Fișă de lucru 1

Trăsături ale umanismului românesc în opera cronicarilor

- Interesul pentru etnogeneză (originea romană a poporului, origine latină a limbii,
originea comună a tuturor românilor)
- Efortul de consemnare a istoriei din perspectiva conștiinței apartenenței la un spațiu
cultural
- Dorința de reconstituire a moștenirii istorice și culturale și de valorizare a aspectelor
educative ale acesteia
- Surprinderea luptei pentru independență națională și apărarea creștinătății
- Contituirea unei conștiințe istorice și scriitoricești

Cronicarii moldoveni - Sintetizarea informațiilor

1. Grigore Ureche: „Letopiseţul Ţării Moldovei” (de la Dragoş Vodă - 1359 – până la a doua
domnie a lui Aron Vodă - 1594).
Motivele care l-au determinat pe Grigore Ureche să scrie Letopiseţul sunt:
- să le rămână urmaşilor ca mărturie şi dovadă scrisă a istoriei lor;
- să constituie un exemplu pentru urmaşi care să ştie să nu repete greşelile strămoşilor,
ci să urmeze exemplele pozitive pe care le oferă istoria;
- să nu se înece în uitare istoria, pentru că ,,un popor care nu-şi cunoaşte istoria se
aseamănă fiarelor şi dobitoacelor fără minte”;
- să afle şi alte popoare despre istoria noastră.
Idei susţinute:
• funcţia educativă a istoriei: „…au lăsat izvod pre urmă şi bune şi rele să ramâie
feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură.”
• originea romană comună a tuturor românilor,
• latinitatea limbii române,
• primul portretist din literatura română: portretul literar al lui Ştefan cel Mare.
2. Miron Costin:
• „Letopiseţul Ţării Moldovei” (de la Aron Vodă la Dabija Vodă) 1595 – 1661: primele
descrieri din literatura română (invazia lăcustelor), portrete ale unor domnitori:
Ştefan Tomşa, Grigore Ghica, Vasile Lupu.
• „De neamul moldovenilor“
• Alte lucrări importante: poemul filosofic Viiaţa lumii, Cronica polonă, Poema
polonă;
Responsabilitatea în faţa istoriei – Miron Costin (1633-1691)
- este primul care conştientizează importanţa scrierilor pe care le lasă în urmă şi de aceea
redă istoria cât mai fidel; ştie că letopiseţul său va constitui izvor istoric pentru urmași, aşa
că nu îşi permite să scrie neadevăruri sau să prezinte faptele într-un mod prea personal →
istoricul trebuie să aibă mintea limpede şi să nu fie părtinitor.
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace
- Miron Costin prezintă în letopiseţul său evenimente petrecute după 1595, anul în care s-a
oprit cronica lui Ureche;
- Deşi intenţia lui a fost să scrie istoria Moldovei începând cu primul descălecat (al lui
Traian), nu şi-a putut îndeplini planul pentru că în perioada în care redacta letopiseţul
Moldova era măcinată de conflicte, iar el ocupa funcţii importante în stat;
- Cronicarul mărturiseşte că pentru a scrie istoria trebuie să aibă ,,gându slobod şi fără
valuri”, adică să nu fie preocupat de altceva; istoricul are o mare responsabilitate, el lasă
în urmă o carte care va sta la baza educării unor generaţii întregi→informaţiile dintr-o
cronică trebuie să fie adevărate.
Idei susținute:
• funcţia moralizatoare a istoriei,
• obligaţia cercetării critice a documentelor istorice,
• responsabilitatea morală a cronicarului: „Să înceapă osteneala aceasta după atâta
vecie de la discălecatul ţărilor cel dintâi de Traian împăratul Rîmului, cu câteva sute
de ani peste mie trecute, să sparie gândul.” // „….eu voi de samă de ale mele câte
scriu.”
• originea romană comună a românilor, latinitatea limbii romane: „Să scot lumii la
vedere felul neamului”
 • „Viiaţa lumii” – poem didactico-filosofic ce conţine motivul romantic fortuna labilis
(soarta schimbătoare). Poetul utilizează comparaţia „viața este ca o aţă” utilizata mai
târziu de Dimitrie Bolintineanu.

3. Ion Neculce:
• „Letopiseţul Ţării Moldovei” (de la Dabija Vodă - 1661 până la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat - 1743). Are caracter memorialistic cu puternice nuanţe de
subiectivitate, deoarece a fost contemporan cu cea mai mare parte din evenimente.
• „O samă de cuvinte”: 42 de povestiri (primele naraţiuni din literatura română),
creează portrete memorabile: Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu; este un
scriitor popular având un stil oral apropiat de Creanga şi de Sadoveanu;
• afirmă funcţia educativă şi moralizatoare a istoriei.
 Fișa de lucru 2
Dezbaterea - Consolidarea unui punct de vedere

Moțiune: ,,În Țările Române, umanismul a avut o dezvoltare mai specială, legată de
redescoperirea romanității noastre și de comunitatea surselor de limbă și cultură. Legăturile
domnilor noștri cei mai de seamă din secolele XV – XVI cu papii și principii umaniști au fost
datorate necesităților istorice care apelau la o incipientă comunitate de spirit european pentru
apărarea valorilor bătrânului continent.” (Dicționar de termeni literari, Editura Academiei)
PRO vs CONTRA
Reper pentru elevii ,,afirmatori” Reper pentru elevii ,,negatori”
,,Ideile despre originea romană și latinitatea limbii ,,La noi, umanismul a fost cu intermitență cultivat tot ca
noastre, puse în circulație de umaniștii italieni, pluteau, o înrâurire a culturii apusene. În secolul al XVII-lea,
așadar, în atmosfera timpului, în vremea în care cronicarii Moldovei au cunoscut umanismul în școlile
cronicarii moldoveni își făceau ucenicia în școlile iezuite din Polonia. Dar la ei nu se poate vorbi de o
polone. Acolo, printre străini, gândul că neamul lor se conștientă concepție umanistă […]. Concepția despre om
trage dintr-o obârșie așa de glorioasă avea să le și raporturile lui cu universul n-are nimic din umanism,
încălzească sufletul și să deștepte în ei mândria de la cronicari. Formați la morala creștină a
neam.” (Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române ortodoxismului național, cronicarii moldoveni nu
vechi) exprimă duhul Renașterii. Gr. Ureche și Miron Costin,
educați în școlile de cultură latină din Polonia, n-au
putut lua contact direct cu adevăratul umanism. Ei au
cunoscut literatura latină, virtuțile militare și civice ale
romanilor și au învățat arta scrisului de la marii lor
istorici.[…] Cronicarii sunt prea legați de ortodoxismul
etic și politic al timpului, spre a accepta noțiunea
integrală a umanismului. Formația lor spirituală nu
depășește linia tradițională a atitudinii morale ortodoxe.
Ideea latinității noastre, agitată atât de mândru, în
scrierile lor, este un simplu orgoliu etnic, nu o valoare
spirituală. (Pompiliu Constantinescu, Scrieri, vol. 6)