revoluţiei tivă; judecată. drepturilor
zibil, având Organizează majoritar sau
mului (8 din dec. - pluralism Judecătorii omului ce se
teritoriul guvernul și după consul-
dec. 1991) și1989. politic; sunt inde- regăsesc în
inalienabil. Consiliul tarea parti-
publicat în - garantarea pendenţi Declaraţia
Suprem de delor parla-
„Monitorul Statului de și se supun Universală a
Apărare a mentare.
Oficial”. Drept și a numai legii. Drepturilor
Ţării. Răspunde
Societăţii Omului.
pentru acti-
A fost revi- Civile.
vitatea sa în
zuită în
faţa Parla-
2003.
mentului.

Reţineţi!
• Cele mai importante legi cu caracter constituţional: Regulamentul Organic (1831), Proclamaţia de la Islaz
(1848), Convenţia de la Paris (1856) sau Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864).
• Rolul unei Constituţii este esenţial în dezvoltarea statului, ea asigură funcţionarea instituţiilor și organizarea
acestuia.
• Constituţiile democratice ale României: 1866, 1923, 1991.
• Constituţiile nedemocratice ale României: 1938 (regimul de autoritate monarhică al lui Carol II), 1948, 1952
și 1965 (regimul comunist).
• Importanţa primei constituţii elaborată în România (1866): contribuie la consolidarea statului modern
român, permiţând obţinerea independenţei și transformarea în regat a României.
• Constituţiile democratice cuprind referiri la separarea puterilor în stat, pluralismul politic, libertate
economică și socială, drepturi și libertăţi cetăţenești etc.
• Constituţiile nedemocratice au prevederi referitoare la centralism politic și economic, monopartitism,
drepturi și libertăţi cetăţenești formale etc.
• Constituţiile din 1866 și 1923:
- asemănări: în ambele sunt prevăzute separarea puterilor în stat și regimul politic al monarhiei constituţionale;
- deosebiri: în Constituţia din 1866 sunt prevăzute acordarea dreptului de cetăţenie doar creștinilor și votul
censitar, în timp ce, în Constituţia din 1923 cetăţenia este acordată tuturor locuitorilor României, indiferent
de religie, și votul universal masculin.

32
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

EVALUARE
I. Completaţi spaţiile libere cu noţiunile istorice corespunzătoare:
1. Atitudinea ostilă împotriva evreilor: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Alianţa regimului fascist cu Papalitatea: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Regim politic caracterizat prin existenţa mai multor partide: �������������������������������������������������������������������������������������
4. Venerare excesivă a unei personalităţi politice în viaţă: �����������������������������������������������������������������������������������������������
5. Instituţie politică cu atribuţia de a conduce temporar statul în absenţa sau pe timpul minoratului regelui:
����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
6. Teorie politico-socială ce are la bază inegalitatea raselor: ��������������������������������������������������������������������������������������������
7. Principiu de organizare a unui stat, în care puterea este deţinută de trei tipuri de instituţii:
����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
8. Instituţie cu caracter represiv instituită în cadrul regimurilor nedemocratice cu scopul de a îndepărta adversarii
celor aflaţi la putere: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
9. Aplicarea metodelor și practicilor sovietice în toate domeniile vieţii sociale: �����������������������������������������������������������
10. Doctrina P.N.L. caracterizată prin protecţionism: ������������������������������������������������������������������������������������������������������

II. Dataţi evenimentele:


1. Constituirea OVRA: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. „Noaptea cuţitelor lungi”: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. „Marea teroare”: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Reforma agrară din România intrebelică: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

III. Completaţi datele cu evenimentele corespunzătoare:


1. 1917: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. 1922: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. 1933: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. 1990: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

IV. Asociaţi personalităţile cu un eveniment istoric:


1. V.I. Lenin: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Benito Mussolini: ����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Adolf Hitler: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Margaret Thatcher: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

TESTE:
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR
Test nr. 1
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Trebuie să facem din tânăra generaţie o generaţie de comuniști. Trebuie să transformăm copiii în comuniști
adevăraţi. Trebuie să-i învăţăm să-și influenţeze în mod considerabil familia. Trebuie să-i luăm sub controlul
nostru și, să spunem clar, să-i naţionalizăm. Încă din primele zile vor fi sub influenţa grădiniţelor și școlilor
comuniste”.
(Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România)

B. „Actualele facultăţi și școli de învăţământ superior vor fi restructurate conform prezentei legi. În acest scop, se
vor putea desfiinţa catedre inutile, altele vor putea fi raţionalizate după necesităţi, sau se vor crea catedre noi (…).

33
Bacalaureat – ISTORIE.

Reacţionarii trebuie urmăriţi cu vigilenţă și trebuie cântărit dacă efectul politic al activităţii lor nu e mai dăunător
decât folosul ce-l aduc pe linie profesională, pentru a putea decide înlocuirea lor”.
(Legea învăţământului din 1948, în Adina Berciu-Drăghicescu, Ovidiu Bozgan,
O istorie a Universităţii din București: 1864 – 2004)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi domeniul la care se referă cele două surse. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la învăţământul superior. 2 puncte
3. Menţionaţi din sursa A, respectiv din sursa B, câte o instituţie de învăţământ vizată de regimul comunist. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care arată că regimul nu agreează îndepărtarea
profesorilor de la linia partidului. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa A, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două practici politice specifice oricărui regim totalitar, în afara celui menţionat în surse. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a uneia dintre constituţiile totalitare din România. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Singurul mod de a înţelege democraţia, ca regim care se opune formelor de guvernare autocrată, este de a
o caracteriza printr-un ansamblu de norme care stabilesc cine este autorizat să ia decizii colective și prin ce
proceduri. […] Acum în ceea ce privește persoanele chemate spre a lua […] decizii colective, un regim democratic
se caracterizează prin atribuirea acestei puteri (care întrucât este autorizată de legea fundamentală devine un
drept) unui număr foarte mare de membri ai grupului. […] În ceea ce privește modalitatea de decizie, regula
fundamentală a democraţiei este regula majorităţii”. [...] [În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 1939 –
1945], democraţia s-a îndepărtat treptat de înţelesul generic de «guvern pentru popor» pentru a fi definită pe
baza existenţei unor condiţii imposibil de evitat: libertatea de asociere, de gândire, de informare; dreptul de vot și
alegeri libere; dreptul liderilor politici de a se confrunta între ei în vederea consensului; posibilitatea de acces în
funcţii publice; controlul politicii forţelor aflate la guvernare din partea opoziţiei și alternarea la guvernare
(Enciclopedia de istorie universală)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi regimul politic la care se referă sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi evenimentul politico-militar și un efect al acestuia, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4.Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la normele unui regim democratic. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la democraţia postbelică, susţinându-l cu două
informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia în prima jumătate a secolului XX viaţa
politică din România se caracterizează prin democraţie. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre istoria constituţionalismului românesc, având în
vedere (30 puncte):
– menţionarea a două dintre constituţiile României;
– menţionarea unei cauze și a unei consecinţe a adoptării uneia dintre aceste constituţii;
– prezentarea unui principiu înscris într-una dintre cele două constituţii și precizarea unei deosebiri existente
între cele două constituţii;
– formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unei constituţii în
România și susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

34
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

ESEU REZOLVAT
ISTORIA CONSTITUŢIONALISMULUI ROMÂNESC
• Odată cu începutul modernizării societăţii românești (prima jumătate a sec. XIX) și mai ales după unirea
Principatelor (24 ian. 1859) a apărut necesitatea redactării unor legi fundamentale.
• Constituirea statului român și aducerea unui principe străin, care dorea să alinieze România celorlalte state
europene, au impus elaborarea Constituţiei din 1866, prima constituţie a românilor. După Primul Război
Mondial și Marea Unire, schimbările teritoriale, demografice, etnice și confesionale, precum și legiferarea votului
universal (1918) și a legii agrare (1921), duc la amendarea legii fundamentale. În 1923 este elaborată, pe baza
prevederilor celei din 1866, o nouă Constituţie, care face trecerea de la un tip de monarhie constituţională la una
parlamentară. Constituţia din 1923 va creea cadrul democratic al vieţii politice din România până la introducerea
regimului autoritar din 1938 și va sta la baza Constituţiei din 1991.
• Principiul separării puterilor în stat în Constituţia din 1923:
– Puterea legislativă:
✓ deţinută de Rege și Parlament (Camera Deputaţilor și Senat);
✓ Regele iniţiază și promulgă legi;
✓ Regele poate convoca și dizolva Parlamentul.
– Puterea executivă:
✓ deţinută de Rege prin intermediul guvernului (Consiliul de Miniștri);
✓ atribuţiile Regelui: numește și demite guvernul, comandant suprem al armatei, bate monedă, încheie tratate și
convenţii internaţionale (după ce au fost aprobate de către Parlament), acordă decoraţii și grade militare;
✓ actele Regelui devin valabile numai dacă sunt contrasemnate de ministrul de resort;
✓ nu se poate amesteca în problemele justiţiei.
– Puterea judecătorească:
✓ deţinută de organele judecătorești centrale și locale;
✓ Curtea de Casaţie: cel mai înalt for judecătoresc al ţării;
✓ hotărârile se execută în numele Regelui.
• Deosebirile dintre Constituţia din 1866 și cea din 1923 constau în:
✓ Votul censitar (1866) și cel universal (1923);
✓ Dreptul de veto al Principelui/Regelui (1866) și cel suspensiv (1923);
✓ Condiţionarea calităţii de cetăţean de apartenenţa la creștinism (1866), în timp ce în Constituţia din 1923 nu
există nicio condiţionare a acesteia.
• Înlocuirea primei constituţii prin introducrea unor prevederi care statuează noile schimbări cu cea din 1923, era
imperios necesară. Aceasta a creat cadrul democratizării vieţii politice din România până în anul 1938 și a servit
ca model legislaţiei constituite după Revoluţia din decembrie 1989.

Test nr. 2
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „TITLUL III
Despre puterile Statului
Art. 31. Toate puterile Statului emană de la naţiune care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune și după
principiile și regulile așezate în Constituţiunea de faţă.
Art. 32. Puterea legislativă se exercită colectiv de către Domn [Rege] și Reprezentaţiunea Naţională. Reprezentaţiunea
Naţională se împarte în două Adunări: Senatul și Adunarea deputaţilor. Orice lege cere învoirea a câtor trele
ramuri ale puterii legiuitoare. Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunei Domnului [Regelui] decât după ce va fi
discutat și votat liber de majoritatea ambelor Adunări.
Art. 33. Iniţiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterei legislative. Totuși orice lege relativă la
veniturile și cheltuielile Statului sau la contingentul armatei, trebuie să fie votată mai întâi de Adunarea deputaţilor.
Art. 34. Interpretaţiunea legilor cu drept de autoritate, se face numai de puterea legiuitoare.

35
Bacalaureat – ISTORIE.

Art. 35. Puterea executivă este încredinţată Domnului [Regelui], care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art. 36. Puterea judecătorească se exercită de Curţi și Tribunale. Hotărârile și sentinţele lor se pronunţă în virtutea
legii și se execută în numele Domnului [Regelui]”.
(Constituţia din 1866)

B. „TITLUL III
Despre puterile Statului
Art. 29. Toate puterile Statului emană de la Naţiunea Română. Ele însă nu se pot exercita decât prin delegaţiune și
numai după principiile și regulile așezate în Constituţia de faţă.
Art. 30. Regele este Capul Statului.
Art. 31. Puterea legislativă se exercită de Rege prin Reprezentaţiunea Naţională care se împarte în două Adunări:
Senatul și Adunarea Deputaţilor.
Regele sancţionează și promulgă legile.
Înainte de a i se da sancţiunea regală, legea nu e valabilă.
Regele poate refuza sancţiunea.
Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunii regale, decât după ce va fi fost discutată și votată de majoritatea ambelor
Adunări.
Promulgarea legilor votate de ambele Adunări se va face prin îngrijirea Ministrului de Justiţie care este și
păstrătorul Marelui Sigiliu al Statului.
Iniţiativa legilor este dată Regelui. Fiecare din cele două Adunări pot propune din iniţiativă proprie numai legi în
interesul obștesc al Statului.
Interpretaţiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.
Nici o lege, nici un regulament de administraţiune generală sau comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se
publică în chipul hotărât prin ele.
Art. 32. Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită prin Guvernul Său în modul stabilit prin
Constituţie.
Art. 33. Puterea judecătorească se exercită de organele ei.
Hotărârile judecătorești se pronunţă în virtutea legii.
Ele se execută în numele Regelui”.  (Constituţia din 1938)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi natura puterilor Statului precizată în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referioare la iniţiativa legislativă. 2 puncte
3. Menţionaţi două instituţii politice, la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că regele este superior puterii
legislative. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din
sursa A, precizând rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două practici politice democratice aplicate în România în sec. XX. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două constituţii democratice din România. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„În cuprinsul Vechiului Regat al României se expropriază în întregime:
1. Terenurile cultivabile ale domeniului Coroanei, Casei rurale și ale tuturor persoanelor morale, publice și private,
instituţiuni, fundaţiuni etc.
2. Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale supușilor statelor străine.
3. Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale absenteiștilor, precum și două milioane de hectare din pământul
cultivabil al tuturor proprietăţilor particulare, în condiţiunile prevăzute de Constituţie.
Art. 78. Pământul expropriat se vinde în loturi celor îndreptăţiţi în următoarea ordine de precădere:
1. Mobilizaţilor în războiul 1916–1919;
2. Mobilizaţilor în campania din 1913;

36
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

3. Văduvelor de război pentru copii;


4. Agricultorilor mici lipsiţi de pământ;
5. Agricultorilor cu proprietăţi mai mici de 5 ha;
6. Orfanilor de război.
Art. 84. Se consideră ca îndreptăţiţi: preoţii, învăţătorii, precum și toţi ceilalţi funcţionari publici având reședinţa
în comunele rurale, absolvenţii școlilor de agricultură de toate gradele, sub condiţiune ca unii și alţii să locuiască
la ţară și să se oblige să lucreze pământul”. (Legea pentru reforma agrară, 17 iul. 1921)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi forma de stat, precizată în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două evenimente militare, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la categoriile de persoane împroprietărite conform
prezentei legi. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la metoda prin care statul român motiva intelectualii
să se stabilească la sate, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia perioada cuprinsă
între anii 1918–1927/1928 poate fi numită, pe bună dreptate, „decada brătienistă”. (Se punctează prezentarea unui
fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ douã pagini, un eseu despre actele constituţionale românești, având în vedere
(30 puncte):
– menţionarea unei cauze care a dus la adoptarea oricărei Constituţii a României;
– menţionarea a două asemănări și a unei deosebiri existente între prevederile a două Constituţii adoptate în
România, în sec. XIX–XX;
– prezentarea unei caracteristici a regimului politic instaurat prin această Constituţie și precizarea unei consecinţe
a acestui fapt asupra societăţii românești;
– formularea unui punct de vedere referitor la necesitatea adoptării unei Constituţii în România și susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
ACTELE CONSTITUŢIONALE ROMÂNEȘTI
• Din prima jumătate a sec. XIX s-a impus ideea redactării unor proiecte constituţionale, cum ar fi Constituţia
cărvunarilor (1822), Regulamentele Organice (1831, 1832) sau Proclamaţia de la Islaz (1848).
• Pe la jumătatea sec. XIX sunt elaborate Rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Ţara Românească și Moldova (1857),
Convenţia de la Paris (1858) și, după unirea Principatelor, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864).
• După abdicarea lui A.I. Cuza, pe tronul României a fost adus principele Carol I. Prima măsură legislativă de
maximă importanţă impusă de principe a fost elaborarea Constituţiei din 1866, act fundamental menit să creeze
cadrul juridic al dezvoltării ţării.
• Ca urmare a schimbărilor teritoriale, demografice, etnice și confesionale survenite după Marea Unire, precum
și legiferării votului universal (1918) și a legii agrare (1921), s-a impus adoptarea unei noi legi fundamentale care
a creeat cadrul democratic al vieţii politice din România până în anul 1938.
• Asemănări între Constituţiile din 1866 și cea din 1923: monarhia constituţională, ereditară, masculină;
suveranitatea naţională; guvernare reprezentativă; separarea puterilor în stat.
• Deosebiri între Constituţiile din 1866 și cea din 1923: tipul de vot censitar (1866) și universal (1923); dreptul
de veto al Principelui/Regelui (1866) și cel suspensiv (1923); condiţionarea calităţii de cetăţean de apartenenţa la
creștinism (1866), în timp ce în Constituţia din 1923 nu există nicio condiţionare a calităţii de cetăţean.
• Conform Constituţiei din 1923 puterile statului sunt împărţite, conform principiului separării puterilor în stat, astfel:
- puterea legislativă: exercitată de Rege și Parlament (Senat și Camera Deputaţilor);

37
Bacalaureat – ISTORIE.

- puterea executivă: deţinută de Rege și Guvern (constituit de către partidul câștigător în alegeri);
- puterea judecătorească: încredinţată Înaltei Curţi de Justiţie și Casaţie și instanţelor de judecată.
• Prerogativele regelui: numește primul-ministru; este comandantul suprem al armatei; bate monedă; încheie
tratate internaţionale; declară război și încheie pace etc.
• În constituţie sunt stipulate și cele mai importante drepturi și libertăţi cetăţenești: egalitatea cetăţenilor în faţa
legii; votul universal; libertatea presei; libertatea întrunirii și asocierii ș.a.
• Stipularea principiilor democratice în legea fundamentală, introducerea drepturilor și libertăţilor cetăţenești
consolidează schimbările produse prin Marea Unire și creează cadrul democratizării vieţii politice din România
până în anul 1938. Constituţia din 1923 a servit ca model pentru cea din 1991.
• Prima constituţie adoptată în România, în 1866, a reprezentat baza dezvoltării democratice a statului. Lipsa
menţionării statutului de dependenţă faţă de Imperiul Otoman și Puterile Garante, este o dovadă de independenţă
faţă de acestea, arătând ceea ce se va concretiza prin Războiul de Independenţă din 1877 – 1878.

Test nr. 3
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Noi, naţional-socialiștii, am găsit pentru stat o definiţie foarte precisă, spunând că statul nu poate fi o orga­
nizaţie oarecare de oameni oarecare, ci el are sens numai atunci când scopul său ultim este menţinerea unei
identităţi vii a poporului. El trebuie să fie nu doar îngrijitorul unui popor, ci, prin aceasta, în primul rând,
păstrătorul fiinţei, păstrătorul sângelui unui popor. […] Statul însuși are misiunea să pună la adăpost poporul ca
atare, să păstreze poporul ca atare și astfel să garanteze viitorul pentru toţi. Noi nu cunoaștem, așadar, un stat cu
o determinare imprecisă a scopurilor, ci cu o determinare limitată a scopurilor”.
(A. Hitler, Despre Statul Führerului)

B. „Încă de la 1 februarie 1933, Reichstag-ul* fusese dizolvat pentru a se permite naţiunii «să ia parte la guvernarea
naţională». Hitler a început imediat epurarea cadrelor republicane din administraţie. O lege «pentru protecţia
poporului și statului» îi permitea interzicerea ziarelor și a reuniunilor. La 27 februarie, incendierea Reichstag-ului
[…] a oferit posibilitatea anihilării partidului comunist, atât de puternic odinioară: conducătorii au fost uciși sau
duși în lagăre de concentrare, formaţiunile de luptă dispersate fără prea mare rezistenţă”.
(J. Droz, Istoria Germaniei)
* Parlamentul german

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi regimul politic la care se referă sursele A și B. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa B. 2 puncte
3. Menţionaţi câte o formaţiune politică din sursa A, respectiv din sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care consideră că menirea statului este să păstreze
nealterată rasa germană. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două practici politice democratice din a adoua jumătate a sec. XX. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două practici politice totalitare. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Regimul democraţiei liberale […] presupune […] garanţia tuturor formelor de libertate.
[…] Regimul democraţiei liberale este, în primul rând, un regim democratic, ceea ce
înseamnă că cetăţenii participă, direct sau indirect, la putere. […]. Acest tip de democraţie se vrea și liberală,
pentru că ea are drept scop menţinerea și apărarea libertăţilor individuale.
(…) Libertăţile politice [vizează] libertatea presei, a întrunirilor, libertatea de conștiinţă, dreptul de a-și exprima
în libertate opiniile, siguranţa de a nu fi arestat fără motiv. Libertatea economică e fondată pe ideea că economia
se supune unor legi naturale și că statul nu trebuie să le perturbe pe acestea prin intervenţii care ar risca să le

38
OAMENII, SOCIETATEA ȘI LUMEA IDEILOR

denatureze funcţionarea. […] Libertatea socială, strâns legată de libertatea economică, presupune că statul nu
trebuie să intervină în raporturile dintre patroni și salariaţi”.
(S. Bernstein, P. Milza, Istoria secolului XX)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi domeniul care se supune unor legi naturale, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi o informaţie referitoare la regimul democraţiei liberale, la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi două libertăţi politice la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la libertatea socială. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la democraţie, susţinându-l cu două informaţii
selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric, afirmaţia conform căreia în perioada interbelică există regimuri totalitare. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre sistemul pluripartit din România în perioada 1918–38,
având în vedere (30 puncte):
– menţionarea contextului în care se dezvoltă sistemul pluripartit românesc și a două partide parlamentare din
perioada interbelică;
– menţionarea unei deosebiri existente între doctrinele liberală și ţărănistă;
– prezentarea unei caracteristici a regimului politic interbelic și precizarea unui lider politic care s-a impus în
politica românească;
– formularea unui punct de vedere referitor la apariţia partidelor extremiste în România și susţinerea acestuia
printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
SISTEMUL PLURIPARTIT DIN ROMÂNIA ÎNTRE ANII 1918–1941
• Adoptarea votului universal, în 1918, face trecerea de la bipartitismul antebelic la viaţa politică democratică
bazată pe pluripartitism și viaţă parlamentară. Alături de votul universal, legiferarea reformei agrare (1921)
duce la dispariţia partidelor conservatoare, consolidarea poziţiilor Partidului Naţional Liberal și înfiinţarea de
noi partide de centru: Partidul Naţional Ţărănesc (1926) și Partidul Social Democrat, sau extremiste, Partidul
Comunist Român și Legiunea Arhanghelului Mihail.
• Partidele care au guvernat în perioada interbelică: P.N.L. și P.N.Ţ. aveau doctrine diferite: neoliberalismul („prin
noi înșine”) – care suţinea dezvoltarea statului prin forţe proprii și avea ca domenii economice vizate industria și
finanţele – și ţărănismul („porţile deschise”) – care susţinea folosirea capitalului străin și promova agricultura ca
domeniu principal al economiei românești.
• Lideri politici liberali: I.I.C. Brătianu, I.G. Duca, Gheorghe Tătărescu.
• Lideri politici ţărăniști: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Virgil Madgearu.
• Cea mai prolifică guvernare din perioada interbelică a fost cea liberală, așa numita „Decadă brătienistă”, din
perioada 1922–1928: adoptarea constituţiei (1923); unificarea sistemului de învăţământ de stat și particular –
durata celui obligatoriu s-a extins la 7 ani (1924–1928); legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române,
ridicată la rangul de Patriarhie (1925); unificarea administrativă: judeţe, plase și comune – urbane și rurale (1925);
reforma electorală: introducerea „primei electorale” pentru partidul care câștiga 40% din voturi (1926); mai multe
legi cu caracter economic: comercializarea și controlul întreprinderilor de stat, legea energiei, legea minelor.
• După Primul Război Mondial și marea criză economică (1929–1933) se afirmă în Europa ideologiile antidemocratice
(comunismul, fascismul și nazismul) care influenţează și viaţa politică românească. În România, începând cu deceniul
al treilea al sec. XX, apar partidele extremiste de stânga (P.C.R.) și dreapta (Legiunea Arhanghelului Mihail).
• În condiţiile afirmării în Europa a unor ideologii antidemocratice, extremismul de stânga (comunismul) și
de dreapta (legionarismul) s-au manifestat și în viaţa politică românească, începând din deceniul al treilea al
sec. XX. În sept. 1940 – ian. 1941 România a fost stat naţional legionar.

39
Bacalaureat – ISTORIE.

C. STATUL ȘI POLITICA
VOCABULAR DE TERMENI ISTORICI
Abdicare: renunţarea unui monarh la tron.
Adunarea Ţării: instituţie politică medievală cu caracter consultativ alcătuită din membrii tuturor categoriilor
sociale, convocată pentru a hotărî în problemele succesiunii la tron și în cele financiare.
Adunare ad-hoc: adunare consultativă, alcătuită din reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale, convocată în
1857 pentru a discuta problema unirii Principatelor.
Arhondologie: condică în care erau trecute rangurile boierești din Ţările Române.
Armata Roșie: armata U.R.S.S.
Autodeterminare: principiu de drept internaţional care susţine dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta.
Autonomie internă: dreptul unui stat de a se administra singur, coordonat fiind de o putere străină.
Caimacam: locţiitor de domn.
Camarilă: grup influent de persoane din jurul unui conducător.
Cenzură: interzicerea publicării unor informaţii, opinii, opere contrare ideologiei oficiale sau regimului politic existent.
Cnezat: unitate administrativ teritorială formată din mai multe obști sătești, condusă de un cneaz.
Colectivizare: proces prin care este instituită proprietatea de stat (colectivă) asupra terenurilor agricole și
exploatarea acestora prin înfiinţarea de gospodării colective.
Comitat: unitate administrativ teritorială impusă de regalitatea maghiară în Transilvania.
Comunism: ideologie ce avea în vedere, între altele, trecerea proprietăţii particulare asupra mijloacelor de
producţie în proprietate comună sau de stat pentru încetarea exploatării sociale.
Consiliul de Coroană: întrunirea principalilor lideri politici ai ţării sub conducerea regelui, pentru a lua hotărâri,
în special, în probleme de politică internaţională.
Convenţia de la Paris: document cu caracter constituţional adoptat de Puterile Garante în 1858 care reglementează
organizarea Principatelor Unite.
Curtea domnească: reședinţa domnitorului; capitala ţării.
Democraţie reprezentativă: regim politic în care puterea este deţinută de cetăţenii cu drept de vot, care își aleg
reprezentanţi în instituţiile statului.
Descălecat: termen folosit de cronicari în relatarea întemeierii Ţărilor Române; transfer de populaţie din
Transilvania la S și E de Carpaţi, care a ajutat la constituirea Ţării Românești și Moldovei.
Destalinizare: condamnarea practicilor staliniste de către urmașul lui Stalin la conducerea Partidului Comunist
al U.R.S.S., Nikita Hrușciov, ceea ce a constituit un exemplu pentru celelalte state comuniste.
Dinastie: familie din rândul căreia sunt aleși conducătorii unui stat.
Diploma Cavalerilor Ioaniţi: act de donaţie, emis de regele maghiar Bela IV (1247), care oferă informaţii despre
societatea românească de la S de Carpaţi.
Diploma leopoldină: act cu caracter constituţional emis, în 1691, de împăratul Leopold I de Habsburg, prin care
este stabilită organizarea Principatului Transilvania în cadrul Imperiului Habsburgic.
Disidenţă: opinie, atitudine diferită sau opusă celei promovate oficial de un regim.
District: unitate administrativ teritorială caracteristică românilor din Transilvania.
Dominium eminens: dreptul domnului asupra pământului arabil al ţării, pe care îl transmite prin danii supușilor.
Domnie: instituţia supremă în statul medieval românesc, prerogativele acesteia fiind exercitate de către domn.
Economie de piaţă: economie bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie și pe reglementare
liberă, pe baza cererii și ofertei de bunuri și servicii.
Glasnosti: transparenţă în luarea deciziilor publice în statul sovietic.
Ideologie: ansamblu de idei ce exprimă o anumită concepţie despre societate; orice regim politic are la bază o ideologie.
Judeţ: unitate administrativ teritorială din Ţara Românească.
Locotenenţă domnească: instituţie cu rol executiv, alcătuită din trei persoane, care conduce statul în timpul
vacanţei tronului (lipsa unui domnitor).
Marcă: unitate de apărare creată de maghiari în ţinuturile de graniţă.
Mitropolie: instituţia conducătoare a Bisericii din Ţara Românească și Moldova, în frunte cu un mitropolit
subordonat ierarhic Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol.

40
STATUL ȘI POLITICA

Monarhie constituţională: formă de guvernământ în care puterea monarhului este limitată de către Constituţie.
„Monstruoasa coaliţie”: alianţa dintre liberalii-radicali și conservatori, constituită după lovitura de stat a lui
Cuza din 1864, ce și-a propus îndepărtarea acestuia și aducerea unui principe străin.
Naţionalizare: trecerea mijloacelor de producţie din proprietatea particulară în cea a statului.
Oastea cea Mare: tot poporul înarmat.
Oastea cea Mică: garda domnului și steagurile boierești.
Obștea sătească: formă de organizare colectivă caracterizată prin existenţa duală a proprietăţii: comună (ape,
pășuni, păduri) și particulară (casa, dependinţele, terenul arabil).
Pașoptiști: revoluţionarii de la 1848.
Perestroika: restructurarea, reformarea partidului și instituţiilor statului sovietic.
Plebiscit: consultare a cetăţenilor care urmează să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” asupra unui act de importanţă deosebită.
Proletcultism: cultura proletariatului, bazată pe ideea luptei de clasă în regimul totalitar comunist.
Puterile Garante: cele șapte mari puteri europene: Imperiul Otoman, Imperiul Austriac, Imperiul Rus, Marea
Britanie, Franţa, Sardinia (Italia), Prusia (Germania).
Republică: formă de stat în care șeful statului este un președinte ales fie prin vot direct, de cetăţeni, fie de
Parlament, pe o perioadă determinată de timp.
Revoluţie: acţiune cu caracter social-politic și ideologic ce vizează transformarea radicală a societăţii în toate
domeniile, trecerea la o stare de modernizare a acesteia.
Rotativa guvernamentală: practică politică, legiferată în anul 1895, bazată pe alternanţa la guvernare a Partidului
Naţional Liberal și a Partidului Conservator, existentă până în 1914.
Rotirea cadrelor: schimbarea periodică din funcţie a cadrelor din Partidul Comunist Român, sub pretextul unei
cât mai bune cunoașteri a sistemului; în realitate, se încerca prevenirea formării unor grupuri de putere autonome
faţă de conducerea partidului.
Scaun: unitate administrativ teritorială caracteristică sașilor și secuilor din Transilvania.
Secularizare: act prin care proprietăţile Bisericii, în urma unei despăgubiri, trec în cea a statului; tendinţa de
diminuare a rolului religiei în viaţa socială.
Sfat Domnesc: instituţie politică medievală cu caracter consultativ alcătuită din boierii cu dregătorii și clerul
înalt care îl ajută pe domn în conducerea statului.
Suveranitate: calitatea de a nu depinde de nici o altă putere de stat, manifestată prin elaborarea nestingherită a
politicii interne și externe.
Tezele din iulie: cele 17 propuneri ale lui Nicolae Ceaușescu, survenite după vizita acestuia din 1971 în ţări din
Extremul Orient (China, Coreea de Nord, Vietnam), prin care se va institui comunismul de tip asiatic în România.
Tribut (sau „haraci”): sumă plătită de Ţările Române Imperiului Otoman în schimbul păcii.
„Ţară”: unitate politico-administrativă caracteristică românilor în Evul Mediu.
Ţinut: unitate administrativ teritorială din Moldova.
Universitatea sașilor: unitate politico-administrativă formată din șapte scaune săsești și două districte ale românilor.
Voievodat: unitate politico-administrativă formată din mai multe cnezate, condusă de un voievod; formă de
organizare politică a românilor în Evul Mediu.
Vot censitar: vot bazat pe avere.

REPERE CRONOLOGICE
1111: atestarea primului comitat organizat de maghiari în Transilvania (Bihor).
1111/1113: atestarea principelui Mercurius în Transilvania.
1176: atestarea voievodului Leustachius în Transilvania.
1241: marea invazie mongolă (tătară) în spaţiul românesc și în teritoriile din jurul acestuia.
1247: regele maghiar Bela IV emite Diploma Cavalerilor Ioaniţi, care oferă informaţii despre societatea românească
de la S de Carpaţi.
1277: conflict armat între voievodul Litovoi și regele Ungariei.
9 – 12 nov. 1330: bătălia de la Posada, în urma căreia voievodul Basarab I a reușit să obţină independenţa Ţării
Românești de la regele maghiar Carol Robert d’Anjou.

41
Bacalaureat – ISTORIE.

1346: atestarea lui Balica, conducător al Dobrogei.


1359: întemeierea Mitropoliei Ţării Românești, cu sediul la Argeș.
1366: sunt emise diplomele lui Ludovic d’Anjou care condiţionează calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism.
1370: întemeierea Mitropoliei de la Severin.
1387: întemeierea Mitropoliei Moldovei, la Suceava.
1388: domnul muntean, Mircea cel Bătrân, include Dobrogea în Ţara Românească.
1401: recunoașterea Mitropoliei de la Suceava de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol.
1417: Dobrogea este cucerită de otomani.
1541: cucerirea de către Imperiul Otoman a celei mai mari părţi din Ungaria; Transilvania devine principat
autonom sub suzeranitate otomană.
1691: emiterea Diplomei leopoldine.
1697 – 1699: trecerea unei părţi a românilor ortodocși la religia greco-catolică („Unirea cu Roma”).
1711: instaurarea regimului fanariot în Moldova.
1716: instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească.
1791: este elaborat Supllex Libellus Valachorum.
1821: Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu în Ţara Românească.
1822: revenirea la domniile pământene în Ţara Românească și Moldova.
1848 – 1849: Au loc mișcări revoluţionare în spaţiul românesc.
1849: Convenţia de la Balta Liman, încheiată între Imperiul Otoman și Rusia, care restabilește regimul regu­
lamentar în Principate.
1853 – 1856: Războiul Crimeii – Principatele sunt ocupate de trupele rusești și austriece.
1856: Conferinţa de pace de la Paris.
1857: Compromisul de la Osborne între monarhii Marii Britanii și Franţei.
1857: activitatea Adunărilor ad-hoc.
1858: Conferinţa de la Paris adoptă o convenţie care reglementează organizarea noului stat, Principatele Unite ale
Moldovei și Valahiei.
5 ian. 1859: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei.
24 ian. 1859: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn și în Ţara Românească.
22 ian. 1862: constituirea primului guvern unic din România, condus de Barbu Catargiu.
24 ian. 1862: convocarea primei Adunări unice din România.
1863: adoptarea Legii privind secularizarea averilor mănăstirești.
2 mai 1864: lovitura de stat a lui Alexandru Ioan Cuza și instaurarea regimului autoritar.
26 aug. 1864: promulgarea Legii rurale.
11 febr. 1866: abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.
10 mai 1866: alegerea lui Carol I de Hohenzollern ca domnitor al României.
1875: constituirea Partidului Naţional Liberal.
4 apr. 1877: încheierea Convenţiei româno-ruse la București.
9 mai 1877: proclamarea independenţei României.
Aug. 1877: armata română trece Dunărea și intră în război direct cu Imperiul Otoman.
28 nov. 1877: capitularea Plevnei.
1 iul. 1878: adoptarea Tratatului de pace de la Berlin, prin care este recunoscută independenţa României.
1880: constituirea Partidului Conservator.
14 mart. 1881: Parlamentul votează transformarea României în Regat.
10 mai 1881: încoronarea lui Carol I ca rege al României.
18 mai 1881: „Pactul de Familie” – Ferdinand de Hohenzollern este desemnat succesor la tronul României.
1913: România obţine Cadrilaterul de la Bulgaria, în urma celui de-al doilea război balcanic.
15 iun. 1914: asasinarea la Sarajevo a prinţului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand (atentatul de
la Sarajevo).
15 iul. 1914: Austro-Ungaria declară război Serbiei. Începe Primul Război Mondial.
21 iul. 1916: Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște adoptarea unei politici de expectativă armată (neutralitate
favorabilă Antantei).

42
STATUL ȘI POLITICA

4 aug. 1916: Convenţia politică și militară dintre An­tanta și România.


14 aug. 1916: Consiliul de Coroană de la București decide intrarea României în război de partea Antantei.
24 apr. 1918: Tratatul de pace de la București, încheiat de România cu Puterile Centrale (regele Ferdinand I a
refuzat să-l sancţioneze).
27 mart./9 apr. 1918: unirea Basarabiei cu România.
15/28 nov. 1918: unirea Bucovinei cu România.
18 nov./1 dec. 1918: unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
23 aug. 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste și trece de partea Aliaţilor (S.U.A., Marea
Britanie, U.R.S.S.).
12 – 13 sept. 1944: semnarea Convenţiei de Armistiţiu dintre România și U.R.S.S.
6 mart. 1945: formarea guvernului Petru Groza, dominat de comuniști.
Aug. 1945 – ian. 1946: „greva regală”, prin care regele Mihai I refuză să semneze actele emise de guvernul Petru
Groza dominat de comuniști.
19 nov. 1946: alegeri parlamentare falsificate de comuniști, pentru a avea controlul Legislativului.
30 dec. 1947: abdicarea forţată a regelui Mihai I și proclamarea Republicii Populare Române.
1948: schimbarea denumirii Partidului Comunist Român în Partidul Muncitoresc Român; naţionalizarea
întreprinderilor; Constituţia R.P.R.; înfiinţarea Securităţii.
1949 – 1962: colectivizarea agriculturii.
1952: eliminarea Anei Pauker, lui Vasile Luca și Teohari Georgescu din conducerea P.M.R.
1965: Ceaușescu este ales secretar general al Partidului; Partidul revine la denumirea P.C.R.; adoptarea unei noi
Constituţii, care schimbă numele statului în Republica Socialistă România.
1971: Nicolae Ceaușescu elaborează „Tezele din iulie”, document cu importante consecinţe pentru societate.
1974: Ceaușescu este ales de Marea Adunare Naţională președinte al R.S.R.
Dec. 1989: are loc o revoluţie care pune capăt regimului comunist.
20 mai 1990: primele alegeri parlamentare și prezidenţiale postcomuniste, câștigate de F.S.N. și Ion Iliescu.
8 dec. 1991: adoptarea prin referendum popular a Constituţiei.
Dec. 1996: câștigarea alegerilor parlamentare și prezidenţiale de către Convenţia Democrată Română și Emil
Constantinescu; prima alternanţă democratică la guvernare.
Apr. 2004: integrarea României în N.A.T.O.
1 ian. 2007: admiterea României în U.E.

1. AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUŢII CENTRALE


ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (SEC. IX – XVIII)

1. A. EVOLUŢIA STATELOR MEDIEVALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC.


a. Autonomiile locale în spaţiul românesc.

• În sec. IX – XI ungurii fac dese incursiuni în Transilvania, cucerind-o până în secolul XIII.
• În Transilvania sunt colonizaţi sașii și secuii, care primesc privilegii.
• 1241: are loc marea invazie mongolă (tătară) – sunt distruse mai multe așezări. În urma retragerii, mongolii
au creat Hanatul Hoardei de Aur în nordul Mării Negre, de unde au întreprins incursiuni în ţinuturile
românești.
• Forma de organizare cunoscută de români la începutul Evului Mediu este obștea teritorială sau sătească („satul
fără stat”, Nicolae Iorga):
- conducerea era exercitată de sfatul bătrânilor și de un jude sau cneaz;
- din rândul acesteia se diferenţiază elita socială care acaparează pământurile și vitele.
• Prin unirea obștilor teritoriale au apărut structuri politice prestatale (Romaniile populare, Nicolae Iorga);
menţionate în izvoare cu numele de: ţări, cnezate, voievodate, jupanate, codri, câmpuri, ocoale, cobâle.

43
Bacalaureat – ISTORIE.

Formaţiunile politice Sec. Localizarea Centrul politic Izvoarele care le atestă


Voievodatul lui Gelu IX Podișul Transilvaniei Dăbâca
Voievodatul lui Glad IX Banat Cuvin
Annonymus, Gesta
Voievodatul
IX Crișana Biharea Hungarorum
lui Menumorut
Bălgrad (Alba Annonymus, Gesta
Voievodatul lui Gyla XI Podișul Transilvaniei
Iulia) Hungarorum
Voievodatul lui Ahtum XI Banat Morisena Legenda Sfântului Gerard
Cnezatul lui Ioan XIII Sudul Olteniei –
Cnezatul lui Farcaș XIII Nordul Olteniei –
Voievodatul lui Litovoi XIII Între râurile Olt (dreapta) și Jiu – Diploma Cavalerilor
Voievodatul lui Seneslau XIII În stânga Oltului – Ioaniţi (1247)
Teritoriul cuprins între estul
Ţara Severinului XIII –
Banatului și vestul Olteniei
Tatos XI Dobrogea Dârstor
Satza XI Dobrogea Preslav
Sestlav XI Dobrogea Vicina Ana Comnena, Alexiada
b. Construcţia statală în spaţiul românesc.
Factorii care au contribuit la apariţia statelor medievale românești:
• Context intern: creșterea demografică; dezvoltarea economică; ierarhizarea socială (desprinderea unei elite eco­
nomice și politice: „mai marii pământului”).
• Context extern: decăderea puterii tătarilor din N Mării Negre; criza politică din Ungaria agravată de stingerea
dinastiei Arpadiene (lupte până în 1308 când tronul este ocupat de un membru al dinastiei d’Anjou);

Etapele constituirii statelor medievale:


• unificarea formaţiunilor prestatale sub o autoritate centrală;
• „descălecatul”: întemeierea Ţării Românești și a Moldovei;
• crearea instituţiilor interne necesare afirmării și apărării statului.

Transilvania
• Voievodatul Transilvaniei este rezultatul unificării formaţiunilor politice existente în secolele IX – XI sub
conducerea unui voievod, realizată în etape.
• Etapa voievodatelor:
- Sec. IX: Voievodatul lui Gelu; Voievodatul lui Glad; Voievodatul lui Menumorut.
- Sec. XI: Voievodatul lui Gyla; Voievodatul lui Ahtum.
• Etapa cuceririi maghiare (sec. XI – XIII): Transilvania este cucerită și organizată în comitate (după model occidental).
• Încercarea transformării voievodatului în principat (1111/1113 este atestat principele Mercurius) s-a lovit de
opoziţia românilor (1176, este atestat voievodul Leustachius).
• Colonizarea sașilor și secuilor (sec. XII – XIII) pentru apărarea teritoriului și respectiv, dezvoltarea economică.
Au dreptul de a avea organizare proprie (scaunele săsești și secuiești).
• Românii își păstrează organizarea tradiţională, în „ţări” (districte), dar pierd, treptat toate drepturile politice și
religioase. Principalele lor districte sunt Făgăraș, Amlaș, Maramureș, Haţeg, Severin ș.a.
• Statutul românilor:
- Sec. XIII: sunt înlăturaţi din Congregaţii (Adunările nobiliare);
- Sec. XIV: pierd dreptul de a participa la viaţa politică – diplomele lui Ludovic d’Anjou condiţionează calitatea de
nobil de apartenenţa la catolicism (1366);
- Sec. XV: constituirea alianţei dintre fruntașii sașilor și secuilor cu nobilimea maghiară (Unio Trium Nationum)
împotriva românilor;
- Sec. XVI: prin codul de legi, Tripartitum–ul lui Ștefan Werböczi, românii primesc statutul de toleraţi.

44
STATUL ȘI POLITICA

• Sistemul politic transilvănean are la bază existenţa stărilor sociale (nobilimea maghiară, patriciatul sașilor,
fruntașii secuilor) și ale confesiunilor recunoscute oficial – recepte – (catolică, luterană, calvină, unitariană).
Acest sistem exclude pe românii de confesiune ortodoxă, cei care formează populaţia majoritară a voievodatului.
• În 1541, în condiţiile cuceririi regatului maghiar de către otomani, Transilvania devine principat autonom sub
suzeranitate otomană.
• De la sfârșitul secolului XVII, Transilvania intră sub dominaţia Imperiului Habsburgic, statutul ei este consfinţit
prin Diploma Leopoldină (1691). Își păstrează organizarea internă, funcţia de principe revine împăratului, este
condusă de un guvernator imperial și de Cancelaria Aulică de la Viena (rolul Dietei este diminuat).
• Prin diplomele din 1699 și 1701, împăratul Leopold I acordă o serie de drepturi și privilegii românilor care
au trecut la Biserica unită cu Roma (prin semnarea actului de unire de către mitropolitul Teofil, în 1697, și
mitropolitul Atanasie Anghel, în 1698).
• În Transilvania procesul întemeierii statului de sine stătător este împiedicat de cucerirea maghiară. Intrarea
succesivă sub dominaţie otomană și habsburgică a menţinut statutul de „toleraţi” al românilor.

Ţara Românească
• Etapa cnezatelor și voievodatelor: Diploma Cavalerilor Ioaniţi (1247), emisă de regalitatea maghiară, atestă
existenţa a cinci structuri politice la S de Carpaţi: Cnezatele lui Ioan și Farcaș; Voievodatele lui Litovoi și Seneslau;
Ţara Severinului.
• În 1277 voievodul Litovoi cade în luptă, în urma refuzului de a mai recunoaște suzeranitatea regelui maghiar, el
fiind înlocuit cu fratele lui Bărbat (după ce acesta s-a răscumpărat cu o mare sumă de bani).
• Etapa „descălecatului”: tradiţia istorică susţine ca întemeietor pe Negru-Vodă din Făgăraș, care a „descălecat”
la sud de Carpaţi în 1291 și a întemeiat un stat (considerându-se ca foarte important aportul românilor din
Transilvania la constituirea statului).
• Din punct de vedere istoric, întemeietor de ţară este considerat Basarab I (?1310 – 1352), cel care a unificat
structurile politice de la S de Carpaţi, fiind recunoscut voievod de regalitatea maghiară. El a reușit să obţină
independenţa de la regele maghiar, Carol Robert d’Anjou, în urma bătăliei de la Posada (9 – 12 nov. 1330).
• Basarab I a încheiat procesul de unificare prin stăpânirea Banatului de Severin și supunerea, pe o cale sau alta,
a cnezatelor și voievodatelor. A avut titlul de „mare voievod”.
• Nicolae Alexandru (1352 – 1364): întemeiază, la 1359, Mitropolia (centrul de legitimare a puterii divine a
Domniei) cu sediul la Argeș, dependentă de Patriarhia ecumenică de la Constantinopol. Își ia titlul de domn și
sin­gur stăpânitor.
• Vladislav Vlaicu (1364 – 1377): bate primele monede proprii în 1365 (ducatul, dinarul și banul, toate din argint)
și întemeiază o a doua mitropolie, cu sediul la Severin, pentru a stopa expansiunea catolicismului (1370). Obţine
Amlașul și Făgărașul recunoscând suzeranitatea regelui maghiar Ludovic I d’Anjou.

Moldova
• „Descălecatul” lui Dragoș: în anii 1352 – 1353, regele maghiar Ludovic I d’Anjou a creat o marcă de apărare împotriva
tătarilor, cu capitala la Baia, la conducerea acesteia numind pe Dragoș din Bedeu, un voievod român din Maramureș.
• „Descălecatul” lui Bogdan: în anii 1359 – 1360, moldovenii se răscoală împotriva urmașilor lui Dragoș ca
reprezentanţi ai suzeranităţii maghiare. Voievodul maramureșean Bogdan din Cuhea trece la E de Carpaţi, de partea
moldovenilor, care îl recunosc drept conducător. Respinge oștile maghiare și obţine independenţa statului (1365).
• Laţcu (1368 – 1375): în schimbul recunoașterii statului de către Papalitate și a titlului de „duce”, acceptă crearea
Episcopiei catolice de la Siret.
• Petru I Mușat (1375 – 1391):
- Întemeiază, în 1387, Mitropolia de la Suceava (nerecunoscută de Patriarhia de la Constantinopol, deoarece
domnul a dorit să numeasc el un mitropolit român, ceea ce contravenea canoanelor patriarhale). Recunoașterea a
fost obţinută de Alexandru cel Bun, în 1401;
- bate monedă (grosul din argint);
- întreţine legături diplomatice cu Polonia și se recunoaște vasal al regelui (1387).
• Roman I (1391 – 1394): desăvârșește unificarea statului, întinzându-și stăpânirea și asupra Ţării de Jos. Își ia
titlul de „domn singur stăpânitor”.

45
Bacalaureat – ISTORIE.

Dobrogea
• Pentru secolul X sunt atestate epigrafic jupanatele lui Dimitrie și Gheorghe.
• Până în 1204 a făcut parte din thema bizantină Paristrion.
• În secolul XIII documentele menţionează „Ţara Cavarnei” situată între Mangalia și Varna.
• Procesul întemeierii s-a desfășurat în contextul înlăturării pretenţiilor de dominaţie ale Ţaratului Bulgar
și Imperiului Bizantin. În anul 1346 este atestat Balica. Urmașul său, Dobrotici, obţine independenţa și titlul
de despot de la bizantini. Ivanco bate monedă, în timpul său Dobrogea se confruntă cu primele atacuri ale
otomanilor.
• În contextul creșterii pericolului otoman la Dunăre, domnul muntean, Mircea cel Bătrân, integrează Dobrogea
Ţării Românești (1388 – 1417).

1. B. INSTITUŢII CENTRALE ȘI LOCALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (SEC. IX – XVIII).


a. Instituţii centrale și autonomii locale în Transilvania.

• Voievodatul: Voievodul este numit de regele Ungariei, atribuţiile sale sunt legate de politica internă și de apărare.
Dispune de ajutorul unui vice-voievod și de o cancelarie proprie. În momente de criză ale regalităţii, unii voievozi
au condus ca adevăraţi suverani: Roland Borșa (1288 – 1293) și Ladislau Kan (1294 – 1314).
• Adunarea  generală a nobililor (Congregaţiile nobiliare): instituţie cu rol consultativ din care fac parte nobili
maghiari, reprezentanţii clerului înalt, fruntași ai sașilor și secuilor. Din 1514 se va transforma în Dietă.
Organizarea administrativ-teritorială:
• Comitate: unităţi administrativ-teritoriale controlate de regalitatea maghiară  și subordonate voievodului (Bihor,
Crasna, Dăbâca,  Cluj, Alba, Timiș ș.a).
• Scaune: unităţi administrativ-teritoriale autonome caracteristice  secuilor și sașilor. Sașii aveau o organizare
proprie, Universitatea sașilor (Universitas saxorum): 7 scaune săsești și două districte românești.
• Districte (ţări): unităţi administrativ-teritoriale autonome caracteristice românilor, plasate în zone de margine
ale  Transilvaniei – Făgăraș, Amlaș, Maramureș, Haţeg, Severin ș.a.).

b. Structuri instituţionale în Ţara Românească și Moldova.


• Domnia: principala instituţie politică a statului medieval românesc. Domnul (din lat. dominus – stăpân absolut)
deţine toate atributele puterii în stat:
- politică internă: legislator suprem, judecător suprem, conducător suprem al armatei (mare voievod), acordă
privilegii și ranguri boierești, stabilește dările, bate monedă (simbol al suveranităţii statului), face danii;
- politică externă: încheie tratate internaţionale, declară război și încheie pace, trimite și primește solii.
• Domnul deţine întregul fond funciar al ţării pe care îl împarte supușilor săi (dominium eminens).
• Succesiunea la tron: sistem electiv-ereditar – domnul este ales de către Adunarea Ţării din cadrul dinastiei
domnitoare („os domnesc”), având drept de domnie toţi descendenţii pe linie masculină.
• Cele mai importante dinastii au fost: Basarabii în Ţara Românească și Mușatinii în Moldova.
• Originea puterii domnului era considerată a fi de natură divină, conform celor două formule din titulatura
domnului – „Io” („cel ales de Dumnezeu”) și „din mila lui Dumnezeu”.
• Caracterul stăpânirii: stăpân deplin – „singur stăpânitor” – (în interior și exterior).
• Însemnele puterii: coroana (folosită până în vremea lui Constantin Brâncoveanu, 1688 – 1714), hlamida, sceptrul, stindardul.
• Din secolul XVI, în contextul agravării dominaţiei otomane,  alegerea domnului este însoţită de confirmarea Porţii.
• În secolul XVII alternează regimul boieresc (puterea deţinută de marii boieri în dauna domniei) cu perioade în care
domnia este mai puternică: Matei Basarab (1632 – 1654) în Ţara Românească și Vasile Lupu (1634 – 1653) în Moldova.
• Din 1711 (Moldova) și 1716 (Ţara Românească) domnii sunt numiţi direct de către sultanul otoman din rândul
marilor dragomani greci din cartierul Fanar din Constantinopol.
În timpul regimului fanariot se constată permanentizarea sistemului de vânzare a tronului (scoaterea la mezat).
Slăbirea puternică a instituţiei domniei. Domnul era considerat un simplu funcţionar otoman, asimilat rangului
unui pașă cu trei (Ţara Românească) sau două (Moldova) tuiuri (grade otomane).
Sfatul Domnesc: instituţie consultativă (ajută pe domn în luarea deciziilor mai importante) alcătuită din boierii
cu dregătorii și clerul înalt (mitropolitul și episcopii).

46
STATUL ȘI POLITICA

Dregătoriile Atribuţii
Marele ban al Olteniei Cea mai înaltă dregătorie din Ţara Românească
Portarul Sucevei Cea mai înaltă dregătorie din Moldova
Vornicul Șeful curţii domnești
Logofătul Șeful cancelariei domnești
Vistiernicul Administratorul finanţelor
Spătarul Comandantul oștirii, purtătorul spadei domnului la ceremonii

Adunarea Ţării: instituţie consultativă, alcătuită din  reprezentanţi ai boierilor, clerului, orășenilor, ţăranilor
liberi, convocată în situaţii deosebite. Atribuţii principale : confirmarea domnului, aprobarea taxelor interne și
externe (tributul către Imperiul Otoman).
Biserica: instituţie ecleziastică organizată sub forma Mitropoliei (Argeș – Ţara Românească, Suceava – Moldova)
și a episcopiilor (Râmnic și Buzău – Ţara Românească; Roman, Rădăuţi și Huși – Moldova).
• Este puternic sprijinită de domnie care ctitorește biserici și mănăstiri înzestrate apoi cu moșii prin numeroase
acte de danie.
• Atribuţiile mitropolitului: este considerat al doilea demnitar al statului, cel mai important sfetnic al domnului;
conferă sacralitate persoaneidomnului prin actul mirungerii („miruire”) – cel mai important act al încoronării;
locţiitor al domnului în cazul imposibilităţii acestuia de a-și exercita autoritatea; conduce solii încredinţate de domn.
Armata: este alcătuită din mai multe corpuri:
- Oastea cea mare: tot poporul înarmat;
- Oastea cea mică: garda domnului și trupele boierilor;
- mercenarii (lefegii): oșteni profesioniști plătiţi pentru serviciul militar.
Organizarea administrativ-teritorială:
- judeţe: Ţara Românească;
- ţinuturi: Moldova.
Boierii, împreună cu ostașii și slujitorii domnului, alcătuiau Curtea domnească.

Reţineţi!
• Factorii interni care au contribuit la constituirea statelor medievale românești: creșterea demografică,
ierarhizarea socială și dezvoltarea economică.
• Factorii externi care au contribuit la constituirea statelor medievale românești: scăderea puterii tătarilor și
criza dinastică din Ungaria.
• În secolele XI – XIII maghiarii cuceresc Transilvania, pe care o organizează după model occidental, și
colonizează aici pe sași și secui, cărora le acordă privilegii.
• Românii din Transilvania își pierd toate drepturile politice și religioase; sunt numiţi „toleraţi”.
• Ţara Românească a fost întemeiată de Basarab I, el obţine independenţa de la Regatul maghiar (1330). Nicolae
Alexandru întemeiază Mitropolia de la Argeș (1359). Vladislav Vlaicu bate monedă (1365) și întemeiază a doua
mitropolie, la Severin (1370).
• Moldova a fost întemeiată de voievodul maramureșan Bogdan I, care obţine independenţa de la Regatul
maghiar (1365). Petru I Mușat întemeiază Mitropolia de la Suceava (1987), bate monedă și întreţine relaţii cu
Regalitatea poloneză, căreia îi recunoaște suzeranitatea. Roman I desăvârșește unificarea ţării prin unirea
părţii de nord cu cea de sud (Ţara de Sus cu Ţara de Jos).
• Forma de organizare a Ţărilor Române în Evul Mediu este voievodatul. Cele trei instituţii politice din Ţara
Românească și Moldova sunt: Domnia, Sfatul Domnesc și Adunarea Ţării.
• Domnul este de origine divină, el are prerogative interne (judecător suprem, legiuitor suprem, conducător
suprem al armatei, bate monedă, numește în funcţii etc.) și externe (declară război și încheie pace, încheie
tratate internaţionale, trimite și primește solii). Din sec. XVI domnul este ales prin voinţa sultanului, iar în
sec. XVII alternează regimul boieresc cu domnii puternice. În sec. XVIII, în contextul impunerii regimului
fanariot, domnul devine simplu funcţionar al sultanului.
• Biserica este organizată sub forma mitropoliilor și episcopiilor. Mitropolitul era considerat al doilea om în stat.
• Armata este alcătuită din Oastea cea Mare, Oastea cea Mică și mercenari (lefegii).

47
Bacalaureat – ISTORIE.

2. STATUL ROMÂN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC


LA REALIZAREA ROMÂNIEI MARI (SEC. XVIII – XIX)

2. A. PROIECTE POLITICE DIN SECOLUL XVIII ȘI DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX.
a. Proiecte politice în Principate, la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX.

• Se naște naţiunea română în spaţiul românesc, ea care are ca opţiuni fundamentale unitatea și independenţa.
• Argumente folosite: vechimea în spaţiul locuit de români, faptul că este majoritară, latinitatea.
• Regimul fanariot din Moldova și Ţara Românească se caracterizează prin: restrângerea autonomiei; sporirea
obligaţiilor faţă de Poartă; fiscalitatea excesivă; corupţie; grecizarea instituţiilor și culturii.
• În Transilvania este instaurat regimul habsburgic. Prin Diploma leopoldină (1691), românii sunt menţinuţi în
starea de toleraţi. În 1697 – 1699, o parte din românii ortodocși trec la greco-catolicism (Unirea cu Roma).
• Reformismul domnesc. Reforme adoptate de unii domni fanarioţi:
- Constantin Mavrocordat (Moldova și Ţara Românească): folosește metode caracteristice absolutismului luminat,
care au avut un efect modernizator, cu consecinţe pozitive în perioada care a urmat:
✓ reforma fiscală: unificarea dărilor într-o taxă anuală împărţită în patru rate;
✓ reforma socială: boierii sunt împărţiţi în trei categorii (mare, mijlocie și mică) care beneficiază de leafă; des­
fiinţează șerbia;
✓ reforma agrară: posibilitatea ţăranilor de a se răscumpăra, a avut drept scop asigurarea solvabilităţii acestora
la prestarea dărilor către stat;
✓ reforma administrativă: administraţia locală a fost unificată și subordonată celei centrale – judeţele/ţinuturile
sunt conduse de câte doi ispravnici cu funcţii administrative, fiscale și judiciare;
✓ reforma juridică: numește judecători speciali din rândul marilor boieri fără dregătorii.
- Alexandru Ipsilanti (Ţara Românească): elaborează Pravilniceasca condică – un corpus de legi civile după model
bizantin în care se regăsesc unele idei iluministe (1780), propune reforme în domeniile administrativ, fiscal și al
învăţământului,
- Ioan Gheorghe Caragea (Ţara Românească): elaborează Legiuirea Caragea, cod de legi civile și penale cu influenţe
bizantine și idei iluministe (1818).
• Reformismul imperial (Transilvania):
- Maria Tereza:
✓ recunoaște religia ortodoxă ca religie receptă;
✓ stabilește obligaţiile ţăranilor (robota), micșorându-le totodată (Certa puncta, 1769);
✓ lansează o campanie de alfabetizare (Ratio educationis, 1777);
- Iosif II:
✓ desfiinţează cenzura cărţilor și revistelor;
✓ acordă ţăranilor dreptul de a prezenta plângeri în faţa funcţionarilor de stat;
✓ abolește iobăgia pe domeniile personale;
✓ acordă libertate tuturor religiilor în cuprinsul imperiului (Edictul de Toleranţă, 1781);
✓ abolește servitutea personală în Transilvania (1785).
• Reformismul boieresc (Ţara Românească și Moldova):
- premise:
✓ interesul Marilor Puteri faţă de problema Principatelor;
✓ constituirea Partidei Naţionale, alcătuită din boieri români, care militează pentru înlăturarea regimului fanariot ;
✓ afirmarea tendinţei de emancipare de sub dominaţia grecilor fanarioţi;
- obiective: abolirea regimului fanariot și instituirea unor domnii naţionale (pământene);
- memorii înaintate Marilor Puteri la tratativele de pace ale războaielor ruso-austro-otomane;
- proiecte politice:
✓ 1769: proiectul unei „republici aristocratice”, conduse de un sfat alcătuit din 12 boieri, elaborat de mitropolitul
Moldovei, Gavril Callimachi;
✓ 1802: prezentarea proiectului de republică „aristo-democraticească” preconizată de boierul moldovean Di­
mi­trie Sturdza.

48
STATUL ȘI POLITICA

• Mișcarea naţională din Transilvania:


- Mișcarea lui Ioan Inochentie Micu, episcop unit din Transilvania: în 1731 – 1744 elaborează mai multe memorii,
numite Supplex Libellus, care cuprind doleanţele românilor. Argumentele pe care-și bazează lupta politică sunt
numărul mare al românilor și vechimea acestora;
- Mișcarea Supplex-ului: Școala Ardeleană – curent cultural iluminist promovat de o elită intelectuală greco-
catolică (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu) care militează pentru drepturile
românilor. În 1791 este elaborat Supllex Libellus Valachorum în care sunt afirmate drepturile românilor:
✓ eliminarea termenului de „toleraţi” atribuit românilor;
✓ drepturi egale cu naţiunile privilegiate;
✓ egalitatea confesională.

b. Proiecte politice din perioada 1821 – 1848.

• Revoluţia de la 1821 din Ţara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu, în timpul căreia au fost elaborate:
- Proclamaţia de la Padeș: un act mobilizator adresat poporului pentru a se ridica împotriva conducătorilor
„bisericești” și „politicești”, folosindu-se ca argument dreptul natural;
- Cererile norodului românesc, act cu valoare constituţională, care prevedea: restabilirea domniilor pământene,
scutiri de dări pentru o perioadă de trei ani, desfiinţarea vămilor interne, desfiinţarea privilegiilor boierești,
ocuparea funcţiilor publice pe merit, înfiinţarea armatei permanente.
• O urmare a revoluţiei, dar și a memoriilor boierești, a fost instituirea domniilor pământene: Grigore Dimitrie 
Ghica (Ţara Românească) și Ioniţă Sandu Sturdza (Moldova).
• „Constituţia cărvunarilor” (1822), elaborată de Ionica Tăutu în Moldova, proclama egalitatea în fata legilor,
respectul proprietăţii, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, atribuirea funcţiilor potrivit meritului,
libertatea muncii etc. Principiul separării puterilor era vizat prin buna conlucrare dintre Sfatul obștesc și domn.
• Regulamentele Organice adoptate în Principate în 1831 și 1832, reprezintă primele legi constituţionale moderne,
prin care se asigură trecerea spre o guvernare pe baza separării puterilor în stat (Adunarea Obștească, Domnia și
Guvernul).
• În Act de unire și independenţă (care lansează ideea unirii tuturor românilor) și Osăbitul act de numire a
suveranilor românilor (o constituţie bazată pe principii moderne), elaborate de Ion Câmpineanu (1838), sprijinit
de Partida Naţională, se regăsesc ideile de independenţă, unire și domnie ereditară.

Proiectul politic pașoptist


• Context european:
- revoluţia română de la 1848 s-a încadrat în contextul revoluţiei europene;
- focare revoluţionare: Paris, Berlin, Viena, Milano, Budapesta;
- contextul revoluţiilor europene a fost ocazia revoluţiei române.
• Cauzele:
- limitarea autonomiei interne a Principatelor de către Rusia, care se amesteca frecvent în problemele acestora, în
calitate de putere protectoare;
- pericolul maghiarizării românilor din Transilvania, prin anexarea acesteia la Ungaria;
- exploatarea ţăranilor clăcași, nevoia de împroprietărire a acestora, lipsa drepturilor politice pentru majoritatea
locuitorilor;
- necesitatea transformărilor economice, sociale și culturale.
• Obiective:
- rezolvarea problemei agrare;
- unitatea și independenţa naţională;
- emanciparea naţională a românilor din Imperiul Habsburgic;
- desfiinţarea privilegiilor;
- egalitatea în faţa legii ș.a.
• Forţe participante: burghezia intelectuală, boierimea liberală, orășenimea, ţărănimea, clerul ortodox și
greco-catolic.

49
Bacalaureat – ISTORIE.

• În documentele programatice se regăsesc prevederi precum, egalitatea în drepturi pentru membrii tuturor
categoriilor sociale (Proclamaţia de la Islaz), drepturi egale pentru toate naţiunile din Transilvania (Petiţia
naţională), unirea Principatelor (Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei și Dorinţele Partidei Naţionale din
Moldova) sau rezolvarea problemei agrare.
• Revoluţionari români:
- Moldova: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza;
- Ţara Românească: Ion Heliade-Rădulescu, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Ion Ghica, Fraţii
Golescu (Nicolae, Ștefan, Radu);
- Transilvania: Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Gheorghe Bariţiu, Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu-
Laurian, Andrei Șaguna.
• Revoluţia a avut caracter unitar prin:
- programe cu conţinut asemănător;
- forţele participante;
- obiectivele comune urmărite, datorate acelorași cauze;
- colaborarea dintre revoluţionari;
- asemănarea condiţiilor de desfășurare;
- trimișii au acţionat în numele tuturor provinciilor românești.

Reţineţi!
• În secolul XVIII sunt instituite regimul fanariot în Moldova și Ţara Românească și regimul habsburgic în
Transilvania.
• Domni fanarioţi precum Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti și Ioan Caragea fac o serie de reforme
cu efect modernizator în Principate. În Transilvania, împăraţii Maria Tereza și Iosif II reformează provincia.
• Proiecte boierești de reformă: „republica aristocratică” condusă de un sfat alcătuit din 12 boieri (1769,
mitropolitul Moldovei Gavril Calimachi); „republica aristo-democraticească” (1802, boierul moldovean
Dimitrie Sturdza).
• Mișcarea naţională din Transilvania: mișcarea lui Ioan Inochentie Micu (prima jumătate a sec. XVIII, Supplex
Libellus); Supplex Libellus Valachorum elaborat de Școala Ardeleană în 1791.
• Proiecte modernizatoare: Constituţia cărvunarilor (1822, Ionică Tăutu, Moldova), Act de unire și independenţă
și Osăbitul act de numire a suveranilor românilor (1838, Ion Câmpineanu, Ţara Românească).
• Regulamentele organice (1831, 1832): primele legi constituţionale din Principate.
• Două acţiuni politice din prima jumătate a sec. XIX: revoluţiile de la 1821 și 1848.

2. B. UNITATE ȘI INDEPENDENŢĂ ÎN SECOLUL AL XIX-LEA.

a. Constituirea statului român modern. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866).

• Condiţii interne:
- știrbirea autonomiei interne de către puterea suzerană (Imperiul Otoman) și cea protectoare (Rusia) prin
Convenţia de la Balta Liman, care modifică Regulamentele Organice:
✓ domnii Principatelor sunt consideraţi funcţionari ai Porţii, ei sunt numiţi direct de către sultan, cu acordul
Rusiei pe șapte ani;
✓ Adunările Obștești sunt înlocuite cu Divanuri alcătuite din boieri;
✓ ocupaţia militară străină e menţinea până la „restabilirea liniștii”;
✓ au fost numiţi ca domnitori „regulamentari”, Barbu Știrbey în Ţara Românească și Grigore Alexandru Ghica
în Moldova;
- pașoptiștii, obligaţi să meargă în exil, au format Comitetul Democratic Român, condus de Dumitru Brătianu (Paris);
- se intensifică propaganda unionistă prin memorii adresate împăratului francez, Napoleon III, și ministrului său
de externe, contele Walewski, precum și premierului britanic, Lord Palmerston (1853 – 1856);
- după Congresul de pace de la Paris (1856), mișcarea unionistă își mută centrul în Principate.

50
STATUL ȘI POLITICA

• Context internaţional:
- 1853 – 1856: Războiul Crimeei care a însemnat confruntarea intereselor puterilor europene în sud-estul Europei.
Momentele războiului:
✓ Rusia ocupă Principatele (1853 – 1854), otomanii ripostează și alungă trupele rusești;
✓ urmează ocupaţia austriacă (1854 – 1857);
✓ de partea Imperiului Otoman, intră în război Franţa, Marea Britanie și Sardinia. Rusia este înfrântă;
- febr. – mart. 1856: Congresul de pace de la Paris – cele șapte mari puteri (devenite Puteri Garante) discută și
„problema Principatelor”:
✓ ministrul de externe al Franţei, Contele Walewski, propune unirea acestora sub un principe străin;
✓ este modificat statutul politico-juridic al Principatelor: autonomie sub suzeranitate otomană și garanţia
colectivă a celor șapte mari puteri, care înlocuiește protectoratul Rusiei;
✓ Moldova primește de la Rusia trei judeţe din S Basarabiei: Cahul, Ismail și Bolgrad;
✓ Poarta se obligă să convoace adunări ad-hoc în Principate, care urmau să exprime voinţa românilor în
problema unirii;
✓ se constituie o comisie europeană care să urmărească evenimentele;
✓ este instituit regimul de liberă navigaţie pe Dunăre.
- Puterile Garante s-au împărţit în două:
✓ pentru unire: Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia;
✓ împotriva unirii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Marea Britanie (aliatul Imperiului Otoman).
- 1857: compromisul de la Osborne – întâlnirea dintre regina Victoria a Marii Britanii și împăratul francez
Napoleon III, ce are ca scop rezolvarea conflictului european generat de acţiunea caimacamului din Moldova,
care a falsificat alegerile pentru adunarea ad-hoc cu ajutorul Austriei. Marea Britanie este de acord cu reluarea
alegerilor, iar Franţa nu mai sprijină necondiţionat unirea Principatelor.
• Activitatea adunărilor ad-hoc:
- 1857: este constituit Comitetul Electoral al Unirii la Iași și Comitetul Central al Unirii la București;
- caimacamii celor două principate au organizat alegerile. În Moldova au fost falsificate de caimacamul Nicolae
Vogoride. Pentru că Austria și Turcia sunt de acord cu rezultatele, celelalte Puteri Garante rup relaţiile cu Poarta.
Alegerile sunt reglementate după compromisul de la Osborne;
- Rezoluţiile adunărilor ad-hoc cuprindeau prevederi asemănătoare:
✓ respectarea autonomiei;
✓ unirea într-un stat cu numele de România;
✓ prinţ străin dintr-o dinastie europeană, ai cărui moștenitori să fie crescuţi în religia ţării;
neutralitate teritorială.
• Conferinţa Puterilor Garante de la Paris (1858) – adoptă Convenţia de la Paris (menită a fi constituţia noului stat
unificat) care prevedea statutul internaţional și principiile de organizare internă a Principatelor:
✓ rămâne același statut politic stabilit în 1856;
✓ este înfiinţată o uniune cu numele de: Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei;
✓ conducerea este atribuită:
◉ câte unui domn, ales pe viaţă, pentru fiecare Principat;
◉ câte unui guvern pentru fiecare Principat;
◉ câte unei adunări legiuitoare;
◉ unei adunări comune: Comisia Centrală de la Focșani;
◉ unei instituţii juridice comune: Înalta Curte de Justiţie și Casaţie;
✓ armata organizată pe principii unice;
✓ desfiinţarea privilegiilor de clasă;
✓ egalitatea în faţa legii;
✓ drepturi politice pentru creștini;
✓ libertate individuală;
✓ responsabilitate ministerială;
✓ sistem de vot censitar.
- Convenţia de la Paris nu putea fi modificată fără acordul Puterilor Garante.

51
Bacalaureat – ISTORIE.

• 5 ian. 1859: Adunarea Electivă de la Iași alege ca domnitor al Moldovei, prin vot deschis, pe candidatul partidei
unioniste, Alexandru Ioan Cuza.
• O delegaţie condusă de Costache Negri merge la București și propune ca domn pe cel ales în Moldova.
• 24 ian. 1859: sub presiunea mulţimii, Adunarea Electivă de la București alege ca domnitor tot pe Alexandru Ioan
Cuza. Prevederile Convenţiei de la Paris sunt interpretate conform intereselor poporului român.
• Condiţiile interne și externe ale preluării domniei:
- pentru orice măsură internă, domnitorul trebuia să răspundă în faţa Puterilor Garante și să ţină cont de părerea acestora;
- Cuza a folosit diplomaţia, tratativele, concesiile, acţiunile de forţă și politica „faptului împlinit”;
- situaţia politica internă a Principatelor s-a caracterizat prin:
✓ instabilitate guvernamentală;
✓ confruntări politice;
✓ tulburări sociale.
• Desăvârșirea unirii (1859 – 1862):
- dubla alegere a însemnat îndepărtarea de la prevederile Convenţiei de la Paris, de aceea domnitorul a trimis
delegaţi pentru a obţine acordul Puterilor Garante;
- 27 mart. 1859: Conferinţa Puterilor Garante de la Paris recunoaște alegerea lui Cuza pe durata vieţii sale. Imperiul
Otoman și cel Austriac se aliniază hotărârii în aug. 1859. Sultanul trimite firmanul de învestitură (sept. 1859);
- unificarea serviciilor vamale, poștale și de telegraf;
- unificarea armatei;
- unificarea legislaţiei;
- sept. – dec. 1861: Conferinţa de la Constantinopol în care Puterile Garante sunt de acord cu unificarea administrativă;
- 22 ian. 1862: s-a constituit primul guvern unic al noului stat (condus de Barbu Catargiu);
- 24 ian. 1862: a fost convocată prima Adunare legislativă unică;
- Alexandru Ioan Cuza proclamă unirea definitivă a Principatelor.
• Epoca marilor reforme (1862 – 1864):
- Oct. 1863: este numit în fruntea guvernului Mihail Kogălniceanu;
- Dec. 1863: prin legea secularizării averilor mănăstirești un sfert din terenul arabil al ţării (deţinut până acum de
mănăstirile închinate Locurilor Sfinte) este trecut în proprietatea statului;
- 2 mai 1864: Cuza dizolvă adunarea conservatoare, păstrând guvernul (lovitura de stat);
este impus Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, prin care cresc puterile domnitorului, însoţit de o nouă
lege electorală (aprobate prin plebiscit).
- Puterile Garante recunosc noul regim în urma vizitei lui Cuza la Constantinopol (vara anului 1864).
- Principalele reforme (1864):
✓ Legea electorală: lărgește dreptul de vot prin micșorarea censului;
✓ Reforma agrară (Legea rurală):
◉ Emanciparea ţăranilor clăcași (desfiinţarea clăcii);
◉ Împroprietărirea ţăranilor (460.000 familii cu loturile aflate în folosinţă aprox. 1.800.000 ha, prin despăgubire
plătibilă în decurs de 15 ani. Pământul nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani);
◉ Stratificarea împroprietăriţilor (se făcea după numărul de vite în fruntași, mijlocași sau pălmași);
◉ Limitele: pământul nu a ajuns tuturor ţăranilor care aveau nevoie, abuzurile, lipsa mijloacelor de muncă (a
dus la pierderea pământului primit);
✓ Reforma învăţământului/Legea instrucţiunii publice (învăţământul primar devine gratuit și obligatoriu;
înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin);
✓ Reforma juridică (elaborarea codurilor penal și civil);
✓ Înfiinţarea C.E.C.;
✓ Legea pentru organizarea armatei;
✓ Legea pentru stabilirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.).
• Înlăturarea lui Cuza:
- domnitorul se înconjoară de o camarilă, intră în conflict cu Mihail Kogălniceanu, care demisionează datorită
politicii autoritare promovate de domnitor;
- opozanţii politicii domnitorului au format „monstruoasa coaliţie” (1864);

52
STATUL ȘI POLITICA

- 11 februarie 1866: un grup de ofiţeri îl obligă pe domnitor să semneze actul de abdicare și să părăsească ţara;
s-a constituit o locotenenţă domnească și un guvern provizoriu.

b. Monarhia constituţională și cucerirea independenţei României.

• Situaţia politică după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza:


- Mart./apr. 1866: Conferinţa Puterilor Garante hotărăște obligativitatea alegerii unui domn autohton, dând
posibilitatea Moldovei să iasă din uniune;
- I.C. Brătianu obţine consimţământul principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen de a urca pe tronul
României;
- mișcarea separatistă de la Iași a fost înfrântă;
- apr. 1866: cetăţenii români își dau acordul prin plebiscit ca prinţul străin să devină domnitorul României;
10 mai 1866: Parlamentul României l-a proclamat pe Carol domnitor al României;
- la cererea Puterilor Garante, sultanul trimite firmanul de învestitură pentru Carol I (oct. 1866).
• Semnificaţia politică a aducerii unui principe străin:
- stabilitate internă, prin înlăturarea luptelor pentru tron;
- garanţia pentru consolidarea autonomiei;
- pregătirea terenului pentru obţinerea independenţei statului;
- consolidarea statului naţional (Puterile Garante recunoscuseră unirea doar pe durata domniei lui Cuza).
• Monarhia constituţională între anii 1866 – 1914:
- Titlurile lui Carol I:
✓ Domnitor (1866 – 1878);
✓ Alteţă Regală (1878 – 1881);
✓ Rege (1881 – 1914).
- Politica internă:
✓ devine arbitrul vieţii politice;
✓ reglementează disensiunile existente între cele două partide de guvernământ;
✓ legiferarea sistemului rotativei guvernamentale (1895);
✓ stabilitatea economică;
✓ dezvoltarea culturii.
- Politica externă:
✓ 1877 – 1878: participarea la Războiul din Balcani și obţinerea independenţei de stat;
✓ 1883: încheie un tratat de alianţă cu Tripla Alianţă – permite regelui să intervină în favoarea românilor din
provinciile aflate sub ocupaţie străină;
✓ contribuie la politica de echilibru dusă de România cu toate puterile europene.
• Obţinerea Independenţei României:
- declanșarea unei noi „crize orientale” (1875 – 1876): răscoalele antiotomane din Bosnia și Herţegovina sunt
reprimate de otomani; războiul Serbiei și Muntenegrului cu Imperiul Otoman;
- constituţia otomană din dec. 1876 numește România provincie privilegiată a Imperiului Otoman;
- Rusia hotărăște să intervină și cere României să permită armatelor sale să tranziteze teritoriul spre Balcani.
Tratativele s-au desfășurat la Livadia (în Crimeea) în sept. 1876;
- 4 apr. 1877: Convenţia româno-rusă de la București:
✓ trupele ruse pot tranzita teritoriul României;
✓ Rusia se obligă să respecte integritatea teritorială a României.
- 12 apr. 1877: Rusia declară război Porţii și începe trecerea trupelor sale peste Prut spre teatrul de operaţiuni
militare din Balcani. România intră în stare de război cu Imperiul Otoman.
- 9 mai 1877: în urma discursului ministrului de Externe, Mihail Kogălniceanu, Camera Deputaţilor a votat
independenţa României, care trebuia însă cucerită pe câmpul de luptă și apoi recunoscută pe plan internaţional.
- 10 mai 1877: Senatul adoptă hotărârea privind independenţa României, Carol I o promulgă în aceeași zi.
- 19 iulie 1877: marele duce Nicolae trimite o telegramă principelui Carol I, în care solicită sprijinul Armatei
Române.

53
Bacalaureat – ISTORIE.

- august 1877: cinci divizii ale armatei române trec Dunărea, Carol I este numit comandant al trupelor româno-
ruse pe frontul de la Plevna.
- 1877 – 1878: sunt cucerite redutele Griviţa, Rahova, Opanez, Smârdan și cetăţile Plevna și Vidin.
- Tratatul de pace Berlin (iulie 1878) consfinţește independenţa României, condiţionată de modificarea art. 7
din Constituţia din 1866 și cedarea către Rusia a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, în schimbul obţinerii
Dobrogei, Deltei Dunării și a Insulei Șerpilor.
- relaţiile cu Rusia se înrăutăţesc, mai ales după ce aceasta a încălcat prevederile Convenţiei româno-ruse de la
București privind integritatea teritorială a României.
• Însemnătatea dobândirii independenţei:
- România devine stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state europene;
- se bucură de independenţa deplină în politica internă și externă;
- sunt create condiţiile pentru desăvârșirea unităţii naţionale;
- se produc schimbări esenţiale în viaţa economică și socială a ţării;
- crește prestigiul monarhiei, Carol I dobândește titlul de Alteţă Regală (1879) și de Rege (1881).

Reţineţi!
• Documente internaţionale în care este prezentă problema românească în a doua jumătate a sec. XIX:
- Tratatul de pace de la Paris (1856);
- Convenţia de la Paris (1858);
- Tratatul de la Berlin (1878).
• Document intern prin care românii cer unirea Principatelor sub un principe străin, într-un stat numit
România: rezoluţiile adunărilor ad-hoc.
Unirea Principatelor: Alexandru Ioan Cuza este ales domnitor al Moldovei (5 ian. 1859) și al Ţării Românești
(24 ian. 1859).
• 1859 – 1862: unificarea internă și recunoașterea internaţională.
• Ian. 1862: este constituit primul guvern unic și este convocată prima adunare unică.
• 1864: anul marilor reforme: agrară, a învăţământului, justiţiei, armatei, electorală.
• După abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866) este adus un principe străin, Carol de Hohenzollern (încoronat
pe 10 mai 1866).
• 9 mai 1877: proclamarea independenţei României.
• 1877 – 1878: România participă la războiul din Balcani. Armatele române s-au evidenţiat în luptele de la
Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin.
• Tratatul de pace de la Berlin a adus recunoașterea internaţională a independenţei României.

2. C. CONSTITUIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN.


a. Cadrul internaţional al Marii Uniri din 1918.

• Premise:
- participarea României la Primul Război Mondial (1916 – 1918);
- 25 oct./7 nov. 1917: izbucnește revoluţia bolșevică care scoate Rusia din război;
- Oct. 1918: revoluţiile de la Viena și Budapesta care duc la dezintegrarea Austro-Ungariei;
- popoarele asuprite din cuprinsul imperiilor multinaţionale adoptă principiul autodeterminării, creându-și state naţionale.
• Primul Război Mondial:
- 15/28 iun. 1914: atentatul de la Sarajevo, în care arhiducele Franz Ferdinand (moștenitorul tronului Austro-
Ungariei) și soţia sa sunt asasinaţi de un naţionalist sârb.
- 15/28 iul. 1914: Austro-Ungaria atacă Serbia, iar Marile Puteri europene intră pe rând în război – începe Primul
Război Mondial.
- 21 iul. 1914: Consiliul de Coroană de la Sinaia hotărăște, împotriva voinţei regelui Carol I, adoptarea expectativei
armate (neutralitatea); oamenii politici din România s-au împărţit în două grupări: filoantantiști și filogermani.
- 4/17 aug. 1916, încheierea celor două convenţii cu Antanta, politică și militară:

54
STATUL ȘI POLITICA

✓ obligaţia de a declara război Austro-Ungariei;


✓ garantarea hotarelor României;
✓ recunoașterea dreptului acesteia asupra teritoriilor românești din cuprinsul Austro-Ungariei;
✓ ajutor tactic și militar din partea Antantei;
✓ interzicerea încheierii unei păci separate cu Puterile Centrale.
- 14/27 aug. 1916: Consiliul de Coroană de la București, prezidat de regle Ferdinand I (1914 – 1927), aprobă
convenţiile și declară război Austro-Ungariei.
- Aug. – dec. 1916: bătălia pentru Ardeal – trupele române sunt înfrânte.
- Dec. 1916: Bucureștiul este ocupat de trupele Puterilor Centrale.
- instituţiile statului: Regele, Guvernul, Parlamentul și Armata se retrag în Moldova, singurul teritoriu neocupat
de trupele inamice. Tezaurul României este trimis la Moscova.
- iulie – august: 1917: armata română oprește ofensiva germană, în urma victoriilor de la Mărăști, Mărășești și
Oituz.
- Dec. 1917: România semnează armistiţiul cu Puterile Centrale, ca urmare a schimbării situaţiei pe Frontul de Est.
- 24 apr./7 mai 1918: Tratatul de pace de la București cu Puterile Centrale (încheiat în urma ieșirii Rusiei din
război). Este dezavantajos pentru România; regele Ferdinand I refuză promulgarea sa.

b. Unirea Basarabiei cu România.

• Oct. 1917: „Congresul ostașilor moldoveni” întrunit la Chișinău a hotărât:


- proclamarea autonomiei Basarabiei;
- constituirea Sfatului Ţării (președinte Ion Inculeţ).
• 2 dec. 1917: proclamarea Republicii Democratice Moldovenești în cadrul Federaţiei Ruse.
• Ian. 1918: trupele române trec Prutul și ajută la menţinerea ordinii.
• 24 ian. 1918: Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldovenești.
• 27 mart./9 apr. 1918: Sfatul Ţării votează Declaraţia de unire a Basarabiei cu România.

c. Unirea Bucovinei cu România.

• Oct. 1918: deputaţii bucovineni declară în Parlamentul de la Viena că vor folosi dreptul la autodeterminare; se
formează Consiliul Naţional Român (președinte Iancu Flondor).
• Nov. 1918: se face apel pentru ajutor armat din partea României – trupele române pătrund în Bucovina și
restabilesc ordinea.
• 15/28 nov. 1918: Congresul General al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, s-a întrunit la Cernăuţi și a proclamat
unirea cu România.

d. Unirea Transilvaniei cu România.

• Sept. 1918: Partidul Naţional Român (P.N.R.) elaborează „Declaraţia de la Oradea”, care declară naţiunea română liberă.
• Oct. 1918: constituirea Consiliului Naţional Român Central (C.N.R.C.), cu sediul la Arad, alcătuit din 12 membri
(6 din P.N.R. și 6 din P.S.D.) – scopul acestuia era de a pregăti unirea cu celelalte teritorii românești.
• sunt înfiinţate gărzi naţionale și consilii naţionale la nivel local.
• se face apel la guvernul României să ajute Transilvania, atacată de maghiari. Armata română restabilește ordinea.
• 18 nov./1 dec. 1918: Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1228 delegaţi), prezidată de Ștefan Cicio-Pop, a
hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
• sunt alese organele puterii de stat (funcţionale până la unirea deplină – 1920):
- Marele Sfat Naţional (for legislativ), condus de Gheorghe Pop de Băsești;
- Consiliul Dirigent (for executiv), condus de Iuliu Maniu.
• Tratatele de pace care consfinţesc Marea Unire:
• 1919: Tratatul de la Saint Germain cu Austria – recunoașterea unirii cu Bucovina;
• 1919: Tratatul de la Neuilly cu Bulgaria – recunoaște României posesiunea asupra Cadrilaterului;

55
Bacalaureat – ISTORIE.

• 1920: Tratatul de la Trianon cu Ungaria – recunoașterea unirii Transilvaniei cu România;


• 1920: Tratatul de la Paris – Marile Puteri recunosc României dreptul asupra Basarabiei.
• Dec. 1919: este adoptată Legea pentru ratificarea unirii de primul Parlament al României Mari.
• 15 oct. 1922: regele Ferdinand I și regina Maria sunt încoronaţi la Alba Iulia ca rege și regină ai României întregite.

Reţineţi!
• Contextul extern al Marii Uniri:
- participarea României la Primul Război Mondial de partea Antantei (1916 – 1918);
- revoluţia bolșevică din Rusia (oct./nov. 1917);
- revoluţiile din Austria și Ungaria (1918).
• Unirea Basarabiei cu România: 27 mar./9 apr. 1918 – Sfatul Ţării de la Chișinău hotărăște unirea cu România.
Este recunoscută internaţional prin Tratatul de la Paris (1920).
• Unirea Bucovinei cu România: 15/28 nov. 1918 – Congresul General al Bucovinei de la Cernăuţi hotărăște
unirea cu România. Este recunoscută internaţional prin Tratatul de la Saint Germain (1919).
• Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România: 18 nov./1 dec. 1918 – Marea
Adunare Naţională de la Alba Iulia hotărăște unirea cu România. Este recunoscută internaţional prin Tratatul
de la Trianon (1920).

3. ROMÂNIA POSTBELICĂ

3. A. STALINISM ȘI NAŢIONAL-COMUNISM.
a. Etapele instaurării regimului comunist în România

Factorii instaurării regimului comunist în România

• Factorii externi:
- alianţa dintre democraţiile occidentale (S.U.A., Marea Britanie) și U.R.S.S. pentru înfrângerea Germaniei naziste
în al Doilea Război Mondial;
- intrarea României în sfera de influenţă sovietică, în urma:
✓ succeselor militare sovietice în Estul Europei;
✓ concesiilor politice și geostrategice făcute U.R.S.S. de către S.U.A. și Marea Britanie la conferinţele de la Mos­
cova (oct. 1944), Yalta (febr. 1945) și Potsdam (iul. – aug. 1945);
- politica U.R.S.S. de „exportare” a comunismului în statele intrate în sfera sa de influenţă.
• Factorii interni:
- 23 august 1944: arestarea lui Ion Antonescu, asedierea obiectivelor de luptă germane și încheierea armistiţiului
cu Naţiunile Unite;
- prezenţa masivă a Armatei Roșii pe teritoriul ţării, în timp ce armata română lupta pe frontul de vest;
- mobilizarea resurselor ţării pentru îndeplinirea condiţiilor înscrise în Convenţia de Armistiţiu cu Naţiunile
Unite, semnată în sept. 1944;
- transformarea Partidului Comunist în partid de guvernare, la intervenţia Moscovei;
- controlul asupra presei scrise și a Radioului.

Etapele instaurării regimului comunist:

• Etapa precomunizării sau etapa coaliţiei reale (23 aug. 1944 – 6 mart. 1945): s-a caracterizat prin creșterea
treptată a rolului comuniștilor în structurile statului și a vizibilităţii lor în spaţiul public (organizează întruniri,
demonstraţii, contrademonstraţii, deseori violente):
- este repusă în vigoare Constituţia din 1923;
- în primul guvern Sănătescu (aug. – oct. 1944), comuniștii au un singur reprezentant, Lucreţiu Pătrășcanu, ca
ministru secretar de Stat la Justiție;

56
STATUL ȘI POLITICA

- în al doilea guvern Sănătescu (nov. – dec. 1944), comuniștii au portofoliul Justiţiei (Lucreţiu Pătrășcanu) și exer­
cită influenţă asupra membrilor P.S.D. și Frontului Plugarilor din Guvern (P.C.R., P.S.D. și F.P. alcătuiau Frontul
Naţional Democrat, organizaţie controlată de comuniști);
- în guvernul Nicolae Rădescu (dec. 1944 – mart. 1945), comuniștii și aliaţii lor deţin posturi la Justiţie (L.
Pătrășcanu), Comunicaţii (Gheorghe Gheorghiu-Dej), Educaţie (Ștefan Voitec, social-democrat), Muncă (Lothar
Rădăceanu, social-democrat) și vicepreședinţia Consiliului de Miniștri (Petru Groza, Frontul Plugarilor);
- etapa ia sfârșit în urma manifestaţiei din 24 febr. 1945, organizată de comuniști pentru a cere demisia guvernului.
• Etapa comunizării (preluării puterii de către comuniști) sau Etapa coaliţiei false (6 mart. 1945 – 30 dec. 1947): comuniștii
se folosesc de alte partide și de anumite personalităţi, așa-numiţii „tovarăși de drum”, pentru a acapara puterea:
- numirea lui Petru Groza ca prim-ministru (28 febr. 1945), în urma intervenţiei violente a emisarului lui Stalin,
A.I. Vîșinski, pe lângă regele Mihai I;
- formarea guvernului Petru Groza (6 mart. 1945), alcătuit din comuniști și din aliaţii acestora din alte partide
(comuniștii au fost reprezentaţi, între alţii, de Teohari Georgescu la Interne, Ana Pauker la Externe, Vasile Luca la
Finanţe, Lucreţiu Pătrășcanu la Justiţie și Gh. Gheorghiu-Dej la Comunicaţii);
- restabilirea administraţiei românești în Ardealul de Nord (9 mart. 1945; U.R.S.S. încerca astfel să sprijine noul
guvern pentru obţinerea unei anumite popularităţi);
- reforma agrară din mart. 1945, în urma căreia au fost expropriate moșiile mai mari de 50 ha;
- epurarea pe criteriul luptei împotriva fascismului a întreprinderilor și instituţiilor (30 mart. 1945);
- „greva regală” (aug. 1945 – ian. 1946), prin care regele Mihai I a încercat să oprească sovietizarea ţării, refuzând
semnarea actelor emise de Guvern;
- falsificarea grosolană a alegerilor din 19 nov. 1946, de către comuniști, astfel încât organizaţia sub care ei au
participat, Blocul Partidelor Democratice, să obţină cca. 70% din voturi, controlând astfel Parlamentul. Rezultatele
reale nu se cunosc, dar majoritatea istoricilor consideră că P.N.Ţ. ar fi câștigat detașat alegerile;
- dezmembrarea partidelor democratice și eliminarea din viaţa politică a liderilor lor:
✓ liderii P.N.Ţ., Iuliu Maniu și Ion Mihalache sunt arestaţi în urma diversiunii de la Tămădău (iul. 1947) și vor
fi închiși (amândoi vor muri în închisoare);
✓ P.N.L. Brătianu își încetează activitatea în aug. 1947, în urma presiunilor exercitate de comuniști (Constantin
I.C. Brătianu va fi ulterior arestat și va muri și el în închisoare);
- înlăturarea monarhiei, ultimul obstacol constituţional, prin abdicarea forţată a regelui Mihai I și proclamarea
Republicii Populare Române (30 dec. 1947).

b. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948 – 1965)

• La 30 dec. 1947, România a devenit un stat totalitar, de tip stalinist. Regimul politic era bazat pe concentrarea puterii
în mâna unei singure formaţiuni politice, Partidul Comunist (numit, între 1948 și 1965, Partidul Muncitoresc Român).

• Caracteristici ale regimului comunist – stalinist


În plan extern:
- la început, România își subordonează total politica externă faţă de U.R.S.S. (este unul dintre „sateliţii” acesteia),
✓ 1948 – 1949: România condamnă regimul lui I.B. Tito, din Iugoslavia, care se detașase de U.R.S.S.;
✓ 1955: ia fiinţă Tratatul de la Varșovia, la care aderă și România;
✓ 1956: România oferă sprijin sovieticilor pentru înăbușirea Revoluţiei antisovietice din Ungaria;
- după moartea lui Stalin (1953), în contextul politicii de destalinizare din U.R.S.S. (1956) și retragerii trupelor
sovietice din România (1958), comuniștii români încearcă să se distanţeze de Moscova. Acest lucru este vizibil
abia după 1960, când au avut loc:
✓ reluarea legăturilor știinţifice și culturale cu Occidentul;
✓ reluarea relaţiilor cu Iugoslavia;
✓ respingerea Planului Valev (care prevedea specializarea economică a statelor comuniste, României revenindu-i
rolul de producător agricol);
✓ Adoptarea „Declaraţiei de Independenţă” din 1964, prin care România susţinea teza suveranităţii naţionale și
principiul egalităţii între partidele comuniste („tezele din aprilie”).

57
Bacalaureat – ISTORIE.

• În plan intern:
- este creat partidul unic, denumit Partidul Muncitoresc Român, prin fuziunea dintre P.C.R. și P.S.D. (1948); prim
secretar (funcţia cea mai importantă în partid) este ales Gheorghe Gheorghiu-Dej;
- lupta pentru putere în partid se manifestă prin „eliminări” succesive, Gheorghiu-Dej ajungând în cele din urmă
să controleze complet partidul:
✓ Lucreţiu Pătrășcanu este înlăturat în 1948, când este arestat (va fi executat în 1954);
✓ Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu („linia moscovită” a partidului) sunt eliminaţi în 1952;
✓ Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi sunt înlăturaţi în 1957, după ce încercaseră ca pe valul destalinizării
iniţiate la Moscova să-l înlăture pe Dej;
- sunt adoptate constituţii în 1948 și 1952, care legitimează în plan juridic noul regim:
✓ constituţia din 1948 era inspirată din cea sovietică adoptată în 1936;
✓ toate instituţiile statului sunt subordonate partidului unic;
✓ este introdusă noţiunea de luptă de clasă, care va justifica represiunea totală la scara întregii societăţi.
• În plan economic:
- naţionalizarea mijloacelor de producţie (întreprinderi industriale, miniere, bancare, asigurări, transporturi,
comerţ, farmacii, teatre etc.) prin Legea din 22 iun. 1948; în prima etapă a naţionalizării au fost confiscate peste
1.000 de întreprinderi industriale și miniere, cu capital românesc sau străin;
- introducerea planificării centralizate, rolul cel mai important avându-l Comitetul de Stat al Planificării (în 1948,
primul plan economic; în 1951 – 1955, primul plan cincinal);
- industrializarea forţată, cu accent pe industria grea:
✓ direcţii de industrializare: electrificare, mecanizare, chimizare, dezvoltarea industriei constructoare de mașini;
✓ organizarea de șantiere naţionale;
✓ caracteristici ale industrializării forţate:
◉ creșterea extensivă (nu calitativă);
◉ exploatarea resurselor ţării prin intermediul sovromurilor, (întreprinderi mixte sovieto-române), astfel Ro­mâ­­
nia plătește reparaţiile de război către U.R.S.S.;
◉ se încerca crearea unei muncitorimi puternice prin număr și organizare;
- înfiinţarea C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, o organizaţie cu caracter economic a statelor
comuniste subordonate U.R.S.S.), în 1949, România fiind membru fondator;
- declanșarea procesului de colectivizare a agriculturii prin decizia Plenarei C.C. al P.M.R. din 3 – 5 mart. 1949;
colectivizarea s-a făcut după modelul colhozurilor sovietice (la noi numite Gospodării Agricole Colective, apoi
Cooperative Agricole de Producţie);
- caracteristici ale colectivizării:
✓ a fost realizată forţat, prin presiuni, arestări, corupere, izolare, propagandă;
✓ rezistenţa ţărănimii a luat forma unor revolte, răscoale, rezistenţă armată în munţi, refuzul de a preda cotele;
au fost arestaţi și închiși cca. 80.000 de ţărani, în perioada 1949 – 1962;
✓ a fost distrusă elita satului românesc, numită de propaganda comunistă „chiaburime”;
✓ s-a încheiat în 1962, când a fost raportată colectivizarea a 96% din terenurile agricole;
✓ a avut drept consecinţe:
◉ degradarea relaţiilor economice și sociale tradiţionale din lumea satului românesc;
◉ exodul populaţiei rurale la oraș (coroborat cu industrializarea);
◉ formarea unei noi mentalităţi faţă de muncă a ţăranului român (dezinteresul faţă de munca în colectiv);
- în urma naţionalizărilor și colectivizării, proprietatea privată în economie este desfiinţată.
• În plan cultural, obiectivul a fost impunerea ideologiei comuniste (marxist-leniniste) în toate sferele societăţii și
crearea „omului nou”. Pentru aceasta, s-au folosit următoarele mijloace:
- ruperea contactelor cu Occidentul;
- desfiinţarea Academiei Române și înfiinţarea Academiei R.P.R.;
- reorganizarea institutelor de Istorie;
- înfiinţarea Institutului de Studii Româno-Sovietice (istoria poporului român este rescrisă în totalitate; 1947 –
Manual de Istorie, Mihail Roller),
- promovarea proletcultismului (cultura proletariatului) în literatură și artă;

58
STATUL ȘI POLITICA

- înfiinţarea Editurii „Cartea Rusă”, care a editat masiv literatură rusă și sovietică;
- reorganizarea învăţământului (1948) după model sovietic; limba rusă devine obligatorie;
- combaterea religiei prin campanii ateiste și subordonarea Bisericilor statului (1948 – Legea cultelor desfiinţa
Biserica Greco-Catolică);
- introducerea cenzurii în toate domeniile (în 1948 apare pentru prima dată un index al cărţilor interzise, cu peste
8.000 de titluri).
• Între 1958 și 1965 are loc o relativă liberalizare, prin revenirea la unele elemente naţionale și declanșarea unui
proces parţial de derusificare (desfiinţarea Institutului „Maxim Gorki”, a Editurii „Cartea Rusă”, a Muzeului
Româno-Rus, în 1963); deţinuţii politici sunt eliberaţi în 1964.

c. Naţional-comunismul: regimul politic al lui Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989)

Etapa 1965 – 1971 (destinderea)


Caracteristici:
• În plan extern:
✓ continuă politica de independenţă faţă de U.R.S.S.:
✓ este singurul stat comunist care menţine legăturile cu Israelul în timpul războiului arabo-israelian din 1967;
✓ este primul stat comunist care stabilește relaţii diplomatice cu R.F.G. (1967);
✓ refuză invadarea Cehoslovaciei (1968) și condamnă această măsură luată de U.R.S.S. și acceptată de celelalte
state membre ale Tratatului de la Varșovia;
✓ Nicolae Ceaușescu este primit în Occident (S.U.A., Marea Britanie, Franţa) și primește vizitele șefilor de stat
occidentali (Charles de Gaulle în 1968, Richard Nixon în 1969);
✓ prin politica sa externă, Ceaușescu își legitimează puterea în interior și conferă României prestigiu pe plan extern.
• În plan intern:
- consolidarea puterii personale, prin înlăturarea vechii gărzi a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (Alexandru Drăghici
ș.a.) și promovarea unor noi cadre de conducere;
-acapararea funcţiilor importante din aparatul de stat (1967 – Ceaușescu devine președinte al Consiliului de Stat);
- criticarea regimului Dej și reabilitarea unor lideri comuniști ca Lucreţiu Pătrășcanu și Ștefan Foriș;
- revenirea la denumirea de „Partid Comunist”, la Congresul IX din 1965 (Partidul Comunist Român);
- schimbarea numelui statului în Republica Socialistă România (Constituţia din 1965) și stabilirea scopului de
construire a socialismului, ca etapă intermediară spre comunism;
- promovarea unei noi ideologii provenită din alăturarea naţionalismului la doctrina, instituţiile și practicile
comuniste (naţional-comunismul).
• În plan cultural:
- perioadă de relativă destindere și de promovare a intelectualităţii;
- au loc schimburi culturale cu Occidentul;
- cenzura slăbește ca intensitate, dar continuă să se aplice;
- istoria se rescrie pe coordonate naţionale;
- crește ponderea disciplinelor tehnologice și a știinţelor exacte în învăţământ.
• În plan economic și social (perioada 1965 – 1980):
- continuă industrializarea, inclusiv prin aportul de tehnologie occidentală (Renault la Pitești – autoturismul
Dacia; Citröen la Craiova – autoturismul Oltcit etc.);
- cresc producţia industrială și agricolă, exporturile, investiţiile;
- crește nivelul de trai;
- este atenuată politica represivă a Securităţii;
- continuă procesul de urbanizare;
- este aplicată o nouă politică demografică, prin interzicerea avorturilor (1966 – „Decreţeii”).

Etapa 1971 – 1989 („Socialismul dinastic”; „regim personal”)


• În plan extern:
- continuă să culeagă roadele destinderii iniţiale până prin 1980;

59
Bacalaureat – ISTORIE.

- începând din 1980 începe izolarea României, din cauza:


✓ schimbării doctrinei de politică externă a S.U.A. (în locul încurajării disensiunilor dintre statele comuniste,
S.U.A. promovează disidenţele în interiorul statelor, pe principiul respectării drepturilor omului);
✓ apariţiei unui lider reformist la Moscova, Mihail Gorbaciov (1985) care era pentru Occident un interlocutor
mult mai important decât Ceaușescu;
- refuză să aplice reformele promovate de Gorbaciov în U.R.S.S. (perestroika și glasnosti).
• În plan intern:
- este proiectată trecerea la o nouă etapă a socialismului: „societatea socialistă multilateral dezvoltată”;
- sunt adoptate „Tezele din iulie 1971”, de fapt 17 propuneri care au ca urmări:
✓ ideologizarea tuturor sectoarelor de activitate;
✓ intensificarea cenzurii;
✓ promovarea cultului personalităţii sub influenţa practicilor asiatice (chineze și nord-coreene);
- este ales președinte al României (1974), funcţie pe care o adaugă la cele de secretar general al partidului, de
președinte al Cosiliului de Stat și de președinte al Consiliului General de Apărare Naţională;
- Ceaușescu controlează total partidul, prin:
✓ introducerea practicii rotirii cadrelor;
✓ promovarea rudelor în funcţii importante;
✓ marginalizarea personalităţilor contestatare.
• În plan economic și social:
- continuă politica de industrializare, cu accent pe industria grea;
- se fac investiţii uriașe în infrastructură (Canalul Dunăre-Marea Neagră, Autostrada București-Pitești, Trans­
făgărășanul) și în proiecte propagandistice (Centrul Civic din București, inclusiv Casa Poporului);
- Ceaușescu se angajează să plătească datoria externă (10,2 miliarde dolari în 1981) forţând exporturile și neglijând
consumul intern;
- scade dramatic nivelul de trai:
✓ se reduce aprovizionarea cu alimente de strictă necesitate, care se „raţionalizează” și cu bunuri de larg consum;
✓ scade furnizarea căldurii pe timp de iarnă, a apei calde, energiei electrice, gazului natural;
✓ programul TV se reduce la două ore pe zi, în care erau popularizate realizările cuplului prezidenţial;
✓ sunt încălcate flagrant drepturile și libertăţile cetăţenești;
✓ are loc sistematizarea localităţilor, prin dărâmarea unor cartiere întregi, biserici, monumente istorice.
• În plan cultural este o perioadă nefastă, deoarece:
- cultul personalităţii ia forme grotești („geniul Carpaţilor”, „marele cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului”);
- istoria este rescrisă sub inspiraţia protocronismului (spaţiul carpato-danubiano-pontic: patria de origine a indoeuropenilor;
românii au fost doar învingători în confruntările armate; românii au fost primii în toate domeniile știinţei);
- cultura este orientată spre preamărirea cuplului prezidenţial;
- cenzura se amplifică;
- schimburile culturale cu Occidentul sunt suprimate.
• Criza regimului se manifestă prin: lipsa de legitimitate a cuplului Ceaușescu în faţa membrilor de partid și a
publicului larg; scăderea dramatică a nivelului de trai; încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăţilor cetăţenești;
izolarea României pe plan internaţional.
• Toate acestea vor duce la Revoluţia din dec. 1989.

3. B. REPRESIUNE ȘI DISIDENŢĂ ANTICOMUNISTĂ


a. Represiunea politică în timpul regimului comunist.

• Represiunea politică este o caracteristică a regimurilor totalitare; ideologiile totalitare se ghidează după principiul „cine nu
e cu noi e împotriva noastră”. Principalul instrument al represiunii a fost Securitatea, înfiinţată în 1948 după model sovietic.
• Represiunea a fost permanentă în regimul comunist, dar cu o intensitate diferită:
- în 1945 – 1948, sub acuzaţiile de „colaboraţionism”, „dușmani ai poporului”, „criminali de război”, „fasciști”, au
fost arestaţi și închiși membrii guvernului antonescian, membri marcanţi și conducători ai P.N.Ţ. și P.N.L., foști
demnitari din perioada interbelică, industriași, jurnaliști etc.;

60
STATUL ȘI POLITICA

- în 1948 – 1964 represiunea a atins cea mai mare intensitate din toată perioada comunistă și s-a manifestat prin:
✓ arestări: începând cu 1948, au fost arestaţi foști oameni politici, foști militari, foști poliţiști, legionari, mo­
șieri, industriași, bancheri, comercianţi, chiaburi, ţărani care s-au opus colectivizării, cei care aduceau critici
guvernului, promovau simboluri considerate fasciste sau burghezo-moșierești etc.;
✓ înfiinţarea de lagăre de muncă la Canal, în Delta Dunării, pe șantierele de construcţii;
✓ deportările în Bărăgan, în 1949 și 1951;
✓ regimul de exterminare din penitenciare precum Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Râmnicu-Sărat etc.; „reeducarea”
de la Pitești, Aiud și alte închisori;
✓ reprimarea rezistenţei armate;
• În 1964, pentru a îmbunătăţi imaginea României pe plan internaţional, Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis
eliberarea tuturor deţinuţilor politici. Distanţându-se de Moscova, încerca o apropiere de statele occidentale.
• În perioada 1964/1965 – 1989, represiunea s-a manifestat prin: impunerea domiciliului obligatoriu; supravegherea
foștilor deţinuţi politici, a foștilor membri ai partidelor democratice; supravegherea permanentă a populaţiei prin
reţeaua de colaboratori și informatori; utilizarea spitalelor de psihiatrie ca loc de recluziune a persoanelor bănuite
de opoziţie împotriva regimului politic.

b. Formele de rezistenţă anticomunistă

• Rezistenţa armată:
- a fost specifică anilor 1944 – 1958, fiind influenţată de speranţa că „vin americanii!”;
- a fost organizată de grupuri înarmate de partizani alcătuite din foste cadre militare, legionari, membri ai
partidelor democratice, ţărani supuși colectivizării, intelectuali;
- s-a concentrat în munţii Carpați și în pădurile din nordul Dobrogei; au existat cca. 200 de grupuri de rezistenţă,
sprijinite de sătenii din zonă;
- a fost lichidată prin luptă sau prin trădare;
- a fost reprezentată de grupuri ca Mișcarea Naţională de Rezistenţă, Haiducii Muncelului, Frontul Apărării
Naţionale, Sumanele Negre, Grupul Carpatin Făgărășean, Haiducii lui Avram Iancu etc.
• Rezistenţa ţărănească:
- a fost specifică perioadei 1949 – 1962, fiind îndreptată împotriva colectivizării agriculturii;
- s-a manifestat prin: refuzul înscrierii în gospodăriile colective și a predării cotelor obligatorii de produse agricole;
atacarea și devastarea Primăriilor și a sediilor locale ale P.C.R.; revolte spontane;
- a fost reprimată prin arestări, execuţii, deportări (au fost arestaţi cca. 80.000 de ţărani).
• Revolte muncitorești:
- au apărut în anii ‘70, ca formă de reacţie faţă de scăderea nivelului de trai și a încălcării unor drepturi bănești;
- au avut loc în Valea Jiului (1977) și Brașov (1987);
- au fost reprimate prin arestări și anchete.

c. Forme de manifestare ale disidenţei anticomuniste

• formă individuală de protest, specifică regimului Ceaușescu:


- a fost stimulată de destinderea internaţională de după acordurile Conferinţei de la Helsinki pentru Securitate și
Cooperare în Europa (1975);
- a fost reprezentată de: scrisorile deschise și romanele scriitorului Paul Goma (1977), de predicile preotului Gheorghe
Calciu Dumitreasa (1979) și de activitatea unor intelectuali ca Mihai Botez, Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana
Blandiana, Dan Petrescu (anii ‘80);
„Scrisoarea celor șase” (Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu, Silviu
Brucan, Gheorghe Apostol), citită la Radio Europa Liberă.
- a fost o formă de disidenţă din interiorul nomenclaturii comuniste.
- s-a cerut respectarea drepturilor omului, încetarea sistematizării localităţilor și a exportului de alimente, resta­
bilirea prestigiului internaţional al ţării.

61
Bacalaureat – ISTORIE.

3. C. CONSTRUCŢIA DEMOCRAŢIEI POSTDECEMBRISTE

• Regimul comunist a luat sfârșit în urma Revoluţiei din dec. 1989, începută la Timișoara și finalizată la București,
prin preluarea puterii de către Frontul Salvării Naţionale.
• Ulterior, are loc tranziţia la democraţie și la economia de piaţă/capitalistă.

Revoluţia din Decembrie 1989

• Context internaţional:
- politica de reforme și de destindere internă și internaţională promovată de Mihail Gorbaciov (liderul U.R.S.S.),
- prăbușirea regimurilor comuniste dintr-o serie de state (Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria) și dărâmarea
Zidului Berlinului (1989).
• Context intern/cauze interne:
- scăderea dramatică a nivelului de trai;
- criza de încredere a regimului în rândul populaţiei;
- ruptura dintre cuplul Ceaușescu și Partid;
- ruptura dintre cuplul Ceaușescu și întreaga societate.
• Momentele Revoluţiei:
- 16 dec.: Timișoara – protestul împotriva mutării disciplinare a pastorului reformat László Tokés;
- 18 – 20 dec.: Timișoara – ieșirea masivă a muncitorilor în stradă, devastarea sediului P.C.R., luarea în stăpânire
a centrului orașului;
- 21 dec.: București – transformarea mitingului convocat de Ceaușescu în faţa Sediului C.C. dintr-unul de
susţinere într-unul de protest;
- 22 dec.: București – fuga și arestarea lui Nicolae Ceaușescu, urmată de preluarea puterii de către Frontul Salvării Naţionale;
- 25 dec.: Târgoviște – judecarea și executarea soţilor Ceaușescu;
- 26 dec.: București: formarea Guvernului provizoriu condus de Petre Roman.
Consecinţele Revoluţiei:
- trecerea la un regim politic democratic;
- tranziţia la economia de piaţă/capitalistă;
- includerea României în procesul de globalizare;
- alinierea tehnologică la cuceririle internaţionale în domeniu.

Tranziţia la democraţie și la economia de piaţă

• Construcţia democraţiei postcomuniste s-a realizat prin:


- organizarea primelor alegeri libere, la 20 mai 1990, câștigate de Frontul Salvării Naţionale și de Ion Iliescu;
- adoptarea Constituţiei din 1991, care: stabilește ca formă de stat republica și ca regim politic democraţia
reprezentativă (parlamentară); instituie Parlamentul bicameral (Senat și Camera Deputaţilor); prevede respectarea
drepturilor și libertăţilor cetăţenești; prevede instituţii ca Avocatul Poporului (pentru supravegherea respectării
dreptu­rilor omului) și Curtea Constituţională (pentru supravegherea respectării Constituţiei). A fost modificată
în 2003 pentru a răspunde exigenţelor integrării în N.A.T.O. și U.E.;
- alegerile din sept. 1992, câștigate de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (format prin desprinderea din F.S.N.)
și de Ion Iliescu;
- prima alternanţă democratică la guvernare, prin câștigarea alegerilor din 1996 de către Convenţia Democrată
din România (C.D.R.) și Emil Constantinescu.
• Trecerea la economia de piaţă s-a realizat prin: privatizarea unităţilor economice; revenirea la proprietatea privată
asupra terenurilor agricole; aportul de capital străin; revenirea României în fluxul economic internaţional.
• Dificultăţile tranziţiei sunt relevate de:
- Proclamaţia de la Timișoara, din 11 mart. 1990, care contesta noua putere, ca fiind neocomunistă;
- demonstraţia din Piaţa Universităţii din București (22 apr. – 13 iun. 1990);
- mineriadele din 29 ian., 18 febr., 14 – 15 iun. 1990, 26 sept. 1991, ian. 1999;

62
STATUL ȘI POLITICA

- conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu Mureș (15 – 16 mar. 1990).


• Procese pozitive în perioada tranziţiei:
- revenirea la pluralism politic: sunt reînfiinţate P.N.Ţ., P.N.L. și P.S.D.; apar formaţiuni noi ca Partidul Democraţiei
Sociale din România (din 2001 numit Partidul Social Democrat), Partidul Democrat Liberal, Uniunea Democrată
a Maghiarilor din România etc.;
- formarea societăţii civile, un rol important avându-l organizaţii ca Alianţa Civică, Grupul pentru Dialog Social,
Asociaţia Pro Democraţia etc.;
- alinierea legislativă și instituţională la exigenţele integrării în N.A.T.O. și U.E.;
- respectarea drepturilor și libertăţilor cetăţenești;
- integrarea în N.A.T.O. (2004) și Uniunea Europeană (2007), ceea ce a consacrat intrarea României în rândul
statelor democrate și cu o economie de piaţă funcţională.
• Procese negative în perioada tranziţiei: generalizarea corupţiei, instituirea mitei electorale, devalizarea băncilor
de stat, subevaluarea întreprinderilor privatizate, creșterea datoriei externe, risipirea banilor publici.

Reţineţi!
• Factorii care au permis instaurarea regimului comunist în România:
- întoarcerea armelor împotriva Germaniei și trecerea de partea Naţiunilor Unite;
- prezenţa Armatei Roșii pe teritoriul României;
- politica U.R.S.S. de impunere a propriului regim politic în teritoriul ocupat de Armata Roșie;
• 6 mart. 1945: formarea guvernului de orientare comunistă condus de Petru Groza.
• 30 dec. 1947: abdicarea forţată a regelui, ultimul obstacol constituţional în calea acaparării totale a puterii.
• Etapele regimului comunist în România (1948 – 1989):
- regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948 – 1965);
- regimul naţional-comunist al lui Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989).
• Caracteristici (1948 – 1965):
- România este membru fondator al C.A.E.R. (1949) și al Tratatului de la Varșovia (1955); participă la înăbușirea
Revoluţiei anticomuniste ungare (1956) și respinge Planul Valev (1964) – plan extern;
- crearea partidului unic (P.M.R.) care subordonează toate instituţiile statului, crearea poliţiei politice,
naţionalizarea, colectivizarea, industrializarea forţată, planificarea, ruperea contactelor cu Occidentul,
promovarea proletcultismului în cultură, cenzura – plan intern.
• Practici politice (1948 – 1965):
- colectivizarea agriculturii (1949 – 1962): model sovietic; s-a făcut forţat, prin propagandă, arestări, deportări.
- A fost distrusă elita satului românesc; 96% din terenurile arabile au fost trecute în proprietatea statului;
• „Declaraţia din aprilie” 1964: este respins orice fel de amestec din afară în problemele interne ale statelor
comuniste; este subliniată egalitatea între toate partidele comuniste.
• Caracteristici (1965 – 1989):
- 1965 – 1980: Nicolae Ceaușescu continuă politica de independenţă faţă de U.R.S.S., sunt reluate relaţiile
cu Occidentul, refuză să participe la invadarea Cehoslovaciei, criticând acţiunea (1968). Crește prestigiul
internaţional al liderului român;
- 1980 – 1989: izolarea României din cauza încălcării flagrante a drepturilor și libertăţilor de către Nicolae
Ceaușescu și a refuzului aplicării reformelor impuse de liderul sovietic Mihail Gorbaciov – plan extern;
- 1965 – 1971: acapararea funcţiilor importante ale statului, crește producţia industrială și agicolă, ridicarea
nivelului de trai, slăbirea cenzurii;
- 1971 – 1989: Ceaușescu a impus un control total al partidului, intensificarea cenzurii, scăderea nivelului de
trai, încălcarea drepturilor și libertăţilor cetăţenești.
• Evenimente politice:
- „Tezele din iulie” 1971 au ca urmări ideologizarea tuturor sectoarelor de activitate și promovarea unui cult
al personalităţii deșănţat;
- 1974: Ceaușescu devine primul președinte al României.
• În decembrie 1989 regimul comunist este desfiinţat; începe tranziţia spre democraţie.

63
Bacalaureat – ISTORIE.

EVALUARE
Completaţi spaţiile libere cu noţiunile istorice corespunzătoare:
1. Familie din rândul căreia sunt aleși conducătorii unui stat:�����������������������������������������������������������������������������������������
2. Renunţarea unui monarh la tron: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Cultura proletariatului, bazată pe ideea luptei de clasă: ������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Unitate administrativ teritorială impusă de maghiari în Transilvania: ���������������������������������������������������������������������
5. Schimbarea periodică din funcţie a cadrelor din P.C.R.: ����������������������������������������������������������������������������������������������
6. Sumă plătită de Ţările Române Imperiului Otoman în schimbul păcii: ��������������������������������������������������������������������
7. Act prin care proprietăţile Bisericii trec în proprietatea statului: ��������������������������������������������������������������������������������
8. Unitate politico-administrativă caracteristică sașilor: ��������������������������������������������������������������������������������������������������
9. Trecerea tuturor mijloacelor de producţie în proprietatea statului: ����������������������������������������������������������������������������
10. Vot bazat pe condiția achitării unui impozit către stat: ����������������������������������������������������������������������������������������������
11 Instituţie politică medievală cu caracter consultativ: ���������������������������������������������������������������������������������������������������
12. Cele 17 propuneri/teze ale lui N. Ceaușescu inspirate din modelul asiatic: �������������������������������������������������������������
13. Prima formă de organizare socio-economică din spaţiul românesc: ������������������������������������������������������������������������
14. Revoluţionarii de la 1848 care propun reforme modernizatoare: ������������������������������������������������������������������������������
15. Restructurarea partidului și instituţiilor statului sovietic: �����������������������������������������������������������������������������������������
16. Consultarea cetăţenilor asupra unui act politic important: ����������������������������������������������������������������������������������������
17. Tot poporul înarmat participant la apărarea ţării: �������������������������������������������������������������������������������������������������������
18. Opinie, atitudine diferită sau opusă celei promovate oficial de un regim: ���������������������������������������������������������������
19. Principiu care susţine dreptul popoarelor de a-și hotărî singure soarta: �����������������������������������������������������������������
20. Dreptul domnului asupra pământului arabil al ţării: ��������������������������������������������������������������������������������������������������

Dataţi evenimentele:
1. Admiterea României în U.E.: .�������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Bătălia de la Posada: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Nicolae Ceaușescu elaborează „tezele din iulie”: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Conferinţa de pace de la Paris, ce urmează războiului Crimeei: ���������������������������������������������������������������������������������
5. Încoronarea lui Carol I ca rege al României: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
6. Instituirea guvernului Petru Groza: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
7. Întemeierea Mitropoliei Ţării Românești de la Argeș: ���������������������������������������������������������������������������������������������������
8. Compromisul de la Osborne: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

Completaţi datele cu evenimentele corespunzătoare:


1. 1111: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. 1366: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. 1541: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. 1711: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
5. 1848: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
6. 24 ian. 1859: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
7. 18 nov./1 dec. 1918: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
8. 19 nov. 1946: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

Asociaţi personalităţile cu un eveniment istoric:


1. Vladislav Vlaicu: �����������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Constantin Mavrocordat: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Mihail Kogălniceanu: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Ferdinand I: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
5. Petru Groza: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
6. Paul Goma: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

64
STATUL ȘI POLITICA

TESTE
STATUL ȘI POLITICA

Test nr. 1
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Anihilarea autonomiei Făgărașului, în 1291, […] a coincis, potrivit tradiţiei istorice a Ţării Românești, cu trecerea
munţilor de către «Negru Vodă», personaj a cărui identitate reală e necunoscută, și instalarea sa la Câmpulung. […
[ Câmpulungul […], sediu al unei înfloritoare comunităţi catolice, alcătuită din sași și unguri, etapă importantă a
drumului comercial care leagă Transilvania cu Dunărea de Jos și Marea Neagră, a devenit acum cea dintâi reședinţă
a domniei Ţării Românești. Tradiţia e confirmată așadar de realitatea istorică”.
(M. Bărbulescu ș.a., Istoria României)

B. „La est de Carpaţi se desfășoară un proces [...] de unificare și emancipare politică. Aici, în centrul Moldovei,
Ludovic I al Ungariei [...] creează o <marcă>, cu centrul la Baia și apoi la Siret, destinată să protejeze frontierele
estice ale regatului de incursiunile tătare, să blocheze trecătorile din Carpaţii Răsăriteni. În fruntea ei îl așează pe
nobilul român Dragoș din Maramureș. Zona se dezvoltă economic. Sunt atestate târgurile Baia (1334), Siret (1340),
Suceava (1345), de-a lungul drumului comercial dintre Marea Neagră și Principatul Haliciului. În 1359, feudalii
locali, nemulţumiţi de suzeranitatea maghiară [...] se revoltă, proclamând în fruntea lor pe voievodul român Bogdan
din Maramureș. Bogdan se afla în conflict cu regele Ungariei, Ludovic de Anjou, căruia i se opusese în mai multe
rânduri (1342, 1343, 1349). Noul voievod Bogdan, răspunzând propriei voinţe și aceleia a feudalilor de la Est de
Carpaţi, îi înlătură pe succesorii lui Dragoș și, ca Basarab mai înainte, în iarna lui 1364 – 1365 iese victorios în luptele
împotriva armatelor regelui [...]. Astfel, Moldova, cum se va numi noul stat român de la Est de Carpaţi, își începe
existenţa istorică [...]”.
(I. Bulei, O istorie a românilor)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi conducătorul mărcii de apărare precizat în sursa B. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie refritoare la Negru Vodă. 2 puncte
3. Menţionaţi câte un element etnic precizat în sursa A, respectiv, în sursa B 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că la constituirea Ţării Românești au
contribuit și români din Transilvania. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două instituţii politice românești din Evul Mediu românesc. 6 puncte
7. Menţionaţi o demnitate eclesiastică din Ţările Române. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Adunarea ad-hoc a Moldovei, pășind pe calea ce i s-a prescris de către Tratatul de la Paris, adecă începând a rosti
dorinţele ţării, în toată curăţenia cugetului, neavând în privire decât drepturile și folosul naţiei române, declară că
cele întâi, cele mai mari, mai generale și mai naţionale dorinţi ale ţării sunt:
1. Respectarea drepturilor principatelor și îndeosebi a autonomiei lor, în cuprinderea vechilor lor capitulaţii încheiate
cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 și 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
3. Prinţ străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei și ai cărui moștenitori să fie
crescuţi în religia ţării.
4. Neutralitatea pământului principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei obștești Adunări, în care să fie reprezentate toate puterile naţiei”. (Proiectul
de rezoluţie al Adunării ad-hoc a Moldovei 7/19 oct. 1857)

65
Bacalaureat – ISTORIE.

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi spaţiul istoric precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi cele două documente la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la puterea legislativă. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la unirea Principatelor și la conducătorul noului stat,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia unirea Principatelor s-a făcut pe baza
politicii „faptului împlinit”. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care ex­pri­
mă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre necesitatea participării României la rãzboiul din
Balcani (1877–1878), având în vedere (30 puncte):
– menţionarea contextului extern care favorizează obţinerea independenţei României;
– menţionarea a trei personalităţi care s-au remarcat în timpul evenimentelor;
– prezentarea unui eveniment politic și/sau militar care are ca finalitate obţinerea independenţei României și
precizarea unei consecinţe a acestuia asupra evoluţiei statului român;
– formularea unui punct de vedere referitor la însemnătatea dobândirii independenţei și susţinerea acestuia printr-
un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
NECESITATEA PARTICIPĂRII ROMÂNIEI
LA RĂZBOIUL DIN BALCANI (1877–1878)
• Declanșarea unei noi „crize orientale” (1875–1876): răscoalele antiotomane din Bosnia și Herţegovina sunt
reprimate de otomani; războiul Serbiei și Muntenegrului cu Imperiul Otoman. Constituţia otomană din decembrie
1876 numește România provincie privilegiată a Imperiului Otoman. Rusia hotărăște să intervină și cere României
să-i permită armatei sale să tranziteze teritoriul spre Balcani. Tratativele s-au desfãșurat la Livadia (în Crimeea), în
sept. 1876. Pe 4 apr. 1877, cele două state încheie Convenţia de la București conform căreia trupele ruse pot tranzita
teritoriul României, iar Rusia se obligă să respecte integritatea teritorială a României.
• 9 mai 1877: în urma discursului ministrului de Externe Mihail Kogălniceanu, Camera Deputaţilor a votat in­
dependenţa României, care trebuia însă cucerită pe câmpul de luptă și apoi recunoscută pe plan internaţional.
• Aug. 1877: cinci divizii ale armatei române trec Dunărea, Carol I este numit comandant al trupelor româno-ruse pe
frontul de la Plevna. Armata română s-a remarcat în luptele purtate la Griviţa, Plevna, Rahova, Smârdan, Vidin, Opanez.
• S-au remarcat generalul Alexandru Cernat, colonelul Mihail Cristodulo Cerchez, căpitanul Valter Mărăcineanu ș.a.
• Tratatul de pace de la Berlin (iulie 1878) consfinţește independenţa României, condiţionată de modificarea art.
7 din Constituţia din 1866 și cedarea către Rusia a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, în schimbul obţinerii
Dobrogei, Deltei Dunării și a Insulei Șerpilor.
• Însemnătatea dobândirii independenţei:
– România devine stat suveran, egal în drepturi cu celelalte state europene;
– se bucură de independenţa deplină în politica internă și externă;
– sunt create condiţiile pentru desăvârșirea unităţii naţionale;
– se produc schimbări esenţiale în viaţa economică și socială a ţării;
– crește prestigiul monarhiei, Carol I dobândește titlul de Alteţă Regală (1878) și de Rege (1881).
Test nr. 2
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Iar în acel timp Bogdan, voievodul românilor din Maramureș, adunând în jurul său pe românii din acel
district, trecu [Carpaţii] pe ascuns în ţara Moldovei, supusă coroanei regatului ungar […] și cu toate că a fost

66
STATUL ȘI POLITICA

lovit de mai multe ori de armata regelui, sporind numărul locuitorilor români, acea ţară a crescut [devenind]
un stat”.  (Johannes de Thurocz, Cronica Hungarorum, sec. XIV)

B. „Maramureșul era o veche formaţiune politică românească, alcătuită din câteva cnezate de vale, ai căror stăpâni,
numiţi cnezi, se întruneau periodic într-o adunare, unde, între altele alegeau și voievodul, conducătorul întregii ţări
a Maramureșului. […] În 1300, Maramureșul este numit «ţară», iar în 1326 «district» ”.
(Ioan-Aurel Pop, Th. Nägler, Istoria Transilvaniei)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi, o formaţiune politică din spaţiul româneasc precizată în din sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la Maramureș. 2 puncte
3. Menţionaţi un conducător precizat în sursa A și o instituţie precizată în sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care arată că la constituirea Moldovei au participat și
români din Maramureș. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte politice care duc la instituţionalizarea Ţărilor Române. 6 puncte
7. Menţionaţi o prerogativă militară deţinută de domn în sec. XIV – XVI. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Pe scurt, poporul român, recapitulând, decretă: Independenţa sa administrativă și legislativă, pe temeiul tractatelor
lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele dinăuntru ale sale.
Egalitatea drepturilor politice.
Contribuţie generală.
Adunanţă generală compusă din reprezentanţi ai tuturor stărilor societăţii.
Domn responsabil, ales pe cinci ani, și căutat în toate stările societăţii.
Responsabilitatea miniștrilor [din Guvern] și a tuturor funcţionarilor în funcţia ce ocupă.
Libertatea absolută a tiparului ...
Dreptul fiecărui judeţ de a-și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul poporului întreg de a-și alege domnul. […]
Emanciparea clăcașilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.
Instrucţie egală și întreagă pentru tot românul de amândouă sexele”.
(Proclamaţia de la Islaz, 9 iun. 1848)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi localitatea în care a fost făcut public documentul, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi un conducător și o instituţie, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la independenţă. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la participarea membrilor tuturor categoriilor sociale
la conducerea statului, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.  10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric, afirmaţia conform căreia A.I. Cuza a încercat rezolvarea problemei agrare. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia) 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre proiectele politice și modernizarea Principatelor în
sec. XVIII–XIX , având în vedere (30 puncte):
– menţionarea contextului extern și intern în care au fost realizate memoriile și proiectele politice;
– menţionarea a două state spre care s-au îndreptat memoriile/proiectele politice;
– prezentarea unui fapt istoric care reflectă aplicarea, în plan intern, a ideilor promovate de un memoriu/proiect
politic și precizarea unei consecinţe a acestuia asupra evoluţiei statului român;
– formularea unui punct de vedere cu privire la contribuţia proiectelor politice la fãurirea statului român modern și
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

67
Bacalaureat – ISTORIE.

ESEU REZOLVAT
PROIECTELE POLITICE ȘI MODERNIZAREA
PRINCIPATELOR ÎN SEC. XVIII–XIX
• La sfârșitul sec. XVIII Ţările Române erau teatrul de război pentru cele trei imperii vecine: Otoman, Habsburgic și Rus.
• Moldova și Ţara Românească se aflau sub dominaţia regimului fanariot, iar Transilvania, sub cea a regimului
habsburgic. Prin Diploma Leopoldină (1691), românii sunt menţinuţi în starea de „toleraţi”. În 1697–1699, o parte din
românii ortodocși trec la greco-catolicism (Unirea cu Roma).
• Problema Principatelor începe sã intereseze Marile Puteri.
• Pătrunderea ideilor iluministe în rândul boierimii duce la o desprindere a elementelor autohtone (naţionale) de
acelea aparţinând grecilor fanarioţi (constituirea Partidei Naţionale). Românii preiau din ideile franceze pe acelea
care exprimă latura identitară a unui popor dominat de străini (afirmarea tendinţei de emancipare de sub dominaţia
grecilor fanarioţi), abolirea regimului fanariot și instituirea unor domnii naţionale (pământene).
• Memorii înaintate Marilor Puteri (Austria, Rusia, Franţa):
- 1772: la tratativele de pace de la Focșani boierii români au prezentat doleanţele lor, susţinute pe baza ideilor vechilor
capitulaţii încheiate cu Imperiul Otoman;
- 1791: la tratativele de pace de la Șiștov au cerut restabilirea alegerii domnului de către ţară, desfiinţarea monopolului
comercial otoman, dreptul de organizare a unei oștiri naţionale, respectarea neutralităţii;
- 1807: memoriul trimis împăratului francez Napoleon Bonaparte afirma necesitatea egalităţii politice într-un stat
român bazat pe o constituţie care să creeze un regim „blând, neopresiv”.
• Revoluţia de la 1821 din Ţara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu, în timpul căreia au fost elaborate:
– Proclamaţia de la Padeș: un act mobilizator adresat poporului pentru a se ridica împotriva conducătorilor
„bisericești” și „politicești”, folosindu-se ca argument dreptul natural;
– Cererile norodului românesc, act cu valoare constituţională, care prevedea: restabilirea domniilor pământene;
desfiinţarea privilegiilor boierești; ocuparea funcţiilor publice pe merit; înfiinţarea armatei permanente.
• Efectul revoluţiei, dar și al memoriilor boierești, a fost instituirea domniilor pământene: Grigore Dimitrie Ghica
(Ţara Românească) și Ioniţă Sandu Sturdza (Moldova) în 1822.

Test nr. 3
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Domnilor Moldovei […], li s-a lăsat libertatea întreagă și mai toată puterea pe care au avut-o mai înainte de a face
legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierie, de a pune dări, ba chiar de a face episcopi.
[…] Pentru a da demnităţile, domnului nu-i era prescrisă nicio regulă. Dacă va fi vrut să onoreze pe un ţăran cu cea
mai mare onoare care este în Moldova, slujba de mare logofãt, nimeni nu îndrăznește să-l contrazică în public, și
iarăși dacă va fi vrut să scoată din boierie pe vreun nobil, acesta de îndată trebuie să se supună voinţei domnului său”.
(Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei)

B. „Boierimea și cu alţii […], cu toţii făcură sfat și aleseră dintre dânșii un boier, anume Constantin Brâncoveanu,
marele logofăt, de-l ridicară să le fie domn, că-l știau că este înţelept și se trăgea din odraslă domnească. Atunci
cu toţii se închinară lui cu mare bucurie și toţi cu un glas bun, ziseră: «Într-un ceas bun să ne fii măria ta domn
până la adânci bătrâneţi». Și îndată îl duseră în sfânta mitropolie cu mare cinste, [însoţindu-l] părintele Theodosie,
mitropolitul. Și i-au citit deasupra capului [binecuvântarea religioasă] patriarhul Dionisie. Și așa ieșind de acolo, l-au
pus în scaun domnesc”. (Letopiseţul Cantacuzinesc)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa B. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la dreptul de a legifera. 2 puncte
3. Menţionaţi din sursa A, respectiv din sursa B, câte o demnitate ecleziastică. 6 puncte
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care prezintă momentul încoronării domnului. 3 puncte

68
STATUL ȘI POLITICA

5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din Sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două acţiuni ale domnilor români în domeniul ecleziastic. 6 puncte
7. Menţionaţi o prerogativă de politica externă deţinută de domn în sec. XIV – XVI. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Art. 1 Sătenii clăcași […] sunt și rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii […] lor, în întinderea ce se
hotărăște prin legile în fiinţă. Aceasta întindere (peste locul ce au sătenii în vatra satului, pentru casă și gradină) este: […]
b) În judeţele de dincolo de Milcov [Moldova]:
1. Pentru săteanul cu 4 boi și o vacă, 5 fălci 40 prajini;
2. Pentru săteanul ce are 2 boi și o vacă, 4 fălci;
3. Pentru săteanul ce are o vacă sau pălmaș, 2 fălci 40 prajini.
Art. 7. De la promulgarea decretului acestuia, în termen de 30 ani, săteanul sau moștenitorii săi nu vor putea înstrăina,
nici ipoteca proprietatea sa, nici prin testament, nici prin acte între vii, decât către comună sau către vreun alt sătean.
Art. 10. Se desfiinţează o dată pentru totdeauna și în toată întinderea României, claca (boerescul), dijma, podvezile,
zilele de meremet, carele de lemne și alte asemenea sarcini, datorite stăpânilor de moșii sau în natură sau în bani,
unele și altele stabilite prin legi, hrisoave, sau învoieli perpetue ori temporale.
Art. 22. Sătenii pentru răscumpărarea clăcii, a dijmei și a celorlalte sarcini, care s-au desfiinţat prin prezentul decret, vor plăti
pentru dobânzi și amortismente pe fiecare an, într-un termen de 15 ani, cel mult, și în moneda după cursul visteriei […].”
(Legea rurală din 15 aug. 1864)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi statul precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi două obligaţii economice ale ţăranilor la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la ierarhizarea categoriilor de împroprietăriţi. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la condiţiile pe care trebuiau să le îndeplinească ţăranii
nou împroprietăriţi, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia abdicarea lui A.I.
Cuza era necesară, ea contribuind la continuarea modernizării României. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în circa două pagini, un eseu despre Marea Unire în istoria românilor, având în vedere (30 puncte):
– menţionarea unei cauze care a dus la formarea României Mari;
– menţionarea a trei provincii românești care s-au unit cu România;
– prezentarea unui fapt istoric prin care s-a realizat România Mare și precizarea unei consecinţe a acestuia;
– formularea unui punct de vedere cu privire la importanţa realizării României Mari și susţinerea lui printr-un
argument istoric.

ESEU REZOLVAT
MAREA UNIRE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR
• Evoluţia României din primele decenii ale sec. XX este caracterizată de marile realizări datorate războaielor
balcanice și Marii Uniri.
• În anii 1916–1918, România a participat la Primul Război Mondial alături de Antantă. În consecinţă, la sfârșitul
războiului, se constituie România Mare. Rusia este bulversată de revoluţia bolșevică, izbucnită în oct./nov. 1917, iar
Austro-Ungaria s-a dezintegrat în urma revoluţiilor din oct. 1918, de la Viena și Budapesta.
• Primul teritoriu unit cu România a fost Basarabia. Aceasta fusese ocupată de către Imperiul Rus în 1812 și trans­
formată în gubernie rusească. În mart. 1917, s-a constituit, la Chișinău, Partidul Naţional Moldovenesc care a
organizat, în octombrie, „Congresul ostașilor moldoveni” ce a proclamat autonomia Basarabiei și a decis constituirea

69
Bacalaureat – ISTORIE.

Sfatului Ţării în calitate de organ reprezentativ, condus de Ion Inculeţ. Pe 2 dec. 1917, a fost proclamată Republica
Democratică Moldovenească. La 27 mart./9 apr. 1918, Sfatul Ţării votează Declaraţia de unire a Basarabiei cu
România. Hotărârea a fost sancţionată de regele Ferdinand I prin Decretul regal din 22 apr. 1918.
• Bucovina a fost ocupată și transformată în provincie austriacã în 1775. La 14 oct. 1918, a fost convocată o adunare
naţională la Cernăuţi care s-a proclamat Adunare Constituantă. Aceasta a hotărât unirea Bucovinei cu celelalte
provincii românești din Austro-Ungaria și constituirea unui Consiliu Naţional și a unui Birou Executiv condus de
Iancu Flondor. Consiliul Naţional a proclamat autonomia pe 12 nov. și a intrat în tratative cu guvernul României. Pe
15/28 nov. 1918, Congresul General al Bucovinei, condus de Iancu Flondor, s-a întrunit la Cernăuţi și a proclamat
unirea cu România. Hotărârea a fost sancţionată prin Decretul regal din 18 dec. 1918.
• După elaborarea „Declaraţiei de la Oradea” care, folosind principiul autodeterminării, declară naţiunea română
liberă să-și hotărască singură soarta (sept. 1918), la 18 oct. 1918 s-a constituit Consiliul Naţional Român Central, cu
sediul la Arad, alcătuit din 12 membri (6 din P.N.R. și 6 din P.S.D.), având drept scop pregătirea unirii cu celelalte
teritorii românești. Pe 18 nov./1 dec. 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1228 delegaţi), prezidată de
Ștefan Cicio-Pop, a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Decretul regal
din 11 dec. 1918 a ratificat unirea cu ultimele provincii românești.
• Pe plan extern, tratatele de pace consfinţesc Marea Unire, iar pe plan intern este adoptată Legea pentru ratificarea
unirii de primul Parlament al României Mari (dec. 1919).
• Pe 15 oct. 1922, regele Ferdinand I și regina Maria sunt încoronaţi la Alba Iulia ca rege și regină ai României întregite.

Test nr. 4
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „«Să reglementăm situaţia din Balcani. Armatele voastre se găsesc în România și Bulgaria[…]. În ceea ce privește
Marea Britanie și U.R.S.S., ce aţi spune despre o predominanţă de 90% în România pentru dumneavoastră, de o
influenţă de 90% pentru noi în Grecia și de o egalitate de 50%/50% în Iugoslavia?». Am întins bucata de hârtie,
pe care erau scrise procentele de influenţă britanică, respectiv, sovietică în Bulgaria, România, Grecia, Iugoslavia,
Ungaria, în faţa lui Stalin. Acesta a luat creionul albastru, apoi a trasat un semn de aprobare. Totul a fost rezolvat
într-un timp mai scurt decât îmi trebuie pentru a relata faptele...”
(W. Churchill despre acordul cu Stalin privind Europa de Sud-Est, Moscova, oct. 1944)

B. „Guvernul dr. Petru Groza a fost impus (6 martie 1945) prin ultimatumul dat regelui Mihai I de către Andrei I.
Vîșinski, prim-locţiitor al comisarului poporului pentru Afaceri Externe al U.R.S.S., venit anume la București în
acest scop. Ţara se afla sub controlul complet al Comisiei Aliate (Sovietice) de Control și al Armatei Roșii. Unităţile
române din interior, drastic reduse în octombrie-noiembrie 1944, fuseseră complet dezarmate, din ordinul aceleiași
Comisii Aliate de Control. Pentru Rege și liderii partidelor tradiţionale (naţional-liberal și ţărănesc) alternativa era
fie acceptarea ultimatumului sovietic, în speranţa unei reglementări ulterioare, fie abdicarea și represiuni violente –
împotriva celor ce se pronunţau pentru democraţia parlamentară și libertăţi cetăţenești. Evoluţiile de după 6 martie
sunt definitorii pentru regimul impus de Soviete.”
(Dinu C. Giurescu, Uzurpatorii. România, 6 martie 1945 – 7 ian. 1946)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la prezenţa armatei sovietice în Balcani. 2 puncte
3. Menţionaţi, din sursa A, un stat preferat de Marea Britanie, respectiv guvernul impus de U.R.S.S. în România, din
sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi litera pentru sursa care menţionează instituţiile care instituiseră un control asupra României. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi alte două fapte istorice care au dus la instaurarea comunismului în România, în afara celor la care se
referă sursele A și B. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a sistemului politic sovietic, în vremea lui Stalin. 4 puncte

70
STATUL ȘI POLITICA

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„... în ianuarie 1988, propaganda oficială organizează celebrarea a 70 de ani pe care dictatorul îi împlinea.
Triumfalismul campaniei este în contrast cu situaţia economică extrem de gravă. Orașele și satele României se
aflau în întuneric din cauza unei penurii de energie fără precedent. Aprovizionarea cu alimente se face pe bază de
cartele, dar alimentele nu se găsesc. Medicamentele, bunurile de larg consum lipsesc de asemenea. Benzina este
restricţionată, ca și circulaţia automobilelor. România se află în plină ficţiune, de vreme ce aparatul de partid nu
face decât să proclame succesele regimului, prosperitatea de care se bucură locuitorii săi. Aparatul de propagandă
care întreţine ficţiunea este dublat de cel de Securitate. Supravegherea poliţienească este din ce în ce mai manifestă.
Regimul se susţine exclusiv, după noiembrie 1987, prin frica pe care o inspiră. Securitatea a ajuns să aibă 38 682 de
angajaţi... și să se bazeze pe circa 450 000 de informatori. În aprilie 1988, Ceaușescu anunţă planul de sistematizare
rurală. Aproape toate satele românești, 12 000 din 14 000, trebuiau să dispară până la sfârșitul secolului, pentru a fi
înlocuite de 550 de complexe agroindustriale... O întreagă civilizaţie și tradiţia ei trebuie să dispară.”
(Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România. Raport final)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi conducătorul României, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi o instituţie care susţine regimul și o metodă folosită de aceasta, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la nivelul de trai. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la sistematizarea rurală, susţinându-l cu două informaţii
selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia potrivit căreia criza economică a anilor ’80 a fost determinată
de politica greșită a lui N. Ceaușescu. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor
care exprimă cauzalitatea și concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu cu tema Rezistenţă și represiune în perioada regimului
comunist, având în vedere (30 puncte):
– precizarea unei forme de rezistenţă;
– menţionarea a două cauze care au determinat rezistenţa anticomunistă;
– menţionarea a două grupuri/lideri din rezistenţă;
– prezentarea unui fapt istoric legat de rezistenţă și represiune;
– formularea unui punct de vedere referitor la rezistenţă și susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
REZISTENŢĂ ȘI REPRESIUNE ÎN PERIOADA
REGIMULUI COMUNIST
• Represiunea politică, specifică tuturor regimurilor totalitare, a fost practicată și de regimul comunist din România.
Ea s-a îndreptat împotriva adversarilor reali sau prezumtivi ai regimului, dar și împotriva „claselor exploatatoare”
(moșieri, chiaburi, industriași, bancheri), în numele principiului „luptei de clasă”, enunţat de Karl Marx, întemeietorul
comunismului. Represiunea a fost permanentă, întinzându-se pe toată perioada regimului (1948 – 1989), dar a fost
diferită ca intensitate și forme de manifestare, de la o perioadă la alta;
• La impunerea forţată a comunismului, românii au răspuns prin forme de rezistenţă precum: constituirea de
organizaţii clandestine („grupuri subversive”) în marile orașe, constituirea de grupuri armate în munţi (partizani),
revolte ţărănești împotriva colectivizării, proteste individuale etc.;
• Cauzele rezistenţei anticomuniste au fost lipsa de legitimitate și de popularitate a regimului, colectivizarea forţată,
persecuţiile împotriva membrilor partidelor politice tradiţionale, epurările din Armată, Poliţie, administraţie;
• Cele mai importante grupuri de rezistenţă armată anticomunistă au fost conduse de Toma Arnăuţoiu (Făgăraș,
versantul sudic), Ioan Gavrilă Ogoranu (Făgăraș, versantul nordic), Ion Uţă (Banat), Ioan Paragină (Vrancea),
Nicolae Dabija (Apuseni);

71
Bacalaureat – ISTORIE.

• Autorităţile au luat măsuri dure împotriva tuturor formelor de rezistenţă și în primul rând a rezistenţei armate,
considerată cea mai gravă formă de încălcare a stabilităţii regimului. Membrii grupurilor de rezistenţă au fost vânaţi
ani la rând, folosindu-se numeroase resurse financiare și umane: trupe ale Armatei și Securităţii, informatori plătiţi,
agenţi infiltraţi în comunele care sprijineau rezistenţa etc. Partizanii au fost fie omorâţi în luptă, fie executaţi (cu sau
fără proces), fie au primit pedepse grele cu închisoarea (de regulă, închisoare pe viaţă). Ţăranii care au susţinut cu
alimente, medicamente și informaţii aceste gupuri au primit pedepse foarte grele, fiind închiși în lagărele de muncă
și în închisori, unde au fost supuși unui regim de exterminare;
• Rezistenţa anticomunistă a reprezentat o constantă, fie că s-a manifestat sub forma grupurilor înarmate, fie sub forma
exprimării unor critici deschise la adresa regimului. Ea a menţinut trează speranţa românilor în izbăvirea de acest regim
și a fost o expresie a demnităţii și identităţii naţionale, grav încălcate. După 1965, în perioada regimului naţional-comunist
al lui Nicolae Ceaușescu, represiunea s-a manifestat prin impunerea domiciliului obligatoriu pentru disidenţi, anchete
brutale în beciurile Securităţii, arestări și condamnări, internarea în spitale de psihiatrie, supravegherea permanentă a
populaţiei prin reţeaua de informatori și colaboratori ai Securităţii. În această fază, rezistenţa faţă de regim a luat forma
disidenţei, între persoanele care s-au manifestat împotriva regimului numărându-se intelectuali ca Paul Goma, Mihai
Botez, Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Dan Petrescu, sau preoţi precum Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Un rol important în erodarea legitimităţii regimului l-a avut „Scrisoarea celor 6”, vechi comuniști care au protestat la
postul de radio „Europa Liberă” împotriva distrugerii satelor, penuriei alimentare și încălcării drepturilor omului.

Test nr. 5
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Falsificarea rezultatelor [alegerilor parlamentare] a fost în 1946 maximă, niciodată întâlnită în istoria politică
a României de după 1859. Mai mult. Cu mici excepţii, nici una dintre promisiunile Platformei-program a Blocului
Partidelor Democrate nu a fost respectată. La care se adaugă și distrugerea completă – juridic și fizic – a clasei politice
formate până în 1939. În câţiva ani, dispare o întreagă elită politică, arestată, deportată, scoasă în afara legii, odată
cu partidele respective. Alegerile din 19 noiembrie 1946 ... au deschis calea pentru distrugerea societăţii tradiţionale
românești, de tip european, și punerea ei forţată în tiparele sovietice, odată cu separarea ei de evoluţia normală a
celorlalte ţări ale continentului.” (Dinu C. Giurescu, Falsificatorii)

B. „Ultimul obstacol în calea desăvârșirii dominaţiei sovietice în România îl constituia Regele Mihai. Chiar și în 1945,
însăși perpetuarea existenţei regatului României în cadrul orbitei sovietice părea, ţinând seama de împrejurări, o
anomalie. Tânărul monarh se luptase cu curaj cu tentaculele sovietice care sugrumau lent independenţa ţării, adesea
beneficiind de sprijinul, destul de șovăielnic, al Marii Britanii și al Statelor Unite, dar procesul montat împotriva lui
Maniu și parodia de justiţie pe care îl reprezenta constituiau semne sigure că lupta sa era zadarnică. Cu toate acestea,
poporul român se agăţa de el ca de un ultim simbol de speranţă într-un viitor sănătos și sigur.”
(Dennis Deletant, România sub regimul comunist)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi alianţa politică precizată în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la elita politică interbelică. 2 puncte
3. Menţionaţi o informaţie referitoare la alegeri, din sursa A, respectiv un stat de la care regele aștepta un sprijin mai
hotărât pentru evitarea sovietizării, din sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care menţionează ruperea artificială a legăturilor
României cu Occidentul. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A. 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la acţiunile de sovietizare a ţării. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a stalinismului economic românesc. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Nicolae Ceaușescu a avut la îndemână o televiziune... dar nu a știut să beneficieze de ea. Emisiunile politice și
social-educative... vor monopoliza treptat timpul de emisie în a doua jumătate a anilor 1980; fapt agravant, aceste

72
STATUL ȘI POLITICA

emisiuni se vor rezuma la rolul de ritual de alimentare a cultului personalităţii și nimic altceva... În cazul românesc,
pentru familia medie din spaţiul urban (și chiar rural) orientarea antenei către staţiile de televiziune din Belgrad,
Budapesta, Sofia sau Chișinău devenea îndeosebi în a doua jumătate a anilor ’80 un fapt obișnuit, de normalitate
cotidiană (un fapt care ar fi fost greu de imaginat la începutul anilor ’70, când televiziunea naţională era ea însăși un
model pentru instituţiile similare din statele vecine), ca și ascultarea posturilor de radio, îndeosebi a Radio „Europa
Liberă”. Este greu de crezut că regimul comunist de la București a câștigat ceva de pe urma acestor „evadări din
real” ale propriilor cetăţeni. Prin comparaţie cu toate aceste surse alternative de informaţie, credibilitatea mass-
media oficiale românești s-a prăbușit dramatic, cu consecinţe pe măsură pentru regim. În schimb, nu este greu de
bănuit faptul că, acceptând reducerea televiziunii la acest statut ingrat, Nicolae Ceaușescu – subiectul predilect al
„liturghiilor” politice televizate – și-a subminat, în realitate, propria poziţie și propria cotă de popularitate internă.”
(Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi spaţiul istoric românesc, precizat sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi liderul și o instituţie de presă străină , la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la televiziunea naţională, în perioada ceaușistă. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la influenţa mass-media asupra popularităţii regimului
Ceaușescu, susţinându-l cu două informaţii din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia potrivit căreia presa din România a fost folosită de regimul
comunist în scopuri propagandistice. 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre situaţia economică a României în timpul regimului
Ceaușescu, având în vedere (30 puncte):
– precizarea ideologiei care a stat la baza organizării economice;
– menţionarea a două caracteristici ale economiei în perioada menţionată;
– menţionarea a două obiective economice realizate în perioada regimului;
– formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia economiei în perioada Ceaușescu și susţinerea acestuia printr-
un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
SITUAŢIA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI
ÎN TIMPUL REGIMULUI CEAUȘESCU
• La baza organizării economiei românești în perioada comunistă a stat ideologia marxist-leninistă și practica
sovietică din perioada interbelică;
• Caracteristicile acesteia în perioada 1965 – 1989 au fost: deţinerea mijloacelor de producţie de către stat, centralizarea
și planificarea strictă a economiei, colectivizarea agriculturii, industrializarea forţată, cu accent pe industria grea
(ultimele două trăsături, derivate mai ales din practica sovietică interbelică);
• În anii de deschidere politică spre Occident (1965 – 1980/1982), economia a beneficiat de investiţii și de înalta
tehnologie occidentală, cu ajutorul cărora au fost produse îndeosebi autoturisme și echipamente electrice și electronice;
• În 1968 a început producerea, la Pitești, a autoturismelor Dacia, în colaborare cu firma franceză Renault. De asemenea,
în 1977 începe construcţia autoturismului Oltcit, în colaborare tot cu o firmă franceză, Citroén. Acestea, dar și alte
investiţii, au dus la creșterea producţiei și a nivelului de trai al populaţiei, până pe la debutul anilor ‘80, când a început
decăderea regimului. O serie de investiţii megalomane aveau să influenţeze negativ economia (Canalul Dunăre-Marea
Neagră, Casa Poporului), în aceeași perioadă în care se făceau eforturi susţinute pentru plata datoriei externe;
• Evoluţia politică a regimului a determinat în mare parte și evoluţia economiei. În anii de început ai epocii Ceaușescu,
relaţiile privilegiate cu Occidentul au dus la modernizarea economiei prin importul de tehnologie și prin împrumuturi
externe. Spre sfârșitul regimului, când Ceaușescu a involuat spre stalinism și a respins reformele propuse de Gorbaciov,
situaţia economică s-a deteriorat grav, ceea ce a afectat în mod corespunzător și nivelul de trai.

73
Bacalaureat – ISTORIE.

D. RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

VOCABULAR DE TERMENI ISTORICI


Capitulaţii (ahd-name): tratate încheiate de Poarta otomană cu statele creștine; diplome de privilegii acordate de
sultanii otomani domnilor români.
Capuchehaie: agent diplomatic trimis de domnii români în capitala Imperiului Otoman (sec. XVI – XIX).
„Criza orientală”: dorinţa Rusiei și Austriei de a împărţi Imperiul Otoman, considerat „omul bolnav al Europei”.
Cruciadă târzie: lupta statelor creștine împotriva Imperiului Otoman, în sec. XIV – XVI, ce are ca scop alungarea
otomanilor din Europa.
Defensivă: formă de luptă bazată pe apărare.
Front antiotoman românesc: politică de alianţă militară a Ţărilor Române ce are ca scop rezistenţa contra
otomanilor și salvarea lor de pericolul transformării în pașalâc.
Independenţă: dreptul exclusiv al unui stat de a lua hotărâri și a soluţiona problemele sale interne și externe fără
nici un amestec din partea altor state.
Liga Sfântă (Liga Creștină): alianţă antiotomană a statelor creștine constituită în a doua jumătate a sec. XVI din
iniţiativa și sub coordonarea Imperiului Habsburgic.
Ofensivă: formă de luptă bazată pe atac.
Pașalâc: provincie a Imperiului Otoman administrată după legile Islamului, condusă de un pașă.
Planul Marshall: plan american de sprijinire financiară a statelor europene, la sfârșitul celui de-al Doilea Război
Mondial; planul a fost refuzat de statele intrate sub influenţa Moscovei.
Privilegiu comercial: modalitate prin care domnii români acordau unele înlesniri negustorilor străini.
Război Rece: conflictul politico-diplomatic și ideologic (dublat de competiţia economică și cursa înarmărilor),
fără confruntare militară deschisă, între S.U.A. și U.R.S.S. (1946 – 1991).
Regim tributar: dominaţia politică a statului suzeran asupra celui vasal, reprezentată prin plata unui tribut în
schimbul păcii.
Regim vasalic: dominaţie politico-economică caracterizată prin menţinerea autonomiei interne a statului vasal și
politică externă subordonată statului suzeran.
Suzeranitate: statut politico-juridic al unui stat care se află sub dominaţia unei puteri ce dictează politica externă
dar lasă o libertate pe plan intern.
Vasalitate (între state): dependenţa politică a unui stat (vasal) care se obligă, pe baza unui contract, să plătească
o sumă de bani, să acorde ajutor militar și să fie credincios unui stat mai puternic (suzeran).

REPERE CRONOLOGICE
10 oct. 1394 sau 17 mai 1395: bătălia de la Rovine desfășurată între oastea Ţării Românești condusă de Mircea
cel Bătrân și otomani.
7 mart. 1395: tratat antiotoman încheiat între Ţara Românească și Ungaria.
25 sept. 1396: cruciada de la Nicopole, oastea creștină înfrântă de cea otomană.
1402: tratat de alianţă moldo-polon, Alexandru cel Bun depune omagiul regelui polonez, Vladislav Jagełło.
1410: bătălia de la Grünwald în care Alexandru cel Bun trimite un corp de oaste regelui polonez pentru a-l ajuta
în lupta cu cavalerii teutoni.
1420: bătălia de la Cetatea Albă – primul atac otoman asupra Moldovei.
1422: bătălia de la Marienburg – ajutor moldovean pentru regele Poloniei în lupta cu cavalerii teutoni.
Sept. 1443 – ian. 1444: „Campania cea lungă”, cruciadă antiotomană în Peninsula Balcanică la care participă și
lui Iancu de Hunedoara.
Iul. 1444: Tratatul de la Seghedin – tratat de pace între Ungaria și Imperiul Otoman, pe o perioadă de 10 ani.
10 nov. 1444: cruciada de la Varna, conflict între oastea creștină și cea otomană.
1456: bătălia de la Belgrad între oastea condusă de Iancu de Hunedoara și cea otomană.
16/17 iun. 1462: bătălia de lângă Târgoviște – atacul de noapte iniţiat de Vlad Ţepeș împotriva taberei otomane.
1467: bătălia de la Baia între oastea Moldovei și cea maghiară.

74
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

10 ian. 1475: bătălia de la Podul Înalt (Vaslui) între oastea lui Ștefan cel Mare și cea otomană.
Iul. 1475: tratat antiotoman încheiat între Ștefan cel Mare și regele Ungariei, Matei Corvin.
25 iul. 1476: Bătălia de la Valea Albă (Războieni) între oastea Moldovei și cea otomană.
1497: bătălia de la Codrii Cosminului între oastea lui Ștefan cel Mare și a Poloniei.
1538: expediţia sultanului Süleyman Kanunı (Soliman Magnificul) împotriva Moldovei; accentuarea dominaţiei
otomane asupra Ţărilor Române.
13 nov. 1594: răscoala antiotomană de la București iniţiată de Mihai Viteazul.
20 mai 1595: tratat antiotoman încheiat la Alba Iulia între Mihai Viteazul și principele Transilvaniei, Sigismund
Báthory.
13/23 aug. 1595: bătălia de la Călugăreni între oastea lui Mihai Viteazul și cea otomană.
15/25 oct. 1595: bătălia de la Giurgiu între oastea munteană și cea otomană.
1597: tratat de pace încheiat de Mihai Viteazul cu Imperiul Otoman.
1598: tratat de alianţă antiotomană încheiat de Mihai Viteazul cu Imperiul Habsburgic.
18/28 oct. 1599: bătălia de la Șelimbăr. Unirea Transilvaniei cu Ţara Românească.
1600: unirea Ţării Românești și Transilvaniei cu Moldova.
8/18 sept. 1600: bătălia de la Mirăslău între oastea nobilimii maghiare și cea a lui Mihai Viteazul.
3/13 aug. 1601: bătălia de la Guruslău între oastea condusă de Mihai Viteazul aliat cu generalul Gheorghe Basta
și cea care îl sprijină pe Sigismund Báthory, reales principe al Transilvaniei.
1699: Tratatul de la Karlowitz – otomanii cedează Transilvania Imperiului Habsburgic.
1826: Convenţia otomano-rusă de la Akkerman.
1829: Tratatul de pace de la Adrianopol între Imperiul Otoman și Rusia.
1828 – 1934: ocupaţia militară rusească asupra Principatelor Române.
19 febr. 1878: Tratatul de pace de la San Stefano.
1 iul. 1878: Tratatul de pace de la Berlin.
1883: România semnează tratatul cu Tripla Alianţă.
1913: implicarea României în cel de-al doilea Război Balcanic.
1916 – 1918: participarea României la Primul Război Mondial.
1919 – 1920: semnarea tratatelor de pace de la Paris.
1921: constituirea „Micii Înţelegeri”.
1934: constituirea „Înţelegerii Balcanice”.
26 și 28 iun. 1940: notele ultimative sovietice prin care România ceda U.R.S.S. Basarabia și nordul
Bucovinei.
30 aug. 1940: „Dictatul de la Viena” prin care România ceda Ungariei nord-vestul Transilvaniei.
23 nov. 1940: România aderă la Pactul Tripartit (Axa Berlin-Roma-Tokio)
22 iun. 1941: România participă alături de Germania la atacul asupra U.R.S.S.
23 aug. 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei.
1948: România semnează Tratatul de prietenie și asistenţă mutuală cu U.R.S.S.
1949: fondarea C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).
1955: fondarea Tratatului de la Varșovia; primirea României în Organizaţia Naţiunilor Unite.
1956: Revoluţia anticomunistă din Ungaria.
1958: retragerea trupelor sovietice din România.
22 apr. 1964: „Declaraţia de Independenţă” a P.M.R.
1964: respingerea Planului Valev.
Aug. 1968: România condamnă intervenţia membrilor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia.
1969: vizita președintelui american Richard Nixon în România.
1975: Conferinţa de la Helsinki pentru Securitate și Cooperare în Europa; vizita președintelui american Gerard
Ford în România.
1987: liderului sovietic Mihail Gorbaciov efectuează o vizită în România; Nicolae Ceaușescu refuză reformarea
statului.
3 dec. 1989: întâlnirea la nivel înalt Bush – Gorbaciov, în Malta.
22 dec. 1989: înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu de la putere.

75
Bacalaureat – ISTORIE.

1. SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE


ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU
ȘI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂŢII.

1. A. Spaţiul românesc între diplomaţie și conflict în  secolele al XV-lea și al XVI-lea.

Contextul internaţional

• Tendinţele expansioniste ale statelor vecine în spaţiul românesc: Imperiul Otoman, Ungaria, Polonia și, din
secolul XVI, Imperiul Habsburgic.
• Imperiul Otoman cucerește Peninsula Balcanică, constituind o primejdie pentru existenţa politică a Ţărilor
Române.
• După invazia lui Süleyman Kanunı (Soliman Magnificul) din 1538 împotriva Moldovei, se constată o accentuare
a dominaţiei otomane asupra Ţărilor Române. Aceasta se caracterizează prin trecerea de la regimul tributar la
regimul vasalic, ceea ce înseamna: reducerea autonomiei interne; subordonarea politicii externe faţă de Poarta
Otomană; creșterea obligaţiilor financiare; amestecul otomanilor în alegerea domnilor.
• Raporturile româno-otomane sunt reglementate prin capitulaţii (ahd-name), documente ce au ca bază dreptul
otoman, care se bazează pe trei tipuri de relaţii:
- Casa Islamului: introducerea teritoriilor cucerite în cadrul statului otoman;
- Casa Păcii: poziţie intermediară, limitată ca timp, deţinută în schimbul unor obligaţii financiare;
- Casa Războiului: situaţie în care cele două părţi se aflau în conflict.

Ţara Românească

Domnul Politica externă


10 oct. 1394 sau 17 mai 1395: bătălia de la Rovine între Mircea cel Bătrân și otomani.
Încheiată cu victoria românilor.
7 mar. 1395: tratat antiotoman încheiat între Ţara Românească și Sigismund de
Luxemburg, regele Ungariei.
25 sept. 1396: cruciada de la Nicopole între oastea creștină și cea otomană. Armata
Mircea cel Bătrân creștină a fost zdrobită de cea otomană.
(1386 – 1418) 1402: în bătălia de la Ankara, Baiazid I este înfrânt de mongoli și luat în captivitate.
Imperiul otoman intră în criză politică. Domnul muntean se amestecă în politica
internă a imperiului, sprijinind pe unii dintre pretendenţii la tron.
1413: devine sultan dușmanul lui Mircea cel Bătrân, Mehmed I.
1417: Ţara Românească este obligată la plata tributului și la cedarea către Imperiul
Otoman a Dobrogei, care devine pașalâc.
1461/1462: incursiune la sud de Dunăre împotriva otomanilor. Cetatea Giurgiu este
eliberată.
Vlad Țepeș 16/17 iun. 1462: bătălia de lângă Târgoviște – atacul de noapte iniţiat de Vlad Ţepeș
(1448; 1456-1462; împotriva taberei otomane pentru a-l captura pe sultan. Românii, deghizaţi în
1476) otomani, introduc panica în tabăra otomană. Fără niciun sprijin, domnul muntean să
se retragă spre Transilvania. Este arestat și închis din ordinul regelui maghiar, Matei
Corvin.

76
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

Frontul antiotoman condus de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441 – 1456)

Repere
Evenimentul Conţinut/semnificaţie
cronologice
Sept. 1443 – Trece Dunărea și, timp de șase luni, se confruntă cu forţele otomane,
„Campania cea Lungă”
ian. 1444 pe care le înfrânge. Otomanii vor iniţia negocieri.
Încheiat pe 10 ani, arată efectele campaniei lui Iancu de Hunedoara,
Iul.1444 Tratatul de la Seghedin
forţa sa militară și politică.
Oastea creștină, în rândul căreia se afla și voievodul Transilvaniei, sunt
10 nov. 1444 Cruciada de la Varna
înfrânte de otomani. Regele Ungariei cade pe câmpul de luptă.
În perioada minoratului regelui Ladislau Postumul, Iancu de Hunedoara
Iancu de Hunedoara – conduce Ungaria și creează un front antiotoman românesc intervenind
1446 – 1453
Guvernator al Ungariei în problemele interne ale Moldovei și Ţării Românești, impunând domni
care să-i reprezinte interesele.
Iancu de Hunedoara –
1453 – 1456 În această calitate conduce oastea maghiară împotriva otomanilor.
Căpitan general al Ungariei
Cucerirea Constantino­ Victoria sultanului Mehmed II are un puternic ecou, mărind presi-
1453
polului de către turci unea otomană asupra sud-estul Europei.
1456 Bătălia de la Belgrad Victorie a creștinilor. Întârzie înaintarea otomanilor spre Europa Centrală.

Moldova

Domnul Politica externă


• Colaborare cu Mircea cel Bătrân;
• 1402: tratat de vasalitate încheiat cu regele Poloniei (reînnoit de mai multe ori).
Alexandru
• 1410 și 1422: oastea Moldovei, alături de cea a Poloniei, participă la bătăliile împotriva cavale-
cel Bun
rilor teutoni de la Grünwald și Marienburg.
(1400 – 1432)
• 1411: tratat de alianţă moldo-polon împotriva tendinţelor expansioniste ale Ungariei.
• 1420: este respins primul atac otoman asupra Moldovei (Cetatea Albă).
• încheie mai multe tratate cu Polonia prin care recunoaște suzeranitatea regelui Cazimir IV
(1459, Overchelăuţi; 1485, Colomeea).
• 1467: bătălia de la Baia cu regele maghiar Matia Corvin, care este înfrânt.
Ștefan
• 10 ian. 1475: lupta de la Podul Înalt (Vaslui) cu oastea otomană – victoria oștilor Moldovei.
cel Mare
• Iul. 1475: tratat antiotoman moldo-maghiar.
(1457 – 1504)
• 25 iul. 1476: bătălia de la Valea Albă (Războieni) victorie otomană.
• 1484: otomanii cuceresc Chilia și Cetatea Albă (puncte cheie ale comerţului maritim).
• 1497: bătălia de la Codrii Cosminului – victoria domnului Moldovei împotriva oștilor polone.

1. B. SPAŢIUL ROMÂNESC ȘI MARILE PUTERI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂŢII.

a. Ţările Române în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

Repere
Evenimentul Conţinut/semnificaţie
cronologice
Declanșarea răs­coalei Mihai Viteazul dispune uciderea creditorilor și a gărzii otomane prezenţi la
13 nov. 1594
antiotomane București și în ţară. Aderă la Liga Sfântă.
Iarna 1594 – Bătăliile de la Putinei, Sunt înfrânte mai multe oști tătare și otomane pătrunse pe teritoriul
1595 Stănești și Șerpătești Munteniei.
Tratatul Boierii semnează un tratat prin care principele Transilvaniei devine suzeranul
20 mai 1595
de la Alba Iulia domnului muntean. Este promis sprijin militar împotriva Imperiului Otoman.

77
Bacalaureat – ISTORIE.

Repere
Evenimentul Conţinut/semnificaţie
cronologice
După o primă confruntare cu rezultat indecis al oștilor muntene împotriva
13/23 aug. Bătălia
otomanilor conduși de marele vizir Sinan pașa, Mihai Viteazul se retrage cu
1595 de la Călugăreni
oastea spre Transilvania, așteptând ajutorul principelui Sigismund Báthory.
După eliberarea Târgoviștei și Bucureștiului, oastea condusă de domnul
15/25 oct. Bătălia
muntean, domnul Moldovei și principele Transilvaniei înfrâng ultimele trupe
1595 de la Giurgiu
otomane rămase pe teritoriul Ţării Românești, reușind să cucerească cetatea.
Tratat de pace cu Recunoașterea domniei pe viaţă lui Mihai Viteazul, scăderea tributului la
1597
Imperiul Otoman jumătate.
Tratat antiotoman
1598 încheiat cu Imperiul Recunoașterea domniei ereditare și sprijin în luptele cu Imperiul Otoman.
Habsburgic
18/28 oct. Bătălia Victoria domnului muntean împotriva principelui Transilvaniei, Andrei
1599 de la Șelimbăr Báthory. Reintegrarea principatului în frontul antiotoman.
Unirea Ţării Româ­
După alungarea domnului moldovean Ieremia Movilă, Mihai Viteazul se
1600 nești cu Transilvania
intitulează „domn al Ţării Românești, al Ardealului și a toată Ţara Moldovei”.
și Moldova
Nobilimea maghiară, aliată cu oastea imperială, înfrânge și alungă pe Mihai
8/18 sept. Bătălia
Viteazul. Oastea polonă pătrunde în Moldova, unde repune pe tron pe
1600 de la Mirăslău
Ieremia Movilă, și în Ţara Românească, unde-l instalează pe Simion Movilă.
3/13 aug. Bătălia Victoria lui Mihai, aliat cu generalul imperial Gheorghe Basta, împotriva
1601 de la Guruslău nobilimii maghiare care îl susţinea pe Sigismund Báthory.

b. Spaţiul românesc și Marile Puteri în sec. al XVII-lea.

• În prima jumătate a secolului XVII, sub semnul acţiunii lui Mihai Viteazul, scade presiunea otomană asupra
Ţărilor Române.
• Expansiunea habsburgică spre SE Europei este oprită – Imperiul Habsburgic suferă mari pierderi în Războiul de
30 de ani (1618 – 1648).
• Transilvania participă la Războiul de 30 de  ani, luptând împotriva Imperiului Habsburgic.
• Imperiul Otoman reia controlul Ţărilor Române în a doua jumătate a secolului XVII.
• Se înregistrează unele domnii îndelungate, exponenţii lor fiind Matei Basarab (1632 – 1654) și Constantin
Brâncoveanu (1688 – 1714) în Ţara Românească, Vasile Lupu (1634 – 1653) în Moldova; domnii români încheie
tratate de alianţă cu principii Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I și Gheorghe  Rákóczi II, sau se apropie de duș­
manii Imperiului Otoman: Imperiul Habsburgic și Rusia.
• Sub conducerea marilor viziri din familia Küprülü, în această perioadă are loc o vremelnică redresare în
interiorul statului otoman și reluarea politicii expansioniste: în 1683 este asediată Viena. Înfrânt de coaliţia
creștină, Imperiul Otoman întră în criză.
• Rusia se afirmă ca o mare putere europeană, interesată de SE Europei.
• Ţara Românească, în timpul lui Șerban Cantacuzino (1678 – 1688) și Constantin Brâncoveanu, se orientează
spre Imperiul Habsburgic, iar Moldova lui Dimitrie Cantemir (1710 – 1711) spre Rusia.
• 1711: Dimitrie Cantemir încheie tratatul antiotoman de la Luţk cu Rusia, pe baza căruia participă la bătălia de la Stănilești.
Otomanii ies învingători și hotărăsc schimbarea regimului politic în Principate. Introducerea regimului fanariot.
• 1699: Tratatul de la Karlowitz – otomanii cedează Transilvania Imperiului Habsburgic. Este integrată imperiului
și organizată pe baza Diplomei leopoldine (1691).

c. Acţiuni de politică externă în timpul regimului fanariot (secolul XVIII).

• Rusia și Austria vor să împartă Imperiul Otoman, considerat „omul bolnav al Europei” și „uriașul cu picioare de
lut”, dar Anglia și Franţa se opun; se deschide „Criza Orientală”.

78
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

• În perioada 1716 – 1812 au loc cinci războaie ruso-austro-otomane desfășurate în teritoriile românești.
Rusia elaborează:
- „proiectul grecesc”: refacerea Imperiului Bizantin și împărţirea posesiunilor europene ale Imperiului Otoman
între Rusia și Austria;
- „proiectul dacic”: crearea unui stat tampon între cele trei imperii, constituit din Ţara Românească și Moldova
(Dacia) condus de un principe creștin,
• 1802: hatișeriful de la Gülhane: stabilește cuantumul obligaţiilor materiale ale Principatelor faţă de Poartă;
recunoaște autonomia Principatelor; fixarea domniei la șapte ani.
• Sunt deschise în Principate agenţii și consulate ale Rusiei, Austriei, Prusiei, Franţei și Marii Britanii la  sfârșitul
sec. XVIII și la începutul sec. XIX.
• Domnii fanarioţi menţin capuchehăi la Constantinopol.

Reţineţi!
• Diplomaţia românească – parte integrantă a diplomaţiei europene: începând cu sec. XIV domnii români se
confruntă cu Imperiul Otoman. Conștienţi că nu pot face faţă acestei ameninţări fără un ajutor extern con­
sistent, aceștia au încercat să formeze un front comun antiotoman cu statele ostile politicii otomane (Ungaria,
Polonia și, mai târziu, Imperiul Habsburgic și Rusia) și cu Papalitatea.
• Acţiuni militare antiotomane (sec. XIV – XV):
- Rovine (17 mai 1395): domnul muntean Mircea cel Bătrân, folosind tactica „pământului pârjolit” și ajutându-
se cu abilitate de mediul înconjurător (mlaștina), învinge oastea otomană condusă de sultanul Baiazid I
„Fulgerul”.
- Belgrad (1456): Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei și Căpitan General al Ungariei, înfrânge oastea
otomană condusă de sultanul Mehmed II, întârziind înaintarea otomanilor spre Europa Centrală pentru
aproape un secol.
- Târgoviște (16/17 iun. 1462): Vlad Ţepeș, domnul Ţării Românești, și-a deghizat oastea în otomani și a atacat,
noaptea, fulgerător, tabăra otomană cu scopul de a-l prinde pe sultanul Mehmed II și a creea dezordine.
Otomanii au luptat între ei până spre dimineaţă, apoi s-au retras spre Dunăre.
- Vaslui (10 ian. 1475): domnul Moldovei Ștefan cel Mare, folosind tactica „pământului pârjolit”, atrage oastea
otomană condusă de Soliman pașa într-o mlaștină înconjurată de copaci și o înfrânge.
• Acţiuni militare antiotomane (sec. XVI):
- Călugăreni (13/23 aug. 1595): oastea otomană condusă de marele vizir, Sinan pașa, este atrasă în mlaștina
și pădurile de pe apa Neajlovului și supusă atacului oștilor lui Mihai Viteazul, domnul Ţării Românești. Cu
toate că otomanii rup rândurile și se retrag, în scurt timp se refac și trec la N Dunării, dorind să supună Ţara
Românească.
- Giurgiu (15/25 oct.): oștile lui Mihai Viteazul eliberează Târgoviște și București și-i înfrâng pe otomani,
obligându-i să elibereze cetatea și să treacă la S Dunării.
• Acţiuni diplomatice (sec. XIV – XVI):
- 1395: tratat de alianţă antiotoman încheiat între domnul Ţării Românești, Mircea cel Bătrân, și Sigismund de
Luxemburg, regele Ungariei.
- 1475: tratat de alianţă antiotoman încheiat între domnul Moldovei, Ștefan cel Mare, și Matei Corvin, regele
Ungariei.
- 597: tratat de pace între Mihai Viteazul, domnul Ţării Românești, și Imperiul Otoman. Se recunoaște domnia
pe viaţă a lui Mihai Viteazul iar tributul este scăzut la jumătate.
- 1598: tratat de alianţă antiotoman încheiat între Mihai Viteazul și Imperiul Habsburgic. Împăratul Rudolf II
îi recunoaște domnia ereditară și-i acordă sprijin în luptele cu Imperiul Otoman
• În sec. XVII domnii din Ţara Românească și Moldova încheie tratate cu principii Transilvaniei și încearcă să
se apropie de dușmanii Porţii, Imperiul Habsburgic și Rusia.
• În timpul regimului fanariot politica externă a Ţărilor Române este controlată în totalitate de Imperiul
Otoman.

79
Bacalaureat – ISTORIE.

2. ROMÂNIA ȘI CONCERTUL EUROPEAN:


DE LA „CRIZA ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANŢE ALE SEC. AL XX-LEA.

2. A. „CRIZA ORIENTALĂ” ȘI SPAŢIUL ROMÂNESC.


a. Spaţiul românesc în relaţiile cu Marile Puteri în prima jumătate a sec. XIX.

• 1822: revenirea la domniile pământene (domni români).


• 1826: Convenţia otomano-rusă de la Akkerman prevedea: alegerea domnilor Principatelor din rândul boierilor
români, pe o perioadă de 7 ani; libertatea comerţului românesc, după aprovizionarea Porţii.
• 1828 – 1829: redeschiderea „crizei orientale”, război ruso-otoman, încheiat cu victoria Rusiei. Este instituit un
regim de ocupaţie rusă în Principate (până în anul 1834).
• 1829: Tratatul de la Adrianopol prevedea: Ţara Românească primește cetăţile de la Dunăre: Giurgiu, Turnu
și Brăila; autonomia administrativă a Principatelor; numirea domnilor pe viaţă, de către sultan cu acordul
Rusiei; îngră­direa dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate; libertatea comerţului; statutul
Principatelor: suzeranitate otomană și „protecţia” Rusiei.
• 1828 – 1834: ocupaţia rusă. Sunt elaborate Regulamentele Organice (primele acte constituţionale ale Principatelor:
• 1831 – Ţara Românească, 1832 – Moldova).
• 1849: Convenţia ruso-otomană de la Balta Liman, limitează autonomia Principatelor.

b. Transformarea problemei românești în problemă europeană.

1853 – 1856: redeschiderea „ crizei orientale”, războiul Crimeei – Principatele se confruntă cu ocupaţii succesive:
ruse și austriece. Victoria aliaţilor (Imperiul Otoman, Franţa, Marea Britanie și Piemontul) și înfrângerea Rusiei.
1856: Congresul de pace de la Paris. Cele șapte puteri europene iau în discuţie problema Principatelor:
ministrul de externe al Franţei, contele Walewski, propune unirea Principatelor sub un principe străin;
este schimbat statutul politico-juridic al Principatelor: se păstrează suzeranitatea otomană, protectoratul rusesc
este înlocuit cu garanţia colectivă a puterilor europene;
în contextul opoziţiei Imperiului Otoman și a celui Austriac, se constituie o comisie europeană ce are ca scop
consultarea opiniei publice românești în privinţa unirii.
1857: datorită sprijinului pe care Poarta și Austria l-au acordat caimacamului Moldovei în falsificarea alegerilor pentru
adunarea ad-hoc, are loc acordul de la Osborne dintre monarhii Franţei și Marii Britanii, prin care se restabilește situaţia.
1858: Conferinţa Marilor Puteri, întrunită la Paris, a elaborat Convenţia de la Paris care a organizat Principatele
Unite ale Moldovei și Valahiei. Aceasta a înlocuit sistemul politic bazat pe Regulamentele Organice.

2. B. POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI PÂNĂ LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.


a. Acţiunile diplomatice și militare ale României înainte de recunoașterea independenţei de stat.

• Atitudinea puterilor europene în privinţa unirii Principatelor Române, realizată prin dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza: Franţa sprijină unirea; Napoleon III urmărea prin aceasta refacerea prestigiului european;
Sardinia și Prusia doreau constituirea propriilor state naţionale, astfel încât au recunoscut și românilor acest
drept; Rusia, înfrântă în războiul Crimeei, urma politica Franţei; Marea Britanie s-a arătat la început favorabilă
unirii, apoi și-a schimbat atitudinea pentru a nu deranja Imperiul Otoman; Imperiile Otoman și Austriac s-au
declarat de la început împotriva unirii, deoarece doreau să-și menţină influenţa în Principate.
• 27 mart. 1859: Conferinţa Puterilor Garante întrunite la Paris recunoaște, cu excepţia Austriei și Imperiului
Otoman, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.
• Aug. 1859: Austria și Imperiul Otoman sunt de acord cu hotărârile Conferinţei. Sultanul trimite firmanul de
învestitură (sept. 1859).
• 1860: A.I. Cuza trimite un memoriu Puterilor Garante prin care cere dreptul de a realiza unificarea instituţională
și face o vizită la Constantinopol pentru a-l convinge pe sultan.
• Sept. 1861: cele șapte puteri garante se întrunesc în Conferinţa de la Constantinopol și sunt de acord cu propunerile
domnului român. Sultanul emite firmanul de unire instituţională pe durata domniei lui Cuza.

80
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

• Sunt încheiate tratate și convenţii cu statele europene.


• Mart. – apr. 1866: în contextul abdicării lui Cuza, Puterile Garante adoptă o hotărâre privind obligativitatea ale­
gerii unui principe autohton și posibilitatea Moldovei de a ieși din uniune.
• I.C. Brătianu, după obţinerea consimţământului împăratului francez Napoleon III merge la Düsseldorf și obţine
promisiunea principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen că va veni la București.
• Mai 1866: Carol I este ales domnitor al României; românii aplică politica „faptului împlinit”, încălcând hotărârea
Puterilor Garante.
• 1875 – 1876: popoarele asuprite din Bosnia, Herţegovina, Bulgaria se răscoală împotriva Imperiului Otoman.
Trupele otomane înăbușă mișcările. Serbia și Muntenegru încep războiul antiotoman, dar sunt la rândul lor înfrânte.
• Sept. 1876: la Livadia (Crimeea) primul ministru român, I.C. Brătianu se întâlnește cu cancelarul rus Gorceakov
și ţarul Alexandru II pentru a pune bazele unei viitoare convenţii româno-ruse.
• 4 apr. 1877: Convenţia româno-rusă semnată de ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, și de
D. Stuart, consulul general al Rusiei, acordă dreptul Rusiei să-și treacă trupele în Balcani.
• Aug. 1877 – ian. 1878: armata română participă la Războiul din Balcani.
• 1 iul. 1878: Tratatul de pace de la Berlin prevedea: recunoașterea independenţei României, condiţionată de
modificarea art. 7 din Constituţie și cedarea către Rusia a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, România primește
Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor, statul român devine membru al Comisiei Europene a Dunării, trupele
ruse sunt obligate să părăsească teritoriul României în termen de 12 luni.

b. Relaţiile externe ale României după obţinerea independenţei de stat.

• Conform prevederilor Tratatului de de la Berlin, Austro-Ungaria, Rusia și Imperiul Otoman recunosc


independenţa României imediat, urmează Italia (1879), Franţa, Marea Britanie și Germania (1880).
• În contextul conflictului cu Rusia generat de neînţelegerile de după război, România se apropie de Austro-Ungaria și Germania.
• 1883: România semnează un tratat secret cu Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria și Italia).
• 1913: România se implică în al doilea Război Balcanic, stingând conflictul de la S Dunării. Prin Tratatul de pace
de la București România obţine Cadrilaterul.
• După izbucnirea Primului Război Mondial (1914 – 1918), primul ministru I.I.C. Brătianu începe negocierile cu
Antanta (Marea Britanie, Franţa și Rusia).
• 4/17 aug. 1916: are loc semnarea convenţiilor politică și militară cu Antanta.
• 14/27 aug. 1916: România intră în război împotriva Austro-Ungariei.

Reţineţi!
• 1826: Convenţia ruso-otomană de la Akkerman – prevede alegerea domnilor din rândul boierilor pământeni,
pe o perioadă de șapte ani, și libertatea comerţului Principatelor, după aprovizionarea Imperiului Otoman.
• 1829: Tratatul de la Adrianopol – domnii sunt numiţi pe viaţă, libertatea comerţului, statutul politico juridic
al Principatelor este caracterizat prin suzeranitatea otomană și „protecţia” Rusiei, Ţara Românească primește
cetăţile de la Dunăre de la Imperiul Otoman.
• 1849: Convenţia ruso-otomană de la Balta Liman limitează autonomia Principatelor.
Congresul de pace (1856) și Conferinţa Puterilor Garante (1858) de la Paris discută și problema românească,
de­­venită problemă europeană.
• După recunoașterea internaţională a unirii Principatelor, prin conferinţele de la Paris (1859) și Constantinopol
(1861), România încheie tratate și convenţii cu statele europene.
• În contextul revoltelor popoarelor din Balcani din cadrul Imperiului Otoman (1875 – 1876) și a dorinţei
Rusiei de a interveni în sprijinul acestora, România își proclamă independenţa (9 mai 1877), recunoscută
internaţional prin Tratatul de la Berlin (1878).
• 1883: România aderă la Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia).
• România participă la cel de-al doilea Război Balcanic, reușind să aplaneze conflictul de la S Dunării, și, prin
• Tratatul de la București (1913), primește Cadrilaterul de la Bulgaria.
• În 1916 – 1918 România participă la Primul Război Mondial de partea Antantei.

81
Bacalaureat – ISTORIE.

2. C. ROMÂNIA ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ÎN SECOLUL AL XX-LEA.


a. Principiile politicii externe a României după Marea Unire

• 1919 – 1920: în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, România semnează tratatele de pace cu Germania, Austria,
Bulgaria, Ungaria și Turcia, care consfinţesc noile frontiere ale statului.
• Politica externă a României în perioada interbelică a fost îndreptată spre menţinerea status-quo-ului teritorial.
• Membru fondator al Societăţii Naţiunilor, România a militat în vederea menţinerii păcii.  
• 1921: România constituie alături de Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929 Iugoslavia), „Mica
Înţelegere” – alianţă regională cu caracter defensiv.
• 1928: aderarea la „Pactul Briand-Kellogg”, care își propunea eliminarea războiului în relaţiile dintre state.
• 1929: „Protocolul de la Moscova” – România, U.R.S.S., Polonia și Letonia se angajează să pună imediat în vigoare
prevederile care determină rezolvarea conflictelor fără recurgerea la război.

b. Politica externă a României în perioada 1930 – 1944

• 1934: constituirea „Înţelegerii Balcanice” – alianţă regională defensivă cu Iugoslavia, Grecia  și Turcia (Bulgaria
a refuzat să se alăture).
• 1934: reluarea legăturilor diplomatice cu U.R.S.S. –sunt deschise legaţii în capitalele celor două state.
• 1938: „Acordul de la München” legalizează dezmembrarea statului cehoslovac; „Mica Înţelegere” se desfiinţează.
România își îndreaptă politica externă spre Germania.
• 23 aug. 1939: semnarea „Pactului Ribbentrop-Molotov” – pact de neagresiune germano-sovietic prin care
U.R.S.S. urma să preia Basarabia și nordul Bucovinei de la România.
• 1 sept. 1939: începe al Doilea Război Mondial.
• 6 sept. 1939: România își declară neutralitatea.
• 26 și 28 iun. 1940: în contextul victoriei germane pe frontul de vest, U.R.S.S. cere României, prin două note
ultimative, cedarea  Basarabiei și N Bucovinei. România pierde cu această ocazie, alături de cele două teritorii, și
ţinutul Herţa.
• 30 aug. 1940: „Dictatul de la Viena”, impus României de Germania și Italia, este cedat Ungariei NV Transilvaniei.
• 7  sept. 1940: Tratatul de la Craiova – România cedează Bulgariei Cadrilaterul.
• 23 nov. 1940: aderarea României la Pactul Tripartit (Germania, Italia, Japonia).
• 22 iun. 1941: Armata română condusă de generalul Ion Antonescu trece Prutul, atacând U.R.S.S. Sunt recuperate
teritoriile românești. Guvernul Ion Antonescu hotărăște continuarea războiului și după recuperarea acestor teritorii.
• 1943 – 1944: după înfrângerea Germaniei la Stalingrad, oficialităţile române iniţiază acţiuni diplomatice la
Ankara, Cairo, Stockholm ș.a., pentru scoaterea României din război.
• 23 aug. 1944: după arestarea lui Ion Antonescu, România iese din războiul antisovietic și se alătură Naţiunilor
Unite în războiul antihitlerist.
• 12 sept. 1944: este încheiat armistiţiul cu U.R.S.S; România continuă războiul de partea Aliaţilor până la victoria finală.

3. C. ROMÂNIA ÎN PERIOADA „RĂZBOIULUI RECE”


a. România în relaţiile internaţionale, în perioada maximei confruntări din timpul Războiului Rece

• Războiul Rece (1947 – 1991) a fost o confruntare politico-diplomatică, economică și militară (indirectă) între
două grupuri de state cu ideologii și sisteme politice opuse. De o parte se afla U.R.S.S. și aliaţii săi, grupaţi în
Tratatul de la Varșovia, iar de cealaltă parte S.U.A. și aliaţii lor, grupaţi în Tratatul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.).
Războiul Rece a dominat politica externă a U.R.S.S. și S.U.A. de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și
până la destrămarea U.R.S.S. și desfiinţarea Tratatului de la Varșovia (1991).
• Cele mai importante evenimente internaţionale din perioada Războiului Rece sunt:
- Războiul din Coreea (1950 – 1953): dintre Coreea de Nord, sprijinită de U.R.S.S. și Coreea de Sud, sprijinită de
S.U.A.;
- Criza Canalului Suez (1956): cu sprijinul internaţional al U.R.S.S., Egiptul naţionalizează Canalul Suez aflat sub
concesiune britanică;

82
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

- Războiul din Vietnam (1959 – 1975): S.U.A. intervin împotriva comuniștilor sprijiniţi de U.R.S.S., care luptau
pentru preluarea puterii;
- Criza rachetelor din Cuba (1962): sovieticii încearcă instalarea de rachete cu încărcătură nucleară în Cuba,
pentru a lovi mai ușor S.U.A.;
- Războaiele arabo-israeliene (1948 – 1949; 1967);
- Invadarea Afghanistanului de către U.R.S.S. (1979).

Politica externă a României în timpul regimului stalinist


al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948 – 1965)

• Subordonarea totală faţă de directivele venite de la Moscova, în perioada 1948 – 1958; ruptura totală de statele
occidentale, acuzate de „imperialism”.
• Condamnarea statelor comuniste care duceau o politică independentă de Moscova (campania antititoistă, din
anii 1949 – 1951).
• Distanţarea de Moscova în ultimii doi ani ai perioadei (1964 – 1965), în contextul conflictului sovieto-chinez.
Cu această ocazie, România lansează „Declaraţia din aprilie”, care propunea următoarele principii de politică
externă: egalitatea între partidele comuniste în cadrul mișcării comuniste internaţionale; coexistenţa pașnică între
sisteme sociale diferite (comunism versus capitalism); preîntâmpinarea unui nou război mondial și recunoașterea
adevăratelor proporţii ale capacităţii de distrugere a armelor nucleare; deplina egalitate în drepturi între state,
respectarea suveranităţii și intereselor naţionale.
• Acţiuni întreprinse de România pe plan extern în timpul regimului stalinist:
- participarea la fondarea C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, 1949);
- participarea la fondarea Tratatului de la Varșovia (1955);
- intrarea în Organizaţia Naţiunilor Unite (1955);
- participarea la înfrângerea revoluţiei anticomuniste din Ungaria (1956), când România manifestă subordonare
totală faţă de U.R.S.S.;
- retragerea trupelor sovietice (1958), care a creat premisele desprinderii României de influența Moscovei;
- respingerea Planului Valev (1964), inspirat de Moscova, care prevedea crearea unei zone agricole integrate cu
teritorii reunite din U.R.S.S., România și Bulgaria;
- „Declaraţia din aprilie” 1964, care respingea amestecul U.R.S.S. în problemele interne ale statelor comuniste.

România și C.A.E.R.-ul

• C.A.E.R. a luat naștere în 1949, ca ripostă la aplicarea „Planului Marshall” și pentru fluidizarea relaţiilor comerciale
și a colaborării economice și tehnico-știinţifice între statele comuniste aflate în sfera de influenţă a U.R.S.S.
• State fondatorare ale C.A.E.R.: U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, România.
• din 1957, C.A.E.R. a fost alternativa comunistă la C.E.E. (Comunitatea Economică Europeană).
• Proiecte C.A.E.R.: podul de la Giurgiu-Ruse, inaugurat în 1950.
• Din 1964 România are o atitudine independentă în cadrul C.A.E.R., în spiritul interesului naţional, manifestată
prin: respingerea Planului Valev; respingerea intenţiilor sovietice de creștere a atribuţiilor C.A.E.R., care ar fi
urmat să devină un organism economic supranaţional.

România și Tratatul de la Varșovia

• Tratatul de la Varșovia a luat naștere în 1955 ca ripostă la N.A.T.O. (fondat în 1949), având ca membri fondatori
U.R.S.S., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, România, R.D. Germană și Albania.
• Tratatul de la Varșovia avea ca scop apărarea statelor comuniste și a sistemului comunist.
• România a avut în cadrul Tratatului o poziţie subordonată U.R.S.S., relevată și prin atitudinea faţă de Revoluţia
din Ungaria (1956), când a sprijinit intervenţia sovietică.
• Spre sfârșitul epocii Dej (1964 – 1965), România începe să-și promoveze interesul naţional, individualizându-și
poziţiile în cadrul Tratatului.

83
Bacalaureat – ISTORIE.

b. Politica externă a României în perioada destinderii

• Politica externă a României în timpul regimului naţional – comunist Nicolae Ceaușescu (1965 – 1989) s-a
caracterizat prin: continuarea liniei de distanţare faţă de Moscova, începută de Gheorghiu-Dej; afirmarea unei
politici externe singulare în cadrul blocului comunist; afirmarea principiului coexistenţei pașnice și a „luptei
pentru pace”; adoptarea unor poziţii similare statelor occidentale în unele probleme internaţionale.
• Cele mai importante momente în politica externă a României, în epoca Ceaușescu, au fost:
- stabilirea de relaţii diplomatice cu R.F. G. (este primul stat comunist care face acest demers) în 1967;
- menţinerea relaţiilor diplomatice cu Israelul în contextul războaielor israeliano-arabe din 1967;
- condamnarea intervenţiei Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia (aug. 1968);
- vizita președintelui francez Charles de Gaulle în România (1968);
- vizita președintelui american Richard Nixon în România (1969);
- primirea unui regim preferenţial în relaţia cu C.E.E. (Comunitatea Economică Europeană);
- participarea la Conferinţa pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975, unde România
contribuie la impunerea următoarelor principii: egalitatea între state, indiferent de regimul politic existent;
respectarea drepturilor ţărilor mici; definirea regulilor consensului în adoptarea deciziilor;
- vizita președintelui american Gerard Ford în România (1975);
- primirea clauzei naţiunii celei mai favorizate de la S.U.A. (1975 – 1988);
- România critică agresiunea sovietică din Afghanistan (1979).

Politica externă în anii ’80:

• A avut loc o schimbare radicală, România devenind, din statul comunist cu cea mai mare deschidere către
Occident, un stat izolat pe plan internaţional.
• La izolarea României a contribuit faptul că Nicolae Ceaușescu nu a acceptat schimbările pe plan internaţional
după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov în U.R.S.S. Realizând o politică de reforme interne și de deschidere
internaţională, acesta a captat simpatiile internaţionale, în timp ce dictatorul român a refuzat reformele interne
sugerate de Gorbaciov și a fost criticat pentru nerespectarea drepturilor omului.
• România își îndreaptă relaţiile externe către state mici din Africa și Asia, fiind ocolită de marii conducători ai lumii.

Reţineţi!
• României i se recunoaște dreptul asupra provinciilor care s-au unit cu România în 1918 prin tratatele de la
Saint Germain, Neuilly (1919), Trianon și Paris (1920).
• Pentru o mai bună stabilitate în zonă, România constituie două alianţe regionale cu caracter defensiv, Mica Înţelegere
(1921, alături de Cehoslovacia și Iugoslavia) și Înţelegerea Balcanică (1934, alături de Turcia, Grecia și Iugoslavia).
• În 1940 România suferă o serie de pierderi teritoriale: 26 și 28 iun.: notele ultimative sovietice pentru cedarea
Basarabiei și N Bucovinei; alături de acestea România pierde și ţinutul Herţa; 30 aug.: prin „Dictatul de la
Viena” Germania și Italia obligă România să cedeze Ungariei NV Transilvaniei; 7 sept.: Tratatul de la Craiova
– România este obligată să cedeze Cadrilaterul Bulgariei.
• 22 iun. 1941 – 23 aug. 1944: România participă la cel de-al Doilea Război Mondial alături de Axa Berlin-Roma-Tokio.
• Aug. 1944 – mai 1945: România continuă războiul de partea Naţiunlor Unite.
• România în timpul regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a cunoscut două etape în relaţiile cu U.R.S.S.:
subordonare totală faţă de Moscova (1948 – 1964) și distanţarea faţă de politica sovietică (1964 – 1965).
• 1949: România participă ca membru fondator al C.A.E.R.
• 1955: România participă ca membru fondator al Tratatului de la Varșovia.
• Nicolae Ceaușescu continuă politica de distanţare faţă de U.R.S.S. Stabilește relaţii diplomatice cu Germania
Federală și le menţine pe cele cu Israelul, în contextul războielor israeliene-arabe (1967); refuză să participe la
invadarea Cehoslovaciei, condamnând acest act, acţiune ce-i crește populariatea în Occident (1968).
• În anii ’80 România este izolată pe plan internaţional, ea fiind obligată să întreţină relaţii cu ţări din
Lumea a III-a (Asia și Africa).

84
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

EVALUARE
Completaţi spaţiile libere cu noţiunile istorice corespunzătoare:
1. Lupta statelor creștine împotriva otomanilor, în sec. XIV – XVI: �������������������������������������������������������������������������������
2. Plan american de sprijinire financiară a statelor europene: �����������������������������������������������������������������������������������������
3. Dorinţa Rusiei și Austriei de a împărţi Imperiul Otoman:��������������������������������������������������������������������������������������������
4. Alianţa Ţărilor Române împotiva Imperiului Otoman: �����������������������������������������������������������������������������������������������

Dataţi evenimentele:
1. „Campania cea lungă”: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Tratatul de pace de la Berlin: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Fondarea Tratatului de la Varșovia: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. „Atacul de noapte”: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

Completaţi datele cu evenimentele corespunzătoare:


1. 17 mai 1395: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. 1600: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. 1856: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. 1964: ��������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

Asociaţi personalităţile cu un eveniment istoric:


1. Dimitrie Cantemir: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
2. Contele Walewski: ���������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
3. Henri Berthelot: �������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������
4. Andrei Vîșinski: ������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������������

TESTE
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE
Test nr. 1
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Asupra acestui Mircea [Mircea cel Bătrân] care a început, întâi, mai înainte război, plecând cu armata asupra
barbarilor împreună cu împăratul romanilor Sigismund [sultanul] Baiazid […] trecând peste Istru [Dunăre] mergea
înainte robind ţara. Dar Mircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu și-a făcut planul să vină asupra lui să dea lupta
[…]. Mai după aceea, însă, se ţinea și el cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale ţării […] și săvârșea
isprăvi vrednice de amintit […] și se lupta, într-una cu el în chip strălucit și se zice că armata fiind în cale se ţinea
strâns în urma ei, punând-o la mare suferinţă și o aducea în situaţii grele și nu înceta să-i facă stricăciune. De aceea,
slujitorul [sultanului] a dat cu părerea să-și așeze oastea în tabără. […] Așadar, Baiazid s-a adăpostit acolo în tabără;
a doua zi, însă a trecut armata peste Istru.”  (L. Chalcocondilas, Expuneri istorice)

B. „În anul [1476], […] s-a ridicat puternicul Mehmet, cu toate puterile sale răsăritene […] și au ajuns până aici,
la locul numit Pârâul Alb. Și noi, Ștefan voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor și am făcut mare
război cu ei. Și cu voia lui Dumnezeu, au fost înfrânţi creștinii de păgâni. Și au căzut acolo mulţime mare de ostași
ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Ţara Moldovei […]. De aceea, a binevoit, Io Ștefan voievod, cu buna sa voinţă
a zidi această [biserică], […] pentru amintirea tuturor [creștinilor] care s-au prăpădit aici”.
(Pisania bisericii din Războieni)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi instituţia conducătoare în Imperiul Otoman precizată în sursa A. 2 puncte

85
Bacalaureat – ISTORIE.

2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la finalitatea bătăliei. 2 puncte


3. Menţionaţi din sursa A, respectiv din sursa B, câte un conducător otoman. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că rezultatul conflictului româno-otoman
este favorabil românilor. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice iniţiate de domnii români în Evul Mediu și/sau la începutul epocii moderne. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni militare la care au participat conducători ai Ţărilor Române. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 de puncte):


„Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, facem cunoscut domniilor voastre că pe
la Boboteaza trecută [sultanul] a trimis în ţara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120 000
de oameni […]. Și noi pentru apărare, am luat sabia în mână, am mers împotriva dușmanilor Creștinătăţii, i-am
biruit și i-am călcat în picioare și pe toţi i-am trecut prin ascuţișul sabiei noastre.[…]. Împăratul turcilor și-a pus
în plan să se răzbune […] și să supună ţara noastră, care e poarta tuturor creștinilor […]. De aceea ne rugăm de
domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voștri în ajutor împotriva dușmanilor creștinătăţii […].”
(Ștefan cel Mare, Scrisoarea adresată principilor Europei, 25 ian. 1475)

Pornind de la această sursă, rãspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi spaţiul istoric, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi două instituţii politice conducătoare la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la motivele pentru care Ștefan cel Mare a trimis soli la
diferiţi principi creștini. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relaţia dintre Moldova și Imperiul Otoman,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia promovată de către domnii
români se integrează în relaţiile internaţionale ale sec. XV–XVI. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant si utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre românii și „criza orientală” în sec. XIX, având în
vedere (30 de puncte):
– menţionarea a două mari puteri care menţin „criza orientală”;
– menţionarea a două fapte istorice în care Principatele Române/ România au fost implicate în cadrul „crizei orientale”;
– prezentarea unui eveniment internaţional din sec. XIX la care participă România și precizarea unei consecinţe
a acestuia pentru statul român;
– formularea unui punct de vedere referitor la rolul României în relaţiile internaţionale ale sec. XIX și susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
ROMÂNII ȘI „CRIZA ORIENTALĂ” ÎN SEC. XIX
• „Criza orientală” viza împărţirea Imperiului Otoman între cele două imperii vecine: rus și austriac.
• Conflictele repetate dintre cele trei mari puteri au transformat de mai multe ori Principatele în teatru de război,
ultima dată în timpul Războiului Crimeii (1853–1856), când acestea au suferit ocupaţiile armatelor rusă și austriacă.
• La Congresul de pace de la Paris (1856) se discută pentru prima dată soarta lor.
• După unirea Principatelor și reformarea noului stat, urmarea logică era obţinerea independenţei. După
încercările zadarnice de a o obţine pe cale pașnică, România se alătură Rusiei în războiul cu Imperiul Otoman.
• Sept. 1876: la Livadia (Crimeea) primul ministru român, I.C. Brătianu se întâlnește cu cancelarul rus Gorceakov
și ţarul Alexandru II pentru a pune bazele unei viitoare convenţii româno-ruse.

86
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

• 4 apr. 1877: Convenţia româno-rusă semnată de ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, și de
D. Stuart, consulul general al Rusiei, acordă dreptul Rusiei să-și treacă trupele în Balcani.
• August 1877 – ianuarie 1878: armata română participă la Războiul din Balcani.
• 1 iulie 1878: Tratatul de pace de la Berlin prevedea:
- recunoașterea independenţei României, condiţionată de modificarea art. 7 din Constituţie și cedarea către Rusia
a celor trei judeţe din sudul Basarabiei;
- România primește Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor;
• Prin participarea la Războiul din Balcani (1877–1878) crește prestigiul internaţional al României. Imediat după
încheierea războiului și recunoașterea independenţei, Carol I se proclamă Alteţă Regală, iar în 1881 România
este proclamată Regat. Aceste fapte ridică România la nivelul monarhiilor europene cu care încheie relaţii
diplomatice, primind și trimiţând ambasade. Ca o încununare a respectului de care se bucură România și,
mai ales, a recunoașterii poziţiei sale geostrategice, în 1883, aceasta semnează tratatul de alianţă cu Germania,
Austro-Ungaria și Italia (Tripla Alianţă), dorind garantarea ajutorului militar primit în cazul unui atac rusesc.

Test nr. 2
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Maiestatea sa imperială, câtă vreme va ţine războiul cu turcii, ne va da și se va îngriji să ni se numere de către
oamenii și vistiernicii săi, pentru a ne apăra ţara și dacă soarta ne va fi favorabilă, pentru a ataca pe dușman, plata
a 5 000 de ostași în bani gata […] Asemenea dacă dușmanul ar izbi Transilvania sau părţile vecine ale Ungariei,
noi vom da […] cât mai mare ajutor, atât cu oastea care primim plata, cât și cu oastea noastră muntenească […]”.
(Tratatul dintre Mihai Viteazul și împăratul romano-german, Rudolf II, 1598)

B. „Noi, Mihail, voievodul părţilor Ţării Românești ale regatului Ungariei și sfetnic al sfintei majestăţi imperiale
și regale… dăm de știre și facem cunoscut prin scrisoarea de faţă la toţi cărora se cuvine, că, deoarece această
provincie, Ţara Românească, zace de mai mult de o sută de ani sub jugul turcesc și este supusă unei grele robii,
noi, sătui de această lungă robie și împinși de evlavie și dragoste creștinească, am hotărât să aducem această
provincie în starea ei de mai înainte (…) și să cerem ajutorul și ocrotirea majestăţii sale imperiale”.
(Scrisoarea lui Mihai Viteazul către Rudolf II, 1597)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un spaţiu istoric precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la relaţiile Ţării Românești cu Imperiul Otoman.  2 puncte
3. Menţionaţi un domn român și un împărat, la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine că relaţiile avute în vedere se bazau pe cooperare. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două confruntări militare antiotomane la care au participat românii în Evul Mediu. 6 puncte
7. Menţionaţi o tactică de luptă folosită de români împotriva otomanilor. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Art. 43. Înaltele Părţi contractante recunosc independenţa României, legând-o de condiţiunile expuse în
următoarele două articole.
Art. 44. În România, deosebirea credinţelor religioase și a confesiunilor nu va putea fi opusă nimănui ca un motiv
de excludere sau de incapacitate în ceea ce privește bucurarea de drepturi civile și politice, admiterea în sarcini
publice funcţiuni și onoruri, sau exercitarea diferitelor profesiuni și industrii în orice localitate ar fi. […]
Art. 45. Principatul României retrocedeazã M.S. Împăratului Rusiei, porţiunea teritoriului
Basarabiei, despărţită de Rusia în urma Tratatului de la Paris din 1856 […].
Art. 46. Insulele formând Delta Dunărei, precum și Insula Șerpilor, sandgiacul Tulcei, […] sunt întrupate cu
România”.
(Tratatul de pace de la Berlin, 1878)

87
Bacalaureat – ISTORIE.

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:


1. Numiţi statul străin precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi două teritorii primite de România, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, o instituţie politică rusească, respectiv statutul politico-juridic recunoscut României.
 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la condiţionarea recunoașterii independenţei
României, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia promovată de domnii
români face parte integrantă din relaţiile internaţionale de la sfârșitul Evului Mediu și începutul modernităţii.
(Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant si utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si
concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în circa două pagini, un eseu despre Ţările Române și cruciada târzie, având în vedere (30 puncte):
– menţionarea ideii de cruciadă târzie și a două cauze a acesteia;
– menţionarea unei acţiuni diplomatice în care au fost implicate Ţările Române în conflictul cu otomanii;
– prezentarea unei acţiuni a Ligii Sfinte la care participă Ţările Române și precizarea unei consecinţe a acesteia;
– formularea unui punct de vedere referitor la rolul românilor în lupta antiotomană în contextul relaţiilor
internaţionale din sec. XIV–XVI și susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
ŢĂRILE ROMÂNE ȘI CRUCIADA TÂRZIE
• Începând cu sec. XlV domnitorii români încep confruntările cu Imperiul Otoman. Conștienţi că nu pot face faţă
acestei ameninţări fără un ajutor extern consistent, aceștia au încercat să formeze un front comun antiotoman cu
statele ostile politicii otomane și cu Papalitatea.
• Confruntările Ţărilor Române cu Imperiul Otoman, din sec. XIV–XVI, se încadrează în cruciadele târzii, iar
reacţia domnilor faţă de ameninţările otomane poartă numele de „politică de cruciadă” (lupta pentru apărarea
crucii). Această politică avea ca principale obiective menţinerea independenţei și, mai târziu, a autonomiei și
apărarea integrităţii teritoriale.
• Strategia adoptată de domnii români era cea defensivă, urmărind determinarea Porţii de a renunţa la
transformarea Ţărilor Române în pașalâcuri. Pentru a nu da piept direct cu oastea otomană, de cele mai multe ori
mult mai numeroasă decât cea a românilor, a fost adoptată tactica „pământului pârjolit”.
• În condiţiile presiunii crescânde a otomanilor la Dunăre, Mircea cel Bătrân (1386–1418) încheie o alianţă cu regele
Poloniei, și un tratat de alianţă antiotomană cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, la Brașov, în 7 mart. 1395.
• Confruntări ale domnilor români cu Imperiul Otoman: Mircea cel Bătrân (Rovine, 1395; Nicopole, 1396); Vlad
Ţepeș (Târgoviște, 1462); Ștefan cel Mare (Vaslui, 1475; Războieni, 1476; Chilia și Cetatea Albă, 1484).
• Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, participă la mai multe lupte antiotomane („Campania cea lungă”,
1443–1444; Cruciada de la Varna, 1444 sau Bătălia de la Belgrad).
• La sfârșitul sec. XVI, din iniţiativa papei Clement VIII, a fost înfiinţată Liga Sfântă, la care aderă, pe lângă Statul
Papal și Spania, Imperiul Habsburgic, Mantua, Toscana și Ferrara. Scopul declarat al acestei alianţe antiotomane
era înfrângerea definitivă a otomanilor și alungarea lor din Europa.
• Acţiunea comună a Papalităţii și a emisarilor imperiali reușesc să-i atragă și pe principele Transilvaniei,
Sigismund Báthory, precum și pe domnul Moldovei, Aron Vodă. Mihai Viteazul, considerat omul turcilor, este
ocolit.
• Aderând, din proprie iniţiativă, la alianţa antiotomană, domnul muntean declanșează, în aceeași zi cu cel al
Moldovei, răscoala antiotomană. Pe 3/13 nov. 1594 creditorii levantini și circa 2 000 de ieniceri și spahii din
București sunt trecuţi prin sabie, apoi întregul teritoriu al ţării a fost curăţat de otomanii care se aflau aici.
Campania continuă cu atacarea cetăţilor stăpânite de turci pe linia Dunării: Hârșova, Silistra, Rusciuk, Brăila și
apoi cu înfrângerea oștilor tătarilor și otomanilor la Putinei, Stănești și Șerpătești (1595).

88
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

• În urma acestor atacuri succesive, otomanii au fost nevoiţi să renunţe la planurile de ofensivă asupra Vienei și
să pregătească intervenţia de înlăturare a lui Mihai de pe tronul Ţării Românești. Lupta se va da la Călugăreni,
pe 13/23 aug. 1595, și se va încheia cu victoria domnului muntean. Datorită regrupării oastei otomane, mult mai
numeroasă decât cea munteană, Mihai se retrage, dar cu ajutorul principelui Transilvaniei începe contraofensiva
încheiată cu victoria de la Giurgiu (oct. 1595).
• Acţiunea concertată a celor trei state din spaţiul românesc a dus la o înfrângere destul de serioasă a oștilor
otomane, fapt ce i-a permis lui Mihai Viteazul să cucerească Transilvania și Moldova, pentru a le reintegra în
frontul antiotoman (Unirea din 1600). Deși Ţările Române au continuat să plătească tribut Imperiului Otoman
totuși, ca urmare a campaniilor iniţiate de Mihai Viteazul, obligaţiile faţă de Poartă scad foarte mult, de asemenea
este limitat amestecul acesteia în treburile Ţării Românești și ale Moldovei pentru o vreme.

Test nr. 3
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Mulţimea nenumărată a românilor, sus pe râpi […] arunca săgeţi asupra oastei ungurești care era în fundul
văii […]. Cei mai sprinteni cai și ostași cădeau în luptă pentru că din pricina urcușului prăpăstios […] nu puteau
sui împotriva românilor pe nici una din râpele de pe cele două laturi ale drumului. Au căzut tineri și bătrâni,
principi și nobili, fără nici o deosebire […].” (Cronica pictată de la Viena)

B. „Mihai aflase că domnul cancelar al Poloniei, Jan Zamoyski, domnitorul moldovean Ieremia Movilă și cardinalul
Andrei Báthory al Transilvaniei s-au înţeles între ei să alieze Polonia, Moldova, Ţara Românească și Transilvania. […]
Apoi cancelarul, Ieremia și cardinalul doreau să ţină aceste state de o parte de lupta antiotomană. Dimpotrivă, Mihai
[…] vroia să le înarmeze și să întoarcă forţele lor împotriva turcilor; și dacă împăratul Rudolf II i-ar fi dat ajutor în
această iarnă, când e anotimpul bun și potrivit pentru a-i lovi pe turci, deoarece atunci sunt fără putere, Mihai era
sigur că l-ar fi învins pe sultan”.  (Raport al reprezentantului papal, Malaspina de San Severo, 1599)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa B. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la cei care au căzut în luptă. 2 puncte
3. Menţionaţi o consecinţă a bătăliei precizată în sursa A, respectiv demnitatea poloneză din sursa B.  6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că românii au ieșit victorioși în bătălia cu
ungurii. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând
rolul fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două acţiuni militare antiotomane ale românilor din sec. XV. 6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acţiuni diplomatice din Evul mediu. 4 puncte
II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):
„În acest timp răsculându-se [Ștefan cel Mare] faptele sale au fost arătate înaltului tron [sultanului]. Lui Soliman-
pașa i s-a trimis poruncă […] să plece cu oastea sa împotriva [Moldovei] fără nici un fel de întârziere […] pentru
a supune acele ţinuturi prin lovituri de sabie. Dar oastea lui Soliman-pașa era obosită de luptele și sforţările
depuse [în lupte anterioare]. Dușmanul neieșind la iveală, ei au pornit în incursiune pentru devastarea satelor și
orașelor. […] Pe când Soliman-pașa era ocupat cu prada, [Ștefan voievod] fortificându-și atât pe dinăuntru cât
și pe dinafară ţara și adunându-și la un loc călăreţii și pedestrașii, a pornit în grabă asupra oștirii [otomane] și a
împrăștiat acea oaste obosită, atacându-o prin surprindere, din locuri ascunse, cu oastea sa. Cei mai mulţi dintre
[otomani] au murit […] și mulţi viteji au pierit pe câmpul de bătălie [de la Podu Înalt, Vaslui]. Soliman-pașa, care
se căia de această ciocnire, a scăpat cu greu de la nenorocirea pieirii”.
(Cronicarul otoman Sa’adeddin despre lupta din 1475)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un spaţiu istoric precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul a care se referă sursa dată. 2 puncte

89
Bacalaureat – ISTORIE.

3. Menţionaţi conducătorul trupelor otomane, respectiv precizați și locul unde s-a dat bătălia, la care se referă
sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două corpuri de armată moldovene 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la bătălie, susţinându-l cu două informaţii selectate
din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia participarea românilor la confruntări
militare este o componentă a relaţiilor internaţionale în Evul Mediu. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric
relevant si utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România și Marile Puteri europene de la „criza
orientalã” la marile alianţe ale sec. XX, având în vedere:
– menţionarea a două mari puteri implicate în „criza orientală”;
– menţionarea unui fapt istoric prin care România se implică în „criza orientală” în a doua jumătate a sec. XIX,
respectiv, a unei cauze a acestei implicări;
– prezentarea unui fapt istoric din sec. XX, prin care România se alătură marilor puteri și precizarea unei
consecinţe a acestuia pentru statul român;
– formularea unui punct de vedere referitor la relaţiile României cu Marile Puteri din Europa în sec. XIX–XX și
susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
ROMÂNIA ȘI MARILE PUTERI EUROPENE DE LA „CRIZA
ORIENTALĂ” LA MARILE ALIANŢE ALE SEC. XX
• „Criza orientală” se referă la problemele Imperiului Otoman apărute în Europa pe fondul înfrângerii otomane la
Viena în 1683. Imperiile vecine, Rusia și Austria, urmăreau desfiinţarea și împărţirea acestuia.
• După constituirea și consolidarea internă a statului român modern, se impunea și realizarea independenţei sale
externe. Regimul garanţiei colective a Puterilor europene ajunsese în dezacord cu organizarea internă a României,
pe care i-o oferise Constituţia de la 1866, totodată dependenţa faţă de Imperiul Otoman împiedica evoluţia
economică, socială și politică a României. Revoltele antiotmane din Herţegovina și Bosnia au dat prilejul Rusiei să
se erijeze în apărătoarea popoarelor ortodoxe din Balcani și să se pregătească de războiul cu Imperiul Otoman. Pe
acest fond, la 17 iun. 1876, Serbia și Muntenegru declară război Turciei după ce izbucnește și răscoala bulgarilor.
• România a adoptat atitudinea de neutralitate faţă de conflictele din Balcani, poziţie dovedită de nota din 4/16
• ian. 1876 a lui Lascăr Catargiu în care se precizează faptul că România nu face parte integrantă din Imperiul Otoman
și este hotărâtă să-și apere neutralitatea. Pentru a-și obţine independenţa, România începe tratativele cu Rusia:
- Sept. 1876: la Livadia (Crimeea) primul ministru român, I.C. Brătianu, se întâlnește cu cancelarul rus Gorceakov
și ţarul Alexandru II pentru a pune bazele unei viitoare convenţii româno-ruse;
- 4 apr. 1877: Convenţia româno-rusă semnată de ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu, și de
D. Stuart, consulul general al Rusiei, acordă dreptul Rusiei să-și treacă trupele în Balcani.
• Aug. 1877 – ian. 1878: armata română participă la Războiul din Balcani. Prin Tratatul de la Berlin (1 iul. 1878),
Marile Puteri recunosc independenţa României.
• La începutul sec. XX politica externă românească a suferit schimbări destul de radicale, schimbări datorate posibilităţii
atingerii obiectivelor stabilite și contextului internaţional. România a intrat în acest secol având ca obiective păstrarea
independenţei și integrităţii ţării și unirea cu provinciile aflate sub stăpânirea imperiilor vecine: Transilvania, Basarabia
și Bucovina. Pentru realizarea lor, la începutul Primului Război Mondial (1914–1918) ea era membră a Triplei Alianţe
alături de Germania, Austro-Ungaria și Italia, dar a intrat în război după semnarea unei convenţii politice și a uneia
militare prin care Antanta (Anglia, Franţa, Rusia) îi recunoștea drepturile asupra Transilvaniei și Bucovinei.
• Prin participarea la Primul Război Mondial, România și-a împlinit prin voinţa locuitorilor din Basarabia (27
mart. 1918), Bucovina (15/28 nov. 1918) și Transilvania (1 dec. 1918) obiectivul pentru care intrase în război:
unirea cu România. Aceasta se întâmplase în urma a numeroase sacrificii și a unui an în care jumătate din ţară
fusese ocupată, dar și în urma luptelor din vara anului 1917 de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

90
RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

• 1919–1920: în cadrul Conferinţei de pace de la Paris, România semnează tratatele de pace cu Germania, Austria,
Bulgaria, Ungaria și Turcia, care consfinţesc noile frontiere ale statului. Relaţiile României cu Marile Puteri din
Europa în sec. XIX–XX au fost orientate spre recunoașterea independenţei și realizarea unităţii sale teritoriale.
După încheierea Primului Război Mondial, România a militat pentru confirmarea prin tratate internaţionale a
actelor de unire ale Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei, iar în perioada interbelică pentru menţinerea păcii și a
statu-quo-ului teritorial. Pentru îndeplinirea acestor obiective, România semnează, ca membru fondator, actul de
constituire a Societăţii Naţiunilor și încheie alianţe defensive cu statele vecine:
- 1921: România constituie, alături de Cehoslovacia și Regatul Sârbo-Croato-Sloven (din 1929 Iugoslavia) „Mica
Înţelegere” – alianţă regională cu caracter defensiv;
- 1934: constituirea „Înţelegerii Balcanice” – alianţă regională defensivă cu Iugoslavia, Grecia și Turcia (Bulgaria
a refuzat să se alăture).

Test nr. 4
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Republica Populară Română a luat naștere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului
german și a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică […]. Făurirea și întărirea statului de democraţie
populară, prietenia și alianţa cu marea Uniune Sovietică, sprijinul și ajutorul ei dezinteresat și frăţesc asigură
independenţa, suveranitatea de stat, dezvoltarea și înflorirea R.P.R. […] Politica externă a R.P.R. este o politică de
apărare a păcii, de prietenie și alianţă cu U.R.S.S. și cu ţările de democraţie populară, o politică de pace și prietenie
cu toate popoarele iubitoare de pace”.
(Constituţia R.P.R. din 1952, Capitol introductiv)

B. „Retragerea trupelor sovietice din vara anului 1958 echivala cu o semi-eliberare de marele aliat de la Răsărit,
urmată imediat de acţiuni treptate de realizare a unei independenţe românești, fără însă a părăsi apartenenţa
la blocul comunist și la structurile acestuia. Ea trebuie înţeleasă și în contextul internaţional al acelui moment:
valoarea strategică a României scăzuse considerabil după semnarea Tratatului de pace cu Austria. Hrușciov,
pentru a putea câștiga opinia publică occidentală, a socotit, probabil, că se poate dispensa de ocuparea unei ţări
înconjurată de sateliţi și aflată, oricum, la îndemâna diviziilor sovietice staţionate atât în R.S.S. Moldovenească
(Basarabia), cât și în Bulgaria și Ungaria.”
(Constantin Moraru, Politica externă a României, 1958 – 1964)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi un conducător politic precizat în sursa B. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa A, o informaţie referitoare la politica externă a R.P.R. 2 puncte
3. Menţionaţi ţara și armata, la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care se referă la valoarea strategică a României. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice care arată obedienţa României faţă de U.R.S.S. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a unei constituţii totalitare românești. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„În consecinţă, Europa are nevoie de un ajutor suplimentar important, dacă vrem să evităm gravele probleme
economice, sociale și politice ce vor surveni. Pentru a le remedia, trebuie să întrerupem cercul vicios și să restaurăm
încrederea popoarelor europene în viitorul economic al propriilor ţări și în Europa în general. Este logic ca S.U.A. să
facă tot ceea ce le stă în putere pentru a ajuta lumea să-și regăsească sănătatea economică normală fără de care aceasta
nu poate dobândi nici stabilitate politică, nici pace asigurată. Acţiunea noastră nu este îndreptată nici împotriva
uneia dintre ţări, nici unei doctrine, ci împotriva foametei, sărăciei, disperării și haosului. Scopul nostru trebuie să fie
renașerea unei economii mondiale sănătoase pentru a permite stabilirea de condiţii politice și sociale propice insti­
tuţiilor libere”. (Fragment din discursul lui George Marshall la Universitatea Harvard, iun. 1947)

91
Bacalaureat – ISTORIE.

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi statul care își propunea să ajute Europa, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi autorul planului și scopul acestuia, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la factorii care depind de sănătatea economică a statelor
europene. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la planul Marshall, susţinându-l cun două informaţii
selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia potrivit căreia România a respins ajutorul american
deoarece se afla deja în sfera de influenţă sovietică. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant si utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre politica externă a României în perioada Războiului
Rece, având în vedere (30 puncte):
– menţionarea blocurilor politico-militare aflate în conflict;
– precizarea superputerilor angajate în Războiul Rece;
– prezentarea unui fapt istoric din perioada Războiului Rece, la care România s-a delimitat de partenerii din
cadrul blocului comunist;
– menţionarea a două caracteristici ale Războiului Rece;
– formularea unui punct de vedere referitor la politica externă a României în perioada Războiului Rece și susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.

ESEU REZOLVAT
POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI
ÎN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE

• Blocurile militare aflate în conflict au fost Tratatul Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) și Tratatul de la Varșovia,
conduse de S.U.A., respectiv, U.R.S.S.;
• Spre sfârșitul epocii lui Dej (1964 – 1965), România începe să promoveze o politică indepedentă de Moscova,
individualizându-și poziţiile în cadrul blocului comunist. Punctul cultimant al acestei politici a fost condamnarea
invadării Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia (1968). Conducătorul de atunci al României,
Nicolae Ceaușescu, a protestat cu hotărâre împotriva încălcării principiilor independenţei și suveranităţii
naţionale, egalităţii în drepturi și neamestecului în treburile interne ale unei ţări socialiste, „frăţești”. Această
poziţie a adus importante beneficii de imagine pe plan extern și, alături de alte acţiuni, a contribuit la relaţiile
privilegiate cu Occidentul, în anii ’70;
• Caracteristici ale Războiului Rece: confruntare permanentă politico-diplomatică, ideologică și economică între
cele două superputeri, S.U.A. și U.R.S.S., și aliaţii lor; existenţa unor conflicte militare indirecte între cele două
superputeri, precum Războaiele din Coreea, Vietnam, Afganistan, Războaiele arabo-israeliene;
• Politica externă a României, în perioada Războiului Rece, a evoluat de la subordonarea totală faţă de U.R.S.S., în
perioada 1948 – 1958, spre o politică independentă atât faţă de U.R.S.S., cât și faţă de alte puteri. Dacă distanţarea
de U.R.S.S. a adus reale beneficii politicii externe în perioada 1964 – 1980, ea a adus și o izolare politico-
diplomatică în anii ’80, când România mai avea relaţii apropiate doar cu ţările lumii a III-a. N. Ceaușescu nu a
dovedit flexibilitate și nu a înţeles tendinţele politicii internaţionale, ceea ce, coroborat cu politica internă greșită
în domeniul economico-social, a dus la Revoluţia din dec. 1989.

92
TESTE FINALE

TESTE FINALE
Test final 1
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. În România, planurile sovietice de ocupare a ţării prin luptă au fost date peste cap de lovitura de palat de la 23
august 1944. Stalin ar fi preferat să instaleze direct un guvern comunist, cum a făcut în Polonia […]. Luaţi prin
surprindere de iniţiativa regelui Mihai I, care – deși cu 650 000 de militari germani în ţară – a rupt alianţa cu
Germania și apoi a format rapid un guvern militar, completat cu patru miniștri de coaliţie, sovieticii au amânat
20 de zile semnarea armistiţiului și au mimat în acest interval o „eliberare glorioasă”, parcurgând câteva sute de
kilometri, până în Banat și Transilvania, fără să tragă un foc de armă. Simulând că, până la încheierea armistiţiului,
au de-a face cu o ţară și o armată inamice, trupele sovietice au luat prizonieri peste 150 000 de militari români
care așteptau să li se alăture, apoi au devastat, rechiziţionat, jefuit, violat și ucis, creând un haos care să le permită
ulterior să poată pretinde restabilirea ordinii”.
(Romulus Rusan, Geografia și cronologia represiunii comuniste în România)

B. […] Regele, care în timp ce se afla în străinătate anunţase logodna sa cu prinţesa Anne de Bourbon Parma, a luat
hotărârea îndrăzneaţă de a se reîntoarce în ţară cu Regina-Mamă, la 21 decembrie. Nouă zile mai târziu, comuniștii
vor acţiona. Groza și Dej i-au cerut Regelui să vină la București de la reședinţa sa de la Sinaia și i-au prezentat
declaraţia sa de abdicare, gata scrisă. Refuzând, cei doi i-au dat două ore să mediteze la situaţia sa. Între timp au
fost aduse trupe care să încercuiască Palatul. Regele a refuzat în continuare să semneze declaraţia, dar Groza l-a
ameninţat cu războiul civil. Confruntat cu eventualitatea unei vărsări de sânge, Mihai a cedat. Semnătura sa a pus
capăt și regatului român, și posibilităţilor ţării de a acţiona independent. În aceeași zi, 30 decembrie 1947, a fost
proclamată Republica Populară Română”. (Dennis Deletant, România sub regimul comunist)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi conducătorul U.R.S.S., menţionat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atitudinea regelui faţă de abdicare. 2 puncte
3. Menţionaţi din sursa A, statul cu care România a rupt alianţa, respectiv din sursa B, o instituţie politică. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care menţionează comportamentul violent al soldaţilor
sovietici pe teritoriul României. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la comunizarea ţării, situate cronologic după evenimentele relatate de
sursele A și B. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a comunismului românesc din anii 1948 – 1965. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„[În 1595, Mihai Viteazul, la Călugăreni] iese la luptă cu oaste puţină. […] Turcii superiori prin mulţimea și
pregătirea lor de război se luptă din toate puterile, […] îi resping pe creștini și aceștia se retrag neîncetat și pierd
11 tunuri. […] Atunci mărinimosul Mihai […] a smuls o secure sau suliţă ostășească și pătrunzând el însuși
în șirurile sălbatice ale dușmanilor, străpunge pe un stegar al armatei […] și luptând se întoarce nevătămat. În
acest timp, comandantul de oaste Kiraly Albert, […] slobozește două tunuri în mijlocul celei mai dese grupări
a dușmanului, […] două sute de unguri și tot atâţia cazaci, […], năvălind cu furie, strică rândurile, aștern la
pământ și taie oștile turcilor, pe când, din spate și din coastă îi lovește […] domnul cu ai săi, făcându-se așa mare
învălmășeală, încât până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri”.
(Balthazar Walter, Scurtă și adevărată descriere a faptelor săvârșite de Mihai, domnul Ţării Românești…)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi armata care luptă alături de români, precizată în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte

93
Bacalaureat – ISTORIE.

3. Menţionaţi domnul român și o cauză a înfrângerii turcilor, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la oștirile rivale. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la victoria românilor datorată vitejiei domnului,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia autonomiile locale au contribuit la cons­
tituirea statului în spaţiul medieval românesc. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant si utilizarea
conectorilor care exprimă cauzalitatea si concluzia). 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în relaţiile internaţionale din secolele
XIX – XX, având în vedere (30 puncte):
– menţionarea a două acţiuni politico-militare internaţionale la care participă România în a doua jumătate a sec.
XIX, a unei cauze și a unei consecinţe a oricărei acţiuni;
– precizarea unei alianţe din cadrul căreia a făcut parte și România în prima jumătate a sec. XX;
– prezentarea unui fapt istoric al României împreună cu această alianţă.
– formularea unui punct de vedere referitor la rolul României în relaţiile internaţionale europene în sec. XIX – XX
și susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Test final 2
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „În condiţii de viaţă premeditate a fi subumane și în condiţii de muncă absolut rudimentare, în lipsa aproape
totală a mijloacelor mecanizate și făcându-se apologia târnăcopului, lopeţii și roabei, au fost destinaţi să trăiască
(și, în mare, parte, să moară), în anii următori, la Canal, circa 40 000 de deţinuţi politici (dintr-un total în acea
vreme de 180 000 aflaţi în lagărele ţării), deţinuţi de cea mai largă gamă, ca un rezultat concentrat al adversităţilor
nutrite de Partidul Comunist: de la foști legionari la foști lideri sioniști, preoţi ortodocși și preoţi catolici, foști
ţărăniști și liberali, intelectuali sau ţărani arestaţi pentru că refuzaseră colectivizarea pământurilor lor”.
(Adrian Cioroianu, Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc)

B. „A doua relaxare a fost în 1964. Graţierea, generală de astă dată, începută cu un an în urmă, a fost încheiată
în august, având în primul rând o motivare externă: Partidul Muncitoresc Român (Comunist) își clama
independenţa faţă de Moscova, antamând relaţii comerciale cu ţările occidentale, care pretindeau în schimb
eliberarea deţinuţilor politici. La mijlocul lui august 1964, închisorile și lagărele de muncă au fost „eliberate” , ceea
ce nu înseamnă că politica de teroare și intimidare nu a continuat după moartea lui Gheorghiu-Dej și venirea lui
Ceaușescu. Această continuitate s-a soldat cu mii, dar nu cu sute de mii de arestări și anchete, cum se întâmplase
în perioada Gheorghiu-Dej”.  (Romulus Rusan, Cronologia și geografia represiunii comuniste în România)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi centrul de detenţie, precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la graţierea deţinuţilor politici. 2 puncte
3. Menţionaţi formaţiunea politică și o categorie de deţinuţi, la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litrera corespunzătoare sursei care susţine că graţierea din 1964 s-a datorat unui
factor extern. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la represiunea comunistă. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a regimului de detenţie din România comunistă. 4 puncte

II.Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„Chiar la originile întemeierii statelor românești, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Românești sub protectorat
ma­ghiar, se afla implicit în frontul anti-otoman. El ocupă Dobrogea și Silistra pe malul drept al Dunării de Jos.
Ungurii căutau să se instaleze la Vidin. Otomanii reacţionează, ocupă și controlează Bulgaria și îi iau lui Mircea

94
TESTE FINALE

cuceririle recente. În 1394, ei încearcă să asedieze Bizanţul, apoi se reîntorc spre Ţara Românească. După bătăliile
de la Rovine, în 1395, și de la Nicopole din 1396, Dobrogea revine în stăpânirea lor, iar garnizoanele otomane
ocupă punctele de trecere ale Dunării. Aceste schimbări antrenează un nou avânt al mobilizării Ungariei și a
regelui său, Sigismund, susţinut de către Manuel II al Bizanţului, de Ordinul Ospitalierilor din Rhodos”.
(Catherine Durandin, Istoria Românilor)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi statul românesc la care se referă sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi domnul român și o cauză a izbucnirii conflictului cu otomanii, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la acţiunile ungurilor. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la relaţiile lui Mircea cel Bătrân cu Imperiul Otoman,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o instituţie centrală este necesară pentru
funcţionarea unuia dintre statele române, în sec. XIV–XV. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și concluzia).  4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre România în perioada dictaturii ceaușiste
(1965 – 1989), având în vedere (30 puncte):
– precizarea unei funcţii deţinute de Nicolae Ceaușescu;
– menţionarea a două practici politice din timpul dictaturii lui Ceaușescu;
– prezentarea unui fapt istoric desfășurat în perioada regimului ceaușist;
– menţionarea a două personalităţi ale opoziţiei anticeaușiste;
– formularea unui punct de vedere referitor la evoluţia politică a regimului și susţinerea acestuia printr-un
argument istoric.

Test final 3
I. Citiţi cu atenţie sursele de mai jos (30 puncte):
A. „Dacă analizăm practicile lui Stalin cu privire la conducerea partidului și a ţării, dacă luăm în consideraţie
ceea ce Stalin a săvârșit, trebuie să fim convinși că temerile lui Lenin au fost justificate. […] Stalin a folosit metode
extreme și represiune în masă, într-un moment când revoluţia era deja victorioasă, când statul sovietic era întărit,
când clasele exploatatoare erau deja lichidate și relaţiile socialiste erau înrădăcinate solid, […] când partidul era
consolidat politic și se întărise, atât numeric, cât și ideologic. […] În loc să-și demonstreze corectitudinea politică
și să mobilizeze masele, el a ales calea represiunii și a anihilării fizice, nu numai împotriva inamicilor reali, ci și
împotriva persoanelor care nu comiseseră nicio crimă împotriva partidului și a guvernului sovietic”.
(N. Hrușciov, Discurs la al XX-lea Congres al P.C.U.S., 1956)

B. „După războiul din Etiopia [1935 – 1936], Mussolini începe să-și pună întrebarea asupra gradului de aderare
a maselor la regimul său și asupra șanselor pe care acesta le are de a supravieţui. [...] Influenţat de eficacitatea
hitleristă, Mussolini trasează fascismului ca sarcină prioritară făurirea unui «om nou» având anumite trăsături
specifice [...] și care se opune stilului decadent al vieţii burgheze. [...] Cât despre adeziunea mai strânsă a maselor
la obiectivele principale ale fascismului [...], consensul obţinut de regim, cu câţiva ani mai devreme, este serios
determinat. Accentuarea totalitarismului, copierea modelului străin pe care italienii îl resping imediat, teama de
un conflict a cărui inevitabilitate Mussolini o afirmă permanent, ca și efectele persistente ale crizei [...] contribuie
toate la îndepărtarea unei mari părţi a populaţiei transalpine de regimul mussolinist. Așa încât, o opoziţie
ascunsă începe să se manifeste chiar în interiorul partidului, în special în rândurile tinerilor. Declanșat împotriva
voinţei aproape unanime a poporului italian, războiul [al Doilea Război Mondial] va arăta brusc conducătorilor
săi fisurile unui regim aparent perfect până în 1939 și care servește de model unei părţi importante a claselor
conducătoare din Europa aflată în plină criză”.
(S. Berstein, P. Milza, Istoria Europei)

95
Bacalaureat – ISTORIE.

Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi un conducător politic, precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informaţie referitoare la atitudinea tinerilor faţă de politica liderului. 2 puncte
3. Menţionaţi o categorie eliminată de sistem din sursa A, respectiv un lider politic din sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că au fost folosite în conducerea statului
metode extreme și represiune în masă. 3 puncte
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa B, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două practici politice democratice din secolul XX. 6 puncte
7. Menţionaţi o caracteristică a naţional-comunismului din România. 4 puncte

II. Citiţi cu atenţie sursa de mai jos (30 puncte):


„[În august 1595], am sosit în orașul București unde pentru apărarea armatei s-a pus să se ridice întărituri din
pari, grinzi și pământ, în care după ce am pus pentru pază mulţi soldaţi ai Porţii, am sosit în orașul Târgoviște și
acolo de asemenea a început să se facă o cetăţuie. După ce am înzestrat cetăţuia cu tot [ce trebuia] am pus înăuntru
printre ieniceri, [tunari, pedestrași], și 1600 de archebuzieri și le-am mai dat 2000 de cavaleri [...]. Dar în timpul
acesta, [...] cum nu se găseau nici alimente, nu s-au putut ţine în frâu [cavalerii], care după ce și-au luat prăzile
făcute de ei, s-au tras mulţi dintre ei înapoi și au plecat de acolo, căci blestematul de voievod al Transilvaniei
unindu-se cu nelegiuitul Mihai [Viteazul] au venit [...] cu vreo 50 – 60000 de necredincioși cu hotărâre să ne atace
[…] și s-au tăbărât chiar în aceiași zi în care noi am plecat din Târgoviște [spre București] și […] nerămânând
acolo decât doar 300 sau 400 de soldaţi, necredincioșii au dat asaltul și deodată au dat foc și pârjol la aceea cetăţuie
[...] și nefiind mulţi soldaţi în ea, necredincioșii au luat-o și au distrus-o”.
(Raportul lui Sinan-pașa despre campania din Ţara Românească)

Pornind de la această sursă, răspundeţi la următoarele cerinţe:


1. Numiţi statul aliat cu domnul român, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată. 2 puncte
3. Menţionaţi domnul român și o cauză a părăsirii Ţărilor Române de către otomani, la care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menţionaţi, din sursa precizată mai sus, două informaţii referitoare la apărarea de către otomanii a orașului
Târgoviște. 6 puncte
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la luptele domnului român și aliaţii săi cu otomanii,
susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia Domnia are o relaţie strânsă cu Biserica.
(Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea și
concluzia) 4 puncte

III. Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre situaţia internă a României în perioada co­munistă,
având în vedere (30 puncte):
– precizarea partidului care a deţinut puterea în stat și a conducătorilor acestuia;
– menţionarea a două practici politice în interiorul partidului;
– prezentarea unui fapt istoric desfășurat în perioada comunistă;
– menţionarea a două acţiuni în domeniul cultural;
– formularea unui punct de vedere referitor la căderea regimului comunist și susţinerea acestuia printr-un
argument istoric.

96